curs 9 preturi si concurenta 2014 2015

PREȚUR I Ș I CONCURENȚĂ *

L E C T . U N I V . D R . G E O R G I A N A C R E Ț A N F A B B V ▪ A S E B U C U R E Ș T I ▪ 2 0 1 4 – 2 0 1 5

* Suport elaborat în colaborare cu Lect. univ. dr. Mihaela IACOB

Curs 9. Politici și legislații antitrust și pro-concurență. Despre cum drumul spre etatism este pavat cu bune intenții despre piață.

Comparație între SUA și UE

1. Din folclorul antitrust. Demitizarea capetelor de acuzare

2. Modelul american și modelul european în domeniul concurenței

3. Critică adusă legilor antitrust

4. Izvoarele popularității legilor antitrust

5. În concluzie

2


„Lumea antitrust amintește de Alice în Țara Minunilor: totul aparent este, și totuși

evident nu este, simultan. Este o lume în care concurența este lăudată ca axiomă de

bază și principiu călăuzitor, însă «prea multă» concurență este condamnată ca fiind

«nemiloasă». Este o lume în care acțiunile proiectate să limiteze concurența sunt

catalogate drept criminale când sunt făcute de oameni de afaceri, dar lăudate ca fiind

«edificatoare» când sunt inițiate de guvern. Este o lume în care legea este atât de vagă

încât oamenii de afaceri nu au cum să știe dacă anumite acțiuni vor fi declarate ilegale

până când nu aud verdictul judecătorului – și asta după consumarea faptului.”

(Alan Greenspan, „Antitrust” (1962))

3


Sherman Antitrust Act, dar pentru cine?

Folclorul capitalismului american spune că:

-la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu nașterea afacerilor mari, corporațiile au dezvoltat sau

format „trusturi”, al căror scop era combinarea mai multor corporații care să acționeze ca una;

-la scurt timp, aceste trusturi au evoluat în monopoluri, în așa măsură încât un număr mic de

carteluri domina economia americană și „păcălea” consumatorii, în unele cazuri furnizând

produse inferioare sau periculoase;

-pentru a ține în frâu aceste carteluri, guvernele statelor au inițiat legi antitrust la mijlocul și

sfârșitul anilor 1880, după care, în 1890, Congresul Statelor Unite a promulgat Sherman Antitrust

Act (denumită astfel după senatorul John Sherman, Republican al Statului Ohio).

4


Ar fi trebuit să existe un mic scepticism din partea celor ce susțineau legile

antitrust, deoarece:

- nu a existat niciodată vreo dovadă a faptului că trusturile și „combinațiile” de la sfârșitul

secolului al XIX-lea au dăunat de fapt consumatorilor așa cum este considerat că o fac

monopolurile – complotând să restricționeze producția pentru a crește prețurile;

- de la sfârșitul războiului între State până la sfârșitul secolului al XIX-lea, America s-a

confruntat cu deflație constantă – indicele prețurilor de consum era în continuă scădere,

astfel încât se pune întrebarea cum de prețurile au scăzut patru decenii după război dacă

industria devenea din ce în ce mai monopolistă.

Explicația reală pentru care Sherman (un protecționist devotat) și Partidul Republican

(care încă de la început a susținut tarifele mari, protecționiste – care, așa cum se știa la

vremea respectivă, aveau tendința să alimenteze monopolul; adică același partid politic care

a militat pentru Sherman Act ca lege pro-consumator susținuse decenii întregi politici care

dăunau consumatorilor și ajutau marile afaceri) au luptat pentru Sherman Act este că

reglementarea antitrust nu era până la urmă atât de pro-consumatori.

5


Capetele de acuzare aduse trusturilor:

— Mituirea funcționarilor publici

- este adevărat că unele afaceri „mituiau legiuitorii”, însă:

mita nu era o consecință a existenței trusturilor (ce reprezentau numai o formă a

managementului de afaceri);

nu trebuie să se presupună că trusturile mânuiau o imensă putere politică doar ca urmare a

dimensiunii lor;

dacă trusturile ar fi fost atât de puternice din punct de vedere politic, atunci nu ar mai fi existat

legi antitrust, acestea putând cu ușurință să se împotrivească acestui demers;

și afacerile mici, fermierii, sindicatele ș.a. pot fi la fel sau chiar mai puternice din punct de vedere

politic decât afacerile mari (la acea vreme, cele mai influente organizații de lobby din Statele

Unite erau grupuri precum Grangers – coaliții de fermieri relativi mici).

6


— Tarife protecționiste

- dacă trusturile au beneficiat de tarife protecționiste, așa cum s-a întâmplat în unele cazuri, vina a

fost a politicii de tarife mari a senatorului Sherman;

- în orice caz, unele întreprinderi (de ex. Standard Oil) au crescut și au avut milioane de consumatori

nu datorită tarifelor protecționiste, ci ca urmare a faptului că au fost eficiente în reducerea

costurilor și dezvoltarea de produse / servicii mai noi și mai bune.

— Eliminarea concurenților prin prețuri

- dar eliminarea concurenților prin prețuri este esența concurenței și un lucru pe care politica

guvernamentală ar trebui să îl aprobe, și nu să îl condamne;

- o piață liberă este una care recompensează acele afaceri (cu profit) care pot cel mai bine să

satisfacă consumatorii și care penalizează acele afaceri ce eșuează să facă aceste lucruri;

- resursele afacerilor ce au eșuat (pământ, muncă, capital, resurse naturale ș.a.) pot fi apoi achiziționate de

afacerile mai profitabile, ce le vor utiliza mai bine în satisfacerea consumatorilor.

