UNIVERSITATEA BUCURE TIŞ Facultatea de filosofie Studii aprofundate (master)

Dizerta ie: ţIdentitate si identitatea persoanei

Coordonator stiintific:Ilie Pârvu

Absolvent: Gheorghe Stefanov

IUNIE, 1996

2

CUPRINS

Introducere p. 3 I.1. Identitatea in limbajul natural i traducerileş formale p. 42. Identitate i identificareş p. 113. Identificare nesimetrică p. 14 II.1. Identitatea persoanei p. 212. Via dup moarteţă ă p. 27Concluzii p. 30

3

Introducere

Acest text cuprinde rezultatele par iale ale unor cercet ri asupra identit ii.ţ ă ăţ Textul este împ r it în dou p r i. Prima parte cuprinde analiza unor enun uri dină ţ ă ă ţ ţ limbajul natural considerate în mod obi nuit ca exprimînd ceva privitor laş identitatea obiectelor avute în vedere. Pe baza unor formaliz ri diferite, se distingă anumite tipuri de astfel de enun uri de identitate care sînt privite apoi dreptţ generaliz ri ale unor enun uri de identificare. Pe lîng recuperarea, în analiz , aă ţ ă ă unor distinc ii filosofice curente (identitate ţ idem / identitate ipse; identitate / identificare), este deosebit o clas de enun uri numite "enun uri de identificareă ă ţ ţ nesimetric ", cu referire la care este introdus distinc ia dintre identificarea internă ă ţ ă i identificarea extern . În a doua parte a textului, diferite întreb ri privitoare laş ă ă

identitatea persoanei sînt distinse folosind rezultatele ob inute în prima parte. Înţ acest sens, a doua parte a textului este privit ca o aplica ie a analizei din primaă ţ parte, astfel încît faptul c ob inem anumite clarific ri în problema identit iiă ţ ă ăţ persoanei s ne garanteze pentru juste ea analizei care ne-a oferit aparatulă ţ conceptual folosit. În încheierea textului ne-am permis cîteva remarci mai generale.

I.

1. Identitatea in limbajul natural i traducerile formaleş

S lu m urm torul exemplu:ă ă ă

(1) Tristan Tzara este Tristan Tzara.(2) Tristan Tzara este Sami Rostentock.

4

(1) reprezinta un enun de identitate ţ ipse1, in timp ce (2) reprezinta un enun diferit, careţ necesit o analiz mai detaliat . Poate ar fi de ajutor s arunc m mai întîi o privire maiă ă ă ă ă atent asupra urm toarelor enun uri, care sînt în fapt dou variet i ale lui (1):ă ă ţ ă ăţ

(1a) Tristan Tzara este acela i cu Tristan Tzara.ş(1b) Tristan Tzara este acela i om.ş

Se pot folosi dou formule diferite pentru a traduce pe (1a) i respectiv pe (1b) într-ună ş limbaj formal. Prima este uzual :ă

(1a) z = z, unde "z" st pentru "Tristan Tzara", iar "=" este semnul identit ii.ă ăţ

Cea de a doua ar putea fi tradus în maniera lui Peter Geachă 2, folosind o logică multisortat :ă

(1b) z =M z, unde "z" este folosit ca mai sus, iar "=M" se cite te: "acela i om". ş ş

S încerc m acum s traducem într-un limbaj formal enun urile urm toare:ă ă ă ţ ă

(1c) Tristan Tzara este acela i.ş(1d) Tristan Tzara este el însu i.ş

Daca am încerca s d m enun urilor de mai sus o formalizare de tipul celor folosite pentruă ă ţ (1a) sau (1b), am proceda ca i cînd numele "Tristan Tzara" ar ap rea în enun ul (1c) sauş ă ţ (1d) de dou ori, ceea ce nu este cazul. Sugerez urm toarea formalizare pentru ambeleă ă enun uri:ţ

(1cd) S(z), unde "S" reprezint proprietatea ipseit ii.ă ăţ

Prin urmare, pentru a exprima identitatea de sine a obiectelor, în loc de:

(i) (∀x) (x = x),

am putea scrie:

1Folosesc distinc ia dintre identitatea ţ idem i identitatea ş ipse în maniera tradi ional , care este în ultimţ ă ă instan de provenien aristotelic (se poate vedea pentru aceasta: Gheorghe tefanov, ţă ţă ă Ş Problema identit ii la Aristotelăţ , Revista de filosofie Krisis, nr. 2/1995).2Se poate vedea, în acest sens, dezbaterea dintre Peter Geach i David Wiggins pe tema "ş relative identity". Considera ii mai recente apar în: E. J. Lowe, ţ Instantiation, Identity and Constitution, Philosophical Studies, nr. 44/1983.

5

(s) (∀x) Sx.

S-ar putea spune ca folosind aceasta traducere speciala pentru exprimarea ipseit ii sîntemăţ pu i în situa ia de a nu mai putea vorbi despre identitate ca fiind o rela ie reflexiv , si prinş ţ ţ ă urmare o rela ie de echivalen . Dar formula (ţ ţă s) nu prive te vreo proprietate a rela iei deş ţ identitate, ci doar o proprietate a obiectelor existente, anume aceea c fiecare dintre eleă este acela i (self-identic). Admi înd s folosim aceasta formalizare pentru enunturile deş ţ ă ipseitate din limbajul natural putem s nu o consider m echivalent cu (ă ă ă i), care exprim oă proprietate a rela iei desemnat de semnul "=", rela ie pe care o vom numi în continuareţ ă ţ "egalitate". Nu vom discuta aici problemele ridicate de faptul ca egalitatea este considerat o rela ie de echivalenă ţ ţă3.

În plus, aceast nota ie eviden iaz caracterul extralogic al predicatului identit iiă ţ ţ ă ăţ 4. E evident acum c (ă s) nu este un adev r logic, c ci predicatul "S" ar putea fi înlocuită ă (dup regulile substitu iei) cu un alt predicat oarecare i formula (ă ţ ş s) s nu mai fieă adev rat .ă ă

S ne întoarcem acum la (1b). Formalizarea pe care am dat-o in ial enun ului de laă ţ ţ (1b) presupune acceptarea unei identit i relative. Cu alte cuvinte, am putea avea expresiiăţ diferite de identitate folosind predicate sortale diferite ("acela i om" - " =ş M", "aceea iş persoan " - " =ă P", "acela i rîu" - " =ş R", "aceea i ap " - " =ş ă A" etc.). Acest lucru îns esteă destul de pu in plauzibil, dup cum arat David Wigginsţ ă ă 5. Ar trebui în acest caz, spune el, s accept m un principiu al identit ii indiscernabililoră ă ăţ 6 de forma:

(PII) (∀x)(∀y)(∀f)(x =f y) ↔ (∀Q)(Qx ↔ Qy)

Dar putem presupune urm torul caz:ă

(c1) (a =F b) & (a ≠G b) & Ga.

tiind c :Ş ă

3Este dificil s afirm m c semnul "=" exprim identitatea ă ă ă ă idem (identitate cu diferen numeric ) atunciţă ă cînd este folosit în aritmetic . Nu putem avea dou numere care s fie identice ă ă ă idem fiindc oricare două ă numere vor fi automat diferite numeric. Pe de alt parte, tendin a de a privi formulele aritmeticii (de tipul 2ă ţ + 2 = 4) drept tautologii fiindc sînt reductibile la enun uri de identitate ă ţ ipse, exprimate folosind semnul "=" (pentru exemplul dat, 2 + 2 = 4 s-ar reduce la 4 = 4) este la rîndul ei discutabil (se poate vedea în acestă sens: Ludwig Wittgenstein, Philosophical Grammar, Basil Blackwell, Oxford, pp. 316-317 (în Ramsey's Theory of Identity). În fine, se poate observa c rela ia de egalitate este în acela i timp simetrică ţ ş ă [(∀x)(∀y)(x = y → y = x)] i antisimetric [(ş ă ∀x)(∀y)((x = y & y = x) → (x = y))], ceea ce pare cel pu in curios.ţ4Pentru observa ia c identitatea este un predicat extralogic se poate vedea: W. V. O. Quine, ţ ă Philosophy of Logic, Prentice-Hall Inc., Oxford, 1970, pp. 61-62.5În: David Wiggins, Identity and Spatio-Temporal Continuity, Basil Blackwell, Oxford, 1967 [apud: Ion Vezeanu, Le principe d'identite (Memoire de Maîtrise en Philosophie de la Logique), Grenoble, 1995].6Nu distingem, în cazul acestei formul ri, între "principiul identita ii indiscernabililor" i "principiulă ţ ş indiscernabilit ii identicilor".ăţ

6

(c2) (a =F b) → (Qa ↔ Qb),

substituim Qx/ a =G x i ob inem:ş ţ

(c3) (a =F b) → (a =G a ↔ a =G b).

