PROCESAREA DEŞEURILOR

Cuprins

1. Introducere 2. Managementul integrat al deşeurilor3. Cadrul legislativ în domeniul gestionarii deşeurilor 4. Sursele deşeurilor solide. Tipuri de deşeuri. Compoziţia deşeurilor solide5. Caracteristicilor deseurilor6. Colectarea si transferul deseurilor 7. Tehnologii pentru procesarea de baza a deseurilor solide 8. Reducerea deşeurilor şi recuperarea materialelor 9. Depozitarea controlata a deseurilor10. Tehnologii de tratare şi distrugere a deseurilor. Incinerarea, piroliza, gazificarea, compostarea

Bibliografie

1. Antonescu N. N., ş.a, Gestiunea si tratarea deseurilor urbane. Gestiunea regionala, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2006.

2. Bold O.V., Maracineanu G.A., Managementul deseurilor solide urbane si industriale, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004.

3. Capatina C., Racoceanu C., Deseuri, MatrixRom, Bucureşti, 2006.4. Ianculescu, O., Solid waste engineering, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004.5. Paunescu I., Atudorei A., Gestiunea deseurilor urbane, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004. 6. Voicu Ghe., Paunescu I., Procese si utilaje pentru ecologizarea localitatilor, Ed. MatrixRom,

Bucureşti, 2006.

1. Introducere

Dezvoltarea culturală a umanităţii de la societatea nomadă la cele sedentare şi ulterior dezvoltarea oraşelor a creeat necesitatea gestiunii deşeurilor. Cele mai vechi forme de management al deşeurilor menţionate chiar în Biblie implicau îngroparea şi arderea, ambele continuînd să fie într-o formă mai rafintă opţiuni de management în sistemele moderne de management integrat al deşeurilor.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române (DEX’ 98), prin deşeu (de la cuvântul francez déchet) se înţelege „rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv”.

Odată ce o substanţă sau un obiect a devenit deşeu rămâne deşeu până când este recuperat în totalitate sau nu mai posedă un potenţial pericol pentru mediul înconjurător sau sănătatea umană.

Potrivit Directivei 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile, care a înlocuit Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (a) "deşeu" înseamnă orice substanţă sau obiect inclus în categoriile prevăzute de anexa I pe care titularul le elimină ori intenţionează sau are obligaţia să le elimine;(b) "producător" înseamnă orice persoană ale cărei activităţi produc deşeuri ("producător iniţial") şi/sau oricine care realizează operaţiuni de prelucrare iniţială, amestecare sau alte operaţiuni care au ca rezultat schimbarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri;(c) "deţinător" înseamnă producătorul de deşeuri sau persoana fizică sau juridică care este în posesia acestora;(d) "gestionare" înseamnă colectarea, transportul, recuperarea şi depozitarea deşeurilor, inclusiv supervizarea unor asemenea operaţiuni şi supravegherea după dezafectarea spaţiilor de eliminare;(e) "eliminare" înseamnă orice operaţiune prevăzută de anexa II A;(f) "recuperare" înseamnă orice operaţiune prevăzută de anexa II B;(g) "colectare" înseamnă adunarea, sortarea şi/sau amestecarea deşeurilor în vederea transportului.

ANEXA I. CATEGORII DE DEŞEURIQ1 Reziduuri de producţie sau de consum, nespecificate altfel în continuareQ2 Produse care nu corespund specificaţiilorQ3 Produse al căror termen de garanţie a expiratQ4 Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice

materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauzăQ5 Materiale contaminate sau pătate în urma unor acţiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la

activităţi de curăţire, ambalaje, containere etc.)Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizaţi etc.)Q7 Substanţe a căror performanţă nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminaţi, solvenţi

contaminaţi, săruri de amestec epuizate etc.)Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)Q9 Reziduuri din procese de captare a poluanţilor (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, praf

de la filtre de aer, filtre uzate etc.)Q10 Reziduuri din prelucrare mecanică/finisare (de exemplu, span provenit de la operaţiile de

strunjire, zguri măcinate etc.)Q11 Reziduuri din extracţia şi prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri

din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu bifenili policloruraţi PCB etc.)Q13 Orice materiale, substanţe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin legeQ14 Produse care nu mai au utilizare pentru deţinător (de exemplu, articole rebutate de agricultură,

menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)Q15 Materiale contaminate, substanţe sau produse rezultate din acţiuni de remediere a soluluiQ16 Orice materiale, substanţe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menţionate anterior

ANEXA II A. OPERAŢIUNI DE ELIMINARE*

D1 Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.)D2 Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în

sol)D3 Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fi pompate în puţuri, domuri

de sare sau falii geologice naturale etc.)D4 Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în puţuri,

iazuri sau lagune etc.)D5 Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanşe separate, acoperite

şi izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările/oceaneleD7 Evacuarea în mări/oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marinD8 Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi sau

amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D7 şi D9-D12

D9 Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D8 şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10 Incinerare pe solD11 Incinerare pe mareD12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)D13 Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D12D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D13D15 Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea

temporară, până la colectare, în locul unde se produc deşeurile)* Prezenta anexă vizează enumerarea operaţiunilor de eliminare, astfel cum apar în practică. Deşeurile trebuie eliminate fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

ANEXA II B. OPERAŢIUNI DE RECUPERARE*R1 Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energieiR2 Recuperarea/regenerarea solvenţilorR3 Reciclarea/recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi (inclusiv

compostare şi alte procese biologice de transformare)R4 Reciclarea/recuperarea metalelor şi compuşilor metaliciR5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganiceR6 Recuperarea acizilor sau bazelorR7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanţilorR8 Recuperarea componentelor din catalizatoareR9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestoraR10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologiceR11 Utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R10R12 Preschimbare de deşeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R11R13 Stocarea deşeurilor în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R12 (excluzând

stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deşeurile)* Prezenta anexă vizează enumerarea operaţiunilor de recuperare, astfel cum apar în practică. Deşeurile trebuie recuperate fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

2. MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR

Există diferite moduri de gestionare a deşeurilor în scopul minimizării riscului pentru sănătatea publică şi mediu. Mult timp, managementul deşeurilor s-a realizat într-un mod fracţionat şi relativ neplanificat. Experienţa a arătat că o abordare mai durabilă a utilizării resurselor şi a managementului deşeurilor este necesară. Dezvoltarea durabilă este un echilibru între nevoile economiei, societăţii şi mediului.

Pasul spre abordarea integrată a managementului deşeurilor a fost făcut în 1962, când această abordare a fost descrisă ca tratând problema în totalitatea ei ca un sistem interconectat de operaţii şi funcţii. Recunoaşterea complexităţii practicilor de management a deşeurilor şi acceptarea că analiza şi modelarea matematică a sistemelor sunt necesare optimizării operaţiilor de management a reprezentat pasul fundamental spre conceptul de management integrat al deşeurilor.

Recunoaşterea faptului că implementarea sistemelor de management integrat trebuie să se facă diferit de la caz la caz s-a produs în 1978, când Agenţia de Protecţia Mediului din SUA a declarat că „metodele de management a deşeurilor, echipamentul şi practicile nu trebuie să fie aceleaşi pe tot teritoriul ţării atâta timp cât condiţiile diferă şi este vital ca procedurile să difere pentru a le satisface”. Aceasta a fost trecerea de la o abordare ierarhică a managementului deşeurilor la o abordare ce este mai flexibilă în aplicare.

În 1991, un grup de lucru al Comunităţii Economice Europene a publicat un proiect de strategie regională pentru managementul integrat al deşeurilor care defineşte managementul integrat al deşeurilor ca un proces al schimbării, în care conceptul de management al deşeurilor este lărgit gradual pentru a include eventuala necesitate de control al fluxurilor de gaze, lichide şi materiale solide din mediul omului. Tot în aceeaşi perioadă s-a dezvoltat şi conceptul de dezvoltare durabilă ca “dezvoltarea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission for Environment and Development - WCED) intitulat "Viitorul nostru comun” (Our Common Future) subliniază clar că dezvoltarea durabilă poate fi realizată numai dacă societatea în general şi industria în particular au învăţat să producă „mai mult din mai puţin” (more from less); mai multe bunuri şi servicii cu mai puţine resurse (inclusiv energie) şi mai puţină poluare şi deşeuri.

