sinuzita cronica ondogena
Post on 31-Dec-2015
220 Views
Preview:
TRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA”, TÂRGOVIŞTE
DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL
GENERALIST
PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE
COORDONATOR: DIRECTOR:
Asistent: Avram Vasilica PROF. STOICA ANA
ABSOLVENT:
LUNGU MARIA
- 2013 -
2
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU SINUZITĂ MAXILARĂ CRONICĂ ODONTOGENĂ
3
Motto
“ Singura misiune a medicului Este sa vindece rapid,
Cu blândeţe şi definitiv ”
S.Hahnemann - Organon
Motivaţia lucrării
Datorită incidenţei crescute a acestei afecţiuni, datorită unor multitudini
de factori cauzatori care o pot declanşa este necesară cunoaştere mai aprofundată
a acestei patologii punctându-se rolul şi însemnătatea asistentei medicale în
îngrijirea pre, intra şi post operatorie a pacienţilor cu sinuzită maxilară
odontogenă.
Scopul este de prevenire a complicaţiilor manoperelor stomatologice care
pot afecta sinusurile maxilare prin prezentarea în acestă lucrare a factorilor
etiologici, a metodelor de investigaţie, de tratament şi îngrijire a cestor pacienţi.
4
Introducere
Otorinolaringologia este o specialitate chirurgicală cu multe particularităţi.
Ea se ocupa de organe cavitare de dimensiuni mici, care se examinează cu
dificultate, care sângerează cu uşurinţă şi adesea abundent, care au reflexe ce
jenează examinarea sau produc tulburări funcţionale importante.
Chirurgia ORL în era antibioticelor şi cu ajutorul microscopului
chirurgical face progrese continue din an în an. În prezent această chirurgie a
reuşit să amelioreze sau chiar să vindece suferinţele organelor senzoriale (auz,
echilibru,miros, gust) ascunse în cavităţi strâmte şi întunecate.
Nasul, sinusurile paranazale prezintă cea mai mare morbiditate din cele 6
organe studiate şi investigate în cadrul specialităţii ORL.
Afecţiunile localizate în acestă regiune naso-sinusală sunt foarte variate
datorită în primul rând factorilor de mediu nocivi foarte răspândiţi în atmosferă,
dar şi accidentelor produse în cabinetele stomatologice în urma tratamentelor
stomatologice şi extracţiilor dentare. Datorită acestor manopere stomatologice
apar destul de frecvent sinuzitele maxilare odontogene.
Cominicarea oro-sinusală reprezintă o fistulă care face să comunice
cavitatea orală cu sinusul maxilar. Localizările cele mai frecvente sunt creasta
alveolară superioară, în regiunea premolarilor şi molarilor şi vestibulul oral
superior.
Examenul radiografic făcut înainte de extracţie pune în evidentă raportul dinţilor cu sinusul, dând posibilitatea medicului de a alege tehnica de extracţie cea mai potrivită şi diminuând accidentele sinusale care pot apărea în special în cursul extracţiilor dentare
5
Cuprins Capitolul I Noţiuni de anatomie şi fiziologie pag 6 1.1 Anatomia şi fiziologia nasului pag 6 1.1.1 Regiunea nazală exterioară pag 6 1.1.2 Cavitatea nazală pag 14 1.1.3 Sinusurile paranazale pag 20 1.1.4 Fiziologia nasului pag 23 1.2 Anatomia si fiziologia cavităţii bucale pag 27 1.2.1 Vestibulul bucal pag 28 1.2.2 Cavitatea bucală pag 28 1.2.3 Anexele cavităţii bucale pag 40 1.2.4 Fiziologia cavităţii bucale pag 47 Capitolul II Afecţiuni de origine dentară a sinusului maxilar pag 49
2.1 Etiopatogenie pag 51 2.2 Patologie pag 55 2.3 Simptomatologie pag 56 2.4 Evolutie. Complicatii. Tratament. pag 60 2.5 Explorarea imagistică a sinusurilor paranazale. pag 62
Capitolul III Prezentarea Cazurilor pag 64 Dosar de îngrijire 1 pag 65 Dosar de îngrijire 2 pag 76 Dosar de îngrijire 3 pag 85
Capitolul IV Prezentarea Tehnicilor pag 94 4.1 Efectuarea puncţiei venoase pag 94 4.2Administrarea medicamentelor pe cale orală pag 96 4.3 Pregătirea si înregistrarea electrocardiogramei pag 98
Bibliografie pag 100
6
CAPITOLUL I NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
1.1 Anatomia şi fiziologia nasului
1.1.1 Regiunea nazală exterioară
Este reprezentată de piramida nazală, formatiune situată în mijlocul fetei,
între cei doi obraji, deasupra buzei superioare, având marele ax dirijat oblic în
jos si înainte, si reprezentând trei fete (două laterale si una superioară), trei
margini (două laterale si una anterioară), o bază si un vârf.
De sus în jos nasul este separat de regiunile vecine, printr-un sant ce
poartă numele de sant nazo-palpebral, nazo-genial si nazo-labial.
Marginea anterioară sau dosul nasului corespunde locului de unire între
fetele laterale, cu o directie oblică în jos si înainte, terminându-se la partea
inferioară printr-o ridicătură rotunjită – lobul nasului.
Baza nasului prezintă două orificii ovalare, numite narine, separate între
ele printr-un perete median antero-posterior, numit septul nazal. Vârful nasului
sau rădăcina nasului se găseste în regiunea intersprâncenoasă, unde se observă o
depresiune cu adâncime variabilă.
Structura: din punct de vedere anatomic, nasul extern este alcătuit din:
1. Scheletul extern
2. O serie de învelisuri noi
1. Scheletul extern este alcătuit din oase, cartilaje si membrane fibroase.
Oasele nasului sunt:
- două lamele osoase patrulatere
- două procese frontale ale maxilarelor
7
- spina nazală anterioară
Cartilajele determină baza piramidei nazale si se grupează în:
- cartilaje principale care sunt: cartilajul septal, care ocupă portiunea anterioară
a septului si completează scheletul osos a septului, si cartilajele laterale, în
număr de două – au formă triunghiulară, cu o margine superioară ce se uneste
cu osul nazal si cu procesul frontal al maxilei, o margine inferioară ce
răspunde cartilajelor alare mari, mici, accesorii si lamei fibroase a piramidei
nazale si o margine mediană ce răspunde cartilajului septal.
- cartilajele accesorii sunt situate pe dosul piramidei nazale, între cartilajele
laterale si cartilajele alare mari si cartilajul septal. Sunt reprezentate prin:
cartilajele pătrate, sesamoide si voneriene.
Membranele fibroase: sunt formatiuni care au rolul să unească cartilajele
între ele fixându-le totodată si de portiunea osoasă a nasului.
2. Învelisurile moi sunt:
Pielea – care este groasă si mobilă la nivelul rădăcinii nasului devenind
subtire si aderentă în portiunile corespunzătoare cartilajelor, deci la nivelul
aripilor nazale. Contine numeroase glande sebacee.
8
Țesutul celular subcutanat este un tesut conjunctiv lax slab reprezentat. Este
putin dezvoltat în segmentul osos si aproape inexistent în segmentul fibro-
cartilaginos, fapt ce contribuie la aderenta marcată a pielii din această zonă pe
planurile subiacente.
Stratul muscular, aflat dedesupt, este format din muschi subtiati – vestigii
musculare – cu rol în mimică si respiratie. Stratul muscular contine:
a) Muschiul piramidal al naslui
b) Muschiul transversal al nasului
c) Muschiul mirtiform al nasului
d) Muschiul ridicător comun al batei si aripii nasului
e) Muschiul dilatator al nărilor
f) Muschiul depresor al septului
A. Muschiul piramidal, alungit, vertical, situat în portiunea osoasă a
piramidei nazale, pe dosul nasului si fetele laterale. Se inseră superior, prin
planul său profund, pe pielea fruntii imediat sub muschiul frontal, pe care îl
continuă si inferior pe marginea inferioară a osului nazal. Prin planul său
superficial, sus se inseră pe pielea intersprâncenoasă, iar jos pe cartilajul
triunghiular. Cei doi muschii piramidali din dreapta si stânga se întrepătrund pe
dorsum nasi, însă nu se confundă, între ei existând un spatiu foarte îngust care îi
delimitează. Rolul său este redus doar la mimica fetei, fiind un antagonist al
muschiului frontal, trăgând în jos pielea regiunii intersprâncenoase, pe care o
pisează transversal.
B. Muschiul transvers al nasului se află pe portiune cartilaginoasă a
piramidei nazale. Se inseră sus si înainte pe aponevroza dosului nasului, fibrele
amestecându-se cu fibrele muschiului lateral. După un traiect în jos si înapoi el
devine mai cărnos si înconjoară aripa nasului inserându-se pe fascicolul anterior
9
pe fata profundă a regiunii, iar prin fascicolul posterior deasupra proieminentei
alveolare a craniului confundându-se cu muschiul mirtiform. Prin fascicolul
anterior acest muschi are rol în formarea ridurilor verticale, iar prin fascicolul
posterior coboară aripa nasului si micsorează lumenul.
C. Muschiul mirtiform se inseră inferior pe osul maxilar deasupra
proeminentei alveolare a incisivilor laterali si a caninilor, iar superior se inseră
prin trei fascicole din care:
- Cel median, pe sub
- Cel mijlociu pe marginea posterioară a aripii nazale
- Cel lateral, după ce face o curbă cu concavitatea în sus si înăuntru
se pierde în fascicolul posterior al muschiului transvers.
Rolul fascicolului lateral este un hemisfincter al orificiului narinar pe care
îl îngustează, iar al celor mijlociu si median de a trage în jos aripa nasului, motiv
pentru care muschiul în ansamblul său este socotit ca un coborâtor al aripilor
nazale.
D. Muschiul ridicător comun al batei si aripii nasului se întinde de la
unghiul intern al ochiului până la buza superioară. Superior se inseră pe apofiza
ascendentă a maxilarului superior, pe apofiza orbitală internă a frontalului si pe
osul propiu nazal, iar inferior, după un traiect prin santul nazo-genian se inseră
pe fascicolul media, pe pielea marginii dorsale a aripii nasului, iar prin fascicolul
lateral coboară până la pielea buzei superioare, aproape de marginea sa liberă.
Rolul său este respirator si de mimică, prin ridicarea aripei nazale si a buzei
superioare.
E. Muschiul dilatator al narinelor este prezent constant, dar este
foarte subtire. Se inseră posterior pe marginea posterioară a aripilor nasului si pe
portiuneaînvecinată a osului maxilar, iar anterior pe fata profundă a pielii
rebordului lateral al narinei, acoperind astfel cartilajul alar. Rolul său este
10
antagonic cu cel al muschiului mirtiform si al muschiului transvers al nasului,
lărgind transversal orificiul narinar.
F. Muschiul depresor al septului se inseră superior în zona unghiului
nazo-labial, pe columelă, pe spina nazală anterioară, osul intermaxilar si prin
câteva filete pe fata anterioară a apofizei palatine a maxilarului superior, în
dreptul rădăcinii dintilor incisivi, iar inferior este strâns unit de muschiul
orbicular al buzelor.
Acest strat muscular al piramidei nazale este inervat de nervul facial din
ramuri motorii. Exceptând muschiul piramidal toti ceilalti muschi actionează
asupra aripii nazale, lărgind sau îngustând orificiile narinare si reglând astfel
debitul aerului respirat. Prin actiunea lor participă si la mimica fetei. Chirurgical
acesti muschi au o însemnătate redusă deoarece la om filiera respiratorie nu este
exclusiv nazală.
11
Vascularizatia:
A. Vascularizatia arterială este asigurată de:
Artera facială (artera maxilară externă) provine din carotida externă si
după ce dă nastere arterei coronare a buzelor din care se desprinde artera
subcloasonului, urcă si dă nastere la artera aripii nazale, care irigă lobul nasului,
urcând prin santul nazo-genian, artera facială se termină prin inosculatie în artera
angulară, care este o ramură din artera oftalmică si prin aceasta din artera
carotidei interne.
Artera oftalmică trimite o ramură nazală, care după ce a perforat peretele
orbital deasupra si înăuntrul ligamentului palpebral, dă o ramură pentru sacul
lacrimal ca si alte ramuri arteriale ce se anastomozează cu ramuri ale arterei
intraorbitale ce provin din artera maxilară internă.
B. Vascularizatia venoasă are două colectoare importante:
Vena facială are diverse denumiri în traiectul ei. Ea se uneste în unghiul
intern al orbitei unde are denumirea de venă preparată iar la nivelul fruntii
primeste vene supraorbitale si vene dorsale ale nasului. Coborând această venă
sub denumirea de venă angulară merge în santul care separă obrazul de aripa
nasului. Ea primeste vena lobului nazal. De la nivelul comisurii bucale vena îsi
schimbă din mou denumirea în aceea de venă facială si primeste afluent de la nas
prin vena aripii nazale.
Vena oftalmică este o continuare a venei faciale care după ce primeste
colaterale de la venele etmoidale anterioare si posterioare, ca si după
comunicările largi cu plexurile pterigoidiene, duce sângele la sinusul cavernos.
12
C. Vascularizatia limfatică
Pentru sistematizarea traiectelor se descriu trei tipuri de vase limfatice:
superioare, mijlocii si inferioare.
Limfaticele superioare au originea la rădăcina nasului, trec pe marginea
liberă a pleoapei superioare si se varsă în limfonodulii parotidieni superiori.
Limfaticele mijlocii au originea pe portiunea superioară a nasului, trec
prin pleoapa inferioară, fata externă a maseterului si se varsă fie în limfonodulii
parotidieni inferiori, fie în cei submandibulari.
Limfaticele inferioare au originea în lobul si aripile nasului, traversează în
diagonală fata si se varsă în limfonodulii submandibulari.
Vascularizatia nasului
13
Vascularizatia
Inervatia este asigurată:
Nervii motori destinati muschilor în această regiune sunt ramuri din
nervul facial.
Nervii senzitivi sunt reprezentati de ramurile nazale ale nervului maxilar.
Inervatia senzitivă este asigurată si prin ramuri ale nervului nazal. Nervul nazal
extern inervează portiunea superioară a piramidei nazale. Această portiune este
inervată si de filete nervoase ce provin din nervul supraorbital. Nervul nazal
intern prin ramura naso-lombara inervează regiunea alară. Această regiune
primeste filete si de la nervul suborbital.
14
1.1.2 Cavitatea nazală
Cavitatea nazală este situată în centrul maxilarului superior, deasupra
cavitătii bucale, sub neurocraniu, înaintea portiunii nazale a faringelui si între
cele două orbite comunicând cu sinusurile paranazale situate în jurul ei.
Segmentul intern al cavitătii nazale este împartit în două coridoare
anteroposterioare, simetrice, separate prin septul nazal, numite fosele nazale. La
partea anterioară fosele nazale comunică cu exteriorul prin narine.
Fiecare fosă nazală se împarte în două regiuni:
Vestibulul nazal – cunoscut si sub numele de narină, ocupă partea cea mai
anterioară a fosei nazale. El se distinge net de restul fosei prin faptul că învelisul
lui interior este format din piele. Limita inferioară este reprezentată de orificiul
extern al fosei nazale, iar cu cea superioară face comunicarea între vestibul si
fosele nazale propriu-zise; relativ stâmt acest orificiu are forma unei fante cu
margine internă dreaptă, iar cu cea externă descrie o curbă cu concavitatea
interioară. Perimetrul sau „limen nasi” are rol în dirijarea curentului de aer
respirat spre etajul superior al foselor.
Fosele nazale propriu-zise au o functie atât respiratorie cât si olfactivă.
Cele două cavitătii situate în masivul facial osos sunt separate între ele de septul
nazal, se întind de la cavitatea bucală până la orbite si baza creierului de o parte
si de alta a liniei mediane. Ele constituie cea mai înaltă portiune a căilor
respiratorii, deschizându-se înainte în atmosferă si înapoi în segmentul superior
al faringelui.
15
Peretii foselor nazale
Peretele medial este alcătuit de septul osteocartilaginos care desparte cele
două fose nazale. Are trei portiuni: septul osos, situat posterior, este alcătuit din
– lama perpendiculară a etmoidului si vomer; septul cartilaginos care este situat
anterior în spatiul delimitat de cele două oase ale septului osos este comun cu
portiunea lui anterioară a cartilajului septal, acest cartilaj având forma unui
patrulater neregulat – marginea postero-superioară se articulează cu lama
perpendiculară a etmoidului, marginea postero-inferioară se uneste cu vomerul,
marginea antero-superioară corespunde suturii internazale si cartilajelor laterale,
marginea antero-inferioară se întinde de la spina nazală anterioară până la septul
membranos; septul membranos situat între cele două nări, formează portiunea
cea mai anterioară a septului nazal.
Peretele lateral este cel mai important. Prezintă o portiune anterioară, mai
mică, denumită preturbinală si alta posterioară, mai mare, denumită turbinală.
Este alcătuit din mai multe oase cu dispozitie antero-posterioară:
Nazalul
Procesul frontal al maxilei
Lacrimalul
Fata medială a maxilei
Fata medială a labirintului etmoidal
Concha inferioară
Portiunea perpendiculară a palatinului
Lama medială a procesului pterigoidian.
Pe peretele lateral se prind cele trei cornete nazale: superior, mijlociu si
inferior. Acestea sunt dispuse etajat si alungite antero-posterior. Ele prezintă un
16
cap mai voluminos, orientat anterior si o coadă orientată posterior. Sunt fixate pe
peretele lateral al fosei nazale numai prin marginea lor superioară. Delimitează
între ele si peretele lateral al fosei nazale, spatii numite meaturi nazale (superior,
mijlociu si inferior).
Concha sau cornetul superior (concha nasalis superior) este cel mai mic.
El delimitează împreună cu peretele lateral meatul superior (meatus nasi
superior) în care se deschid prin intermediul unor orificii mici, celulele
etmoidale superioare.
