1. Introducere

Această lucrare prezintă importanţa personalităţii marelui Ierarh Grigorie

Teologul sau de Nazianz, mesajul predicilor şi operei sale precum şi actualitatea sa

în învăţăturile Bisericii Ortodoxe.

Când ne sunt prezentate drept modele, persoanele pline de însemnătate ale

Sfinţilor Ierarhi, Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Grigorie

Teologul sau de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului,

ce reprezintă pentru noi prototipul de sfinţenie, smerenie, suferinţă pentru dreapta

credinţă, pentru semeni; sunt prin vieţuirea lor în spiritul creştin care ni-l

propovăduiesc şi nouă prin profunzimea operelor scrise, modele demne de urmat şi

de admirat.

Această lucrare prezintă prin operele sale mesajul pe care Sfinţii Părinţi l-au

transmis de la Dumnezeu oamenilor şi care este „ gura de oxigen ” pentru

credincioşii veacului nostru în încercarea lor de a aspira la „ pacea lui Dumnezeu ”

care ne conduce pe calea mânturii spre desăvârşire.

Putem spune că lucrarea pe care o vom prezenta, face dovada înţelepciunii

Sfântului Grigorie de Nazianz, prin tot ceea ce vom expune: viaţă, activitate, opere

şi în special trăire duhovnicească. Exemplul pe care îl avem, ne trezeşte spiritul

moral prin care putem duce o viată creştina adevarată, preţuind Biserica şi pe

conducătorii ei. Valoarea operei expusă în lucrarea de faţă este deosebită, din ea

învăţând ce trebuie să facem pentru mântuirea sufletului şi ne este un exemplu de

viaţă, viaţă pe care noi trebuie să o închinăm desăvârşirii noastre spirituale dar şi

slujirii aproapelui.

1

2. Viata si activitatea Sfantului Grigorie de Nazianz

Pamantul Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era

o a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde şi el se numea ,,de Nazianz”.

Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar

maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut

de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amândurora le urma în

parte, atât cu rătăcirea elinească, cât şi cu credinţa iudeilor, precum este credinţa

cea rea a ipsistarilor.

Iar maica Sfântului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă,

născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de

Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii. Ea era bine învăţată, iar prin

judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe

acela la sfânta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvântul

apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a şi făcut, şi pentru ca fericita

Nona, sfãtuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu întelepţite şi cu

dinadinsul rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsul, l-a adus la creştinătate cu

ajutorul lui Dumnezeu. Căci i s-a facut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i

se părea că zice cântând cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea

în gura sa, decât numai le auzea de la soţia sa, care adeseori se ruga; iar el singur

nici nu se ruga niciodată, nici nu ştia cum să se roage şi nici nu voia aceasta. Iar

cuvintele care se cântau de dânsul în vis, erau : Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis :

În casa Domnului vom merge. Şi cu cântarea aceea a simţit în inima o mare

dulceaţă; apoi, deşteptându-se, s-a veselit şi a spus şi soţiei sale. Iar ea înţelegând

ca singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfânta Biserica, a început mai cu

dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mântuirii1.1 Vieţile Sfinţilor- pe luna Ianuarie,ediţia aII-a, Editura Episcopiei Romanului, 2001, p.554.

2

Într-acea vreme, s-a întâmplat ca Sfântul Leontie, episcopul Cezareei

Capadociei, care mergea la sfântul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în

cetatea Nazianz; la acela a dus Sfânta Nona pe bărbatul ei.

Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mâinile arhierelului. Iar după primirea

Sfântului Botez, a început viaţa dreaptă şi placută lui Dumnezeu, precum se cade

creştinului celui adevărat şi desăvârşit2.

Şi atât de mult a sporit în dreapta credinţă şi în fapte bune, încât mai pe urmă

a fost ales şi episcop al scaunului din cetatea Nazianzului, de care lucru se va

spune mai pe urmă. Cu un bărbat ca acesta vieţuind fericita Nona în cinstita

însoţire şi dorind ca să aibă copii de parte bărbătească, înălţa rugăciuni cu

dinadinsul Dătătorului tuturor bunătăţilor, ca să-i dăruiască ei măcar un fiu; pe care

l-a făgăduit mai înainte de zămislire, ca altă dată Ana pe Samuil, ca să-l dea spre

slujba lui Dumnezeu, Care i l-a dăruit. Iar Domnul, care face voia celor ce se tem

de El şi ascultă rugaciunile lor, a împlinit cererea dreptcredincioasei femei şi în vis,

prin descoperire dumnezeiască, înainte i-a arătat pe pruncul ce avea să se nască

dintr-însa. Şi a văzut pe Nona înainte de naşterea fiului ce fel va fi şi el cu

asemanarea feţei, şi chiar şi numele lui l-a ştiut3.

Deci, după o vreme, a născut un copil parte bărbăteascã, şi l-a numit după

numele tatălui său, Grigorie, precum în vis se înştiinţase ea mai înainte. Şi a dat

mare mulţumire lui Dumnezeu şi purtării Lui de grijă a încredinţat pe pruncul cel

născut, Lui îndată dăruinu-l pe acela ce de la Dânsul l-a luat prin rugăciune. Însă

nu l-a botezat îndată, pentru că era în acele vremuri un obicei, ca cei mai mulţi

creştini să amâne Botezul până la vârsta la care Hristos Domnul nostru a fost

botezat în Iordan de Ioan, adică până la 30 de ani.

