universitatea creŞtinĂ „dimitrie cantemir” - ucdc.ro · 1 universitatea creŞtinĂ...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ
„DIMITRIE CANTEMIR”
CENTRUL DE CERCETARE
ŞTIINŢIFICĂ
PROGRAMUL DE CERCETARE
AL
FACULTĂŢILOR UNIVERSITĂŢII
- 2009 -
1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
Elaborarea de cursuri universitare şi alte materiale didactice (pt. disciplinele prevăzute în Planul de înv. al fiecărui an de studiu)
Titularii de curs, alte
cadre didactice şi specialişti
Septembrie 2008 -
Octombrie 2009
Tipărire şi difuzare de materiale didactice
pentru susţinerea procesului
de învăţământ
1.
I. 1. Transportul aerian dintre Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Statele Unite ale Americii pe de altă parte
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu
I. 1. Sem. I Ianuarie 2009
2. Sem. I Februarie
2009 3. Sem. I Ianuarie
2009
I. Studii în reviste
româneşti: 1. Revista de Drept
Comercial 2. Revista de Drept
Comercial
2
0 1 2 3 4
2. Mijloace de realizare a unui echilibru rezonabil între oferta şi cererea mondială în domeniul cafelei 3. Raporturile juridice între operatori şi consumatori. Principiile de bază ale protecţiei consumatorilor 4. Impactul respingerii Tratatului de la Lisabona asupra sistemului decizional în U.E. 5. Diferendul dintre România şi Ucraina privind delimitarea platoului continental la Curtea de Justiţie de la Haga
II.
1. The balance of power at global level 2. The relationship between USA and Russian Federation 3. Modern law for Global Commerce
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu
4. Sem. I februarie,
2009 5. Sem. II
martie, 2009
II. 1. februarie,
2009 2.martie,
2009 3. aprilie
2009
3. Revista de Drept
Comercial 4. Revista
Română de Drept
Comunitar 5. Revista „Palatul de
Justiţie”
II. Studii în reviste străine
3
0 1 2 3 4
III. 1. Dreptul Comerţului Internaţional (Partea Generală), Ediţia a VII-a, ianuarie 2009 2. Dreptul Comerţului Internaţional (Partea Specială), Ediţia a VII-a, februarie 2009 3. Drept Comunitar şi Instituţii Europene Ediţia a VI-a, martie 2009
- " -
III. 1. ianuarie
2009 2. februarie,
2009 3. martie,
2009
II. Studii în reviste străine
III. Cărţi
2. 1. Tratat de dreptul mediului
Prof. univ. dr. Daniela
Marinescu Sem. I
1. Editura Universul
Juridic
3.
1. Coordonator la Caietul de seminar la Disciplina Drept financiar public
Prof. univ. dr. Dan Şaguna
Drosu Sem. II
1. Editura Universul
Juridic
4.
1. „Manual de criminalistică experimentală pentru studenţi” 2. Lucrări pregătitoare şi de documentare ptr. elaborarea unui „Tratat de expertiză criminalistică a scrisului”
Prof. univ. dr. Lucian Ionescu
1.februarie 2009 2. mai 2009
1. Editura Universul
Juridic 2. Editura Universul
Juridic
4
0 1 2 3 4
5.
1. Fundamentele juridice ale Dreptului social european
Prof. univ. dr. Andrei Popescu
Sem. II 1. Editura Universul
Juridic
6.
1. Ecologie electromagnetică caracterizarea surselor, diagnosticarea efectelor, prevenirea şi combaterea lor
Prof. univ. dr. Aurel Şerb
Sem. II 1. Analele U.C. „D.C.”
7. 1. Studiu privind alegerile legislative
Prof. univ. dr. Cristian Ionescu
Sem. I 1. Editura CH
Beck
8.
1. Locul şi rolul Ministerului Public în sistemul autorităţilor publice 2. Deciziile Curţii Constituţionale
Prof. univ. dr. Dumitru
Brezoianu
1. Sem. II
2. Sem. II
1. Revista de Drept Public
2. Editura „Pro Universitaria”
9.
1. Prescripţia pentru viciile construcţiei 2. Forma – condiţie de validitate a actului juridic civil 3. Interpretarea actelor juridice 4. Curs de drept civil ptr. Admin. Publică. Elemente de drept civil
Conf. univ. dr. Petrică Truşcă
1. februarie 2009
2. martie 2009
3. mai 2009 4 februarie
2009
1. Revista Română de Drept Privat 2. Revista
Română de Drept Privat 3. Revista
Română de Drept Privat 4. Editura Universul
Juridic
10.
1.Unele consideraţii privind jurisprudenţa ca izvor al dreptului penal
Conf. univ. dr. Ioan Molnar
Sem. II 1. Revista de Drept Penal
5
0 1 2 3 4
11.
1. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat
Conf. univ. dr. Mihaela Tăbârcă
Ianuarie 2009
1. Editura Universul
Juridic
12.
1. Apărarea dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale prin mijloace de drept civil 2.Valorificare: Republicarea cursului universitare Drept civil. Drepturi reale, în cursul anului 2009
Conf. univ. dr. Cristian Jora
Sem. II
1. Analele U.C. „D.C.” 2. Editura Universul
Juridic
13. 1. Statul de drept, după 1990
Conf. univ. dr. Florin
Negoiţă Sem. I
1. Analele Universităţii
„Vasile Goldiş”
14.
1. Importanţa experimentului şi reconstituirii în expertiza balistică
Conf. univ. dr. Gheorghe Păşescu
Sem. II 1. Revista
Criminalistica
15.
1. Gândirea filosofico-juridică în texte 2. Istoria gândirii social-politice, ideologii politice contemporane 3. Conştiinţa umană între realitate şi ideal
Conf. univ. dr. Gabriela Pohoaţă
1. Sem. I 2. Sem. II 3. Sem. II
1. Analele U.C. „D.C.” 2. Analele U.C. „D.C.” 3. Analele U.C. „D.C.”
6
0 1 2 3 4
16. 1. Drept procesual penal - curs universitar
Lect. univ. dr.
Ion Băcan
Sem. II 1. Editura Universul
Juridic
17.
1. Despre accepţiunile noţiunii de moştenire şi relaţia acesteia cu patrimoniul
Lect. univ. dr. Bogdan Pătraşcu
Sem. II 1. Analele U.C. „D.C.”
18. 1. Executarea silită Lect. univ. dr. Evelina Oprina
Sem. II 1. Editura Universul
Juridic
19.
1. Drept administrativ comparat - Curs universitar 2. Analiză comparativă, prin prisma dreptului administrativ, a instituţiei şefului statului din România, Franţa Germania, Italia şi Spania. 3. Analiză comparativă, prin prisma dreptului administrativ, a instituţiei Guvernului din România, Franţa Germania, Italia şi Spania
Lect. univ. dr. Tudor Geangoş
1. Sem. II 2. Sem. I 3. Sem. II
1. Editura ProUniversitaria
2. Analele U.C. „D.C.” 3. Analele U.C. „D.C.”
7
0 1 2 3 4
20.
1. Protecţia drepturilor copilului, în contextul legislaţiei actuale
Lect. univ. dr. Laura
Macarovschi Sem. II
1. Revista de Drept privat
21.
1. Drept constituţional şi instituţii politice – curs universitar
Lect. univ. dr. Luminiţa Dragne
Sem. II 1. Editura Pro Universitaria
22.
1. Elemente de etica si deontologia funcţionarului public – curs 2. Protecţia juridică a drepturilor omului – curs
Lect. univ. dr. Mădălina Tomescu
1. decembrie 2008
2. februarie 2009
1. Editura Pro Universitaria 2. Editura Pro Universitaria
23. 1. Cauza în contractul de fidejusiune
Lect. univ. dr. Florică Ciutacu
Sem. II 1. Analele U.C. „D.C.”
24.
1. Comparaţie privind organizarea administraţiei publice în România şi administraţiei publice în statele Uniunii Europene
Lect. univ. drd. Ancuţa Geanina
Opre Sem. II
1. Analele U.C. „D.C.”
25.
1. Reabilitarea 2. Asemănări şi deosebiri între extrădare şi expulzare
Lect. univ. dr. Radu Marius
1. Sem. I 2. Sem. II
1. Analele U.C. „D.C.”
8
0 1 2 3 4
26.
1. Psihologie judiciară - curs universitar 2. Drept penal general. Ediţia a III-a - curs universitar
Lect. univ. dr. Camil
Tănăsescu
1. Sem. II 2. Sem. II
1. Editura C.H.Beck 2. Editura C.H. Beck
27.
1. Asistenţa juridică internaţională în materie penală
Lect. univ. drd. Victoria
Cristiean Sem. II
1. Editura „Pro Universitaria”
28. 1. Răspunderea statelor în dreptul comunitar
Lect. univ. drd. Roxana Popescu
Sem. II
1. Revista Română de
Drept Comunitar
29.
1. Politica de protecţie a consumatorilor - parte componentă a politicii de protecţie socială
Lect. univ. dr. Benonica Vasilescu
Sem. I 1. Buletinul
de informare legislativă
30.
1. Dreptul proprietăţii intelectuale - curs universitar 2. Acţiunea în concurenţă neloială
Lect. univ. drd. Dorel Mihai Vlad
1. Sem. II 2. Sem. II
1. Editura „Pro
Universitaria” 2. Editura
„Pro Universitaria”
31. 1. Concentrarea de întreprinderi
Asist. univ. drd. Alina Ţurcanu
Sem. II 1. Editura
„Pro Universitaria”
32.
1. Răspunderea superficiarului pentru ruina edificiului
Asist. univ. drd. Ionuţ Ciutacu
Sem. II 1. Revista de Drept Public
9
0 1 2 3 4
33. 1. Revizuirea Asist. univ.
Andra Manolache
Sem. II 1. Analele U.C. „D.C.”
34.
1. Dicţionar de buzunar (uz şcolar) 2. Dicţionar teologic
Asist. univ. Smaranda Lozinschi
1. Sem. II 2. Sem. II
1. Editura „Smaranda”
35.
1. Elaborarea unor capitole din lucrarea „Manual de criminalistică experimentală pentru studenţi” – coautor
Prep. univ. Nicoleta Buzatu
1. februarie 2009
1. Editura Universul
Juridic
36.
1. ”Dreptul Mediului, Caiet de seminar”. Coautorat. Ediţia a II-a, Reeditare. 2. Publicare ”Curs de drept civil ptr. Administraţie Publică. Elemente de drept civil”. Coautorat. Comunicare Simpozion cu participare internaţională organizat de Universitatea Româno - Americană.
Prep. univ. drd. Andrada Trandafir
1. Dec. 2008 2. Ian. 2009 3. Noi. 2008 4. Mar. 2009 5. Ian-Iunie
2009 6. Sept. 2009 7. Mai 2009
1. Editura „Pro Universitaria”
2. Editura Universul
Juridic
10
0 1 2 3 4
3. Comunicare la Conferinţa internaţionala a Universităţii Alma Mater din Sibiu. 4. Elaborarea unui număr de 6 rapoarte de cercetare (doctorat). 5. Elaborarea unui proiect de cercetare (doctorat). 6. Comunicări la diverse Sesiuni ştiinţifice, Simpozioane (cel puţin 5) în cursul anului 2009.
- ” - - ” - - ” -
37.
1. Caiet de seminar pentru Drept financiar public 2. Caiet de seminar pentru Drept fiscal
Prep. univ. drd. Alice
Zdanovschi
1. Sem. II 2. Sem. II
1. Editura „Pro Universitaria” 2. Editura „Pro Universitaria”
II. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE
Denumire teză Doctorand Termen Faza de
elaborare
1. Asistenţa juridică internaţională în materie penală
Lect. univ. drd. Victoria
Cristiean Sem. I
Teză de doctorat
2.
Acţiunea în concurenţă neloială
Lect. univ. drd. Mihai Vlad
Dorel Sem. II
Teză de doctorat
11
0 1 2 3 4
3.
Regimul juridic al concentrării de întreprinderi în dreptul român
Lect. univ. drd. Mihai Vlad
Dorel Sem. II
Teză de doctorat
4.
Raportul dintre dreptul comunitar şi dreptul internaţional
Lect. univ. drd. Roxana Popescu
Sem. II Teză de doctorat
5.
Regimul juridic al deşeurilor radioactive şi al combustibilului nuclear uzat
Asist. univ. drd. Ionuţ Ciutacu
Sem. I Referat doctorat
6.
Principiile care guvernează răspunderea juridică în dreptul mediului
Prep. univ. drd. Andrada Trandafir
Sem. I Referat doctorat
7.
Traficul şi consumul ilicit de droguri. Probleme de ordin penal şi criminologic
Prep. univ. drd. Nicoleta Buzatu
Sem. I Referat doctorat
8.
Fiscalitatea. Noţiune. Consecinţe
Prep. univ. drd. Alice
Zdanovschi Sem. I
Referat doctorat
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Petrică Truşcă Lect. univ. dr. Camil Tănăsescu
12
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
Realizare
Modul de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1
Elaborarea de cursuri universitare şi alte
materiale didactice (pentru disciplinele
prevăzute în planul de învăţământ al fiecărui
an de studiu)
Tipărirea şi
difuzarea de
materiale
didactice
pentru sus-
ţinerea pro-
cesului de
Învăţământ
1.1
Managementul
strategic al
firmei de comerţ
şi turism, ediţia a
II-a
Prof. univ. dr.
Gheorghiţa
Căprărescu
Ianuarie
2009
Editura
Wolters
Kluwer
Difuzare
prin librăria
CLB şi prin
bibl.univ.
1.2 Comportament
organizaţional
Prof.univ. dr.
Gheorghiţa
Căprărescu
Septembrie
2009
Editura
Wolters
Kluwer
Difuzare prin
libr.CLB
13
0 1 2 3 4
1.3
Comunicare şi
negociere în
afaceri. Exerciţii
şi studii de caz
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Prep.
univ.drd.
Mihaela
Apostol
Februarie
2009
Editura Pro
Universitaria
Difuzare
prin librăria
Facultăţii
Bibliotecile
universităţii
1.4
Economia şi
gestiunea
întreprinderii;
aplicaţii practice
Prof.univ. dr.
Manoela
Popescu
Asist. univ.
Diana
Coconoiu
Martie
2009
Editura Pro
Universitaria
Difuzare
prin librării
Bibliotecile
universităţii
1.5
Economia şi
gestiunea
întreprinderii.
Studii de caz şi
aplicaţii
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Martie
2009
Editura Pro
Universitaria
Difuzare
prin librării
Bibliotecile
universităţii
1.6
Managementul
turismului
cultural religios.
Note de curs
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Aprilie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.7
Managementul
turismului de
afaceri şi
reuniuni.
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Mai 2009
Editura Pro
Universitaria
1.8
Turismul
românesc:
evoluţii şi
perspective
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Nicolae
Neacşu
Mai 2009
Editura Pro
Universitaria
14
0 1 2 3 4
1.9 Economia
serviciilor –
aplicaţii practice
Prof.univ.dr.
Viorica
Ionaşcu
Asist.univ.drd.
Bogdănel
Drăguţ
Martie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.10 Managementul
forţelor de
vânzare
Lect.univ.dr.
Anca Cristea
Martie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.11
Managementul
resurselor
umane-sinteze
şi studii de caz
Prof. univ. dr.
Gheorghiţa
Căprărescu
Asist.univ.drd.
Daniela Degan
Asist.univ.
Georgiana
Anghel
Martie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.12
Turismul cultural
şi religios –
parte definitorie
a turismului
românesc
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Asist. univ.
Luminiţa
Crenicean
2009
Editura Pro
Universitaria
1.13
Economia şi
gestiunea
întreprinderii
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Asist. univ.
Luminiţa
Crenicean
2009
Editura Pro
Universitaria
1.14 Derularea activi-
tăţilor de turism
Lect.univ.dr.
Anca Cristea Iulie 2009
Editura Pro
Universitaria
1.15
Management
hotelier şi de
alimentaţie
Lect.univ.dr.
Anca Cristea
Septembrie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.16 Comportamentul
consumatorilor
Prof.univ.dr.
Viorica
Ionaşcu
Octombrie
2009
Editura Pro
Universitaria
15
0 1 2 3 4
1.17
Resurse şi
destinaţii
turistice interne
şi internaţionale
Conf. univ.dr.
Băltăreţu
Andreea,
Prof.univ.dr.
Neacşu
Nicolae
Martie
2009
Editura
Universitară
1.18
Amenajarea
turistică a
teritoriului
Conf. univ.dr.
