aspecte generale privind creditarea bancara

„Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”

TEMA 1: ASPECTE GENERALE PRIVIND CREDITAREA BANCARĂ1. Creditarea bancară - activitatea de bază în funcţionarea băncii comerciale.2. Elementele creditului şi principiile creditării bancare.3. Funcţiile şi formele creditului bancar.4. Restricţii şi limite aplicate în domeniul operaţiunilor de creditare a băncilor comerciale

din Republica Moldova.5. Rolul creditării bancare pe piaţa bancară autohtonă.

1.1. Creditarea bancară - activitatea de bază în funcţionarea băncii comercialeCreditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj1 economico-social.

Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productiva a capitalului şi asigură creşterea producţiei. Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente.

Rolul primordial al băncilor comerciale rămâne de-a lungul a mai multor secole strâns legat de calitatea lor de intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii.

Cu toate că, astăzi activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, esenţa acestora constă în principal în mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici şi/sau persoanele fizice.

Băncile creditează acele sfere ale economiei care necesită mijloace băneşti, contribuind la prosperarea economiei naţionale. Băncile comerciale acordă credite sectorului real al economiei pentru acoperirea cheltuielilor de producţie, precum: combustibilul, energia, taxele etc, ce asigură finisarea producţiei. De asemenea, ele acordă credite investiţionale necesare relansării tehnologice, achiziţionării de tehnologii, mecanisme moderne, procurării unor complexe industriale, mecanisme de fabricaţie moderne etc. În acest mod, băncile comerciale contribuie la sprijinirea şi dezvoltarea durabilă a economiei naţionale.

Băncile comerciale contribuie în mod substanţial şi la susţinerea nivelului de trai al populaţiei prin acordarea creditelor de consum, a creditelor pentru educaţie şi învăţământ, pentru procurarea, reconstruirea şi repararea imobilelor.

Dar, pe cât de util şi avantajos este creditul, pe atât de primejdios devine el atunci când nu este utilizat în conformitate cu principiile sale şi cu cerinţele echilibrului economico-financiar.

!Un pericol, în acest sens, prezintă aşa-numita supracreditare, care duce la mari dezechilibre economice, financiare şi monetare, generând, atunci când ia proporţii, inflaţia.

!De asemenea, subcreditarea - utilizarea creditului în scopul finanţării unor activităţi econo mice insuficient fundamentate poate provoca dezechilibru structural în economia naţională, disproporţii între ramurile şi sectoarele ei de activitate.

Cunoaşterea mecanismului creditar nu este posibilă fără cercetarea trăsăturilor acestuia în cadrul sistemului credit.

În general, când se fac abordări ale sistemului de credit, de obicei se subînţeleg două aspecte: totalitatea de instituţii financiar-creditare, care realizează şi organizează relaţiile de credit; totalitatea relaţiilor, a formelor şi metodelor de creditare.

Veriga principală a structurii instituţionale a sistemului de credit sunt băncile, însă este evident faptul că sistemul de credit exprimă o noţiune mai largă şi mai complexă decât sistemul bancar.

În viziunea economistului american F. Mishkin sistemul financiar cuprinde diverse tipuri de instituţii financiare: bănci, companii de asigurare, fonduri mutuale, companii financiare şi bănci investiţionale; toate acestea fiind riguros reglementate de guvern2. Conform acestor viziuni instituţiile financiare la rândul lor se clasifică în instituţii depozitare şi instituţii financiare nondepozitare.

1 DEX: angrenaj – sistem de roţi dinţate, care se îmbucă una într-alta cu scopul de a-şi transmite mişcarea. 2 Mishkin F. The economics of money, banking, and financial markets, 5Ш Edition, Columbia University. - USA, Addison-Wesley, 1999, - 783 p

1


Instituţiile depozitare sunt acei intermediari financiari, care acceptă depozite de la populaţie, agenţi economici şi de la alte instituţii, şi folosind resursele respective în special sub forma de credite. Categoria instituţiilor depozitare constă în principal din diverse tipuri de bănci. Unele ţări clasifică instituţiile depozitare în instituţii bancare şi non-bancare. În acest caz, în grupul instituţiilor non-bancare sunt incluşi acei intermediari care acceptă depozite şi acordă credite, dar nu sunt calificate ca bănci, deoarece din unele cauze tehnice sau funcţionale (nu îndeplinesc funcţia de asigurare a mecanismului de plăţi) respectivele sunt excluse în afara legislaţiei bancare.

Instituţiile non-depozitare sunt reprezentate de companiile de asigurări, fondurile de pensii, fondurile mutuale, companiile financiare, fondurile investiţionale etc. Aceste instituţii se deosebesc de cele depozitare prin faptul că ele nu atrag resurse sub formă de depozite, ci emit titluri de valoare sau poliţe de asigurare etc. şi nu participă la creditarea directă a economiei.

Analizând opiniile economiştilor din diverse ţări supuse analizei privind definirea „sistemului de credit", putem afirma că „sistemul de credit" reprezintă totalitatea relaţiilor de credit, a formelor, metodelor şi normelor de acordare a creditelor şi de organizare a rambursării acestora, existente în economia unei ţări fiind realizate de instituţiile financiare de credit prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzând cerinţelor unei anumite etape de dezvoltare social-economică.

Pentru îndeplinirea rolului şi funcţiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea la maxim a avantajelor şi diminuarea la minimum a dezavantajelor relaţiilor de credit putem menţiona că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:

• cadrul instituţional care presupune un ansamblu de instituţii şi organisme de credit specializate, cu o (vastă) reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu relaţii de corespondenţă cu instituţiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituţional trebuie să fie reglementată, controlată şi supravegheată de anumite comisii/organe/institute organizate la nivel de stat în scopul minimizării riscurilor.

• cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi, hotărâri, regulamente, instrucţiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituţiilor de credit pe teritoriul unei ţări. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spaţiu de afirmare liberei iniţiative a instituţiilor de credit, dar totodată şi categoric, astfel încât să crească încrederea agenţilor economici şi să limiteze riscurile operaţiunilor de credit.

Aşadar, factorii principali, care duc la crearea unui sistem bine conturat şi echilibrat, în opinia noastră sunt: reglementarea instituţiilor de credit, transparenţa, tehnologiile automatizate informaţionale şi concurenţa.

I. Reglementarea. Dacă organele abilitate ce reglementează activitatea instituţiilor financiar-creditare vor continua să promoveze elaborarea actelor normative, aliniindu-le la cele mai bune practici ale Uniunii Europene şi ale comunităţilor bancare internaţionale; în consecinţă se va promova o transparenţă şi minimizare a riscurilor care duc la falimentul instituţiilor de credit, având drept scop final protecţia depunătorilor.

II. Transparenţa. O problemă în activitatea sistemului de credit al Republicii Moldova este lipsa transparenţei activităţii instituţiilor în cauză. Lipsa transparenţei a sistemului de credit ne demonstrează, atât despre subdezvoltarea acestuia, cât şi despre multitudinea fraudelor efectuate în interiorul lui. În acest scop este necesară intervenţia urgentă a organelor de supraveghere şi control a instituţiilor bancare, Banca Naţională a Moldovei, şi a instituţiilor de microfinanaţre, Serviciul Supravegherii de Stat, atât prin reglementarea şi controlul acestora, cât şi prin luarea unor măsuri ce ţin dezvoltarea transparenţei în cadrul sistemului.

III. Tehnologii automatizate. Pe măsură ce infrastructura în domeniul informatizării operaţiilor continuă să se dezvolte, apare necesitatea alinierii instituţiilor de credit autohtone şi mai mult la nivelul tehnologic al altor sisteme internaţionale. Acest fapt ar asigura un şir de facilităţi ca: gestionarea şi asigurarea rapidă informaţională pe plan intern, instituţional şi în conlucrare cu alte instituţii şi clienţi. Implementarea tehnologiilor moderne contribuie la promovarea unor produse ce implică procese mai simpliste, dar totodată mai sigure, calitative şi rapide. În acelaşi timp ar da posibilitate instituţiilor financiar-creditare să participe mai activ pe pieţele internaţionale, acordând

2


oportunităţi Republicii Moldova să devină mai atractivă în comerţul exterior şi în atragerea investiţiilor bancare străine.

IV. Concurenţa este un factor normal în condiţiile unei economii de piaţă. Concurenţa de pe piaţa de credit autohtonă se manifestă prin apariţia băncilor străine şi prin intensificarea dezvoltării instituţiilor nebancare de credit specializate, de exemplu, asociaţiile de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor şi organizaţiile de credit. În aceste condiţii se modifică mediul concurenţial al băncilor comerciale autohtone şi în rezultatul intensificării concurenţei se va genera un impuls către diversificarea şi eficientizarea produselor prestate. De asemenea, se vor intensifica conlucrarea între instituţiile de credit bancare şi nebancare şi consorţiile bancare.

Pentru a înţelege importanţa activităţii de creditare este necesar a se preciza ce reprezintă creditul. Etimologic, conceptul de credit provine de la latinescul ,,creditum”- ,,credere”, care înseamnă ,, a crede” sau ,,a avea încredere”.

Pentru definirea creditului, ca categorie economică generală, este necesară prezentarea a trei opinii care s-au conturat, în literatura de specialitate, cu privire la acest concept, respectiv:

creditul ca încredere; creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire; creditul ca formă a relaţiilor de schimb.Creditul ca încredere: este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de credit ideea de

încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definiţiile date acestui concept. Termenul credit îşi are originea în cuvintele latine „creditum”, „de credere” care desemnează încrederea în ceva sau cineva. În practică, această încredere se concretizează în relaţiile dintre creditor şi debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb, reprezintă „un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare” 3. Unei asemenea abordări a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic, acela potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului şi nici al conţinutului material al valorii4.

Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care porneşte de la conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părţi din produsul social de la unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relaţiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele şi taxele, care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relaţii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

În esenţă5, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

În Republica Moldova definiţia creditului este expusă în Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII/21.07.1995 a Republicii Moldova, art. 3: Creditul - orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi a altor plaţi aferente.

1.2. Elementele creditului şi principiile creditării bancarePentru evidenţierea principiilor creditării bancare, a funcţiilor şi caracteristicilor creditului,

este necesară prezentarea elementelor incluse în relaţiile de credit, dintre care enumerăm:i) participanţii la raportul de credit;ii) promisiunea de rambursare;iii) scadenţa;iv) dobânda (preţul creditului).

3 Thomas Fitch, Dictionary of Banking Terms. - New York, 1993.4 Turliuc Vasile, Cocriş Vasile. Monedă şi Credit. - Bucureşti: Editura Ankarom, 1997.5 Definirea completă a creditului poate fi realizată prin luarea în considerare şi corelarea acestor trei abordări, ceea ce poate duce la următoarea

formulare: Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii economice.

3


i) Participanţii la raportul de credit, creditorul şi debitorul sunt denumiţi în literatura de specialitate cu termenul „subiecte ale raportului de credit”6. Creditorul este unul din participanţii la relaţiile creditare, subiectul care acordă împrumutul. Debitorul, alt participant la relaţiile creditare, subiectul căruia i se acordă împrumutul.

