document59
TRANSCRIPT
Din perspectiva cronologica secolul XX este secolul lung Este secolul celei de-a doua globalizări economice(definită în termenii satului global de către
Marshal McLuhan) Fără să fie secolul globalizării politice, ci este secolul fragmentării din punct de vedere politic şi al
îmbrăcării vieţii în hainele moderne ale politicului Extinderea, aprofundarea şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale ale indivudului şi ale colectivităţii Este secolulu lung din perspectiva exerciţiului memoriei; este primul secol în care traumele
trecutului, consumate de mai multe generaţii, au fost gestionate în diferite etape ale prezentului
Paul Johnson spune că este un secolul relativismului Este secolulu căutărilor de răspunsuri absolute, în termenii filosofiei şi ai istoriei Secol afectat de ideologii şi ideocraţii (puteri fondate pe baza unui set de valori, credinţe şi
proiecţii asupra viitorului, care, în realitatea exerciţiului puterii, nu fructifică şi nu împlinesc credourile ideologice)
Orice valoare, orice putere este contestată, apoi rescrisă şi redefinită Secol conservator; relativismul înseamnă că fiecare are timpul, ritmul său Diversitate de surse pentru istorici (imaginea, vocea - capacitatea de a stoca vocea, surse
electronice ale comunicării) Contestarea caracterului ştiinţific al istoriei (punerea sub semnul întrebării a capacităţii de a
exprima adevărul despre trecut) Secolul XX e un secol al războaielor (reflecţia istoriei despre războaie), dar şi un secol care caută
pacea socială şi care a asigurat prosperitate (s-a trăit mai mult şi mai bine decât în timpurile anterioare)