CURS 1

Definiţia deşeurilor

Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, implicit creşterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat noi tehnici, diferite tehnologii sofisticate, cu scopul de a-şi satisface nevoile primare însă nu numai, ci mergând pe ideea creşterii confortului, a dezvoltării economice.Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la consumul resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate denumitedeşeuri.

Interdependenţa dintre creşterea economică şi impactul activitaţilor economice asupra Capitalului Natural, datorită consumului de resurse şi implicit generarea deşeurilor ridică probleme la nivel global.

Cherubini şi colab. (2008) afirmă că „Ecosistemele reciclează orice tip de deşeuri, şi conceptul însuşi de deşeuri nu mai este adecvat. Produsele de la o anumită componentă sau compartiment sunt întotdeauna o resursă utilă pentru o altă componentă sau compartiment.

Ecosistemele sunt sisteme auto-organizate în aşa fel încât toate resursele sunt utilizate cu maximde eficienţă astfel încât nu rămâne nici o resursă neutilizată.” Aşadar, sistemele ecologice sunt capabile să recicleze si să utilizeze resursele cu maxim de eficienţă, însă intervenţiile antropiceperturbă toate procesele „...procesele din ecosistemele naturale au un pregnant caracter ciclic.Spre deosebire de această situaţie, deşeurile activităţilor umane se acumulează în mare masură,neputând fi reintroduse în ciclurile biogeochimice în ritmul în care sunt produse." (Botnariuc şiVadineanu, 1982). Acest fapt impune adoptarea politicilor coerente însoţite de eforturi economiceşi sociale în vederea unei utilizări raţionale a resurselor naturale.

Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta. Conform statisticilor EEA (European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice, in ceea ce priveşte impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile de transport şi agricultură, însă şi mineritul, construcţiile precum şi diferitele activităţi industriale au un impact semnificativ asupra Capitalului Natural. În ceea ce priveşte eficienţa utilizării resurselor pe cap de locuitor, aceasta variază de asemenea, fiind de câteva ori mai mare în Europa de Vest şi Centrală faţă de Europa de Sud Est. Mai grav este faptul că se preconizează o creştere a utilizării resurselor spre anul 2020; consumul familial pe cap de locuitor este în creştere în toate ţările europene, atingând în ţările din Europa de Vest şi Centrală un nivel de circa patru ori mai mare decât din Estul Europei.

Această situaţie este explicată de gradul de dezvoltare socioeconomic ale ţărilor respective, astfel, dacă în ţările mai sărace majoritatea populaţiei cheltuieşte puţin peste bunurile strict necesare, ţările dezvoltate îşi permit diferite tipuri de consum si confort. Consumul şi producţia, respectiv utilizarea resurselor implică seturi de activităţi în urma cărora rezultă deşeurile. Ciclul de viaţă al produselor de la extracţia resurselor la producţie şi consum, până la eliminarea deşeurilor este reprezentat în figura de mai jos (Fig.1.).Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri (Mediul în Europa la a patra

evaluare,Nr. 1/2007,

După cum se observă, generarea fluxului de deşeuri este direct corelată cu activităţile de producţie si consum, fapt care nu poate fi evitat, însa se pune problema epuizării resurselor, a deteriorării mediului, şi mai ales a prosperităţii speciei umane. O utilizare durabilă a resurselor, evaluarea impactului asupra mediului a fiecărei activităţi antropice de la proiectarea produselorpână la eliminarea lor sub formă de deşeuri, şi revalorificarea acestora din urmă sub formă dematerie secundară şi energie sunt probleme ridicate la nivel global.Problema deşeurilor poate fi mai bine abordata cu ajutorul metodelor ce cuprind toate etapele ciclului de viaţă ale deşeurilor, adică o abordare integrată, respectiv studiul deşeurilor de la generarea produselor pană la depozitarea lor ca deşeuri; („from cradle to grave”).

Fluxul de deşeuri (prelucrat după State of the environment report No 3/2003

Gestionarea deşeurilor ridică probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea acţiunilor

coordonate de la nivel local la cel regional, colaborarea societăţii civile cu autorităţile locale, cu

reprezentanţii guvernului şi de asemenea colaborarea intre state. De-a lungul timpului, această

problemă s-a acutizat, mai ales in ultimele 2 secole, s-au dezvoltat diferite metodologii, accentuându-

se o abordare integrată, considerând minimizarea cantităţii de deşeuri, gradul de poluare provocat şi

mai nou, importanţa deşeurilor ca materii secundare.

Însă şi in zilele noastre, până şi cele mai dezvoltate ţări întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte

aplicabilitatea lor. Pentru a găsi cea mai bună metodă de management al deşeurilor, respectiv pentru

a minimiza impactul acestora asupra Capitalului Natural este importantă raportarea la o scară

adecvata de timp şi spaţiu si bineînţeles trebuiesc luate în calcul efectele cumulative. În orice caz

primul pas care trebuie făcut este acela de a identifica principalele tipurile de deşeuri, de a le încadra

într-o categorie.

Un material poate avea calitatea de produs, subprodus sau deşeu. Produsul este materialul principal

(primar), cel care face obiectul activităţii tehnologice de bază. Subprodusul este un produs secundar

intr-un proces de fabricaţie (al unui produs primar), adică este un material auxiliar, care rezultă ca

insoţitor al produsului primar şi care, in urma unor prelucrări, poate fi reintrodus in fluxul de

fabricaţie al produsului primar sau poate să constituie material primă pentru alte industrii. Deşeul

reprezintă materialul refolosibil sau nu, care nu mai poate fi valorificat direct in procesul tehnologic

prin care a fost produs, necesitand depozitarea in condiţii

de asigurare a protecţiei mediului. Deşeul ultim (reziduul) reprezintă un material, produs sau

substanţă obţinute in urma unui proces de producţie, transformare sau utilizare, ce nu mai poate

fi valorificat prin reciclare sau reutilizare, necesitand depozitarea in condiţii de protecţie a mediului.

In concluzie, prin deşeu (conform legilor in vigoare) se inţelege orice produs (substanţă) auxiliar,

rezultat in urma unui proces biologic sau tehnologic, care nu mai poate fi folosit ca atare şi pe care

deţinătorul nu-l mai utilizează sau pe care are intenţia ori obligaţia să nu il mai utilizeze.

Clasificarea deşeurilor

La nivel european s-a încercat elaborarea unor criterii de clasificare ale deşeurilor precum şi metode

standard de gestionare a deşeurilor, sarcină ce întâmpină dificultăţi datorită unor cause cumulative,

printre care se pot enumera: lipsa unei baze de date complete, a unui sistem de monitoring integrat,

stadiile diferite de dezvoltare socio-economică a unor state.

Ca un exemplu concludent, în România pâna în anul 2007, anul aderării la UE, nu a existat o bază

credibilă de date, pentru monitoringul deşeurilor la nivel naţional.

Deşeurile pot fi clasificate in funcţie de mai multe criterii:

• în funcţie de provenienţa lor;

• în funcţie de consistenţă;

• în funcţie de biodegradabilitatea lor.

După sistemul EEA (European Environment Agency) deşeurile pot fi impărţite în următoarele

categorii: deşeuri periculoase; deşeuri municipale; nămoluri de epurare; deşeuri de la ambalaje,

deşeuri de la producerea energiei electrice, deşeuri electronice.

1) O primă clasificare a deşeurilor, după destinaţie, arată constituirea a două subgrupe:

deşeuri recuperabile şi deşeuri irecuperabile (reziduuri).

2) Din punct de vedere chimic, deşeurile se impart in: deşeuri organice şi deşeuri anorganice.

3) După caracteristicile principalilor constituenţi, deşeurile pot fi:

- deşeuri combustibile: hartie, cauciuc, mase plastice, lemn etc.

- deşeuri fermentabile: resturi alimentare, legume, fructe etc.

- deşeuri inerte: metale, sticlă, ceramică etc.

- deşeuri fine: cenuşă, zgură, praf, pămant etc.

4) Din punct de vedere biologic, se deosebesc:

- deşeuri biodegradabile, adică acele deşeuri care sunt descompuse de bacteriile aerobe şi

anaerobe;

- deşeuri nonbiodegradabile, care nu sunt afectate de procesele biologice.

5) Din punct de vedere al naturii şi locului de producere, deşeurile se clasifică:

a) Deşeuri menajere, adică acele deşeuri provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu

acestea (inclusiv deşeurile metabolice şi deşeurile periculoase componente);

b) Deşeuri stradale, care sunt specifice căilor de circulaţie publică şi provin din activitatea cotidiană

a populaţiei, de la intreţinerea spaţiilor verzi, de la animale, din depunerea de substanţe

solide din atmosferă;

c) Deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere, adică deşeurile provenite de la mica sau marea

industrie, din comerţ, din sectorul public sau admmistrativ care prezintă compoziţie şi proprietăţi

similare cu deşeurile menajere, putand fi colectate, transportate, prelucrate şi depozitate impreună cu

acestea;

d) Deşeuri voluminoase sunt deşeuri solide de diferite provenienţe, care din cauza dimensiunilor nu

pot fi prelucrate cu sistemele obişnuite de precolectare sau colectare, necesitand o tratare diferenţiată;

e) Deşeuri din construcţii, adică deşeuri provenite din demolarea sau construirea de obiective

industriale sau civile;

f) Deşeuri agricole, provenite din unităţile agricole şi zootehnice (gunoi de grajd, dejecţii animaliere,

deşeuri de la abatoare şi din industria de prelucrare a cărnii, peştelui, laptelui,

legumelor etc.);

g) Deşeuri industriale, care cuprind deşeurile rezultate din desfăşurarea proceselor tehnologice;

h) Deşeuri spitaliere, provenite din activitatea spitalelor, unităţilor sanitare şi care sunt incinerate in

crematoriile spitalelor;

i) Deşeuri periculoase, care cuprind deşeurile toxice, inflamabile, explozive, infecţioase, corozive,

radioactive sau de altă natură care, introduse in mediul inconjurător, dăunează

plantelor, animalelor sau omului.

Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale.

Diferitele activităţi industriale constituie surse de poluare, importante de luat in calcul, de la procesul

de exploatare a materiei prime şi prelucrare, până la depozitarea materialelor reziduale.

Atunci când vorbim despre industria prelucrătoare considerăm diferitele activităţi de producţie: din

industria alimentară, industria băuturilor, industria forestieră, industria textilă.

Industria energetică, care are doua mari ramuri: producerea de energie şi energetic nucleară, are un

impact semnificativ asupra mediului precum si asupra sănatăţii umane. În ceea ce priveşte problema

generării deşeurilor, în procesul de producere a energiei electrice se consideră în primul rând

depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma exploatării cărbunilor, care au un impact semnificativ

asupra ecosistemelor terestre, a apelor subterane dar şi emisiile din procesul de rafinare al petrolului.

Industria energeticii nucleare a luat un mare avânt în ultimul secol, marile puteri militare sunt din ce

în ce mai preocupate de dezvoltarea acestei ramuri, însă generarea şi depozitarea deşeurilor

radioactive rezultate, foarte periculoase, ridică mari probleme.

Industria chimica, are un potenţial mare de poluare, genereaza compuşi chimici organic şi anorganici

toxici. Printre aceştia putem enumera: fenoli, fluoruri, aldehide, pesticide, solvenţi cloruraţi,

materiale plastice, cianuri; care poluează toate tipurile de ecosisteme.

Deşeuri ce provin din minerit

În urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci, minereuri ce nu

mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor sau sunt depozitate în halde de

steril. Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai ales

metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin scurgeri şi

infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă timp îndelungat.

Deşeuri din construcţii şi demolări

Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării, renovărilor de

clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o buna sursă de materie secundara,

însă, din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar, ele sunt depozitate, constituind surse de poluare.

Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provine din renovarea sau demolarea

construcţiilor vechi (EEA, Europe's environment: the third assesment).

Deşeuri generate din activităţi medicale

Deşeurile medicale infecţioase (DMI) au un impact semnificativ atât asupra mediului cât şi asupra

sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari clase: deşeuri infecţioase, unde intră tifoane, bandaje,

lenjerie, manuşi chirurgicale etc.; deşeuri înţepătoare: seringi, ace, lamele, cuţite

şi deşeuri menajere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticla. Aceste deşeuri trebuiesc neapărat

sterilizate, mărunţite şi apoi depozitate.

Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice

Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt constituite din resturi vegetale,

dejecţiile animalelor, si necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că pot reprezenta o sursă de

ingraşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibili însă numai dacă sunt gestionate corect.

Deşeuri municipale

Nu există o definiţie unanim acceptată în ceea ce priveşte deşeurile municipale, în general variază de

la o ţară la alta, chiar şi de la o regiune la alta. Conform EEA, deşeurile municipal sunt considerate a

fi acele deşeuri rezultate din gospodării, colectate de municipalităţi, deşeuri menajere, dar şi acelea

colectate de la instituţii, intreprinderi mici, şcoli, deşeuri care sunt

similare cu cele colectate de la gospodării.

PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC

ŞI ECOLOGIC

Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor reprezintă una

dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii contemporane.

Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al cărei proces omul transformă

materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru

aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar produse secundare,

inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri, noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu

numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane.

Actualul flux de materiale este nedurabil, datorită distrugerii ambientale, extracţiei, prelucrării şi

depozitării deşeurilor. Cererea de produse din lemn şi hârtie, de exemplu, continuă să se răsfrângă

asupra pădurilor având consecinţe ambientale grave. Tăierile realizate pentru obţinerea produselor

din lemn ameninţă peste 70% din pădurile virgine mari rămase pe planetă, iar în multe părţi ale

lumii, plantaţiile forestiere cu o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus diversitatea

speciilor, făcând necesară aplicarea insecticidelor. Pădurile sănătoase asigură servicii vitale în cadrul

ecosistemelor: de pildă stăvilesc eroziunea, acumulează apa pe care o furnizează în anotimpurile

secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pădurile reprezintă habitatul unei game diverse de

organisme vegetale şi animale, găzduind peste % din speciile de pe glob.

Unităţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură, mercur şi acid sulfuric pentru a separa

metalul din minereu. Sterilul, respectiv restul de minereu îmbibat cu substanţe toxice care rămâne

după separarea metalului, este descărcat, adesea, direct în lacuri sau râuri, cu consecinţe

devastatoare. Proporţii catastrofale au luat deversările industriale în râul Rein; în lacurile din

America s-au acumulat munţi de deşeuri industriale şi doar măsurile excepţionale au permis

ameliorarea situaţiei ecologice.

Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă globală. Aproape două

treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar un sfert din acestea sunt deversate în

ocean.

Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmări medicale, ambientale şi economice teribile

în multe regiuni ale lumii.

Dezvoltarea industrială şi ridicarea standardelor de viaţă a unei părţi a populaţiei a impus utilizarea

unor substanţe chimice periculoase pentru om, vieţuitoare şi mediu. Deşeurile periculoase sunt

formate, în cea mai mare parte, în industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto,

benzinării etc. Chimia modernă a pus în folosinţă noi chimicale

sintetice, adesea cu consecinţe necunoscute, care nu sunt atât de omniprezente pe cât sunt de

persistente. Produşii organici persistenţi (POP), printre care se numără pesticidele, materiile plastice,

dioxina etc.,se menţin activ în mediu mulţi ani. Deoarece se degradează încet, POP se adună în

ţesuturile grase când trec în lanţul alimentar, provocând perturbări în sistemele endocrin şi

reproducător.

Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de probleme specifice. Cantitatea de

deşeuri solide produsă de ţările dezvoltate este foarte mare (430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în

continuă creştere. În ţările în curs de dezvoltare acest material este deversat, adesea, în locuri din

apropierea oraşelor sau pe raza unor periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi

insectele transmiţătoare de diferite boli parazitare.

În ţările industrializate deşeurile menajere solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, având

urmări ambientale. De exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de gunoi permit scurgeri

descendente care contaminează sursele de apă subterane, iar prin putrezirea materiei organice se

formează metan – un gaz de seră cu o capacitate de încălzire globală de 21 de ori mai mare decât al

dioxidului de carbon.

Doar în ultimii ani viteza de creştere a cantităţilor de deşeuri pe cap de locuitor a început să scadă în

ţările dezvoltate, pe de o parte datorită campaniilor de informare a populaţiei (conştientizarea

necesităţii reducerii, refolosirii şi reciclării) şi pe de altă parte, datorită costurilor în continuă creştere

a depozitelor de deşeuri.

CURS 2

Prevederi legislative

Legislaţia europeană care include prevederi relevante referitoare la planificarea deşeurilor este reprezentată de:

Directiva 2006/12/CE privind deşeurile;

Directiva 91/689/CEE privind deşeurile periculoase;

Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje cu

modificările şi completările ulterioare;

Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor.

Toate aceste directive au fost transpuse în legislaţia română.

Legea 27/2007 pentru modificarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor prevede:

(1)deşeurile depuse în depozite temporare sau deşeurile de la demolarea ori reabilitarea construcţiilor

sunt tratate şi transportate de deţinătorii de deşeuri, de cei care execută lucrările de construcţie sau de

demolare ori de o altă persoană, pe baza unui contract;

(2) primăria indică amplasamentul pentru eliminarea deşeurilor precizate la alin. (1), modalitatea de

eliminare şi ruta de transport până la acesta;

(3) producătorii şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să asigure valorificarea sau eliminarea

deşeurilor prin mijloace proprii sau prin predarea deşeurilor proprii unor unităţi autorizate, în

vederea valorificării sau eliminării acestora; livrarea şi primirea

deşeurilor de producţie, deşeurilor menajere, deşeurilor de construcţie şi de la demolări şi deşeurilor

periculoase, în vederea eliminării lor, trebuie să se efectueze numai pe bază de contract;

Legea nr. 101/2006 privind organizarea serviciului de salubrizare a localităţilor care abrogă

începând cu anul 2007 martie, OG 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor,

introduce ca activitate în cadrul serviciului de salubrizare a localităţilor (serviciu public local de

gospodărie comunală, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat şi controlat de

autorităţile administraţiei publice locale) şi activitatea de „colectare, transport şi depozitare a

deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări” ca activitate separată de ”precolectarea,

colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din

deşeurile menajere”.

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. In februarie 2008 la nivel european acquisul

comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.[4] Pentru aderarea la Uniunea

Europeană Romania a trebuit să implementeze in legislaţia sa aceste directive. Principalele directive

sunt:[6]

· Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind

deşeurile

· Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva

Consiliului 94/31/CE)

· Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva

Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)

· Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

· Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

· Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

·Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase in

echipamentele electrice şi electronice

·Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

· Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva

Consiliului 87/101/CEE)

· Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori

· Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

· Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi

(PCB şi PCT)

· Directiva Consiliului86/278/CEE privind protecţia mediului şi in particular a solurilor

cand se utilizează nămoluri provenite din epurare in agricultură

Atingerea obiectivelor şi ţintelor Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor prin

implementarea Proiectelor de gestionare a deşeurilor aflate în pregătire la nivelul judeţului

Covasna.

În perioada elaborării PRGD au fost identificate proiectele referitoare la gestionarea deşeurilor

existente la nivelul judeţului, care pot fi grupate în trei categorii:

Proiecte PHARE CES 2003 – care sunt deja aprobate şi urmează a fi implementate în perioada 2007-2008

Proiecte PHARE CES 2005 – care sunt aprobate şi urmează a fi implementate în perioada 2008-2009

Sisteme integrate de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ – care urmează să fie finanţate prin fonduri structurale (judeţele Covasna, Harghita);

Alte tipuri de proiecte.

O sinteză a proiectelor este prezentată în tabelul de mai jos.

Tip proiect Judeţ Denumire proiect An estimat finalizare

Observaţii

PHARE CES 2003 CV Gestionarea selectivă a deşeurilor în oraşul Covasna

2008

CV Sistem de salubrizare, colectare si gestionare a deseurilor în zona Întorsura Buzăului

2008

PHARE CES 2005 CV Gestionarea selectivă a deseurilor in zona Baraolt, jud. Covasna

2009

CV Amenajare insule de colectare deşeuri şi construire rampă tehnologică Târgu Secuiesc, jud. Covasna

2009

Sistem integrat de gestionarea deşeurilor la nivelul judeţului

CVSistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţele Harghita şi Covasna

2012

Documentaţia pentru aplicaţia de finanţare este pregătită prin Asistenţă Tehnică finanţată prin măsura ISPA nr. 2003 RO 16 P PA 013-6

HR

Fondul pentru mediu de

CV Achitiţionare de utilaje pentru valorificarea deşeurilor lemnoase comunale

finalizat SC TEGA SA - SF. Gheorghe

În anexa 4 sunt prezentate detalii pe componente ale proiectelor identificate: colectare în amestec; colectare selectivă; staţii de transfer; staţii de sortare; staţii de compostare; staţii de tratare mecano-biologică; depozite.

Analiza posibilelor alternative de gestionare a deşeurilor municipale prin implementarea proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţele Harghita şi Covasna”

Proiectul de asistenţă tehnică ISPA - „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţele Harghita şi Covasna – se află în derulare în momentul elaborării PJGD, având un Master Plan aprobat, studiul de fezabilitate fiind în faza finală de elaborare. Ţinând cont de analizele şi evaluările făcute de firma de consultanţă care a elaborat Master Planul şi draftul studiului de fezabilitate, în continuare vor fi prezentate: criteriile de alegere şi evaluarea rezultatelor pentru locaţiile noilor depozite conforme,

criteriile de stabilire şi evaluarea rezultatelor alternativelor tehnice optime pentru judeţ.

Consultantul a realizat o evaluare comprehensivă a opţiunilor pentru sistemul de management al deşeurilor pentru judeţele Harghita şi Covasna, analiză care va permite judeţelor să îndeplinească noile reglementări şi standarde în domeniul deşeurilor Această matrice cuprinde analiza Consultantului şi prezintă soluţia optimă recomandată. Toate depozitele ecologice ilegale trebuie închise şi reabilitate, serviciile de colectare

îmbunătăţite şi dezvoltate. Trebuie creat în cadrul judeţelor o întreagă reţea ce va cuprinde

infrastructura pentru tratarea şi depozitarea deşeurilor.

Principala recomandare a Consultantului este de a dezvolta un Centru integrat de gestiune a

deşeurilor (CIMD). Conceptul Centrului Integrat de Management al Deşeurilor este acela de a

asigura toate facilităţile necesare într-un singur amplasament. Scopul este de a proteja mediul

înconjurător şi de a asigura buna gestiune a diferitelor fluxuri de deşeuri în funcţie de compoziţia

şi natura lor specifică. Avantajele plasării tuturor facilităţilor într-o singură locaţie sunt: un

control mai bun al gestiunii, economie financiară şi logistică simplificată. Un Centru Integrat de

Gestiune a Deşeurilor cuprinde:

1. o platforma tehnologica

2. celulele de depozitare

3. staţii de sortare si tratare biologica

4. clădirile administrative şi cele pentru service

a) Stabilirea locaţiilor pentru noile depozite

În Masterplan au fost studiate 3 opţiuni pentru judeţul Covasna privind amplasarea depozitului

ecologic:

1. Opţiunea 1 presupune transportul deşeurilor in judeţul Braşov pentru tratare şi depozitare,

2. Opţiunea 2 presupune transportul deşeurilor în judeţul Harghita,

3. Opţiunea 3 presupune crearea unui depozit ecologic/centru integrat de management al

deşeurilor pentru a deservi întregul judeţ.

Comparaţia a fost realizată folosindu-se o analiză a riscului bazată pe estimări ale costurilor în variante optimistă şi pesimistă pentru fiecare opţiune. Astfel, au fost calculate costurile de investiţie si de operare pentru fiecare opţiune cu scenariile pesimist şi optimist pe perioada de viaţă a proiectului – 20 de ani. Din analiza realizată de consultant rezultă că Opţiunea 3, construirea unui depozit ecologic care să deservească întregul judeţ Covasna este mai puţin costisitoare decât celelalte opţiuni. De asemenea, riscul creşterii taxelor de salubritate este mai scăzut decât în celelalte opţiuni, pentru că judeţul poate avea un control şi o influenţă mai mare asupra sistemului de costuri. Se poate concluziona că, in baza analizei cash-flow-ului discountat şi a analizei probabilităţii exista o

preferinţă pentru construirea a trei depozite ecologice, două depozite care să deservească judeţul

Harghita (respectiv in zona de est si de vest a judeţului) şi un depozit ecologic pentru judeţul

Covasna. În urma acestei propuneri, membrii Comitetului de Coordonare al proiectului din

judeţul Covasna au hotărât identificarea unui teren potrivit în judeţ. Consultantul a propus, ca

acest teren să se situeze pe o rază de 15 km de reşedinţa judeţului.

Specialiştii Consiliului Judeţean Covasna şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna au analizat

mai multe locaţii propuse. Până la urmă s-a ales un amplasament de aprox. 16 hectare între

localităţile Moacşa şi Leţ.

Criteriile prioritare care au stat la baza alegerii locaţiei noilor depozite sunt:

1. Titlul de proprietate / Disponibilitatea terenului;

2. Condiţiile geografice;

3. Condiţiile geologice şi geotehnice/ Vecinătatea resurselor de apă ;

4. Pedologia terenului / folosinţa curentă a terenului;

5. Puncte sensibile/ importanţă arheologică, culturală;

6. Vulnerabilitate / Calamităţi naturale;

7. Impact ambiental/ Distanţe faţă de aşezări umane;

8. Infrastructură disponibilă şi drumuri de acces;

9. Atitudinea publicului implicat;

10. Preferinţele autorităţilor locale.

În prezent terenurile sunt în proprietatea publică a Judeţului Covasna şi există Plan Urbanistic Zonal

aprobat pentru un Centru integrat de gestiune a deşeurilor:

Sistemul de monitorizare

Monitorizarea Planului Judeţean pentru Gestionarea Deşeurilor va urmări progresul judeţului în

realizarea obiectivelor şi măsurilor cuprinse în Plan.

Rezultatele monitorizării Planului vor fi raportate anual către ARPM, Agenţia Locală pentru

Protecţia Mediului, Consilii locale, publicului şi alte organizaţii interesate.