2 Ibidem., p. 555.3 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ed. aII-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1994, p. 135.

3

Mai pe urmă însă acel obicei, pentru pricini bine socotite, a fost înlăturat de

acest Sfânt Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, şi de Vasile cel Mare, şi de

Grigorie de Nyssa şi de alţi mari pãrinţi. Deci, pruncul cel născut, adică Sfântul

Grigorie, nu a fost botezat îndată; ci după obiceiul cel vechi, ce era între creştini, s-

a amânat botezul lui până la vârsta anilor Domnului nostru Hristos4.

Iar crescând pruncul în casa părinţilor, când a venit la vârstă de copil, îndată a

învăţat carte şi crescând cu anii, creştea şi cu înţelepciunea, pentru ca era, după

numele său: isteţ la minte, deştept şi sârguitor în învãţături, încât întrecea pe cei

mai vârstnici decât el; căci nu îi erau împiedicaţi anii cei copilăreşti la înţelegerea

lucrurilor pe care le învăţau cei în vârstă. Iar obiceiul lui cel bun în copilãrie se

arăta bătrânesc; pentru ca jucăriile copilăresti şi tot felul de privelişti, le-a urat cu

totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, şi mai vârtos la învăţătură cheltuindu-şi

vremea, iar nu în deşertăciune. Şi după ce a venit mai în vârstă, dreptcredincioasa

sa maică îl învaţă dreapta credinţă cu multe învăţături, spunându-I că el este rod al

rugăciunii; căci cu rugăciuni osardnice l-a cerut de la Dumnezeu şi că, chiar mai

înainte de zămislire, l-a făgăduit la slujba Domnului5

Pentru ca, dormind odată, i se parea că vede stând aproape de sine două

fecioare, îmbrăcate în haine albe, amândouă frumoase la vedere, şi amândouă de

vârstă şi de ani potrivite, însă amândouă neînfrumuseţate cu podoabele cele din

afară; pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu mărgăritare, nici cu pietre de mare

preţ şi mărgele scumpe, nici cu haine noi de mătase, nici cu brâie de aur nu se

împodobeau, nici se mândreau cu frumuseţile feţei, nici cu potrivirea sprâncenelor,

nici cu răsfirarea părului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumeşti

se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi plăcute acelora; ci cu haine albe curate

fiind îmbrăcate şi încinse cu cinste, având acoperite nu numai capetele, ci şi feţele

4 Ibidem, p.136.5 Teodor M. Popescu, Chipuri de mame creştine în educaţia religioasă, în ,,Glasul Bisericii’’,1948, nr. 11-12, p. 26.

4

lor, cu broboade subţiri, privind cu ochii în jos şi roşindu-se cu obrajii de ruşine

feciorească. Şi erau pline de curăţenie, iar buzele le aveau ca floarea trandafirului

roşu, şi cu multă tăcere îşi arătau cinstea. Iar el văzându-le, a simţit mare bucurie în

inima sa şi socotea că nu sunt dintre pământeni, ci din cei ce covârşesc firea

omenească6.

Dupa naşterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai născut şi alt fiu, anume

Chesarie, şi o fiică, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinţă şi

învăţătura cărţii. Iar fericitul Grigorie vrând să se deprindă desăvârşit cu frumoasa

vorbire retoricească, cu filosofia scolasticească, şi cu toată înţelepciunea elinească

cea din afară, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, şi acolo petrecând cu cei

mai aleşi şi mai învăţaţi dascăli, s-a deprins în puţina vreme din destul la învăţături:

mai întâi că era foarte isteţ la minte, şi al doilea, pentru că avea multă sârguinţă şi

s-a ostenit peste masură. Iar după ce a stat destulă vreme în Cezareea Capadociei, a

plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învăţături şi avea acolo dascăl

pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alexandria, adunând de la mulţi bărbaţi

comoara înţelepciunii şi cu înţelepciunea îmbogãţindu-se7.

După aceasta, vrând să meargă în Atena, s-a suit într-o corabie cu oameni

necredincioşi. Şi plutind el pe noianul mării parteniceşti, s-a ridicat o mare furtună,

încât toţi plângeau deznădăjduindu-se de viaţa lor şi de moartea cea trupească.

Atunci şi Grigorie plângea, temându-se de moartea cea sufletească, de vreme ce nu

era încă botezat, ci era numai catehumen; şi îşi aducea aminte de minunile lui

Dumnezeu ce s-au făcut demult cu trecerea lui Israel prin Marea Rosie, apoi de

mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; şi se ruga lui Dumnezeu cu

tânguire, ca să-i izbăvească pe ei de înecare. Această primejdie provenită din

învăluirile mării, s-a descoperit părinţilor lui în vis, care îndată stând la rugăciune,

6 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, op. cit., p. 133. 7 Ibidem., p. 134.

5

vărsau lacrimi fierbinţi către Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce călatorea

pe mare.

