18638074-ilarie-voronca-ulise-1928

8/6/2019 18638074-Ilarie-Voronca-Ulise-1928

http://slidepdf.com/reader/full/18638074-ilarie-voronca-ulise-1928 1/21

ILARIE VORONCA

ULISE



ULISE

1928COLOMBEI

ulysse que de jours pour rentrer dans itaqueGuillaume Apollinaire

heureux qui comme ulysse a fait un beau voyageJoachim Du Bellay

ulysse je te veux au pays des laponsB. Fondane

Τωυ ευεχ ?εςεσiηυ πολληυ οδου ηγθευ ?Οδυσσευςπαiδυος εψυ προ γαρ ηχε πατηρ αλλοι τε γερουτες

Homer, Odiseea, XXI, 20-21



1

îţi închin un imn ţie veac al mediocrităţiinu mai vânăm ursul sur prin munţii americii

braţele noastre nu mai sângeră păduri sălbatecene operăm visele ca intestinesinguri ne închidem în mucegaiul birourilor dimineaţa dactilografele îşi îmbrăţişează logodnicii până la revederea din ceasul nopţiicând vor face dragoste pe saltele de paiedar în aer sufletele ni se sărutăclădim un cer peste acoperişuri ca mădulare pe bulevarde sirenele autobuzelecum acompaniază concertul prin fără fir veac al asigurărilor şi al reclamei luminoase

e ora când englejii o aplaudă pe raquel meller şi refuză buchetul de violetearuncă lumini jocurilor de apescâşnesc din dinţi marile cotidianeşi iată: agenţii companiilor de afişaj primenesc rufăria zidurilor.

2

dar se ascut zgomotele ca pumnale

aerul se desface pe mâini iederă lătratulşi iată precupeţii ridică obloanele somnuluitramvaiele lăptăresele autobuzele îşi acordează ca o orhestraţieinstrumentelestrălucescvocile ca gutui în vitrine la ora dejunuluimobilele îşi regăsesc fiinţa părăsită asearăde prin colţuri din pivniţi din hambarese furişează spre noi fiinţa părăsită asearăcuverturile glasurile se descojesc ca bolnavii de scarlatinăşi tu te cauţi pe tine ca pe un vecin care a dormit alăturidegetele îţi ştiu conturul te memorizează te urmărescca o hartă încet liniile se recunosc se îmbrăţişeazăca o cupă la locul lor pulpele intestineleobrazul se desprinde ca un perete buzele buzele cu surâsul pantofilor şi încheieturile de vatăîncet te tragi pe tine din tine însuţica dintr-o fântână nămolul zilelor umbrelor



te recunoşti îţi strângi mâna după această navigaţie prin noaptese desfăşoară ca o cale ferată privirile glasurilevechi precum timbre pe o scrisoare netrimisăai ieşit altul acelaşi din tunelul nemişcăriiabsenţei

ca o portocală îţi mângăi carnea cuvintelecâte mistere îţi surâzi în oglindăiată vânzătorii de fructe îşi strigă noutăţilelumina pune tinctură de iod pe rănile afişelor închini un imn săpunului CADUMsubstanţa lui nu atacă ţesătura trupuluispuma alunecă pe piele ca o piele se scuturăca frunzar faţa în apa proaspătă ca o servitoare de 17 anila etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapăte apleci iar spre tine ca spre farfuria cerului cu culoareîţi dai târcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul

suni strigi chemi proprietarul întrebi dacă tu locuieşti în tine panică panicădesperarea aruncă semnaleşi despletirea îngrozirii pe glezneîţi cauţi amintirea şi umerii ca sandaleUNDE SUNTcare e longitudinea inimii talestephane roll poartă numărul 35 la inimăîncerci să te prinzi ca într-o plasă din rămăşiţele de noapte

ACELAŞI A

L TU

L

ALTUL AC

EL

AŞ

I

dimineaţa îşi freacă sânii tari de fereastră perdelele se apropie se îndepărtează ca două armateîn curând va veni ceaiulşi nu ştii dacă TU vei fi acel care îl va beadar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor toamna sângelui răzbate prin cornul de vânătoare



un cerb înaintează în desenul zileivizuinele se deschid ca bricegelezmeură şi fragi umezesc paşii