Prin modus ponens:

(c4) a =G a ↔ a =G b,

dar tim c Ga =ş ă df a =G a i Ga a fost presupus în (ş c1), de unde putem deduce:

(c5) a =G b.

Îns (ă c5) vine în contradic ie cu (ţ c1). Deci acceptarea mai multor predicate pentru identitate ne conduce la absurd7.

Toate aceste probleme pot fi dep ite dac formaliz m pe (1b) într-o manierăş ă ă ă asem n toare cu cea în care am formalizat pe (1c) i (1d), anume:ă ă ş

(1b') M(z),

7Quine demonstreaz (în: W. V. O. Quine, ă Philosophy of Logic, Prentice-Hall Inc., Oxford, 1970, pp. 61-64) în mod asem n tor c pentru oricare dou reprezent ri simbolice diferite care satisfac principiulă ă ă ă ă identit ii indiscernabililor (pii) i reflexivitatea (r) nu exist decât un singur tip de identitate pe care s -lăţ ş ă ă poat exprima ambele. S lu m, de pilda: 'x =1 y' si 'x =2 y' ca fiind aceste reprezent ri. Prima dintre eleă ă ă ă satisface (pii):

(1) ~(x =1 y & F(x) & ~F(y)).

Dac în (1) vom substitui: F(x) / x =ă 2 x, si: F(y) / x =2 y, vom avea:

(2) ~(x =1 y & x =2 x & ~(x =2 y)).

Dar a doua reprezentare formal a identitatii satisface (r):ă

(3) x =2 x,

deci o putem scoate în afara, si va ramâne:

(4) ~(x =1 y & ~(x =2 y)).

Similar, pornind de la faptul ca si prima reprezentare formala a identitatii satisface, dupa cum am presupus,

pe (r) si eliminând expresia 'x =1 x' din aparitiile ei, ca lege logica, vom obtine:

(4') ~(x =2 y & ~(x =1 y)),

Iar din (4) si (4'):

(5) x =1 y ↔ x =2 y, ceea ce înseamna ca ori de câte ori folosim prima reprezentare a identitatii am fi putut sa o folosim si pe cealalta în loc, si atunci nu pot exista doua tipuri diferite de identitate pe care sa le exprime cele doua

reprezentari, '=1' si respectiv '=2'.

7

unde "M" st pentru "a fi acela i om". ă ş

În cele din urm , am putea extinde acest tip de formalizari i pentru enun uri de tipul (1a),ă ş ţ dac socotim numele proprii ca facînd parte din aceea i categorie cu genurile naturale, iă ş ş s formaliz m (1a) prin:ă ă

(1a') Z(z), unde "Z" st pentru "a fi acela i (cu) Tristan Tzara".ă ş

Ipseitatea, cu alte cuvinte, nu este o rela ie ci o proprietate. În fapt, se pare cţ ă ipseitatea, astfel definit , este fie folosit în mod relativ, pentru a exprima faptul c ună ă ă obiect instan iaz un gen natural, fie folosit în mod absolut, pentru a exprima faptul cţ ă ă ă urmeaz s trat m ceva drept obiectă ă ă 8. Dar a a fiind, nu mai este deloc clar de ceş consider m c aceast proprietate are vreo leg tur cu identitateaă ă ă ă ă 9.

S ne întoarcem acum la (2). Vom considera urm toarele dou enun uri, pentru aă ă ă ţ explicita mai bine enun ul de la (2):ţ

(2a) Tristan Tzara este identic cu Sami Rostentock.(2b) Tristan Tzara este identic cu T. Tzara.

Cu titlu preliminar, ambele enun uri spun c cele dou nume care apar denot aceea iţ ă ă ă ş persoan , anume pe fondatorul mi carii dadaiste, Tristan Tzara. Diferen a dintre eleă ş ţ const în faptul c , în timp ce oricine are competen a s recunoasc pe (2b) ca fiindă ă ţ ă ă adev rat, nu oricine este în aceea i postur în ceea ce prive te enun ul (2a). În modă ş ă ş ţ obi nuit, formaliz m enun uri de tipul (2a), în felul urm tor:ş ă ţ ă

(2a) z = r,unde "z" este folosit ca mai înainte, iar "r" st pentru "Sami Rostentock". ă

Dar (2b) ar trebui s aibe o formalizare asem n toare:ă ă ă

(2b) z = t, unde "t" st pentru "T. Tzara".ă

În acest al doilea caz putem observa îns c am vrea s spunem ceva nu despre Tristană ă ă Tzara însu i, ci despre diferitele reprezent ri ale numelui s u, pe care le consider m caş ă ă ă fiind similare - aceasta înseamn c o putem folosi pe oricare dintre ele cu acela i rezultat.ă ă ş Ceea ce vrem s spunem ar putea fi exprimat mai bine prin enun ul:ă ţ

8Cînd vorbim despre un lucru particular, o nuan de culoare sau orice altceva, am putea dori s spunem cţă ă ă lucrul este un individual sau c acea anumit nuan de culoare este unic . Adaugînd ipseitatea la celeă ă ţă ă spuse, nu p rem s spunem ceva mai mult decît ceea ce deja am spus. Dac dorim s spunem mai mult ară ă ă ă trebui probabil s ad ug m c lucrul (sau proprietatea) este diferit (diferit ) de toate celalalte lucruri (sauă ă ă ă ă propriet i) existente.ăţ9A se vedea, în acest sens: Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus, 5.4733 (în traducerea ap rut la Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, p.95).ă ă

8

(2b') "Tristan Tzara" este identic cu "T. Tzara".

Dar acest enun con ine traduceri ale numelor "Tristan Tzara" i "T. Tzara" în metalimbaj,ţ ţ ş reprezentate prin ""Tristan Tzara"" i ""T. Tzara"", de unde putem deduce c "este identicş ă cu" ar trebui s fie un predicat al metalimbajului, pe care s -l reprezent m printr-un semnă ă ă diferit de "=". Stabilim prin conven ie ca acest semn s fie "==". Vom scrie:ţ ă

(2b') "z" == "t"

Aceasta ne spune doar c semnul "z" i semnul "t" pot fi folosite unul în locul altuiaă ş 10. Obi nuim s ad ug m: "ele denot acela i obiect existent", dar aceast remarc nu esteş ă ă ă ă ş ă ă necesar . Într-adev r, am putea avea un alt enun în privin a c ruia oricine va concede că ă ţ ţ ă ă are aceea i traducere c i (2b'):ş ă ş

(2b'') "Huckleberry Finn" este identic cu "Huck Finn",

pentru care nu ar avea nici un sens s spunem c "Huckleberry Finn" i "Huck Finn"ă ă ş denot acela i obiect (aceea i persoan ), pentru c Huckleberry Finn nu există ş ş ă ă ă11.

