Preromantismul românesc

Obiectivele lecţiei:• Să definim fenomenul preromantismul

în contextul epocii de tranziţie;• Să stabilim fondul comun european al

fenomenului;• Să relevăm particularităţile definitorii

ale poeziei preromantice româneşti;• Să comentăm valenţele motivelor

preromantice în creaţia scriitorilor români;

• Să estimăm specificul afirmării preromantismului românesc în raport cu cel european.

Rădăcinile preromantismului

• Preromantismul (sf. sec.XVIII-înc. sec. XIX)

reprezintă un curent de tranziţie de la clasicism la romantism.

• Rădăcinile preromantismului se găsesc în iluminismul european. Cea

mai fertilă în impulsuri înnoitoare este varianta engleză (gîndirea filozofică a lui John Locke), care

fundamentează orientarea senzualistă, dar filozofia stării de

natură a lui J.J. Rousseau. • Dă naştere unei literaturi a

impresiei şi senzaţiei, de esenţă sentimentalistă.

Raporturile preromantism-clasicismD. Popovici: “două curente opuse”.Faguet: “sunt doi fraţi duşmani, care

domină secolul atît succesiv cît şi simultan”.

G.Călinescu afirma: “Clasicismul şi Romantismul sunt două tipuri ideale, inexistente practic în stare genuină”.

Raporturile preromantism-romantismsunt de inrudire: preromanticul e un

romantic “adolescent”, care nu şi-a radicalizat încă stările, atitudinile.

Preromantismul se înfăţişează, prin urmare, ca un amestec de răzvrătire

împotriva clasicismului şi de anticipări ale romantismului; ceea ce îi conferă o relativă autonomie e faptul că el nu mai

e clasicism şi nu e încă romantism.

Secolul al XVIII-lea are o unitate organică:

Trebuie să se ţină seama de sensibilitatea lui Voltaire, la fel ca de

raţionalismul lui Rousseau.

Preromantismul european• Preromantismul englez este situat între 1770 şi 1798:,

„Şcoala Cimitirului”: Ruinele lui Gray, Cugetări nocturne de Young, Poemele lui Ossian.

• Preromantismul german este identificat cu mişcarea Sturm und Drang, care se prelungeşte pînă în 1794:

Herder, Goethe .• Preromantismul francez este intercalat între 1750 şi

aproximativ 1820, delimitarea fenomenului faţă de clasicism fiind mai greu de făcut. Volney, Musset, Vigny.

• În Italia, manifestările preromantice, marchează a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar poartă o amprentă neoclasică. Poemul mormintelor al lui Foscolo. • În ţările din sud-estul Europei, unde clasicismul se manifesta aproape peste un secol, când forţa curentului

se diminuase, preromantismul coexistă cu neoclasicismul.

• În Ţările Române, fenomenul se manifestă în corelaţie cu tendinţele iluministe şi neoclasiciste între 1780-

1840). Nu putem vorbi despre o etapă preromantică.

• Nu se poate vorbi

despre o natură preromantică, or,

lipsesc acele elemente concrete de

individualizare, ci mai degrabă de un cadru, de

o atmosferă preromantică,

atmosferă care se compune, indirect, din

reflexe ale sentimentelor, din stări

de spirit, chiar din perplexităţi şi incertitudini.

• Sentimentalismul – componenta principală a preromantismului.

Unitate în diversitate.Unitatea preromantismului european, determinată de sensibilitatea specifică a sfârşitului de veac şi de

circulaţia motivelor.

Poezia preromanticăîn Anglia, Franţa, Germania,

Italia şi Spania. Antologie poliglotă, traduceri, cuvînt

înainte, prezentări şi note de Teodor Boşca. Ediţie realizată

de Laszlo Alexandru.

Fondul comun al preromantismului

•

• Peisaj dominat de ruine, ceţuri, cimitire şi morminte.• Ruinele nu sunt doar monumente sumbre ce stîrnesc melancolia, ci verigi care asigură legătura dintre generaţii.

• Cadrul nocturn cu funcţie de decor, atmosferă şi stare sufletească.

• Atmosferă densă, apăsătoare, impregnată de melancolie.