7


— Abuzarea consumatorilor prin creșterea prețurilor

- acuzația că trusturile „abuzează de consumatori prin creșterea prețurilor” este absurdă, deoarece

eficiența și economiile de scară ale trusturilor le permit acestora să scadă prețurile pentru

consumatori;

- la fel de absurdă este și acuzația că ele practică prețuri de ruinare:

mai întâi scăderea prețurilor sub costuri pentru a elimina toți rivalii, și apoi creșterea prețurilor când

concurența este eliminată;

o astfel de metodă nu are sens ca practică de afaceri, iar, în plus, nu s-a stabilit niciodată că un monopol

din economia reală s-a format în acest mod.

— Fraudarea investitorilor

- dacă afacerile au fraudat investitorii, atunci ele trebuie pedepsite conform dreptului penal, nefiind necesare reglementări sau spargerea tuturor trusturilor, în condițiile în care frauda este fraudă, indiferent de organizația de la care emană (corporații, guvern, biserici, organizații non-profit etc.).

8


— „Concentrarea periculoasă a avuției” în mâine capitaliștilor de top

- în realitate, averea națiunii nu era concentrată în mâinile capitaliștilor de primă importanță;

- din 1840 și până în 1900, împărțirea venitului în America a rămas aceeași:

munca primea 70%;

deținătorii de proprietăți („furnizorii de capital și resurse naturale”) primeau 30%.

- de fapt, era o piață a forței de muncă competitive:

pe măsură ce muncitorii deveneau mai productivi – în parte, și datorită investițiilor trusturilor în utilaje,

echipamente și resurse –, ei erau mai generos recompensați;

așa stau lucrurile într-o piață a forței de muncă competitive, angajatorii trebuind să ofere salarii mai mari

pentru forță de muncă înalt calificată.

9


Un loc crucial în evaluarea unei legi / reglementări îl ocupă propriul interes:

- multe afaceri mai puțin competitive au susținut Sherman Act pentru propriile interese,

dorind ca guvernul să demonteze competitorii mai eficienți, ce practicau prețuri mai mici: ca urmare a faptului că fermierii de bumbac erau ofensați de concurența din partea iutei, au

trimis petiții la guvern pentru a interzice concurența venită din partea fermierilor de iută o

creștere a prețului bumbacului, cu profit pentru acești fermieri, pe seama consumatorilor;

acest tip de lobby înaintea promulgării Sherman Act nu era în nici un caz de interes public.

Analizând mai atent „monopolurile” pe care Sherman Act intenționa să le demonteze,

se arată cât de puternică era percepția în detrimentul realității:

— teoria economică clasică susține că pentru a se integra în categoria de monopol, o

afacere trebuie să restricționeze producția pentru a genera creșterea prețurilor;

— există însă dovezi care arată că trusturile aduc beneficii consumatorilor prin practicarea

unor prețuri mai mici, lucru de care se pare că membrii Congresului erau conștienți;

— problema era că ele scoteau din scenă competitori mai puțini eficienți, ale căror prețuri

erau mai mari, competitori care, în loc să concureze, au ales să facă lobby pentru promulgarea de

către Congres a unei legi care să îi împiedice pe rivalii lor mai eficienți;

Sherman Act a fost o lege protecționistă, care protejează afacerile incompetente, nu pe

consumatori împotriva monopolurilor, iar, în final, libera întreprindere a pierdut din nou. 10


Dacă trusturile ar fi crescut prețurile, așa cum se presupune că o fac monopolurile:

- cu siguranță nu ar fi existat nici un fel de plângeri din partea „oamenilor cinstiți” și a

„afacerilor legitime” (adică a concurenților ce nu voiau să lupte prin eficiență);

- deoarece prețurile mari ar fi adus mari beneficii acestora din urmă, permițându-le:

să își crească prețurile (și profiturile) sau

să își mențină prețurile scăzute și să vândă mai mult decât trusturile.

În ceea ce privește prețurile de ruinare:

- pare nejustificat ca cineva să scadă prețurile sub costuri pentru mai multe decenii, eliminând concurenții (care și ei pot fi extrem de numeroși, fiind dificilă eliminarea chiar a tuturor), în speranța de a realiza într-o bună zi un profit de monopol.

11


În mod interesant, New York Times, care la acea vreme deja se consacrase ca

probabil principalul ziar din Statele Unite, se opunea Sherman Act, după ce inițial

se declarase în favoarea sa:

— motivul acestei schimbări de atitudine – comportamentul ipocrit al Senatorului Sherman și al

Partidului Republican:

- la numai patru luni de la promulgarea Sherman Act, Congresul a trecut legea McKinley Tariff, una

din cele mai mari creșteri de tarif până la acel moment, continuând astfel politica vamala

hiperprotecționistă pentru care Partidul Republican a militat de la administrația Lincon;

- ziarul considera, în mod evident (și pe bună dreptate), că Sherman Act a fost proiectat pentru a

distrage atenția publicului de la sursa reală a puterii de monopol în economia americană, și anume

tarifele protecționiste;

- potrivit acestuia, contributorii corporatiști la Partidul Republican erau principalii proiectanți și

beneficiari ai legii McKinley Tariff: senatorul Sherman nu era deloc interesat de protecția consumatorilor;

urmărind numai furnizarea de beneficii susținătorilor corporatiști ai Partidului Republican, pe seama

consumatorilor.