Oricum, dac inem cont de felul în care folosim expresii precum "este identic cu",ă ţ "este acela i cu" .a. în limbajul natural, semnul "==" nu pare s aibe vreo leg tur cuş ş ă ă ă aceste expresii.

S vedem acum care este situa ia lui (2a). Am putea spune c i acest enun este deă ţ ă ş ţ acela i fel cu (2b), respectiv cu (2b'), el exprimînd doar o rela ie între cele dou nume careş ţ ă apar în el i nimic mai mult. Ceea ce ne re ine deocamdat este faptul c , în timp ceş ţ ă ă adev rul enun urilor de tipul (2b) este u or recognoscibil, adev rul enun urilor de tipulă ţ ş ă ţ (2a) nu este la fel de u or recognoscibil. Cineva ar putea chiar s cread c "Tristanş ă ă ă Tzara" i "Sami Rostentock" denot dou persoane diferite i abia la un moment dat sş ă ă ş ă afle c lucrurile nu stau astfel. S ne imagin m mai întîi cazul în care cineva nu tie că ă ă ş ă "Tristan Tzara" i "Sami Rostentock" denot aceea i persoan , dar totu i accept (2a).ş ă ş ă ş ă Formalizarea pe care am oferit-o pentru (2a) ar putea s îi apar ca fiind pe deplină ă acceptabil , dac va considera c semnul "=" acolo desemneaz o identitate ă ă ă ă idem, în sens restrictiv (o identitate între două obiecte, care difer doar numeric). Pentru a evitaă confuziile, fiindc identitatea ă idem în sens restrictiv nu este reflexiv (un obiect nu poateă fi identic idem cu el însu i, pentru c nu difer numeric de el însu i) în timp ce egalitateaş ă ă ş (pe care o reprezent m prin "=") este, vom rescrie formalizarea lui (2a):ă

(2a') I(z, t), unde "I" este un predicat diadic care se cite te "... este idem-identic cu ...".ş

10Modalitatea obi nuit de a reprezenta formal aceasta afirma ie ar fi s spunem c , pentru orice formulş ă ţ ă ă ă Φ, a logicii predicatelor Φz ≡ Φt, unde Φt se ob ine din ţ Φz înlocuind pe "z" în una sau mai multe dintre apari iile sale prin "t", iar "ţ ≡" se cite te "daca i numai dac ", fiind un conector logic din metalimbaj.ş ş ă11Am putea spune, cel mult, c ambele nume trimit la acela i ă ş personaj, dar o asemenea formulare cere la rîndul ei unele l muriri suplimentare (se poate vedea, de pild : Toma Pavel, ă ă Lumi fic ionaleţ , Ed. Minerva, Bucure ti, 1992, pp. 17-28).ş

9

Cineva care accept pe (ă 2a') ca formalizare pentru (2a) în elege enun ul (2a) în felulţ ţ urm tor: "Tristan Tzara i Sami Rostentock sînt ă ş două persoane identice în toate privin eleţ (semnificative)." Desigur, nimeni nu va ajunge în mod real la aceast concluzie. Peă m sur ce afl mai multe propriet i pe care Tristan Tzara i Sami Rostentock le au înă ă ă ăţ ş comun va începe s suspecteze c ambele nume denot aceea i persoan i va sfîr i prin aă ă ă ş ă ş ş accepta pentru (2a) o formalizare de tipul celei de la (2b'). Putem vedea acum c aceea iă ş situa ie este imaginabil i pentru (2b), anume, cineva ar putea ini ial s cread c Tristanţ ă ş ţ ă ă ă Tzara i T. Tzara sînt dou persoane diferite, pentru a ajunge în cele din urm s accepteş ă ă ă c este vorba de o singur persoan la care trimit ambele nume. Diferen a dintre cele două ă ă ţ ă cazuri pare s fie doar una de grad. Oricum ar fi îns , putem observa c enun uri precumă ă ă ţ (2a) i (2b), formalizate ca la (ş 2b'), nu sînt enun uri de identitate. ţ

O formalizare precum cea de la (2a'), s-ar putea spune, nu este cu totul inutil .ă Cînd vorbim despre dou produse de serie, spunînd c ele sînt identice, enun ul nostru ară ă ţ putea fi formalizat, în genere, ca în (2a'). Trebuie s inem îns cont, în acest caz, deă ţ ă criticile aduse identit ii ăţ idem. Leibniz, de pild , arat c dac accept m principiulă ă ă ă ă identit ii indiscernabililorăţ 12 i principiul ra iunii suficiente, trebuie s accept m i c "înş ţ ă ă ş ă natur nu pot exista dou lucruri singulare care s difere numai numerică ă ă 13". Aceasta pentru c dac ar exista dou lucruri singulare diferite doar numeric (deci identice ă ă ă idem), ar trebui s putem oferi o ra iune pentru care ele sînt diferite. Or, dup Leibniz, această ţ ă ă ra iune nu se poate g si decît într-o diferen aflat în ele însele (o proprietate pe careţ ă ţă ă unul dintre obiecte o are, iar cel lalt nu o are), diferen pe care am presupus-o ca fiindă ţă inexistent . Sub aceast rezerv , enun urile formalizate prin (ă ă ă ţ 2a') ar fi de fapt enun uri deţ felul: "Obiectul a este perfect asem n tor cu obiectul ă ă b", sau: "Obiectul a este la fel cu obiectul b", enun uri care nu ar exprima propriu-zis o identitate, ci doar o asem nareţ ă pregnant . ă

Pentru a rezuma, am cercetat în rîndurile de mai sus cîteva tipuri de enun uri careţ treceau drept enun uri de identitate, g sind trei formaliz ri diferite posibile pentru astfelţ ă ă de enun uri:ţ

(I) Formaliz ri de tipul (ă 1a'), (1b'), (1cd), potrivit c rora enun ul analizat fie exprimă ţ ă faptul c un anumit obiect instan iaz un gen natural sau chiar un individ, fie exprim oă ţ ă ă proprietate a obiectului respectiv numit ă ipseitate, f r a fi clar îns ce se spune în plusă ă ă despre obiectul respectiv prin afirmarea ipseit ii, fa de faptul c este un individual, căţ ţă ă ă exist , c este unic .a.ă ă ş

12Într-o formulare a lui Bertrand Russell, actualizînd formalismul din Principia Matematica, avem urm torul principiu al indiscernabilit ii identicilor:ă ăţ 13.12 |- (∀x)(∀y)[(x = y) → (Fx ↔ Fy)][apud: Anton Dumitriu, Istoria logicii, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1975, p.904]

13G. W. Leibniz - Opere filosofice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972 (trad.: C. Floru), p. 43-44 (în: Adevarurile prime).

10

(II) Formaliz ri de tipul (ă 2b'), potrivit c rora enun ul analizat este f cut în metalimbaj, elă ţ ă exprimînd faptul c dou nume (constante logice) î i pot schimba locul în toate apari iileă ă ş ţ lor f r ca valoarea de adev r a enun urilor în care apar s se modificeă ă ă ţ ă 14.

(III) Formaliz ri de tipul (ă 2a'), potrivit c rora enun ul analizat exprim o asem nareă ţ ă ă pregnant între dou obiecte diferite numeric.ă ă

Aceste formaliz ri au ap rut ca fiind cele mai potrivite pentru traducerea enun urilor luateă ă ţ în considerare în limbajul formal al logicii simbolice, dar rezultatul analizei de mai sus este cel pu in curios: nici unul dintre enun urile pe care ini ial le-am tratat drept enun uriţ ţ ţ ţ de identitate nu mai poate fi în eles astfel. Vom vedea în continuare cum se explic acestţ ă rezultat15.