Rezultatele monitorizării vor fi publicate după cum este cerut de normele legale în vigoare şi vor fi

folosite pentru:

determinarea progresului de îndeplinire a obiectivelor;

determinarea deficienţelor şi a zonelor care necesită atenţie;

ghidarea sau redirecţionarea investiţiilor viitoare, revizuirea calendarului de planificare;

informarea şi raportarea către public şi persoane oficiale despre implementarea planului şi realizări cuantificate pentru atingerea ţintelor

Monitorizarea Planului Judeţean pentru Gestionarea Deşeurilor include:

monitorizarea anuală a obiectivelor şi ţintelor din PJGD;

evaluări asupra progresului înregistrat în atingerea obiectivelor şi ţintelor cuantificabile din Plan;

identificarea întârzierilor, piedicilor şi deficienţelor din calea implementării Planului;

recomandare de acţiuni pentru îmbunătăţirea implementării Planului;

publicarea Raportului anual de monitorizare al Planului;

publicarea, dacă este necesar, a unor studii speciale.

Stabilirea unor proceduri corespunzătoare de monitorizare, împreună cu sisteme adecvate de

feedback la nivel regional şi naţional, vor influenţa planificarea viitoare şi îndeplinirea eficientă a

obiectivelor.

Metodologia de monitorizare

Pentru fiecare indicator vor fi specificate atât valoarea cât şi tendinţa. Tendinţa reprezintă variaţia

indicatorului în comparaţie cu anul precedent şi poate fi prezentată utilizând „Simbolurile lui

Chernoff”, după cum urmează :

Variaţie pozitivă faţă de intenţii

Variaţie negativa faţă de intenţii

Nici o variaţie.

CURS 3

Strategii de gestionare a deşeurilor

Tendinţele în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, promovate de EEA (European

Environment Agency ) şi adoptate de majoritatea statelor membre UE sunt reprezentate de:

1. minimizarea şi prevenirea cantităţilor de deşeuri;

2. reciclarea;

3. incinerarea;

4. depozitarea.

Strategia universală este aceea de a minimiza cantitatea de deşeuri respectiv cea de resurse naturale

utilizate, si de maximizare a fluxului de reciclare a materiei si energiei (Cherubini şi colab, 2008).

Cele mai acceptate şi promovate metode în gestionarea deşeurilor sunt minimizarea cantităţilor de

deşeuri si reciclarea. Minimizarea ţine mai mult de o parte conceptuală, mult utilizată în zilele

noastre şi se incearcă a fi susţinuta prin diferite instrumente: perceperea taxelor „pay as you

through”, ,,willingness to pay”. De asemenea intervin şi alţi factori, cum ar fi:

comportamentul oamenilor, gradul de dezvoltare al societăţii, atitudini, concepţii, nivelul de

educaţie.

Cea mai utilizată metodă a fost şi este in continuare în unele ţări, aceea de depozitare a deşeurilor, în

ciuda faptului că prezinta cele mai multe efecte negative. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului

de dezvoltare al ţărilor, al comportamentului şi atitudinilor societăţii civile şi autorităţilor; precum şi

existenţa instrumentelor legale, a factorilor politici.

De exemplu, ţările în curs de dezvoltare, au ca strategie politică, dar şi scop general, dezvoltarea

economică, lăsând problemele legate de mediu (impactul deşeurilor asupra CN, in cazul de faţă), pe

o poziţie inferioară. Într-adevăr, în ţările cu o industrie puternică, ţări care reprezintă forţe

economice, consumul de resurse şi producţia sunt mult mai mari, şi implicit cantitatea de deşeuri este

in consecinţa, însă îşi pot dezvolta şi aplica tehnologii moderne de gestionare a deşeurilor şi în

acelaşi timp le diferenţiază net nivelul de educaţie, dar şi măsura în care sunt dispuşi să accepte

anumite instrumente (ca de exemplu: „pay-as-you-through”; „willingness to pay”).

Prevenirea şi minimizarea fluxului de deşeuri

Conform standardelor europene, priorităţile în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor, sunt după cum

urmeaza: în primul rând prevenirea deşeurilor, apoi reciclarea lor, recuperarea de energie şi în final

depozitarea.

Pentru a putea descrie această metodă de gestionare a deşeurilor trebuie mai întâi să definim

termenii, să vedem în ce context ne aflăm.

Astfel, prevenirea deşeurilor reprezintă prevenirea, reducerea la sursă a fluxului de deşeuri şi

reutilizarea produselor. Minimizarea fluxului de deşeuri se referă şi la măsuri de gestionare a

deşeurilor, cum ar fi scăderea gradului de toxicitate (deşeurile periculoase) şi reciclarea (conform

EEA).

Minimizarea cantităţilor de deşeuri (prelucrat după Topic report No 2/2002, Case studies on waste

minimisation practices in Europe, EEA)

Aceste metode trebuiesc susţinute de factorii politici de la nivel regional la cel naţional şi adaptate în

funcţie de problemele existente. În orice caz din cauza fluxului crescând de deşeuri este din ce în ce

mai greu pentru toate ţarile să se ocupe de această problemă. Fiecare ţară trebuie

să adopte strategii adecvate pentru a reuşi să reducă cantităţile de deşeuri şi implicit epuizarea

resurselor. Un raport al Agenţiei Europene de Mediu (EEA, Topic Report 2/2002, Case studies on

waste minimisation practices in Europe) prezintă zece cazuri în care unele ţări europene au reuşit

să găsească soluţii pentru prevenirea şi minimizarea cantităţilor de deşeuri. Cele mai importante

măsuri se consideră a fi:

• responsabilitatea producătorilor, în ceea ce priveşte ambalajul produselor;

• acordurile voluntare;

• instrumentele legislative;

• programele informative;

• taxele pe deşeuri.

Responsabilitatea producătorului în ceea ce priveşte ambalarea produselor, s-a dovedit a fi destul de

eficientă mai ales in cazul deşeurilor menajere, acele deşeuri provenite din gospodării, caz în care a

redus semnificativ cantităţile generate, însa nu rezolvă şi problema altor deşeuri, ca de exemplu cele

industriale.

Descrierea gestionării deşeurilor pentru judetul Covasna

Cantităţi de deşeuri municipale generateDeşeurile municipale generate cuprind atât deşeurile generate si colectate (in amestec sau selectiv),

cat si deşeurile generate si necolectate. Deşeurile generate si necolectate sunt reprezentate in cea

mai mare parte de deşeurile menajere din zonele in care populaţia nu este deservita de servicii de

salubritate. Indicatorii de generare deşeuri menajere in mediul urban si rural utilizaţi sunt specifici

judeţului si sunt obţinuţi din măsurători (pentru perioada când nu există măsurători, se consideră

indicii de generare: 0,9 kg/loc.an in mediul urban si 0,4 kg/loc.an in mediul rural).

Cantităţile de deşeuri municipale generate la nivel judeţean, sunt prezentate pentru o perioada de 5

ani, anterioara anului de referinţă ( pentru PJGD 2008 -2013, anul de referinţă este 2005 şi este notat

cu x), si sunt comparate cu cele la nivel regional pentru anul de referinţă. In cantităţile de deşeuri

municipale sunt incluse si deşeurile de ambalaje rezultate de la populaţie, comerţ si instituţii.

In tabelul de mai jos este prezentat un model de structura a datelor referitoare la cantităţile de deşeuri

municipale generate la nivel de judeţ:

Cantităţi de deşeuri municipale generate în perioada 2001-2005

Tipuri de deşeuri Cod deşeu1Cantitate de deşeuri (tone)

2001 2002 2003 2004 2005

1. Deşeuri municipale (deşeuri menajere şi

asimilabile din comerţ, industrie,

instituţii, din care:

20

15 01108590 79903 80010 80300 79268

1.1 Deşeuri menajere colectate în amestec de la

populaţie

20 03 01 46236 40506 36275 38437 35671

1.2 Deşeuri asimilabile din comerţ, industrie,

instituţii colectate în amestec

20 03 01 34650 11159 18000 21394 23909

1.3 Deşeuri municipale (menajere şi

asimilabile) colectate selectiv, din care:

20 01

15 01

1214 945 1410 1729 6740

hârtie şi carton 20 01 01

15 01 01

999 945 1400 - 2020

sticlă 20 01 02

15 01 07

- - - - 1450

plastic 20 01 39

15 01 02

215 - 10 - 3230

metale 20 01 40

15 01 04

- - - 10

lemn 20 01 38

15 01 03

- - - - -

biodegradabile 20 01 08 - - - - 10

1.4 Deşeuri voluminoase 20 03 07 - - - - 110

1.5 Deşeuri din grădini şi parcuri 20 02 1050 1350 1200 740 653

1.6 Deşeuri din pieţe 20 03 02 2100 1189 1100 504 971

1.7 Deşeuri stradale 20 03 03 6750 8168 4000 4362 4110

1.8 Deşeuri menajere generate şi necolectate 20 01

15 01

16590 16586 18025 13134 7104

x=an referinţă, pentru versiunea PJGD elaborata in 2007-2008, x=2005, sursa de date APM Covasna

Indicator de generare a deşeurilor municipale

Indicatorii de generare a deşeurilor colectate, exprimaţi in kg/locuitor x an, reprezintă un parametru

important atât de verificare a plauzabilităţii datelor, cât şi pentru calculul prognozei de generare si se

calculează in baza datelor prezentate în tabel.

1

Indicatorii de generare se calculează atât pentru deşeurile municipale, cât şi pentru deşeurile

menajere pe baza cantităţii generate şi a populaţiei, şi vor fi comparaţi cu indicii obţinuţi la nivel

regional.

Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor municipale si menajere se va reprezenta grafic.

Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor municipale în perioada 2001-2005 in judeţul

Covasna

Nr. locuitor Cantitate deşeuri

generate (tone)

Indicator de generare

kg/loc./an

2001 230847 108590 470

2002 225724 79903 354

2003 224922 80010 356

2004 223878 80316 359

2005 223878 84964 354

evolutia indicatorilor de generare 2001-2005

470

354 356 359 354333

0

100

200

300

400

500

2001 2002 2003 2004 2005

an

ind

icat

ori

de

gen

erar

e kg

/lo

c./a

n indicatori de generarejud. Covasna

indicator de generareRegiunea 7 Centru

Compoziţia deşeurilor menajere

Datele privind compoziţia deşeurilor prezintă o importanţă deosebită, definind potenţialul pentru

valorificarea deşeurilor şi ajutând la stabilirea sistemelor de colectare.

In PJGD sunt incluse date privind compoziţia deşeurilor menajere din mediul urban şi rural. De

asemenea, vor fi prezentate date privind ponderea materialelor de deşeuri de ambalaje in deşeurile

menajere.

Compoziţia deşeurilor menajere

În proiectul PRGD varianta august 2006 se prezintă compoziţia medie a deşeurilor menajere în

mediul urban şi în mediul rural. Ambele compoziţii sunt estimate pe baza datelor furnizate de către

agenţii de salubritate.

Tabel 2.2-3 Compoziţia estimata a deşeurilor menajere

Material Ponderea (%)Mediul urban Mediul rural

Hârtie şi carton 11 7

Sticlă 6 4

Plastic 8 8

Metale 3 2

Lemn 3 4

Biodegradabile 53 67

Alte tipuri de deşeuri 16 8

Sursa: Proiect PRGD august 2006, ARPM Sibiu

În anul 2004 S.C. FIN-ECO S.A. Braşov, operatorul depozitului ecologic Braşov, a efectuat

determinări privind compoziţia deşeurilor menajere în mediul urban. În cursul acestui an, în cadrul

studiului de fezabilitate pentru staţia de transfer din comuna Prejmer, judeţul Braşov (Proiect Phare-

CES) a fost determinată compoziţia deşeurilor menajere din mediul rural. Rezultatele determinărilor

sunt prezentate în graficele de mai jos.

Compoziţia deşeurilor menajere în mediul rural (determinări în cadrul SF Proiect Phare-CES,

comuna Prejmer, 2006)

CURS 4

Cantitatea deşeurilor menajere

Deşeurile menajere sunt deşeurile provenite din sectorul casnic sau sectoarele asimilate cu acesta:

Deşeurile provenite de la prepararea măncării şi de la curăţirea locuinţelor şi a birourilor Deşeurile stradale rezultate din curăţirea căilor publice , parcurilor, spaţiilor de sărbători

publice Produsele rezultate în urma curăţirii halelor, tărgurilor, pieţelor alimentare , cimitirelor, Deşeuri provenite de la instituţii publice ( administraţie, instituţii de învăţământ, cantine

şcolare, spitale, etc.) Deşeuri provenite din curăţirea curţilor şi a grădinilor private Deşeuri voluminoase, solide de diferie provenineţe

Evaluarea cantitativă a deşeurilor urbane

Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri menajere (Qmed)

Metoda indicelui mediu: de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor şi care rezultă din

determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produsă de către un lociutor pe zi, din diferite zone

caracteristice ale localităţilor.

