TIPOLOGIA TEXTULUI

TIPOLOGIA TEXTULUI

SEM. I/2008/2009Coordonator: D. Ionescu

CURSUL 4

Redefinirea termenilor ca instrumente de analiza a textului:

stil, registru, gen, tipul de text (discurs)

1.0. Fiecare din termenii de mai sus au fost si sunt folositi de teoreticieni ai limbajului drept termeni-umbrela pentru a cuprinde toate sau cat mai multe din caracteristicile pe care le poate avea limba in comunicarea interumana. Cu alte cuvinte, functiile limbajului sunt factorii care determina sensul si interpretarea pe care o atribuie un analist/traducator textului respectiv.

STIL rezultatul alegerilor motivate ale unui producator de texte. Stilul se distinge in acest fel de ideolect (= ce presupune totalitatea obiceiurilor lingvistice inconstient folosite de un vorbitor sau producator de text) si de structurile (patterns) conventionale de exprimare ce caracterizeaza fiecare limba. Efectele stilistice se pot identifica intr-un text in functie de intentia producatorului de text si de obicei, acest aspect este ceea ce cauta sa descopere traducatorul cand analizeaza un text-sursa ce urmeaza a fi tradus. Prin intertextualitate, care inseamna tendinta pruducatorului de text de a fi influentati de alte texte, concepute si comunicate anterior acestuia din urma, optiunile stilistice ajung sa fie caracteristice nu numai unui sistem de limba, ci si rolurilor sociale si activitiatii lingvistice individuale sau sociale.

Stilul nu este o proprietate pe care o retinem a fi a intregului sistem lingvistic, ci este proprietatea unui anumit limbaj folosit de vorbitorii acelei limbi intr-o situatie anumita (social and professional settings, etc.). Traducatorul, fiind cunoscator al limbajului in acea situatie sau context lingvistic, trebuie sa fie capabil sa decodeze valoarea semiotica exprimata prin optiunile stilistice alese de producatorul de text.

REGISTRU termen-umbrela ce defineste variatia limbii in functiune (language in use), cf. Catford (1963). Spre deosebire de dialecte (=variatia limbii intr-o comunitate inconstient, in functie de mediu geografic, individual (ideolect) sau social (sociolect)), registrul unei limbi reprezinta dimensiunea formala, structurala, dar si lexicala si lexicografica a limbii respective: de ex.

(1) I hereby declare the meeting open.

(2) Shall we make a start now?

In schimb, diferentele legate de pronuntia acelorasi structuri gramaticale sau cuvinte - de englezi, americani si australieni, de ex., reprezinta trasaturi ale dialectelor limbii engleze (sociolects as well). In acelasi context putem considera si optiunea pentru anumite expresii pentru a se referi la acelasi lucru/obiect sau aceeasi situatie. Deci, limba variaza (language variation) in functie de:

- utilizator (user): dialecte (geografic, temporal, social, individual, etc.);

- utilizare (functie comunicativa): registru, stil, tipologie a textului/discursului etc.

Registrul se defineste in functie de diferentele gramaticale si lexicale dintre doua modele de limba folosite in situatii, ca: un comentariu sportiv si un serviciu religios, sau o rugaminte informala, adresata unui partener de discutie (interlocutor) si o rugaciune din registrul religios.

Registrele sunt foarte dependente de conventia lingvistica si social-situationala in care se folosesc, de aici si definirea se face exclusiv pe baza contextului de utilizare.

GENUL se defineste prin mai multe criterii, cu extensia variabilelor de continut (field), forma (tenor), adica forma sau format de adresare emitator-receptor, relatia dintre participantii la lectura si intelegerea textului) si mod (mode) care se refera la codul lingvistic folosit, incluzand si canalul (mediul) de comunicare (ziar, revista de specialitate, publicatie periodica, brosura informativa, grafice, etc.). Functiile de comunicare joaca un rol important, in sensul ca scopul producerii textului determina optiunea pentru un gen narativ, expozitiv/descriptiv (sau referential), instructiv/persuasivsau expresiv (Kinneavy, 1983). Genul transgreseaza bariera registrului (cod lingvistic) si a textului ca produs finit, se asociaza ariei discursului in general, de aceea se considera ca genul se poate discuta la nivelul macro, pe cand tipul de text priveste analiza-micro a unui fragment din genul cu registrul respectiv.