Iar Dumnezeu, păzind pe robul său Grigorie spre folosul altora şi

pregătindu-l spre întărirea Bisericii, a îmblânzit acea sălbatică învăluire, a certat

furtuna şi valurile şi s-a făcut linişte pe mare. Şi toţi cei din corabie, văzându-se

mai presus de nădejde mântuiţi de înecare şi scăpaţi ca din ghearele morţii, au

preamărit pe Hristos Dumnezeu; pentru că ştiau, că prin chemarea numelui Celui

Atotputernic şi cu rugăciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Încă şi un tânăr din cei

ce împreună călătoreau, care era cunoscut şi iubit de sfânt, a văzut noaptea, în

vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând

corabia, când se afunda, şi târând-o la uscat. Şi a spus la toţi acea vedenie, după ce

s-a făcut alinare şi toţi au mărturisit că este mare ajutător Dumnezeul lui Grigorie;

şi au mulţumit şi au crezut în El. Iar tatăl lui Grigorie, rugându-se în Nazianz cu

lacrimi pentru fiul său Grigorie, iar după rugăciune adormind, i s-a arătat iarăşi altă

vedenie, şi anume: a văzut un diavol pregătind pierzarea lui Grigorie l-a apucat cu

mâinile şi l-a biruit pe diavol. Dintr-această vedenie a cunoscut tatãl mântuirea lui

Grigorie de înecare şi a dat lui Dumnezeu mulţumire, împreună cu soţia sa8.

Iar Grigorie, după aceea călătorind fără primejdie, a ajuns la Atena, şi acolo

petrecând în învăţătura cea din afară, a fost la toţi de mirare, pentru ascuţimea

minţii sale şi pentru viaţa cea cu întreagă înţelepciune. Apoi, nu după mult, a mers

la Atena şi Sfântul Vasile, pentru învăţătura înţelepciunii. Şi erau ei amândoi,

Grigorie şi Vasile, adevăraţi prieteni şi împreună vieţuitori. Una le era lor casa şi

hrana, unul le era duhul şi aceleaşi obiceiurile, ca ale unor fraţi de o mamă. Deci,

erau amândoi cinstiţi şi slăviţi în Atena, căci în puţina vreme au întrecut pe dascălii

lor iar ucenicii s-au făcut dascăli dascălilor lor.

8 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezana, Caransebeş, 2001, p.181.

6

În acel timp Constantin, fiul marelui Constantin, împărăţea peste Roma şi

peste greci (337- 361), iar Iulian care mai pe urmă a fost împărat (361-363) şi

depărtat de la Dumnezeu, învaţă cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea

Grigorie: ,, O, cât de mare răutate hrăneşte pământul Romei şi al grecilor!”, pentru

că vedea mai înainte ceea ce avea să se întâmple9.

Deci, petrecând Grigorie şi Vasile ani destui în Atena, şi trecând toată

învăţătura desăvârşit, chiar şi mai înalţi decât toată înţelepciunea atenienilor

făcându-se, Vasile s-a dus în Egipt, la părinţii cei de Dumnezeu insuflaţi, ca să

înveţe înţelepciunea cea duhovnicească, precum scrie în viaţa lui. Iar Grigorie a

fost ţinut de atenieni prin rugăminte ca şi dascăl, şi puţin după Vasile stând acolo, a

auzit că tatăl lui a fost ales episcop în Nazianz.

Deci, dezvăluind, s-a întors de acolo în patria tatălui său, după treizeci de ani

de la naşterea sa şi a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatălui său. Şi voia ca

îndată să se lepede de lume, şi să se ducă în pustie; însă oprit fiind de tatăl său,

petrecea lângă dânsul, acasă. Şi şi-a pus rânduiala ca niciodată să nu se jure, nici să

cheme numele lui Dumnezeu în deşert, şi a păzit aceasta până la sfârşitul vieţii

sale. Şi neîncetat stătea la citirea dumnezeieştilor cărţi, apoi, în gândirea de

Dumnezeu petrecând ziua şi noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie.

Dupa aceea, tatăl său cu sila l-a sfinţit ca preot, în anul 362, şi încă voia ca

să-l facă şi episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind vrednicie şi o cinste ca aceea,

şi liniştea monahicească dorind-o, a fugit în taină şi a mers la prietenul său, Sfântul

Vasile; care şi el era acum preot şi făcuse în Pont o mulţime de monahi şi scrisese

către Grigorie, chemându-l la sine cu dragoste. Deci, iarăşi amândoi, ca mai înainte

în Atena, au început a vieţui împreună, unul pe altul având ca model de fapte bune

9 Ibidem, p. 182.

7

şi unul altuia urmând. Deci au scris împreună pustnicescul aşezământ al monahilor,

petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile, vreme destulă10.

Apoi murind Chesarie, fratele lui Grigorie, au plâns părinţii foarte mult după

dânsul. Atunci a scris tatăl către Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l să se întoarcă la

dânsul, să-i ajute la bătrâneţe; iar fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta pe

tatăl său, iar pe de alta, văzând nevoia Bisericii, căci atunci Biserica era foarte

tulburată de eresul lui Arie, de care şi tatăl lui Grigorie, fiindcă era simplu, se

vătămase în parte, a mers iarăşi din Pont în Nazianz şi ajuta pe bătrânul său tată în

lucrurile bisericeşti şi în rânduielile casei, spunându-i despre rătacirea lui Arie şi

întărindu-l în dreapta credinţă11.