12


Antitrust înainte de Sherman Act

Chiar înainte de promulgarea Sherman Act de către Congres, legiferarea legilor statale antitrust

arăta clar că anumite interese puteau forța guvernul să contracareze concurența:

—se pare că presiunea pentru legile antitrust a început în Midwest (vestul mijlociu al SUA) de la grupurile de

fermieri (și nu de la industriași):

-ca răspuns la formarea fermelor mari care se bucurau de avantajele economiilor de scală pentru a reduce prețurile,

fermierii din Missouri au început să se organizeze politic, iar, în 1889, o Alianță a Fermierilor ce se întâlnea în St. Louis a

solicitat legi „pentru suprimarea… tuturor rivalităților nesănătoase”;

aceasta reprezintă o afirmație grăitoare: în ciuda „folclorului” privind antitrust-ul, reglementarea statală antitrust și-

a avut originea în mișcarea de suprimare a concurenței.

—în acest domeniu, în acea perioadă, nu au fost identificate caracteristici ale monopolului așa cum este el descris de teoria economică standard, iar la baza legislației antitrust au stat prețurile în scădere, de pe urma cărora beneficiau consumatorii (ale căror buzunare doreau a fi golite de către promotorii noii legislații), dar și fermierii (ratele dobânzii au scăzut, utilajele erau din ce în ce mai ieftine).

13


La nivel statal, un impuls major pentru legislația antitrust a venit din partea industriei de

carne de vită, unde „Cei Patru” – Swift, Armour, Morris și Hammond – aprovizionau întreaga

țară în mod eficient din facilitățile lor centralizate din Chicago:

— astfel, prețul cărnii de vită a scăzut în anii 1880;

— imediat a început să se vorbească de un „trust al cărnii de vită”, iar crescătorii de vite și

măcelarii locali au început să se organizeze politic pentru a milita împotriva scăderii prețurilor

la carnea de vită;

— reușind să îl convingă pe senatorul George Vest (Missouri) să convoace o comisie care să

investigheze cauza prețului scăzut al cărnii, s-a concluzionat, în mod neeconomic și lipsit de

sens, că toate reducerile de costuri trebuie să corespundă proporțional cu reducerea prețurilor: - se presupune astfel că numai oferta și costul, iar nu și cererea consumatorului, ar determina prețurile, în

condițiile în care, pe o piață liberă, atât oferta, cât și cererea determină prețurile, și fiecare dintre ele

fluctuează în permanență.

— această lege a reprezentat un și mai mare impuls pentru legea federală antitrust care urma să

fie promulgată anul următor.

14


Diferențe de fond între cele două modele

Diferențele dintre modelul american și modelul european au ca punct de plecare

diferențele de opinie cu privire la semnificația fundamentală a conceptului de

„concurență”.

Concurența poate fi percepută ca:

- stare (sau structură a pieței) → apropiat de această accepțiune este modelul european;

- proces (sau dinamică a pieței) → apropiat de această accepțiune este modelul american.

15


— Concurența ca stare:

- o piață este concurențială atunci când există un număr suficient de mare de firme

producătoare care să se concureze activ și care să aibă o putere de piață redusă în raport

cu furnizorii, concurenții și clienții;

- promovarea concurenței, din această perspectivă, se face prin:

stimularea rivalității între aceste firme;

protejarea acestei structuri a pieței prin prevenirea procesului de concentrare (fuziuni sau

achiziții între concurenți);

- conform unei asemenea abordări, o piață cu 6 concurenți cu cote de piață egale este mai

concurențială decât una cu 5 concurenți cu cote de piață egale.

— Concurența ca proces:

- competiția este percepută nu în termeni de rivalitate per se, ci ca și comportament (sau

dinamică) pe piață;

- conform unei asemenea accepțiuni, când nu sunt bariere de intrare / ieșire pe / de pe

piață, piețele pot fi perfect concurențiale chiar dacă operează o singură firmă;

- primează astfel criteriul eficienței comparativ cu cel al rivalității.

16


Statele Unite ale Americii

— În SUA, a apărut pentru prima dată o politică publică în domeniul concurenței →

Sherman Act (1890).

— Alături de Sherman Act, legislația fundamentală pe care se bazează politica antitrust

constă în:

→ Clayton Act (1914): - lege federală, în completarea Sherman Act (care incrimina numai monopolurile), prin care se interzice

restricționarea nerezonabilă a comerțului prin discriminarea prin preț, acorduri legate, fuziuni.

→ Legea Comisiei Federale pentru Comerț (1914): - lege care înființează Comisia Federală pentru Comerț;

- învestește Comisia Federală pentru Comerț cu responsabilitatea de a proteja consumatorii împotriva

practicilor de afaceri acaparatorii sau necinstite;

- din 1930, are capacitatea de a aplica legile antitrust.

→ Robinson-Patman Act (1936): - lege (în completarea Clayton Act) împotriva discriminării prin preț.

17


— Dacă inițial legislația americană în domeniul concurenței adera în totalitate la perspectiva

concurenței ca stare, începând cu jumătatea anilor 1970 și mai ales cu numirea în 1980 a

lui William Baxter ca șef al politicii antitrust americane, perspectiva autorităților se

modifică radical, concurența fiind percepută ca un proces:

- este promovat criteriul eficienței în evaluarea compatibilității practicilor de afaceri cu obiectivele

legislației în domeniul concurenței și nu calificarea acestora ca fiind per se (în sine) anti-

concurențiale: o practică de afaceri care poate părea anticoncurențială este calificată ca fiind pro-concurențială dacă ea are

ca efect creșterea eficienței alocării resurselor în economie și, în final, a creșterii bunăstării consumatorilor.