Sistemele de management integrat al deşeurilor combină fluxurile de deşeuri, colectarea deşeurilor, metodele de de tratare şi eliminare într-un sistem de management al deşeurilor care are drept obiectiv dezvoltarea durabilă, eforturi economice şi sociale acceptabile pentru orice regiune specifică. Aceasta este realizată prin combinarea unor opţiuni de tratare a deşeurilor incluzând reducerea deşeurilor, refolosirea, reciclarea, compostarea, fermentaţia anaerobă (biogazificarea), tratamentul termic şi depozitarea controlată pe sol. (fig.1).

Esenţial este nu câte opţiuni de management al deşeurilor sunt folosite, nici dacă ele sunt folosite în acelaşi timp ci cum sunt ele combinate într-un mod optim ca parte a unei abordări integrale. Managementul integrat al deşeurilor ia în considerare întregul sistem şi caută cea mai bună combinaţie a metodelor pentru a minimiza costurile şi a maximiza protecţia mediului şi beneficiul social.

Principiile managementului integrat al deşeurilor sunt: managementul integrat al deşeurilor face posibil ca deciziile să se bazeze pe cele mai bune practici

şi costuri transparente. Cu cât este mai mică cantitatea de deşeuri produse cu atât costurile ce revin generatorului de deşeuri sunt mai mici. Aceasta oferă stimulente pentru utilizator să reducă cantitatea de deşeuri pe care le generează;

managementul integrat al deşeurilor ia în considerare toate opţiunile (colectare, reciclare, compostare, fermentarea anaerobă, tratarea termică cu recuperarea căldurii şi depozitarea controlată pe sol) pentru întregul flux al deşeurilor solide municipale;

împărţirea responsabilităţilor. Producătorii, distribuitorii, negustorii cu bucata si consumatorii au responsabilitatea de a susţine managementul integrat al deşeurilor. Fiecare grup este responsabil pentru managementul corect al deşeurilor pe care le produc;

sunt considerate trei criterii: acţiunea asupra mediului, eficienţa economică şi acceptabilitatea socială;

aplicarea flexibilă la diferite comunităţi şi regiuni; costuri transparente pentru managementul deşeurilor; recuperarea şi reciclarea orientate spre piaţă; evaluarea continuă pentru acomodarea la schimbările în cantitate şi calitate a fluxului de deşeuri.

Managementul integrat al deşeurilor este un concept ce are aplicatii locale diferite şi care depinde de multe variabile cum ar fi compoziţia fluxului de deşeuri, infrastructura, pieţele pentru materialele reciclabile, buget, legislaţia locală şi disponibilitatea terenului pentru depozitare.

Managementul integrat al deşeurilor caută cele mai bune opţiuni pentru managementul deşeurilor cu accent pe evaluarea tuturor strategiilor disponibile de a oferi sisteme mai durabile.

Fig. 1. Elementele unui sistem de management integrat al deşeurilor.

3. CADRUL LEGISLATIV IN DOMENIUL GESTIONARII DESEURILOR

Activităţile în cadrul gospodăririi deşeurilor sunt reglementate în România, ca şi în toate ţările europene, prin lege. Nevoia de reglementare derivă din potenţialul conflictual presupus de proprietăţile amestecului de reziduuri. Deşeul din locuinţe conţine componente care pot fi descompuse biologic, ca şi chimic şi/sau fizic reactive. De aceea există pericolul vătămării mediului înconjurător şi a zonei de locuit în timpul transportului necorespunzător al deşeurilor. Lezarea populaţiei prin agenţi patogeni din materialul organic din deşeurile menajere, de la abator şi spital aflate în aer liber este la fel de periculoasă ca de exemplu efectele gazelor degajate din deşeuri asupra climei.

Trebuie de aceea ca datele necesare pentru protejarea sănătăţii şi a mediului înconjurător să fie reglementate prin legi.

Iau naştere astfel, prin activităţile statului în cadrul preocupării pentru asigurarea calităţii vieţii, norme pentru manevrarea deşeurilor în mod direct (prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României privind regimul deseurilor, alte ordonanţe şi norme tehnice), respectiv indirect prin normele domeniilor tangente.

Baza pentru contruirea cadrului juridic al managementului deşeurilor este formată de legislaţia pentru administraţia publică şi preocuparea pentru asigurarea calităţii vieţii şi a sănătăţii.

Un alt sector important este constituit de legislaţia protecţiei mediului, în corelaţie cu legile pentru protecţia apelor.

Pe lângă protejarea împotriva efectelor nocive ale deşeurilor, trebuie luate în considerare o serie de aspecte economice şi de a organiza ca atare gospodărirea deşeurilor.

Condiţiile cadru pentru diversificarea activităţilor economice, de exemplu reciclarea materialelor, trebuie de asemenea să fie reglementate. Posibilele forme de acţiune trebuie să se concretizeze în spiritul unei “gestiuni corespunzătoare”. Şi în întreprinderile de producţie trebuie organizată colectarea separată a părţii valorificabile, în spiritul unei economii în circuit.

Integrarea legislaţiei europene privind gestionarea deşeurilor

Pentru România este necesară adaptarea dreptului naţional la standardele europene. Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deseurilor, completata si aprobata prin Legea

426/2001, ia în considerare conţinutul directivelor 75/442/CE despre deşeuri şi 91/689/CE despre deşeuri periculoase.

Legile naţionale, ordonanţele, normativele şi standardele tehnice care vizează managementul deşeurilor sunt ordonante în cele ce urmează, după domeniile de competenţă: Legea protectiei mediului nr.137/1995 republicata cu modificarile si completarile ulterioare Legea nr.426/2001 pentru aprobarea OUG nr.78/2000 privind regimul deseurilor HG nr. 123/2003 privind aprobarea Planului National de etapa de Gestionare a Deseurilor OUG nr.16/2001 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile aprobata cu modificari prin Legea nr. 465/2001 si modificata prin OUG 61/2003 HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase HG nr. 162/2002 privind depozitarea deseurilor Ordinul nr.95/2004 privind stabilirea criteriilor si procedurilor de acceptare a deseurilor la depozitare si lista nationala de deseuri acceptate de fiecare clasa de depozit de deseuri Ordinul nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei nationale de gestionare a deseurilor si a Planului national de gestionare a deseurilor HG nr.128/2002 privind incinerarea deseurilor Ordinul nr. 756/2005 pentru aprobarea Normativului privind incinerarea deseurilor HG nr.662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, modificata si completata de HG nr.441/2002 HG nr. 1159/2003 pentru modificarea HG nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate HG nr. 1057/2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor ce contin substante periculoase HG nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea si controlul bifenililor policlorurati si altor compusi similari

Ordinul nr.279/2002 privind infiintarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea si controlul compusilor desemnati in cadrul Directiei de gestiune a deseurilor si substantelor chimice periculoase HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje Ordinul 880/2004 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje HG nr. 1357/2002 pentru stabilirea autoritatilor publice responsabile de controlul si supravegherea importului, exportului si tranzitului de deseuri HG nr.228/2004 privind controlul introducerii in tara a deseurilor nepericuloase in vederea importului, perfectionarii active si a tranzitului Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora HG 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate Ordinul nr.2/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei Ordinul nr.344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protectia mediului si in special a solurilor, cand se utilizeaza namolurile de epurare in agricultura HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” Ordinul 117/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de de aplicare a HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” Ordinul 338/2004 pentru aprobarea Procedurii si criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice in vederea preluarii responsabilitatii privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje Ordonanta de Urgenta nr.99/10.11.2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto Ordonanta de Urgenta nr.1/21.01.2005 pentru modificarea OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto Ordinul nr. 130/2005 pentru aprobarea Instructiunilor privind modalitatile de aplicare a OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înoirii Parcului national auto, modificata si completata prin OUG nr.1/2005 Hotararea nr. 2406/21.12.2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz.

