conf. dr. gabriela duda, luna, topos romantic

8/14/2019 Conf. Dr. Gabriela Duda, Luna, topos romantic

1/6

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

DESTINUL UNUI TOPOS ROMANTIC: LUNA

Conf. univ. dr. GABRIELA DUDAUniversitatea Petrol-Gaze, Ploiesti

Lhistoire dun motif ou dun topos sidentifie avec lhistoire dune littrature. Lhistoire dumotif romantique de la lune nen fait pas exception. En examinant la poesie roumaine de Mihai

Eminescu jusquaux potes postmodernes on peut dceler les mouvementes de contestation de la grande tradition potique du 19me sicle, mouvements qui se sont systmatiss tout au long du sicle suivant.

Exist forme poetice care, prin bogtia simbolismului lor, pot rescrie istoria unei literaturi.

Mai ales motivele sautopoi si remodeleaz ntelesurile urmnd cursul epocilor literare si, de aceea,devin semnificante pentru asezarea unei literaturi n matca timpului istoric, nregistrnd reactiile deacceptare sau de contestare a unei ideologii literare, a unei mode literare, a unui tip de viziune poetic. Un asemenea topos este cel al lunii.

Prelungind prin semnificatiile sale gndirea mitic, simbolul lunii domin teritoriulimaginarului nocturn, asa cum soarele l domin pe cel diurn. Exist o ambivalent a simbolisticii

lunii pe care astrul diurn nu o cunoaste, ambivalent sesizabil n aproape toate culturile tra-ditionale; rezumnd am putea spune c simbolismul lunar, corelat cu cel al soarelui, exprim periodicitatea si renvierea, cci luna guverneaz desfsurarea spectacolului cresterii si aldescresterii1. Astrul nocturn este un instrument de msur universal al timpului2, ritmnd viata simoartea deopotriv; de aceea, nu este deloc neobisnuit c luna a fost, simultan, privit ca simbol alfertilittii, intrnd n aceeasi serie simbolistic cu apa si vegetatia, si ca simbol al mortii: numeroasedivinitti lunare sunt htoniene si funerare.

Luna care vegheaz curgerea veacurilor, vegheaz si curgerea gndurilor, este o cluz nunumai a nomazilor prin desert, ci si a omului dintotdeauna pe cile nestiute ale cugetrii; de aceealuna simbolizeaz, n egal msur, cunoasterea prin reflectare, cunoasterea teoretic, rational,iar noaptea guvernat de lun rmne timpul predilect al reflectiei.

Am reamintit aceste consideratii foarte generale, legate de lun, pentru c aproape toatesemnificatiile acestui simbol plurivalent se prelungesc, mai clar sau mai difuz, n poezia romantic,ce redescoper nu att dimensiunea temporalittii, ct diversitatea tririlor care i se asociaz. Lunaintr n scenariul nocturn al poemului romantic nu numai ca element obligatoriu, ci si ca unul foartelesne perceptibil, pentru c se fixeaz din capul locului ntr-un topos literar de mare prestigiu,indicnd o schimbare de regim a imaginarului poetic.

La intrarea poeziei romnesti n modernitate, natura nc nu exist n sine, ca subiectautonom al discursului, ci ca decor idealizat de privirea adesea conventional a subiectului liric;desigur, presentimentul naturii ca realitate autonom la Crlova ori la Grigore Alexandrescu exist,dar, de cele mai multe ori, natura se propune fie ca un fundal pe pnza cruia se dramatizeaz unsentiment, o stare, o idee ca n meditatiaUmbra lui Mircea. La Cozia , fie ca peisaj, umanizat,mblinzit, ca n pastelurile lui V.Alecsandri. Inspirat, la nceputurile poeziei noastre moderne, deexemplul Noptilor lui Young, cunoscut prin traducerile lui Simeon Marcovici ale variantei franceze

31


2/6


semnate de Le Tourneur, dar mai ales prin poezia lui Lamartine3, peisajul romantic nocturn esteobligatoriu dominat de lun, maestru ce regizeaz spectacolul de sunet si lumin al poeziei.Plurisemantismul motivului selenar, deschiderea acestuia spre dimensiunea cosmic, apar

ns la Eminescu si am putea spune c toate semnificatiile pe care poetul le-a acordat motivului serentlnesc n poezia care vine dup el; este ca si cum un fluviu urias s-ar fi desfcut n zeci si sutede suvoaie, a cror origine comun o recunoastem datorit unor curenti vizibili care le strbat si lecluzesc curgerea nentrerupt. Dar nu amprenta lui Eminescu, pe care o descifrm n poezia celor care vin dup Eminescu va interesa n aceste pagini, ci ndeprtarea de Eminescu, iar o dat cu asta,de modelul romantic, n cele din urm, de un concept de poezie ncremenit ntr-un romantismminor, nc foarte rezistent la jumtatea secolului trecut.