TIPUL DE TEXT se asociaza in mare masura cu definitia unui registru din acest motiv, dar imbraca o arie mai larga si in acelasi timp, mai circumscrisa, asociindu-se cu trasaturile genului si chiar si ale stilului.

Cf. Wilss (1977: 135-9), rolul tipologiei textelor a crescut sensibil in teoria traducerilor, pentru faptul ca a determinat metodele de traducere sau gradul de translatabilitate. Moduld e reucnoastere si de analiza a tipului de text recurge la caracteristicele legat de context (situatie) si compozitionale ale textului.. Se recunosc astfel categorii mari, cum ar fi proeictul, raportul, eseaul, sau acele categorii specifice, mai putin ample, de felul: un orar al trenurilor, un buletin meteorologic, un sketch jurnalistic, toate se analizeaza prin structura textuala (informativitate, relevanta, accepatabilitate, intertextualitate, context/situationalitate, coerenta, coeziune). Identificarea mesajului textului ofera informatii despre intentia autorului, gradul de ocnventionalizare a formautlui textului, continutul lui, etc. Cu alte cuvinte, categoriile de texte deriva din gradual de conventionalizare a situatiilor comunicative.

TIPOLOGIA TEXTULUI

Coordonator: Dana Ionescu

Sem. I, 2008/2009Teme pentru seminarele 3, 4

I. Definiti stilul retoric, stilul stiintific si stilul didactic, exemplificand cu tipuri de texte ce ilustreaza aceste trasaturi.

II. Dati exemple de tipuri de texte, dupa functia lor comunicativa (perlocutionara, cf. teoriei actelor de vorbire).

III. Ce inseamna field, tenor, mode in conformitate cu teoria textului? Exemplificati.

IV. In ce fel se intrepatrund genul si registrul si in ce masura putem vorbi de tipuri de texte care se aseamana prin registrul folosit si genul caruia apartin? Dati exemple de asemenea transgresari de gen, registru si tipologii de texte.

V. Scrieti un eseu care sa atinga urmatoarele probleme:

Exista diferente interculturale si de alta natura intre textul din limba romana (creat in limba romana) si cel din engleza/franceza/germana? Cum explicati posibilitatea de a traduce aceste texte?

Cursul 5

O posibila abordare: Tipologii legate de continutul textului: discursul profesional/specializat

textul juridic (gen, registru de limba, stil) - subtipuri

textul medical-stiintific (subtipuri

textul tehnic; text cu continut economic-financiar textul de publicitate (marketing)

textul de analiza socio-politica (parametrii economici/financiari)

In fiecare caz, se are in vedere existenta unui glosar de termeni specializati, proprii fiecarui domeniu, ce definesc concepte, notiuni specifice domeniului de referinta.

*

Trebuie mentionat ca strategiile de traducere folosite pentru a transforma/transfera un text-sursa intr-unul-tinta se vor circumscriela randul lor domeniului respectiv, adica, daca se opteaza pentru o modulatie, de exemplu, pentru a reda in echivalent o expresie intr-un text juridic, traducatorul opereaza in gasirea acelei modulatii cu registrul din limba-tinta corespunzator aceluiasi stil si gen din limba-sursa.

Teme pentru seminarul 5:

I. A se distinge subtipurile de texte dintr-un domeniu dat, in functie de gen si stil. Registrul poate varia? Discutati aceste posibile variatii. Luati in discutie un text stiintific, unul publicitar si un text juridic. Ce trasaturi constante identificati? Cum explicati acest fapt?

II. Cum sunt concepute elementele constitutive ale structurii textului: coerenta, coeziunea, informativitatea, relevanta, accepatabilitatea, intertextualitatea, context/situationalitatea. Discutati pe baza unui text de analiza politico-sociala cu implicatii economice.