3. SURSELE DEŞEURILOR SOLIDE. TIPURI DE DEŞEURI. COMPOZIŢIA DEŞEURILOR SOLIDE

După natura şi locul de producere, deşeurile se clasifică în :a) Deşeuri municipaleb) Deşeuri industrialec) Deşeuri agricoled) Deşeuri periculoase.

a) Deşeurile municipale includ: deşeurile din gospodării, din instituţii, sectorul comercial, municipal şi cel industrial mai puţin deşeurile de proces.

Deşeurile din gospodării, numite şi rezidenţiale include materiale solide evacuate din locuinţele singulare, multifamiliale şi blocuri precum deşeurile menajere, moloz, vechituri, rebuturi, deşeuri voluminoase şi cenuşă.

Deşeurile menajere rezultă din activităţile de preparare, împachetare şi consumul hranei. Aceste deşeuri sunt în mare parte putrescibile. Eliminarea rapidă de la locul de generare, stocarea atentă şi depozitarea sunt necesare deoarece aceste deşeuri atrag şobolanii şi muştele şi produc mirosuri puternic neplăcute.

Molozul, vechiturile şi resturile constau din hârtie şi produse din hârtie, ambalaje din sticlă, bidoane, cutii de conserve, articole din plastic, haine vechi, produse din piele, metal, sticlă, ceramică, praf, deşeuri din grădini şi altele.

Deşeurile voluminoase cuprind deşeurile grele şi mari, cum ar fi: articole de mobilă, jucării, electronice, cauciucuri, instrumente. Datorita mărimii, greutăţii si generării lor neregulate sunt necesare tehnici de manipulare si colectare speciale.

Cenuşa este rezultatul arderii lemnelor de foc, a cărbunelui si a altor combustibili casnici pentru încălzirea spaţiilor de locuit si pentru prepararea hranei.

Deşeurile solide municipale includ si reziduurile solide provenite din serviciile si funcţiile municipale. Noroiul generat de instalaţiile de tratare/epurare a apelor si a apelor uzate trebuie înlăturat corespunzător pentru a preveni contaminarea apelor de suprafaţă si de adâncime. Aceste sisteme de tratare funcţionează fie sub autoritatea municipalităţii, a companiilor de utilităţi publice sau sub autoritatea sanitara.

Gunoaiele stradale rezulta din colectarea sfărâmaturilor si a ceea ce se matura de pe străzi si sunt mai ales anorganice (nisip, pietriş, murdărie). Calitatea si conţinutul acestor deşeuri depinde de anotimp si de frecventa operaţiilor de curăţire. In timpul toamnei principalul deşeu îl constituie frunzele, iar in timpul iernii nisipul si cenuşa folosite pentru acoperirea zăpezii, a gheţii.

Parcurile si locurile publice sunt generatoare de gunoaie precum: ambalaje din hârtie, sticla, plastic, cutii de conserve, produse alimentare, scrum si altele. La acestea se adaugă deşeurile rezultate din intreţinerea copacilor, spatiilor cu iarba, a tufişurilor si a căzăturilor datorate furtunilor.

Animalele moarte reprezintă o problema majora in zonele apropiate de habitatul animalelor sălbatice sau in comunităţile in care nu exista un control al animalelor.

Chiar daca este împotriva legii, oamenii arunca ambalaje din sticla, hârtie, carton şi plastic, recipienţi pe străzi, in canale de scurgere si in parcuri. Ocazional, utilaje uzate sunt abandonate in locuri publice (automobile vechi pe străzi). Toate aceste deşeuri formează categoria deşeurile abandonate.

Deşeurile din sectorul comercial si instituţional pot fi împărţite in deşeuri menajere si resturi nefolositoare si sunt generate in magazine, restaurante, pieţe, birouri, hoteluri, magazine de reparaţii, instituţii de învăţământ si cercetare, spitale, închisori.

In spitale si laboratoarele de cercetare sunt generate deşeuri care sunt solide sau semisolide si ele pot include chimicale toxice, materiale radioactive, materiale patogene sau explozive. Aceste deşeuri, datorita pericolului pe care-l prezintă, necesita colectare speciala, manipulare si depozitare in funcţie de caracteristicile materialului.

Deşeurile provenite din construcţii si demolări includ lemn, metal, cărămizi, sticla, plastic, ţevi, sarma, beton. Cantitatea si componenţii acestor deşeuri pot varia mult.

b) Deşeurile industriale sunt produse in doua sectoare de activitate: sectorul comercial si instituţional si în procesele industriale. Deşeurile comerciale si instituţionale sunt generate in birouri, cofetarii si alte activitati legate de personal. Aceste deşeuri sunt incluse in categoria deşeurilor municipale. Deşeurile de proces sunt generate in industrii ce includ instalaţii chimice, rafinării, instalaţii electrice, mecanice.

Unele dintre aceste deşeuri pot fi periculoase si necesita o manipulare corespunzătoare. Cele mai multe dintre deşeuri sunt controlate de industriile care le generează, dar sunt unele ce se depozitează liber pe sol.

c) Deşeurile agricole reprezintă o problema in zonele rurale. Cantitati importante de balegar/gunoi sunt generate în operaţiile de hrănire a vitelor, cailor, oilor, caprelor, găinilor, gâştelor si îndepărtarea acestora este foarte costisitoare pentru gospodar.

Un volum mare de deşeuri rezulta din tăierea vitei de vie si a pomilor fructiferi, deşeuri care pot adăposti insecte si boli ale plantelor. Golirea recipienţilor si a sacilor de fertilizatori, insecticide sau pesticide poate duce la contaminarea apei si a solului cu chimicale.

d) Deşeurile periculoase sunt deşeurile toxice, inflamabile, explozive si infecţioase. Multe produse folosite zilnic intr-o locuinţa precum: adezivi, cosmeticale, vopsele, produse pentru

îndepărtarea muştelor si a tantarilor, produse de curatat, baterii, becuri, degresanţi, filme foto, paste de lustruit pantofi, mobila, produse pentru automobil (antigel, baterie auto, ulei de motor, ulei uzat de motor, benzina, motorina), precum si produsele folosite la grădinărit (erbicide, insecticide, fungicide) conţin chimicale periculoase. Acestea pot fi găsite in garaje, in pivniţe, sub chiuveta de la bucătărie si in bai. Substanţele periculoase conţinute de aceste materiale pot fi dăunătoare pentru sănătatea publica si pentru mediul înconjurător daca ele sunt folosite sau înlăturate in mod necorespunzator.

O alta sursa de deşeuri periculoase o constituie unitatile comerciale, cum ar fi: curatatoriile si atelierele de reparaţii auto care produc deşeuri ce conţin solvenţi, vopsitoriile care produc deşeuri ce conţin vopsea si dizolvanţi, imprimeriile care produc deşeuri ce conţin cerneluri, atelierele pentru reparaţii electrocasnice ce produc deşeuri ce conţin materiale sintetice si magazinele ce vând produse pentru protecţia plantelor si a culturilor, acestea producând deşeuri ce conţin fungicide si erbicide. Aceste deşeuri ajunse in rampele de gunoi pot pătrunde in sol, in apa sau ajung in aer.

COMPOZITIA DESEURILOR SOLIDE

Termenul de compoziţie este folosit pentru a descrie componenţii individuali ai fluxurilor de deşeuri solide si distribuţia lor relativa, exprimata in procente masice. Aceasta informaţie este importanta când se evaluează echipamentul necesar si planurile de management.

Compoziţia deşeurilor solide in România s-a modificat considerabil de-a lungul anilor. Pana nu demult, deşeurile solide municipale constau din cenuşa rezultata din arderea lemnului, cărbunilor si resturi de alimente; resturile naturale precum produsele din lemn si metal fiind recuperate de către cautatorii prin gunoaie. De asemenea, resturile de alimente erau folosite ca hrana pentru vite si porcine sau erau aruncate pe terenurile agricole ca ingrasamant.