După moartea împăratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împărăţia

Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie; căci mare răutate a făcut

nelegiuitul acela, lepădându-se de Hristos şi radicând prigonire asupra Bisericii

Lui. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe şi înţelepte scrisori ale sale,

văzându-i rătăcirea şi pierzătoarea înşelăciune idolească, precum şi basmele

elineşti cele mincinoase. Şi nu mult după aceea, murind acel rău călcător de lege,

după dânsul a luat împărăţia drept credinciosul creştin Iovian (363- 364), şi iarăşi a

înflorit credinţa lui Hristos12.

Iar după Iovian, urmând la împărăţie Valens arianul (364-378) şi pe mulţi

vătămându-i cu credinţa cea rea, a tulburat Biserica lui Hristos; pentru cã acum şi

ariepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiască, a început a se

clătina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinţă.

De aceasta înştiinţându-se Sfântul Grigorie, a scris către dânsul, sfătuindu-l

să roage pe Sfântul Vasile, ca să se întoarcă din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor

10 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Studiile Universitare ale Părinţilor Capadocieni, în ,, Studii Teologice ”, anul VII (1955), nr.9-10, p.537.11 Magistrand Constantin I. Corniţescu, Sfântul Grigorie de Nazianz despre familia sa, în ,, Studii Teologice”, anul XVI (1964), nr. 5-6, p. 360.12 Ibidem, p.361.

8

împotriva celor răucredincioşi. De asemenea, a scris şi Sfântului Vasile, sfătuindu-

l prieteneşte şi rugându-l ca, nepomenind mania cea de dinainte a lui Eusebiu

asupra lui, să meargă în Cezareea , şi să ajute celor fără de ajutor, iar Biserica cea

clătinată de arieni, iarăşi să o întărească.

În anul 371, Sfântul Grigorie este făcut de către Sfântul Vasile episcop de

Sasima, pentru că la Tiana era mitropolit Antim, unul dintre adversarii săi. Însă

Sfântul Grigorie nu s-a dus la Sasima pentru că o asemenea misiune l-ar fi

stingherit în dorurile sale după viaţa contemplative, dar şi pentru că localitatea

Sasima i se părea insuportabilă13.

Comunitatea ortodocşilor l-a rugat atunci pe Grigorie, cunoscut ca celebru

teolog şi ca mare predicator, să vinã la Constantinopol din Seleucia, ţinutul

Isauriei, unde, deşi hirotonit episcop, se retrăsese la 375. După unele ezitări,

Grigorie veni la începutul lui 379. Avea atunci 50 de ani. Cuvântările acestea se

pare să fi fost rostite între iulie şi noiembrie 38014.

Ucenic al lui Aetie, şef al Arienilor extremişti ( anomei ), Eunomie apare la

360, ca diacon, la un Sinod din Constantinopol, fiind adjunct al lui Aetie. Urmând

lui Aetie, se agita la Cyzic, unde era episcop, când la Constantinopol, grupând în

jurul lui, ca un şef de sectă, pe cei ce se despărţeau de Biserică15.

Sfântul Grigorie pune în evidenţă contradicţiile şi neajunsurile doctrinei lui

Eunomie, apărând stăruitor deofiinţimea lui cu Tatăl.

Sfântul Vasile a consacrat trei cărţi în combaterea ,,Apologiei” lui Eunomie

(Contra Eunomium). Acesta i-a răspuns cu o ,,Apologie a Apologiei”, ceea ce l-a

făcut pe Grigorie de Nyssa, fratele lui Vasile, să intre şi el în lupta împotriva lui

Eunomie. Prin Cuvântările din această carte îi răspunde şi Grigorie de Nazianz.13 Pr. Prof. Ioan G. Coman, op.cit., p.539.14 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol (381), Învăţătura despre Sfântul Duh şi Biserica, Simbolul Constantinopolitan, în ,,Studii Teologice’’,anul XXI (1969), nr. 5-6, p. 335.15 Ibidem., p. 336.

9

Din respingerile celor trei mari capadocieni se poate cunoaşte în linii mari

teologia lui Eunomie. După el, raţiunea umană poate cunoaşte şi exprima pe

Dumnezeu. Căci prin ea, omul poate cunoaşte pe Dumnezeu cum El însusi se

cunoaşte. Omul chiar poate exprima pe Dumnezeu prin limbajul lui, căci acest

limbaj este un produs al lui Dumnezeu. Cuvintele ne relevează adevărul lucrurilor

şi al lui Dumnezeu aşa cum este. De aceea în ,, Cuvântarea 28”, Sfântul Grigorie

expune limitele cunoaşterii lui Dumnezeu de către om. Isbânda sa misionară contra

arienilor-anomei creştea. Dar bunătatea sa i-a adus şi neplăceri, ca aceea provocată

de încercarea nereuşită a lui Maxim Cinicul de a uzurpa prin viclenie şi complot

scaunul episcopal al Capitalei. Munca lui, virtuţile lui de monah cu viaţa severă,

succesele lui misionare contra ereticilor au dus la instalarea lui oficială ca episcop

al cetăţii de către însuşi împăratul Teodosie la 27 noiembrie 380. Sinodul II

ecumenic, care se deschide în mai 381 la Constantinopol, confirma alegerea

Sfântului Grigorie ca episcop de Constantinopol şi el a fost instalat de Meletie al

Antiohiei. După moartea acestuia, care a survenit între timp, Sfântul Grigorie a fost

chemat la preşedenţia sinodului probabil graţie prestigiului său crescând sau graţie

Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al episcopului de

Constantinopol16.