•Predispozia pentru viaţa simplă în armonie cu natura, pentru contemplare şi meditaţie. •Meditaţia asupra morţii, destinului uman este punctată de

interogaţii retorice. • Apetitul pentru folclor, mitologia nordului, fantomele

trecutului.• Personajul preromantic schiţează primele caracteristici

ale romanticului maladiv.

Manifestări preromantice în literatura română• În literatura română nu se înregistrează o etapă

preromantică.• Se observă doar elemente generate de circulaţia motivelor

preromantice: ruinele, mormintele, fantomele, nocturnul etc. (similitudini cu preromantismul european), dar şi afinităţi elective (stări de spririt asemănătoare, specifice pentru sfârşitul de veac: melanolie, însingurare, dispoziţia meditativă).

• Îmbină sensibilitate preromantică cu tendinţele iluministe, cu energia şi echilibrul clasic al formei – un clasicism de structură (al folclorului, de exemplu, sau datorat influenţei clasiciste târzii) – şi, apoi, cu romantismul. Nota caracteristică este coexistenţa curentelor.

• Se manifestă pe fondul unui patriotism revoluţionar. Glorifică exemplul măreţ al trecutului, simplitatea şi eroismul străbunilor.

• Eroii preromantici reprezintă modele demne de urmat în faţa cărora generaţiile viitoare nu pot decât să se închine.

Texte reprezentative

• Vasile Cârlova. Ruinurile Târgoviştii, Înserare; Păstorul întristat .

• Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat.

• Grigore Alexandrescu. Umbra lui Mircea. La Cozia; Adio. La Târgovişte; Cimitirul; Mormintele. La Drăgăşani.

• I.Heliade Radulescu. O noapte pe ruinele Târgoviştei.

Poezia ruinelor. Modelul Gray şi Volney

Ruinurile Târgoviştii de Vasile Cârlova  O, ziduri întristate! O, monument slăvit! / În ce mărime naltă și voi ați strălucit, /.../Dar în sfârșit Saturn, cum i s-a dat de sus, / În negura uitării îndată v-a supus. /.../Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti / Şi simţ o tânguire de lucruri omeneşti;

O noapte pe ruinele Târgoviştei de I.Heliade Rădulescu P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, / O cetăţuie veche, lăcas religios, / Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă /Ce mult s-asemanează cu sânu-mi cel

noptos.Eu cânt în miezul nopţii a voastre biruinţe, / Eu pe mormântul vostru laure

împletesc;Adio. La Târgovişte de Grigore Alexandrescu

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită / E gloria străbună şi umbra de eroi, / ... / Şi las aste morminte cu suvenire grele, / Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.

Văzând că pentru mine s-au dus zilele line,/Pui mâna pe-a mea frunte şi caut un mormânt.

Semnificaţia motivului• Ruinele sunt un simbol al trecutului, expresie a perisabilităţii şi

scurgerii implacabile a timpului, dar şi o mărturie a gloriei unui neam: Locasurile sfinte,/Mareţe suvenire din vremi ce-au încetat (Gr. Alexandrescu).

• La poeţii europeni, meditaţia pe ruine are un puternic caracter existenţial (asociat motivelor fortuna labilis, panta rhei) sau unul social, (principiile bine-rău, valoare-nonvaloare, vanitate-cumsecădenie etc.).

• La poeţii români, motivul este asociat, cel mai frecvent, sentimentului nostalgic pentru gloria de altădată (moment reluat de paşoptişti), dar și sentimentului, mai profund, mai poetic, al trecutului pentru trecut.

• Ruinele comportă şi implicaţii existenţiale. Cârlova actualizează motivul fortuna labilis şi exprimă un sentiment de melancolie în fața vremelniciei lucrurilor omenești şi a destinului uman schimbător.

• Gr. Alexandrescu le concepe ca un loc de refugiu, sau le conferă şi o valoare educativă, sugerând esenţa ontologică şi calea de /mântuire/dăinuire ca neam: Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă.