Băltăreţu
Andreea şi alţii
Decembrie
2009
Editura
Universitară
1.19
Statistica în
turism
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
aprilie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.20
Ecologie şi
protecţia
mediului
Lect. univ.
drd. Oana
Rezeanu
Asist. univ.
dr. Petronela
Nedea
Aprilie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.21
Mărfuri
alimentare şi
securitatea
consumatorilor
Prof. univ. dr.
Neicu
Bologa,
Lect. univ. dr.
Alexandru
Burda,
Asist.univ.drd.
Emilia Pascu
aprilie –
mai 2009
Editura Pro
Universitaria
1.22
Logistica şi
distribuţia
mărfurilor
Lect. univ. dr.
Alexandru
Burda
Septembrie
octombrie
2009
Editura Pro
Universitaria
1.23 Finanţe
Lect.univ.drd.
Roxana
Davidescu
Noiembrie
2009
Editura Pro
Universitaria
16
0 1 2 3 4
2. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE
2.1.
Tratatul de
aderare la
Uniunea
Europeană.
Exigenţe în
procesul
integrării
României.
Asist.univ.drd.
Oana Duţă
Ianuarie
2009
Teză de
doctorat
Material
didactic
2.2
Piaţa şi
marketingul
informaţiei
contabile
Lect.univ.drd.
Claudia
Diana Popa
Septembrie
2009
Teză de
doctorat
Material
didactic
2.3
Efectele
economice şi
sociale ale
calităţii serviciilor
turistice in
România
Lect.univ.drd.
Oana
Rezeanu
Noiembrie
2009
Teza de
doctorat
2.4.
“Strategia
calităţii serviciilor
de agroturism”-
aria de cercetare
- zona de Nord-
Vest a jud. Buzău
Asist.univ.drd
Daniela
Stancu
Noiembrie
2009
Teza de
doctorat
2.5.
Implementarea
sistemului de
management al
calităţii la S.C.
Tarom S.A.
Asist.univ.drd.
Drăguţ
Bogdănel
2009
Raport de
cercetare
final,
Şcoala
Doctorală
ASE
17
0 1 2 3 4
2.6.
Asigurările de
persoane în
România, în
contextul
integrării în U.E.
Lect. univ.drd.
Roxana
Davidescu
Noiembrie
2009
Teza de
doctorat
II. CERCETARE APLICATIVĂ
1.
O paralelă între
comunicarea în
afaceri şi
comunicarea în
domeniul politic.
Semnale şi simb.
în comunicarea
diplomatică
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Prep. univ.
Mihaela
Apostol
Mai
2009
Material
didactic.
2.
Calitatea
produselor textile
în relaţie cu
protecţia
consumatorilor
Asist. univ.drd.
Emilia Pascu
Ianuarie
2009
Publicarea
unei cărţi –
Editura
CERTEX
3. Promovarea
serviciilor
contabile
Lect. univ.drd.
Claudia
Diana Popa
Mai
2009
Material
didactic.
4.
O societate
românească mai
coezivă prin
modernizarea
sistemului de
protecţie socială
pt. reducerea
sărăciei,
inegalităţilor şi
excluziunii social
Lect. univ.drd.
Radu Daniela
Resp. şt.,
Prof. univ. dr.
Neacşu
Nicolae
Coordonator
ştiinţific,
Conf. univ.dr.
Băltăreţu
Andreea
(Cercet. spec.)
Martie
2009
(faza a II-a)
- Beneficiar
- Articole
reviste
specialitate
Comunicări
sesiuni
ştiinţifice
18
0 1 2 3 4
5. Monografia
Judeţului Braşov
Lect. univ.dr.
Anca Cristea
Septembrie
2009
Publicare
sub forma
unei cărţi
Material
didactic al
Universităţii
Creştine
“Dimitrie
Cantemir”
6.
Comunicarea
vizuală în
domeniul
afacerilor.
Studii de caz
Prep. univ.
Mihaela
Apostol
Octombrie
2009
Material
didactic.
7.
Nevoia de
informare
turistică la nivelul
mun. Bucureşti
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Noiembrie
2009
Materiale de
informare
turistică la
nivelul
Bucureşti
III. MANIFESTĂRI ŞI PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE
1.
Comunicări
ştiinţifice
prezentate la
sesiunea anuală
a cadrelor
didactice
organizată de
Universitatea
Creştină “Dimitrie
Cantemir”
Cadre
didactice ale
facultăţii
Mai
2009
Referate
prezentate
la sesiunea
ştiinţifică şi
publicarea
în volume
Material
didactic
19
0 1 2 3 4
2.
Comunicări
ştiinţifice
prezentate de
cadrele didactice
ale Facultăţii în
cadrul unor
conferinţe,
simpozioane,
sesiuni ştiinţifice
naţionale şi
internaţionale
organizate de
alte instituţii de
învăţământ
superior, asociaţii
profesionale
Cadre
didactice ale
facultăţii
În cursul
anului
2009
Referate
prezentate
la sesiuni
ştiinţifice
organizate
de alte
instituţii de
învăţământ
3.
Sesiunea anuală
de comunicări
ştiinţifice a
studenţilor
Facultăţii de
Management
Turistic
şi Comercial
Cadre
didactice ale
facultăţii
Aprilie
2009
Referate
prezentate
de studenţi
la sesiunea
ştiinţifică
4.
Articole publicate
în reviste,
culegeri de
specialitate
Cadre
didactice ale
facultăţii
În cursul
anului
2009
Publicarea
în reviste de
specialitate
5.
Shaping the
GDP, the Prices
and the interest
rate. The EVISED
ST. LOUIS MODEL
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
Februarie -
martie
Articol
conf.
20
0 1 2 3 4
IV. COORDONAREA PUBLICĂRII VOLUMELOR DE
COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ŞI A ANALELOR UNIVERSITĂŢII
1.
ANALELE
UNIVERSITĂŢII -
Seria Economie
Comerţ şi Turism
Cadre
didactice şi
masteranzii
M.T.C.
Decembrie
2009
Tipărirea şi
difuzarea de
materiale
didactice
Bibliotecile
Universităţii
Creştine
“Dimitrie
Cantemir”
Schimb cu
alte
universităţi
V
EDITAREA
PROGRAMULUI DE
CERCETARE AL
FACULTĂŢILOR
UNIVERSITĂŢII
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Nicolae
Neacşu
2009
Bibliotecile
Universităţii
Creştine
“Dimitrie
Cantemir”
Schimb cu
alte
universităţi
VI. ACTIVITATE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ LA NIVEL
NAŢIONAL ÎN CADRUL FACULTĂŢILOR
1.
Participare la
competiţia de
proiecte de
cercetare 2009
Cadre
didactice ale
facultăţii
În cursul
anului
2009
Tipărirea şi
difuzarea de
materiale
didactice
Bibliotecile
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
21
0 1 2 3 4
- " - - " - - " -
Sub rezerva
aprobării proiectului
de cercetare de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNCSIS
2.
O societate românească mai coezivă prin modernizarea sistemului de protecţie socială pentru reducerea sărăciei, inegalităţilor şi exploziunii sociale. Contract nr.92115/2008
Prof. univ. dr.
Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Manoela Popescu
Conf. univ.dr. Andreea Băltăreţu
Lect.univ.drd. Roxana Ionescu
Asist. univ. Andreea
Danielescu Asist.univ.
Monica Neacşu
2009 - 2011
Tipărirea şi difuzarea de materiale didactice
Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
22
0 1 3 4 5
3.
Evaluarea potenţialului de dezvoltare regională - Regiunea Nord-Vest
Prof. univ. dr. Manoela Popescu şi colectiv
2009 - 2010
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice
prin Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir"
4.
Evaluarea potenţialului de dezvoltare regională - Regiunea Centru
Conf. univ.dr. Andreea Băltăreţu şi colectiv
2009 - 2010
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice
prin Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir"
5.
Elaborarea ghidului turistic al judeţului Suceava
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu;
Prof. univ. dr. Ion Ionescu; Conf. univ.dr.
Andreea Băltăreţu şi colectiv
2009 - 2011
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice
prin Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir"
23
0 1 2 3 4
6.
Elaborarea
ghidului turistic
al judeţului
Botoşani
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
şi colectiv
2009 - 2011
Publicare
prin S.C.
Editura Arte
SRL
Difuzarea
de mat.
didactice
prin Bibl.
Universităţii
Creştine
“Dimitrie
Cantemir
7.
Elaborarea
ghidului turistic
al judeţului Iaşi
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
şi colectiv
2009 - 2011
Publicare
prin S.C.
Editura Arte
SRL
Difuzarea
de mat.
didactice
prin Bibl.
Universităţii
Creştine
“Dimitrie
Cantemir
8.
Elaborarea ghidului turistic al judeţului Neamţ
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
şi colectiv
2009 - 2011
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice prin Bibl.
Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir
24
0 1 2 3 4
9.
Elaborarea ghidului turistic al judeţului Bacău
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
şi colectiv
2009 - 2011
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice prin Bibl.
Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir
10.
Elaborarea ghidului turistic al judeţului Vaslui
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
şi colectiv
2009 - 2011
Publicare prin S.C.
Editura Arte SRL
Difuzarea de materiale didactice prin Bibl.
Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir
11.
Fundamentarea evaluării nivelului şi dinamicii pieţei de servicii sociale, determinarea cererii pentru dezvoltarea sustenabilă şi asigurarea prestărilor serv. soc. pe plan reg. la nivelul standardelor europene
Lect. univ. dr. Emilia Gogu
şi colectiv
Depunere decembrie
2009
AMPOSDRU/ OI
25
0 1 2 3 4
12.
Metodologii,
indicatori şi
instrumente
privind
măsurarea
permanentă a
satisfacţiei
clienţilor în
servicii de
alimentare cu
apă şi epurare-
canalizare
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
şi colectiv
2008-2010
SIVECO
ARA
13.
Portal
educaţional
pentru învăţarea
interactivă a
limbilor străine
din perspectiva
cerinţelor de
integrare în
medii
multiculturale
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
şi colectiv
2008-2010
SIVECO
UNAP
UCDC
14.
Arhitectura de
management al
cunoştinţelor în
domeniul
mediului, social
si economic, in
scopul
fundamentării
strategiei de
dezvoltare
regională
sustenabilă
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
şi colectiv
2008-2010 UEFISCSU
26
0 1 2 3 4
15.
Sistem modern
de indicatori,
modele şi politici
de măsurare şi
susţinere a
formării iniţiale şi
continue a
resurselor
umane din
perspectiva
calităţii educaţiei
şi a stimulării
potenţialului
creativ - PNCDI
II/ Parteneriate
Conf. univ.dr.
Gheorghe
Popescu
(director de
proiect),
Conf. univ.dr.
Andreea
Băltăreţu
(membru
colectiv
proiect)
2007-2010
Academia
de Studii
Economice,
Bucureşti
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Lect. univ. drd. Gheorghiţa Căprărescu Roxana Davidescu
27
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
1. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.1
Marketing relaţional-fundamente
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei 2009
Editura Pro Universitaria
1.2
Euromarketing- ediţie revăzută şi adăugită
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei 2009
Editura Pro Universitaria
1.3 Euromarketing-teste grilă
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei 2009
Editura Pro Universitaria
1.4
Participarea cu 2-3 teme la concursul pentru obţinerea de granturi de cercetare naţionale la MEC şi mediul de afaceri
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei - colectivul de
cadre didactice al Facultăţii de
R.E.I.
2009
Elaborarea de teme de cercetare
economică cu o largă
aplicabilitate în activitatea didactică şi
practică
28
0 1 2 3 4
1.5 Articole, studii în reviste de specialitate
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei 2009
Publicarea în volume
ale conferinţelor naţionale şi internaţio-
nale
1.6
Cercetarea şi dezvoltarea unei platforme interactive multidisciplinare şi complexe pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional de marketing prin interconectarea mediului universitar cu piaţa muncii din România în contextul dezvoltării durabile
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei 2009
Proiect înscris în
Programul IV MEC-
PNII, program
naţional de cercetare, Director program
prof. univ.drd Gheorghe
Orzan, ASE Bucureşti
1.7 Articole, studii în reviste de specialitate
Prof. univ. dr. Elena Biji
2009
Publicarea în volume
ale conferinţelor naţionale şi internaţio-
nale; Publicarea în reviste
de specialitate
29
0 1 2 3 4
1.8
Economia ţărilor membre OCDE-prezent şi perspective (Coautor)
Prof. univ. dr. Liviu Olaru,
Conf. univ. dr. Constanţa Chiţiba ş.a.
2009
Academia Română-Institutul
Naţional de Cercetări
Economice- Institutul de Economie Mondială. Temă de cercetare din cadrul
Programului naţional de cercetare al Academiei Române
1.9
Cooperarea economică internaţională la nivel bilateral şi multilateral
Prof. univ. dr. Liviu Olaru
2009
Carte editată în Editura
Pro Universitaria
1.10 Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior
Prof. univ. dr. Liviu Olaru
2009
Carte editată în Editura
Pro Universitaria
1.11
Participare cu comunicări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale
Prof. univ. dr. Liviu Olaru
2009
Publicarea în volume
ale conferinţelor naţionale şi internaţio-
nale;
1.12
Publicare de articole în rev. de specialitate
Prof. univ. dr. Liviu Olaru
2009 Publicarea
în reviste de specialitate
30
0 1 2 3 4
1.13
Informatică economică (Fundamente teoretice IT&C Arhitectură HARDWARE (PC), Software de bază (Windows), Software de aplicaţii (MS-Office)
Prof. univ. dr. Baron
Constantin 2009
Manual universitar,
Editura Pro
Universitaria
1.14
Sisteme informaţionale şi aplicaţii informatice în administrarea afacerilor
Prof. univ. dr. Baron
Constantin
Conf. univ.dr. Ianos-Schiller
Elena
2009
Manual
universitar, Editura
Pro Universitaria
1.15
Aspecte conceptuale privind folosirea tehnologiilor bazate pe datawarehousing în sistemele de asistare a deciziilor
Prof. univ. dr. Baron
Constantin 2009
Comunicare la cea de a
XVIII-a sesiune ştiintifică mai 2009,
UCDC
1.16
Consideraţii privind aplicabili-tatea tehnologiilor OLAP în realizarea sistemelor informatice
Prof. univ. dr. Baron
Constantin 2009
Comunicare la cea de a
sesiune ştiinţifică ” ” mai 2009,
UCDC
31
0 1 2 3 4
1.17 Articole, studii
Conf. univ.dr. Constanţa
Chiţiba
2009 Reviste de specialitate
1.18 "Economie mondială"
Conf. univ.dr. Constanţa
Chiţiba 2009
Editura
Pro Universitaria
1.19 Publicare de
articole
Conf. univ.dr. Constanţa
Chiţiba 2009
Sesiunea jubiliară de comunicări ştiinţifice
organizată de
Facultatea de Relaţii
Economice Internaţio-nale din cadrul
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.20 Publicare de articole
Conf. univ.dr. Constanţa
Chiţiba 2009
Participare la sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
32
0 1 2 3 4
1.21 Investiţii internaţionale
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Curs didactic,
Editia a III-a revizuita şi adaugita, Editura
Pro Universitaria
1.22 Politici comerciale contemporane
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Curs didactic Editura
Pro Universitaria
1.23
Investiţii vs. managementul performanţei in contextul instabilităţii financiare globale
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Comunicare la Sesiunea ştiinţifica a
Facultăţii de Relaţii
Economice Internatio-
nale, Universitatea
Creştină “Dimitrie
Cantemir“, Bucureşti
1.24
Eficienţa investiţiilor în capitalul uman în contextul crizei economice
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Comunicare la Sesiunea
ştiinţifică anuală
organizată de
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir“, Bucureşti
33
0 1 2 3 4
1.25
Trăsături şi tendinţe pe piaţa serviciilor de consultanţa în contextul instabilităţii financiare globale
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Comunicări la Sesiuni ştiinţifice
organizate de diferite universităţi
1.26
Noi coordonate ale investiţiilor străine directe în contextul instabilităţii financiare globale
Conf. univ.dr. Georgeta Ilie
2009
Comunicări la Sesiuni ştiinţifice
organizate de diferite universităţi
1.27
Virgil Madgearu văzut de un istoric
Conf. univ.dr. Marin Badea
2009 Carte de cercetare ştiinţifică
1.28
Uniunea Europeană. Studii istorice
Conf. univ.dr. Marin Badea
2009 Carte de cercetare ştiinţifică
1.29
Dicţionar german – român, român – german de termeni economici şi juridici (cca. 1500 pag.)