Sosirea episcopilor egipteni şi macedoneni, întârziaţi, a pus problema

canonicităţii alegerii Sfântului Grigorie. I se reprosează că el era deja episcop de

Sasima. Sfântul Grigorie şi-a dat demisia şi, după o cuvântare de rămas bun către

Biserica din Constantinopol, pleacă, în iunie 381, în Capadocia. A venit în

Nazianz, unde a condus câtva timp treburile episcopiei, încă vacantă. După ce în

383 a hirotonit aici ca episcop pe o rudă a sa, Eulalius, Sfântul Grigorie s-a retras

în locul său natal, Arianz, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, în rugăciune,

16 Ibidem, p.540.

10

studiu şi facerea de poezii. A trecut la cele veşnice în 390, la aproximativ 60 de ani

de viaţă.

Sfântul Grigorie e una din cele mai mari podoabe ale literaturii şi gândirii

patristice. Dacă, spre deosebire de Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie nu era înzestrat

cu calităţile omului de acţiune, ci avea un temperament nehotărât şi o sensibilitate

excesivă, el poseda un deosebit simţ al problemelor teologice, o mare înclinare

pentru viaţa ascetică, o înaltă nobleţe sufletească şi un excepţional talent oratoric şi

literar17.

3.Sfantul Grigorie de Nazianz, predicator desavarsit

17 Nicolae Mladin,Sfinţii Trei Ierarhi, dascăli ai Ortodoxiei, în ,,Telegraful Român’’, anul 1949, nr.4-5, p12..

11

Sfântul Grigorie de Nazianz (329 – 390 ). Geniul care a definit şi apărat

teologia patristică de la finele secolului al IV-lea şi creatorul poeziei creştine, a

ajutat îmbogăţirea oratorical cu înflăcărata lui imaginaţie şi adâncă simţire, punând

în slujba ei toate inspiraţiile şi arta retoricii. Predica lui poartă în sine tema unei

duble actualizări: credinţa şi cultura pe care o cuprindea în concepţia sa despre

lume şi destinul creştinismului: transfigurarea lumii prin transfigurarea sufletelor.

În temele dogmatice, actualizarea se cuprinde în concepţia lui despre destinul

omului, arătând semnificaţia dreptei credinţe asupra vieţii actuale ce se duce aici şi

a destinului spre care suntem chemaţi. În afară de acestea, temele lui variate sunt

inspirate de diferite ocazii: o sărbătoare bisericească, un articol din Simbolul

Credinţei sau proslavirea unui sfânt18.

Cele mai interesante din punct de vedere al epocii sunt omiliile ţinute în

biserica Sfintei Învieri din Constantinopol, dintre care ultimul cuvânt, la despărţire,

coţine accentele cele mai sublime, relevând totodată legătura intimă dintre păstor şi

turma sa , se cuprinde acolo imginea întregii vieţi a timpului şi se pot trage

concluzii asupra mediului în care a lucrat şi asupra felului cum a lucrat Sfântul

Grigorie, ce pot forma un tratat al tactului şi al atitudinii pe care trebuie să aibă

preotul faţă de turma sa, instituţiile, prietenii şi duşmanii care îl înconjoară.

Sfântul Grigorie este unul dintre cei dintâi oratori ai secolului de aur,

caracterizat prin precizia şi claritatea formelor. Învăţături folositoare cu privire la

actualizare se cuprind în tratatul lui despre preoţie19.

Într-adevăr, o cercetare amănunţită şi atentă asupra omiliilor şi predicilor

Sfinţilor Părinţi, ne ajută să ne dăm seama de înălţimea artistică la care au putut

ajunge aceştia, unii dintre ei, cum este Sfântul Grigorie de Nazianz, fiind adevăraţi

18 Diac. Ene Branişte, op. Cit. , p.53.19 Ibidem, p.54.

12

poeţi ai timului respectiv. Cuvântările Sfântului Grigorie de Nazianz, dimpotrivă,

au un caracter dialectic, filozofic, mai mult influenţat de retorică.

În ce priveşte forma, << predica patristică izbeşte prin multiplicitatea şi

varietatea, foarte pronunţată şi distinctă a genurilor şi formelor omiletice pe care le

îmbracă >>20 şi prin unitatea desăvârşită a compoziţiei. Majoritatea lor, fie omilii,

fie panegrifice, fie predici propriu-zise, sunt compuse în aşa fel, încât se observă

respectarea momentelor logico-psihologice după care trebuie compusă şi rostită o

predică. De aceea şi în ceea ce priveşte forma predicii, predicatorul are multe de

câştigat din predica patristică şi trebuie să cultive mai multe genuri omiletice ce au

constituit gloria Sfântului Grigoriei, în locul predicii de azi, foarte greu de definit

din punct de vedere al formei.

