VIS DE CĂȚELUȘ

Un cățeluș cu ochi verzui,de nicăieri și-al nimănui,plouat, flămând și obosit,din întâmplare-a nimeritlângă un gard proaspăt vopsit.S-a așezat să se-odihneascăși-a început să-și aminteascăde toate zilele în carea rătăcit fără-ncetareși a sperat c-o să găseascăun om milos care să-l crească.E mititel și nu-i frumos,dar are-un suflet drăgăstosîn care poate să încapăiubire cât pământ și apă.Plângând, alunecă în vis...

Ia uite, poarta s-a deschis;un om se-apleacă și ridicăfăptura moale, mititicăși-o duce-ncetișor în casă.Aaa, ce odaie călduroasăși, lângă foc - un băiețel.-Vai, tată, ce frumos cățel!Știi cât de mult mi-am mai doritun cățeluș. Sunt fericit!Îl ia în brațe,-l încălzește,îl mângâie și îl hrănește,

îl scoate-afară să se joace.-O, Doamne, cât de mult îmi placesă mă iubească cinevași ce frumoasă-i viața mea! -gândește cățelușu-acum,uitând c-a rătăcit pe drum.

După o zi așa frumoasă,se lasă seara, iar în casăcopilul face un pătuț,în care-l culcă pe micuț,îl învelește și-i urează:-Cățel, dormi bine și visează!Cât e de cald și tare-i binesă-i pese cuiva de tine...

E noapte. Și ce frig se lasăpeste odaie, peste casă.-De ce-o fi chiar atât de frig?Mai bine mă trezesc și strig,că poate vine băiețelul;doar n-o să-și lase el cățelulsă stea așa - se-mbolnăvește.

Și cățelușul se trezeștesub o rafală rea de ploaie.Dar unde-i focul din odaie?Unde-s pătuțul liniștitși băiețelul fericit?

În locul lor, a răsăritun gard de lemn, proaspăt vopsit...