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Editura Enciclo- pedică
1.30
Deutsche Grammatik in Übersichten (carte – cca. 150 pag.)
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Editura Pro
Universitaria
34
0 1 2 3 4
1.31
Phonetik/Phonologie, die Ausspracheschulung und –korrektur im “Gemeinsamen Europäischen Referenzrahmen” Desiderata im Hinblick auf die Realisierung des Bolognaprozesses in Germanistik aus Rumänien” (studiu)
Lect. univ. dr. Moise Ileana
Maria 2009
Revista „Zeitschrift
der Germanisten Rumäniens
Editura Paideia
Bucureşti
1.32
Zum Einsatz der in der L1 und L2 erworbenen spezifischen lexikalischen Kenntnisse im Drittsprachener-werb Voraussetzungen für ihre Integrierung und Verankerung im Prozess des Folgefremdsprachenerwerbs (studiu)
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.33
Phonetische Merkmale des Rumäniendeutschen im Vergleich zum Standarddeutschen und
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Volumul de Congres: „Deutsch bewegt. Sprache
und Kultur. Deutsch als
35
0 1 2 3 4
Rumänischen. Methodisch-didaktische Schwerpunkte im DaM-, DaZ- und DaF-unterricht aus Rumänien (studiu)
” - ” ” - ”
Fremdsprache
weltweit”, Jena,
Germania
1.34
Coordonarea colectivului de studenţi de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi Facultatea de Limbi Străine, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” în vederea elaborării dicţionarului german - român de termeni economici şi juridici
Lect. univ.dr. Moise Maria
Ileana 2009
Publicare de dicţionar
de specialitate
1.35
Îndrumarea cercului de limba germană a studenţilor de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Publicare de culegere
de teste
36
0 1 2 3 4
1.36
Coordonarea referatelor studenţilor pentru limba germana, comunicare de afaceri in limba germana la sesiunea ştiinţifică
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Publicare volum
1.37
Elaborarea unui studiu pentru sesiunea ştiinţifică a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Limbi Străine
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Publicarea studiului în
Analele Universităţii
1.38 Matematici pentru economişti
Conf. univ. dr. Graţiela Ghic
2009 Editura
Universitară
1.39
Culegere de probleme de matematici aplicate în economie
Conf. univ. dr. Graţiela Ghic
2009 Editura
Universitară
1.40 Articole, participări la conferinţe, studii
Conf. univ. dr. Graţiela Ghic
2009 Reviste,
anale
1.41
Societăţi comerciale în Uniunea Europeană
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
2009 Publicare
volum
1.42
Libertatea de stabilire a societăţilor comerciale
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
2009 Publicare
volum
37
0 1 2 3 4
1.43 Dreptului societăţilor comerciale
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
2009 Publicare
volum
1.44 Drept comercial român
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
2009 Publicare
volum
1.45
Un studiu despre libertatea de stabilire – cauza Cartezio. Studiu – Întrebarea preliminară
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
2009 Publicare articole
1.46
Inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii în zonele metropolitane
Lect. univ. dr. Cezar Militaru
2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice, din cadrul
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti,
2009
1.47
Sisteme de management integrate - factor de creştere a competitivităţii firmei
Lect. univ. dr. Cezar Militaru
2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice, din cadrul
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti,
2009
1.48 Management internaţional
Lect. univ. dr. Cezar Militaru
2009
Editura Pro
Universitaria 2009
38
0 1 2 3 4
1.49 Etica în afaceri internaţionale
Lect. univ. dr. Cezar Militaru
2009
Editura Pro
Universitaria 2009
1.50
Influenţa doctrinei keynesiste în soluţionarea crizei economice globale actuale
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu 2009
Articol revista
Metalurgia
1.51
Reproiectarea politicilor macroeconomice în contextul crizei financiare actuale
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu Lect. univ. drd.
Claudia Bentoiu
2009 Articol
sesiune ştiinţifică
1.52
Sustenabilitatea creşterii economice. Impact asupra proiectării politicilor macroeconomice în condiţii de criză economică
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu 2009
Articol sesiune ştiinţifică
1.53 Metode de eficientizare a absorţiei fondurilor structurale în agricultura României
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu 2009
Articol sesiune ştiinţifică
1.54
Analiza nivelului de trai şi a calităţii vieţii în România postaderare
Lect. univ.drd. Claudia Bentoiu
2009 Articol
sesiune ştiinţifică
39
0 1 2 3 4
1.55
Elaborarea cărţii „Comerţ Internaţional” pentru studenţii anului II REI
Lect. univ. dr. Irina
Toboşaru 2009
Publicarea cărţii în
semestrul II
1.56
Participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale
Lect. univ. dr. Irina
Toboşaru 2009
Prezentarea articolelor
la conferinţe
1.56 Participarea la granturi CNCSIS
Lect. univ. dr. Irina
Toboşaru 2009
Participare la
elaborarea documenta-ţiei pentru granturi
1.57
Coordonarea studenţilor în vederea participării la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţi
Lect. univ. dr. Irina
Toboşaru 2009
Îndrumarea studenţilor
1.58
Participarea la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru profesori în cadrul UCDC
Lect. univ. dr. Irina
Toboşaru 2009
Prezentarea de articole
1.59
Legal and ethical principles in establishing the prices of the goods and services
Lect. univ. drd. Dragoş
Rădulescu, V. Rădulescu
I. Cetină
2009
Internaţional XIV (2009),
nr. 3, revistă
cotată ISI
40
0 1 2 3 4
” - ” ” - ” ” - ”
(cod CNCSIS
480), citată în baze de
date internaţionale THOMSON
ISI Philadelphia
S.U.A., ELSEVIER SCOPUS Olanda, EBSCO
IPSWHICH S.U.A ISSN 1582- 2214
1.60
The fundamental right for environment, the premise of the ecological marketing
Lect. univ. drd. Dragoş
Rădulescu, V. Rădulescu,
I. Cetină, N. Mihail
2009
Revista Metalurgia
Internaţionalrev. cotată
ISI (cod CNCSIS
480), citată în baze de
date internaţionale THOMSON
ISI Philadelphia
S.U.A., ELSEVIER SCOPUS Olanda, EBSCO
IPSWHICH S.U.A.
ISSN 1582- 2214
41
0 1 2 3 4
1.61
Aspecte legate de Tehnica operaţiunilor de ghid de turism în Uniunea Europeană
Lect. univ. drd. Dragoş Marian
Rădulescu
2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice, din cadrul
Facultăţii de Relaţii
Economice Internaţionale
a Univ. Creştine „Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti,
2008
1.62 Articole şi studii Lect. univ. drd.
Cristina Gruber
2009
Studii şi cercetări
lingvistice, Revista
Academiei
1.63 Participare la conferinţe, simpozioane
Lect. univ. drd. Cristina Gruber
2009 Prezentarea articolelor la conferinţe
1.64
Elaborarea cărţii „Informatică Economică” pentru studenţii anului I REI
Prof. univ. dr. Constantin
Baron
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009 Publicarea
cărţii în semestrul II
1.65
Participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009 Prezentarea articolelor la conferinţe
1.66 Participarea la granturi CNCSIS
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009
Participare la
elaborarea documenta-ţiei pentru granturi
42
0 1 2 3 4
1.67
Coordonarea studenţilor în vederea participării la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţi
Asist. univ.drd. Isăilă Narcisa
2009 Îndrumarea studenţilor
1.68
Participarea la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru profesori în cadrul UCDC
Asist. univ.drd. Isăilă Narcisa
2009 Prezentarea de articole
1.69
Coordonarea cercului de informatică pentru studenţii Facultăţii REI
Asist. univ.drd. Isăilă Narcisa
2009 Elaborarea
tematicii cercului.
1.70
Participarea la conferinţe si simpozioane naţionale şi internaţionale
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009 Prezentarea articolelor la conferinţe
1.71
Participarea la granturi CNCSIS şi contracte de cercetare
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009
Participare la
elaborarea documentaţi
ei pentru granturi
1.72
Coordonarea studenţilor în vederea participării la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţi
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009 Îndrumarea studenţilor
43
0 1 2 3 4
1.73
Participarea la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru profesori în cadrul UCDC si la Sesiunea de comunicări a Fac. de Relaţii Economice Internaţionale
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009 Prezentarea de articole
1.74
Coordonarea cercului de euromarketing pentru studenţii Facultăţii REI
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009 Elaborarea
tematicii cercului
1.75
Relaţiile României cu organizaţiile economice internaţionale
Asist. univ.drd. Oana Mionel
2009
1.76
Membru colectiv de cercetare
Asist. univ.drd. Oana Mionel
2009
Proiectul Internaţional de Cercetare “Cercetări si
extensie privind
manage-mentul
riscurilor agropedocli-matice prin derivate pe
factori climatici”,
proiect finanţat de
Banca Mondială
44
0 1 2 3 4
1.77
Participarea la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, Publicarea de articole în reviste de specialitate
Asist. univ.drd. Oana Mionel
2009
Publicarea în volume
ale conferinţelor naţionale şi internaţio-
nale; Publicarea în reviste
de specialitate
2. ACTIVITATEA DOCTORANZILOR
2.1 Teză de doctorat Lect. univ. drd.
Claudia Bentoiu
În curs de realizare
ASE Bucureşti
2.2
TEMA TEZEI DE DOCTORAT Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos
Lect. univ. drd. Dragoş
Rădulescu
În curs de realizare
Universitatea din
Bucureşti Facultatea de Drept
2.3
Tema tezei de doctorat: Limbajul publicităţii în limbile română şi franceză
Lect. univ. drd. Cristina Gruber
În curs de realizare
Institutul de Lingvistică
al Academiei Române
2.4 Publicare articol Lect. univ. drd.
Argentina Velea
2009
Universitatea
din Bucureşti Facultatea de Limbi Străine
45
0 1 2 3 4
2.5 Publicare articol Lect. univ. drd.
Alexandra Moraru
2008
Universitatea din
Bucureşti Fac. de
Limbi Străine
2.6 Publicare articol
Lect. univ. drd. Alexandra
Moraru 2008
Politehnica Bucureşti
2.7 Susţinere teză de doctorat
Lect. univ. drd. Cristian Crăciun
2008 ASE
Bucureşti
2.8
Programul de cercetare ştiinţifică în cadrul Şcolii Doctorale, ASE, anul II – elaborarea primului capitol din teza de doctorat
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009
Elaborarea programului
de cercetare
2.9
Programul de cercetare ştiinţifică în cadrul Şcolii Doctorale, ASE, anul II
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009
Susţinerea programului
de cercetare –
primul capitol din
teza de doctorat
2.10
Elaborarea şi publicarea de articole pe baza cercetărilor făcute în legătură cu teza de doctorat
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009
Publicarea de articole
în reviste cu ISSN:
“Informatică Economică
„Metalurgia”, „Metalurgia”, Internaţional”
46
0 1 2 3 4
2.11
Participarea la conferinţe doctorale în cadrul ASE
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009
Participare în cadrul
Şcolii Doctorale,
ASE
2.12
Participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
2009 Prezentarea articolelor la conferinţe
2.13
Programul de cercetare ştiinţifică în cadrul Şcolii Doctorale, ASE, anul II – elaborarea primului capitol din teza de doctorat
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009
Elaborarea programului
de cercetare
2.14
Programul de cercetare ştiinţifică în cadrul Şcolii Doctorale, ASE, anul II
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009
Susţinerea programului
de cercetare-
primul capitol din
teza de doctorat
2.15
Participarea la conferinte şi simpozioane doctorale în cadrul ASE
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009
Participare în cadrul
Şcolii Doctorale,
ASE
47
0 1 2 3 4
2.16
Participarea la conferinţe si simpozioane naţionale şi internaţionale
Asist. univ.drd. Irina Nicolau
2009 Prezentarea articolelor la conferinţe
2.17
Prezentarea primului raport de cercetare la Şcoala Doctorală
Asist. univ.drd. Oana Mionel
2009 Prezentare raport ASE
Decan, Prof. univ. dr. Virgil Adăscăliţei
Secretar ştiinţific, Lect. univ. dr. Cristina Bălăceanu
48
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ISTORIE
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. CIVILIZAŢII STRĂVECHI LA DUNĂREA DE JOS
1.1
Paleotehnologia
în epoca pietrei.
Contribuţiile
studiilor asupra
industriei lirice şi
a materiilor dure
animale (Paleo-
liticul superior şi
epipaleoliticul)
Lect. univ. dr.
Corneliu
Beldiman
2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie
1.2
Epoca bonzului
mijlociu la nordul
Dunării;
istoriografia
problemei
Lect. univ.drd.
Tiberiu
Vasilescu
2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie
1.3
Les origines de
la mystique
graeque
l`orphisme et
les mysteres
d`Eleusis
Lect. univ. Daniel Mazilu
2008-2010
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
49
0 1 2 3 4
1.4 La mistique source ou finalité la raison
Lect. univ. Daniel Mazilu
2008-2010
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
1.5
Cavaleri
promovaţi în
ordinul
senatorial în
perioada
Antoninilor
Lect. univ.drd.
Radu Urloiu 2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie
II. CONTINUITATE ŞI DISCONTINUITATE ETNO-CULTURALĂ ÎN
SPAŢIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC ÎN EVUL MEDIU
2.1
Dimensiuni etno-
culturale
medievale la
Dunărea de Jos
Lect. univ. dr.
Liliana Trofin 2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie”
2.2
Dimitrie
Cantemir. Viaţa.
Epoca. Vezi N.B*. 2008-2010
Editura
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
III. ROMÂNIA ÎN CONCERNUL POPOARELOR EUROPENE
ÎN PERIOADA MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ
3.1
Renaşterea ca
proces istoric,
obiectiv,
revoluţionar şi
concept ştiinţific
în Istoria
României
Prof. univ. dr.
Gheorghe
Iscru
2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie”
50
0 1 2 3 4
3.2
Ţărănimea din
România la
finele sec. XIX
Prof. univ. dr.
Constantin
Corbu
2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie”
3.3
Relaţiile
româno-
franceze
(1944-1947)
Lect. univ. drd.
Camelia
Brâncoveanu
2008-2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
seria Istorie”
3.4
Politica externă a Italiei în SE Europei (1900-1914)
Lect. univ. dr. Rita Barbu
2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.5
Relaţiile politico-diplomatice româno-cehoslovace în perioada 1945-1948
Lect. univ. drd. Octavian
Zamfirescu 2008-2010
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.6
Proiecte în domeniul industriei transporturilor şi agriculturii realizate cu sprijinul BIRD (1972-1989)
Prof. univ. dr. Ioan
Alexandrescu 2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.7
Spaţiul meditera- neano-balcano-pontic în politica marilor puteri aliate (1941-1945)
Prof. univ. dr. Ioan Chiper
2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
51
0 1 2 3 4
3.8.
Aşezămintele cultural-naţionale întemeiate de Nicolae Iorga
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea
2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
*N.B. Lucrarea de la 2.2 va fi elaborată de un colectiv cu participare
internă şi internaţională: Turcia, Germania, Rusia, Moldova, Ucraina,
România; participare internă: Academia Română, Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga”, Institutul de Istorie din Iaşi, Facultatea de Istorie a
Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Drept a UCDC, Facultatea de
Istorie a UCDC (Ştefan Olteanu şi Liliana Trofin).
Coordonatori:
Prof. univ. dr. Momcilo Luburici - Preşedintele Universităţii
Creştine „Dimitrie Cantemir” şi Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu -
Rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Ioan Chiper Prof. univ. dr. Ştefan Olteanu
52
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
Elaborarea de cursuri universitare şi alte
materiale didactice (pentru disciplinele
prevăzute în planul de învăţământ al
fiecărui an de studiu)
Tipărirea şi
difuzarea de
materiale
didactice pt.
susţinerea
procesului de
învăţământ
1.
Management
strategic. Teorie
şi practici
pentru formele
asociative de
tip public/privat
şi ONG din agric.
Conf. univ. dr.
Ion Boboc
Viorica
Boboc
Martie
2009
Editura Pro Universitaria
2.
Sisteme de
organizare
internaţională
Prof. univ. dr.
Cristian
Dumitrescu
Asist. univ.drd.
Marcela
Stoica
Februarie
2009 Editura Pro Universitaria
53
0 1 2 3 4
3. Instituţii şi politici europene
Prof. univ. dr. Cristian
Dumitrescu Asist. univ.drd.
Marcela Stoica
Iulie 2009
Editura Pro Universitaria
4.