Determinarea cantităţii medii zilnice de deşeuri menajere Qmed, se face cu relaţia:

Qmed = N x Imed x 0,001 (t/zi)

unde:

N – numărul de locuitori deserviţi

Imed – indicele mediu de producere a deşeurilor menajere (kg/loc.zi)

Limitele normale ale indicelui de producere a reziduurilor menajere sunt cuprinse între 0,3-1,3

kg/loc.zi şi uneori chiar mai mari de 1, 5 kg/loc.zi în mariel metropole şi 0,3 kg/loc.zi în ţările

subdezvoltate. În ţara noastră limitele ale indicelui de producere a reziduurilor menajere sunt

cuprinse între 0,78-1,03 kg/loc.zi (1,0-1,2 urban şi 0,5-0,7 mediu rural).

Metoda gravimetrică directă: are la bază determinarea zilnică a greutăţii specifice pentru

reziduuriler menajere produse şi a componentelor acestora.

În cea cepriveşte greutatea specifică a deşeurilor menajere , există diferenţe mari de la o ţară la alta,

chiar şi de la un oraş la altul ( felul de alimente folosite pentru hrana zilnică câi şi a modului în care

acesta asigură – ambulate, brute, curăţate, semipreparate.)

Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri asimilabile celor menajere (Qa)

Qa = Σ(Isi x Ti) (t/zi)

unde:

Ti – capacitatea fizică pe diferite tipuri de clădiri (administrative, industriale, magazine,

restaurante, şcoli, spitale, grădiniţe, hoteluri).

Isi – indicele de producere a deşeurilor asimilabile celor menajere, care s-a considerat isi =

isimed =1,25

Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri rezultate din construcţii (Qc)

Cantitatea estimată de deşeuri rezultate din construcţii, colectată de către SC

GOSPODĂRIA PREST COM SA, după anul 1989 este de:

250 m3/lună = 425 t/lună =14 t/zi

Qc = 14 t/zi

Determinarea cantităţilor de deşeuri voluminoase (Qv)

Determinarea se face statistic, în funcţie de datele furnizate de către societăţile de

colectare a acestora. S-a estimat o cantitate de 0,5 t/lună adică 0,017 t/zi.

Qv = 0,017 t/zi

Determinarea cantităţii de deşeuri rezultate din grădini (Qg)

Qg = S x ig (t/zi)

unde:

S – suprafaţa curăţată (contractată a se curăţa) în ha

ig – indicele mediu de producere a deşeurilor de grădină (0.5)

Q – deşeurile produse în parcuri, alei, zone verzi

Determinarea cantităţilor de deşeuri stradale (Qs)

Qs = S x is (t/zi)

unde:

Qs – cantitatea zilnică a deşeurilor stradale colectate de pe suprafaţa contractată în t/zi

S – suprafaţa (străzi şi trotuare) curăţată în ha

is – indice mediu de producere a deşeurilor stradale

- funcţie de natura îmbrăcăminţii stradale

Determinarea cantităţilor de deşeuri urbane zilnice (Qu) se face prin

însumarea tuturor cantităţilor de deşeuri, pe categorii, produse zilnic

Qu = ΣQi (t/zi)

unde:

Qu – cantitatea totală de deşeuri în t/zi

Qi – cantitatea pe categorii de deşeuri în t/zi

Qu = Qmed + Qa + Qc + Qv + Qg + Qs (t/zi)

Colectarea şi transferul deşeurilor şi materialelor recuperabile

Colectarea deşeurilor: - se înţelege efectuarea operaţiilor de strangere, prelucrare şi transport a

acestora în vederea neutralizării sau a valorificării lor.

Premergătoare operaţiei de colectare a deşeurilor mai există o fază care poate fi considerată

precolectare, se realizează de către locatarii sau personalul de servicii ai instituţiilor şi locurilor

publice.

Precolectarea este operaţia de strangere şi depozitare de timp limitat al reziduurilor menajere din

cadrul apartamentelor , locuinţelor, instituţiilor.

Etapele operaţuinii de precolectare:

Precolectare primară : constă în strângerea reziduurilor şi depozitarea lor în recipienţi relative mici

(cutii, coşuri) la locul de producer.

Precolectare secundară: constă în adunarea deşeurilor în containere

Colectarea propriu-zisă este operaţia de ridicare a deşeurilor de la punctele de precolectare

secundară şi transportul lor la platformele de depozitare, neutralizare sai la instalaţiile de valorificare.

În ultimul timp se încearcă o precolectare diferenţiatăa deşeurilor menajere care necesită mai mulţ

recipienţi de apartament sau bloc: saci pentru hârtie, recipienţi de plastic sau metalici.

Principalele material recuperabile de la consumatorii urbani:

Produsele din sticlă recuperate în stare bună, sunt dirijate pentru refolosire după igienizare,

sticla spartă este dirijată la producerea geamurilor sau buteliilor de culoare închisă, în

amestec cu material primă, nisipul cuarţos.

Materiale plastice

Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor

Recipienţii de gunoaie - pot fi consideraţi ca anexe ale autovehiculelor de transport şi, ca urmare,

sunt fabricaţi după prescripţii unitare (standarde).

In funcţie de mărimea stocării gunoaielor şi de caracterul zonei de colectare (gradul de construcţie,

densitatea locuinţelor) sunt fabricaţi recipienţi cu diferite volume.

Tipurile de recipienţi de gunoaie utilizaţi în practicã sunt: recipienţi mici, cu volume de 35-50-60 l;

recipienţi mijlocii, cu volume de 90-110 l şi recipienţi mari (containere cu rostogolire, cu descărcare

sau de schimb) cu volume de 1100-1500 l.

Recipienţii trebuie sã fie realizaţi astfel încât să îndeplinească următoarele condiţii:

Trebuie sã fie confecţionaţi din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp,

rezistenţi la eforturi mecanice (lovituri îndoiri), neutri fatã de acţiunile chimice (de

coroziunea provocatã de produsele in descompunere), neinflamabili (pericol de ardere,

inflamabilitate).

Sã fie echipaţi cu capace de închidere bune şi uşor manevrabile.

Din punct de vedere al formei, recipienţii trebuie astfel concepuţi încât golirea lor sã

fie uşoarã şi rapidã.

Trebuie soluţionate manipularea, transportul şi curăţirea lor de către un singur om.

Greutatea lor proprie trebuie sã fie cat mai micã.

Partea lor superioarã sã corespundã condiţiilor impuse de dispozitivele de ridicare a

vehiculelor de transport (in cazul sistemelor de golire sau de containere de schimb)

Colectarea deseurilor in saci de hartie sau plastic

Avantaje:

• Manipulare si transport usor si simple, fara emanare de miros urât, degajare de praf sau zgomot.

• Nu sunt necesare vehicule scumpe cu sistem de incarcare inchisa, se reduce numarul muncitorilor de manipulare si incarcare.• Nu mai este necesara operatia de curatare si intretinere sistematica a recipientilor. • Se poate elimina suprastocarea nedorita a recipientilor in perioadele de varf.• Realizarea spatiilor de stocare este mai simpla.Dezavantaje:

• procurarea sacilor este destul de scumpa.• trebuie asigurata fabricarea continua a unei cantitati însemnate de saci si posibilitatea achizitionarii lor fara perturbatii.• sacii nu pot fi utilizati pentru transportul zgurii si cenusii -> evacuarea acestora trebuie asigurata separat. Transportul deşeurilorStaţii de transfer

Timpul de transport al deşeurilor solide spre locul de procesare sau spre rampa de gunoi

afectează costul de colectare a deşeurilor. Cu cât distanţa de la sistemul de colectare către locul de

procesare sau rampa de gunoi (denumite colectiv puncte de destinaţie) este mai mare cu atât costul

de transport este mai mare.

Aceste staţii sunt construite de obicei aproape de oraş.

Cea mai simplă şi ieftină staţie cuprinde:

• construcţie cu platformă subţire din beton folosită pentru descărcarea deşeurilor. Vehiculele

colectoare descarcă deşeurile pe această platformă;

• un încărcător cu cupă este folosit pentru a încărca vehiculele de transfer;

• staţiile de transfer pot fi prevăzute şi cu pâlnii pentru transferul direct din vehiculele

colectoare în cele de transfer şi cu instalaţie de compactare.

În figura este prezentată o staţie simplă de transfer.

Pentru transferul deşeurilor sunt folosite două tipuri de camioane: deschise şi închise.

Camioanele deschise transportă deşeuri necompactate şi prin urmare sunt mai uşoare decât cele care

transferă deşeuri compactate.

Camioanele ce transportă deşeurile compacte sunt vehicule închise, cele mai multe camioane sunt

prevăzute cu sistem hidraulic de descărcare.

Alegerea sistemului de transfer depinde de locul, tipul staţiei, legãturile de transport dintre sursele de

generare si rampa de gunoi sau locul de procesare/depozitare a deşeurilor, cantitatea deşeurilor şi

limitele de greutate.

Operaţiile de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere se realizează de către serviciile de

salubrizare subordonate primăriilor.

Schema de salubrizare depinde de gradul de amenajare a centrului populat.

Pentru a decide dacã este necesarã construirea unei staţii de transfer, trebuie stabilitã distanţa dintre

locul de colectare şi cel de procesare/depozitare de la care sunt justificate costurile suplimentare ale

staţiei de transfer. Acest lucru poate fi făcut cu uşurinţã constituind grafice de variaţie ale costului pe

tona de deşeu transportat pentru cele douã cazuri:

Determinarea pragului de rentabilitate a unei staţii de transfer

Examinând variaţiile costurilor se observã cã peste o anumitã distanţã, datã de intersecţia celor douã

linii de variaţie, transportul direct este nerentabil în comparaţie cu costul aferent staţiei de transfer.

Determinarea numărului necesar de pubele sau containere

Numărul necesar de pubele sau containere pentru centrul populat sau o parte a lui se calculează

folosind relaţia:

unde: n – este numărul pubelelor sau containerelor necesare ;

N – nr. populaţiei aferentă tubului de precolectare sau platformei de precolectare (fig.5)

situate în afara blocului locativ;

2 l/om,zi - cantitatea de reziduuri produsă de fiecare locatar;

Z – intervalul maxim intre două colectări în zile;

V – volumul pubelei sau containerului în l ;

C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului

Numărul de pubele sau containere poate fi determinat si cu relaţia:

Mn – acumularea medie nictemerală (timp de 24 ore) a deşeurilor în urbe, sector, cartier;

K - coeficientul iregularităţii de acumulare a deşeurilor (1,25).

Determinarea numărului necesar de autogunoiere

Una din operaţiile, poate cea mai importantă din activitatea de colectare a reziduurilor menajere, o

reprezintă transportarea acestora de la platformele de precolectare la rampele de neutralizare sau la

instalaţiile de tratare şi valorificare a materialelor refolosibile pe care le conţin.

Pentru transportul reziduurilor menajere s-au folosit şi se mai folosesc încă, într-o gamă foarte largă,

vehicule şi autovehicule, începând de la căruţe cu cai şi până la autogunoiere compactoare de mare

capacitate

Numărul de autovehicule necesare pentru transportarea reziduurilor menajere se determină

folosind relaţia:

în care: N – numărul de autovehicule, bucăţi;

Q – cantitatea de reziduuri menajere ce trebuie transportată,

m³;

p – productivitatea autovehiculului, m³/h;

c – coeficientul de utilizare a parcului = 0,8;

8 – numărul de ore într-un schimb.

Productivitatea (P) a autovehiculului se determina astfel:

d" – distanţa parcursă intre punctele de precolectare, km;

v"m – viteza medie de deplasare între punctele de precolectare, km/h (8-10 km/h).

Frecvenţa ridicării (evacuării) reziduurilor menajere variază, de obicei, de la o data la trei ori pe

săptămâna în dependenţă de aglomeraţia cartierului şi de sezon .

Felul materialului poate varia şi el. Serviciul de colectare poate să includă ridicarea separată a

frunzelor, crengilor, a unor obiecte de uz casnic reutilizabile (metale, hârtie, sticle, resturi alimentare)

pentru a fi predate separat centrelor de colectare.