Odată cu urbanizarea si industrializarea, stilul de viata al cetatenilor s-a schimbat si aceasta s-a reflectat si in generarea si in compoziţia deşeurilor. Au apărut produse noi din abundenta si cu preturi convenabile astfel ca articole precum cutiile de conserve, ambalajele din sticla si plastic, anvelope uzate si altele. Se consideră a fi mai economic aruncarea acestora decât recuperarea. Ambalajele multor articole aruncate la gunoi au dus la formarea unor tipuri noi de deşeuri naturale.

Principalele componente ale deşeurilor solide municipale din zilele noastre sunt: hârtia si cartonul, resturi de alimente, sticla, metale feroase si neferoase, materiale plastice, lemnul, cauciucul, pilea, textile, deşeuri de plante.

Compoziţia deşeurilor solide este puternic influenţata de progresul tehnologic care produce schimbări in stilul de viata si de legislaţia ce reglementează controlul deşeurilor.

4. CARACTERISTICILOR DESEURILOR

Proprietatile fizice, chimice si biologice ale deşeurilor solide municipaleMulte dintre aceste proprietati pot fi cuantificate prin calcule si prin culegerea de date, ele trebuind sa

fie cunoscute in vederea proiectarii si dezvoltarii unui sistem de management. In trecut, cei care se ocupau de controlul deseurilor nu trebuiau sa cunoasca prea multe despre proprietatile fizice, chimice si biologice ale deseurilor solide deoarece cele mai multe dintre deseuri erau depozitate direct pe sol. In zilele noastre tehnicile de management a deseurilor solide implica reducerea si reciclarea, refolosirea şi tratarea, ceea ce a impus cunoasterea proprietatilor deseurilor.

Proprietatile fizice importante sunt:- greutatea specifica;- continutul de umiditate;- distributia dupa marimea particulelor;- capacitatea de retinere a apei;- conductivitatea hidraulica.

Deoarece deseurile solide reprezinta o masa eterogena cu o compozitie schimbatoare, aceste caracteristici fizice trebuie raportate la un agregat sau la un component individual. In plus, diferite operatii de procesare conduc la modificarea caracteristicilor fizice, ceea ce face necesară determinarea caracteristicilor dupa fiecare oparetie de procesare.

Greutatea specifica este definita ca masa unui material raportata la unitatea de volum [kg/m3]. Aici trebuie mentionata si starea deseului – compactat sau necompactat. Greutatea specifica trebuie cunoscută pentru a evalua masa totala si volumul deseurilor ce vor fi procesate.

Componentii specifici ai deseurilor solide variaza cu locul, sezonul, timpul de stocare. Valorile tipice ale greutatii specifice sunt:- 180 – 480 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele cu compactare;- 90 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele fara compactare.

Aceste valori sunt valabile in cazul in care fiecare camion este plin.Greutatile specifice pentru cateva categorii tipice ale deseurilor sunt date in tabelul urmator.

Componenti Greutatea specifica [kg/m3]Hartie, carton, plastic 81Resturi menajere 300Sticla, metale neferoase, lemn, cauciuc, piele, textile 162Cenusa, caramizi, metale feroase 480Plastic 65Aluminiu 162Cutii de conserve 90Resturi vegetale 100

Volumul ocupat de deseurile solide in anumite conditii determina numarul si marimea containerelor de colectare, a vehiculelor de colectere, statiilor de transfer si terenul necesar depozitarii.

Conţinutul de umiditatea face să crească greutetea specifica pana cand deseul devine saturat cu apa. Cum apa inlocuieste aerul din cavitati, greutatea specifica creste, dar apa poate reduce greutatea specifica prin inlocuirea solidelor.

Reducerea volumului deseurilor solide este importanta in colectarea, transportul si depozitarea. Aceasta poate fi exprimata prin raportul de compactare sau reducerea de volum:

unde: - Vi – volumul initial, inainte de compactare [m3]; Vf – volumul final, dupa compactare [m3].

Rc - raportul de compactare:

Conţinutul de umiditateConţinutul de umiditate al deşeurilor solide se poate exprima ca procente ale masei materialului umed

din deşeu sau ca procente ale masei materialului uscat din deşeu. Cea mai utilizata este exprimarea ca procente ale materialului umed, conform relaţiei:

[%]

unde: m-masa iniţiala a probei de deşeu, [kg]; d- masa probei dupa uscare la 105ºC, [kg]; w-continutul de umiditate, %.

Conţinutul de umiditate depinde de compoziţie, anotimp si condiţiile climaterice. Cunoasterea conţinutului de umiditate este importanta la detrminarea puterii calorifice, a densităţii şi a materialului dizolvat la depozitarea in rampele de gunoi.

Distrbuţia granulometricăMarimea particulelor precum şi distribuţia granulometrică au un rol important in transformarile

biologice, recuperarea materialelor şi incinerare. Marimea si forma deşeurilor solide variază cu compoziţia

acestora. Domeniul de dimensiuni se intinde de la marimea unui grăunte de nisip până la mărimea articolelor de mobilă şi a aparatelor, dispozitivelor de uz casnic. Mărimea particulelor este relevantă pentru reciclare, refolosire şi pentru dimensionarea echipamentelor de procesare a deşeurilor. Componentele deşeurilor sunt descrise de obicei prin lungime x laţime x înalţime.

Capacitatea de reţinere a umiditaţiiAceasta este cantitatea totală de umiditate pe care o probă de deşeu o poate reţine impotriva forţei

gravitaţionale .Capacitatea de reţinere a umidităţii are o mare importanţă in determinarea formării de scursuri la depozitarea liberă pe sol. Apa aflată în exces (peste capacitatea de reţinere ) va străbate (percola) deşeurile încărcându-se cu substanţe minerale şi organice dând naştere la levigat (lixiviat).

Capacitatea de reţinere a umidităţii se estimează cu următoarea relatie:

unde: m1-masa stratului de deşeu inclusiv stratul protector de la baza şi apa din precipitaţii. Se determină cu relaţia:

in care: md -masa deşeului wp - masa apei din precipitaţii; msp - masa stratului protector; m2 - masa deşeului uscat.

Permeabilitatea hidraulică a deşeului compactat De permeabilitatea hidraulică a deşeurilor compactate depinde rata de transport a levigatului şi a altor

contaminaţii (gaze, impurităţi microbiologice) prin stratul de deşeuri solide.Cum deşeurile solide nu sunt omogene, permeabilitatea hidraulică nu este izotropă. Ea depinde de

densitatea deşeului şi are valoarea aproximativă de 1m/s. Debitul de levigat prin stratul de deşeu solid se determina cu ajutorul legii lui Darcy:

QV=K·I·A [cm3/s] sau [m3/zi]

unde: K [m/zi] sau [cm/s] –permeabilitate hidraulica; I [m/m] sau [cm/cm]-gradientul hidraulic sau panta; A [m2] sau [cm2]-aria secţiunii prin care are loc curgerea.

PROPRIETĂŢI CHIMICE

Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă in luarea deciziei de procesare sau de recuperare a deşeului. De exemplu arderea deşeului sau compostarea depinde de compoziţia chimică a acestuia. Deşeurile pot fi separate in combustibile şi necombustibile.

Pentru deşeurile solide combustibile sunt importante urmatoarele proprietăţi:- analiza imediată;- analiza elementară;- conţinutul de energi (puterea calorifică).

Analiza imediată este o caracteristică chimică care determină conţinutul de umiditate, materii volatile, carbon fix şi de cenuşă. Asa cum se vede din tabelul de mai jos,analiza imediată este importantă in determinarea proprietăţilor combustibile a unui combustibil.

Analiza imediată% (procente

masice)Umiditate 15-40 (20)Materii volatile 40-60 (53)

Carbon fix 5-10 (7)

Cenuşă 10-30 (20)

De exemplu cu cât conţinutul de umiditate este mai mare cu atăt puterea calorifică este mai mică. La încălzirea deşeului timp de o oră până la temperatura de 105°C se elimină umiditatea. Incălzirea in continuare până la o temperatură de (600-950°C) conduce la degajarea volatilelor şi aprinderea lor. După arderea volatilelor incepe arderea eterogenă, la suprafată, a carbonului fix. Un conţinut mai mare de carbon fix necesită un timp mai mare de ardere a deşeului pe grătar.