O caracteristică generală a predicii Sfântului Grigorie este popularitatea ei. În

general, Sfântul Grigorie este un adevărat predicator popular, care a ştiut să se

coboare la puterea de înţelegere a ascultătorilor săi , iar atunci când unii termeni

sunt neînţeleşi, Sfântului Grigorie îi explica. De asemenea, Sfântul Grigorie se

caracterizează prin intimitatea predicii lui. Se spune despre Sfântul Grigorie că în

timpul rostirii predicilor sale, cobora uneori, de pe treptele altarului şi se aşeza în

mijlocul ascultătorilor săi, ceea ce contribuia mai mult la succesul predicii sale.

Un alt izvor al puterii tainicii a predicii Sfântul Grigorie de Nazianz a fost

credinţa lor puternică în ceea ce spuneau. Când vorbeau în faţa ascultătorilor

despre Dumnezeu, despre Sfânta Treime, despre întruparea Mântuitorului şi despre

alte învăţături fundamentale ale Bisericii creştine, ei erau convinşi până în adâncul

finit lor de varicitatea acestor învăţături21.

Tainica putere a predicii Sfântului Grigorie îşi mai trage seva şi din

neţărmurita lor iubire faţă de oameni. Sfântul Grigorie Teologul a fost mare

20 Pr. Prof. Dr. D. Belu , Sfinţii Părinţi, ca izvor omiletic, în „Mitropolia Ardealului”, anul IV (1959), nr.7-8, p. 54921 Ibidem, 551

13

iubitori de oameni, iubire pe care, uneori, aceştia nu se sfiau să o mărturisească în

predicile lor. Puterea tainică a predicii lor se afla şi în legătura neîntreruptă a

predicii cu viaţa credincioşilor lor. Predica Sfântului Grigorie Teologul nu este

abstractă, ruptă de viaţă, ci ei ţin o neîntreruptă legatură cu viaţa, cu aspiraţiile

ascultătorilor lor. Ei le vorbesc acestora despre ceea ce-i interesează în chip vital şi

despre ceea ce-i frământa în legătura cu marile cu probleme ale vieţii. Trebuie să

amintim că predica Sfântului Grigorie Teologul era străbătută de acea ungere

evanghelică ce dă culoare cuvântului, de acea putere ce se degajă din cuvântul

predicatorului şi care face ca ascultătorii să fie atraşi tot mai mult spre cel care le

vorbeşte şi să înţeleagă ceea ce li se spune.

4.Opera Sfantului Grigorie de Nazianz

14

Opera Sfântului Grigorie de Nazianz sau Teologul este întinsă, bogată şi

variată. Ea este scrisă în proză şi versuri, împărţindu-se în Cuvântări, Poeme şi

Scrisori.

Cuvântările sau discursurile în număr de 45 se întind, cronologic, de la 362

la 383. Dintre aceste cuvântări, una singura poate fi socotită exegetica: a XXXVII-

a la Matei 19, 1-12, despre căsătorie şi feciorie, şi o singură cuvântare morală: a

XIV-a : Despre dragostea faţă de săraci. Majoritatea cuvântărilor sunt cu caracter

dogmatic, liturgic şi ocazional, fiind împărţite după cum urmează:

a). Cuvântări dogmatice;

b). Cuvântări la sărbători mari;

c). Necrologuri;

d). Panegirice în cinstea sfinţilor;

d). Cuvântări ocazionale.

1.Cuvântări dogmatice: ,,Cele cinci cuvântări teologice’’ -au fost rostite de

Sfântul Grigorie în anul 380 la Constantinopol, în capela Învierii ,contra arienilor.

Cuvântarea I tratează despre condiţiile necesare studiului teologiei. Acest

lucru nu poate fi fãcut de oricine, în faţa oricui şi tratând despre orice. Teologia

cere o înaltă puritate morală şi duhovnicească. Învăţătura despre Dumnezeu, Sfânta

Treime, întrupare, mântuire, Sfintele Taine, este socotită dogma şi asupra ei nu se

poate filosofa. În shimb, învăţătura despre lume sau lumi, despre materie, despre

suflet, despre firile intelectuale superioare şi inferioare, despre înviere, despre

judecată, despre răsplată, despre patimile lui Hristos se poate filosofa. A reuşi în

discuţia unor asemenea probleme, e un lucru folositor, nu a reuşi e primejdie22.

Cuvântarea a II-a vorbeşte despre Dumnezeu în sine: existenţa, firea şi

atributele Lui. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale raţională ( contra lui

Eunomiu). Despre Dumnezeu se poate şti sigur numai cã existã, dar ce este El în

22 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologia, p.178.

15

sine, nu se poate cunoaşte. Existenţa lui Dumnezeu se dovedeşte cel mai bine prin

fãpturile lumii vãzute, sau cum zice Sfântul Grigorie, prin partea de dinapoi a lui

Dumnezeu23.

Cuvântările a-III-a şi a IV-a tratează despre Fiul, despre deofiinţimea lui cu

Tatăl şi combat obiecţiunile şi textile biblice pe care se sprijineau arienii.

Cuvântarea a V-a vorbeşte despre Sfântul Duh, care este a treia persoană

a Dumnezeirii, existând nu prin naştere, ci prin purcedere.