Concepte sociologice fundamentale. Supliment pentru studenţii de la administraţie publică
Lect. univ. dr. Sorin
Mitulescu
Mai 2009
Editura Pro Universitaria
5.
Drepturile omului. Caiet de seminar cu spete
Lect. univ. dr. Anca
Paiuşescu
Mai 2009
Editura Pro Universitaria
6. Filosofie politică. Ediţia a III-a revăzută
Conf. univ. dr. Cecilia
Tohăneanu
Ianuarie 2009
Editura Pro Universitaria
7.
Cercetarea în ştiinţe politice. Metode cantitative şi calitative
Lect. univ. dr. Sorin
Mitulescu
Ianuarie 2009
Editura Pro Universitaria
2. Elaborarea de teze de doctorat şi referate
2.1.
- Participarea tinerilor la alege- rile parlamentare din 2008 - Reflectarea conceptului de cultură civică în manualele şcolare
Asist. univ.drd. Dan
Carbarău
Decembrie
2009
Decembrie 2009
Referat
Referat
54
0 1 2 3 4
2.2. Susţinerea tezei de doctorat
Lect. univ. dr.
Daniela Radu
Iunie 2009 Teza
2.3.
Reprezentări sociale în comunităţi restrânse
Asist. univ.drd.
Alina Pop 2009 Referat
II. CERCETARE APLICATIVĂ
1.
Implicaţii geopolitice ale actualei crize globale
Prof. univ.dr.
Sergiu
Tamaş
Aprilie 2009
Comunicare la
sesiunea anuală a FSP
2.
Două decenii de pluripartidism în România Creşterea şi descreşterea Alianţei DA PNL/PD
Prof. univ.dr. Alexandru
Radu
2009
Carte
Carte
3. Cine conduce România?
Conf. univ.dr.
Ion Boboc
Aprilie 2009
Comunicări la
ses. anuală a FSP
4.
Comunicare prezentată la Seminarul egalităţii de şanse, dec. 2008
Conf. univ.dr. Cecilia
Tohăneanu 2009
Apare în revista
Paideea
5.
Caract. sui generis ale construcţiei comunitare şi rolul lor în conturarea şi consolidarea unei identităţi europene
Asist. univ.drd. Marcela Stoica
Decembrie 2009
Articole în reviste de
specialitate
55
0 1 2 3 4
6. Criza reflectată în campania electorală
Lect. univ. dr. Vasile
Ostaciuc
Aprilie 2009
Comunicări la sesiunea
anuala a FSP
7.
Studiul de caz / o metoda potrivita pentru abordarea situaţiilor de criză
Lect. univ. dr. Sorin
Mitulescu
Aprilie 2009
Comunicări la sesiunea
anuală a FSP
8.
Rolul leadership/ului in rezolvarea crizelor internaţionale Noi dimensiuni ale provocărilor pe scena internaţională: răspunsul U.E. între retorică şi acţiune
Lect. univ. dr. Radu Daniela
Aprilie 2009
Comunicări la sesiunea
anuală a FSP
9.
Suveranitatea de stat în contextul integrării europene şi al globalizării
Lect. univ. dr. Anca
Păiuşescu
2009
Publicarea tezei de
doctorat la Editura
ProUniversitaria
10.
Criza - o construcţie socială
Asist.univ.drd. Alina Pop
Aprilie 2009
Comunicări la sesiunea
anuala a FSP
Decan, Secretar ştiinţific, Conf. univ. dr. Cecilia Tohaneanu Lect. univ. dr. Sorin Mitulescu
56
UNIVERSITATEA CREŞTINA “DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRAINE
- BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
1.
Limba arabă
literară
contemporană.
Volumul I:
Fonologia şi
morfologia verbală
Volumul II:
Morfologia
nominală şi
particulele
Prof. univ.dr. Nicolae
Dobrişan 2009
Editura “Pro Universitaria”
Exprimarea
superlativului în
limba arabă
contemporană:
între sintetic şi
analitic
Anale U.C.„D.C.”
2. Lexicul financiar
bancar în romană
şi franceză
Conf. univ. dr. Gabriela Lupchian
2009
Editura “Pro Universitaria”
Un călător spre
staţia “terminus”
Anale U.C.„D.C.”
57
0 1 2 3 4
3.
Dicţionar onomasiologic francez român Conf. univ. dr.
Gabriela Lupchian
2009
Contract cu Inst. de
Lingvistică al Acad. Române
(material predat)
Muzeul Colecţiilor de Artă
Magazin Istoric,
ianuarie 2009
4.
Introduction à la pragmatique
Lect. univ. dr. Iuliana Paştin
2009
Editura Pro Universitaria
Orientation dans l’espace dans les nouvelles de J.M.G. Le Clézio; Eseu asupra literaturii franceze contemporane: Michel Houellebec
Analele U.C.„D.C.”
5.
Dicţionar onomasiologic francez-român (în colaborare cu G. Lupchian)
Lect. univ. drd. Mirela
Pentelescu 2009
Contract cu Inst. de
Lingvistic al Acad. Române
(material predat)
6.
- Redefinirea rolurilor de gen. Moduri de a vedea, stereotipii şi identificare - Texte şi identitate de gen
Lect. univ.drd. Carmen Duţu
2009 Referate doctorat
58
0 1 2 3 4
7.
Redactarea tezei de doctorat cu tema Retorica antieroului intre determinism şi libertatea opţiunii în dramaturgia lui Tennessee Williams
Lect. univ.drd. Aurora Goia
2009 Predare
noiembrie 2009
8.
Analiza contrastiva şi analiza erorilor
Lect. univ. drd. Doina Ivanov
2009
Elaborare/ Publicare
pentru susţinerea
procesului de învăţământ
Engleză – curs practic (în colaborare cu V. Negrea şi S. Osman)
Editura Universitară
9. E-multicult (proiect cercetare)
Prof. univ. dr. Violeta Negrea
2009 Proiect
cercetare
10.
Tema de doctorat: Anti-utopia în secolul XX Referat: Originile utopiei în literatura britanică
Lect. univ. drd. Tudor
Iordăchescu 2009
Referat doctorat
11.
What literature to teach – selection and class treatment
Asist. univ. Corina Mocanu
2009
Elaborare materiale ptr.
susţinerea procesului de învăţământ
12. E-multicult (proiect cercetare)
Lect. univ. drd. Florentina Alexandru
2009 Proiect
cercetare
59
0 1 2 3 4
13. Kommunikation im Deutschen
Lect. univ. drd. Adriana Dănilă
2009 Editura “Pro
Universitaria”
14.
“Zwischen Schaulust und Augenangst”: Die Thematik des Bilckes bei G.M.Hopkins und J. Winkler
Lect. univ. drd. Maria Irod
2009
Anale U.C.„D.C.”
Teza de doctorat: Dieter Schlezak-între modernitate şi postmodernism
Finalizare lucrare
15
Wandlung und Wendlung der Wortbedeutung “Geist” in seiner Denkgeschichte bis zu den neuseten Wissenschaften unserer Zeit
Lect. univ. dr. Ştefania
Brăileanu 2009
Anale U.C.„D.C.”
16.
Wirtschaftskommunikation.Der Geschäftsbrief Rümänisch – Deutsch
Conf. univ. dr. Maria Mihalciuc
2009
Oscar Print
Kommunikation im Deutschen
Editura “Pro Universitaria”
17.
Die Deutsche Sprache in der Schweiz
Lect. univ. dr. Moise Maria
Ileana 2009
Anale U.C.„D.C.”
60
0 1 2 3 4
18.
Literatura hispano-americană a secolului XX
Conf. univ. dr. Tudora Şandru
Mehedinţi 2009
Editura “Pro Universitaria”
19.
Muzeul baroc
Conf. univ. dr. Cornel Mihai
Ionescu
2009
Editura Curtea Veche
(predate)
Dimitrie Cantemir Editura Curtea
Veche (predat)
Sfânta Împărăteasă Elena
Editura Curtea Veche
Traducerea din franceză. Scriitura dezastrului, de Maurice Blanchot
Editura
Paralela 45
20. Proiectul E-multicult
Lect. univ. drd. Mihaela
Mateescu 2009
Anale U.C.„D.C”.
21.
El Barroco espanol Conf. univ. dr.
Gabriela Necheş
2009 Editura “Pro
Universitaria”
Desde el Cantar de mio Cid hasta el Quijote
22.
- El diario de Alejandro Busuioceanu -La orrespondencia de Alejandro Busuioceanu - Busuioceanu, periodista en Espana
Lect. univ. dr. Irina Dogaru
2009 Capitole din lucrarea de
doctorat
61
0 1 2 3 4
23.
Crestomazia della letteratura italiana (II) Dal Cinquecento al Settecento
Conf. univ. dr. Otilia Borcia
2009 Editura
“Pro Universitaria”
24.
Redactarea tezei
de doctorat cu
tema: Limbajul
tinerilor în Italia şi
în România
Lect. univ. drd.
Aida Ferencz 2009
Predarea tezei
iunie 2009
25.
Arta narativă a lui
Alessandro
Baricco între
tentaţia poveştii
spuse şi fascinaţia
spectacularului Lect. univ. drd.
Răzvan Staicu 2009
Teză doctorat
La letteratura
italiana dal fine
dell’Ottocento ad
oggi
Editura “Pro
Universitaria”
26.
Ne vedem la
seminar (suport de
seminar pt. LEC şi
ILE)
Asist. univ.
Roxana Mareş 2009
Editura “Pro
Universitaria”
27.
Ghid de
retroversiune pe
domenii de
activitate
Asist. univ.
Mirela
Georgescu
2009 Editura “Pro
Universitaria”
62
0 1 2 3 4
28.
Antologie de literatură arabă modernă
Lect. univ. drd. Irina Mihai
2009
Editura “Pro Universitaria”
Ediţia critică a volumului: Philip K. Hitti, Istoria Arabilor
În curs de apariţie
Editural All
Traducerea vol. “Jocul lui De Niro” de Rawi Hage
Editura Corint
Elaborarea prezentărilor multimedia ca instrument auxiliar pt. cursurile de literatură arabă (seria IV)
U.C.„D.C.”
Facts and Fiction in Classical Arab Poetry
Simpozionul Internaţional
de la Amman (martie 2009)
29.
Istoria literaturii japoneze-perioada modernă – suport de curs
Lect. univ.dr. Iulia Waniek
2009
Editura “Pro Universitaria”
Metafora bărcii în piesele noh
Anale UCDC
30.
Imaginea şi regimul ei special în China şi Japonia Rap. text-imagine
Asist. univ.drd. Angela Drăgan
2008
Tema doctorat
Verbul japonez - caiet de exerciţii
Editura “Pro Universitaria”
31.
Redact. lucrării de doctorat cu tema: Influenţa confucia-nismului în conturarea identit. cult. japoneze în epoca Tokugawa
Asist. univ.drd. A. Mustăţea
2009 Predarea tezei
de doctorat iunie 2009
63
0 1 2 3 4
32.
Problematica identităţii feminine în literatura scriitoarelor britanice contemporane Asist. univ.drd.
Adelina Vasile 2009
Teza de doctorat
Verbul japonez - caiet de exerciţii
Editura “Pro Universitaria”
English Vocabulary Practice - A Text - Based Approach
Editura “Pro Universitaria”
33.
Tema de doctorat: Transmitere sesiuni dintr-un portal către alte aplicaţii open-space
Ing. Marius Apetrei
2009 Referate doctorat
34. Programul ECTI - Transfert d’innovation
Asist. univ. Elena Cristea
2009
35.
Ne vedem la seminar (suport de seminar LEC şi ILE)
Asist. univ. Silvia Osman
2009 Editura “Pro
Universitaria”
36.
Impariamo facilmente il verbo - teoria ed esercizi
Prep. univ. Andreea Boariu
2009 Editura “Pro
Universitaria”
DECAN, SECRETAR ŞTIINTIFIC, Conf. univ. dr. Gabriela Lupchian Lect. univ. dr. Iulia Waniek
64
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE - BUCUREŞTI -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Metodologii, indicatori şi instrumente privind măsurarea permanentă a satisfacţiei clienţilor în serviciile de alimentare cu apă şi epurare -canalizare (aPort). Program de finanţare: PNCDI II / Parteneriate, cod 3280, nr. contract 11071/2007
Director -
Lect. univ. dr.
Vasile
Ciomos
2009
Rapoarte
ştiinţifice.
Sesiuni de
comunicări.
Articole ISI
şi B+
65
0 1 2 3 4
2.
Sistem modern de indicatori, modele si politici de măsurare si susţinere a formarii iniţiale si continue a resurselor umane din perspectiva calităţii educaţiei şi a stimulării potenţialului creativ (FII EDUCAT) Program de finanţare: PNCDI II / Parteneriate, cod 2614, nr.contract /2007
Director - Conf. univ. dr.
Gheorghe Popescu
2009
Rapoarte ştiinţifice. Sesiuni de comunicări. Articole ISI
şi B+
3.
Analiza cant. si calitat.a efectelor reformei admin. publice asupra procesului de integrare in U.E. din perspectiva reducerii decalajelor de dezv. dintre reg. ec. ACCECAPI) Program de finanţare: PNCDI II / Parteneriate, cod 91-035, nr. contract 299/2007
Director - Conf. univ. dr.
Gheorghe Popescu
2009
Rapoarte ştiinţifice. Sesiuni de comunicări. Articole ISI
şi B+
66
0 1 2 3 4
4.
Arhitectură pentru managementul cunoştinţelor în domeniul mediului, social şi economic în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare regională sustenabilă (KnowHow Reg) Program de finanţare: PNCDI II / IDEI, cod 896, nr. contract 383/2007
Director - Prof. univ. dr.
Mihaela Mureşan
2009
Rapoarte ştiinţifice. Sesiuni de comunicări. Articole ISI
şi B+
5.
Portal educaţional pentru învăţarea limbilor străine din perspectiva integrării în medii multiculturale (eMulticult). Program de finanţare: PNCDI II/ Parteneriate, cod 3257, nr. contract 91068/ 2007
Director - Prof. univ. dr.
Mihaela Mureşan
2009
Rapoarte ştiinţifice. Sesiuni de comunicări. Articole ISI
şi B+
67
0 1 2 3 4
ELABORARE DE TRATATE, CURSURI ŞI MATERIALE DIDACTICE
1.
Relaţii financiar valutare internaţionale
Prof. univ. dr. Minică Boajă
2009 Editura Pro Universitaria
2. Control şi audit financiar
Prof. univ. dr. Minică Boajă
2009 Editura Pro Universitaria
3. Pieţe de capital Prof. univ.dr.
Valentina Zaharia
2009 Editura Pro Universitaria
4. Management Prof. univ.dr.
Valentina Zaharia
2009 Editura Pro Universitaria
5.
Economia comunităţii europene
Conf. univ.dr. Gheorghe Popescu
2009 Editura
Economică
6. Macroeconomie Conf. univ.dr.
Gheorghe Popescu
2009 Editura Pro Universitaria
7. Statistică. Teorie şi aplicaţii
Conf. univ.dr. Marinella Turdean
2009 Editura Pro Universitaria
8. Statistică financiară
Conf. univ.dr. Marinella Turdean
2009 Editura Pro Universitaria
9. Gestiunea datoriei publice
Conf. univ.dr. Gheorghe Lepădatu
2009 Editura Pro Universitaria
10. Contabilitatea financiară
Conf. univ.dr. Gheorghe Lepădatu
2009 Editura Pro Universitaria
11.
Gestiunea financiară a întreprinderii
Conf. univ.dr. Gabriel Năstase
2009 Editura Pro Universitaria
68
0 1 2 3 4
12. Buget şi trezorerie
Conf. univ. dr. Gabriel Năstase
2009 Editura Pro Universitaria
13. Managementul investiţiilor
Lect. univ. dr. Vasile
Ciomoş 2009
Editura Pro Universitaria
14. Preţuri şi concurenţă
Lect. univ. dr. Vasile
Ciomoş 2009
Editura Pro Universitaria
15.