- sub mandatul lui Baxter: investigațiile unor mari companii (American Telephone & Telegraph și International Business Machine) sunt

închise;

atitudinea față de înțelegerile pe verticală (producător - distribuitor) și concentrări (mai ales a celor pe

orizontală, între competitori) devine mai favorabilă.

18


Uniunea Europeană

— Până după cel de-Al Doilea Război Mondial, problematica concurenței nici nu a fost

ridicată cu adevărat în vreun stat european.

— Cartelurile, considerate în prezent cea mai manifestă și nocivă formă de comportament

anticoncurențial, erau acceptate, implicit sau explicit, de către statele europene:

- Germania a fost singurul stat din lume care la începutul secolului a recunoscut prin legislația

comercială promisiunile membrilor unui cartel ca fiind obligații contractuale legitime (ceea ce

însemna că acordurile de cartel erau acceptate ca legale).

— Tratatul care pune bazele Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (CECO):

- cuprinde primele prevederi de natură concurențială;

- obiectivul vizat: prevenirea concentrărilor din acest sector.

19


— Tratatul de la Roma din 1957 (care pune bazele Comunității Economice Europene (CEE)):

- conține în mod explicit și pe larg prevederi referitoare la concurență: celebrele articole 85, 86 și 90, ce devin, în 1991, articolele 81, 82 și 86 din Tratatul Uniunii Europene de la

Maastricht; în prezent, articolele 101, 102 și 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

comparând aceste articole cu cele ale Sherman Act, se poate remarca tendința europeană de codificare prin

comparație cu caracterul mai vag al textului legii americane (legiuitorul american lăsând curților libertatea de

interpretare a conceptelor vagi).

— Realitatea economică și politică din CEE este total diferită de cea din SUA:

- CEE (o uniune de state naționale – Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era

caracterizată de o tradiție puternică în intervenționism public: statul este prezent în economie sub forma întreprinderilor de stat.

- monopolurile, private sau publice, reprezentau norma, ci nu excepția, pentru marile industrii din

statele respective;

- obiectivul autorităților comunitare: crearea unei Piețe Unice concurențiale prin eliminarea

barierelor din calea integrării economiilor naționale ale statelor membre: de la comportamentul firmelor private (strategii de distribuție, abuz de poziție dominantă, carteluri, etc.);

până la intervenția statelor membre (ajutorul de stat, menținerea drepturilor de monopol local – care

presupun protejarea sau favorizarea unor concurenți locali față de cei din alte state membre).

20


Aplicarea specifică a politicilor în domeniul concurenței

Modelul federal american

— în mod esențial un model investigativ (forensic model) – accentul cade pe aplicarea ex

post –, având un caracter punitiv și de descurajare a comportamentelor similare pe viitor;

— ca atribute fundamentale, politica americană în domeniul concurenței se caracterizează prin:

- infracționalizarea comportamentului indivizilor: deși firmele sunt cele care se dedau la diferite practici anticoncurențiale, iar rezultatul acestor

practici se regăsește în final în conturile lor de profit și pierderi, indivizii sunt în realitate cei care iau

decizii;

în consecință, legislația americană în domeniul concurenței îi penalizează și pe indivizii implicați în

practici anticoncurențiale, atât contravențional, prin amenzi individuale, cât și penal, prin impunerea

de termene de detenție.

- aplicarea privată a legislației în domeniul concurenței: în SUA, orice parte care este afectată de o practică anticoncurențială calificată ca ilegală de către o

decizie a autorităților publice poate demara un proces de obținere de despăgubiri din partea firmei

în cauză.

21


Modelul european

- prevederile cadrului legal al concurenței în Uniunea Europeană se aplică doar firmelor

(undertakings):

indivizii, factorii de decizie în companiile implicate în practici anticoncurențiale, nu au o expunere

legală.

se încearcă totuși o apropriere de modelul american.

- este un model administrativ / birocratic, al notificării ex ante a diferitelor practici posibil

anticoncurențiale:

notificările sunt realizate de firmele implicate în acorduri sau practici care ar putea fi calificate în

anumite condiții ca anticoncurențiale;

Comisia Europeană poate exprima non-opoziția față de acordul sau practica în cauză, poate

solicita modificarea anumitor clauze sau practici sau poate declara practica sau acordul ca fiind

incompatibile cu concurența.

- aplicarea privată a legislației în domeniul concurenței:

capătă recunoaștere din ce în ce mai largă în cadrul autorităților europene;

dar promovarea modelului american poate avea ca rezultat nu răspândirea unei „culturi a

concurenței” în mediul de afaceri, ci pe cea a unei „culturi a dării în judecată”.

22


Îndepărtarea de legile antitrust

Există suficiente motive, argumentabile intelectual, împotriva reglementărilor antitrust. Cea mai importantă evoluție teoretică: punerea la îndoială a doctrinei barierelor la intrare, care susținea că: -anumite obstacole economice împiedică firme mai mici să concureze cu firmele dominante; -barierele sporesc puterea de piață a liderilor și duc la prejudicierea consumatorilor.

multe dintre aceste bariere incriminate s-au dovedit a fi urmare a economiilor și eficienței rezultate în procesul de piață.