2. Identitate i identificareş

Enun urile care exprimau idem-identitatea a dou obiecte au p rut a fi cei mai buniţ ă ă candida i la statutul de enun uri de identitate, de i le-am respins în virtutea unorţ ţ ş considera ii ontologice (nu se pot g si nic ieri în lume dou obiecte perfect identice, darţ ă ă ă diferite numeric). Vom avea în vedere, in continuare, cazurile în care cineva ia două obiecte ca fiind identice, respectiv enun urile de forma: "ţ a ia pe b i ş c ca fiind identice. sau:"a identific pe ă b cu c." Acestea nu exprim propriu-zis ceva despre ă b i ş c ci, vom spune, ceva despre o rela ie care se stabile te între ţ ş a, b i ş c. Le vom numi "enun uri deţ identificare" i le vom formaliza, în cele ce urmeaz , folosind un predicat triadic alş ă identific rii:ă

(f) F(a, b, c), unde "F" se cite te "... identific pe ... cu ..."ş ă 16.

Vom putea introduce acum în mod propriu predicatul notat mai înainte cu "I" ("... este idem identic cu..."), în felul urm tor:ă

(df1) (∀x)(∀y) I(x,y) =df (∀z)(∀x)(∀y)F(z, x, y)

În felul acesta, un enun în care se afirm c dou produse de serie sînt identice ne spuneţ ă ă ă de fapt c oricine ar lua cele dou obiecte drept identice, i nu c ele sînt identice ă ă ş ă în

14Am putea spune, eventual, c pentru oricare dou nume, ă ă x i ş y, enun urile de acest tip exprimţ ă intersubstituibilitatea salva veritate a lui x i ş y.15S-ar putea obiecta c dac am fi analizat i alte tipuri de enun uri, de pild enun uri care s nu cuprindă ă ş ţ ă ţ ă ă doar nume proprii, ci i descrip ii (de tipul: "Tristan Tzara este fondatorul dadaismului"), rezultatul nostruş ţ ar fi fost diferit. Am mari îndoieli c lucrurile ar sta astfel. În principiu, enun uri de tipul celui citat mai susă ţ pot fi formalizate în acela i fel cu cele care cuprind doar nume proprii.ş16O alt modalitate ar fi aceea de a considera enun urile de identificare drept enun uri care exprim atitudiniă ţ ţ ă propozitionale (enun uri de tipul: "ţ a crede c "ă b este identic cu c" .", sau: "a tie c "ş ă b este identic cu c" ."). În cele ce urmeaz va deveni mai clar motivul pentru care folosesc aici acest tip de formalizare.ă

11

realitate (orice sens ar avea "în realitate"). Putem accepta acum c enun urile care sîntă ţ susceptibile s primeasc o formalizare ca la (ă ă 2a') sînt enun uri de identitate în acest fel -ţ ele reprezint generalizarea unor enun uri de identificare. ă ţ

Putem face cîteva observa ii. În primul rînd, modul în care e folosit aici termenulţ "identificare" este diferit de modul în care este folosit acest termen de c tre al i autori. P.ă ţ F. Strawson, de pild , prefer s discute despre identificare, în loc de identitateă ă ă 17, dar ceea ce în elege el prin identificare este diferit de ceea ce este avut în vedere aiciţ 18. În al doilea rînd, ar putea p rea neobi nuit c trat m în mod nediferen iat, din punct de vedere ală ş ă ă ţ formaliz rii, obiectele care sînt identificate i identificatorul lor (se presupune, în genere,ă ş c identificatorul este o persoan ). Putem indica o tratare diferen iat introducînd unaă ă ţ ă dintre propriet ile formale ale rela iei triadice ăţ ţ F, f r a fi îns nevoi i s preciz m naturaă ă ă ţ ă ă lucrurilor diferen iate, în felul urm tor:ţ ă

Vom defini în cele ce urmeaz prorietatea rela iilor n-are de a avea o ă ţ simetrie par ialţ ă pentru k locuri. Fie o rela ie ţ Rn, de n locuri:

Rn(ω1, ω2, ω3, ... , ωn,),

unde prin ωi am notat simbolul care apare pe locul i în expresia ini ial a rela iei ţ ă ţ Rn. Dacă

pentru k simboluri din {ω1, ω2, ω3, ... , ωn} nu neap rat al turate avem ă ă k! - 1 echivalen eţ între expresia ini ial a lui ţ ă Rn i expresii construite pornind de la ş Rn în care cele k simboluri î i schimb locurile între ele epuizînd toate posibilit ile, vom spune c ş ă ăţ ă Rn are o simetrie par ial pentru ţ ă k locuri ale sale, anume locurile în care apar îni ial cele ţ k simboluri din {ω1, ω2, ω3, ... , ωn}. Pentru exemplificare, dac pentru o rela ie tetradic ,ă ţ ă P avem simultan:(p1) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)(P(x, y, z, v) ↔ P(x, z, y, v)),(p2) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)(P(x, y, z, v) ↔ P(x, z, v, y)),(p3) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)(P(x, y, z, v) ↔ P(x, y, v, z)),(p4) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)(P(x, y, z, v) ↔ P(x, v, z, y)) iş(p5) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)(P(x, y, z, v) ↔ P(x, v, y, z)),putem spune c P are o simetrie par ial pentru ultimele trei locuri ale sale. Acest lucru ară ţ ă fi valabil, de pild , dac "P(x, y, z, v)" s-ar citi "x are ca divizori pe y, z i v").ă ă ş

17În Entity and Identity, de pild , Strawson propune o interpretare a tezei lui Quine, "no entity withoută identity", în termenii urm tori: ă «Nu exista nimic despre care sa nu poti sa vorbesti la modul sensibil fara sa stii, cel putin în principiu, cum ar putea fi identificat.» [citat dup : ă Contemporary British Philosphy, p. 193].18În P. F. Strawson, Individuals - An Essay in Descriptive Metaphysics, Routledge, London and New York, 1990 (prima apari ie în 1959) se discut despre identificarea particularilor în termenii unei situa ii deţ ă ţ identificare descris astfel: între un locutor i un interlocutor se stabile te o rela ie de comunicare; folosireaă ş ş ţ de catre locutor a unor referinte identificatoare (nume proprii, pronume, expresii descriptive începând cu articolul hotârât i expresii construite cu ajutorul acestora dintîi) face posibil identificarea particularului laş ă care se refer locutorul. În textul de fa nu am socotit necesar prezen a unui locutor i a unui interlocutoră ţă ă ţ ş pentru identificare. Pe de alt parte, am discutat în rîndurile de mai sus enun urile de identificare careă ţ afirm c un identificator ia dou obiecte drept identice, r mînînd ca enun urile care afirm c ună ă ă ă ţ ă ă identificator identific un anumit obiect s fie discutate mai tîrziu. ă ă

12

Vom deosebi între pozi ia ocupat de simbolul identificatorului i pozi iile ocupate deţ ă ş ţ simbolurile pentru obiectele identific rii, în cadrul formaliz rii enun urilor de identificare,ă ă ţ spunînd c ă F are o simetrie par ial pentru ultimele dou locuri ale sale.ţ ă ă

Am putea eventual considera i urm torul tip de enun uri de identificare: "ş ă ţ a ia pe b ca avînd identitate", enun uri în cadrul c rora, vom spune, se afirm c un identificatorţ ă ă ă atribuie unui obiect identitate - aceasta în eleas ca o proprietate. În genere, vom scrie:ţ ă