Operaţiunile instituţiilor de credit
Lect. univ. dr. Ileana Nicula
2009 Editura Pro Universitaria
16. Contabilitate bancară
Lect. univ. dr. Ileana Nicula
2009 Editura Pro Universitaria
17. Politici vamale Lect. univ. dr.
Cosmin Stoica
2009 Editura Pro Universitaria
18. Etica în afaceri Lect. univ. dr.
Cosmin Stoica
2009 Editura Pro Universitaria
19. Management financiar bancar
Lect. univ.drd. Florin Untaru
2009 Editura Pro Universitaria
20. Monedă Lect. univ.drd. Florin Untaru
2009 Editura Pro Universitaria
21. Drept comercial Lect. univ.drd. Gabriel Ispas
2009 Editura Pro Universitaria
22. Fiscalitate Lect. univ.drd. Crina Bucur
2009 Editura Pro Universitaria
23. Finanţe II Lect. univ.drd. Crina Bucur
2009 Editura Pro Universitaria
24. Analiză economică
Lect. univ.drd. Carmen
Grigorescu 2009
Editura Pro Universitaria
25. Microeconomie Lect. univ.drd.
Diana Apostol
2009 Editura Pro Universitaria
69
0 1 2 3 4
26. Finanţe Lect. univ. drd. Daniela Penu
2009 Editura Pro Universitaria
27. Polish Up your Business English I
Asist. univ. Irina
Bocianu. Asist. univ. Andreea
Lazăr
2009 Editura Pro Universitaria
III. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE
PENTRU DOCTORAT
1.
Perspectivele Noii Economii; Incidenţe asupra României
Lect. univ.drd. Diana Apostol
Noiembrie 2009
Referat
2.
Transpunerea în România a normelor Uniunii Europene în domeniul impozitelor indirecte (TVA şi accize)
Lect. univ.drd. Daniela Penu
Decembrie 2009
Referat
3.
Managementul portofoliului bancar în condiţiile globalizării
Lect. univ.drd. Crina Bucur
Noiembrie 2009
Referat
4.
Modelarea deciziei de investiţii la nivel microeconomic
Lect. univ.drd. Carmen
Grigorescu 2009 Referat
5.
Sistemul Bancar Românesc în Contextul integrării europene
Lect. univ.drd. Florin Untaru
Octombrie 2009
Referat
70
0 1 2 3 4
6.
Agregate şi corelaţii ale României în procesul de reformă
Asist. univ. Cristian
Florin Ciurlău
Aprilie 2009
Referat
7.
Dimensiunea parlamentară a unor organizaţii internaţionale
Lect. univ drd. Gabriel Ispas
Mai 2009
Referat
IV. SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
A CADRELOR DIDACTICE DIN UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
1.
Reflectarea activităţii financiar valutare a României prin intermediul balanţei de plăţi externe
Prof. univ. dr. Minică Boajă
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
2. Natura muncii manageriale
Prof. univ. dr. Valentina Zaharia
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
3. Agenda de lucru şi reţeaua managerială
Prof. univ. dr. Valentina Zaharia
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
4. Competenţe şi competitivitate
Conf. univ.dr. Gheorghe Popescu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
71
0 1 2 3 4
5.
Factorii care influenţează dezvoltarea resurselor umane
Conf. univ.dr. Marinella Turdean
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
6.
Raporturile dreptului contabil cu societatea modernă şi economia contemporană bazată pe cunoaştere
Conf. univ.dr. Gheorghe Lepădatu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
7. Managementul inovării
Conf. univ.dr. Gabriel Năstase
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
8. Evoluţia transporturilor
Conf. univ.dr. Gabriel Năstase
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
9.
Progresele în managementul investiţiilor din România
Lect. univ. dr. Vasile
Ciomoş
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
10.
Managementul performanţelor în pregătirea proiectelor de investiţii în infrastructură
Lect. univ. dr. Vasile
Ciomoş
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
72
0 1 2 3 4
11.
Structura organizatorică a băncilor comerciale
Lect. univ. Ileana Nicula
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
12.
Implicaţiile tarifului vamal comun asupra tranzacţiilor de comerţ exterior ale României
Lect. univ. dr. Cosmin Stoica
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
13.
Perspectivele politicii monetare a BNR în vederea adoptării monedei unice
Lect. univ.drd. Florin Untaru
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
14. Tratatul de la Lisabona al noii Europe
Lect. univ.drd. Gabriel Ispas
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
15.
Fenomenul de risc în relaţiile financiar valutare internaţionale
Lect. univ.drd. Bucur Crina
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
16.
Indicatori de fundamentare a deciziei de investiţii
Lect. univ.drd. Carmen
Grigorescu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
17.
Cunoaşterea în funcţia de producţie
Lect. univ.drd. Diana
Apostol
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
73
0 1 2 3 4
18.
Cunoaşterea între codificare şi structură: o interogaţie asupra Noii Economii
Lect. univ.drd. Diana
Apostol
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
19.
Regimurile tehnologice, cunoaşterea şi inovaţia
Lect. univ.drd. Diana
Apostol
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
20. Datoria publică în România
Lect. univ.drd. Daniela Penu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
21. Deficitul bugetar în România
Lect. univ.drd. Daniela Penu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
22.
Principalele cazuri de modificare a unei societăţi comerciale
Asist. univ.dr. Gheorghe Marinescu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
23.
Experienţa României în procesul de adaptare a aquis-ului comunitar în domeniul controlului financiar
Asist. univ. Radu Sorin
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
24. Fondul de comerţ
Asist. univ. Cristian
Alexandrescu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
74
0 1 2 3 4
25.
Analiza financiară pe baza bilanţului financiar (patrimonial)
Asist. univ. Nicoleta Moise
Mai 2009
Analele Universităţii
26.
Dinamica şi structura tranzacţiilor la BVB şi RASDAQ, atragerea de capital
Asist. univ. Ligia Prodan
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
27. Communication in Case of Crisis
Asist. univ. Andreea
Lazăr
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
28. Noua economie. Creşterea economică
Asist. univ. Cristian Florin
Ciurlău
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
29. Language of Business Presentations
Asist. univ. Irina Bocianu
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
30.
Raporturile între strategia firmei şi instrumentarul managerial
Prep. univ. Mihaela Mirela Dogaru
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
31.
Delimitarea strategiei de managementul strategic, alianţele strategice
Prep. univ. Mihaela Mirela Dogaru
Mai 2009
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
75
0 1 2 3 4
32.
Impactul crizei
financiare asupra
echilibrului
economico-
social
Prep. univ.
Alina
Solomon
Mai
2009
Analele
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
SESIUNEA CADRELOR DIDACTICE DIN FACULTATEA DE
FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
1.
Controlul
financiar în
economie.
Standarde
actuale şi de
perspectivă
Prof. univ. dr.
Minică Boajă
28-29
aprilie
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
2.
Tipologia
firmelor
Prof. univ. dr.
Valentina
Zaharia
28-29
aprilie
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
3.
Asocierea şi
regruparea
firmelor
Prof. univ. dr.
Valentina
Zaharia
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
4.
Şomajul -
definire şi
măsurare
statistică
Conf. univ. dr.
Gheorghe
Popescu
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
5.
Modalităţi de
stabilire a
volumului
eşantionului în
cercet. selectivă
Conf. univ. dr.
Marinella
Turdean
28-29
aprilie
2009
Sesiunea
de
comunicări
ştiinţifice
6.
Tendinţe actuale
spre economia
condusă prin
cunoaştere
Conf. univ. dr.
Gheorghe
Lepădatu
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
76
0 1 2 3 4
7.
Valorificarea
resurselor
naturale. Bazele
resurselor
naturale
Conf. univ. dr.
Gabriel
Năstase
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
8.
Standardele
europene sau
experienţa de a
fi mai bun
Conf. univ.dr.
Gabriel
Năstase
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
9.
Finanţarea
investiţiilor în
infrastructura
apei din CEE
Lect. univ. dr.
Vasile
Ciomoş
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
10.
Sistemul de
decontare pe
bază brută
Lect. univ.
Ileana Nicula
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
11.
Tendinţe în
evoluţia
economiei
naţionale şi a
comerţului
exterior al
României
Lect. univ. dr.
Cosmin
Stoica
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
12.
Tendinţe privind
supravegherea
bancară
Lect. univ.drd.
Florin Untaru
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
13.
Influenţele crizei
economice
mondiale asupra
dezvoltării
comunitare
Lect. univ.drd.
Gabriel Ispas
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
77
0 1 2 3 4
14.
Efecte ale
modificării
cursului valutar
asupra activităţii
băncilor
comerciale
Lect. univ.drd.
Crina Bucur
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
15.
Metode şi tehnici
de fundamentare
a deciziei de
investiţii
Lect. univ.drd.
Carmen
Grigorescu
28-29
aprilie
2009
Sesiunea de
comunicări
ştiinţifice
16. România şi Agenda Lisabona
Lect. univ.drd. Diana Apostol
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice
17.
Funcţia blocului de competenţe şi noile tehnologii: o perspectivă endogenă
Lect. univ.drd. Diana Apostol
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice
18.
Impactul taxei pe valoare adăugată la nivel micro-economic şi macroeconomic
Lect. univ.drd. Daniela Penu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice
19.
Studiu privind taxa pe valoare adăugată în statele membre ale Uniunii Europene
Lect. univ.drd. Daniela Penu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice
20. Criza financiară şi consecinţele ei asupra României
Lect. univ.drd. Daniela Penu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de
comunicări ştiinţifice
78
0 1 2 3 4
21.
Procedura falimentului a unei bănci
Asist. univ. dr. Gheorghe Marinescu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
22.
Noile reglementări al Fondului Monetar Internaţional în condiţiile accentuării globalizării
Asist. univ. Radu Sorin
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
23.
Sistemul izvoarelor dreptului în România
Asist. univ. Cristian
Alexandrescu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
24. Principiile evaluării contabile
Asist. univ. Nicoleta Moise
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
25.
Oferta pieţei bancare şi evoluţia pieţei monetare şi valutare
Asist. univ. Ligia Prodan
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
26.
Communication Skills when Negotiating with Difficult People
Asist.univ. Andreea
Lazăr
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
27. Indicatori macroeconomici
Asist.univ. Cristian Florin
Ciurlău
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
28. Languages of Business Emails and Telephoning
Asist. univ. Irina Bocianu
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
29. Tipologia deciziilor
Prep. univ. Mihaela Mirela
Dogaru
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
79
0 1 2 3 4
30. Evaluarea deciziilor strategice
Prep. univ. Mihaela Mirela
Dogaru
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
31.
Protecţia consumatorului în contextul integrării României în UE
Prep. univ. Alina
Solomon
28-29 aprilie 2009
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
DECAN,
Conf. univ. dr. Marinella Turdean
ÎNTOCMIT,
Prep. univ. Mirela Dogaru
80
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE DREPT
- CLUJ NAPOCA -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Ierarhia şi forţa
juridică a actelor
normative
Prof. univ. dr. Gheorghe
Boboş 2009
Articol
publicat în revista de
specialitate
2.
Consideraţii cu
privire la
răspunderea
părinţilor pentru
neîndeplinirea
corespunzătoare
a obligaţiei de
creştere şi
educare a
copiilor lor în
contextul Legii
nr. 272/2004
Prof. univ. dr. Maria Banciu
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
81
0 1 2 3 4
3.
Procesul de negociere şi medierea juridică
Prof. univ.dr. Aurel
Codoban 2008-2009
Publicare în reviste de
specialitate; tipărire şi
difuzare de material
didactic ptr. susţinerea procesului
de învăţământ
4. Contractul de leasing internaţional
Prof. univ. dr. Mircea Costin
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
5. Mecanisme psiho-sociale ale retoricii juridice
Prof. univ. dr. Marioara
Petcu 2009-2012
Articole; publicare
carte
6.
Reconstrucţia cranio-facială în medicina legală şi justiţie
Prof. univ. dr. med.
Dan Perju Dumbravă
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
7.
Aspecte actuale privind încălcarea drepturilor de autor în Internet
Prof. univ. dr. Ioana Vasiu
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
8.
Aspecte privind contestarea actelor administrative
Conf. univ.dr. Elena
Mihaela Fodor
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
9.
Din sociologia interbelică clujeană. Aspecte privind dezvoltarea sociologiei dreptului în opera lui Constantin Sudeteanu
Conf. univ.dr. Emil Pop
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
82
0 1 2 3 4
10.
Dispoziţii legale privind asigurarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă
Lect. univ.dr. Adriana
Georgetta Meseşan
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
11.
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
Lect. univ. dr. Ilie Urs
2009
Articol publicat în
revista străina de
specialitate
13.
Procedura de control a concentraţiilor economice de întreprinderi în Uniunea Europeana
Lect. univ. dr. Călin Costin
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
14.
Posesiunea în dreptul roman şi în dreptul actual
Lect. univ. dr. Mihnea Dan
Radu 2009
Articol publicat în revista de
specialitate
15.
Îmbunătăţirea stării de sănătate a studenţilor prin activităţi corporale
Lect. univ. dr. Mihai Cucu
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
16. Elemente de drept civil parte generală
Lect. univ. dr. Corina
Buzdugan
2009-2010
Curs
17.
Cauzele justificative legale, in perspectiva noului Cod penal
Lect. univ. dr. Camelia Reghin
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
83
0 1 2 3 4
18. Oportunitatea ordonanţelor guvernamentale
Lect. univ.dr. Tudor Oniga
2009
Articol
publicat în revista de
specialitate
19.
Strategii instrucţionale pentru formarea şi dezvoltarea competentelor profesionale, profil juridic
Lect. univ.dr. Alexandra
Costin
2008-2010
Material didactic, publicare
20.
Aspecte teoretice şi practice privind daunele morale
Lect. univ.dr. Sidonia Culda
2009 Articol, carte
21. Urmele împuşcăturii
Lect. univ.dr. Grigore Labo
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
22. Dreptul comercial şi internetul
Lect. univ.dr. Paul Popovici
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
23.
Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat ale avocatului
Lect. univ.drd. Livia Labo
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
24. Dinamica procesului civil
Lect. univ.drd. Adrian Banciu
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
24. Dinamica procesului civil
Lect. univ.drd. Adrian Banciu
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
84
0 1 2 3 4
25. Note de curs – Dr. Mediului
Lect. univ.drd. Sorina Drăgan
2009 Note de
curs
26.
Aspecte jurisprudenţiale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la instituirea taxei speciale ptr. autoturisme. Implicaţii pe planul Dreptului comunitar
Lect. univ.drd. Liviu Ungur
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
27.
Aspecte procedurale ale acţiunii în contencios fiscal
Lect. univ.dr. Mihai Giurgea
2009
Articol publicat în revista de
specialitate
28.
Politici şi proceduri în domeniul prevenirii criminalităţii informatice
Lect. univ. dr. Lucian Vasiu
2009 Carte
29.
Aspecte controversate privind obiectul controlului realizat de către instanţele de judecată în temeiul art.278/1 Cod procedură penală
Asist. univ.drd. Teodora Pop
Puşcaş 2009
Articol publicat în revista de
specialitate
85
0 1 2 3 4
30.
Justiţia constituţională, instrument de garantare a drepturilor fundamentale
Asist. univ.drd. Horea Crişan
2009 Articol/teza de doctorat
31.
Paralela între Curtea penală Internaţională şi tribunalele internaţionale constituite ad-hoc
Asist. univ. Mătuşan Vladimir
2009
Publicare şi susţinere la sesiunea ştiintifica
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Gheorghe Boboş Lect. univ. dr. Sidonia Cuza
86
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
- CLUJ-NAPOCA -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.1
Economie
politică II
Prof. univ. dr. Aurel
Negucioiu
2009
Elaborarea
lucrării,
pregătirea
pt. publicare
şi folosire în
procesul de
învăţământ
1.2 Spiritul economiei
Prof. univ. dr. C. Ragnone
Prof. univ. dr. Aurel
Negucioiu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.3 Contabilitate aprofundată
Conf. univ.dr. R. Danciu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
87
0 1 2 3 4
1.4 Contabilitate financiară
Conf. univ dr. R. Danciu
Lect. univ. dr. R. Buzgău
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.5 Bazele contabilităţii
Conf. univ.dr. R. Danciu
Lect. univ. dr. R. Buzgău
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.6
Auditul statutar în entităţile mici şi mijlocii
Prof. univ. dr. I. Oprean
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.7
Gestiunea financiară a întreprinderii
Prof. univ. dr. Gh. Stâneanu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.8 Operaţiuni şi instituţii de credit
Prof. univ. dr. Gh. Stâneanu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
88
0 1 2 3 4
1.9 Etica în afaceri
Prof. univ. dr. I. Mihuţ
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.10
Strategii şi politici de preţuri în lumea contemporană
Prof. univ. dr. V. Marian
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.11
Managementul agenţiei de turism
Conf. univ.dr. A. Fleşeriu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.12 Tranzacţii vamale
Conf. univ.dr. C. Florea
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.13
Contabilitatea operaţiunilor speciale
Conf. univ.dr. C. Florea
Lect. univ. dr. M. Nicoară
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
89
0 1 2 3 4
1.14 Contabilitate şi fiscalitate
Conf. univ.dr. C. Florea
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.15
Analiza economico-financiară
Conf. univ.dr. C. Florea
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.16 Turismul internaţional
Conf. univ.dr. A. Maier
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.17 Contabilitate de gestiune
Lect. univ. dr. M. Nicoară
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.18
Contabilitatea instituţiilor publice
Lect. univ. dr. R. Lenghel
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
90
0 1 2 3 4
1.19 Contabilitatea de gestiune
Lect. univ. dr. R. Lenghel
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.20 Marketing
Lect. univ. dr. A. Pocol
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.21 Cercetări aplicative de piaţă
Lect. univ. dr. A. Pocol
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.22 Cercetări de marketing
Lect. univ. dr. A. Pocol
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.23 Promovarea vânzărilor
Lect. univ. dr. A. Pocol
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
91
0 1 2 3 4
1.24 Management financiar-bancar
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea
2009
Elaborarea lucrării, pre- gătirea pt.