CEAI arşită cu buruieni şi coacăze

răcoare în căldură binecuvântare de rubinvoia şi împărăţia ta facă-seculoarea ta e a cărnii trecute în spin

tu eşti sala de lectură de baie a săracilor tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfaniîmprumuţi înţelepciunea vracilor şi pui gâtului pe dinăuntru o salbă roşie de baniCEAI care desfeţi limba şi măruntaieleCEAI care micşorezi bolnavilor suferinţaierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le

adu în ficatul şi în rărunchii mei liniştea umilinţaceai dăruit refugiaţilor ruşiceai în grădini publice pe scaune de lemnceai celor supuşi şi celor nesupuşiceai pe toate buzele ca o cruce de lemn

ceai binecuvântat ceai ca boschet în duh în ostu te împarţi precum cuvintele uneori uitareacerul era de culoarea ta când l-au răstignit pe hristosîn apele tale se sărută aerul marea

din indii te-au adus misionariiarba ta era coaja rănilor tămăduitedar piraţi au atacat corăbiile marisângele s-a amestecat cu apele vuite

tu ai profeţit revoluţii din pântecul samovaruluitu ai trecut ca o mână prin gâtlej prin mâiniîn siberia în jurul tău ca în jurul altaruluis-au rumenit glasuri şi pâini

ceai ca drum tăiat în calcar ducând în răcoarea frunzarelor stâncilor ceai sorbit în dezgheţ de făurar în clătinarea de muşeţel a lămpilor

ceai din după-amiezi de primăvară din după-amiezi de iarnăceai cu tăpşane de toamnă roşcovanăla întoarcere la conac în pocnet de armă



şi prepelicari cu limba de un cot în goanăceai din mâna ca o privire a mamei pe ceardac la soveja pădurea vuieşte şi în jur troznesc amintirile docarul porţile de stejar bătrân se deschidintră factorul

şi tresaltă inimile ca la hora hanuluiciteşti veştile fratelui de la cernăuţistelele se dezghioacă precum alunele verzicerul te înfăşoară ca un brâu oltenescarborii numără cât potapoi umbrele umblă în vârful degetelor glasul mamei a suferit s-a boltitşi ca o fântână se adânceşte se întunecă

O

R A

CE

AIU

LU

I

3

acum strada te primeşte ca o cutie de poştăobişnuinţa e pe umerii tăi o cămaşă uzatăstrada e aici la picioarele tale precum câinele credinciosaerul stă pe acoperişuri ca un preştu eşti o scrisoare în strada cutie de poştădestinul tău e acolo distribuitor mecanicel te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisădesigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutăresedar altcineva întoarce arcul din pupilele talezgomotele îţi ling tâmplele arterelevânzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţăo! gazeta, ce dantelă pentru melancolia talindbergh a aruncat un curcubeu între america şi europaun profesor de strategie e asasinat în expresul paris marsilia preţul pâinii se va urca cu zece centime



dar aerul flutură un drapel între genele talesingurătatea e dreaptă ca un semnal de uzinăcartierele pulsează se umplu de suc ca ovare botul luceferilor te scormoneşte te speriee un continent femeia care merge înaintea ta

şi iată-te la casablanca eşti fără lucrulăzile se rostogolesc în port ca monezilee un miros tare de ulei şi de vuietînaintezi prin ecuaţia sângeluiîn părul aerului sunt catarte cordaje precum penele de şoim la un şef indianiată grânele bumbacurile ca amuleteclănţănesc stelele argintăria laculuio lotcă spintecă trestia vinelor dar nu e decât vitrina unei companii navale pasul ezită ca timpanele

şi totuşi soarele îşi face loc cu coateleun surâs te urcă până la etajul al optuleaorice cuvânt un dosar un dosar un dosar chiar cerule o maşină de scris somnulse depărtează se aproprie ca o pădure tăcerea

4

în sânge ne cad fructele putredeo otravă sub fructe subţiază păsări ca perlele

şi păianjeni torc reîntoarcerea în dantela gheţarilor fierăria uitării aruncă flăcări topeşte întâlnirea uitareaşi ca două faruri se sărută se îndepărtează inimilecai sălbateci vegetaţiile cu vânători cu panoplie amurgulse năpusteşte muşcă vântul intestinele în pustăluna pune o fundă în laboratorul urecheievenimentele se succed ca ferestreleîn vitrina cerului sunt busole chei degetele papagal toamna îţi oferă horoscopul frunzelor vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderieşi nerviinervii atleţi negri pneuri serpentine afişe plasă în care se zvârcolesc peştii lămpilor stelelor sârme pentru dansatoarea în echilibru a spasmuluice bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor crocodilii îşi înfig dinţii în pulpa anotimpuluidrumuri ca un obraz palide se încâlcesc drumurinervii câte mărgeane şi cetăţi dăruie sărutul umbreinervii bucle prinse cu spelci de luceferi



