comisia europeană - Întreprinderile mici au prioritate. europa este

29
Întreprinderile mici au prioritate RO Europa este bună pentru IMM-uri, iar IMM-urile sunt bune pentru Europa Ediţia 2008 Comisia Europeană Întreprinderi şi industrie

Upload: nguyentu

Post on 28-Jan-2017

236 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Întreprinderile mici au prioritate

RO

Europa este bună pentru IMM-uri,iar IMM-urile sunt bune pentru Europa

Ediţia 2008

Comisia EuropeanăÎntreprinderi şi industrie

Page 2: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Angajamentul Europei faţă de întreprinderile mici

Legea privind întreprinderile mici pentru Europa

Fapte şi cifre

Să „facem viaţa cât mai uşoară” pentru companiile mici

Îmbunătăţirea accesului la finanţare

Sprijinirea internaţionalizării IMM-urilor

Asigurarea unei concurenţe loiale

Spiritul antreprenorial – formare şi competenţe

Colaborarea în abordarea provocărilor ecologice

Stimularea cercetării şi inovaţiei în cadrul IMM-urilor

Protejarea ideilor dumneavoastră

Microîntreprinderile şi întreprinderile meşteşugăreşti în UE

Sprijin pentru IMM-uri la nivel regional

Page 3: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Angajamentul Europei faţă de întreprinderile mici

IMM-urile au devenit din ce în ce mai importante în societatea noastră, ca furnizori

de oportunităţi de angajare şi elemente cheie pentru bunăstarea comunităţilor

locale şi regionale. Prin urmare, Legea privind întreprinderile mici pentru Europa

propune, pentru prima oară, instituirea unui cadru de politici cuprinzător pentru

Uniunea Europeană şi pentru statele sale membre.

Legea privind întreprinderile mici se bazează pe convingerea că spiritul

antreprenorial şi antreprenorii trebuie aplaudaţi şi recompensaţi; aceştia reprezintă

coloana vertebrală a societăţii noastre. Susţinerea IMM-urilor ar trebui să devină

o politică de bază. Pentru a realiza acest lucru, în elaborarea de politici trebuie

ancorat ireversibil principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică”, de la reglementări la

servicii publice, asigurându-se astfel că regulile reflectă majoritatea persoanelor

care le vor utiliza. IMM-urile trebuie ajutate să prospere. Când constituirea şi

dezvoltarea întreprinderilor sunt restrânse de obstacole inutile, acestea trebuie

înlăturate. Atunci când IMM-urile întâmpină obstacole pe fondul unor căderi ale

pieţei, acestea trebuie corectate.

Legea privind întreprinderile mici pentru Europa propune un parteneriat între UE

şi statele membre. Un set de zece principii comune trebuie să orienteze politicile

atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional. Un pachet ambiţios de noi măsuri, inclusiv

4 propuneri legislative, le va transpune în practică. În plus, toate statele membre

sunt invitate să beneficieze de bunele practici existente în cadrul UE.

Ceea ce ne trebuie acum este un angajament politic solid la cel mai înalt nivel,

pentru a obţine un progres semnificativ real. Am încredere că Legea privind

întreprinderile mici pentru Europa va fi factorul declanşator pentru a transforma

cuvintele în acţiune.

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene

„Legea privind întreprinderile mici promulgată astăzi este un pas făcut către o Europă a antreprenorilor, cu mai puţină birocraţie şi mai multe şanse de afirmare pentru cele 23 de milioane de IMM-uri din Europa. Scopul acesteia este de a ajuta micile întreprinderi să prospere şi să ofere celor mai bune dintre ele o rampă de lansare pentru a ajunge campioni la nivel mondial. Legea privind întreprinderile mici este o piatră de hotar crucială în implementarea Strategiei de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă.

Aceasta va însemna mai buna reactivitate a administraţiilor publice, mai puţine întârzieri la plata facturilor, acces la un sprijin mai mare prin finanţare, inovare şi formare profesională, TVA mai scăzut pentru serviciile furnizate la nivel local şi acces mai bun la contractele de achiziţii publice. De asemenea, acest pachet va oferi IMM-urilor acces la un statut al societăţilor private europene, în vederea scăderii birocraţiei şi creşterii clarităţii.”

José Manuel Barroso Preşedinte al Comisiei Europene

Page 4: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Acces uşor la informaţii utile…Informaţii despre politicile şi programele comunitare privind IMM-urile sunt disponibile pe mai multe site-uri web. Pentru a vă ajuta să găsiţi rapid şi uşor informaţiile de care aveţi nevoie în limba dumneavoastră, Comisia Europeană a creat un portal pentru IMM-uri. Portalul, uşor de utilizat, vă ajută să găsiţi informaţii despre:

oportunităţile de finanţare pentru IMM-uri; serviciile de asistenţă şi sprijin; importanţa IMM-urilor pentru economia europeană şi pentru crearea de locuri de muncă; modul în care UE elaborează politici în sprijinul IMM-urilor; modul în care este încurajat spiritul antreprenorial în Europa; şi gama politicilor create de UE pentru susţinerea IMM-urilor.

Portalul pentru IMM-uri este acum disponibil în 21 de limbi.

Portalul european pentru IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/sme/index_ro.htm

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Page 5: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Legea privind întreprinderile mici pentru Europa

Legea privind întreprinderile mici pentru Europa reflectă voinţa politică a Comisiei de a recunoaşte rolul central al IMM-urilor în economia UE şi ea instituie, pentru prima dată, un cadru politic cuprinzător pentru Uniunea Europeană şi statele sale membre.

Aceasta are scopul de a îmbunătăţi abordarea generală a spiritului antreprenorial, de a ancora ireversibil principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică” în elaborarea de politici, de la reglementări la servicii publice, şi de a promova creşterea IMM-urilor, asistându-le în rezolvarea problemelor rămase, care le împiedică dezvoltarea.

Legea privind întreprinderile mici pentru Europa se aplică tuturor companiilor care sunt independente şi au mai puţin de 250 de angajaţi: 99 % din totalul întreprinderilor europene.

Ce este Legea privind întreprinderile mici pentru Europa? un set de 10 principii care trebuie să orienteze conceperea şi implementarea politicilor, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional. Acesta are un rol esenţial pentru crearea unor condiţii echitabile de funcţionare pentru IMM-urile de pe întreg teritoriul UE şi ameliorarea cadrului administrativ şi juridic pentru a li se permite acestor întreprinderi să îşi utilizeze potenţialul maxim de creare de locuri de muncă şi de creştere;

un pachet ambiţios de noi măsuri concrete şi de perspectivă, inclusiv 4 propuneri legislative care transpun aceste principii în practică, atât la nivelul UE, cât şi la cel al statelor membre;

este creată pentru a fi adoptată de către Consiliul European, pentru a asigura angajamentul politic deplin al Comisiei şi al statelor membre individuale, precum şi monitorizarea periodică a aplicării sale.

Ce face pentru IMM-uri Legea privind întreprinderile mici pentru Europa?

Câteva exemple Creează un mediu în care antreprenorii să poată prospera şi în care spiritul antreprenorial este recompensatCu ajutorul proiectului „Erasmus pentru tinerii antreprenori”, antreprenorii noi sau în devenire pot beneficia acum de mobilitate transfrontalieră, precum şi de acumularea de experienţă şi competenţe prin formarea în cadrul IMM-urilor dintr-o altă ţară.

Antreprenorii oneşti care s-au confruntat cu un faliment ar trebui să beneficieze rapid de o a doua şansă, prin promovarea unei atitudini pozitive în societate, orientată spre un nou început.

Defineşte regulile potrivit principiului „Gândiţi mai întâi la scară mică”Toate propunerile legislative şi administrative noi la nivel european şi naţional trebuie supuse unui „test IMM” pentru a evalua consecinţele acestora asupra IMM-urilor. Dacă impactul lor este considerat negativ, statele membre vor putea întrebuinţa măsuri cum sunt derogările, perioadele de tranziţie şi scutirile, în special în ceea ce priveşte obligaţiile de informare şi de raportare.

„Este timpul acum, o dată pentru totdeauna, să consolidăm plasarea nevoilor IMM-urilor în prim-planul politicilor europene. Prin Legea privind întreprinderile mici pentru Europa, întreaga forţă a Europei se implică în sprijinirea IMM-urilor, antrenând toate resursele Europei pentru a susţine întreprinderile mici în activitatea lor zilnică şi pentru a pregăti calea pentru cele care vor să creeze mai multe locuri de muncă şi să se dezvolte, în Europa şi nu numai.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 6: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Asigură reactivitatea administraţiilor publice la nevoile IMM-urilorTimpul necesar pentru înfiinţarea unei noi companii nu ar trebui să depăşească o săptămână. Timpul maxim pentru obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor de activitate nu ar trebui să depăşească, de regulă, o lună. Este necesară crearea de ghişee unice, pentru a facilita procedurile de înfiinţare şi recrutare.

Adaptează instrumentele de politică publică la nevoile IMM-urilorUn nou cod de bune practici pentru achiziţii publice va facilita accesul IMM-urilor la contractele de achiziţii publice. Acesta oferă soluţii pentru problemele întâmpinate de micile întreprinderi, prin ameliorarea accesului la informaţii privind contractele publice şi modul de licitare online, reducând cerinţele financiare excesive şi documentaţia necesară.

Pentru societăţile mai mici, va fi acordat un ajutor de stat la un nivel mai ridicat, iar regulamentele pentru ajutorul de stat acordat IMM-urilor vor fi simplificate. De asemenea, nu va fi necesar ca guvernele naţionale să înştiinţeze Comisia cu privire la acest ajutor. Per ansamblu, aceste măsuri sporesc posibilităţile acordării ajutorului de stat pentru IMM-uri.

Facilitează accesul IMM-urilor la finanţareGrupul Băncii Europene de Investiţii îşi va extinde gama de produse financiare oferite IMM-urilor, în special finanţarea cu capital de dezvoltare. În plus, Comisia va pune la dispoziţie mai multe fonduri pentru microcredite şi va facilita accesul la capitalul de risc transfrontalier.

Întârzierea efectuării plăţilor poate periclita IMM-urile. Pentru a simplifica prevederile existente şi pentru a asigura efectuarea plăţilor către IMM-uri în termen de 30 de zile, Comisia propune o revizuire a Directivei privind întârzierea efectuării plăţilor.

Ajută IMM-urile să beneficieze mai mult de oportunităţile oferite de piaţa unică şi pieţele ţărilor terţeNoul statut de Societate Privată Europeană va permite înfiinţarea şi funcţionarea IMM-urilor conform aceloraşi prevederi ale legii privind societăţile comerciale pe întreg teritoriul Europei.

Noua propunere a Comisiei privind cotele de TVA reduse pentru serviciile ce presupun muncă intensivă vor avea un efect pozitiv asupra IMM-urilor care oferă servicii precum servicii de frizerie/coafură, catering şi reparaţii.

În China şi India sunt constituite centre de sprijin pentru întreprinderi, pentru a permite IMM-urilor să beneficieze de aceste pieţe emergente. Aceste centre vor ajuta IMM-urile din UE care doresc să se stabilească şi să funcţioneze în ţările respective. Tinerii manageri vor putea, de asemenea, să beneficieze de un nou program de instruire managerială în China.

Promovează îmbunătăţirea competenţelor în interiorul IMM-urilor şi toate formele de inovareSchema pentru promovarea mobilităţii ucenicilor va fi extinsă în continuare în cadrul Programului Leonardo Da Vinci pentru anul 2010.

Regulile pentru participarea IMM-urilor la al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (FP7) vor fi în continuare simplificate, iar IMM-urile care depăşesc plafoanele aplicate IMM-urilor vor putea păstra avantajul statutului de IMM pe durata proiectului.

Ajută IMM-urile să transforme provocările în materie de mediu în oportunităţiComisia finanţează o reţea de experţi în eficacitate ecologică şi energetică în cadrul Reţelei de Întreprinderi Europene (Enterprise Europe Network), experţi care vor oferi consiliere cu privire la o funcţionare eficientă din punct de vedere ecologic, la potenţialul pieţelor şi la oportunităţile de finanţare în vederea unei funcţionări mai eficiente, în special pentru IMM-uri.

Pentru informaţii suplimentare despre Legea privind întreprinderile mici: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/sba_en.htm

Portalul european pentru IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/sme/index_ro.htm

Page 7: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Petites

7.3%

Moyennes

1.1%

Grandes

0.2%

Micro-enterprises

91.5%

Fapte şi cifreCe este un IMM?Societăţile clasificate oficial, conform definiţiei UE, ca întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) sunt acele societăţi care au mai puţin de 250 de angajaţi şi sunt independente de societăţi mai mari. În plus, cifra lor de afaceri sau bilanţul anual nu pot depăşi 50 milioane €, respectiv 43 milioane €. Această definiţie este esenţială pentru stabilirea societăţilor care pot beneficia de programele comunitare dedicate IMM-urilor şi de anumite politici precum regulile de concurenţă specifice IMM-urilor.