Destinatia finală a deșeurilor tratate

Destinatia finală a deșeurilor tratate poate fi :

-mediul înconjurător-o unitate de producție sau de consum-un spațiu de depozitare controlatăÎn principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperare)

Operatiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CESimbol Tip operațiune

D1 - Depozitarea pe sol şi în sol (de exemplu, depozite şi altele asemenea)D2 - Tratarea în contact cu solul (de exemplu, biodegradarea în sol a deşeurilor lichidesau a nămolurilor şi altele asemenea)D3 - Injectarea la adâncime (de exemplu, injectarea deşeurilor pompabile în puţuri,saline sau cavităţi naturale şi altele asemenea)D4 - Reţinerea pe suprafaţa delimitată (de exemplu, deversarea de deşeuri lichide saude nămoluri în batale, iazuri ori lagune şi altele asemenea)D5 - Depozitarea în depozite special amenajate (de exemplu, dispunerea în celuleetanşe separate, care sunt acoperite şi izolate unele faţă de celelalte şi faţă de mediu şialtele asemenea)D6 - Evacuarea deşeurilor într-un corp de apă, cu excepţia mărilor/oceanelorD7 - Evacuarea în mări/oceane, inclusiv introducerea în subsolul marinD8 - Tratamentul biologic nespecificat la celelalte operaţii din prezenta anexă, din carerezultă compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreioperaţii numerotate de la D1 la D7 şi de la D9 la D12D9 -Tratamentul fizico-chimic nespecificat la celelalte operaţii din prezenta anexă, dincare rezultă compuşi sau amestecuri finale care sunt înlăturate/îndepărtate prinintermediul oricărei operaţii numerotate de la D1 la D8 şi de la D10 la D12 (de exemplu,evaporare, uscare, calcinare şi altele asemenea)D10 - Incinerarea pe solD11 - Incinerarea pe mareD12 - Stocarea permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină şi alteleasemenea)D13 - Amestecarea/combinarea deşeurilor înainte de a fi supuse oricărei operaţiinumerotate de la D1 la D12D14 - Reambalarea deşeurilor înainte de a fi supuse oricărei operaţii numerotate de laD1 la D13D15 - Stocarea înaintea oricărei operaţii numerotate de la D1 la D14, excluzândstocarea temporară, până la colectare, la locul de producere.Depozite

In funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică in depozite pentru deşeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru material inerte (clasa c) şi depozite pentru un singur fel de deşeuri (monodeponie. Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalaţii de recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilajeEliminarea deşeurilor prin depozitare in rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE[24] aceste depozite trebuiau închise pană in anul 2007, insă Romania nu s-a putut conforma in acest termen.Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este pană la sfârşitul anului 2009 pentru deşeurile periculoase industriale, pană la sfârşitul anului 2011 pentru deşeurile provenite din industria minieră, pană la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite din industria energetică, chimică şi metalurgică şi pană in 16 iulie 2017 pentru deşeurile municipale. Eşalonarea închiderii

depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005 Compactarea deşeurilor intr-un depozit.Actual, depozitarea in rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) şi este o practică curentă in multe ţări. Astfel de rampe se organizează in cariere in care exploatarea s-a încheiat sau in mine abandonate. O rampă de gunoi realizată şi exploatată corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi imprăştierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor şi a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate in urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs in urma proceselor biochimice), care, in lipsa unui strat izolator se infiltrează in sol şi poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra acestor rampe. In mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.

CURS 5

CARACTERISTICILOR DESEURILOR

Proprietatile fizice, chimice si biologice ale deşeurilor solide municipale

Proprietatile fizice importante sunt:

- greutatea specifica;

- continutul de umiditate;

- distributia dupa marimea particulelor;

- capacitatea de retinere a apei;

- conductivitatea hidraulica

Greutatea specifica este definita ca masa unui material raportata la unitatea de volum

[kg/m3]. Aici trebuie mentionata si starea deseului – compactat sau necompactat. Greutatea specifica

trebuie cunoscută pentru a evalua masa totala si volumul deseurilor ce vor fi procesate.

Componentii specifici ai deseurilor solide variaza cu locul, sezonul, timpul de stocare.

Valorile tipice ale greutatii specifice sunt:

- 180 – 480 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele cu compactare;

- 90 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele fara compactare.

Aceste valori sunt valabile in cazul in care fiecare camion este plin.

Volumul ocupat de deseurile solide in anumite conditii determina numarul si marimea

containerelor de colectare, a vehiculelor de colectere, statiilor de transfer si terenul necesar

depozitarii.

Conţinutul de umiditatea face să crească greutatea specifica pana cand deseul devine saturat

cu apa. Cum apa inlocuieste aerul din cavitati, greutatea specifica creste, dar apa poate reduce

greutatea specifica prin inlocuirea solidelor.

Reducerea volumului deseurilor solide este importanta in colectarea, transportul si

depozitarea. Aceasta poate fi exprimata prin raportul de compactare sau reducerea de volum:

unde: - Vi – volumul initial, inainte de compactare [m3];

Vf – volumul final, dupa compactare [m3].

Rc - raportul de compactare:

Conţinutul de umiditate

Conţinutul de umiditate al deşeurilor solide se poate exprima ca procente ale masei

materialului umed din deşeu sau ca procente ale masei materialului uscat din deşeu.

Cea mai utilizata este exprimarea ca procente ale materialului umed, conform relaţiei:

unde: m-masa iniţiala a probei de deşeu, [kg];

d- masa probei dupa uscare la 105ºC, [kg];

w-continutul de umiditate, %.

Conţinutul de umiditate depinde de compoziţie, anotimp si condiţiile climaterice. Cunoasterea

conţinutului de umiditate este importanta la detrminarea puterii calorifice, a densităţii şi a

materialului dizolvat la depozitarea in rampele de gunoi.

Distribuţia granulometrică

Marimea particulelor precum şi distribuţia granulometrică au un rol important in transformarile

biologice, recuperarea materialelor şi incinerare. Marimea si forma deşeurilor solide variază cu

compoziţia acestora. Domeniul de dimensiuni se intinde de la marimea unui grăunte de nisip

până la mărimea articolelor de mobilă şi a aparatelor, dispozitivelor de uz casnic. Mărimea

particulelor este relevantă pentru reciclare, refolosire şi pentru dimensionarea echipamentelor de

procesare a deşeurilor. Componentele deşeurilor sunt descrise de obicei prin lungime x laţime x

înalţime.

PROPRIETĂŢI CHIMICE

Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă in luarea deciziei de procesare sau de

recuperare a deşeului. De exemplu arderea deşeului sau compostarea depinde de compoziţia chimică

a acestuia. Deşeurile pot fi separate in combustibile şi necombustibile.

Pentru deşeurile solide combustibile sunt importante urmatoarele proprietăţi:

- analiza imediată;

- analiza elementară;

- conţinutul de energie (puterea calorifică).

Analiza imediată este o caracteristică chimică care determină conţinutul de umiditate, materii

volatile, carbon fix şi de cenuşă.

De exemplu cu cât conţinutul de umiditate este mai mare cu atăt puterea calorifică este mai mică. La

încălzirea deşeului timp de o oră până la temperatura de 105°C se elimină umiditatea. Incălzirea in

continuare până la o temperatură de (600-950°C) conduce la degajarea volatilelor şi aprinderea lor.

După arderea volatilelor incepe arderea eterogenă, la suprafată, a carbonului fix. Un conţinut mai

mare de carbon fix necesită un timp mai mare de ardere a deşeului pe grătar.

Prin analiza elementară se determină procentele fiecărui element conţinut de deşeul solid.

Rezultatele analizei elementare sunt folosite la caracterizarea compoziţiei chimice a materiei

organice din deşeu, la determinarea raportului C/N, care este esenţial in procesele de conversie

biologică (degradare bacteriană).

Carbonul, hidrogenul şi oxigenul constituie elementele majoritare ale deşeurilor.

Sulful conţinut de deşeurile solide, chiar şi în canţităţi foarte mici, provoacă poluarea aerului în timpul

arderii deşeurilor. La emisia de SO2 se poate adăuga şi emisia de compuşi halogenaţi. Cenuşa rezultată in

urma arderii poate fi intr-o cantitate considerabilă şi poate conţine metale grele care necesită o înlăturare

a lor, fiind considerate deşeuri periculoase.

Conţinutul de căldură

Puterea calorifică a unui deşeu poate fi determinată prin arderea unei cantităţi determinate de deşeu

uscat in bomba calorimetrică şi calcularea cantităţii de căldură degajate. Puterea calorifică este

numită superioară atunci cănd în gazele de ardere rezultate, apa lipseşte (vaporii de apă s-au

condensat şi au cedat căldura lor de vaporizare) şi este numită inferioară atunci când apa din gazele

de ardere se găseşte sub formă de vapori. De obicei, puterea calorifică este raportată la starea iniţială

a deşeului. Ea poate fi calculată pentru starea anhidră (uscată) a deşeului cu relaţia:

în care: - căldura de ardere a deşeului raportată la starea de masă combustibilă (deşeul lipsit de

umiditate şi cenuşă); mciQ , Ai[%]-conţinutul de cenuşă al deşeului.

Proprietati biologice Aceste propietati sunt importante deoarece descompunerea aerobica si anaerobica este folosita pentru

transformarea deseurilor in energie si produsi finali utili. Fractiile importante pentru transformarea

biologica includ proteine, lipide si carbohidrati. Proteinele sunt constituite din carbon, hidrogen,

oxigen, azot, sulf si intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale. Resturile

alimentare si cele vegetale costituie surse de proteine (si ofera o sursa de nutrienti) ce determină

degradarea deseurilor solide. Descompunerea incompleta a proteinelor duce la formarea de

aminoacizi, care au un miros puternic.

CURS 6

Reciclarea deşeurilor

Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante: eficienţa folosirii resurselor şi

impactul asupra mediului.

Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în: reciclarea materiei şi reutilizarea

energiei.

Reciclarea materială presupune înlocuirea resurselor primare cu folosirea materialelor din

deşeuri, Fricke şi Kolsch (2009). Ei consideră reciclarea materialelor ca metodă care include

reciclarea materiilor şi reciclarea biologică cu compost (proces aerob) şi fermentare (process

anaerob), spre deosebire de Bjorklund şi Finnveden (2005) care susţin că reciclarea deşeurilor

biodegradabile (referindu-se la compostare şi digestie anaerobă) are puţine trasături comune cu ceea

ce presupune reciclarea propriu-zisă a materialelor. Aceştia din urmă au realizat un studiu în

care au comparat reciclarea cu incinerarea şi depozitarea deşeurilor, din punct de vedere al indicelui

de încălzire globală, GWP1 şi al energiei totale utilizate.

Rezultatele obţinute au indicat faptul că produsele din materialele reciclate necesită un consum mai

mic de energie decât cele provenite din resursele primare.

Primul studiu amintit, cel făcut de, Fricke şi Kolsch (2009) este axat pe calcularea eficienţei

consumului de energie pentru reciclare. Tipurile de deşeuri ce sunt vizate pentru aplicarea acestei

metode sunt urmatoarele: hârtie si carton, plastic, sticla, metale.

Rezultatele obţinute au dovedit faptul că reciclarea materială a deşeurilor constituite din hârtie şi

carton, şi din mase plastice, are avantaje semnificative în sectorul eficienţei energetice.

Pentru tratarea importantelor cantităţi de reziduuri menajere până acum au fost studiate, cercetate,

experimentate şi chiar aplicate patru procedee şi anume:

• fermentarea (compostarea), parţială sau în masă, având ca subprodus principal compostul

pentru agricultură;

• arderea (incinerarea), având ca subprodus principal energia termică sau electrică;

• piroliza (degazarea sau degradarea termică), având ca subprodus principal combustibilul

solid sau lichid;

• reducerea chimica şi biologică, având ca subprodus etanolul sau gazul metan.

Tratarea mecano-biologică a deşurilor

Tratarea mecano-biologică a deşurilor reziduale serveşte condiţionării şi/sau reducerii cantităţii

deşeului residual înainte de depozitarea definitivă a acestuia sau înainte de valorificare termică.

Atunci când vorbim despre reciclare, trebuie să vorbim şi despre reciclarea biologică cu compost

(proces aerob) şi despre fermentare (proces anaerob), putrezire.

Tratarea deşeurilor prin compostareDepozitarea şi neutralizarea rezidiurilor menajere prin compostare este considerată cea mai veche metodă, chiar dacă în faza incipient operaţia era făcută la o scară redusă, reziduurile fiind împrăştiate în stare brută în câmp cu scopul principal de neutralizare.

„Compostul deşeurilor municipale solide reprezintă un instrument de reciclare benefic.

Utiltizarea sa în condiţii sigure în agricultură depinde de calitatea compostului, în special dacă

este maturat şi cu un conţinut suficient de scăzut în metale şi săruri.”

Procesul de compostare constă în creearea unui produs nou, din deşeuri organice, utilizat în

agricultură, la un preţ mic, prin biodegradare biologică. Pentru ca acest proces să poată avea loc

trebuiesc îndeplinite unele condiţii: conţinut suficient de apă şi de oxigen, volumul porilor de apă

să fie corespunzător, să existe o suprafaţă activă (pentru aceasta deşeurile se mărunţesc), o aerare

corespunzătoare.

Prin compostare se înţelege procesul de transformare pe cale biologică a deşeurilor menajere într-

un produs nepoluant, cu înaltă valoare nutritivă pentru plante ( în special cereale) şi un foarte bun

adios la starea fizică şi chimică a solurilor.

Este deosebit de importantă evaluarea calităţii compostului înainte de utilizare, şi

caracteristicile solului, ne referim aici la proprietăţile fizice ale solului, biologice, chimice (pH,

conductivitate electrică, conţinut de săruri, de azot, fosfor, potasiu, precum şi cantitatea de

pesticide conţinută şi a altor nutrienţi din sol: calciu, sulf, magneziu, mangan, cupru, zinc,

Compostul conţine o cantitate mare de materie organică, acizi humici, deci are o putere mare de

reţinere a apei şi a unor nutrienţi, dar poate de asemenea să conţină metale grele sau alţi poluanţi,

care provin de la deşeuri nesortate corespunzător (Weber şi colab., 2007). Din această cauză se

impune sortarea deşeurilor la sursă.