(d) D(a, b), unde "D" se cite te "... atribuie identitate lui..."ş

Mai devreme am tratat enun urile de atribuire a identit ii unui obiect ca enun uri careţ ăţ ţ exprim ipseitatea obiectului respectiv, proprietatea de a fi el însu i. Fie c în elegemă ş ă ţ atribuirea identit ii în acest fel, fie c o în elegem într-un mod pu in diferit, care s neăţ ă ţ ţ ă permit s spunem în ce const diferen a dintre a spune c un obiect este identic i aă ă ă ţ ă ş spune c este existent, individual sau unică 19, vom putea considera aceste enun uri deţ atribuire a identit ii (formalizabile, în cazul în care în elegem c este vorba de ipseitate,ăţ ţ ă ca la (1cd), sau oricum într-un mod asem n tor) drept generaliz ri ale unor enun uri deă ă ă ţ identificare de acest al doilea tip. Formal, putem introduce urm toarea defini ie:ă ţ

(df2) (∀x) S(x) =df (∀y)(∀x)D(y, x)

Folosind aceast strategie am reu it s întroducem prin defini ie formaliz ri deă ş ă ţ ă tipul (2b') i (ş 1cd), astfel încît s putem considera c enun urile din limbajul natural careă ă ţ sînt susceptibile de a primi asemenea formaliz ri sînt, în fapt, enun uri de identitate, dară ţ aceasta numai pentru c ele reprezint generaliz ri ale unor enun uri de identificare. Neă ă ă ţ vom ocupa în continuare de unele enun uri de identificare speciale, r mînînd s vedemţ ă ă dac putem introduce pe baza analizei unor asemenea enun uri unele strategii alternativeă ţ de reprezentare a enun urilor de tipul (2a)ţ 20.

3. Identificare nesimetrică

S consider m urm torul enun de identificare: ă ă ă ţ

(3a) A consider tabloul de pe peretele s u ca fiind identic cu Mona Lisa.ă ă

19O sugestie ar fi s consider m în acest sens identitatea ca o proprietate supervenient - ea este atribuit deă ă ă ă c tre un identificator unui obiect în virtutea existen ei altor propriet i pe care le are ca atare obiectulă ţ ăţ respectiv sau a unor rela ii în care intr acel obiect (pentru identitatea persoanei ca proprietateţ ă supervenient vezi: Martine Nida-Rümelin, ă Eine Supervenienzthese für den Begriff der personalen Identität, The Congress of G.A.P., Leipzig Univ., 7-10 September 1994).20Se poate observa c enun ul (2a) a fost analizat folosind deja ideea de identificare.ă ţ

13

Vom considera c în acest enun "Mona Lisa" este un nume pentru tabloul lui Leonardoă ţ da Vinci, în timp ce "tabloul de pe peretele s u" este o descrip ie definit care denotă ţ ă ă tabloul de pe peretele camerei lui A, o copie fidel a tabloului Mona Lisa. Nu vom intra înă detalii legate de faptul c în acest enun avem o descrip ie, si nu un nume propriuă ţ ţ 21. Enun ul considerat apare ca fiind neproblematic - ţ A consider cele dou tablouri ca fiindă ă identice - i poate fi tradus în limbaj formal, în principiu, printr-o formul de tipul (ş ă f), de pild :ă

(3a) F(a, p, m), unde "F" este predicatul identific rii definit mai sus, "a" st pentru numele "A", "p",ă ă pentru "Tabloul-de-pe-perete" i "m" pentru "Mona Lisa".ş

S facem acum unele preciz ri suplimentare privitoare la identificatorul ă ă A. Vom presupune c ă A este un colec ionar de tablouri. Tabloul de pe peretele s u reprezint oţ ă ă copie fidel i de calitate a tabloului Mona Lisa, astfel încît putem accepta far rezerveă ş ă enun ul (3a). În baza faptului c rela ia original - copie este perceput ca avînd o oarecareţ ă ţ ă asimetrie, A nu va mai accepta îns c Mona Lisa este un tablou identic cu cel de peă ă peretele s u. Deci urm torul enun :ă ă ţ

(3b) A consider c tabloul Mona Lisa este identic cu tabloul de pe peretele s u.ă ă ă

va fi fals. Dac accept m pentru (3b) formalizarea:ă ă

(3b) F(a, m, p),

atunci, în virtutea faptului c ă F are o simetrie par ial pentru ultimele dou locuri ale sale,ţ ă ă deci (3a) i (ş 3b) sînt echivalente, ar trebui s le accept m pe ambele ca adev rate, fie s leă ă ă ă respingem pe ambele. Am v zut îns c acest lucru nu e posibil, în cazul de fa . Vomă ă ă ţă spune c , în acest caz, enun ul (3a) este un enun de identificare nesimetric i vomă ţ ţ ă ş introduce un predicat triadic N, al identific rii nesimetrice, astfel încît (3a) s fieă ă reprezentat formal în mod propriu printr-o formul de forma:ă

(3a') N(a, p, m)

Predicatul N nu mai are o simetrie par ial pe ultimele dou locuri ale sale. Pentru aţ ă ă distinge mai bine între N i ş F, vom citi în mod restrictiv pe "F" prin "... ia pe ... i ... dreptş identici" i pe "N" prin "... ia pe ... ca fiind identic cu ...". ş F va ap rea în genere înă formule de felul lui (f), iar N în formule de genul:

(n) N(a, b, c)

Am putea eventual s introducem pe ă F prin urm toarea defini ie:ă ţ

21Putem eventual s consider m chiar c X folose te un nume propriu pentru a se referi la tabloul de peă ă ă ş peretele s u, pentru simplificare.ă

14

(df3) (∀x)(∀y)(∀z)F(x, y, z) =df (∀x)(∀y)(∀z)(N(x, y, z) & N(x, z, y)) 22

Un alt exemplu de identificare nesimetric poate fi dat dac vom considera urm toareleă ă ă dou enun uri:ă ţ

(4a) A identific tabloul Mona Lisa de acum cu tabloul Mona Lisa de pe vremea luiă Leonardo.

i:ş

(4b) A identific tabloul Mona Lisa de pe vremea lui Leonardo cu tabloul Mona Lisa deă acum.

Ne putem închipui destul de u or situa ia în care primul enun este adev rat, în timp ce alş ţ ţ ă doilea este respins în virtutea intui ieiţ 23 unei asimetrii temporale24 pe care ar putea-o avea A. Putem observa c dac accept m (3a) i (4a), vom putea accepta i enun ul:ă ă ă ş ş ţ

(4c) A identific tabloul de pe peretele s u cu tabloul Mona Lisa de pe vremea luiă ă Leonardo25.

În genere, rela ia de identificare nesimetric este tranzitiv sub restric ia c identificatorulţ ă ă ţ ă este acela i iar direc ia identific rii se p streaz . Formal, avem regula:ş ţ ă ă ă

(r1) (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)((N(x, y, z) & N(x, z, v)) → N(x, y, v))26

S privim acum din nou enun ul (2a), f r a intra deocamdat în detalii care in deă ţ ă ă ă ţ problema identit ii persoanei i f r a pierde din generalitate:ăţ ş ă ă

(2a) Tristan Tzara este identic cu Sami Rostentock.

22Aceast defini ie devine discutabil dac socotim c predicatul ă ţ ă ă ă N este expandabil la un predicat indexabil Nj, pentru care indicele determin univoc o anumit clas de criterii care au fost folosite pentruă ă ă identificarea nesimetric . ă23Termenul "intui ie" este folosit aici în sensul în care este folosit în limbajul comun, f r a avea vreoţ ă ă semnifica ie particular .ţ ă24Ne-am putea închipui chiar situa ia în care identificatorul ar fi Leonardo însu i. El ar accepta c chiar iţ ş ă ş peste cîteva sute de ani tabloul Mona Lisa, orice efect ar avea trecerea timpului asupra lui, va fi identic cu tabloul pe care tocmai l-a pictat, dar va respinge ideea c tabloul tocmai pictat de el este identic cu tabloulă s u de peste cîteva sute de ani, m car pentru ideea c peste cîteva sute de ani s-ar putea ca acel tablou niciă ă ă s nu mai existe. ă25Faptul c (4c) decurge logic din (3a) i (4a) este discutabil din urm torul punct de vedere: există ş ă ă posibilitatea ca (3a) i (4a) s in în virtutea unor criterii de identificare diferite (vezi i nota 22).ş ă ţ ă ş26În mod similar, rela ia de identificare simetric este tranzitiv sub restric ia p str rii identificatorului, darţ ă ă ţ ă ă indiferent de sensul identific rii. Scriem acest lucru prin:ă(r1') (∀x)(∀y)(∀z)(∀v)((F(x, y, z) & F(x, z, v)) ↔ F(x, y, v)).