Cursul 6

Elementele textului/discursului: (1) Informativitatea

Moduri de constructie a informativitatii; identificarea elementelor (lexical-sintactice, pragmatice de ponderare a informativitatii in raport cu accentuarea/constuctia emfatica de subliniere cu scop retoric

1.0. Tema si rema in raport cu genul si discursul(cf. Discourse and the translation, Hatim &Mason)

Structurarea temei (informatie cunoscuta sau implicit stiuta de cititor si autor deopotriva) si a remei (informatie noua, de obicei explict exprimata in text) in cadrul unui text se subsumeaza de obicei intentiilor autorului: daca textul este expozitiv, structurarea celor doua componente ale discursului este echilibrata, cu accent pe informatiile de tip descriptiv, pozitionate rematic, deci postverbal sau post-subiect.

Ex. Va voi prezenta pe scurt mai multe aspecte legate de insuficienta cardiaca, [de efectele acestei maladii asupra functionarii organismului si a metabolismului in general, [pentru a putea sa intelegeti cum se poate si preveni, nu numai trata]].

Structura tematica a textului:

T1: va voi prezenta

R1 aspecte;

T2: legate de (despre)

R2 insuficienta cardiaca

R3.Rn: efectele asupra functionarii organismului (T3 acestei maladii);

Structura in zig-zag a temei si remei este caracteristica textului stiintific si argumentativ. Pe de alt parte, se pot intalni si combinatii de structuri diverse, numite hibridizari tematic-rematice, in functie de conditiile discursive si de constrangeri de gen. Dimensiunea evaluative este frecventa in articolul politic de presa, in care autorul oscileaza intre informatie si evaluare (the scooping method), pentru a-l influenta pe cititor in a-si forma o anumita opinie despre un fapt sau despre un eveniment.

*

Recomandari pentru seminar (5, 6):

1. Identificati structura tematico-rematica a textului urmator.

2. Traduceti textul in limba engleza/franceza/germana si discutati in ce mod ati respectat sau ati modificat aceasta structura in textul-tinta.

3. Aplicati aceeasi analiza la trei tipuri diferite de texte: de presa (politic), juridic, de publicitate (un produs, de ex. un autoturism). Ce concluzii puteti trage din punct de vedere stilistic, de registru al limbii si din punctul de vedere al coerentei si coeziunii textului-tinta in raport cu textul-sursa.

TIPOLOGIA TEXTULUI

SEM. I/2008/2009Coordonator: D. Ionescu

Cursul 7Componenta sociolingvistica a textului: Evaluarea tipologica si textuala

1.0. IntroducereStudiul tipologiei textelor in consonanta cu profesiunile unde acestea se manifesta este in mod necesar legat de problema modului cum relationeaza structura lingvistica cu practica sociala si in mod specific cu practica profesionala. Desi exista o multidine de studii privind exemple de discurs profesional, nu stim tousi cu exactitate cum interactioneaza aceste domenii, structura lingvistica a textului si relevanta sau dimensiunea lui sociala. Aceasta a doua caracteristica este ceea ce s-a numit evaluarea socio-profesionala a textului. La o analiza a discursului, aceasta latura este de obicei ignorata sau este, in cel mai bun caz, subsumata analizei de ordin lingvistic. O descriere eficienta a discursului trebuie sa contina insa atat componenta lingvistica ce descrie organizarea ierarhica a textului, de la cuvant pana la fraza, paragraf, subcapitole si capitole, in functie si de profilul, genul si registrul textului, dar si o latura socio-profesionala, evaluativa care sa cuprinda judecati asupra continului gnoseologic al textului si, conform unor autori (Charlotte Linde, ) o latura morala care descrie de fapt aspecte ale practicii sociale.

Pe scurt, o asemenea analiza se face la nivel micro-organizatoric (structura lingvistica) si macro-organizatoric (structura socio-profesionala si extra-lingvistica) a textului, adica modul cum se raporteaza textul la altele de acelasi tip (conform principiului intertextualitatii) si la domeniul cognitiv caruia ii apartine. O asemenea abordare are in vedere dimensiunea evaluativa a textului, o dimensiune sintetica si sincretica, prin care textul se poate coordona si autodefini, datorita sau prin intermediul analizei discursului si al datelor lingvistice si metalingvistice obtinute dintr-o asemenea analiza.