IMM-urile pot fi împărţite în trei categorii, în funcţie de mărimea acestora: microîntreprinderile au mai puţin de 10 angajaţi, întreprinderile mici au între 10 şi 49 de angajaţi, iar întreprinderile mijlocii au între 50 şi 249 de angajaţi.

IMM-urile în economia europeană

Microîntreprinderile sunt adevăraţii giganţi ai economiei europene

Microîntreprinderi = 91,5 % Întreprinderi mici = 7,3 % Întreprinderi mijlocii = 1,1 % Întreprinderi mari = 0,2 %

IMM-urile europene reprezintă: 99,8 % din totalul întreprinderilor europene 67,1 % din locurile de muncă în sectorul privat peste 80 % din forţa de muncă în anumite sectoare industriale precum industria produselor din metal, sectorul de construcţii şi sectorul mobilei.

Sursă: Eurostat, Indicatori cheie pentru întreprinderile din economia întreprinderilor nefinanciare, UE27, 2005

Sursă: Eurostat, SBS, Defalcarea indicatorilor principali după clasa de mărime a întreprinderii, economia întreprinderilor nefinanciare, 2003, UE-25

Page 8: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Întreprinderi mici

20,6 %

Întreprinderi mijlocii

16,8 %

Întreprinderi mari

32,9 %

Microîntreprinderi

29,6 %

0 20 40 60 80 100 120 140 160

Sarcini administrative şi normative

Accesul la �nanţare

Fiscalitate

Lipsa de cali�care

Accesul la achiziţiile publice

Concurenţă neloială/prea puternică

Dreptul muncii

Accesul la piaţa unică

Accesul la programele UE

Plăţile întârziate

Accesul la pieţele internaţionale

Accesul la informaţii şi consultanţă

Instabilitatea economiei mondiale/costurilor energetice

De�nirea IMM-urilor

Număr de răspunsuri

N.B.: A fost posibilă oferirea mai multor răspunsuri

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

În Europa, 67 % din locurile de muncă din sectorul privat se găsesc în cadrul IMM-urilor

Cu ce provocări se confruntă IMM-urile?Categoria IMM-urilor cuprinde toate tipurile de societăţi, de la afaceri cu un singur angajat la cooperative. În timp ce unele IMM-uri oferă servicii tradiţionale sau articole de artizanat, multe altele sunt companii de tehnică avansată, cu o dezvoltare foarte rapidă. Totuşi, în ciuda diferenţelor, multe provocări sunt comune pentru IMM-urile din Europa.

Cele mai importante probleme cu care se confruntă IMM-urile

Sursă: Comisia Europeană, Raport privind rezultatele consultării publice referitoare la Legea privind întreprinderile mici pentru Europa, aprilie 2008

LegăturiPortalul european pentru IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/sme/index_ro.htm Reţeaua de Întreprinderi Europene oferă informaţii practice privind legislaţia UE şi derularea afacerilor în UE: http://www.enterprise-europe-network.ec.europa.eu Statistici privind IMM-urile din Europa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

Microîntreprindere: 1-9 angajaţi Întreprindere mică: 10-49 angajaţi Întreprindere mijlocie: 50-249 angajaţi Întreprindere mare: peste 250 angajaţi

Sursă: Eurostat SBS, Defalcarea numărului de persoane angajate după clasa de mărime a întreprinderii, economia întreprinderilor nefinanciare, UE-25, 2003 (% din total)

Page 9: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Să „facem viaţa cât mai uşoară” pentru companiile miciPentru cele mai multe întreprinderi mici şi mijlocii, povara administrativă este problema primordială. Costul procedurilor administrative pentru o companie mică poate fi de până la zece ori mai mare decât pentru o companie mare, făcând ca această povară să fie disproporţionat de grea pentru companiile mici. Iată de ce Comisia Europeană şi-a fixat două obiective principale: de a reduce povara administrativă a întreprinderilor cu 25 % înainte de anul 2012 şi de a se asigura că toate noile legislaţii referitoare la afaceri sunt prietenoase cu IMM-urile. Pentru a realiza acest lucru, Comisia simplifică şi îmbunătăţeşte legislaţia europeană şi încurajează autorităţile naţionale şi regionale să facă acelaşi lucru la nivelurile lor.

Reglementări mai bune şi mai puţineProgramul de acţiune din anul 2007 al Comisiei Europene de a reduce povara administrativă a întreprinderilor cu 25 % a identificat zonele prioritare de acţiune, care se concentrează asupra obligaţiilor de informare în domenii precum dreptul societăţilor, relaţiile de muncă, TVA-ul şi statisticile. Câteva dintre aceste obligaţii au fost deja eliminate.

De exemplu: companiile nu mai trebuie să publice datele afacerii în monitoarele naţionale şi pot utiliza/reutiliza traducerile autentificate într-unul din statele membre atunci când deschid sucursale în alte state membre.

Statelor membre trebuie să li se accepte opţiunea de a scuti microîntreprinderile de furnizarea detaliată a datelor în raportările lor financiar-contabile anuale.

O reducere cu 25 % a poverii administrative a întreprinderilor se va traduce printr-o creştere de 1,5 % a PIB-ulului UE – o sumă de aproximativ 150 miliarde €. Totuşi, acest obiectiv poate fi realizat numai prin acţiunea coroborată a autorităţilor naţionale, regionale şi locale, împreună cu Comisia Europeană. Până acum, 18 state membre şi-au fixat ţinte naţionale referitoare la reducerea poverilor administrative.

Câteva dintre ţintele propuse de Comisie sunt: Înregistrarea întreprinderii nu trebuie să dureze mai mult de o săptămână şi costurile trebuie reduse.

Întreprinderile trebuie să poată să raporteze date către administraţia publică „o singură dată pentru toate situaţiile”.

Companiile nu trebuie să fie obligate să furnizeze statistici decât „o dată la trei ani”, unde este cazul.

De ce este crucială eliminarea birocraţiei?

Încă din anul 2005, Comisia a: retras 78 de legi în aşteptare simplificat 54 de iniţiative identificat 2500 de norme legale caduce, pentru a fi abrogate.

Întreprinderile pot contribui acum cu idei şi propuneri proprii referitoare la eliminarea birocraţiei, pe un site web dedicat: http://ec.europa.eu/enterprise/admin-burdens-reduction/online_consulation_ro.htm

Sondajele arată că mai mult de 10 % din întreprinderile cu un singur asociat ar recruta personal dacă ar fi mai puţin împovărate de birocraţie. Deoarece aceste întreprinderi constituie mai mult de jumătate din toate societăţile din UE, acest lucru s-ar putea traduce în 1,5 milioane de noi locuri de muncă!

„Ne angajăm într-un program ambiţios pentru reducerea poverii administrative şi avem nevoie de ceva ajutor dacă dorim ca acest lucru să aibă succes: ajutor din partea întreprinderilor, părţilor interesate şi statelor membre. Este necesar să vă vorbim şi, cel mai important, să vă ascultăm.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 10: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Transformarea legislaţiei într-o legislaţie prietenoasă pentru IMM-uriEste necesar să ne asigurăm că noua legislaţie nu împovărează suplimentar întreprinderile mici, ci ţine cont de necesităţile lor. În acest scop, Comisia Europeană a adoptat următoarele principii: toate noile propuneri care au impact asupra societăţilor trebuie să fie supuse unor cercetări riguroase privind impactul lor potenţial asupra IMM-urilor.

legislaţia poate diferi pentru microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii şi societăţile mari, în ideea de a ne asigura că povara creată este împărţită proporţional între diferitele tipuri de întreprinderi.

pentru a proteja IMM-urile, se pot aplica anumite măsuri de sprijin, taxe şi impozite reduse sau chiar scutiri de taxe şi impozite, pentru a asigura un mediu concurenţial echitabil pentru toate întreprinderile.

De exemplu: Comisia Europeană a simplificat legile privitoare la IMM-urile din sectorul farmaceutic prin reducerea taxelor şi impozitelor pentru microîntreprinderi, mergând pană la suspendarea taxelor şi impozitelor, oferind asistenţă administrativă şi normativă la trimiterea de cereri către Agenţia Europeană a Medicamentului.

În Comisia Europeană, Reprezentantul IMM-urilor acţionează drept „ambasador” consacrat pentru întreprinderile mici şi menţine dialogul activ cu reprezentanţii IMM-urilor, pentru a se asigura că interesele întreprinderilor mici sunt abordate corespunzător în noua legislaţie. Reprezentantul IMM-urilor a desfăşurat, de asemenea, o activitate în propunerea de soluţii pentru eliminarea barierelor întâmpinate de IMM-uri.

Protejarea IMM-urilor în cazurile de plăţi întârziate Întârzierea efectuării plăţilor poate periclita IMM-urile. Un sfert din toate situaţiile de insolvabilitate sunt cauzate de plăţile întârziate, iar IMM-urile sunt în mod particular vulnerabile la acestea. Pentru a rezolva această problemă, Comisia Europeană şi-a asumat revizuirea Directivei 2000 a Comisiei, în scopul de a o simplifica şi de a clarifica problemele precum plăţile dobânzilor. Acest lucru va descuraja companiile rău platnice şi va garanta că IMM-urile sunt plătite la timp pentru toate tranzacţiile comerciale.

Crearea unor standarde relevante pentru IMM-uri Este important ca IMM-urile să cunoască standardele europene şi internaţionale şi să le integreze în specificaţiile produselor lor, astfel încât acestea să fie competitive pe pieţele internaţionale. Pentru a fi siguri că necesităţile IMM-urilor sunt luate în considerare în elaborarea standardelor, Comisia îşi va dubla sprijinul financiar pentru promovarea intereselor IMM-urilor. În plus, Comisia a recomandat ca organismele de standardizare să reducă costurile accesului la standarde pentru IMM-uri şi să publice rezumate gratuite. Sunt, de asemenea, planificate măsuri care să ghideze şi să sprijine IMM-urile în procesul de standardizare.

Realizarea schimbului de idei şi de bune practiciCele mai multe probleme cu care se confruntă IMM-urile survin din cauza legilor, regulilor şi practicilor la nivel naţional şi regional. De aceea, Comisia încurajează autorităţile de pe tot cuprinsul UE să identifice şi să pună în aplicare iniţiative eficiente pentru a îmbunătăţi cadrul în care funcţionează IMM-urile. Acest lucru include probleme precum reducerea birocraţiei în pornirea unei afaceri, accesul la finanţare şi îmbunătăţirea consultării cu întreprinderile mici în elaborarea politicilor care le afectează.

Comisia facilitează schimbul de bune practici, permiţând autorităţilor naţionale şi regionale să stabilească etaloane ale progresului şi să înveţe una de la cealaltă. Şi funcţionează – statele membre învaţă într-adevăr reciproc din politicile şi soluţiile elaborate de fiecare.

LegăturiPortalul European pentru IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/sme/index_ro.htm Iniţiativa „Reglementări mai bune”: http://ec.europa.eu/enterprise/regulation/better_regulation/ Standardizare şi IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/craft/craft-priorities/craft-standardisation.htm

Page 11: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Îmbunătăţirea accesului la finanţareAccesul la o formă adecvată de finanţare este al doilea obstacol major pe care îl întâmpină întreprinderile mici şi mijlocii din UE. Investitorii şi băncile evită adesea să finanţeze IMM-urile nou-înfiinţate sau IMM-urile fără vechime din cauza riscurilor implicate. Iar uneori, întreprinzătorii nu înţeleg în totalitate motivele de îngrijorare ale investitorilor sau ale băncilor, ceea ce le îngreunează găsirea sprijinului financiar necesar. Comisia Europeană implementează mai multe programe destinate în mod special ameliorării mediului financiar pentru IMM-urile din Europa.

Ce face UE?Din cauza faptului că pieţele financiare nu au reuşit să furnizeze IMM-urilor finanţarea necesară, Comisia Europeană a creat şi a finanţat instrumente financiare, precum garanţiile, pentru a facilita obţinerea de credite de la bănci de către IMM-uri. De asemenea, Comisia facilitează investiţiile de capital de risc în IMM-uri. Fondurile sunt alocate prin intermediul instituţiilor financiare, precum băncile.

În perioada 1998-2006, au fost furnizate peste 744 milioane €, în folosul a mai mult de 360 000 de IMM-uri. Suma a crescut la peste 1 miliard €, ca parte a Programului-cadru pentru Competitivitate şi Inovaţie (CIP) al Comisiei pentru perioada 2007-2013. Această sumă ar trebui să permită instituţiilor financiare să furnizeze aproximativ 30 miliarde € sub formă de noi finanţări pentru un număr estimat de 475 000 de IMM-uri din Europa – deoarece, în medie, fiecare euro cheltuit din bugetul UE va permite investitorilor privaţi să ofere 6 € sub formă de capital de risc sau dă posibilitatea băncilor să ofere 50 € sub formă de credite.

Aceste instrumente financiare acoperă diferite nevoi ale IMM-urilor, fie că este vorba de societăţi nou-înfiinţate sau de societăţi deja constituite: Facilitatea pentru IMM-uri inovatoare şi cu creştere rapidă (High Growth and Innovative SME Facility) oferă capital de risc pentru IMM-urile inovatoare aflate în fazele de început sau în faza de expansiune.

Facilitatea de garantare pentru IMM-uri (SME Guarantee Facility) oferă garanţii pentru credite, încurajând băncile să furnizeze IMM-urilor mai multe finanţări prin împrumut, inclusiv microcredite şi finanţare pentru capital de dezvoltare, reducând astfel expunerea băncilor la riscuri.

Microcreditele (împrumuturile de până la 25 000 €) au un impact semnificativ asupra IMM-urilor care le primesc. Totuşi, există o disponibilitate redusă a microcreditelor, ceea ce afectează în special înfiinţarea de întreprinderi de către şomeri, femei sau persoane aparţinând unei minorităţi etnice. Prin urmare, Comisia lucrează la mărirea disponibilităţii microcreditelor prin intermediul instrumentelor sale financiare şi încurajează statele membre să îmbunătăţească şi să faciliteze furnizarea de microcredite pentru micile afaceri.

Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) îşi extinde strategia de susţinere a IMM-urilor, făcând ca mecanismele sale de finanţare să devină mai simple, mai transparente şi mai orientate către nevoile individuale ale micilor întreprinderi din Europa. Fonduri suplimentare, precum şi mai multe tipuri de suport financiar – inclusiv finanţare pentru capital de dezvoltare, garanţii şi microcredite – vor fi făcute disponibile IMM-urilor, fiind adoptate într-un mod mai specific la condiţiile locale şi necesităţile particulare ale societăţilor. Grupul bancar BEI se extinde, de asemenea, în noi domenii de finanţare, cum ar fi activele necorporale precum cercetările şi dezvoltarea, înfiinţarea reţelelor de distribuţie sau sprijinirea continuării unei afaceri după retragerea proprietarilor actuali.

Cum ajung aceste fonduri la IMM-uri?Toate aceste instrumente financiare sunt gestionate de Grupul bancar BEI, în special de Fondul European de Investiţii (FEI), în numele Comisiei, şi sunt alocate IMM-urilor prin intermediul instituţiilor financiare intermediare din statele membre. Acest lucru garantează că fondurile sunt făcute disponibile la nivel local, cât mai aproape posibil de IMM-ul individual.

Descoperiţi aici instituţiile financiare care pot fi contactate în ţara dumneavoastră: http://www.access2finance.eu/ro/Romania/what_is_available.htm

În unele state membre, trei din patru întreprinderi nou-înfiinţate primesc un credit bancar sau cel puţin un descoperit de cont; în schimb, în alte state membre, raportul este de numai una din patru.

Sursa: Microcredit for small businesses and business creation: bridging a market gap, European Commission (Microcredite pentru sectorul micilor întreprinderi şi al înfiinţării de societăţi: micşorarea discrepanţei de pe piaţă), Comisia Europeană

Skype Technologies a beneficiat de o finanţare comunitară pentru faza de început

Printre beneficiarii sprijinului financiar al Comisiei Europene, prin intermediul Fondului European de Investiţii, s-a numărat şi un fond de capital de risc cu sediul în Luxemburg. Skype Technologies a fost una dintre investiţiile acestui fond. Această societate nou-înfiinţată care oferă servicii VOIP (transmisii de voce prin protocol Internet) a fost ulterior achiziţionată de eBay la un preţ de vânzare de aproximativ 3,25 miliarde €.

Page 12: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

UE

2002 2003 20040

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

18000

20000

UEUE

SUASUA

SUA

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Sursa: Money for Growth, The European Technology Investment Report 2004 and 2005 (Capital pentru creştere, Raportul asupra investiţiilor europene în tehnologie 2004 şi 2005), PriceWaterhouseCoopers

Legături Banca Europeană de Investiţii: http://www.eib.org Fondul European de Investiţii: http://www.eif.org Ghid privind oportunităţile de finanţare pentru IMM-uri: http://ec.europa.eu/enterprise/sme/funding_en.htm/ Politicile UE privind accesul IMM-urilor la finanţare: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/finance/index_ro.htm Index de finanţare pentru întreprinderi: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/financing/enterprise_finance_index/introduction.htm

Asigurarea de sprijin pentru extinderea în străinătate

Softimus, o societate din Lituania care se ocupă cu designul şi producţia de mobilier, a fost finanţată de Comisie prin intermediul instrumentului SME Guarantee Facility (Facilitatea de garantare pentru IMM-uri). Societatea a fost înfiinţată în 2003 şi a cunoscut o creştere foarte rapidă, extinzându-se în Letonia, în Varşovia şi în Londra. Totuşi, întreprinderea proaspăt înfiinţată a început să aibă probleme de flux de lichidităţi, cauzate de această expansiune rapidă. Fără garanţia de 50 %, obţinută prin intermediul unei finanţări comunitare, societatea nu ar fi putut primi un credit de capital de lucru din partea unei bănci comerciale. Compania continuă să se extindă şi a creat 12 noi locuri de muncă, ridicând astfel numărul de angajaţi proprii la 34.Un videoclip pe această temă şi alte poveşti de succes sunt disponibile aici: http://www.sme-finance-day.eu/index.php?id=7

Numeroase IMM-uri nu sunt conştiente de instrumentele financiare disponibile sau nu ştiu cum să acceseze aceste instrumente. Prin urmare, în perioada 2008-2009, Comisia organizează „Zilele finanţării comunitare pentru IMM-uri” în statele membre. Aceste evenimente reunesc IMM-urile şi intermediarii financiari naţionali pentru a creşte nivelul de informare privind diferitele surse de finanţare şi pentru a împărtăşi bunele practici care să faciliteze accesarea programelor de finanţare de către IMM-urile inovatoare. http://www.sme-finance-day.eu/

Ameliorarea mediului financiar pentru IMM-uriComisia Europeană colaborează cu autorităţile naţionale la ameliorarea mediului financiar pentru IMM-uri. Prin intermediul organizării de schimburi de experienţă şi de bune practici între guvernele naţionale, Comisia a permis multor state membre să aducă îmbunătăţiri concrete mediului financiar pentru IMM-uri. De asemenea, Comisia s-a implicat şi în dialogul dintre bancheri şi IMM-uri pentru a identifica şi a reduce principalele obstacole pe care firmele mai mici le întâmpină atunci când caută o formă de finanţare.

Creşterea aportului de capital de riscFurnizarea de capital de risc este crucială pentru crearea şi dezvoltarea unor IMM-uri inovatoare. Totuşi, piaţa de capital de risc din Europa este de două ori mai mică decât cea din SUA. Investiţiile în tehnologie, în special, sunt reduse în Europa. Comisia conlucrează cu statele membre la dezvoltarea unor politici care să încurajeze crearea unei pieţe integrate şi competitive de capital de risc.

Investiţii în tehnologie efectuate de fondurile de capital de risc, 2002-2004

Page 13: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Sprijinirea internaţionalizării IMM-urilorPentru multe firme mici, activitatea transfrontalieră începe la câţiva kilometri de casă. Unul dintre cele mai importante succese ale UE a fost facilitarea comerţului transfrontalier, prin crearea unei pieţe unice de mari proporţii, cu circa 500 milioane de consumatori. Piaţa unică permite întreprinderilor comercializarea unui produs în interiorul Uniunii Europene, fără a fi nevoie de adaptarea acestuia la normele naţionale. Piaţa unică oferă IMM-urilor oportunităţi imense de creştere, iar ultimele extinderi ale Uniunii au multiplicat oportunităţile de afaceri pentru IMM-uri.

Dar în prezent, 63 % din IMM-uri îşi desfăşoară activitatea doar în ţara lor de origine. Numai 8 % dintre IMM-urile europene fac exporturi şi doar 12 % dintre factorii de producţie ai unui IMM mediu se achiziţionează din străinătate. Una din problemele cu care se confruntă IMM-urile este informarea – cunoaşterea oportunităţilor existente şi a reglementărilor în materie de afaceri transfrontaliere. De asemenea, multor IMM-uri le lipseşte capitalul necesar pentru a se extinde în străinătate. Prin urmare, IMM-urile au nevoie de sprijin şi de consiliere pentru a putea profita la maxim de piaţa unică.

Ce face UE?Avantajele pieţei uniceLegislaţia privind piaţa unică este examinată şi actualizată permanent, pentru a garanta funcţionarea corectă a pieţei şi faptul că întreprinderile şi cetăţenii pot beneficia de reglementările stabilite pretutindeni în Europa. În noiembrie 2007, Comisia a formulat un pachet de iniţiative pentru a garanta că piaţa unică acţionează şi mai mult pentru a beneficia de procesul globalizării, pentru a realiza o deschidere faţă de întreprinderile mici, pentru întărirea rolului consumatorilor şi pentru stimularea inovării. Aceste iniţiative au la bază succesele din trecut şi sunt urmarea unor consultări extinse cu cetăţenii, întreprinderile, administratorii publici, mediile academice şi organizaţiile reprezentative.

Informaţii suplimentare despre revizuirea pieţei unice sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/internal_market/strategy/index_en.htm

Diferenţele de reglementare referitoare la societăţile private cu răspundere limitată în statele membre fac înfiinţarea şi funcţionarea IMM-urilor în străinătate cronofagă şi costisitoare. Prin urmare, Comisia Europeană a adoptat o propunere privind statutul de Societate Privată Europeană (SPE), care ar putea fi constituită şi care ar putea apoi funcţiona conform aceloraşi prevederi uniforme ale dreptului societăţilor în întreaga Europă. De exemplu, cerinţele existente privind capitalul minim pentru înfiinţarea unei întreprinderi vor fi anulate şi reglementările privind înregistrarea societăţii şi administrarea zilnică a activităţii acestuia vor fi simplificate, astfel încât societăţile să îşi reducă costurile de consultanţă juridică. Comisia va prezenta, de asemenea, propunerile de modificare necesare pentru a garanta faptul că acest nou tip de societate poate beneficia de directivele existente referitoare la impozitele în domeniul corporatist.

Directiva serviciilor, care va intra în vigoare în 2010, va facilita modul în care întreprinderile prestează servicii în alte ţări europene. Directiva va reduce birocraţia în materie de comerţ cu servicii şi, prin urmare, va încuraja întreprinderile europene să se extindă în străinătate. Toate statele membre trebuie să înfiinţeze un punct de contact care să ofere asistenţă întreprinderilor din alte ţări ale UE care doresc să îşi ofere serviciile.

Informaţii suplimentare despre Directiva serviciilor sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/internal_market/services/services-dir/index_en.htm

Achiziţiile publice reprezintă aproximativ 16 % din PIB-ul UE, dar IMM-urile întâmpină dificultăţi atunci când este vorba de accesul la licitaţiile publice. Un nou cod de bune practici pentru achiziţiile publice va facilita accesul IMM-urilor la contractele de achiziţie publică. Acesta oferă soluţii pentru problemele întâmpinate de micile întreprinderi prin reducerea mărimii contractelor, ameliorarea accesului la informaţii privind contractele publice şi modul de licitare (inclusiv prin intermediul sistemelor online), reducând cerinţele financiare excesive şi timpul alocat sarcinilor administrative şi pregătirii documentelor asociate cu licitaţiile.

Page 14: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

O societate italiană care dorea să exporte vinurile şi uleiurile sale în Austria a apelat la punctul de contact Enterprise Europe Network din Florenţa pentru a organiza un eveniment care să prezinte societatea pe piaţa austriacă. Centrul a organizat la Viena un atelier care a reunit peste 30 de companii austriece şi 13 firme italiene. De asemenea, centrul a sprijinit societatea italiană prin furnizarea de informaţii despre obligaţiile vamale şi fiscale, aspectele contractuale etc. Ca rezultat, societatea italiană îşi vinde acum produsele în Austria.

Asistarea IMM-urilor în consolidarea drepturilor lor

Dacă o societate sau o persoană fizică constată că legislaţia comunitară, în special normele pieţei unice, nu sunt corect puse în aplicare sau corect interpretate de autorităţile publice, respectiva societate/persoană poate căuta o soluţie prin intermediul serviciului online al Comisiei, SOLVIT. Serviciul este gratuit, iar experţii implicaţi şi-au luat angajamentul de a oferi soluţii concrete şi satisfăcătoare în termen de maxim zece săptămâni. Fiecare stat membru UE are un centru SOLVIT. Pentru a contacta un centru SOLVIT, consultaţi: http://ec.europa.eu/solvit/site/index_ro.htm

Informaţii despre desfăşurarea afacerilor în celelalte state membreBarierele lingvistice, diferenţele legislative şi de reglementare rămase, accesul necorespunzător la finanţări, precum şi lipsa de cunoaştere a altor pieţe sunt, conform întreprinzătorilor, principalele motive pentru care un număr mai mare de IMM-uri nu îşi extinde activitatea în străinătate. Comisia a înfiinţat o reţea vastă de susţinere a afacerilor, care să ofere asistenţă şi consiliere IMM-urilor europene în vederea depăşirii acestor dificultăţi. În interiorul şi în exteriorul Uniunii Europene, au fost înfiinţate circa 550 de puncte de contact Enterprise Europe Network, inclusiv camere de comerţ, agenţii de dezvoltare regională şi centre tehnologice universitare. Acestea sprijină IMM-urile în domenii precum achiziţiile publice, finanţările, legislaţia comunitară şi programele comunitare de finanţare. În fiecare an, aceste centre răspund la sute de mii de solicitări de informaţii, consultanţă şi asistenţă.

Pentru a găsi punctul de contact Enterprise Europe Network cel mai apropiat de dumneavoastră, consultaţi: http://www.enterprise-europe-network.ec.europa.eu/index_en.htm

În plus, secţiunea de afaceri a portalului „Your Europe” (Europa voastră) furnizează informaţii practice privind drepturile şi obligaţiile întreprinzătorilor care desfăşoară activităţi în alte state membre ale UE: http://ec.europa.eu/youreurope/index_ro.html

Dincolo de EuropaDe asemenea, Comisia ajută societăţile să aibă acces pe pieţe din afara Uniunii Europene, prin intermediul centrelor de asistenţă pentru afaceri înfiinţate în China şi India. Aceste centre vor ajuta IMM-urile din Uniunea Europeană care doresc să înfiinţeze societăţi şi să funcţioneze în ţările respective.

De asemenea, IMM-urile pot beneficia de programe precum Gateway to Japan, AL Invest (America Latină), PRO-Invest (ţările ACP) şi ETP Japan and Korea (Japonia şi Coreea), precum şi noul program de instruire managerială din China pentru tinerii manageri. http://www.gatewaytojapan.org/ http://ec.europa.eu/europeaid/projects/al-invest/index_en.htm http://www.proinvest-eu.org/ http://etp.org http://www.eu-japan.eu/europe/htp.html

Doriţi să aflaţi mai multe despre taxele şi impozitele aplicabile pentru exporturile către ţările necomunitare?Răspunsul este baza de date pentru accesul la piaţă, dezvoltată de Comisie. Aceasta oferă informaţii despre: condiţiile de export şi de investiţii în afara UE, taxele şi impozitele aplicabile; şi procedurile de import şi documentele necesare pentru importul unui anumit produs.

http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/indexPubli.htm

Page 15: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Asigurarea unei concurenţe loialeO piaţă unică competitivă şi deschisă este cea mai bună garanţie oferită IMM-urilor europene care urmăresc să îşi sporească eficienţa şi potenţialul de inovare. Prin urmare, UE a instituit o politică solidă în domeniul concurenţei, care să protejeze IMM-urile contra practicilor neloiale ale altor întreprinderi.

Fără a-şi slăbi angajamentul ferm pentru o concurenţă liberă în Europa, Comisia îşi actualizează normele pentru a încuraja autorităţile naţionale şi regionale să redirecţioneze în continuare subvenţiile publice. Scopul este de a continua să se reducă subvenţiile controversate şi care denaturează concurenţa în favoarea campionilor naţionali şi, în schimb, să susţină acele măsuri care contribuie cu adevărat la intensificarea creşterii şi la crearea de locuri de muncă. Deoarece IMM-urile europene au cel mai mare potenţial de creştere şi de creare de noi locuri de muncă, firmele mai mici vor fi primele beneficiare ale acestei abordări.

Ce face UE?Protecţia împotriva abuzului de către firmele dominanteUn domeniu particular asupra căruia Comisia îşi concentrează activitatea este prevenirea abuzului exercitat de către firmele dominante, care îşi utilizează puterea de piaţă pentru a elimina concurenţii mai mici. Acest tip de practici anticoncurenţiale este interzis de legislaţia comunitară. Comisia acordă o atenţie deosebită plângerilor efectuate de întreprinderile mai mici care semnalează astfel de situaţii.

De asemenea, pentru a proteja un nivel suficient de ridicat al concurenţei, sunt interzise fuziunile care creează sau consolidează o poziţie dominantă. Numai fuziunile care depăşesc anumite plafoane trebuie notificate pentru autorizarea de către Comisia Europeană. Concluzia este că, în general, fuziunile între IMM-uri nu fac obiectul procedurilor comunitare.

Prevenirea fixării preţurilorDe asemenea, unele aranjamente între societăţile mari pot dăuna concurenţei, în detrimentul întreprinderilor mai mici. Cele mai cunoscute exemple sunt aranjamentele privind preţurile, sau cartelul, în care firmele fixează de comun acord nivelul preţurilor, astfel încât clienţii nu pot beneficia de concurenţa dintre furnizori pentru a obţine preţuri mai mici.

Pe de altă parte, aranjamentele dintre IMM-uri sunt în mare măsură scutite de interdicţiile stipulate în tratatele comunitare.

Direcţionarea ajutoarelor de stat către nevoile realePolitica comunitară privind ajutorul de stat a favorizat permanent IMM-urile, admiţând dificultăţile specifice pe care acestea le întâmpină din cauza dimensiunilor lor. IMM-urile au posibilitatea să beneficieze de procentaje mai ridicate de finanţare publică decât firmele mai mari în multe domenii (investiţii, formare profesională, cercetare şi dezvoltare, protecţia mediului). De asemenea, acestea pot beneficia de anumite tipuri de ajutor destinate nevoilor lor specifice (de exemplu, servicii de consultanţă sau prima lor participare în cadrul unor târguri).

Statele membre pot acorda ajutoare IMM-urilor fără a fi necesară înştiinţarea Comisiei, conform regulamentelor de exceptare. Noul plan de acţiune al Comisiei privind ajutorul de stat consolidează această abordare.

În primul rând, Comisia are ca laitmotiv acordarea unui „ajutor mai redus, dar mai bine direcţionat”. Guvernele naţionale şi regionale trebuie să îşi concentreze intervenţiile financiare către sectorul privat având ca obiectiv promovarea creşterii şi a locurilor de muncă. Deoarece IMM-urile joacă un rol important în ocuparea forţei de muncă şi creştere, asistenţa publică orientată spre abordarea deficienţelor pieţei întâmpinate de IMM-uri este, aşadar, considerată o măsură „mai bine direcţionată”.

„Normele în materie de ajutor de stat trebuie să sprijine statele membre în obţinerea celei mai bune valori pentru banii contribuabililor şi să garanteze folosirea resurselor limitate ale statului acolo unde acestea pot avea cel mai mare impact.”

Neelie Kroes Comisar european responsabil cu concurenţa

Page 16: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Reglementările adoptate în 2006 privind schemele de investiţii de capital public pentru IMM-uri încurajează investiţii de până la 1,5 milioane €/IMM pe durata a 12 luni. De asemenea, este prevăzută o procedură simplă de evaluare, ceea ce face ca fondurile de investiţii sprijinite de autorităţile publice să poată furniza mai uşor capitaluri IMM-urilor.

Din 2005, normele în materie ajutor regional permit autorităţilor publice din regiunile mai puţin dezvoltate să acorde ajutor (până la 2 milioane € în cazul celor mai sărace regiuni) pentru a acoperi costurile de funcţionare ale firmelor mai mici pentru primii cinci ani de activitate, încurajând demararea de afaceri.

În plus, normele privind ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare şi inovaţie, adoptate în 2006, permit statelor membre să susţină IMM-urile în întreaga strategie de inovaţie a acestora (cu alte cuvinte, direcţionarea ajutorului de stat spre inovaţie şi brevetare şi încurajarea societăţilor spre angajarea unui personal cu pregătire înaltă).

Comisia lucrează, de asemenea, la simplificarea normelor procedurale în materie de ajutor de stat: pragul sub care sprijinul public pentru un IMM este considerat prea mic pentru a reprezenta o ameninţare pentru concurenţă a fost ridicat de la 100 000 € la 200 000 € (calculat pentru o perioadă de trei ani). În acest mod, guvernele pot sprijini mai uşor IMM-urile.

derogările existente privind IMM-urile au fost consolidate şi extinse, iar obligaţiile de notificare au fost simplificate odată cu adoptarea unei „exceptări comunitare” unice generale în iulie 2008. Aceasta a stabilit, de asemenea, noile norme privind o intensitate mai mare a ajutorului pentru întreprinderile mici şi mijlocii (o proporţie a ajutorului cu 20 % mai mare permisă pentru întreprinderile mici şi cu 10 % mai mare pentru întreprinderile mijlocii), precum şi stimulente pentru crearea de noi societăţi. În final, aceasta simplifică acordarea ajutorului pentru IMM-uri în scopuri de inovaţie şi protecţia mediului.

Toate aceste măsuri sunt menite să facă mai uşoară şi mai rapidă furnizarea ajutorului de stat către întreprinderile mici şi mijlocii. Un nou Vademecum privind ajutorul de stat pentru IMM-uri furnizează informaţii detaliate.

Pentru informaţii suplimentare despre politica europeană din domeniul concurenţei, consultaţi: http://ec.europa.eu/competition/index_ro.html şi http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/newsletter/index.html

Simplificarea procedurii de depunere a unei reclamaţiiPentru a facilita raportarea de către societăţi a acordării unui posibil ajutor de stat ilegal către o firmă concurentă, Comisia a realizat un formular de reclamaţie. Acesta doreşte să contribuie la tratarea mai eficientă a reclamaţiilor de acest fel. Formularul de reclamaţie: http://ec.europa.eu/community_law/plainte/form-plainte_en.pdf

„Concurenţa determină societăţile să investească în cunoaştere şi în inovaţie şi le obligă să rămână adaptabile, eficiente şi eficace.”

Neelie Kroes Comisar european responsabil cu concurenţa

Page 17: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

0 %

10 %

20 %

30 %

40 %

50 %

60 %

70 %

80 %

90 %

100 %

BE DE ES IE LU AT FI UK CZ HU LT PL SIDK EL FR IT NL PT SE CY EE LV MT SK

activitate independentăstatutul de angajatnicio opţiunerăspuns neaplicabil

Spiritul antreprenorial – formare şi competenţeÎntreprinzătorii – acei oameni cu simţul afacerilor care pot transforma o idee bună într-o afacere profitabilă – reprezintă motorul unei economii prospere. De asemenea, ei sunt cheia pentru crearea de locuri de muncă şi pentru intensificarea creşterii economice şi a competitivităţii economiei europene în următorii ani. Una dintre priorităţile de vârf la nivel european este de a stimula în indivizi dorinţa puternică de a deveni întreprinzători, iar Comisia colaborează îndeaproape cu autorităţile naţionale ale Uniunii Europene pentru a atinge acest scop.

Stimularea atitudinii antreprenorialeCine doreşte să devină întreprinzător?Î. Dacă aţi putea alege, care ar fi tipul de post pe care l-aţi prefera?

Sursa: Eurobarometer Survey on entrepreneurial attitude, 2007 (Sondajul Eurobarometrului privind atitudinea antreprenorială, 2007)

Europa are nevoie de mai mulţi întreprinzători. Totuşi, spre deosebire de SUA, această cale în carieră este rareori prima alegere a europenilor. Comisia consideră că este nevoie de crearea unor atitudini mai favorabile întreprinzătorilor prin promovarea acestora ca modele sociale, sărbătorind succesul lor şi reducând teama de un eşec. De asemenea, trebuie găsit un echilibru corect între riscuri şi recompense, pentru ca antreprenoriatul să devină o alegere profesională atractivă.

Ce face UE?Comisia colaborează cu autorităţile naţionale pentru a integra educaţia antreprenorială în programul de învăţământ la toate nivelurile de educaţie. Această educaţie nu numai că învaţă tinerii ce înseamnă a fi întreprinzător, ci contribuie la stimularea creativităţii şi a dorinţei de a lua iniţiative. Acestea sunt abilităţi cheie nu numai pentru un întreprinzător de succes, ci pentru toată lumea.

În unele state membre, educaţia antreprenorială este deja inclusă în programele naţionale pentru învăţământul gimnazial şi reprezintă un obiectiv al sistemelor lor educaţionale.

Exemplu: Minisocietatea „R@”, înfiinţată de elevii de gimnaziu dintr-un sătuc din Estonia, a produs un mouse acoperit cu material textil care a avut un succes semnificativ pe piaţă. În sătucurile din regiunea de sud a Estoniei, rata şomajului este ridicată, iar spiritul întreprinzător este slab dezvoltat. Totuşi, elevii grupului „R@” afirmă că au învăţat să gândească în moduri noi, iar acum văd antreprenoriatul ca pe o opţiune importantă în viaţa lor.

„Întreprinzătorii sunt ADN-ul economic de care avem nevoie pentru a consolida competitivitatea şi inovaţia în Europa.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 18: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Proiectul francez CREACTIVE, coordonat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cofinanţat de Fondul Social European, a ajutat persoanele aflate în şomaj pe termen lung să îşi găsească un loc de muncă sau chiar să constituie societăţi proprii. Proiectul a oferit mici împrumuturi de până la 5 000 € persoanelor care aveau o idee de afacere, dar nu prezentau garanţiile financiare necesare obţinerii unui credit bancar. În 2003, aceste împrumuturi au ajutat 75 de persoane – de la cherestegii la tehnicieni – să îşi pornească propria afacere.

UE promovează utilizarea minisocietăţilor conduse de elevii şcolilor gimnaziale ca pe o modalitate practică de a introduce adolescenţii în lumea afacerilor. Studiile arată că aproximativ 20 % din elevii care participă la aceste programe au ajuns să îşi creeze propriile societăţi.

Cum pot înfiinţa o minisocietate în şcoala mea? http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/support_measures/training_education/doc/mini_companies_en.pdf

Un videoclip cu experienţele elevilor în înfiinţarea de minisocietăţi este disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/support_measures/training_education/minicomp.htm

Antreprenoriatul în învăţământul superiorMajoritatea cursurilor de antreprenoriat din cadrul universităţilor sunt încă predate în cadrul studiilor economice. Deoarece este mai probabil ca ideile de afaceri să provină din studii tehnice, ştiinţifice şi de creaţie, este necesar ca educaţia antreprenorială să fie accesibilă tuturor studenţilor. Comisia promovează schimbul de informaţii şi bune practici în aceste domenii. http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/support_measures/training_education/

„Erasmus pentru antreprenorii în devenire”Comisia lansează o nouă schemă de mobilitate pentru antreprenorii noi sau în devenire, schemă care va susţine şi spori mobilitatea transfrontalieră a acestora. Activitatea în cadrul unui IMM dintr-o altă ţară îi va ajuta să dobândească experienţă şi înţelegere a problemelor şi le va permite să îşi perfecţioneze competenţele. De asemenea, va consolida înfiinţarea de noi întreprinderi în UE şi va contribui la comunicarea între IMM-uri.

Îmbunătăţirea imaginii antreprenorilor în societateSăptămâna europeană a IMM-urilor (European SME Week) din mai 2009 are obiectivul de a informa IMM-urile despre ajutorul disponibil pentru întreprinderile mici la nivel comunitar şi naţional şi de a încuraja mai multe persoane să devină antreprenori. Aceasta va lua forma unei campanii de informare, incluzând o serie de evenimente care vor avea loc pe tot teritoriul Europei. http://ec.europa.eu/enterprise/policies/entrepreneurship/sme-week/index_ro.htm

Scopul Premiilor Europene pentru Iniţiative Antreprenoriale (European Enterprise Awards) este de a recunoaşte şi de a premia iniţiativele remarcabile ale organismelor regionale care au contribuit într-o manieră efectivă şi inovatoare la promovarea antreprenoriatului şi IMM-urilor. Peste 320 de autorităţi regionale şi locale au participat la competiţia din 2007, fiind selectaţi 48 de nominalizaţi la nivel naţional. Autoritatea municipală Lan Ekintza din Bilbao a câştigat marele premiu al juriului pentru abordarea sa originală a regenerării urbane. Alte patru iniţiative au fost premiate în cadrul unor categorii speciale pentru sprijinirea întreprinderilor, reducerea birocraţiei, investiţii în oameni, spiritul antreprenorial responsabil şi pionieratul antreprenoriatului. http://www.european-enterprise-awards.org/

Finanţarea comunitarăComisia oferă finanţare pentru acele iniţiative care sprijină educaţia continuă, de exemplu prin intermediul programelor de schimburi de elevi şi de profesori din cadrul programelor Erasmus şi Leonardo da Vinci.

Lista completă a programelor şi informaţii suplimentare sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/education/programmes/programmes_en.html

Finanţarea comunitară oferită regiunilor din Europa este folosită, de asemenea, pentru sprijinirea iniţiativelor din domeniul educaţiei antreprenoriale. Fondul Social European (FSE) este principala sursă comunitară care oferă sprijin financiar pentru dezvoltarea capacităţii de inserţie profesională şi a resurselor umane. În perioada 2000-2006, Fondul a acordat aproximativ 70 miliarde € pentru proiecte în toată Europa, urmând ca aceeaşi sumă să fie alocată şi pentru perioada 2007-2013.

Pentru informaţii suplimentare despre accesul la finanţarea de către FSE în ţara dumneavoastră, consultaţi: http://ec.europa.eu/employment_social/esf/discover/participate_ro.htm

Exemplu: La Universitatea Strathclyde (Regatul Unit), Catedra de Muzică Aplicată predă cursuri de antreprenoriat, admiţând faptul că activităţile independente pot reprezenta cariera unei părţi a absolvenţilor săi.

Page 19: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Colaborarea în abordarea provocărilor ecologiceModificarea climei, penuria surselor de energie şi nevoia unei dezvoltări durabile schimbă modul de gândire şi de desfăşurare a afacerilor. Cererea de produse şi servicii ecologice creşte, deschizând calea pentru noi oportunităţi de afaceri. Însă legislaţia referitoare la mediu devine din ce în ce mai complexă şi costurile pentru nerespectarea acesteia, din ce în ce mai mari.

Absenţa informaţiilor, expertiza insuficientă şi resursele reduse fac dificilă pentru IMM-uri respectarea legislaţiei referitoare la mediu. De asemenea, aceşti factori le împiedică să realizeze exploatarea totală a oportunităţilor pentru obţinerea eficienţei crescute, competitivităţii, inovaţiei şi creşterii oferite de managementul ecologic solid. Comisia lucrează împreună cu statele membre pentru ca IMM-urile să abordeze mai uşor aceste probleme şi să transforme provocarea ecologică în oportunităţi de afaceri.

Ce face UE?Acordă consultanţă pentru IMM-uri referitoare la probleme de mediuUE instruieşte experţi pe probleme de mediu în organizaţii de sprijin pentru afaceri, ca, de exemplu, asociaţii profesionale şi camere de comerţ. Comisia Europeană finanţează experţi pe probleme de mediu în noua Reţea a întreprinderilor europene, care poate ajuta micile întreprinderi prin intermediul vizitelor locale, informaţiilor şi expertizei.

Din octombrie 2007, Programul european de asistenţă pentru conformitatea ecologică (ECAP) finanţează acţiuni pentru a facilita respectarea de către IMM-uri a obligaţiilor referitoare la mediu şi îmbunătăţirea performanţei lor în acest domeniu. Un nou site web permite IMM-urilor să găsească rapid informaţii generale, în limba lor proprie, referitoare la legislaţia de mediu existentă sau care va fi adoptată în viitor şi care va avea efect asupra lor. De asemenea, site-ul oferă informaţii privitoare la instrumentele disponibile pentru managementul ecologic, finanţarea oportunităţilor pentru tehnologiile ecologice, cele mai bune practici, precum şi iniţiative naţionale etc.

Pentru mai multe informaţii referitoare la politica de mediu a UE, vizitaţi: http://ec.europa.eu/environment/sme/

Pentru a găsi punctul dvs. de contact local al Reţelei întreprinderilor europene, vizitaţi: http://www.enterprise-europe-network.ec.europa.eu/index_en.htm

Asistă IMM-urile în managementul ecologicSchema de management de mediu şi audit (EMAS) a fost revizuită recent de către Comisia Europeană. EMAS asistă întreprinderile în cultivarea dezvoltării durabile şi gestionarea impactului lor asupra mediului prin planificarea, revizuirea şi îmbunătăţirea performanţei lor ecologice, optimizarea utilizării materiilor prime, transportului, serviciilor, apei şi energiei şi asigurarea conformităţii cu cerinţele legislaţiei de mediu. Prin utilizarea siglei EMAS, întreprinderile nu numai că îşi cresc eficienţa ecologică, ci şi obţin o vizibilitate mai mare şi o îmbunătăţire a imaginii societăţii. De asemenea, beneficiile sistemului includ, deseori, eficienţa din punct de vedere al costurilor, precum şi deschiderea de noi oportunităţi de afaceri pe pieţele unde procesele ecologice de producţie sunt importante. IMM-urile

pot beneficia de avantajul anumitor derogări aplicabile menţinerii înregistrării EMAS. IMM-urile pot de asemenea beneficia de înregistrare mai rapidă, mai ieftină şi mai puţin birocratică prin EMAS Easy – un proces de îndrumare conceput pentru IMM-uri.

Aflaţi aici mai multe informaţii despre modalitatea de utilizare a EMAS: http://ec.europa.eu/environment/emas/index_en.htm

„Nimic din ceea ce este rău din punct de vedere ecologic nu poate fi corect din punct de vedere economic. Peste tot în lume avem nevoie de cele mai bune, cele mai sigure şi cele mai ecologice soluţii. O creştere mai mare nu poate fi decât o creştere durabilă.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 20: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Peter Engelbrechstmüller este un curăţător de coşuri din Austria Inferioară, care a preluat în anul 1984 afacerea familiei şi, în prezent, are 11 angajaţi. De la prima sa înregistrare EMAS din iulie 2001, el a ajuns să aprecieze schema ca o caracteristică distinctă, care reflectă competenţa şi standardele înalte şi vine în întâmpinarea dorinţelor clienţilor săi referitoare la servicii ecologice. „EMAS este un instrument excelent, care ne reafirmă imaginea bazată pe reputaţie solidă şi credibilitate”, declară el. „Clienţii noştri recunosc politica ecologică a societăţii şi se bucură să participe şi să se identifice cu practicile noastre ecologice.”

Pentru clienţii lor, societăţile pot face mai uşoară identificarea produselor lor ecologice prin achiziţionarea etichetei ecologice UE. Spre deosebire de EMAS, eticheta ecologică UE nu evaluează performanţa ecologică a întregii firme, ci scoate în evidenţă caracteristicile ecologice excelente ale unui anumit produs, ţinând cont de întregul ciclu de viaţă al acestuia, de la proiectare până la eliminarea la deşeuri. Schema se bazează pe voluntariat şi oferă societăţilor oportunitatea utilizării unei etichete pentru întreaga lor activitate de marketing la nivel paneuropean sau mondial.

Aflaţi aici mai multe despre modalitatea de utilizare a etichetei ecologice UE: http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/index_en.htm

Promovează eficienţa energeticăRecenta creştere rapidă a preţurilor energiei are ca rezultat noi provocări cu care se confruntă societăţile în ceea ce priveşte menţinerea la un nivel scăzut al costurilor de producţie şi menţinerea competitivităţii. Pentru a ajuta la rezolvarea acestei situaţii, UE a fixat obiectivul de reducere a consumului energetic în Europa cu 20 % până în anul 2020. În plus, la aceasta se adaugă angajamentele asumate pentru combaterea modificării climei – eliminarea emisiilor de gaze de seră (GHG) şi creşterea aportului surselor de energie regenerabile în consumul energetic din UE până la 20 % până în anul 2020. De asemenea, Comisia a elaborat un Set de instrumente pentru eficienţa energetică pentru IMM-uri, dorind să îmbunătăţească eficienţa acestora din punct de vedere al energiei. Acest lucru nu numai că ajută mediul ambiant, ci şi reduce dependenţa noastră de energia obţinută din afara Europei. Şi de aici rezultă beneficii pentru societăţi – tehnologiile şi soluţiile de economisire a energiei, precum şi utilizarea crescută a surselor de energie regenerabile oferă, de asemenea, oportunităţi de afaceri pentru societăţile inovatoare.

Pentru mai multe informaţii privind politica energetică a UE, consultaţi: http://ec.europa.eu/energy/index_en.html Pentru setul de instrumente, consultaţi: http://ec.europa.eu/environment/emas/pdf/general/energyeff_en.pdf Energie inteligentă - Europa (program de finanţare): http://ec.europa.eu/energy/intelligent/index_en.html

Acordă asistenţă financiară focalizată Programul-Cadru de Dezvoltare şi Cercetare al UE pentru perioada 2007-2013 (FP7) oferă finanţare pentru proiectele de cercetare în domeniul ecologiei. Nu este obligatoriu ca IMM-urile să aibă propria lor capacitate de cercetare pentru a participa la acest program. Activităţile de inovaţii ecologice beneficiază, de asemenea, de un buget de 430 de milioane € în cadrul Programului pentru inovaţie şi competitivitate (CIP) pentru perioada 2007-2013. Jumătate din aceste fonduri sunt puse la dispoziţie sub formă de instrumente financiare gestionate de Fondul European de Investiţii, în timp ce cealaltă jumătate va fi utilizată pentru cofinanţarea proiectelor referitoare la prima aplicare sau la punerea pe piaţă a tehnologiilor ecologice inovatoare şi promiţătoare. O sumă suplimentară de 730 de milioane € de la Programul pentru inovaţie şi competitivitate a fost alocată pentru proiecte din domeniile eficienţei energetice şi energiei regenerabile. Aceste fonduri sunt administrate de către Agenţia Executivă pentru Competitivitate şi Inovaţie (EACI).

Comisia Europeană cere statelor membre să rezerve o parte din cheltuielile din fondurile structurale proprii (2007-2013) pentru sprijinirea IMM-urilor în promovarea produselor şi proceselor de producţie ecologice, ca de exemplu sisteme eficiente de management ecologic, tehnologii de prevenire a poluării şi integrarea tehnologiilor ecologice în procesele de producţie.

IMM-ul britanic Mixlance Ltd, care are un personal angajat de 14 persoane, şi-a stabilit ca scop să producă prima fabrică de centrale modulare ecologice pentru încălzirea staţiilor de betoane, care pot fi dezasamblate, mutate şi reasamblate cu costuri şi eforturi minime. Beneficiind de finanţare prin programul comunitar LIFE-Environment, proiectul a replanificat cu succes fiecare aspect major al centralelor pentru încălzirea staţilor de betoane, făcându-le să fie portabile, suficient de curate pentru a fi utilizate în mediul urban şi suficient de puternice pentru a produce orice fel de tip de pietriş de pavaj.http://www.mixlance.com/LIFE/Informaţii referitoare la alte proiecte ecologice inovatoare pot fi găsite aici: http://ec.europa.eu/environment/life/bestprojects/index.htm

Page 21: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Stimularea cercetării şi inovaţiei în cadrul IMM-urilorInovaţia este, astăzi, mai importantă ca oricând dacă se pune problema supravieţuirii şi prosperării unei afaceri. Pieţele se schimbă mai repede şi există o concurenţă sporită din partea economiilor emergente, cum ar fi China şi India.

Angajarea în activităţi de cercetare-dezvoltare, precum şi punerea în practică a ideilor inovatoare sunt adesea mai dificile pentru IMM-uri decât pentru societăţile mari. Întreprinderile mici duc adesea lipsă de resurse financiare şi de expertiză internă pentru a efectua cercetări, şi le este dificil să găsească un partener competent de afaceri care să le dezvolte ideile şi să acceseze programe de cofinanţare a activităţilor de cercetare şi inovaţie.

Ce face Uniunea Europeană cu privire la inovaţie?Strategia UE privind inovaţia are ca obiectiv soluţionarea căderilor de piaţă şi ridicarea barierelor de piaţă care împiedică activităţile de inovare să se dezvolte şi să înflorească pe teritoriul Europei. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, UE adoptă măsuri politice care să îmbunătăţească, în parteneriat cu statele membre, condiţiile-cadru pentru inovaţie. De asemenea, UE oferă finanţare.

Strategia deschisă bazată pe inovaţie a UE are ca ţintă aspecte interdisciplinare, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală, standardizarea, achiziţiile publice. Aceasta include acţiuni specifice, cum ar fi parteneriatele dintre sectorul public şi cel privat sub forma de iniţiative tehnologice mixte, iniţiativa privind pieţele pilot şi Institutul European pentru Inovaţie şi Tehnologie (EIT).

Principalul instrument financiar pentru strategia Comisiei privind inovaţia este Programul pentru competitivitate şi inovaţie (CIP). Acesta furnizează sprijin pentru investiţia în activităţi inovative, în principal pentru IMM-uri. Are ca scop îmbunătăţirea accesului la finanţare, promovarea eco-inovaţiei şi continuarea finanţării serviciilor UE care sprijină întreprinderile şi inovaţia. Programul are un buget de 3,6 miliarde € pentru perioada 2007-2013.

Iniţiativa Europe INNOVA, finanţată de CIP, aduce laolaltă firme, organizaţii de cercetare şi investitori care să îşi împărtăşească practicile de succes în domeniul finanţării inovaţiei, a managementului grupurilor, standardelor şi inovaţiei în sectoare cum ar fi industria textilă, industria automobilistică, construcţiile, eco-inovaţiile, industria alimentară, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, industria spaţială şi biotehnologia. Mai mult de 300 de profesionişti în domeniul inovaţiei din 23 de state membre sunt implicaţi în prezent în 11 reţele sectoriale de grup, 10 reţele sectoriale de finanţare, 6 reţele de standarde, un proiect de management al inovaţiei şi recent lansata Platformă a inovaţiei pentru servicii de cunoaştere intensivă (KIS). Mai multe informaţii despre iniţiativa Europe INNOVA se găsesc aici: http://www.europe-innova.org/

De asemenea, Comisia susţine dezvoltarea „pieţelor pilot” – ceea ce înseamnă că se utilizează legislaţia, standardizarea, achiziţiile publice şi alte măsuri pentru a îndeplini cererea de produse şi servicii inovatoare în şase sectoare, alese pentru potenţialul acestora: eSănătatea, construcţiile durabile, materialele textile protectoare, produsele bioecologice, reciclarea şi energia regenerabilă.

Reţelele de colaborare puternice şi eficiente care operează într-o anumită zonă geografică pot reprezenta motoare puternice ale dezvoltării economice regionale şi roţi motrice ale inovaţiei. Europa nu duce lipsă de astfel de grupuri, dar nu are grupuri cu statut de lider mondial, care să reprezinte o concurenţă puternică pe piaţa globală. UE intenţionează să concentreze toate instrumentele disponibile pentru a întări grupurile europene, în special prin sprijinirea cooperării transnaţionale între organizaţiile de grup, precum şi între autorităţile publice naţionale şi regionale şi agenţiile de inovaţie responsabile cu programele de grup.

„Europa trebuie să devină o lume cu adevărat bazată pe cunoaştere şi favorabilă inovaţiei, o lume care să nu se teamă de inovaţie, ci să îi iasă în întâmpinare, să nu o împiedice, ci să o încurajeze; o lume în care inovaţia face parte din valorile centrale ale societăţii noastre şi este privită ca lucrând în beneficiul tuturor cetăţenilor.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 22: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Îmbunătăţirea modului în care IMM-urile pot beneficia de fonduri de cercetare europene

Două proiecte FP7 pentru IMM-uri identifică bunele practici de exploatare a rezultatelor cercetării. USEandDiffuse are ca ţintă sectoarele din sănătate şi tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Proiectul va crea un manual al celor mai bune practici pentru a ilustra cele mai eficace metode de prezentare şi exploatare a rezultatelor cercetării şi dezvoltării tehnologice şi pentru a evalua potenţialul de piaţă al acestora. ECOinno2SME se concentrează pe segmentul de eco-inovare, în special pe biotehnologie şi agricultură, mediu şi energie. Proiectul va evalua proiectele de cercetare finalizate cu implicarea IMM-urilor pentru a identifica de ce aceste întreprinderi au avut succes şi apoi pentru analizarea unor metode de a face efectiv publice constatările.

Învăţarea reciprocă între factorii decidenţi din politică, precum şi în cadrul reţelelor de colaborare, va fi crucială în viitor pentru a înlătura fragmentarea şi pentru cheltuirea mai eficientă a banilor. Iniţiativa PRO INNO Europe susţine aceste scheme de colaborare la nivel de politică, în diferite domenii ale inovaţiei. Mai multe informaţii despre PRO INNO Europe puteţi citi aici: http://www.proinno-europe.eu/

Ce face Uniunea Europeană în privinţa cercetării?Programul cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologicăUn nivel înalt al cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare (R & D) şi inovaţie tehnologică este important pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Aproape toate statele membre şi-au fixat obiective de creştere a nivelului cheltuielilor pentru R & D. Dacă aceste ţinte sunt atinse, investiţiile pentru cercetare din UE vor creşte la 2,6 % din PIB până în 2010.

Pentru a da Europei un avantaj concurenţial, UE acordă finanţări pentru proiecte de R & D. Uniunea recunoaşte pe deplin importanţa IMM-urilor în procesul de inovaţie şi, astfel, o parte substanţială din finanţarea pentru R & D a UE este alocată către întreprinderile mici. Al şaptelea program cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (FP7) se derulează din 2007 până în 2013, cu un buget total de 54 de miliarde €, din care o cotă de circa 15 % este dedicată IMM-urilor. De fapt, în 2007, o cotă de 19 % din buget a fost efectiv alocată IMM-urilor. Dacă această tendinţă pozitivă va continua, se estimează că, în medie, 1 miliard € din fondurile de cercetare va fi pus anual la dispoziţia IMM-urilor, pe întregul parcurs al programului FP7. În plus, partea UE de finanţare din costurile totale ale proiectelor pentru IMM-uri a fost majorată şi poate în prezent acoperi 50 % până la 75 % din costurile proiectelor.

A fost alocată o sumă suplimentară de 1,3 miliarde € pentru acţiunile specifice ale IMM-urilor, ajutând IMM-urile fără facilităţi de cercetare să externalizeze cercetarea, să îşi extindă reţelele, să exploateze mai bine rezultatele cercetării şi să acumuleze know-how tehnologic. Această finanţare sprijină proiectele de durată relativ scurtă, care implică grupuri mici ale IMM-urilor care intenţionează să rezolve probleme tehnologice comune sau complementare, sau proiectele conduse de asociaţii de IMM-uri care intenţionează să rezolve probleme comune unui număr mare de IMM-uri.

În trecut, procesul cererii pentru obţinerea finanţării pentru cercetare era complex şi cronofag. Comisia a simplificat procedurile de solicitare, de exemplu prin introducerea de proceduri de evaluare şi selectare mai puţin complicate şi utilizarea de formulare online.

Cum se pot solicita fonduri UE pentru cercetareUn site web dedicat pentru IMM-uri explică întreaga procedură: http://ec.europa.eu/research/sme-techweb/index_en.cfm.

Este de asemenea disponibil un serviciu de informare privind cercetarea: http://ec.europa.eu/research/index.cfm?lg=ro&pg=enquiries&cat=x

Punctele naţionale de contact pentru IMM-uri din fiecare stat membru al UE şi din statele asociate sunt personalizate în conformitate cu cerinţele specifice ale IMM-urilor: http://ec.europa.eu/research/sme-techweb/index_en.cfm?pg=support

LegăturiProgramul pentru Competitivitate şi Inovaţie (CIP): http://ec.europa.eu/cip/index_en.htm Politica de inovaţie: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/index_ro.htm

Page 23: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Protejarea ideilor dumneavoastrăMulte oportunităţi de afaceri se bazează pe o idee nouă, pe o invenţie inteligentă sau pe un mod inventiv de promovare a unui produs sau a unui serviciu. Dar aducerea unei inovaţii pe piaţă ia timp şi, adeseori, necesită investiţii considerabile. În aceste cazuri, întreprinderea are nevoie de protecţie legală eficientă pentru ideile sale creative – adică drepturile sale de proprietate intelectuală (DPI). Cu toate acestea, IMM-urile – cu lipsa lor de expertiză internă şi de resurse umane – sunt situate nefavorabil în ceea ce priveşte abordarea aspectelor juridice şi tehnice complexe care sunt implicate.

Ce face UE?Comisia Europeană doreşte să schimbe cultura DPI din Europa. De aceea, Comisia sporeşte gradul de informare asupra aspectelor legate de DPI şi oferă sprijin întreprinderilor, în special IMM-urilor, pentru exploatarea la maxim a proprietăţii lor intelectuale, adoptând în acelaşi timp o poziţie energică împotriva pirateriei.

Comisia recunoaşte faptul că un sistem DPI corespunzător, care să aibă un cost accesibil pentru antreprenori, este crucial pentru sprijinirea inovaţiei. Într-adevăr, ţările din întreaga lume care au cea mai bună performanţă în materie de inovaţie se situează pe poziţii fruntaşe şi în ceea ce priveşte nivelul de brevetare. De aceea, DPI este privit ca un element esenţial al iniţiativelor UE de promovare a creşterii economice şi a locurilor de muncă.

Comisia oferă instruire cu privire la aspectele DPI organizaţiilor IMM-urilor, în parteneriat cu Biroul European de Brevete, astfel încât acestea să poată oferi micilor întreprinderi o mai bună consultanţă cu privire la aspectele legate de proprietatea intelectuală. Comisia conlucrează de asemenea strâns cu industria pentru a identifica locurile în care întâmpină greutăţi societăţile în utilizarea eficientă a DPI. Comisia a identificat, de asemenea, exemple pozitive ale modului în care afacerile sunt susţinute din punct de vedere al DPI în statele membre şi a făcut recomandări factorilor de decizie politică la nivel naţional cu privire la modul în care trebuie îmbunătăţite măsurile pentru a răspunde cerinţelor întreprinderilor. În plus, a fost lansat Premiul european pentru design.

Centrul de asistenţă DPI – protejarea rezultatelor cercetăriiExistă diferite modalităţi legale de a proteja o inovaţie: copyright, brevet, marcă comercială sau proiect înregistrat. Comisia a înfiinţat un Centru de asistenţă pentru probleme de proprietate intelectuală pentru a ajuta antreprenorii, în particular IMM-urile care participă la proiecte europene de cercetare, cu privire la aspecte DPI. Acesta oferă îndrumare şi consultanţă de bază cu privire la aspectele legate de proprietatea intelectuală, iar serviciile sale sunt gratuite. Specialiştii juridici ai Centrului de asistenţă vor răspunde la întrebări juridice individuale printr-o linie de asistenţă şi pot verifica, de asemenea, documente juridice. În ultimii trei ani, Centrul a furnizat online 350 documente de consultanţă practică, a întocmit o listă de 300 întrebări frecvente şi a răspuns la 4947 întrebări individuale. http://www.ipr-helpdesk.org/

DPI pe pieţele emergenteRăspunzând unor solicitări efectuate de întreprinderi, Comisia a deschis un Centru de asistenţă DPI în Beijing, în luna mai 2008. Acesta furnizează gratuit informaţii, consultanţă şi suport primar de instruire pentru IMM-urile europene, în vederea protejării şi aplicării drepturilor acestora de proprietate intelectuală în China. Serviciile gratuite ale acestuia sunt oferite în birourile sale din Beijing, precum şi telefonic şi prin puncte de informare online. O gamă de instrumente practice de instruire va fi de asemenea pusă la dispoziţie online şi prin ateliere de instruire în Europa şi China. http://www.china-iprhelpdesk.eu

DPI puternic = bună inovaţie

Clasamentul european al inovaţiei arată că Europa se situează în urma SUA şi a Japoniei şi că există o strânsă corelaţie între inovaţie şi nivelul de brevetare. Totuşi, există diferenţe considerabile în cadrul Europei. Mai mult decât atât, atunci când înregistrările de brevete sunt legate de populaţia ţării respective, ţările situate pe poziţii de frunte se aseamănă mult mai mult cu Statele Unite, care au înregistrat 34 794 cereri de patentare în 2006: Germania a avut 24 867; a urmat Franţa cu 8 010, apoi Olanda cu peste 7 300; în contrast, Regatul Unit a depus numai 4 721 cereri.http://www.proinno-europe.eu/docs/Reports/Documents/EIPR2006-final.pdf

Page 24: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Inventatorul European al Anului

Din 2006, Biroul European de Brevete şi Comisia Europeană au acordat recunoaşteri pentru persoanele fizice şi juridice inovatoare, sub forma titlului „Inventatorul European al Anului”. Câştigătorii anului 2008 la categoria „întreprinderi mici şi mijlocii”, de la compania Optos din Regatul Unit, au dezvoltat o tehno-logie nouă de scanare laser pentru ochi, care permite o examinare profundă, dar nedureroasă, a retinei: http://www.epo.org/

Ce se poate spune despre un brevet comunitar?Comisia Europeană continuă să susţină eforturile făcute de statele membre în vederea creării unui brevet comunitar şi a unei jurisdicţii la nivel de UE cu privire la brevetare. Aceasta rămâne o prioritate dacă se doreşte ca firmele să beneficieze pe deplin de oportunităţile pieţei unice. Adoptarea brevetului comunitar ar reduce costurile de brevetare şi ar spori, de asemenea, securitatea juridică pentru întreprinderile europene.

Tehnologie nouă – noi aspecte legate de DPIOdată cu dezvoltarea transmisiilor prin satelit şi a Internetului, a apărut o multitudine de aspecte legate de protejarea copyrightului în mediul online. Absenţa licenţelor de copyright la nivelul întregii UE a fost un factor care a îngreunat acest lucru pentru noile servicii muzicale bazate pe Internet, cum ar fi descărcarea de muzică la cerere, pentru ca acestea să se poată dezvolta la întregul lor potenţial. Comisia urmăreşte cu atenţie aceste aspecte şi a făcut recomandări statelor membre pentru îmbunătăţirea licenţierii copyrightului în întreaga Europă pentru serviciile de muzică online.

Aplicarea DPI împotriva piraterieiContrafacerea este o problemă majoră pentru întreprinderile europene şi pentru sănătatea şi siguranţa cetăţenilor europeni. Peste 100 de milioane de articole contrafăcute şi piratate sunt confiscate de autorităţile vamale din UE în fiecare an. Contrafacerea nu se mai limitează doar la articole de modă şi design, ci se extinde la jucării, alimente, medicamente, piese de maşini şi echipamente electrice. De aceea, aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală în terţe ţări este mai importantă ca oricând.

Comisia conlucrează strâns cu partenerii comerciali ai Europei în combaterea contrafacerii. Sunt purtate regulat dialoguri despre aplicarea DPI cu China, Rusia şi Ucraina. Din iunie 2006, UE cooperează cu Statele Unite cu privire la aspecte cum ar fi cooperarea vamală, relaţiile bilaterale cu terţe ţări şi parteneriatele dintre sectorul public şi cel privat în scopuri de aplicare a legislaţiei. UE a decis de curând să îşi concentreze activităţile de aplicare în anumite ţări: http://ec.europa.eu/trade/issues/sectoral/intell_property/ipr_epc_countries_en.htm

În anul 2004, UE a adoptat normele de aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi copyright şi drepturi conexe, mărci comerciale, desene şi brevete. Posesorii de drepturi din întreaga Europă beneficiază acum de un set similar de măsuri de drept civil care le permit să îşi apere proprietatea intelectuală. Acesta include un număr de sancţiuni şi căi de acţiune, cum ar fi ordinul de readucere la producător, distrugere sau scoatere a bunurilor piratate sau contrafăcute de pe piaţă, precum şi dreptul la compensaţii financiare şi despăgubiri. Comisia a propus, de asemenea, prevederi de drept penal pentru combaterea infracţiunilor privind DPI. Acestea vor stipula pedepse severe pentru piraterie dacă există un risc pentru sănătate şi siguranţă.

LegăturiOficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă (pentru înregistrarea mărcilor comerciale şi a desenelor industriale din Comunitate) http://oami.europa.eu/en/ Brevetul comunitar: http://ec.europa.eu/internal_market/indprop/patent/index_en.htm Copyright şi drepturi conexe (protecţia copyrightului în mediul online): http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/management/management_en.htm Punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală http://ec.europa.eu/internal_market/iprenforcement/index_en.htm

Page 25: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Microîntreprinderile şi întreprinderile meşteşugăreşti în UEMicroîntreprinderile –cu mai puţin de zece angajaţi – reprezintă mai mult de 90 % din totalul întreprinderilor, angajează în jur de 30 % din forţa de muncă din economia nefinanciară şi produc peste 20 % din valoarea economică adăugată. Persoanele care sunt proprii lor angajaţi reprezintă 16 % din totalul populaţiei ocupate din UE. În ultimii ani, microîntreprinderile au creat cel mai mare număr de noi locuri de muncă în diferite sectoare cum ar fi construcţiile, transportul şi comunicaţiile.

Ocupaţiile meşteşugăreşti – indiferent că este vorba de tâmplar, măcelar, brutar, reparator de acoperişuri, fierar sau tehnician informatician – reprezintă inima comunităţilor locale din Europa. Aceştia produc în special în cadrul bazei lor locale, asigură locuri de muncă şi instruire profesională pentru tineri şi vârstnici şi aduc o contribuţie esenţială la inovaţie în economia europeană. Conducătorii acestor întreprinderi sunt pe deplin implicaţi în toate etapele activităţii şi rămân în contact direct cu consumatorii.

Întreprinderile mici şi meşteşugăreşti întâmpină probleme particulare din cauza dimensiunilor reduse ale acestora şi resurselor limitate de care dispun. Globalizarea economiei şi extinderile UE au schimbat de asemenea, în mod considerabil, provocările cu care aceste întreprinderi se confruntă. Începerea unei noi afaceri şi obţinerea capitalului necesar reprezintă o provocare, aşa cum este şi găsirea tipului corect de finanţare pentru a extinde o afacere deja existentă. Din cauza resurselor limitate, ele suferă mai mult din cauza birocraţiei şi poverilor administrative decât întreprinderile mai mari. Adesea, se luptă să se menţină la zi cu dezvoltările noi din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi întâmpină dificultăţi în găsirea de personal calificat, precum şi în asigurarea de instruire şi educaţie adecvată pentru acesta. În plus, găsirea de succesori pentru deţinătorii de afaceri care se retrag din activitate poate de asemenea fi problematică.

Ce face UE?Toate măsurile luate de UE cu scopul de a sprijini IMM-urile sunt luate având în vedere întreprinderile mici şi meşteşugăreşti. Ele au ca obiectiv să le ajute să beneficieze de oportunităţile de afaceri oferite de piaţa unică. UE recunoaşte provocările cu care se confruntă IMM-urile şi le ajută să le depăşească, de exemplu prin utilizarea de instrumente financiare, promovarea mobilităţii forţei de muncă şi oferirea de sprijin pentru inovaţie şi activitatea de afaceri, pentru creşterea internaţionalizării. UE promovează, de asemenea, forumuri pentru cooperare, transferul de afaceri şi accesul la standardizare. Simplificarea procedurilor de înfiinţare şi administrative avantajează în particular întreprinderile mici şi întreprinderile meşteşugăreşti. Mai mult decât atât, noua propunere a Comisiei de reducere a TVA-ului pentru servicii care implică muncă intensă va avea un efect pozitiv în special asupra IMM-urilor, deoarece sectoarele vizate, de exemplu frizeriile, restaurantele, serviciile de mici reparaţii etc., sunt în principal dominate de IMM-uri.

Politica UE privind IMM-urile se adresează, de asemenea, unor grupuri specifice cum ar fi întreprinzătorii femei, întreprinzătorii tineri şi întreprinzătorii care aparţin minorităţilor etnice. Un bun exemplu este dat de sprijinul Comisiei pentru întreprinzătorii femei. Deoarece sunt mai puţine femei decât bărbaţi care lucrează pe cont propriu, Comisia încurajează antreprenoriatul feminin, de exemplu prin propunerea unei reţele de ambasadori ai antreprenoriatului feminin. Comisia a înfiinţat, de asemenea, un portal al antreprenoriatului feminin.

„Meşteşugarii sunt cea mai mare întreprindere din Europa. Ei decid dacă o regiune înfloreşte sau nu. Aceştia, ca întreprinderi de interes local şi regional, adeseori fac mai mult decât este cerut prin lege – şi adeseori fără să spună un cuvânt despre acest lucru – datorită responsabilităţii lor sociale pentru binele public, iar noi în niciun caz nu le-am oferit mulţumirile şi recunoaşterea pe care angajamentul acestora le merită de fapt.”

Günter Verheugen Vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil în materie de întreprinderi şi industrie

Page 26: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Salonul austriac de coafură „Elite” a beneficiat de programul de schimb al UE „Leonardo da Vinci”. Mai mulţi din membrii personalului au participat la schimburile Leonardo şi s-au întors în Austria cu idei şi competenţe noi din alte capitale europene. De exemplu, cinci stilişti austrieci au mers la Londra să lucreze la un coafor local şi s-au întors în Austria cu noi aptitudini specifice profesiei de stilist. Unii dintre aceştia au acum şansa să îşi pună în aplicare noile competenţe, deoarece au fost selectaţi ca manageri ai noilor saloane Elite – consolidând astfel marca Elite. http://ec.europa.eu/education/programmes/llp/structure/leonardo_en.html

O parte semnificativă din economia Europei nu este organizată doar în scopul de a face profit pentru investitori. Aşa-numita economie socială, incluzând cooperativele, societăţile de ajutor reciproc, asociaţiile non-profit, fundaţiile şi întreprinderile sociale, furnizează o gamă largă de produse şi servicii în întreaga Europă şi generează milioane de locuri de muncă. Atunci când lucrează pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri din Europa, decidenţii politici trebuie să se asigure că eforturile lor ţin de asemenea cont de caracteristicile specifice ale întreprinderilor din economia socială.

Încurajarea micilor afaceri să investească în educaţia continuăConcurenţa globală crescută, tranziţia la o societate bazată pe cunoaştere şi tehnologia care se schimbă rapid transformă cele mai multe aspecte ale activităţii în cadrul unei firme mici. În viitor, micile întreprinderi vor avea nevoie de oameni cu diferite aptitudini profesionale, cu profiluri de muncă specifice şi cu mai multe calificări medii şi înalte. Mai mult decât oricând, toţi europenii trebuie să îşi actualizeze în mod continuu aptitudinile şi competenţele profesionale. De aceea, Comisia pregăteşte un program de schimb pentru ucenici, pentru a le permite să dobândească experienţă de lucru în altă ţară europeană.

Microîntreprinderile sunt în particular afectate de lipsa de forţă de muncă calificată, determinată în principal de evoluţiile demografice, şi trebuie să îşi depăşească dificultăţile în a atrage

muncitorii cei mai calificaţi printr-un proces de învăţare continuă în cadrul societăţii. Este esenţial pentru aceştia să investească în competenţele electronice, să extindă procesele de recrutare la noi grupuri de populaţie, să dezvolte conceptele de lucrabilitate şi să sprijine mobilitatea forţei lor de muncă. Comisia susţine puternic iniţiativele pentru identificarea nevoilor viitoare în materie de competenţe şi pentru a face educaţia şi instruirea mai accesibile patronilor şi angajaţilor deopotrivă, de-a lungul întregii lor vieţi profesionale.

Transferul afacerilor O problemă comună a afacerilor meşteşugăreşti este aceea de a găsi succesori pentru proprietarii acestor afaceri care ies la pensie. Aproximativ o treime dintre afacerile europene vor fi afectate de un transfer de proprietate în următorii zece ani. Aceasta înseamnă că un număr estimat de 700 000 IMM-uri „trec dintr-o mână în alta” în fiecare an. Multe dintre aceste transferuri de afacere eşuează din cauză că procesul de transfer nu este gestionat corect. Comisia a iniţiat un proiect pilot pentru a furniza consultanţă noilor proprietari de afacere care au preluat de curând o societate. Această consultanţă este furnizată prin intermediul asociaţiilor profesionale şi beneficiază de finanţare de la bugetul UE.

LegăturiPaginile web ale Comisiei Europene cu privire la întreprinderile mici şi meşteşugăreşti: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/crafts.htm Pagina de web a Comisiei Europene cu privire la schemele de mobilitate pentru întreprinderile mici: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/craft/craft-skills_training/skills_training_main_en.htm Paginile web ale Comisiei Europene despre promovarea antreprenoriatului feminin: http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/women.htm UEAPME – European Association of Craft, Small and Medium-Sized Enterprises (Asociaţia Europeană a Întreprinderilor Meşteşugăreşti, Mici şi Mijlocii): http://www.ueapme.com/

Page 27: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

Sprijin pentru IMM-uri la nivel regionalMediul de afaceri local are un efect însemnat asupra micilor întreprinderi, oriunde sunt acestea localizate, şi politicile de sprijin şi consolidare a competitivităţii economice sunt din ce în ce mai decise şi implementate atât la nivel local, cât şi la nivel regional. Uniunea Europeană a dezvoltat instrumente pentru încurajarea dezvoltării regionale, pentru sprijinirea iniţiativelor luate de către agenţii regionali de pe piaţă şi pentru promovarea colaborării în reţea între diferite regiuni din UE. Aceste instrumente încurajează antreprenoriatul, sprijină noile întreprinderi şi fac ca IMM-urile să devină mai competitive.

Investiţia în sprijinirea iniţiativelor localePolitica de coeziune reprezintă un pilon central al strategiei globale a UE pentru competitivitate, creştere şi locuri de muncă. Fondurile structurale 2007-2013 furnizează pentru dezvoltarea regională peste 300 miliarde €. Mai mult de două treimi din aceste fonduri sunt alocate pentru măsuri de promovare a afacerilor, locurilor de muncă şi creşterii. IMM-urile reprezintă nucleul politicii de coeziune, care are ca scop creşterea competitivităţii regiunilor şi întreprinderilor. Se aşteaptă ca până în anul 2013, politica de coeziune să investească o sumă de aproximativ 27 miliarde € – cea mai mare cotă din fondurile UE – în zona antreprenoriatului şi a serviciilor de sprijinire a afacerilor. Sprijinul pentru cercetare şi dezvoltare, inovaţia şi facilitarea accesului IMM-urilor la bazele de cunoştinţe vor beneficia de o sumă de aproximativ 86 miliarde €, în timp ce promovarea accesului IMM-urilor la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor se aşteaptă să fie de aproximativ 15 miliarde €.

Fondul Social European pentru perioada 2007-2013 recunoaşte rolul special al IMM-urilor în crearea de noi locuri de muncă şi se concentrează pe oferirea de asistenţă directă către societăţi, în special IMM-uri, pentru a le ajuta să se adapteze condiţiilor în continuă schimbare ale pieţei. Acest lucru include asistenţă pentru persoane (de exemplu instruire pentru angajaţi şi personalul de conducere), structuri şi întreprinderi, prin intermediul dezvoltării unor servicii referitoare la afaceri care se adresează nevoilor IMM-urilor sau strategiilor lor de instruire pe termen lung. De asemenea, oferă ajutor persoanelor care au ca scop să lucreze ca independenţi şi poate de asemenea să promoveze antreprenoriatul în sistemele educaţionale. În total, aceste diferite tipuri de sprijin însumează peste 16 miliarde €.

Cheltuielile se concentrează pe măsurile de ajutorare a dezvoltării IMM-urilor, de exemplu sprijin pentru inovaţie, finanţare şi afacere. Toate regiunile sunt acum eligibile pentru finanţarea asigurată de fondurile structurale. În regiunile mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, IMM-urile pot primi sprijin direct, în anumite condiţii, în timp ce în restul UE, sprijinul este disponibil în special pentru asociaţiile profesionale, agenţiile de sprijin, administraţiile locale şi alte structuri intermediare. În toate regiunile, fondurile structurale se concentrează pe măsuri cum ar fi cofinanţarea incubatoarelor de afaceri, consultanţă, scheme de instruire şi finanţare pentru IMM-uri, transfer de tehnologie şi formarea de grupuri şi reţele de IMM-uri.

În final, încă aproape 80 miliarde € vor fi făcute disponibile pentru îmbunătăţirea competitivităţii în agricultură şi încurajarea diversificării economice din zonele rurale. De asemenea, vor fi făcute eforturi speciale în beneficiul exploatărilor piscicole şi regiunilor cu caracteristici specifice, ca de exemplu regiunile montane sau cele mai izolate regiuni din Uniunea Europeană.

Selectarea proiectelor pentru finanţare se efectuează întotdeauna la nivel regional. Din acest motiv, IMM-urile şi alte organizaţii interesate de finanţarea oferită de fondurile structurale trebuie să contacteze autorităţile locale pentru a afla mai multe informaţii.

LegăturiFondurile structurale: http://ec.europa.eu/regional_policy/country/gateway/index_en.cfm Autorităţi de gestionare la nivel regional: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/fiche_index_en.htm Politica de dezvoltare rurală: http://ec.europa.eu/agriculture/rurdev/index_ro.htm

Page 28: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

© Comunităţile Europene, 2008 – Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

„IMM-urile au posibilitatea de a percepe tabloul de ansamblu”

Cu sprijin financiar de la fondurile structurale, Camera de Comerţ Kempen din Belgia a lansat un proiect care ajută IMM-urile locale să conlucreze pentru a începe exportarea unora din produsele proprii. După o campanie de conştientizare în mass-media locală, unui număr de IMM-uri i-a fost apoi furnizat un pachet de consiliere, consultanţă şi recomandări individuale. A fost schiţat un plan de export personalizat, a fost realizată o cercetare a pieţei şi au fost vizate în mod colectiv târgurile de export. Parteneriatul acestei scheme a crescut de la 125 de societăţi la 393 de societăţi în primii trei ani. Cele mai multe au fost firme mici, care aveau până la 50 de angajaţi. Consultaţi de asemenea: http://ec.europa.eu/regional_policy/projects/stories/search.cfm?LAN=EN&pay=ALL&region=ALL&the=6

Premiile europene pentru întreprinderi – „Recunoaşterea excelenţei în promovarea antreprenoriatului la nivel regional”

Scopul Premiilor europene pentru întreprinderi este acela de a recunoaşte şi a recompensa iniţiativele remarcabile ale organismelor regionale care au contribuit într-o manieră eficace şi inovatoare la promovarea IMM-urilor.Peste 320 de autorităţi regionale şi locale au participat la concursul din 2007, iar 48 de nominalizaţi au fost selectaţi la nivel naţional. Autoritatea municipală Lan Ekintza din Bilbao a câştigat marele premiu al juriului pentru abordarea sa originală a regenerării urbane: achiziţionarea de proprietăţi în părţile abandonate ale oraşului, renovarea şi transformarea acestora în clădiri de birouri prin angajarea rezidenţilor şomeri şi apoi licitarea clădirilor cătrenoi întreprinderi viabile. La ceremonia de decernare a premiului, desfăşurată în decembrie 2007 la Porto, alte patru iniţiative au fost premiate în cadrul unor categorii speciale pentru sprijinirea întreprinderilor, reducerea birocraţiei, investiţii în oameni, spiritul antreprenorial responsabil şi pionieratul antreprenoriatului. http://www.european-enterprise-awards.org/

Iniţiativa JEREMIEJEREMIE (Joint European resources for micro to medium enterprises – „Resursele europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii”) reprezintă o iniţiativă a Băncii Europene de Investiţii şi a Comisiei Europene. Aceasta oferă autorităţilor regionale şansa de a îmbunătăţi condiţiile de finanţare a IMM-urilor prin investirea unei părţi din banii primiţi de la UE pentru dezvoltare regională împreună cu fondurile suplimentare de la instituţiile financiare. Fondurile JEREMIE vor fi utilizate pentru anumite acţiuni regionale, pentru a creşte disponibilitatea instrumentelor financiare, de exemplu capitalul de risc, microcreditul şi schemele de garantare a împrumuturilor. Pentru mai multe informaţii, consultaţi: http://www.eif.org/jeremie/ sau contactaţi autoritatea locală care gestionează programele regionale UE: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/index_ro.htm.

UE „în pragul uşii” dumneavoastrăAdeseori, întreprinderile mici, în mod special cele aflate la început de drum, nu dispun de resursele necesare pentru a monitoriza numeroasele tipuri de asistenţă care pot fi furnizate prin programele UE. Nici nu sunt întotdeauna capabile să evalueze complet potenţialul inovativ şi de piaţă al produselor lor sau să exploreze noile oportunităţi de afaceri, în mod special cele din afara domeniilor pe care le cunosc bine.

Reţeaua de întreprinderi europene umple această lacună. Cu mai mult de 550 de puncte de contact şi aproape 4 000 de angajaţi experimentaţi, reţeaua este cea mai mare din Europa, furnizând servicii integrate de înaltă calitate pentru IMM-uri: informaţii referitoare la politicile, programele şi legislaţia UE; baze de date referitoare la căutarea partenerilor de afaceri şi la cooperarea cu aceştia; evenimente de intermediere pentru transfer de tehnologie şi cunoştinţe; materiale promoţionale şi informative; vizite individuale la sediul societăţilor, pentru evaluarea necesităţilor lor; instrumente de angajare a IMM-urilor în luarea de decizii de politică europeană; asistenţă în amplificarea participării IMM-urilor în cercetarea europeană.

Urmând principiul „no wrong door” („nicio uşă greşită”) şi pe cel al proximităţii, IMM-urile de pe întreg teritoriul Uniunii Europene vor beneficia de asistenţă locală de la orice partener de reţea sau vor fi arondate direct la cel mai potrivit furnizor de servicii.

Legăturăhttp://www.enterprise-europe-network.ec.europa.eu/index_en.htm

Page 29: Comisia Europeană - Întreprinderile mici au prioritate. Europa este

NB-30-08-452-RO

-C

Această publicaţie este finanţată prin Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (CIP), care îşi propune să încurajeze competitivitatea întreprinderilor europene.

9 789279 114434

ISBN 978-92-79-11443-4