universitatea de medicinĂ Şi farmacie din … fmam.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie...

7
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA Facultatea de MOASE SI ASISTENTA MEDICALA PLAN DE CERCETARE 2012-2016 I. CADRUL GENERAL DE DESFASURARE AL CERCETARII În Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, activitatea de cercetare ştiinţifică-dezvoltare-inovare, proiectare, consultanţă şi expertiză se desfăşoară în concordanţă cu prevederile cuprinse în: Legea nr. 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale); OG 57/2002 actualizată, aprobată prin Legea nr. 324/2003 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică; Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare; HG 134/2011, HG 217/2007 privind strategia naţională în domeniul cercetării, 206/2004 privind buna conduită în cercetare; Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Planul Strategic al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Activitatea de cercetare se organizează în cadrul departamentelor şi disciplinelor, ca structuri de învăţământ şi cercetare, precum şi în unităţi special create pentru cercetarea ştiinţifică: laboratoare şi centre de cercetare. Planul de cercetare trasează direcţiile şi preocupările în cercetarea ştiinţifică a fiecărei discipline, dar şi a echipelor sau a colectivelor de cercetare în care sunt cuprinse cadrele didactice aparţinând diferitelor Discipline sau Facultaţi. În acord cu planul strategic al UMF din Craiova se propun următoarele direcţii şi obiective specifice: Încurajarea politicii de personal implicat în cercetare prin: Promovarea şi încurajarea participării cadrelor didactice la competiţiile deschise proiectelor de cercetare ştiinţifică, în cadrul colectivelor de la departamente, inter- departamentale, centrelor de cercetare sau parteneriatelor cu instituţii similare din ţară şi străinătate prin ; Continuarea atragerii tinerilor către activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare prin acţiuni de identificare a celor interesaţi de cercetare şi susţinerea participării lor în echipele de cercetare ale facultăţii ; Dezvoltarea infrastructurii şi a mijloacelor de cercetare printr-o politică pragmatică de investiţii în aparatură şi echipamente, respectiv prin susţinerea proiectelor mari de investiţii în infrastructura publică care să permită obţinerea de rezultate majore capabile să susţină dinamizarea activităţii de cercetare în cadrul UMF din Craiova şi a căror aplicare să fie un element important al îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.

Upload: phammien

Post on 12-Jun-2018

216 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

Facultatea de MOASE SI ASISTENTA MEDICALA

PLAN DE CERCETARE 2012-2016

I. CADRUL GENERAL DE DESFASURARE AL CERCETARII În Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, activitatea de cercetare ştiinţifică-dezvoltare-inovare, proiectare, consultanţă şi expertiză se desfăşoară în concordanţă cu prevederile cuprinse în: Legea nr. 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale); OG 57/2002 actualizată, aprobată prin Legea nr. 324/2003 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică; Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare; HG 134/2011, HG 217/2007 privind strategia naţională în domeniul cercetării, 206/2004 privind buna conduită în cercetare; Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Planul Strategic al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Activitatea de cercetare se organizează în cadrul departamentelor şi disciplinelor, ca structuri de învăţământ şi cercetare, precum şi în unităţi special create pentru cercetarea ştiinţifică: laboratoare şi centre de cercetare. Planul de cercetare trasează direcţiile şi preocupările în cercetarea ştiinţifică a fiecărei discipline, dar şi a echipelor sau a colectivelor de cercetare în care sunt cuprinse cadrele didactice aparţinând diferitelor Discipline sau Facultaţi. În acord cu planul strategic al UMF din Craiova se propun următoarele direcţii şi obiective specifice: Încurajarea politicii de personal implicat în cercetare prin:

Promovarea şi încurajarea participării cadrelor didactice la competiţiile deschise proiectelor de cercetare ştiinţifică, în cadrul colectivelor de la departamente, inter-departamentale, centrelor de cercetare sau parteneriatelor cu instituţii similare din ţară şi străinătate prin ;

Continuarea atragerii tinerilor către activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare prin acţiuni de identificare a celor interesaţi de cercetare şi susţinerea participării lor în echipele de cercetare ale facultăţii ;

Dezvoltarea infrastructurii şi a mijloacelor de cercetare printr-o politică pragmatică de investiţii în aparatură şi echipamente, respectiv prin susţinerea proiectelor mari de investiţii în infrastructura publică care să permită obţinerea de rezultate majore capabile să susţină dinamizarea activităţii de cercetare în cadrul UMF din Craiova şi a căror aplicare să fie un element important al îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.