2.Cuvântări-Panegirice în cinstea sfinţilor : în cinstea Macabeilor, în cinstea

lui Ciprian de Antiohia, în care Sfântul Grigorie confundă pe Sfântul Ciprian de

Cartagina cu magicianul şi apoi martirul Ciprian din Antiohia; în cinstea Sfântului

Atanasie.

3.Cuvântări-Necrologuri, în număr de patru : la moartea fratelui său Cezar ,

la moartea surorii sale Gorgonia, la moartea tatălui său, la moartea prietenului său ,

a Sfântului Vasile cel Mare24.

Sfântul Grigorie este creatorul acestui gen literar în literatura patristică,

modelele sale fiind apreciate şi de către păgâni.

4.Două invective - Cuvinte de înfierare - Contra lui Iulian Apostatul, scrise

în anul 363, după moartea lui Iulian-împărat al Imperiului Roman, dar pe care

Sfântul Grigorie nu le-a rostit. Aceste cuvântări , unice în genul lor, apară

superioritatea creştinismului faţă de păgânism şi critică sever unele măsuri odioase

luate de împăratul apostat.

5.Cuvântări în ocaziuni personale–dintre acestea se distinge cuvântarea

numită: Cuvânt de apărare pentu fuga sa în Pont, rostită cu prilejul întoarcerii sale

din Pont, după ce fusese hirotonit preot şi fugise de această cinste. Rostirea ei a

avut loc probabil la Paştele anului 362. Cuvântarea este un adevărat tratat despre

23 Ibidem, p.179.24 Magistrand Gheorghe Drãgulin, Panegiric la Sfântul Grigorie de Nazianz, în ,,Glasul Bisericii”, anul XVI (1957), nr.1, p.22.

16

preoţie , în care arată răspunderea , maiestatea , dar şi caracterul înfricoşător al

acestei taine şi misiuni.

Altă cuvântare importantă este cea de despărţirea de credincioşii sãi după

demisia din postul de arhiepiscop al Constantinopolului. Această cuvântare a ţinut-

o Sfântul Grigorie în faţa celor 150 de episcopi ai Sinodului II ecumenic, şi a

întregii sale turme ortodoxe25.

Opera poetică a Sfântului Grigorie de Nazianz este întinsă şi variată. Ea a

fost elaborată în singurătatea de la Arianz între anii 383 şi 389. Scopul poeziei

Sfântului Grigorie este multiplu: să scoată întărire şi învăţătura pentru sine şi

pentru alţii din viaţa trăită, să desfete pe tinerii creştini servindu-le dogmele prin

dulceaţa artei, sã combată pe eretici, în special pe apolinarişti, care se foloseau de

poezie în propaganda lor, să demonstreze păgânismului ca şi creştinii pot folosi

arta poetică, şi în fine , că autorul mângâie ca lebăda bătrână, povestindu-şi sie-şi

soborul aripilor sale . Sfântul Grigorie a scris 507 poezii cu un total de 18.000 de

versuri împărţite de mauri în două cărţi:

I. Poeme teologice în două secţii: a). dogmatice (38) ; b). morale (40);

II. Poeme istorice în două secţii: a). despre sine (206); b).despre alţii, cele

mai scurte epigrame (94) şi epitafe(129).

Poemele teologice cânta cel mai adesea puterea , slava şi bunătatea divină,

dar mai ales Sfânta Treime. Cele mai reuşite sub raportul formei sunt poemele

istorice, din care cele autobiografice au un veritabil farfum liric, cel mai adesea cu

o notă profound elegiacă26. Elementele autobiografice au o deosebită importanţã

pentru reconstruirea vieţii poetului şi a fizionomiei unora din capitolele de seamă

ale culturii şi moralei timpului. Poemul despre ,,Viaţa sa’’, este conceput aproape

ca o dramă.

25 C. Erbiceanu, Sfântul Grigorie de Nazianz supranumit şi Teologul, în ,, B.O.R.”, 1885, nr.2, p.131.26 Ibidem, p.133.

17

Srisorile Sfântului Grigorie de Nazianz sunt foarte importante prin forma şi

arta lor. Ele sunt în număr de 245, sunt aproape din aceeaşi epocă cu poezii scrise

în anii 383, 389 şi 390, cu excepţia scrisorilor 51 şi 54, scrise în jurul anului 365, şi

în care este vorba de o colecţie epistolară a Sfântului Vasile şi a Sfântului Grigorie

pregătită de acesta din urmă. Unele dintre ele ( 101 si 102 ) au caracter dogmatic şi

sunt adresate preotului Cledoniu, iar cea cu numarul 202 este adresată preotului

Nectarie, şi sunt îndreptate împotriva apolinarismului. Scrisoarea 51 adresată lui

Nicobul prezintă teoria artei epistolare, pe baza a trei principii: concizie, claritate şi

graţie.

Testamentul Sfântului Grigorie de Nazianz redactat în anul 381 la

Constantinopol, în care donează toată averea Bisericii din Nazianz , spre a fi

întrebuinţată în folosul săracilor. Doctrina Sfântului Grigorie are o importanţă

deosebită atât prin precizia şi claritatea formulelor, cât şi progresul ei faţă de aceea

a contemporanilor .

