politica agricolă comună (pac)
Post on 18-Jul-2016
18 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Politica Agricolă Comună
Politica Agricolă Comună (PAC) a luat fiinţă în 1963 şi a suferit de atunci cel
puţin trei reforme majore – prima în 1992, a doua în 1999 (Agenda 2000), şi a treia
în iunie 2003 (cu prilejul finalizării negocierilor de aderare a zece noi membrii ai
UE din Estul Europei).
Importanţa PAC este reflectată prin câteva trăsături distincte:
- la momentul lansării PAC, trebuia atenuat şocul unei rate ridicate de ieşire a
forţei de muncă din agricultură. Lobby-ul din agricultură a rămas puternic şi astăzi,
politica agricolă fiind un capitol decizional sensibil;
- PAC este o politică prin excelenţă integraţionistă, în mai mare măsură chiar decât
Piaţa Internă, unde standardele armonizate le-au înlocuit doar în proporţie de circa
10% pe cele naţionale. În ce priveşte PAC, politicile agricole naţionale au fost
înlocuite, pentru marea majoritate a producţiei agricole (peste 90%), de
reglementări comune de funcţionare a pieţelor şi comercializare a produselor;
- PAC este o politică mare consumatoare de resurse financiare. PAC consumă, prin
sistemul complex de subvenţii şi alte stimulente financiare, circa jumătate din
bugetul comun.
Obiectivele politicii agricole comune sunt:
- creşterea eficienţei agricole;
- nivel de trai echitabil pentru fermieri;
- stabilizarea pieţelor agricole;
- asigurarea aprovizionării;
- preţuri rezonabile pentru consumatori.
Principiile PAC sunt :
- o piaţă unică a bunurilor: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole
circulă fără restricţii;
- preferinţa comunitară: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea
Europeană;
- solidaritate financiară între statele membre: măsurile comune sunt finanţate dintr-
un buget comun.
Principalele instrumente ale PAC sunt fondurile structurale, pe de o parte, şi pieţele
reglementate, pe de altă parte. În cadrul pieţelor reglementate, sunt utilizate
sistemele de prelevări variabile, plăţile compensatorii şi ajutorul financiar direct.
Ajutorul financiar direct este forma de politică a venitului cu cele mai puţine
costuri sociale; reforma PAC din 2003 pune accentul pe acest instrument de
intervenţie. Acest suport financiar se va acorda în viitor mai puţin în funcţie de
producţie, ci mai ales în funcţie de îndeplinirea unor norme sanitare şi de mediu.
Componenţa de dezvoltare rurală a PAC a căpătat o atenţie sporită după elaborarea
de către Comisie a documentului strategic Agenda 2000. Sunt două raţiuni majore
care justifică necesitatea unei abordări în această direcţie: proporţia foarte mare –
80% - pe care o deţin suprafeţele agricole relativ la suprafaţa Uniunii Europene,
respectiv obiectivul primordial de coeziune economică şi socială al Uniunii
Europene, a cărui realizare ar deveni utopică fără acordarea atenţiei cuvenite
dezvoltării armonioase a zonelor rurale.
Obiectivele politicii de dezvoltare rurală, definite în Regulamentul Consiliului nr.
1257/17 mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurală, sunt:
- ameliorarea exploataţiilor agricole;
- garantarea siguranţei şi calităţii produselor agricole;
- asigurarea unor niveluri stabile şi echitabile ale veniturilor fermierilor;
- protecţia mediului;
- dezvoltarea de activităţi complementare şi alternative generatoare de locuri de
muncă, pentru a contracara procesul de depopulare a zonelor agricole şi a întări
substanţa economică şi socială a zonelor rurale;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă în zonele rurale şi promovarea
şanselor egale.
Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurală sunt:
- multifuncţionalitatea agriculturii, în sensul unei interpretări mai largi acordate
activităţilor agricole, în plus faţă de rolul tradiţional de furnizor de produse
agricole;
- abordarea multisectorială şi integrată a economiei rurale, în sensul diversificării
activităţilor, creării de surse suplimentare de venit şi ocupare, şi prezervării
patrimoniului rural;
- flexibilitatea financiară în sprijinirea dezvoltării rurale, în sensul descentralizării
deciziei, subsidiarităţii, şi implicării partenerilor locali;
- transparenţa în elaborarea programelor de dezvoltare rurală, bazat pe
simplificarea legislaţiei.