herghelii de jăratecalge brune în apele trupuluiflori submarine unghii subţire ca accidentecurcubeie surâsurigări la întretăierea munţilor aerieni ca privirile

pupile despânzite în carne precum aşteptarea la ospăţulîn care bucătarul ţigan rostogoleşte ca buturugi capetele balauruluidar vine făt-frumos cu limbile păstrate în sân ca ocolecţiune de timbreşi tresare iarba ţinutului se desface în lumină ferigavuiesc suveicile nervilor aceste gene lăuntriceşi ochii se desfac ca şantiere ca lacuricâmpul e tăiat de linii ca palmelenoaptea se urcă în pomi ca un copil neascultător sfărâmă dorinţele cuvintele cuiburi de pasăre

gesturile noastre din paie şi pământ adunat în câmporice glas răneşte aerulcâte furtuni clănţănesc braţele cerulmările se varsă pe faţa de masă ca paharul de laptemesteacănii fac mătăniiîn sân se crucesc fulgerespintecă întunericul ca un pântecdăruie lumini zărite ca reclamele marilor bijutieri

5

te opreşti la vânzătoarea de legumeîţi surâd ca şopârle fasolele verziconstelaţia mazărei naufragiază vorbele boabele stau în păstaie ca şcolarii cuminţi în băncica lotci dovlecii îşi vâră botul înainteazăamurgesc sfeclele ca tapiţerii pătrunjelul măraruliepuri de casă ridichii albi pătlăgelelevinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor în broboade de mângăieri cristale paşiiconopidele cât omăt întârziat pe boschetele de şoapteşi sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviulca oase lungi se deosebesc casele cuvintelecu virtuţi terapeutice drumul săpat în patlagină lăptucişi iată faţa de hristos chinuit a cartofuluiel ştie secretele nopţii cu burdufe de liniştirădăcinile lui pipăie rărunchii pământuluialbe netede ca tuburi rădăcinileînaintează în nervi



sug înţelepciunea vremurilor osemintele nopţiiînchini un imn cartofului

vreau să am limpezimea tăcerea tafruct al ţărânei asemeni cu ţărâna

din pântecul întunericului nu ne uitaîntăreşte-ne cu uleiul nopţilor mâna

tu ştii subterane abecedarete-au hrănit dumnezeu şi ploilevirtuţile ţi le tragi din pământ ca din staul oilecerurile te primesc în orice căldare

cartof icoana umilinţii a răbdăriitu te mulţumeşti cu puţin şi ne dai totiată şi triunghiul zborului în metalul înserării

cerul atârnă ca limba câinilor de un cotcartof ca mâinile plugarului asprecu răcoare de tunel de după-amiazătu eşti al gliei glas pretine ochiul îngerilor fără haraci te veghează

tu îţi lipeşti urechea de pământlingi zgomotele măruntaiele toateatâtea vrăji ca etichete de drogherie în tine sunttu eşti un pahar cu vitalitate

îmi place coaja miezul tău umezindu-secum îţi faci loc cu umerii ca să creştite aştept te ascult şi bătăi de inimă ivindu-seîn negreală şi noroiul tău culori cereşti

strângi şi apoi ne dai pe limbă amidontu primeşti binecuvântarea vântuluinorii îţi clădesc pe sub zare un tronşi numai poetul ştie că tu eşti câinele pământului

6

ca un golf spitalul te învăluie te primeşteşerpii singurătăţii ling pereţii ferestreleaerul face bale la gură precum câinele de vânătoarefoaia de observaţie arată drumul stelelor şi fiecare duce între degete un termometru ca o ramură



de salcieîn duminica florilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul zidului paturile sunt ca şcolăriţe cu părul cearceafurile despletiteglasurile sunt scăzute ca gârlele în secetătimpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine

ca păsările de mare cuvintele sunt vărgateeşti străin şi un număr iată-le în loteria sălilor doctorul agită o zăpadă cu mânecileşi ca un stol de ciori ochii ţi-au năpădit braţele obrajiiorele se târăsc ca plante agăţătoarefundoianu te vizitează adesea şi florile au surâsul pe care l-ai observat în 1918 pe faţa şefului de gară din blajcaldă scama o simţi ca degetele iubitei în mânălimba e un lacăt pe grilajul gingiilor amintirile se rup ca bandajele rău făcutefoarfecă frunzele tăcerii pipăi

