august 2012 web.pdf

StandardizareaAugust 2012 • www.asro.ro

ASROASRO

R e v i s t a A s o c i a ţ i e i d e S t a n d a r d i z a r e d i n R o m â n i a

Standardele ISO. O resursă esenţială în faţa catastrofelor

Managementul situaţiilor de urgenţă

Cele mai bune practici pentruoperaţiile de salvare

PUBLICAŢIE OFICIALĂ A ASOCIAŢIEI DE STANDARDIZAREDIN ROMÂNIA

COLEGIUL DE REDACŢIE

Prof. Dr. Ing. Mircea Bejan – Universitatea

Tehnică Cluj Napoca

Prof. Dr. Andrei Iliescu– Universitatea de

Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Nicolae Drăgulănescu –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Laurentie Sofroni –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Constantin Militaru –

UP Bucureşti

REDACŢIE

Speranţa Stomff

Maria Bratu

Jeni Toma

COPERTA ŞI TEHNOREDACTARE

Ştefania Kraus

Foto coperta

Fotolia

ASRO – Editura STANDARDIZAREA

Str. Mendeleev 21-25

Tel: 021/316 77 24

Fax: 021/317 25 14

www.asro.ro

www.standardizarea.ro

DIRECŢIA STANDARDIZARE

Tel/Fax: 021/312 47 44

DIRECŢIA PUBLICAŢII

Redacţie – Marketing

Tel: 021/316 99 74

VÂNZĂRI ŞI ABONAMENTE

Serviciul Vânzări – Abonamente

Tel: 021/316 77 25

Fax: 021/317 25 14; 021/312 94 88

© Toate drepturile rezervate ASRO

STANDARDIZAREAASROASRO ISSN 1220-2061

Conferinţa Internaţională infoALIMENT – Meat&Milk 2012, evenimentul anului pentru sectoarele de carne şi lactate din România ................................................................................................1

Standardul – Operă colectivă ................................................................4

Noutăţi legislative apărute în luna iulie 2012 .................................5

Un nou „pachet al calităţii” pentru o valoare adăugată sporită ....................................................................6

Prevenirea riscurilor fitosanitare ..........................................................8

Standardele ISO. O resursă esenţială în faţa catastrofelor ....... 10

Standardele ISO. Managementul situaţiilor de criză şi evitarea lor ........................................................ 11

Managementul perturbaţiilor în situaţii de urgenţă ................. 12

Managementul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune practici pentru operaţiile de salvare .................................... 15

Criticitate nucleară. Atenuarea consecinţelor unui accident ............................................................... 18

„Limbaj internaţional”. Semnalele de securitate şi simbolurile grafice reduc riscurile ................................................ 21

Marele seism din estul Japoniei ........................................................ 23

Servicii publice de apă. Viitoarele linii directoare ale ISO privind managementul crizei ........................ 25

Construcţii ridicate pe ruine. Învăţămintele trase de Noua Zeelandă dintr-o serie de cutremure .................................. 29

Securitatea în primul rând! O reglementare mondială pentru protecţia vieţilor şi a bunurilor ........................................... 32

Cuprins

STANDARDIZAREA | August 2012 1

EVENIMENT

La eveniment, din partea autorităţi-lor centrale au participat: Dan Botănoiu - Secretar de Stat în Ministerul Agri-culturii şi Dezvoltării Rurale, Bogdan Cristian Nica - Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumato-rului, Achim Irimescu - Secretar de Stat în MADR, Horia Ion Irimia - Vicepreşe-dinte al Agenţiei Naţionale pentru Pro-tecţia Mediului, Constantin Savu - Di-rector al ANSVSA şi Ion Toma - Director al APIA.

Din partea organizaţiilor profesionale au fost prezenţi: Sorin Minea - Preşedinte al Federaţiei Romalimenta, Stanca Tudor - Director Executiv al Asociaţiei Produ-cătorilor de Carne de Porc din România, Grigorie Lungulescu - Preşedinte al Aso-ciaţiei Specialiştilor din Industria Lapte-lui, Dorin Cojocaru - Director Executiv al Asociaţiei Producătorilor Români din Industria Lactatelor şi Gheorghe Puchi-anu - Vicepreşedinte al Asociaţiei Gene-rale a Medicilor Veterinari din România.

Din afara ţării au participat: Steen Norgaard Madsen - Director al Arla-Foods-Danemarca, Jean-Pierre Garnier - Director de Export al EBLEX-BPEX, Marea Britanie, Edith van Dooren-Olanda (Noack-România), precum şi reprezentanţi ai unor companii din Ger-mania, Italia, Grecia, Bulgaria şi Suedia.

În total, au participat peste 190 de in-vitaţi: investitori, fermieri, top-manageri,

Conferinţa Internaţională infoALIMENT – Meat&Milk 2012, evenimentul anului pentru sectoarele de carne şi lactate din RomâniaJeni Toma, expert principal de standardizare, Direcţia Publicaţii, ASRO

directori, specialişti din toate sectoarele de activitate ale producţiei şi procesării de carne şi lapte din România.

Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în ambele zile după acelaşi program:

în prima parte a celor două zile au •avut loc şedinţe în plen, în care s-au prezentat şi discutat probleme gene-rale privind legislaţia, pieţele de des-facere, mijloacele de finanţare, difi-cultăţile întâmpinate de producători şi procesatori în activitatea lor;în a doua parte a zilelor, activitatea •s-a desfăşurat în cinci workshop-uri pe teme specifice, fiecare având în dezbatere câte trei teme, fiind abor-date în total 43 de teme de specia-litate;după-amiezile au fost dedicate vizi-•telor de documentare la fermele de creştere a vacilor de lapte Prescon – Codlea şi Silv – Alim – Baraolt;

serile festive s-au desfăşurat sub sem-•nul dialogurilor particulare comple-tând astfel comunicarea între parti-cipanţi şi dezvoltarea unor noi relaţii de afaceri.

În cadrul workshop-ului FDL – PROCESATORI, ASRO a fost prezentă cu tema „Utilizarea standardelor pentru creşterea siguranţei alimentare; Prezent şi viitor în standardizarea din domeniul alimentar”.

Prezentarea a atins trei aspecte prin-cipale:

importanţa, dar şi avantajele impli-•cării producătorilor din domeniul alimentar în elaborarea standarde-lor;creşterea siguranţei alimentare prin •aplicarea standardelor specifice şi certificarea sistemului de manage-ment al siguranţei alimentului;

În zilele de 13 şi 14 iunie, la Ho-tel Alpin din Poiana Braşov s-au desfăşurat lucrările primei ediţii a Conferinţei Internaţionale info-ALIMENT - Meat&Milk 2012: Piaţă, Producător, Profitabilita-te în contextul provocărilor ac-tuale.

2

prezentarea patrimoniului existent •de standarde din domeniul alimen-tar.

Comitetul tehnic din cadrul ASRO care se ocupă cu standardizarea în dome-niul alimentar este CT 95, Produse agro-alimentare şi metode de analiză şi are ca domeniu de activitate standardizarea în domeniul metodelor de analize microbi-ologice şi de eşantionare, a terminologiei, a elaborării de ghiduri de producere, pro-cesare, ambalare, etichetare şi depozitare a produselor agroalimentare şi produse-lor biologice. CT 95 are în componenţă 14 membri şi un patrimoniu de 693 de standarde de management, de produs, de metode de analiză etc.

Ţinând cont de faptul că toţi partici-panţii din lanţul alimentar au responsabi-litatea de a furniza alimente sigure şi co-respunzătoare consumului pentru a evita îmbolnăvirea consumatorilor şi alte pre-judicii cauzate de alimente necorespun-zătoare şi de faptul că, în conformitate cu legislaţia, toate aceste firme trebuie să se conformeze principiilor sistemu-lui HACCP (analiza riscului şi punctele critice de control), la conferinţă au fost prezentate standardele care susţin produ-cătorii în efortul lor de implementare a sistemului HACCP:

SR EN ISO 22000:2005 • Sisteme de management al siguranţei alimente-lor. Cerinţe pentru orice organizaţie din lanţul alimentar, care se aplică atunci când o organizaţie din lanţul alimentar doreşte să demonstreze capabilitatea sa de a controla perico-lele pentru siguranţa alimentului, cu scopul de a se asigura că alimentul este sigur în momentul consumu-lui. Standardul cuprinde cerinţe generale şi cerinţe speciale privind responsabilitatea managementului (angajamentul managementului, politica referitoare la siguranţa ali-mentului, responsabilitate, comu-nicare, răspuns în caz de urgenţă, analiza efectuată de management), managementul resurselor (financi-are, umane, infrastructură, mediu de lucru), planificarea şi realizarea pro-duselor (program preliminar, analiza pericolelor, stabilirea programelor preliminare operaţionale, stabilirea planului HACCP, verificarea, trasa-bilitatea, controlul neconformităţi-lor), validarea, verificarea şi îmbună-tăţirea sistemului de management al siguranţei alimentului.

•SR ISO/TS 22004: 2006, • Sisteme de management al siguranţei alimen-

tului. Recomandări de aplicare pen-tru ISO 22000:2005, care este, de fapt, un ghid privind utilizarea lui ISO 22000, identic cu ISO 22000 şi bazat pe principiile HACCP, aşa cum sunt descrise de Comisia Co-dex Alimentarius.SR EN ISO 22005:2007 - • Trasabili-tatea în lanţul alimentar. Principii ge-nerale şi cerinţe fundamentale pentru proiectarea şi implementarea sistemu-lui, care prezintă principiile şi spe-cifică cerinţele fundamentale pentru proiectarea şi implementarea unui sistem de trasabilitate a alimentelor şi furajelor. Conform standardului, sistemele de trasabilitate trebuie să poată documenta istoricul produ-sului şi/sau să localizeze un produs în lanţul alimentar, să contribuie la cercetarea cauzei neconformităţii, să contribuie la capacitatea de a retrage şi/sau rechema produsele dacă este necesar şi să îmbunătăţează încre-derea în informaţiile, eficacitatea şi productivitatea organizaţiei.

Deoarece prezentarea ASRO a avut loc în cadrul unui workshop dedicat pro-ducătorilor din industria laptelui, au fost prezentate şi standardele de produs din această zonă, şi anume:


SR 1286:1997, • Brânzeturi cu pastă opărităSR 13438:1999, • Lapte şi produse lac-tate. Reguli pentru verificarea calităţiiSR 143:2008, • Lapte de consumSR 1981:2008, • Brânză telemeaSR 2418:2008, • Lapte crud integral. Cerinţe de calitateSR 2444:2009, • Îngheţată. Cerinţe de calitateSR 3664:2008, B• rânză proaspătă de vacăSR 3665:1999, • Iaurt. Condiţii teh-nice de calitateSR 5559:2008, • Lapte prafSR 7001:2009, • Smântână. Cerinţe de calitate

Toate aceste standarde sunt structu-rate la fel, abordând, în general, urmă-toarele aspecte: cerinţe de calitate (clasi-ficare), proprietăţi organoleptice (aspect, consistenţă, culoare, miros, gust), propri-etăţi fizice şi chimice (aciditate, grăsime, substanţă uscată, densitate relativă etc.), proprietăţi biochimice, metode de ana-liză utilizate pentru determinări şi stan-dardele corespunzătoare, cerinţe de am-balare, depozitare şi transport.

În domeniul alimentar există foarte multe standarde, în general adoptări de standarde europene şi internaţionale, re-feritoare la metodele de analiză pentru determinări fizico-chimice şi microbiolo-gice. Şi aceste standarde au structura ase-mănătoare şi cuprind principiile meto-dei, reactivii utilizaţi, aparatura necesară, modul de realizare a eşantionării, modul de lucru, exprimarea rezultatelor şi bule-tinul de analize.

Exemple de standarde de analize fi-zico-chimice:

SR EN ISO 5534:2004, • Brânzeturi şi brânzeturi procesate. Determinarea conţinutului total de substanţă uscată (Metoda de referinţă)

SR EN ISO 5943:2007, B• rânză şi produse din brânză procesată. Deter-minarea conţinutului de cloruri. Me-toda prin titrare potenţiometricăSR EN ISO 1735:2005, • Brânză şi produse de brânză procesate. Determi-narea conţinutului de grăsime. Metoda gravimetrică (Metoda de referinţă)SR EN ISO 14673-1:2004, • Lapte şi produse lactate. Determinarea con-ţinutului de nitraţi şi nitriţi. Partea 1: Metoda prin reducere cu cadmiu şi spectrometrieSR EN ISO 8968-5:2002, • Lapte. Determinarea conţinutului de azot. Partea 5: Determinarea conţinutului în azot proteic

Exemple de standarde de analize mi-crobiologice:

SR ISO 11866-1:2009, • Lapte şi pro-duse de lapte. Enumerarea bacteriilor presupuse Escherichia coli. Partea 1: Tehnica numărului cel mai probabil cu utilizarea de 4-metilumbeliferil-ß-D-glucuronidă (MUG)SR ISO 11866-2:2009, • Lapte şi pro-duse de lapte. Enumerarea bacteriilor presupuse Escherichia coli. Partea 2: Tehnica de numărare a coloniilor pe membrane la 44 grade CSR ISO 20128:2008, • Produse din lapte. Enumerarea Lactobacillus aci-dofilus pe mediu selectiv. Tehnica de numărarea a coloniilor la 37 grade CSR ISO 6730:2009, • Lapte. Enume-rarea unităţilor care formează colonia de microorganisme psihrotrofice. Teh-nica de numărare a coloniilor la 6,5 grade CSR ISO 8553:2009, • Lapte. Enume-rarea microorganismelor. Metoda de însămânţare cu ansa în cutii Petri la 30 grade C

Evident, pentru ca determinările să fie corecte trebuie să se respecte regulile

de prelevarea a eşantioanelor supuse ana-lizelor şi aceste reguli se regăsesc în stan-dardele de eşantionare:

SR EN ISO 707:2009, L• apte şi pro-duse lactate. Ghid pentru eşantionareSR ISO 5538:2009, • Lapte şi produse de lapte. Eşantionare. Inspecţie prin atribute

Informaţii suplimentare privind alte standarde din domeniul alimentar se pot găsi pe website-ul www.asro.ro, în maga-zinul online, la ICS 65 (clasificarea inter-naţională standardelor).

De asemenea, informaţii suplimen-tare despre conferinţă, despre viitoarele evenimente organizate de agenţia info-ALIMENT, dar şi ultimele noutăţi din domeniile cărnii şi laptelui se pot obţine accesând http://conferinta.infoaliment.ro, www.fabricadecarne.ro şi www.fabri-cadelapte.ro.

4

STANDARDIZAREA ROMÂNĂ

Unul din elementele importante ce stau la baza „construcţiei” unui standard este consensul părţilor interesate, con-sens care, odată realizat, se presupune că reflectă interesele tuturor participan-ţilor la elaborarea standardului.

Asigurarea respectării principiilor standardizării în procesul elaborării standardelor depinde de existenţa unui cadru instituţional reprezentat de un organism naţional de standardizare pu-blic şi independent. Atribuţiile acestuia trebuie să asigure desfăşurarea şi buna administrare a procesului de standardi-zare naţională într-un cadru coerent al angajamentelor şi evoluţiilor naţionale, europene şi internaţionale.

Obiect al proprietăţii intelectu-ale, standardele sunt lucrări colective, realizate într-un cadru instituţional organizat, în care organismul de stan-dardizare asigură, prin procesele pe care le coordonează, respectarea principiilor şi a metodologiei standardizării. Însuşi scopul standardului, acela de furnizare a unor reguli, linii directoare, caracteris-tici, relevă faptul că acesta se bazează şi înglobează rezultate conjugate ale şti-

Standardul – operă colectivăIuliana Chilea, director Direcţia Standardizare, ASRO

Instrumente de asigurare a competitivităţii şi de sprijinire a funcţionării mecanismelor pieţei, standardele sunt reguli cu un preponderent caracter tehnic, destinate aplicării voluntare de către toţi factorii sociali in-teresaţi.

inţei, tehnicii şi experienţei acumu-late într-o perioadă de timp, într-un anume domeniu. Această trăsătură distinctivă a standardului, ca do-cument tehnic, imprimă caracterul colectiv întregului proces de creaţie finalizat prin asigurarea disponibili-tăţii publice a standardului.

Titularitatea unei opere colec-

tive este, potrivit legii, recunoscută persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, responsabilitatea şi sub numele căreia apare opera. Stan-dardizarea naţională, ca activi-tate de interes public, este or-ganizată în cadrul unei instituţii

– organism naţional de standardizare, care are în responsabilitate gestionarea tuturor mecanismelor şi resurselor nece-sare implementării politicii naţionale de standardizare. Elaborarea şi adoptarea standardelor naţionale sunt unele din principalele atribuţii ale unui organism de standardizare, definind chiar scopul înfiinţării unei astfel de instituţii.

