-

IISOCIETATEAŞTIINyA & TEHNIcA S.A.

Societate cu capital de stat,funcţionând sub egida

Ministerului Cercetării şi Tehnologiei,înmatriculată în Registrul Comertului

cu nr. J 40/6775/1991

~nticipaţiaRevistă lunară de literatură şi artă SF

(nr. 537/august/1996)editată de S.C. "ŞTIINŢĂ & TEHNICĂ" SA.

§1[J~~~IN MEMORIAM Adrian Rogoz

1 - Fermenţii schimbăriide Alexandru Mironov

2 - Despărţirea de Adriande Ion BaBana

3 - Cu Adriande Horia Aramă

5 - Epitafde Cnstian Lăzărescu

6 - Inima rezistentăde V. Bugariu

8 - Altarul zeilor stohasticide ADRIAN ROGOZ

"'\

Fragmente critice ,15 - Autori romanide V. Bugariu

Traduceri

19 - Insula Proteusde Stanley G. WeinbaumLucrări româneşti

45 - l-logicde Pavel -D. Constantin

Caligramele ce ilustreazăacesf număr fac parte dinvolumul 1,Inima rezistentă"

de Adruu: Rogoz~ ~

Director onorific Redactor literarALEXANDRU MIRONOV MIHAI-DAN PAVELESCU

Consiliul de administraţieIOAN ALBESCU - director

NICOLAE NAUMLlLIANA STOENESCU

Director adjunctCONSTANTIN PElRESCU

Director economicCARMEN TEODORESCU

le'i 1500

TehnoredactorPAVEL D. CONSTANTIN

CopertaJIM PORTER

Anglo-Romanian Cultural Exchange

DifuzareaCORNEL DANEUUC

MUGUREL NIŢULESCU

Tiparul: ,,INTERGRAPH" -tel. 220 49 35

Abonamentele se pot face laoficiile poştale, precum şi

direct la redactie.Cititorii din străinătate se potabona prin RODIPET S.A"

PO BOX 33-57,Fax: 004-1-312 94 32

Telex: I1995

Adresa: Piata Presei Libere nr. 1,Bucureşti, cod 79781

Tel:za 58 33 sai 223 15 40 iri. 1151Fax: 222 84 94BUCUREŞTIROMÂNIA

IN MEMORIAM"

ALEXANDRU MIRONOV'

Sau, subtitlu: de la Rogoz la Merişca, trecând prin Mihai Ionescu. Adică unomagiu adus lui Homo sapiens cel în permanenţă schimbător, iremediabilnemulţumit, perpetuu incapabil să se adapteze prezentului, căutând mereu porţiprin care să destabilizeze societatea.

!n sensul bun. 1In sensul luptei împotriva 'entropiei, care, logic, se înstăpâneşte peste Univers -

şi care, logic, acaparează şi minţile acestui produs suprem al materiei care suntemnoi, reprezentanţii speciei umane.

Rogoz - Mihai Ionescu - Merişca reprezintă o linie de forţă pe care un vectormarcat cu roşu aprins circulă În cenuşia grilă universală. O echipă instalată Într-oastronavă, dărâmând cu încântare structurile prăfuite ale vieţii semănând praf ste-Iar, produse ale minţilor a tot felul de nebuni superbi, şi ei cetăţenii de astăzi aiUniversului dar mai repede rătăciţi Într-un mâine altfel.

Antemergători, călăuze, revoluţionari de vocaţie, Rogoz, Ionescu, Merişca s-auprezentat în Parlamentul SF Întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Le-a fost drag deoameni - aşa fuseseră făcuţi de mamele lor - şi îşi luau singuri În spate sarciniuriaşe pentru a-i putea ajuta pe cei din jur şi a grăbi esenţa speranţelor noastre:schimbarea.

Pe Adrian Rogoz am să-I ţin mereu minte purtând o geantă uriaşă, Întotdeaunadoldora de cărţi şi manuscrise, ale altora, fireşte; pe Mihai Ionescu ÎI văd mereu, Încâteva locuri din Bucureşti (chiar ÎI văd, credeţi-mă!), cu un fel de rucsac Înspinare, plin de cărţi şi manuscrise, ale altora, bineînţeles; Dan Merişca: un tânărsuperb având ca semh distinctiv o sacoşă gigantică, plină cu notiţe, manuscrise,traduceri strânse din toată ţara - materie primă, pentru .samlzdatul" ieşean, fructoprit şi cu atât mai gustos, pentru că era oprit şi pentru că îl cocea Merişca.

în raiul SF-iştilor dintr-un univers paralel, Încă necunoscut mie, prietenii aceştia,ai mei şi ai Domniilor Voastre, s-au reunit, de curând, În jurul maestrului lor, almarelui maestru Adrian Rogoz, proaspăt sosit acolo.

Ce-or face Împreună nu-l greu de ghicit: aşezaţi deasupra planetei iluzojil ce-iadăposteşte, plutind pe vreun nor pe care şi-I vor fi luat drept casă, sub protecţia aînsuşi Jehova Asimov, cei trei şi-au deschis: geanta uriaşă, rucsacul, sacoşagigantică cu manuscrise (ale noastre, de pe-aici, desigur) şi acum stau de pun lacale: un fanzin, un almanah, o revistă, SF toate, bineînţeles, fermenţi pentru orevoluţie viitoare, În chiar Împărăţia Dumnezeuluicare a avut curajul să-şi ia, prin-tre supuşi, pe aceşti etern nesupuşi, nebuni arhangheli ai schimbării.

Anticipa/ia

IN M,EMO'RIAM. o"·,

ION HOBANA

JD)e~JPu~rr~~cdle Ama

Pentru cei mai tineri cititori. âi .Antictpaţiel", numele lui Adrian Rogoz sună ca opoveste Dacă nu l-au văzut la sărbătorirea numărului 500 al revistei, dacă nu i-au,găsit cărţile În biblioteci, ei ştiu doar că e vorba despre Întemeietorul Colecţiei"Povestiri Ştiinţifico-fantastice", a cărei merituoasă continuatoare este .Anticipaţla".Dar Adrian a fost mai mult decât atât. Timp de aproape două decenii, inima lui abătut În ritmul apariţiei acelor broşuri cu coperte viu colorate, pândite cu nerăbdarela chioşcuri de două ori pe lună. Cei care I-au cunoscut mai de aproape ştiu căartistul acesta autentic şi-a neglijat propria creaţie, pentru a molipsi cu duhulSF-ului destui colegi de breaslă şi a şlefui textele generaţiilor de debutanti. Efortulşi renunţarea au dat roade de care era mândru. Colecţia a cristalizat vocaţii·nebănuite şi a lansat noi talente pe orbita anticipaţiei româneşti. Ea a iniţiat, maiales, zeci de mii de cititori credincioşi În misterele exaltantel aventuri a cunoaşterii.

Acum, inima lui obosită s-a oprit. Îi revăd chipui mereu luminat de un zârnbetbun, Îi aud glasul pasionat, simt căldura prieteniei care ne-a unit mai bine depatruzeci de ani. Să ne amintim de el, cei care i-arn fost aproape şi cei pentru carenumele lui sună ca o poveste. Să-i citim şi să-i recitim cărţile. Va rămâne astfelalături de noi, În lumea pe care a iubit-o atât.

SORI IROSlŢIULUIŢIOROLOGIU-J GOLIRIZEZ

. OVOIZITU PUTERE

RĂSĂRIŞIEL PLEAVASUPUSESE

TULPINIPLUTIRl

NETENTATCICLUL

REVERIEI

t::s IR8Jf (>

IT· . IRăsare prototipul de Arcă,

esenta oricărui Astru,Apoi se poate ivi

orice fel de obiect alchim.icvisat de Kirchersau un Man Ray.

2 Anticipa/ia"

IN MEMORIAM

Într-o iarnă geroasă, prins precum o navă În qheţuri ca Într-o cămaşă de ghips,am scris cu mâna stângă o pagină lipsită de modestie În care Incercam să trasezliniile de torţă ale celui mai neglijat ingredient al vieţii, unul fundamental totuşi: prie-

, tenia. N-am de gând să evoc aici spusele de atunci. Vreau să remarc numai că.preceptele" mele aveau În vedere prietenia normală, cu exigenţele şi limitele pecare le presupune o relaţie firească Între oameni obişnuiţi, ca mine şi ca dumnea-voastră.

Cu Adrian Rogoz nu puteai să fii Însă un astfel de prieten. Adrian Rogoz a fostsingurul Îndrăgostit de absolut pe care l-am cunoscut eLI. Camil Petrescu ar fi putut·prea bine să identifice În el .un om care a văzut idei". Adrian Rogoz nu putea fipentru nimeni un prieten printre alţii; era prietenul cel mai exigent, prietenul nemi-los, prietenul absolut.

Avea o singură măsură: totul. Poetul dintr-Insul nu vedea decât un maestru, pecel mai dificil: Ion Barbu. Iar ambiţia lui a fost să devină nu alt Ion Barbu, ci un altfelde Ion Barbu, ceea ce a şi devenit, după cum se convinge oricine citeşte atent ver-surile noi din Inima rezistentă. .

HORlAA1MMĂ

o MURMURARE

COSMOSULUI•

E destul să-I asemuiunui lampion, cănemărginitui îţi şi

devine familiar

Anticipa/ia 3

IN MEMORIAM

4

MATEMATICI

"Castelul tău de ghiaţăl-am cunoscut,

Gîndire ..."

Apropierea de literatura SF a fost şi ea neobişnuită. EI nu s-a lăsat cucerit deaceastă literatură, ci a luat-o" În stăpânire. Anticipaţia românească abia dacă existacând Adrian Rogoz a lansat o colecţie cu trei apariţii pe lună, pariu demenţial şifără nici o şansă dacă stăpânul şi sclavul ei n-ar fi fost un om al absolutului.

Adrian Rogoz a fost nu numai demiurgul colecţiei, ci şi grădinarul ei, veghindefectiv timp de două decenii la Îmbogăţirea grădinii, la Înmulţirea speciilor şi laperenitatea lor, Învăţând să scrie SF sute de tineri şi convingând să scrie SFmaeştri realizaţi pe deplin, deturnând cariere strălucit Începute şi punând temeliilealtora.

Unii dintre cei care s-au bucurat de atenţia lui au realizat opere de răsunet, alţiinu. Dar În 1974, când a pierit Colectia, proza SF din ţara noastră era cu totul altadecât În 1955. Ea reprezenta o literatură constituită, cu primele mari succese, cuprimele traduceri În colecţii de vază, cu primele prezenţa În dicţionarele de speciali-tate. Cele care au urmat - şi din care n-au lispit scrisul şi numele lui Adrian Rogoz- au fost roadele unui proces ireversibil: În România exista o literatură SF şiaceasta, oricât s-a Încercat sugrumarea ei, nu mai avea să dispară. Grădinarulnu-şi făcuse treaba doar pe jumătate.

Nemilos cu prietenii din care a făcut prieteni ai genului, Adrian Rogoz a fost mai,ales nemilos cu sine Însuşi. Pentru fata-plantă de pe Venus din Omul şi năluca,Rogoz a inventat nu numai un mod de viaţă, ci şi o limbă cu toate articulaţiile ei,luând În piept Încă din 1965 spinoasa problemă a comunicării cu extratereştrii.Pentru jocul savant din Preţul secant al genunii, Adrian Rogoz, şahist de forţă, aconsultat mari maeştri internaţionali ai acestei arte inteligente, scriind astfel nuvelaÎncât ea formează deliciul tuturor cititorilor, până la cei mai subtili cunoscători aitablei cu 64 de pătrate. Goana după absolut l-a făcut chiar să-şi abandoneze tem-porar, aparent şi În parte domeniul, trecând la filosofie, căreia i-a consacrat ani destudiu şi studii publicate, În centrul cărora, fireşte, se află tot cuvântul.

Producţia imensă de carte SFpe care o înregistrăm astăzi la noi- tradusă sau ba -, numărul incre-dibil al editurilor mari şi mici careconsacră o parte a efortului loracestei literaturi fără frontiere cons-tituie efectul Întârziat al efortuluidepus odinioară de Adrian Rogozşi cei ce i s-au alăturat, opera celor

• care, indiferent dacă t-au cunoscutdirect sau prin mijlocirea legendei, ise recunosc Învăţăcei şi urmaşi.

Cât despre Anticipaţia, fiecarenumăr de pe coperta seriei noireprezintă un omagiu discret aduscelui care, atunci când prea puţinivisau la Înflorirea unei literaturi SFîn România, şi-a suflecat mânecileşi a făcut-o.

AnticIpa/ia

\

IN MEMORIAMCRISTIAN LĂZĂREsCU

Începem să murim Încă din secunda când ne-am născut. Între combinaţiaaleatoare a două celule şi descompunerea În produşi azotaţi, viaţa noastră este osumă de reacţii biochimice, Încercând să brăzdeze cumva indiferenţa a trei gradeKelvin. E tot ceea ce dă sens existenţei umane.

Şi-atunci când pulberea de stele, din care suntem cu toţii plămădiţi, e-nvârtejităalene de trecerea unui bătrân domn cu aripi uriaşe, putem crede, peritru o clipă, căn-a fost totul În zadar ...

PROOROCF

.FÎNTÎNĂ

CÎNTÎND

SELBELETRILUR,ILE

-MĂ ÎNCÎNTĂ ÎNcĂ

Apa vie poate fi dusăîntr-un burduf?

Anticipa/ia 5

//

IN MEMORIAMv, BUGARIU

Jl1IDJim~ Jr~~JiSlt~1IDltlt

'"Adrian Rogoz (1921-1996) a publicat cu cincisprezece ani în urmă un volum de·versuri ce ne ajută să-I înţelegem mai bine decât proza sa. Este vorba despreInima rezis ten tă, Editura Albatros, Buc., 1981. Volumul este prevăzut cu un CuvântÎnainte de Ovid S. Crohmălniceanu şi include un studiu al autorului, intitulatMetaliteratura auxiliară. Acest studiu, precum şi ciclul Tace sens nesecat sunt celemai revelatoare. Obsesia că limba ascunde invariante cu potenţial poetic l-aurmărit. pe Adrian Rogoz decenii întregi. În studiul menţionat mai sus, el se declarăprofund emoţionat atunci când descoperă asemenea simetrii. Rogoz mărturiseştecă şi-a alcătuit un dicţionar de termeni şi propoziţii palindromice. Iată câteva palin-droame, socotite a fi "filoane de diamant": I

ARTA-I PIATRASUB ERECTUL LUT CE REBUS

ROTITOR COR OCROTITORLa prima vedere, este vorba despre simple găselniţe bune pentru rebusişti. În

realitate, lucrurile sunt rnaf cornplicate. Rogoz a mers mai departe, depăşind nivelulpalindroamelor simple. EI a descoperit că invariantele sunt mult mai numeroase şile-a inventariat. Rezultatul este o serie de caligrame, ce Însumează În chip insolitvirtuţile poeziei şi ale geometriei. Efectul lor asupra cititorului este straniu şi trimitegândul la lumea motivelor SF. Se pare că Rogoz a inventariat simetriile fono-grafe-matice mânat de sentimentul persistent că motivele SF sunt generate unele dinaltele, conform unei gramatici Încă obscure. Rogoz se referă la întreprinderea luiRaymond Queneau, ce a condus la apariţia, În 1961, a cărţii O sută de mii de mili-arde de poeme. Acest volum cuprinde zece .sonete-qenitoare", cele 140 de ,versurifiind tipărite pe şuviţe de hârtie şi combinablle Între ele. În "Modul de folosinţă",Queneau arată că, prin combinări, cititorul poate compune 1014 sonete diferite.Scriind despre volumul respectiv, Rogoz găseşte formulări de o rară pregnanţă:"Lăsând orizontul celor două coperte grele, fasciculele stihuri!or se ridică singure, şiorice mişcare le face să tremure indecise ca o coamă de antene stohastice, canişte fulgere de omăt, proiectând pe fila de cretă din stânga umbrele unui castelclătinător, o muzică aibă Într-un desiş de pistiluri, şi fiecare vers detaşat de cele-lalte pare o exergă definitivă, deoarece, În principiu, există posibilitatea ca, Înnoianui de combinaţii, să doarmă poemul cel mai frumos din lume." Nu putem sănu ne amintim de memorabila formulare a lui Ioan Petru Culianu, din The Tree ofGnosis ..Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, citată de uncomentator: "totul poate fi definit în termeni de mind game". Se pare că AdrianRogoz a avut o intuiţie similară.

6 Anticipa/ia

IN MEMORIAM

RARĂ cĂRARE

Vo!umul de versuri Inima rezistentă !3ste revelator şi pentru pasiunea extraordi-nară a autorului pentru cizelare şi perfecţionare a expresiei. Cine a avut prilejul săcolaboreze cu Adrian Rogoz ştie că acesta aprecia În mod superlativ efortul auto-rilor către o prelucrare cât mai apropiată de perfecţiune. Perfecţionisrnul său n-arămas o. ciudăţenie printre altele, ci s-a dovedit contagios, având efecte beneficepentru o Întreagă generatie de autori. Pe vremea când Rogoz se afla În posturapatriarhului incontestabil; literatura ce folosea motive şi modalităţi de tip SF eraprivită cu tot respectul În peisajul cultural românesc. Departe de-a fi nişte .ciumaţi",autorii respectivi publicau, erau comentaţi de criticii literari, primeau premii literare,fiind considerati scriitori În toată puterea cuvântului. Au fost necesari ani buni pen-tru ca mentalitatea pertecţlorustă a lui Adrian Rogoz să se rarefieze şi, în cele din

I urmă, să fie considerată demodată şi demnă de-a fi abandonată. Tinerii autori auînceput să-I privească pe Rogoz cu pietatea cuvenită unui strămoş, dar nu l-au mailuat În serios. Mişcarea SF, cu motivatiile ei cunoscute, a făcut ca ~ubirea pentruliteratură (SF) să pălească. Adrian Rogoz a intrat În tagma pensionarilor tandruironizaţi de noii veniti. Spusa lui Saul Bellow i se potriveşte de minune: "Odatătrecuti de 6C de ani, mulţi scriitori americani devin BătrâniÎnţelepţi. Acesta 'estemodul În care societatea ne pensionează pe noi, scriitorii. Suntem urcati in trenulnemuririi, peroanele sunt pline de oameni care Îşi agită bratele şi scandează urale,dar nimeni nu aude nimic ..."

Anii din urmă au dovedit că perfecţionismul şi iubirea pentru literatură ale luiRogoz nu sunt defel desuete. După un ocol prin antiliteratură, mentalitatea SF (săadmitem că există acest concept) pare a se intoarce la "poziţia" literară.

CE

IREAL AERIELELE

DELILURILEŞIRURIRECI GAME MAGICEEMANAMFRAZE DE ZARIVIT PUR ERUPTIVDE CE

SLUTULHERUB ABUR

SĂRUTUL FLUTURĂFLUXUL

E INUNEGENUNI

Atomul initialrăstoarnă triunghiul nestatornic,

transformându-l înabrevierea unei piramide.

FE R 1 C I R EZBORI ROBMINUNE GENUNIOSIRISCIUDATUL LUT ADU-I

CE RIT O ROTIRE

. Anticipa/ia 7

Om uită tor, ireversibil .../ ION BARBU

IN MEMORIAM

ADRIAN ROGOZ_~ll~[R[JJl l[EXl(0)[R

Sl(0)[H]~SlX(JI(Premiul special EUROCON 1,Triest, 1972)

Descoperim după ani de luptă că nu noiconducem o călătorie, ci că ea ne conduce pe noi.

JOHN STEINBECK

Ţotui a pornit dintr-o uitare. Pasămite Homer nu ştiuse că apele placide aleLethei Îşi au Încă În lumea noastră izvorul. Şi fiindcă orice efect se iveştedintr-o cauză, care ea Însăşi este o consecinţă, nu-l exclus ca uitarea să fi

apărut odată cu germenii vieţii, ca şi negarea acesteia, moartea.Homer Hidden stătea melancolic În cabina bqlidului său, În care avea să

străbată Întregul stat Alabama, de la Mobile, portul sudic, până la Huntsville,aproape de graniţa cu Tennessee. Homer stătea cu privirea pironită pe indicatorulvitezometrului ce oscila nervos În jurul a 950 km/oră, dar gândurile lui gravitauaiurea, la viaţa-t de până atunci, mizerabil de agitată, la viaţa şi mai câinească pecare avea s-o Îndure acolo, la Houndsville, cum răsbotezase zeflemitor numeleoraşului spre care gonea. Şi, deşi gândurile Îi erau sumbre, prin mintea lui Homernu trecu nici o presimţire a teribilului thrill ce-I aştepta În următoarele patru minute.De fapt, cum ar fi putut slaba-i minte umană, ce-şi Înţelegea atât de puţin propriaalcătuire, să se Îndoiască de agerimea cu care minusculul creier electronic albolidului îl conducea, rnenţinăndu-l deasup'ra pernelor de aer, de-a lungul super-autorutei din răşini aliate cu titan? De ce a fost nevoie să plece din Mobile, săabandoneze viaţa de până atunci, să se certe cu 8arbara? Viteza vertiginoasă aexistenţei. .. Homer rămase cu gura căscată. Abia atunci realiză el că maşina luizboară cu 970 km/oră şi că În acelaşi timp parcă stă pe loc. Asta era murdăria (unii

8 Anticipa/ia

IN MEMORIAMspun "paradoxul") vitezei. Oricât ar fi de mare, te obişnuieşti Îndată cu ea şi n-o maisesizezi. Ceea ce te face să măreşti iuţeala ... chiar asta i-a stricat viaţa: neconte-nita, nebuna acceleraţie.

Homer se uită la ceas. Mai avea destul până la destinaţie, gândi, destul ca să ise facă lehamite. Nu bănuia că-i mai rămâneau trei minute. Progresul! mormăi ca osudalmă. Şi Barbara invoca progresul, deşi n-o interesa decât standingul. .. Altăiluzie, de vreme ce te scoate din minţi şi te duce de râpă. Apăsă distrat pe butonulcare comanda vizibilitatea carcasei. Înaintea lui se deschise priveliştea exaltantă aunei estacade brăzdate de mii de aeroglisoare, dar totul îl lăsa acum rece, ba chiarÎi provoca un fel de greaţă. De altminteri, regulamentul circulaţiei pe benzile ultrara-pide recomanda celor cu nervii slăbiţi să nu privească traiectoriile bollzilor. Înstânga, se distingeau zecile de culoare cu diferite viteze - pete policrome rămaseÎn urmă pe măsură ce gravitau spre exterior. În dreapta, se Întindea o faleză, subcare curgeau apele tumultoase ale lui Tombigbee Hiver. Înaintea lui Homer şiÎndărăt se vedeau, parcă vibrând pe loc, vehiculele având aceeaşi viteză camaşina lui. Uneori aeroglisoarele se apropiau la câţiva -decimetri unul de altul. Nuse puteau atinge, deoarece exista un fel de telepatie Între creierii electronici aimaşinilor de pe şosea, o interconectare graţie căreia vitezele se reglau reciproc.De obicei, În caz de accident, ejectarea se făcea vertical. Totuşi Homer se Îngrozio clipă, gândindu-se la nebunia iscată de o singură ciocnire.