23


Cu toate că este adevărat că: - eficiența și diferențierea de succes a produselor poate limita rivalitatea cu firmele incapabile să

egaleze / depășească asemenea inovații; - performanța economică superioară poate crea dificultăți noilor firme să intre pe piață sau firmelor

vechi să îți extindă cotele de piață; acest lucru:

nu poate, totuși, fi incorect sau regretabil din perspectiva consumatorilor; nu poate explica în mod științific un atac antitrust împotriva firmelor performante.

O reexaminare a cazurilor antitrust tindea să sugereze necesitatea de reforme administrative în materie de politici antitrust: - deja de pe la mijlocul anilor 1970 nu existau date care să confirme teoria ortodoxă a monopolului

(alocarea ineficientă a resurselor).

Analiza economică a celor mai importante cazuri de antitrust demonstra mai degrabă că firmele în cauză: - și-au crescut producția; - și-au redus prețurile; - s-au comportat, în general, așa cum trebuie să o facă pe piețe deschise, sub amenințarea concurenței

directe / potențiale.

Adevărata intenție a politicilor antitrust în astfel de cazuri: - să frâneze performanțele liderilor; - să protejeze afacerile, în general, mai mici și mai puțin eficiente.

24


Cazul IBM (International Business Machines Corporation)

Un exemplu edificator care a contribuit la îndepărtarea de politicile antitrust – cazul IBM: - IBM a fost pusă sub acuzare, în 1969, de Departamentul de Justiție, pe motiv de monopolizare ilegală a pieței IT;

- se susținea că IBM s-a angajat în mod sistematic în practici de restrângere a comerțului și de creare de monopol, violând Sherman Antitrsut Act;

- cazul a ajuns în instanță în 1975, dar a fost abandonat de autorități, în 1982.

Multele cazuri publice și private pe teme de antitrust împotriva IBM erau, pe scurt, atacuri la adresa succesului și eficienței antreprenoriale: - IBM nu a restricționat producția pentru creșterea prețurilor și profiturilor; - nu a reprimat inovarea; - a dobândit succesul și cota de piață prin asumarea de riscuri fără precedent în procesul de dezvoltare-

inovare, inovând produse superioare, dezvoltând un angajament de neîntrecut pentru serviciile de asistare a consumatorilor;

- o serie de pretinse practici ilegale (discount-uri educaționale, pachete hardware - software) într-adevăr excludeau, dar numai afaceri mai puțin eficiente (mai mici, dar și mai mari decât IBM) care nu puteau egala performanța generală a IBM;

- contrar acuzațiilor, succesul considerabil de afaceri nu a vătămat creșterea generală a rivalilor IBM sau a industriei, în ansamblu, de procesare a datelor; creșterea IBM a fost rapidă, dar industria a crescut și mai alert.

Înțelegând starea lucrurilor, Procurorul General William Baxter a retras acuzațiile formulate împotriva IBM.

25


Prăbușirea doctrinei bazate pe concentrare a făcut inevitabilă apariție unei noi direcții a politicilor antitrust (anii 1980): → vechea doctrină (reamintim) sugera existența unei legături dintre concentrarea pieței (cât

la sută din totalul vânzărilor / activelor era controlat de un grup mic de firme, de regulă, 4) și profiturile firmelor pe asemenea piețe;

→ studiile pe care se bazau aceste concluzii presupuneau că barierele de intrare (anterior discutate) limitau concurența pe o piață concentrată și generau profituri de monopol.

Studiile ulterioare au arătat că: - profiturile ridicate din piețele concentrate se explicau mai logic prin aceea că liderii aveau

costuri reduse și aceste firme eficiente creșteau mai rapid decât cele mai puțin eficiente; - pe termen lung, rata profitului are tendința de scădere în piețele puternic concentrate și

de creștere în cele mai puțin concentrate procesul concurențial de alocare a resurselor este bine-merci.

26


Deși atenția autorităților de reglementare a monopolurilor s-a modificat într-o anumită

măsură în anii 1980 - începutul anilor 1990, acestea au rămas active în domeniile de fixare a prețurilor, fuziune, practici restrictive, considerându-se că acestea pot leza bunăstarea socială.

Astfel:

- anumite asociații în participațiune (joint ventures) făceau încă obiectul autorităților competente;

- fixarea prețurilor de revânzare și așa-zisele practici de acaparare rămâneau ilegale conform legilor antitrust;

- Departamentul de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț reglementau fuziunile orizontale prin linii directoare revizuite;

- deși atitudinea față de fuziuni era mai relaxată comparativ cu anii anteriori, autoritățile de reglementare continuau să intervină în anumite consolidări în industriile de bere, produse pentru birou și telecomunicații.

Chiar dacă: — s-a înregistrat un progres în îndepărtarea față de absurditățile teoriei tradiționale; — anumiți critici, avocați ai vechii abordări, ar fi tentați să accepte aceste modificări

administrative modeste și să militeze pentru reforme adiționale – adoptarea generală a regulii rațiunii pentru anumite practici restrictive (vânzări legate, fixarea prețului de revânzare);

→ există dovezi solide care justifică abrogarea tuturor legilor antitrust (o pledoarie convingătoare împotriva legilor antitrust o întâlnim la Dominick T. Armentano (2007)).