Prin analiza elementară se determină procentele fiecărui element conţinut de deşeul solid. Rezultatele analizei elementare sunt folosite la caracterizarea compoziţiei chimice a materiei organice din deşeu, la determinarea raportului C/N, care este esenţial in procesele de conversie biologică (degradare bacteriană).

Carbonul, hidrogenul şi oxigenul constituie elementele majoritare ale deşeurilor, aşa cum se vede şi in tabelul următor.

Analiza elementarăElementul %(procente

masice)Umiditate 20Carbon 30Hidrogen 4Oxigen 25.5Azot 0.37Sulf 0.13Cenuşă şi metal 20

Sulful conţinut de deşeurile solide, chiar şi în canţităţi foarte mici, provoacă poluarea aerului în timpul arderii deşeurilor. La emisia de SO2 se poate adăuga şi emisia de compuşi halogenaţi. Cenuşa rezultată in urma arderii poate fi intr-o cantitate considerabilă şi poate conţine metale grele care necesită o înlăturare a lor, fiind considerate deşeuri periculoase.

Conţinutul de căldurăPuterea calorifică a unui deşeu poate fi determinată prin arderea unei cantităţi determinate de deşeu

uscat in bomba calorimetrică şi calcularea cantităţii de căldură degajate. Puterea calorifică este numită superioară atunci cănd în gazele de ardere rezultate, apa lipseşte (vaporii de apă s-au condensat şi au cedat căldura lor de vaporizare) şi este numită inferioară atunci când apa din gazele de ardere se găseşte sub formă de vapori. De obicei, puterea calorificăeste raportată la starea iniţială a deşeului. Ea poate fi calculată pentru starea anhidră (uscată) a deşeului cu relaţia:

[kJ/kg]

unde: [kJ/kg]-căldura inferioară de ardere raportată la starea iniţială;

Wţi[%]-umiditatea deşeului.Căldura de ardere a deşeului lipsit de cenuşă şi umiditate se calculează cu relaţia:

[kJ/kg]

în care: - căldura de ardere a deşeului raportată la starea de masă combustibilă (deşeul lipsit de umiditate şi

cenuşă); Ai[%]-conţinutul de cenuşă al deşeului.

Proprietati biologiceAceste propietati sunt importante deoarece descompunerea aerobica si anaerobica este folosita pentru

transformarea deseurilor in energie si produsi finali utili. Fractiile importante pentru transformarea biologica includ proteine, lipide si carbohidrati. Proteinele sunt constituite din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf si intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale. Resturile alimentare si cele vegetale costituie surse de proteine (si ofera o sursa de nutrienti) ce determină degradarea deseurilor solide. Descompunerea incompleta a proteinelor duce la formarea de aminoacizi, care au un miros puternic.

Grasimile, parafine si uleiurile sunt insolubile in apa dar sunt solubile in solventi chimici organici si sunt greu biodegradabile. Sursele primare de lipide sunt resturile menajere, uleiuri de gatit si grasimile. Multe dintre acestea sunt putin solubile in apa dar sunt biodegradabile. Ele au o putere calorica mare (8000-9500)kJ/kg, astfel ele sunt foarte potrivite pentru procesele de recuperare a energiei.

Carbohidratii contin exclusiv carbon, hidrogen si oxigen. Acestia includ celuloza, amidonul si lignina (substanta organica complexa care se gaseste in tesuturile plantelor lemnoase dandu-le impermiabilitate si rigiditate). Cu exceptia ligninei toate celelalte substante sunt biodegradabile. Polimerii din amidon se transforma prin hidroliza in glucoza si zaharuri ce sunt solubile in apa si usor biodegradabile. Acestia se gasesc in cartofi, orez, porumb si in toate plantele comestibile. Sursa principala de hidrocarbonati in deseurile solide rezidentiale o constituie resturile alimentare si cele vegetale.

Fibrele bruteIn aceasta categorie intra fibrele naturale. Principalii polimeri sunt celuloza şi lignina, ambii gasindu-se

in multe fibre. Se biodegradeaza cu greutate. Principalele surse de polimeri sunt fibrele naturale din produsele din hartie, din resturile alimentare si vegetale. In aceasta categorie mai pot fi incluse si textilele confectionate din fibre naturale, bumbac, lana si piele.

Materialele organice sinteticeIn aceasta categoria intra intai materialele plastice care sunt constituite din compusi sintetici.

Materialele sintetice detin o pondere crescanda in compozitia deseurilor solide. Rezistenta acestora la biodegradare face nedorita prezenta lor in mediul inconjurator. Se fac incercari de dezvoltare a materialelor plastice biodegradabile prin folosirea amidonului ca polimer natural sau a fibrelor lemnoase. Plasticul biodegradabil anuleaza scopul pentru care a fost realizat, chimicalele rezultate din biodegradarea acestor prezinta un potential de toxicitate pentru mediul inconjurator.

Un factor ce prezinta interes la materialele plastice este continutul mare de energie (7000-10000) kJ/kg. Cu cat un deseu contine mai mult plastic cu atat este mai potrivit pentru procesele de recuperare a energiei. Totusi arderea plasticului ridica o problema si anume aceea ca unele materiale plastice contin clorura de polivinil care prin ardere formează clor si dioxina, ambele fiind deosebit de poluante pentru aer.

BiodegradabileleO caracteristica importanta a componentelor organice a deseurilor solide este acea ca ele pot fi

biodegradate in gaze si solide anorgonice inerte. Putrescibilitatea materialelor organice are potential de a produce mirosuri si de a atrage mustele. Biodegradabilitatea resturilor alimentare din deseurile solide este data de relatia:

FB = 0,83 – 0,028 CL

unde: FB – fractia biodegradabila, exprimata pe baza solidelor volatile; CL – continutul de lignina a solidelor volatile

MirosurileComponenta organica a deseurilor solide (resturi alimentare si vegetale) este putrescibila. Mirosurile pot

aparea cand deseurile organice sunt depozitate timp mai indelungat, mai ales intr-un climat cald, datorita descompunerii anaerobice a materialelor organice usor de descompus. In conditii anaerobe, sulfatul poate fi redus la sulfit care se combina cu hidrogenul formand hidrogenul sulfurat care este puternic mirositor si toxic.Descompunerea anaeroba poate fi prezentata schematic astfel:

Materia organica + microorganisme → CO2 + H2O + produsi instabili (H2S, NH3, CH4)

Acesti produsi finali sunt nedoriti pentru ca sunt instabili si pentru ca produc mirosuri neplăcute.

NebiodegradabileIn aceasta categorie intra materialele necombustibile din deseurile solide: sticla, ceramica, praful,

metalele. Aceasta reprezinta circa (12-20) % din deseurile solide uscate. Ele sunt constituite din rezidul ramas dupa ardere.

predat pana aici

6. COLECTAREA ŞI TRANSFERUL DEŞEURILOR

6.1. Staţii de transfer

Timpul de transport al deşeurilor solide spre locul de procesare sau spre rampa de gunoi afectează costul de colectare a deşeurilor. Cu cât distanţa de la sistemul de colectare către locul de procesare sau rampa de gunoi (denumite colectiv puncte de destinaţie) este mai mare cu atât costul de transport este mai mare.

Prin managementul deşeurilor solide trebuie să se decidă dacă este necesară construirea unei staţii de transfer, un loc unde deşeurile colectate pot fi depozitate temporar sau transferate din vehicule mici de colectare în altele mai mari pentru a le transporta la punctele de destinaţie. Aceste staţii sunt construite de obicei aproape de oraş. Staţiile de transfer sunt percepute uneori de către public ca o sursă de zgomot, praf, mirosuri, rozătoare, trafic intens, muşte şi mizerie. Cele mai multe dintre aceste inconveniente pot fi eliminate printr-o alegere potrivită a locului, o bună proiectare şi exploatare şi cultivarea unor bune relaţii cu publicul.