În partea postero-superioară a peretelui lateral, între cornetul superior si
corpul sfenoidului se găseste un spatiu îngust, procesul sfeno-etmoidal, în care
se deschide sinusul sfenoidal. Tot aici se găseste si gaura sfeno-palatină prin care
se realizează legătura între fosa pterigo-palatină si fosa nazală.
Cornetul mijlociu (concha nasalis media) apartine împreună cu cornetul
superior etmoidului. El este mai mic decât cornetul inferior si delimitează cu
peretele lateral al fosei nazale meatul mijlociu (meatus nasi medius) în meatul
mijlociu se întâlnesc mai multe formatiuni importante dispuse dinainte-înapoi:
Bula etmoidală – celulă etmoidală voluminoasă
Hiatul semilunar – formatiune în care se deschide sinusul maxilar
Procesul unciat al etmoidului – articulat cu procesul etmoidal al
cornetului inferior
Infundibulul etmiodal – în care se deschide sinusul frontal prin
intermediul canalului fronto-nazal si celulele etmoidale anterioare.
Concha sau cornetul inferior (concha nasalis inferior) este cel mai
voluminos. Coada lui se termină lângă orificiul faringian al tubei auditive.
Delimitează împreună cu peretele lateral si planseul fosei nazale, meatul inferior.
La extremitatea inferioară a acestui meat se deschide canalul nazo-lacrimar care
conduce lacrimile în fosa nazală.
17
Peretele inferior sau planseul fosei nazale este format din lamele palatine
ale maxilarelor si din lamele orizontale ale oaselor palatine.
Are forma unui jgheab lung de circa 6cm si întins orizontal cu o directie
antero-posterioară. În partea inferioară, peretele inferior al foselor nazale are
raport cu marginea alveolară a maxilarului, iar în partea posterioară cu vălul
palatin.
Peretele superior denumit si bolta foselor nazale, are aspectul unui sant
îngust orientat antero-posterior. În constructia lui intră:
Nazalul
Spina nazală a frontalului
Lama orizontală a etmoidului
Lama anterioară a corpului sfenoidului
Fata inferioară a corpului sfenoidului
În sens antero-posterior bolta este neregulată: este ascendentă la nivelul
foselor nazale, orientate în portiunea fronto-etmoidală si descendentă în
portiunea sfenoidală. La nivelul frontalului bolta are raport cu baza sinusului
frontal. La nivelul lamei ciuruite a etmoidului tunica mucoasă a cavitătii nazale
închide toate orificiile acestei lame, permitând astfel trecerea filetelor nrvoase.
Tunica mucoasă sau mucoasa pituitară are o grosime de 1-3mm iar
cavităsile nazale fiind sub 1mm în interiorul sinusurilor fetei. Căptuseste
cavitatea nazală continuându-se si în sinusuri. Ea aderă intim la periost si
pericondru. Tunica mucoasă din regiunea inferioară a fosei nazale are o serie de
particularităsi care o deosebesc de cea din regiunea superioară.
Din punct de vedere topografic prezintă o regiune inferioară numită
regiune respiratorie si o regiune superioară numită regiune olfactivă. Regiunea
respiratorie corespunde cornetului inferior, mijlociu si celor trei meaturi.
18
Tunica mucoasă din această regiune este formată din:
Corion – este de natură conjunctivă, bogat infiltrat cu tesutul limfoid
Epiteliu – este pseudostratificat si alcătiut din celule cilindrice ciliate.
Tunica mucoasă din regiunea respiratorie are un rol deosebit în
determinarea calitătii aerului respirat: curătă, umectează, optimizează
temperatura aerului inspirat care trebuie să se mentină între 32-34 grade. Acest
ultim rol este îndeplinit de numeroasele vase sangvine din tunica mucoasă, mai
ales de către plexurile venoase de fată convexă (medială) a cornetelor.
REGIUNEA OLFACTIVĂ
Tunica mucoasă din această regiune are următoarel caracteristici:
Se întinde pe o suprafată relativ mică
Este o mucoasă gălbuie care contine celule neurosenzoriale
specializate pentru receptia stimulilor olfactivi. Aceste celule au valoarea unor
neuroni senzitivi primari (protoneuroni) bipolari.
Tunica mucoasă are grosimea de 1,3mm si aderă la scheletul foselor
nazale. Contine numeroase glande seroase, mucoase, calciforme. Glandele
mucoase si calciforme secretă mucusul nazal care lubrifiază epiteliul, iar
împreună cu glandele seroase si mixte umectează aerul inspirat. Mucusul
secretat se deplasează în mod obisnuit în directia portiunii nazale a faringelui
datorită curentului inspirat si datorită miscării cililor. Cilii si mucusul au rolul de
a retine impuritătile din aerul inspirat.
VASCULARIZAŢIA
Arterele foselor nazale vin din sistemul carotidian intern si extern.
Portiunea antero-superioară a foselor este vascularizată de artera etmoidală
anterioară si artera etmoidală provenită din artera oftalmică, iar portiunea
19
postero-inferioară de arterele nazale posterioară, laterală si septală (provenită din
artera sfeno-palatină). Vestibulul nazal este irigat de ramuri ale arterei faciale.
Venele : din plexurile venoase ale portiunii superioare ale foselor nazale,
sângele este drenat de venele etmoidale, din portiunea posterioară sângele se
drenează prin venele sfeno-palatine în plexul venos pterigoidian, iar în portiunea
anterioară se drenează în vena facială.
Limfaticele sunt alcătuite pe de-o parte dintr-o retea intramurală, iar pe de
altă parte din căi de drenaj si releuri ganglionare. Limfaticele superioare se varsă
în nodurile retrofaringiene, iar cele inferioare în grupul superior al nodurilor
cervicale profunde.
INERVAŢIA
Nervii senzitivi si vegetativi sunt numerosi si de aceea mucoasa nazală
reprezintă o zonă reflexogenă importantă.
Portiunea postero-superioară primeste numeroase ramuri senzitive
o Ramurile nazale postero-superioare mediale
o Ramurile postero-superioare laterale
Portiunea latero-superioară a foselor nazale este inervată de numeroase
ramuri nazale ale nervului etmoidal anterior.
Inervatia vegetativă este asigurată de fibre simpatice si parasimpatice.
Fibrele nervoase vegetative ajung la mucoasa nazală însotind arterele. Tunica
mucoasă olfactorie cotine filetele nervului olfactiv.
20
1.1.3 Sinusurile paranazale
Sinusurile paranazale sunt patru perechi de compartimente pneumatice
situate în jurul foselor nazale, cu care comunică prin orificii speciale. Aceste
cavităti pneumatice, pline cu aer micsorează greutatea scheletului capului,
mărind în acelasi timp rezistenta acestuia. Totodată au rol de izolatori termici si
de rezonatori ai sunetelor.
La nastere sinusurile sunt prezente cu exceptia celui frontal. Dezvoltarea
si cresterea sinusurilor se termină odată cu cea a scheletului capului.
Sinusul maxilar se dezvoltă la maximum odată cu aparitia dentitiei permanente.
Sinusurile sunt căptusite de o mucoasă care se prelungeste cu mucoasa din
cavitatea bucală. Tunica mucoasă a sinusurilor contine putine vase sangvine si
glande. Ea are rolul unui periost care căptuseste peretii ososi ai sinusurilor.
Sinusul maxilar este astrul highmore. Este săpat în grosimea maxilarului
si comunică cu fosa nazală respectivă prin ostium maxilar ce se deschide în
meatul mijlociu la partea postero-inferioară a santului unciat. Desi există de la
nastere, sinusurile maxilare sunt foarte reduse începând să se dezvolte de la
vârsta de doi ani si evoluând până la 12-14 ani. Are forma unei piramide cu trei
fete si prezintă:
O bază orientată medial spre cavitatea nazală, pe ea se găseste orificiul de
deschidere a sinusului care corespunde hiatului maxilar.
Un vârf
Patru pereti
o Peretele anterior sau jugal are formă patrulateră, mărginit în sus de
marginea orbitală inferioară, în jos de marginea alveolară de la canin la
al doilea premolar, înăuntru de marginea anterioară a maxilarului
21
superior. Este format din os compact, mai gros la periferie si mai
subtire în fosa canină.
o Peretele superior sau orbital, foarte subtire, formează o mare parte din
panseul orbitei. Are formă triunghiulară, este scobit de un sant si de un
conduct suborbital în care se află nervul suborbital.
o Peretele posterior sau pterigo-maxilar este format din tuberozitatea
maxilarului superior care separă sinusul maxilar de fosa pterigo-
maxilară. Este convex în cele două treimi interne si concav în treimea
externă.
o Peretele intern sau baza piramidei are mai des o formă patrulateră.
Acest perete este gros anterior si subtire posterior. În centru prezintă o
scobitură triunghiulară cu baza superior. Înapoia scobiturii se află lama
verticală a palatinului.
Sinusul frontal are forma unei piramide triunghiulare în care se deosebesc:
Trei pereti:
o Peretele anterior cutanat este convex mai ales la nivelul arcadei
sprâncenoase. Are formă de triunghi, este cel mai gros si este constituit
din două lame de os compact cu os spongios între ele.
o Peretele posterior sau cerebral este format din două părti: un segment
antero-superior vertical si un segment postero-inferior orizontal. Este
alcătuit dintr-o lamă osoasă compactă, subtire de 1-2mm.
o Peretele inferior sau planseul cuprinde două segmente: extern orbital si
intern etmoido-nazal. Are formă triunghiulară si este foarte subtire.
Vârful sinusului este orientat în sus si este situat la locul de unire a celor două
lame compacte (anterioară si posterioară) ale sinusului frontal.
Baza priveste în jos în directia orbito-nazală.
22
Sinusul frontal este dezvoltat în grosimea osului frontal si se deschide în
fosa nazală corespunzătoare printr-un canal fronto-nazal.
Sinusul etmoidal
În număr de două, drept si stâng, sunt formate dintr-o serie de celule
etmoidale, cavităti pneumatice săpate în masele laterale ale etmoidului si care se
deschid în meaturile mijlociu si superior.
Osul etmoidal este format din lama perpendiculară mediană, din cele
două lame ciuruite, iar la extremitatea acestora se află cele două mase laterale
etmoidale asemănătoare unei balante.
Celulele etmoidale se împart în trei grupe: anterioare, mijlocii – care se
deschid în meatul mijliciu, posterioare – care se deschid în meatul superior al
fosei nazale.
Sinusul sfenoidal este situat înapoia foselor nazale deasupra
rinofaringelui de partea respectivă si înaintea apofizei bazilare a occipitalului,
având o cavitate anfractuoasă si incomplet împărtită.
Cele două sinusuri sunt separate printr-un sept subtire. Desi sunt existente la
nastere, sinusurile sfenoidale se dezvoltă complet spre vârsta de 25 ani.
Având formă cubică, sinusul sfenoidal prezintă sase pereti:
Peretele anterior are două portiuni distincte: o portiune laterală
etmoidală si alta medială nazală
Peretele superior este alcătuit din os compact
Peretele posterior corespunde în mod normal unui plan dus prin
mijlocul corpului sfenoidului
Peretele lateral poate fi împărtit în două segmente: posterior sau cranial
si anterior sau orbital
23
Peretele inferior este cel mai gros si este în raport cu partea anterioară a
boltii rinofaringelui si cu choanele
Peretele medial este alcătuit din septul intersinuzal care poate fi perforat.
1.1.4 Fiziologia nasului
Functiile nasului si ale cavitătilor anexe sunt:
Functia respiratorie
Functia olfactivă
Functia fonatorie sau de rezonantă
Functia de apărare imunologică
Functia respiratorie
Zona respiratorie a nasului detine 4/5 din suprafata foselor nazale fiind
reprezentată de o mucoasă roz cu un epiteliu stratificat cilindric ciliat, având o
bogată retea de terminatii trigeminale si neurovegetative. La nivelul foselor
nazale curentul inspirator are forma unei curbe cu concavitatea în jos, având
punctul cel mai ridicat în meatul mijlociu, iar cel respirator are acelasi traiect dar
în sens invers iar o parte din aerul expirat trece în zona olfactivă. Aici aerul
ajunge în mică măsură în respiratia obisnuită, presiunea acestuia variind între -
6mmHg în inspiratie si 6mmHg în expiratie.
Aerul inspirat suferă si el unele modificări importante, deoarece pe lângă
rolul mecanic de culoar si reglator al aerului, fosele nazale îl purifică, încălzesc
si umezesc ferind arborele bronhopulmonar de variatiile mari de temperatură si
umiditate. Actiunea de purificare este îndeplinită cu ajutorul aparatului
mucociliar. Încălzirea aerului inspirat se realizează cu ajutorul tesutului erectil al
pituitarei care este bogat vascularizat, ca si prin anfractuozitătile culoarelor
24
nazale ce determină încetinirea circulatiei aerului si deci un contact mai
prelungit cu mucoasa.
Referitor la umezirea aerului, atât glandele seromucoase cât si secretia
lacrimală asigură saturarea aerului inspirat în limite fiziologice. Se consideră că
volumul zilnic al secretiilor este de aproximativ 11, din care 700 cmc ar fi
folositi pentru procesul de saturare a aerului inspirat.
Secretia nazală îsi are originea în glandele seromucoase, la care se adaugă
condensarea vaporilor de apă expirati, un oarecare transudat de ser sangvin, de
limfă si o parte din secretia lacrimală sub dependenta sistemului vegetativ.
Compozitia mucusului este următoarea:
apă 95-96%
săruri organice 1-2%, mucină 2,5-3%
Ph-ul secretiilor nazale este de 6,8-8,3%.
Activitatea cililor vibratili este în legătură cu stratul de mucus ce acoperă
epiteliul ciliat vibratil. Dimensiunea aproximativă a cililor este de 7µ lungime si
1,3µ grosime. Fiecare celulă are pe portiunea ei liberă 10-15 cili care sunt în
continuă miscare, având un ritm de 300-500 miscări/minut.
Covorul muco-ciliar are o miscare ondulatorie constantă de 4-6/sec înspre
rinofaringe, comparată cu un lan de grâu bătut de vânt.
În ceea ce priveste curătirea aerului la nivelul cavitătii nazale, primul filtru
îl constituie vibrinele din vestibulul nazal care retine particulele mari de praf sau
alte impurităti masive. Particulele mai fine care nu sunt retinute aici ajung la
nivelul peretilor foselor nazale propriu-zise unde sunt înglobate în mucus.
Prin miscările continue ale cililor, vibratiile dinainte-înapoi, mucusul
ajunge în rinofaringe de unde este eliminat sau înghitit.
25
Referitor la sterilizarea aerului acesta se realizează prin aglutinarea de
către mucus a bacteriilor din aer care apoi sunt distruse de către mucine si
lizozimul secretiei lacrimale.
Chiar si substante chimice nocive care s-ar afla în aerul respirat sunt
neutralizate partial prin actiunea mucinii.
Uscăciunea aerului poate duce la distrugerea aparatului mucociliar.
Fucţia olfactivă
Fucţia olfactivă a nasului se poate realiza numai dacă particulele
odorivectoare din aer ajung în zona olfactivă iar căile nervoase olfactive de la
celula Schultze situată în mucoasa nazală, până la centrul de percepţie encefalică
sunt integre. Totuşi la om simţul mirosului este foarte fragil, oboseşte uşor şi
rezistă puţin. La copii mici olfacţia este mai redusă, primele reacţii olfactive
apărând pe la 7-8 luni, pe când diferenţierea mirosurilor se face abia la 2 ani.
Spre vârstele inaintate olfacţia regresează datorită unui proces de atrofie a
elementelor nervoase.
Acţiunile reflexe cu punct de plecare olfactiv sunt:
reflexele respiratorii caracterizate prin încetinirea ritmului inspiraţiilor, cu
bradicardii şi pauze respiratorii.
reflexe de ordin digestiv, caracterizate prin mărirea reflexă a secreţiei
salivare si gastrice, iar uneori prin declanşarea vomismentelor.
reflexe cardio-vasculare cu variaţii ale tensiunii arteriale.
reflexe spasmodice cu tuse, crize epileptiforme sau afonie.
26
Functia de rezonanţă
Functia de rezonanţă a cavităţilor nazo-sinusale asigură sonoritatea vocii.
Orice factor care determină obstrucţia acută sau cronică a acestora produce
modificarea vocii în sensul unei rinolalii închise, spre deosebire de lărgirea
excesivă a foselor nazale în rinitele atrofice, care formează rinolalia deschisă.
Functia de apărare
Functia de apărare a organismului prin intermediul foselor nazale este
posibilă mai întâi prin detectarea substanţelor nocive din mediul înconjurător şi
apoi prin condiţionarea aerului şi reflexul de strănut care apare de câte ori un
corp străin pătrunde în fosele nazale.
Aspectele imunologice nazo-sinusale sunt scoase mereu în evidenţă prin
studiile efectuate în ultimii ani mai ales asupra grupelor de anticorpi. Dintre cele
cinci grupe (Ig.A,Ig.D,Ig.E,Ig.G,Ig.M) numai patru dintre ele (fără Ig.D) au
importanţă pentru imunologie.
27
1.2 Anatomia si fiziologia cavităţii bucale
Cavitatea bucala constituie prima porţiune a tubului digestiv. Se găseşte
situată la partea inferioară a feţei, sub fosele nazale, deasupra muşchilor mio-
hiodieni, înaintea faringelui. Este mărginită anterior de buze şi pe părţile laterale
de obraji; are două orificii: unul anterior, de comunicare cu exteriorul, şi altul
posterior prin care se deschide în faringe. Orificiul anterior se numeşte orificiul
bucal; cel posterior, situat între vestibulul faringian şi gură se numeşte istmul
buco-faringian.
Cavitatea bucală este împărţită prin arcadele alveolo-dentare în două
compartimente: vestibulul bucal şi cavitatea bucală propriu-zisă.
28
1.2.1 Vestibulul bucal
Vestibulul bucal (vestibulum oris) este un spaţiu în formă de potcoavă,
mărginit de arcadele alveolo-dentare pe de-o parte, de buze şi obraji pe cealaltă
parte. Are doi pereţi: unul exterior, musculo-cutanat, celălalt interior, osteo-
dentar. La locul de întâlnire dintre cei doi pereţi mucoasa se reflectă formând
şanţul vestibular gingivo-labial superior, respectiv interior. Ambele şanţuri
vestibulare prezintă pe linia mediană câte o plică a mucoasei numită frenul
buzei.
