Evaluarea discernamantului pentru minori sau pentru persoane adulte – referat

- Chestionare de maturizare afective – inteligenta emotionala, Rosenberg, chest privind teama

de evaluare negativa.

- Ptr evaluarea intelig cognitive – testul Eysenck, matricile Raven.

Conceptul psihologic asupra discernamantului

Este strans legat de stadiile de dezvoltare psihica [stadiile de varsta – copilaria [14 ani] ,

adolescenta [15 – 24/25 ani]. Autori consacrati in domeniu – N. Mitrofan, T. Butoi, U. Schiopu,

T. Cretu, E. Verza opineaza ca exista mai multe perioade de varsta ale persoanei tinere, respectiv

pruncia, copilaria si tineretea insa implinirea varstei de 18 ani reprezinta sfarsitul conventional al

minoratului potrivit legii romane. Evaluarea psihologica a discernamantului porneste intotdeauna

de la cunoasterea deplina a persoanei respectiv de la cunoasterea particularitatilor de varsta si

mediu in care persoana s-a dezvoltat, respectiv cunoasterea factorilor generali care au actionat in

dezvoltarea psihica a minorului sau a persoanei. O mare importanta in structurarea viitoarei

evaluari psihologice ale persoanei necesara stabilirii discernamantului in raport cu o fapta

concreta, o are fenomenul de maturizare precoce. Acest nivel de maturizare precoce se

aprecieaza ca este influentat de cresterea nivelului de trai a populatiei respectiv nivelul

tehnologic al populatiei conduce in mod direct sau indirect la scaderea nivelului de maturizare

socio-afectiva. Psihodiagnosticul va putea sa urmareasca evaluarea scalei motivationale a

personalitatii respectiv a tendintelor care au determinat savarsirea faptei penale. Aceasta sfera

motivationala respectiv aceste tendinte sunt proprii personalitatii fiecarui individ. Spre diferenta

de responsabilitate care se refera la capacitatea generala a persoanei de a exercita drepturi si

obligatii [in sfera morala, juridica, sociala, medicala] discernamantul se refera intotdeauna la o

fapta concreta fata de care minorul sau adultul a avut sau nu reprezentarea reala a consecintelor

comiterii acesteia exprimandu-se sub aspect volitiv si intelectiv in sensul intelegerii exact al

urmarii faptei comise.

Analiza celor doi factori – politic si intelectiv.

- Conceptul de responsabilitate / conceptul de discernamant.

Consecintele constatarii lipsei de discernamant:

- Neraspunderea penala a persoanei – din pdv juridic, medical si psihologic este echivalent cu

lipsa vinovatiei, pe cand in cazul declararii iresponsabilitatii persoana declarata drept

iresponsabila este decazuta in mod automat din capacitatea de exercitiu[sau exercitiu civil]

[din momentul conceperii toate persoanele au capacitate de folosinta, dar nu toate au dupa

capacitate de exercitiu] , luandu-se de cele mai multe ori masura internarii intr-un centru

specializat. Capacitatea de exercitiu a persoanei consta in posbilitatea acesteia de a realiza

acte juridice, adica de a naste, modifica sau stinge raporturi juridice din propria sa vointa,

adica incheie contracte, imprumuta, vinde, administreaza, creste copii, adopta, se angajeaza,

etc. Capacitatea de folosinta nu se pierde de catre o persoana niciodata, o are de la

momentul conceperii pana la moarte, chiar daca o persoana este iresponsabila, este prezenta

in acte.

Insuficientele psiho-fizice ale persoanei si indeosebi ale minorului nu pot fi confundate cu

anumite cauze care ar putea altera sau tulbura functionarea considerata normala a psihicului unei

persoane. in cazul minorului aceste insuficiente considerate normale urmeaza sa fie atenuate

treptat si firesc, pana la completa disparitie prilejuita de atingerea stadiului de dezvoltare psihica

specific persoanei considerate adulte. Un rezultat lipsa de discernamant sau discernamant anulat

nu poate fi dispus niciodata in cazul unui minor. Exista o exceptie, atunci cand minorul este

declarat iresponsabil. Deocamdata din pdv etiologic [ al cauzelor] putem aprecia ca nu exista o

diferenta clara fundamentata intre obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice[unele au ca

obiectiv realizarea unei expertize psihologice] si obiectivele expertizei psihologice.