*

2. Evaluarea. Definitie. Structura lingvistica a evaluarii

Evaluarea este un fenomen lingvistic si social menit sa unifice doua niveluri de analiza. Ea constituie o componenta majora a structurii lingvistice a discursului si are importante efecte asupra deciziilor din lumea reala. Astfel, o analiza a evaluarii in mod necesar releva si relatia dintre structura lingvistica si practica sociala.

Evaluarea este un fenomen foarte penetrant in limba. Putem include in definitia notionala a evaluarii orice exemplu de uteranta ce indica sensul social sau valoarea unei persoane, lucru, eveniment sau relatie.

Ex. Imi place, Nu-mi place; Este desteapta, Este ingrozitoare, etc. Esti tratat ingrozitor in spital, la ghiseu, in institutiile publice. Nu ma pricep deloc la calculatoare, Habar n-am sa fac cutare lucru, etc.

Evaluarea se poate interpreta asadar ca fiind o importanta dimensiune (in general morala) a limbii, sau mai exact a modului cum functioneaza limba in mediul social, deoarece ofera valori ce tin de ordinea sociala pe care un vorbitor sau un creator de text o reproduce prin asumptiile sau judecatile (observatiile, chiar si cele de tip strict profesional) pe care le face. Evaluarea a fost analizata pe larg in cadrul studiului lingvistic al structurii narative. Sa incepem cu definitia evaluarii, asa cum figureaza in studiul lui Labov (1972) despre naratiune:

Evaluarea este mijlocul prin care naratorul indica directia naratiunii sale, este firul naratiunii insesi, sa raison detre: ce anume se spune si incotro bate povestitorul, care este mesajul pe carel transmite prin naratiunea sa. Exista multe modalitati de a povesti aceeasi intamplare, de a accentua diferite momente din povestire, sau de anu accentua sau socate in evidenta nimic din acea povestire. Povestile fara nici un mesaj se insotesc de obicei cu expresia englezeasca: So What, si ce-i cu asta? Orice bun povestitor evita cat se paote o asemenea intrebare. Cand naratiunea lui este scrisa, finalizata, ar fi de neconceput ca cineva din afara sa vina si sa zica: So what? In schimb, observatia potrivita ar fi: Chiar asa a facut? au ceva asemanator prin care se ia act de caracterul evenimentelor din povestire.

Daca extindem definitia evaluarii, observam ca exista doua dimensiuni ale evaluarii: referinta la narabilitate (reportability) si referinta la normele sociale.

Prima dimensiune face uz de normele predictibilitatii evenimentelor, care contrasteaza evenimentele ce se asteapta cu cele care sunt neasteptate. Evenimentele care sunt total previzibile nu pot forma baza unei naratiuni, deoarece este posibil sa aleaga o versiune care de tipul: si ce-i cu asta? Un eveniment aparent previzibil trebuie cunoscut a fi sau a fi construit ca un eveniment neobisnuit inainte ca povestirea acestuia sa fie justificata. Astfel, o secventa ca: L-am vazut azi pe Ion si mi-a spus salut nu este, in general, un eveniment ce ppoate fi povestit (reportable). Dar este posibil sa devina narabil in anumite circumstante speciale, de exemplu, daca se stie ca Ion de obicei dispretuieste conventiile sociale si ca evita sa salute sau daca Ion si povestitorul nu-si vorbesc.

Cea de a doua dimensiune a evaluarii folosita in naratiuni este referinta la normele sociale. Comentariile de ordin moral sau demonstratiile felului cum este lumea, cum ar trebui sa fie lumea, ce inseamna comportamentul adecvat si ce fel de oameni sunt vorbitorul, autoruld e text, in cazul nostru si adresantul sau cititorul/cititorii. Evaluarea de acest fel formeaza miezul naratiunii/al discursului.

3. Structura lingvistica a evaluarii Pentru a intelege evaluarea ca practica sociala, este mai intai necesar sa intelegem cum functioneaza ea in cadrul multor varietati ale structurilor discursului mai degraba si apoi sa ne concentram numai asupra functiei acesteia in cadrul discursului.