Prin şantul vestibular superior se pătrunde în trepanarea sinusului maxilar.
În stare de ocluzie a arcadelor dentare, vestibulul comunică cu cavitatea bucală
propriu-zisă prin spaţiile interdentare şi prin spaţiul retromolar. Când maxilarele
sunt strâns apropiate (ca în trismus sau anchiloză) se poate pătrunde cu o sondă
în cavitatea bucală prin spaţiul retromolar, pentru a hrăni bolnavul cu alimente
lichide.
1.2.2 Cavitatea bucală
Pereţii cavităţii bucale sunt în număr de şase tapetaţi pe faţa lor profundă
de mucoasa bucală, care trece fară să se întrerupă de pe un perete pe altul. Ea are
caractere şi denumiri diferite, în raport cu peretele la nivelul căruia se găseşte (
ex. mucoasa labiaIă, palatină, geniană etc.)
Componentele esenţiale ale mucoasei bucale sunt reprezentate de un
epiteliu de înveliş şi chorion. Epiteliul este de tip pavimentos stratificat
necheratinizat. Celulele epiteliale sunt hormono-dependente; modificările lor în
decursul ciclului ovarian sunt decelabile şi pot fi urmărite citologic pe celulele
care se descuamează în mod normal.
29
Peretele anterior: buzele
Buzele sunt două formatiuni musculo-membranoase, care alcătuiesc
peretele anterior, mobil al cavităţii. Ele au un foarte mare rol estetic, în definirea
fizionomiei şi participă la mimică. După situaţia lor distingem o buză superioară
si una inferioară. Fiecare buză prezintă o faţă anterioară sau cutanată, o faţă
posterioară sau mucoasă, o margine aderentă, o margine liberă, două extremităţi-
dreaptă şi stângă. În constituţia buzelor intră patru straturi: pielea, stratul
muscular, stratul glandular şi mucoasa.
Pielea, groasă, rezistentă şi foarte aderentă de fasciculele subiacente este
înzestrată cu peri, glande sebacee şi sudoripare. Este sediul foliculitelor,
eczemelor şi altor boli de piele.
Stratul muscular, de fapt musculo-conjunctiv, formează un fel de schelet
al buzelor. Este constituit de orbicularul gurii în cea mai mare parte, şi din
ceilalţi muşchi pieloşi ai buzelor.
Stratul glandular este format din numeroase glande labiale care se pot
palpa dacă se plimbă degetul pe partea posterioară a buzelor. Sunt glande
acinoase (mucoase şi seroase) al căror canal se deschide la suprafaţa liberă a
mucoasei.
Stratul mucos. Mucoasa buzelor este groasă şi se continuă cu cea a
obrajiilor şi gingiilor. Se continuă de asemenea cu zona de tranziţie a roşului
buzelor. Ea are un aspect neregulat din cauza glandelor subiacente şi o culoare
roşie-palidă sau roşie-cenuşie.
Vase şi nervi.
Arterele buzelor provin în cea mai mare parte din cele patru artere labiale
(facială). Ele se anastomozează în plin canal, formând un cerc situat spre
marginea liberă a buzelor, între stratul muscular şi cel glandular. Arcurile
30
arteriale sunt deci mai apropiate de faţa profundă a buzelor, fapt de mare
importanţă în suturarea plăgilor acestora.
Venele se comportă la fel ca arterele şi se varsă în cea mai mare parte în
vena facială. Anastomozele acesteia cu vena oftalmică şi cu plexurile
pterigoidiene explică posibilitatea propragării unei tromboflebite la sinusurile
endocraniene.
Limfaticele pleacă din două reţele, una cutanată, alta mucoasă. Reţelele
limfatice comunică între ele.
Nervii motori provin din facial. Inervaţia senzitivă, bogată, este sub
dependenţa trigemenului, prin ramuri labiale superioare şi ramuri labiale
inferiore ale nervului mentonier pentru buza inferioară.
Peretii laterali: obrajii
Obrajii închid cavitatea bucală pe părtile laterale. Topografic ei depăşesc
cavitatea bucală alcătuind regiunea geniană. Fiecare obraz are o formă
patrulateră, prezintă două feţe şi patru margini.
Faţa externă sau cutanată variază ca aspect; prezintă peri (barbă), glande
sebacee şi sudoripare. Capilarele pielii reacţionează uşor la emoţii (roşeaţă,
paloare) sau în stările febrile.
Faţa internă aderă în partea sa periferică de oasele feţei (maxilă şi
mandibuIă). Partea sa centrală, care răspunde vestibulului bucal este tapetată de
mucoasă. Aceasta se reflectă de pe maxilare pe formaţiunile musculo-
conjunctive ale obrajilor, formând şanţurile vestibulare. Mucoasa are o culoare
roşiatică datorită reţelei capilare subiacente. În anemii, culoarea devine
albicioasă.
Marginea superioară corespunde marginii inferioare a orbitei; marginea
inferioară corespunde marginii inferioare a mandibulei; marginea posterioară
31
corespunde marginii anterioare a maseterului; marginea anterioară se continuă
cu buzele.
În constituţia obrajilor intră patru straturi:
pielea
stratul celulo-grăsos al obrazului (bula grăsoasă Bichat)
stratul muscular format din muşchii pieloşi ai gurii, dintre care cel mai
important este muşchiul buccinator
mucoasa care este intim legată de muşchiul buccinator
Vase şi nervi.
Arterele sunt numeroase. Cele mai importante sunt: artera bucală (ramură
a maxilarei) şi transversa feţei (ramură a temporalei superficiale).
Venele se colectează în vena facială ( cele mai multe) şi în vena transversă
a feţei.
Limfaticele se duc pe de-o parte la nodurile parotidiene, iar pe de altă
parte la nodurile submandibulare.
Nervii motori provin din facial. În paralizia acestui nerv, faţa este deviată
spre partea sănătoasă, obrazul şi buzele de partea lezată devin flasce şi se ridică
în fiecare expiraţie; se zice că "că bolnavul îşi fumează pipa".
32
Peretele superior: palatul dur sau bolta palatină
Peretele superior, boltit, desparte cavitatea bucală de fosele nazale. Palatul
dur se continuă fără o delimitare precisă, cu palatul moale sau vălul palatin.
Palatul dur prezintă pe toată întinderea sa, nişte ridicături sau papile, iar între ele,
nişte depresiuni - foveole palatine- în care se deschid canalele excretoare ale
glandelor.
În alcătuirea palatului dur intră trei straturi:
Stratul osos. Oasele care participă la alcătuirea palatului osos sunt
procesele palatine ale maxilarelor si lamele orizontale ale palatinelor.
Palatul osos este acoperit de un periost rezistent, foarte aderent la nivelul
suturilor şi al proceselor alveolare ale maxilarelor.
Stratul glandular este format din glandele palatine care sunt mai
dezvoltate în partea posterioară a bolţii.
Stratul mucos. Mucoasa palatină continuă gingiile. Ea este de culoare albă
rozacee şi este caracterizată prin rezistenţa şi aderenţa ei de periost.
Vase şi nervi
Arterele provin din surse multiple. Cea mai importantă este palatina
descendentă, ramură a maxilarei. Bolta palatină mai primeşte artera
sfenopalatină, ramură din artera maxilară.
Venele urmează traiectul arterelor. Unele trec din canalul incisiv la venele
mucoasei pituitare.
Limfaticele drenează limfa către nodurile jugulare laterale.
Nervii senzitivi sunt reprezentaţi prin nervul palatin mare (ce trece prin
canalul palatin mare) şi nervii nazopalatini (ce trec prin canalul incisiv).
33
Peretele inferior sau planşeul cavităţii bucale
Este format dintr-o serie de părţi moi care închid spaţiul dintre două arcuri
osoase: corpul mandibulei, în sus şi înainte, osul hioid, în jos şi înapoi.
Profund, în mijlocul părtilor moi care alcătuiesc planşeul, se evidenţiază
diafragma gurii - o lamă musculară aproape orizontală - formată din cei doi
muşchi miohioidieni. Deasupra diafragmei gurii se găseşte regiunea sublinguală;
peste acestă regiune se aşează limba. Porţitmea anterioră a limbii este liberă,
mobiIă, şi permite explorarea prin gură a regiunii sublinguale; porţiunea
posterioară a limbii se uneşte, se confundă cu elementele planşeului bucal.
Limba este un organ musculo-membranos, de fonnă conică, foarte mobil,
care participă la alcătuirea peretelui inferior al cavităţii bucale. Limba este
formată din corp şi rădăcină. Separaţia dintre corp şi rădăcină o face un şanţ în
formă de V, numit şanţul terminal situat la câţiva mm de V-ul lingual.
34
Rădăcina limbii este poţiunea dinapoia şanţului terminal. Prin rădăcină limba
se fixează solid de organele din jur, mai ales de mandibulă şi hioid. Rădăcina
limbii se continuă, prin extremitatea superioară, cu porţiunea bucală.
Extremitatea ei inferioară este legată de epiglotă prin trei plice mucoase,
plicele gloso-epiglotice .
Corpul limbii este porţiunea situată înaintea şantului terminal. Această
porţiune se găseşte în cavitatea bucală şi de aceea este denumită segment
bucal.
Corpul limbii prezintă două feţe, două margini, un vârf şi o bază:
faţa dorsală sau superioară prezintă un şanţ median foarte variabil ca aspect.
La el vin şi se termină rândurile de papile ale limbii.
faţa inferioară este mai puţin întinsă decât cea superioară deoarece porţiunea
ei posterioră este ascunsă în regiunea sublinguală. Prezintă pe linia mediană -
râul limbii, iar mai în afară, dunga albastră a venelor profunde ale limbii.
marginile limbii corespund arcadelor dentare.
vârful este subţire şi ascuţit. Pe el se găseşte un şanţ vertical la nivelul căruia
se unesc cele două şanţuri (superior şi inferior)
baza - la nivelul ei rădăcina se uneşte cu corpul.
Structura limbii
Limba are un schelet osteofibros, un conţinut muscular si o mucoasă
învelitoare; este lipsită de submucoasă.
Scheletul osteofibros este format din osul hioid şi din două formaţiuni
fibroase: membrana hioglosiană şi septul lingual. În cadrul scheletului fibros,
35
poate fi inclusă şi aponevroza limbii, care este de fapt o îngroşare şi
condensare a laminei proprii a mucoasei linguale din regiunea ei dorsală.
Muşchii limbii după origine se împart în muşchii extrinseci - cu originea pe
oasele sau pe organele învecinate, şi muşchii intrinseci, care se fixează cu
ambele capete în interiorul limbii, pe septul lingual şi pe aponevroza limbii.
Sunt formaţi din fibre striate.
o Muschii extrinseci
muşchiul genioglos este cel mai puternic muşchi al limbii. Muşchiul
îşi ia punct fix pe mandibulă; contractându-se el acţionează asupra
limbii şi a osului hioid. Contracţia simultană a tuturor fibrelor
muşchiului ghemuieşte limba înpoia mandibulei şi o aplică pe
planşeul bucal.
muşchiul hioglos este un muşchi lat si subţire, de formă patrulateră ;
trage limba în jos şi înpoi.
muşchiul stiloglos este alungit si subţire, aşezat pe marginile limbii;
duce limba în sus şi înapoi
muşchiul tonsiloglos - acţiunea lui este de ridicare a limbii
o Muşchii intrinseci
muşchiul longitudinal inferior - este lung şi subţire, bine
individualizat pe partea inferioră a limbii. Este situat între hioglos şi
genioglos.
muşchiul longitudinal superior - este nepereche; fibrele lui se
amestecă cu cele ale hio- şi stiloglosului.
Actiunile celor doi muşchi longitudinali este de scurtare a limbii.
Muşchiul transvers ocupă toată masa limbii. El îngustează limba în sens
transversal; aceasta se rotunjeşte; vârful se subţiază şi este proiectat în afara
cavităţii bucale.
36
Muşchiul vertical - turteşte limba de sus în jos
Mucoasa linguală. Musculatura limbii este învelită de o mucoasă care se
continuă cu mucoasa buco-faringiană. Mucoasa linguală prezintă papile, glande
şi foliculii limfatici.
Papilele linguale sunt nişte proeminenţe vizibile cu lupa sau unele chiar cu
ochiul liber. Unele au rol mecanic altele au rol tactil, iar altele în perceperea
gustului. Receptorii specifici ai gustului sunt mugurii gustativi, aşezati mai
ales în grosimea epiteliului papilelor valate şi foliate.
Papilele valate sau caliciforme sunt cele mai voluminoase, fiind vizibile cu
ochiul liber. Numărul lor este de 7-12. Se găsesc situate exclusiv în partea
posterioară a limbii, formând V-ul lingual. Papilele valate conţin muguri
gustativi şi au funcţie gustativă.
Papilele fungiforme au fost comparate cu o ciupercă, fiind mai voluminoase
la extremitatea lor liberă (cap) şi mai subţiri la extremitatea aderentă
(pedicul). Au o culoare roşie şi nu ating l mm înălţime. Se găsesc pe faţa
dorsală a limbii; la suprafaţa papilei se găsesc rari muguri gustativi, de aceea
ele au un mai mult rol mecanic.
Papilele lentiforme sunt o varietate a papilelor fungiforme, de dimensiuni mai
reduse şi mai puţin înalte.
Papilele filiforme - sunt de culoare albicioasă, de formă cilindrică sau conică,
cu extremitatea liberă terminată într-un buchet de prelungiri filiforme. Se
găsesc pe faţa dorsală a limbii, pe margini şi pe vârf. Aceste papile dau
culoarea albicioasă a limbii şi aspectul ei catifelat. La nivelul lor se fac
depozite (epitelii descuamate), culturi de ciuperci şi microbi.
37
Papilele foliate sunt alături de papilele valate, purtătoarele a numeroşi
corpusculi gustativi. Sunt mai dezvoltate şi ca atare mai uşor vizibile pe
partea posterioară a limbii.
Diferitele zone ale limbii nu sunt sensibile în mod egal la cele patru
categorii de stimuli gustativi primari: acid, sărat, dulce şi amar. Faţa inferioară
este insensibilă la acţiunea substanţelor sapide. Faţa dorsală în partea anterioară
percepe acidul (foarte bine ),dulcele şi săratul (mai slab) şi nu percepe deloc
amarul. Marginile percep acidul, dulcele şi săratul; în schimb baza e
impresionată de amar.
Glandele linguale sunt de tip seros şi mucos. Ele formează trei grupe:
posterior, situat înapoia şanţului terminal; marginal, la nivelul marginilor
corpului limbii; anterior, pe faţa inferioară a vârfului limbii.
Foliculii linguali. Faţa faringiană a vârfului limbii este foarte neregulată. Ea
este presărată cu proeminenţe emisferice vizibile cu ochiul liber, de 14 mm,
formate din aglomerări de ţesut limfoid, numite foliculi linguali, care pătrund
până în stratul superficial al laminei proprii. Totalitatea acestor foliculi
alcătuiesc tonsila sau amigdala linguală care face parte din inelul limfatic al
faringelui.
Vase şi nervi
Arterele limbii provin în primul rând din artera linguală, a cărei ramură
terminală, artera profundă a limbii, este situată profund, aproape de faţa
inferioară a limbii. În afară de artera linguală, limba mai este irigată şi de către
artera palatină ascendentă şi faringiană ascendentă.
Venele limbii se strâng în vena linguală, care se varsă în vena jugulară internă.
Limfaticele sunt numeroase si pornesc dintr-o reţea mucoasă si alta
musculară. Limfaticele limbii converg spre nodurile submentale,
38
submandibulare şi spre întreg şiragul cervical profund dispus de-a lungul venei
jugulare interne.
Nervii sunt motori şi senzitivi. Nervii motori provin din facial pentru
stiloglos şi palatoglos, şi din hipoglos pentru toţi ceilalţi muşchi ai limbii. Nervii
senzitivi sunt: nervul lingual (ramură din mandibular), glosofaringian şi laringeu
superior (ramură a vagului).
Peretele posterior: vălul palatin
Vălul palatin sau palatul moale este o formaţiune musculo-membranoasă,
care continuă înapoi şi în jos palatul dur şi formează peretele posterior al
cavităţii bucale. El are un rol important în deglutiţie şi în mecanismul suptului.
Are o formă neregulat-patrulateră, este mobil - el se ridică sau coboară.
Vălului palatin i se descriu următoarele elemente:
faţa bucală care este concavă şi priveşte în jos si înainte
fata nazală sau faringiană care corespunde faringelui şi nu poate fi văzută prin
examenul direct, ci numai prin examenul rinoscopic cu oglinda.
marginea aderentă sau antero-superioară corespunde marginii posterioare a
palatului dur , de care aderă.
marginile laterale corespunzătoare lamelor interne ale proceselor pterigoide si
faringelui.
marginea liberă sau postero-inferioară priveşte în jos şi înapoi.
Structura
Aponevroza vălului palatin este o lamă fibroasă de formă patrulateră pe care
se inseră muşchii şi care ocupă numai treimea antero-superioară.
Muşchii vălului palatin
39
o muşchiul uvulei sau palato-stafilinul este un muschi mic, subţire, situat
de fiecare parte a liniei mediene.
o muschiul ridicător al vălului palatin sau peristafilinul intern, este un
muşchi alungit şi răsfirat ca un evantai, situat sub mucoasa pe care o
ridică intr-o plică: plica ridicătorului (torus levatorius)
o muşchiul tensor al vălului palatin sau peristafilin extern, are
aproximativ forma literei L şi este alcătuit din două portiuni: una
verticală mai lungă şi alta orizontală mai scurtă.
o muşchiul palato-glos este cuprins în arcul palatin anterior, al cărui
schelet îl formează. Acţiunea lui este de ridicare a limbii şi coborâre a
vălului.
o muşchiul palato-faringian sau faringo-stafilin se găseşte situat în arcul
palatinal posterior.