27


8 motive pentru îndepărtarea de legile antitrust

1.Legile răstălmăcesc natura fundamentală atât a concurenței, cât și a monopolului: —concurența este un proces deschis de descoperire și adaptare, în condiții de incertitudine, care poate presupune rivalitate, dar și cooperare între firme: -în cadrul acestui proces concurențial, cota de piață a unei firme nu reflectă puterea sa de piață, ci eficiența sa generală;

—puterea de monopol, pe de altă parte, este întotdeauna asociată cu restricții legale asupra terților cu privire la rivalitatea sau cooperare, ci nu pur și simplu cu activitatea pieței libere.

2.Istoria reglementărilor antitrust arată că: -legile au servit cel mai adesea pentru ocrotirea firmelor ineficiente, cu costuri ridicate, în față prețurilor scăzute și a inovațiilor concurenților; -acest protecționism este mai evident în cazurile private de antitrust (când o firmă dă în judecată pe alta), care reprezintă mai mult de 90% din toate litigiile antitrust.

28


3. Unele din legile antitrust, precum secțiunea 2 a Clayton Act (1914) și Robinson-Patman Act (1936), au intenția explicită de a restricționa rivalitatea dintre prețuri în numele păstrării / conservării concurenței. - procesele antitrust înaintate de guvern împotriva firmelor care discriminează prin preț au

avut aproape întotdeauna ca rezultat forțarea acestora pentru a crește unele prețuri, pentru a se conforma legii.

4. Secțiunea 7 a Clayton Act, care restricționează acele fuziuni care ar putea diminua

concurența, este în sine nimicitoare pentru procesul concurențial: - restricționarea fuziunilor și a preluărilor poate inhiba ajungerea producției în mâinile

unor manageri mai eficienți; - efectul acestei secțiuni este în special evident în cazurile antitrust de integrare verticală și

în cazurile în care firme indigene cu performanțe reduse solicită fuziunea sau alte forme de cooperare pentru a concura cu firme străine;

- chiar în condițiile unei atitudini mai relaxate vis-a-vis de unele fuziuni, Comisia Federală pentru Comerț și Divizia Antitrust a Departamentului de Justiție au continuat să reglementeze, să întârzie și să se opună multor consolidări importante de afaceri.

29


5. Legile antitrust sunt un fel de reglementare și, ca orice reglementare guvernamentală, tind să facă economia mai puțin eficientă: - în numele menținerii concurenței, procesul concurențial eficient a fost frânat de

intervențiile antitrust; - firmele care doresc să își reducă prețurile pot fi împiedicate să facă acest lucru de legile

antitrust; - alt fenomen periculos / fatal: firmele care ar inova un nou proces / produs trebuie să se

gândească dacă acea inovație le va oferi un avantaj concurențial „incorect / nedrept” sau dacă va fi considerată „acaparatoare” de autoritățile de reglementare sau de un concurent.

6. Aplicarea legilor antitrust se bazează pe presupunerea greșită că autoritățile de reglementare și instanțele de judecată au acces la informații privitoare la beneficiile și costurile sociale și la eficiență, informații pur și simplu indisponibile în absența unui proces de piață spontan:

- reglementarea antitrust este, adesea, o formă subtilă de planificare industrială și este predispusă la critici, pentru că planificarea guvernamentală pretinde că este atotștiutoare.

30


7. Legile antitrust: - au fost aplicate arbitrar; - violează noțiunile tradiționale ale unui proces echitabil de lege; - se amestecă, întotdeauna, în drepturile proprietarilor și ale administratorilor acestora de

a se angaja sau nu în acorduri voluntare. așa cum a observat Adam Smith acum mai bine de 200 de ani: o lege care se amestecă în

acordurile private și voluntare nu poate fi „în concordanță cu libertatea și justiția”.

8. Progresul modest înregistrat de reformele antitrust a fost numai administrativ: - modificările și reformele administrative sunt utile și, deși nu ar trebui subestimate, nu ar

trebui să fie nici supraestimate; - regulamentul antitrust (chiar și Robinson-Patman Act, lege ostentativ anti-consumator)

este încă ferm pe poziții, iar multe dintre aplicările curente de legi au tot o natură

tradițională și sunt complet înșelătoare.

31


Schimbările de reglementare în industria transportului aerian ilustrează înțelepciunea abrogării totale, în comparație cu reformarea: — la mijlocul anilor 1970, era evident că reglementarea acestei industrii, sub Civil Aeronautics Act, 1938:

- restricționa intrarea pe piață; - încuraja practicile risipitoare; - ducea la creșterea costurilor și a prețurilor pentru consumatori.

— economiștii și-au întărit critica economică cu privire la reglementarea transportului aerian; — erau mai mult decât suficiente dovezi empirice că reglementarea acestui domeniu era ineficientă și că

o piață liberă ar funcționa mult mai bine; — teoria și dovezile au fost convingător asamblate pentru a se construi o pledoarie politică solidă pentru

dereglementarea masivă a industriei de transport aerian; — de notat: se cerea abolirea, ci nu restructurarea întregii structuri de reglementare și înlocuirea sa cu

un proces deschis de piață → la 1 ianuarie 1985, Congresul american a dispus încetarea activității Civil Aeronautics Board (structura de reglementare a industriei);

— dereglementarea transportului aerian nu ar fi funcționat așa de bine dacă s-ar fi menținut structura existentă de reglementare, deoarece acest proces presupune o realocare dureroasă a resurselor care afectează anumite interese s-a dezvoltat foarte repede un puternic sentiment în favoarea rereglementării ca nu care cumva America să îți piardă „sistemul național de transport”;

— dar, în absența unei structuri de reglementare, impulsul general laissez-faire pus în mișcare nu a mai putut fi oprit o dereglementare a industriei transportului aerian extrem de benefică pentru consumatori.