Page 2: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

Identificarea unor direcţii de cercetare specifice domeniilor de licenţă şi tematicii programului de master în scopul implementării unor programe dedicate îngrijirilor nevoilor fundamentale şi armonizării acestora cu problematica psihosocială în nursingul comunitar.

Continuarea depunerilor de aplicaţii în vederea câştigării unor proiecte naţionale (IDEI,

PARTENERIATE) dar şi internaţionale (pregătirea pentru programul Horizon 2020) care să asigure creşterea vizibilităţii instituţiei mai ales pe plan internaţional.

Încurajarea iniţiativelor de creare a parteneriatelor internaţionale, chiar şi în afara proiectelor finanţate sau finanţabile, în vederea publicării de articole ştiinţifice alături de colective recunoscute, inclusiv în instituţionalizarea studiilor clinice, cu suportul hub-ului dezvoltat prin proiectul FP7 cu acronimul ECRIN şi care are sediul în cadrul UMF Craiova.

Creşterea anuală constantă (cu cel puţin 10%) a numărului de articole publicate în reviste

cotate ISI sau în alte baze de date internaţionale, cu favorizarea şi susţinerea prin toate mijloacele logistice ale colectivelor de cercetare care vizează reviste cu factor de impact mare.

Organizarea de workshop-uri şi şcoli de vară la UMF din Craiova, avându-se în vedere baza materială existentă, concentrată în campusul universitar: spaţii de cazare, masă şi diverse activităţi educaţionale .

Semnarea de acorduri/contracte de parteneriat care să includă şi cercetarea ştiinţifică cu partenerii comunitari tradiţionali (cabinete medicale, ambulatorii de specialitate, spitale publice şi private, Direcţia de Sănătate Publică, Consiliile locale şi judeţene etc.)

II. TEME MAJORE DE CERCETARE Domeniile principale de cercetare ale facultăţii includ:

1. LOCUL ȘI ROLUL ASISTENTELOR ȘI MOAȘELOR IN PROCESUL DE

AUTOINGRIJIRE AL PACIENŢILOR DUMITRESCU ELENA MADALINA TEMA:1. LOCUL ȘI ROLUL NURSELOR ȘI MOAȘELOR ÎN MEDICINA DE FAMILIE ȘI IMPLICAREA PACIENȚILOR ÎN PROCESUL DE AUTOÎNGRIJIRE Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: medicina de familie Finantare: - Obiective: 1.1 Studiul aderentei la recomandarile de buna practica medicala 1.2 Studiul asupra implicarii asistentelor medicale in activitatile preventive si de monitorizare a bolilor cronice transmisibile si netransmisibile

.

Page 3: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

2. RECOMANDĂRI DE BUNĂ PRACTICĂ 3. NEVOI ȘI COMPETENȚE ÎN PROCESUL DE PREDARE/INVATARE

DUMITRESCU ELENA MADALINA TEMA:3. NEVOI ȘI COMPETENȚE ÎN PROCESUL DE PREDARE/ÎNVĂTARE Termen de dezvoltare: 5ani (termen mediu) Disciplina: medicina de familie Finantare: - Obiective: 3.1 studiul factorilor asociati capabilitatii de a-i invata pe altii

4. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR DUMITRESCU ELENA MADALINA TEMA:2. FACTORI ASOCIAŢI STILULUI DE VIATA AL STUDENTILOR Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: medicina de familie Finantare: - Obiective: 2..1 Evaluarea impactului educaţiei medicale asupra stilului de viata al studentilor 2.2 Studiul evolutiei stilului de viata al studentilor pe parcursul studiilor universitare

i. INTERVENTII PENTRU SĂNĂTATEA MAMEI ŞI COPILULUI

GHEORMAN VALERIU

TEMA:1.CONTRACEPTIA LA FEMEI Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: PLANIFICARE FAMILIALA Finantare: - Obiective: 1.1 Elucidarea mecanismelor patogenice implicate in patogenia metodelor contraceptive 1.2 Studiul particularitatilor evolutive si complicatiilorcontraceptiei hormonale. TEMA:2 .Tumorile ovariene

Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Ginecologie Finantare: - Obiective: 1.1 Optimizarea diagnosticului tumorilor eovariene. 1.2 Corelatii clinice, imagistice, histologice si imunohistochimice in tumorile ovariene

SIMINEL MIELA ANIŞOARA

TEMA:1.Malformaţiile congenitale de cord la nou născut Termen de dezvoltare: > 5ani(termen lung) Disciplina: Medicină perinatală. Neonatologie Finantare: -

Page 4: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

Obiective: 1.1Descoperirea malformaţiilor congenitale de cord la nou născut şi a substratului citogenetic sau cromozomial. 1.2Diagnosticul precoce al malformaţiilor congenitale de cord necesar în scăderea mortalităţii neonatale şi infantile precum şi a calităţii vieţii supravieţuitorilor chirurgiei cardiovasculare. TEMA:2.Implicaţiigeneticeîn patogenia neonatală

Termen de dezvoltare: > 5ani(termen lung) Disciplina: Medicină perinatală. Neonatologie Finantare: - Obiective: 1.1Studiul afecţiunilor nou născutului cu determinism genetic. 1.2 Studiul patologiei neonatale asociate bolilor genetice. TEMA:3.Stabilizarea nou născutului cu hipoxie perinatală Termen de dezvoltare: > 5ani(termen lung) Disciplina: Medicină perinatală. Neonatologie Finantare: - Obiective: 1.1Îmbunătăţirea prognosticului pe termen scurt şi lung a cazurilor de hipoxie perinatală prin optimizarea diagnosticului şi managementul rapid al hipoxiei perinatale. 1.2Corelatii clinice, paraclinice, imagistice, histologice în managementul hipoxiei perinatale.

ANGHELINA LILIANA

TEMA:1. Patologia pulmonară la copil Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Puericultură Pediatrie Nursing Clinic Pediatrie Finantare: - Obiective: 1.1Elaborarea unor criterii diagnostice și terapeutice care să permită un diagnostic precoce și tratament adecvat cu scopul de a preveni apariției posibilelor complicații ce pot duce la perturbări complexe ale funcției pulmonare precum și ale creșterii și dezvoltării 1.2.Studiul posibilelor complicații ce pot perturba funcția respiratorie a unui organism aflat într-un complex proces dinamic de creștere și dezvoltare la cazurile diagnosticate tardiv.

TEMA:2. Boala diareică acută la copil Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung)

Disciplina: Puericultură Pediatrie Nursing Clinic Pediatrie Finantare: - Obiective: 1.1 Studiul bolilor diareice acute la copil cu stabilirea măsurilor de prevenție primară precum și de prevenție secundară. 1.2 Studiul complicațiilor imediate urmare a dezechilibrelor hidroelectrolitice și acido-bazice precum și al complicațiilor pe termen lung în cazurile cu evoluție nefavorabilă.

Page 5: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

TEMA:3.Infecția de tract urinar la copil

Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Puericultură Pediatrie Nursing Clinic Pediatrie Finantare: - Obiective: 1.1Optimizarea diagnosticului infecțiilor de tract urinar cu precădere la vârsta mică unde simptomatologia este nespecifică și în consecință dificultatea stabilirii diagnosticului. 1.2 Studiul complicațiilor infecției de tract urinar cu elaborarea criteriilor de monitorizare clinică, biologică și imagistică.