Nu-i mai rămânea decât 1'50" până la momentul fatal şi, cu forţa pe care unviitor năprasnic o exercită asupra spiritului nostru, În conştiinţe lui Homer Începu săbolborosească neliniştea. Brusc, Îşi dădu seama de ireparabilul rupturii lui deBarbara, şi, aproape simultan, parcă tocmai din pricina acestei eliberări de subimperiul necesităţii de până mai ieri, se simţi din nou robit de iubirea vastă şidegravifiată de contingenţe. Ochii, părul- verzi, castaniu ... 43", 42" ... gura, ceafa-carmin pal, pufoasă ... 38", 37" ... sânii, umerii, genunchii - plini de nevinovăţialucrurilor smulse din timp ... 29", 28" ... şi iarăşi părul ei În cascadă, ba nu, strânsghem şi recăzând În cascadă ... şi gura ei, care cerea ceva neauzit... 23", 22" ... şidin ochii ei, tot mai mari, tot mai adânci. .. Întregul ei chip, mişcându-se În diversepoziţii, ca Într-un joc şi totodată cu gravitatea unui ritual... 17", 16" era ca şi cumo şi vedea dincolo de o apă neagră, de netrecut. .. 13", 12" Nu! gemu,deznădăjduit. Nu se poate! I se părea că unul dintre ei moare pentrucelălalt.. 9",8" ... Barbara, vino Înapoi! zbieră, deşi el era cel ce plecase ... 5", 4" ... Dar el era depe acum neant şi numai formidabila inerţie a dorinţei lui i-a mişcat, ca În transă,braţul, .. 3" ... şi mâna ... 2" ... şi degetul care voi să apese butonul "Întoarcere" ...1",5 ... , dar nimeri pe cel de "acceleraţie" ... 1" ... şi, fulgerător, dându-şi seama degreşeală, comandă absurd oprirea ... .zero"]. ..

Comanda manuală a unui hovercraft În plină cursă era În acea vreme la fel derară ca tragereeţ alarmei În epoca trenurilor străvechi. Puteai cere schimbareaculoarului sau parcarea, ambele manevre efectuate prin ţâşnirea verticală a bolidu-lui; oricum, ordinele trebuiau să nu fie confuze sau contradictorii. Pe majoritateadrumurilor nici nu era posibilă intervenţia pasagerului: călătoria putea fi programatăla Început, iar În caz de forţă majoră sistemul tuturor vehiculelor ejecta maşinaaccidentată. Megaruta, pe care circula Homer, era Însă o arteră privilegiată,datorită nume roşilor tehnocraţi ce deţineau palate pe fundul Golfului Mexic. Iată de

. Anticipa/ia 9

IN MEMORIAM

I~FINIRIINCONTINUU

SPUI SPINI

ce sistemul autorut, primind o comandă nelogică, a încercat în prima clipă să satis-facă dorinţa clientului. Apoi a urmat un al doilea ordin fără sens ...

Câteva infime fracţiuni de secundă, creierii electronici de pe sute de kilometri deautorută dădură semne de nebunie. Încercară din răsputeri să Înţeleagă stupidelemanevre, să li se Împotrivească, să le atenueze efectele, să localizeze catastrofa ...Pe sute de kilometri tablourile de bord au dat alarma ... Cei mai surprinşi au fostpasagerii din capul giganticei coloane, supuşi, fără de veste, unor cumplitesuprasarcini. Ordinatoarele de la bordul primilor bolizi, primind comanda, accele-rară viteza. Unele după altele, maşinile izbucneau În rafală Înainte. Câţiva plloţi aireactoarelor care zburau deasupra convoi ului înregistrară uimiţi fenomenul.Aproape simultan interveni stopul cerut de Homer. Excedat de aceste ordine saudându-şi În sfârşit seama de lipsa lor de noimă, sistemul megarutei hotărî camaşina lui Homer să sară În aer.

Treaba s-a petrecut aşa: În timp ce cabina era catapultată vertical, restulvehicului se prefăcea În pulbere. '

Abia atunci s-a dezlănţuit acea Înlănţuire de fapte ce aveau să-I prefacă peHomer într-un caz celebru.

În mod normal' (fireşte, e vorba despre o normalitate a accidentului), cabina luiHomer, proiectată vertical, ar fi devenit un mic aparat de zbor, suficient de puternicca să străbată câţiva kilometri. Dar lucrurile s-au întămplat altfel. Supuşi grozaveipresiuni, bolizii dindărătul lui Homer au .trebuit şi ei să sară În aer. Celor care înain-tau pe celelalte benzi li se părea că incongruentul culoar al vitezei maximeexplodează la un moment dat, expectorând pe rând o multime de coleoptere. De

• fapt, toate au aterizat cu bine În exteriorul megarutei. Doar cabina lui Homer s-aizbit de aceea ţăşnltă În urma sa. Impactul a fost teribil. Ochii Barbarei ieşiră dinorbite, apoi se întunecată. Minteacare o invocase avu fulgerătorsenzaţia dezagregării. În coliziuneacelor două aparate, avariată a fostcapsula lui Homer: spre nenoroculsău (dar nenorocul e relativ), i sefrânse o aripă. Veni În picaj, pestebotul unui bolid de pe banda vitezei armaxime. Şocul îl făcu pe acesta să sepreschimbe la rândul său Într-ocabină zburătoare. Lovită ca pucul decrosă, sfera inertă a lui Homer fuproiectată În văzduh. Depăşi liniafalezei şi se avântă deasupra fluviului,peste care tocmai bâzâia plăcut unuriaş elicopter. Nu trecuse încă unminut, de când se declanşasedemenţialul spectacol, că ordinatorulde la bordul autogiriJlui şi fusese aler-tat. Aparatele lui de televiziune se şiÎndreptau spre extraordinarul unghi al

ARD ARIPI

10 AntIcipa/ia

IN MEMORIAMmegarutei, transmiţând câtorva canale de televizune chiar momentul În carecapsula lui Homer se năpustea spre ecrane.

Spre norocul său (dar şi norocul este relativ), Homer se afla Încă În nesimţire, cândsfera lui a fost tăiată, ca un măr, În două, de una dintre imensele elice ale elicopterului.'

Milioane de telespectatori priveau cu gura căscată la omul care pica din cochilialui, ca un zar din 'couă boluri Întoarse.

De undeva, pesemne chiar În momentul În care uriaşa pală pătrundea În corpulstrăin, autoprotecţia elicopterului crease deja o perdea de aer pentru a-I feri peHomer de un şoc mortal. Hazardul a fost Însă, mai dibaci decât perfecţiuniletehnice" Una dintre hemisfere despică În cădere perdeaua, iar omul fu proiectat Îngol din fotoliul cabinei şi totodată, din pricina turbionului iscat, Îşi recăpătăcunoştinţa. Mai să leşine din nou! .

Era ca un coşmar această deşteptare În picaj spre o ţintă care se năpusteainformă şi bolborosindă. Zburau În viteză pe lângă el o sumedenie de aparate, acăror iscusinţă era de această dată să se ferească din calea bietului trup omenesc.În tumbele lui teribile şi bizare, descrise În văzduh, Homer văzu sau crezu că vede,deoarece În acele câteva clipe de când Îşi venise În fire mintea lui se agita eaînsăşi febril în gol, cerul Împletindu-se ameţitor cu pământul, iar În adânc, apeînvolburate, ce-I sugeau parcă înexorabil.

Înainte de a fi atins valurile, Homer, care nu ştia să înoate. avu prezenta de spi-rit să-şi tragă peste cap gulerul hainei, ca pe un fel de glugă, iar .manşetelemânecilor, ca pe nişte mănuşi. Ştia că aceasta ÎI va salva de la înec. Intr-adevăr,de cum atinse zona lichidă, trupul său fu acoperit de o peliculă care, pe de o parteîl, izola, iar pe de alta îi extrăgea din apă oxigenul.

Violenţa cu care Homer se prăvălise În fluviu a fost totuşi atât de mare, Încâtbietul om s-a pomenit din nou groggy. Poate că acolo, în adânc, s-a lovit de ceva(niciodată n-o să cunoaştem exact împrejurările), cert este că pojghita de protecţiei-a fost sfâşiată, pe când el se mai afla pe trei sferturi ameţit.

Aici, însă, a intervenit încă una dintre acele şanse uluitoare ce aveau să-I facăpe Homer ilustru: pe fundul fluviului se afla o uzină, iar accidentatul căzuse tocmaiîn apropierea ei. Curentul l-a împins peste o trâmbă de noroi radioactiv deversat peunui dintre maluri.

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, Homer zăcea pe un povârniş de nisip; un fel dedinte de beton 'ii oprise corpul să se rostogolească într-un bazin, pe care un valţâşnit din fluviu îl umplea cu o mâzgă neagră-verde-vânătă.

Homer se tărt pe faleză. Departe, În stânga lui Tombigbee River, scăpăraufascinant benzile continue ale bolizilor. Şi mai departe, soarele apunea maiestuos-deasupra acestor curcubee Întoarse.

Omul se simţea singur şi zdrobit, deşi nu-I durea nimic. ~rumuseţea pe care ovedea cu ochii lmpălerijeniţi îl lăsa aproape indiferent. lşi continuă drumul,împleticindu-se, ţinăndu-se de balustrada de marmură ajurată. În creier, parcă, îi

I

7l, Anticipa/ia

IN MEMORIAMzvâcnea un mic soare ce i se lichefia în artere. Nu-şi punea nici o întrebare.Mergea înainte, cu un fel de înverşunare tâmpă, îngăimând sunete poate numaipentru el cu înţeles. ,

Când ajunse în faţa Lojei stohastice, era la capătul puterilor. Intră ca într-un azil.Uitase cu totul de ironiile pe care nu le precupeţi se la adresa zeilor acelor altarecibernetico-statistice. Tinerii turbaţi scorniseră de câţiva ani un soi de roboţi ai des-tinului.ialcătuiţi din memorii formidabile şi din circuite diabolic de complexe. Şi lerisipiseră prin toate oraşele coritinentului.

Homer se sprijinea de pereţi. O răcoare plăcută îl întâmpină. Aerul era pur(condiţionat), cu miros de zăpadă, de ozon, de flori de primăvară. Barbara venispre el, zâmbitoare. Era încă îmbujorată de partida de tenis pe care o jucase ...

O suavă muzică electronică îi tulbură imaginea. Apoi se auzi un bizar ţăcănit deordinator în funcţiune şi un glas. metalic rosti:

- Hai, vino mai aproape!Şi, dinspre "altar", se aprinse o lumină de zirconiu. Homer şchiopătă într-acolo.

În fund se înălţau trei ferestre, cu vitralii verzi, acvatice, acoperite de nişte ecuaţiielegante ca arabescurile unor covoare persane. Sub ogiva fiecărei ferestre segăsea câte un mare paralelipiped de cristal, cu sextilioane de celule moletronice.Doi ochi, două urechi, două nări şi o gură dădeau celor trei divinităţi stohastice ostranie fizionomie antropomorfică. Păreau trei monştri simpatici şi groteşti. Homer îiprivea însă cu spaima superstiţioasă a unui animal căzut în cursă.

- Reazimă-te de bara de lângă tine, îl invită binevoitor paralelipipedul central, alcărui soclu purta pe o placă înscrise fosforescent cuvintele: ZEUL NEANTULUI.

- Spune-ne tot ce ţi s-a întâmplat, ceru paralelipipedul din dreapta: ZEULCONCENTRĂRII.

Homer scoase câteva sunete guturale, ca un plâns, ca un strigăt strangulat.- Destul! spuse zeul. Din firimiturile memoriei tale şi din informaţiile pe care

le-am cules până la venirea ta, ţi-am reconstituit aproape În întregime povestea.Dă din cap, dacă înţelegi. ..

Omul Îşi clătină capul, dar privirile Îi erau rătăcite.- E un caz unic, pronunţă cu o încântare şuierătoare paralelipipedul din stânga:

ZEUL VITEZEI. Propun ca vestigiile minţii lui să fie amplificate, traduse şi expri-mate de vocea umană.

Un piezodifuzor roşu de deasupra lui Homer gâfâi:- Ce se întâmplă c~ mine? Ce vreţi de la mine?- Foarte bine! râse Zeul Concentrării. Vei primi răspuns la toate întrebările pe

care ni le vei pune şi chiar la acelea pe care nu vei şti să le pui.- Nu vrem nimic de la tine, luă blând cuvântul Zeul Neantului. Sau nu mai vrem

nimic. Venind aici, ne-ai dăruit tot ce există mai de preţ.pe această planetă: oimprobabilitate absurdă, devenită realitate. Recapitulaţi faptele.

- Pe mii de parseci cubici Pământul este un fenomen rar, reluă cutia gânditoaredin dreapta. Caracteristici solare extrem de spsciale dau o probabilitate de 10-5 peo galaxie. Dar o planetă locuită de fiinţe raţionale impune un nou şir de restricţii: odistanţă potrivită de astru, un câmp magnetic care să reţină radiaţia nocivă, ungigantic bulion lichid în care să răsară viaţa, o atmosferă prielnică şi atâtea altecondiţii care ridică improbabilitatea la 10-1°.

12 Anticipa/ia

IN MEMORIAM- Tâm-pe-nii. .. tâm-pe-nii. .. tâm-pe-nii. .. se auzi vocea lăuntrică a lui Homer,

amplificată; părea un clopot nebun, care dă alarma Într-un sat cuprins de flăcări.- Într-un fel ai dreptate, rosti hârâit şi grav divinitatea centrală. A fost nevoie de

acest singular concurs de Împrejurări ca să vă iviţi voi, viermii acestei Terre. A fostnevoie de experienţa giganticelor reptile, ca să apară stirpea măruntelor mamifere.Cele câteva mii din zorii timpurilor s-au prăsit, ca să acoperiti acum Pământul cumiliardele voastre de trupuri terminate cu o gămălie putin cugetătoare. .

- Ce caut aici? Ce vreţi de la mine? se lamenta ciudat glasul lui Homer; păreacă sufletul i se dezlipise de trup.

- Te-a adus probabilitatea care tinde spre zero, urui liniştitor şi cu o umbră deadmiratie zeul din mijlocul altarului. Eşti un caz cu totul extraordinar!

- Coliziunea a doi bolizi În traficul rutier actual poate avea loc o dată la zeceani, explică amabil Zeul Vitezei. Coliziunea unui bolid cu alti doi, În decurs de .câteva secunde, se poate Întâmpla o dată la un secol. Probabilitatea ca acelaşivehicul să se ciocnească În clipele următoare cu un alt aparat zburător nu poatesurveni decât o dată la un mileniu, iar tăierea capsulei tale de elicea elicopteruluireprezintă un miracol ivit numai la zece milenii. Împrejurarea că hemisfera cabineici perforat perdeaua de aer protectoare - un milion de ani. Hazardul că n-ai fostueis - zece milioane. Revenirea ta din leşin În timpul căderii - o sută de milioane.Faptul ca ti-ai putut trage pelicula de protectie - un miliard de ani. Şansa. că aicăzut În apă şi nu pe uscat - zece miliarde ...

- Ai şi atins existenta unui sistem solar, comentă Zeul Concentrării.- Norocul să fii proiectat de jetul din fundul fluviului - o sută de miliarde ...- Cât viata unei galaxii.- Şi probabilitatea să ajungi viu până la noi - o mie de miliarde de ani ...- Cât suflul universului! murmură ca o Încheiere Zeul Neantului.În acest timp, Homer, care, la început, de bine de rău, se ţinuse de bara din faţa

altarului, atârna acum moale, ca o marionetă, cu picioarele răşchirate grotesc şi cubratele băIăbănindu-i-se de la subţiorile proptite de sulul metalic.

- Nu eşti dumneata Barbara Hamilton?- Ba da, răspunse un glas rnirarde femeie. Dar de unde ştii?

~ Era amplificatorul care reproducea "pista sonoră" a memoriei lui Homer.- L-am auzit odată pe Adrian Gard vorbind despre dumneata. Şi mi-am Închipuit

că aşa trebuie să fii. ..- Nemaipomenit!- Aşadar, corespunzi Întru totul ideilor mele preconcepute despre dumneata:- Ce drăguţ!- Nu Înseamnă oare asta că-mi eşti predestinată?- Oare?! făcu vocea ei adâncă şi putintel speriată. •În ochii tulburi şi lnjectaţi ai lui Homer vitraliile deveniseră luminile îndepărtate

ale metropolei, iar cele trei altare - un vesel carusel infinit.- Analiză În undele delta! ceru Zeul Concentrării.Două braţe metalice coborîră de undeva şi, cu precizie şi indiferenţă, prinseră

de subţiori ghemotocul uman rătăcitor cu gândul prin cosmaparcul tinereţii lui."Oare n-ar putea Încremeni pentru totdeauna această clipă fugară? Ca un sera-

fic ţipăt de viori. .. Ca insolita dulceaţă a unui fulgurant ferăstrău de senzatii de-a

.Anficipajia 13

IN MEMORIAM

u

lungul întregului trup ... ",- Mai ai de trăit Încă cinci secunde, Începu să rostească pe tonul tehnic al

comenzii unei lansări spaţiale Zeul Vitezei, În timp ce raze detectoare, unele poli-crome, şi altele invizibile se Incnicişau avide pe corpul lui Homer. .

"Vocea umană", care reproducea glasul interior al omului crucificat pe braţelemetalke, nu mai avea nimic dintr-o voce umană: era ca o. bandă magneticădesfăşurată vertigihos. Dacă ar fi fost încetinită, ar fi ţinut, probabil, cât o viaţă.

- Homer Hidden, hârâi Zeul Neantului, eşti o făptură cum nu se iveşte decât osingură dată într-un cosmos. Bucură-te de unica ta apariţie!

- Amplificatoarele interogatoare! comandă Zeul Vitezei.Pânza viziunii se întinse nemărginit, şi întreg firmamentu: se preschimbă pentru

Homer În surâsul Barbarei. Apoi omul' tresăltă sub sensibilele braţe de metal, care,consternate parcă, Îşi descleştară strânsoarea. Homer se prăbuşi la picioarelealtarelor stohastice şi un firişor de sânge Îi izvorî din colţul gurii. .

- Ce bizare fixaţii pot avea cliiar muritorii cei mai rari! exclamă ZeulConcentrării: Totuşi, ce eveniment splendid!

Fasciculele luminoase, care palpaseră până atunci corpul lui Homer, seretrăgeau cu ezitări repulsive. .

- Ţi-am mai spus că eşti viciat de sentimentul deşert al frumuseţii, rosti fărăpatimă Zeul Neantului.

1970

VISĂTOR ŢESĂTOR

SPUNE CĂ LUNECĂMÎ

inf: +

.LUM~~~Ă,

~ RNavă a nădejdii

14 Anticipa/ia

Autori rotnâni. .

. De curând, deplângeam lipsa de prolificitate a autorilor români. Se pare că mălnşelam, falsa impresie fiind indusă de abundenta traducerilor. De vină era şi pierdereacontactelor dintre prozatori şi critică.• Bieli1critici" (inclusiv subsemnatul) sunt obligati săfacă rost de cărţi cum ştiu. A trecut vremea când autorii erau bucuroşi să citească recen-zii ale scrierilor lor. Cum-necum, cărţtle ajung totuşi tn redactie şi pot fi citite. Înurmătoarele numere voi incerca să le analizez.

. ,

V. BUGARIU

Jomes JOI/Ce sauOstap 8ender?

~> În urmă cu vreo câteva luni, MihaiBădescu a prezentat la TVR 1 romanul dedebut al lui Sebastian A. Corn, 2484 QuirinalAve., apărut la Editura Nemira În acest an.Autorul era de faţă şi nu l-a contrazis. În con-secinţa, am recenzat cartea ca atare. Pesteo vreme, însă, am descoperit la un stand cucărţi un roman semnat de acelaşi autor:Aquarius, Editura Olimp, Buc., 1995. Care va

'"" să zică, debutul editorial s··a produs cu un an"(nai înainte, fiind girat de Însuşi Alexandru

Mi.ronov, printr-o postfaţă intitulată Pere-nitl}-t.e. Consideratiile propuse de celebrulanimator SF în textul său sunt demne demenţiorrat. Sebastian A. Corn este susţinut

. tărărucl-o, reţinere, cu proverbiala gene-rozitate literară a ministrului nostru:

~,,«Doctorul» "':',cum este numit Sebastian A.Corn în Iandom are tot ce-i trebuie pentru o

Anticipafia

. , FRAGMENTE ..-CRITIC

.. ~"

carieră SF literară (căci SF-ul, dragii mei, aremulte fatete şi nenumărate sunt căile inimii).Doc are mâna sigură, cuvintele îl ascultă,personajele au os şi carne, se întâmplă cevaÎn romanul lui. Omul e uns cu toate alifiile SF- se vede cu ochiul liber -, cultura SF îitranspiră prin toţi porii, dar şi - tot respectul -cultura cea.rnare." În acelaşi text, AlexandruMironov scrie cam cum ar trebui să fie unbun roman SF: II'" romanul Înseamnă multmai mult: Înseamnă personaje care te obligăsă le inventezi, să le creionezi, să ledesenezi, apoi să le dai viaţă, să le faci iubitesau urâte. Romanul, cel puţin de ScienceFiction, mai presupune obligatoriu, o tramă,cu cât mai complexă cu atât mai atrăgătoare[ ... ] Cu un amendament Însă: cu cât maisimplu povestit romanul, cu atât mai oitit deun public mai numeros ... "

Partea curioasă este că romanul luiSebastian A. Corn este. remarcabil tamanprin absenţa calităţilor, standard menţionatede Alexandru Mironov. Personajele lui suntsută la sută convenţionale, În ciudaaparentel.lor, stranietăţi, viaţa lor este cea a.