Sfântul Grigorie are o interesantă teorie a cunoaşterii lui Dumnezeu, care, în

liniile ei mari, nu se deosebeşte de a celorlalţi Capadocieni. Legea naturală şi

privirea noastră asupra lumii ne arată că existã Dumnezeu, Creatoare şi

susţinătoare a lucrurilor. Existenţa şi ordinea lumii nu pot fi produsul întâmplării,

ci opera lui Dumnezeu. Raţiunea cea de la Dumnezeu înnăscută nouă tuturor,

prima lege în noi, ne duce de la cele văzute la Dumnezeu. Dar nimeni nu ştie ce

este Dumnezeu în firea şi în fiinţa sa. Vom şti aceasta numai atunci când elementul

divin din noi: mintea şi raţiunea noastră , se va uni elementului înrudit, când chipul

se va ridica la arhietip27.

Sfântul Grigorie este clasic şi normativ cu privire la adevărurile despre

Sfânta Treime şi despre întruparea Domnului, Sfântul Grigorie este prin excelentă

teologul dogmei Sfintei Treimi. El stabileşte, cel dintâi, raporturile dintre

27 Pr. Grigorie Cristescu, op.cit, p.29.

18

persoanele Sfintei Treimi şi specificul fiecăreia dintre ele: Tatăl, Fiul şi Sfântul

Duh au comun: fiinţa, necreerea şi dumnezeirea; Fiul şi Sfântul Duh au comun

faptul că sunt din Tatăl; Tatăl are specific nenaşterea, Fiul are ca specific naşterea,

iar Sfântul Duh are ca specific purcederea

5.Concluzii

Viaţa Sfântului Grigorie ne oferă un model de sinteză dintre o înaltă cultură

în disciplinele filozofice şi umaniste ale vremii lui şi o vastă şi adâncă cultură

19

teologică, dublată de munca şi stăruinţa continuă pentru desăvârşirea personalităţii

lui.

Sfântul Grigorie a pus întreaga lui ,, teologhisire ” în slujba Bisericii, a slujirii

şi înălţării creştinului. Îndeosebi prin cugetarea lui asupra înaltei vocaţii a omului,

asupra sacerdoţiului creştin şi a comuniunii euharistice, el ne deschide noua

perspective de slujire a Bisericii şi a credinciosului adaptate la condiţiile

vremurilor noastre.

Prin cugetarea şi activitatea lui, Sfântul Grigorie a manifestat un pronunţat

spirit ecumenist, luptând mereu pentru unitatea şi pacea Bisericii, pacea însemnând

solidaritatea tuturor oamenilor în dragoste, ea avându-şi rădăcina în ,, Dumnezeul

păcii ” şi sălăşluindu-se în primul rând în sufletul nostru

Viaţa Sfântului Grigorie Teologul şi luptele pe care le-a purtat împotriva

principalelor erezii ale veacului său au lăsat o impresie profundă asupra

contemporanilor săi şi nu numai, fiind un exemplu demn de urmat de-a lungul

timpului până în zilele noastre.

6.Bibliografie

I. IZVOARE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură. Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe

20

Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti 1988.

II. LUCRARI SI ARTICOLE

1. Belu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfinţii Părinţi, ca izvor omiletic, în „Mitropolia

Ardealului”, anul IV (1959), nr.7-8, p. 549-553.

2. Branişte, Diac. Ene, Învăţăminte din predica de azi, în „Biserica Ortodoxă

Română”, anul LXV (1947), nr.1-3,p.53-58.

3. Bria Ion, Pr. Prof. Dr., Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ed. a II-a, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti

1994

4. Coman, Pr. Prof. G. Ioan, Studiile Universitare ale Părinţilor Capadocieni,

în „Studii Teologice”, anul VII (1955), nr. 9-10, p.537-541.

5. Idem, Patrologie, Bucureşti, anul 1956.

6. Cristescu, Pr. Grigore, Sfântul Grigore Teologul, în „Studii Teologice”, anul

1932, nr.2

7. Drăgulin, Magistrand Gheorghe, Panegeric la Sfântul Grigorie de Nazianz,

în „Glasul Bisericii”, anul XVI (1957), nr.1

8. Erbiceanu, C. Sfântul Grigorie de Nazianz supranumit şi Teologul, în ,,

Bisericii Ortodoxe Română”, anul 1885, nr.2

9. Mladin, Nicolae, Sfinţii Trei Ierearhi, dascăli ai Ortodoxiei, în ,,Telegraful

Român”, anul 1949, nr. 4-5

10.Popescu, M. Teodor, Sfinţenia şi răspunderile preoţiei, în ,,Studii

Teologice”, anul IV (1962), nr.3-4

21

11.Rămureanu, Pr. Prof. Ioan, Sinodul al II- lea de la Constantinopol (381),

Învăţătură despre Sfântul Duh şi biserică, Simbolul Constantinopolitan,

în ,,Studii Teologice”, anul XXI (1969), nr. 5-6.

Cuprins

22

1.Introducere.............................................................................................1

2.Viata si activitatea Sfantului Grigorie de Nazianz.................................2

3. Sfantul Grigorie de Nazianz, predicator desavarsit........................12

4.Opera Sfantului Grigorie de Nazianz...................................................15

5.Concluzii..............................................................................................20

6.Bibliografie..........................................................................................19

23