15

Fie A un individ oarecare, astfel încît A ia pe Tristan Tzara i pe Sami Rostentock dreptş doi indivizi identici, f r s tie c este vorba de acela i individ. Vom exprima această ă ă ş ă ş ă situa ie printr-un enun obi nuit de identificare:ţ ţ ş

(5) A ia pe Tristan Tzara i pe Sami Rostentock drept identici.ş

Vom scrie:

(5) F(a, z, r)

Nu voi mai discuta cazul în care A afl c numele "Tristan Tzara" i "Sami Rostentock"ă ă ş denumesc aceea i persoan i le folose te ca fiind inter anjabile fiindc nu mi se pare cş ă ş ş ş ă ă am mai avea de a face, în acest caz, cu o identificare. S presupunem, în schimb, c celeă ă dou nume proprii sînt în elese diferit de c tre ă ţ ă A, anume ca denumind instan e personaleţ determinate spa io-temporal ale lui Tristan Tzara. "Sami Rostentock" va denota, în acestţ caz, una dintre instan ele personale ale lui Tristan Tzara de dinainte s - i ia acestţ ă ş pseudonim, iar "Tristan Tzara" va denota una dintre instan ele sale personale de dupţ ă aceea. Enun ul (5) va fi în continuare adev rat, dar el va avea un în eles diferitţ ă ţ 27. Folosind numele proprii ca denotînd instan e personale determinate spa io-temporal, s vedem cumţ ţ ă ar sta lucrurile dac identificatorul nu ar fi unul oarecare, ci Tristan Tzaraă 28. Avem două enun uri posibile:ţ

(5a) Tristan Tzara identific pe Sami Rostentock cu Tristan Tzara.ă(5b) Tristan Tzara identific pe Tristan Tzara cu Sami Rostentock.ă

Pentru a eviden ia mai bine faptul c ambele nume denot instan e personale determinateţ ă ă ţ spa io-temporal, le vom reprezenta prin simboluri diferite de cele folosite anterior,ţ marcînd prin ordinea indicilor ordonarea temporal a instan elor personale. În acest fel,ă ţ formulele corespunz toare pentru (5a) i (5b) vor fi:ă ş

(5a) N(p2, p1, p2), unde "p2" reprezint o instan personal ulterioar lui "p1", a a cum "Tristan Tzara"ă ţă ă ă ş denot o instan personal ulterioar uneia care ar fi denotat de "Sami Rostentock", i:ă ţă ă ă ă ş

(5b) N(p2, p2, p1)

Dac Tristan Tzara realizeaz identificarea în baza unei intui ii de tip "original - copie", elă ă ţ va lua o instan personal trecut a sa ca fiind identic cu el, în acela i fel în care o copieţă ă ă ă ş e identic cu originalul, dar nu i invers. Va fi adev rat (5a), respectiv (ă ş ă 5a), dar nu i (5b),ş respectiv (5b). Pe de alt parte, dac Tristan Tzara va realiza identificarea în baza uneiă ă

27Formula care îi va corespunde va fi F(a, p2, p1). Pentru felul în care am folosit simbolurile "p1" i "pş 2" vezi explica ia din text, în continuare.ţ28Numele "Tristan Tzara" este folosit aici a a cum s-a anun at, anume ca desemnînd o anumit instanş ţ ă ţă determinat spa io-temporal a poetului din perioada în care purta deja acest pseudonim.ă ţ

16

intui ii de tip "asimetrie temporal ", el va identifica instan a sa personal prezent cu unaţ ă ţ ă ă din trecut, dar nu i invers. Va fi adev rat, în acest caz, (5b), respectiv (ş ă 5b), dar nu i (5a),ş respectiv (5a). A a stînd lucrurile, am fi tenta i s consider m drept adev rat enun ul (5),ş ţ ă ă ă ţ în formalizarea:

(5') F(p2, p1, p2),

datorit faptului c am luat pe (ă ă 5a) i (ş 5b) succesiv drept adev rate i folosind defini iaă ş ţ (df3). În mod obi nuit, de altfel, am accepta direct enun ul (5) în formalizarea (ş ţ 5'), f r aă ă observa c acest enun presupune pe (5a) i (5b) (cu formaliz rile adecvate). Acest lucruă ţ ş ă este discutabil29. În orice caz, chiar a a fiind, trebuie s inem cont de faptul c discut mş ă ţ ă ă cazul unui identificator real, care ar putea s accepte numai unul dintre enun urile (5a) iă ţ ş (5b). În plus, s cercet m situa ia în care identificatorul nu ar fi Tristan Tzara, ci Samiă ă ţ Rostentock30. Vom avea de analizat urm toarele enun uri posibile:ă ţ

(5c) Sami Rostentock identific pe Tristan Tzara cu Sami Rostentock.ă(5d) Sami Rostentock identific pe Sami Rostentock cu Tristan Tzara.ă

cu urm toarele formaliz ri:ă ă

(5c) N(p1, p2, p1)(5d) N(p1, p1, p2)

Putem vedea c , indiferent în baza c reia dintre cele dou intui ii amintite se raportează ă ă ţ ă Sami Rostentock atunci cînd realizeaz identificarea, el va accepta pe (5c), respectiv (ă 5c) i va respinge pe (5d), respectiv (ş 5d)31.

Se impune s facem acum cîteva observa ii. S-ar putea ridica întrebarea dac , înă ţ ă acela i fel în care am introdus identitatea ş idem i pe cea ş ipse ca generaliz ri ale unoră enun uri de identificare corespunz toare prin (ţ ă df1) i (ş df2), nu am putea cumva să definim, pornind de la enun urile de identificare nesimetric , prin generalizare, o rela ieţ ă ţ de "identitate nesimetric ". Probabil c unele enun uri de identificare nesimetric pot fiă ă ţ ă generalizate. Dac ne uit m, de pild , la (ă ă ă 3a'), prin care am formalizat enun ul (3a), amţ putea probabil accepta i formula:ş

(3a'') (∀x)N(x, p, m),

29Vezi i nota 22.ş30Vom face abstrac ie în cele ce urmeaz , pentru a simplifica discu ia, de faptul c Sami Rostentock nu tieţ ă ţ ă ş c î i va lua în viitor pseudonimul "Tristan Tzara", socotind c el ar putea pur i simplu s foloseasc fieă ş ă ş ă ă un alt nume, fie o descrip ie definit (pe care o vom trata aici drept nume) pentru a se referi la o instanţ ă ţă personal ulterioar a sa.ă ă31Acest lucru pare a fi extrem de intuitiv. Într-adev r, dac formul m aceast problem a identific rii laă ă ă ă ă ă persoana întîi, vom fi tenta i s facem o afirma ie de felul: "Persoana mea din viitor va fi identic cu mine,ţ ă ţ ă dar eu nu sînt identic cu cel care voi fi în viitor."