De asemenea, Kumar şi colab. în urma unui studiu, în 2009 punctează importanţa compostării

individuale, (la sursă), adică de fiecare cetăţean în parte, care depinde de condiţiile locale, socio-

economice, culturale şi nu în ultimul rând educaţionale, la creşterea ratei de reciclare, implicit

reducerea cantităţilor de deşeuri.

În timpul operaţiei de compostare se desfăşoară două procese biologice - de descompunere şi de

sinteză.

În general toate procedeele de compostare cuprind patru faze:

Recepţia şi stocajul deşeurilor

Prepararea ( procesarea ) deşeurilor

Fermentarea materialului preparat

Selecţionarea şi livrarea compostului

La acestea mai apar unele operaţii anexe ca:

Extragerea şi valorificarea metalelor

Îndepărtarea deşeurilor de la diferite trepte de prelucrare şi valorificarea acestora

Alimentarea procesului tehnologic cu cele necesare ( apă, energie)

Procesul de fermentare în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor este un proces biologic anaerob

prin care se generează gaze cu un conţinut mare de metan, aproximativ 50-70% şi se recuperează

energie. „Digestia anaerobă este una dintre cele mai bune opţiuni disponibile, care poate combina

tratarea deşeurilor cu recuperarea produselor secundare utile şi a biocombustibililor”

Reciclarea şi valorificarea energetică presupune recuperarea energiei din deşeuri. Este un proces

ce constă în arderea deşeurilor în instalaţii speciale cu scopul de a converti energia în energie

electrică. Incinerarea deşeurilor reperezintă procesul prin care are loc recuperarea energiei, care

altfel ar fi fost produsă din arderea combustibililor fosili, cărbuni sau gaze naturale, (Damgaard,

2010), adică resursele naturale pot fi economisite şi utilizate raţional.

Procedee de tratare mecano-biologică a deşeurilor

În funcţie de tehnica utilizată se poate realize o clasificare a instalaţiilor

Tip A de instalaţie : metode aerobe în construcţii deschise

Tip B de instalaţie : metode aerobe în construcţii parţial închise

Tip C de instalaţie: metode aerobe în construcţii închise

Tip D de instalaţie: metode anaerobe

Tip A de instalaţie

Metoda aerobă în construcţii deschise

Sunt instalaţii mai mici, descentralizate, cu o capacitate de tratare până la 25000 t/an.etapa de

prelucrare nu este prevăzută cu o instalaţie de tratare a gazului de gunoi.

Fermentaţia are loc în aer liber unde componentele deşeurilor sunt acopertite pentru evitarea

emisiilor atmosferice. Procesul de fermentaţie se poate realize prin metoda coşului , prin care se

obţine o durată de fermenţie de cca. 12 săptămăni. Costurile de tratare la cca. 25-30 Euro/tonă.

Tip D de instalaţie

La aceste instalaţii tratarea deţeurilor este un process anaerob (putrezire) În exemplul dat într-o hală

de pretratare se realizează împărţirea pe fracţiuni cu granulaţie mică, mare şi medie, pentru a supune

aceste granulaţii unor tratări specifice.

În cadrul acestei metode se obţine biogas valorificabil. Deşeul residual valorificabil termic este

separate şi ars.

Metalul feros este deasemenea separate. Restul de fermentare este supus împreună cu granulaţia de

40-80 mm unei tratări aerobe.

Materialul astfel stabilizat este depouitat ecologic, costurile detratare se ridică la 70-90 Euro/t.

Funcţionarea staţiilor de tratare mecano-biologică

Metodele fermentaţiei în grămezi în aer liber sunt:

Metoda în coş

Metoda de aerisire

Metoda grămezilor trapezoidale şi dreptunghiulare aerisite

Aceste metode TMB nu se desfăşoară într-un spaţiu închis. Procesul de fermentaţie se realizează

chiar direct pe corpul deponiei unde deşeul trebuie depozitat definitiv.

Metoda în coş

Această metodă a fost dezvoltată în Germania, este o metodă cu grămezi dreptunghiulare.

Grămezile dreptunghiulare sunt aşezate fără limită de lungime , într-o lăţime maximă de 30 m

înălţimea maximă este de 3 m inclusive un strat acopritor al suprafeţei deponiei de 0,3 m.

Aducerea aerului în grămadă se realizează printr-un strat de aerisire din sol cu o grosime de cca. 0,5

m. pe acestea sunt aşezate cca. 2,5 m deşeu amestecat.

Stratul de aerisire trebuie să fie construit dim material de granulaţie mare ( ex.palete de transport de

lemn)

Poate fi utilizată şi o pătură de tpieturi de arbuşti şi crengi dacă se garantează că aerul ajunge complet

la baza grămezilor.

Circulaţia aerului se face prin efectul coş. Conductele drenante de diametru 50 mm din plastic

perforat sunt montate în stratul de aerisire, la o distanţă de 2-4 m şi scoase prin grămadă la suprafaţa

ei.

Convecţia termică produce curectul de aer de jos în sus, în conductele drenante şi produc în acelaţi

timp aerisirea grămezii, în principal prin stratul de aerisire.

Fermentaţia în grămezi dreptunghiulare trebuie să fie precedată de o etapă realizată cu o instalaţie

mecanică de pretratare şi cu aggregate de mărunţire şi omogenizare. Instalaţiile trebuie amplasate

într-o hală cu protecţie împotriva intemperiilor .

Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate este

o idee promiţătoare, concretizată în instalaţia ,,Biostabilizator” unde, sub acţiunea unor culture

speciale de bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la temperaturi până la 70-80°C.

În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul după maturizare în halde timp de 20-

30de zile poate fi folosit fără nici un pericol. Acesta reprezintă un amendament echilibrat după

conţinutul elementelor nutritive de potasiu, fosfor şi azot.

Schema de compostare a amestecului de deşeuri solide şi nămoluri de la staţiile de epurare a

apelor uzate ,,Biostabilizator”

CURS 7

Metode de tratare termicaPrintre procedeele termice din cadrul tratarii deşeurilor se numara incinerarea deşeurilor, piroliza deşeurilor, coincinerarea deşeurilor si procedeul de uscare. Pe departe cel mai important procedeu termic este la ora actuala incinerarea deşeurilor.In managementul modern al deşeurilor, incinerarii deşeurilor ii revine sarcina de a trata deseurile reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel incat sa se ajunga la:

• inertizarea deşeurilor reziduale, minimizand emisiile in aer si apa;• distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;• reducerea masei de deşeuri de depozitat, in special a volumului;• folosirea valorii calorifice a deşeurilor reziduale in vederea protejarii resurselor de energie;• transferarea deşeurilor reziduale in materii prime secundare in vederea protejarii celorlalte resurse materiale.

Punctele de mai sus sunt enumerate in functie de prioritatea lor in managementul deşeurilor. O instalatie de tratare a deşeurilor reziduale optima trebuie sa indeplineasca cel putin primele trei puncte.Pe langa criteriile enumerate mai sus se va mai tine cont si de urmatoarele aspecte:

• siguranta functionarii;• necesarul de investitii;• necesarul de spatiu;• cantitati prelucrate posibile respectiv viabile.

In cadrul pirolizei, deseurile organice se transforma prin intermediul descompunerii termice sub retinerea aerului in produse ce pot fi valorificate energetic datorita continutului mare de energie, respectiv depozitate in cantitati mult mai reduse.Coincinerarea reprezinta valorificarea energetica a anumitor tipuri de deşeuri in industrie, cum ar fi de exemplu, valorificarea anvelopelor uzate sau a combustibililor alternativi in cuptoare de ciment.Deseurile ce pot fi tratate termic sunt deseurile municipale, namolul orasenesc, deseurile de productie periculoase si nepericuloase. Insa pentru fiecare tip de deseu exista nişte caracteristici tehnice bine definite.Incinerarea deşeurilorIncinerarea se poate aplica atat deseurilor municipale colectate in amestec cat si numai fractiei de deşeuri reziduale. Insa, compozitia deşeurilor municipale este prepoderent biodegradabila, iar aceasta impiedica incinerarea deseurilor municipale fara alti combustibili, conducand la cresterea costurilor de incinerare pe tona de deşeuri municipale. De aceea este indicata incinerarea deşeurilor reziduale din deseurile municipale, deseurile reziduale reprezentand deseurile ramase dupa sortarea deseurilor reciclabile, respectiv deseurile ce nu mai pot fi reciclate material.Pe langa deseurile reziduale sau municipale, incineratoarele pot accepta orice tipuri de deşeuri. In functie de tipul deseurilor acceptate incineratoarele sunt proiectate special. Pentru deseurile periculoase, incineratoarele trebuie sa atinga o temperatura de ardere mult mai ridicata decat in cazul incinerarii deşeurilor nepericuloase.Structura de principiu si modalitatea de funcţionare a unei instalatii de incinerare a deşeurilor este explicata in baza catorva componente si agregate ale instalatiei. Acestea sunt oferite de numeroşi producatori, fiecare executie diferind corespunzator. Insa derularea principiala a incinerarii si fluxul materialelor difera de la o instalatie la alta, iar pentru diversi producatori, numai in mica masura. O instalatie de incinerare a deseurilor consta din urmatoarele domenii de functionare, expuse in continuare:• preluarea deseurilor;• stocarea temporara, pretratarea (daca este necesara);• alimentarea in unitatea de incinerare;• eliminarea si tratarea cenusei reziduale;• tratarea si valorificarea emisiilor.Figura 1. Schema de functionare a unui incinerator

Preluarea deseurilorLa preluarea deseurilor are loc mai intai o cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate. Anumite deseuri pot fi indreptate catre locuri de descarcare prestabilite, in functie de tipul de deseu, respectiv catre o pretratare inainte de a fi incinerate. De asemenea, este necesar un control vizual pentru fiecare autovehicul cantarit. In cazul primirii unor deseuri noi sau in cazul unor suspiciuni este indicata realizarea unor teste in laborator pentru: continut de metale grele, pH, pietre de calcinare, putere calorica, punct de aprindere, clor, sulf si altele.Cantarirea vehiculelor se poate face mecanic sau electromecanic. Sistemele electromecanice s-au impus deoarece inlesnesc o transpunere simpla a valorilor masurate. Pentru vehiculele ce livreaza des deseuri li se pot elibera cartele magnetice, unde sunt salvate greutatea vehiculului gol (in cazul utilajelor cu suprastructura fixa), numarul de inmatriculare si datele privind destinatarul facturii. Pentru stabilirea cantitatii de deseuri livrate de catre vehiculele ce nu detin o astfel de cartela, mai trebuie efectuata inca o cantarire dupa descarcare. In cazul vehiculelor particulare care livreaza deseuri sau a vehiculelor cu containere de schimb este mereu necesar un al doilea procedeu de cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.Zona de descarcare a deseurilor trebuie sa asigure posibilitatea descarcarii oricaror tipuri de masini de colectare sau transport a deseurilor. Un incinerator poate accepta diferite tipuri de deseuri pentruincinerare, de la deşeuri solide la deşeuri semilichide si chiar lichide. De aceea, in functie de tipurile de deşeuri acceptate zona de descarcare trebuie sa prevada toate accesoriile necesare descarcarii acestor deseuri.Figura 2. Vedere zona de descarcare a deşeurilor la incinerator Figura 3 Exemplu de rampă de descărcare a uleiului uzat

Stocarea temporara, prelucrareaPentru deseurile livrate trebuie sa existe un loc de stocare temporara, deoarece livrarea deseurilor are loc discontinuu, iar alimentarea unei instalatii de incinerare a deseurilor trebuie sa fie continua. Buncarul de deşeuri serveşte pe de o parte drept tampon pentru cantitatea de deşeuri, iar pe de alta parte aici pot fi detectate materialele neadecvate pentru incinerare si sortate, sau pot fi indrumate catre o pretratare. In plus, in buncar are loc o omogenizare a deşeurilor.Prelucrarea deseurilor municipale se poate realiza prin intermediul sortarii, astfel deseurile ce nu ard (materialele neadecvate incinerarii, cum ar fi materialele inerte, metalele feroase si neferoase) sunt eliminate, astfel incat functionarea instalatiei sa nu poata fi intrerupta, iar componentele voluminoase incinerabile trebuie maruntite inaintea incinerarii. Maruntirea deşeurilor voluminoase inseamna o reducere de volum si astfel o mai buna folosire a spatiului disponibil din buncar si o incinerare mai

eficienta a acestor deseuri. Daca in palnia de alimentare a unitatii de incinerare trec deseuri voluminoase nemaruntite , se poate ajunge la formarea unor dopuri si la nefunctionarea instalatiei.Figura 4 Exemplu de dispozitiv de mărunțire a deșeurilor voluminoase , chiar în rampa de descărcare