Mucoasa înveleşte vălul palatin pe ambele feţe şi se continuă cu mucoasa
regiunilor învecinate.
Stratul glandular. Pe faţa antero-inferioară a vălului, între mucoasă si
aponevroză, există un strat gros de glande asemănător celui de pe bolta
palatină (acinoase). Pe faţa postero-superioră a vălului între mucoasă şi
muşchi se găseşte un strat de glande, însă mult mai slab reprezentat.
Vase şi nervi.
Arterele provin din: palatina descendentă, ramură a maxilarei si palatină
ascendentă, ramură a facialei. La arcurile palatofaringiene, vin ramuri din
faringiană ascendentă.
Venele formează două grupe. Cele superioare merg spre venele nazale şi
apoi în plexul pterigoidian. Venele inferioare se îndreaptă spre venele linguale.
Limfaticele sunt tributare nodurilor cervicale laterale profunde.
40
Nervii. Sensibilitatea vălului este sub dependenţa trigemenului. Muşchiul
tensor este inervat de mandibular. Ceilalţi muşchi sunt inervaţi prin ramurile
faringiene ale vagului.
1.2.3 Anexele cavităţii bucale
1. Gingiile
Gingia este porţiunea modificată a mucoasei bucale, care acoperă
procesele alveolare. Între dinţi gingia vestibulară se continuă cu cea orală. La
nivelul dinţilor gingia formează un inel gingival, care aderă intim la gâtul
acestora şi contribuie la fixarea lor , fapt important în extracţia dentară.
În spaţiul interdentar gingia este înaltă, mai groasă, constituind papila
gingivală sau papila interdentară. Gingiile au o culoare roşiatică din cauza
bogăţiei de vase. Se ştie că la extracţia dinţilor , gingiile sângerează abundent.
Gingia are structura mucoasei bucale; diferă prin faptul că ea este foarte
groasă, consistentă şi foarte aderentă la periost. Este lipsită de glande.
Mucoasa bucală este constituită dintr-un epiteliu stratificat şi din lamina propie
sau corion.
Epiteliul de pe faţa vestibuiară a gingiei este multistratificat, uşor
cornificat, bogat în papile si se numeşte epiteliul marginal extern. Când ajunge în
vecinătatea dinţiilor, epiteliul se reflectă brusc şi se îndreaptă în profunzime spre
colul dintelui unde fuzionează cu smalţul dentar. Această linie de reflexie
ascuţită constituie limbul gingival sau marginea gingivală. Porţiunea reflectată a
epiteliului se numeşte epiteliu marginl intern; între el şi coroana dintelui se
formează un şanţ circular - şanţul gingival, adânc de 11,5mm. În el se pot
depozita resturi alimentare care descompunându-se pot duce la infecţii.
41
Vase şi nervi
Arterele sunt foarte bine reprezentate şi formează o arcadă arterială
gingivală la care participă: arterele alveolare, infraorbitare, palatinale
descendente şi sfenopalatina pentru gingia superioară; alveolara inferioară,
submentala şi sublinguala pentru cea inferioară.
Venele merg, unele la plexul alveolar, altele la plexul pterigoidian; cele
anterioare la vena facială şi linguală.
Limfaticele se îndreaptă spre nodurile submandibulare, submentale si apoi
spre nodmile cervicale laterale profunde.
Nervii sunt senzitivi şi vasomotori. Gingia superioară este inervată de
ramurile alveolare superioare provenite din nervul maxilar, iar gingia inferioară
din alveolarul inferior.
2. Dinţii
Dinţii sunt organe dure, de culoare albicioasă, implantaţi în alveolele
maxilarelor, având drept rol principal fărâmiţarea alimentelor în timpul
masticaţiei. Dinţii au însă şi rol fonetic, în articularea sunetelor, contribuie la
definirea fizionomiei, a figurii individuale.
Dentiţia omului este herodontă, adică este formată din dinţi de diferite
forme şi cu funcţii diferite. Dinţii se împart în felul următor: incisivi, canini,
premolari şi molari. Omul are două dentiţii. În prima dentiţie sunt 20 de dinţi, 10
pentru arcada superioară şi 10 pentru arcada inferioară; aceştia se numesc dinţi
temporari sau de lapte. A doua dentiţie cuprinde un număr de 32 de dinţi; 16
pentru arcada superioară şi 16 pentru arcada inferioară. Aceştia se numesc dinţi
permanenţi.
42
Dinţii sunt implantaţi în alveolele dentare, situate pe marginile libere ale
proceselor alveolare ale maxilarelor. Alveolele sunt simple sau divizate
(uniloculare sau multiloculare ) în functie de numărul rădăcinilor.
Dinţii sunt înşiraţi pe două rânduri numite arcade dentare, care nu trebuie
confundate cu arcadele alveolare. În mod normal dinţii sunt implantaţi vertical.
Molarii sunt însă uşor deviaţi, cei superiori vestibular iar cei inferiori oral. Există
cazuri în care dinţii din faţă sunt proiectaţi înainte.
Devierile dentare sunt constante la indivizii cu tulburări în dezvoltarea
maxilarelor, cum se întâmplă la copii cu vegetaţii adenoide. De asemenea, dinţii
deviază la bătrânii cu atrofii maxilare şi la bolnavii cu plăgi ale maxilarelor.
Configuraţia exterioară a dinţilor permanenţi.
Fiecare dinte prezintă trei părţi: rădăcina, coroana si gâtul sau colul
Rădăcina are o culoare găbuie şi este portiunea prin care dintele se
implantează în alveolă. Ea are formă conică, iar vârful se numeşte apex; acesta
are un orificiu prin care pătrund vasele şi nervii în interiorul dintelui. Rădăcina
este unică la dinţii frontali sau anteriori şi multiplă la dinţii laterali
(pluriradiculari).
43
Rădăcina anatomică este partea dintelui care este acoperită de cement, iar
rădăcina clinică este porţiunea lui ascunsă sau intraalveolară.
Coroana este porţiunea dintelui care apare liberă în cavitatea bucală. Ea are o
culoare albă strălucitoare şi formă variabilă, în raport cu diferitele grupe dentare.
Coroana anatomică este porţiunea dintelui acoperită de smalţ, iar coroana clinică
este porţiunea lui extraalveolară.
Gâtul - colul sau coletul este porţiunea dintre coroană şi rădăcină. El este
în general mai bine delimitat spre coroană şi se continuă fără o linie de
demarcaţie precisă spre rădăcină. Coletul anatomic este locul de joncţiune al
smalţului cu cementul iar coletul clinic este porţiunea situată imediat în afara
marginii alveolare fiind acoperit de gingie.
Când gâtul este descoperit şi deci lipsit de protecţia gingiei el poate deveni
sediul cariilor. Tot la nivelul lui se depune tartrul dentar, provenit din
precipitarea unor săruri sub acţiunea germenilor bucali.
Structura dinţilor
Dinţii au în structura lor două componente: una dură şi alta moale. Partea
dură este formată din dentină, acoperită la nivelul coroanei de smalţ, iar la
nivelul rădăcinii de cement. În interiorul părţii dure se găseşte săpată cavitatea
dintelui în care este găzduită componenta moale sau pulpa dintelui.
Dentina sau ivoriul este o substanţă dură, de culoare albicioasă-gălbuie, în
raport cu gradul de calcifiere. Ea este substanţa de bază din care este format
dintele şi este foarte sensibilă; este mai puţin rezistentă decăt smalţul şi se
uzează uşor cănd smalţul este distrus.
Smalţul acoperă dentina la nivelul coroanei într-un strat al cărui grosime
variază între 0,5-2 mm în raport cu diferitele zone coronare: mai gros la nivelul
cuspizilor, mai subţire în fosete şi şanţuri sau în vecinatatea coletului.
44
Smalţul are o culoare albă, albă-gălbuie sau albă-albăstruie.El este foarte
dur si rezistent (cea mai dură structură din organism) dar este casant şi
protejează dintele împotriva agenţilor fizici şi chimici, rezistă la abraziunea
determinată de masticaţie.
Cementul acoperă dentina la nivelul colului şi rădăcinii anatomice. Este
dispus într-o pătură relativ subţire, mai groasă la nivelul rădăcinii decât în
dreptul colului. Principala lui funcţie este aceea de a fixa dintele în alveolă şi de
a asigura ancorarea fibrelor ligamentului alveolar în dinte.
În interiorul dentinei se găseşte camera pulpară care se prelungeşte în
interiorul rădăcinii prin canalele radiculare care sunt filiforme şi se deschid la
exterior la nivelul apexului printr-un îngust orificiu apica1. Prin acest orificiu
trec vasele şi nervii dintelui. Cavitatea dintelui este umplută de o formaţiune
moale conjunctivo-mezenchimală, de aspect şi consistenţă gelatinoasă, de
culoare roşiatică numită pulpa dintelui. Din punct de vedere topografic, pulpei i
se disting trei zone: coronară, radiculară şi apicală.
Aparatul de susţinere şi fixare a dintelui sau parodonţiul
Dinţii sunt fixaţi în mod elastic pe maxilare printr-un sistem de fibre
conjunctive, implantate pe de o parte în cement, iar pe de altă parte, în peretele
alveolar şi în gingie. La menţinerea lor contribuie şi forma alveolelor care se
adaptează perfect formei rădăcinilor . Din parodonţiu fac parte cementul,
procesul alveolar, periodontul şi gingia. Cementul şi procesul alveolar constituie
parodonţiul dur, iar periodontul şi gingia , parodonţiul moale.
Periodontul sau ligamentul alveolodentar suspendă dintele în alveolă, constituind
principalul său element de fixare.
45
Vasele şi nervii dinţilor
Arterele dinţilor provin din artera maxilară şi trimit la nivelul rădăcinilor
ramuri ce pătrund în canalul acestora.
Venele pleacă din capilarele pulpei dentare şi se varsă în plexul
pterigoidian şi vena facială cele provenite de la arcada superioară; în alveolara
inferioară şi de aici în plexul pterigoidian cele provenite de la arcada inferioară.
Limfaticele arcadei superioare ies prin gaura infraorbitară şi ajung la
nodurile limfatice submandibulare şi apoi cervicale profunde. Limfaticele
arcadei inferioare străbat canalul mandibulei şi se îndreaptă tot spre nodurile
submandibulare şi cervicale laterale profunde.
Nervii. Sensibilitatea dintelui este sub dependenţa nervului trigemen care
asigură si sensibilitatea feţei. Aceasta explică iradierea la faţă a durerilor
determinate de o pulpită. Dinţii arcadei superioare sunt inervaţi de nervul
maxilar prin ramurile alveolară superioară, iar cei ai arcadei inferioare de nervul
mandibular prin alveolarul inferior.
3. Glandele salivare
In cavitatea bucală se deschid numeroase glande, al căror produs este
saliva. După volumul lor, unele se numesc glande salivare mici, iar altele mari
sau propriu-zise. Glandele salivare mari sunt aşezate în afara cavităţii bucale şi
îşi varsă produsul în interiorul ei prin intermediul unor canale excretoare.
Glanda parotidă este cea mai voluminoasă glandă salivară situată sub
meatul auditiv extern şi înapoia mandibulei, într-o excavaţie profundă numită
fosa retromandibulară şi care, prin conţinutul ei, devine loja parotidiană. Forma
este neregulată fiind uneori globulară, alteori turtită, plată. Are o culoare cenuşie
care în timpul activităţii devine roşiatică. Arterele ei provin din artera carotidă
externă sau din ramurile ei. Venele pleacă din reţeaua capilară periacinoasă şi
46
formează ramuri din ce în ce mai mari care se varsă în vena retromandibulară.
Limfaticele se termină în nodurile parotidiene profunde şi de aici pornesc vase
limfatice care se varsă în nodurile cervicale laterale, superficiale şi profunde.
Inervaţia vasomotorie şi secretorie este asigurată de fibre vegetative, iar inervaţia
senzitivă este dată de fibre din auriculotemporal şi din nervul auricular mare din
plexul cervical.
Glanda submandibulară se găseşte situată sub planşeul bucal într-o lojă
osteofibroasă formată de mandibulă şi fascia cervicală superficială. Are o formă
foarte neregulată, i se descrie un corp şi o prelungire. Împreună, acestea
formează o potcoavă, care înconjoară prin concavitatea ei muşchiul
milohioidian. Culoarea glandei este cenuşie în repaus, ea devine roză cenuşie în
timpul activităţii.
Ca si parotida, glanda submandibulară este o glandă tubuloacinoasă
compusă (seromucoasă). Arterele ei provin din artera facială şi
submentală.Venele se varsă în vena facială. Limfaticele se strâng în nodurile
submandibulare care trimit apoi limfaticele lor la nodurile cervicale laterale
profunde. Nervii provin din simpatic şi din lingual (parasimpatic ).
Glanda sublinguală este cea mai mică dintre glandele salivare mari şi se
găseşte situată deasupra diafragmei bucale, în loja sublinguală. Are formă ovoidă
cu axul mare paralel cu corpul mandibulei. Ea este formată dintr-o masă alungită
în care deosebim o porţiune principală şi 15-20 lobuli accesorii. Are o culoare
cenuşie, mai roşiatică în timpul funcţionării.
Glanda este găzduită în loja sublinguală având un canal excretor principal
şi mai multe canale accesorii. Ductul sublingual mare sau canalul lui Bartholin
este canalul porţiunii principale. Ductele accesorii, ductele sublinguale mici sau
canalele lui Rivinus sunt multiple şi se deschid printr-o serie de orificii dispuse
liniar de-a lungul plicei sublinguale.
47
Arterele provin din artera linguală şi sublinguală. Venele se varsă în vena
profundă a limbii. Limfaticele se varsă în nodurile submandibulare. Nervii
provin din simpatic şi lingual (parasimpatic ).
1.2.4 Fiziologia cavităţii bucale
Gura îndeplineşte multiple funcţii. Are rol în digestie, în respiraţie,
permiţănd tercerea aerului; participă şi la efectuarea unor funcţii de relaţie: aici
se găsesc receptorii gustului şi tot aici se petrec unele modificări importante ale
sunetelor laringiene (nearticulate), contribuind prin aceaste la producerea
sunetelor articulate ale vocii umane.
Buzele servesc la prehensiunea alimentelor, la masticaţie, la formarea
bolului alimentar precum şi la sugere. Ele au un rol în articularea consoanelor
labiale şi servesc ca organ de simţ (tact,durere,gust). Buzele participă la mimică
şi au un foarte mare rol estetic.
Palatul dur are un important rol în articularea consoanelor şi în deglutiţie.
Pe el se aplică vârful limbii şi astfel bolul alimentar este împins înapoi către
faringe.
Limba este organul gustului. Ea are şi un rol digestiv foarte important,
participând la masticaţie şi deglutiţie, iar la nou-născut la sugere.
Limba mai are şi un rol fonator în articularea consoanelor linguale.
Vălul palatin sau palatul moale este o formaţiune musculo-membranoasă
care are un rol important în deglutiţie şi în mecanismul suptului.
Dinţii sunt organe dure având drept rol principal fărâmiţarea alimentelor
în timpul masticaţiei. Dinţii au însă şi rol fonetic, în articulatrea sunetelor
(consoanelor dentare ). Prezenţa dinţilor este necesară nu numai pentru actul
masticaţiei. Masticaţia este punctul de plecare al unor reflexe care se repercută
48
favorabil asupra functiilor întregului aparat digestiv. Dinţii fac parte din aparatul
dento-maxilar, un ansamblu de organe care conlucrează.
49
CAPITOLUL II
AFECŢIUNI DE ORIGINE DENTARĂ A SINUSULUI MAXILAR
Prezent încă de la sfârşitul lunii a doua de viaţă intrauterină, sinusul
maxilar (antrul) are la naştere forma unei fante orizontale, localizată în unghiul
inferointern al orbitei, la baza apofizei frontale a maxilarului . La adult sinusul
ocupă aproape în totalitate osul maxilar; comunică cu cavitatea nazală printr-un
orificiu ovalar care se deschide în meatul nazal mijlociu.
Raporturile sinusului maxialar cu dinţii se modifică în permanenţă
începând cu perioada de nou-născut până în perioada de edentaţie a vârstei
înaintate. În general, parametrii care fixează vecinătatea apexului cu sinusul
maxilar sunt: morfologia rădăcinilor dentare, dimensiunea procesului alveolar,
dimensiunea şi forma sinusului.
Dinţii temporari se găsesc întotdeauna la distanţă de sinus din cauza
dimensiunilor reduse ale rădăcinilor, ale procesului alveolar şi ale sinusului. În
plus, între rădăcinile lor şi sinus se găsesc mugurii dinţilor permanenţi.
Dinţii permanenţi prezintă raporturi mult mai apropiate cu sinusul
maxilar. Apexurile dinţilor se pot găsi la distanţă sau pot proemina în cavitatea
sinusală, perforând-o. Dinţii cei mai apropiaţi de sinus sunt în ordine
descrescândă: molarul 2, molarul 1, premolaru 2, molaru1 3, premolaru 1 şi
caninul.
50
Cavitatea sinusală are o capacitate cuprinsă între 14-25cmc şi poate
prezenta uneori în interior septuri mucoase sau osteomucoase care o
compartimentează. Mucoasa care acoperă pereţii sinusali este un epiteliu
pluristratificat, cu ci1i, care au rolul de a evacua mucusul şi secreţiile sinusale
prin ostium în meatul mijlociu.
Sinuzita maxilară odontogenă
Comunicarea oro-sinusală sau oro-antrală reprezintă o fistulă care face să
comnice cavitatea orală cu sinusul maxilar. Localizările cele mai frecvente sunt
creasta alveolară superioară în regiunea premolarilor şi molarilor şi vestibulul
oral superior.
Sinuzita maxilară odontogenă nu se întâlneşte niciodată la sugari, este rară
la copii şi tineri, constatându-se de obicei la adulţi. A fost întâlnită în mod egal
la bărbaţi şi femei, cu o frecvenţă crescută între 26 şi 40 de ani (53,4%); aceasta
este de altfel şi perioada de vârstă în care predomină complicaţiile cariilor şi
extracţia dentară.