32


Lecție importantă pentru criticii politicilor tradiționale antitrust: → modificările administrative în domeniul antitrust au fost tranzitorii; → de vreme ce întreaga structură de reglementare antitrust există (legi, instanțe de

judecată), aceasta a fost (re)activată și angajată și mai strict de diverși administratori tributari diverselor teorii;

→ dacă pledoaria împotriva reglementării antitrust este copleșitoare întreaga structură antitrust ar putea fi abolită.

33


Abrogarea sistemului antitrust nu poate fi o sarcină ușoară, deoarece acesta reprezintă o instituție adânc înrădăcinată în America (dar și în întreaga lume), din 1890.

Unele din MOTIVELE pentru care există încredere în reglementările antitrust, în

ciuda argumentelor solide contrare:

→ Antitrust ca interes public; → Antitrust ca reglementare; → Antitrust ca politică industrială.

34


Antitrust ca interes public

—Principalul motiv pentru care legile antitrust se bucură de un destul de larg succes este credința că aceste legi încă deservesc, chiar dacă imperfect, protecția economiei (consumatorilor) de abuzurile economice cel mai des asociate cu monopolul privat și puterea de monopol privat → perspectivă ce poate fi numită teoria „interesului public” a politicii antitrust; —Noțiunea de concurență este foarte populară în societate, atât în sport, cât și în afaceri: →concurența în afaceri: -oferă consumatorilor produse de calitate la prețuri reduse; -furnizează cumpărătorilor bunuri alternative; -forțează firmele prost manageriate / gestionate afară din piață.

35


— Noțiunea de monopol apare ca fiind contrară acestor aspecte: → se spune că monopolul în afaceri:

- sufocă inițiativa și eficiența; - restricționează producția; - crește prețurile; - exclude concurenții din piață; - alocă ineficient resursele economice; - poate fi economic și chiar politic periculos;

de la aceste impresii, la susținerea unei legi care încurajează concurența și interzice monopolul

este un singur pas. — Economiștii au transformat aceste aprecieri cu privire la concurență și monopol într-o

paradigmă teoretică minuțioasă pentru legitimarea unor reglementări antitrust: pe scurt: piețele libere pot uneori să eșueze în satisfacerea intereselor generale ale societății → acest

eșec al pieței poate să apară când afaceri private obțin putere de monopol, pot să restricționeze producția și să crească prețurile → asemenea firme pot produce mai puțin și cere mai mult, și au, în general, costuri mai ridicate decât rivalii;

o lege care interzice monopolizarea pe piața liberă pare să promoveze: - producție ridicată; - costuri scăzute; - prețuri scăzute pentru consumatori;

→ astfel că există o lege antitrust care să protejeze interesul public de puterea de monopol pe piața liberă.

36


— Există cel puțin DOUĂ MODURI de a analiza această perspectivă a politicii antitrust privind interesul public:

1. Primul mod:

- de contestare a modelelor teoretice privind concurența și monopolul pe care se bazează această perspectivă;

- dacă modelele sunt fundamental incomplete, atunci justificare științifică a politicii antitrust este semnificativ slăbită.

2. Al doilea mod: - de a studia conduita și performanța organizațiilor de afaceri care au fost condamnate pe baza

legilor antitrust; - dacă într-adevăr se dovedește că aceste firme nu au restricționat producția și nu au crescut

prețurile, ci, din contră, au crescut producția și au scăzut prețurile teoria reglementărilor antitrust privind interesul public ar trebui demolată.

37


Antitrust ca reglementare

—Politica antitrust poate fi văzută ca un exemplu de reglementare de interes special; —Reglementarea a fost adesea asociată cu grupuri (de cele mai multe ori de afaceri) de interese speciale care au încercat să folosească legislația pentru a obține și păstra avantaje economice (sau rente) ce nu pot fi obținute pe o piață liberă: →avantaje asigurate de bariere legale în calea intrării pe piață și a concurenței, menite să restricționeze

producția și să crească prețurile;

Ex. de bariere legale: cotele la import în industria textilă, care au ca efect: -protejarea companiilor naționale de textile de concurența din exterior; -provoacă pierderi economice pentru consumatori.

—Există suficiente dovezi că politica antitrust a fost folosită ca legislație pentru interese speciale ale unor afaceri.

38


— În practică: - a protejat structurile existente de piață (asemănător cu protecția tarifară și prin cote); - a servit la păstrarea costurilor și a prețurilor ridicate pentru consumator.

— În cazurile private, ce reprezintă marea majoritate a litigiilor antitrust, politica antitrust a fost de multe ori folosită de firmele reclamante împotriva rivalității prețurilor și inovațiilor companiilor eficiente natura fundamentală a politicii antitrust.

— Pe scurt, politica antitrust a servit, asemenea multor reglementări guvernamentale, în beneficiul unor persoane pe seama / cheltuiala altora.

— Dacă această perspectivă referitor la reglementarea antitrust este corectă, atunci legile antitrust vor fi, de fapt, mai greu, și nu mai ușor de abrogat (sau măcar de reformat și mai mult).