Localizarea staţiei de transfer este determinată de câteva criterii. Aceasta trebuie să fie cât mai apropiată de zona de colectare pentru a minimiza timpul de transport spre staţia de transfer, care este un timp neproductiv. Pe lângă învecinarea cu traseele de colectare, accesul la rutele majore de transport este de asemenea important in optimizarea productivităţii vehiculelor de transport. Drumul de acces trebuie să suporte traficul vehiculelor grele, iar traseele trebuie proiectate astfel încât impactul acestor camioane grele asupra vecinătăţilor să fie minim. Terenul pe care se construieşte staţia de transfer trebuie să aibă suprafaţa adecvată pentru eventuale extinderi. Selecţia plasamentului se va face în funcţie de disponibilitatea utilităţilor cum ar fi: alimentarea cu apă, electricitate şi combustibil pentru încălzire şi canalizare.

Costurile unei staţii de transfer depind de o serie de factori, cum ar fi: mărimea şi preţul terenului, costul construcţiei şi alţi factori tehnologici.

Cea mai simplă şi ieftină staţie cuprinde o construcţie cu o platformă subţire din beton folosită pentru descărcarea deşeurilor. Vehiculele colectoare descarcă deşeurile pe această platformă. Un încărcător cu cupă este folosit pentru a încărca vehiculele de transfer. Staţiile de transfer pot fi prevăzute şi cu pâlnii pentru transferul direct din vehiculele colectoare în cele de transfer şi cu instalaţie de compactare. În figura 2 este prezentată o staţie simplă de transfer.

Fig. 2. Staţie de transfer cu stocare, procesare şi facilităţi de compactare.

1

68 4

3

2

5

7

11

12

13

14

910

1. cântar2. vehicul colector3. platformă de descărcare4. puţ de acumulare5. încărcător cu cupă frontală6. pâlnie de descărcare7. bandă transportoare8. pâlnie de alimentare9. compactor10 camion de transfer11. tocătoare12. separator deşeuri metalice 13. banda transportoare deşeuri metalice14. unitate de procesat deşeuri metalice

Pentru transferul deşeurilor sunt folosite două tipuri de camioane: deschise şi închise. Camioanele deschise transportă deşeuri necompactate şi prin urmare sunt mai uşoare decât cele care transferă deşeuri compactate. Greutatea specifică a încărcăturii este de 95-140 kg/m3 pentru deşeuri solide municipale. Camioanele ce transportă deşeurile compacte sunt vehicule închise, iar greutatea specificã realizatã este de 175-120 kg/m³. Camioanele sunt confecţionate din oţel şi aluminiu şi capacitatea lor variază între 50 şi 75 m³. Cu o greutate specifică de 210 kg/m³ la un volum de 75 m³ rezultă masa de deşeuri solide municipale ce poate fi transportatã de 26000 kg. Daca se adaugă şi masa vehiculului, rezultã o masã mai micã decât masa limitã permisã pe drumurile publice de 39000 kg. Încărcătura camioanelor poate fi limitatã de drumurile secundare de acces şi rampele de gunoi, care nu suportã încărcătura camioanelor , mai ales pe vreme ploioasa.

Cele mai multe camioane sunt prevăzute cu sistem hidraulic de descărcare.Balotarea deşeurilor solide municipale au câteva avantaje: cost de transport scăzut, material de

acoperire redus. Baloţii sunt încărcaţi in camioane –prevăzute numai cu o platforma, iar baloţii sunt acoperiţi cu prelata pentru a preveni murdăria. Încărcarea şi descărcarea baloţilor este făcută cu ajutorul unui încărcător elevator sau al unei macarale. Greutatea specifica a baloţilor poate fi de 700 kg/m³ si un singur balot poate avea 5 tone. În unele cazuri sunt folosite containerele pentru transportul deşeurilor pe calea ferata sau pe apa.

Alegerea sistemului de transfer depinde de locul, tipul staţiei, legãturile de transport dintre sursele de generare si rampa de gunoi sau locul de procesare/depozitare a deşeurilor, cantitatea deşeurilor şi limitele de greutate.

În urma comparaţiei economice dintre costurile unitare asociate folosirii vehiculelor de colectare ca vehicule de transport şi costul construirii şi exploatării unei staţii de transfer cu folosirea vehiculelor de transfer, s-a ajuns la concluzia cã transportul cu vehiculele colectoare este mult mai ieftin decât transportul cu vehiculele de transfer. Rezultã cã staţiile de transfer sunt rentabile atunci când distanţele dintre locul de colectare şi cel de procesare/depozitare sunt suficient de mari.

Pentru a decide dacã este necesarã construirea unei staţii de transfer, trebuie stabilitã distanţa dintre locul de colectare şi cel de procesare/depozitare de la care sunt justificate costurile suplimentare ale staţiei de transfer. Acest lucru poate fi făcut cu uşurinţã constituind grafice de variaţie ale costului pe tona de deşeu transportat pentru cele douã cazuri (fig. 3).

Fig. 3. Determinarea pragului de rentabilitate a unei staţii de transfer.

Examinând variaţiile costurilor se observã cã peste o anumitã distanţã, datã de intersecţia celor douã linii de variaţie, transportul direct este nerentabil în comparaţie cu costul aferent staţiei de transfer.

6.2. Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor

Cost[lei/tonă]

Distanţa[km]

Variaţia costului pentru staţia de transfer

Variaţia costului pentru transportul direct

A – distanţa peste care staţia de transfer este mai rentabilă

A

Prima fazã a procesului de evacuare a gunoaielor şi anume colectarea şi stocarea la locul de producere, realizatã in funcţie de sistemul de transport, este in general o parte foarte neglijatã, insuficient dezvoltatã şi neunitarã din punct de vedere tehnic al întregului sistem de evacuare.

Esenţa sistemului închis de evacuare constã in faptul cã în zonele de colectare gunoaiele sunt colectate la locul de producere şi depuse în recipienţi de construcţii unitare, adecvate dispozitivului de încărcare a autovehiculului de transport (în multe cazuri standardizate). Recipienţii umpluţi treptat in zonele de colectare dinainte proiectate sunt goliţi cu o periodicitate bine determinatã în vehicule de transport speciale, in sistem închis după care gunoaiele sunt transportate.

Recipienţii de gunoaie - pot fi consideraţi ca anexe ale autovehiculelor de transport şi, ca urmare, sunt fabricaţi după prescripţii unitare (standarde). In funcţie de mărimea stocării gunoaielor şi de caracterul zonei de colectare (gradul de construcţie, densitatea locuinţelor) sunt fabricaţi recipienţi cu diferite volume. Tipurile de recipienţi de gunoaie utilizaţi în practicã sunt: recipienţi mici, cu volume de 35-50-60 l; recipienţi mijlocii, cu volume de 90-110 l şi recipienţi mari (containere cu rostogolire, cu descărcare sau de schimb) cu volume de 1100-1500 l. Recipienţii trebuie sã fie realizaţi astfel încât să îndeplinească următoarele condiţii:

a. Trebuie sã fie confecţionaţi din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp, rezistenţi la eforturi mecanice (lovituri îndoiri), neutri fatã de acţiunile chimice (de coroziunea provocatã de produsele in descompunere), neinflamabili (pericol de ardere, inflamabilitate).

b. Sã fie echipaţi cu capace de închidere bune şi uşor manevrabile.c. Din punct de vedere al formei, recipienţii trebuie astfel concepuţi încât golirea lor sã fie

uşoarã şi rapidã.d. Trebuie soluţionate manipularea, transportul şi curăţirea lor de către un singur om. Greutatea

lor proprie trebuie sã fie cat mai micã.e. Partea lor superioarã sã corespundã condiţiilor impuse de dispozitivele de ridicare a

vehiculelor de transport (in cazul sistemelor de golire sau de containere de schimb).In unele ţãri (se fac încercări şi la noi), se caută introducerea sistemului de colectare a gunoiului in saci de hârtie sau plastic.