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.25 Evaluarea economică a întreprinderii
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea
2009
Elaborarea lucrării, pre- gătirea pt.
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.26 Produse şi servicii bancare
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.27 Managementul vânzărilor
Lect. univ. dr. C. Rusu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.28 Managementul relaţiilor cu clienţii
Lect. univ. dr. C. Rusu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
92
0 1 2 3 4
1.29
Managementul relaţiilor cu clienţii
Lect. univ. dr. C. Rusu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.30
Finanţarea dezvoltării activităţii de turism rural din România
Lect. univ. dr. R. Buzgău
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.31
Contribuţii la proiectarea şi realizarea unui sistem de instruire la distanţă în domeniul economic
Lect. univ.drd. M. Vlad
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.32
Informatica economică-culegere de probleme
Lect. univ.drd. M. Vlad
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.33 Programe de calcul tabelar
Lect. univ.drd. M. Vlad
2009
Elaborarea lucrării, pre- gătirea pt.
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
93
0 1 2 3 4
1.34 Programe de procesare text
Lect. univ.drd. M. Vlad
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire
în procesul de
învăţământ
1.35 Asigurări şi reasigurări
Lect. univ.drd. M. Hancu
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire
în procesul de
învăţământ
1.36 Drept financiar şi bancar
Lect. univ.drd. M.Giurgea
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire
în procesul de
învăţământ
1.37 Management
Lect. univ. dr. D. Rus
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire
în procesul de
învăţământ
94
0 1 2 3 4
1.38 Contabilitate de gestiune
Lect. univ. dr. M. Nicoară
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.39 Managementul firmei
Lect. univ. dr. D. Rus
2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.40 Finanţe Lect. univ.drd.
M. Pop 2009
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.41
Cunoaşterea economică ştiinţifică
Prof. univ. dr. A. Negucioiu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.42 Legile economiei-paradigme mai vechi şi mai noi
Prof. univ. dr. A. Negucioiu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.43 Criza financiară şi piaţa imobiliară
Prof. univ. dr. V. Marian
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
95
0 1 2 3 4
1.44 Parcurile turistice
Conf. univ.dr. A. Maier
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.45
Consideraţii privind definirea unor concepte financiare
Prof. univ. dr. V. Zaharia
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.46
Mecanismul financiar în contextul integrării României în U.E.
Prof. univ. dr. V. Zaharia
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.47
Coordonate ale manifestării echilibrului financiar al firmei în condiţii de incertitudine şi risc
Prof. univ. dr. Gh. Stâneanu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.48 Economia şi spiritul antreprenorial
Prof. univ. dr. Ioan Mihuţ
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.49 Cultura organizaţională şi antreprenoriat
Prof. univ. dr. Ioan Mihuţ
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.50
Materii prime şi auxiliare folosite în obţinerea preparatelor culinare şi de cofetărie – patiserie
Conf. univ.dr. A. Fleşeriu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
96
0 1 2 3 4
1.51
Promovarea în muncă a resurselor umane
Conf. univ.dr. A. Fleşeriu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.52
Măsuri fiscale pentru exerciţiul financiar 2009
Conf. univ.dr. C.Florea
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.53 Evaluarea întreprinderilor în dificultate
Lect. univ. dr. M. Nicoara
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.54
Aspecte fiscale internaţionale privind impozitul pe venit
Lect. univ. dr. M. Nicoara
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.55 Schimbări în managementul vânzărilor
Lect. univ. C. Rusu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.56 Comerţ modern sau comerţ tradiţional?
Lect. univ. C. Rusu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.57
Nivelul de satisfacţie al consumatorilor- expresie a eficienţei sociale în servicii
Lect. univ. C. Rusu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.58
Efectele crizei economice asupra activităţii de creditare a băncilor
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.59
Efectele crizei economice asupra activităţii de leasing
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea
2009
Studiu pentru Analele UCDC
97
0 1 2 3 4
1.60 Asigurările obligatorii a locuinţelor
Lect.univ.drd. M. Hancu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.61 Sisteme ERP opensource
Lect. univ. M. Deac
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.62
Rolul controlului intern în guvernanta corporativa
Lect. univ. M. Deac
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.63
Armonizarea contabila între US GAAP şi IFRS
Lect. univ. M. Deac
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.64 Asigurările obligatorii ale locuinţelor
Lect. univ.drd. M. Hancu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.65
Utilitatea sistemelor informatice de afaceri în activitatea managerială
Asist. univ. R. Modola
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.66
Strategii manageriale în domeniul cultural
Lect. univ. dr. D. Rus
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.67
Aspecte privind comunicarea managerială şi calitatea acesteia
Lect. univ. dr. D.Rus
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.68
Corelaţia dintre asigurarea obligatorie RCA şi răspunderea civilă delictuală
Lect. univ.drd. L. Dragoescu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
98
0 1 2 3 4
1.69
Contabilitatea în ţările Europei centrale şi de est
Lect. univ. dr. R. Lenghel
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.70
Evoluţia strate- giilor şi politicilor financiare la nivelul firmelor româneşti
Lect.univ.drd. M. Pop
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.71
Influenţa politicilor şi deciziilor financiare asupra firmelor care acţionează în condiţii de risc şi incertitudine
Lect.univ.drd. M. Pop
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.72
Sisteme inteligente de gestiune a plasamentelor şi împrumuturilor bancare
Conf. univ.dr. R. Danciu
2009
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
II. PROIECTE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
2.1
Promovarea culturii afacerilor în rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior
Coord. proiect: Conf. univ.dr.
R. Danciu Partener:
Univ. Tehnică
Cluj-Napoca
2009 PNCDI II
2.2
Sistem integrat de implementare şi gestiune a calităţii în învăţământul superior
Coord. proiect: Conf. univ.dr.
R. Danciu Partener:
Univ. Tehnică Cluj-Napoca Univ. Pisa
Italia
2009 Fonduri
europene
99
0 1 2 3 4
2.3.
Comunicări ştiinţifice prezentate la sesiunea anuală a cadrelor didactice organizată de Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
Cadrele didactice ale
facultăţii Mai 2009
Lucrările urmează a
fi prezentate în sesiunea ştiinţifică şi publicate în
volum
III. CERCETĂRI PENTRU PARTICIPARE LA MANIFESTĂRI
ŞTIINŢIFICE
3.1
Comunicări ştiinţifice prezentate la sesiunii ştiinţifice organizate de alte instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate
Cadrele didactice ale
facultăţii
în cursul anului 2009
Lucrări prezentate la sesiuni
ştiinţifică şi publicarea în volum
3.2.
Sesiunea anuală de comunicări organizată de facultate
Cadrele didactice şi
studenţii facultăţii
Aprilie 2009
Sesiune de comunicări ştiintifice şi publicarea lucrărilor în
volum
3.3.
Articole publicate în diferite reviste de specialitate
Cadrele didactice ale
facultăţii
în cursul anului 2009
Publicare în reviste de
specialitate
IV. ELABORAREA DE REFERATE ŞI TEZE DE DOCTORAT
4.1 Psihanaliza şi jurisprudenţa juridică
Lect.univ.drd. M. Giurgea
Octombrie 2009
Teza de doctorat –
susţinere şi publicare
100
0 1 2 3 4
4.2
Strategii de adaptare şi remodelare a activităţii unor societăţi de asigurare din România
Lect. univ.drd. D. Hancu
Martie 2009
Teza de doctorat –
susţinere şi publicare
4.3
Finanţarea dezvoltării activităţii de turism rural din România şi analiza economico-financiară a acesteia
Lect. univ.drd. R. Buzgau
Iunie 2009
Teza de doctorat –
susţinere şi publicare
4.4
Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă în contextul răspunderii civile delictuale
Lect. univ.drd. L. Dragoescu
Octombrie 2009
Teza de doctorat –
susţinere şi publicare
4.5
Evoluţii şi tendinţe în strategiile şi politicile financiare ale firmelor
Lect. univ.drd. M. Pop
Martie 2009
Referat în cadrul
pregătirii doctorale
4.6
Influenţa condi- ţiilor de risc şi incertitudine asupra compor- tamentului decizional al firmei
Lect.univ.drd. M. Pop
Iunie 2009
Referat în cadrul
pregătirii doctorale
D E C A N, SECRETAR ŞTIINŢIFIC, Prof. univ. dr. Aurel Negucioiu Conf. univ. dr. Cristina Florea
101
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
- BRAŞOV -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
PE ANUL 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.1. Management
Prof. univ. dr. Secară
Gheorghe
Octombrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.2. Matematici financiare şi actuariale
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
Nicolae
Octombrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.3. Statistică economică
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
Nicolae
Martie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
102
0 1 2 3 4
1.4 Marketing internaţional
Conf. univ. dr. State Ioan
Octombrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.5 Gestiunea financiară a întreprinderii
Lect. univ. dr. Suciu
Gheorghe
Martie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.6 Instituţii şi operaţiuni de credit
Lect. univ. dr. Constantinescu
Liliana Aurora
Octombrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.7 Gestiune bancară
Lect. univ. dr. Constantinescu Liliana Aurora
Octombrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.8 Drept Lect. univ. dr.
Gheorghe Carmen
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
103
0 1 2 3 4
1.9 Pieţe de capital Lect. univ. dr. Suciu Titus
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.10 Burse şi pieţe internaţionale
Lect. univ. dr. Suciu Titus
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.11 Economie europeană
Lect. univ. dr. Tescaşiu Bianca
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.12 Preţuri şi concurenţă
Lect. univ. dr. Nastovici Luminiţa
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.13
Matematici aplicate în economie
Lect. univ. drd. Minculete Nicuşor
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
104
0 1 2 3 4
1.14
Geografie economică mondială
Lect. univ. Bucur Dorica
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.15 Commercial Correspondence
Lect. univ. Popescu Cristina
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.16 Limba franceză pentru afaceri
Asist. univ. Nan Anca
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
1.17 Comunicare de afaceri în Limba franceză
Asist. univ. Nan Anca
Septembrie 2009
Editura INFOMARKET
Tipărire de către Univ. Creştină “Dimitrie
Cantemir”
II. ELABORARE DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
2.1
Consideraţii privind procesele de decizie matriceale
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
Nicolae
Aprilie 2009
Prezentare la ses. şt. şi publicare în
Buletinul Univ.
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
105
0 1 2 3 4
2.2
Asupra unor modele pentru funcţia de pierdere
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
Nicolae
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.3
Aspecte privind managementul riscului în sistemele de logistică
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
Nicolae Mai 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir” Bucureşti
2.4 Marketingul proiectelor
Conf. univ. dr. State Ioan
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.5 De la 4P la 10P ai mixului de marketing
Conf. univ. dr. State Ioan
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
106
0 1 2 3 4
2.6
Algoritm pentru
determinarea
indicilor agregaţi
ai componentelor
metropolitane
Conf. univ. dr.
State Ioan
Mai 2009
Prezentare
la sesiunea
ştiinţifică şi
publicare în
Buletinul
Universităţii
„Dimitrie
Cantemir”
Bucureşti
2.7 Profit versus
cash-flow
Lect. univ. dr.
Suciu
Gheorghe
Aprilie
2009
Prezentare
la sesiunea
ştiinţifică şi
publicare în
Buletinul
Universităţii
„Dimitrie
Cantemir”
Braşov
2.8
Analiza
performanţei
financiare cu
ajutorul
soldurilor
intermediare de
gestiune
Lect. univ. dr.
Suciu
Gheorghe
Aprilie
2009
Prezentare
la sesiunea
ştiinţifică şi
publicare în
Buletinul
Univ.
„Dimitrie
Cantemir”
Braşov
2.9
Auditul intern la
societăţile
comerciale
Lect. univ. dr.
Suciu
Gheorghe
Mai 2009
Prezentare
la sesiunea
ştiinţifică şi
publicare în
Buletinul
Universităţii
„Dimitrie
Cantemir”
Bucureşti
107
0 1 2 3 4
2.10
Tratamente contabile şi fiscale privind erorile fundamentale
Lect. univ. dr. Puşcaşu Ion
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.11
Contabilitatea şi fiscalitatea operaţiilor derulate prin sistemul de franciză
Lect. univ. dr. Puşcaşu Ion
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.12
Aspecte privind performanţa comunicării şi participării în managementul băncilor cooperatiste din România
Lect. univ. dr. Liliana Aurora
Constantinescu
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.13
Consideraţii asupra managementului activităţii de marketing ca factor de creştere a performanţei băncilor cooperatiste
Lect. univ. dr. Liliana Aurora
Constantinescu
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
108
0 1 2 3 4
2.14
Implozia capitalismului neoliberal – capitalism versus capitalism
Lect. univ. drd. Popescu
Iordan Valeriu
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.15
Asupra unor proprietăţi ale indicatorului lui Euler
Lect. univ. drd. Minculete Nicuşor
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.16 Despre sondajul statistic
Lect. univ. drd. Minculete Nicuşor
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.17 Strategies de communcation
Asist. univ. Nan Anca
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
109
0 1 2 3 4
2.18
Impactul politicilor economice ale lui Winston Churchill asupra Marii Britanii în perioada celui de al doilea război mondial
Prep. univ. Gabor Simona
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.19
Influenţa personalităţii lui Winston Churchill în economia postbelică
Prep. univ. Gabor Simona
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir”
Braşov
2.20 Produsul în marketingul religios
Prep. univ. Gabor Simona
Aprilie 2009
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul Universităţii
„Dimitrie Cantemir” Bucureşti
III. ELABORARE DE REFERATE ŞI TEZE DE DOCTORAT
3.1 Reforma Economica in China
Lect. univ. drd. Popescu
Iordan Valeriu
Aprilie 2009
Teză de doctorat
3.2
Contribuţii la studiul prop. analitice ale funcţiilor aritmetice
Lect. univ. drd. Minculete Nicuşor
Decembrie 2009
Teză de doctorat
110
0 1 2 3 4
IV. CONTRACTE DE CERCETARE
Performanţa comunicării şi participării în managementul băncilor cooperatiste din România
Lect. univ. dr. Liliana Aurora
Constantinescu în colaborare
2009 -
Managementul activităţii de marketing ca factor de creştere a performanţei băncilor cooperatiste
Lect. univ. dr. Liliana Aurora
Constantinescu în colaborare
2009 -
DECAN R.E.I., DECAN F.B.C., Prof. univ. dr. Conf. univ. dr. Secară Gheorghe Bârsan-Pipu Nicolae
PREŞEDINTE,
Marian Georgescu
111
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
- TIMIŞOARA -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr. crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. PROGRAME PENTRU O AGENŢIE DE TURISM VIRTUALĂ
1.
Activitatea firmei de turism virtuale din cadrul universităţii noastre şi colaborarea cu firme virtuale din alte ţări
Conf. univ.dr. Vasile Turcu Conf. univ. dr.
Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Florea Vlad Prep. univ. Alina Lazoc
2009
Comunicări, cerc ştiinţif. studenţesc, îndrumare
lucrări licenţă lucrări de
dizertaţie la Master,
publicaţii în rev. de spec
2.
Realizarea unei baze de date destinată administrării unei reţele turistice în contextul economic U.E.
Prof. univ.dr. Aurel Stepan Conf. univ.dr.
Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Cipriana
Sava Lect.univ.drd.