51
2.1 Etiopatogenie
Există o serie de factori care favorizează îmbolnăvirea sinusului maxilar:
diminuarea rezistenţei generale a organismului faţă de infecţii, modificări de tip
alergic ale mucoasei sinusale, inflamaţia cronică a mucoasei nasosinusale şi
obstrucţia ostiumului din meatul mijlociu prin edemul mucoasei, prin polipi
sinusali sau prin deviaţie de sept.
Factorii cauzali sunt:
Parodontita apicală granulomatoasă cronică sau în puseu acut, prezentă la
dinţii din vecinătatea sinusului. Infecţia se poate extinde la sinus fie prin
continuitate (când leziunea evolutivă desfiinţează septul osos alveolosinusal
sau când apexul dinţiilor este în contact direct cu mucoasa sinusală), fie prin
contiguitate (când leziunea se află la distanţă de sinus şi germenii microbieni
pătrund prin canaliculele osoase ce străbat peretele alveolosinusal).
52
Premolarul superior, cu carie penetrantă, prezintă un proces de
parodontită apicală acută: apexul este situat în imediatata vecinătate a unui
diverticul sinuzal.
Osteita procesului alveolar, care produce o demineralizare progresivă cu
diminuarea rolului de barieră al septului alveolosinusal, infecţia ajungând
în cele din urmă la mucoasa sinusului maxilar.
Chisturile radiculare şi cele foliculare suprainfectate
Chist rezidual cu evoluţie endosinuzală, evidenţiat prin injectarea
intracavitară a unei substanţe de contrast.
Pungile parodontale adânci de la nivelul molarilor şi premolarilor
Infecţii radiculare latente la dinţii cu mortificări pulpare sub obturaţii
vechi, cu carii secundare, care nu prezintă simptome clinice şi radiologice
evidente.
53
Tratamentele endodontice traumatizante prin împingerea ţesutului
gangrenos dincolo de apex cu acele Kerr sau Lentullo, sau chiar prin
împingerea substanţei de obturaţie în sinus.
Extracţia dentară este cauza cea mai frecventă a sinuzitei maxilare, fie
prin plaga alveolară care deschide accidental sinusul, fie prin chiuretaj
intempestiv, fie chiar prin împingerea de resturi radiculare sau dinţi în
plină cavitate sinusală. Adeseori îmbolnăvirea sinusului este însoţită de
instalarea unei comunicări orosinusale.
Condiţiile anatomice şi procesele resorbtive periradiculare de la nivelul
premolarilor şi al molarilor superiori justifică frecvenţa relativ crescută a
accidentelor sinusale care pot apărea în timpul extracţiei dinţilor respectivi. În
mod normal, cel de al doilea premolar şi primul molar superior sunt despărţiţi de
cavitatea sinusală printr-un perete osos, a cărui grosime este variabilă. Uneori
sinusul poate trimite un diverticul între rădăcinile primului molar sau ale celui
de-al doilea.
În cazul sinusurilor voluminoase peretele despărţitor dintre apexuri si
cavitatea sinusală este extrem de subţire, uneori putând lipsi complet.
Examenul radiografic făcut înainte de extracţie pune în evidenţă
raporturile dinţilor cu sinusul, dând posibilitatea medicului de a alege tehnica de
extracţie cea mai potrivită. Dacă raporturile cu sinusul sunt foarte apropiate se
vor evita manevrele de forţă cu elevatoarele, chiuretajele intempestive,
preferându-se ca extracţia să fie făcută prin alveolotomie care oferă un câmp
operator bine expus şi previne apariţia complicaţiilor ulterioare.
Accidentele sinusale care pot apărea în cursul extracţiei dentare sunt:
deschiderea sinusului şi împingerea rădăcinilor în cavitatea sinusală.
54
Dechiderea sinusului se poate produce chiar după extractia cu
cleştele a unui dinte sinusal. Alteori, sinusul se deschide în timpul
chiuretajului alveolar.
De multe ori, deschiderea accidentală a sinusului maxialar poate trece
neobservată. Se produce o sângerare ceva mai abundentă a alveolei respective,
sângele având uneori un caracter aerat.
Atitudinea terapeutică va fi căt mai puţin traumatizantă, pentru a permite
o cicatrizare a alveolei fără incidente favorizând închiderea "per primam" a
comunicării bucosinusale. Se va face toaleta plăgii, îndepărtând cu grijă
eventualele eschile osoase libere. Se va căuta ca alveola să fie acoperită complet
cu gingivo-mucoasă. Prevenirea afectării septice a sinusului printr-un tratament
cu antibiotice, pentru şase-şapte zile, este absolut indispensabilă.
S-ar părea că aplicarea pe plaga postextracţională a unor adezivi tisulari
hemostatici şi protectori extraşi din plasmă umană cu adaos de protrombină de
bovină şi clorură de calciu (Tissed sau Tissucol) favorizează organizarea
cheagului intraalveolar, închizându-se astfel comunicarea bucosinusală.
Este absolut contraindicat introducerea de meşe iodoformate în alveolă,
acestea menţinând sau chiar lărgind breşa, favorizând infectarea sinusului şi
persistenţa comunicării bucosinusale .
Împingerea rădăcinilor în cavitatea sinusală. În timpul extracţiei cu
elevatoarele a rădăcinilor premolarilor şi molarilor superiori,
acestea pot fi împinse cu uşurinţă în plină cavitate sinusală, dacă se
acţionează cu instrumentele către fundul alveolei şi nu către pereţii
laterali ai acesteia. Pot exista două posibilităţi: fie rădăcina a fost
împinsă sub mucoasa sinusală, fără ca aceasta să fie perforată, fie s-
a produs o perforare a mucoasei sinusale, rădăcina fiind proiectată
în plină cavitate.
55
Atitudine terapeutică. Nu se va încerca extracţia oarbă prin irigări masive
ale sinusului sau prin introducerea unei meşe mari în cavitate, lărgind în mod
inutil breşa oroantrală. În primul rând, este necesar să se precizeze sediul
rădăcinii. Pentru .aceasta se vor face radiografii cu film retroalveolar şi
radiografia sinusului maxilar: dacă rădăcina este împinsă sub mucoasa sinusală
fără să o perforeze, se observă către fundul alveolei, pe podeaua sinusului; dacă
rădăcina este împinsă în plină cavitate, va apărea pe zona de trasparenţă sinusală
fragmentul radicular, a cărei opacitate este caracteristică.
Alveola prin care rădăcina a fost împinsă în sinus se suturează, pentru a
favoriza vindecarea rapidă şi a preveni persistenţa comunicării oroantrale.
Implantele endoosoase, introduse fără a se aprecia înainte datele
anatomice de anatomie alveolosinusală sau prin tehnici defectuase.
2.2 Patologie
Iniţial mucoasa sinusală suferă modificări la nivelul dintelui cauzal.
Ulterior ele se pot extinde la întreaga mucoasă sinusală. Mucoasa apare
edemaţiată, hiperemiată, cu infiltrat leucocitar. Celulele şi glandele sale au o
hiperfuncţie secretorie. În stadiul purulent, secreţia devine mucopurulentă,
infiltratul inflamator creşte, mucoasa se îngroaşă.
Germenii patogeni cei mai frecvent implicaţi într-o sinuzită maxilară
odontogenă sunt streptococii, stafilococii, colibacilii ,pneumococii,
proteus,piocianicii. Fetiditatea sinuzitei maxilare odontogene este dată de
prezenţa germenilor anaerobi. Identificarea gennenilor patogeni de la nivelul
sinusului maxilar, precum si a sensibilităţii lor la antibiotice trebuie să preceadă
orice tratament chirurgical.
În sinuzita cronică apare un infiltrat limfoplasmocitar, fibrozări şi
numeroşi polipi localizaţi mai ales în jurul factorului cauzal. Ulterior polipii pot
56
umple întreaga cavitate sinusală, obstruând ostiumul şi comunicarea
bucosinusală în cazul în care aceasta există, proliferând uneori chiar la nivelul
cavităţii bucale.
2.3 Simptomatologie
Sinuzita acută se manifestă prin simptome locale şi generale, a căror
intensitate este în funcţie de factorul cauzal, de virulenţa germenilor, de
starea locală şi de capacitatea de apărare a mucoasei sinusale, precum şi
de starea generală a organismului.
Subiectiv, debutează prin dureri localizate de obicei la nivelul unui
premolar sau molar superior, care prezintă o carie complicată sau a fost tratat
anterior, sau al unei alveole postextracţionale. Durerea cu caracter pulsatil
cuprinde etajul mijlociu al feţei, cu iradieri în regiunile orbitară,
frontotemporală, occipitală; este exacerbată de poziţia declivă a capului şi de
zdruncinături. Senzaţia de tensiune, de plenitudine în regiunea geniană si
cacosmia subiectivă sunt prezente.
Tegumentele regiunii geniene de partea bolnavă sunt moderat tumefiate si
congestionate, dureroase la presiune.
Obiectiv, rinoscopia anterioară relevă edemul şi hiperemia mucoasei
precum şi prezenţa puroiului în fosa nazală unilateral. Presiunea digitală
exercitată pe peretele sinusal este dureroasă.
Examenul arcadei dentare va decela elementul cauzal. Palparea şanţului
vestibular superior este dureroasă în fosa canină şi în dreptul dintelui sau
alveolei cauzale. Dacă este postextracţională, prin alveola care nu are tendinţă să
se închidă se evacuează puroi. Explorarea cu stiletu1 butonat conduce în sinusul
maxilar.
57
Semnul Valsalva este pozitiv (pacientul suflă nasul cu nările pensate
normal de către medic, aeru1 din nas ajunge în sinus şi de aici, prin fistulă în
cavitatea bucală, antrenând şi secreţie mucopurulentă).
Semnele generale sunt în funcţie de reactivitatea organismului şi de
intensitatea procesului infecţios. De obicei, starea generală este alterată, cu
apatie,inapetenţă, febră 38-39 grade Celsius.
Radiografic,în stadiul acut al sinuzitei, modificările sunt nesemnificative,
existând cel mult o discretă opacitate unilaterală datorită reacţiei inflamatorii a
mucoasei. Examenul radiografic trebuie să exploreze nu numai starea sinusurilor
ci şi leziunile dentoparodontale posibil cauzale. În acest caz radiografia poate
pune în evidenţă corpi străini intrasinusali care au generat procesul inflamator
(resturi radiculare, dinţi, ace de tratament endodontic, substanţă de obturat
canale radiculare, meşe iodofomate), ca si raportul de vecinătate a dinţilor cu
sinusul, prezenţa leziunilor periapicale si modificările peretelui alveolosinusal,
prezenţa pungilor parodontale adânci care ajung până în vecinătatea sinusului,
prezenţa chisturilor radiculare sau foliculare cu extindere spre sinus, etc. Dacă se
efectuează cu stiletul butonat introdus printr-o fistulă alveolară, radiografia arată
prezenţa acestuia în plină cavitate sinusală; nu este necesară introducerea unei
substanţe de contrast pentru evidenţierea comunicării bucosinusale.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
o Sinuzita acută rinogenă care debutează de obicei după o rinită acută, în cadrul
unei stări gripale; este întotdeauna bilaterală şi nu prezintă cauze
dentoparodontale. Durerile sunt localizate atât la dinţi sănătoşi cât şi la cei cu
tratament coronoradicular.
o Celulita geniană de cauză dentară care apare întotdeauna după o suferinţă
dentoparodontală diagnosticabilă, în care tegumentele si mucoasele prezintă
58
semne de inflamaţie acută mult mai marcate si lipseşte rinoreea
mucopurulentă.
o Tumorile chistice dentare, în faza de complicaţie septică, la care deformarea
există în antecedente, lipseşte însă rinoreea, iar radiografia arată tumora
chistică radiculară sau foliculară; în aceste cazuri uneori procesul infecţios se
poate extinde şi la sinusul maxilar.
o Osteomielita maxilarului, care este însoţită de starea generală alterată şi în
care fenomenele inflamatorii acute sunt localizate în vestibulul bucal şi în
părţile moi geniene, cu fistule, dinţi mobili, hiperestezie în teritoriul nervului
infraorbitar .
Sinuzita cronică se poate instala de la început sub această formă, datorită
prezenţei leziunilor dentoparodontale sau comunicării orosinusale, sau poate
fi rezultatul cronicizării sinuzitei acute. În practică, este forma clinică mai
frecvent întâlnită. Durerea este prezentă mai ales dimineaţa putând să dispară
temporar în cursul zilei; se exacerbează şi devine supărătoare numai în cazul
în care secretiile rămân cantonate în sinus prin obstruarea ostiumului nazal
sau a comunicării bucoantrale; moderată senzaţie de tensiune
geniosuborbitară, în special în poziţia declivă a capului.
Obiectiv, la rinoscopia anterioară se constată eliminare de secreţie
mucopurulentă abundentă, unilateral; mucoasa este hiperemică, îngroşată,
acoperită de cruste care dacă sunt îndepărtate, lasă exulceraţii; uneori se observă
şi polipi sinusali proliferaţi prin ostium în meatul mijlociu. Peretele sinusal de
partea afectată este mai sensibil la presiune. Prin puncţia sinusală practicată în
meatul inferior se aspiră puroi.
Examenul arcadei alveolare evidenţiază leziunile dentoparodontale
cauzate de fistula bucoantrală.
59
Funcţional se constată că fosa nazală de partea sinusului afectat este
obstruată cu secreţii mucopurulente, edemul şi congestia mucoasei sau prin
polipi sinusali. În cazul comunicărilor bucosinusale, semnul lui Valsalva este
pozitiv, iar lichidele din cavitatea bucală pot refula prin nas.
Starea generală de obicei nu este afectată, însă prin scurgerea. puroiului în
căile digestive şi piofagie, bolnavii pot prezenta uneori gastrite, diaree. De
asemenea, sunt semnalate faringite, laringite, care creează o stare de indispoziţie
generală cu senzaţie de oboseală.
Radiografic se constată opacitate unilaterală a sinusului, care este mai
puţin intensă central şi mai marcată la periferie, de-a lungul pereţilor, datorită
îngroşării mucoasei. Radiografia cu film retroalveolar evidenţiază leziunile
dentoparodontale şi eventual alveolare, incriminate ca factor etiologie.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
o Sinuzita cronică rinogenă care survine de obicei după puseuri repetate
rinosinusale acute, este bilaterală şi lipsesc cauzele dentoparodontale.
o Chistul mucos intrasinusal sau mucocelul sinusal, care evoluează de obicei
asimptomatic; poate fi însoţit de dureri de intensitate moderată şi scurgeri
mucoase sau purulente unilaterale.
o Tumorile chistice dentare ( chistul radicular, folicular, rezidual) dezvoltate în
vecinătatea sinusilui, care prin puseuri repetate pot întreţine o sinuzită
maxilară.
o Sinuzitele maxilare specifice (tuberculoasă, luetică, actinomicotică), care sunt
localizate foarte rar la nivelul sinusului maxilar; tuberculoza poate fi
localizată la mucoasă sau la pereţii sinusului, este însoţită de fistule,
adenopatie cervicală şi focare pulmonare.
60
2.4 Evolutie. Complicatii. Tratament.
Sinuzitele maxilare acute şi cronice se pot complica cu: extinderea
infecţiei la celelalte sinusuri, osteita pereţilor sinusali, osteomielita maxilarului,
abces al orbitei, abces al fosei zigomatice, abces genian. Sinuzita cronică poate fi
punctul de plecare al infecţiei în cadrul bolii de focar.
Tratament. Profilactic, vor fi tratate la timp şi corect toate afecţiunile
dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor superiori. Extracţia acestora se va
face cu manopere blânde, evitându-se presiunile mari intraalveolare. Plăgile
postextracţionale vor fi corect tratate, iar atunci când este indicat chiuretajul
alveolar trebuie să se folosească chiurete bine ascuţite, de dimensiuni
corespunzătoare, evitându-se presiunile exagerate pe pereţii alveolari. Dacă se
produce comunicarea cu sinusul, alveola se va sutura sau se va face chiar plastia
cu un lambou de mucoasă din vecinătate, plaga fiind apoi protejată. În sinuzita
acută dintele cauzal va fi extras. Drenajul sinusului se va asigura prin instilaţii
nazale cu soluţii decongestionante si antiseptice (Rinofug, Fedrocaină, Mentorin,
Bixtonim). Se pot efectua aplicaţii locale de căldură, ultrasunete. Puncţia
sinusală este indicată când ostiumul este obstruat sau când secreţia purulentă
abundentă persistă peste 7 zile. În general se administrează antibiotice din grupa
penicilinelor pe o perioadă suficient de lungă sau un antibiotic indicat de
antibiogramă. Cu un tratament susţinut şi bine condus, fenomenele acute
sinusale se remit în 5-7 zile.
În sinuzita cronică de origine dentară fără comunicare bucosinusală, se va
suprima cauza extrăgând dintele în condiţii de perfectă securitate, rară a perfora
sinusul, sub protecţie de antibiotice. Dacă fenomenele de sinuzită cronică
persistă, se va face cura sinusală. În cazul prezenţei comunicării bucosinusale,
tratamentul este numai chirurgical şi constă în cura radicală a sinusului, urmată
de închiderea orificiului de comunicare în unul sau două planuri. Cura radicală
61
Caldwell-Luc a sinusului maxilar are ca scop îndepărtarea mucoasei sinusului
maxilar, care prezintă fenomene de inflamaţie cronică ireversibilă, şi asigură un
drenaj eficient al cavităţii sinusale.
Tehnica operatorie: asistenta aşează bolnavul în decubit dorsal, cu capul în
uşoară extensie şi rotat de partea medicului.
Anestezia: ideal este ca intervenţia să se execute sub anestezie generală
prin intubaţie endotraheală, asigurând o izolare perfectă a faringelui atât cu
balonetul cât şi cu meşa.
Timpul 1: asistenta îndepărtează cu un depărtător părţile moi
labiogeniene.
Timpul 2: părţile moi labiogeniene sunt decolate cu grijă de către medic,
protejând pachetul vasculo-nervos infraorbitar şi expunând foarte bine fosa
canină.