o tristeţe şi încă alta ca arşice paturile sunt atât de aproape şi totuşi singurătateaca o temniţă te izolează în mâl sunt gesturile surâsurile plămânii te privesc ca două maimuţe tinere prin gratiilumina stă deasupra uşii ca două coarne de cerbîngrijitoarea clatină ca o legătură de chei oaselevecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirilecum în parc invitaţii cărţile de vizităfierbinţeala încinge nicovala inimii sărută pulpele ca arţarii descojite lămpile buzeleun singur suflet vă cuprinde pe toţi cum un ocean

mărgeanele vapoareleşi tu nu te deosebeşti de ceilalţi te-ai pierdut te vrei pe tinedar obrajii se aseamănă între ei ca paturileşi noaptea îţi cade pe cap ca o pungă de gheaţă

7

de aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiustogurile se înalţă se salută ca arhiereii plopii îţi vâră degetele în pleoapeşi ca un pietriş simţi pe braţe verdeaţa răcoareatăpşanele sunt cu vaci călimări joacă dominocâmpurile cu iepuri şi prepeliţe şi spinărilecolinelor fac băi de soare aerul e asemeni pescăruşilor atingând cu aripile în fildeş apeleochiul duce zarea până-fund ca o salinăsimţurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburilăcustele fac reverenţe se deplasează ca râsete



râmele umede sărută scoarţa plămânilor vântul fumegă şi cu omizi frunzele înstelărilor

liniştea se scutură ca duziiglasul întârzie cu văcarii satului sub ulmi

soarele joacă la capră pe culmişi pocnesc în vraja zilei cucuruzii brazii rod tava cerului ca linguriseara gârlele îşi pun la ureche stele cerceicalea laptelui mână de la şapte mieişi în noapte dumnezeu şi câmpul rămân singuri

8

te-ai îmbăiat în părul blond al oglinzilor

oglinzi oglinzi grădini peste pânzele aeruluisărutarea de sălcii tremurate a umbrelor continuare a ochiului în harfe de ape

oglinzi ca întâia ieşire din casă a convalescentuluicu zboruri cu tulpini înlemnite în ger şi defilarea aerului ca drapelele regimentului

oglinzi brune oglinzi roşcate ca fata hangiţeioglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise în munţioglinzi cu piatră vânătă ca frunza viţei

oglinzi adolescente ca frunţiam văzut încolăcindu-se în voi frunzarele şerpiivânătorul căuta urma zilei răniteîn argint se iveau îngerii şi cerbiiîn ceruri rufele vântului clătite

oglinzi de culoarea tăcerii a surâsuluioglinzi ca peştele zvârcolindu-se în metaloglinzi ca o amintire a văzuluioglinzi ca gâtul femeilor la bal

în inel cântecele dorm ferecateca-n uger laptele luminii creşte pe mâini iedera cuvintelor urcateşi un călăreţ la conac inima se opreşteoglinzi cu săli de aşteptarea cu reveniricu rămasul bun al emigrantului al oriicâmpurile se umflă ca mările în priviri



se caţără spre edelwaisul lunei avaiatorii

oglinzi cum mă înfăşoară cum iubesc răcoareavoastră oglinzi de priviri oglinzi de mătaseoglinzi umede în buruieni ca boarea

oglinzi ca evantalii deschise în oase

oglinzi garaje de automobile covoareolteneşti vă ştiu spuma lânanorilor când iarna vă încuie vă doareşi-mi plimb prin blănurile voastre mâna

oglinzi cu catifelări de ringlode de ruginăoglinzi incediind corăbiile perşilor voi sunteţi ecoul sângelui în luminăapusul vă dăruie rumeneala cireşilor

am muşcat fructul vostru am lins pielea bronzată ca prunele cu privirileoglinzi terase înspre lacul zürichcând trenul înaintează ca pescarii de-a lungul ţărmuluişi iată seara vă amestecă băuturilesearaoglinzile nu se mai pot deosebi între elenumaii ochii se înfig ca pinteni în trupdar e mireasma ca un fior e mireasmasunt oglinzi cu parfum de garoafesunt oglinzi cu parfum de busuioc

sunt oglinzi prinse cu agrafesunt oglinzi care nu se văd deloccum în oceanul atlantic curenţii calzicum în glasul tău se umflă păunicum în piersică sâmburelecum sub trăsnetul crengilor în pădure tăcerea