La maruntirea deseurilor voluminoase se pot utiliza mori cu ciocane sau mori de taiere, care pot fi prevazute la nevoie cu instalatii de aspirare. Maruntirea poate avea loc intr-o zona a buncarului rezervata in acest scop sau chiar inaintea intrarii deseurilor in buncar. Aici pot fi tratate pe de o parte materialele care trebuie excluse din deseurile municipale, pe de alta se pot sorta deseurile declarate ca fiind voluminoase la preluare. Vezi brosura privind "Tratarea mecanica a deseurilor"! Capacitatea de prelucrare a instalatiei de maruntire va fi adaptata cantitatii de deseuri voluminoase receptionate anual.In hala de descarcare si in buncarul de deseuri trebuie mentinuta o presiune mai joasa comparativ cu zona invecinata, pentru a evita imprastierea emisiilor si a prafului. Aerul aspirat ori se incinereaza ori se dezodorizeaza printr-un filtru biologic.Alimentarea in camera de incinerarePalniile de umplere sunt de regula astfel gradate, incat sa asigure o functionare continua prin preluarea capacitatii de productie pe ora a unitatii de incinerare. Deseurile din palnia de umplere ajung printr-un put de umplere in instalatia de alimentare.Figura 5. Vedere pâlnie si put de alimentare cu deseuri a camerei de incinerare

Putul de umplere este prevazut cu o clapeta ce inchide palnia de umplere, pentru a evita palpairea flacarii din camera de incinerare. Instalatiile de alimentare sunt supuse unei presiuni mecanice puternice prin transportul de deseuri si unei presiuni termice prin alinierea directa la gratarul de incinerare.Incinerarea propiu-zisaPentru incinerarea deseurilor se folosesc, de regula, instalatiile de ardere cu gratar si instalatiile cu cuptor rotativ.Procesul de incinerare la instalatiile cu gratarIndiferent de sistemul cu gratar folosit, structura de baza a cuptorului este caracterizata de un gratar de ardere la baza, peretii camerei de ardere si in partea superioara un plafon. Gratarul poate fi orizontal sau putin inclinat. In cazul gratarului inclinat cea mai intalnita versiune este acea a cuptorului cu gratar cu actiune inversa. In ambele cazuri, barele gratarului sunt miscate continuu

pentru a asigura arderea completa a deseurilor si transferul acestora in cuptor. Barele gratarului pot fi racite cu aer sau cu apa.Figura 6. Vedere cuptor cu gratar

Figura 6. Alimentarea cu aer pentru o incinerare completa

Figura 7. Schema cuptorului cu gratarCuptorul este format din 5 zone de combustie.Acestea se observă în figura 7 și sunt descrise mai jos.

De asemenea, procedeul de incinerare se imparte in 5 faze, ce se intrepatrund in mare masura:• uscarea: in partea superioara a gratarului deseurile se incalzesc pana la peste 100 0C prin intermediul iradierii cu caldura sau a convectiei, astfel avand loc indepartarea umezelii.• degazarea: prin continuarea procesului de incalzire pana la temperaturi de peste 250 0C se exclud materiile volatile. Acestea sunt in primul rand umezeala reziduala si gazele reziduale. Procesul de piroliza are loc la presiune atmosferica scazuta si la cresterea temperaturii..• arderea completa: in cea de-a treia parte a gratarului se atinge temperatura de ardere completa a deseurilor.• gazarea: numai o mica parte din deseurile arse sunt oxidate in procesul de piroliza. Cea mai mare parte a deseurilor se oxideaza in partea superioara a camerei de incinerare la 1000 0C.

• post-combustia: pentru minimizarea gazelor reziduale ramase neincinerate si a CO din emisii exista mereu o camera de post-combustie. Aici se adauga aer sau gaz rezidual desprafuit in vederea realizarii incinerarii complete. Timpul de pastrare in aceasta zona este de minim 2 secunde la 850 0C.

Trecerea de la o faza la alta depinde de compozitia si valoarea calorica a deseurilor de incinerat.Pentru pornirea instalatiei este necesara preincalzirea spatiului de ardere. In acest scop sunt instalate arzatoare ce functioneaza cu gaz, ulei, praf de carbune sau orice alt tip de combustibil, ce au rolul de a preincalzi camera de ardere si de a intretine flacara in cazul unei compozitii mai dificile a deseurilor. Cand camera de ardere a atins temperatura corespunzatoare, atunci deseurile pot fi aprinse cu ajutorul arzatoarelor de aprindere, instalate in camera de ardere.Cuptorul este format din 5 zone de combustie. Acestea se observa in figura 7 si sunt descrise mai jos.Alimentarea cu aer se face atat prin barele gratarului de jos in sus (alimentarea primara), cat si cu ajutorul unor dispozitive suplimentare prevazute in camera de ardere (alimentarea secundara). Masurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de incinerare in timp si spatiu. Deoarece compozitia deseurilor varaiaza in limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu asiguraomogenizarea totala a deseurilor, miscarea gratarelor si masurarea aerului de combustie sunt mereu adaptate la situatia de functionare a cuptorului.Procesul de incinerare la instalatiile cu cuptor rotativCuptorul rotativ este intalnit in industria cimentului, de aici fiind preluat si pentru incinerarea deseurilor. In cazul incinerarii cu cuptor rotativ temperatura atinsa in camera de ardere este mult mai ridicata fata de incineratoarele cu gratar.

Figura 9. Vedere schema principiului de functionare a unui cuptor rotativ

In functie de tipul instalatiei de alimentare, deseurile solide trebuie maruntite inainte de introducerea acestora in cuptor. In cazul deseurilor voluminoase, acestea intotdeauna trebuie maruntite inainte de incinerare pentru o ardere completa a acestor deseuri.Datorita rotirii continue si inclinatiei usoare a cuptorului, transferul deseurilor dintr-un capat in altul a cuptorului este realizat usor. In functie de temperatura de ardere, dispozitivul de ardere a cenusei poate fi necesar sau nu. In cazul unor temperaturi de 1150 °C cenusa este aglomerata, iar la temperaturi de 1300 °C cenusa este topita si vitrifiata. De asemenea, cenusa de fund si cenusa recuperata din filtre pot fi reintroduse in cuptorul rotativ pentru aglomerare sau vitrifiere.Deoarece temperaturiile de ardere intr-un cuptor rotativ sunt cu mult mai ridicate instalatiile secundare, cum ar fi camera de post-combustie, sau echipamentele de recuperare a energiei, trebuie proiectate pentru a rezista la astfel de temperaturi ridicate.Indiferent de cuptorul ales pentru incinerarea deseurilor, urmatoarele trepte intalnite in procesul de incinerare a deseurilor, cum ar fi eliminarea cenusei, tratarea emisiilor, recuperarea energiei, etc. sunt asemanatoare.Tratarea, respectiv eliminarea cenusei rezidualeCenusa reziduala rezulta in urma incinerarii. Ea consta in principal din material neincinerabil cum ar fi silicati nedizolvabili in apa, oxizi de aluminiu si fier.Cenusa reziduala pura contine, in general, urmatoarele• 3 - 5 % material neincinerat,• 7 - 10 % metale feroase si neferoase,• 5 - 7 % granule mari,• 80 - 83 % granule fine.La incinerarea deseurilor apar diverse reziduuri solide si lichide. Cenusa reziduala se elimina la capatul gratarului de incinerare si trebuie transportata. Cele mai importante cerinte de la aceasta instalatie de eliminare sunt evitarea dopurilor la eliminarea cenusei reziduale precum si impiedicarea infiltrarii de aer fals. In acest scop sunt oferite mai multe sisteme de eliminare a cenusei reziduale, dependente in parte de sistemul de tevi folosit. Eliminarea prin gratar are loc exclusiv prin intermediul fortei gravitationale in puturi de cadere, ce duc direct la instalatiile de eliminare a cenusei reziduale.Figura 10. Exemple de instalatii de eliminare a cenusii cu apa

Problema principala la eliminarea prin gratar consta in temperatura ridicata a cenusei reziduale, ce poate fi intre 600 - 900 0C. Printr-un surplus de aer prea scazut se poate atinge punctul de inmuiere a cenusei reziduale (950 - 1000 0C), astfel putandu-se transforma intr-o stare pastoasa. Stingerea cenusei reziduale se poate face prin sisteme cu apa.Figura 11. Vedere schema dispozitiv de eliminare a cenusii

Metodele de tratare ale cenusei reziduale depind de componenta deseurilor incinerate, de legislatia in vigoare si posibilitatile economice. Principalele metode de tratare a cenusei reziduale sunt:• imbatranirea cenusei reziduale• separarea materialului fin• vitrificare.Figura 12 Vedere cenusă de fund

Utilizarile ulterioare ale cenusei reziduale tratate pot fi: material de umplutura pentru constructii de baraje, de drumuri, de pereti de protectie, etc. Cenusa nu poate fi utilizata in umplerea zonelor cu o panza freatica bogata.Tratarea si valorificarea altor emisiiDeseurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice secundare reprezinta cantitatile de energie sub toate formele care contin inca un potential energetic ce poate fi utilizat in trei directii: termica, electroenergetica si combinata.Recuperarea sub aspect termic are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde obtinute in instalatiile recuperatoare de caldura pentru alimentarea cu caldura a proceselor:• tehnologice;• de incalzire;• ventilatie;• climatizare;• alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani.Absolut necesara este racirea fumului rezultat in urma incinerarii deseurilor menajere de la 1000 - 1200 0C pana la 200 - 300 C, aceasta reducere a temperaturii este necesara si din motive tehnice procedurale, deoarece procedeele de purificare a fumului necesita temperaturi sub 350 0C. Racirea fumului provenit de la incinerarea deseurilor are loc de obicei indirect, adica prin schimbatoare de caldura recuperative aer-apa respectiv abur. Drept instalatie de transfer al caldurii serveste un cazan, in care caldura fumului (energie cinetica = energie a caldurii) se transfera intr-un purtator de caldura adecvat (abur sau apa). Cantitatea de energie recuperata este data de produsul dintre masa deseurilor tratate, puterea calorica inferioara a acestora si randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare si cazan recuperator.

O alta particularitate la incinerarea deseurilor consta in transportul mare de praf a fumului ce trebuie racit. Pentru evitarea impuritatilor de fum la cazan, ce pot conduce la acumulari ce minimizeaza durata de transport, sunt necesare o serie de masuri.Valoarea calorica viitoare a deseurilor va fi probabil mai mare decat cea de azi. Acest fapt este dovedit de cercetari ce determina influenta diverselor cote de reciclare asupra valorii calorice a deseurilor reziduale.Urmatoarele valori pentru obtinerea energiei din incinerarea deseurilor stau la baza datelor de pornire medii pentru instalatiile moderne de incinerare a deseurilor:• valoarea calorica inferioara a deseurilor (Hu): 9,5 - 10 MJ/kg,• randamentul de producere a aburului: 65 - 76 %,• producerea de abur pe tona de deseuri: 1,9 - 2,4 tone,

• producerea de curent electric pe tona de deseuri, folosindu-se randamentele pentru producerea aburului si pentru curent la functionarea in condens: 350 - 400 kWh.

Folosirea caldurii de incinerare pentru producerea de abur este categoric influentata de imprejurimi. In instalatii mai mari se produce in principal abur de calitate relativ ridicata (40 bar, 400 0C) in vederea producerii de curent, partial combinata cu incalzirea la distanta. In instalatii mai mici se produce in principal abur cu parametri mai scazuti (15 - 20 bar, 200 - 250 0C), ce se foloseste direct in scopuri de incalzire sau in domeniul industrial sub forma de caldura de proces.Ca aspect energetic este interesanta incinerarea namolurilor din statiile de epurare. Aceasta combinatie are sens in special sub aspectul unei folosiri asigurate de caldura, deoarece conditionarea, asanarea si uscarea namolului necesita o alimentare ridicata cu energie la un nivel scazut.Epurarea gazelor rezidualeDupa arderea completa, epurarea gazelor reziduale este cea mai importanta posibilitate de a controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator.Pentru separarea substantelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a incineratorului sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea si proiectarea carora trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:• substantele poluante specifice din gazele reziduale;• tipul, volumul si schimbarile continutului gazelor reziduale;• concentratiile maxime admisbile ale poluantilor in gazele epurate;• evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;• probleme in functionare (coroziune, uzura, murdarirea instalatiilor);• temperatura gazelor la evacuarea din cosul de dispersie;• evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor;• disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.Materialele nocive apar in forma gazoasa sau sub forma de particule de impuritati. La purificarea fumului se efectueaza mai intai o eliminare a materialelor sub forma de particule, iar apoi o indepartare a impuritatilor gazoase. Instalatiile moderne de purificare a fumului vor indeparta materialele nocive din fum pe cat posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate in mai multe etape si necesita un mare efort financiar. Eliminarea prafului, adica indepartarea impuritatilor sub forma de particule, se efectueaza inaintea spalarii fumului, pentru a nu solicita acest din urma procedeu.Aparatura de urmarire a instalatiilor este necesara pentru monitorizarea exploatarii corecte a arderii, procedurii de abur si nivelului de epurare a gazelor reziduale si pentru prevenirea aparitiei de situatii neprevazute in functionare. Nivelul de monitorizare si urmarire a acesteia depinde de tipul de deseu incinerat si de cerintele legale. Dupa alegerea aparaturii si a punctelor de amplasare a aparaturii trebuie acordata atentie reproductibilitatii adecvate si fiabilitatii functionale necesare a aparaturii.