Obiect al proprietăţii intelectuale, standardele sunt lucrări colective,

Standardizarea propriu-zisă se re-alizează în cadrul comitetelor tehnice naţionale, care funcţionează ca nişte grupuri de lucru reunind specialişti din economia naţională, mediul universitar, cercetare, dar şi organisme neguverna-mentale. Comitetele tehnice îşi desfă-şoară activitatea în structura organis-mului naţional de standardizare, speci-aliştii din comitet aducându-şi propriile contribuţii la elaborarea standardelor naţionale. Activitatea acestora în comi-tete este prestată în scopul reprezentării unui interes, interes al societăţii angaja-toare, care ţine să îşi exprime punctul de vedere în procesul de elaborare a stan-

dardelor naţionale. Contribuţiile mem-brilor comitetelor tehnice înglobate în standarde sunt parte a unui efort comun de dezvoltare a standardizării naţionale pentru şi în beneficiul utilizatorilor de standarde. Alături de expertiza şi de cadrul organizatoric al organismului naţional de standardizare, precum şi de suportul documentar asigurat, membrii comitetelor tehnice transferă în benefi-ciul standardizării naţionale drepturile de autor asupra propriilor contribuţii, fără posibilitatea revendicării ulterioare a drepturilor.


LEGISLAŢIE ŞI STANDARDIZARE

Noutăţi legislative apărute în luna iulie 2012

Mihaela Vorovenci, jurist ASRO

Prezentul articol conţine în prima parte noutăţile legislative ale normelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi în a doua parte pe cele publicate în Monitorul Oficial al României din luna iulie 2012.

Partea I - Legislaţie comunitară

1.1 Publicarea titlurilor şi a referinţelor standardelor armonizate cu unele dintre Directivele Noii Abordări – redăm titlurile comunicărilor Comisiei Europene, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ( JOUE), care conţin referinţa şi titlul standardului armonizat, referinţa standardului înlocuit, precum şi data încetării prezumţiei de conformitate a standardului înlocuit:

1.1.1 Rectificare la comunicarea Comisiei în cadrul implementării Directivei Consiliului 89/686/CEE din 21 decem-

brie 1989 privind armonizarea legislativă a statelor membre referitoare la echipamentele individuale de protecţie, publicată în JOUE C 196/22 din 04.07.2012.

1.1.2 Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţe periculoase, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Con-siliului, publicată în JOUE L 197/1 din 24.07.2012.

1.1.3 Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deşeurile de echipa-mente electrice şi electronice (DEEE), publicată în JOUE L 197/38 din 24.07.2012.

1.1.4 Comunicarea Comisiei în cadrul implementării Directivei 2004/22/CE a Parlamentului European şi a Consiliu-lui privind instrumentele de măsurat, publicată în JOUE C 218/7 din 24.07.2012.

1.2 Acte comunitare care conţin referiri la standarde

1.2.1 Regulamentul (UE) nr. 600/2012 al Comisiei din 21 iunie 2012 privind verificarea rapoartelor de emisii de gaze cu efect de seră şi a rapoartelor privind datele tonă-kilometru şi acreditarea verificatorilor în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicat în JOUE L 181/1 din 12.07.2012.

1.2.2 Regulamentul (UE) nr. 601/2012 al Comisiei din 21 iunie 2012 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicat în JOUE L 181/30 din 12.07.2012.

1.2.3 Regulamentul nr. 90 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea seturilor de garnituri de frână, garniturilor de frână cu tambur şi discurilor şi tam-burilor de frână de schimb pentru autovehicule şi remorcile acestora, publicat în JOUE L 185/24 din 13.07.2012.

Partea a II-a - Legislaţie naţională

2.1 Acte normative care conţin referiri la standarde

2.1.1 Lege nr. 123/2012 din 10/07/2012 legea energiei electrice şi a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 16/07/2012.

6

STANDARDIZAREA EUROPEANĂ

„Pachetul calităţii”, adoptat la sfâr-şitul lui decembrie de Comisia Euro-peană, este constituit dintr-un ansamblu de propuneri care îşi propun instituirea unei politici coerente a calităţii produ-selor agricole, care să permită agricul-torilor să facă cunoscute calităţile, ca-racteristicile şi proprietăţile produselor lor şi care să garanteze consumatorilor o informaţie adecvată. El stabileşte o politică globală privind programele de certificare, menţiunile calitative care conferă valoare adăugată produselor agricole care erau tratate înainte în nu-meroase texte legislative. Agricultorii şi producătorii agricoli sunt supuşi la pu-ternice presiuni concurenţiale. Diver-sitatea şi calitatea producţiei agricole a Uniunii Europene ar trebui să constituie pentru ei un atu şi un avantaj competi-tiv decisiv în faţa consumatorilor, care se îndreaptă tot mai mult către produse „autentice”, fabricate după metode spe-cifice sau tradiţionale. Pentru a asigura o bună informare a acestor consumatori, trebuie, totuşi, să dispunem de menţiuni de etichetare precise şi fiabile. Din anii ’90, o politică a calităţii produselor agri-cole în Uniunea Europeană este strâns legată de trei sisteme: sistemul denu-mirilor cu origine protejată (AOP) şi indicaţiile geografice protejate (IGP), sistemul agriculturii biologice (AB) şi sistemul specialităţilor tradiţionale ga-rantate (STG). În plus, standardele de comercializare au creat un cadru legis-lativ care asigură o concurenţă loială şi o bună funcţionare a pieţei de la începutu-rile politicii agricole comune. În cursul ultimului deceniu, aceste standarde şi sisteme au fost completate de un număr considerabil de sisteme de certificare

care provin din sectorul privat şi care îşi propun să garanteze consumatorilor caracteristici şi proprietăţi care conferă valoare adăugată produselor, precum şi respectarea standardelor de bază cu aju-torul certificării sistemelor de asigurare a calităţii.

Noul regulament cu privire la sistemele calităţii

Pachetul calităţii cuprinde o pro-punere de regulament nou referitor la sistemele calităţii produselor agricole pentru a asigura coerenţa şi claritatea sistemelor Uniunii Europene: o conso-lidare a programului far al denumirilor cu origine protejată (clapon de Bresse, unt de Charentes-Poitou) şi al indi-caţiilor geografice protejate (gâscă de Anjou, muştar de Bourgogne, făină din grâu negru de Bretagne); o revizuire a sistemului de specialităţi tradiţionale garantate (STG); definirea unui nou cadru care stabileşte menţiuni ale cali-tăţii facultative precum „crescut în aer curat” sau „prima presare la rece”. Noul dispozitiv este coordonat de un comitet unic pentru politica în domeniul cali-tăţii. Sistemele indicaţiilor geografice încurajează o producţie agricolă de ca-litate superioară, pun denumirile pro-tejate care au căutare la adăpostul unei utilizări abuzive şi oferă informaţii con-sumatorilor cu privire la proprietăţile specifice ale produselor. 3 000 de denu-miri de vinuri şi de alcool, de produse agricole şi de produse alimentare au fost înregistrate până în prezent. Men-ţiunea STG, mult mai puţin răspândită, subliniază caracterul tradiţional al unui produs, fie din punct de vedere al ingre-

dientelor care îl alcătuiesc, fie din cel al metodei de fabricaţie. De menţionat că pachetul calităţii introduce noi orien-tări referitoare la etichetarea produselor în alcătuirea cărora intră ingrediente ştampilate AOP sau IGP. Pachetul ca-lităţii cuprinde, de asemenea, o propu-nere care vizează să simplifice şi să raţi-onalizeze adoptarea de către Comisie a standardelor de comercializare. Acestea contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor economice de producţie şi de comerci-alizare a produselor agricole, precum şi la creşterea calităţii lor. Ele garantează o definiţie de bază a identităţii produsului (ce se înţelege prin unt?), o clasificare a produsului (care este conţinutul minim de substanţe grase din laptele semide-gresat?), precum şi o definiţie a men-ţiunilor rezervate care conferă valoare adăugată produsului. Comisia propune să se extindă regulile sectoriale privind indicarea locului de producţie, pe baza analizelor impactului. Liniile directoare ale Comisiei cu privire la funcţiona-rea sistemelor voluntare de certificare constituie ultimul element al pachetu-lui calităţii. Obiectivul lor este să evi-denţieze bunele practici referitoare la funcţionarea sistemelor voluntare de certificare care s-au dezvoltat în ultimii ani. Un studiu recent a trecut în revistă 400 de sisteme în vigoare în Uniunea Europeană. Aceste sisteme acoperă o gamă largă de iniţiative, în diferitele etape ale lanţului alimentar de aprovi-zionare, în cadrul relaţiilor B to B (bu-siness to business) sau B to C (business to consumers). În sfârşit, Comisia şi-a

Un nou „pachet al calităţii” pentru o valoare adăugată sporităMarie-Claire Barthet

Prima etapă a revizuirii politicii comunitare a calităţii produselor agri-cole, „pachetul calităţii”, rod a trei ani de consultări şi de discuţii, des-chide calea unei politici mai coerente a calităţii produselor agricole. În program, semnele originii, sistemele calităţii, standardele de comercia-lizare, certificările.


comunicat intenţia de a examina pro-blemele cu care se confruntă micii pro-ducători, pentru a participa la progra-mele de calitate ale Uniunii Europene şi producătorii din zonele de munte, pentru a-şi comercializa produsele. Liniile directoare cu privire la bunele practici privind sistemele voluntare de certificare şi la etichetarea produselor care utilizează ingrediente AOP şi IGP pot fi utilizate încă de pe acum de către operatori. Propunerile legislative sunt transmise Parlamentului European şi Consiliului, pentru discuţii, iar adopta-rea este prevăzută în 2012.

PACHETUL CALITĂŢII CUPRINDE:

O propunere de regulament al Parla-•mentului European şi al Consiliului, referitoare la sistemele calităţii, apli-cabile produselor agricole;O propunere de modificare a re-•gulamentului (CE) nr. 1234/2007 (organizarea comună a pieţei unice) privind standardele de comerciali-zare, aplicabile produselor agricole;Orientări referitoare la cele mai •bune practici pentru implementarea şi funcţionarea sistemelor de certi-ficare privind produsele agricole şi cele alimentare;Linii directoare cu privire la etiche-•tarea produselor alimentare care uti-lizează denumiri cu origine protejată şi indicaţii geografice protejate ca ingrediente.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 325, iunie 2012

CUVÂNTUL SPECIALISTULUI

Jean-Louis Buër

Director la Institutul Naţional al Originii şi Calităţii (INAO)

„Semnele calităţii încep să se impună în strate-gia producătorilor şi în inconştientul consumatorilor”

Propunerea Comisiei, care face obiectul unor negocieri la nivelul celor 27, are, pentru Franţa, marele merit de a păstra distincţia între denumirea originii protejate şi indicaţia geografică protejată. Au existat preocupări de fuzionare, dar este important să se păstreze semne ale calităţii care pot răspunde unor situaţii diferite în aceeaşi ţară şi în ţări diferite în faţa unei mari diversităţi a regiunilor cu un anumit specific şi a unor moduri de producţie. Specialitatea tradiţională garantată este mai puţin utilizată în Franţa, dar poate fi utilă no-ilor state membre. O STG nu este „ancorată” într-un teritoriu, dar protejează o anumită pricepere. Franţa ar dori să meargă mai departe în ceea ce pri-veşte ajustarea ofertei la cerere, formă de reglementare economică. Semnele calităţii sunt unul din elementele care permit îmbinarea şi potrivirea ofertei producătorilor cu cererea consumatorilor. Ele încep să se impună în strategia producătorilor şi în inconştientul consumatorilor. Este o politică pe termen lung, ea ar putea fi, deci, un suport economic util. Comisia doreşte să extindă registrul AOP şi al IGP la denumiri străine recunoscute prin acorduri bilate-rale. Ideea este să se construiască o reţea internaţională de alianţe. Franţa va solicita clarificări cu privire la metodă. Lucrări referitoare la etichetarea produselor care conţin ingrediente de AOP şi IGP răspund preocupării pro-fesioniş5tilor de a valorifica un produs într-un caiet de sarcini şi de a-l utiliza ca vector suplimentar de notorietate. Linii directoare sunt efectiv necesare. Politica în domeniul calităţii este un domeniu esenţial pe plan naţional şi co-munitar. INAO funcţionează prin mari semne ale calităţii, fiecare semn este administrat de un comitet de profesionişti. Ne-am angajat să revizuim ca-ietele de sarcini, mai ales pe cele viticole. Caietele de sarcini ale semnelor calităţii, elaborate cu producătorii, sunt înregistrate la Bruxelles, uneori după mai mulţi ani. Este, deci, foarte util şi extrem de eficace să existe un cadru reglementar stabil. Pentru a face mai bine cunoscute semnele calităţii, desfă-şurăm trei tipuri de acţiuni. Una foarte descentralizată, pentru a informa con-sumatorii cât mai aproape de zonele de producţie, prin manifestări care au loc în regiune. Cealaltă, cu ocazia Lunii originii şi a calităţii, în octombrie. Cea de-a treia ediţie a asociat aproape 150 de magazine din marea distribuţie, măcelari şi fabricanţi de brânză, restaurante din grupul Flo, care au promovat semnele oficiale. Ultimul vector, clasele de gust pentru copii sau instruirile în spiritul semnelor calităţii, asigurate, de exemplu, de colectivităţile teritoriale.

8

Cu 80 000 de tone de pesticide uti-lizate în fiecare an, Franţa ocupă locul II în lume ca volum al produselor fitosani-tare consumate. Campaniile fitosani-tare se desfăşoară din primăvară până la sfârşitul verii, cu operaţiuni manipulare, răspândire sau pulverizare. Este, deci, esenţial să se manipuleze cu precauţie aceste produse şi să se poarte îmbrăcă-minte de protecţie adecvată pentru a proteja persoanele expuse la produsele fitosanitare. Un produs fitosanitar, sau mai pe larg, un pesticid, este un produs utilizat pentru a trata organismele ve-getale. Alcătuit din mai multe substanţe active şi din solvenţi, el protejează speci-ile vegetale cultivate contra insectelor şi a bolilor şi le îmbunătăţeşte randamen-tele. Două elemente determină riscul de toxicitate al acestor produse: molecula activă şi diferiţii compuşi, adesea com-plecşi, care intră în alcătuirea formulei. Lista persoanelor expuse la riscurile fi-tosanitare este mare. Fie că este vorba despre o expunere uşoară (lucrătorul care aplică substanţele, cel care mani-pulează plantele tratate, persoanele pre-zente când are loc tratarea, cel care se ocupă de mentenanţă sau responsabilul cu controlul conformităţii echipamen-telor de tratare) sau despre o expunere intensă (manipulatorul, cel care pregă-teşte amestecul, persoanele care intră în contact cu deşeurile, persoanele care

curăţă echipamentul de tratare), fiecare este expus şi, deci, vizat de riscurile ge-nerate de acest tip de produse. Riscul de contaminare este deosebit de ridicat la persoanele expuse direct la produsele fi-tosanitare, la pregătirea sau la aplicarea produsului, la curăţarea sau la evacuarea cuvei sau în caz de funcţionare defec-tuoasă a pulverizatorului. Accidentele legate de această contaminare sunt con-secinţa pătrunderii produselor fitosani-tare în organism prin:

calea cutanată şi mucoasă, principa-•lele căi de penetrare, adică contactul direct cu pielea şi ochii. Pielea per-soanei va suferi arsuri sau iritaţii;calea orală sau digestivă, în general, •accidentală. Ea provoacă intoxicaţii grave;calea respiratorie, prin inhalarea de •particule, ceaţă sau vapori care, la nivelul plămânilor, se vor dispersa în organism prin intermediul sân-gelui.

Astfel, agricultorii, horticultorii, viticultorii sau arboricultorii trebuie să urmeze indicaţii precise, pentru a pre-veni riscurile de expunere de-a lungul anului şi mai ales în timpul campaniilor de tratare fitosanitare.

Prevenirea riscurilor

Documente ministeriale şi rapoarte ale Institutului Naţional de Cercetare şi de Securitate pentru Prevenirea Ac-cidentelor de Muncă şi a Bolilor Pro-fesionale (INRS) informează utilizato-rii de produse fitosanitare cu privire la măsurile care trebuie urmate pentru a preveni riscurile de expunere:

alegerea produsului fitosanitar ce-•lui mai puţin nociv posibil şi celui

mai apropiat de rezultatul aşteptat (fungicide, insecticide);verificarea şi luarea la cunoştinţă a •conţinutului etichetei şi a fişei de date de securitate a produsului utili-zat, mai ales în ceea ce priveşte mă-surile de utilizare şi de depozitare;folosirea sistematică a echipamen-•telor de protecţie individuală (EPI) la pregătirea tratamentului (mă-nuşi, ochelari, mască, combinezon impermeabil şi cizme).

În domeniul combinezoanelor de protecţie, trebuie să facem o distincţie între combinezoanele utilizate pe ter-men lung, din bumbac sau poliester, care pot fi reutilizate după spălare, dar a căror eficacitate poate scădea după spălare şi combinezoanele cu uz limi-tat. Acestea din urmă, eliminate după utilizare, prezintă avantajul de a asigura o protecţie în timpul întregii perioade de lucru. Printre ele, combinezoanele din categoria a III-a, cu uz pe termen scurt, oferă o barieră contra a nume-roase substanţe chimice. Este esenţial să se verifice în prealabil marcajul CE şi, dacă nivelul de protecţie al îmbrăcă-minţii este conform cu recomandările produsului fitosanitar utilizat.

Alegerea unei îmbrăcăminţi de protecţie

Purtarea unei îmbrăcăminţi de pro-tecţie adecvate contribuie la protejarea persoanelor vizate de o contaminare potenţială cu produse, prin piele. La alegerea combinezonului de protec-ţie chimică adaptat, trebuie să se ţină seama de mai mulţi factori, cum ar fi caracterul sarcinii care trebuie efectuată, starea, concentrarea, presiunea, cantita-tea şi toxicitatea substanţei utilizate, dar

Prevenirea riscurilor fitosanitareJean-Claude Tourneur

Utilizarea produselor fitosanitare pentru protecţia contra paraziţilor este indispensabilă pentru agricultură. Folosirea acestor substanţe anti-parazitare sau pesticide pentru uz agricol permite distrugerea insectelor, a ciupercilor, microorganismelor parazite, a buruienilor şi protejarea culturilor.


şi de echilibrul optim între protecţie şi confort. O îmbrăcăminte care nu este bine ajustată prezintă un risc ridicat de rupere şi de restrângere a mişcărilor, fapt care are drept consecinţă împiedi-carea utilizatorului de a lucra în mod si-gur şi eficient. Selecţia echipamentului de protecţie corespunzător contra unei substanţe chimice specifice se poate do-vedi o sarcină dificilă pentru agricultori. DuPont Personal Protection a creat o gamă de servicii tehnice, care cuprind instrucţiuni şi informaţii. Există echipe care gestionează o bază de date com-plexă care conţine peste 300 de teste chimice referitoare la proprietăţile fi-zice, la permeaţia chimică şi la datele de penetrare a materialelor combinezoa-nelor Tyvek® şi Tychem®, corespunză-toare pentru a proteja agricultorii când efectuează campanii fitosanitare. Pentru unele operaţii, este indicată o protecţie suplimentară precum cea furnizată de accesoriile Tychem®, pentru a asigura o protecţie maximă acolo unde este nevoie. În cursul operaţiunilor de cu-răţare şi de pregătire, agricultorul poate fi expus la concentraţii mai ridicate de substanţe active sau la diluanţi solvenţi. În acest caz, DuPont Personal Protec-tion recomandă întărirea protecţiei prin purtarea unui şorţ şi a unor manşete din Tychem®F sau a unei bluze din Tychem®F. Tychem®F este un material utilizat pentru a confecţiona combine-zoane de protecţie chimică conforme cu standardul NF EN 14605* (tipul 3). El asigură protecţia contra unei largi game de substanţa chimice. Utilizatorul trebuie să se asigure însă că ţesătura şi îmbrăcămintea pe care le-a ales oferă o protecţie la penetrarea şi la permeaţia lichidelor.

Mănuşile Seiz

În urma unei cereri de ofertă euro-pene, echipele de salvare de la Technis-ches Hilfswerk (THW) – asociaţie de salvare federală germană – au ales pro-tecţia întărită a mănuşilor Seiz. Fabri-cate din Du Pont Kevlar®, din Du Pont Nomez® şi dintr-o membrană Gore-

* Asociaţia de Standardizare din România – or-ganismul naţional de standardizare – a adoptat standardul EN 14605:2005 cu indicativul SR EN 14605+A1:2010 şi titlul: Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru îmbrăcămintea ale cărei ele-mente de legătură sunt etanşe la lichide (Tip 3) sau la pulverizări (Tip 4), inclusiv articole de îmbrăcăminte care protejează numai anumite părţi ale corpului (Tip PB [3] şi PB [4])

Tex® specială, aceste mănuşi oferă o protecţie polivalentă şi sunt gândite pentru a asigura dexteritatea şi confor-tul. În prealabil, grupul de experţi în domeniul echipamentelor individuale de la THW a întocmit o listă detaliată a performanţelor cerute pentru aceste mănuşi. Toate condiţiile de intervenţie posibile au fost avute în vedere: con-fruntarea echipelor de salvare cu condi-ţii meteorologice nefavorabile, manipu-larea sau evoluţia pe suprafeţe care taie, rugoase sau care ard. Analiza riscurilor a ţinut seama de diversitatea domeniilor de acţiune a echipelor de salvare de la THW, precum manipularea de obiecte din piatră, din oţel galvanizat sau rugină, realizarea de racorduri plecând de la ca-bluri din oţel sau din frânghii din fire naturale sau sintetice sau necesitatea de a deplasa părţile de schelărie. În sfârşit, contactul cu carburanţii sau lubrifianţii, cu substanţele chimice ca soda caustică, acidul clorhidric, acidul sulfuric sau aci-dul azotic, precum şi cu solvenţi orga-nici a fost luat în consideraţie.

O protecţie polivalentă

Ergonomice, mănuşile au fost pro-iectate pentru a lua forma mâinilor. Extrem de rezistentă, palma din piele este antiderapantă şi oferă astfel o priză bună, chiar pe suprafeţe netede, precum şi o rezistenţă ridicată la abraziune. Du-blura din DuPont Kevlar® garantează o protecţie maximă contra tăierii. Dosul mănuşilor, dintr-o ţesătură inflamabilă din Du Pont Nomex® R, care acoperă o ţesătură de fetru din Kevlar®, prote-jează contra arderii prin contact şi oferă o rezistenţă suplimentară la tăiere şi la perforare. O membrană Gore-Tex®,

prin care se poate respira, conferă etan-şeitate la aer mănuşilor şi împiedică umiditatea să pătrundă în interior, chiar atunci când mănuşile sunt cufundate în apă cinci minute. În plus, ea acţionează ca o barieră contra frigului şi previne, de asemenea, penetrarea de către acizi şi substanţe chimice. Manşetele trico-tate din fibre Kevlar®Clean şi întărite cu o suprafaţă din piele la nivelul osu-lui pumnului şi al arterei radiale com-pletează proprietăţile de protecţie ale acestor mănuşi. Materialul Kevlar® este extrem de rezistent la rupere şi îşi păs-trează proprietăţile excepţionale până la o temperatură de 320°C. Echipele de intervenţie pot astfel să utilizeze în condiţii de securitate deplină chei, cio-cane, şurubelniţe, echipamente tehnice, conectoare, când cerinţele nu sunt ex-cesive. În caz de temperaturi negative, bunele proprietăţi tactile ale mănuşilor Seiz destinate THW sunt păstrate per-fect, datorită structurii lor şi membranei Gore-Tex® care oferă o protecţie efici-entă contra frigului extrem. „Mănuşile Seiz destinate THW ar trebui, de ase-menea, să îi atragă pe schiori”, adaugă Rainer Seiz, de la societatea Friedrich Siez GmbH.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 325, iunie 2012

10

STANDARDIZAREA INTERNAŢIONALĂ

În cursul anului 2010, un vulcan din Islanda a avut efecte devastatoare asupra traficului aerian; violente cutremure au lovit Chile, Indonezia şi Noua Zeelandă, provocând sute de morţi şi pagube ma-teriale de mare amploare; Haiti a fost victima unui cutremur ucigător (care a distrus infrastructurile, a condus la po-luarea sistemelor de alimentare cu apă şi a cauzat o epidemie de holeră) şi a for-ţei devastatoare a uraganului Thomas. Peste 200 000 de locuitori şi-au pierdut viaţa. Tornadele din Statele Unite, care se formează în „valea tornadelor” şi la periferia sa, au lăsat în calea lor distru-gere şi dezolare şi au costat viaţa a 350 de persoane. Dacă a existat o acalmie pe frontul catastrofelor naturale, nu a fost cazul în ceea ce priveşte accidentele provocate de om: o explozie survenită la platfornma Deepwater Horizon, în gol-ful Mexicului, a provocat o maree neagră fatală pentru vieţile omeneşti, mijloacele de subzistenţă şi mediu. Lumea a urmă-rit cu sufletul la gură operaţia de salvare

disperată (şi până la urmă reuşită) a 33 de mineri chilieni surprinşi de o surpare de teren într-o mină ale cărei structuri fuseseră defectuos întreţinute. Apoi, pe 11 martie 2011, Japonia a cunoscut cel mai violent cutremur din istoria sa, un megaseism submarin cu magnitudinea de 9,0 care a lovit largul coastei Tohoku, urmat de reacţia în lanţ a unui tzunami gigantic, ale cărui valuri au atins 40 de metri înălţime şi a pătruns până la 10 km în interiorul regiunii. Seismul a condus la fuziunea a trei reactoare ale centralei nucleare Fukushima Daïchi şi au avut loc mai multe explozii de hidrogen. Peste 17 000 de persoane au pierit în această catastrofă naturală despre care ştim acum că marchează (potrivit Băncii Mondiale) un trist record în istorie în ceea ce pri-veşte pierderile economice. Un an mai târziu, mii de persoane sunt date dispă-rute. Dar anul 2011 nu încetase să pună la încercare Asia. După gravele inundaţii ale musonului în Thailanda, care au făcut 800 de morţi, ciclonul tropical Washi a costat viaţa a peste 1 200 de persoane în Filipine.

Standardele ISO ajută la gestionarea intervenţiilor în situaţii de criză

Când catastrofa se abate, este deja prea târziu pentru sa stabili un sistem de intervenţie. Scopul ultim al mana-gementului situaţiilor de urgenţă este să se salveze vieţi, să se protejeze mediul, bunurile şi economia. Orice dispozitiv în acest domeniu înglobează funcţii in-terdependente axate pe riscuri: pregăti-rea, prevenirea şi atenuarea, intervenţia şi reluarea activităţii. ISO, în colaborare cu diverse părţi interesate – organizaţii

internaţionale, asociaţii, autorităţi ale statului, întreprinderi, industrii şi gru-puri de consumatori – se străduieşte să elaboreze standarde eficace pentru a ex-plica modul în care trebuie să ne pregă-tim şi să facem faţă situaţiilor de urgenţă. Standardele internaţionale ale ISO sunt instrumente inestimabile de consolidare a capacităţilor. Ele sintetizează cele mai bune practici din lume pentru a stabili centre de control, a superviza structurile şi procedurile organizaţionale, a sprijini procesele de decizie, a promova trasabi-litatea şi managementul informaţiei. În centrul unei situaţii de criză, este esenţial să se dispună de linii directoare interna-ţionale armonizate cum sunt cele furni-zate de standardele ISO. Intervenţia în caz de urgenţă poate implica participarea organismelor de stat şi a celor private, la nivel internaţional, regional şi interna-ţional. Coordonarea eforturilor lor per-mite să se garanteze eficacitatea acţiunii lor şi informarea tuturor părţilor intere-sate. Această abordare permite evitarea la maximum a riscurilor, neînţelegerilor şi exploatarea mai eficace a resurselor. Specificând procese, sisteme de lucru, moduri de colectare şi de management al datelor, standardele ISO ajută să se asigure punerea la dispoziţie a informa-ţiilor operaţionale exacte şi pertinente în timp util. Standardele ISO ajută să se reducă riscurile şi impacturile lor dato-rită luării de măsuri în amonte înainte de producerea situaţiei de urgenţă. Ele fur-nizează criterii pentru stabilirea şi apli-carea de acţiuni care reduc consecinţele catastrofelor naturale sau accidentale. Standardele internaţionale încurajează participarea colectivităţilor la elaborarea şi adoptarea de măsuri de intervenţie în caz de criză, astfel încât intervenţia să nu ţină seama doar de necesităţile popula-ţiilor respective, ci şi de cultura lor. Vor exista întotdeauna catastrofe, dar sper că standardele ISO vor contribui tot mai mult la reducerea consecinţelor lor şi la o pregătire mai bună a cetăţenilor lumii la gestionarea situaţiilor de urgenţă, la îmbunătăţirea coordonării şi a cooperării pentru a nu pierde un timp preţios când catastrofa loveşte.

STANDARDELE ISOO resursă esenţială în faţa catastrofelor

Operaţiile desfăşurate recent în golful Alaskăi de către gărzile de coas-tă americane pentru a scufunda un trauler japonez în derivă după tzu-nami-ul provocat de marele seism din Estul Japoniei în 2011, au coincis cu aniversarea acestui tragic eveniment care a lovit ţara mea. Acest vapor „fantomă” ne-a adus în memorie toate tragediile provocate de mama natură (sau de om) pe planeta noastră în ultimii ani. Consecinţele uma-ne, economice, sociale şi de mediu sunt incalculabile şi vor apăsa greu asupra colectivităţilor numeroşi ani de zile de acum încolo.

Sadao Takeda este vicepreşedinte al ISO (probleme de politică)


STANDARDELE ISO Managementul situaţiilor de criză şi evitarea lorSandrine Tranchard

În 2004 nu exista ncio staţie de mă-surare a nivelului apei în oceanul Indian. Dar în aprilie 2012, o importantă reţea de centre seismografice şi de staţii seis-mice se aflau pe coaste şi în larg, pen-tru a detecta eventualele tzunami-uri. În caz de alertă, centrele transmit de acum înainte informaţii organismelor din ţările regiunii. Fiecare agenţie naţi-onală alertează populaţia sa cu propriile sale mijloace. De această dată, alertele de tzunami în oceanul Indian au putut fi transmise în timp real. Din fericire, nu a existat nici un tzunami, dar siste-mul şi-a dovedit eficacitatea. Dacă un sistem de alertă precoce atât de sofis-ticat a apărut după 26 decembrie 2004, acest lucru se datorează eforturilor co-losale consimţite de numeroase state şi desfăşurate de Comisia oceanografică interguvernamentală în vederea acce-lerării transmisiei informaţiilor – un element indispensabil pentru a elabora hărţi de alertă în timp real. La catastro-fele provocate de natură – cutremure, tornade, tzunami-uri, uragane, incendii de păduri care scapă oricărui control şi inundaţii care mătură totul în calea lor, vieţi umane sau proprietăţi, vin să se adauge cele produse de om în mod intenţionat (acte criminale sau de te-rorism) sau accidental, din neglijenţă, lipsă de pregătire în faţa unei înlănţuiri de circumstanţe catastrofale (un reactor nuclear lovit de un tzunami, conducând la defectări ale echipamentelor, o fuzi-une în miezul reactorului şi eliberarea de substanţă radioactivă). A gestiona consecinţele unor asemenea crize nece-sită eforturi colosale, dar numai o bună pregătire în amonte poate reduce di-mensiunea pierderilor. Dosarul acestui număr al ISO Focus+ este plasat sub semnul managementului crizelor. Arti-colele explică modul în care standardele internaţionale protejează şi sprijină păr-

ţile interesate implicate în pregătirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Cum să se menţină alimentarea cu apă curată? Cum să se garanteze securitatea mente-nanţei reactoarelor nucleare? Cum să se gestioneze riscurile şi să se pregătească la incidentele de securitate a informaţiei pentru a putea asigura continuitatea ac-tivităţilor şi reluarea lor după catastrofă? Iată tot atâtea întrebări la care răspund articolele dosarului. Veţi şti mai multe despre utilizarea simbolurilor grafice ale ISO, care sunt înţelese în lumea în-treagă, pentru a contribui la salvarea de vieţi omeneşti. Acest număr prezintă, în plus, învăţăminte trase din catastrofele care au lovit Japonia şi Noua Zeelandă – veţi vedea în aceste cazuri precise mo-dul în care standardele internaţionale pot ajuta la gestionarea situaţiilor de criză şi consecinţelor lor şi recomanda colectivităţilor, ţărilor şi lumii întregi calea de urmat pentru reluarea activi-tăţilor. Oricare ar fi fondul problemei înainte, în timpul şi după producerea catastrofei, ISO posedă instrumente esenţiale pentru managementul aces-tor situaţii. Paginile următoare vă vor da numeroase exemple şi vă vor arăta din ce punct de vedere standardele ISO sunt instrumente de întărire a capacită-ţilor, o resursă esenţială în faţa catastro-felor.

Sandrine Tranchard lucrează la Serviciul Comunicare, la Secretariatul Central al ISO

Pe 11 aprilie 2012, insula Sumatra a fost victima unui puternic cu-tremur cu magnitudinea de 8,6. Deja atinsă în decembrie 2004 de un seism cu magnitudinea de 9, care provocase tzunami-uri cataclismice ce au costat viaţa a 230 000 de persoane, insula a ştiut să tragă învăţăminte din această experienţă.

12

Pentru aceasta, este posibil să se aplice standardul ISO 31000:2009*, Managementul riscului. Principii şi li-nii directoare, la realizarea planurilor şi a proceselor de pregătire la situaţii de urgenţă.

Riscurile generate de incidente pot avea cauze naturale, biologice sau an-tropologice (provenind din tehnologii, industrie sau alte activităţi) şi pot avea grave consecinţe sociale şi economice pentru persoane, organizaţii, munici-palităţi, regiuni şi ţări. Printre efectele specifice ale acestor riscuri, figurează următoarele: deteriorarea proprietăţi-lor, infrastructurilor şi echipamentelor, costuri şi pierderi economice indirecte, decese, răniri şi contaminări, degradarea ecosistemelor şi pierderea biodiversită-ţii, precum şi pierderi sociale şi cultu-rale. Pentru a soluţiona eficace aseme-nea provocări, planurile de pregătire la situaţii de urgenţă trebuie:

Să identifice obstacolele sau în-•treruperile care ar putea împiedica

* Asociaţia de Standardizare din România – or-ganismul naţional de standardizare – a adoptat standardul ISO 31000:2009 cu indicativul SR ISO 31000:2010 şi titlul: Managementul riscu-lui. Principii şi linii directoare

atingerea acestor obiective;Să încerce şi să măsoare impactul •probabil al măsurilor de suprave-ghere şi al celorlalte strategii care îşi propun să reducă riscurile (iden-tificând sau cuantificând riscul re-zidual); Să determine modul în care orga-•nizaţia va urmări aceste obiective dacă alte riscuri de întreruperi ar interveni.

Aceste aspecte esenţiale se aplică tuturor organizaţiilor publice sau pri-vate care trebuie să stabilească un pro-gram eficace de pregătire pentru situaţii de urgenţă.

Se impune o abordare concertată a managementului situaţiilor de urgenţă

Ele pot chiar, printr-o uşoară adap-tare, să fie utilizate pentru a răspunde necesităţilor organizaţiilor de dimensi-uni mici sau municipalităţilor. Este in-util să se abordeze pregătirea la situaţii de urgenţă ca un program monolitic. A redacta un plan nu înseamnă totul: pentru a se pregăti pentru situaţii de

urgenţă, o organizaţie trebuie să dea dovadă de proactivitate în desfăşurarea resurselor sale dacă vrea să aibă garanţia că obiectivele sale sociale sau comerci-ale fundamentale rămân atinse în pre-zenţa riscurilor de întreruperi ale acti-vităţilor. Constrângerile – de resurse, timp şi capacităţi obligă, în general, să se focalizeze planul de pregătire la si-tuaţii de urgenţă pe sarcinile esenţiale, ceea ce poate implica o întrerupere a activităţilor cruciale în timpul unei pe-rioade determinate. În această logică, alte obiective şi perioade de întrerupere prelungite pot fi abordate.

Metodologie de evaluare a riscului

Persoanele însăr-cinate să reali-zeze planuri şi procese de pregătire la situaţii de urgenţă

Managementul incidentelor în situaţii de urgenţă

Kevin W. Knight

Pentru a reacţiona eficace în faţa tuturor riscurilor generate de situaţiile de urgenţă, se impune o abordare concertată a managementului acestora.


trebuie, deci, să pună la punct o meto-dologie de evaluare a riscurilor pentru a înţelege clar obiectivele care trebuie menţionate în plan. O asemenea abor-dare pentru a conduce evaluări ale ris-curilor situaţiilor de urgenţă se supune unor raţiuni practice, sociale şi econo-mice, mai ales:

Îmbunătăţirea şi înţelegerea pro-•blematicilor legate de risc şi ve-gherea ca măsurile de tratare a riscurilor să aibă un impact pozitiv pentru cunoştinţe, competenţe şi resurse (de exemplu, capital, ter-mene, persoane, procese, sisteme şi tehnologii);Standardizarea evaluărilor riscului •şi dezvoltarea de propuneri alter-native care îşi propun să reducă ris-curile astfel încât cei care intervin să se înţeleagă cu privire la definiţia riscului;Consolidarea transparenţei pen-•tru ca procesele de evaluare să fie urmărite, verificate sau modificate uşor în lumina cunoştinţelor sau a informaţiilor îmbunătăţite;Sporirea coerenţei pentru a per-•mite stabilirea de comparaţii sem-nificative între diferitele riscuri de perturbaţii.

Pentru a soluţiona provocările pe care le reprezintă aceste riscuri, este in-dispensabil să se abordeze obiectivele de mai sus la elaborarea planurilor de pre-gătire la situaţii de urgenţă. În acest fel se răspunde necesităţilor organizaţiilor, municipalităţilor, regiunilor şi globului.

Înţelegerea riscului

Pentru atingerea acestor obiective, trebuie ca organizaţiile responsabile să pună la punct o metodologie de evalu-are a riscului de situaţie de urgenţă, care să fie bine contextualizat şi în logica lui ISO 31000. Ţinând seama de comple-xitatea şi de gravitatea consecinţelor pe care ar putea să le aibă unele situaţii de urgenţă, liniile directoare ale acestei metodologii trebuie să conducă la o în-ţelegere integrată, completă şi obiectivă a riscurilor pentru a îmbogăţi planurile de pregătire cerute. Concluziile evaluă-rilor efectuate potrivit metodologiei astfel elaborate trebuie să servească la îmbunătăţirea luării deciziei cu privire la repartiţia resurselor limitate pentru planurile şi procedurile de management al riscului şi pregătirea situaţiilor de ur-

genţă. Metodologia obţinută trebuie să poată fi eşalonată şi să poată fi utilizată atât pe plan individual, cât şi general, pentru evaluarea riscurilor implicate de pericolele de toate tipurile. În funcţie de contextul de aplicare, întregul studiu desfăşurat pe baza acestei metodologii se va concentra în mod necesar pe pe-ricolele specifice care prezintă provo-cări importante pentru colectivitatea respectivă. Acest document va fi utilizat de: persoane care au sarcina de a elabora politici, planuri şi proceduri de pregă-tire pentru situaţii de urgenţă; oricine veghează la bunul management al ris-curilor generate de incidente în cadrul colectivităţii sau al organizaţiei; exper-ţii în domeniul riscului care trebuie să aplice metodologia; cei care evaluează eficacitatea practicilor de pregătire pen-tru situaţii de urgenţă şi alte părţi inte-resate. Metodologia trebuie să fie axată pe evenimentele de urgenţă şi să ţină de evaluarea riscurilor care prezintă eve-nimente ce necesită punerea la punct a unor planuri de pregătire. Chiar dacă nu se pune problema să se concentreze pe managementul sau pe reducerea riscurilor, sau să abordeze procesele şi

practicile de continuitate operaţională, aceste aspecte pot beneficia de aplicarea metodologiei.

Nu toate catastrofele sunt cauzate de natură

Nu este util să se acopere cadrul sau procesul de management al riscului în integralitatea sa, aşa cum procedează ISO 31000. Totuşi, întrucât este vorba despre evaluarea riscurilor inerente unor situaţii de urgenţă, managementul riscu-rilor asociate urmează (şi concordă cu) orientarea standardelor internaţionale re-feritoare la managementul riscului. Docu-mentul care rezultă ar trebui să conducă la o metodologie a evaluării riscului care:

Facilitează o abordare orientată spre •riscuri în structuri, fie ele mici (de exemplu, municipalităţi, organizaţii) sau mari (la nivel regional, naţional sau internaţional);Este utilizabil pentru tratarea amenin-•ţărilor cauzate (de exemplu, riscul de inundaţie, tornadă, tzunami şi incendiu de pădure) şi suferite (clădiri sau infra-structuri expuse ameninţărilor care pot

14

conduce la întreruperea activităţilor);Utilizează o abordare după un scenariu;•Clasează riscurile în funcţie de nive-•lul de consecinţe;Identifică riscul actual în virtutea •măsurilor de supraveghere existente şi riscul rezidual ţinând seama de aplicarea măsurilor de supraveghere suplimentare şi de îmbunătăţirea mă-surilor existente;Furnizează evaluări calitative ale ris-•cului de referinţă şi stimulează ana-lize mai detaliate;Permite evaluarea riscului la diferite •niveluri;Oferă rezultate comparabile care mă-•soară riscul şi sugerează soluţii pentru reducerea lui.

Aplicabil la toate urgenţele

Într-un număr mare de jurisdicţii, pregătirea la situaţii de urgenţă se con-centrează pe survenirea bruscă a unor catastrofe naturale (precum cutremu-rele, inundaţiile, furtunile, uraganele, tzunami-urile şi incendiile de păduri). Desigur, nu toate catastrofele sunt ca-uzate de natură. Consecinţele pot fi similare chiar când cauza diferă. Este, deci, indispensabil ca documentul final să adopte o abordare a tuturor riscuri-lor şi să furnizeze o metodă care să se poată adapta şi altor surse de riscuri, mai ales epidemiile (umane, animale şi vegetale), proliferarea insectelor şi ani-malelor indezirabile, precum şi riscurile care derivă din tehnologii şi alte surse antropice.

Concluziile evaluărilor riscului trebuie să faciliteze luarea deciziei

În standardul ISO 31000, scrie că reuşita unui management al riscului depinde „de eficacitatea cadrului orga-nizaţional de management care furni-zează bazele şi dispoziţiile care permit integrarea sa la toate nivelurile organi-zaţiei”. O metodologie corespunzătoare garantează că informaţia cu privire la riscurile generate de incidente este bine raportată şi utilizată la niveluri decizio-nale pertinente în ceea ce priveşte situ-aţiile de urgenţă şi elaborarea de planuri eficace de pregătire la aceste situaţii. Acestea sunt destinate a proteja persoa-nele, organizaţiile, municipalităţile, re-giunile şi ţările şi sunt aplicabile la nivel mondial, conform cerinţelor. Aceasta permite persoanelor care au sarcina să

elaboreze, să încerce şi să aplice planu-rile de pre-gătire pentru situaţii de urgenţă să fie manda-tate şi anga-jate de direc-ţie în mod adecvat, ceea ce facilitează act ivităţ i le lor.

Definirea scopului

D o m e -niul de apli-care al evalu-ării riscului trebuie să fie examinat cu atenţie pen-tru a defini in formaţ i-ile necesare. Î n t r u c â t managementul riscului care derivă din situaţii de urgenţă poate prezenta mai multe ameninţări, definiţia domeniului de aplicare trebuie să abordeze amenin-ţările pe care le prezintă un eveniment unic sau un ansamblu de evenimente, colectivitatea respectivă, inclusiv limi-tele sale geografice sau jurisdicţionale. Trebuie, deci, să se determine: situaţia sau situaţiile de urgenţă, originile riscu-lui (cu descrierea ameninţărilor) şi cate-goriile de impact (descriind elementele ameninţate). Trebuie acordată atenţie situaţiilor care pot avea consecinţe po-zitive pe termen lung pentru colectivi-tatea respectivă, care pot contrabalansa (parţial) efectele prejudiciilor imediate sau pe termen scurt. În plus, consecin-ţele percepute dincolo de cadrul regional sau jurisdicţional le pot spori sau reduce pe cele ale regiunii. Ca regulă generală, orice problemă ridicată la procesul de identificare a riscului poate fi luată în calcul, trecută în registrul riscurilor şi examinată în cadrul evaluării riscurilor. Pentru a se pregăti eficient la situaţii de urgenţă, este necesar să se iniţieze o schimbare culturală fundamentală într-o societate sau organizaţie, accep-tând mai ales partea de incertitudine sau de imperfecţiune. Persoanele şi

organizaţiile trebuie să ia cunoştinţă de faptul că orice luare de decizie sau activitate implică riscuri şi că o parte a acestor riscuri poate conduce la întreru-perea activităţilor. Ele trebuie să reflec-teze la modul în care vor gestiona între-ruperile care vor rezulta din activităţile lor. Nu există soluţie miracol pentru a opera schimbarea culturală cerută, dar este evident că o comunicare adaptată va fi de ajutor.

Kevin W. Knight este preşedinte al comitetului de proiect ISO/CP 262, Managementul riscului, şi a fost coordonator

al grupului de lucru al ISO care a elaborat standardul ISO 31000:2009

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus+, vol. 3, nr. 5, mai 2012, revista Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, fiind re-produs cu permisiunea Secretariatului Central al ISO www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 franci elveţieni. Abonamente: [email protected]


Dacă publicarea unui standard in-ternaţional în domeniul răspunsului operaţional poate părea surprinzătoare la prima vedere, acest lucru se datorează faptului că, de obicei, se consideră că această misiune ţine de serviciile pu-blice sau guvernamentale. Astăzi, ope-raţiile de salvare necesită o abordare multinaţională şi multiorganizaţională, cu intervenţia coordonată a factorilor publici şi privaţi. Numeroase întreprin-deri au înţeles utilitatea sistemelor de răspuns operaţional după ce au efectuat o analiză de continuitate a activităţilor. ISO 22320 descrie cele mai bune prac-tici la nivel mondial pentru a stabili un sistem de răspuns operaţional. Deşi nu abordează problema din punctul de vedere al reglementării în domeniu, el

defineşte cerinţe minime pentru cola-borarea în cadrul uneia sau mai multor întreprinderi, a părţilor angajate în pre-gătirea şi implementarea operaţiilor de salvare în caz de incidente.

Totul despre managementul situaţiilor de urgenţă

Definiţia „managementului situ-aţiilor de urgenţă” variază de la o ţară la alta, în funcţie de limbă, de regle-mentarea societăţilor şi de legislaţie. ISO 22320 defineşte termenul ca abor-darea globală de prevenire şi manage-ment al situaţiilor de urgenţă poten-ţiale. După cum se arată în Figura 1, managementul situaţiilor de urgenţă înglobează cele trei faze ale unui eve-niment perturbator (înainte, în timpul şi după) şi diferitele operaţii. Răspunsul operaţional, denumit şi operaţie de sal-vare, desemnează acţiunile întreprinse pentru a întrerupe cauzele unui pericol iminent şi/sau pentru a limita conse-cinţele de evenimente potenţial desta-bilizatoare sau perturbatoare şi a reveni la o situaţie normală. Caracterul acestor evenimente variază: poate fi vorba de catastrofe naturale, de ameninţări tero-riste, de o securitate informatică insufi-cientă sau de un incendiu care perturbă lanţul de producţie al unei întreprin-deri. În domeniul operaţiilor de salvare, principalele activităţi sunt următoarele:

Avertizarea cu privire la pericol, •alertă şi pregătirea intervenţiei;Comandarea şi urmărirea opera-•ţiilor, informarea, coordonarea şi cooperarea;Operaţii de salvare pentru a salva •vieţi umane şi a atenua şi reduce prejudiciile şi celelalte pagube.

Avertizarea cu privire la pericol este un element esenţial. ISO 22322, Securi-tatea societăţii. Managementul urgenţelor. Avertizarea populaţiei, în curs de elabo-rare, va trata acest subiect. Noţiunea de „comandă şi urmărire a operaţiilor de-semnează funcţii pe care le îndeplinea iniţial poliţia. Cei doi termeni au acum o accepţie mai generică care acoperă ac-tivităţile unui proces de decizie orientat

Managementul situaţiilor de urgenţă

Cele mai bune practici pentru operaţiile de salvare

Ernst-Peter Döbbeling

În sectorul public şi în cel privat, este imperativ să se reducă la minimum impactul catastrofelor şi al crizelor generate de diverşi factori: de origi-ne naturală, neglijenţă sau în mod intenţionat. Diferite incidente majore care s-au produs până acum au arătat importanţa eficacităţii operaţiilor de salvare. Din fericire, standardul ISO 22320:2011, Securitatea societăţii. Managementul urgenţelor. Cerinţe pentru operaţii de salvare există, pentru a ajuta organizaţiile să reacţioneze în mod eficace şi eficient.

Figura 1. Etapele managementului situaţiilor de urgenţă

16

către obiectiv într-o situaţie de urgenţă şi cu informaţii incomplete. Operaţia este mai eficace când un sistem structu-rat de comandare şi de urmărire a ope-raţiilor este instalat, pentru a garanta, de exemplu:

O înţelegere comună a obiectivului •misiunii;O descriere operaţională comună a •situaţiei;Raporturi cu celelalte organizaţii •care nu ţin de axa comandării;Desemnarea persoanelor însărci-•nate să se ocupe de responsabilităţi.

În standard, comandarea şi urmări-rea operaţiilor pot fi organizate pentru serviciile publice de urgenţă, precum şi pentru industriile private. Standardul oferă exemple de roluri şi de respon-sabilităţi tip, care, desigur, trebuie să fie adaptate cadrului în care operaţia de salvare trebuie desfăşurată sau tipu-lui de incident care se poate produce. Standardul menţionează, de asemenea, modul în care se identifică şi se definesc nivelurile operaţiei de salvare; structura comandării şi urmărirea operaţiilor în funcţie de necesităţile de ordin politic, strategic şi tactic şi modul de a crea un sistem de răspuns operaţional evolutiv în funcţie de tipul şi de amploarea in-cidentelor. Procesul de comandare şi de urmărire a operaţiilor urmează aborda-rea PDCA (planifică-execută-verifică-acţionează), care constă în a planifica,

a realiza, a verifica şi a acţiona. Adap-tat operaţiilor de salvare, procesul, care cuprinde patru etape, după cum se in-dică în Figura 2, de exemplu, evoluează (pozitiv) datorită impactului măsurilor de intervenţie sau negativ, în funcţie de evaluarea incidentului. Informaţia ope-raţională furnizează baza pentru evalu-area situaţiei şi luarea deciziei. Produce-rea, integrarea şi difuzarea informaţiilor operaţionale constituie elemente esen-ţiale pentru comandarea şi urmărirea operaţiilor. În caz de situaţie de urgenţă sau de criză, canalele obişnuite de in-formaţii pot fi subiective, manipulate intenţionat sau false.

ISO 22320 se aplică tuturor organizaţiilor din sectorul privat şi din cel public

ISO 22320 explică modul în care se defineşte şi se implementează un sistem eficace de tratare a informaţiilor referi-toare la situaţia de urgenţă. El descrie implementarea unui proces continuu de comunicare a informaţiilor operaţionale, inclusiv activităţile necesare, după cum se arată în Figura 3. El explică, de asemenea, modul în care informaţiile pot fi integrate, evaluate şi interpretate pentru a crea in-formaţii operaţionale care să răspundă unor criterii de calitate. Toţi profesioniştii angajaţi în operaţii de salvare măsoară im-portanţa capitală a tratării informaţiilor şi documentaţiei. În cadrul proceselor ope-raţionale de informare, coordonarea joacă, de asemenea, un rol. Operaţiile de salvare implică adesea intervenţia şi interacţiunea a numeroase organizaţii: serviciile publice de salvare interacţionează cu serviciile in-dustriei private, industria interacţionează cu distribuitorii de energie sau de apă, iar poliţia interacţionează cu pompierii şi cu serviciile de ambulanţă. Fiecare orga-nizaţie are propria sa filieră în domeniul ierarhiei, al comandării şi al informării. Coordonarea este metoda de lucru sau de acţiune utilizată de diferitele organisme pentru a atinge un obiectiv comun. Pro-vocarea constă în a integra activităţile de salvare individuale astfel încât să se obţină un grad de sinergie, aşa cum operaţia de salvare are un obiectiv unificat şi un con-sens cu privire la procesul de decizie. Fără coordonare, va fi dificil pentru organizaţii să identifice un obiectiv comun de operare şi să cadă de acord asupra strategiilor care trebuie implementate. ISO 22320 stabi-leşte principiile unei coordonări susţinute şi transmite informaţii indispensabile pentru procesele multiorganizaţionale de comandă şi de urmărire a operaţiilor, după cum se arată în Figura 4. După realizarea unei analize a celor mai bune practici, este necesară o coordonare eficace pentru ur-mătoarele obiective:

Fixarea limitelor (geografice şi do-•menii de responsabilitate) între di-feritele organizaţii;Interoperabilitatea reţelei de co-•municaţie, geografică şi manage-mentul informaţiilor;Identificarea proceselor de decizie •transparente şi comune;Aplicarea şi transmiterea informa-•ţiei şi a unei politici de cunoaşterea a situaţiei;Implementarea unui circuit al comu-•nicării şi a unui ghid de comunicare;Împărţirea sarcinilor operaţionale;•

Figura 3. Proces de producere a informaţiilor operaţionale

Figura 2. Exemplu de proces de comandare şi de urmărire a operaţiilor în cadrul unei organizaţii ierarhice unice fără necesitate de coordonare puternică


Pregătirea şi implementarea unei •reţele de sprijin logistic.

Cooperarea este un proces de lucru sau de acţiune care îşi propune interese şi valori comune pe baza unui acord. În faţa complexităţii colaborării naţionale şi in-ternaţionale publice şi private, noi moduri de a lucra împreună în cadrul operaţiilor de salvare s-au realizat. Parteneriate între sectorul privat şi cel public sau parteneri-ate contractuale între întreprinderi au în-locuit parţial sistemele tradiţionale. Auto-rităţile publice şi industria privată, trebuie, de exemplu, să coopereze pentru activită-ţile legate de operaţiile de salvare (hrană, energie şi adăposturi). Industriile private se sprijină reciproc pentru a se asigura pe-renitatea realizării şi furnizării de produse necesare pentru activităţile de salvare. Ele convin, din timp, prin contract sau altă formă de aranjamente, să contribuie cu resursele lor la operaţiile de salvare.

Răspunsul operaţional desemnează acţiuni întreprinse pentru a întrerupe cauzele unui pericol iminentCooperarea trebuie să fie evaluată,

pregătită, stabilită şi verificată din timp pe baza unei analize a riscurilor. Acest lucru facilitează posibilităţile de planificare pen-tru operaţii de salvare eficace şi economice. Cooperarea poate reduce costurile şi poate asigura o tratare comună şi îmbunătăţirea

continuităţii operaţionale şi revenirea la normal.

Avantaje pentru toţi

ISO 22320 se aplică tuturor organiza-ţiilor din sectorul privat şi din cel public care pot fi angajate în operaţii de salvare. O organizaţie poate utiliza acest standard pentru a îşi identifica cerinţele de perfor-manţă individuale şi poate organiza lua-rea deciziei în situaţie de criză când filiera decizională normală nu mai este operaţio-nală. Pentru ca reacţia la situaţii perturba-

toare să fie bine adaptată, trebuie să se dis-pună de informaţii şi să se poată comunica şi schimba aceste informaţii. Standardul descrie procesul de informare şi criteriile de calitate pertinente. Astăzi, în domeniul operaţiilor de salvare, colaborarea între or-ganizaţii, întreprinderi şi guverne implică o coordonare, o cooperare şi un partene-riat între sectorul public şi cel privat. În numeroase state, structura ierarhică este încă singurul mod de a organiza răspunsul operaţional în faţa situaţiilor de urgenţă. Standardul prezintă, în acest sens, o vizi-une lărgită în domeniul operaţiilor de sal-vare. Pentru statele în curs de dezvoltare, acest standard constituie un document ne-utru de bună practică pentru planificarea şi implementarea unei soluţii complete, bine structurată în domeniul sistemului de răspuns operaţional. Un sistem de răspuns operaţional bazat pe un standard ISO oferă posibilitatea unei colaborări între di-feritele ţări, facilitând o bună coordonare a operaţiilor de salvare între organizaţiile guvernamentale şi industrie.

Ernst-Peter Döbbeling, profesor în domeniul ingineriei riscurilor (securitate şi siguranţă) la Univer-sitatea Furtwangen, în Germania, este coordonator al grupului de lucru GT 3, Managementul urgen-ţelor, al comitetului tehnic ISO/TC 223, Securitatea societăţii. El a fost

comandant al serviciilor de incendiu al CERN (organizaţie europeană pentru cercetare nucleară) la Geneva şi, înainte de aceasta, şef de pompieri la Ludwigshafen pe Rin (Germania).

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus+, vol. 3, nr. 5, mai 2012 2012, revista Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, fiind reprodus cu permisiunea Secretariatului Central al ISO www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 franci elveţieni. Abonamente: [email protected] 4. Diagramă circulară pentru un proces ierarhic multiplu de comandă şi urmărire a operaţiilor care necesită o bună coordonare

18

Instalaţiile nucleare, altele decât reactoarele, destinate operaţiilor cu-rente, tratării, depozitării, manipulării şi transportului în interiorul locaţiei a unor cantităţi semnificative de materi-ale fisionabile trebuie să prevadă dispo-ziţii referitoare la siguranţa în domeniul criticităţii nucleare, cu scopul de a evita accidentele de criticitate, conform stan-dardului ISO 1709**, Energie nucleară. Materiale fisionabile. Prescripţii de secu-ritate privind criticitatea la depozitare, manipulare şi prelucrare. Aceste dispo-ziţii permit să se determine necesitatea creării de sisteme de alarmă pentru ac-cidentul de criticitate. O evaluare este efectuată pentru toate activităţile care implică stocuri de materiale fisionabile, în zone distincte separate mai mari de 700 g de uraniu-235, 520 g uraniu-233, 450 g de izotopi fisionabili de plutoniu sau 450 g de orice altă combinaţie a acestor izotopi.

Pregătire şi intervenţie

În evaluarea mijloacelor necesare de prevăzut, este de la sine înţeles că punerea la punct a unor planuri de pregătire a in-tervenţiilor şi de intervenţie în caz de ur-genţă presupune un sistem de alarmă pen-tru accidentul de criticitate. În acest sens, a fost elaborat standardul ISO 11320:2011, Siguranţă la criticitate. Pregătirea interven-ţiilor şi intervenţie de urgenţă. Acest stan-dard nou, elaborat de comitetul tehnic ISO/TC 85, Energie nucleară, tehnologii nucleare şi protecţie la radiaţii, îşi propune să atenueze consecinţele accidentelor de criticitate pentru sănătatea şi siguranţa persoanelor, calitatea vieţii, a bunurilor şi a mediului.

Este esenţial să se reacţioneze rapid

Mai multe standarde ISO au fost elaborate sau sunt în curs de pregătire pentru a facilita luarea de măsuri de si-guranţă la criticitate, în vederea preve-nirii accidentelor de criticitate. Aceste dispoziţii au ca scop evitarea unor ase-menea accidente care sunt, totuşi, posi-bile, şi ale căror consecinţe pot fi fatale. În ceea ce priveşte instalaţiile pentru care un risc credibil de accident de criti-citate a fost estimat, se cere o planificare

* Asociaţia de Standardizare din România – or-ganismul naţional de standardizare – a adoptat standardul ISO 1709:1995 cu indicativul SR ISO 1709:2000 şi titlul: Energie nucleară. Mate-riale fisionabile. Prescripţii de securitate privind critici-tatea la depozitare, manipulare şi prelucrare

Criticitate nucleară

Calvin M. Hopper

Un accident de criticitate este o reacţie în lanţ, autoîntreţinută de fisiunea nucleară, care survine în mod neprevăzut sau potrivit unei scheme neaşteptate. Doar câteva substanţe nucleare speciale cum ar fi uraniul îmbogăţit sau plutoniul pot întreţine o reacţie în lanţ de fisiune, fenomen desemnat în continuare prin termenul „criticitate”.

Atenuarea consecinţelor unui accident


anticipată, o practică a intervenţiilor de urgenţă planificate şi verificarea stării de pregătire. Domeniul de aplicaţie al dispoziţiilor de siguranţă la criticitate în instalaţiile şi activităţile nucleare, altele decât reactoarele, este reprezen-tat în afara zonelor încadrate cu roşu pe Figura 1. Activităţile respective sunt toate operaţiile curente precum trata-rea, stocarea, manipularea şi transpor-tul în interiorul locaţiei al materialelor fisionabile înainte şi după utilizarea lor în reactoarele nucleare. Analiza de siguranţă la criticitate pentru transpor-tul internaţional de colete care conţin materiale fisionabile este cerută şi re-glementată prin standarde de siguranţă (TS-R-1) de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Ce-rinţele referitoare la transportul naţio-nal şi internaţional de colete care conţin materiale fisionabile în domeniul public prevăd menţinerea siguranţei chiar în condiţii extreme. Responsabilitatea în domeniul pregătirii intervenţiilor şi a intervenţiei de urgenţă în caz de acci-dent de criticitate în instalaţiile nucle-are, altele decât reactoarele care tratează cantităţi semnificative de materiale fisi-onabile ţin de alte competenţe. Într-un mod mai general, ea ţine de resortul

Bilanţ în domeniul siguranţei

Chiar dacă, în ansamblu, instalaţiile nucleare, altele decât reactoarele, afişează de 60 de ani un bilanţ excelent, în domeniul siguranţei în lumea întreagă, au existat 22 de accidente de criticitate. Primul s-a produs în 1954, iar cel mai recent a avut loc în 1999. A se vedea Figura 2.

La nivel mondial, accidentele de criticitate în instalaţiile nucleare, altele decât reactoarele, au avut efecte asupra persoanelor în mod localizat şi nu au afectat instalaţiile. Din 22 de accidente, 7 au cauzat 9 decese şi 4 per-soane au fost grav rănite în urma unei explozii. Fiecare dintre victimele grav rănite sau iradiate mortal se aflau la o rază de 2 metri de accidentul de critici-tate, fără protecţie de blindaj. Durata accidentelor de criticitate a fost foarte variabilă, uneori foarte lungă în cazul densităţilor de fisiune de slabă putere (de la câteva minute, la câteva ore) şi uneori scurtă sau autolimitativă (de la câteva secunde, la câteva minute) în cazul densităţilor de fisiune de mare putere. Oricare ar fi durata anticipată a unui accident de criticitate, prezenţa unui plan de pregătire a intervenţiilor şi a intervenţiilor în caz de urgenţă în caz de accident este un element vital al tuturor dispoziţiilor referitoare la siguranţa la criticitate.

Figura 1. Domeniul standardelor de siguranţă la criticitate, referitoare la instalaţii, altele decât reactoarele (în afară de zonele încadrate cu roşu).

20

autorităţii naţionale competente şi de responsabilitatea instalaţiilor nucleare care realizează operaţii curente, precum tratarea materialelor fisionabile, depo-zitarea, manipularea şi transportul în interiorul unei locaţii.

Intervenţie rapidă

Un plan de pregătire a intervenţiilor şi a intervenţiilor de urgenţă este cerut pentru a reduce la minimum consecin-ţele datorate unui accident de criticitate. ISO 11320 precizează în consecinţă responsabilităţile direcţiei, ale perso-nalului tehnic şi ale indivizilor în acest

sens. Standardul cere, în plus, să fie identificate carac-teristicile şi locu-rile de accidente de criticitate pen-tru a determina amplasamentele de alarmă în caz de accident, zonele de evacuare imediată şi căile de evacu-are de urgenţă. Aceste dispozitive vor permite ca personalul să evite expune-rile inutile la radiaţii în momentul eva-cuării către punctele de regrupare în caz de urgenţă.

Un plan de pregătire a intervenţiilor şi a intervenţiilor de urgenţă este vital

Când un accident de criticitate se produce într-o instalaţie nucleară, este esenţial să se reacţioneze rapid şi mai ales să se fi pregătit intervenţia de ur-genţă. ISO 11320 furnizează criterii re-feritoare la pregătirea şi la intervenţia de urgenţă astfel încât să se reducă eficace consecinţele potenţiale ale unui acci-dent pentru sănătatea şi siguranţa per-soanelor, calitatea vieţii, a bunurilor şi a mediului. Aceste planuri de pregătire şi de intervenţie contribuie, de asemenea, la atenuarea temerilor publicului în faţa pericolului şi a impacturilor limitate ale unui caz rar de accident de criticitate asupra personalului exploatării, instala-ţiilor, publicului şi mediului.


Figura 2. Cronologia accidentelor de criticitate legate de proceduri

Accidentele de criticitate

Accidentele de criticitate produc aceleaşi reacţii ca acelea care survin în cadrul unui reactor nuclear. Produsele criticităţii sunt căldura, radiaţiile şi materialele radioactive denumite produse de fisiune. Reactoarele nucleare sunt proiectate astfel încât să fie posibil:

Să se controleze şi să se pună capăt accidentului de criticitate;•Să se oprească şi să se gestioneze produsele de fisiune pentru a pro-•teja persoanele de radiaţii;Să se profite de căldura produsă, pentru a fierbe apa, a se produce •vapori, a se conduce un generator şi a se produce electricitate;A se profita de unele radiaţii pentru a realiza produse benefice ca •izotopii medicali; dispozitive precum scuturile sunt prevăzute a proteja persoanele de radiaţii.

Materialele nucleare speciale trebuie să fie manipulate şi tratate, adesea la scară industrială, în afara reactoarelor nucleare. Activităţile industriale cu aceste materiale sunt mai ales fabricarea combustibilului pentru reac-torul nuclear, tratarea chimică în vederea concentrării lor, purificarea sau transformarea pentru aplicaţii industriale variate legate de apărare. În pro-iectarea, construcţia şi exploatarea instalaţiilor industriale destinate tratării materialelor nucleare speciale, prevenirea accidentelor de criticitate este primul factor luat în calcul. Din păcate, un accident de criticitate se poate produce la locul de muncă dacă aceste materiale nu sunt corect manipu-late în exteriorul reactorului nuclear. Consecinţa imediată a unui asemenea accident este producerea unei surse de radiaţii necontrolate şi imprevizi-bile, care poate fi nocivă, chiar fatală pentru persoanele din jur. La locul de muncă, accidentele de criticitate pot dura de la o fracţiune de secundă, la câteva minute, dar se pot prelungi mai mult timp în funcţie de împrejurări specifice accidentului. În caz de accident de criticitate, diverse mecanisme intervin automat pentru a încerca să i se pună capăt, iar personalul tehnic de la locul de muncă poate lua măsuri pentru a controla un accident persis-tent. Un accident survenit într-o instalaţie experimentală a durat mai mult de şase zile înainte ca personalul instalaţiei să poată relua controlul.


Comitetul tehnic ISO/TC 145, Simboluri grafice şi pictograme şi, în mod deosebit, subcomitetul SC 2 se strădu-iesc ca aceste semnale şi simboluri să întărească securitatea la locul de muncă, acasă, în maşină şi pretutindeni.

Utilizate local şi înţelese la nivel mondial

De ce sunt atât de importante sim-bolurile grafice? Simbolurile grafice sunt internaţionale în sensul că nu se bazează pe nicio limbă. La ora mondia-lizării, simbolurile grafice standardizate la nivel internaţional permit oricui să identifice rapid pericolele şi să reacţi-oneze rapid. Simbolurile grafice sunt uşor de afişat. Ele sunt evidente şi atrag mai uşor privirea decât un mesaj scris. Un desen este mai semnificativ decât un discurs. În sfârşit, persoanele care au dificultăţi de a descifra cuvinte sau litere disting mai uşor simbolurile. Dacă sunt bine concepute, simbolurile pot ajuta în caz de probleme de vedere.

Tipuri de semnale de securitate

Limbajul semnalelor de securitate este o combinaţie de culori, de forme geometrice şi de simboluri grafice, şti-ind că, culoarea şi forma semnalului permit utilizatorilor să identifice natura mesajului care le este adresat. Semnalele de avertizare pun în evidenţă pericolele potenţiale şi indică comportamentul care trebuie adoptat. Semnalele de se-curitate înregistrate, pe care le regăsim în standardul ISO 7010:2011, Simboluri grafice. Culori de securitate şi semnale de securitate. Semnale de securitate înregis-trate, atenţionează contra riscurilor la şoc electric la locurile de muncă sau în locurile publice sau contra prezenţei substanţelor radioactive. Standardul ISO 20712-1:2008, Semnale de securi-tate referitoare la apă şi drapele de securi-tate pentru plaje. Partea 1: Specificaţii ale semnalelor de securitate referitoare la apă, utilizate la locuri de muncă şi în locurile publice indică modul de semnalare a pe-ricolelor potenţiale precum obstacolele submarine. Semnalele de interdicţie ne

informează ce nu trebuie să facem sub nicio formă. Semnalele de luptă contra incendiilor pun în evidenţă amplasa-mentul echipamentului de luptă contra incendiilor sau tipul de echipament.