9

bulervardele se rumenesc ca pâini în brutăria dimineţii buline automobilele alunecă în esofagul tăceriise deschid parcurile cu oglinzi de răcoareşi iată restaurante în care la prânz se îmbulzesc funcţionariimâncărurile se succed repezi ca trenuriam văzut răzând cu pântecele deschisanimalele ca steaguri atârnate la măcelărievibrează timpane trotuareleacum sângele circulă paralel cu metrourile



o amintire îţi face semn te îmbie ca o vacanţăşi deodată marea mânecii e o pelerină albastrăclădesc insule sirenele se destramă bruma pânzelor plajă surâsuloraşul se termină ca o serbare şcolară

dar oraşele ţările se ating în sălile de concertee o vânătoare de elefanţi prin lianele vinelor din copacul aerului sar veveriţe instrumenteletorenţiale ruperile de linişti ca de nori pasul se încâlceşte în vegetaţia sunetelor toridănotele ca botul panterelor sunt clare puştile destramă pernele urşilor albise topesc privirile fantome alunecă şi deodată bursa cu vijelia glasurilor sunăcornul inimii scoboară se urcă termometre acţiunilese deplasează pe cer timbrele avioanelor

un cuvânt şi se prăbuşesc balcoane pădurile din mexicsondele de petrol trec din mână în mână ca pălăriile de paiegrânele sunt rânduite în eprubete ca aciziidar iată poţi să cumperi somnul în cutiuţe la farmaciicerul e servit în ceşti pe terasele marilor hotelurimarea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner vecina ta are pe piept perle ca inscripţiisilabiseşti degetele ei ca literele chirilice privirea asta e o sârmă pe care alunecă troleul amintiriitreci prin paloarea geometrică a buzelor a şervetelor noaptea şi tăcerea se sărută precum coamele a două iepe

munţii îşi pun mănuşile norilor în glastre de văi se însămânţează ecoulsurâsul se şterge ca linia cocorilor în pieptul viorilor se culcă vocea ca-n staul boul

copacii conspiră până la gara cea mai apropiată pasul îngerilor între coaste răsunăcerbii privesc speriaţi la roşeaţa de fatăcu care dealul primeşte începutul de lună

cuvintele se împart ca frunzele în grădiniînfloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor ce rufărie razele stelelor în arinicântecul pădurii împrumută încordarea prăştiilor

din aer brumat rupi afişeun ţinut nou te primeşte acelaşi ilarieca ploaia privirea domnului e piezişe brazda sufletului se răstoarnă în arie



tu eşti un refugiu unde te aplecifântânile înalţă gâturi până în fundnoaptea deschide în răcoare un becişi ochii se dăruie în amintire prund

10

priveşte lumina e albă

ca pieptul păsărilor de mare

stephane roll

ochii ce şosele de-a lungul prahoveivuiesc apele se dau peste cap şi râd cu pietricele albe

de departe se străvăd plămâni fabricele azugeisinaia edelwais la butoniera anotimpuluimunţii dau din cap ca bătrânii sfătoşiînalţă un gard în albastru ecoulacum aştepţi venirea tăcerii la poiana ţapuluişi hangiul îţi pune pe masă pâinea de secarăvocea lui are culoarea trezirii în compartiment străbătând tirolul privirile sunt lipite de tine ca două provinciie ora când pomii se adapă în vadul amurguluişi se întorc pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochiapele spun rugăciunea de seară

şi o mireasmă te cuprinde intră în tine ca o inhalaţiee bucuria pământului aburit a buruienilor fibrele trupului se umplu de nesaţiul umed al ierbiivrei să întârzii în fericirea aceasta nerostităştii că dacă întorci capul vei întâlni privirea şefului de biroudar glasul alunecă pe bolovani urmăreştifuga prin ţărână a şopârlelor ca ţipete atât de verzi

e un povârniş întoarcerea de la păscutstelele chelălăiesc ca dulăiinorii în trăsuri boiereşti au trecutluna înaintează în inima văii

bucuria se destramă se dăruieca o zăpadă ca un sărut pe obrazzgomotele din râpi se năruieîn feştile ochiul lui dumnezeu e treaz

crestele munţilor clatină tălănci



scârţâie pe drum umbra fagilor razele lunei îţi oferă băncicând în jurul cinei simţi aroma inimilor şi fragilor