Aceasta expertiza este utilizata in psihiatria judiciara, explicata mai intai in America, apoi in

SUA, folosit mai rar in Romania – „psihiatrie medico-legala” . -> utilizeaza expertiza medico-

legala psihiatrica. Spre diferenta de psihologia judiciara, psihiatria judiciara studiaza cu

precadere comportamentele patologice cu relevanta penala in cazul bolnavilor psihic, persoane

cu tulburari mintale, dar se preocupa si de cauzele si profilaxia comportamentului deviant. Cand

apreciem comportamentul deviant, intotdeauna apreciem comportamentul antisocial al acestei

persoane. In practica insa psihiatria judiciara are un caracter interdisciplinar care rezulta chiar din

prelungirea implicatiilor juridice ale medicinei legale in domeniul psihiatriei. Expertiza

psihiatrica nu poate cuprinde in esenta sa alte componente decat cele care urmaresc, care

analizeaza starea de sanatate mintala. Evidentiearea raportului dintre bolnavii psihici si

problemele judiciare care sunt in stransa corelatie cu bolile psihice si conduitele delictuale

constituie motivatia stiintifica a expertizei psihiatrice. Exista o stransa legatura, determinanta

intre boala mintala si conduita delictuala. Pornindu-se de la aceasta ipoteza, evident se poate

fundamenta un continut metodologic actual al expertizei medico-legale psihiatrice – o evaluare a

stadiului de dezvoltare psihica, - o evaluare a starii de sanatate mintala. Expertizele medico-

legale psihiatrice valideaza in final interesele asa-numitor bolnavi psihici in fata justitiei.

Expertiza medico-legala psihiatrica reprezinta practic un instrument interdisciplinar prin care una

dintre ramurile de activitate ale psihologiei isi ... activitatea. din pdv formal ea este o activitate

reglementata, expertiza psihologica este o activitate nereglementata, insa acceptata la nivelul

jurisprudentei la nivelul instantelor de judecata. Cea psihiatrica isi propune ca obiectiv cercetarea

starii psihice a infractorului cu o metodologie interdisciplinara pe cand cea psihologica isi

propune ca obiectiv analizarea starii psihologice a persoanei in momentul savarsirii faptei fara

insa a se pronunta asupra existentei sale/inexistentei unor tulburari mintale. Cea psihiatrica

raspunde direct la intrebarea „persoana are sau nu discernamant” pe cand cea psihologica

raspunde indirect la aceasta intrebare prin prezentarea unei analize psihologice asupra factorilor

care ar putea reclama prezenta sau absenta discernamantului. Activitatea de coordonare a

cercetarii interdisciplinare realizate in cadrul expertizei psihiatrice este asumata in mod oficial de

catre un medic psihiatru iar in cea psihologica este respectat principiul independentei in

exercitarea actului profesional ceea ce se traduce in asumarea deplina de catre expertul psiholog

a responsabilitatii pentru actul profesional intreprins. Expertizele ml psihiatrice intra in categoria

urgentelor medico-legale pe cand expertiza psihologica poate fi realizata oricand cu conditia ca

instanta de judecata sa cuviinteze realizarea acesteia. Expertiza ml psihiatrica reprezinta o

activitate tehnico-stiintifica specifica institutie medico-legale, concluziile acestei activitati

putand oferi justitiei un mijloc de proba considerat ca fiind obiectiv; Atat cu privire la

discernamantul persoanei evaluate cat si cu privire la responsabilitatea juridica a acesteia.

Expertiza psihologica reprezinta o activitate desfasurata de catre un psiholog care ofera un pdv al

unui specialist care poate fi sau nu considerat drept o proba obiectiva in ceea ce priveste

discernamantul persoanei examinate.

Concluzii:

Exista o confuzie reala intre starea de iresponsabilitate care poate fi manifestata atat la minori cat

si la adulti si starea de minoritate care prin insasi caracteristicile acesteia poate inlatura caracterul

penal al faptei.

Cele doua concepte se diferentiaza astfel atat din pdv formal cat si al continutului metodologic.

Capacitatea psihica a persoanei se manifesta astfel ca un concept distinct care nu poate fi evaluat

in mod obiectiv prin instrumente si metode medicale astfel ca in cazul lipsei unei tulburari

mintale o expertiza cu privire la stabilirea discernamantului minorului isi pierde caracterul

medical raportandu-se in mod firesc la metodele si tehnicile de evaluare psihologica. Paul

Popescu Neveanu, spunea ca obiectivele aplicative ale psihologiei ca stiinta se refera la

fenomene si capacitatile psihice urmarind descrierea si explicarea lor in baza descoperirii unui

ansamblu de legi de regularitati sau de modalitati determinative. Mielu Zlate, spunea ca

psihologia este o stiinta care isi propune insasi de la infiintarea ei sa studieze psihicul, adica

procesele si mecanismele cognitive, insusirile, caracteristicile psihice ale indivizilor si utilizeaza

un ansamblu de metode proprii, in vederea desprinderii, identificarii unor legi de functionare a

acestora pentru cunoasterea, utilizarea si ameliorarea existentei umane.

Pastrarea expertizei pentru stabilirea discernamantului in domeniul medico-legal psihiatric atrage

mai multe obiectii de ordin stiintific si etic avand in vedere faptul ca evaluarea discernamantului

unei persoane nu implica intotdeauna si o evaluare a starii sale de sanatate mintala. Acest fapt

putand aduce atingere demnitatii persoanei evaluate. Si in cazul minorilor poate fi considerata

chiar un abuz odata ce acestia se afla in plin proces de maturizare iar prezumtia lipsei de

discernamant este una legala.