Timpul 3: trepanarea se face în fosa canină de obicei cu dalta şi ciocanul,
cu care se îndepărtează peretele sinusului pe aproximativ 1 cm.2
Timpul 4: inspecţia cavităţii sinusale, în care se găsesc de regulă puroi şi
polipi destul de sângerânzi. Se aspiră conţinutul purulent din cavitatea sinusală.
Timpul 5: îndepărtarea mucoasei sinusale; pe cât posibil acest act trebuie
realizat astfel încât să fie cât mai puţin traumatizant atât pentru a nu leza vasele
şi nervii dentari care se găsesc în grosimea osului, cât şi pentru a nu produce
leziuni inutile ale pereţilor osoşi.
Timpul 6: realizarea comunicării intersinonasală
Timpul 7: sutura plăgii vestibulare cu fire neresorbabile.
62
2.5 Explorarea imagistică a sinusurilor paranazale.
Radiografia standard - sunt utilizate patru incidenţe pentru explorarea
radiologică a sinusurilor paranazale.
o Incidenţa frunte-nas-placă (Caldwell) pentru explorarea sinusului frontal.
o Incidenţa nas-menton-placă (Waters) pentru studiul maxilarlui şi
etmoidului anterior
o Incidenţa bazei craniului (Hirtz) pune în evidenţă modificări din sfenoid si
etmoidul posterior
o Incidenţa de profil evidenţiază modificările din sinusul frontal, sfenoidal
si maxilar.
Radiografiile standard pot fi utile pentru demonstrarea nivelurilor
hidroaerice din marile sinusuri ale feţei, dar nu sunt în măsură să evidenţieze cu
acurateţe îngroşarea de la nivelul mucoasei sinusale (semn al inflamaţiei
cronice).
Leziunile din sinusul maxilar vizibile în incidenţa Waters pot fi clasificate
în patru tipuri principale:
o tipul 1 – normal;
o tipul 2 – leziune polipoidă izolată sau îngroşare omogenă a
mucoasei antrale sub 4 mm;
o tipul 3 – polipi multipli sau îngroşare omogenă a mucoasei antrale
peste 4 mm cu persistenţa unui spaţiu aerian în cavitatea sinusului;
o tipul 4 – leziuni radiografice majore.
Ecografia - este altă metodă de explorare imagistică a sinusului maxilar.
Prezintă o serie de avantaje precum: metoda simplă de examinare, nedureroasă şi
fără riscuri dar prezintă şi o slabă sensibilitate; o ecografie negativă nu exclude
sub nici un motiv diagnosticul de sinuzită.
63
Tomografia computerizată - faţă de radiografia clasică, examenul CT. are
o sensibilitate mult crescută în depistarea leziunilor etmoidale şi a modificărilor
discrete antrale; în prezent CT. este considerată examinarea imagistică de elecţie
în rinosinuzite.
Dezavantajul examenului CT. constă în costul ridicat şi în iradierea relativ
importantă. Cantitatea de radiaţii la care este expus un pacient în timpul unei
examinări CT. pentru patologie sinusală este de 28 de ori mai mare decât
iradierea din timpul unei examinări radiografice standard.
Rezonanta magnetică nucleară produce imaginile pe baza conţinutului de
apă al ţesuturilor. Avantajul constă în vizualizarea mai bună a ţesuturilor moi;
dezavantajul constă în imposibilitatea de evidenţiere a osului cortical.
Examinarea R.M.N. nu evidenţiază anatomia complicată a etmoidului si a
pasajelor de drenaj sinusal, deci examinarea nu poate constitui un ghid pentru
intervenţia chirurgicală endonazală.
64
CAPITOLUL III
PREZENTAREA CAZURILOR
65
SPITALUL: JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGOVIŞTE SECŢIA: ORL
DOSAR DE ÎNGRIJIRE 1
DATE DE IDENTIFICARE NUMELE: O PRENUME: C VÂRSTĂ: 28 ani SEX: F DOMICILIU: Răzvad LOCALITATEA: Răzvad STRADA: Principală JUDEŢUL: Dâmboviţa
DATE DESPRE SPITALIZARE 1.DATA INTERNĂRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:01 ORA:11:22 2.DATA IEŞIRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:05 ORA:15:02 3.MOTIVELE INTERNĂRII: rinoree, cefalee, disfagie 4.DIAGNOSTIC LA INTERNARE: sinuzită maxilară odontogenă stângă
SITUAŢIA MATERIALĂ LA INTERNARE SITUAŢIA FAMILIALĂ: Căsătorită NR. COPII: 1 SITUAŢIA SOCIALĂ: Buna PROFESIA: Educatoare CONDIŢII DE LOCUIT: Bune
PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA NUME:O.A. ADRESA: Răzvad TELEFON: NUME:O.V. ADRESA: Răzvad TELEFON:
ANTECEDENTE HEREDO – COLATERALE:- mama: HTA, tata Pielonefrită PERSONALE:- FIZIOLOGICE: menarha la 13 ani, un avort , menstruaţii neregulate cu dismenoree - PATOLOGICE : fără importanţă FACTORI DE RISC LEGAŢI DE MODUL DE VIAŢĂ:Condiţii normale
66
EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE Acuzele s-au instalat în urmă cu 2 săptămâni şi s-au agravat la 24 de ore după o intervenţie stomatologică. Se internează de urgenţă pentru diagnostic şi tratament. TEGUMENTE ŞI MUCOASE- normal colorate ŢESUT CELULAR SUBCUTANAT- normal reprezentat SISTEM LIMFOGANGLIONAR- nepalpabil SISTEMUL OSTEO-ARTICULAR- integru, mobil SISTEMUL MUSCULAR- funcţional APARATUL RESPIRATOR- torace simetric, normal conformat, murmur vascularizat, sonoritate pulmonara APARATUL CARDIO-VASCULAR- soc apexian prezent in spatiul V intercostal stang, T.A -120/80 mm/Hg APARATUL DIGESTIV- in limite normale APARATUL UROGENITAL- rinichi nedurerosi la palpare, mictiuni fiziologice S.N.C. şi organe de simţ- orientat temporo-spatial, reflexe osteo-tendinoase prezente, normale
PRESCRIPŢII MEDICALE TRATAMENT: Ampicilină Cps. 500mg 3/zi per os, Metronidazol Tb. 250mg 4/zi per os, Diclofenac Draj. 50mg 3/zi per os, EXAMINĂRI (examene de laborator) -recolatare urina pentru examenul de laborator :
- albumină: absent - glucoză: absent - densitate: 1011 - pH: usor acid - pigmenţi biliari: absent - urobilină: absent - celule epiteliale: rare celule epiteliale plate - leucocite: absent
-recoltare sange pentru examneul de laborator: - VSH: 1h=32 - Hemoglobina: 13,2g% - Hematocrit: 37,4 g% - Leucocite: 8800 - VDRL: negativ - TS: 3 min - TC: 8,3 min
67
OBSERVARE INIŢIALĂ SITUAŢIA LA INTERNARE: ÎNĂLŢIME: 165 cm
GREUTATE: 68 kg T.A.: 120/80 mm/Hg PULS: 75 puls/min TEMPERATURĂ: 37˚C RESPIRAŢIE: 16 resp/mi VĂZ: bun AUZ: bun
NEVOI FUNDAMENTALE
1.A RESPIRA: puls: 75b/min, respiraţie: 16 resp/min , TA: l20/80mm Hg T: 37grade C, torace normal conformat, ambele hemitorace participă simetric la mişcările respiratorii, nu fumează, vibraţii vocale normal transmise, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular prezent, şoc apexian - sp.5 intercostal stânga, zgomote cardiace ritmice, rinoree, secreţii în fose 2.A MÂNCA: înălţime: 1,65m, greutate: 68kg, orarul meselor este regulat abdomen suplu, elastic, nedureros la palpare, nu prezintă aversiuni pentru unele medicamente sau alimente, prezintă leziuni ale cavităţii bucale: comunicare alveolo-sinusală stângă. 3.A ELIMINA: micţiuni spontane, fiziologice (4-5 micţiuni/zi), materii fecale de culoare şi aspect normal, transpiraţii în limite normale sau uşor crescute 4.A SE MIŞCA: sistem osteo-articular integru, mobil, sistem conjunctivo-adipos slab reprezentat, sistem muscular bine reprezentat, amplitudinea mişcărilor este corespunzătoare 5.A DORMI, A SE ODIHNI: uşoară alterare a acestei nevoi cauzată de anxietatea legată de boală, doarme în medie 7 -8 ore/zi 6.A SE ÎMBRĂCA, A SE DEZBRĂCA: prezintă interes pentru o ţinută curată şi adecvată, nu necesită ajutor în satisfacerea acestei nevoi, alege vestimentaţia corespunzătoare în funcţie de circumstanţe 7.A-ŞI MENŢINE TEMPERATURA ÎN LIMITE NORMALE: temperatura: 38,2 grade Celsius, e îmbracă corespunzător în funcţie de temperatura mediului înconjurător, la temperaturi ridicate consumă 1,5-2 l lichide/zi 8.A FI CURAT, A-ŞI PROTEJA TEGUMENTELE: prezintă tegumente, fanere normal colorate, părul este curat, îngrijit şi pieptănat , unghiile sunt curate şi îngrijite, pacienta poate să-şi efectueze singură igiena corporală şi cea buco-dentară
68
9.A EVITA PERICOLELE: uşoară instabilitate psihică datorită anxietăţii faţă de boală,nu prezintă tentative de suicid, nu prezintă tulburări vizuale, olfactive, auditive, tactile 10.A COMUNICA: pacienta este comunicativă, gesturile sunt în concordanţă cu mesajul verbal, este în relaţii bune cu familia, prietenii,limba vorbită şi scrisă este româna. 11.A-ŞI PRACTICA RELIGIA: religia este ortodoxă, participă la slujbele religioase în fiecare săptămâna, nu percepe boala ca o pedeapsă şi acceptă ajutorul echipei de îngrijire 12.A SE RECREEA: în timpul liber face plimbări în parc, iese cu prietenii îşi ajută părinţii, urmăreşte emisiunile preferate: emisiuni sportive, filme, ştiri 13.A FI UTIL: pacienta este preocupată să fie cât mai utilă în familie şi vrea să-şi ajute foarte mult părinţii; este mulţumită de sine 14.A ÎNVĂŢA SĂ-ŞI MENŢINĂ SĂNĂTATEA: este preocupată de consecinţele bolii asupra organismului; doreşte să afle cât mai multe despre starea sa de sănătate; este dispusă să coopereze la toate tehnicile la care este supusă. ALERGIC LA: -
ASPECTE PSIHOLOGICE 1.STAREA DE CONŞTIENŢĂ: Normală 2.COMPORTAMENT: Normal 3.MOD DE INTERNARE:SINGUR:X FAMILIA: ALŢII: 4.PARTICULARITĂŢI: -
ASPECTE SOCIOLOGICE MOD DE VIAŢĂ:SINGUR: DE FAMILIE: X ALTUL: MEDIUL (HABITAT):RURAL: X URBAN: OCUPAŢII, LOISIRURI:- PARTICULARITĂŢI:- PROBLEME SOCIALE: nu are
INTERPRETAREA DATELOR NEVOI NESATISFĂCUTE: de a respira, de a manca, de a dormi, de a-si mentine temperatura in limite normale, de a se recreea
69
POSIBILITĂŢI DE ÎNGRIJIRE 1.VINDECARE: Da 2.STABILIZARE, AMELIORARE: 3.AGRAVARE:
OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE OBIECTIVE GLOBALE: Ca pacientei să-i fie satisfăcute cele 14 nevoi. OBIECTIVE SPECIFICE:
- înlăturarea anxietăţii - ameliorarea respiraţiei - diminuarea durerii - înlăturarea problemelor dentare - pacienta să cunoască necesitatea unei alimentaţii corespunzătoare - înlăturarea insomniei - pacienta să aibă un somn liniştit cu o durată medie de 6-7 ore - pacienta să aibe temperatura în limite normale - să fie hidratată corect
COMPORTAMENT AŞTEPTAT, ÎN CE INTERVAL
Pe toată perioada spitalizării, pacienta s-a comportat normal.
MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII Nu au existat momente dificile internării!
EPICRIZĂ, RECOMANDĂRI EXTERNARE Pacientă internată cu rinoree, cefalee, disfagie. La examenul obiectiv se constată secreţii în fose, pituitară congestivă, comunicare alveolo-sinusală. Analizele sunt în limite normale. Se practică cura radicală a sinusului Caldwell-Luc, având evoluţie postoperatorie bună. Se asociază tratament antibiotic, analgezic, antiinflamator
MOD DE EXTERNARE MOD DE EXTERNARE: SINGUR: X CU FAMILIA: ALTUL: MIJLOC DE TRANSPORT: Propriu SALVARE
70
Ziua de boală
Problema pacientului
Obiective Intervenţii autonome si delegate Evaluare
01.03.2013 - anxietate legată de dificultatea de respiraţie, de operaţia chirurgicală - respiraţie dificilă legată de obstrucţia nazală, rinoree
- înlăturarea anxietăţii - ameliorarea respiraţiei
- explicarea manoperelor şi tratamentelor ce vor fi efecuate - aspirarea secreţiilor din cavitatea nazală - încurajarea exprimării sentimentelor.
- pacienta respiră normal - nu mai prezintă anxietate
02.03.2013 - alimentaţie deficitară legată de durere, dentiţie cu lipsuri
- diminuarea durerii - înlăturarea problemelor dentare - pacienta să cunoască necesitatea unei alimentaţii corespunzătoare
- administrarea medicaţiei antialgice prescrisă de către medic: Ampicilină Metronidazol Diclofenac - observarea orarului meselor pacientei, cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate
- pacienta cunoaşte necesitatea rezolvării problemelor dentare - se alimentează corespunzător - nu mai prezintă dureri
03.03.2013 - anxietate legată de starea de boală, uşoară insomnie cauzată de rinoree, obstrucţie nazală.
- diminuarea anxietăţii - înlăturarea insomniei - pacienta să aibă un somn liniştit cu o durată medie de 6-7 ore
- dentificarea cauzelor (frică, febră, rinoree) - relaxare înaite de culcare, activităţi plăcute, relaxante
- pacienta este mai liniştită, mai odihnită - are un somn bun cu o durată corespunzătoare
71
04.03.2013 - anxietate, disconfort legat de temperatura crescută - uşoară deshidratare datorită transpiraţiilor
- pacienta să aibe temperatura în limite normale - să fie hidratată corect
- administrarea medicaţiei prescrise de medic - hidratare corectă prin administrarea de lichide - schimbarea mai des a lenjeriei
- pacienta are temperatura în limite normale - este hidratată corect - prezintă tegumente curate şi integre
05.03.2013 - alterarea nevoii legată de durere, starea de boală - anxietate legată de intervenţia chirurgicală
- pacienta să fie mai relaxată - diminuarea durerii şi a anxietăţii
- încurajarea exprimării sentimentelor - administrarea medicaţiei antialgice prescrisă de medic - explicarea intervenţiei chirurgicale la nivelul ei de înţelegere - programarea vizitelor postoperator
- pacientul va fi mai relaxat - durerea s-a diminuat în intensitate - creşte încrederea în echipa de îngrijire
72
Pregătirea preoperatorie:
- pentru a asigura confortul pacientei şi încrederea sa în echipa de îngrijire, încă de la internarea sa în secţia de ORL i-am făcut cunoscute sala de tratament, sala de mese, grupul sanitar, am condus-o în salon unde i-am făcut cunoştinţă cu celelalte paciente. I-am explicat pacientei intevenţia chirurgicală la care va fi supusă, procedurile ce vor fi făcute, pentru a o linişti şi a diminua anxietatea determinată de starea de boală. I-am urmărit, măsurat şi notat în foaia de temperatmă valorile funcţiilor vitale:
o P=75 b/min
o TA=120/80 mm Hg
o T=37 grade Celsius
o R=16 resp./min
73
Data Interventii Denumire produse
Tratament Forma de prezentare
Mod de administrare Cantitate
01.03 Internare de urgentă
DNF Ampicilină Metronidazol Diclofenac
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg
Per os Per os Per os
3/zi 4/zi 3/zi
02.03 Operatie DNF Ampicilină Metronidazol Diclofenac Adrenalină Gelaspon Mialgin Etamsilat Xilină Glucoză Fitomenadion
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg Fiolă Fiolă Fiolă Fiolă Fiolă Fiolă
Per os Per os Per os Local Local Iv Iv Local Iv Iv
3/zi 4/zi 3/zi 1 1 2 2 1 1
03.03 Evolutie bună
DNF Ampicilină Metronidazol Diclofenac
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg
Per os Per os Local
3/zi 4/zi 3/zi
04.03 Se detamponează Toaletă nazală
DNF Ampicilină Metronidazol Diclofenac
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg
Per os Per os Local
3/zi 4/zi 3/zi
05.03 Externare
74
Interventia chirurgicală. Cura radicală a sinusului maxilar tip Caldwell-Luc Anestezia:
- preanestezie: Mialgin si Romergan - anestezie de contact cu cocaină sol. 5% în meatul mijlociu şi inferior - anestezie tronculară a nervului maxilar (in fosa pterigo-maxilară după
procedeul Artemi) - anestezie locală la nivelul fosei canine cu xilină 1 % adrenalinată
Operaţia: - incizia orizontală cu bisturiul până la os de circa 4 cm., în şanţul gingivolabial superior. Decolarea cu răzuşe (protejată de compresă) a ţesuturilor moi la nivelul fosei canine cu punerea în evidenţă a pachetului vasculo-nervos infraorbitar.
Trepanarea sinusului maxilar la nivelul fosei canine cu dalta şi ciocanul, apoi cu pensa Citelli lărgirea orificiului în toate sensurile păstrând un lizereu osos pentru pachetul infraorbitar.
Se constată la nivelul sinusului maxilar: molar inclavat la nivelul sinusului, mucoasă sinusală foarte îngroşată, secreţii purulente.