11

funicularul zilelor urcă în nisip sângelefiecare cuvânt aduce un anotimp un climataventurile în vitrină jachetele de lână alunecăde pe ziduri noaptea te pândeşte îţi sare în gâtte apleci peste imaginea tu un balcon surâsulluna e pantoful cenuşăresei şi toate dealurile îl încearcăvisul e păstrat destul de cald în termofor inimainima orice gest deşteaptă nuferii adormiţi în oglindăîntunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor

varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelăhieroglife globulele roşii se multiplică în artere te apărădacă înaintezi e sala de maşini a transatlanticuluilucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuieca roţile mari plămânii pun totul în mişcare biela inimii aruncă jocuri de ape vineleşi toate organele stau acolo au rostul lor ca în cămară borcaneledin ele se desfac îndoelile certitudinile ca din aparatul morsetelegrameledumnezeu e un foarte bun contramaistruorzul vântului se răstoarnă din sacul aerului

şi nechează herghelia zărilor glande piscurilese umezesc cultura serii creşte în eprubetele de umbreîmpleteşti din priviri o cămaşă cu motive ţărăneştiapoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelelecine mă strigă eşti tu autorul acestui poemviaţa mea e închisă aici între filele cărţii ca un comentar ca o umbră în frunzişul de carpeniată-mă dinaintea ta cine eşti cine suntcare din noi doi l-a zămislit pe celălaltte cheamă ilarie voronca şi ai 23 de anişi alţii au avut vârsta asta înaintea taaveau nume mai sonore (dante, baudelaire, victor hugo, eminescu) şi jucau ca mingiceruriles-au aplecat şi ei peste bariera inimiicantonierul scotea limba steagului la trenguşterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienileau întrebat şi ei adâncurile pentru plecarea din urmă pe fereşti florile de gheaţă deseneau respirareadar ochii mei se umplu de ceaţa evenimentelor



din vizuina visului lucrurile se deşteaptă capătă făpturămă zbat vreau să scap din cuşca cuvintelor deasupra noastră schimbă macazul tristeţii inevitabilecordon ombilical peniţa mă leagă de tinem-ai văzut în cinematografe aceste arcuşe ale tăcerii

naufragiază pe buzele tale voceacum în apele apusului soarelevântul îţi linge palmele ca un câine prietenosşi drumuri se apropie de tine cu braţe cu gâturi prin gratiile versurilor mă priveşti te privesctotul se va petrece în ordinea impusă de calendareorice zi e numerotată în arhivele nemişcăriiunde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosfereidar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite înochii cerşetoruluiauzul mă pândeşte se apleacă spre mine cum lipeşti

urechea pe şinele de tren ca să auzi venirea minutului pământul se scutură ca un animal ieşit din apăcreierul oscilează precum o busolă în cabina de comandăseara se umple de fum ca un compartimentşi noi ne fugărim mereu la aceeaşi distanţăcând oare se vor întretăia orbitele noastreaşteaptă ciocnirea ca o sonerieCIOCNIREA

12

îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică prin ferestrele ca gheţari înalte aerul îşi întinde gâtulmuşchii se desfac ca rădăcinile sub pielerespirarea boxeurului regulată îmi aminteştezgomotul făbricii de cherestea în lemnul după-amiezii la soveja pulpele bronzate vibrează ca rochia vântului privirea cu un gest de înotător se opreşte înainteazăşi aceste noduri de linişte halterele cât de clarăsărutarea în infinit ca două glasuri a paralelelor pântecele se dilată izbucnesc ca lăcustesalturile descriu în aer frontiere steagurialunecă stea căzătoare trapezul paşii cercuiesc în tăcere unde lianeşi iată frânghia sub mâinile tale ca lumina lunii netedă buteliile se roşesc te îmbie ca borcanele cu dulceţuriaripile sănătăţii cresc de pe ziduri te acoperăîmprospătat timpul se încoardă izbeşte în ceasornic ca în bicepssurâsul se sfarmă în ghips avalanşa orelor



deschid o perspectivă solară inelele articulaţiilese mişcă asemeni zborului de rândunică supletrupul liberat sparge fanfara mişcărilor omoplaţii ca mările din sud aruncă luminispuma valurilor lasă pe ţărm melci paşii