n cartea saMelancolia lui Eminescu , G.Gan observa c Eminescu inaugureaz un alt tip deimaginare a naturii dect predecesorii si contemporanii si: Peisajul necropol a istoriei si peisajul populat de om nu mai apar la Eminescu dect foarte rar si nu mai sunt caracteristice. Pentru c siaceasta este deosebirea esential Eminescu este un poet cu viziune cosmic si metafizic, nuneaprat prin amploarea imaginilor, ci prin semnificatia lor. Orict de concrete si puterea lui de a plasticiza este incomparabil mai mare , ele se integreaz ntr-o viziune global si parcip lasemnificatia general. Peisajele lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt metafore ale lui, si avorbi de pastel n legtur cu ele ar fi impropriu. Emotia estetic se prelungeste ntr-o adeziuneexistential, a fi devine a fi nuntrul naturii, care e ceva sau singurul absolut 4. Luna estesituat, n acest spectacol cosmic, jucat pe scena poeziei eminesciene, ntr-un loc geometric, cci se poate vorbi, n cazul lui Eminescu, de un adevrat tropism selenar5, care face din el un poet alnocturnului, receptacol al vietii si al mortii.

Indiferent de semnul care se acord simbolisticii selenare, n scenografia liric eminescianluna ocup ntotdeauna o pozitie central, iar viziunea antropomorfic pe care o reitereaz poetuleste gritoare: luna e criasa pmnean, regina noptii, al noptilor monarc, regina cea blaie, al noptii blndul soare, [luna] ca un palid dulce soare, doamna mrilor si-a noptii.Luna apare, n viziunea poetic a lui Eminescu, drept zn, divinitate protectoare a Daciei mitice,care si revars, dintr-un ocean de lumin, razele binecuvntate asupra patriei originare. Aflat subsemnul tutelar al lunii, Dacia lui Eminescu devine un spatiu privilegiat:

Si atuncea peste ape fata sfnt-a lunei plinesi ridic discul splendid n imperiul de lumine,Mrii mndre poleindu-i pnzriile-i de-azur.

Ea adoarme-ale ei spume, ca mrgritarul, sure, Nisipisul strluceste, ruri scapr-n pdure (Memento mori ).Divinitate benefic, luna smulge ntunericului noptii fsii din realitate, luminnd cu lumina

ei cerul, codri, marea sau rurile; Luna prin nouri nger pe lume blnd vegheaz pentru ca lumeas nu fie nghitit de ntuneric: De pe-un deal rsare luna ca o vatr de jratic / Luminndstrvechiul codru si castelul singuratic (Clin. File de poveste ).

Luna care vars farmec face ns s se schimbe contururile stiute ale lumii: atins delumina lunii, natura si reveleaz esenta magic, dobndind, prin transfigurare, o alt realitate:

Luna tremur pe codri, se aprinde, se mreste,Muchi de stnc, vrf de arbor, ea pe ceruri zugrveste,Iar stejarii par o straj de giganti ce-o nconjoar,Rsritul ei pzindu-l ca pe-o tainic comoar/ [...]Si cu ct lumina-i dulce tot mai mult se lmureste,

32


3/6


Codrul pare tot mai mare, parc vine mai aproapeDimpreun cu al unei disc, stpnitor de ape (Scrisoarea IV )Perceptia naturii n ordinea feericului este cluzit la Eminescu de lumina lunii care, asemeni privirii poetului, depseste, prin amplificare, prin transfigurare, realitatea.

Lumina lunii este astfel semnul unei idealitti palpabile, al unui Eden nocturn, ale cruicontururi se ncheag ns prelnic, tremurtor, cci pe cellalt versant al simbolisticii selenare,luna, visul negurii eterne, devine mesagerul care, o dat cu somnul si visul, vesteste moarteaindividului (Mai am un singur dor ) si a cosmosului (Scrisoarea I ). De fapt, aparitia / disparitia luniinici nu vorbeste despre altceva dect despre cderea la infinit n moarte, n al crei imperiu luna necluzeste:

Si din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;Amortit li-i durerea, le simtim ca-n vis pe toate,Cci n propria-ne lume ea deschide poarta-ntrriiSi ridic mii de umbre dup stinsul lumnrii...Mii pustiuri scnteiaz sub lumina ta, fecioar,Si cti codri-ascund n umbr strlucire de izvoar!Peste cte mii de valuri stpnirea ta strbate,Cnd plutesti pe misctoarea mrilor singurtate,Si pe toti ce-n ast lume sunt supusi puterii sortiiDeopotriv-i stpneste raza ta si geniul mortii! (Scrisoarea I ).Eminescu care dorise s-si intituleze volumul de poezii Lumin de lun transform motivul

lunii ntr-un centru al gndirii si al viziunii sale poetice, epuiznd toate valentele posibile care puteau fi atasate acestuitopos ; de aceea, orice refrazare a motivului nu putea, n poezia celor care i-ai urmat, s sune dect cadj connu , ca semn de indeniabil eminescianism; si ar fi fost nevoie devoci lirice foarte puternice care s nving intertia prestigiului; mai trziu, pentru unii, ntreeminescianism si romantismm s-a pus chiar semnul egalittii.

Este ciudat c St. Petic a crui mostenire eminescian, tratat manierist, este totusiimportant6 nu face niciodat apel la motivul lunii: romantismul latent al poetului nu se vdeste nalegerea timpului nocturn ca timp al poeziei cele multe drame lirice pe care le pune n scenPetic se desfsoar la ceasul nserrii, cnd ziua se ngn cu noaptea (de altfel, amurgul va fitimpul predilect al simbolistilor) , iar spatiul a fost deja transformat n decor, ntr-un cadru stilizat,civilizat prin numeroase aluzii culturale care l nnobileaz. Luna nu mai exist ca centru cosmic al

lumii, pentru c natura nssi ca spatiu cosmic nu mai exist; de la simbolisti ncolo, poetii nu vor mai evoca luna dect parodic ori asumndu-si descendenta eminescian. ntr-una din extrem de putinele locuri din poezia lui Petic n care este evocat, luna si revars asupra ndrgostitilor lumina mai curnd malefic, oricum aductoare de suferint si grea neliniste: Vai, chinul noptilor de var,/ Si groaza razelor de lun!/ Misterul lor e o povar/ Si pacea lor e o minciun! [...]// Iubitiidorm. De-asupra pare/ C trece dragostea pierdut;/ Un glas de clopot e-o chemare / n noapteaclar si tcut// Lenglbeneste fata luna/ Cu dureroasa-i poezie;/ Ei dorm mai strnsi ca totdeauna/Si plng n somn fr s stie (Cnd viorile tcur , V). Petic nu se va ndeprta de modeluleminescian constientiznd acest lucru, asumndu-si libertatea de a fi altceva dect marele naintas.Macedonski, n schimb, refuz dintru nceput modelul Eminescu si eminescianismul a crui pri-mejdie probabil c o intuise. Deja din Noapte de aprilie , adoptnd o poz dezabuzat cinic, poetul proclama iubirea un capriciu de-o noapte si se dispensa, n consecint, de luna si stelele care ar fi putut prezida la mplinirea ritalului erotic: Luna nu era n ceruri ca s-o am de mrturie,/ Si-

33


4/6


nchizndu-si somnoroase ochii lor ptrunztori,/ Stelele nenumrate de pe bolta azurie/ Dormeauduse prin vzduhuri sub o grea manta de nori!Atitudinea va strni emulatii si M. Sulescu nu va ntrzia s se situeze de asemenea critic

fat de scriitura romantic si retorica ei, simtite ca demonetizate: i spun tcut n noapte, si nu-lmai am n minte,/ dar simt c-ar fi s fie si cald, si grav, si rar./ Un cntec, pentru care nevoia decuvinte/ Si doar ascult...ntr-nsul nu-i vorba de castele,/ De paji, de castelane, de lotusi si de stele,/(Romantice motive un stoc epuizat [ subl.ns.])/ / Nu lotusi albi pe ape, nu paji si nici povesti,/ Nu printi, si nici btaie de lun la feresti (Capitala ).

Refuzul modelului eminescian se va instala ncet, dar sigur, aproape fr voie, printresimbolisti. D. Anghel, cu fastuoasele lui orgii olfactive, desfsurate n cadru nocturn si vegheate delun, doar un ban de-argint, este poate mai aproape de Eminescu pe care mrturisea c l-a urtatt de mult n tinerete; numai c luna nceteaz s fie un centru al cosmosului si al universuluiimaginar, ci devine un element de butaforie ntre altele.