Analiza participanţilor la raportul de credite evidenţiază marea diversitate a acestora şi dimensiunile ample ale creditării. Dacă se procedează la gruparea în trei categorii principale a creditorilor şi debitorilor, se disting: populaţia; statul, agenţii economici.

Agenţii economici deţin o importantă poziţie în rândul creditorilor, în cazul în care obţin rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi de plasare pe piaţa monetară sau de capital. Disponibilităţile monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul băncilor şi al altor instituţii financiare.

Potenţialul de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidenţiat prin analiza disponibilităţilor în depozite la termen şi ale portofoliilor de titluri deţinute ca participaţii la capitalul social al altor agenţi economici şi ca subscriptori la titlurile emise de stat.

Populaţia participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor şi debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare. Pentru anii 2006-2008, de exemplu, potenţialul de economisire al populaţiei, reflectat în volumul depozitelor în lei şi valută, l-a depăşit pe cel al agenţilor economici. O asemenea tendinţă este specifică şi ţărilor dezvoltate, unde aportul populaţiei la formarea resurselor de creditare este aproximativ egal cu cel al întreprinderilor.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situaţia înregistrării de excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor şi protecţiei sociale ori către alte destinaţii.

În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.

ii) Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului.

Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în incapacitate de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară, gradul de îndatorare, forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă.

Strâns legată, şi decurgând din promisiunea de rambursare apare garantarea creditului.iii) Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. În

funcţie de natura elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie între garanţia reală şi garanţia personală.

iv) Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite.

Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (în cazul pieţei interbancare) până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor obligatare.

Între scadenţă şi modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelaţie, astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadenţă, în timp ce creditele pe termen mijlociu şi lung implică rambursarea eşalonată.

v) Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprinde din literatura de specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plăteşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de credite.

6 Cezar Basno, Dardac Nicolae. Monedă, Credit, Bănci. - Bucureşti, 1996; pag. 126.

4


Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite.

Luarea în considerare a ratei inflaţiei, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la constatarea faptului, că în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfectă de finanţare.

Pentru a putea contura, nemijlocit, rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi analizate următoarele particularităţi specifice creditului bancar:

• obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală;

• participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit creditor (banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor (agenţi economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii fi nanciare) ;

• scadenţa - momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului. La stabilirea scadenţei băncile comerciale iau în considerare activitatea debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiţii. Astfel, vor fi stabilite şi ratele ce vor fi rambursate la scadenţă. Ratele pot fi rambursate în mod egal, în ordine crescătoare ori descrescătoare, sau în funcţie de caracterul afacerii de credit. Un element important, în acest context, este stabilirea perioadei de graţie - perioada dintre momentul angajării creditului şi momentul începerii rambursării lui. Aceste condiţii sunt stipulate în contractul de credit încheiat între debitor şi creditor;

• asigurarea creditului, formată din bunuri ce se constituie la dispoziţia sau solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către debitor a obligaţiunii de rambursare a sumei creditului, achit, rii dobânzilor şi a taxelor de credit;

• dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pe un termen determinat: şi pentru riscul asumat de acesta în caz de neonorare a obligaţiunii de credit.

Principiile fundamentale ale activităţii de creditare tradiţională, cât şi de promovare a produselor creditare noi, în cadrul băncilor sunt:

− Minimizarea riscurilor bancare – de nerambursare a creditului acordat şi de neplată a dobânzii (pe întregul sistem de administrare a creditelor, inclusiv etapa de examinare a cererilor solicitanţilor, etapa de acordare şi etapa de monitorizare);

− Folosirea după destinaţie a creditelor – utilizarea în strictă corespundere cu destinaţia lor, conform contractului de credit şi documentaţiei respective;

− Garantarea creditului sub toate formele corespunzătoare, prevăzute de Legislaţia Republicii Moldova (legea “Cu privire la gaj”, Codul Civil al RM, Regulamentul B.N.M. “Cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM”);

− Creditul se acordă contra unei plăţi, determinată de destinaţia, forma de garantare, durata termenului, gradul de risc şi valoarea resurselor atrase;

− Solvabilitatea beneficiarului de credit (se acordă credite doar solicitanţilor care pot să asigure rambursarea lor în termenul stabilit şi să achite dobânzile cuvenite, şi ai căror indicatori de solvabilitate se menţin în limitele normelor în vigoare). Deci, solvabilitatea se calculă în baza a câtorva formule elaborându-se un Scoring. Apoi se elaborează o concluzie privind acordarea creditului.

− Exigibilitatea creditării. Este acordarea diverselor tipuri de credite, inclusiv, produse şi servicii de credit moderne, şi optimizarea modului de abordare a minimizării maxime a riscurilor de credit şi altor categorii de riscuri financiare.

1.3. Funcţiile şi formele creditului bancarFuncţiile creditului reprezintă modul în care acesta îşi îndeplineşte menirea sa socială şi

decurg din natura economică a creditului.Conţinutul şi semnificaţia creditului (ca categorie economică) rezultă din funcţiile care sunt

atribuite creditului, şi care în funcţie de opiniile care s-au conturat, pot fi grupate astfel:

5


a) o primă grupă de opinii abordează funcţiile creditului în acelaşi mod ca şi funcţiile finanţelor, respectiv funcţiile de repartiţie şi control. Potrivit acestei idei, relaţiile de credit fac parte din relaţiile financiare în sens larg;

b) o a doua grupă de opinii consideră trei funcţii caracteristice ale creditului (cele două precedente) plus funcţia de emisiune;

c) a treia grupă analizează funcţiile creditului ca: funcţie de mobilizare şi funcţie de redistribuire;

d) a patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însoţit permanent de dobândă, atribuindu-i-se funcţia de purtător de dobândă.