Avantajele sistemului in saci sunt:1. Manipularea si transportul sacilor închişi, bine legaţi, sunt uşoare si simple, fără emanare de

miros urat, degajarea de praf sau zgomot. Nu sunt necesare vehicule scumpe cu sistem de încărcare închisã, se reduce numărul muncitorilor de manipulare si încărcare.

2. Nu mai este necesarã operaţia greoaie de curăţare si întreţinere sistematicã a recipienţilor.3. Se poate elimina suprastocarea nedorită a recipienţilor în perioadele de vârf datoritã cantităţilor

de gunoaie variabile zilnic.4. Realizarea spatiilor de stocare este mai simplã.

Dezavantajul cel mai mare este cã procurarea sacilor este destul de scumpa. Sacii nu pot fi utilizaţi pentru transportul zgurii si cenuşii datorită pericolului de aprindere si, ca urmare, evacuarea acestora trebuie asiguratã separat.

Spatii de stocare a recipienţilorIn incinta clădirilor trebuie asigurate încăperi speciale, corespunzătoare pentru amplasarea si

depozitarea recipienţilor de deşeuri. Economicitatea transportului impune ca vehiculele sã aibă posibilitatea apropierii cât mai mult de locurile de depozitare a recipienţilor. Pregătirea recipienţilor pentru golire, respectiv scoaterea lor din spaţiul de depozitare la marginea trotuarului, este făcută în general manual. In scopul reducerii la minim a consumului de forţă de muncã si de timp, distanta dintre locul de depozitare a recipienţilor si punctul de oprire a vehiculelor trebuie sã fie pe cât mai micã. Trebuie asigurat ca intre locul de depozitare a recipienţilor si punctul de încărcare a vehiculelor de transport sã nu fie pe cât posibil nici o diferenţă de nivel întrucât existenta unei astfel de diferenţe îngreunează mult operaţiile de evacuare.Condiţiile de realizare a încăperilor pentru stocarea gunoaielor la noile clădiri sunt următoarele:- trebuie sã fie amplasate in apropierea intrării in clădire la parter (pe cât posibil, la nivelul corespunzător nivelului trotuarului) si închise cu uşi corespunzătoare;

- dimensiunile sã fie in funcţie de numărul si tipul recipienţilor; ele trebuie determinate astfel încât recipienţii sa fie uşor accesibili pe parcursul transportării lor la vehicule.Trebuie asigurat si spaţiul necesar pentru aşezarea recipienţilor, curăţirii lor, cât si accesul la restul de instalaţie; pentru curăţarea recipienţilor se poate realiza un loc de spălare separat (eventual in afara încăperii de stocare). In general, pentru amplasarea recipienţilor cu capacitate de 110 l, este necesarã o suprafaţă de 0,3 - 0,5 m2/recipient.- pereţii si căptuşeala pardoselii trebuie sã fie din materiale uşor de curăţat si spălat (în general din beton sclivisit);- trebuie asiguratã ventilarea si iluminarea corespunzătoare a încăperii;- in încăpere trebuie asiguratã apã curentã, gurã pentru deversarea apei murdare (sifon de pardosealã); robinetul trebuie sã fie echipat cu supapã de ejector, iar capătul lui trebuie sã asigure racordarea furtunului de spălare.

Colectarea preselectatãMaterialele refolosibile care rezultã din gospodăriile populaţiei, îndeosebi cele de uz casnic si

personal deteriorate sau uzate, sunt aduse de către posesorii acestora sau de către colectorii specializaţi la punctele de colectare si la centrele de recuperare.Pentru o cât mai bunã colectare a materialelor refolosibile de la populaţie si unităţi comerciale, au fost luate si alte mãsuri si anume:- instalarea la intrarea în blocuri a unor microcontainere pentru hârtie;- amplasarea pe cartiere, la unităţile comerciale, a unor containere pentru depozitarea spãrturilor de sticlã etc.- predarea pe familii a unor saci din material plastic pentru colectarea hârtiei;- amplasarea, la punctele de recolectare a reziduurilor menajere de la blocuri, a unor containere inscripţionate pentru colectarea diferenţiata a materialelor refolosibile din gospodăriile populaţiei.Cu toate aceste masuri, un procent însemnat dintre acestea se regăsesc în reziduurile menajere evacuate si depozitate in afara localităţilor pe terenuri degradate fără nici un fel de valorificare. Se apreciază cã în reziduurile menajere colectate de la populaţie din mediul urban existã si materiale refolosibile in cantităţi de circa 100.000 t/an maculaturã, circa 30.000 t/an metal, circa 5.000 t/an material plastic si altele.

Colectarea selectivã este determinatã de douã raţiuni:a) recuperarea mai uşoară a materialelor refolosibile, (M.R.) aceastã recuperare putându-se face

fie înaintea colectării deşeurilor urbane, fie după colectare, in aşa numitele staţii de tratare;b) uşureazã utilizarea agricolã a deşeurilor urbane, în cazul tratării industriale prin fermentare

(compostare), separând elementele nefermentabile sau vătămătoare. Totodată, trebuie subliniat faptul cã separarea materialelor refolosibile după ce au fost amestecãte cu deşeuri urbane în bena autospecialei, in afara faptului cã este o operaţiune grea, care necesitã multã forţa de muncã si utilaje specializate, este o separare doar parţială, pentru că materialele sunt mult deteriorate (mai ales hârtia si textilele).

c) Se recomandã, astfel, ca, in mod eşalonat, sã se treacă la aplicarea unui sistem complet de precolectare pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile (hârtie, cartoane, spãrturi sticlã, textile, mase plastice, cauciuc, metale) si deci sã se doteze fiecare tip de locuinţă cu saci de plastic, minicontainere, containere recepţionate pe tipuri de materiale etc.

In privinţa organizării serviciului, frecventa colectării va fi aleasã în funcţie de natura deşeurilor: pentru deşeuri urbane putrescibile sa păstrează sistemul stabilit prin serviciul de salubritate, iar pentru MR ritmul de colectare poate fi mai rar.Materialele refolosibile din containerele destinate acestora sunt preluate si transportate, prin grija municipalităţii, la puncte de selectare, unde se face trierea materialelor si livrarea la uzinele de prelucrare.

Preselectarea MR direct de la populaţie, fără a mai fi amestecate cu deşeurile urbane, este cea mai avantajoasã metodã, ce meritã a fi organizatã corespunzător.Avantajele acestui sistem sunt: - cheltuieli mici pentru colectare;- aprovizionarea continuã si echilibratã a punctelor de selectare;

- costul trierii MR este relativ scăzut, comparativ cu cele realizate la incinerarea reziduurilor menajere.Tehnici si metode de transportTransportul se face cu autovehicule care sa asigure si uşurarea muncii fizice la încărcarea din

containere sau saci.Cerinţele principale sanitare impuse faţã de construcţia vehiculelor de tansportat deşeuri care

trebuie întreţinute şi pe perioada exploatării lor sunt următoarele:a. sã asigure încărcarea gunoaielor rapid si pe cât posibil fără împrăştiere, degajare de praf şi

zgomot; b. sã asigure transportarea gunoaielor complet închise si o descărcare rapidã;c. corespunzător caracterului zonei de colectare, sã asigure obţinerea unui factor util de încărcare

şi a unui grad de completare care permite exploatarea vehiculului la parametrii cei mai economi si folosirea la maximum a capacităţii de încărcare utilã in concordanţã cu raporturile densităţii volumetrice a gunoaielor din zona de colectare, respectiv cu volumul util al vehiculului;

d. sã fie echipate cu dispozitive de avansare continuã a gunoaielor încărcate şi de repartizarea lor uniformã;

e. construcţia sã fie simplã şi fiabilã, exploatarea sigurã, fără deranjamente;f. vehiculele sã corespundã prescripţiilor valabile privind circulaţia pe drumuri publice şi

siguranţa circulaţiei, luând în considerare şi condiţiile de teren.Pentru asigurarea unor maşini care sã satisfacă integral cerinţele şi din acest domeniu, Uniunea

Europeanã a adoptat Directiva Europeană 89-392 CEE. Aceastã directivã introduce principiul "responsabilităţii producătorului, indiferent de culpã pentru modul in care maşina îşi îndeplineşte funcţiile pentru care a fost conceputã, asigurând in acelaşi timp protecţia vieţii şi a sănătăţii oamenilor, securitatea muncii operatorilor şi protecţia mediului ambiant. In acest scop fiecare producător este obligat sã facă, pentru fiecare tip de maşinã, o analizã de funcţionalitate, de risc şi siguranţã şi sã ia toate mãsurile pe care le considerã necesare, pentru ca maşina sã corespundã integral cerinţelor beneficiarilor. Pentru asigurarea beneficiarilor cã maşina oferitã îndeplineşte aceste exigente, producătorul remite acestora o Garanţie de conformitate cu Directiva Europeanã 89-392 CEE si inscripţionează pe maşinã sigla CE, urmatã de anul de punere in fabricaţie. De asemenea, producătorul va supune maşina testării şi agrementării din partea unui organism autorizat.