Măsurile de politică de dezvoltare rurală pot fi : însoţitoare (pensionarea anticipată;
agricultura organică; exploatarea zonelor defavorizate) sau de modernizare şi
diversificare a exploataţiilor agricole (investiţii; tragerea fermierilor tineri;
activităţi de formare profesională, în special în domeniile calităţii produselor şi
protejării mediului; conservarea şi protejarea pădurilor; sprijin pentru alte
activităţi: reparcelarea terenurilor, dezvoltarea serviciilor în mediul rural,
renovarea satelor, protejarea patrimoniului, promovarea turismului şi activităţilor
meşteşugăreşti).
Obiectivele РАС ( definite de articolul 39 al Tratatului de la Roma):
Cresterea productivitatii agricole, incurajand modemizarea exploatatiilor;
Garantarea unui standard de viata echitabil populaţiei agricole la paritate cu
alte sectoare de activitate, mai ales, prin creşterea veniturilor celor care
lucreaza în agricultura;
Stabilizarea pieţelor produselor agricole evitând alternanta dintre creşterea si
prăbuşirea preturilor;
Garantarea securităţii aprovizionării cu alimente, la preturi rezonabile pentru
consumatori.
Obiectivele PAC au fost concepute atât în interesul producătorului, cât si al
consumatorului. Dar cum acestea se situeaza adesea în opoziţie, cum este si cazul
diferitelor interese naţionale, PAC a fost realizata pe baza compromisului.
Evoluţia PAC 1958-2013 Pe parcursul acestor 50 de ani, PAC a cunoscut
numeroase schimbări şi reforme importante ce aveau ca scop menţienrea
viabilităţii sectorului agricol, considerat de drept ca fiind unul vital pentru Uniunea
Europeană. Aceste schimbări s-au dovedit necesare datorită schimbărilor sociale şi
economice din cadrul Uniunii Europene determinate de către procesele de
extindere şi de presiunea globalizării. Politica Agricolă Comună (PAC), instituita
în anii ’50, avea iniţial rolul de a încuraja creşterea producţiei agricole, asigurând
totodată o aprovizionare constantă a consumatorilor la preţuri accesibile. Primele
măsuri luate prin această politica au fost: ajutoare financiare pentru restructurarea
agriculturii, subvenţii pentru agricultori şi asigurarea unor preţuri mari pentru
produsele acestora pentru a stimula producţia.
Evoluţia PAC nu a fost însa pe deplin satisfacatoare, astfel, “ La sfârşitul anilor ’80
această politică a devenit victima propriului său succes, distorsionând puternic
piaţa, prin stimularea producţiei intensive peste puterea de absorbţie a pieţei,
creând stocuri considerabile deproduse şi afectând puternic mediul
înconjurător,bunăstarea animalelor şi calitatea alimentelor”, în ceea ce priveşte
evoluţia politicilor de stabilire a preţurilor agricole, în cadrul ţărilor dezvoltate
„ideologia” industrializării a reprezentat factorul determinant în politicile iniţiale
îndreptate către agricultură. „Era universal acceptat că modernizarea poate fi
obtţnuta prin, şi doar prin industrializare”
Măsurile luate de către UE pentru a scăpa de excesul de produse agricole
( export, .depozitarea sau dispersia lor în cadrul UE) au atras cheltuieli bugetare
mari, nu au servit foarte bine intereselor agricultorilor ( mai ales pentru că până în
acel moment 80% din bugetul destinat agriculturii era absorbit în principal de
fermierii mari şi cei mai eficienţi, în detrimentul fermierilor mici, care nu avea
acces la tehnologie şi sfirşeau prin a-şi abandona terenurile.)
Aceste efecte secundare ale PAC au fost suportate de către contribuabilii europeni
care au luat măsuri privind limitarea producţiei agricole, reducerea excedentelor
precum şi o atenţie sporită îndreptată spre agricultura ecologică.
Această perioadă, 1992-1999, în care a avut loc reforma PAC , noua abordare
(Mac Sharry) a avut drept obiective schimbarea măsurilor specifice PAC înainte de
eşecul de la sfârşitul anilor ’80, cum ar fi: orientarea în mai mare măsură a politicii
agricole spre piaţa liberă si reducerea presiunilor asupra bugetului, realizate prin
mecanisme de reducere a preţurilor garantate şi de intervenţie şi acordarea de plăţi
directe compensatorii. Aceste măsuri şi mecanismele prin care au fost făcute
posibile au dus la un succes mult aşteptat al PAC în ceea ce priveşte echilibrarea
cererii şi ofertei pe piaţa comună agricolă şi stabilizarea veniturilor fermierilor.