Se aspiră conţinutul lichidian şi cu decolatorul dublu Freer (angulat la 45 şi 90 grade ), se decolează din aproape în aproape mucoasa sinusală patologică de pe toţi pereţii cavităţii, după care se extrage întreg conţinutul.
Hemostază locală cu comprese de tifon, lavaj cu ser fiziologic călduţ. Se creează apoi cu dalta şi ciocanul comunicarea intersinuso-nazală la
nivelul porţiunii antero-inferioare a meatului inferior cu îndepărtarea fragmentului osos, comunicare prin care se plasează în sinus un tub de dren din polietilenă (trusă perfuzie ), care se fixează cu leucoplast latero - facial şi frontal de partea opusă.
Antibiotice pulvis local după recontrolul hemostazei cavităţii. Închiderea plăgii operatorii cu fire de catgut.
Pansament steril în şanţul gingivo-labial superior. După terminarea operaţiei am condus pacienta în salon, am ajutat-o să se
aşeze în pat şi am supravegheat-o permanent. Am măsurat şi urmărit valorile funcţiilor vitale şi am comunicat cu pacienta în legătură cu starea şi evoluţia bolii. Am solicitat pacientei să coopereze în continuare la ingrijirile ce i se dau.
De asemenea, am permis famiiiei să stea cu pacienta imediat după operaţie, aceasta liniştind-o şi mai mult pe pacientă. Epicriză: pacientă internată cu rinoree, cefalee, disfagie. La examenul obiectiv se constată secreţii în fose, pituitară congestivă, comunicare alveolo-sinusală.
Analizele sunt în limite normale.
75
Se practică cura radicală a sinusului Caldwell-Luc, având evoluţie postoperatorie bună.
Se asociază tratament antibiotic, analgezic, antiinflamator. Evaluare:
- starea pacientei şi evoluţia postoperatorie este bună - pacienta nu mai prezintă rinoree, cefalee, secreţii în fosele nazale,
durere. In urma controlului efectuat de medic se decide externarea pe data de
05.03.2013
76
SPITALUL: JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGOVIŞTE SECŢIA: ORL
DOSAR DE ÎNGRIJIRE 2
DATE DE IDENTIFICARE NUMELE: M PRENUME: V VÂRSTĂ: 35 SEX: M DOMICILIU: Aninoasa LOCALITATEA: Aninoasa STRADA: Aleea Sinaia, nr. 123 JUDEŢUL:Dâmboviţa
DATE DESPRE SPITALIZARE 1.DATA INTERNĂRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:03 ORA:12:22 2.DATA IEŞIRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:07 ORA:14:32 3.MOTIVELE INTERNĂRII: rinoree, cefalee, obstrucţie nazală 4.DIAGNOSTIC LA INTERNARE: sinuzită maxilară odontogenă dreaptă
SITUAŢIA MATERIALĂ LA INTERNARE SITUAŢIA FAMILIALĂ:Căsătorit NR. COPII: 3 SITUAŢIA SOCIALĂ:Bună PROFESIA:Inginer CONDIŢII DE LOCUIT:Condiţii bune
PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA NUME:M.E. ADRESA:Aninoasa TELEFON: NUME:M.R. ADRESA:Târgovişte TELEFON:
ANTECEDENTE HEREDO – COLATERALE:- fără importanţă PERSONALE:- FIZIOLOGICE: apendicită la 8 ani - PATOLOGICE: fără importanţă FACTORI DE RISC LEGAŢI DE MODUL DE VIAŢĂ:Condiţii bune de viaţă
77
EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE Acuzele s-au instalat în urmă cu 15 zile după o extracţie dentară Face tratament în ambulator fără rezultat Se internează pentru diagnostic si tratament TEGUMENTE ŞI MUCOASE- normal colorate, calde ŢESUT CELULAR SUBCUTANAT- bine reprezentat SISTEM LIMFOGANGLIONAR- nepalpabil SISTEMUL OSTEO-ARTICULAR- integru, mobil SISTEMUL MUSCULAR- bine reprezentat APARATUL RESPIRATOR- torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, rinoree, obstrucţie nazală APARATUL CARDIO-VASCULAR- soc apexian in spatiul V intercostal stang APARATUL DIGESTIV- abdomen suplu, elastic, nedureros la palpare , prezintă leziuni ale cavităţii bucale: comunicare alveolo-sinusală dreaptă, dentitie cu lipsuri APARATUL UROGENITAL- micţiuni spontane fiziologice (4-5 micţiuni/zi) S.N.C. şi organe de simţ-normal
PRESCRIPŢII MEDICALE TRATAMENT: Oxacilină Cps. 500mg 3/zi, Ampicilină Cps. 500mg 4/zi, Metronidazol Tb. 250mg 4/zi, Diclofenac Draj 50mg 3/zi, Fenosept Draj. 50mg 5/zi EXAMINĂRI (examene de laborator) Recoltare sânge pentru examene de laborator:VSH-1h=32, 2h=65mm, Hb-15,3g%, Ht-46,6g%, Leucocite-8100, VDLR-negativ, TS-3min, TC-8,3min REGIM- ---
OBSERVARE INIŢIALĂ SITUAŢIA LA INTERNARE: ÎNĂLŢIME: 185 cm GREUTATE: 95 kg T.A.: 130/80 mm/Hg PULS: 76 puls/min TEMPERATURĂ: 37,6˚C RESPIRAŢIE: 16 resp/min VĂZ: bun AUZ: bun
78
NEVOI FUNDAMENTALE 1.A RESPIRA: respiraţie îngreunată datorită obstrucţiei rinoree, obstrucţie nazală, secreţii în fosa nazală 2.A MÂNCA: nu prezintă aversiuni faţă de unele medicamente sau alimente abdomen suplu, elastic, nedureros la palpare; prezintă leziuni ale cavităţii bucale: comunicare alveolo-sinusală dreaptă; dentitie cu lipsuri 3.A ELIMINA: micţiuni spontane fiziologice (4-5 micţiuni/zi); materii fecale de culoare şi aspect normal; transpiraţii în limite normale 4.A SE MIŞCA: amplitudinea mişcărilor: mers, tonus, forţă musculară corespunzătoare 5.A DORMI, A SE ODIHNI: doarme în medie 6-7 ore pe noapte; în ultimul timp prezintă o uşoară insomnie şi anxietate legate de starea de boală; pacientul cunoaşte necesităţile de somn ale organismului 6.A SE ÎMBRĂCA, A SE DEZBRĂCA: pacientul se îmbracă şi se dezbracă singur, fără ajutor; prezintă interes pentru o ţinută curată şi adecvată; alege vestimentaţia în funcţie de circumstanţe 7.A-ŞI MENŢINE TEMPERATURA ÎN LIMITE NORMALE: temperatura: 37,6˚C; la temperaturi scăzute bea lichide calde, se îmbracă corespunzător; la temperaturi ridicate face duşuri mai reci, se hidratează adecvat şi caută refugiuri în locuri răcoroase 8.A FI CURAT, A-ŞI PROTEJA TEGUMENTELE: pacientul poate să-şi efectueze singur igiena corporală precum şi pe cea buco-dentară; prezintă tegumente, fanere normal colorate, calde mucoasa pituitară congestivă; părul este curat, îngrijit; îşi rade barba regulat 9.A EVITA PERICOLELE: uşoară labilitate fizică şi psihică datorită anxietăţii faţă de boală şi evoluţia bolii; nu prezintă tulburări vizuale, olfactive, tactile nu prezintă tentative de suicid 10.A COMUNICA: pacientul nu prezintă dificultăţi de comunicare limba vorbită şi scrisă este româna; este în relaţii bune cu familia 11.A-ŞI PRACTICA RELIGIA: este de religie ortodoxă; nu percepe boala ca o pedeapsă; nu este împotriva altor religii 12.A SE RECREEA: în timpul liber pacientul face plimbări prin parc, citeşte, îşi vizitează prietenii; urmăreşte emisiunile preferate: ştiri, emisiuni sportive 13.A FI UTIL: pacientul este preocupat să fie cât mai util, atât în cadrul familiei cât şi profesional; solicită şi acceptă ajutor; se consideră mulţumit de sine 14.A ÎNVĂŢA SĂ-ŞI MENŢINĂ SĂNĂTATEA: este preocupat şi interesat să afle cât mai multe despre starea sa de sănătate , este dispus să coopereze la toate tehnicile la care este supus şi înţelege necesitatea acestora; este preocupat de consecinţele acestei boli asupra organismului
79
ASPECTE PSIHOLOGICE 1.STAREA DE CONŞTIENŢĂ: Normală 2.COMPORTAMENT:Normal 3.MOD DE INTERNARE:SINGUR:X FAMILIA: ALŢII: 4.PARTICULARITĂŢI: Nu are
ASPECTE SOCIOLOGICE MOD DE VIAŢĂ:SINGUR: DE FAMILIE: X ALTUL: MEDIUL (HABITAT):RURAL: X URBAN: OCUPAŢII, LOISIRURI:- PARTICULARITĂŢI:Nu are PROBLEME SOCIALE:Nu are
INTERPRETAREA DATELOR NEVOI NESATISFĂCUTE:de a avea o buna circulatie, de a manca, de a dormi. de a-si mentine temperatura corpului in limite normale, de a se recrea.
POSIBILITĂŢI DE ÎNGRIJIRE 1.VINDECARE:X 2.STABILIZARE, AMELIORARE: 3.AGRAVARE: 4.DECES: OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE OBIECTIVE GLOBALE:Pacientului să-i fie satisfăcute cele 14 nevoi OBIECTIVE SPECIFICE:
îmbunătăţirea respiraţiei înlăturarea factorilor care îngreunează respiraţia - pacientul să cunoască necesitatea unei alimentatii adecvate - înlăturarea durerii - pacientul să înţeleagă necesitatea rezolvării problemelor dentare - înlăturarea insomniei, pacientul să aibă un somn liniştit cu durată
medie de 6-7 ore - pacientul să aibă temperatura în limite normale - să fie hidratat corect
COMPORTAMENT AŞTEPTAT, ÎN CE INTERVAL
Pe toată perioada spitalizării atat pacientul cat si organismul acestuia au raspuns pozitiv investigatiilor si tratamentului administrat de personalul medical
80
MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII -recoltarea probelor de sange -administratea medicatiei
EPICRIZĂ, RECOMANDĂRI EXTERNARE Pacient în vârstă de 35 de ani se internează pentru următoarea simptomatologie: rinoree, cefalee, obstructie nazală, tumefactie periorbitară dreaptă. La examenul obiectiv se constată pituitară congestivă, secreţii în fose, comunicare alveolo-sinusală dreaptă. Investigaţiile de laborator relevă un sindrom intlamator: VSH-32 mm. În urma examenului clinic şi a investigaţiilor de laborator se stabileşte diagnosticul de sinuzită maxilară odontogenă dreaptă. S-a administrat tratament local, antibiotic (Ampicilină, Metronidazol) şi antiinflamator. S-a externat în stare ameliorată cu recomandările: -evitarea intemperiilor şi control în policlinică
MOD DE EXTERNARE MOD DE EXTERNARE: SINGUR: X CU FAMILIA: ALTUL: MIJLOC DE TRANSPORT: Propriu SALVARE
81
Ziua de boală
Problema pacientului Obiective Intervenţii autonome si delegate
Evaluare
03.03.2013 - anxietate cauzată de respiraţie dificilă - respiraţie dificilă cauzată de obstrucţia nazaIă, rinoree, secretii în fosa nazală dreaptă.
- îmbunătăţirea respiraţiei - înlăturarea factorilor care îngreunează respiraţia
- aspirarea secreţiilor nazale - umidificarea aerului inspirat
- diminuarea anxietăţii legată de respiraţia dificilă - ameliorarea respiraţiei
04.03.2013 - alimentaţie dificilă legată de durere, dentiţie cu lipsuri.
- pacientul să cunoască necesitatea unei alimentatii adecvate - înlăturarea durerii - pacientul să înţeleagă necesitatea rezolvării problemelor dentare
- administrarea medicamentelor prescrise de medic: antialgice se supraveghează pacientul cum se alimentează - se urmăreşte cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate - se însoţeşte pacientul în cabinetul de stomatologie
- pacientul se alimentează adecvat - pacientul cunoaşte necesitatea rezolvării problemelor dentare - pacientul nu mai prezintă durere
05.03.2013 - uşoară insomnie legată de cefalee, rinoree, obstrucţie nazală - anxietate legată de starea de boală
- diminuarea anxietăţii - înlăturarea insomniei, pacientul să aibă un somn liniştit cu durată medie de 6-7 ore
- se informează pacientul despre boala sa - se explică necesitatea intervenţiilor - se administrează medicaţia prescrisă de medic: anxiolitice
- diminuarea anxietăţii - pacientul este mai liniştit, se odihneşte mai bine - pacientul cunoaşte boala sa şi înşelege necesitatea tehnicilor aplicate.