Simbolurile grafice contribuie la siguranţa persoanelor din lumea întreagă

Semnalele de obligaţie, care infor-mează că o măsură precisă trebuie lu-ată, sunt în general utilizate la locul de muncă. De exemplu, semnalele care in-dică purtarea obligatorie a echipamen-telor de protecţie amintesc angajaţilor că trebuie neapărat să poarte o cască sau ochelari de protecţie. Chiar dacă sunt date instrucţiuni de securitate, este ne-cesar să se amintească, cu ajutorul sim-bolurilor grafice, unde şi în ce situaţii trebuie purtate echipamente de securi-tate. Simbolurile de securitate permit să se ştie unde se află ieşirile de salvare şi echipamentul de securitate, mai ales cel de prim ajutor.

„Limbaj internaţional”Semnalele de securitate şi

simbolurile grafice reduc riscurileBarry Gray

Când traversăm frontiere lingvistice şi culturale, semnalele de secu-ritate şi simbolurile grafice universale reduc expunerea la riscuri şi ne ajută să evităm situaţiile potenţial periculoase.

Figura 1. Exemple de semnale utilizate pe plaje (ISO 20712-3)

22

Evacuarea de urgenţă

Semnalele cele mai impor-tante sunt probabil semnalele de se-curitate utilizate pentru evacuarea de urgenţă. Dacă un incendiu sau un tsunami survine, este esenţial ca per-soanele să urmeze un itinerariu sigur şi clar semnalizat până la lo-cul în care se vor simţi în securitate. O semna-lizare standardizată pla-sată în locuri strategice este indispensabilă pentru a garanta că persoanele în pericol sunt evacuate în mod ordonat, în condiţii de calm şi de deplină securi-tate chiar într-o ţară în care nu cunosc limba şi unde ar putea fi cuprinse de panică.

Simbolurile grafice permit oricui să identifice rapid pericolele şi să reacţioneze rapid

După cum demonstrează standardul ISO 23601:2009, Identificare de securitate. Planuri de evacuare şi de salvare, semnalele se regăsesc şi pe planurile de evacuare a hotelurilor, uzinelor şi birourilor. A şti pe ce drum trebuie să te angajezi într-o si-tuaţie de urgenţă poate fi o problemă de viaţă sau de moarte. În acelaşi mod ISO 16069:2004, Simboluri grafice. Semnale de securitate. Sisteme de ghidare pen-tru evacuarea de securitate, se referă la sistemele de ghidare pentru evacuarea de securitate, care combină semnale de securitate, direcţii de evacuare şi marca-rea ieşirilor de salvare. În ISO 20712-3:2008, Semnale de securitate referitoare la apă şi drapele de securitate pentru plaje. Partea 3: Ghid de utilizare, este vorba de evacuarea în caz de tzunami şi de utili-zarea optimă a semnalelor de securitate referitoare la apă şi drapele de securitate pentru plaje.

Alte utilizări ale simbolurilor

Alte tipuri de simboluri grafice ajută în plus la înţelegerea şi la reducerea ris-curilor. În standardul ISO 7000, simbo-lurile grafice utilizate pe echipamente prezintă aceleaşi calităţi de identifica-bilitate. De exemplu, simbolurile afi-şate pe tabloul de bord al vehiculelor ne permit să recunoaştem dintr-o privire comenzile, cum ar fi ştergătoarele sau claxonul, care fac drumurile mai sigure. La locul de muncă sau acasă, echipa-mentele noastre prezintă şi ele simbo-luri identificabile în lumea întreagă.

Pentru binele tuturor

În colaborare cu subcomitetele sale şi conştient de responsabilitatea sa, ISO/TC 145 lucrează pentru ca sim-bolurile grafice să contribuie la sigu-ranţa persoanelor din lumea întreagă. ISO/TC 145 a elaborat standarde re-

feritoare la principiile de pro-iectare care garantează rezul-tate optime. Toate semnalele şi

simbolurile de securitate sunt disponi-bile pe platforma de navigaţie online a ISO.

Barry Gray este preşedinte al ISO/TC 145, Simboluri grafice şi pictograme. El a fost înainte preşedinte al ISO/TC 145/SC 1, Simboluri pentru in-

formarea publicului şi participă la lucrările altor comitete tehnice ale ISO şi ale Comitetului Eu-ropean de Standardizare (CEN). De asemenea, el deţine funcţii similare în cadrul BSI. Domnul Gray a prezidat Societatea de Proiectare a Semnelor (Sign Design Society) şi a deţinut funcţia de director al Departamentului de Semnalizare şi Proiectare, la Network Rail.


Exemplu de drum de evacuare în caz de tzunami, la Mataushima, Japonia

Semnale de securitate referitoare la apă (ISO 20712-1)

Exemplu de plan de evacuare (ISO 23601)

Simboluri referitoare la echipamente (ISO 7000)


Minimigamo, cea mai mare uzină de tratare a apelor uzate din această aglo-meraţie, care este situată la 300 metri de coastă, a fost şi ea distrusă de tzunami. Valuri de peste 10,4 metri deasupra ni-velului mării s-au rostogolit peste staţia de pompare cea mai expusă. Vehiculele şi echipamentele au fost luate de valuri, iar instalaţiile de tratare au fost complet inundate. Din fericire, toţi lucrătorii au putut să se refugieze în clădirea admi-nistrativă antiseismică – singurul aspect

pozitiv al catastrofei. Uzina de la Mi-nimigamo, care asigura canalizarea a 300 000 m3 de ape uzate pe zi, şi-a în-cetat activitatea. Reconstruirea uzinei şi restabilirea tuturor serviciilor vor dura cinci ani şi vor costa 0,86 miliarde de dolari americani. Datorită intervenţiei noastre de urgenţă, oraşul nu a suferit refulări majore. Am terminat exami-narea reţelei noastre de canalizare de 4 500 de km, cu ajutorul altor oraşe mari ale ţării. Repararea reţelei avansează, iar

noi suntem gata să împărtăşim şi altora învăţămintele pe care le-am tras din această experienţă.

Învăţămintele trase

Această experienţă a pus în evi-denţă faptul că era necesar să se îm-bunătăţească managementul riscului şi al situaţiilor de criză. Am văzut clar că numeroase servicii de apă în Japonia nu implementaseră sisteme de manage-ment al riscului şi că însăşi ideea de ma-nagement al riscului nu era înţeleasă pe deplin. Lecţiile pe care le-am tras din experienţa recentă de la Minimigamo trebuie acum să fie aplicate la sistemul de management al serviciilor publice de apă. Standardizarea este unul din instrumentele cele mai eficace pentru a aplica aceste lecţii la sistemul de ma-nagement al unei organizaţii. În cazul uzinei de canalizare a apelor uzate de

MARELE SEISM DIN ESTUL JAPONIEITetsuya Mizutani

Pe 11 martie 2011, la orele 14 şi 46 de minute, Sendai, oraşul cel mai populat al regiunii Tohoku, pe coasta de est a Japoniei, a fost zguduit de un puternic cutremur. O oră mai târziu, un mare număr de locuinţe, uzine şi orezării de pe zona de coastă au fost măturate de tzunami-ul devastator declanşat de acest seism submarin. Catastrofa s-a soldat cu moartea a 704 persoane, iar 26 altele au fost date dispărute. Pagubele suferite de oraşul Sendai se cifrează la peste 16 miliarde de dolari ame-ricani.

24

la Minimigamo, ca pentru toate servi-ciile de apă, ISO 24511:2007, Activităţi referitoare la servicii de apă potabilă şi canalizare. Linii directoare pentru mana-gementul serviciilor publice de canalizare şi pentru evaluarea serviciilor furnizate, este standardul cel mai pertinent, şi cel mai urgent de adoptat. Standardul ISO 24511 a fost elaborat de ISO/TC 224, Activităţi de servicii referitoare la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi sisteme de canalizare. Criterii de calitate a serviciului şi indicatori de performanţă. Acest stan-dard internaţional furnizează linii di-rectoare pentru serviciile publice de apă, fie că proprietatea şi managementul lor sunt publice sau private. Standardul abordează toate sistemele de canalizare în totalitatea lor, indiferent de nivelul lor de dezvoltare (de exemplu, latrine, instalaţii autonome, reţele de distribuţie şi instalaţii de tratare).

Un nou standard pentru sisteme de management al crizei

Managementul resurselor şi al ris-cului, când se produc catastrofe naturale, este explicit menţionat în standard ca unul din elementele necesare care intră în ca-drul managementului serviciilor publice de canalizare. ISO/TC 224 continuă să îşi aprofundeze activitatea în domeniul managementului resurselor şi crizelor, aplicat serviciilor publice de apă şi parti-cipă la proiecte noi referitoare la aprovi-zionarea cu apă potabilă şi la sistemele de canalizare. Comitetul tehnic încurajează în mod deosebit o largă implementare a sistemelor de management care permit sistemelor publice de apă să se pregătească

pentru catastrofe cu ajutorul standardiză-rii. ISO/TC 224/GT 4, Managementul cri-zei serviciilor de apă, lucrează la ora actuală la redactarea unui standard pentru sisteme de management al crizei care ar trebui să ofere sfaturi preţioase pentru a face faţă catastrofelor. Pe baza experienţei lor, servi-ciile de apă nipone contribuie la elaborarea acestui nou standard şi la un sistem eficace de management al crizelor în acest sector. Obiectivul este să furnizeze sectorului de apă mijloacele – cu ajutorul standardelor ISO şi al altor standarde pertinente – de a aplica măsuri de precauţie contra catas-trofelor.

Tetsuya Mizutani este responsabil la Biroul de Strategie a managementului resurselor, secţia Planificarea acti-vităţilor în cadrul Departamentului de management al

canalizării oraşului Sendai, în Japonia. El con-duce un proiect care îşi propune aplicarea unui sistem de management al resurselor reţelelor de canalizare a oraşului şi este membru al comitetului naţional al ISO/TC 224, Activităţi de servicii referitoare la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi la sistemele de canalizare. Criterii de calitate a serviciului şi indicatori de performanţă, GT 6, Managementul resurselor şi al ISO/PC 251, Managementul resurselor, GT 2, Cerinţe şi sfaturi de utilizare.


Angajaţii îngroziţi privesc valurile tzunami-ului (unele dintre ele atingând 12,5 metri), inundând uzina de tratare a apelor uzate de la Minimigamo, la Sendai, în Japonia


În caz de perturbare a serviciilor de apă potabilă, pe termen scurt, calitatea vieţii a numeroase persoane poate fi compromisă în mod serios şi, pe termen mediu, este în joc capacitatea de su-pravieţuire. Continuitatea şi caracterul regulat al aprovizionării cu apă curată şi potabilă sunt, deci, de o importanţă primordială. De asemenea, trebuie să fie asigurate evacuarea şi eliminarea fără pericol a apelor uzate sanitare şi scur-gerea apelor pluviale, pentru a evita ca apele contaminate şi inundarea zonelor de locuit să conducă la epidemii şi să cauzeze pagube asupra mediului.

Managementul crizelor

Implementarea unui dispozitiv de management al crizei se realizează îna-inte de apariţia unei crize şi necesită o pregătire completă cu exerciţii de rutină. Figura 1 prezintă diferitele faze ale unui proces de management al crizei. Viitorul standard ISO 11830, cu privire la ma-nagementul crizei, va descrie elemen-tele fundamentale ale unui sistem de management al crizei. El va cuprinde recomandări pentru serviciile publice de apă şi exemple concrete de experienţe de gestionare a crizei de către autorităţile naţionale competente. ISO 11830 va fi primul standard de acest tip. Securitatea sanitară a apei a făcut deja obiectul mai multor publicaţii, dar niciun document nu a abordat încă problema din punct de vedere al managementului crizei în

serviciile publice de apă. Standardul va trata situaţii în care aprovizionarea normală cu apă potabilă sau evacuarea şi tratarea apelor uzate sunt întrerupte. Standardul va enumera dispozitivele pe care trebuie să le înfiinţeze întreprinde-rile de apă pentru a fi gata în caz de si-tuaţii de criză (faza Înanite). Standardul va furniza, de asemenea, un ghid gene-ral cu privire la modul de a reacţiona în faţa crizei (faza În timpul), de restabi-lire a serviciilor (faza După) şi de a şti să se tragă concluzii şi să se revizuiască procedurile în vederea evenimentelor

Servicii publice de apă

Viitoarele linii directoare ale ISO privind managementul crizei

Bruno Tisserand, Jacobo Sack, Thomas Zenz şi Yaron Ben-Ari

Apa este un bun vital. Totuşi, numeroase state duc lipsă de cunoştinţe în domeniul managementului crizei serviciilor publice de apă potabilă şi de canalizare. Pentru a remedia această problemă, ISO pregăteşte linii directoare aplicabile la nivel mondial – viitorul standard ISO 11830, Managementul crizei serviciilor publice de apă – pentru a face astfel încât serviciile publice de apă să poată face faţă oricărei situaţii de criză.

26 STANDARDIZAREA | August 2012 26

viitoare. Figura 2 ilustrează modul în care pot demara activităţile de reluare în cursul crizei pentru a restabili progresiv serviciul în unele părţi ale sistemului. ISO 11830 se va baza pe abordarea Pla-nifică-efectuează-verifică-acţionează, iar procesul descris se va constitui în jurul a diferite aspecte:

Asigurarea continuităţii serviciului •public de alimentare cu apă şi eva-cuarea şi tratarea apelor uzate;Colaborarea cu toate celelalte au-•torităţi interesate;Luarea în calcul a mediului natural, •precum şi impactul asupra sănătăţii populaţiei;Comunicarea eficace cu publicul •pentru a atenua sau a evita panica.

Se intenţionează utilizarea în lumea întreagă a standardelor pentru serviciile de apă

Aplicarea

Viitorul standard ISO 11830 îşi pro-pune să furnizeze întreprinderilor de apă recomandările de care au nevoie pentru a şti să se pregătească şi să gestioneze eventualele crize. El va facilita adoptarea de către autorităţile naţionale de regle-mentare a unei politici naţionale care îşi propune să reducă riscurile şi să sporească rezilienţa în sectorul apei, punând accen-tul pe aceste două priorităţi în aplicarea politicii respective. El va contribui la im-plementarea eficace a instrumentelor de management al situaţiilor de urgenţă.

Figura 1. Fazele unui proces de management al crizei


O activitate de pionierat

Comitetul tehnic ISO/TC 224, Activităţi de servicii referitoare la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi la sistemele de canalizare. Criterii de calitate a serviciului şi indicatori de performanţă, a fost creat în 2001 pentru a elabora stan-darde care enunţă linii directoare în domeniu. El a efectuat o activitate de pionierat elaborând, în ceea ce priveşte apa potabilă şi apele uzate, următoarele standarde:

ISO 24510:2007, pentru îmbunătăţirea şi evaluarea serviciului destinat beneficiarilor;•ISO 24511:2007, pentru managementul serviciilor publice de canalizare şi pentru evaluarea serviciilor furnizate;•ISO 24512:2007, pentru managementul serviciilor publice de apă potabilă şi pentru evaluarea serviciilor furni-•zate.

Aceste standarde de sistem au fost utilizate în lumea întreagă de către serviciile de apă. Este vorba despre linii directoare fără scopuri de certificare, al căror obiectiv este să descrie bune practici în domeniul managementului apei potabile şi al apelor uzate.

Caracteristicile acestei serii de standarde ISO:

Ea este recunoscută pretutindeni şi este aplicată de serviciile în curs de creare şi de serviciile existente (mai ales •în Burkina Faso şi în Argentina);Adaugă valoare standardelor ISO 9001 şi ISO 14001, cu privire la managementul calităţii şi managementul de •mediu;Sprijină obiectivele Organizaţiei de Cooperare şi de Dezvoltare Economică (OCDE) pentru soluţionarea provocă-•rii finanţării apei şi canalizării;Asociază părţile implicate ale acestor servicii în obiectivele de conducere şi elementele tehnice esenţiale pentru •operaţii eficace. Părţile implicate pot apoi să discute obiectivele serviciilor şi pot evalua performanţele.

28

Managementul serviciilor publice de apă se va ocupa de implementarea viitorului standard ISO 11830. Auto-rităţile de reglementare, cele locale şi direcţiile serviciilor publice de apă vor avea responsabilitatea urmăririi acţiu-nilor. Investiţiile şi resursele necesare pentru implementarea acestor linii di-rectoare depind de doi factori:

Nivelul de dezvoltare a serviciilor •publice;Probabilitatea unei situaţii de criză •de mare amploare.