fluxul braţelor clatină catargeumerii se rotunjesc ca scoicile

13

iată şi oglinzi terenurile de tenisabecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soareluisâni mingile se sărută peste plasa de aer şi cuvintele prepeliţe în frunziş întârzie salutulrespiraţia e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaţilor

saltul descrie în pupilă un tunel de răcoareseara vine zăngănind lacătele visuluişi rachetele au o înclinare a capului ca prinţesele când salutămulţimea la zece maidin pietriş se ridică aburi paşii prin ploaia fină a privirilor sandalele înfloresc linii şi arcuri în pleoape sălciileca lopeţi braţele taie apa zărilor le frământăşi spuma vocilor se amestecă în cristalul minutuluiochii sunt ca inscripţiile pe fântânicum alunecă pe tăvile de răcoare genunchiidin cuibul gâtului pasărea mişcării se arcuieşte în flaut

trupul face unde şi chemările sunt umedecum se înalţă buruieni amare pulpeleca luntrii piepturile se ciocnesc şi prin crăpăturile ceruluistelele te pândesc ca ochii haiducilor vârfurile brazilor în licoare clatină flintefrunţile desfac o lumină ca feţele de masăcrengile bolborosesc vântul se descojeşte pe mâini ca scoarţa copacilor şi încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnulaleiele înaintează în vârful degetelor până la începutul păduriinoaptea pune zăvoare pe cer acum terenurilede tenis sunt ca nişte heleştaie ale singurătăţii jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mişcăriletu singur priveşti cum frunzele închipuiesc mingişi cum în aer străuie dâra adolescentelor în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor pe umeri simţi sărutul umrei al păruluinoaptea îşi ridică leagănele ei de apecolinele îşi îmbracă şalurile de podgoriiluna luminează străvezii muşchii fluviilor



de departe clopotele furtunilor aduc miresmeşi în hohotele pământului sunt treptete afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremeneamintirile urlă în tine precum câinii satuluitoamna dăruie năluci pe toate cărările

cerul îşi umflă în păduri rănileun arcuş apusul peste inima ardealului

14

te regăseşti în atlasul unui surâs în relief mădularul văzduhului suie vântul pe o privire funicular trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvinteleapele răstoarnă butucii şi zările au gaterenoaptea chiuie ca o scândură trecută sub fierăstrău

şi prin ferestrele deschise miresmele tari se înghesuie ca bivoliiun ochi întârzie pe tâmpa braşovului părul glasului se stinge în tunelul de vorbeluminile obosesc pe povârniş ca boscheteleşi tristeţea deschide în tine galerii cum în arbori cariile

15

iată-te la braşov cum iubeşti străzile lui dreptePĂDUREA E aproape şi linişti mari îţi ling gleznele

cerul îşi desface cozile de păuni curcubeielecodrul te ospătează te primeşte cu suflarea lui cu mângâierea muşchiuluivezi mai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuţi la război în 1916ţărâna a apropiat vrăjmaşii i-a binecuvântatglasul lor reapare ca literele ştersesunt toţi foarte tineri şi pietrişul aleielor ca obrazul e umed pe cer descoperi deodată urme de paşie dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de lucefericheia gâtului cade în adâncurica un schit sufletul se limpezeşte prin mesteacănirăscolesc frunzişul privirile se adapă ca jivinilese trezesc viorile adormite în copacişi vertebrele sunt mătăniile luniicând vulturul se roteşte ca un aruncător de discşi urcă primăvara în sângedar deodată porneşte buciumul înălţimilor să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stânăşi brazii torc caierul vântuluiîn văgăuni lumina zilelor e pitită



braşov cetate cu pereţii oglinzi în munţi pieptul tău e deschis la suliţele aeruluianotimpurile îţi aduc buchete de şipotetăcerea e ca o cireaşă îşi suie coarnele până la tineo vară mi-ai dăruit fericirea vacanţei cu mireasma şi răcoarea ta

ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor alcov pentru flacăra ochiului în nisip braşov odihnă a glasului în hamacul de umbrălunecă în balul aerului în mătase navă

16

la fotograf încremenesc gesturile surâsurileo apă trece din mână în mână ca o eşarfădin cartoane se întregesc umbrele ferestrele

ca prăsele pasul nuntaşilor sună în cremenemagnezium magnezium cum cum izbucneşti în oglinzi carnea ta albăo flacără ca o punte până la pereţii cu draperii privirileun ocean rupe lanţurile în mădulare urcă tăcereaca un miner amintirea se pierde în salinădansatoarea muşcă colierul de lacrimiun sărut nemişcarea un fior braţele pământul îşi deschide vântului sânii plini cu cartofi cu liniştio clipă moartea scânteie ca ochii lupilor în drum spre conacîn dormitoare strălucesc bijuteriile somnului prin sticlăria nopţilor se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaştele

preotul duce în mâini aparatul în care se imprimă tinereţea uitareao răcoare înaintează puşcaş prin trestiile oaselor în aerul brumat rotesc raţe sălbatice vorbelecolinele îşi pun catrinţe şi fluierele sapă văiiată somnul îţi dăruie o sticluţă cu parfumîmblânzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănuşăurmează numărul acrobatului elegant subteran dansul pe frânghie paşii se aprind se sting ca afişe luminoase biletele de favoare nu sunt admise dar directorulînaintează pe calul muşcând în spume zăbalaveţi vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gât de guşter se umflă se dezumflăşi troici coboară chiuind pe arterele în treptecât duioasă e eleganţa focilor pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăileiau mustăţi cum e nervura frunzelor îmi place să le văd legănându-se în mişcareochii lor sunt ca acele de cravatăşi scot ţipete foarte binevoitoare ca papagalii



prind peşti dăruiţi de dresor şi scâncesc atât de copilăros

17

dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiţilor

semnele pălesc opaiţele hanului toamnafrunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui ioan imaginar din ape se întregesc oasele potecilor foarte albetrosneşte sufletul ca sub paşii vânătorului amurgul

18

înotătoarele au dantele de ape porumbei valurile se unesc genunchii descriu cercurimişcarea braţelor clatină o pădure de miresme

e o alunecare a trupului pe blănuri de liniştie o desfrunzire de surâsuri în spumădegetele înfloresc zăpezi în glastrele aeruluiumerii se apleacă într-o parte ca sălciile din priviredepărtează apropie pulpele minutelespinteci peştele viu al undei creşte respirareazborul păsărilor înalţă un ecou bărcilecu pânze descresc ca vocile de pe malurie o odihnă deschide balul sângeluifrunteasărută buzele apelor în rugăciune

dar înaintarea se face fără grabă poţi înota voiniceşte sau pe spate pieptul se desfată în aerul umed şi albăcatifeaua valului te mângâie te împartetălpile sărută tulpine ca gâturi uneoricerul lasă-n apă rubinul unei toamnedin fund vegetaţiile clatină culori pupila străvede insuli de portocalio stea tremură vântului catargetrupul sporeşte o cascadă în cristalîn inel luna face cercuri şi se sparge

19

acest catalog de maşini agricole sena

ilarie voronca



şi iată peste diagonala sângelui parisul creşteun steag luminile îţi alintă mâinile tâmpleleatâtea eşarfe străzile pentru sânii apelor când ochiul ca un disc de fonograf înregistrează

şi violonistul în cerc oferă ultimele cupleteglasul aruncă sonerii covoare lămpile paris paris pasul se încumetă ca arcaşii porneşte săgeata minutului de pe zidul din privirecâte cascade înfloresc unghiilecâţi îngeri se desfac din hârtia ferestrelor paris oraş ca o volută ca o amintirecum îţi cunosc mansardele barurile cinematografeledactilografa îşi pune broderia surâsului pentru balul din cartier piaţa concordiei ca un pântec se rotunjeşte se ridică bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi

desigur cerul sărută acoperişul bisericilor căzărmilor şi turnul eiffel îşi întinde gâtulsângele ascensoarelor circulă în marile hoteluri

paris m-am împărtăşit din cuminecătura taam incendiat muzeele tale am sfâşiat carnea statuilor duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de cocainăîn jardin des plantes am limpezit metalul nervilor am văzut urşii albi prinzând bucăţelele de pâine ca peştişoriişi am scris începutul poemului uliseîţi închin un imn ţie veac al mediocrităţii

nu mai vânăm ursul sur în munţii americii braţele noastre nu mai sângeră păduri sălbatecesinguri ne închidem în mucegaiul birourilor dar cum iubesc tristeţea bucuria cetăţii brutăresele mari cât stoguri de fân şi vânzătoarele de bananecum râd cu dinţii fosforescenţi reclamele pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează paris ulei sfânt pentru încheietura gânduluioscilează pe harta apusului ca un transatlanticte stingi ca o mătase pe buzele toamnei

18638074-ilarie-voronca-ulise-1928

Documents