82
06.03.2013 - disconfort legat de temperatura crescută - uşoară deshidratare
- pacientul să aibă temperatura în limite normale - să fie hidratat corect
- administrarea medicamentelor prescrise de medic: antitermice - hidratarea corectă prin administrarea de lichide per os - schimbarea mai des a lenjeriei de corp din cauza transpiraţiei
- pacientul are temperatura în limite nonnale - este hidratat adecvat - are tegumente curate şi integre
07.03.2013 - alterarea nevoii legate de durere, stare de boală
- relaxarea pacientului - diminuarea durerii
- administrarea medicamentelor prescrise de medic - învăţarea pacientului a tehnicilor de relaxare - accesul pacientului la programe de relaxări, înot, plimbări, vizionarea emisiunilor preferate
- ameliorarea durerii - pacientul este liniştit, relaxat, bine dispus
83
Alte interventii în scopul de a asigura confortul pacientului Încă de la internarea în secţia ORL i-am făcut cunoscute:
- sala de tratament - sala de mese - grupul sanitar - l-am condus în salon unde i-am făcut cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi - i-am măsurat, urmărit şi notat în foaia de temperatură valorile funcţiilor
vitale: o P=76 b/min o TA=130/80 mmHg o T=3 7,6˚C o R=16 resp./min
84
Data Interventii Denumire produse
Tratament Forma de prezentare
Mod de administrare Doza
03.03.13 Internare ORL
Dezinfectie nazo-faringiană Oxacilină
Cps. 500mg
Per os
3/zi
04.03.13 Analize DNF Ampicilină Metronidazol Diclofenac
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg
Per os Per os Per os
4/zi 4/zi 3/zi
05.03.13 Toaletă nazală
Ampicilină Metronidazol Diclofenac Fenosept
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg Tb. 0,3mg
Per os Per os Per os Local
4/zi 4/zi 3/zi 5/zi
06.03.13 Toaletă nazală
Ampicilină Metronidazol Diclofenac Fenosept
Cps. 500mg Tb. 250mg Draj. 50mg Tb. 0,3mg
Per os Per os Per os Local
4/zi 4/zi 3/zi 5/zi
07.03.13 Externare
85
SPITALUL: JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGOVIŞTE SECŢIA:ORL
DOSAR DE ÎNGRIJIRE 3
DATE DE IDENTIFICARE NUMELE: M PRENUME:L VÂRSTĂ: 29 SEX: M DOMICILIU: Târgovişte LOCALITATEA: Târgovişte STRADA: Bulevardul Castanilor, nr 33 JUDEŢUL:Dâmboviţa
DATE DESPRE SPITALIZARE 1.DATA INTERNĂRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:11 ORA:09:22 2.DATA IEŞIRII: ANUL:2013 LUNA:03 ZIUA:15 ORA:13:33 3.MOTIVELE INTERNĂRII: jenă respiratorie stângă, cefalee fronto-maxilară mai puternică pe partea dreaptă, rinoree, nevralgie dentară, disfonie, tuse 4.DIAGNOSTIC LA INTERNARE: rinosinuzită maxilară dreaptă odontogenă
SITUAŢIA MATERIALĂ LA INTERNARE SITUAŢIA FAMILIALĂ:Necăsătorit NR. COPII:- SITUAŢIA SOCIALĂ: Bună PROFESIA:Director magazin CONDIŢII DE LOCUIT:Bune
PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA NUME:S.P. ADRESA:Târgovişte TELEFON: NUME:M.I. ADRESA:Târgovişte TELEFON:
ANTECEDENTE HEREDO – COLATERALE:-mama:ulcer, tata:HTA PERSONALE:- FIZIOLOGICE: neagă - PATOLOGICE: neagă FACTORI DE RISC LEGAŢI DE MODUL DE VIAŢĂ:Condiţii bune de viaţă
86
EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE Pe fondul unor focare de infecţie radiculare, în partea dreaptă apar acuze rinosinuzale. Rinoree, cacosmie, cefalee frontomaxilară legată şi de expunerea la intemperii, dar nu face până în prezent nici un tratament sau consult de specialitate. Se prezintă la medicul ORL pentru tratament şi diagnostic. TEGUMENTE ŞI MUCOASE- tegumente, fanere normal colorate ŢESUT CELULAR SUBCUTANAT- bine reprezentat SISTEM LIMFOGANGLIONAR- nepalpabil SISTEMUL OSTEO-ARTICULAR- integru, mobil SISTEMUL MUSCULAR- bine reprezentat APARATUL RESPIRATOR- rinoree, jenă respiratorie stângă cauzată de deviaţia de sept stâng APARATUL CARDIO-VASCULAR- in limite normale APARATUL DIGESTIV- in limite normale APARATUL UROGENITAL- mictiuni fiziologice S.N.C. şi organe de simţ- in limite normale
PRESCRIPŢII MEDICALE TRATAMENT: Paracetamol sinus Tb 500 3/zi, Fenosept Tb 500 5/zi, Clorfeniramin Draj. 20mg 1/zi, Ampicilină Cps. 500mg 4/zi, Bromhexin Draj. 8mg 3/zi, Moldamin Fl. 1.200.000 1/zi EXAMINĂRI (examene de laborator) - Rx. pulmonar - Radiografie sinusuri - Tratament stomatologic (extractie 12,15) REGIM:-
OBSERVARE INIŢIALĂ SITUAŢIA LA INTERNARE: ÎNĂLŢIME: 170 cm
GREUTATE: 75 kg T.A.: 100/60 mm/Hg PULS: 68 puls/min TEMPERATURĂ: 38,5˚C RESPIRAŢIE: 16 resp/min VĂZ: bun AUZ: bun
87
NEVOI FUNDAMENTALE 1.A RESPIRA: torace normal conformat , rinoree, jenă respiratorie stângă cauzată de deviaţia de sept stâng, fumător 2.A MÂNCA: orarul meselor este neregulat, nu prezintă aversiuni faţă de unele medicamente sau alimente, dentiţie cu lipsuri, carii multiple 3.A ELIMINA: micţiuni spontane fiziologice, transpiraţii în limite normale materii fecale de culoare şi aspect normal 4.A SE MIŞCA: sistem osteoarticular integru, mobil, sistem muscular bine reprezentat, amplitudinea mişcărilor este corespunzătoare 5.A DORMI, A SE ODIHNI: doarme în medie 6-7 ore/zi, în prezent există o alterare a acestei nevoi datorită durererii şi anxietătii legate de boală. 6.A SE ÎMBRĂCA, A SE DEZBRĂCA: nu necesită ajutor în satisfacerea acestei nevoi , pacientul are o ţinută vestimentară adecvată, curată, alege vestimentaţia în funcţie de circumstanţe, temperatura ambientală 7.A-ŞI MENŢINE TEMPERATURA ÎN LIMITE NORMALE: temperatura: 38,5 grade Celsius, la temperaturi ridicate consumă 1,5-2 1 lichide/zi 8.A FI CURAT, A-ŞI PROTEJA TEGUMENTELE: pacientul poate să-şi efectueze singur igiena corporală şi pe cea buco-dentară, prezintă tegumente, fanere normal colorate, nu prezintă leziuni la nivelul tegumentelor 9.A EVITA PERICOLELE: nu prezintă tentative de suicid, nu prezintă tulburări vizuale, olfactive, auditive sau tactile, uşoară instabilitate psihică legată de anxietate şi durere 10.A COMUNICA: pacientul este comunicativ, cooperant, este în relaţii bune cu familia şi prietenii, gesturile sunt în concordanţă cu mesajul verbal 11.A-ŞI PRACTICA RELIGIA: nu percepe boala ca o pedeapsă şi acceptă ajutorul echipei de îngrijire, religia este ortodoxă, nu este împotriva altor religii 12.A SE RECREEA: în timpul liber îşi ajută părinţii, iese cu prietenii, urmăreşte emisiunile preferate 13.A FI UTIL: pacientul este preocupat să fie cât mai util în familie, este mulţumit de sine 14.A ÎNVĂŢA SĂ-ŞI MENŢINĂ SĂNĂTATEA: doreşte să ştie cât mai multe despre starea sa de boală şi este dispus să coopereze la toate tehnicile la care este supus , este preocupat de consecinţele bolii asupra organismului ALERGIC LA: -
88
ASPECTE PSIHOLOGICE 1.STAREA DE CONŞTIENŢĂ: Normală 2.COMPORTAMENT:Normal 3.MOD DE INTERNARE:SINGUR: X FAMILIA: ALŢII: 4.PARTICULARITĂŢI: nu are
ASPECTE SOCIOLOGICE MOD DE VIAŢĂ:SINGUR:X DE FAMILIE: ALTUL: MEDIUL (HABITAT):RURAL: URBAN:X OCUPAŢII, LOISIRURI: fumător 20 ţigări/zi, 1 cafea/zi, neagă consumul de alcool PARTICULARITĂŢI:Nu are PROBLEME SOCIALE:Nu are
INTERPRETAREA DATELOR NEVOI NESATISFĂCUTE: de a respira, de a mânca, de a dormi, de a-si mentine temperatura in limite normale, de a se recreea
POSIBILITĂŢI DE ÎNGRIJIRE 1.VINDECARE:X 2.STABILIZARE, AMELIORARE: 3.AGRAVARE: 4.DECES:
OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE OBIECTIVE GLOBALE:Pacientului să-i fie satisfăcute cele 14 nevoi OBIECTIVE SPECIFICE:
- ameliorarea respiraţiei - diminuarea sau înlăturarea anxietăţii - diminuarea durerii - rezolvarea problemelor dentare - pacientul să cunoască necesitatea unei alimentaţii corespunzătoare - înlăturarea insomniei, pacientul să doarmă liniştit în medie 6-7 ore/noapte - diminuarea anxietăţii - să aibe temperatura în limite normale - să fie hidratat corect
89
COMPORTAMENT AŞTEPTAT, ÎN CE INTERVAL Pacientul a prezentat un comportament normal pe perioada spitalizării
MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII La radiografia pulmonară:
- desen bronhovascular mai accentuat infrahilar bilateral Radiografia sinusurilor:
- îngroşare mucoasă pe peretele inferior maxilar drept. - voalarea sinusului maxilar stâng
EPICRIZĂ, RECOMANDĂRI EXTERNARE
Pacientul este internat cu jenă respiratorie nazală, cefalee frontomaxilară, rinoree, nevralgie dentară, tuse, disfonie. S-a efectuat consult clinic ORL, radiografie SAT, radiografie pulmonară şi consult stomatologic cu precizarea diagnosticului de specialitate. Hemograma şi VSH-ul sunt în limite normale. La examenul faringian s-a depistat streptococul beta hemolotic. În prezent face tratament cu:
- DNF - antibiotice - antiinflamatoare - antihistaminice - secretolitice respiratorii - moldaminizare - tratament stomatologic: extracţia resturilor radiculare cu evoluţie bună
spre remisiunea cauzelor În urma controlului efectuat de medic se decide externarea pe data de 15.03 cu recomandările:
- concediu medical 7 zile - evitarea intemperiilor - moldaminizare
MOD DE EXTERNARE
MOD DE EXTERNARE: SINGUR: X CU FAMILIA: ALTUL: MIJLOC DE TRANSPORT:Propriu SALVARE
90
Ziua de boală Problema pacientului
Obiective Intervenţii autonome si delegate
Evaluare
11.03.2013 - jenă respiratorie stângă cauzată de deviaţia de sept - respiraţie dificilă legată de rinoree - anxietate legată de dificultatea de respiraţie
- ameliorarea respiraţiei - diminuarea sau înlăturarea anxietăţii
- aspirarea secreţiilor din cavitatea nazală - învăţarea pacientului despre suflarea corectă a nasului - explicarea pacientului despre boala sa - încurajarea exprimării sentimentelor - explicarea manoperelor şi tratamentelor ce vor fi efectuate pe parcursul spitalizării
- pacientul nu mai prezintă anxietate, cooperează cu echipa de îngrijire - pacientul este bine informat despre boala sa - respiraţia este ameliorată
12.03.2013 - alimentaţie legată de durere, dentiţie cu lipsuri
- diminuarea durerii - rezolvarea problemelor dentare - pacientul să cunoască necesitatea unei alimentaţii corespunzătoare
- administrarea medicaţiei antialgice prescrisă de către medic - însoţirea pacientului la cabinetul stomatologic pentru rezolvarea problemelor dentare - alimentarea pacientului la intervale regulate de timp - observarea cantităţii şi calităţii alimentelor consumate
- pacientul nu mai prezintă durere - a înţeles necesitatea rezolvării problemelor dentare - se alimentează corect
91
13.03.2013 - insomnie legată de durere, rinoree, obstrucţie nazală - anxietate cauzată de starea de boală
- înlăturarea insomniei, pacientul să doarmă liniştit în medie 6-7 ore/noapte - diminuarea anxietăţii
- identificarea cauzelor (febră, frison, rinoree, durere) - relaxare înainte de culcare, activităţi plăcute, relaxante - pacientul este sfătuit să consume un măr sau un pahar de lapte sau să vizioneze emisiuni plăcute înainte de culcare
- pacientul este mai liniştit şi odihnit - are un somn bun, continuu, cu o durată corespunzătoare
14.03.2013 - alterarea acestei nevoi datorită prezenţei focarelor dentare şi datorită infecţiei cu streptococ beta hemolitic - anxietate legată de temperatura ridicată uşoară deshidratare datorită transpiraţiilor
- să aibe temperatura în limite normale - să fie hidratat corect - diminuarea anxietăţii
- administrarea medicaţiei antitermice şi antibiotice prescrise de medic - hidratarea corectă prin administrarea de lichide per os (1500-2000 ml/zi) - schimbarea mai des a lenjeriei
- pacientul are temperatura în limite normale - este hidratat corect şi prezintă tegumente curate şi integre
92
15.03.2013 - alterarea nevoii legată de durere, starea de boală, anxietate cauzată de spitalizare, tratamentele efectuate
- pacientul să fie mai liniştit, mai relaxat - diminuarea durerii, anxietăţii
- încurajarea exprimării sentimentelor - administrarea medicaţiei antialgice prescrisă de către medic - permisiunea familiei de a-l vizita mai des pe pacient
- pacientul este mai liniştit, a crescut încrederea în echipa de intervenţie - durerea s-a diminuat în intensitate
Data Interventii Denumire produse
Tratament Forma de prezentare
Mod de administrare Doza
11.03 Consult clinic primar
DNF Paracetamol sinus Fenosept Clorfeniramin Ampicilină Bromhexin
Tb. 500mg Tb. 500mg Draj. 20mg Cps. 500mg Draj. 8mg
Per os Local Per os Per os Per os
3/zi 5/zi 1/zi 4/zi 3/zi
12.03 Rx. pulmonar Radiografie sinusuri Exudat Tratament stomatologic (extractie 12,15)
DNF Paracetamol sinus Fenosept Clorfeniramin Ampicilină Bromhexin Xilină cu adrenalină
Tb. 500mg Tb. 500mg Draj. 20mg Cps. 500mg Draj. 8mg
Per os Local Per os Per os Per os Local
3/zi 5/zi 1/zi 4/zi 3/zi 1
13.03 Toaletă nazală Tratarea streptococului betahemolitic
Idem + Moldamin
Fl. 1.200.000
i.m.
1/zi
14.03 Evolutie bună
Idem + Moldamin
Fl. 1.200.000
i.m.
1/zi
15.03 Externare
94
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA TEHNICILOR
4.1 Efectuarea puncţiei venoase
Puncţia venoasă:reprezintă creearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui act de puncţie. Scop:-explorator-recoltarea sângelui pentru examene de laborator:
biochimice, hematologice,serologice şi bacteriologice. -terapeutic:-administrarea unor medicamente sub forma unor injecţii
şi perfuzii intravenoase;recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale,executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui, sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut, HTA.
Locul puncţiei: venele de la plica cotului (basilica şi ceflica) unde se formează un „M” venos prin anastomozarea lor, venele antebraţului, venele de pe faţa dorsală a mâinii, venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venle jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Materiale necesare:tava medicală acoperită de un câmp steril,alcool,tampoane de vată fixată pe portampon,garou de cauciuc sau bandă Esmarch,casoleta cu comprese sterile, leucoplast, muşama, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, recipienţi de recoltare:eprubete şi flacoane sterilizate,ace de 25-30 mm,seringi de 10 ml.
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului: -Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii. -Se aşează bolnavul în poziţia necesară în funcţie de locul puncţiei.
95
-Se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului.
-Se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă. -Executarea puncţiei. -Se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a
braţului,cu 10-15 cm deasupra locului ales pentru puncţie. -Cu indexul mîinii stângi se palpează locul pentru puncţie. -Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon îmbibat în alcool sau tinctură
de iod. -Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să
rămână cu el închis. -Având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete cu indexul se
fixează amboul acului ataşat. -Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie iar cu policele se
fixează vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi se exercită o compresiune şi o tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine.Dacă vena nu se evidenţiaează se tamponează de câteva ori.
-Se introduce acul în mijlocul venei,în direcţia axului longitudinal al venei cu amboul în sus.
-Nu abordaţi vena din lateral. -Nu introduceţi acul cu bizoul orientat în jos. -Se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1-1,5 cm. -Cu mâna stângă se trage încet pistonul aspirând(sângele trebuie să apară în
seringă). -Se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de
sânge necesară(dacă scopul puncţiei este recoltarea de sânge). -Se desface nodul garoului şi bolnavul deschide pumnul. -Se aplică un tampon de vată uscată peste locul unde este acul şi se retrage
acul printr-o mişcare rapidă. -Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod
care va fi menţinut de bolnav timp de 10-15 min pentru hemostază,poziţia braţului fiind în extensie.
-Se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se retrage în recipientul pregătit.
-Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun. Îngrijirea bolnavului după tehnică -Se efectuează toaleta locală a tegumentului. -Se îndepărtează perna elastică şi muşamaua. -Se schimbă lenjeria dacă este murdară. -Se asigură o poziţie comodă în pat,se supraveghează pacientul.
96
Reorganizarea locului de muncă -Se adună instrumentele utilizate şi se aruncă la container pentru a fi duse la
crematoriu. Pregătirea sângelui recoltat pentru laborator -Se amestecă sângele cu substanţe anticoagulante,în funcţie de felul
analizei(nu se amestecă dacă se fac analize serologice). -Se etichetează flaconul cu datele personale ale bolnavului,data,salonul şi
analiza cerută,nr F.O.,secţia -Se completează buletinul de analize şi se duc probele la laborator. Accidente şi intervenţii A)Hematom(prin internarea sângelui în ţesutul pervenos)-se retrage şi se
comprimă locul puncţiei 1-3 min. B)Străpungerea venei(perforarea peretelui opus)-se retrage acul în lumenul
venei. C)Ameţeli,paloare,lipotimie-se întrerupe puncţia,pacientul se aşează în
decubit dorsal fără pernă,se anunţă medicul.
4.2Administrarea medicamentelor pe cale orală
•Definiţie Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor,acestea
putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire şi gros. •Scop Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor;efecte locale:
favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive protejează mucoasa
97
gastrointestinală,înlocuieşte fermenţii digestive, secreţia gastrică, (în cazul lipsei acestora), dezinfectaeză tubul digestive; efecte generale: medicametele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive,pătrund în sănge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibioticile, vasodilatatoarele, cardiotonicele, sedativele).
•Contraindicaţii Administrarea medicamentelor pe cale orală:medicamentul este inactivat de
secreţiile digestive,medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice,pacientul refuză medicamentele,se impune o acţiune promptă a medicamentelor,madicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă,se impune evitarea circulaţiei portale.
•Forma de prezentare a medicamentelor
Lichide:soluţii,mixture,infuzii,decocturi,tincture,extracte,uleiuri,emulsii;solide:pulberi,tablete,drajeuri,granule,mucilagii.
•Pregătirea administrării medicamentelor Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea
medicamentului respective şi a eventualelor efecte secundare, i se dă în poziţie şezând dacă starea lui permite.Materiale:lingura, linguriţa, pipeta ,sticla,apa, picurătoare, pahar gradat, ceaşcă , ceai, lapte.
•Administrarea medicamentelor Lichide:siropuri,uleiuri,ape minerale,emulsii;se măsoară doza unică cu
paharul, ceaşca de cafea; mixturile, soluţiile,emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa; tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare. Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai,apă sau se administrează ca atare,apoi pacientul bea apă,ceai.
Solidele:tabletele,drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare.Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale(nitroglicerină)se ataşează sub limbă.pulberile divizate în casete amilacee sau capsule cerate se înmoaie înainte caseta în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită.Pulberile nedivizate se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit.Granulele se măsoară cu linguriţa.Unele pulberi se dizolvă în apă,ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii(purgativele saline).
•Reorganizarea Instrumentele folosite se dezinfectează,se spală.
98
4.3 Pregătirea si înregistrarea electrocardiogramei
Electrocardiograma este înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.
Pregătirea pacientului pentru efectuarea electrocardiogramei: - înregistrarea EKG necesita repaus fizic si psihic absolut al bolnavului, care trebuie să se odihnească înainte de înregistrare 10-20 minute; - se explică bolnavului modul de desfăşurare al examinării, vom căuta să-l liniştim, să-i îndepărtăm frica sau tensiunea nervoasă.
-bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze musculature; -membrele superioare sunt aşezate de-a lungul corpului, semiflectate de la cot, uşor in pronaţie, iar membrele inferioare sunt uşor îndepărtate. Trebuie să avem grijă ca pacientul să nu se atingă de partea metalică a patului.
-contactul electric dintre electrozi şi pielea bolnavului se asigură printr-o bucată de tifon înmuiata in soluţie de electrolit sau pastă specială pentru electrozi.
Cei zece electrozi se fixeaza in felul urmator: a) montarea electrozilor pe membre: - roşu pentru mâna dreaptă - galben pentru mâna stângă - negru pentru piciorul drept - verde pentru piciorul stâng
b)montarea electrozilor precordiali V1 - spatiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
99
V2 - spatiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului; V3 - intre V2 si V4 V4 - spatiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară; V5 - la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă; V6 - la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă;
Sunt utilizate trei derivatii bipolare standard ale membrelor: D1 - antebraţ drept-antebraţ stang D2 - antebraţ drept-gambă dreaptă D3 - antebraţ stâng-gambă stângă
După încheierea înregistrării se îndepărteaza electrozii de pe bolnav, se şterge pacientul de pastă. Pe EKG vom nota numele şi prenumele pacientului ,data, ora efectuării, vârsta, T.A., dacă bolnavul a luat medicamente ce pot influenţa înregistrările.
Pe spatele EKG-ului vom nota numele celui care a efectuat înregistrarea. Se notează în foaia de observaţie a bolnavului efectuarea tehnicii şi data.
100
Bibliografie 1. Borundel Corneliu - Manual de medicină internă pentru cadre medii – Ed.
ALL, Bucureşti 1995
2 Titircă Lucreţia - Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2003
3 Titircă Lucreţia - Urgenţele medico-chirurgicale. Sinteze, Ed. Medicală,
Bucureşti 1998
4 Titirca Lucreţia -Explorari functionale si ingrijiri speciale acordate
bolnavului,Breviar Ed.Viata Medicala Romaneasca.Bucuresti 2008
top related