Poezia mormintelor: între tristeţe şi seninătate melancolică

Thomas Gray. Elegie scrisă într-un cimitir de la ţară

Lung dangăt plînge după ziua moartă,

Cirezi mugind curg molcom pe cîmpie;

Pas trudnic pe plugar spre casă-l poartă,

Şi lumea le-o dă umbrelor şi mie.

... Şi tot ce-i mîndru şi-n averi străluce,

La fel aşteaptă ora hărăzită:Poteca slavei doar la groapă duce.

... Aicea doarme-n a ţărînii poalăUn tînăr fără faimă şi-avuţie:Deşi sărac, n-a fost lipsit de şcoală,Iar semnul şi-l găsi-n Melancolie.

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat

Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt

Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt;

Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă.

Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă.

... Dacă fapte de virtute, care legea ni învață,

N-or meni și după moarte celui drept o altă viață?

...Sub această piatră zace om dorit de-nvățătură,

Ce norocului și vântei a fost purure străin.Din familie-umelită, nobil muzele-l făcură,Însă firea-i hultuisă melancolie în sân.

Grigore Alexandrescu. Cimitirul.

Pestera-ntunecată, azil al pocăinţei,Unde omeneşti fumuri ca fumurile

pier,Dacă bolţile tale, ce nu pot fi

pătrunseDe omeneşti suspinuri, de-al

patimilor vânt

Iată cumplita spaimă, ce în sînu-mi aprinse

Urîcioasa privire a foştilor părinti ,Şi altarul de piatră, pe care stau

întinseMădulare de sfinti.

Şi omul care crede, şi omul ce asteaptă

De-o sfânta mângâiere în veci e însoţit;

Pacea va fi cu dânsul; el va lua răsplata,

Câci a nădăjduit.

• Corespondenţa dintre motivul peşterii şi al mormântului.

• Expesia ideii creştine despre viaţa de apoi şi ispăşirea păcatelor.

• Vanitas vanitatum . Toate sunt deşertăciune.

• Drama poetului e cea a interogaţiilor fără răspuns, căutarea certitudinilor (religioase), care implică speranţe şi deziluzii. În sens larg, căutarea sensurilor existenţiale.

• Calea de salvare, de mântuire este credinţa. Actualizarea sintagmei creştine: Pace vouă, pe care o vom regăsi la Eminescu: Pace căutăm fără s-o ştim (Demonism).

Poezia amurgului şi a nopţii. Modelul Gray,YoungAtmosfera amurgului – propice meditaţieiLung dangăt plînge după ziua moartă,/Cirezi mugind curg molcom

pe cîmpie; / Pasc trudnic pe plugar spre casă-l poartă,/Şi lumea le-o dă umbrelor şi mie. (Gray).

Atmosfera bucolicăDacă vreun zvon de nai sau vreun cînt rustic / Ţi-alintă-auzul blînd,

o, Seară castă, / Cum face, grav, pîrîul / Şi boarea ta ce moare; (Collins.Odă Serii)

Topos sacru. Noaptea eternă care înghite efemerulO, maiestoasă Noapte! / Strămoş naturii! /Soră mare-a zilei, / Ce vei

trăi cind soarele muri-va, / Nemuritori şi muritori te-adoră! /.../ Ca o cortină neagră, înstelată, / Căzînd este-al meu chin, pui capăt piesei. (Young. Laudă nopţii ).

Relaţia vis – reverie- vedeniiVedeniile, noaptea, pot fi bune; / Treaz, visul e fatal. Ce mult visat-

am/ La cîte nu pot fi. (Mai mult ca-n somn!) (Young . Zădărnicia unor visuri )

V. Cârlova. Înserare, O noapte pe ruinele Târgoviştii• În Înserare momentul

privilegiat pentru plângere este ora: cînd abia se vede a soarelui lumină /... Când zgomotul de ziuă înceată peste tot.

• Echilibrul precar zi-noapte, corespunde unui armistiţiu interior fragil: acela dintre plăcere şi suferinţă, dintre nădejde şi jale.

• În poem, limbile ceasornicului se mişcă mai încet, stăruie în acea plăcută vreme, în astă tristă vale, între zi şi noapte, timp de trecere şi petrecere, de plăcere şi plângere.