7. TEHNOLOGII PENTRU PROCESAREA DE BAZĂ A DEŞEURILOR SOLIDE

O separare şi procesare mai avansată a deşeurilor ce au fost selectate şi procesate la locul de generare, precum şi separarea deşeurilor amestecate se desfăşoară de obicei în centrele de recuperare a materialelor sau în centrele ce combină recuperarea şi transferul. Centrele ce combină recuperarea şi transferul pot realiza separarea, compostarea, bioconversia şi producerea de combustibil.

Preprocesarea deşeurilor solide se face în scopul obţinerii unui flux de deşeuri cu omogenitate mai mare pentru a permite recuperarea materialelor ca aluminiu, sticlă, metale feroase. Aceste activităţi, ce se desfăşoară de obicei în unitatea de recuperare, includ: cântărirea, primirea şi stocarea, sortarea, tocarea şi sortarea cu ajutorul aerului.

Staţiile de cântărireCântărirea deşeurilor oferă o informaţie clarã asupra cantităţii primite şi permite stabilirea

costurilor de procesare. Staţia constã într-un cântar-platformã potrivit mărimii camioanelor mari de transport.

Când camioanele sunt cântărite, se înregistreazã următoarele date: ziua şi ora, datele de identificare a camionului, masa camionului (tara), masa brutã şi masa netã. Aceste informaţii sunt folosite şi pentru înştiinţarea deţinătorului camionului privind cantitatea de deşeu transportată. Pentru depozitarea în rampe de gunoi, cantitatea de deşeuri primitã indică modul cu care capacitatea de depozitare este folosita şi ajută la determinarea producţiei totale de deşeuri a platformei. Înregistrarea camioanelor oferă informaţii asupra producţiei de deşeuri de pe rutele folosite de camioane. Toate aceste date sunt folosite la stabilirea unor rute de colectare mai eficiente.

Staţiile de cântărire pot funcţiona normal, caz în care este necesar un operator, sau automatizat. În acest ultim caz, şoferii posedă cartele magnetice ce sunt introduse într-un cititor de cartele şi informaţiile sunt colectate şi prelucrate în mod automat.

Suprafeţele de recepţie şi stocarePe aceste suprafeţe se primesc camioanele, se descarcă şi se stocheazã deşeurile materiale

înainte de a fi procesate. Aceste suprafeţe sunt folosite de asemeni ca tampon/amortizor al sistemului de procesare la intrarea în salturi a deşeurilor. Cele mai multe unităţi de recuperare au o funcţionare în continuă, chiar dacã deşeurile sunt colectate doar 5 zile pe săptămână, cu un singur schimb pe zi.

Unităţile de procesare a deşeurilor pot realiza rar o viteză de procesare egalã cu viteza cu care sunt primite deşeurile. Deşeurile nu sunt primite uniform pe durata unei zile de lucru. Existã perioade cu rate mici de primire şi perioade cu rate mari de primire. Cum alimentarea liniei de procesare se face cu o rată constantã apar timpi în care cantitatea primitã este insuficientă şi timpi în care cantitatea este prea mare. De aceea este necesarã stocarea temporarã a deşeurilor. În plus, dacã dacă procesarea se realizează 24 ore din 24 , trebuie sã existe pe suprafaţa de stocare o cantitate suficientă de deşeuri la sfârşitul zilei de lucru până când camioanele încep sã aducă din nou deşeuri. Cele mai folosite metode de stocare a deşeurilor de către unităţile de recuperare sunt:

- puţ şi macara;- puţ cu fund mobil;- platformă basculantã;- sistem de stocare tip ATLAS.Sistemul cu puţ şi macara (fig. 4) este cel mai vechi şi rămâne cea mai utilizatã metodã de

stocare în unităţile de incinerare a deşeurilor.Alimentarea grătarului de ardere trebuie făcută alternativ cu deşeuri uscate şi deşeuri umede

pentru a obţine o încărcare termicã constantã a focarului.Aceastã metodã are avantajul cã necesitã o suprafaţă redusã. Dezavantajele constau în costuri de

întreţinere mari şi dificultatea de control a focului în puţ.Stocarea în puţ cu fund mobil constã într-un puţ larg cu transportoare cu bandă rulantă la partea

inferioarã. Avantajele metodei constau în automatizare şi capacitate mare de stocare pe o suprafaţa redusã. Dezavantajele constau în preţuri mari ale construcţiei si dificultatea separării articolelor ce nu pot fi procesate. Acest sistem s-a extins mai puţin datoritã tendinţei unor deşeuri de a se lipi de banda transportoare.

Sistemul de stocare cu podea basculantã este o alternativã a sistemului cu puţ cu fund mobil. Acest sistem constã într-o platformã din beton pe care sunt descărcate deşeurile din camion, înconjuratã de un perete din beton armat proiectat sã opună rezistenţã forţei cu care încărcătorul cu cupa frontalã o exercitã la încărcarea cupei. Avantajele metodei includ costuri mai mici decât sistemul cu puţ de stocare şi posibilitatea de curăţare în mod regulat a platformei şi de presortare a deşeurilor.

Sistemul de stocare de tip Atlas (fig. 5) este folosit mult la stocarea talaşului, scoarţei de copac şi a rumeguşului. Acest sistem constã întru-un bazin de formã circularã care este alimentat pe la partea superioarã cu deşeuri, printr-o deschizătură. Deşeurile formează o grămadă în formă de con. Adunarea bucăţilor de material de pe suprafaţa bazinului este realizatã cu ajutorul a 3-6 lanţuri mãturãtoare. Fiecare lanţ mãturãtor este fixat la un capăt de inelul rotitor care înconjoarã suprafaţa de stocare. Celãlalt capăt este liber. Cum inelul se roteşte la periferia grămezii, lanţurile mãturãtoare cară deşeurile spre centru, unde se găseşte un transportor cu bandã, aflat sub podeaua bazinului. Deşeurile cărate de

lanţuri cad pe banda rulantã şi sunt transportate către destinaţia dorită. La acest sistem apare problema deteriorării podelei datoritã acţiunii abrazive a nisipului şi a sticlei ce se găsesc în deşeuri. Acest lucru duce la creşterea costului de întreţinere. O altã problemã apare când rezervorul nu este golit complet de deşeuri şi unele deşeuri care rămân în el o perioadã mai mare de timp, având un conţinut de umiditate ridicat, încep sã fie biodegradate cu producerea de mirosuri.

Fig. 4. Sistem de incinerare cu puţ de stocare şi macara pentru manipularea deşeurilor.

Fig. 5. Sistem de stocare tip Atlas.

deşeu

lanţ măturător

inel trăgător perete bazin

bandă transportoare

colectare cenuşă

coş de fum

abur

electricitate

generator electric

puţ destocare

macara

colectare cenuşă

aer de ardere

cuptor rotativ de

uscare

piston de alimentare

scruber

turbinăpereţi ecrane

cazan

filtru cu saci