ii. Ingrijiri in medicina de urgenţă

GEORMĂNEANU CRISTIANA TEMA:1.Intoxicaţiile acute la copil şi adult Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Nursing general Finanţare: - Obiective: 1.1 Elaborarea diagnosticelor nursing şi a planului de îngrijiri pentru pacientul cu intoxicaţie acută 1.2 Studiul particularităţilor diagnostice şi evolutive ale intoxicaţiilor acute la copil

TEMA:2. Particularităţi ale nursing-ului general şi de urgenţă al pacientului critic Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung)

Disciplina: Nursing general Finanţare: - Obiective: 1.1 Studiul particularităţilor fiziopatologice şi clinice ale pacientului critic 1.2 Elaborarea unor algoritme de diagnostic şi îngrijiri nursing care să ţină cont de aceste particularităţi cu scopul de a manageria corect pacientul critic.

iii. BOALA CRONICĂ ŞI ÎNGRIJIRI PE TERMEN LUNG

SILOSI CRISTIAN ADRIAN

TEMA:1. Actualitati in managementul plagilor acute si cronice Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Chirurgie Finantare: -Fonduri proprii Obiective: 1.1 Elucidarea mecanismelor patogenice implicate in vindecarea plagilor 1.2 Studiul particularitatilor evolutive ale diferitelor tipuri de plagi 1.3.Metode moderne de tratament al plagilor.

Page 6: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

TEMA:2. Valoarea investigațiilor imunoserologice pentru diagnosticul și prognosticul unor boli autoimune

Termen de dezvoltare: > 2ani (termen lung) Disciplina: Chirurgie/Imunologie Finantare: - Contract nr. 104/2014, SC Medico Science SRL, UMF Craiova, Obiective: 1.1 Studiul bolilor autoimune. 1.2valoare testelor imunoserologice in aceste boli. TEMA:3.Nursingul bolnavului stomizat

Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Chirurgie Finantare: -Fonduri proprii Obiective: 1.1 Optimizarea diagnosticuluinevoilor bolnavilor stomizati. 1.2Eficienta metodelor moderne de ingrijire a bolnavilor stomizati..

iv. Sănătatea vârstnicului

v. MANAGEMENTUL SEMNELOR ŞI SIMPTOMELOR DE BOALA

STREBA LETITIA ADELA

TEMA:1.Metode moderne de diagnostic Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Semiologie Medicala Finantare: - Obiective: 1.1 Elaborarea unor metode moderne de diagnostic 1.2 Studiul posibilităților de implementare a acestor metode în practica medicală curentă

TEMA:2. Steatohepatopatia non-alcolică Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung)

Disciplina: Semiologie Medicala Finantare: - Obiective: 1.1 Studiul Steatohepatopatiei non-alcolice 1.2 Steatohepatopatia non-alcoolică și hepatocarcinomul: studiul implicațiilor etio-patogenice

vi. SANATATEA SI BOALA IN FAMILIE ŞI COMUNITATE

ANA MARIA TRAISTARU TEMA:1.Analiza activitatilor medicale privind protectia mamei si a copilului in comunitate. Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Nursing comunitar

Page 7: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN … FMAM.pdf · universitatea de medicinĂ Şi farmacie din craiova facultatea de moase si asistenta medicala plan de cercetare 2012-2016

Finantare: - Obiective: 1.1 Consiliere pregravidica 1.2 Studiul efectelor familiei disfunctionale asupra dezvoltarii emotionale ale copilului

TEMA:2. Analiza aspectelor privind un stil de viata sanatos in comunitate. Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung)

Disciplina: Nursing comunitar Finantare: - Obiective: 1.1 Diseminarea la nivelul tinerilor a cunostintelor privind un stil de viata sanatos 1.2 Studiul factorilor de risc identificati in randul studentilor TEMA:3Analiza aspectelor privind supravegherea in comunitate a bolilor cronice.

Termen de dezvoltare: > 5ani (termen lung) Disciplina: Nursing comunitar Finantare: - Obiective: 1.1 Optimizarea diagnosticului bolilor cronice 1.2 Corelatii clinice, paraclinice si imagistice in bolile cronice