Exista trei niveluri de evaluare:

Evaluare incidentala;

Evaluare la nivel de constituent;

Evaluare la nivel de tema/subiect/discurs/text

Acestea difera in functie de relatia cu structura discursului, cu domeniul materialului evaluat si in functie de reactia preferata a interlocutorilor/cititorilor.

Exemple:

Evaluare incidentala: Excelent, ai lucrat foarte bine.

Pagina 19 va arata cum trebuie procedat. Eu nu inteleg nimic de acolo.

Sa speram ca va veni repede.

Asemenea evalauri apar la nivelul propozitiilor, sunt intamplatoare si nu afecteaza continutul restului din discurs sau din text.

Evaluarile la nivel de constituent apar ca si componente structurale intr-o unitate de discurs, de exemplu intr-o povestire sau in relatarea rezultatului unui diagnostic privind cine sau ce anume s-a gresit. Acestea sunt evaluari care se cer la un anumit punct in timpul discursului sau pe parcursul unui text. Amploarea lor poate cuprinde intreaga unitate sau structura a discursului. Un raspuns la o asemenea evaluare se negociaza de obicei inainte ca unitatea textuala sa se incheie.

Evaluarile la nivel de tema sau de subiect al textului se gasesc in cazul cand scopul discursului este acela de a ajunge la o evaluare, de exemplu, o evaluare a calitatii unei noi piese din tehnologia informatiei. Acestea sunt negocierile reale focalizate pe valoare si pe actiunile cele mai adecvate ce urmeaza a fi luate (este vorba de fapt de analiza discursurilor/textelor cu continut argumentativ, cu o structura proprie, specifica acestui gen).

Este de retinut faptul ca evaluarea a fost impachetata (conflated) in toate cele trei forme in analiza de discurs si nu ocupa un loc sau nu are o structura sau o forma data, precisa, bine delimitata. Poate aparea oriunde in text/discurs si se poate realiza la orice nivel al structurii lingvistice: propozitional, la nivel de grup sintactic (phrase), lexical, fonologic, paralingvistic, etc. Varietatile de discurs care functioneaza sub forma unitatilor de text, produc o evaluare mutual agreata (de autor si cititor deopotriva). Evaluarea este o negociere de ordin social-lingvistic intre doi parteneri la actul comun al intelegerii si perceptiei unui text creat cu acest scop, acela de a fi perceput. Evaluarea se leaga de opiniile autorului si de cele ale cititorului deopotriva. Un acord implicit asupra textului presupune realizarea unei negocieri, a unei evaluari admisa de parteneri.

Recomandari pentru seminarul 6: Date si ilustrari

exemple pentru cele trei tipuri de evaluari in textele studiate.

In ce masura intervine negocierea pentru stabilirea unei evaluari implicite sau explicite (factorii socio-lingvistici) in functie de tipul de text (registru, gen, stil)

Construiti un text (in domeniul presei scrise) care sa cuprinda o evaluare implicita ( la nivel de discurs) si evaluari explicite, atat la nivel propozitional cat si la nivel de constituent.

Cursul 8

Traducerea textului ca semn: dimensiunea semiotica a contextului

Entitatea semiotica dintr-un text cosnta din semne discrete: poate fi reprezentata prinr-un singur semn sau prin grupari de semne (propozitii, uterante) intregi, sau chiar texte intregi. Sloganuri de un rand si discursurile politice in favoarea culturii antreprenoriale sunt prin ele insele manifestarea unui asemenea semn (element semiotic).

Spre deosebire de F. de Saussure, Charles Peirce (1931) considera ca plecam de la semne non-lingvistice apoi identificam statutul limbii aflatin aceste semne. Este adevarat ca aceste semne non-lingvistice (de ex. eticheta/comprotamentul social) nu se supun imediat unei identificari precise, iar cand acest lucru are loc (un dans ca foxtrot sau tango), se pare ca nu sunt necesare implicatii pentru studierea limbii. In cadrul unei abordari semiotice a unor activitati ca traducerea, consideram ca Peirce ofera o propunere avansata, conform careia experienta umana este structurata astfel incat conduce in mod necesar la aparitia semnelor. Semnul este o relatie triadica: ceea ce initiaza identificarea semnului (culoarea unui pachet de tigari intr-o reclama); obiectul semnului (de ex. modelul produsului din reclama); interpretantul sau efectul pe care semnul il poate transmite (sensul semnului). Alegerea stilistica menita sa transmita un mesaj in context pragmatic/semiotic este foarte importanta pentru traducator pentru ca stabileste in acest fel valoarea semnelor in interactiune (in context situational).

Asumptiile de baza ale semioticii

Semne ce se refera la structuri culturale

(Jakobson, 1974): every sign is an act of referral. Peirce pune insa accentul pe referent. Pe baza naturii triadice dintre semn agent interpretativ si obiect semnele realizeaza mai mult decat alegerea unui simplu concept/notiune. Eco (1973) explica acest fenomen in felul urmator:

Independent de modurile in care sutn folosite pentru a desemna obiecte sau stari de fapt, semnele se refera la sistemul unor unitati in care diversele culturi isi strucutreaza propria lor perceptie despr elume structurile culturale (felul in care o societate anume organizeaza lumea pe car eo percepe, o anlaizeaza si o transforma) sunt structuri semiotice, asadar sunt sisteme de unitati in care unityatile se pot reprezneta una pe cealalta.

Semiotica transcende limbajul

Functia logo-ului; functia numelui de marca; functia etichetei/marcii functii evaluative si moral/culturale

Contextul si co-textul sunt cruciale in actul semnificatiei

Mecanismele universale ale semnificatiei; modelele de manifestare; functia de monitorizare a semnificatiei

Semiotica in procesul de traducere (Aplicatie pe un text dat)Cursul 9

Intertextualitatea

ca dimensiune definitorie a textului tradus (text-tinta)

Intertextualitatea forme active si forme pasive de manifestare

- Formele pasive presupun ca trasatura principala a textlui coerenta interna (inteligibilitate/comprehensibilitate, consecventa dicursiva si de continut)); exemplu de intertextualitate pasiva sau de coerenta interna a textului (ca fir sau lant coerent): in textul studiat: poor sap>>confused>>dummy>>glass eye>> care stabilesc continuitatea sensului. Pentru traducator, aceeasi conexiune sau acelasi lant semantic strebuie asigurat si in textul-tinta. Alte forme pasive de intertextualitate: reiteratia unor elemente lexicale sau gramaticale in text; reiteratia unor sensuri in variate forme lexical-gramaticale in acelasi text(a se vedea citatul despre J. Kennedy; a se vedea discursul lui Mark Antony in fata romanilor din tragedia Shakespeareana Julius Caesar efectul retoric al unor asemenea reiteratii trebuie pastrat, redat si in traducerea textului);

Conotatii culturale si structuri cognitive incorporate in referentialitatea unui text (R. Barthes, 1970: Mythologies, first published in 1957, Paris Seuil). Conform acestei nterpretari, un text nu este niciodata suta la suta original, el deriva din alte texte anterioare, concepute anterior in timp probabil, si in spatiu (problema situarii/localizarii unui text, din punct de vedere al continutului).

Kristeva (1969): fiecare text este construit ca un mozaic de citate, fiecare text este un produs al absorbtiei si transformarii altor texte.

Tipuri de referentialitate intertextualaIn acelasi text ( a se vedea exemplul citat: 57 varieties);

Relatii referentiale intre diverse texte: texte relevante din punct de vedere ideologic, norme culturale si/sau de putere, norme morale, etc.

Teme de discutie la seminare: In textele 7C si 7D extrase din rapoartele ONU ce elemente devin recognoscibile in aceste texte astfel incat ele sa poate fi localizate referential si intertextual?

Cum se defineste o structura ideologica intr-un text si cum se mentine ea in acel text astfel incat sa-l indreptateasca pe traducator sa caute o versiune care sa tina seama de aceasta structura ideologica si sa-i asiguretrasatura intertextualain textul-tinta ?

Care sunt relatiile intertextuale care duc la continuitatea unor institutii sociale/ideologice anumite? (ONU, UE, o institutie guvernamentala nationala, etc.); a se discuta textele 7 C//7D.

***