17

care ne spune c oricine ar identifica tabloul de pe peretele lui ă A cu tabloul Mona Lisa. Este desigur posibil s existe o persoan care nu realizeze aceast identificare, dar cîndă ă ă facem generalizarea respectiv nu inem cont de asemenea cazuri izolate, a a cum nici maiă ţ ş înainte nu am inut contţ 32. Pentru alte enun uri de identificare nesimetric este îns maiţ ă ă dificil s vorbim despre o generalizare. Dac privim formulele (ă ă 5a), (5b), (5c) i (ş 5d), vom vedea c ele au o caracteristic aparte. Unul dintre simbolurile folosite apare de două ă ă ori, odat în prima pozi ie i a doua oar fie în a doua, fie în a treia. De altfel, o altă ţ ş ă ă alternativ nu exist , fiindc repetarea unui simbol în pozi iile doi i trei, într-o formul deă ă ă ţ ş ă tipul N(a,b,b), ar face ca formula respectiv sa fie lipsit de sens. În genere, putemă ă formula pentru N regula:

(r2) (∀x)(∀y)~N(x, y, y),

iar pentru F putem formula regula:

(r3) (∀x)(∀y)~F(x, y, y).

Vom numi enun urile care primesc o formalizare în cadrul c reia unul dintre simboluriţ ă apare repetat, enun uri de identificare intern , sau vom spune c avem un identificatorţ ă ă intern, iar celelalte enun uri de identificare nesimetric , cele care nu primesc oţ ă formalizare de acest fel, le vom numi enun uri de identificare extern . În unele cazuri deţ ă identificare nesimetric poate exista o diferen constant între identificarea intern i ceaă ţă ă ă ş extern , astfel încît s nu putem face nici un fel de generalizareă ă 33. De pild , s ne uit m dină ă ă nou la (5c), un enun de identificare intern pe care l-am considerat adev rat. Dac avemţ ă ă ă în vedere îns un identificator extern oarecare din zilele noastre, ă A, este foarte probabil că el fie nu ar identifica nesimetric ci în maniera descris prin (5) (în elegînd c ambeleă ţ ă nume denot instan e personale determinate spa io-temporală ţ ţ 34)), fie, dac ar face-o, ară face-o mai degrab potrivit enun ului:ă ţ

(5c') A identific pe Sami Rostentock cu Tristan Tzara.ă

adic :ă

(5c') N(a, p1, p2)

Atunci, chiar dac întreg universul nostru de discurs s-ar restrînge la persoana lui Tzara,ă respectiv diferitele sale instan e personale i ţ ş A, respectiv la diferite instan e personale aleţ 32Fie dou produse de serie, s zicem, dou monezi de aceea i valoare, ă ă ă ş a i ş b. În mod uzual, accept mă formula (∀x)F(x, a, b), i prin urmare accept m i formula I(a,b), de i în mod cu totul întîmpl tor i izolatş ă ş ş ă ş ar putea exista o persoan care s nu ia pe ă ă a i ş b drept identice, deci ar fi cazul c (ă ∃x)~F(x, a, b).33În principiu, putem distinge i pentru enun urile de identificare simpl (F) i pentru cele de identificare aş ţ ă ş unui singur obiect (D) între o identificare intern i una extern , dar pentru aceste enun uri nu avem înă ş ă ţ genere diferen e semnificative între cele dou tipuri de identificare, astfel încît s ne confrunt m cuţ ă ă ă probleme atunci cînd facem generaliz ri. ă34Vezi nota 27.

18

lui A dintre care nici una s nu fie contemporan cu Sami Rostentock (o instană ă ţă personal a poetului de pe vremea cînd nu î i luase pseudonimul "Tristan Tzara"), aceastaă ş pentru a nu complica lucrurile, tot nu am putea formula prin generalizare un enun deţ identitate nesimetric privitor la dou instan e personale ale lui Tzara la care s ne referimă ă ţ ă prin numele "Tristan Tzara" i respectiv "Sami Rostentock".ş

Rezultatele analizei noastre sînt, pe scurt, urm toarele: am deosebit trei tipuri deă enun uri de identificare, redate prin formule de forma (ţ f), (d) i (ş n), în cadrul c rora apară predicatele F, D, i ş N. Dintre acestea, F satisface regulile (r1')35 i (ş r3), iar N satisface regulile (r1) i (ş r2). În plus, F are o simetrie par ial pentru ultimele dou locuri ale sale.ţ ă ă Am mai introdus ipoteza c putem considera predicatele ă N i ş D drept primitive i s -lş ă introducem pe F prin defini ia (ţ df3). Pentru orice enun de identificare am convenit s -lţ ă numim un enun de identificare intern atunci cînd, cu excep iile ar tate de (ţ ă ţ ă r2) i (ş r3), unul dintre simbolurile folosite în formalizarea enun ului respectiv apare de dou ori. Înţ ă fine, am ar tat cum putem introduce un predicat al identit ii ă ăţ ipse, S, pornind de la D, prin defini ia (ţ df2), i un predicat al identit ii ş ăţ idem, I, pornind de la F, prin defini ia (ţ df1), acceptînd c am putea introduce în mod similar un predicat al identit ii nesimetrice, fieă ăţ acesta M, pornind de la N, printr-o defini ie de forma:ţ

(df4) (∀x)(∀y) M(x,y) =df (∀z)(∀x)(∀y)N(z, x, y),sub rezerva c deosebirile constante între identificarea intern i cea extern , în acest caz,ă ă ş ă ar putea împiedica uneori generalizarile (în genere, vom considera cazurile în care nu putem generaliza enun urile de identificare pentru a ob ine enun uri de identitate dreptţ ţ ţ cazuri de identitate indeterminată36).

S încerc m s cercet m, în continuare, în cîte feluri putem pune întreb ri privitoare laă ă ă ă ă identitatea persoanei i dac nu cumva formularea confuz a unor întreb ri nu a fostş ă ă ă pricina unor controverse care au ap rut cu privire la acest subiect.ă

35Vezi nota 26.36Pentru o prezentare succint a discu iilor pe tema "ă ţ indeterminacy of identity" se poate vedea: Terence Parsons & Peter Woodruff, Worldly indeterminacy of Identity, Proceedings of The Aristotelian Society, Vol. XCV, Part 2, 1995, pp. 171-191.

19

II.

1. Identitatea persoanei

Sub titlul generic: "problema identit ii persoanei", intr de fapt o serie deăţ ă probleme. Consider m aici c toate aceste probleme privesc specificarea condi iilor înă ă ţ care poate fi validat unul sau altul dintre enun urile de identitate, respectiv identificare,ţ privitoare la persoane. Dup cum am sugerat i mai înainte, putem lua cuvîntul "persoan "ă ş ă fie pentru a ne referi la un individ, fie pentru a ne referi la o instan personal a sa,ţă ă determinat spa io-temporală ţ 37. Astfel, fie a un individ oarecare i ş a1, a2,..., an diferite instan e personale ale sale la momentele ţ t1, t2,..., tn, putem cerceta condi iile de validareţ ale unui enun reprezentat formal prin:ţ

(i1) S(a), adic (ă ∀x)D(x, a),

sau pe cele ale unui enun formalizabil prin:ţ

(i2) S(ak),

adic (ă ∀x)D(x, ak)38.