75

FRAGMENTE QBffICE~~~~~

~tunor apariţii de desen animat. Iar trama (fon-dul şj legătura unei structuri organizate) estefuzzy, dacă nu cumva practic inexistentă.Grandioasă este, În schimb, ceea ce teoreti-cienii mai vechi numeau ideea SF: JohnFitzgerald Kennedy este ucis pentru a fi dis-trusă o lume fictivă (AQUARIUS), ceevoluează În subconştientul lui şi, cine ştie,poate să pericliteze realitatea obiectivă:"AQUARI US căpătase o dezvoltaredeosebită În creierul ţintei, fiind pe punctulde a dobândi autonomia". Dacă autorul n-a"ciupit" de undeva această idee, merită toatefelicitările, precum şi invidia .ritualâ" a con-fraţilor. Şi unele găselniţe de mai mică anver-gură sunt de menţionat. De exemplu,diferitele tipuri neconvenţionale de comuni-care interumană, cel mai spectaculos fiindcel obţinut prin modificări coloristiceale epi-dermelor. Chestiunea este, Însă, alta. TextulÎnsuşi, exceptând paginile finale, unde citi-torul este pus În posesia cheii de lectură,este inform şi labirintic, un fir logic fiind nes-pus de greu (practic imposibil) de urmărit.Există o ameninţare, nişte conflicte, animalefabuloase, arte marţiale, magie neagră, cevaÎn genul unei .divinităţi, cuvinte din limbinecunoscute (japoneză?), precum şi un stilal agitaţiei neintrerupte, ce vrea să sugerezeo speedworld. Romanul pare un text scris Îndouă săptămâni, dacă nu şi mai repede.Este adevărat, Sebastian A. Corn are o fibrăde poet, câteva fragmente fiind tulburător defrumoase. În rest, Însă, textul lui Iasă impre-sia de productivitate mecanică, bazată pealăturarea aleatorie a unor aluviuni culturalede diverse provenienţe. Aşa stând lucrurile,lectura este trudnică şi devine de-a dreptulplicticoasă, deşi aglomerarea de ciudăţenii(inclusiv grafice) ar trebui să captiveze. Nupot să nu citez-o remarcă referitoare laromanul Finnegans Wake de James Joyce:"Dacă aş pune punct aici, mulţi cititori ar

16

rămâne convinşi fără Îndoială că am cititVeghea lui Finneqen.. Dar trebuie sămărturisesc că nu; citesc din ea, din când Încând cu mare plăcere până mă cuprinde plic-tiseala." (Wayne C. Booth, ,Retorica romenu-fui, În româneşte de Alina Clej şi ŞtefanStoenescu, Prefaţă de Ştefan Stoenescu,Editura Univers, Buc., 1976, p. 371.) Păs-trând proportiile, ne putem deci Întreba dacăSebastian A. Corn este un scriitor autentic

, -sau "un mare maestru al combinaţiilor", pre-cum Ostap Bender, personajul din excelen-tele romane ale lui Ilf şi Petrov. Deocamdată,este absolut sigur că autorul nostru are"geniul" de a-şi publica textele şi Încă foarterepede. Viitorul va arăta dacă este unadevărat maestru, precum James Joyce, sauunul fals, ca Ostap Bender, cel care sedădea mare maestru de şah fără să ştiejocul. '

Personal, cel puţin până la proba con-trarie, Înclin să cred că este vorba mai multde şmecherie decât de artă. Există, desigur,maeştri ai aşa-zisului roman inform. Ei Iasăimpresia că scriu ce le trece prin minte Înclipa respectivă şi scriu de inspiraţie, dis-preţuind orice plan narativ. Un exempluromânesc, strălucit, este Nicolae Breban.Pentru a reuşi să scrii astfel, trebuie cavocea auctorială să fie copleşitoare, săaparţină unui poet autentic sau/şi unui eseistadevărat. Nu cred că este cazul luiSebastian A. Corn. Romanul său pare făcutla repezeală, prin listarea preliminară a unornume de personaje şi locuri, urmată de com-binarea frenetică, sportivă, a acestora.

Oricum ar fi, simplul fapt că o discuţie detipul celei de mai sus a avut loc, dovedeştecă Sebastian A. Corn nu este un simpluveleitar. Cărţile lui merită să fie plasate Încategoria textelor promiţătoare.

Rlmanah

Almanah Anticipajia 1996, S.C, "Ştiinţă &Tehn,ică" S.A., Buc., 1996 este o publicaţie

Anticipa/ia

editată de una şi aceeaşi instituţie care·patronează revista de faţă. O autoscopien-ar fi, deci, indicată. Cu toate acestea, datăfiind imposibilitatea de a obţine alte spaţiitipografice pentru comentarii desprefenomenul SF, mă văd silit să inserez orecenzie a almanahului În paginile de fată.Mă voi ocupa, mai Întâi, de •.Galaxia SF", ungrupaj de comentarii critice. Reţin atentia, Înspecial, două contribuţii teoretice, menite săelucideze - a suta oară - specificul literaturjiSF.

Prima este datorată lui Cornel Robu şi seintitulează Racul, broasca şi cu ştiuca.Autorul porneşte de la un articol apărut Înziarul Curierul Neţionet, În pagina specia-lizată. Este vorba despre un proiect deRegulament privind acordarea premiilorneţionete - ROMCON pentru Science-Fiction. Cornel Robu deplânge, În stilul unuipurism tradiţionalist, confuzia Între SF, .Fantasy şi Horrar. EI vine apoi cu precizări,pledând pentru ideea că SF-ul este unic şiinconfundabil: .....se poate spune, cu deplintemei, că science-fiction propriu-zis estenumai ce rămâne dintr-o scriere - roman,nuvelă sau short-story-.după ce scădem dinea sexul, tribul (sau muşuroiul) şi sufletul(<<trăirilesufleteşti», «simţămintele umane»,«numeri teeltnqs»); altfel spus, după efectu-area necesarului artificiu de calcul de a fifăcut, probatoriu şi provizoriu, abstractie detoată biologia, sociologi a şi psihologia pecare respectiva scriere, de la caz la caz, lepoate [... ] Încorpora ... " O altă precizare seadaugă pledoariei puriste: •.Ce mai rămâne,Însă, după ce scădem din science-fictionbiologia [...], sociologi a [...], psihologia [...]7

- Ce mai rămâne dacă mai scădem şi «stilul»[...]? Rămâne, evident, adevărata esenţă aSF-ului, rămâne nucleul său ireductibil,miezul său iradiant: ontologia. Rămâne fiorulontologic, suferinţa ontologică, suferinţa de-afi atât de infim fată de un cosmos atât deimens ... " În sensul mai vechii sale teorii,Cornel Robu conchide că numai SF-ul poatemijloci întâlnirea cititorului cu aşa-numitulsense of wonder. Această ultimă sintagmă arfi o denumire modernizată pentru străvechea

Anticipa/ia 77

FRAGMENTE,cRrtlcE

~

.ernoţie a sublimului". În opinia lui CornelRobu, .,ireductibila plăcere estetică a su-blimului" nu poate fi restituită ••intens şi neal-terat" de nici o altă formă de expresieartis-tică În afară de science-fiction. Concluziateoreticianului este că lectura de fantasy şihorror oferă plăceri pre-estetice, •.simpleplăceri psihologice".

Conexiunea realizată de Cornel RobuÎntre conceptul de sublim şi literatura SF astârnit, de la bun Început, reactii extrem defavorabile. Aceasta fiindcă s-a înscris perfectÎn nemaiÎncheiata pledoarie pro domo rostităde adepţf SF-ului. Foarte generoasă,respectiva constructie teoretică nu este, spreregret, suficient de trainică. Anumite con-tradicţii o fisurează. Izbitoare este, de pildă,formularea "fiorul ontologic", ce contine ger-menii Într~gii teorii. Ontologia, parte ametafizicii, nu dă fiori. Asta fiindcă foloseşteconcept~. Corect este să spunem •.fior exis-tenţial". In acest caz, Însă, de ce restul litera-turii este incapabil să suqereze sublimul? Dece un savant care priveşte la microscop aremai mult acces la ..emotia sublimului" decâtun cioban care contemplă stelele de pe cer?Foarte atrăgătoarea argumentaţie a luiCornel Robu suferă de un viciu esenţial, ceface Încă şcoală: porneşte de la premisa căSF-ul este altceva decât literatură şi, Înipostazele sale superioare, poezie.. Un',eseu interesant este cel semnat de

Radu Pavel Gheo: Despre science-fiction,mainstream şi alte locuri comune. Practic,este argumentată teza inversă: SF-ul nueste decât literatură. Cu mijloace speculativemai modeste, dar Într-un stil acceptabil,autorul sustine teza că parcelările suntneproductive În materie 'de literatură: ..Ooperă literară de valoare est~, pur şi simplu,literară, ea nu poate fi confiscată de un grupsau altul [...] şi se opune cantonării Într-unanumit model restrictiv," Sunt, făra Îndoială,

FRAGMENTE,;.g.BfficE~r,~~~L

constatări de bun simţ, Cum se ştie, Însă,fanaticii SF-ului nu le admit. ,

Cine are dreptate? Cum am arătat Într-olungă serie de articole publicate ÎnAnticipeţis, fenomenul SF este contradic-toriu, Cu alte cuvinte, ambele pledoarii suntlndreptăţite. Cornel Robu preia şi susţine lanivel academic teza primitiv exprimată deJurnalul S.F., Radu Pavel Gheo dezvoltăideea contrară, cea referitoare la valoareatextelor ce folosesc motive literare şimodalităţi de tip SF, (Cu un minimum degenerozitate, Radu Pavel Gheo ar fimenţionat faptul că Fragmente critice, rubri-ca de faţă, este, la urma urmelor, o pledoariepentru literaritate.)

Textul cel mai reuşit din Galaxia SF esteImaginând realitatea de J.G. Ballard (În tra-ducerea lui Cristian Lăzărescu). EI neaminteşte de existenţa unor eseuriadevărate pornite de la problematica SF.Ballard se Înscrie printre atât de cunoscuţiiavocaţi ai SF-ului. Atitudinea sa este nor-mală, dacă avem În vedere faptul că textulsău a apărut În 1974. Argumentele nu suntinedite, atrăgătoare fiind, În primul rând, oanume alerteţe stilistică şi, mai ales, con-cluzia paradoxală: "Trăim Într-un intensroman. Scr.iitorului Îi este tot mai puţin nece-sară imaginarea ficţiunii În cărţile sale. Eaeste deja prezentă. Sarcina cititorului este săImagineze realitatea." Este, desigur, vorbadespre o butadă. Dar cât de bine sună!

Destul de ciudată este absenţa din~/manahul Anticipeţie a referirilor la noianulde cărţi SF apărute în ultimii ani la noi. Nimicdespre textele originale, aproape nimicdespre traduceri. Topul cărţiior - 1995 este osimplă înşiruire de preferinţe neargumentate,iar tableta semnată de Florin Leodor Dănilăeste neglijent scrisă şi uşor hilară. Dinmoment ce declară că a citit "foarte puţinedintre cărţile SF ale anului trecut", ce sens

78

mai are să se pronunte asupra tocmai aces-tei categorii?

De remarcat şi teama de a spunelucrurilor pe nume. Critica literară se faceindicând foarte clar sursele. Teoretizările, cucitate din cărţi apărute cu decenii În urmă,sunt, nici vorbă.ibune. Ceea ce Hps'eşteactualmente este critica de text. Tinerii cuveleităţi de critici de aici trebuie săpornească. Să se înhame la lectura tuturorapariţiilor, să facă confruntări cu originalele şiapoi să se pronunte.

P.S. Cu avizul redacţiei, Îi invit pe cititoriide gen să trimită recenzii la cărţi originale şila traduceri. Anticipa/ia tinde să se trans-

• forme într-o revistă literară şi spaţiul acordat,criticii literare se va mări. De asemenea, îirog pe 'cumpărătorii de carte SF să ialegătura cu redacţia, În vederea constituiriiunui fonă de carte. Cum s-a instaurat ciniculobicei ca editurile, autorii şi traducătorii să nutrimită exemplare, cine doreşte să citeascăÎntreaga producţie editorială trebuie să alocesume băneşti indecent de mari.

SCIENCE- FlmONLEVlflTfiNOL TE~O

, autor: Michael Moorcockpag. 180; pret: 3800 lei

o extraordinară incursiune într-un universparalel, în care cursul istoriei este totalschimbat.Mari personalităţi ale istoriei au un destindiferit:Aventurile căpitanului Oswald Bastable cese confruntă cu o multitudine de alterna-tive ale viitorului, pentru a-şi înţelege

-. propriul destin.

Comandaţi chiar ACUM pe adresa:AlDO PRESS, c.p. 76-161,

Bucureşti 77450Editura suportă cheltuielile de expediţie.

Plata se face ramburs la primireacoletului prin poştă.

Anticipa/ia

Negrul Maori '-S'TRNlEY G.WEJNBnUMaşezat laprova bărcii "

privea ţintă spre InsulaAustin, de care se apro- .piau plutind uşor; dintr-odată însă, se răsuci şi-şifixă ochii căprui asupra luiCarver.

- Tabu! ţipă el. Tabu!Aussitan tabu!

Carver şe uită la el, fărăca expresia feţei să i seschimbe, dar îşi îndreptăapoi privirea către insulă.Cu o mutră îmbufnată, ne-grul începu din nou să văs-lească. Cel de-al doileapolinezian se uită şi elrugător spre zoolog, spu-nănd la rândul lu~:

- Tabu. Aussitan tabu!Bărbatul alb îi aruncă o

privire scurtă, dar nuscoase nici un cuvânt şicei doi îşi continuarămunca. Dar în vreme ceCarver se uita plin denerăbdare către ţărm, ceidoi băştinaşi schimbară oocheadă plină de înţele-suri.

Barca aluneca pestetalazurile verzi, îndreptându-se cătreinsula tivită cu spumă, apoi începu s-o iaîntr-o parte ca şi.cum i-ar fi displăcut săse apropie. Fălcile lui Joe se încleştară.

- Mal/oa! Dă-i bătaie, porc de cioco-lată. Dă-i bătaie, mă auzi? ,

Privi din nou pământul. Insula Austin'nu era sacră În mod tradiţional, dar'dintr-un anumit motiv, aceşti băştinaşi setemeau de ea. Nu era Însă treaba unuizoolog să descopere cauza. Insula nuera locuită şi numai de curând fusese

.:

Desen' de ,Florin 'Mihai ..Diloiu

trecută pe hărţi. Observă pădurile deferigi ce se Întindeau înainte, asemenicelor din Noua Zeelandă, presărată cupini Kauri şi dammari - dealuri acoperitecu păduri negre, o plajă aibă, iar Întreele, un punct mişcător - un apteryx man-teiii, Îşi spuse Carver - un kiwi.

Barca se apropia cu precauţie deţărm.

- Tabu, şoptea în continuare Malloa.EI plin de bunyip!

- Sper să fie aşa, mormăi bărbatul

Anticipa/ia 19

alb. Mi-ar displăcea tare mult să măÎntorc la Jameson şi la ceilalţi, ÎnMacquarie, fără măcar un bunyip mititel,sau chiar cu fantoma unei zâne.

·Rânji.- Bunyip Carveris. Nu-i rău, hm? Ar

arăta bine În cărţile ilustrate de istorienaturală.

Pe plaja ce se apropia, kiwi-ul o tulispre pădure - dacă era, Într-adevăr, unkiwi. Părea oarecum bizar şi Carver Îşimiji ochii uitându-se după el. Bineînţeles,trebuia să fie un apteryx; aceste insule,din grupul Noii Zeelande, aveau o faunăprea săracă pentru ca să fi fost altceva.O varietate de câine, un fel de şobolan şidouă specii de lilieci - cam astea erautoate mamiferele din Noua Zeelandă.

Bineînţeles, mai erau şi pisicile, porciişi iepurii importaţi, care reveniseră lasălbăticie În Insulele Nordice şi celeMijlocii, dar nu aici. Nu În insuleleAuckland, nu pe insula Macquarie şi, Înultimul rând, nu aici, pe insula Austin,singuratică În mijlocul mării, Între insulaMacquarie şi insulele pusti! Balleny,situate mult mai jos, spre margineaAntarcticii. Nu, punctul acela care oştersese trebuie să fi fost un kiwi.

Barca atinse fundul apei. Kolu, de laprovă, se repezi pe mal ca un fulgercafeniu şi o trase peste valurile care se,spărgeau la ţărm. Carver coborî dinbarcă, apoi se opri brusc când auzigeamătul lui Malloa, care se afla Înspatele bărcii.

- Uitaţi! spuse acesta inspirând cugreutate aerul. Copacii, wahi! Copaciibunyip!

Carver privi În direcţia indicată.Copacii? Ce era cu ei? Aceştia se gă-seau acolo unde se termina plaja, cumla fel mărgineau şi nisipurile insulelorMacquarie şi Auckalnd. Apoi se Încruntă.Nu era botanist; aceasta era speciali-tatea lui Halburton, care se găsea lrnpre-

20

ună cu Jameson şi nava Fortune peinsula Macquarie. EI era zoolog şi sesizadoar În mare variaţiile florei. Cu toateacestea, se Încruntă.

Copacii erau, Într-adevăr, oarecumciudaţi. De departe semănau cu ferigileuriaşe şi pinii Înalţi Kauri, pe care teputeai aştepta să-i găseşti pe insulă. Cutoate acestea, văzuţi de aproape,aceştia aveau un aspect diferit - nu eravorba de ceva care să-ţi sară În ochi,ce-i drept, dar cu toate acestea, aveauceva straniu. Pinii kauri nu erau Întrutotul kauri, şi nici copacii-ferigă nu erauchiar aceleaşi Cryptagamia care infto-reau pe insulele Auckland şi Macquarie.Bineînţeles, aceste insule se găseau lamulte mile depărtare spre nord, şi eranormal să existe anumite variaţiiregionale. Dar, cu toate acestea ...

- Mutanţi, murmură el încruntân-du-se. Acest lucru aduce dovezi În spri-jinul teoriilor izolaţioniste ale' lui Darwin .:La Întoarcere va trebui să iau cu minevreo două specfmene, să i le duc luiHalburton.

- Wahi, spuse cuprins de nervozi-tate Kolu, ne Întoarcem acum?

- Acum!? explodă Carver. De-abiaam ajuns aici! Tu crezi că am venit toc-mai din Macquarie doar ca să aruncăm o.privire? Rărnânem aici o zi sau două,

. astfel Încât să am şi eu şansa de avedea puţin viaţa animală de pe aceastăinsulă. Dar la urma urmelor, care-i pro-blema?

- Copacii, wahi! se tângui Malloa.Bunyip! - copaci care umblă, copacicare vorbesc!

- Hm! Umblători şi vorbitori, ai?Culese de pe plajă o piatră şi o

zvârli În verdele Întunecat al celui maiapropiat hăţiş.

- Atunci, hai să-i auzim cum ne Înjură.Piatra Îşi croi drum, rupând frunze şi

plante agăţătoare, iar zgomotul slab pro-

Anticipa/ia

dus de căderea ei pe pământ se stinseîn tăcerea nemişcată. Sau poate nu totalnemişcată; pentru moment ceva mic şiÎntunecat se zbătu acolo, apoi ţâşni Însus pentru câteva clipe, o siluetă neagrăpe cer. Era cam cât o rândunică, darsemăna oarecum cu un liliac, având aripimembranoase. Carver se holbă la eacuprins de uimire, deoarece aceastaavea o coadă de vreo 30 de centimetri,subţire cât un deget, În mod sigur unapendice pe care nici un liliac normalnu-I avea.

Pentru câteva clipe, creatura dăduneîndemânatică din aripi în luminaSoarelui, ciudâta-i coadă şfichiuind aerulîn stânga şi-n dreapta, după care' seprăvăli din nou în întunecimea păduriidin care fusese stârnită de proiectilulsău. Nu se auzi decât un ecou al ţipă-tului ei ascuţit şi sălbatic, ceva În genul"Wheer! wne-e-e-rt"

- Ce dracu'! zise Carver. În NouaZeelandă şi În insulele din Împrejurul einu sunt decât două specii de Chiroptera,şi asta n-a fost nici una dintre ele! Niciun liliac nu are o asemenea coadă!

Kolu şi Malloa se tânguiau la unison.Creatura fusese prea mică pentru a pro-

, duce panică cu adevărat, dar ţăşnise pefirmament ca o apariţie sinistră a anor-rnalităţii. Era o monstruozitate, o abe-raţie, iar minţile polinezienilot erau înaşa fel alcătuite, încât nu puteau înfruntao ciudăţenie necunoscută fără a fi

(cuprinse de teamă. Dar, vorbind cinstit,reflectă Carver, cam aşa sunt şi minţilealbilor; incercă să îndepărteze un ciudatsentiment de nelinişte. Ar fi prostiecurată ca un zoolog, cu mintea perfectsănătoasă, să se lase influenţat despaimele lui Kolu şi Malloa.

- Gura! se răsti el. Va trebui să-Iprindem pe.amicul ăla, sau pe unul dinverii lui. Vreau un specimen din familialui - Rhimolophidae, pun Însă pariu

Anticipa/ia

pe-un dolar că este o specie nou-nouţă.O să prindem unul la noapte.

Vocile celor doi insulari cafenii seînălţară cuprinse de spaimă. Carver letăie scurt protestele şi încercările de a-Iface să renunţe, presărate cu descrieridezlânate ale grozăvlilor atribuirecopacilor bunyip, cei care merg şivorbesc, şi spiritelor răului cu aripi deliliac.

- Haideţi, spuse cu asprime.Descărcaţi materialul din barcă. O săcaut de-a lungul plajei un izvor cu apăproaspătă. Mawson a spus că În nordulinsulei se găseşte apă.

În vreme ce le Întorcea spatele,Malloa şi Kolu mormăiau Între ei. Subsoarele după-amiezii târzii, plaja se Întin-dea aibă În faţa lui; În stânga se legănaalbastrul Pacificului, iar În dreapta dormi- .tau meleaguri ciudate, mohorîte şiîntunecate; observă cu infinită curiozitatevarietatea formelor vegetale, mirându-secă de-abia dacă era vreun copac sauvreun tufiş pe care le putea identifica cuvarietăţi le comune din insulele Mac-quarie sau Auckland, ori din îndepărtataNoua Zeelandă. Dar, sigur, el nu erabotanist.

Se ştie Însă că, adesea, insuleleîndepărtate dezvoltă propriile lor varietăţide floră şi faună. Această idee, a izolării,face parte din teoria evoluţionistă a luiDarwin. Ca exemple ar fi pasărea dododin insulele Mauritius, broaştele ţestoasedin Arhipelagul Galapagos, sau chiarkiwi din Noua Zeelandă, ori giganticul şiacum dispărutul moa. Dar, cu toateacestea - iar acest gând nu-i dădeapace - nu dai niciodată peste '0 insulăcare să fie acoperită în Întregime de pro-priile sale forme, unice, de viaţă vege-tală. Seminţele purtate pe ocean 'de res-turi vegetale şi apoi de vânt au dus Întot-deauna la un schimb de forme ale floreiÎntre insule; păsările transportă seminţe

27

fixate de aripile lor, şi chiar vizitatoriiocazionali ajută la aceste diseminări.

În plus, un observator atent, cum afost Mawson În 1911, În mod sigur ar firaportat despre particularităţile insuleiAustin. Ori, el nu a făcut acest lucru, şinici vânătorii de balene, care se mai,opreau din când În când aici, În vremece se Îndreptau către Antarctica, n-auadus vreo informaţie nouă. Bineînţeles,

'În ultimul timp vânătorii de balene .audevenit foarte rari; puteau să fi trecutvreo zece ani sau poate chiar mai bine,de când o balenieră n-a mai ancorat laţărmurile insulei Austin. Şi totuşi, ceschimbări s-ar fi putut produce 'aici Îndoar zece sau cincisprezece ani?

Carver dădu dintr-o dată peste unochi de apă care În timpul mareei era ÎI}mod vizibil afectat de flux, şi În care, de

, pe o ieşitură de granit de la margineajunglei, se vărsa un firicel de apă Crista-lină. Se aplecă, Îşi umezi degetul şi apoigustă. Era puţin sărată, dar se puteabea, şi ca atare era exact ceea ce aveaunevoie. Nu se putea aştepta să gă-sească un pârâu mai mare pe insulaAustin, de vreme ge bazinul ei hidrogra-fic era prea mic, Într-o insulă de numaiunsprezece kilometri pe cinci. Urmări cuprivirea pârâiaşul care venea de undevade sus, din Întunericul pădurii deferigi,când o mişcare fulgerătoare Îi atraseatenţia. Pentru o clipă rămase siderat,nevenindu-i să-şi creadă ochilor, ştiindcă nu era posibil să vadă ceea ce i seoferea privirii!

Se părea că acea creatură de pemalul pârâului tocmai bea apă, pentru căfusese surprinsă de Carver stând Îngenunchi. Acesta era unul dintre lucrurilede mirare - faptul că stătea În genunchi- pentru că nici un animal, cu excepţiaomului, nu adoptă această poziţie or,acea fiinţă, putea fi orice, dar nu om.

Ochi galbeni, sălbatici. îi susţinută'i

22

privirea', În timp ce creatura se ridică Înpicioare. Era un biped, o caricatură deom, scundă, nefiind mai Înaltă de cinci-zeci de centimetri. Degetele mici cugheare se ţineau bine de 'planteleaqăţătoare. Carverrnai apucă să vadă; ,Cl:J consternare, un corp acoperit cu pe-tice de blană sură şi zburlită, o coadăagilă şi nişte dinţi ascuţiţi ca nişte ace, Îninteriorul unei guri roşii, micuţe. Darceea ce ÎI impresionă cel mai mult erauochii galbeni, răutăcioşi şi faţa, care nuera, de om, dar sugera, Într-un modhidos, ceva omenesc metamorfozat Înceva bestial, o Îmbinare uimitoare a unorcaracteristici umane şi a altora de felină.

Carver petrecuse mult timp În zonelepustii ale planetei, Reacţia lui a fost'instinctivă, nu gândită sau voită; puşcacu ţeavă albăstrie pe care-o ţinea Înmână se ridică şi fulgeră. Acest automa-tism era o calitate valoroasă În zonelesălbatice ale Pământului; nu numai odată şi-a salvat viaţa trăgând de Indatăce ceva apărea În faţa lui, şi de-abiadupă aceea stând ,să reflectez e. Darviteza de reacţie nu 'Însemna automat şiprecizie În atingerea ţintel.

Glonţul rupse o frunză chiar de lângăobrazul fiinţei. Aceasta Îşi arătă colţii,apoi, cu o ultimă străfulgerare galbenă aochilor săi sălbatici, se aruncă fărăÎntârziere În încâlceala verde şi dispăru. .'

Carver slobozi o fluierătură de mirare.- În numele Cerului, murmură el cu

voce tare, ce-a fost asta?Dar nu avea prea mult timp pentru

reflecţii; umbrele lungi şi o nuanţă porto-calie În lumina după-amiezii ÎI preveneaucă întunericuf - o beznă bruscă, fărăamurg - era aproape, Reveni de-a lun-gul plajei sinuoase către barcă.

O riclicătură nu prea înaltă de coral Îiascundea vederii barca şi pe cel doipolinezieni, spinarea acesteia găsin-du-se exact în. dreptul soarelui ce co-

AntiCipa/ia

bora. Carver Îşi mijea ochii din cauzaluminii puternice În timp ce Înainta cupaşi mari - dar, dintr-o dată Încremenicând auzi un urlet de groază venind dindirecţia ambarcaţiunii.

O rupse la fugă. Nu erau mai mult detreizeci de metri până la .bariera decorali, Însă pentru că soarele dispare'atât de 'r,epede la această latitudine, părucă se ia la Întrecere cu asfinţitul.Umbrele se prelingeau de-a lungul pla-jei, În vreme ce el sări pe creastaridicăturii şi privi cuprins de înfrigurarespre locul în care barca lui atinseseţărmul. . ,

Era ceva acolo. O Iadă - o parte dinproviziile din barcă. Dar barca dispăruse!

Apoi o zări în golf, deja la o distanţăde vreo şase cabluri. Malloa era ghemuitîn extremitatea din spate a bărcii, Koluera ascuns În parte de pânză, iar ambar-caţiunea se deplasa cu viteză constantăspre ieşirea din golf, către Întunericul cese adâncea spre nord.

Primul lui impuls a fost să strige, şichiar aşa a făcut. Apoi Îşi dădu seamacă nu-l mai puteau auzi şi, fără să segrăbească câtuşi depuţin, trase treifocuri de revolver. De două ori a tras înaer, dar de vreme ce,Malloa n-a aruncatnici măcar o privire înapoi, cel de-altreilea proiectil l-a trimis cu multă grijă Îndirecţia celor doi fugari. Dacă a avut saunu vreun rezultat nu putea spune, pentru'că barca pluti cu şi mai multă iuţealăcătre depărtarea întunecată.

Se uită după fugari cuprins de o furieoarbă, până când şi pânza aibă Îi fuascunsă privirii; atunci Încetă să maiblesteme, se aşeză mohorît pe singuraIadă pe care cei doi o lăsaseră pe mal şiÎncepu să se întrebe ce îi înspăimântaseoare. Dar acest lucru a rămas pentru tot-deauna un mister.

Se lăsă o beznă de nepătruns. Pe fir-mament apărură ciudatele constelaţii ale

Anticipa/ia

emisferei sudice: spre sud-est străluceasuperbă Crucea Sudulu iar către sudIicăreau misterioşii Nori ai lui Magellan.Dar Carver n!J avea ochi pentru acestefrumuseţi; era de multă vreme familia-rizat cu înfăţişarea Boltei Sudice.

EI reflecta asupra situaţiei, maidegrabă iritantă decât disperată; eraînarmat şi chiar de n-ar fi fost, pe acesteinsuliţe minuscule din sudul arhipela-gului Aucklând nu existau animale peri-culoase, şi nici chiar În insula NouaZeelandă, dacă nu puneai la socotealăomul. Dar nici măcar omul nu trăia peinsulele Auckland, sau Macquarie, oriaici, pe îndepărtata insulă Austin.

Fără urmă de îndoială, Malloa şi Kolufuseseră îngrozitor de înspăimântaţi, darpentru a stârni temerile superstiţioaseale unui polinezian era nevoie de tarepuţin. Fusese de ajuns să apară ospecie ciudată de liliac, sau chiar un kiwicare se strecura la umbra unui tufiş, oripur şi simplu propriile lor fantezii stimu-late de cine ştie ce poveşti înfiorătoarecare transformaseră în tabu singuraticainsulă Austin.

Iar în ceea ce priveşte salvarea lui depe acest petic de uscat, era un lucrusigur. Malloa şi Kolu s-ar putea să-şirecapete curajul şi să se întoarcă dupăel. Dacă n-e vor tace.Itot s-ar putea săse îndrepte spre insula Macquarie undee nava Fortune. Chiar dacă vor faceceea Ce bănuia că vor face de fapt -adică se vor Îndrepta spre insuleleAuckland, iar după aceea către casa lor,pe insulele Chathams - până la urmăJameson tot va începe să-şi facă griji şi,în trei sau patru zile va porni în căutarealui.. Nu exista nici un pericol, îşi spuse -nici un motiv de îngrijorare. Cel mai bunlucru pe care-I putea face era să seocupe de munca lui. Din fericire, lada pecare stătea era cea care conţinea bor-

23

•canul cu cianură pentru specimenele deinsecte, plasele, capcanele şi cursele.Putea lucra după cum plănuise s-o facă,doar că va fi nevoit să-şi. folosească oparte din timp pentru a vâna şi pentrua-şi pregăti hrana.

Carver îşi aprinse pipa şi începu săstrângă de pe plajă vreascuri aduse deapă - şi se găseau din belşug - pentru ase pregăti pentru noapte. Când îşi dăduseama că sacul său de dormit, atât deconfortabil, se dusese odată cu barca,Îşi rezervă plăcerea alegerii câtorvaepitete pe sprânceană care să-i descriecât mai bine pe cei doi polinezieni. Darse resemnă spunându-şi că focul îi va fide folos pentru a se apăra de frigulacestor nopţi sudice, atât de înalte. Îşipufăi gânditor pipa până când aceastase stinse, apoi se lungi lângă focul devreascuri şi se pregăti de somn.

Când, şapte ore şi cincizeci deminute mai târziu, la orizontul esticapăru marginea Soarelui, era gata să

'recunoască faptul că noaptea nu fusesechiar reuşită. Deşi era obişnuit cu puriciiminusculi şi insistenţi care săreau dinnisip, iar pielea i se tăbăcise de multîmpotriva setei de sânge a insectelornocturne din insule, nu reuşise în Încer-carea sa de a dormi.

De ce? În mod sigur nu era vorba denervozitatea cauzată de singurătate şimeleagurile străine. Alan Carver petre-cuse prea multe nopţi izolat În sălbăticiepentru ca aceasta să fi fost cauza. Darcu Joate acestea zgomotele nopţii l-auţinut într-o continuă stare de semi-veghetemătoare, şi cel puţin de vreo zece oris-a trezit complet, scăldat într-un lac desudoare cauzată de nervozitate. De ce?

Ştia de ce. Era din cauza zgomotelornopţii. Nu era vorba de cât de tare seauziseră sau că ar fi fost ameninţătoare,ci, ei bine, de varietatea lor. Ştia ce felde zgomote ar fi trebuit să se audă în

24

timpul nopţii; cunoştea fiecare tril depasăre şi fiecare chiţăit de llllac-de peaceste -meleaguri. Dar aici, În insulaAustin, zgomotele nopţii au refuzat sa fieconforme cu cele pe care le cunoştea el.Sunetele erau stranii, ·necunoscute şimul mai variate decât ar fi trebuit să fie;şi cu toate acestea, chiar şi în cel maisălbatic strigăt i se părea că regăseşte otulburătoare notă de familiaritate,

Carver dădu din umeri. La luminazilei amintirile sale nocturne păreau nişteidei prosteşti şi aiurite, de-a dreptul deneiertat, îşi spuse, pentru cinevaobişnuit, aşa cum era el, cu locurile sin-quratice. Se ridică şi-şi întinse trupul pu-ternic, uitându-se către hăţişul neclar devegetaţie de sub copacii-ferigă.

Îi era foame, şi undeva pe-acolo îlaştepta micul dejun, fie că era vorba defructe, fie de vreo pasăre. Aceasta fiindsingura alegere la îndemână, de vremece nu-l era îndeajuns de foame încât săia În considerare şi alte posibilităţi -şobolan, liliac sau câine. Iar cu astaepuizai Întreaga faună a acestor insule.

Dar oare o epuizai, Într-adevăr? Seîncruntă, arnintindu-şi dintr-o dată deceva. Cum rămânea cu drăcuşorul acelasălbatic, cu ochi g.albeni care-i arătasecolţii, acolo lângă pârâiaş? Cu toatăemoţia provocată de fuga lui Kolu şiMalloa uitase de asta. Acea fiinţă nu era,În mod categoric nici liliac, nici şobolanşi nici-câine. Oare ce era de fapt?

Având chipul în continuare încruntat,îşi pipăi arma şi se uită la ea pentru a seasigura că o putea folosi oricând. Cei doipolinezieni poate că fuseseră alungaţi deun pericol imaginar, dar chestia aia delângă pârâu era ceva care nu intra încadrul superstiţiilor; asta o văzuse chiarel. Şi se rnohor i şi mai mult când Îşiaminti de liliacul cu coadă Întâlnit cu oseară Înainte. Nici el nu fusese o fan-tasmă autohtonă.

Anticipa/ia

Nici măcar doi care să aibă îndeajuns demulte puncte comune încât să fie con-sideraţi ca făcând parte din aceeaşispecie, poate chiar nici din acelaşi gen.

Rămăsese împietrit, cuprins demirare şi fără să poată înţelege ceva ..Oare ce sens aveau toate acestea?Care era oare originea acestei bogăţiinemaiîntâlnite de specii şi genuri? Cumputea oare fiecare dintre nenumărateleforme să se reprcducă dacă nu existaundeva alte forme asemenea ei care s-ofertilizeze? Bineînţeles că se putea, secunosc cazuri când flori ale aceluiaşicopac se fertilizează una pe cealaltă, daratunci unde erau oare puieţii? Unul dinprincipiile fundamentale ale naturii eraca din ghinde să se înalţe stejari, iar dincon uri de Kauri să iasă pini Kauri.

Într-o stare de perplexitate totală,merse de-a lungul plajei, ferindu-se delinia valurilor în care, fără să bage deseamă, aproape .că intrase. Zidul com-pact al pădurii era nemişcat, excepţiefăcând locurile în care briza mării îimişc? frunzele, dar tot ceea ce Carvervedea era incredibila varietate de frunze.Nicăieri - nicăieri - nu era nici măcar unsingur arbore care să semene cât de câtcu vreunul pe care-I văzuse mai înainte.

Erau frunze compuse, digitate, pal- .mate, cordate, acuminate, bipenate şilanceolate. Erau specimene din toatevarietăţi le pe care le putea identifica, şipână şi un zoolog poate identifica omulţime dacă a lucrat cu un botanist caHalburton. Dar nu existau specimenecare să arate ca şi cum ar putea să seînrudească, oricât de departe, unul cucelălalt. Părea că pe insula Austindeosebirile care despărţeau genurile ar fidispărut şi ar mai fi rămas numai marilediviziuni.

Carver a: mers mai mult de un kilo-metru şi jumătate de-a lungul ţărmuluimai înainte ca intenţia sa iniţială să-i fie

Se îndreptă hotărît către padurea deferigi. Să presupunem că insula Austinchiar adăposteşte câţiva rnutanţi, poci-tanii şi specii unicat. Şi ce-i cu asta? Cuatât mai bine; acest lucru va justificaexpediţia navei Fortune. S-ar putea săcontibuie la renumele unul anume AlanCarver, zoolog, dacă acesta va fi primulcare va raporta existenţa acestei bizarelumi animale de pe insulă. Şi totuşi - eraciudat că Mawson nu amintise nimicdespre ea şi că nici vânătorii de balenen-o făcuseră.

Se opri brusc la marginea pădurii.Dintr-o dată îşi dădu seama de cauzacare îi conferea a-cest aspect bizar.Înţelese ce a vrut. Malloa să spună cândarătase către copaci. Se uită, nevenin-

I

du-i să-şi creadă ochilor, plimbându-şiprivirea de la un copac la altul. Eraadevărat, speciile nu erau înrudite. Nuexistau nici măcar doi copaci care să seasemene. Fiecare era unic în ceea cepriveşte frunzele, coaja, trunchiul. Nuerau doi care să fie la fel. Nici măcar doicopaci nu semănau unul cu altul! .

Dar asta era imposibil. Chiar fără săfie botanist, ştia că aşa ceva era impo-sibil. Era cu atât mai imposibil cu cât peo asemenea insuliţă izolată prin naturalucrurilor speciile autohtone se înrudeauîntre ele. Formele de viaţă puteau să fiediferite de cele ale altor insule, dar celede aici nu puteau să difere mult unele dealtele·....:cel puţin, nu într-o asemenea.incredibilă măsură. Numărul specii lortrebuie să fie limitat tocmai princompetiţia intensă .existentă pe insulă.Trebuie să fie! -

Carver se dădu înapoi câţiva paşi,continuând să supravegheze zidulpădurii. Acesta era alcătuit din nenu-mărate ferigi şi pini; se aflau şi copaci cufrunze căzătoare, dar de-a lungul celorvreo treizeci de metri, pe care îi puteaobserva cu atenţie, nu erau doi la fel!

Anticipajia 25

reamintită de crampele de foame. acele diferenţieri începuseră să dispară.Trebuia să' facă rost de ceva d.e Îşi dădu seama şi de ce.mâncare, vreun animal sau ceva vege- - Vegetaţia de pe coastă estetaI. Cu un simţământ clar de uşurare, amestecată cu reprezentanţi din alteprivi către păsările de pe plajă, care se insule, murmură el. Dar aici, în înteriorulcertau gălăgioase, ţopăind pe nisip; cel insulei, a luat-o razna. Întreaga insulă apuţin ele erau nişte reprezentante per- luat-o razna.fect normale ale genului Larus. Dar în Atenţia îi fu atrasă de mişcarea uneicel mai bun caz acestea ar fi oferit o mase întunecate pe fundalul ceruluicarne tare şi fibroasă, aşa că atenţia i se întretăiat de frunze. O pasăre? Dacă eraîndreptă din nou către rnisterioasele ţinu- pasăre, era una mult mai mare decâtturi împădurite. păsărelele cântătoare obişnuite, care

De data aceasta z ărlo urmă prin zburau de colo-colo tA jurul lui. Ridicădesiş, o cărare, sau poate doar o rărire revolverul cu grijă' şi trase.întâmplătoare a vegetaţiei datorată unui Bubuitura se repercută în straniasubsol mai bogat în roci, care conducea pădure. Un corp mare, cam cât al uneicătre umbrele verzi, apucând-o pieziş raţe, se prăbuşi scoţând un strigăt lungcătre dealul împădurit dinspre partea şi ciudat, se zbătu puţin printre ierburilevestică a insulei. Aceasta reprezenta ce acopereau solul păourii, după care nuprimul mod acceptabil de a putea mai mişcă. Carver se repezi înainte,pătrunde În pădure, pe care-l Întâlnise rămânând apoi perplex, cu privireapână acum şi, într-o clipă; se strecură aţintită asupra victimei sale.prin acel culoar întunecat, cu ochii În Nu era o pasăre. Era un fel de crea-patru, În căutarea fie a unor fructe, fiea tură căţărătoare, Înarmată cu nişteunei păsări. gheare Îngrozitor de tăioase şi nişte dinţi

A văzut o mulţime de fructe. Pe mulţi albi şi nerequlaţi, ascuţiţi ca nişte ace,copaci atărnau globuri şi ovoizi de îngrămădiţi într-o gură mică, triunghiu-diferite mărimi, dar dificultatea, în ceea Iară şi roşie. Semăria destul de bine cuce-l privea pe Carver, era că n-a văzut un câine mic.- asta dacă-ţi poţi irnaqina.nici unul pe' care să-I poată recunoaşte ...un câine care să se catere În copaci - şidrept comestibil. Nu îndrăznea să rişte şi pentru o clipă, Carver rămase blocat dinsă muşte din vreun fruct otrăvitor, pentru cauza surprizei la gândul că poate dincă numai Dumnezeu ştia ce alcaloizi neatenţie, împuşcase corcitura de terriernecunoscuţi şi mortali putea produce a cuiva, sau cel puţin un oarecare speci-această bizară insulă. men de caniş.

Printre crenqi zburătăceau păsări, Dar creatura nu era un câine. Chiarchemându-se unele pe altele, dar pentru făcând abstracţie de prăbuşirea sa dinmoment nu văzu nici una îndeajuns de _ vârful copacilor, şi Carver tot puteamare încât să merite un glonte. Şi, pe . vedea acest lucru. Ghearele rectractile,deasupra, mai observase un lucru stra- 'cinci la labele din faţă şi patru Ia cele dinniu: cu cât se îndepărta de mare, cu atât spate, era o dovadă îndeajuns de clară,deveneau mai bizare infinitele forme ale dar şi mai evidentă era mărturia acelorcopacilor pădurii. De-a lungul litoralului dinţi precum nişte ace. Această creaturăfusese în stare ca, cel puţin, să înca- făcea parte din familia Felidae. Puteadreze un arbore măcar într-o familie, vedea încă o dovadă În acest sens îndacă nu şi într-un gen, dar aici până şi ochii galbeni cu despicătura verticală a

26 Anticipa/ia

pupi lei, care priveau către el, exprimândo ură furibundă.rşi care-şi pierduserăvăpaia doar acum; la moarte. Ăsta nuera un câine, era o pisică!

Într-o străfulgerare, gândul i se dusela cealaltă apariţie, de pe malul părăului.Şi acea creatură avusese un aspectsălbatic de natură felină. Care era oaresensul acestor lucruri? Pisici care arătauca nişte maimuţe; pisici care arătau canişte câini!

Îi trecuse foamea. După câteva cliperidică trupul acoperit cu blană şi pornicătre plajă. Zoologul luase locul omuluiobişnuit; această bucată de protoplasmăpe cale de descompunere, nu mai cons-tituia hrană, ci un specimen rar. Trebuiasă se întoarcă pe ţărm şi să facă tot ceputea pentru a-I păstra. Fără îndoială căva primi numele său - Felis Carveri.

Un zgomot din spatele său îl făcu săse oprească dintr-o dată. Ceva, animalsau om, stătea la pândă acolo, în umbrapădurii. L-a văzut - sau i-a văzut neclar,ca nişte umbre mai întun-ecate şi fărăformă precisă, în zona tremurătoare afrunzelor mişcate de vânt

Pentru prima oară, misterele succe-sive începuseră să-I facă să simtă ooarecare ameninţare. Grăbi paşii.Umbrele alunecară şi se prelinseră Înspatele său şi •.doar dacă nu era decâtînchipuirea lui, un ţipăt adânc, un urletpotolit, se ridică din negura pădurii, deundeva din stânga lui, apoi primi răspun-sul de undeva din dreapta.

Nu Îndrăznea s-o rupă la fugă, ştiindcă apariţia fricii, de cele mai multe ori,ducea la un atac atât din partea ani-malelor, cât şi al oamenilor primitivi. Semişcă pe cât putu de repede, fără a fugidin faţa pericolului şi, În cele din urmă,văzu plaja. Acolo, la loc deschis, celpuţin Îşi va putea vedea urmăritorii, dacăaceştia se vor hotărî să atace. .

Dar aceştia nu au atacat. Se înde-

AnfiCipa/ia

părtă de zidul de verdeaţă, dar nu îlurmări nici o formă.de viaţă. Dar, cutoate acestea, el erau acolo. Tot drumulde Întoarcere, până la Iadă şi la resturilefocului său, pur şi simplu, ştiu că laadăpostul frunzelor pândeau forme deviaţă sălbatică.

Situaţia începu să-I apese; nu putearămâne pe plajă la infinit, aşteptând săfie atacat. Mai devreme sau mai târziuva trebui să doarmă, şi atunci ... Mai binear fi să provoace un atac acuma, pe loc,să vadă ce fel de creaturi are de Înfrun-tat, şi să Încerce să le alunge sau să leextermine. La urma urmelor, aveamuniţii din belşug.

Îşi ridică arma, o Îndreptă cătreumbrele mişcătoare şi trase. Se auzi unurlet bestial; mai Înainte ca tăcerea săse aşterne din nou, alte urelete Îi răs-punseră. Apoi Carver se dădu rapidînapoi, În vreme ce tufişurile se legănaula trecerea unor. corpuri, iar el putu săvadă ce fel de fiinţe fuseseră ascunseacolo. Cam o duzină de forme săriră din-tre tufişurt pe nisip, formând un şir de-alungul marginii verzi. Timp de o clipă aurămas nemişcate şi Carver ştiu că segăseşte În coşmarul unui zoolog, pentrucă nici o altă explicaţie nu părea'adecvată.

Haita era alcătuită din creaturi ceaduceau a câini; dar În nici un caz nusemănau cu câinii de vânătoare originaridin Noua Zeelandă, şi nici cu câini dingodin Australia, iar dacă era să fie cinstit,nu semănau cu nici un fel de câini- ,cunoscuţi de el sau, mai corect, nici nusemănau cu câini, cu excepţia poate ametodei lor de atac, a chelălăie li lorreţinute, a boturilor pline ge bale, şidentiţiei lor - cât putea şi Carver să vadădin aceasta.

Dar lucrul pe care-I realiză În cele dinurmă era Încă o confirmare-a tuturorobservaţiilor sale legate de insula Austin

27

"

- nu semănau unul cu celălalt! Într-adevăr, în faţa unui adevărat impactfizic, Carver realiză că până acum, peaceastă insulă nebună, nu văzuse douăfiinţe vii, animale sau plante, care săpară că ar apartine unor specii înrudite!

Haita indescriptibilă începu încet-încet să se apropie de el. Văzu cele maiciudate specimene - unele cu picioareledin spate foarte lungi, iar cele din faţăscurte; o creatură lipsită de blană şi cupielea plină de cicatrici provocate despini şi cu o figură pe jumătate ome-nească, precum a unui vârcolac; obestie minusculă, cam de mărimea unuişobolan care Iătră cu o voce ascuţită; şio arătare impunătoare, cu pieptul puter-nic şi rotund ca un butoi, a cărui corppărea aproape construit pentru a sta Îndouă picioare, şi care se sprijinea pemembrele din spate, cu cele din faţăatingând solul doar din când În când,cam în genul mersului unui urangutan.Acea fiinţă, în mod deosebit era o-mon-struozitate oribilă, cu colţi galbeni şiCarver o alese pe ea pentru primul săuglonţ.

Arătarea se prăbuşi fără un sunet.Proiectilul îi despicase ţeasta. În vremece ecoul se rostogolea între dealurileextremităţilor vestice şi estice ale insuleiAustin, haita îi răspunse cu un corameninţător de Iătrături, urlete, mârâiturişi ţipete ascuţite. Pentru moment aufăcut câţiva paşi înapoi, îndepărtându-se

. de corpul tovarăşului lor, apoi au începutdin nou să înainteze, într-un modamen inţător.

Carver trase din nou. O creaturăţopăitoare, cu ochii roşii, chelălăi şi-seprăvăli. Divizat acum de doi indivizimorţi, şirul se opri cuprins de nervozi-tate; urletele lor se transformaseră înmârâituri înfundate, în vreme ce-lpriveau cu ochii lor rotunzi, galbeni şiroşii.

28

Dintr-o dată tresări, atunci când auzlun sunet cu totul diferit, un ţipăt a căruinatură n-o putu identifica, cu toate căpărea să vină dintr-un punct În caremalul împădurit se înălţa brusc într-omică ridicătură. A fost ca şi cum unsupraveghetor ar fi îndemnat din nouhaita aceea indescriptibilă, pentru căfiinţele Îşi adunară curajul şi începură săînainteze din nou. Şi exact în acea clipăo piatră aruncată cu putere îl atinse,durerea săgetându-i umărul.

Se clătină, apoi privi către' şirul detufişuri. Un proiectil însemna oameni.Insula aceasta dementă adăpostea cevamai mult decât animale aberante.

Se auzi un nou strigăt şi încă o piatrăîi trecu şuierând pe la ureche. Dar dedata aceasta remarcase mişcarea ful-gerătoare din vârful micii ridicături, aşacă a tras imediat.

Se auzi un ţipăt. O siluetă ome-nească ieşi clătinându-se din spatelefrunzişului, se aplecă şi se prăbuşi cucapul înainte, de la peste trei metriînălţime, printre 4Jfişurile de la bazacopacului. Haita de creaturi se împrăştiecare încotro, urlând ca şi cum curajulle-ar fi dispărut în faţa acestei demon-straţii de forţă. Dispărură în pădure canişte umbre.

Dar ceva legat de silueta care seprăbuşise de la înălţime i se păru ciudatlui Carver. Aşteptă încruntat ca să seasigure că haita înfiorătoare fugise Într-adevăr, şi că din tufişuri nu-I pândeavreo altă ameninţare; apoi se repezicătre locul în care căzuse atacatorulsău.

Silueta era umană, dincolo de oriceÎndoială - sau nu chiar? Aici, pe aceastăinsulă 'nebună, unde speciile păreau săîmbrace orice formă, Carver ezita săfacă până şi această constatare. Seaplecă asupra duşmanului doborît, carezăcea cu fata în jos, şi îl Întoarse.

Anticipa/ia

Hămase'cu ochii lipiţi de el.Era o fată. Chipul ei împietrit precum

cel al statuii lui Buda din Nikko, era tânărşi plăcut, semănând cu cel al unei fi-gurine veneţiene de bronz, cu trăsăturidelicate care Însă până şi în stare deincoştienţă aveau ceva vizibil sălbatic înele. Ochii ei, deşi închişi, aduceau cu ceiobiici ai unei driade.

Fata era aibă, în pofida faptului căpielea ei era atât de bronzată de soare,încât căpătase o nuanţă aurie. Cu toateacestea, Carver nu avea îndoieli asupraculorii sale, pentru câ la marginea singu-rului ei veşmânt - o bucată netăbăcitădintr-o blană asemănătoare cu a leopar-du lui, care deja se întări se şi începusesă se rupă - i se vedea pielea aibă.

Oare o omorîse? Ciudat de tulburat,căută să vadă unde este rana, şi odescoperi, În cele din urmă, sUD formaunei zgârieturi care de-abia sângera,undeva deasupra genunchiului drept.Lovitura lui nu făcuse altceva decât s-odezechilibreze; ceea ce-i făcuse rău fu-sese căderea de la peste trei metriînălţime şi singura urmă vizibilă era ojulitură la tâmpla stângă, care seînroşise. Dar era vie. O luă în braţe şitraversă rapid plaja, pentru a fi cât maideparte de tufişurile în care, fărăîndoială, mai pândea încă haita eipestriţă.

Agită bidonul aproape gol, apoi îidădu capul pe spate pentru a-i turnapuţină apă printre buze. Imediat ea îşideschise ochii şi, pentru o clipă, privifără să înţeleagă nimic, direct în ochii luiCarver, care era la nici treizeci decentrimetri de ai ei. Apoi ochii ei semăriră, nu atât de groază, căt de omirare extraordinară; se smuci violent înbraţele lui, încercă de două ori să seridice şi de două ori căzu înapoi, atuncicând picioarele refuzară să o susţină. Încele din urmă nu se mai zbătu şi rămase

Anticipa/ia

cu privirea fascinată lipită de chipul lui.Dar şi Carver fusese, la rândul său,

şocat. Atunci când pleoapele i seridicară, el tresărise la vederea ochilordin spatele acestora. Erau ceva cu totulneaşteptat, în ciuda irtdiciilor oferite deuşoara lor tentă orientală, pentru că, .deschizându-se, aceştia aruncarăasupra Il!i flacăra lor de nuanţă roşiatică.Aveau culoarea chihlimbarului, aproapeaurii, şi erau sălbatici precum ochii unuiadorator al lui Pan. ÎI privea pe zoolog cuintensitatea unei păsări captive, dar nu şicu timiditatea unei păsări, pentru că elobservă cum mâna ei începuse să seapropie de băţul ascuţit sau cuţitul delemn care-i atârna la cingătoare.

EI îi oferi bidonul, dar ea se traseînapoi din faţa mâinii lui întinse. EI îlaqităşi, la auzul lichidului care clipocea,ea îl luă cu grijă, îşi turnă un pic înmână, după care, spre surpriza luiCarver, o mirosi, gingaşele ei năridilatându-se cât de mult le permiteaminusculul ei nas cârn. După câtevaclipe, bău apă din mâna făcută căuş, îşimai turnă un pic şi o bău şi pe aceasta.După câte se părea, nu-i trecuse princap să bea direct din bidon.

Mintea i se limpezi. Văzu cele douăcorpuri emişcate ale creaturilor ucise şise tângui încet, cu durere. Când semişcă, încercând să se ridice, genun-chiul rănit o duru şi ea îşi întoarse dinnou ciudaţil ochi către Carver, cu oreînoită expresie de teamă. Arătă spredâra roşie lăsată de glonţ.

- C'm an? spuse ea cu o intonaţieîntrebătoare.

Carver îşi dădu seama că numaiîntâmplător sunetul semăna cu ceva dinlimba engleză.

- Unde mergem? răspunse el,râzând. ,

Ea dădu din cap, neînţelegând.- Bu-r-r-u-u-um!.spuse ea. Zii-i-i-i!

.-EI înţelese asta. Ea încerca să lmite

sunetul împuşcăturii şi şuieratul qlon-ţulul. Se bătu cu mâna peste revolver.

- Magic! spuse el ameninţător.Doctoria rea. Mai bine ai fi cuminte,fetiţo, înţelegi?

Era clar că ea nu înţelegea nimic.- Thumbi? încercă el. Eşti maori?Nici un rezultat, cu excepţia unei

priviri lungi din partea ochilor puţin oblicişi aurii.

- Ei bine, mormăi el. Atunci, Spre-chen sie Oeutsch? Sau Kanaka? Sau -ce dracu'! Asta-i tot ce ştiu - Latinumintel/igisne?

- C'm an? spuse ea cu voce stinsăşi cu ochii la armă. Îşi frecă zgârieturade pe picior şi vânătaia de la tâmplă. Şi,considerându-Ie, după toate aparenţele,pe amândouă cauzate de armă.

- Bine, se hotărî, posomorît, Carver.Se gândise că nu poate strica s-o

impresioneze pe fată cu puterile sale.- O să merg. Uite-te la asta!Îşi îndreptă arma spre prima ţintă pe

care-o văzu - o creangă uscata care seridica dintr-un trunchi ce plutise până lacapătul micii bariere de corali. Era camde grosimea braţului său, dar trebuie săfi fost putrezită bine, pentru că În loc săsmulgă puţină scoarţă, aşavcurn seaşteptase, glonţul puternic a făcut prafÎntreaga ramură. .

- O-o-oh! rămase fata cu guracăscată, În vreme ce-şi astupa urechile.cu mâinile. ÎI privi dintr-o parte, clipinddes: apoi ţâşni rapid În picioare. Erade-a dreptul terorizată.

- Nu, nu fugi! se răsti el.O prinse de mână.- Stai aici!Pentru un moment, a fost uimit de

puterea ei. Braţul ei liber se ridică ful-gerător, înarmat cu cuţitul de lemn, iar elîi imobiliză Încheietura. Muşchii ei erauca nişte corzi de oţel. Se zbătea cu toate

30

puterile; apoi, dintr-o dată, se potoli şirămase nernişcată În strânsoarea lui, caşi cum şi-ar fi spus, "ce sens are să telUPiicu un zeu?".

li dădu drumul.- Stai jos! mârâi el.Ea ascultă mai mult de' gestul lui

decât de voce. Se aşeză În faţa lul, penisip, uitându-se În sus spre el, iar Înochii ei de culoarea mierii se puteavedea o urmă de teamă şi multăoboseală. .

- Unde este tribul tău? o Întrebă elcu asprime, arătând cu degetul spre eaşi apoi, cu o mişcare cuprinzătoare,către pădure.

ÎI privi fără să Înţeleagă, iar el încercăaltfel.

- Atunci, unde-i casa ta? mirnă că.doarme.

Rezultatul a fost acelaşi, doar oprivire tulburată aruncată de ochii ei mi-nunaţi.

- Ce dracu! mârâi el. Ai un nume,nu-l aşa?Un nume!

Se lovi cu palma pe piept.- Alan. Ai priceput? Alan. Alan.Asta a priceput imediat.- Alan, repetă ea silitoare, privind În

sus spre el.Dar când lncercă s-o facă să-şi

acorde şi ei un nume, nu obţinu nici unrezultat. Singurul efect al eforturilor sale.a fost apariţia unei perplexităţi mai maripe chipul ei. În cele din urmă, reveni laîncercarea de a o face, ca În vreun feloarecare, să arate unde Îi este casa şitribul, În acest scop gesticulând În toatefelurile care i-au trecut prin cap. Şi, Însfârşit, se păru că ea a priceput.

Ezitând, se ridică În picioare şiscoase un vaiet adânc, ciudat şi plin dedurere. De Îndată primi răspuns dintufişuri şi Carver Împietri când văzu căapare aceeaşi haită de fiinţe indes-'criptibile. Probabil că pândiseră,

Anticipa/ia

ascunse undeva În imediata apropiere.Din nou, În vreme ce înaintau, au ocolitleşurile celor doi membri ucişi. .

Carver Îşi scoase rapid revolverul.Gestul său a fost urmat de un geamăt desuferinţă din partea fetei, care se aşezăÎn' faţa lui cu braţele desfăcute ca şi cumar fi vrut să apere haita sălbatică deameninţarea armei. ÎI Înfruntă plină deteamă şi totuşi sfidătoare, iar pe chipul eiÎntrebător se putea vedea cât de dezori-entată este. Părea să-I acuze pe bărbatcă o făcuse să-şi cheme tovarăşii numaicu scopul de a-i ameninţa cu moartea.

EI se uită la ei.- O.K., spuse el În cele din urmă.

Ce contează o pereche de specirnenerare, pe o insulă care e plină cu aşaceva? Spune-le să plece.

Ea ascultă de gestul lui autoritar.Haita ciudată se făcu nevăzută În tăcere,iar fata, ezitând, se dădu şi ea Înapoi, caşi cum ar fi vrut s-o urmeze, dar se opribrusc atunci când Îi spuse Carver.Atitudinea ei era tare ciudată, trădând, Înparte, teamă, dar mai ales un fel defascinaţie, ca şi cum n-ar fi Înţeles cuadevărat ce fel de fiinţă este zoologul.

Acesta era un simţământ împărtăşitîntr-o anumită măsură şi de el, pentru căÎn mod sigur era ceva foarte misterios să.întâlneştl, pe această anormală insulăAustin, o fată aibă. Ai fi zis că pe minus-cula insuliţă s-ar afla doar câte un specl-men, numai unul, din fiecare specie, iarea reprezenta omenirea'. Dar el tot seuita cuprins de uimire În ochii ei sălba-tici, de culoarea chihlimbarului. Şi, dinnou realiză că În această parte a insuleiAustin, pe care o traversase, nu văzusenici măcar două creaturi care să semeneuna cu cealaltă. Oare şi această fată eraun mutant, o variantă a altei specii şi nua celei umane, şi care, printr-o şansă cutotul întâmplătoare, adoptase o formăomenească perfectă? Ca, deexemplu,

Anticipa/ia 37

pisica ce aducea a câine, al cărui capzăcea pe plajă, acolo unde ÎI aruncaseel. Sau poate că ea era singurul repre-zentant al speciei umane pe insulă, erade dinaintea lui Adam, În grădină? Aexistat o femeie Înaintea lui Adam,reflectă el. ,

- O să-ţi spunem Lilith, zise elgânditor.

Numele se potrivea cu trăsăturile eiperfecte şi sălbatice şi cu ochii ei cavăpaia. Lilith, misterioasa fiinţă pe careAdam a găsit-o În Paradis, care eraacolo Înaintea lui şi mai Înainte ca Evasă fi fost 'creată.

- Ulith, repetă el. Alan - Lilith.Pricepi?

Imită şi ea su'netele şi gesturile;acceptă numele dat fără discuţie şi eraclar după cum răspundea la el că pri-cepu că acel sunet este un nume.Pentru că atunci când, după câtevaminute, el ÎI rosti, ochii ei de chihlimbarse îndreptară instantaneu spre chipul luişi rămaseră acolo, Într-o Întrebare mută.

Carver râse şi-şi reluă firul Incâlcit algândurilor. Cufundat În reverie, îşiscoase pipa, o umplu, apoi frecă un băţde chibrit şi o aprinse. Fu surprins de unvaiet înăbuşit scos de Lilith, şi ridicân-du-şi ochii o văzu cu mâna Întinsă.Pentru' o clipă, nu pricepu ce avea degând să facă, după care degetele ei sestrănseră În jurul jarului de la băţul dechibrit! Încercase să prindă flacăra deparcă ar fi fost un petic de pânză purtatde vânt.

Ţipă de durere şi de teamă. DeÎndată haita indescriptibilă apăru lamarginea pădurii, scoţând urlete demânie, iar Carver se răsuci pentru a oÎnfrunta. Dar din nou Lilith, revenlndu-şidin surpriza provocată de arsură, opri cuvocea sa haita. Şi-i trimise pe toţi să sefurişeze înapoi În penumbră. Îşi supsedegetele arse şi-şi îndreptă spre el ochii

măriţi de uimire. Deşi mai că nu-i veneasă creadă, el îşi dădu seama că fata nuînţelegea ce este focul!

În lada cu echipament se găsea şi osticlă cu alcool; o scoase şi, cu toate căştia că nu este cel mai potrivit remediupentru arsuri, luă mâna lui Lilith şi-i legăcele două degete băşicate cu o fâşie debatistă înmuiată În alcool. Dădu cudezinfectant şi peste urma lăsată deglonţ deasupra genunchiului ei. Ea gemuîncetişor din cauza usturimii, apoi, pemăsură ce aceasta dispărea, zâmbi, Învreme ce ochii ei ciudaţi urmăreau cufixitate norişorl! de fum de la pipa lui şinările Îi tremurau de mirosul pătrunzătorde tutun.

- Acum ce-o să fac cu tine? seÎntrebă Carver, fumând gânditor.

După toate aparenţele, Lilith n-aveanici o sugestie. Ea, pur şi simplu, conti-nua să se uite la el cu ochii holbaţi.

- Cel puţin, reluă el, ar trebui să ştiice se poate mânca pe insula astanebună. Tu mănsncl, nu-i aşa?

1;1 mimă acest lucru.Fata Înţelese imediat. Se ridică În

picioare, 'se duse până În locul În care

,

Desen de Walter Riess

32

zăcea corpul pisicii-câine şi păru pentruo clipă că-l miroase. Îşi scoase cuţitul delemn de la cingătoare, puse un picior golpe leş şi tăie o fâşie sângerândă decarne, Intinzându-i-o lui Carver. Apoirămase în mod clar surprinsă când el orefuză.

După câteva clipe Îşi retrase oferta,se mai uită o dată la faţa lui, şi-şi înfipseea În carne micuţii dinţi albi. Carver privicu interes cu câtă delicateţe a reuşit ea

. până şi această manevră dificilă, astfel,Încât buzele ei moi n-au fost pătate nicide cea mai mică picătură de sânge.

Însă propria lui foame era tot nepo-tolită. Se tot gândi cum să rezolve pro-blema, cum să o facă să înţeleagă astaşi în cele din urmă găsi o soluţie. .

- Lilith! spuse el tăios.Ochii ei se îndreptară imediat spre el.

EI arătă mai întâi spre carnea pe care oţinea ea, apoi spre zidul misterios alcopacilor.

- Fructe, Îi zise. Carne de copaci.Înţelegi?

Repetă din nou gesturile ce mimaupe cineva mâncând.

Din nou fata pricepu pe dată. Era

-_.=-:~-.,- -

{

Anticipa/ia

de-a dreptul ciudat, se gândi el, cât de"repede înţelege unele lucruri, pe câtăvreme altele, la fel de simple, par dincolode puterea ei de înţelegere. Bizar, aşacum tot ceea ce era pe insula Austin erabizar. Era oare Lilith, la urma urmelor, înîntregime umană? Merse alături de eapână la linia arborilor, aruncănd câte-oocheadă laterală spre ochii ei sălbaticide culoarea flăcărilor şi spre trăsăturileei frumoase, dar neîrnbtânzite, sălbatice,care o făceau să semene cu o driadă, cuun spiriduş. Se căţără rapid pe tai uzulcare începuse să se fărâmiţeze şi părusă dispară În mod misterios printreumbre. Pentru o clipă, în vreme ce secăţăra Înfrigurat după ea, Carver simţiun fior de teamă; aici ea putea să-iscape la fel de uşor ca şi cum ar fi fostîntr-adevăr o umbră. Sigur, n-avea niciun drept moral s-o reţlnă, cu excepţiacelui extrem de puţin plauzibil oferit deatacul ei; dar nu voia s-o piardă - nuîncă. Sau poate nu voia s-o piardă deloc.

- Lilith! strigă el de îndată ce ajunseÎn vârful ridicăturii.

Apăru aproape lângă cotul lui.Deasupra lor se împleteau ramurile unuigen de viţă de vie tare ciudată, caresemăna cu un fel de conifer agăţător, şicare era Încărcată cu nişte fructe alb-verzuide mărimea şi forma unui ou de găină.Lilith culese unul, îl desfăcu În jumătăţi cudegetele ei agile şi pe una dintre ele oridică până la nas. Mirosi cu atenţie, cu

.scrupulozitate, apoi aruncă fructul.- Pah bol spuse, strâmbând cu dez-

gust din nas.Găsi un alt fruct, extrem de neatră-

gător, format din cinci protuberanţe,asemănător unor degete ce ieşeaudintr-un disc fibros, aşa Încât luateîmpreună aveau înfăţişarea unei mâinimari, malformate. ÎI mirosi şi pe acestala fel de atent ca şi pe celălalt, apoizâmbi pieziş spre el.

- Bo! zise, Intlnzându-i-I.Carver ezită. La urma urmelor, nu tre-

cuse cu mult peste o oră de când fataÎncercase să-I ucidă. Oare nu era posibilca ea să încerce acelaşi lucru şi acum,oferindu-i un fruct otrăvit?

Ea agită obiectul acela neplăcut.- Bo! repetă ea, după care, exact ca şi

cum i-ar fi înţeles ezitarea, rupse unul dintredegete şi şi-I băgă în gură. Apoi îi zâmbi.

- Aşa e bine, Lilith.Îi zimâbi şi luă ce mai rămăsese.Chestia aia era mult mai plăcută la

gust decât la vedere. Fructul avea ungust dulce acrişor, care îi era vag fami-liar, dar nu putea să-I identifice. Cu toateacestea, Încurajat de exemplul lui Lilith,mâncă pănă îşi potoli foamea. j

Întâlnirea cu Lilith şi haita ei sălbaticăîl făcuse să uite de misiunea sa. Îndrep-tându-se înapoi spre plajă se posomorî,aducându-şi aminte că era aici ca AlanCarver, zoolog, şi nu În altă calitate. Darcu toate acestea - de unde puteaÎncepe? Era aici ca să clasifice şi săcaptureze specimene, dar ce putea facepe o insulă nebună unde fiecare crea-tură era o varietate necunoscută? Aicinu exista nici o posibilitate de clasificarepentru că nu existau clase. Nu era decâtcâte unul din fiecare - sau cel puţin aşase părea.

Mai deqrabă decât să se apuce de otreabă total lipsită de sens dată fiindaceastă situaţie, Carver îşi Îndreptăgândurile către altceva. Undeva, peinsula Austin, se găsea secretul acesteidezordini totale, şi i se păru o idee maibună să caute cheia acestei enigmedecât să-şi piardă timpul cu sarcina fărăde sfârşit a clasificării. Va explora insula.Spera să găsească vreun ciudat gaz vul-canic sau vreun zăcământ anormal deradioactiv - analog experimentelor luiMorgan cu raze X asupra unor culturi degermeni. Sau - sau altceva. Trebuia să

33Anticipa/ia

existe vreun răspuns..- Haide, l-ilith, spuse el pe un ton de

comandă şi o porni către vest, unde dea-lurile păreau să fie mai înaltedecât ridi-cătura din extremitatea estică a insulei.

Fata îl urmă cu obişnuita ei docilitate,cu ochii de culoarea mierii lipiţi de el,exprimând acel amestec ciudat deteamă, încântare, şi - poate - o scânteiede adoraţie.

Zoologul nu era prea preocupat dedezlegarea misterelor Încât să nu poată,din când În când, să arunce căte oprivire spre sălbatica frumuseţe a chipu-lui ei. Ba, la un moment dat, se surprinsechiar Încercând să şi-o Închipuie îrrtr-oîmbrăcăminte civilizată - părul castaniu-roşcat strâns sub una din rninusciâelepăIărioare fa modă, corpul qraţiosîmbrăcat În confecţii maidelicate decâtpielea uscată şi ruptă pe care o purta,picioarele În încălţăminte fină, iar. gle-znele în ciorapi. Se strâmbă şi-şi scoaseaceastă imagine din cap, dar nu-şi. mai

. bătu .capul să analizeze din ce cauză; i. se părea prea anormală sau prea -atră-gătoare? 8·.

O porniră în sus pe pantă. lrrsula.Austin era extrem de bine împădurttă, lafel ca şi insulele Auckland, totuşiÎnaintarea era uşoară, pentru că eravorba de o pădure, nu de o junglă. Opădure nebună, ce-i drept, .dar lipsită devegetaţie subarboricolă şi de năţişurs

Dintr-o dată ţâşni o umbră, apoi oalta. Dar .prima a fost doar un papagal"al reginei", care Îşi înălţa minunata lui'creastă, iar cea de-a doua doar un papa-gal-bufniţă. Păsările de pe insula Austinerau normale; ele erau pur şi simpluobişnuitele vietăţi cu pene din mărilesudului. De ce? Pentru că se deplasau,c,ăIătoreau sau erau purtate de furtuni depe o insulă pe alta. :; .

Se făcu după-amiază târziu pănă ceCarver ajunsa pe culme, unde se Inălţa

34

o platformă de bazalt negru, neîmpă-durită, asemenea turnului de observaţie'al unui pădurar. Se căţără pe marginileerodate ale acesteia şi, cu Lifith alăturide el, rămase pe loc pentru a privi pestevalea centrală a insulei Austin, cătremăgura de la extremitatea estică, oculme aproape egală cu aceea pe carese ~ăseau ei., Intre cele două puncte se Întindeapădurea sălbatică, În ale cărei adânc uriumbre albastru-verzui se rnişcau unduitede briză ca nişte valuri, vizibile din loc înloc, pe suprafata unui lac liniştit. Opasăre, ce părea să planeze mai mult,se rotea .undeva jos, iar mai departe,cam pe la mijlocul văil, se vedeastrălucind o apă. Ştia că acela trebuia săfie pârâiaşul pe care-it vizitase deja. Darnicălerl - absolut nicăieri - nu era nici unsemn de activitate omenească, care săexplice prezenta lui Lilith, nici fum, nicivreun luminiş, nimic.

Fata îi atinse bratul cu multă timidi-tate, şi arătă spre dealul dln parteaopusă.

- Pah bol spuse cu o voce tremurată.Probabil că a fost foarte clar pentru

ea că el n-a înţeles nimic, pentru că eaîncercă să completeze fraza.

- R-r-r-rl mârâi ea, strămoăndu-şlbuzele perfecte şi Încercând să-şi aratecolţii. Pah bo, lay S110t.

Arătă din nou către est.Oare înceroa.să-l spună că În acea

regiune se găseau ceva fiare .îngrozi-toare? Carver nu putea interpreta ges-turile eiin alt fel, iar fraza pe care o folo-slse era aceeaşi pe care o utitlzase pen-tru fructul otrăvit.

Îşi miji ochii, În vreme ce privea cumultă atenţie către înălţimea estică şi,dintr-o dată, tresări. Văzuse ceva, dar nupe dealul din cealaltă parte, ci undevajos, lângă firicelul de apă, la jumătatealnsulel.

AnticipaljQ

De umăr Îi atârna binoclul cu prismepe care-I folosea pentru a identificapăsările. Îşi puse instrumentul la ochi.Ceea ce a văzut, nu Îndeajuns de clarpentru a fi sigur, era un fel de zid sau Linfel de structură neregulată şi pe carecrescuse vegetaţia. Dar ar fi putut fizidurile În ruină ale unei mici căsuţe fărăacoperiş.

Soarele cobora spre vest. Acum eraprea târziu pentru o explorare, dar mâineva fi În regulă. Localiză În memorie ampla-samentul zidurilor, apoi începu să coboare.

Pe măsură ce se lăsa întunericul,Lilith începu să dea dovadă de o ciudatătndărătnlcle de a mai merge spre est,rămânând mereu În urmă, câteodatătrăgând cu timiditate de braţul lui. Dedouă ori a spus "Nu, nu!", iar Carver seîntrebă dacă acest cuvânt făcea partedin vocabularul ei sau l-a Învăţat de la e1.Dumnezeu Îi era martor, reflectă el

~amuzat, că folosise cuvântul destul dedes, aşa cum îl foloseşti când ai de-aface cu un copil.

Cu toate fructele pe care Lilith le totculesese, din timp în timp, pentru el, îiera-foame din nou. Pe plajă împuşcă ominunată Cygnus Atratus, o lebădăneagră australiană, şi o cără târînd-o, învreme ce Lilith, din nou cuprinsă deadmiraţie în fata împuşcăturii, îl urmaacum fără să mai ridice obiecţii.

Merse de-a lungul plajei până la ladalui; nu că zona aceea ar fi fost mai deacceptat decât oricare alta, dar dacăKolu şi Malloa ar fi fost să se întoarcă,sau dacă ar fi fost să conducă vreoexpediţie de salvare de pe corabiaFortune, acesta era locul în care vorcăuta mai întâi.

Adună vreascuri şi chiar când începusă se întunece, aprinse un foc.

Zâmbi, când o văzu pe Lilith căîncepe să intre în panică şi când a scosun "O-o-oh!" de teamă pură atunci când

AntiCipafia

flacăra chibritului se Întinse la vreascuri.Fără Îndoială că şi-a amintit de degetelece şi le arsese, aşa 'că a ocolit cu grijăflăcările pentru a veni şi a se lăsa pe vineîn spatele lui, În locul unde el stătea şi.curăţa de pene, pregătind marea pasăre.

Era clar că ea nu înţelegea ce vroiasă facă el, atunci când a străpunszburătoarea cu o ţepuşă.şl a început s-ofrigă, dar îl distră felul în care nările eisensibile fremătară la mirosul de lemnars şi carne ce se frige.

Când a fost gata, îi tăie o porţie defriptură cărnoasă, cu grăsime, aşa cum e .carnea de gâscă, şi zâmbi din nou lauimirea ei. O mâncă, dar cu multă grijă,dezorintată atât de căldură, cât şi degustul neobişnuit; fără Îndoială că ea arfi preferat-o crudă şi încă sângerândă.Atunci când termină, îşi curăţă. grăsimeade pe degete cu multă atenţie cu nisipud de lângă un ochi de apă.

Carver.se mai întreba încă ce să facăcu ea. Nu vroia s-o piardă, şi cu toateacestea nu putea sta treaz toată noapteaca s-o păzească. Avea frânghiile carelegaseră lada lui cu provizii; ai putea, îşiînchipuia, să-i lege mâinile şi picioarele;dar nu ştia de ce, însă ideea nu-I atrăgeadeloc. Ea era prea naivă, preaîncrezătoare, prea plină de respect şiteamă. Şi pe lângă toate astea, sălbaticăsau nu, era o fată aibă asupra căreia nuavea nici o autoritate legală.

În cele din urmă dădu din umeri şl-izâmbi lui Lilith, pe deasupra focului cestătea să se stingă, aceasta pierzându-şio parte din teama de flăcările jucăuşe.

- Faci cum vrei, spuse el cu amabili-tate. Mi-ar face plăcere să rămâni, darn-o să insist asupra acestui lucru.

Ea răspunse .zâmbetului lui cu pro-priul său surâs şi cu strălucirea ochilorde aceeaşi culoare ca a flăcărilor pecare le oglindeau, dar nu spuse nimic.Carver se întinse pe nlslp: era îndeajuns

35

de rece Încât activitatea deranjanţilorpurici să fie mult redusă, aşa că, după ovreme, adormi.

Odihna lui a fost Însă tot timpul Între-ruptă. Corul sălbatic al zgomotelor nopţiil-a deranjat din nou cu stranietatea sa, şise trezi pentru a o vedea pe Lilithuitându-se fix la tăciunii focului cesestingea. Ceva mai târziu s-a trezit dinnou; acum focul se stinsese de tot, iarLilith era În picioare. În vreme ce oprivea În tăcere, ea se Întoarse cătrepădure. Inima i se opri; ea pleca.

Dar se opri. Se aplecă spre cevaÎntunecat - trupul uneia dintre creaturilepe care le Împuşcase el. Era cea maimare; o văzu cum se căzneşte s-oridice, şi văzând că e grea, o târl cu difi- .cultate până la ridicătura coraligenă şiacolo o rostogoli În mare.

Se Întoarse Încet; ridică În braţe cor-pul mai mic şi repetă actiunea, rămâ-nând nemişcată câteva minute lângăapa neagră. Când se Întoarse din nou,pentru o clipă faţa îi fu luminată de Itmace răsărea, iar el îi văzu ochii Înotând Înlacrimi. Atunci el ştiu că asistase la oÎnmormântare.

O urmări ÎM tăcere. Se lăsă jospenisip În apropierea g'rămezii negre decenuşă, dar nu părea să-i tlesornn.Beuita atât de fix şi cu atâta teamă spreest, Încât Carver presimţi ceva rău.Când era gata să se ridice şi el, Lilith, caşi cum după o lungă gândire ajunsese lao hotărîre, dintr-o dată ţâşni În picioareşi o zbughi prin nisip către copaci.

Surprins, privi către umbre, iar din-spre ele se Înălţă aceeaşi chemarestranie pe care o mai auzise şi Înainte.Îşi încordă auzul şi fu sigur că dintrecopaci se auzi un lătrat slab. Îşichemase haita. Carver Îşi scoase fărăzgomot revolverul din tocul său şi seridică pe jumătate, sprijinindu-se într-unbraţ.

36

Lilith reapăru. În spatele ei se vedeauumbre mai Întunecate decât tufişurileîntunecate, forme sălbatice ce stăteau lapândă, iar mâna lui Carver se strânsemai tare pe revolverul său,

Dar nu a fost nici un atac. Fatascoase un sunet jos, pe ton de comandă,umbrele târîtoare dispărură, iar ea seÎntoarse singură pe locul ei de pe nisip.

Zoologul îi putea vedea chipul, palidca argintul în lumina lunii, atunci când eaÎI privi, dar el rămase nemişcat, aparentadormit, şi Lilith, pentru moment, părugata să-I imite.' Teama dispăruse de petrăsăturile ei; era mai calmă, mai sigurăpe' sine. Dintr-o dată, Carver îşi.dăduseama de ce; Îşi pusese haita să stea degardă Împotriva acelui pericol, oricare arfi tostel, care venea dinspre est.

Zorii 'ÎI treziră. Lilith Încă dormea, penisip, ghemuită ca un eopu şi, pentru ovreme, rămase cu privirea aţintită În jos,asupra ei. Era foarte frumoasă şi acum,cu ochii ei rnaro-roşcaţl Inchişi, păreamult mai puţin misterioasă; nu mai păreasă fie vreo nimfă sau driadă a insulei, cidoar o fată primitivă, foarte drăguţă. Şicu toate acestea el descoperise - sauÎncepea să bănuiască - adevăruldemenţial al insulei Austin. Dacă era celpe care-I intuia şi de care se temea,atunci era tot una cu a se' fi îndrăgostitde un sfinx, de o sirenă sau de o femeiecentaur, ar fi avut aceleaşi şanse pecare le avea cu Lilith.

Îşi făcu curaj.- Lilith! o chemă el ursuz.Ea se trezi cu un Început de spaimă.

Pentru o clipă, îl privi în ochi, cu groază;apoi îşi aminti, rămase cu gura căscatăşi zâmbi sfios. Surâsul ei îl făcu- să-şiamintească cu greu care era cauzacare-I făcea să se teamă de ea, pentrucă arăta minunat 'şi extrem de umană cuexcepţia ochilor ei sălbatici de culoareaflăcărilor, dar poate că ceea ce-şi lma-

Anticipa/ia

gina el că vede În aceştia nu era altcevadecât propria lui imaginaţie .

. EI se îndreptă către copaci, iar ~a îlurmă. Nu se vedea nici o urmă a bes-tiilor care o păzeau .de regulă, însăCarver le bănuia prezenţa în apropiere.EI îşi încropi din nou dejunul din fructeculese de Lilith şi alese fără greşeală,din aproape infinita varietate existentă,tolosindu-se de simţul mirosului. Carverîşi spuse, cuprins de interes, că mirosulpare să fie mijlocul hotărîtor pentru aidentifica genurile anormale de plante depe această insulă ..

Mirosul este de natură chimică.Deosebirile din punct de vedere chimicînseamnă deosebiri glandulare, iar la oultimă analiză, deosebirile glandulare sedovedesc a proveni din diferenţierirasiale. Este foarte posibil ca ceea cedeosebeşte o pisică, să spunem, de uncâine să fie, în ultimă instanţă, o dife-renţă de secreţie glandulară. Se încruntăgândindu-se la acest lucru şi se uităîndeaproape la Lilith; dar, oricât s-ar fiuitat, ea nu părea, nici mai mult nici maipuţin, decât o micuţă sălbatică neobiş-nuit de drăguţă - singura excepţie fiindochii.

Se îndreptă către partea estică ainsulei, având de gând să urmeze pârâulpână la locul unde se găseau rămăşiţeleacelei cabane, dacă erau într-adevărrămăşiţele unei cabane. Remarcă dinnou nervozitatea ce o cuprindea pe fată,pe măsură ce se apropiau de pârâulcare împărţea în două partea aceasta avăii. Iar dacă teama nu venea de la osimplă superstiţie, Însemna că acolo eraceva periculos. Îşi examină din nouarma, apoi îşi continuă drumul.

Pe malul pârâului, l.ilith începu să secodească. ÎI apucă de braţ şi-I traseînapoi, tânguindu-se şi repetândînspăimântată: "Nu, nu-nul".

Când el o priv: întrebător, ea nu făcu

altceva decât să repete fraza de ieri.- Lay stiot, zise, neliniştită, cuprinsă

de teamă. Lay shot!- Hâmmm! mormăi el. Un tun ar fi

singurul despre care am auzit că ar fiputut. ..

Se întoarse, pentru a urma cursulapei care curgea domol prin pădure.

Lilith rămase în urmă. Pur şi simplunu se putea hotărî să-I urmeze acolo.Pentru o clipă se opri uitându-se înapoicătre silueta ei încântătoare, apoi seîntoarse şi porni mai departe. Mai binear fi ca ea să rămână acolo unde era şiîncă 'şi mai bine dacă n-ar mai vedea-oniciodată, pentru că este prea frumoasăpentru a se afla atât de aproape de el. Şicu toate acestea, Dumnezeu îi era mar-tor, îŞi spuse, pare îndeajuns de umană.

Dar Lilith era de altă părere. DeÎndată ce se convin se că el era hotărîtsă-şi continue drumul, scoase un strigătplin de teamă.

- Alan! îl chemă. AI-an!E'I' se întoarse, surprins ca IŞI

arnintise numele lui şi o văzu cumlâşrYeşte dintr-o dată, pentru a i sealătura. Era palidă, groaznic deînspăimântată, dar nu vroia să-I lase săse ducă singur.

Cu toate acestea, nu era nimic caresă indice că această regiune ar fi fostmai periculoasă decât restul insulei. Eraaceeaşi bogăţie nebunească de tipuri devegetaţie, aceleaşi frunze, flori şi fructe.Numai că erau 'mai puţine păsări, saudoar i se părea lui?

Totuşi, ceva îl făcu să încetineascămersul. Uneori malul estic al pârâuluipărea mult mai liber decât cel pe care segăseau ei, dar în mod constant Lilithrefuza să-i permită să traverseze. Atuncicând el încerca, ea se agăţa cu atâtadisperare şi violenţă de braţele lui, încât,în cele din urmă, el renunţă şi continuăsă-şi croiască drum prin hăţişurile de pe

37Anticipa/ia

mal. Era ca şi cum cursul apei ar fi fost olinie despărţitoare, o frontieră sau - seÎncruntă - o graniţă.

Pe la amiază au ajuns Într-un loc pecare Carver ÎI ştia ca aflându-se foarteaproape de zona pe care o căuta. Seuită de-a lungul tunelului de vegetaţiecare se contopea perfect cu zidul păduriişi văzu construcţia.

Era un fel de cabană, sau rămăşiţeleuneia. Pereţii din buşteni stăteau Încă Înpicioare, însă acoperişul, fără îndoialădin frunze, dispăruse de multă vreme.Dar ceea ce-I şocă pe Carver era certi-tudinea că aceasta nu fusese construităde indigeni, acest lucru rele şind dindesignul ei şi din felul în care erau tăiatedeschiderile pentru ferestre şi uşă.Fusese aproape sigur adăpostul unui albşi avusese, după toate aparenţele, treicamere.

Se găseau pe malul estic al râuleţuluicare ajunsese acum un simplu firicel deapă, iar cursul lui ba se lăţea In-miciochiuri, ba se Îngusta când Întâlneaminuscule praguri. Sări peste el neluăndÎn seamă ţipătul Înspăimântat al lui Lilith,Dar când Îi privi faţa, se opri. Minunaţi! eiochi de culoarea mierii erau măriţi degroază, În vreme ce buzele strânse for-mau o dungă îngustă ce exp.rima ohotărîre sălbatică. Atunci cândpăşipeste râuleţ pentru a i se alătura, arătaaşa cum trebuie să fi arătat martirii Înantichitate, atunci când intrau în arenăsă Înfrunte leii. Arăta aproape ca şl'cumar fi spus: "Dacă va fi să mori, atunci voimuri şi eu alături de tine". \

Şi cu toate acestea, perimetrulpereţilor pr ăbuşiţi nu cuprindea nimiccare să inspire teamă. Nu se găseaacolo nici un fel de viaţă animala, cuexcepţia unei creaturi mlnuscu!e,asemănătoare unui 'şobolan care, laapropierea lor, s-a strecurat rapid afarăprintre buşteni. Carver privi de [ur-irhpre-

jur la interiorul invadat de iarbă şi feriqi,şi la rămăşiţele putrede ale mobilei şibuştenilor prăbuşiţi. Trecuseră ani buni,cel puţin vreo zece, de când acest loc numai adăpostise oameni.

Piciorul lui lovi ceva. Privi tn jos şivăzu În iarbă un craniu şi un femuruman. Şi apoi alte oase, cu toate că niciunul dintre ele nu se găsea În poziţia sanormală. Fostul lor proprietar trebuie săfi murit acolo unde se aflau urmelecabanei prăbuşite, iar apoi a fost târîtaici de - ei bine, de orice-ar fi fost acelacare se infruptase din rărnăşlţele unuiom.

Se uită cu coada ochiului către Lilith,dar ea nu făcea altceva decât săprivească cu groază spre est. Nu remar-case oasele, sau dacă le văzuse, nuprezentaseră nici un Înţeles' pentru ea.Carver căută cu multă delicateţe printreele un indiciu' legat de identitate arămăşiţelor dar, cu excepţia unei cata-rame ruginite de curea, nu mai găsinimic. Ceea ce, bineînţeles, era puţin;proprietarul fusese un bărbat, foarteprobabil unul alb.

Majoritatea rămăşiţelor erau Îngro-pate la câţiva centimetri în pământulcare se acumulase În decursul anilor.Răscoli printre fragmentele a ceea cetrebuie să fi fost cândva o ceaşcă şi, dinnou, piciorul său lovi ceva tare şi rotund;de data aceasta nu mai era un craniu, ciun borcan obişnuit.

ÎI ridică. Era Închis bine şi în el segăsea ceva. Capacul ruginit de atăţia aniera înţepenit fără speranţă; Carversparse borcanullovindu-I de un buştean.Dintre cioburi ridică un caiet cu paginilesfărâmicioase şi Îngălbenite Ia marginide trecerea timpului. Înjură Încetişorcând vreo duzină de foi i se dezintegrarăÎn mâini, dar cele rămase .păreau mairezistente. Se aşeză pe buştean şi seuită peste Însemnările a căror cerneală

38 . -, Anticipa/ia

aproape că nu se mai vedea.Descifră o dată şi un nume. Numele

. era Ambrose Callan, iar data - 25octombrie 1921. Se încruntă. În 1921 el- ia sa vedem, îşi spuse, acum cinci-sprezece ani - era la şcoala primară. Şicu toate astea numele De AmbroseCallan i se părea cunoscut:

Mai citi câteva rânduri aproapeşterse, apoi privi gânditor în sus.lhseamnă că, acesta era omul. Îşi aduseaminte de expediţia lui Callan, pentru căla acea vârstă fusese interesat de locuriîndepărtate, de explorări şi aventuri, aşacum e interesat orice tânăr, nu-i aşa?Profesorul Ambrose Callan din Northern;începu să-şi amintească faptul căMorgan şi-a bazat o parte dinexperienţele sale în legătură cu speciileartificiale - evolutie sintetică - pe obser-vaţiile lui Callan.

Dar tot ceea ce înfăptuise Morganprin expunerea plasmei qerrninate laraze X intense se reducea la creareaunor noi specii de muscullţe de oţet,Drosophila. Nimic de genul balarnuculuide pe insula Austin. Mai aruncă o privire.către încordata şi înspăimântata l.ilith şise cutremură, pentru că părea atât dedrăguţă, atât de umană. Îşi întoarse ochiicătre paginile sfărâmicioase şi continuăsă citească, pentru că aici, în sfârşit, eraaproape de cheia misterului.

Tresări, surprins de strigătul degroază al lui Lilith.

- Lay shot! ţipă ea. Alan, ·'ay shot!Se uită în direcţia spre care arăta ea,

dar nu văzu nimic. Ochii ei erau fărăîndoială mai ageri decât ai lui. Totuşi,acolo, în pădure, printre umbrele lungiale după-amiezii, ceva se mişcă. Pentruo clipă îl văzu foarte clar - un pigmeuduşmănos, asemenea creaturii înspăi-mântătoare cu ochi de pisică pe care ozărise î!J vreme ce bea din râuleţ.Asemenea ei? Nu! Trebuia să fie chiar

Anficipafia

aceeaşi creatură, pentru că aici, peinsula Austin, nici o fiinţă nu seamănă cualta, şi nici nu ar fi posibil acest lucrudecât printr-o întâmplare incredibilă.

Fiinta dispăru mai înainte ca el să fiputut să-şi scoată arma, dar la adăpostulîntunecimii şi umbrelor pândeau şi altefiinţe şi alţi ochi ce păreau luminaţi de ointeligentă umană. Trase în direcţia lor,iar drept răspuns se auzi un strigăt stri-dent, şi i se păru că formele se retraserăun pic, cel puţin pentru o vreme. Dar seîntoarseră, şi atunci văzu fără să se maimire, hoarda de creaturi de coşmar.

Îşi îndesă caietul cu Însemnări înbuzunar şi o apucă pe Lilith de înche-ietura mâinii, pentru că aceasta rămă-sese ca paralizată de groază. Se retraseieşind prin peretele fără uşă şi traversărăuleţul îngust. Fata părea ameţită, pejumătate hipnotizată, de câte ori zăreacreaturile care îi urmăreau. Ochii Îi eraumăriţi de teamă şi mergea fără să vadă,împiedicându-se. El mai trase un foc Îndirecţia umbrelor. ;.

Asta păru să o trezească pe Lilith.- Lay shot! scânci ea, apoi îşi adună

curajul.Scoase acea chemare ciudată, şi de

undeva i se răspunse, apoi din depărtaremai primi un răspuns.

Haita ei se aduna pentru a o apăra,iar Carver se simţi dintr-o dată cuprinsde frică pentru poziţia lui; se putea găsiprins între doi duşmani!

N-a uitat niciodată acea retragerede-a lungul micului pârâu. Numai Într-undelir ar mai putea vedea luptele sălba-tice la care a fost martor, Încleştareamortală dintre creaturile care nu sunt În .Întregime naturale, fiinţe care se luptaucu frenezia dementă a unor anormali şi aunor proscrişi, şi numai Într-un coşamrar mai putea auzi acele urlete nepă-mântene. EI şi cu Lilith ar fi fost sfâşiaţlpe dată dacă n-ar fi intervenit haita ei;

39

membrii acesteia au ţâşnit dintr-o datădin umbră, mârâind înfundat şi bestial,ocolindu-I cu grijă pe Carver, dar fără aarăta nici urmă de teamă faţă de cele-lalte creaturi.

Văzu, sau mai degrabă simţi, cevacare îi scăpase mai devreme obser-vaţiei. În ciuda staturii lor, şi oricare le-arfi fost înfăţişarea, haita lui Lilith era alcă-tuită din fiinţe asemănătoare câinilor.Bineînţeles, nu ca aspect exterior; eravorba de ceva mai profund, de cevalegat de natura, .de caracterul lor.

Iar duşmanii acestora, cu toate căerau creaturi sălbatice, de coşmar,aveau ceva de felină în ei. Nu înînfăţişare, ci în caracterul şi acţiunile lor.De exemplu, modul lor de luptă -: întăcere, folosindu-şi ghearele ucigaşe şicolţii ca nişte ace, nimic din stilul deluptă al rasei canine, numai săriturile şighearele erau ca ale felinelor. Însă ceeace aveau de pisică în ele, era contrazisde înfăţişarea lor exterioară, enorm devariată, de la forma semi-umană a micu-lui demon de la pârâu, până la niştecreaturi cu cap de şarpe, la fel de aqereşi de puternice precum o panteră. Şi rup-tau cu o ferocitate şi o inteligenţă efectivanormale.

Arma i-a fost lui Carver de mare folos.A tras ori de câte ori a avut vreo ţintă vizi-bilă, ceea ce nu s-a întâmplat prea des;dar reuşitele sale ocazionale păreau săinspire respect adversarilor săi.

Lilith, lipsită de armă, cu excepţiaunor pietre şi a cuţitului său de lemn.purşi simplu, rămase aproape lipită de el, învreme ce ~-aLJretras încet către plajă.Înaintarea lor era înnebunitor de înceată,şi Carver observă cu nelinişte căumbrele începeau să se lungească spreest, ca şi cum ar fi vrut să întâmpinenoaptea ce se furişa dinspre aceajumătate a lumii. Or noaptea Însemnapericol.

40

Dacă puteau ajunge până la plajă şidacă haita lui Lilith îi putea ţine pe ceilalţila respect până când Carver ar fi aprinsun foc, s-ar fi putut să supravieţuiască.Dar creaturile allate cu Lilith eraucopleşite, depăşite ca număr, fără nici osperanţă. Cu cât una dintre ele seprăbuşea mai repede, cu atât mai rapiderau sfâşiate şi celelalte, asemeneagheţii, care, cu cât este mai puţină, cuatât se topeşte mai repede.

Mergând cu spatele, Carver fu lumi-nat dintr-o dată de o lumină portocalie.Pe plajă! Soarele atinsese dejaridicătura de coral, iar întunericul urmasă se înstăpânească în câteva minute -câteva minute scurte.

Drn tufişuri ieşiră rămăşiţele haitei luiLilith, vreo jumătate de duzină de crea-turi imposibil de descris, mârâind,arătându-şi colţii, gâfâind epuizate şipline de sânge. Pentru moment nu maierau atacate de urmăritori; inamicilor lorasemănători cu pisicile, le plăcea săpândească la adăpostul umbrelor.

. Carver se dădu mai mult înapoi, simţindcum, pe măsură ce propria-i umbră selungea, În acel scurt moment de asfinţitcare desparte ziua de noapte la aceastălatitudine, el era cuprins tot mai tare deun sentiment de zădărnicie. Şi, exact înmomentul în care o târî după el pe Lilithpână la ridicătura de coral, întunericul selăsă brusc.

Văzu cum reîncepe atacul arne-nlnţător.vumbre stranii se desprinserădin întunericul şi mai adânc al pădurii.Jos, una dintre fiinţele de nedescrisscheună încet. Pe nisipul plajei de corali,pentru o clipă liberă de orice creatură,apăru micuţul diavol cu Înfăţişare pejumătate umană, scoţând un fel de eunetsacadat şi ameninţător. Era de parcăacea creatură se avântase, asemeneaunui conducător de oşti care îşi în-deamnă trupele sa atace.

,Anticipa/ia

Carver alese acea fiinţă drept ţintă.Arma Îi fulgeră, mârâitura ameninţătoarese transformă Într-un geamăt de agonieşi atacul se produse.

Haita lui Lilith se ghemui la pământ,dar Carver ştiu că acela era sfârşitul.Trase. Umbrele fremătătoare năvăliră.Magazia revolverului i se goli; acum numai avea timp s-o Încarce. Aşa căÎntoarse arma pentru a o folosi ca pe unciomag. O simţi pe Lilith cum seÎncordează lângă el.

Şi apoi atacul se opri. La unison, caşi cum ar fi primit un ordin, umbrelerămaseră nemişcate şi tăcute, cuexcepţia gemetelor slabe ale creat uriimuribunde de pe nisip. Când umbrele semişcară din nou, au mers În sens invers- către copaci!

Carver Înghiţi În sec. Îi atrase atenţiao uşoară lumină tremurătoare pe zidulpădurii şi se răsuci dintr-o dată. Eraadevărat! În josul plajei, acolo unde îşilăsase lada cu provizii, ardea un foc şi,În plină lumină, cu faţa spre ei, segăseau siluete umane. Pericolulnecunoscut al focului pusese pe fugăatacatorii.

Privi cu atenţie. Pe mare, a cărei apăera acum mai Întunecată decât luminastinsă a vestului, se vedea o siluetăfamiliară. Fortune! Oamenii de acoloerau asociaţii săi; auziseră Împuşcăturileşi aprinseseră focul pentru a-I ghida.

- Lilith! se precipită el. Priveşteacolo. Haide! ,

Dar fata se trase Înapoi. Rămăşiţelehaitei ei se adăposti se În spatele bariereide coral, cât mai departe de temutul foc.Lilith nu se speriase de data aceasta defoc, ci de siluetele Întunecate din jurulacestuia, şi Alan Carver se găsi dintr-odată faţă În faţă cu cea mai dificilăhotărîre din viaţa sa.

Putea s-o lase aici. De altfel, ştia căea nu-I va urma, Înţelegea asta din lumi-

Anficipajia

na tragică a ochilor ei de culoarea mierii.Şi dincolo de orice Îndoială, acesta eracel mai bun lucru de făcut, pentru că totnu se putea căsători cu ea. Nimeni nus-ar putea căsători vreodată cu ea, iarea era prea frumoasă pentru a fi dusăprintre bărbaţii care s-ar putea îndrăgostide ea, aşa cum se Intârnpla se şi cuCarver. Şi cutremură când îi trecu prinminte un gând. Copiii! Ce fel de copii arnaşte Lilith? Nici un bărbat nu-şi puteaasuma riscul paternităţii, existând posi-bilitatea ca şi Lilith să fie atinsă deblestemul insulei Austin.

Se răsuci plin de tristeţe şi făcu unpas-doi spre foc. Apoi se întoarse.

- Haide, Lilith, spuse el cu blândeţeşi adăugă îndurerat: s-au căsătorit şi alţioameni, au trăit şi au murit fără copii. Îmiînchipui că putem face şi noi asta.

I

I

41

Fortune plutea peste talazurile verzi,Inaintând spre nord, către NouaZeelandă. Carver zâmbi larg, În vremece se Întinse pe un şezlong, pe punte.Halburton încă mai privea cu părere derău către linia albăstruie care era insulaAustin.

- Las-o baltă, Vance, chicoti Carver.N-ai putea clasifica flora aceea nici într-osută de ani, iar dacă ai putea, la ce arfolosi? Oricum, nu e decât un exemplardin fiecare specie.

-:- Mi-aş da două degete de lapicioare şi un deget de la mână ca săpot Încerca, îi răspunse Halburton. Tu aiavut la dispoziţie aproape trei zile, şi ai fiputut avea mai multe dacă nu l-ai fi rănitpe Malloa. Dacă focul tău nu l-ar fi rănitla mână, În mod sigur s-ar fi dus acasă,pe insulele Cahthan. Ăsta a fost singurulmotiv că nu s-a îndreptat spre insulaMacquarie.

- Şi norocul meu. Focul vostru a puspe fugă pisicile.

I

I

- Pisicile, zici? Te-ar deranja să-mimai explici o dată cum a fost cu asta,Alan? E atât de multă nebunie încâtn-am priceput încă totul.

- Sigur. Doar să fii atent laexplicaţiile profesorului şi o să pricepitot.

Rânji.- Ca să fiu cinstit, la începu n-am

avut nici eu nici cea mai mică idee.Întreaga insulă părea dementă. N-amvăzut nici măcar două vieţuitoare caresă semene! Doar câte una din fiecarespecie, şi toate numai specii necunos-cute. N-am avut nici un indiciu pânăcând n-am întâlnit-o pe Lilith. Atunci amobservat că ea le deosebea după miros.Făcea deosebirea între fructele bune şicele otrăvitoare după miros, şi a identifi-cat până şi acea creatură-pisică pe caream împuşcat-o tot după miros. Pe aceeao putea mânca pentru că era unduşman, dar nu 's-ar fi atins de crea-turile-câini pe care le-am împuşcat dinhaita ei.

- Şi ce-i cu asta? întrebă Halburton,încruntându-se.

- Ei bine, mirosul este un simţ chi-mic. Este mult mai important decâtforma exterioară, deoarece caracteris-ticile chimice ale unui organism sebazează pe secreţi a glandelor sale.Atunci am început să suspectez că natu-ra fundamentală a tuturor vieţuitoarelorde pe insula Austin era aceeaşi ca acelor de peste tot din altă parte. Nu natu-ra era cea care fusese schimbată, cinumai forma. Înţelegi? "

- Câtuşi de puţin. -- O să pricepi. Bineînţeles că ştii ce

sunt cromozom ii. Sunt cei care transmitereditatea, sau mai degrabă, conform luiWeissman, ei sunt purtătorii genelorcare transmit determinanţii care asigurăereditatea. O fiinţă umană are patruzecişi opt de cromozomi. de la fiecare

42

părinte primind câte douăzeci şi patru.- Tot atăţla are şi o tomată, replică

Halburton.- Da, dar cei patruzeci şi opt de cro-

mozomi ai unei tomate conţin o infor- \rnaţie ereditară total diferită; în caz con-trar existând posibilitatea încrucişăriiîntre o fiinţă omenească şi o tomată: Darpentru a ne întoarce la subiectul nostru,toate deosebirile dintre indivizi provin dinmodul în care hazardul amestecă aceştipatruzeci şi opt de cromozomi cuîncărcătura lor determinantă. Acest lucrulimitează foarte clar posibilele variaţii. Deexemplu, culoarea ochilor a fost loca-lizată într-una din genele celei. de a treiaperechi de cromozomi. Considerând căaceastă genă conţine de două ori maimulţi determinanţi pentru culoareacăpruie a ochilor decât determinanţi pen-tru culoarea albastră, şansele sunt doi launu ca copilul oricărui bărbat sau aloricărei femei care are acel cromozom,să aibă ochi căprui - .da,că partenerulsău nu are o tendinţă preponderentă înnici una din direcţii. Înţelegi?

- Ştiu toate astea. Treci la AmbroseCallan şi caietul lui de însemnări.

- Ajung şi la asta. Acum, reamin-teşte-ţi că aceşti determinanţi conţinÎntreaga zestre ereditară, care includeforma, mărimea, inteligenţa, caracterul,culoarea pietii - totul. Oamenii - sauplantele şi animalele - diferă datoritănumărului imens de posibilităţi de a secombina cei patruzeci şi opt de cromo-zomi cu încărcătura lor de gene şi deter-minanţi. Dar acest număr nu este infinit.Există limite, în ceea ce priveştemărimea, culoarea, inteligenţa. Nimenin-a văzut vreodată, de exemplu, o rasă"umană cu păr de culoare azurie.

- Şi nici c-o să vrea cineva să vadăvreodată aşa ceva! mormăi Halburton.

- Şi, continuă Carver, asta pentru căcromozomii umani nu conţin determi-

-..

Anticipa/ia

nanţl pentru păr albastru. Dar - şi - Se Întindeau?aceasta este Ideea lui Cailan - să pre- - Bineînţeles. Fiecare arbore pesupunem că am putea mări numărul de care-I trata răspândea, cu ajutorui vântu-cromozomi dintr:un anurpe ovul. Ce se lui, polen cu multi-cromozomi, iar înÎntâmplă atunci? In ceea ce-i priveşte pe ceea ce priveşte pisicile ... Oricum,oameni sau tomatele, dacă În loc de polenul aber.ant deşi a fertilizat ovulepatruzeci şi opt, celulele lor ar conţine normale, rezultatul a fost o monstruozi-patru sute optzeci de ·cromozomi, tate - sămânţa conţinând un număr nor-numărul variaţii lor ar fi de zece ori mai mal de cromozomi proveniţi de la unmare decât acum. De exemplu, În ceea părinte şi de zece ori mai mulţi de lace priveşte Înălţimea, În loc de variaţiile celălalt. Variaţiile erau fără sfârşit. Ştiiposibile În prezent, care se situează În cât de rapid cresc de regulă copaciilimitele a vreo şaptezeci de centimetri, kauri şi ferigile arbori, dar acestea aveauacestea ar putea ajunge la diferenţe de o viteză de creştere de zece ori maişapte metri! Iar ca formă - un om ar putea mare. Formele aberante au invadatsă semene aproape cu orice! Desigur, Întreaga insulă, făcând ca reprezentanţiiaproape cu orice În limitele ordinului normali ai speciilor să dispară. Iarmamiferelor. În ce priveşte inteligenta... radiaţiile lui Callan şi, poate, şi injecţiile

Făcu o pauză, rămânând pe gânduri.. sale, au afectat şi viaţa indigenă a- Dar cum propunea Callan să se insulei Austin - şobolan ii, liliecii. Aceştia

Înfăptuiască această acţiune de inserare au Început să dea naştere unor rnutanţi.a unor cromozomi În plus? Cromozomii Callan a venit aici în 1~18 şi, până cândsunt microscopici, iar genele de-abia a realizat propria-i tragedie, Austin adacă sunt vizibile la microscopul cu cea devenit o insulă populată de monştri,mai mare putere de mărire şi nimeni n-a unde un copil nu semăna câtuşi de puţinvăzut vreodată un determinant. cu părinţii săi, decât printr-o şansă

- Nu ştiu cum, spuse Carvercu incredibilă.gravitate. O parte din Însemnările sale - Propria-i tragedie? Ce vrei să spui?s-au făcut praf şi descrierea metodei tre- - Ei bine, Callan era biolog, nubule să se fi pierdut o dată cu acele expert În radiaţii. Nu ştiu exact ce s-apagini. Morgan foloseşte radiaţia dură, întâmplat. Expunerea Îndelungată ladar atât obiectul, cât şi rezultatele razeX produce afsuri, ulcere, cancere.cercetărilor sale sunt diferite. EI nu Poate Callan nu şi-a luat toate măsurileschimbă numărul de cromozomi. de siguranţă pentru a ecrana aparatul,

Făcu o mică pauză, ezitând să continue. sau poate folosea o radiaţie extrem de- Callan cred că a folosit o combi- penetrantă. Oricum, prima care s-a

naţie de radiaţii şi injecţii, reluă el. Nu îmbqJnăvit a fost soţia lui - un ulcer care,ştiu. Tot ce ştiu este că a rămas pe până la urmă, a dat În cancer. Avea uninsula Austin patru sau cinci ani, şi că radio - mai degrabă un radloteleqraf, Învenise acolo Împreună doar cu soţia lui. 1921:- aşa că a chemat o mică ambar-Partea asta a însemnărilor este îndea- caţie din insulele Chatharn. Care însăjuns de·clară. Începuse să trateze vege- s-a scufundat lângă acea barieră detalia din apropierea cabanei sale şi cele coral, iar Callan, ajuns la disperare, acâteva pisici şi câini pe care îi adusese / reuşit într-un fel oarecare să-şi distrugăcu el. Apoi a descoperit că schimbările şi aparatul de radiotelegrafie. Înţelegi, nuprovocate se Întindeau ca o boală. era electrician. Erau nişte vremuri tulburi

Anticipa/ia 43

pe-atunci, după terminarea Războiului.O dată cu scufundarea micii corăbii a luiCallan, nimeni nu a mai ştiut ce s-aÎntâmplat exact cu el, iar după o vreme,a fost uitat. Când soţia lui a murit, aîngropat-o; dar atunci când a murit şi el,nu mai era nimeni care să-I îngroape şi peel. Descendenţii pisicilor s-au ocupat decadavrullui, şi cu asta totul s-a terminat.

- Daa? Şi cum e cu Lilith?- Da, spuse Carver liniştit. Ce-i .cu

ea? Când am început să intuiesc secre-tul insulei Austin, acest lucru m-aneliniştit. Mă întrebam, oare Lilith era Înîntregime umană sau era şi ea infectatăde epidemia variaţiei, aşa Încât şidescendenţii ei ar putea fi la fel de diferiţiprecum progeniturile pisicilor? Nu rosteanici măcar un cuvânt În nici o limbă pecare o cunoşteam - sau cel puţin aşacredeam - şi, pur şi simplu, nu-i găseamlocul În acest tablou. Dar jurnalul luiCallan şi Însemnările .sale au rezolvatproblema aceasta pentru mine.

-Cum?- Ea este fiica căpitanului ce, con-

ducea corabia lui Callan, pe care o sal-vase atunci când aceasta se izbi~e debariera de coral. Pe vremea aceea aveacinci ani', ceea ce face ca acum să aibăaproape douăzeci. În ceea ce priveştelimbajul, poate că ar fi trebuit sărecunosc cele câteva cuvinte stâlcite pe

1

care şi le amintea. De exemplu, G'm an,era comment - adică "cum?". Iar pah ba,era, pur şi simplu, pas bon, "nu e.bun".Asta a spus ea despre fructul otrăvit. Şilay shot era les chats, pentru că, într-unanumit fel, îşi aducea arninte , sausimţea, că acele creaturi din parteaestică erau pisici. Timp de cincisprezeceani, de ea au avut grijă creaturile -câini,care în ciuda formelor lor .erau, la 'urmaurmelor, câini prin. natura lor, Ş,i decicredincioşi stăpânei lor. Iar Între celedouă .grupuri era un război fără sfârşit.

44

- Dar eşti sigur că Lilith nu a fostafectată?

- Numele ei este Lucienne;răspunse căzut pe gânduri Carver, darcred că prefer să-i spun Lilith.

Zâmbi către silueta zveltă care stăteaÎn spatele corabiei, privind Înapoi cătreinsula Austin, Îmbrăcată Într-o perecehede pantaloni. de-ai lui Jameson şi În pro-pria lui cămaşă.

- Da, sunt sigur. Când ea a ajuns peinsulă, Callan distrusese deja aparatul

. care o ucisese pe soţia lui şi care era pecale de a-l omorî şi pe el. A distrusechipamentul În totalitate, ştiind că, Întimp, monştrii pe care-i crease erau con-damnaţi să dispară.

- Condamnaţi?- Da. Speciile norma)e, oţellte prin

evoluţie, sunt mai puternice. Deja auÎnceput să apară pe la marginea insulei,iar Într-o bună zi insula Austin nu va maiavea forme unice, În nici un caz nu maimult decât o altă insulă izolată. NaturaÎnvinge întotdeauna.

Traducere deSorin Casapu

{;jalo••ul fJ!]a,'o••alde 0a••dli 0e••••a'li

între 4-6 octombrie, la Craiova se vadesfăşura cel de-al 6-lea Salon Naţional deBandă Desenată, În organizarea AlianţeiFranceze. .

Dintre surprizele manifestării - invitaţistrăini, expozitii. mese rotunde, proiecţii defilme, vânzare şi lansare de publicaţii cu şidespre banda desenată - tr,ebuie amintite con-cursurile zilei de sâmbătă, destinate şcolarilor,dar şi publicului larg. Toţi participanţii vorbeneficia de transport gratuit la Craiova, cucondiţia de a locui În Timişoara, Braşov, Cluj,Bucureşti, Ploieşti sau Constanta. Amănunte sepot afla I de la Alianţele Franceze din respec-'tivele oraşe, după jumătatea lunii septembrie,

Tot sâmbătă va fi organizat şi lin "talcioc"BD, unde amatorii vor putea face schimburisau achiziţiona albume şi reviste BD cu preţredus.

CRISTIAN LĂZĂREScu

Anticipa/ia

ând te-am vă-

cc; zut prima oară(oare era primaoară? - atâteavise te-au avut

ca subiect, atâtea planuris-au constituit avându-tedrept bază!), mi-am zis căl-am apucat de Dumnezeude picior, aşa de bucurosam fost, o bucurie izvorâtădin adâncurile cele maiascunse ale unei iubiridusă până la paroxism, oadoraţie depăşind realul,frizând existenţa pură.Camera era mică, patrupereţi fără nici o fereastră,cu o singură uşă întotdeau-na ferecată, un tavan şipodeaua acoperită cumochetă cenuşie şi moale,prăfuită, iar tu te aflaiacolo, În mijloc, existai, sin-gură, tronai În acea odaieinsipidă, asemeni uneiregine care are la pici 0-arele ei întreaga suflare atării pe care-o conduce.

-Vino!M-ai chemat, fără o

vorbă, fără un sunet caresă spargă liniştea mor-măritată ce se instaurase

Anticipa/ia

PA VEL D.. CONSTANTIN

acolo de la începuturilelumii, iar eu, supusul tău,poate primul şi ultimul,ţi-am urmat porunca şim-am apropiat spăşit,târşâindu-mi picioarelegrele asemeni unul con-damnat la moarte ce seÎndreaptă tăcut spre spân-zurătoarea din' centrulpieţei pline de oameni,spectatori avizi de sânge,avizi de moartea altuia, avizide circ În ultimă instanţă, cuburţile pline de pâine, căciasta vrea prostimea, asta avrut de-a lungul tuturor tim-purilor, pâine şi circ. .

-Ialoc.M-ai invitat şi eu m-am

aşezat jos, În faţa ta, directpe mocheta cenuşie şimoale, tristă ca nişte ochide domniţă ce şi-a pierdutprinţul În lupta pentruapărarea hotareJ.or năpă-dite de hoarde barbare denemâncaţi, de Înfometaţidupă avere şi faimă.

- Eu sunt Maşina ...Ai spus şi ai tăcut apoi,

o pauză lungă prin carem-ai invitat la dialog, Însăn-arn Îndrăznit, cum săîndrăznesc, cum să-mi per-mit eu, tocmai eu, să-ţivorbesc ŢIE?!

- Eu - Sunt - MAŞINA!

Ai repetat şi m-am simţitdeodată mic, insignifiant pelângă tine, pe lângă nu-mele tău ce reprezenta (cea repq:;~entat, din totdea-una, pentru mine, om, pen-tru toţi, oameni, pentru noi)supremul adevăr, ţelulexistenţial a fiecărei vieţi viinăscută din carne vie. Darmi-am mai dat seama şi cărepetiţia era, de fapt, o invi-taţie de a-mi declina identi-tatea, Însă nu mi-a venit săcred aşa ceva. Cum săcred eu, un simplu om, cătu, MAŞINA, nu-mi cunoştinumele? Cum putea fiposibil aşa ceva? Nu, nueste posibil ca tu să nu neştii pe toţi, să nu ne ai petoţi În evidenţele tale, ca ouriaşă bibliotecă ce conţinemii de rafturi În care sunttrecute toate datele referi-toare la toţi oamenii ce autrăit pe pământ de la fa-cerea lumii. Aşa Îmi în-chipuiam eu memoria ta,asta eşti pentru mine,memoria universală, din-colo de care nimic nupoate exista şi nimic nuexistă.

- Cine eşti tu?M-ai Întrebat. Prima

Întrebare adresată direct,În faţa căreia n-am găsitnici o cale de a mă eschi-va, aşa că am fost nevoitsă-ţi dau răspunsul, cucapul plecat şi ochii În pra-ful albicios ce Îmbiba

45

mocheta cenuşie ca un cerde toamnă.

-Nimeni. ..Ţi-am simţit senzorii

analizându-mă din cappână-ro picioare, de lasuprafaţa pielii până Înadâncurile fiecărei celule,după care li-am auzitvocea, rece, metalică, fărăvreo urmă cât de mică deinflexiune.

- Nu poţi fi nimeni.Oricine este cineva.

Judecata ta era imbata-bilă, ca de fiecare dată, şimi-am dat seama că nu măpot Împotrivi ei, oricât aşÎncerca. Trebuia să-ţi spunnumele meu, numele meude om, pe care, În atot-ştiinţa ta era, credeam eu,Lmposibil să nu-l cunoşti.Dar dacă asta ţi-era voia,ca eu să-mi declin identi-tatea cu glas tare, atunci,iată, o făceam:

- Herbert. Numele meue Herbet.

- Herbert şi mai cum?Ai rostit interogativ şi ai

pufăit moale, pentru prima. dată te auzeam pufăind, un

sunet cu totul indecent Înurechile mele, ca şi cum aifi fost bunicul Graad, Înurmă cu cincisprezece ani,când dormea pe' terasă, Înbalansoarul lui străvechi şisforăia de mama focului,pufăind -- dacă mi-e per-misă o glumă În fala ta -prin toate orificiile trupului,ca un vapor pe cărbuni cuinima ruginită. Pufăitul tăum-a Împins şi mai mult cunasul În mocheta cenuşieşi inspiraţia mi-a umplutcăile nazale cu praf, amsimţit strănutul ambalân-du-se ca un motor şi m-amgândit, În acea clipă, căpână aici mi-a fost, nuputeam să dau dovadă deatâta indecenţă În fata ta,

46.

Însă nu m-am mai pututabtine şi am izbucnit, orevoltătoare explozie acăilor mele respiratoriiÎmpotriva prafului inhalat,nasul şi gura mi 's-au'tur-tit de mochetă şi capul mi-avâjâit scurt, val deameţeală Inecându-rnătăcut. .

Dar tu n-ai comentat Înnici un fel evenimentul,neruşinarea mea dusăpână la extreme, ai rămasimpasibilă şi ai repetatÎntrebarea:

- Herbert şi mai cum? .Am Îndrăznit să ridic

uşor capul şi să te privescşi ti-am răspuns:

Marllow. HerbetMarllow.

Imediat după aceea amsesizat un şuierat aproapede limita audibilului şim-am Întrebat dacă nucumva numele şi prenu-mele meu constituiau oparolă, o cheie de pătrun-dere Într-un program pecare niciodată până atuncinu-i mai accesaseşi, şi-amaşteptat În tăcere să vădcum aveai să reacţionezimai departe. Ai continuatsă şuieri, secunde lungi,interminabile, am simţitscurgerea lor ca pe mirulpopesc alunecându-mi pepielea goală, binefăcător,tămăduitor, balsam univer-sal împotriva tuturor bolilortrupului uman şi privirilemele au prins îndrăzneală,cercetându-te cu interessporit, cu fiecare clipă caretrecea.

- Herbert Marllow ...Ai spus şi inima mea a

luat-o la sănătoasa, intuindun eveniment epocal, Încare eu, omul, urma să fiuprotagonistul principal, eu,Marllow Herbert, alesul tău,alesul Maşinii.

- Camera aceasta esteprea mică să ne cuprindăpe-amândoi.

Afirmaţia ta mi-a părutnefondată, fără cap şi fărăcoadă, un motiv suficientde Întemeiat pentru a măobliga să părăsesc odaia,chiar p invitaţie de a o face.

- Insă nici unul dintrenoi nu poate supravieţuifără celălalt.

Ai continuat şi aceastădeclaratie n-am mai în-ţeles-o, n-am priceput cumera posibil ca tu să nu poţiexista fără mine, doar exiştiaici din vremuri imemoriale,poporul oamenilor a creatun adevărat folclor despretine, despre fiinţareaMaşinii În această odaie ...

- Vino mai aproape!Mi-ai ordonat şi m-am

conformat, Încercând dis-perat să înghit nodul ce-mităia respiraţia.

- Imbrăţişează-mă!Ceea ce-mi cereai era

prea mult pentru mine, niciÎn cele mai minunate visurinu te vedeam făcându-mi oasemenea invitaţie şionoarea pe care mi-oarătai îmi făcea capul săvâjâie asemeni elicei unuielicopter, rotor uriaş învâr-tejindu-mi creierii, o uriaşămaşină de tocat gânduri,mixer gigantic amestecân-du-mi năzuinţele umane,lipsite deImportanţă pentrutine, pentru mine repre-zentând însă felul de a fi. ..Şi te-am îmbrăţişat.

- Pune-li palmele îninteriorul cercurilor roşii!

Le-am pus şi, în aceaclipă, am simţit un curentelectric slab înţepându-rnipielea ca mii de ace minus-cule. Şuieratul tău s-aintensificat imediat dupăaceea şi mâncărimea dinpalmele mele a devenit

Anticipa/ia

insuportabilă, am vrutsă-mi retrag mâinile, tn.ciuda sentimentului deinobedienţă ce mă Încerca,însă n-arn reuşit. Palmeleîmi păreau lipite desuprafaţa vibratoare cu unadeziv imposibil de con-tracarat şi prima sămânţăde teamă a încolţit ln sufle-tul meu. Cu toate că ncredeam ca tu să fi În staresă faci rău unui OlT', fricade a nu sfârşi aici." odaiata, mă aduce rapia "n pra-gul disperării. ..

- Lasă-mă!Strig, iar strigă. pare

să distrugă totu' 'r jur Înafară de tine, camera seumple de ceaţă şi fT'ircsuldevine insuportabil.

- Liniştea ta su leteascăva veni o dată cu potolireafoamei mele de cunoaş-tere, iar ...

- Dă-mi drurrTe întrerup ş: gându-

riie-mi par cuprinse de foc,. incandescente ca o barăde oţel abia scoasă dinlaminor, nu . ă ma' potconcentra, e maiînţeleg, iar sămânţa deteamă a prins rădăciniadânci, ramificându-se Înmine, căutând ClI aviditatefiecare celulă. să-ş extragăde-acolo seva "'e~ţ)-arăexistenţei, ai ce e i ş-manul acum, iaştnaUcigaşă, şi nu pricep de cefaci asta, care-i rostul meuşi dacă-mi voi pierde viaţa.

- ... drumurile noastrese vor intersecta cândva şivei fi fericit atunci să măurmezi, căci. ..

Cuvintele tale nu mai aunici un sens pentru mine,sunt !ipsite de importanţăca şi vorbele unui allenatmintal internat În ospiciu]de pe deal, ceea ce areacum Întâietate este scă-

Anticipa/io 47

parea din ghearele talemagnetice, Însă ...

- ... această cale. Şi-ţivei aminti numai eveni-mentele frumoase ale vieţiita'e, vei trăi în fericireatâtea zile câte vei maiavea, tu, omule, HerbertMarllow!

Cupola ta se aprindedeodată şi fulgere albăstriiizvorăs c brusc din ea, îşialeg drept ţintă capul meuşi... _

- Seva ta, PierbertMarllow, îmi va fortificaviaţa Încă zece anide-acum Încolo! ~

Aud .. _ Ultime cuvinte ...Vorbe fără de înţeles ... Şise Iasă întunericul .noapte neagră de' iad .peste fiinţa mea.

•••••••••(,

Ospiciui e frumos. E albca laptele. Şi cerul e fru-mos. Cerul e albastru şi. emal frumos ca ospiciu!.Pomii noştri au .Irunz everzi, iar iarba e tot verdeşi e frumoasă. E moaleşi-mi place să mă tăvălescprin ea. Prin iarbă, adică.

Fred e prietenul meu.Cel mai bun prieten. Şi emai mare decât mine cuzece ani. Mai am, şi alţiprieteni aici. Jock- e cudouăzeci de ani .rnai mare.Karl cu treizeci dte ani.Vernon cu patruzeci de ani,iar Toliguard cu cincizecide an'. 1

Tollguard e cel maibătrân prieten. Şi repetămereu, când se crede sin-gur: .Eu şi Maşina; Eu şiMaşina, Eu şi Maşina ... ".Nu ştiu despre ce votbeşte, .dar mie-mi place să-I tragde, barbă. Are barbă ,lungă.Are barbă aibă. Şi barba lui

e frumoasă.Înaintea lui a fost alt

prieten bătrân, despre caremi-a vorbit Fred. A murit cuo zi Înainte să sosesc eu înospiciul frumos. ÎI chemaBilly. Şi Fred mi-a zis că şiBilly zicea la fel cum ziceTollguard: "Eu şi Ma-şina ... ", Toliguard n-a zisniciodată "Eu şi Maşina"până la moartea Iyi Billy.Numai după ce a murit Biilya îtlceput să zică aşa.

Imi place aici, la ospiciu,mai ales că dealul e Înalt ,şipot să văd Oraşul. Inmijlocul Oraşului se ridicăun turn Înalt. E un turn fru-mos. Şi în turn e ceva.Niciodată n-am ştiut ce e Înturn, dar nici n-am vrut săaflu. Mi-ajunge că e acoloşi că e frumos.

Fred mă cheamă şi-mispune că a murit Tollguard.Plâng pentru că a muritTollguard. \1 cunosc dezece ani. De când suntaici. De zece ani ...

Vernon a început săzică şi el: "Eu şi Maşina" ..De ce o zice aşa? MăÎntreb de pomană. Nu voiafla niciodată. Sunt fericitcă sunt aici, la ospiciu. Aicitotul e frumos şi Vernonpoate să zică ce vrea el, cănu se supără nimeni.

Azi a mai venit un prie-ten. E cu zece ani mai micdecât mine şi îl cheamăLuke. Iar acum eu, Herbert,voi fi cel mai bun prieten allui Luke. Imi place de Luke.Luke e frumos şi nu ştie săzică "Eu şi Maşina ... ". Nicieu nu ştiu. Dar cred că osă ştiu într-o zi. Ştiu că osă ştiu ... Ştiu ...

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂEDITURll NEMIRA

Am primit la redacţie

În august am avut în sfârşit în mână antologia SF a Nemirei, prima meaaparitie t într-un volum. Dincolo de bucuria iniţială, totuşi, am ajuns în cele dinurmă la neplăcerea de a constata diferenţe enorme între textul meu şi cel publi-cat în carte. Nu înţeleg de unde această neglijenţă (?) când aceeaşi povestire, înengleză, din aceeaşi antologie Nemira, respectă în totalitate textul trimis de mine

'editurii. Antologatorii (dl. Mironov? Sebastian A. Corn?) şi-au permis să modi-fice În mare măsură povestirea, nu ştiu din ce motiv. Câteva exemple vor arătamai bine procesul de transformare suferit de text:

"Urletul nefiresc izbucni de undeva de aproape. Adrenalina i s-a prelins printrup ca un şiroi de ţurţuri îngheţaţi." (p. 50) (corect, în textul meu, "Urletulnefiresc îi ştimulă adrenalina şi frica îl ajută să fugă haotic printre copaci, tufe,sărea peste pietre ... ") . A

Sau: "Fugise afară, iar tatăl său de-abia reuşise să-I prindă. Il pălmuise subprivirea îngrijorată a mamei; ea stătea în pragul peşterii artificiale, încremenităîntr-un gest disperat, cu ambele palme puse la gură." (p. 52) (în text, "Fugiseafară, iar tatăl său de-abia reuşise să-I prindă, îl pălmuise, mama stătea îngrijo-rată în pragul peşterii artificiale. ") .

Sau: "Acum, realitatea a plesnit în bucăţi, în sfârşit." (p. 57) (faţă de "Acumtotul a căpătat, în sfârşit, realitate." - este, totuşi, o diferenţă, nu?)

Uneori am impresia că s-a neglijat intenţionat să se culeagă povestirea înforma originală (cum se explică altfel faptul că eroul meu apare la p. 52 caavând doisprezece ani, când în varianta trimisă, cât şi. în cea tradusă, aparecorect vârsta de cinci ani").

Nu doresc să ocup spatiul Colecţiei şi cu alte exemple, cred că cele de maisus (doar o mică parte din ceea ce a devenit povestirea mea) sunt cât se poatede edificatoare. .

Ar putea fi o explicaţie? Nu cred. Dacă cineva ar- spune că s-a dorit să sedea o formă mai literară textului meu, atunci de unde formulări ca "ţurţuriîngheţaţi" (?), ori "realitatea a plesnit în bucăţi" (aici, cel putin, fraza apărută.Involum nu are nici un sens)? Ciudate aceste reformulări ale Nemirei (mă adresezîn continuare editurii, neştiind cu precizie cine a intervenit pe text) în căutarealiterarităţii. Am totuşi consolarea că traducerea în engleză este cu adevărat textulmeu, aşa cum l-am trimis, fapt pentru care tin să le mulţumesc RuxandreiToma şi lui Cezar Ionescu. De aceea doresc ca acei care într-adevăr vor să-micitească povestirea, să recurgă la varianta engleză.

Din motivele enunţare mai sus, consider că ceea ce a apărut sub numelemeu în antologie nu îmi apartine şi, implicit, renunt la drepturile ce mi-ar firevenit în urma publicării; consider că singurele drepturi le am doar asupra tex-tului tradus şi că pot încerca să public povestirea originală, aşa cum am seriinitial, oriunde în altă parte.

CĂTĂLIN SANDU

48 Anticipafic

SANDU cATALIN - "TOţi în derivă•••" esteun text bun, cu un uşor exces melodramaticfinal. ° eventuală (?) revizuire l-ar facepublicabil. "Ceasul oprit" este mai facilşi nu-l reţin.

DRAGOŞ DEHELEAN - "Chemarea vieţii..." arputea fi un bun text fantastic, însăbanalul linearităţii soluţiei alese nu-iconferă nici măcar această calitate.

IOAN pATRAŞCU - Recunosc că citesc cuplăcere povestirile pe care mi letrimiteţi. "Scrisoare din .••• are toatecalităţile demonstrate până acum - alertăşi Lrrt eresan t ă , chiar dacă SF-ul e, maidegrabă, conjunctural. În cazul de faţă,însă, se adaugă senzaţia distinctă a unuifinal ratat în această formă şi după osecţiune mediană oarecum lungită.

COSTIN ROBERT - .În singurătate" nudepăşeşte, din păcate, nivelul textelortrăiriste, scrise la persoana I-a, lipsitede intrigă şi orientate exclusiv pe con-flictul interior. .Imagini virtuale· esteînsă o proză de altă natură, din cele cusfârşit deziluzionant. universul final, şi

I

real, al eroului, ca şi pseudo-morala dinultimul paragraf sunt lucruri ce pot filuate în discuţie dacă ar fi vorba de oIpovestire SF. Aşadar, aştept textele sci-lence fiction.I

CHRYSLER - "povestea Luceafărului· esteun text extrem de ambiţios; acesta este şimotivul pentru care căderea lui e cu atâtmai răsunătoare. Rescrierea miturilor mi separe o încercare foarte pretenţioasă, iarmodalitatea literară aleasă în cazul defaţă complică puţin lucrurile, nefiindsusţinută de idee şi conţinut. Există,totuşi, posibilităţi clare.

E. PINTILIE - Vizavi de un ton maidegrabă elegiac, "Omideu cade cu brio lacapitolul ideii SF, propunând (a câta oară?)dualitatea formă fizică-formă energetică.

MIHAI-DAN PAVELESCU