• Odată cu căderea nopţii, glasul nehotărât până acum, sedus de un peisaj euforic, intră şi el în negura mâhnirii.

• În Ruinurile Târgoviştii timpul meditaţiei este tot al înserări: liniştitul minut, care desparte ziua de noapte: Soarele după dealuri mai străluceşte încă,/Razele-i rubinoase vestesc al lui apus.

• Întunericul devine stimulator. Cu cât obiectele îşi pierd contururile reale şi plonjează într-un mister greu, cu atât meditaţia este mai adâncă şi jalea mai puternică: Acest trist glas, ruinuri, pe mine m-au pătruns.

O noapte pe ruinele Târgoviştii de Heliade-Rădulescu

• Semnalăm o întunecare progresivă, corespunzând accelerării reflecţiei.

• Seara... cu-ncet şi-ntinde umbra (stare de contemplare) - Soarele-acum sfinţeşte şi noaptea-naintează (admiraţie: Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie) - Natura toată doarme (veneraţie: Eu cânt în miezul nopţii a voastre biruinţe).Cadrul nocturn creat de Heliade sugerează intensitatea trăirilor sufleteşti, simţul cosmic, misticismul: Sufletu-mi s-aripează şi zboară în tarie,/Se scaldă în lumina eterului ceresc.

• Atmosfera este densă, apăsătoare, impregnată de melancolie: Glasu-mi nu-mbărbătează, poate şi el cobeşte, / Sau plânge slava veche, şi plânge dureros.

• Ieşirea din zona meditativă: Deschis e ochiul zilei acum pe orizont.

 

Umbra lui Mircea. La Cozia. Grigore Alexandrescu

Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară.

• Se pune accent pe cadrul romantic al evocării, o atmosferă tenebroasă în care se produce transgresia fantastică.

• Este un moment crepuscular, o oră a nălucirei, ce asigură proiecţia întregii evocări în spaţiul oniric/fantastic. Este aici un joc subtil între etern şi femer.

• Sugereaza o temporalitate ce se supune mecanismelor evocarii, scoţînd din adîncurile trecutului figura monumentala a voievodului (Un mormânt se desvaleşte), iar apoi redând-o lumii umrelor (umbra intră în mormânt). Dar a nopţii neagră mantă peste dealuri se lăţeşte / Peste unde şi-n tărie întunericul domneşte; / Tot e groază şi tăcere... / Lumea e în aşteptare...

• Încheierea unui ciclu: zi-noapte.

Poezia fantomelor. Influenţa lui Ossian

• Poemele lui Ossian conturau o mitologie a nordului dominată de ceţuri, stânci golaşe, pietre acoperite de muşchi şi fantome ale trecutului.

• Fantomele, umbrele erau invocate pentru a-i îmbărbăta pe eroi la Ossian.

• Literatura română nu putea împrumuta direct imaginea ceţurilor, a goliciunii peisajului, ci folosea o serie de elemente ce se mulau perfect realităţii poporului roman.

• Prezintă figurile marcante ale istoriei în peisaje deopotrivă sălbatice şi grandioase în care stâncile golaşe şi pietrele acoperite de muşchi formează un tablou de nemărginită frumuseţe.

• La scriitorii români, fantomele, umbrele reprezintă o pildă prezentului.

•

Exemple relevanteUmbra lui Mircea. La Cozia de

Grigore Alexandrescu

De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se

cobor / Muşchiul zidului se mişcă... Pântre

iarba se strecoară/ O suflare care trece ca

prin vine un fior.

Totul e în neclintire ...

Un mormânt se desvăleşte/ O fantomă

ncoronată din el iese... O zăresc..• Grota este corelată cu alt spaţiu

alveolar închis, subteran, mormântul, ce se deschide tainic, dezlegând din nemişcare seculară fantomele.

O noapte pe ruinele Târgoviştii de Heliade-Rădulescu

Pustiul se însuflă d-un duh încântător. / Tot

este viu în preajma-mi: frunza pe zid sopteste... .

Poeţii conturează acea mitologie specifică

dominată de pustietate, pietre acoperitede muşchi, care formează cadrul

apariţieifantomelor / umbrelor trecutului.... La locul lor stau toate, ca moartea

neclintite...