Marius Miculescu
2009
Comunicări, cerc. şt.
studenţesc, îndrumare
lucrări licenţă lucrări de
dizertaţie la Master,vânz. către firme, publicaţii în reviste de
specialitate
112
0 1 2 3 4
3 Comerţul electronic
Prof. univ.dr. Aurel Stepan
2009
Comunicare ştiinţifică, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie
la Master
4
Constituirea de oferte destinate potenţialului client de a vizita pagina WEB în vederea alegerii dintr-un set de opţiuni (destinaţia, hotelul, munte, mare, apă termală, vilă, cameră, preţ etc.) pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestuia
Prof. univ. dr. Aurel Stepan Conf. univ.dr. Vasile Turcu Conf. univ.dr.
Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Publicare pe Internet ca pagină de
WEB, comunicare, cerc ştiinţific studenţesc, implicarea
studenţilor în firme de profil
interesate.
II. PROGRAM UNIVERSITAR DE SIMULARE A UNEI FIRME,
INTEGRATĂ ÎN CIRCUITUL ECONOMIC EUROPEAN
5
Perfecţionarea şi elab. procedurilor aferente sistemului informaţional în cadrul mediului economic românesc în concordanţă cu practicile europene în domeniile:
Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ. dr.
Cipriana Sava
Lect. univ. dr. Marius
Miculescu Lect.univ.drd.
Dina Luţ
2009
Comunicări şi simpozioane specializate pe domeniu, seminarii cu
studenţii, îndrumare
lucrări licenţă, lucrări de
dizertaţie la Master,
113
0 1 2 3 4
- documente europene necesare funcţionării unei firme de comerţ şi turism din cadrul U.E. - marketing în turism şi servicii, - fluxul informaţional în cadrul firmei de comerţ şi turism, reflectarea lor în sistemul contabil, - relaţiile financiar-contabile (bancare) ale firmei, - relaţiile firmei cu furnizorii şi clienţii, - managementul şi asigurarea calităţii
Lect.univ.drd. Cristina Miţariu
Lect.univ.drd. Luiza
Caraivan Lect. univ. dr. Florea Vlad
- -
publicaţii în reviste de
specialitate
6
Programe de dezvoltare regională în turism şi comerţ cu sprijinul unor firme pentru reconversia profesională
Conf. univ.dr. Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Cipriana
Sava Lect.univ.drd.
Cristina Miţariu
2009
Practica studenţească pentru anul II şi III, lucrări de licenţă, lucrări de
dizertaţie la Master
114
0 1 2 3 4
III. PROGRAME ACTUALE ÎN ECONOMIA TURISMULUI ŞI
COMERŢULUI
7
Participarea activă şi colaborarea cu Organizaţia Internaţională de Turism ATLAS
Conf. univ.dr. Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Schimb de studenţi,
vacanţe de studiu, cursuri
de vară, comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
8
Participarea activă la târguri naţionale şi internaţionale de turism în vederea promovării şi cunoaşterii ofertei promoţionale
Conf. univ.dr. Vasile Turcu Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, practică
studenţească, publicaţii
9
Studiul privind performanţele unei societăţi comerciale româneşti din perspectiva schimburilor regionale din U.E.
Conf. univ.dr. Vaile Turcu
Conf. univ.dr. Daniela Turcu Conf. univ.dr. Vasile Dogaru
2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
10
Dezvoltarea schimburilor economice intra-europene
Conf. univ.dr. Vasile Turcu
2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
115
0 1 2 3 4
IV. STUDII PRIVIND RESURSELE UMANE
11
Efectele crizei economice mondiale ce se vor resimţi în România
Conf. univ.dr. Vasile Turcu Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ.dr. Florea Vlad
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
12
Abordări microeconomice în condiţiile actuale ale eco- nomiei româneşti
Conf. univ.dr. Vasile Turcu
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
13
Motivaţia compor- tamentului consumatorului contemporan
Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Comunicări, lucrări de licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
V. PROBLEME SPECIFICE PE DISCIPLINE
14
Promovarea vânzărilor în domeniul turismului şi comerţului.
Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Comunicări, lucrări de li- cenţă, lucrări de dizertaţie
la Master, publicaţii
15
Aplicaţii şi studiu de caz pe ţările Uniunii Europene privind turismul internaţional
Conf. univ.dr. Daniela Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
16.
Didactica limbilor străine. Instrumente şi proceduri în sprijinul
Conf. univ.dr. Aurelia Turcu Conf. univ.dr. Mariana Popa
2009
Comunicări, publicaţii,
propuneri de proiecte cu Camera de
Comerţ
116
0 1 2 3 4
managementului calităţii în învăţarea şi predarea limbilor străine
Lect.univ.drd. Christina Miţariu
Lect.univ.drd. Luiza
Caraivan Lect.univ.drd.
Ioana Sălăgean
" - " " - "
17.
Perfecţionarea metodelor de pregătire a studenţilor în vederea obţinerii atestatului de limba engleză Cambridge BEC (Business Englisch Certificate)
Conf. univ.dr. Mariana
Popa Lect.univ.drd.
Christina Miţariu
Lect.univ.drd. Luiza
Caraivan Lect.univ.drd. Ioana Ştefan
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
18.
Standardizarea procesului de predare a limbii engleze în vederea obţinerii paşaportului lingvistic conform cerinţelor de referinţă europene
Conf. univ.dr. Mariana Popa Lect.univ.drd.
Christina Miţariu
Lect.univ.drd. Luiza
Caraivan Lect.univ.drd. Ioana Ştefan
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
19
Dobândirea şi aprofundarea cunoştinţelor pentru studierea unor noi limbi străine: arabă, spaniolă, italiană pentru realizarea
Conf. univ.dr. Vasile Turcu
Prep. Ivan Oana
Prep. Popeţi Eliana
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
117
0 1 2 3 4
unei pregătiri profesionale superioare a studenţilor
- - - - - -
20.
Dezvoltarea abilităţii de înţelegere şi concepţie a unui text scris (într-o limbă străină), în vederea purtării unei conversaţii înregistrate în domeniul afacerilor
Conf. univ.dr. Mariana Popa Lect.univ.drd.
Christina Miţariu
Lect.univ.drd. Luiza
Caraivan Lect.univ.drd. Ioana Ştefan
2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Vasile Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
118
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI
- SIBIU -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Bazele
geografice
ale turismului.
Potenţial.
Gestiune.
Valorificare.
Calitatea
Mediului
Prof.
univ.dr.
Velcea Ion,
Conf.
univ.dr.
Toderaş
Teodor,
Asist.
univ.dr.
Pleşia
Nicolae,
Lect.
univ.dr.
Gherasim
Virginia,
Septembrie
2009
- aplicarea în
procesul de
învăţământ a
rezultatelor;
- elaborarea
de cursuri şi
de caiete de
lucrări
practice;
- întocmirea
de hărţi
tematice,
profile şi
grafice în
cadrul
laboratorului
de geografie
umană;
119
0 1 2 3 4
- " -
Asist. univ.dr. Traian Crăcea
Asist.univ.drd. Irimie
Daniela
- " -
- materiali-zarea cercetării
în studiile publicate în revistele de spec. „Geo- Carpathica”
şi “Alpii Transilvaniei”
- implicarea studenţilor observaţiile efectuate la teren;
- efectuarea de studii pe
bază de chestionare
privind modalităţile
de valorificare a zonei;
- susţinerea lucrărilor cu ocazia
Ses. ştiinţifice naţionale şi
Internaţionale
1.2
Spaţiul rural în
contextul
indicilor
dezvoltării
umane, cu
exemplificări
din judeţul
Sibiu
Prof. univ.dr. Velcea Ion,
Asist. univ. dr. Crăcea Traian Asist.univ.dr.
Pleşia Nicolae
Prep.univ.drd. Stănescu Daniela
Octombrie
2009
- susţinerea lucrărilor cu ocazia ses.
ştiinţifice naţionale şi
internaţionale; - implicarea studenţilor în observaţiile la
teren;
120
0 1 2 3 4
- “ - - “ - - “ -
- efectuarea de studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de
valorificare agroturistică a
zonei; - diagnoză
socio-economică, programe de dezvoltare;
- publicarea în revistele de specialitate
„Geo-Carpathica” şi
„Alpii Transilvaniei” - exemplificări
în cadrul seminariilor şi
lucrărilor practice.
1.3
Riscuri
naturale şi
tehnogene în
judeţul Sibiu
Prof. univ.dr. Bogdan Octavia,
Conf. univ. dr. Toderaş Teodor,
Lect. univ.dr. Gherasim Virginia,
Asist.univ.drd. Câmpean
Ioana
Noiembrie
2009
- implicarea studenţilor în
măsurătorile şi observaţiile efectuate la
teren; - identificarea
modalităţilor de stopare a impactului
antropic negativ asupra mediului
121
0 1 2 3 4
- “ -
Prep.univ.drd.
Pleşia
Damaris,
Asist. univ. dr.
Costea
Sanda
- “ -
- exemplificări
în cadrul
seminariilor şi
lucrărilor
practice;
- susţinerea
lucrărilor cu
ocazia
sesiunilor
ştiinţifice
naţionale şi
internaţionale;
- materializarea
cercetării în
studiile
publicate în
revistele de
specialitate
“Geo-
Carpathica” şi
“Alpii
Transilvaniei”
1.4.
Rezervaţii
naturale în
judeţul Sibiu
Prof. univ.dr. Buza Mircea, Lect. univ. dr.
Gherasim Virginia,
Prep.univ.drd. Fleşeriu Laura
Decembrie
2009
- exemplificări în cadrul
seminariilor şi lucrărilor practice;
- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale;
122
0 1 2 3 4
- “ - - “ - - “ -
- implicarea studenţilor în
măsurătorile şi observaţiile efectuate la
teren; - materializarea
cercetării în studiile
publicate în revistele de specialitate
“Geo-Carpathica” şi
“Alpii Transilvaniei”.
1.5
Regiunea
Centru.
Resurse
turistice
naturale şi
antropice
Prof. univ.dr. Velcea Ion,
Prof. univ. dr. Bogdn
Octavia, Conf. univ.dr. Ştef Vasile, Lect.univ. dr.
Gherasim Virginia,
Asist.univ.drd. Irimie Daniela, Asist.univ.dr.
Pleşia Nicolae,
Asist. univ. dr. CrăceaTraian, Prep.univ.drd.
Pleşia Damaris,
Prep.univ.drd. Stănescu Daniela
Decembrie
2009
- exemplificări în cadrul
seminariilor şi lucrărilor practice;
- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale; - publicarea de cursuri şi caiete
de lucrări practice;
123
0 1 2 3 4
” - ” ” - ” ” - ”
- diagnoză socio-
economică, programe de dezvoltare cu cofinanţare europeană,
materializarea cercetării în
studiile publicate în revistele de specialitate
“Geo-Carpathica” şi
“Alpii Transilvaniei”; - efectuarea de studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de
valorificare turistică a
zonei;
II. CERCETARE CONTRACTUALĂ
2.1
Atlasul
geoeconomic
al judeţului
Sibiu (IBD
Serviciul
Integrat de
Consultanţă ptr.
Economie în
România, în
Programul de
Cooperare al
Prof. univ.dr. Velcea Ion (director proiect), Prof. univ. dr. Bogdan Octavia, Prof. univ. dr. Buza Mircea,
Martie
2009
- publicare - utilizare în
cadrul seminariilor şi
lucrărilor practice;
- diagnoză socio-
economică, programe de dezvoltare;
124
0 1 2 3 4
Camerelor de
Industrie din
România cu
Societatea de
Cooperare
Tehnică GBD)
Conf. univ. dr. Toderaş Teodor,
Asist. univ. dr. Pleşia
Nicolae, Asist. univ. dr. Crăcea Traian
- “ -
- întocmirea de hărţi tematice,
profile şi grafice în cadrul
laboratoarelor de geografie
umană
2.2
Calitatea
poluării
mediului şi
strategiile
politicii de
mediu în
comuna Jina
(valoare: 10.000
lei)
Lect. univ.dr. Bud Mioara
(director proiect)
Octombrie
2009
- susţinerea de lucrări cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale; - publicarea de caiete de lucrări
practice; - efectuarea de studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de valorificare a
spaţiului geografic; - diagnoză
socio-econom., programe de dezvoltare cu
finanţare naţională; - analiza factorilor
potenţiali activi şi pasivi în
declanşarea proceselor
geodemografice
125
0 1 2 3 4
III. TEZE DE DOCTORAT
3.1
Dezvoltarea
durabilă a
turismului în
judeţul Sibiu
Asist.univ.drd. Rebega Lucia
15
Septembrie
2009
Susţinere: Universitatea din Bucureşti, Coordonator ştiinţific: Prof. univ. dr. Ion
Velcea
3.2
Peisajul
masivelor de
sare din
Depresiunea
Transilvaniei
Asist.univ.drd. Câmpean
Ioana
1
Octombrie
2009
Susţinere: Univ. Babeş-Bolyai
din Cluj Napoca,
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Pompei Cocean
3.3
Funcţiile
geoeconomice
şi activităţile
urbane ale
municipiului
Sibiu
Asist.univ.drd. Irimie Daniela
1
Octombrie
2011
Susţinere: Universitatea din Bucureşti, Coordonator
ştiinţific: Prof. univ. dr.
Cristian Tălângă
3.4
Dezvoltarea
economică
durabilă a
aşezărilor
umane din
zona de
confluenţă
Olt-Cibin
Drd. Adriana Crăcea
1
Octombrie
2009
Susţinere: Universitatea din Bucureşti, Coordonator
ştiinţific: Prof. univ. dr.
Ion Velcea
3.5
Dezvoltarea
rurală durabilă
în Podişul
Secaşelor
Prep.univ.drd. Pleşia
Damaris
1
Octombrie
2011
Susţinere: Universitatea din Bucureşti
126
0 1 2 3 4
- “ - - “ - - “ -
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Cristian
Braghină
3.6
Mărginimea
Sibiului. Mediul
actual şi
dezvoltarea
economică
Prep. univ.drd. Stănescu Daniela
1
Octombrie
2011
Susţinere: Universitatea din Bucureşti, Coordonator
ştiinţific: Prof. univ. dr.
Cristian Tălângă
3.7
Podişul
Dumbrăvenilor.
Studiu de
geografie
regională
Prep. univ.drd. Fleşeru Laura
1
Octombrie
2011
Susţinere: Universitatea din Bucureşti, Coordonator
ştiinţific: Prof. univ. dr.
Cristian Branghină
D E C A N, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Ion VELCEA Conf. univ. dr. Teodor TODERAŞ
127
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
- CONSTANŢA -
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE
ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Elaborarea de
cursuri
universitare şi
alte materiale
didactice (pentru
disciplinele
prevăzute în
planul de
învăţământ al
fiecărui an de
studiu)
Titularii de
curs, alte
cadre
didactice şi
specialişti
Perioada de
realizare
Tipărire şi
difuzare de
materiale
didactice
pentru
susţinerea
procesului de
învăţământ
1.1.
Managementul
relaţiilor cu clienţii
Prof. univ. dr.
Petru Balogh 2009
Proces de
învăţământ
1.2.
Mărfuri
nealimentare şi
siguranţa
utilizatorului
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009 Proces de
învăţământ
128
0 1 2 3 4
1.3. Etica în afaceri Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Proces de
învăţământ
Autorităţi
locale
Agenţi
economici
1.4.
Terminologia
generală a
peştelui şi
pescuitului
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Proces de
învăţământ
Autorităţi
locale
Agenţi
economici
1.5. Business english
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009 Proces de
învăţământ
1.6.
Matematică
aplicată în
economie -
Aplicaţii
Lect. univ. dr.
Petronela
Catană
2009 Proces de
învăţământ
1.7.
Strategii de
marketing pentru
dezvoltarea
turismului
românesc
Lect. univ. dr.
Daniela
Nenciu
2009 Proces de
învăţământ
1.8.
Brush Up Your
Business English.
Teaching
Guidelines and
Good Practice
Lect. univ. drd.
Otilia Pacea 2009
Proces de
învăţământ
1.9 Finanţe
Lect. univ. dr.
Andreea
Ceauşescu
2009 Proces de
învăţământ
129
0 1 2 3 4
1.10.
Fortificarea
produselor de
panificaţie cu
vitamine şi
minerale
Lect. univ. dr.
Elena
Beizadea
2009 Proces de
învăţământ
1.11. Statistică -
Aplicaţii
Lect. univ. drd.
Mirela Secară 2009
Proces de
învăţământ
1.12.
The effect of risk
perceptions on
travel intentions
during crisis
Prof. univ. dr.
Petru Balogh
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.13.
Quality analysis
of the food
services offered
by the
Roumanian
seaside tourism
enterprises
Conf. univ.dr.
Mihaela
Constandache
Lect. univ. drd.
Mirela Secară,
Lect. univ. dr.