Dintre toate aceste şi alte opinii exprimate cu privire la funcţiile creditului, reţin atenţia cele care atribuie creditului următoarele funcţii:

a) Funcţia distributivă. Această funcţie constă în mobilizarea resurselor băneşti, disponibile la momentul dat în economie, de către bănci şi redistribuirea lor - prin acordarea de credite - spre anumite ramuri, sectoare, ramuri de activitate care au nevoie de fonduri de finanţare. Disponibilităţile băneşti se referă la surplusurile de capital de circulaţie, aflate temporar sub formă înactivă în conturile bancare ale societăţilor comerciale, în rezervele de casă - păstrate în conturile bancare - ale firmelor, în economiile populaţiei, depuse la băncile comerciale. Oferind agenţilor asemenea disponibilităţi, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, punând astfel în mişcare forţele economice latente şi contribuind la creşterea avuţiei reale a societăţii.

Raporturile dintre întreprinderi şi bănci sunt, de regulă, reciproce. Întreprinderile, având conturi deschise la bănci, formează depozitele care pot fi folosite de acestea, iar băncile acordă credite întreprinderilor pentru neviole de producţie curente sau cu o recuperare ulterioară pentru investiţii. Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relaţiile dintre bancă şi partener se desfăşoară pe termenul de valorificare a capitalurilor disponibile şi de realizare a profiturilor, în principal sub formă de dobânzi.

Operativitatea oferită pentru procurarea de noi capitaluri conferă mai multă flexibilitate economiei, favorizând orientarea mai rapidă a investiţiilor spre sectoarele sau activităţile rentabile, asigurând o mai mare capacitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe şi contribuind pe această cale la creşterea elasticităţii marginale a capitalului.

b) Funcţia de transformare a economiilor în investiţii. În acest mod se concretizează una din legile obiective ale economiei de piaţă, şi anume realizarea echilibrului macroeconomic. Orice individ poate economisi o anume sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul şi comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaţa economică. în acelaşi timp, nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma riscurile unei investiţii, iar dacă se şi întâmplă acest lucru, investiţiile nu pot fi valorificate din lipsă de capital.

Creditul bancar este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând transformarea economiilor inactive în investiţii. Sub acest aspect, creditul este un important factor al creşterii economice.

c) Funcţia de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii de credit bazat pe încredere între participanţii la actul economic a fost creată monedă fiduciară, adică biletele de bancă. Pe lângă acestea, determinate de nevoile schimbului, a apărut o multitudine de alte instrumente şi tehnici de plată. Astfel de instrumente şi tehnici (viramentul, cecul, compensaţia, trata, cambia, cârdurile de credit etc.) au condus la diminuarea numerarului din circulaţie şi la creşterea (în mari proporţii) monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat şi o reducere considerabilă a cheltuielilor produse de circulaţia monetară, s-au implementat noile tehnici şi instrumente de plată determinate de acţiunea creditului, asigurându-se o creştere a volumului şi a valorii tranzacţiilor economice.

d) Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor. Se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, prin creditarea de către bănci a consumului şi prin crearea stocurilor. Astfel, dacă mărfurile a căror producere are, în mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei, zahăr, produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piaţă în momentul realizării lor, oferta ar deveni

6


disproporţional de mare în raport cu cererea şi am asista la o scădere catastrofală a preţurilor, ce se va produce după un anume timp, ajungând la o penurie a respectivelor mărfuri. Apoi se va înregistra o urcare exagerată a preţurilor. Pentru prevenirea unor asemenea situaţii care pot perturba echilibrul economic (risipă urmată de penurie) se foloseşte un instrument al creditului, şi anume warantul.

După natura economică şi participanţii la relaţia de creditare, se remarcă:i) creditul comercial;ii) creditul bancar;iii) creditul de consum;iv) creditul obligatar;v) creditul de consum.Indiferent de criteriile de clasificare utilizate, se pot desprinde câteva caracteristici esenţiale

ale creditului în economia contemporană:*s-au produs schimbări în destinaţia creditului, în sensul că a sporit ponderea celor speculative

şi cele destinate satisfacerii nevoilor statului;*se produc modificări frecvente ale nivelului dobânzii, cu scopul de a favoriza sau limita

dimensiunile creditului;*se remarcă sporirea creditului bancar în detrimentul celui comercial.

Şi nemijlocit, creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor (agenţi economici sau persoane fizice) de către instituţiile specializate - denumite instituţii bancare - sub formă bănească, pentru un timp determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita dată, fiind însoţit de dobândă.

Participanţii la creditul bancar sunt reprezentaţi la modul general, de un agent nebancar (producătorul sau agentul economic), pe de o parte, şi bancă, pe de alta.

Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi comparativ cu cel comercial ş.a., întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de activitate economică.

Între creditul comercial şi cel bancar există o puternică legătură, în sensul că uneori creditul comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordării unui credit comercial.

Particularităţile creditării bancare, care deosebeşte creditul bancar de celelalte forme ale creditării sunt:

a) resursele utilizate pentru creditare sunt împrumutate de către Bancă;b) caracterul public al relaţiilor legate de creditarea bancară, adică la riscul nerambursării

sunt supuşi şi clienţii băncii, care au încredinţat băncii mijloacele lor băneşti;c) activitatea de creditare reprezintă pentru bancă o activitate de bază, efectuată cu titlu

profesionist, care aduce băncii partea de bază a beneficiului;d) creditarea bancară, ca regulă, nu este gratuită7.

