proprii puterii politice care o individualizează şi îi conferă specificitate, cum sunt: funcţia coercitivă, de constrângere, funcţia de control, ele urmărire a modului în care strategia elaborată este respectată cât A urmările car© impun în conformitate cu legea. Deoarece puterea se exercită într-un cadru organizat, prin. intermediul unor instituţii, or-ganizaţii, asociaţii etc., funcţiile puterii sunt exercitate printr-un mod specific, de fiecare organism în parte. .> In acest sens, puterea are şi un caracter relaţional, ea fiind şi un fenomen de relaţie, de conducere — comandă — execuţie. Je|an W. Lapierre, sublinia că „deţinătorii puterii politice — legislatorii şi gu-vernanţii — având ca funcţie elaborarea hotărârilor în numele ansamblu-lui societăţii globale, care conduc prin deciziile lor toate celelalte puteri sociale, fără a fi obligaţi să se supună vreuneia din acestea. In acest lens, puterea politică este puterea suverană".

Puterea politică nu se identifică însă .cu influenţa, • cum procedează în analizele sale H. A. Simion, care le corisideră ca sinonime, sau K. J. Friedrich care apreciază influenţa, ca o1 „putere indirectă şi nestruc-turată". H. D. Larsewel şi A. Kaplan consideră că de fapt „conceptul de influenţă se referă mai mult la valori politice decât la putere". . Puterea generează obligatoriu influenţă — pozitivă sau negatiivă, însă nu întotdeauna influenta înseamnă şi putere, mai ales în politică. Influenţa este un efect şi un însoţitor firesc ai puterii, unul din mijloacele •ale de acţiune, un substitut al forţei, dar nu o putem confunda cu ţwterea.

Puterea politică are menirea de a asigura un control general atât la nivelul organelor reprezentative, cât şi executive, a aparatului şi Instituţiilor de stat şi politice pentru finalizarea corespunzătoare a de-ciziilor.

Acceptând ca fundament al puterii electivitatea în toată policromia sa, Georges Burdeau sublinia faptul că puterea trebuie' luată, în seri-j sul că nici o echipă conducătoare nu estie vreodată definitiv, instalată., că nici un program nu poate fi considerat ca definitiv, că nici o politică nu este oficială, altfel decât, cu titlu provizoriu. Această deschidere, sau mai bine, această disponibilitate a puterii este comandată de o forţă la lei de legitimă ca şi guvernanţii în funcţie. Nu numai că şe admite exprimarea tuturor tendinţelor şi a tuturor intereselor, ci ş,i speranţa de a accede la guvernare şi de a îi utiliza prerogativele conform proprilor vederi, care este oferită tuturor.

Puterea face parte din structura de necesităţi a fiinţei umane, iar atunci când are loc abolirea puterii se produce dereglare* echilibrului social, explozia agresivităţii, dispariţia regulilor ordonatoare etc.

5.2. INSTITUŢII ŞI MIJLOACE SPECIFICE PUTERII POLITICE

Etimologic termenul de instituţie proyi^e din, latinescul „institu- ticw —n formare, întemeiere, regulă tde purtare, deprinderi, obicei.

Instituţia socială reprezintă un complex de relaţii organizaţionale de up formal, cu un caracter relativ stabil, care facilitează conexiunea şi

85