Un moment important a fost în 1997, în care Consiliul European de la Luxemburg
dorea obţinerea unei competitivităţi dezvoltate atât intern cât şi extern. Astfel,
agricultura europeană trebuia să fie” multifuncţională, sustenibilă, competitivă, să
fie repartizată pe întreg teritoriul european inclusiv în regiunile cu probleme, să
permită garantarea veniturilor echitabile, dar şi un echilibru corect între sectoarele
de producţie cât şi între producători şi regiuni, evitându-se distorsiuni ale
concurenţei”, lucru valabil şi astăzi. ( Barbulescu, cap VII, Politica Agricola
Comuna)
Reformele au făcut posibilă alocarea de fonduri pentru promovarea pe plan
internaţional a produselor competitive şi de calitate, a inovaţiei în domeniul
agriculturii şi al prelucrării alimentelor, precum şi pentru dezvoltarea rurală,
inclusiv pentru diversificarea economiilor rurale, şi deasemenea au fost în
beneficiul unui comerţ mondial mai loial.
întrucât unele probleme întâmpinate la sfârşitul anilor ’80 nu s-au rezolvat pe
parcursul refomele din 1992-1999 s-a propus în cadrul Agendei 2000, ca acestea să
fie intensificate, iar preţurile să poată fi adaptate la cerinţele pieţei mondiale.
Agenda 2000 avea drept scop întărirea sectorului agricol şi silvic şi îmbunătăţiriea
competitivităţii în zonele rurale, protejărea mediului înconjurător şi a patrimoniului
rural. Agenda 2000 este considerata ca fiind una dintre cele mai importante şi
solide reforme a PAC întrucât a dus la elaborarea şi punerea în practică a unei
politici de dezvoltare rurală -globală şi coerentă.
Principalele momente în evoluţia PAC
* 1957. Tratatul la Roma (articolele 38-46, respectiv 32-38 în forma consolidată a
Tratatului)
* 1958. Conferinţa de la Stresa între miniştrii agriculturii din cele şase ţări mţnbre
ale Comunităţii Economice Europene (CEE) pune bazele PAC
1962; primele măsuri de politică agricolă comună: sistemul de preţuri, intervenţia
pe piaţă, prelevări şi cote la import, subvenţii la export
- Perioada anilor ’70; politica orientată preponderent spre susţinerea
veniturilor, CEE devine exportator net de produse agricole, apar surplusuri de
producţie în special la cereale, lapte, came de vită, cheltuielile agricole cresc la cca.
2/3 din bugetul comun
- Perioada anilor ’80: măsuri mai restrictive: introducerea sistemului de cote,
stabilizarea cheltuielilor agricole, scăderea preţurilor garantate, introducerea
schemei de „îngheţare” a terenurilor (set-aside) şi a programelor de extensificare a
producţiei agricole. însă problemele vechi (supraproducţia, cheltuielile bugetare)
persistă şi apar unele noi: dispute comerciale, efecte dăunătoare asupra mediului
datorită caracterului intensiv al producţiei
- 1992: reforma MacSharry: reducerea preţurilor garantate în paralel cu
introducerea de plăţi compensatorii, permanentizarea schemei de „îngheţare” a
terenurilor (set-aside), introducerea primelor măsuri de protejare a mediului şi
pensionare anticipată a fermierilor
- 1986-1994: negocieri în cadrul GATT (runda Uruguay): tarificarea
barierelor non-tarifare, reducerea protecţiei tarifare, reducerea subvenţiilor la
export, introducerea accesului minim garantat pentru produsele agricole în
proporţie de 5% din cererea internă.
- Perioada anilor ’90: lipsă de competitivitate pe pieţele internaţionale
determinată de preţurile mari, proceduri administrative complicate, cheltuielile
agricole în continuare ridicate
- 1999: Consiliul European de la Berlin îşi însuşeşte documentul strategic
Agenda 2000. Noi măsuri de reformă: reducerea mai accentuată a preţurilor de
intervenţie, creşterea plăţilor
directe; importanţă sporită acordată politicii de dezvoltare rurală, care devine
pilonul al doilea al PAC
* Iulie 2002: Comisia analizează stadiul PAC şi propune noi direcţii de reformă
(midrterm review)
- Ianuarie 2003: Comisia propune un pachet de noi măsuri de reformă
- Iunie 2003: Consiliul ajunge la un compromis privind noua reformă a PAC
2005-2007: Noua reformă a PAC va intra în vigoare
top related