Piroliza si gazarea deseurilorPiroliza este cunoscuta din tehnica procedurala industriala. In ceea ce priveste tratarea deseurilor s-au dorit printre altele urmatoarele avantaje ale pirolizei:

• procedee necomplicate, care sa poata functiona si cu cantitati mici de prelucrare de pana la 10 tona/h;• posibilitatea recuperarii energiei si materiei prime;• posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile in mod energetic;• flexibilitate fata de diversele si schimbatoarele componente ale deseurilor;

• evitarea in mare masura a impactului asupra mediului.Cu ajutorul pirolizei deseurilor s-a urmarit un scop asemanator cu cel al incinerarii. Volumul deseurilor se reduce considerabil si se transforma intr-o forma ce face posibila o depozitare fara impact semnificativ asupra imprejurimilor.La o incinerare conventionala, procesele de uscare, degazare, gazare si incinerare au loc intr- o singura camera. La piroliza, unele dintre aceste procese partiale pot fi executate in reactori separati, astfel incat degazarea si gazarea sa devina procedee de tratare a deseurilor de sine statatoare.Piroliza ca instalatie de tratare a deseurilor nu s-a putut impune in fata incinerarii deseurilor, din cauza diverselor probleme si a redusei disponibilitati. Insa se are in vedere utilizarea pirolizei in combinatie cu incinerarea la temperaturi inalte. Aici, gazele pirolitice obtinute se vor folosi intr-o a doua etapa procedurala la incinerarea si vitrifierea cocsului pirolitic.DegazareaDegazarea sau piroliza reprezinta descompunerea termica a materialului organic, eliminandu-se compusi, cum ar fi oxigenul, aerul, CO2, aburul etc. In intervalele de temperatura intre 150 - 900 0C se elimina materii volatile, iar compusi de carbohidrati se descompun.Prin transformarea pirolitica a deseurilor iau nastere diverse produse dependente de componenta materialului initial, de parametrii de functionare ai instalatiei, de conditiile de incalzire ale temperaturii de degazare si de durata reactiei. Urmatoarele produse finite pot aparea:

• combustibil respectiv, materii prime sub forma de asfalt, ulei, gaze de ardere,• apa de condens cu impuritatile dizolvate in ea,• reziduuri cum ar fi cocs, metale, sticla, nisip etc.

Pentru unele produse provenite din piroliza exista o piata limitata. In special uleiurile provenite din degazarea anvelopelor uzate se pot folosi drept materie prima in industria chimica sau petroliera. Conditia este insa ca instalatia pirolitica sa se afle in apropierea instalatiei prelucratoare de ulei. Acelasi lucru este valabil si pentru gazul pirolitic, ce trebuie utilizat partial la incalzirea propriului proces de piroliza.GazareaGazarea se refera la conversia la temperaturi inalte a materialelor cu continut de carbon in combustibil gazos.Gazarea difera de piroliza prin faptul ca se adauga gaz reactiv, ce transforma reziduurile carbonizate in alte produse gazoase. Gazarea, la fel ca si piroliza, este un procedeu de sine statator, insa si un proces partial al incinerarii. Produsele ivite ca urmare a gazarii sunt, in functie de solutia gazanta, gaz slab, aburi, etc.Energia necesara reactiei pentru procesul de gazare se produce prin incinerarea partiala a materialului organic in interiorul reactorului. Procedeele executate la temperatura inalta in intervalul de temperatura intre 800 - 1100 0C livreaza cea mai mare cantitate de gaz, care este insa cu o valoare calorica scazuta.Este de dorit o valorificare imediata a gazelor intr-o camera de ardere ulterioara, deoarece astfel se poate valorifica si caldura. Gazul de generator prezinta o valoare calorica mai scazuta decat gazul pirolitic, insa comparativ cu volumul deseurilor intrate in proces, rezulta un volum de gaz mai mare decat la piroliza.Reziduurile solide din procesul de gazare sunt similare celor provenite din incinerare, ele prezinta un continut ridicat de cenusa si unul scazut de carbon.Apa reziduala provenita din pirolizaApa reziduala provenita din piroliza se compune din umiditatea deseurilor, apa de descompunere si apa de incinerare, mai putin apa care s-a consumat in timpul reactiei.Apa reziduala provenita din piroliza paraseste reactorul sub forma de abur si apare dupa racirea gazului drept condensat. Apele reziduale cu continut organic mare, in special in cazul pirolizei deseurilor necesita o pretratare chimico-fizica, deoarece materialele nocive pot fi reduse in instalatii de epurare biologice numai partial. O alta posibilitate a evitarii materialelor nocive in apele reziduale este descompunerea termica a gazelor de ardere mocnita.Coincinerarea deseurilorDe cand deseurile si combustibilii alternativi produsi din acestea prin diferite metode de tratare au fost acceptati ca surse de energie, sunt folositi tot mai mult ca inlocuitori in procesele industriale, in principal, in centralele electrice, fabricile de ciment si otelarii.

Deseurile municipale nu sunt, de regula, considerate materia prima pentru sistemele industriale de ardere si sunt folosite numai in calitate de combustibili alternativi. In schimb, datorita densitatii lor precum si proprietatilor lor chimice si fizice, un mare numar de deseuri de productie sunt folosite in sistemele de ardere industriala. Folosirea deseurilor in sistemele de ardere industriala se numeste coincinerare.Avantajele coincinerarii:

• reducerea cantitatii de deseuri depozitate;• valorificarea energetica a deseurilor acolo unde valorificarea materiala nu este posibila;• conservarea resurselor de materii prime necesare pentru producerea energiei.

Coincinerarea in centralele electriceCentralele electrice ca uzine producatoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea eficienta a combustibililor conventionali. Insa ele pot fi adaptate si pentru utilizarea combustibililor alternativi.Folosirea deseurilor si a combustibililor alternativi este limitata de urmatoarele elemente:

• posibilitatile de stocare a acestora in centralele electrice;• cerintele de pretratare a deseurilor pentru a le aduce intr-o forma utilizabila sistemelor de ardere particulare in instalatiile utilizate in centrale;• comportarea deseurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului de combustie prin depunerea pe peretii cuptorului, aparitia coroziunii si influentarea sistemelor de epurare a gazelor reziduale.

Coincinerarea in cuptoare de cimentUn aspect esential in fabricarea cimentului il reprezinta producerea clincherului in cuptorul rotativ. Materia prima pentru producerea clincherului este uscata si incalzita pana la 1400 °C si datorita reactiilor chimice ce au loc se formeaza clincherul de ciment. Indiferent de metoda de fabricare, obtinerea clincherului este un proces de conversie in care materialele folosite (combustibili si materii prime) sunt consumate sau integrate in produsul final.Datorita temperaturilor inalte din cuptorul de ciment, continutul organic al combustibililor alternativi este distrus in totalitate. Cateva caracteristici ale procesului de fabricare a clincherului, in cazul utilizarii combustibililor alternativi, ar fi:

• prelungirea timpului de stationare a gazelor reziduale in cuptorul rotativ la temperaturi de peste 1200 °C;• folosirea cenusei rezultate de la arderea combustibililor alternativi ca parte componenta a clincherului impreuna cu alte materiale;• fixarea din punct de vedere chimic si mineralogic in clincher a elementelor aflate in concentratii foarte mici.

Caracteristicile combustibililor alternativi utilizati in fabricile de ciment trebuie stabilite clar, deoarece deseurile utilizate in producerea clincherului pot schimba concentratia anumitor elemente in produsul final.Procedee de uscare a deseurilorIn cadrul procedeelor de uscare cea mai mare importanta a obtinut-o uscarea namolului. La alegerea procedeului este important daca namolul este puternic mirositor sau nu. In cazul namolului mirositor se recomanda utilizarea unui proces indirect de uscare, cum ar fi uscarea cu pat fluidizat cu recirculare de vapori. Aici apa transformata in abur poate fi condensata, iar mediul fluidizant (abur supraincalzit) este introdus in circuitul procedural. Mirosurile sunt astfel in mare parte excluse.La uscarea cu transmitere, mediile de uscare cum ar fi gazele reziduale, aburul supraincalzit ori vapori sau aerul, se afla in contact direct cu namolul si preiau apa ce se evapora din acesta. La sistemele inchise cu abur supraincalzit, un condensator realizeaza condensarea aburului in exces. La sistemele deschise, gazele reziduale inca fierbinti parasesc uscatorul impreuna cu aburul.La uscarea cu contact, caldura este condusa direct catre materialul de uscat. Namolul si mediul de incalzire sunt separate prin diferite tipuri de pereti.Figura 13. Tipuri de tehnologii de uscare

In functie de alimentarea cu caldura se regasesc in principal urmatoarele tehnologii de uscare:1. Uscarea cu contact:• uscator cu pelicula,• uscator cu disc,• uscator cu pat fluidizat.2. Uscarea cu transmitere:• uscator cu cilindru rotativ,• uscator cu suspensii,• uscator cu etaje,• uscator cu banda.La uscarea namolului din statiile de epurare rezulta si alte substante volatile. Gazele ce nu pot fi condensate, pot fi dezodorizate prin coincinerare in generatorul de caldura.Aceste uscatoare au rol de a reduce umiditatea din namolul orasenesc intr-un timp scurt, in vederea valorificarii materiale a acestuia in agricultura ca ingrasamant sau in vederea valorificarii energetice a acestuia in incineratoare, centrale electrice, cuptoare de ciment, etc.

Figura 15. Vedere schema uscator cu etaje

DEFINITII• deseuri municipale = deseuri menajere de la populatie + deseuri asimilabile din comert, industrie si institutii + deseuri din gradini si parcuri + deseuri din piete + deseuri stradale + deseuri voluminoase. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regasesc la codurile:

15 Ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante si imbracaminte de protectie, nespecificate in alta parte - cu exceptia ambalajelor din deseurile industriale si a codurilor 15 02 02 si 15 02 03; 20 Deseuri municipale si asimilabile din comert, industrie, institutii, inclusiv fractiuni colectate separat.

• fractie organica = fractie biodegradabila• namol orasenesc = namolul rezultat de la epurarea apelor uzate orasenesti. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regaseste la codul:

19 08 05 Namol orasenesc de la epurarea apelor uzate menajere• deseuri din constructii si demolari = deseuri rezultate in urma reabilitarii infrastructurii existente, in urma demolarii si construirii de cladiri noi, respectiv in urma reconstruirii si extinderii retelei de transport. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regaseste la codul:

17 Deseuri din constructii si demolari (inclusiv pamant excavat din amplasamente contaminate)• deseuri municipale periculoase = detergenti si dezinfectanti + vopsele, lacuri si diluanti + baterii si acumulatori uzati + pesticide si ierbicide + alte chimicale + becuri si tuburi fluorescente + echipamente electrice si electronice + medicamente. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regasesc la codurile:

20 01 13 Solventi 20 01 14 Acizi 20 01 15 Baze20 01 17 Substante chimice fotografice 20 01 19 Pesticide20 01 21 Tuburi fluorescente si alte deseuri cu continut de mercur20 01 23 Echipamente abandonate cu continut de CFC (clorfluorocarburi)20 01 26 Uleiuri si grasimi, altele decat cele specificate la 20 01 2520 01 27 Vopsele, cerneluri, adezivi si rasini continand substante periculoase20 01 29 Detergenti cu continut de substante periculoase20 01 31 Medicamente citotoxice si citostatice20 01 33 Baterii si acumulatori inclusi in 16 06 01, 16 06 02 sau 16 06 03 si baterii si acumulatori nesortati continand aceste baterii 20 01 35 Echipamente electrice si electronice casate, altele decat

cele specificate la 20 01 21 si 20 01 23 cu continut de componenti periculosi 20 01 37 Lemn cu continut de substante periculoase• deseuri de productie = deseuri rezultate direct din procesele de productie. In HG 856/2002 privind

evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regasesc la codurile:

02 Deseuri din agricultura, horticultura, acvacultura, silvicultura, vanatoare si pescuit, de la prepararea si procesarea alimentelor - cu exceptia codului 02 01 0603....Deseuri de la prelucrarea lemnului si producerea placilor si mobilei, pastei de hartie, hartiei si cartonului04 Deșeuri din industriile pielariei, blanariei si textila05 Deseuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale si tratarea pirolitica a carbunilor06 Deseuri din procese chimice anorganice07 Deseuri din procese chimice organice08 Deseuri de la producerea, prepararea, furnizarea si utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire (vopsele, lacuri si emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor si cernelurilor tipografice09 Deseuri din industria fotografica10 Deseuri din procesele termice11 Deseuri de la tratarea chimica a suprafetelor si acoperirea metalelor si a altor materiale; hidrometalurgie neferoasa12 Deseuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si a materialelor plastice13 Deseuri uleioase si deseuri de combustibili lichizi14 Deseuri de solventi organici, agenti de racire si carburanti15 Ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante si îmbracaminte de protectie, nespecificate în alta parte - cu excepţia ambalajelor din deşeurile municipale16 Deseuri nespecificate in alta parte - cu excepţia codurilor 16 04 şi 16 1019 Deseuri de la instalatii de tratare a reziduurilor, de la statiile de epurare a apelor uzate si de la

tratarea apelor pentru alimentare cu apa si uz industrial - cu excepţia codului 19 08 05