Notiuni generale de management

Managementul organizatiei rezida in studierea proceselor si relatiilor de management din cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza si a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere, de natura sa asigure obtinerea, mentinerea si cresterea competitivitatii.

Esenta stiintei managementului o reprezinta studiul relatiilor si proceselor de management.

Ca urmare a acestui studiu se descopera principiile, legitatile si celelalte elemente de esenta care explica continutul si dinamica managementului.

Un rol major in cadrul sau il detine conceperea de noi sisteme, metode, tehnici, proceduri de management al organizatiei in ansamblul sau si ale componentelor sale majore.

Caracteristic stiintei managementului organizatiei este situarea, in centul investigatiilor sale, a omului in toata complexitatea sa, ca subiect si ca obiect al managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin, in stransa interdependenta cu obiectivele, resursele si mijloacele sistemelor in care este integrat.

Managementul firmei reprezinta o componenta a stiintei managementului organizatiilor, de fapt cea mai dezvoltata, cunoscuta in conditiile economiei de piata importanta.

Este o disciplina economica de sinteza.

Are un caracter multidisciplinar – se manifesta tendinta conturarii ecomanagementului.

In orice organizatie, se pot diviza in doua categorii principale:

a) Procesele de executie;

b) Procesele de management.

Mai concret, procesul de management in organizatie consta, in ansamblul fazelor, in procesele prin care se determina obiectivele acesteia si ale subsistemelor incorporate, resursele si procesele de munca necesare realizarii lor si executantii acestora, prin care se integreaza si controleaza munca personalului folosind un complex de metode si tehnici in vederea indeplinirii cat mai eficiente a ratiunilor ce au determinat infiintarea respectivei organizatii.

Functiile sau atributele conducerii - previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-evaluarea.

In functie de modul in care sunt concepute si exercitate atributele sale:

a) faza previzionala;

b) faza de operationalizare;

c) faza finala, de comensurare si interpretare a rezultatelor.

Functiile manageriale sunt informatia si oamenii

Informatiile servesc la elaborarea deciziilor - principalul instrument managerial.

Relatiile manageriale pot fi definite ca raporturile care se stabilesc intre componentii unei organizatii si intre acestia si componentii altor sisteme, in procesele previzionarii, organizarii, coordonarii, antrenarii si control-evaluarii activitatilor acestora.

Relatiile de management in cadrul organizatiilor releva o tripla determinare:

a) social-economica;

b) tehnico-materiala;

c) umana.

1

Firma

Resurse informationale

Resurse materiale

Resurse umane

Resurse financiare

Variabile

Prop

rieta

tea

asup

ra

firm

eiTi

pul fi

rmei

Dim

ensi

unea

firm

ei

Dis

pers

ia te

ritor

iala

a

subd

iviz

iuni

lor fi

rmm

ei

Gra

dul d

e sp

ecia

lizar

e si

de

coo

pera

re in

pr

oduc

tie

Niv

elul

dot

arii

tehn

ice

Com

plex

itate

a pr

oduc

tiei

Cara

cter

istici

le

proc

esul

ui te

hnol

ogic

Conti

nuita

tea

proc

esul

ui d

e pr

oduc

tie

Gra

dul d

e au

tom

atiza

re

al tr

atar

ii in

form

atiei

Cara

cter

istici

le

mat

eriil

or p

rime

si

mat

eria

lelo

r

Conc

eptia

man

ager

ilor

asup

ra m

anag

emen

tulu

i fir

mei

Legi

slati

a

Para

met

rii o

rgan

izarii

ne

form

ale

Pote

ntial

ul u

man

Cara

cter

istici

le

proc

esul

ui d

e va

nzar

e

Cara

cter

istici

le

proc

esul

ui d

e ap

rovi

zion

are

Caracteristicile relatiilor de management

Caracteristici ale sistemului de management

Structura organizatorica

Sistemul informational

Sistemul metodologic de

management

Sistemul decizional

Alte elemente de management

Procesul de management se poate partaja,

avand in vedere natura sarcinilor implicate de desfasurarea lui si modul de realizare, in cinci functii:

a) previziune;

b) organizare;

c) coordonare;

d) antrenare;

e) evaluare-control.

Previziunea

Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele obiective ale organizaiei – si componentelor sale, precum si resursele si principalele mijloace necesare realizarii lor.

Rezultatele previziunii se impart in functie de orizont, grad de detaliere si obligativitate in trei categorii principale.

• prognozele;• planurile;• programele.

Ciclu previzional fara sfarsit sau infinit

Viziune

Scopuri Viziune

Previziune

Monitorizare

Masurare

Analize

Noi previziuni Misiune

Organizarea

Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin intermediul carora se stabilesc si delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele lor (miscari, timpi, operatii, lucrari, sarcini etc.), precum si gruparea acestora pe posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea lor personalului, corespunzator anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, in vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor previzionate.

In cadrul organizarii delimitam doua subdiviziuni principale:

- organizarea de ansamblu a societatii comerciale sau regiei autonome;

- organizarea principalelor componente ale organizatiei:

La fel ca la previziune, existenta dublului caracter al organizarii: functie a managementului si domeniu de sine statator al organizatiei, ce nu se exclud, ci, dimpotriva , sunt complementare, evident subordonate realizarii obiectivelor fundamentale ale societatii comerciale, regiei nationale etc.

Coordonarea

Functia de coordonare consta in ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului organizatiei si ale subsistemelor sale, in cadrul previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior.

Coordonarea este o „organizare in dinamica”, a carei necesitate rezulta, in principal, din:

– dinamismul organizatiei si al mediului ambiant, imposibil de reflectat in totalitate in previziuni si in sistemul organizatoric;

– complexitatea, diversitatea si, partial, ineditul reactiilor personalului si subsistemelor organizatiei, ce reclama un „feed-back” operativ, permanent, de natura sa asigure corelarea adecvata a deciziilor si a actiunilor acestora.

Pentru asigurarea unei coordonari eficace este esentiala existenta unei co-municari adecvate la toate nivelurile managementului, prin comunicare intelegand transmiterea de informatii si perceperea integrala a mesajelor continute.

Din analizele efectuate a rezultat ca, in principal, coordonarea

imbraca dou forme:

– bilaterala;

– multilaterala.

Antrenarea

Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul organizatiei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luarii in considerare a factorilor care il motiveaza.

Fundamentul antrenarii il reprezinta motivarea.

Motivarea, in functie de modul de conditionare a satisfactiilor personalului, de rezultatele obtinute, este pozitiva sau negativa.

Scari motivationale

Valoarea motivationala

relativa a necesitatilor

determinate pe baza

de experienta

Evolutia necesitatilor in raport cu satisfacerea lor

fiziologice elementare

securitate si siguranta

contacte umane si afiliere la grup

statut social si stima

autorealizare

Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar ca procesul motivarii personalului sa intruneasca simultan mai multe caracteristici:

• sa fie complex;• sa fie diferentiat;• sa fie gradual.

Control-evaluare

Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele organizatiei, subsistemelor si componentilor acesteia sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive

Implica patru faze:• masurarea realizarilor;• compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilite initial, evidentiind

abaterile produse;• determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;• efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv actionarea, pe masura

posibilitaatlor, asupra cauzelor ce au generat abaterile negative.

Continutul functiei de control evaluare este necesar sa:• fie continuu;• fie preventiv;• se bazeaza pe analiza relatiilor cauza-efect;• fie flexibil si adaptiv;• se axeze pe elementele cheie;• fie contructiv;

Tratarea sistemica a functiilor managementului implica, pe langa luarea in considerare a evolutiilor lor separate, in calitate de entitati, si analiza relatiilor dintre ele. Daca efectuam o incursiune retrospectiva asupra functiilor managementului si asupra raporturilor dintre acestea la nivelul organizatiilor, al firmelor in special, constatam ca, in decursul timpului, au survenit o serie de schimbari.

Deosebit de importanta este variatia amplorii procesului de management pe verticala sistemului managerial.

PREVIZIUNE

CON TROL

EVALUARE

COORDONA

RE

ORGANIZARE

ANTRENARE

Management

de nivel

superior

Management

de nivel

mediu

Management

de nivel

inferiorM

ANAGEMEN

T

EXEC

UTIE

Concomitent, se constata si variatia procesului de management in timp, atat in ansamblul sau, cat si la nivelul functiilor componente.

In ansamblu, evolutia procesului de management, rezultanta a evolutiei functiilor componente, este ciclica, ondulatorie, intensitatile maxime corespunzand incheierii si inceperii principalelor subdiviziuni temporale folosite in previzionarea activitatilor firmei.

Principiile generale ale managementului organizatiei

 

Principiile generale, pe care le prezentam succint in continuare, exprima nivelul de dezvoltare al stiintei managementului si fundamentele teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management ale organizatiilor, alcatuind impreuna un sistem a carui cunoastere si aplicare este indispensabila pentru toti managerii si pentru personalul de specialitate implicat in managementul activitatilor.

Principiile specifice se refera la subsistemele manageriale sau la alte componente majore ale managementului. Principiile specifice sunt, in mare masura, particularizari sau detalieri ale principiilor generale la specificul managerial al activitatilor implicate.

Functionalitatea si competitivitatea organizatiei implica o permanenta corelare, adaptare si perfectionare a sistemului de management la situatia efectiv existenta in cadrul sau, la cultura organizationala si la contextul socio-economic in care-si desfasoara activitatile.

Exercitarea celor mai importante si complexe procese si relatii de management in cadrul organizatiei este necesar sa se bazeze pe implicarea de manageri, specialisti, reprezentanti ai proprietarilor si alti stakeholderi apeland la leadership si realizand un nou tip de cultura organizationala.

Motivarea, ca principiu de management al firmei, exprima necesitatea unei asemenea stabiliri si utilizari a stimulentelor si sanctiunilor materiale si morale de catre factorii decizionali incat sa asigure o impletire armonioasa a intereselor tuturor partilor implicate, a stakeholderilor organizatiei, generatoare de performante superioare.

Dimensionarea, structurarea si combinarea tuturor proceselor si relatiilor manageriale este necesar sa aiba in vedere maximizarea efectelor economico-sociale cuantificabile si necuantificabile ale organizatiei in vederea asigurarii unei competitivitati ridicate.

Unul din elementele cele mai frapante ce rezulta din abordarea evolutiva a domeniului managementului il reprezinta discrepanta dintre istoria indelungata a activitatii de management si varsta tanara - in timp istoric - a stiintei managementului.

Trecerea de la un sistem economic la altul i-a corespuns nu numai un nivel calitativ superior al activitatilor productive, ci si o activitate de management cu caracteristici structurale si functionale sensibil mai bune.

Studiile in domeniul managementului se pot grupa in functie de natura conceptelor si metodelor utilizate cu precadere, de functiile managementului carora li se acorda prioritate si de functiunile organizatiei asupra carora se axeaza, in patru scoli sau curente principale:

• clasica sau traditionala;• behaviorista sau comportista;• cantitativa si sistemica.

1SCOLILE DE

MANAGEMENT

Criterii de clasificare

SCOALA CLASICA

SCOALA COMPOR- TISTA

SCOALA CANTITA-VITA

SCOALA SISTEMICA

Natura conceptelor si metodelor

utilizate

Functiile managementului

Functiile firmei

Romania se inscrie in randul tarilor in care preocuparile teoretice si pragmatice privind managementul firmelor au debutat foarte timpuriu.

Utilizarea pentru prima data in Europa a sistemului taylorist de organizare a muncii bazat pe MTM a avut loc la „Tesatoria romaneasca de bumbac” din Pitesti.

Al doilea element semnificativ cu multiple rezonante, atat teoretico-metodologice, cat si aplicative, l-a constituit introducerea in planul de invatamant al Academiei de inalte stiinte Comerciale si Industriale a cursului de management al firmei.

Preocupari si actiuni sustinute pe planul teoriei si practicii managementului firmei se manifesta dupa primul razboi mondial. Animatorul actiunilor teoretice l-a constituit Institutul roman pentru organizarea stiintifica a muncii (IROM) creat in anul 1927.

Managementul romanesc s-a afirmat si in perioada:• interbelica;• comunista.

Instaurarea comunismului in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial a determinat pentru o perioada indelungata, de aproape doua decenii, o ignorare cvasitotala a stiintei managementului. A fost o perioada de regres in planul teoriei si al practicii managementului.

Dupa 1966, ca urmare a numeroaselor intreprinderi in care s-a concretizat marele efort investitional efectuat, necesitatea unui management riguros mai ales la nivel microeconomic s-a resimtit puternic. Sub presiunea necesitatilor practicii si in contextul unei anumite deschideri de scurta durata a Romaniei spre Occident, se intreprind mai multe actiuni pe planul practicii cercetarii stiintifice si invatamantului in domeniul conducerii si organizarii.

In managementul din Romania din ultimile doua decenii si jumatate, pana la evenimentele din decembrie 1989, se impun urmatoarele precizari:

a. pe planul teoriei si practicii se produce o difuzare apreciabila a cunostintelor de management ale organizatiei, in care se regasesc o mare parte din conceptele si instrumentarul managementului din tarile dezvoltate.

b. cursurile si cercetarile stiintifice de management erau marcate de preceptele doctrinei comuniste, mai putin in ceea ce priveste instrumentarul si mai mult in privinta interpretarii si folosirii unor concepte.

c. practica managementului intreprinderilor a fost puternic influentata de manifestarea sa in cadrul unui sistem economic de tip comunist, supercentralizat, in care elementele politice si administrativ functionaresti prevalau adesea asupra celor economice. Restrictiile si mecanismele proprii abordarii comuniste amplificate, in deceniul al noualea, de optica ceausista in care au fost exercitate, au determinat o reducere treptata a functionalitatii si eficientei sistemelor de management utilizate in economia romaneasca

d. intre teoria si practica managementului intreprinderii s-a manifestat un decalaj, care s-a marit treptat, ultima fiind mai pregnant afectata de sistemul comunist in varianta sa ceausista.

Anul 1990 a marcat si in acest domeniu inceputul unor schimbari radicale. In anii care au trecut, invatamantul si cercetarea stiintifica de management s-au debarasat in cvasitotalitate de malformatiile si limitarile perioadei comuniste.

Criza de „autoritate a proprietarului” si de „autoritate a managementului” ce se manifesta pe fondul unor crize economice si de mentalitate (cultura organizationala) reprezinta cauzele principale ce genereaza progresele lente in practica manageriala din fostele intreprinderi de stat.

Ceva mai buna este situatia manageriala a firmelor mici si mijlocii private infiintate de intreprinzatorii particulari. Motivatia puternica a acestora pentru actiune si profit se reflecta pozitiv in managementul lor.

Ansamblul proceselor prin care elementele teoretico-metodologice furnizate de stiinta managementului sunt operationalizate in practica sociala reprezinta managementul stiintific.

Nu tot ce fac managerii reprezinta management stiintific, ci numai acea parte a muncii lor care se fundamenteaza pe cunoasterea si aplicarea elementelor teoretico-metodologice puse la dispozitie de catre stiinta managementului, cealalta parte a muncii managerilor apartine conducerii empirice, desfasurate numai pe baza bunului simt si experientei care, inainte de aparitia stiintei managementului, alcatuia in exclusivitate continutul activitatii de conducere din cadrul tuturor domeniilor sociale.

Managementul stiintific prezinta urmatoarele caracteristici:• Creativ;• divers si eterogen;• “uman”;• complex si dificil.

Ca raspuns la necesitatile cu caracter obiectiv ale practicii sociale s-a cristalizat profesiunea de conducator sau manager. Cu alte cuvinte, pentru a fi in masura sa intelegi si sa solutionezi specificele, complexele si multiplele probleme ale muncii manageriale, este necesar sa apelezi la cadre specializate in acest domeniu, adica la manageri profesionisti.

A aparut o noua categorie de relatii si procese manageriale si economice – care nu existau in perioada anterioara - cele dintre proprietarii firmelor si managerii acestora. Guvernarea corporativa are drept obiect tocmai modelarea si exercitarea acestor relatii.

Guvernarea corporativa reprezinta practica manageriala prin care se asigura conducerea unei firme in interesul proprietarilor.

Doua sunt perspectivele din care poate si trebuie sa fie considerata guvernarea corporativa: a firmei si a economiei in ansamblu.

Guvernarea corporativa reprezinta un set de reguli si stimulente prin care managementul unei firme este astfel directionat si controlat incat sa maximizeze profitul si valoarea organizatiei pentru stakeholderii sai.

Interconditionarea dintre stiinta managementului si managementul stiintific se amplifica in perioada actuala ca urmare a manifestarii unui complex de factori.

Trinomul stiinta a managementului – management stiintific - competitivitate a dobandit noi valente, devenind tot mai mult una din liniile de forta invizibile de care trebuie sa se tina cont in practica economica.

In ce priveste continutul raporturilor dintre stiinta managementului si managementul stiintific trebuie precizat de la bun inceput ca acesta depaseste cadrul clasic al relatiilor dintre teorie si practica, in special datorita dimensiunii umane specifice si a caracterului de masa al activitatii de management.