Bacovia merge mai departe cu stilizarea n Amurg , integrnd luna ntr-o serie de elementeunificate prin culoarea fatal a sngelui: Pe dealurile-albastre,/ De snge urc luna,/ De snge parelacul, Mai ros ca totdeauna. ntr-un alt Amurg , luna craiul nou verde-pal , si pierde chiar siacest ascendent al picturalittii si devine un simplu martor al pustiului, al singurttii lipsite desperant si cotropite de presentimentul nebuniei. n poeziaCrize , necomunicarea cu cellalt estevegheat de astrul noptii: Trist, dup un copac, pe cmp/ St luna palid, pustie / De vnt seclatin copacul / Si simt fiori de nebunie. Poetul ricaneaz, ia n derdere modelul simbolist ncare se ntrevede, ca n filigran, modelul romantic al romantei, dar gratuitatea parodic secontamineaz de o posac melancolie, cci n jocul cu poezia Bacovia nu are aproape niciodataplecare spre ludic: Poetizeaz luna/ Grdina de parfume, / Prozaicele hoarde/ De-acuma autcut.../ Prin tainicile umbre,/ Strin ca-ntotdeauna, / Cu plnsul meu pe coarde,/ Te-astept ca si-ntrecut.

Din vrtejul policrom si fantezist al comparatiilor minulesciene, luna iese devalorizat,transformat n obiect derizoriu, ntr-un peisaj aleatoriu, dominat de un Dumnezeu-ppusar decircumstant: n noaptea aceea luna prea un cap de mort/ Tiat de ghilotin si aruncat n mare /Un cap purtat de valuri si-n marsuri funerare/ Rostogolit spre farul ce scnteia n port.// n noaptea-aceea luna prea un ghem de sfoar/ Scpat din mna dreapt a celui care-n viat/ Te leag, tedezleag, te iart si te-nvat/ Cum poti iesi din iarn, intrnd n primvar ( Nocturn ). Comparatiadevalorizant, care obiectualizeaz, lipsind astrul noptii fie si calitatea de element obligatoriu al

peisajului nocturn, o ntlnim si la Tristan Tzara n Insomnie, II (Luna capul de ppus spart) saula alti poeti modernisti din primele decenii ale secolului trecut. Doar pentru Stefan Roll, n Discurs pentru un crepuscul , imaginea lunii traverseaz cu prospetime textul, lsnd n urm parfum delegend (Cavalerii au murit bnd din corn crepusculul/ Si-n coif luna trecu prin grdina de portocali); pentru Ion Vinea, luna, fcnd concurent felinarelor, mai poate cel mult lumina un peisaj meschin, de margine de oras, peisaj nu diferit de cel bacovian: Gar peticit de lumini,/ sineverzi sub luna de venin,/ cmp n ceruri ntepat cu spini,/ ce tcere, suflet pal si mut,/ trenurile toateau trecut ( Doleante ).

Alunecarea n derizoriu a motivului ilustru al lunii se face paralel nu numai cu cliseizareamultor elemente de retoric romantic, dar si cu perceptia subiectiv a romantismului n generaldrept colectie de clisee; simbolismul nu va fi, la modernisti si la poetii avangardei simtit dect ca o prelungire a unui romantism care, oricum, durase prea mult: a adopta, asadar, o poz ironic, parodic, sarcastic n tratarea unui motiv ca cel al lunii era un bun prilej de a marca desprtirea

34


5/6


definitiv de o literatur, simtit, n fond, ca revolut. Atitudinea unui Gherasim Luca este indiciulc rezervorul romantic al imaginarului se golise de orice substant, iar toate nsemnele de prestigiu poetic atinseser pragul de jos al clisizrii: Poetii de azi, poetii cu degetele tremurtoare ca niste plopi si scurte ca niste gloante/ poetii cu pietre de toate mrimile prin buzunare/ trebuie s stie csingura greutate e spargerea primei vitrine ntlnuite pe marile bulevarde/ fiindc celelalte vitrine sesparg de la sine/ dup cum e de ajuns s stingi o singur stea ca pe urm celelalte stele s se stingde la sine// cer iertare pentru comparatia cu steaua,/ poeti/, e o amintire din vremurile de altdat/cnd m extaziam n fata pomilor nfloriti si lesinam la fiecare rsrit de soare [Gherasim Luca ar fi putut tot att de bine s spun la fiecare rsrit de lun].// Poetii de azi, poetii cu degeteletremurtoare ca niste plopi si scurte ca niste gloante/ pot asvrli cu pietre n comparatia cu steaua/va fi poate prima vitrin pe care veti sparge-o/ si celelalte vitrine se sparg de la sine (Tragedii caretrebuie s se ntmple ). Atitudinea de frond este limpede n aceast invitatie la insurgent, dar eanu mai priveste nici mcar romantismul, cu att mai putin pe Eminescu, ci, global, modul con-ventional de a face poezie.