... Zidul ca o fantomă dasupra-mi se lăţeşte,

Ca uriaş la spate-mi turnul se nalţă-n sus.

Gata să năvălească; umbrele mă-nconjur.Prin intermediul motivului poeţii românidezvoltă viziuni poetice care dobândesc o reprezentare onirică şi transfigurări legendare.

Poezia pastorală. Păstorul întristat de Cârlova I. Un păstor tănăr, frumos la

faţăPlin de mâhnire, cu glas duiosCânta din fluier jos pă

verdeată Subt umbra deasă de pom

stufos.

II. De lângă mine ea când lipseşte,

... Fac să răsune fluierul meu Lăsând şi turma în năpustire,Vărsând şi lacrimi din ochi

mereu.III De prea multe versuri spuse

cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul tăcuse din lin murmur.IV Eho, ce zace de om departe,Îl auzise din loc ascuns; Şi cu suspinuri de greutate La toată vorba îi da răspuns.

• I. Introduce în literatura română sentimentul romantic al naturii.

• Evocă, pe un ton elegiac, o atmosfera bucolică, conturată în linii de pastel. Un peisaj securizant în care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui şi a tristeţii.

• II. Absenţa fiinţei dragi transformă spaţiul într-un loc de durere. Căutarea se termină cu o plângere eliberatoare – dimensiune orfică.

• III. Liricizarea cadrului natural. Elementele naturii se armonizează sub semnul melancoliei produse de sentimentul erotic. Acesta metamorfozează întreaga natură într-un spaţiu de aşteptare.

• IV. Frumuseţea naturii concordă empatic cu starea de spirit a păstorului. Chiar zeii telurici, Echo, participă la aceasta întristare a păstorului.

• O anume tonalitate gravă, rezultată din contrastul între liniştea câmpenească a cadrului şi zbuciumul lăuntric al tânărului îndrăgostit.

Poezia morţii tinerei feteVersuri la moartea unei

fete de Leonard

Ieşise din copilărie;Rîdea cu nevinovăţie;Pe chip Iubirea o avea:Citeva luni sau zile, poate,Şi-n pieptul ei fără păcateVăpaia dulce izbucnea.Dar cerul farmec, nuri şi

viseLa moarte i le osindise.La cer ea viaţa şi-a redat,Şi lin în somn s-a

cufundat,Şi nu s-a plins că soarta-i

rea.Un zimbet cald aşa se

curmă,Aşa se stinge, fără urmă,Pe ram, un cânt de

păsărea.

• Costache Conachi, cântaretul adânc îndurerat de moartea Zulniei. Adâncirea trăirilor sufleteşti. Lirismul personal, poezia cu biografie.

• Gheorghe Asachi. Poezii din Ciclul Leucaide, inspirate de moartea iubitei Leuca (Bianca Milessi). Angelizarea ei, o concentrare de înalte virtuţi. Iubita devine o nota luminoasa în luminosul peisaj italian.

• Bolintineanu O fata tânără pe patul morţii.

• Eminescu. Mortua est!

Concluzii• Preromantismul este un curent de tranziţie de la clasicism

la romantism, fapt ce implică, în unele ţări, coexistenţa lui cu tendinţele neoclasiciste şi romantice.

• Nu se poate vorbi despre un univers preromantic, de o natură preromantică, ci, mai degrabă, de un cadru, de o atmosferă preromantică, care se compune din reflexe ale sentimentelor, din stări de spirit.

• Unitatea preromantismului european este determinată de circulaţia motivelor şi sensibilitatea specifică a sfârşitului de veac.

• Preromantismul românesc se manifestă pe fondul unui patriotism revoluţionar, glorificând exemplul măreţ al trecutului, simplitatea şi eroismul străbunilor.

• Mărcile preromantismului sunt: poezia ruinelor şi a mormintelor, a nopţii şi a fantomelor, tonalitatea meditativă gravă, atmosferă densă, apăsătoare, impregnată de melancolie etc.

Bibliografie:

• Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Bucureşti, 1972.

• Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971.

• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.

• Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, 2008;

• Eugen Simion, Dimineaţa poeţilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980.