— Costurile sociale ale legislației pentru interese speciale sunt, de regulă, răspândite foarte subtil la nivel de societate: - de ex: cheltuielile pe cap de locuitor ale războirii statului cu IBM (13 ani) sau ale asaltului asupra

Microsoft.

— Beneficiile, pe de altă parte, sunt adeseori concentrate asupra unor interese foarte speciale: - de ex.: avocații, reclamanții privați, consultanții, birocrația antitrust au foarte mult de câștigat din

menținerea reglementărilor antitrust.

→ Grupurile beneficiare au toate motivele să se opună vehement reformării sau abrogării legilor antitrust; în schimb, cetățenii de rând și consumatorii sunt slab motivați să protesteze împotriva politicii antitrust sau să analizeze atent dovezile reale ce o condamnă.

39


Antitrust ca politică industrială

—De asemenea, o altă perspectivă a politicii antitrust este cea a politicii industriale, ce reprezintă, de fapt, planificare industrială guvernamentală. —Departamentul de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț (în America): →publică linii directoare pentru fuziuni care interzic consolidarea afacerilor; →intervin în fuziuni, chiar dacă le permit, solicitând firmelor să vândă anumite firme sau companii.

De ex.: -fuziunea dintre Texaco și Getty Oil a fost aprobată de Comisia Federală pentru Comerț cu condiția vânzării a 600 de stații de benzină, a anumitor conducte și a câtorva rafinării; -fuziunea Golf - Chevron a fost aprobată de Comisia Federală pentru Comerț după ajungerea la un acord de vânzare a 4.000 de stații Golf și a unei importante rafinării de petrol.

40


— Alte exemple de politică industrială antitrust: - autoritatea Comisiei Federale pentru Comerț de a revizui costurile și beneficiile asociațiilor în

participațiune și a aproba sau respinge acorduri de cooperare între firme; - autoritățile antitrust se pot sesiza împotriva firmelor care:

fixează prețurile de revânzare / pretind prețuri scăzute (de acaparare) / pretind prețuri ridicate (de monopol) / pretind aceleași prețuri (înțelegeri secrete).

- Comisia Federală pentru Comerț se poate opune unei fuziuni – așa cum a făcut în 1997 cu fuziunea

dintre Staples și Office Depot – pe baza unei definiții arbitrare și înguste a pieței relevante. — Politica antitrust, ca orice politică de planificare guvernamentală, este supusă criticilor pe motiv că

întotdeauna presupune existența informației necesare pentru luarea unor decizii inteligente privind eficiența socială: → dar asemenea informații sunt produse și descoperite numai prin intermediul pieței libere, fiind știute

numai de indivizii implicați în respectivul proces.

— Autoritățile antitrust și instanțele de judecată întotdeauna presupun existența unor asemenea informații atunci când acestea: - interzic o fuziune / resping asociațiile în participațiunea / dezmembrează o companie / hotărăsc că

anumite prețuri sunt acaparatoare.

— Și totuși, dacă autoritățile de reglementare și instanțele de judecată nu pot obține informațiile exacte

despre costurile și beneficiile sociale nu este posibilă aplicarea regulii rațiunii în antitrust pledoaria împotriva reglementărilor antitrust este tot mai puternică.

41

5. În concluzie

În ceea ce privește politica antitrust ca reglementare a intereselor speciale și planificare industrială, foarte puțină susținere academică și publică i se acordă → ambele abordări au fost puternic criticate de economiști și, în general, au fost discreditate.

Suportul pentru politica antitrust pare să depindă de perspectiva interesului public: convingerea că anumite reglementări antitrust sunt necesare pentru prevenirea eșecului pieței.

Teoria antitrust a interesului public trebuie atent examinată, pentru a determina: - dacă teoria standard a concurenței și monopolului ce explică eșecul pieței are într-adevăr sens; - dacă situațiile clasice de antitrust conțin dovezi că există monopol pe piața liberă care alocă

ineficient resursele.

— Dacă teoria și istoria antitrust sunt consistente unele politici antitrust pot fi adecvate. — Dacă, în schimb, acestea sunt inconsistente, perspectiva interesului public și politica pe care o

susține trebuie respinse, nu doar reformate.

Fără o justificare academică a servirii interesului public, nu există nici o rațiune fundamentală pentru menținerea reglementării antitrust într-o economie de piață.

42

Lectură obligatorie / Bibliografie

Lectură obligatorie Armentano, D.T. 1999. Antitrust and Monopoly. Anatomy of a Policy Failure. The Independent Institute,

Oakland, USA (Cap. 1). Mușetescu, R.C. 2006. Paralelism și convergență în politicile contemporane în domeniul concurenței:

modelul european versus modelul american. Colecția de studii IER, nr. 19. Institutul European din România, București. http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/wp_19.pdf

Bibliografie Armentano, D.T. 1999. Antitrust and Monopoly. Anatomy of a Policy Failure. The Independent Institute,

Oakland, USA (Cap. 1). Armentano, D.T. 2007. Antitrust. The Case for Repeal. Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama

(Cap. 2). DiLorenzo, T.J. 2004. How Capitalism Saved America. Three Rivers Press, New York (Cap. 8). Mușetescu, R.C. 2006. Paralelism și convergență în politicile contemporane în domeniul concurenței:

modelul european versus modelul american. Colecția de studii IER, nr. 19. Institutul European din România, București. http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/wp_19.pdf

43

curs 9 preturi si concurenta 2014 2015

Documents