Petronela
Catană
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.14.
Alimentele
funcţionale -
sursă de sănătate
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.15.
The influence of
bread fortification
with several
exogenous
proteins on bread
quality and
proteic value
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.16.
Implicaţiile
ec.- soc. ale
contrafacerilor de
mărfuri şi direcţii
de combatere a
lor
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
130
0 1 2 3 4
1.17.
Strategii
concurenţiale în
turism
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Petru Balogh
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.18.
Sistemul bancar
si mediul de
afaceri -
caracteristici si
tendinţe
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.19.
Serviciile şi
produsele din
activitatea
bancar-financiară
Consideraţii
economice
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.20.
Impactul
societăţilor
bancare
internaţionale
asupra economiei
mondiale
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.21.
Strategii, politici şi
instrumente de
optimizare a
sistemului bancar
pentru întărirea
mediului de
afaceri
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.22.
Riscurile din
activitatea
bancar-financiară,
în raport cu
mediul de afaceri
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
131
0 1 2 3 4
1.23.
ESP - a Key
Strand in the ELT
Context
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.24.
Business English
Teaching
Contexts
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.25.
Teaching
Business
Speaking Skills
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.26.
Defining English
as an
International
Language
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.27.
The impact of
computer-
mediated
communication
on the english
language
Lect. univ. dr.
Adriana
Teodorescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.28.
Adapting the
marketing
strategies to the
demands present
in the
international
tourism market -
the Roumanian
seaside tourism
entrepreneurs’
right way for
success
Lect. univ. dr.
Daniela
Nenciu
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
132
0 1 2 3 4
1.29.
Analiza circulaţiei
turistice
manifestate în
judeţul Constanţa
în 2005-2008 şi
previziuni viitoare
Lect. univ. dr.
Daniela
Nenciu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.30.
Analiza
comparativă între
piaţa turistică
românească de
litoral şi piaţa
turistică a
litoralului bulgar
Lect. univ. dr.
Daniela
Nenciu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.31.
Posibilităţi de
utilizare a
potenţialului
biologic al Deltei
Dunării
Lect. univ. dr.
Elena
Beizadea
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.32.
IFRS 6 -
aplicabilitate în
legislaţia
românească
Lect. univ. dr.
Andreea
Ceauşescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.33.
IFRS 6 - Implicaţii
fiscale ale
aplicării
standardului în
România
Lect. univ. dr.
Andreea
Ceauşescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.34.
Reţele internaţionale de audit, contabilitate şi consultanţă în România
Lect. univ. dr.
Andreea
Ceauşescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
133
0 1 2 3 4
1.35.
A statistic
Analysis on
Romanian
SeasideHydro
Tourism
Lect. univ. drd.
Mirela Secară 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.36.
Forecast for
balneary tourism
demand on
Roumanian Black
Sea Side during
2009
Lect. univ. drd.
Mirela Secară
Lect. univ. dr.
Daniela
Nenciu
Lect. univ. dr.
Petronela
Catană
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.37.
Analiza
dispersională
aplicată în
turismul balnear
de litoral
Lect. univ. drd.
Mirela Secară 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.38.
Sondajul aplicat
în turismul
balnear de litoral
Lect. univ. drd.
Mirela Secară 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.39.
It ain’t all that
different than real
life
Lect. univ. drd.
Otilia Pacea 2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.40.
The Sustainable
Public Private
Partnership For
The Operation of
Tourism
Infrastructure
Asist. univ. drd.
Elena
Pîndiche
Asist. univ. drd.
Roxana Ioniţă
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.41.
The Quality of
Services In
Romanian Rural
Tourism
Asist. univ. drd.
Roxana Ioniţă,
Asist. univ. drd.
Elena
Pîndiche
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
134
0 1 2 3 4
1.42.
The impact of
tourism on the
envinonment
Asist. univ.
Adriana
Ionescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
1.43.
Economic
restructuring and
sustainable
tourism
development
policies and
mechanism
Asist. univ.
Adriana
Ionescu
2009
Studiu
Comunitatea
ştiinţifică
II. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE
2.1.
Impactul
economiei
bancare asupra
mediului de
afaceri în
condiţiile
globalizării
Lect. univ. dr.
Ion Ionescu 2009
Teză de
doctorat
2.2.
Analiza statistica
a turismului
balnear pe
litoralul romanesc
Lect. univ. drd.
Mirela Secară 2009
Teză de
doctorat
2.3.
Drept comparat
asupra adm.
publice locale din
România şi
Republica
Moldova
Lect. univ. drd.
Paula Dina 2009
Teză de
doctorat
2.4.
Perspectivele
implementării sist.
de management
al calităţii într-o
unitate de turism
balneoclimateric
Asist. univ. drd.
Roxana Ioniţă 2010
Teză de
doctorat
135
0 1 2 3 4
2.5.
Căi de
implementare a
strategiei
comerciale
europene în
programul de
dezvoltare al
comerţului
românesc
Asist. univ. drd.
Elena
Pîndiche
2009 Referat de
doctorat
2.6.
Perspectivele
structurii de
distribuţie în
România
Asist. univ. drd.
Elena
Pîndiche
2009 Referat de
doctorat
III. COLABORĂRI LA PROIECTE NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE
3.1.
Automatizarea
monitorizării
cursurilor de apă -
Parteneriat 4
Prof. univ. dr.
Petru Balogh 2009
Comunitatea
tehnică
Comunitatea
ştiinţifică
3.2. Posibilităţi de
îmbunătăţire a
stării de sănătate a
consumatorilor -
alimente
fortificate cu
proteine
Parteneriat 4
Conf. univ. dr.
Mihaela
Constandache
2009
Comunitatea
tehnică
Comunitatea
ştiinţifică
DECAN,
Prof. univ. dr. Petru Balogh
SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Mihaela Constandache
136
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN CERCETAREA ECONOMICĂ
PROGRAM DE CERCETARE ÎN ANUL UNIVERSITAR 2009
Nr.
crt.
Obiective şi
teme de
cercetare
Colectiv de
elaborare
Perioada
de
realizare
Mod de
valorificare
0 1 2 3 4
1.
Reactualizarea
materialelor de
promovare a
Universităţii
Creştine
„Dimitrie
Cantemir”
(pliante, presă,
postere
Prof. univ.dr.
Momcilo
Luburici
Prof. univ.dr.
Corina
Dumitrescu
Prof. univ.dr.
Nicolae
Neacşu
Prof. univ.dr.
Ion Ionescu
Prof. univ.dr.
Viorica
Ionaşcu
Ing. Adrian
Ghiţă
Aprilie
2009
Promovarea
ofertei
U.C.„D.C.”
în vederea
înscrierilor în
anul
universitar
2009-2010
2.
Reeditarea
ghidurilor de
prezentare pe
facultăţi
Decanii Facultăţilor Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
Mai 2009
Promovarea
ofertei
U.C.D.C.
în vederea
înscrierilor în
anul univ.
2009-2010
137
0 1 2 3 4
3.
Constituirea
Băncilor de
date pentru
turism, comerţ,
servicii,
burse etc.
Prof. univ. dr.
Nicolae
Neacşu
Prof. univ. dr.
Viorica
Ionaşcu
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Constantin
Baron
Prof. univ. dr.
Virgil
Adăscăliţei
Prof. univ. dr.
Ion Stanciu
Prof. univ. dr.
Liviu Olaru
Lect. univ. dr.
Cezar Militaru
Ing. Adrian
Ghiţă
2009-2010
2009-
2010
Reactualizare
permanentă
4.
Premise şi
direcţii de
dezvoltare
durabilă a
comerţului din
regiunea
Sud-Est a
României
Prof. univ. dr. Viorica
Ionaşcu Prof. univ. dr.
Elena Biji Prof. univ. dr.
Virgil Adăscăliţei
Prof. univ. dr. Manoela Popescu
Lect. univ.drd. Roxana
Davidescu
Octombrie 2009
Elaborarea strategiilor de dezvoltare a comerţului
din regiunea Sud-Est a României. Elaborarea de materiale
didactice
138
0 1 2 3 4
- ” -
Lect. univ. dr.
Emilia Gogu
Lect. univ. dr.
Oana
Rezeanu
Asist. univ.
Diana
Coconoiu
- ” - - ” -
5.
Cercetări privind
implicaţiile culturii
organiz. asupra
performanţelor
firmelor de
comerţ din
perspectivele
globalizării
afacerilor şi a
exigenţelor
integrării
României în U.E.
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Lect.univ.dr.
Oana
Rezeanu
Noiembrie
2009
Elaborarea
de materiale
didactice
6.
Promovarea
României ca
destinaţie
ecoturistică
europeană
pe piaţa turistică
internaţională
Conf. univ.dr.
Andreea
Băltăreţu
Asist. univ.
Diana
Coconoiu
Noiembrie
2009
Elaborarea
de materiale
didactice
7.
Enciclopedia
turistică a
României
Coordonatori:
Prof. univ. dr.
Momcilo
Luburici
Prof. univ. dr.
Corina
Adriana
Dumitrescu
Decembrie
2009
Vol. I
(P.I.)
Bibliotecile
facultăţilor
Univ.
Creştine
“Dimitrie
Cantemir”,
Librării
139
0 1 2 3 4
- ” -
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Vasile Glăvan
Prof. univ. dr. George Erdeli
Lect. univ.drd. Marian Covlea
Conf. univ.dr. Andreea Băltăreţu
Decembrie 2010 Vol. II (P.II)
- ” -
8.
Elaborarea programului metodologic de activitate la Laboratorul de afaceri în turism şi comerţ
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Manoela Popescu
Lect. univ. drd. Marian Covlea
Conf. univ.dr. Andreea Băltăreţu
Asist. univ.drd. Bogdănel
Drăguţ
Decembrie 2009
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
140
0 1 2 3 4
9.
Economia turismului. Economie şi management
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Decembrie 2009
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”, Librării
10.
Teste grilă ptr. examenul de licenţă – ediţie nouă III ZI + III FR. (Promoţia Bologna)
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Manoela Popescu
Prof. univ. dr. Ion Stanciu
Prof. univ. dr. Gheorghiţa Căprărescu
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei Conf. univ.dr.
Andreea Băltăreţu
Aprilie 2009
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”, Librării
11. Comerţ şi turism în secolul XXI - studii de caz
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Decembrie 2009
Material didactic pentru
susţinerea procesului de învăţă-
mânt
141
0 1 2 3 4
- ” -
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Conf. univ. dr.
Andreea
Băltăreţu
- ” - - ” -
12.
Dimensiuni
comerciale şi
turistice ale
litoralului
Mării Negre
Prof. univ. dr.
Ion Ionescu
Prof. univ. dr.
Nicolae
Neacşu
Prof. univ. dr.
Viorica
Ionaşcu
Prof. univ. dr.
Manoela
Popescu
Conf. univ. dr.
Andreea
Băltăreţu
Noiembrie
2009
Material
didactic
Bibliotecile
Univ.
Creştine
“Dimitrie
Cantemir”
Librării
13.
Turismul românesc pe litoralul Mării Negre
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Decembrie 2009
Realizarea unui ghid turistic.
Publicarea de articole. Studii de
caz
14. Baze de date în banca virtuală
Prof. univ. dr. Constantin
Baron Ing. Adrian
Ghiţă Asist. univ. Bogdănel
Drăguţ
Decembrie 2009
Asigurarea fondului de
date pt. turism,
comerţ şi finanţe bănci
142
0 1 2 3 4
15.
Elaborarea studiului „Evaluarea potenţialului de dezv. regională Vest” (jud. Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) – contract cu S.C. Editura ARTE S.R.L.- Bucureşti
Director proiect
Prof. univ. dr. Valentina Zaharia
4 responsabili proiect
Decembrie 2009
Decembrie 2010
- Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”, - Librării interne şi externe, - Consilii judeţene, - Primării
centre urbane mari
16.
Elaborarea studiului „Evaluarea potenţialului de dezv. reg. Nord-Vest” (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj)
Director proiect
Conf. univ.dr. Manoela Popescu 6 resp. proiect
Decembrie 2009
Decembrie
2010
- Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”, - Librării Interne şi externe, - Consilii judeţene, - Primării
centre urbane mari
17.
Elaborarea studiului „Evaluarea potenţialului de dezvoltare regională Centru” (jud. Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov)
Director proiect
Conf. univ. dr. Andreea Băltăreţu
6 responsabili proiect
Decembrie 2009
Decembrie
2010
- Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”, - Librării interne şi externe, - Consilii judeţene, - Primării
centre urbane mari
143
0 1 2 3 4
18.
Arhitectură pt. managementul cunoştinţelor în domeniul mediului, social şi economic în vederea elaborării strategiei de dezvoltării regională sustenabilă (KnowHow Reg)
Director Prof. univ.dr.
Mihaela Mureşan Membri:
Lect. univ.dr. Vasile
Ciomoş Lect. univ. dr. Emilia Gogu Conf. univ.dr.
Marinella Turdean
Asist. univ.drd. Roxana Irimia
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri conferinţe,
editarea unui volum cu
cercetările realizate
19.
Portal educaţional pt. învăţarea limbilor străine din perspectiva integrării în medii multiculturale (eMulticult)
Director Prof. univ. dr.
Mihaela Mureşan Membri:
Prof. univ. dr. Violeta Negrea
Lect. univ. dr. Emilia Gogu Conf. univ. dr.
Marinella Turdean
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
Asist. univ. Marius Apetrei
Conf. univ. dr. Elena
Schiller
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri
144
0 1 2 3 4
20.
Metodologii, indicatori şi instrumente privind măsurarea permanentă a satisfacţiei clienţilor în serviciile de alimentare cu apă şi epurare-canalizare (aPort)
Director Lect. univ. dr. Vasile Ciomoş
Membri: Prof. univ. dr.
Mihaela Mureşan
Prof. univ. dr. Valentina Zaharia
Lect. univ. dr. Emilia Gogu
Conf. univ. dr. Marinella Turdean
Conf. univ. dr. Nicolae
Bârsan-Pipu Conf. univ. dr.
George Danciu
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri conferinţe, editarea
unui volum cu
cercetările realizate
21.
Sistem modern de indicatori, modele şi politici de măsurare şi susţinere a formării iniţiale şi continue a resurselor umane din perspectiva calităţii educaţiei şi a stimulării potenţialului creativ (FII EDUCAT)
DIRECTOR Conf. univ. dr.
Gheorghe Popescu Membri:
Prof. univ.dr. Corina
Dumitrescu Prof. univ. dr. Minică Boajă Prof. univ.dr.
Valentina Zaharia
Asist. univ. Radu Sorin
Conf. univ.dr. Marinella Turdean
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri conferinţe, editarea
unui volum cu
cercetările realizate
145
0 1 2 3 4
22.
Analiza cantitativă şi calitativă a efectelor reformei administraţiei publice asupra procesului de integrare în U.E. din perspectiva reducerii decalajelor de dezvoltare dintre regiunile economice (ACCECAPI)
Director Conf. univ.dr.
Gheorghe Popescu Membri:
Prof. univ. dr. Minică Boajă Prof. univ.dr.
Valentina Zaharia
Asist. univ. Radu Sorin
Conf. univ.dr. Marinella Turdean
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri conferinţe, editarea
unui volum cu cercetările
realizate
23.
„O societate românească mai coezivă prin modernizarea sistemului de protecţie socială pentru reducerea sărăciei, ilegalităţilor şi excluziunii sociale” „MOSPSS” – 2008 -2011 Grant – Contract la INCSMPS şi în colaborare cu alţi 3 parteneri
Responsabil ştiinţific
Lect. univ. dr. Daniela Radu Coordonator
ştiinţific Prof. univ. dr.
Nicolae Neacşu
Membrii: Prof. univ. dr.
Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Manoela Popescu
Lect. univ. dr. Liliana Trofin Conf. univ. dr.
Andreea Băltăreţu
2008 -2011
Articole ISI sau reviste cotate BT,
workshopuri, conferinţe, editarea
unui volum cu
cercetările realizate şi difuzarea largă a
acestora
146
0 1 2 3 4
- ” -
Lect. univ.drd. Roxana
Davidescu Lect. univ. dr. Cezar Militaru Prof. univ. dr.
Lisette Coandă
Prof. univ. dr. Mihaela Mureşan
Lect. univ.drd. Cristian Crăciun
Asist. univ. Monica Neacşu
Asist. univ. Andreea
Danielescu Lect. univ. dr.
Horaţiu Blidaru
- ” - - ” -
DIRECTOR CENTRUL DE EXCELENŢĂ
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu