Articulatile corpului uman

• Articultiile sunt constituite din totalitatea elementelor anatomice prin care două sau mai multe oase se unesc între ele şi sunt reprezentate de formaţiuni conjunctive şi musculare

• Clasificarea functionala a articulatilor• După modul de dezvoltare embriologică,

formaţiunile de legătură, forma extremităţilor osoase ce vin în contact precum şi după gradul de mobilitate, articulaţiile se clasifică în:

• articulatii fixe, fibroase, sinartroze

• articulatii semimobile, cartilaginoase, amfiartrozele ce prezintă un grad de libertate al mişcării

• articulatiile mobile, sinoviale, diartrozele ce prezintă mai multe grade de libertate pentru mişcări.

• Clasificarea functionala articulatilorArticulatii fixe, fibroase SINARTROZEExemple SINDESMOZE ( SINDFIBROZE) SUTURI

• Sinostoze

• Gomfoze

• AMFIARTROZELEarticulatiile semimobile, cartilaginoase prezintă un singur grad de libertate

simfizele

• Sincondrozele ex: la nivelul articulaţiilor sterno - costale

• Articulatiile mobile, sinoviale• DIARTROZELE

• Clasificare:• După numărul de axe de mişcare se disting:articulatii uniaxiale: care permit mişcările într-un singur plan:rotaţie: articulaţii trohoideflexie-extensie: articulaţie trohleană

• articulatii biaxiale: ce prezintă 2 axe perpendiculare una pe cealaltă:

• articulaţii în şa, articulaţii elipsoidale

• articulatii triaxiale: care permit toate tipurile de mişcări:

• articulaţie sferoidală

• Clasificarea diartrozelor:• După numărul de suprafete articulare care

participă la formarea articulaţiei: • simple: cu 2 suprafeţe

• complexe: cu mai multe suprafeţe articulare.

• După forma supraţelor articulare: articulatii plane:cu 2 suprafeţe articulare plane ce permit

numai mişcări de alunecare

• ex. articulaţiile• carpiene/tarsiene

articulatii cu o suprafaţă convexă şi una concavă:

• cu un grad de libertate în care sunt posibile mişcările de flexie extensie;• Sunt articulaţii tip trohlee (ginglimul) ex. articulaţia humerocubitală;

• articulatii trohoide, de tip pivot:• în care una dintre suprafeţe este un segment

de cilindru convex şi alta o suprafaţă concavă corespondentă, axa fiind longitudinală a cilindrului care

se mişcă în suprafaţa concavă realizându-se numai mişcarea de rotaţie; ex: articulaţia radioulnară superioară.

• articulatii cu două suprafeţe articulare de ţormă elipsoidală: în care sunt posibile flexia-extensia, abducţia-adducţia, circumducţia

• articulatii cu două suprafeţe articulare în ţormă de şa: care prezintă tot două grade de liberate:

• ex. articulaţia carpo-metacarpiană a policelui

• articulatii cu suprafeţe în formă de segment de sferă concavă si o suprafaţă convexă, cu 3 grade de libertate:

• ex. articulaţia coxo-femurală

• STRUCTURA DIARTROZELOR• 1.Suprafeţele articulare

• 2. Cartilajul articular

• 3. Cavitatea articulară - lichidul sinovial

• 4. Formaţiunile care asigură congruenţa suprafeţelor articulare:

a. Cadrul articular (labrul articular)

• b. Fibrocartilajele intraarticulare: discurile/meniscurile

• 5. Mijloacele de unire ale articulaţiilor: a. Capsula articulară

b. Ligamentele

• 6. Alţi factor: presiunea atmosferică/ musculatura care trece peste articulaţie

• 1. Suprafetele articulare• sunt în general acoperite de cartilaj hialin

strâns aderent de os• au o suprafaţă externă netedă• sunt de grosimi variabile

• au un sistem de nutriţie legat de lichidul sinovial şi de procesele de difuziune din capilarele membranelor sinoviale

• au formă încadrabilă geometrică: plană, cilindrică, sferică, eliptică din care rezultă şi posibilităţile de mişcare.

• 2. Cartilajul articular• acoperă suprafeţele articulare ale osoaselor –

un cartilaj hialin, alb sidefiu cu nuanţe albăstrui

• prezintă o suprafaţă care se continuă cu periostul osului şi una liberă care corespunde cavităţii articulare

• prezenţa fibrelor de colagen asigură continuitatea cu fibre colagenice sinoviale şi cele ale periostului ceea ce determină ca muşchii care au inserţii periarticulare să

nu dezvolte o forţă de tracţiune mai mare pe epifiză

• mai gros la tineri pierzându-şi caracteristicile prin înaintarea în vârstă

• întinderea şi grosimea (1-12 mm) sunt legate de amplitudinea mişcărilor, de presiunea care se exercită asupra oaselor

• nu prezintă vase de sânge şi nici terminaţii nervoase -nutriţia este asigurată de arterele capsulo-sinoviale, de arterele osului subiacent şi de către lichidul sinovial

• în compoziţia cartilajului hialin intră un procent semnificativ de apă cca 50-60% ceea ce explică scăderea elasticităţii articulare în cazurile de deshidratare.

• Rolurile pe care le îndeplineşte cartilajul articular

• amortizarea şocurilor prin compresibilitatea structurilor din care este format;

• asigură elasticitatea articulaţiilor permiţând o uşurinţă şi libertate de mişcare

• 3. Cavitatea articulară este un spaţiu virtual dar, poate deveni o

cavitate reală, în cazurile patologice sau traumatice, prin prezenţa unei serozităţi sau lichid purulent/ serosanghinolent

• Este un spaţiu ocupat de lichidul sinovial, delimitată de membrana sinovială a capsulei articulare şi de cartilajul articular.

• Lichidul sinovial este bogat în mucină şi are rol de lubrefiere şi de nutriţie.Vâscozitatea sa creşte la temperaturi joase ceea ce explică efectele nefavorabile ale frigului asupra gradului de mobilitate articulară

• 4a. Cadrul articular, labrul articular• - are rolul de a mări cavitatea articulară pentru

realizarea unei mai bune congruenţe• - se întâlneşte în locurile unde există diferenţe între

suprafeţele osoase ex. articulaţia umărului, şoldului.

• 4b. Fibrocartilaje intraarticulare: Discul este un element anatomic fibro-cartilaginos, circular şi care ocupă toată suprafaţa articulară împărţind cavitatea articulară în două zone distincte ex. Articulaţia temporomandibulară.

• Meniscul este un fibrocartilaj în formă de semilună care aderă de suprafaţa osoasă cea mai mobilă şi o însoţeşte în toate mişcările ex. Articulaţia genunchiului.

• 5.a. Capsula articulară• Se inseră în funcţie de necesităţile de mişcare

în articulaţia respectivă

• Grosimea diferită în funcţie de activitatea în articulaţia respectivă (groasă în articulaţiile cu mişcări limitate sau subţire, elastică în articulaţiile cu mişcări ample)

• Vascularizaţia capsulei articulare este asigurată de ramuri secundare din artera musculară iar arteriolele ajung până la membrana sinovială realizând o bogată

reţea intrasinovială.

• Venele confluează în trunchiurile venoase învecinate articulaţiei. Vasele limfatice se

găsesc în stratul fibros al capsulei precum şi la nivelul membranei sinoviale.

• Inervatia senzitivă : terminaţiile nervoase libere, corpusculii Vater-Paccini, Golgi-Manzoni (în interiorul capsulei şi la exterior în raport cu tendoanele periarticulare), Ruffini (în legătură cu fibrele de colagen).

• Rolul de a culege informaţii de tip motor (tracţiune, presiune, poziţia epifizelor unele faţă de altele în timpul mişcării, durere), termic (aprecierea gradului de

căldură/frig), compoziţie, ph-ului intraarticular

• Fibrele motorii sunt de origine postganglionară, pătrund în capsula articulară reglând închiderea sau deschiderea numeroaselor anastomoze intracapsulare.

• Rolurile capsulei: • - menţinere a epifizelor în contact• - limitare a răspândirii revărsatelor articulare în

ţesuturile vecine• - oprirea pătrunderii proceselor patologice în

interiorul articulaţiei.

• Stratul intern, membrana sinovială, este cel care secretă lichidul sinovial gălbui, (datorită conţinutului în acid hialuronic), transparent

• 5. b. Ligamentele sunt elemente anatomice rezistente, inextensibile care întăresc articulaţia şi previn depăşirea limitei normale a mişcării

Ligamentele pot fi diferenţiate după:• 1. topografie: ligamente intra- şi

extracapsulare.

• 2. Originea embriologică ca fiind:• capsulare: ligamentelor rezultate prin

diferenţierea unei porţiuni din capsula articulară;

• tendinoase rezultate prin transformarea unor tendoane ex. ligamentul rotulian;

• musculare rezultate prin atrofierea unor muşchi: ligamentul acromio-coracoidian;

• fibrozate: ligamentul stilohioidian

• după pozitia pe care o au în raport cu oasele: ligamente interosoase

• Alti ţactori care participă la menţinerea poziţiei articulaţiilor:

• presiunea atmosferică; muşchii prin proprietăţile elastice şi tonice pe care le au; existenţa unor muşchi tensori ai capsulei articulare inseraţi pe fundurile de sac şi care împiedică prinderea sinovialei între suprafeţele articulare în timpul mişcărilor.