1.4. Restricţii şi limite aplicate în domeniul operaţiunilor de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova

În scopul minimizării riscurilor de credit, BNM reglementează unele tipuri specifice de credite, precum:

- credite de consorţiu;- credite „mari";- credite acordate persoanelor afiliate băncii comerciale;- credite acordate funcţionarilor bancari.Acordarea creditelor de consorţiuConsorţiul bancar reprezintă asocierea mai multor bănci în vederea acordării unui credit de

mare anvergură unui creditor, în scopuri investiţionale. Consorţiul bancar are ca scop menţinerea lichidităţii băncilor, reducerea riscului posibil şi a pierderilor în cazul insolvabilităţii împrumutaţilor,

7 Activitate bancară// Grigoriţa Cornelia –ed. A II-a, reviz. şi compl. – Chişinău: Cartier, 2004. - p.117.

7


reducerea cheltuielilor aferente creditului etc. Acordarea creditelor de consorţiu de băncile comerciale din Republica Moldova este reglementata de BNM in scopul minimizării riscurilor de credit.

Împrumutatul care intenţionează să obţină un credit în valoare mare în mod independent işi alege banca ce işi va asuma responsabilitatea pentru organizarea consorţiului bancar şi exercitarea funcţiilor de conducere în afacerea de credit. Această bancă indeplineşte rolul de bancă coordonatoare. Drepturile în cauză se acordă unei bănci mai influente sau, de regulă, băncii la care agentul economic are deschis contul curent. Banca coordonatoare efectuează analiza eficienţei acordării creditului de consorţiu şi, la adoptarea deciziei, selectionează băncile potenţiate pentru creditul de consorţiu. Numărul băncilor participante la consorţiu nu este limitat şi se determină de la caz la caz, luîndu-se în considerare mărimea creditului solicitat, capacitatea băncilor şi cointeresarea lor în afacerea dată.

Banca coordonatoare exercită funcţia de coordonare între debitor şi restul băncilor participante, care constau în:- organizarea tratativelor asupra condiţiilor afacerii de credit;- elaborarea şi perfectarea contractului de credit;- efectuarea controlului referitor la starea financiară a debitorului şi gestionarea activităţii

creditoare comune;- asigurarea prezentării (lunar, trimestrial şi anual) informaţiei despre starea financiară a

agentului economic băncilor comerciale participante la creditul de consorţiu. Volumul informaţiei este determinat de participanţii independenţi şi este utilizat pentru perfectarea contractului de credit;

- defalcarea sumelor încasate de la debitor în părţi destinate achitării creditului de consorţiu şi achitării dobînzilor aferente în volumul şi in termenele prevăzute de contractul de credit proporţional cu cota-parte a creditului fiecărei bănci participante la creditul de consorţiu;

- în cazul în care agentul economic are garanţii în formă unică indivizibilă, garanţiile se prezintă băncii coordonatoare în valoarea totală a creditului de consorţiu. Banca coordonatoare poate efectua controlul asigurării rambursării creditului şi, în caz de necesitate, poate întreprinde masuri pentru realizarea rambursării. Pot exista şi alte variante de asigurare a rambursării creditului;

- repartizează mijloacele încasate din realizarea asigurării în forma unică pentru achitare proporţional cu sumele intrate.

Creditul de consorţiu se perfectează printr-un acord de credit între banca coordonatoare şi băncile participante la creditul de consorţiu şi prin contracte de credit între debitor şi fiecare bancă participantă la creditul de consorţiu.

Acordul de credit conţine în principal următoarele informaţii: date privind banca coordonatoare şi băncilie participante la consorţiu; lista băncilor participante la consorţiu, sumele acordate de fiecare bancă şi cota procentuală din valoarea totală a creditului; rata dobînzii, termenul utilizării creditului, scadenţele şi modalitatea de rambursare a creditului şi de achitare a dobînzii; obligaţiile băncii coordonatoare şi ale băncilor participante; responsabilitatea părţilor şi alte informaţii.

Contractele de credit pentru creditul de consorţiu trebuie să conţină următoarele date: data încheierii contractului, relaţiile părţilor participante la contract; valoarea totală a creditului acordat, inclusiv pentru fiecare bancă participantă la creditul de consorţiu; condiţiile în care debitorului i se acordă creditul; cota procentuală, modul şi termenele de calculare şi de achitare a dobînzilor, aplicarea sancţiunilor pentru neachitarea în termen a dobînzilor; termenul de rambursare a creditului şi sancţiunile aplicate pentru nerambursarea în termen a creditului; condiţiile de rambursare anticipate a creditului, dacă aceasta va avea loc, valoarea plăţii pentru rambursarea anticipată; rambursarea la cerere. Băncile sunt în drept sa solicite rambursarea imediata a creditului in circumstanţe determinate, inclusiv în cazul prezentării informaţiei neveridice, înrăutăţirii stării financiare a debitorului, modificarea statutului său juridic şi neeficientei creditării lui ulterioare în legătură cu circumstanţele respective, suspendării activităţii, antrenării în procese de judecată;

8


efectuarea controlului de către băncile participante la creditul de consorţiu asupra utilizării eficiente a creditului conform destinaţiei.