Instalaţiile serviciilor de apă bine dezvoltate dispun, în general, de echi-pamentele şi dispozitivele necesare şi au

Figura 2. Activităţile de revenire la normal, pentru restabilirea serviciului la părţile sistemului, încep în perioada de criză

stabilit procese de urgenţă pentru situa-ţiile de criză în activităţile lor cotidiene (precum reparaţiile în caz de rupere a canalizărilor). Dacă acesta este cazul, este nevoie de concentrare asupra pro-blemelor organizaţiei prin crearea unei celule de management al crizei. Dacă instalaţiile sunt defectuos echipate, va fi nevoie, probabil, să se investească 10% sau 20% din bugetul total în acest scop. Implementarea standardului se va mă-sura după numărul de state care îl vor adopta cu titlu obligatoriu sau care vor încuraja aplicarea sa voluntară, precum şi după numărul de servicii publice de apă care vor începe să îi integreze re-comandările în sistemele lor de mana-gement.

Continuitatea şi caracterul regulat al aprovizionării cu apă curată şi potabilă sunt de o importanţă primordială

Peste 35 de state participă la grupul de lucru GT 7, Managementul crizei ser-viciilor publice de apă şi multe altele au statut de observatori. Se estimează că standardul va fi publicat oficial la sfârşi-tul anului 2013.


Yaron Ben-Ari este secretar al GT 7, Managementul crizei serviciilor publice de apă, al ISO/TC [email protected]

Bruno Tisserand este preşedinte al ISO/TC 224, Activităţi de servicii referitoare la sisteme de alimentare cu apă potabilă şi sisteme de canalizare. Criterii de calitate a serviciului şi indicatori de performanţă[email protected]

Jacobo Sack este coordonator al GT 7, Managementul crizei servicii-lor publice de apă, al ISO/TC [email protected]

Thomas Zenz este coordonator al GT 7, Managementul crizei serviciilor publice de apă, al ISO/TC [email protected].


Pe 4 septembrie 2010, un seism cu magnitudinea de 7,1 a lovit oraşul Christchurch şi regiunea sa, Canter-bury. Acest cutremur a avut un efect în cascadă în întreaga regiune, seisme majore producându-se pe 26 decembrie 2010, 22 februarie 2011, 13 iunie 2011 şi 23 decembrie 2011. Pentru GNS Science, prima organizaţie neozeelan-deză de cercetare cu privire la riscurile seismice, accelerările solului la Christc-hurch pe 22 februarie 2011 au fost cele mai importante înregistrate vreodată în istoria seismelor neozeelandeze.

Institutul de Standardizare din Noua Zeelandă se asigură că standardele reflectă învăţămintele trase din evenimentele recente

Seismul cu magnitudinea de 6,2 din 22 februarie 2011 a fost cel mai devas-tator şi a cauzat cel mai mare număr de pagube materiale, deşi seismul din septembrie 2010 a avut o magnitudine mai mare. Tragedia s-a soldat cu moar-tea a 185 de persoane. Numeroase altele au fost rănite grav. Aceste evenimente au determinat guvernul neozeelandez să constituie o comisie care să investi-

gheze pagubele provocate clădirilor de seismele din Canterbury. În octombrie 2011, această comisie a difuzat un ra-port intermediar pentru a „informa în legătură cu primele decizii cu privire la lucrările de reconstrucţie şi reparaţii în cadrul activităţii de refacere după seimele din Canterbury. Aceste reco-mandări includ examinarea mai multor standarde neozeelandeze referitoare la construcţii pentru a sprijini procesul de reconstrucţie din Canterbury. Un raport final ar trebui să fie remis Gu-vernatorului general al Noii Zeelande

în noiembrie 2012. Guvernul a creat o nouă agenţie, Autoritatea pentru relu-area activităţii după seismele din Ca-terbury, pentru a conduce şi coordona revenirea la normal a regiunii.

Seismicitate – Elaborarea unui model

GNS Scrience a elaborat un model naţional cu privire la pericolele seismice (NSHM) pentru a prezice magnitudi-nea şi frecvenţa probabile ale seismelor majore. Destinat proiectării tehnice, modelul NSHM a fost actualizat în

Construcţii ridicate pe

ruine

Învăţămintele trase de Noua Zeelandă dintr-o serie de

cutremure

Debbie Chin

Între septembrie 2010 şi de-cembrie 2011, puternice seisme au devastat regiunea Canterbury, în Noua Zeelandă, îndeosebi la Christchurch. Care a fost răspun-sul ţării şi de rol pot juca standar-dele în faţa catastrofelor naturale?

Falii enorme brăzdează străzile oraşului Christchurch, în Noua Zeelandă, după seismul devastator din februarie 2011

30

2010, înainte de cutremurul din 2010. Modelizând seismele plecând de la de-fectele cunoscute, modelul actualizat permite să se prezică efectul seisme-lor asupra defectelor ascunse până la o magnitudine maximă fixată în funcţie de regiune. Pentru Canterbury, noul model seismic a făcut să treacă această magnitudine de la 7,0 la 7,2, înglobând astfel magnitudinea de 7,1 a cutremu-rului din septembrie 2010.

Codificarea standardelor din construcţii în legislaţie ajută la garantarea celor mai bune practici

După seismul din 22 februarie 2011, GNS Science a actualizat din nou modelul NSHM pentru a ţine seama de secvenţa de seisme în curs în regiune. Factorul de risc seismic pentru Christchurch a trecut astfel de la 0,22 la 0,30 – o creştere importantă care re-flectă cunoştinţele dobândite din seis-mele din Canterbury. Acest tip de in-formaţie este acum inclus în procesul de elaborare şi revizuire a standardelor. În domeniul construcţiilor, al protecţiei contra incendiului, al infrastructurilor şi al managementului riscului, Insti-tutul Neozeelandez de Standardizare lucrează cu guvernul, colectivităţile şi industria pentru a se asigura că stan-dardele noastre integrează învăţămin-tele trase din recentele evenimente. Un aspect important al acestor lucrări îl constituie, de asemenea, identificarea standardelor utile.

Standardele, asemenea unor blocuri de construcţie

În Noua Zeelandă, numeroase stan-darde de construcţii sunt codificate în legislaţia cu privire la construcţii şi co-dul construcţiilor. De exemplu, standar-dul NZS 3604:2011, Clădiri cu structură din lemn, constituie o referinţă esenţială pentru a demonstra conformitatea cu Codul clădirilor din Noua Zeelandă. Pentru Roger Shelton, inginer princi-pal pentru structuri la Asociaţia Neo-zeelandeză de Cercetare în Construcţii şi membru al mai multor comitete de standardizare naţională şi internaţională, inclusiv cel care se ocupă de standardul NZS 3604, codificarea standardelor din construcţii în legislaţia neozeelan-deză ajută la garantarea celor mai bune

practici: „După seismele din septembrie 2010 şi februarie 2011 din Canterbury, primele rezultate sugerează că majori-tatea clădirilor conforme cu standardele în vigoare s-au comportat bine”. El atrage, totuşi, atenţia, asupra faptului că elaborarea standardelor este un proces evolutiv. „Clădirile care s-au prăbuşit la seismele din Canterbury erau, poate, conforme cu standardele la epoca con-strucţiei lor, dar cunoştinţele noastre se îmbogăţesc permanent, iar standardele bazate pe aceste cunoştinţe continuă să evolueze. Este important să se elaboreze standarde, dar trebuie să ne asigurăm că profesioniştii şi consumatorii din con-strucţii sunt bine informaţi, iar confor-mitatea cu standardele corespunzătoare este asigurată. Noua Zeelandă prezintă avantajul de a fi o ţară relativ mică, în care guvernul, industria şi reprezentan-ţii consumatorilor se pot reuni pentru a rezolva probleme. Aceasta permite mai multă flexibilitate faţă de probleme care ar fi probabil mai dificil de rezolvat în alte părţi ale lumii”.

Standardele fac diferenţa

De la seismul din septembrie 2010, inginerii şi experţii din construcţii cola-borează strâns cu funcţionarii guvernu-lui şi cu colectivităţile locale din Can-terbury pentru a identifica problemele care trebuie rezolvate în momentul în care lucrările de reconstrucţie încep. Unul din experţi este Chris Mak, care posedă peste 25 de ani de experienţă în protecţia contra incendiului şi conduce actualmente serviciile tehnice ale unui asigurator şi prestator de management După seismul din 22 februarie 2011, banda roşie interzice traversarea unui pod


al riscului, AON New Zeeland. După părerea lui, dispozitivele de protecţie contra incendiului (cum ar fi stingătoa-rele de tip sprinkler) conforme cu stan-dardele aplicabile s-au comportat bine, în ansamblu, la seisme: „După seismele din septembrie 2010 şi februarie 2011, am descoprit că majoritatea pagubelor la sistemele de stingere a incendiilor de tip sprinkler se datorau prăbuşirii clădi-rii sau pagubelor create de cedarea unor elemente ale clădirii. Seismele au furni-zat mai multe învăţăminte care vor servi la elaborarea viitoare a standardelor de protecţie contra incendiului, mai ales faptul că 12 rezervoare de apă s-au pră-buşit şi necesitatea ca anumite clase de construcţii să dispună de rezerve de apă în caz de întrerupere a serviciului public de alimentare cu apă”. După consumarea acestor seisme, comitetul de revizuire a standardului NZS 4541:2007, Sisteme de stingătoare automate, prezidat de Chris Mak, examinează dispoziţiile în dome-

niul seismic pentru rezervoarele de apă şi are în vedere să adauge la standardul revizuit un apendice care conţine linii directoare pentru măsurile care trebuie luate după o catastrofă naturală. Proiec-tul de standard ar trebui să fie difuzat spre anchetă publică în cursul anului 2012, publicarea standardului fiind preconizată pentru 2013. Pentru Chris Mak, „un alt aspect al protecţiei contra incendiului trebuie, de asemenea, să fie reexaminat, cel al catastrofelor multiple, de exemplu, când un incident major se produce după un cutremur. Trebuie eva-luate riscurile şi trebuie analizat rapor-tul costuri-avantaje, pentru a determina nivelul de protecţie la incendiu”.

Tabloul de ansamblu

În afară de problemele deosebite privind clădirile, funcţionarii guvernu-lui şi conducătorii din industrie sunt tot mai conştienţi de faptul că trebuie să

includă rezilienţa în sistemele noastre generale pentru tratarea împrejurărilor extraordinare. În acest context, rezi-lienţa este definită ca fiind crearea de procese care ajută colectivităţile să an-ticipeze şi, dacă este cazul, să răspundă la perturbaţii şi să asigure reluarea vieţii normale după catastrofă. Standardele ar trebui, după părerea mea, să joace un rol important în tratarea rezilienţei atât în Noua Zeelandă, cât şi pe plan internaţional. Standardele referitoare la rezilienţă ar putea fi elaborate urmând modelul standardelor referitoare la ma-nagementul riscului, de exemplu, ISO 31000:2009*, Managementul riscului. Principii şi linii directoare. Ele vor oferi astfel organizaţiilor şi colectivităţilor o abordare orientată spre proces pentru a trata probleme complexe şi neaşteptate.

Standardele ar trebui să joace un rol important în tratarea rezilienţei

Institutul de Standardizare din Noua Zeelandă studiază actualmente planificarea rezilienţei şi numeroase alte subiecte. Reconstrucţia regiunii Can-terbury reprezintă o provocare imensă pentru Noua Zeelandă. Industria, gu-vernul şi colectivităţile locale trebuie să îşi continuie colaborarea pentru garan-tarea reuşitei. În afară de reconstrucţia materială a acestei regiuni, această acti-vitate considerabilă comportă dimensi-uni sociale, de mediu şi culturale.

Debbie Chin este director general al Institutului de Standardizare din Noua Zeelandă din 2007. Dintre funcţiile anterioare, menţionăm: director

adjunct, director operaţional la Ministerul Sănătăţii şi consilier pe lângă Cabinetul Primului ministru. Ea a absolvit cursurile Universităţii Victoria, din Wellington.


* Asociaţia de Standardizare din România – or-ganismul naţional de standardizare – a adoptat standardul ISO 31000:2009 cu indicativul SR ISO 31000:2010 şi titlul: Managementul riscu-lui. Principii şi linii directoare

Catedrala anglicană din Christchuch, în Noua Zeelandă, înainte de teribilul cutremur din februarie 2011, care a distrus minunata fleşă, vitraliile şi rozeta

32

Pregătirea temeinică a terenului

Reglementarea este un element deosebit de complex atât pentru fabri-canţi, cât şi pentru responsabilii aplică-rii codurilor sau pentru proprietarii de imobile. În condiţiile în care, în lumea întreagă, se fac eforturi pentru îmbună-tăţirea securităţii la incendiu, niciodată de la începutul anilor 1990, fabricanţii nu au depus la principalele organisme de certificare atâtea cereri de omologare pentru produse noi. Aceste lucrări de cer-cetare şi dezvoltare permit să se strângă un mare număr de date de încercări de laborator care au o valoare inestimabilă pentru subcomitetul SC 5, Sisteme fixe de luptă cu apă contra incendiului, al comi-tetului tehnic ISO/TC 21, Echipament de protecţie şi de luptă contra incendiului,

în cadrul activităţilor pe care le desfă-şoară pentru elaborarea de standarde de calificare a produselor de securitate la incendiu, de înalt nivel şi cât mai com-plete posibil. Unii fabricanţi au perma-nent peste o sută de proiecte diferite în curs de omologare, cu sute de inspecţii şi audituri externe ale producţiei în fi-ecare an. Ţinând seama de importanţa critică a aplicaţiilor şi de varietatea sis-temelor în care sunt folosite produse de protecţie la incendiu, nu este surprinză-tor că ele fac obiectul unei supravegheri atât de intense. Sunt necesare un mana-gement şi o coordonare optimă pentru a răspunde cerinţelor organismelor de reglementare şi ale clienţilor. Înainte

de a iniţia procesul de reglementare, un timp considerabil este consacrat cerce-tării şi dezvoltării. De exemplu, primele priorităţi în caietul de sarcini ale unui proiectant de stingătoare de incendiu vor fi adecvarea sistemului de furnizare a apei şi de udare şi riscurile materiale. Modurile de proiectare a produselor, precum şi conceptele care sunt supuse proceselor interne de evaluare ale fa-bricanţilor sunt judecate în funcţie de o colecţie întreagă de standarde naţionale şi internaţionale de performanţă. Du-rabilitatea, aptitudinea lor la serviciu şi rezultatele lor pe termen lung în caz de incendiu real sunt astfel validate. Activi-tăţile desfăşurate de ISO/TC 21/SC 5

Len Swantek

Securitatea în primul

rând! O reglementare mondială

pentru protecţia vieţilor şi a bunurilor

În domeniul protecţiei contra incendiului, este important să se respecte regulile stabilite în regle-mentare. În acest articol, mă voi strădui să ofer o descriere a proce-sului de reglementare, de la proiec-tarea sa, la repercusiunile sale şi să explic rolul şi importanţa elaboră-rii de standarde în sprijinul pieţei mondiale a securităţii la incendiu.


joacă un rol esenţial în identificarea şi compararea tendinţelor pieţei mondiale a securităţii la incendiu. Primim, pentru lucrările noastre, informaţii de la toate părţile interesate: fabricanţi, organisme de reglementare, asiguratori, responsa-bili cu aplicarea codurilor, etc. Aceste informaţii pot fi furnizate de persoane care participă direct la lucrările comite-tului sau pot rezulta din observaţii ale procesului de vot de la numeroşi mem-bri participanţi sau observatori.

Un incendiu produs într-o regiune a lumii este cunoscut rapid de publicul larg din lumea întreagă

Datorită acestui mecanism, membrii au posibilitatea de a-şi împărtăşi expe-rienţa şi cunoştinţele pe un număr mare de aspecte în domeniul încercărilor de produse de securitate la incendiu şi la elaborarea standardelor. Este esenţial să se procedeze la încercări prealabile în funcţie de aceste standarde riguroase pentru a determina caracteristicile in-dispensabile, precum şi criteriile de du-rabilitate ale componentelor individuale care vor fi luate în calcul în evaluarea performanţei generale a dispozitivului final sau al sistemului în ansamblul său. Acest proces nu ar fi complet dacă nu ar cuprinde simularea scenariilor care se pot produce pe teren, aplicarea tehno-logiei în cursul procesului şi reingineria produselor. La nivelul subcomitetului, contribuţiile îmbinate ale unui grup de experţi sunt propice unei colaborări şi unor dezbateri fructuoase. În ciuda dificultăţilor şi a lungimii eventuale a unui asemenea proces de identificare a consensului, el permite stabilirea de cri-terii echilibrate pentru fiecare domeniu particular de specializare a produselor din standard (stingătoare de incendiu, robinete şi alte componente conexe).

O evaluare pe viaţă

Elaborarea de produse noi este un proces amplu care poate dura mai multe luni sau chiar ani. Dar este un timp bine investit şi chiar dacă, pentru majo-ritatea oamenilor, realizarea unui sistem de stingătoare de incendiu la locul de muncă sau la domiciliu pare uşor, efor-tul şi banii consacraţi pentru conceperea unui asemenea sistem care să răspundă calificărilor cerute este evident când se declară un incendiu. O componentă a

unui sistem de securitate la incendiu poate face obiectul unor încercări şi/sau evaluări tehnice pe lângă peste 35 de organisme diferite în lume. Pentru pro-bleme de timp şi de cost, unii fabricanţi preferă o abordare pe etape pentru în-cercările lor de terţă parte. De exemplu, un fabricant poate alege certificările de produs cele mai importante pentru rea-lizarea obiectivelor sale iniţiale şi amor-tizarea investiţiilor pentru dezvoltarea produselor sale. Aceste certificări şi date de încercare iniţiale pot adesea permite apoi omologarea unui produs la orga-nismele competente într-o regiune spe-cifică ce aplică un cod analog de secu-ritate la incendiu sau care recunoaşte şi aplică acelaşi standard de performanţă cu cel utilizat în regiunea în care a fost obţinută calificarea iniţială. Acest me-canism are o particularitate importantă a colaborării internaţionale în cadrul comitetului nostru. Astfel, unele regi-uni care au standarde sau o infrastruc-

tură de securitate la incendiu mai puţin dezvoltate pot beneficia de experienţa altor delegaţi în domeniul încercărilor de produse de securitate la incendiu şi de date obţinute de la laboratoarele lor regionale. Pentru a realiza încer-cări de performanţă, trebuie reunite şi transmise instalaţiilor organismelor respective din lume probe de produse, de furtunuri care răspund la diverse specificaţii şi alte echipamente cerute. Timpul contează şi aici şi orice întâr-ziere a unui fabricant poate să îl facă să îşi piardă locul în lista de aşteptare a la-boratorului de încercări. În acest stadiu, documentaţia trebuie să fie disponibilă în mai multe limbi pentru ca inspectorii să poată să asambleze dispozitivele, aşa cum va trebui să facă utilizatorul final. Procesul de încercare durează în me-die între şase şi nouă luni. Autorităţile de omologare ţin seama şi de locurile de fabricare şi de asamblare ale piese-lor şi componentelor finite specifice.

34

Elementele deosebit de importante pentru performanţa generală a dispozi-tivului vor face obiectul unor controale reglementare riguroase. Când fabrican-tul posedă mai multe locaţii de produc-ţie în lume, fiecare locaţie trebuie să fie certificată şi supusă auditului în mod regulat, fapt care poate conduce la creş-terea considerabilă a costurilor. În caz de neconformitate în acest stadiu, fa-bricantul riscă să piardă mult timp pen-tru a obţine autorizaţia de introducere pe piaţă şi să trebuiască să îşi supună produsul la o nouă evaluare, nu fără a fi efectuat şi documentat în prealabil modificările de proiectare. După ce au fost realizate toate încercările potrivit standardelor aplicabile, organismul de certificare va elibera raportul său final cu toate datele corespunzătoare, pre-cum şi un certificat oficial sau alt tip de document care atestă conformitatea cu standardele aplicabile.

Etapele procesului de audit la nivel internaţional

Ştiind că există peste 35 de orga-nisme regionale de certificare (în Ame-rica de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Africa, India şi regiunea Asia-Pacific) şi că fiecare are o autoritate competentă distinctă pentru sistemele sau aplicaţiile specifice, procesul de omologare pentru întreaga piaţă mondială poate dura un an, chiar mai mult. Independent de pro-cesul propriu-zis, comitetul poate primi de la unul dintre delegaţii noştri obser-vaţii, sugestii şi întrebări referitoare la standardele existente sau elemente de luat în calcul pentru o revizuire sau ela-borarea unui nou standard. Consecin-ţele pot fi îngrijorătoare pentru fabri-

canţi întrucât orice schimbare viitoare a standardului poate avea consecinţe asupra tipului şi numărului de încercări de certificare cerute pentru calificarea produsului final. Într-o asemenea situ-aţie, fabricanţii nu pot să îşi comerciali-zeze dispozitivele decât când au obţinut toate certificările aplicabile şi când fi-ecare produs sau ansamblu de produse poartă mărcile de omologare corespun-zătoare. La capătul procesului şi doar în acest stadiu, rezultatele pot fi studiate, iar datele pot fi transmise echipelor de cercetare şi dezvoltare. Toată corespon-denţa referitoare la proiect este arhivată, iar fabricanţii iniţiază procesul de audit, care constituie ultimul stadiu al ciclu-lui reglementar. Administraţia de audit debutează cu stabilirea unei certificări pentru un produs şi nu încetează decât cu terminarea fabricării produsului re-spectiv. Produsele sunt supuse la încer-care minimum o dată pe an, urmând di-ferite proceduri de supraveghere şi audit de control al producţiei în uzină. Unele

autorităţi de reglementare examinează produse în fiecare trimestru – uneori chiar în fiecare săptămână – pentru a asigura conformitatea cu coduri şi stan-darde ale organismelor regionale şi a verifica dacă nu au loc schimbări în pro-cesul de fabricaţie. Auditul este cu atât mai important cu cât, în urma inciden-telor reale intervenite în lume, codurile evoluează constant dintr-o preocupare de îmbunătăţire a factorilor de sănătate şi securitate. O bună înţelegere a cerin-ţelor celor mai recente este esenţială pentru reuşita ciclului de omologare şi actualizarea revizuirilor producţiei în curs.

Supravegherea constantă a securităţii

Fabricanţii de produse de securitate la incendiu lucrează cu organismele de reglementare, responsabilii codurilor şi fabricanţii concurenţi pentru a depăşi problemele întâlnite în diversele sec-toare ale industriei şi pentru a proteja mai bine viaţa persoanelor şi bunurile. Când codurile şi standardele sunt mo-dificate, acest lucru se întâmplă pentru că tehnicile de construcţie au evoluat, de exemplu, pentru a promova utiliza-rea materialelor mai uşoare şi care se reciclează mai bine. Prin transmiterea de informaţii prin intermediul mass-mediei şi al instrumentelor Web avan-sate, un incendiu care s-a produs într-o regiune a lumii este rapid cunoscut de publicul larg din lumea întreagă. Carac-terul deschis al comunicaţiilor permite astăzi comitetelor de standardizare care răspund de coduri şi standarde să ia cu-noştinţă rapid de faptul că este, poate, nevoie să se promulge legi noi, să se revizuiască coduri de construcţie sau


de prevenire a incendiilor şi să se cre-eze soluţii pe termen scurt şi lung pen-tru instalatori, inspectori şi proprietari de imobile. Gradul de urgenţă cu care trebuie să se aducă schimbări critice codurilor şi standardelor aplicabile este adesea în raport cu amploarea incendii-lor şi a pagubelor colaterale produse. De exemplu, dacă rezultatele unei anchete cu privire la cauzele unui incendiu in-criminează un defect de performanţă al unui produs într-o regiune, informaţia poate fi difuzată uşor şi poate fi adusă în faţa comitetului, luându-se astfel măsurile corespunzătoare. SC 5 a fost implicat recent în acest tip de activitate pentru a îi ajuta pe ceilalţi delegaţi să înţeleagă împrejurările deosebite care au condus la retragerea unui produs la nivel regional şi la revizuirea standar-delor de calificare corespunzătoare. De fapt, unele dintre lucrările cele mai be-nefice pentru îmbunătăţirea eficacităţii standardelor de securitate la incendiu şi încercările de produs sunt adesea rezultatul lucrărilor desfăşurate după producerea unor incidente reale. Orga-nismele de reglementare şi fabricanţii

au acum sarcina de a reproduce aceste evenimente şi de a realiza încercări de performanţă ale produselor. A pune la încercare o gamă largă de probe în func-ţie de noile standarde sau de standarde propuse constituie o activitate serioasă, care face din piaţa securităţii la incendiu unul din sectoarele cele mai reglemen-tate din lume. Încercările realizate de organismele de certificare sunt extrem de riguroase. Deşi puternic influenţate de sectorul asigurărilor, protecţia contra incendiului şi securitatea la incendiu fac parte din domeniile cele mai larg recu-noscute a fi de interes public în lume, indiferent de incidenţa culturală sau demografică. Putem să învăţăm toţi din situaţii reale şi să efectuăm schimbări în caz de necesitate, fie că aceasta implică să colaborăm în cadrul comitetelor cu fabricanţi şi reprezentanţi ai autori-tăţii de reglementare pentru a elabora reglementările cele mai reuşite şi cele mai eficace sau să lucrăm cu întreprin-derile de construcţie şi utilizatorii finali pentru a ajuta la rezolvarea problemelor lumii reale pe baza unei împărtăşiri a informaţiilor, pentru a realiza produse

noi. Este important să lucrăm împreună şi apreciem foarte mult atenţia şi efor-turile individuale ale tuturor membrilor comitetelor noastre. La urma urmei, securitatea colectivităţilor este preocu-parea primordială a tuturor celor care lucrează în acest domeniu.

Len Swantek este director al conformi-tăţii reglementare la nivel mondial la Victaulic. În cadrul ISO/TC 21, Echipa-ment de protecţie şi de luptă contra

incendiului, el este preşedintele subcomite-tului SC 5 care supervizează standardele care reglementează sistemele fixe cu apă, de luptă contra incendiului, din domeniul de aplicare al standardelor ISO 6182.


ASRO ORGANIZEAZĂ CURSUL „GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ CONFORM

ISO22320:2011 ŞI SR ISO/PAS 22399:2010”

Situaţia de urgenţă reprezintă un eveniment excepţional cu caracter non-militar, care prin amploare şi in-tensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale impor-tante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Cursul se adresează: oricărui tip de organizaţie, guvernamentală sau neguvernamentală, care doreşte să-şi gestioneze eficient situaţiile de urgenţă, organizaţiilor specializate (IGSU, SMURD etc.), primăriilor, prefec-turilor, consiliilor judeţene etc.

ISO 22320:2011 prezintă cele mai bune practici la nivel mondial pentru a stabili comanda şi controlul struc-turilor organizaţionale şi procedurilor, suportul decizional, trasabilitatea şi gestionarea informaţiilor. Stan-dardul contribuie, de asemenea, la asigurarea de informaţii operaţionale precise şi relevante în timp util specificând procesele, sistemele de lucru, captarea datelor şi managementul situaţiilor de urgenţă. El stabi-leşte o bază de coordonare şi cooperare, minimizând riscul de a apărea neînţelegeri şi încercând să asigure o utilizare mai eficientă a resurselor combinate (în curs de adoptare ca standard român).

SR ISO/PAS 22399:2010 stabileşte procesul, principiile şi terminologia pregătirii incidentelor şi manage-mentului continuităţii operaţionale în contextul securităţii societăţii. Pentru ca organizaţia să reziste, este nevoie de o pregătire activă la întreruperile serviciului şi la incidentele potenţiale, pentru a se evita suspen-darea operaţiunilor şi a serviciilor critice sau pentru a se prevedea reluarea lor rapidă.

36

ASRO a adoptat ca standarde române mai multe standarde europene şi internaţionale utile în managementul situaţiilor de urgenţă şi în eva-luarea riscurilor potenţiale:

SR ISO/PAS 22399:2010, • Securitatea societăţii. Linii directoare pentru pregătirea în eventualitatea unui incident şi managementul continuităţii operaţionale;

SR ISO IWA 5:2009, • Pregătire în caz de catastrofă;

SR ISO IWA 6:2009, • Linii directoare pentru managementul serviciilor de apă potabilă în condiţii de criză;

SR EN 15178:2008, • Elemente de identificare a produselor pentru cazuri de urgenţă;

SR ISO 31000:2010, • Managementul riscului. Principii şi linii directoare;

SR EN 31010:2010, • Managementul riscului. Tehnici de evaluare a riscuri-lor;

SR GHID ISO 73:2010, • Managementul riscului. Vocabular.

ISO are în vedere elaborarea unei serii de standarde privind securitatea societală. În momentul de faţă în cadrul comitetului tehnic ISO/TC 223, Securitatea societăţii, sunt în vigoare următoarele standarde:

ISO 22300:201• 2, Societal security. Terminology (Securitatea societăţii. Terminologie);ISO 22301:201• 2, Societal security. Business continuity management sys-tems. Requirements (Securitatea societăţii. Sistemul de management al continuităţii afacerii);ISO/TR 22312:201• 1, Societal security. Technological capabilities (Securi-tatea societăţii. Capabilitate tehnologică);ISO 22320:201• 1, Societal security. Emergency management. Require-ments for incident (Securitatea societăţii. Managementul situaţiilor de ur-genţă. Cerinţe pentru incidente).

Deveniţi membru ASRO ACUM!Asociaţia de Standardizare din România este conform legii singurul organism autorizat din ţară care vă poate oferi standardele europene adoptate în ultima perioadă în număr foarte mare (17 613) precum şi standarde-le române originale sau cele internaţionale ISO, CEI adoptate, aflate în colecţia naţională de standarde, care, în acest moment, are 28 000 de standarde în vigoare.

Indiferent de mărimea companiei dvs., asiguraţi-vă că standardele îşi joacă importantul lor rol în succesul afacerii pe care o deţineţi.

Procuraţi-vă din timp standardele necesare activităţii dumneavoastră! Noi vă ajutăm să o faceţi în condiţii avantajoase.

ACUM vă este oferită oportunitatea de a deveni membru ASRO, care vă aduce numeroase avantaje financiare.

Cu numai 1500 Lei, cotizaţia anuală, membrii beneficiază de următoarele reduceri şi gratuităţi:

GRATUIT, veţi primi principalele publicaţii din domeniul standardizării: Abonament la revista Standardizarea; Abonament la Buletinul Standardizării; InfoStandard monopost fără actualizare.

Alte facilităţi:

25% din preţul abonamentului la standardele române; 25% din tariful perceput certificării produselor dvs; 10% din tariful cursurilor organizate de ASRO;GRATUIT, beneficiaţi de instruirea responsabilului cu standardizarea din firma dvs.

Consultaţi site-ul ASRO www.asro.ro pentru informaţii suplimentare.

Contactaţi-ne ACUM pentru a beneficia şi dvs. cât mai repede de toate avantajele de care se bucură membrii ASRO!

Revista „Standardizarea” este editată de Editura STANDARDIZAREATelefon : 021-316 99 74, e-mail: [email protected] , www.standardizarea.ro

Răspunderea privind corectitudinea informaţiilor prezentate revine în întregime autorilor. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este interzisă, fără acordul scris al redacţiei.

Revista „Standardizarea” se poate procura prin abonament sau la liber numai de la ASRO.Costul unui abonament anual este de 163,5 lei, TVA inclus.Preţul unui număr din revista „Standardizarea”, în afara abonamentului, este de 15,5 lei, TVA inclus

ISO – Organizaţia Internaţională de Standardizare (înfiinţată în 1947)

Domenii de activitate: elaborare de standar-de pentru produse şi servicii în domeniul neelectric (servicii, construcţii, chimie, agri-cultură, standarde fundamentale, produse

de uz casnic şi timp liber, inginerie mecanică, materiale metalice, materiale nemetalice, sănătate, mediu şi pro-tecţia vieţii, transport şi ambalaje) şi tehnologia informa-ţiei (JTC 1) şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 163 membriNumăr de comitete tehnice: 224Număr de documente de standardizare în vigoare: peste 19 203

CEI – Comisia Electrotehnică Internaţională (înfiinţată în 1907)

Domenii de activitate: elaborare de standar-de pentru produse şi servicii în domeniul electric (standarde generale în electrotehni-că, electronică, inginerie electrică), sisteme

de certificare şi acreditare.Număr de membri: 81 membri, 83 asociaţiNumăr de comitete tehnice: 174Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 146

ITU – Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (înfiinţată în 1865)

Domeniu de activitate: telecomunicaţiiNumăr de membri: 191 de state membre, peste 700 de membri clasificaţi pe sectoare de activitate şi 100 de membri afiliaţi

CEN – Comitetul European de Standardizare (înfiinţat în 1961)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul neelectric (servicii, construcţii, chimie şi agricultură, standarde fundamentale,

produse pentru casă şi timp liber, inginerie mecanică, materiale metalice, materiale nemetalice, sănătate, me-diu şi protecţia vieţii, transport şi ambalaje), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 32 membri, 18 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 307Număr de documente de standardizare în vigoare: 14 498

CENELEC – Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică (înfiinţat în 1973)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul electric (standarde generale în elec-

trotehnică, electronică, inginerie electrică), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 32 membri, 12 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 75Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 529

ETSI – Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii (înfiinţat în 1993)

Domenii de activitate: elaborare de standarde pentru produse şi servicii în domeniul telecomunica-

ţiilor şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: peste 700 din 60 de ţăriNumăr de comitete tehnice: 32Număr de documente de standardizare în vigoare: 21 343

ORGANISME INTERNAŢIONALE DE STANDARDIZARE

ORGANISME EUROPENE DE STANDARDIZARE

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA – ASROADRESĂ POŞTALĂ: Str. Mendeleev, nr. 21-25, 010362, sector 1, Bucureşti, ROMÂNIA

www.asro.roe-mail: [email protected], [email protected]://magazin.asro.rohttp://standardizare.wordpress.com/

Secretariat Director General: Tel: 021/316 32 96, Fax: 021/316 08 70Serviciu vânzări–abonamente: Tel: 021/316 77 25, Fax: 021/317 25 14, 021/312 94 88Birou Imagine şi Relaţii Parteneriale: Tel: 021/316 77 26Serviciu Formare profesională: Tel/Fax: 021/313 55 26Organismele de Certificare: Tel: 021/313 55 16; Tel/Fax: 021/316 77 28Marketing-Redacţie, Producţie: Tel: 021/316 99 74; 021/316 59 12Biblioteca electronică: 021/316 77 25

© ASRO 2012

august 2012 web.pdf

Documents