Ceva mai trziu, dispozitia polemic se va sistematiza n lirica unui Geo Dumitrescu, prin piese caSpinoasa problem a noptilor , discursiv si totusi lmuritoare, n care un alt mod de a fi al poeziei si face loc. Noua ipostaz aantipoeziei , dup cum numeste St. A. Doinas formula liric alui Geo Dumitrescu7, combin banalitatea realului, prozaismul, refuzul ndrjit al scrisului frumossau al sentimentalittii plate, adic al unui kitsch care devenea tot mai ameninttor pe msur cemarea retoric a poeziei se fixa tot mai mult n cliseu. Nu se mai putea vorbi despre lun si cer nstelat fr riscul de a te compromite sau de a te acoperi de ridicol; vremea marilor elanuri lirice aapus pentru totdeauna. Dar nostalgia marilor elanuri, chiar dac marcat de constiinta imposi- bilittii lor, poate subzista si l poate atinge cu aripa ei chiar si pe poetul postmodern. Numai c,asemeni lui Borges, care stie c romanul Don Quijote pe care Pierre Menard l scrie se propune cafiind diferit si sfrseste prin a fi identic cu cel al lui Cervantes, Matei Visniec stie c singura cale dea rescrie marea poezie este de a-l copia pe Eminescu nsusi:

nainte de a ncepe un poem obisnuiescs m plimb prin parcul municipal pe strzile pustii/ m lipesc de fiecare arbore si-mi soptesc n auzacele cuvinte pe care le-as rvni dacas fi arborem lipesc de fiecare fereastr si

privesc att de mirat n marile interioare prsitenct mai apoi cu fereastra lipit de fat

trec printre cldirile negre ca niste duhuri de gheatsi pe acoperisuri m plimb vistor cu minilela spate, apare luna, o luna, doamne,de cnd nu s-a mai scris un poem sincer despre lun si atunci mi vin dintr-odatn minte subiectul, actiunea, urma prpstiei n carne,conflictul, personajele principale,Seneca si compilatorii Calpurnus siMacabeus, elementele stilistice si formale,groaza de mine si virtutea stirbit la coltul

35


6/6


strzii de primul trector, ranita mea din armatsi arma fatal pe care, da/ mi-am descrcat-o singur n picior alerg spre cas cu o poft de scrislocuitorii orasului s-au asezat pe dou rndurisi asteapt asteapt asteapteu alerg fr s-i vd tulburat si plin de nfiorarecineva mi deschide usa cineva mi tragescaunul cineva mi asaz hrtia cineva mi ntindetocul si toti, mai apoi: lun, tu, stpna noptii...( Descrierea poemului , VII).

n felul acesta, ciclul negatiilor si al transformrilor se nchide.

Referinte bibliografice

1. Chevalier, Jean si Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri , vol. 2 E-O, Artemis, 1995, p. 245.

2. Durand, Gilbert, Les structures anthropologiques de lImaginaire , Bordas, Paris, 1969, pp. 326-327.

3. Cornea, Paul,Grigore Alexandrescu sau lirismul paspotist ca experient interioar , n De la Alexandrescu la Eminescu , Editura pentru literatur, Bucuresti, 1966, pp. 121-125

4. Gan, George,Melancolia lui Eminescu , Editura Fundatiei Romne, Bucuresti, 2003, p.121.

5. Gan, George,ibidem , p. 134.6. Vultur, Smaranda,Un motiv poetic eminescian n prelungire simbolist , n Infinitul

mrunt , Cartea Romneasc, Bucuresti, 1996, pp.201-2116. Doinas, Stefan Augustin,Mstile adevrului poetic , Cartea Romneasc, Bucuresti, 1992,

pp. 114-118.

36

conf. dr. gabriela duda, luna, topos romantic

Documents