Acordarea creditelor,,mari"Creditul „mare" constituie datoria netă a unei persoane sau a unui grup de persoane acţionând în

comun, alcătuind zece la suta sau mai mult din capitalul normativ total al băncii.Prin persoana ce solicită un credit „mare" se subînţelege о persoană fizică sau juridică, inclusiv

о asociaţie sau un grup de persoane care acţionează împreună.La grupul de persoane acţionând în comun se referă:- două sau mai multe persoane fizice sau juridice, care se expun aceluiaşi risc, în urma

căruia una din ele, direct sau indirect, о controlează pe cealaltă sau pe celelalte. Se consideră că persoana exercită controlul asupra altei persoane în cazul în care această persoană, prin dreptul de vot sau prin împuternicirea de a numi ăi de a elibera din funcţie majoritatea conducătorilor sau membrilor Consiliului, sau prin oricare alte mijloace, direct sau indirect, de sine stătător sau în colaborare cu alte persoane, poate exercita о influenţă considerabilă asupra afacerilor al terţei persoane;

- două sau mai multe persoane fizice sau juridice, relaţiile dintre care nu se controlează, dar care trebuie considerate ca expuse aceluiaşi risc, deoarece ele acţionează în comun. Astfel, dacă una din ele va avea dificultăţi financiare, alta sau altele pot avea dificultăţi privind rambursarea creditelor.

Datoria neta la credite a unei persoane sau a unui grup de persoane acţionând în comun include datoria totală la credite minus suma:

- creditelor asigurate cu valori mobiliare emise de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, precum şi a creditelor asigurate complet şi irevocabil de garanţia Guvernului Republicii Moldova sau de guvernul unei ţări membre a Organizaţiei de Colaborare Economică şi Dezvoltare;

- datoriilor la credite, asigurate complet şi irevocabil cu gaj în formă de depozite băneşti, consemnate la banca care a acordat creditul.

Restricţiile înaintate de BNM băncilor comerciale privind menţinerea unor limite maxime la acordarea creditelor „mari" sunt următoarele :

- datoria netă la creditele acordate de banca unei persoane sau unui grup de persoane nu trebuie sa depăşească 25% din capitalul normativ total al băncii;

- suma datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, inclusiv grupurilor de persoane ce acţionează în comun, care au cele mai mari datorii, nu trebuie să depăşească 50% din portofoliul total al creditelor băncii;

- valoarea tuturor creditelor „ mari" nu trebuie să depăşească mai mult de cinci ori capitalul normativ total.

Orice cerere de acordare a creditelor „mari" trebuie sa fie preliminar aprobată prin vot de către majoritatea membrilor Consiliului băncii. Băncile prezintă Direcţiei de supraveghere şi control al băncilor a Băncii Naţionale a Moldovei dări de seamă lunare, anexând lista tuturor creditelor „mari" existente la data gestionară.

Acordarea de credite persoanelor afiliate băncii comercialeLa categoria persoanelor afiliate băncii comerciale se încadrează :- administratorul băncii - la această categorie se referă următoarele persoane:

persoana oficială de conducere a băncii, orice membru al Adunării generale a acţionarilor, orice membru al Consiliului băncii, al Comisiei de cenzori şi al Comitetului de credit;

- orice persoană care conform legislaţiei civile are relaţii de căsătorie sau de rudenie de gradul I ori II cu administratorul, sau are acelaşi interes intr-o întreprindere cu administratorul;

- acţionarii mari care, direct sau indirect, deţin sau controlează zece sau mai multe procente din capitalul acţionar al băncii. Dacă acţiunile sunt deţinute sau controlate de soţul (soţia) unei astfel de persoane sau de о rudă de gradul I, se consideră ca acţiunile sunt deţinute şi controlate de această persoană;

9


- orice persoană care exercită control asupra băncii, sau se află sub controlul băncii, sau se află împreuna cu banca sub controlul unei alte persoane care se consideră, dar nu se vor limita la: sucursalele (companiile-fiice) ale băncii şi sucursalele (companiile-fiice) ale persoanelor afiliate băncii, persoanele juridice, ale căror sucursale (companii-fiice) sunt banca sau persoana afiliată băncii, persoane juridice aflate sub controlul persoanelor afiliate băncii.

Acordurile încheiate de bancă trebuie să reflecte interesele băncii. Persoanele afiliate poartă răspundere în faţa băncii în cazul în care interesul lor personal prevalează interesului băncii. Băncile trebuie să fie foarte prevăzătoare la încheierea acordurilor cu persoanele afiliate în scopul prevenirii riscului de nerambursare a creditelor.

Banca poate acorda credite persoanelor afiliate numai pe acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii ca şi altor împrumutaţi. Conform acestor condiţii, banca nu are dreptul să perceapă de la persoanele afiliate о dobândă mai mică sau о taxă mai mică de comision la credit, contra încasărilor de la alţi împrumutaţi pentru acorduri de credit analogice.

De asemenea, banca comercială e obligată să înainteze persoanelor afiliate cerinţe privind asigurarea rambursării creditului, achitarea creditului, prezentarea informaţiei complete referitoare la situaţia financiară şi a informaţiei vizând utilizarea eficientă a creditului. La acordarea de credite persoanelor afiliate riscul de rambursare asumat de bancă nu trebuie să fie mai mare decat în cazul acordării de credite altor împrumutaţi.

BNM înaintează următoarele restricţii privind menţinerea limitelor maxime la acordarea de credite persoanelor afiliate băncii:

a) Datoria totală a creditelor acordate unei persoane afiliate sau unui grup de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată nu trebuie să depăşească 20 la suta din capitalul normativ total.

În grupul de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată băncii se include:- agenţii economici în care persoana afiliată deţine sau controlează zece sau mai multe

procente din capitalul acestora, indiferent de forma lor organizatorică, şi/sau lucrează în calitate de administrator, şi/sau este sucursala (compania fiică a ei);

- persoane juridice care se află sub acelaşi control cu persoana afiliată băncii;- persoana fizică sau juridică în beneficiul căreia persoana afiliată a emis о garanţie (gaj,

cauţiune).b) Valoarea totală a datoriilor aferente creditelor acordate persoanelor afiliate ale băncii

nu trebuie să depăşească mărimea capitalului de gradul I al acestei bănci.Acordarea de credite funcţionarilor bancariBăncile din Republica Moldova pot acorda credite funcţionarilor lor. La categoria funcţionari

bancari se referă toţi lucrătorii băncii, cît şi categoria administratorilor băncii. Acestora din urmă, li se acordă credite conform Regulamentului privind încheierea acordurilor cu persoanele afiliate băncilor comerciale.

Creditele acordate funcţionarilor bancari sunt de două tipuri:- credite pentru necesităţi primordiale. Aceste credite sunt acordate pentru procurarea de

bunuri de consum: aparate de bucătărie, mobilă, covoare, frigidere, televizoare, autoturisme, credite pentru studii etc. Creditele pentru necesităţi primordiale sunt acordate de către bănci în valoare maximă de zece salarii tarifare (de funcţie) la data acordării creditului lucrătorului respectiv. Aceste credite se acordă ре о perioadă de рînă la 2 ani;

- credite pentru investiţii imobiliare. Creditele respective sunt acordate pentru procurarea caselor de locuit sau reparaţia lor, garaje etc. Creditele pentru investiţii imobiliare sunt acordate ре о perioadă de pînă la 20 de ani în valoare maxima de 100 de salarii tarifare (de funcţie) la data acordării creditului.

La acordarea creditelor funcţionarilor bancari, banca ia în considerare mai mulţi factori: vechimea în muncă în sistemul bancar şi nemijlocit la banca dată, importanţa subdiviziunii în care lucrează funcţionarul şi aportul lui la realizarea obiectivelor băncii. Modul de acordare a creditelor funcţionarilor bancari nu diferă de acordarea creditelor celorlalţi clienţi ai băncii. Respectiv, funcţionarul solicitant de credit prezintă la bancă pachetul de documente în baza căruia vor fi

10


analizate şi evaluate aspectele financiare şi nefinanciare. Totodată, banca solicită, garanţii ale rambursării creditului. Drept garanţii pot servi: mijloacele băneşti depuse sub formă de depozit bancar, ipoteca, gaj sau garanţii reale.

1.5. Rolul creditării bancare pe piaţa bancară autohtonă Rolul creditului este concretizat în rezultatele obţinute în economie prin manifestarea

relaţiilor de credit sau în contribuţia creditului la realizarea anumitor obiective de politică economică. Acest rol poate fi privit în următoarele direcţii mai importante8:

a) Prin prisma contribuţiei sale în realizarea procesului de egalizare a ratei profitului în sensul că fiind un mijloc de redistribuire între ramuri ale capitalurilor disponibile el participă şi la acest proces;

b) Contribuţia creditului în intensificarea procesului de concentrare a capitalului în sensul că, procesul acumulării capitalului este favorizat prin credit în condiţiile în care acesta vizează obiective de investiţii. Ca atare, întreprinzătorii îşi pot spori capitalul real fără să aştepte ca din profit să sporească acest capital prin creditul ce vizează obiective de investiţii. In condiţiile actuale acest aspect este deosebit de accentuat şi îi favorizează pe cei care îşi reînnoiesc frecvent capitalul fix, care în lupta de concurenţă sînt cei mai avantajaţi;

c) Contribuţia creditului în intensificarea procesului de centralizare a capitalului, în sensul că accesul la credit este permis mai mult firmelor puternice (acestea putând plăti şi dobânzile relativ ridicate la credit), ele fiind favorizate în lupta de concurenţă cu firmele mai mici şi slabe (acestea din urmă dând faliment, fiind înghiţite de firmele mari);

d)Contribuţia creditului în favorizarea speculaţiei cu hârtiile de valoare, în sensul că prin credit se pot cumpăra asemenea hârtii de valoare pentru a le revinde la cursuri superioare;

e) Contribuţia creditului la ridicarea nivelului de trai al populaţiei în sensul că prin credit se pot procura bunuri de valoare mare şi folosire îndelungată.

Impactul crizei asupra activităţii de creditare a bancilor comerciale din Republica Moldova in primele 3 luni ale anului 2009(13/06/2009)

Efectuând o analiza a activităţii de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova in trimestrul I 2009, putem observa cu „ochi neînarmat” efectele crizei mondiale. În primele 3 luni a anului 2009 băncile comerciale au acordat 16.472 credite, în suma totală de 3.742 mln. MDL, ceea ce reprezintă 51,81% din suma şi 45,95% din numărul creditelor acordate în aceeaşi perioadă a anului 2008.

Banca comercială Suma creditelor acordate în trim.I 2009Ponderea în total

credite acordate de sistemul bancar

Evoluţia fată de aceaşi perioadă a anului precedent

Victoriabank 669.091.000 17,88% 64,29%

Moldova Agroindbank 641.376.000 17,14% 48,53%

Mobiasbancă 479.537.000 12,82% 83,44%

Eximbank 443.021.200 11,84% 52,24%

Banca de Economii 291.465.920 7,79% 54,72%

Investprivatbank 277.016.000 7,40% 50,69%

Moldindconbank 258.579.000 6,91% 32,87%

BCR Chisinau 165.326.000 4,42% 42,94%

Banca Sociala 160.111.600 4,28% 46,03%

Fincombank 117.538.400 3,14% 34,24%

Energbank 108.079.330 2,89% 45,05%

Unibank 42.207.279 1,13% 76,34%

Universalbank 38.628.390 1,03% 144,43%

Procredit Bank 33.920.067 0,91% 74,69%

Comerţbank 10.853.160 0,29% 9,82%

EuroCreditBank 5.187.900 0,14% 29,96%

8 Bulgac, Constantin. Managementul dezvoltării sistemului bancar din Republica Moldova în perioada de tranziţie. Teză de doctorat, Chişinău 2000.

11


TOTAL 3.741.938.246 51,81%

nu s-au luat in calcul creditele acordate de bănci altor bănci.Portofoliul de credite al băncilor comerciale la data de 31.03.2009 a constituit 24.205 mln. MDL, în scădere cu 2,29% fată de data de 31.12.2008. La sfirşitul lunii aprilie acest portofoliu a mai scăzut cu încă 0,47%.

Structura portofoliului de credite nu a suferit mari schimbări:

Dar creditele acordate in primele 3 luni ale anului 2009 s-au repartizat în modul următor:

Credite acordate agriculturii si industriei alimentare 10,49%

Credite pentru imobil, constructie si dezvoltare 4,06%

Credite industriei / comertului 56,37%

Credite de consum 8,25%

Observăm o abatere de la norma pentru creditele pentru imobil, construcţie şi dezvoltare şi creditele de consum, cauzele fiind cel puţin doua:

- sau cererea de asemenea credite înregistrează o scădere,- sau băncile comerciale doresc o limitare de asemenea credite.Părerea mea ar fi că mai justă ar fi prima cauză, deoarece se mai cunosc problemele pe care

le-au înregistrat băncile comerciale cu creditarea companiilor de construcţii, care la rândul sau au probleme grave cu realizarea spaţiilor construite. Deci, scăderea cererii pentru imobil are un efect direct proporţional pentru scăderea cererii pentru creditele pentru imobil, construcţie şi dezvoltare şi creditele de consum.

Criza acţionează şi asupra calităţii portofoliului de credite ale băncilor comerciale. Din cauza scăderii volumului transferurilor băneşti efectuate de câtre populaţia plecată peste hotarele ţării şi micşorarea veniturilor populaţiei din interiorul ţării ş-au redus şi vânzările agenţilor economici. Debitorii băncii, fiind aceeaşi persoane fizice sau agenţi economici, deoarece înregistrează probleme financiare, impun băncile comerciale să formeze pentru creditele acordate acestora - rezerve mai mari şi anume:

La situaţia din 31.12.2008, raportul între Reduceri pentru pierderi la credite si Total credite constituia 4,85%, la data de 31.03.2009 - 5,62%, iar la data de 30.04.2009 - 5,91%. Rata medie a dobânzii la creditele acordate în primele 3 luni a anului 2009 a constituit 23,07%.

Conform datelor statistice ale BNM :31.12.2008 31.03.2009 30.04.2009

credite acordate persoanelor juridice 22,48% 22,60% 22,12%

credite acordate persoanelor fizice 23,09% 25,22% 25,22%

12


Concluzionând putem spune că în ceia ce priveşte sectorul financiar-bancar al Moldovei, acesta nu a fost afectat direct la prima etapă de propagare a crizei, cauzele principale fiind:

1. Nivelul de dezvoltare a sectorului financiar:- în pofida creşterii continuă din ultimii ani a ponderii activelor bancare în produsul intern brut

al ţării, gradul de bancarizare (raportul creditelor bancare la PIB) este încă modest (circa 40 la sută) comparativ cu economiile dezvoltate, spre ex. în SUA acest raport constituie circa 200 la sută;

- ponderea mică a creditelor ipotecare, - nivelul scăzut de dezvoltare a pieţei financiare nebancare. 2. Integrarea scăzută a sectorului financiar-bancar pe piaţa financiară internaţională: - actualmente din cele 15 bănci care activează în Moldova doar 4 bănci au capital acţionar

integral străin; - nivelul scăzut al capitalului speculativ străin (ponderea mică a depozitelor nerezidenţilor în

total depozite); 3. Totodată, factori pozitivi:- ajoritatea împrumuturilor externe sunt contractate sau de la bănci ”mamă” din exterior sau de

la instituţii financiare internaţionale care nu au fost afectate de criză, - ponderea joasă a creditelor neperformante, - gradul sporit de supraveghere şi prudenţă bancară bazate pe principiile Basel. Însă, începând cu ultimele luni ale anului 2008 şi continuând cu prima jumătate a anului 2009

principalele provocări pentru sectorul bancar din Moldova au devenit: - Riscul de creditare, sau al deteriorării calităţii activelor bancare - Riscul lichidităţii - Retragerea parţială a depunerilor din bănci - Scăderea rentabilităţii, ca urmare a micşorării veniturilor băncilor - Accesul redus al băncilor autohtone la pieţele financiare internaţionale.

Bibliografie1. Legea instituţiilor financiare, nr. 550-XIII, din 21.07.95.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. ½ din 01.01.1996.2. Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.130 din 15.05.1998.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.87-89 din 24.09.1998 3. Regulamentul nr.33/09-01 cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces-verbal nr.43 din 18.09.1996.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64 din 03.10.1996 (cu modificările ulterioare) 4. Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile "mari", aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces-verbal nr.37 din 01.12.1995.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70 din 14.12.1995 (cu modificările ulterioare) 5. Regulamentul 1/09 privind tranzacţiile cu persoane afiliate băncii, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces- verbal nr.31 din 10.11.1995.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67 din 30.11.1995 (cu modificările ulterioare) 6. Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.153 din 25.12.1997, în vigoare din 30.01.1998.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8/24 din 30.01.1998 ( cu modificările şi completările ulterioare).

13

http://www.bnm.md/files/index_3142.pdf












aspecte generale privind creditarea bancara

Documents