Ne vom întreba, cu alte cuvinte, fie în ce const identitatea unei persoane ca individ, fie înă ce const identitatea unei persoane ca instan determinat spa io-temporal, în elegîndă ţă ă ţ ţ identitatea ca pe o proprietate (nu neap rat cea a ipseit ii). Cîteva pozi ii filosofice asupraă ăţ ţ identit ii persoanei pot fi în elese ca încerc ri de a preciza condi iile de validare pentruăţ ţ ă ţ (i1)39, în timp ce (i2) pare s fie mai pu in semnificativ. ă ţ

37John Perry, în: Can the Self divide?, Journal of Philosophy, 69 (1972), pp. 463-488 (apud.: A. J. Lyon, Problems of Personal Identity, în: G. H. R. Parkinson (ed.), An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge, London, 1988, p. 456) face o distinc ie asem n toare, între "ţ ă ă personal stages" i "ş temporally extended continuant persons".38S observ m aici c i atunci cînd vorbim despre identificator ca persoan , putem folosi termenulă ă ă ş ă "persoan " într-unul dintre cele dou feluri amintite: ca desemnînd un individ sau ca desemnînd o anumită ă ă instan personal determinat spa io-temporal.ţă ă ă ţ39Acesta este felul în care în eleg teza identit ii narative exprimat de Alasdair MacIntyre (vezi: Alasdairţ ăţ ă MacIntyre, After Virtue, Notre Dame (Indiana), Notre Dame University Press, 1984, Cap. 15, pp. 216-218) i Paul Ricoeur (vezi, de pild : Paul Ricoeur, ş ă Identitatea Narativă în: Revista de filosofie Krisis, nr. 2/1995, pp. 80-86, trad. Lucian Popescu) sau unele formul ri ale lui David Bohm (vezi: David Bohm,ă Tought as a System, Routledge, London, New York, 1994, p. 167: "I'm saying that the system gives you the identity. Without the system you would have no identity. The whole system of thought spread over the world is what gives you your identity, your place in the world and so forth. If there were no system, how could you sustain that identity?"). Vezi i nota 19.ş

20

În mod asem n tor, putem cerceta condi iile de validare ale unor enun uri reprezentateă ă ţ ţ prin formulele:

(i3) I(a, b), unde "a" trimite la individul a, iar "b" la un alt individ, b, i:ş

(i4) I(ak, am), unde "ak" i "aş m" denumesc dou instan e diferite ale lui ă ţ a.

Interesul pentru (i4) ia forma unei întreb ri importante pentru tema identit ii persoanei:ă ăţ "În ce const identitatea unei persoane de-a lungul timpului?", întrebare care poate fiă explicitat , inînd cont i de faptul c (ă ţ ş ă i4) reprezint generalizarea unor enun uri deă ţ identificare, prin:

(i4) "Cum identific m diferitele instan e ale unei persoane, de-a lungul timpului?"ă ţ

Interesul pentru (i3) ar fi legat de întreb ri de forma: "În ce const identitatea a două ă ă persoane diferite?", sau (dat fiind c (ă i3) este echivalent cu (ă ∀x)F(x, a, b)): "Cum identific m între dou persoane diferite?". De i asemenea întreb ri sînt aproapeă ă ş ă inexistente în discu iile identit ii persoanei, se confund uneori între (ţ ăţ ă i3) i (ş i4) atunci se ofer contraexemple la r spunsurile propuse pentru (i4). Pentru a lua un caz, unul dintreă ă contraexemplele oferite, cu titlu de experiment mental, la teza c sînt suficiente criteriiă corporale (corpul, creierul .a.m.d.) pentru a identifica în genere o instan personalş ţă ă ulterioar cu una precedent este urm torulă ă ă 40: s presupunem c dl. ă ă A folose te un mijlocş de transport de tipul aparatului de teleportare din Star Trek (corpul s u este descompus înă locul de plecare, informa ia - pîn la nivel celular - este transmis la destina ie, undeţ ă ă ţ corpul s u este recompus dintr-o materie organic potrivit ); vom spune c instan aă ă ă ă ţ personal ă ak+1 a lui A de la destina ie este identic cu instan a personal ţ ă ţ ă ak a lui A de la plecare, cu alte cuvinte vom accepta un enun de tipul (ţ i4), de i nu putem folosi pentruş identificare criterii corporale. Acest contraexemplu a fost discutat i respins în manieraş urm toare: s ne închipuim acela i exemplu cu o mic diferen : corpul lui ă ă ş ă ţă A nu mai este distrus, chiar dac o replic a lui ă ă A41, s o numim ă B, este constituit la punctul deă destina ie. De aceast dat avem de a face cu doi indivizi diferi i, astfel încît nu vom maiţ ă ă ţ spune c replica lui ă A este identic cu ă A. Vom respinge, cu alte cuvinte, un enun de felulţ lui (i3). Dar f cînd astfel am folosit criterii corporale. Observ m aici cum în discutareaă ă contraexemplului respectiv se confund între (ă i3) i (ş i4)42.

40Pentru descrierea unui caz asem n tor, vezi: ă ă A. J. Lyon, Problems of Personal Identity, în: G. H. R. Parkinson (ed.), An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge, London, 1988, p. 455.41În termenii lui Noonan, "a Parfitian survivor" (vezi: Harold Noonan, Personal Identity, Oxford University Press, Oxford, 1991, par. 1.15).42O modalitate mai bun , probabil, de a discuta acest contraexemplu ar fi urm toarea: S privim oă ă ă formulare general pentru teza corporalit ii: I(aă ăţ k, ak+i) dac i numai dac corpul lui aă ş ă k+i este identic cu corpul lui ak. Cînd spunem "corpul lui ak+i este identic cu corpul lui ak" am putea foarte bine s avem înă vedere o identitate idem, adic situa ia în care cele dou corpuri sînt identice în toate privin ele, dar diferiteă ţ ă ţ

21

O alt confuzie care se face, de i mai rar, în discutarea problemei identit iiă ş ăţ persoanei este cea între chestiuni care privesc enun uri de tipul (ţ i1) i chestiuni careş privesc enun uri de tipul ţ (i4). În capitolul 27 din Essay Concerning Human Understanding, John Locke pare s accepte o tez reconstruibil în forma:ă ă ă

(l) Pentru orice persoan , ă a, S(a) dac i numai dac ă ş ă a este con tient de sineş 43.

Locke discut o posibil obiec ie la (ă ă ţ l): s-ar putea spune c lucrurile nu stau astfel,ă deoarece în somn nu sîntem con tien i de noi în ine. Dar aceast obiec ie pare sş ţ ş ă ţ ă priveasc mai degrab formularea unor criterii pentru validarea unui enun de tipul (ă ă ţ i4), c ci ea prive te identificarea diferitelor instan e personale i nu proprietatea unui individă ş ţ ş de a avea o identitate. Hume formuleaz o obiec ie asem n toare, spunînd c "nu sîntemă ţ ă ă ă în fiecare clip intim con tien i de ceea ce numim ă ş ţ Eul nostru"44. De altfel, Hume pare să accepte o tez de forma:ă

(h) Pentru o persoan oarecare, ă a, S(a) dac i numai dac oricare ar fi ă ş ă ak i ş am, două instan e personale ale lui ţ a, este cazul c I(aă k, am),

ceea ce ar duce tocmai la imposibilitatea de a mai distinge între (i1) i (ş i4). În genere, se accept ast zi o distinc ie între întreb ri privitoare la enun uri ce pot primi formaliz ri deă ă ţ ă ţ ă felul (i1) i întreb ri privitoare la enun uri ce pot fi formalizate prin (ş ă ţ i4). În cele ce urmeaz vom discuta numai de identificarea instan elor personale de-a lungul timpului.ă ţ

Dac avem în vedere identificarea asimetric , trebuie s deosebim între (ă ă ă i4) i:ş

(i5) M(ak+i, ak),sau:

(i6) M(ak, ak+i).

Într-adev r, s presupunem c discut m diferite cazuri în care am folosi drept criteriu deă ă ă ă identificare memoria. Dac vrem s valid m enun uri de tipul (ă ă ă ţ i4) folosind acest criteriu, trebuie în principiu s accept m o tez de forma:ă ă ă

(m) Pentru oricare dou instan e personale ale lui ă ţ a, anume ak i ş am, I(ak, am) dac iă ş numai dac ă ak are acelea i amintiri cu ş am.

numeric. Or, tocmai acesta este cazul i pentru exemplul prezentat, astfel încît putem spune c folosimş ă criterii corporale i în acest caz.ş43În formularea lui Locke: "since consciousness always accompanies thinking, and it is that which makes every one to be what he calls self, and thereby distinguishes himself from all other thinking things: in this alone consists personal identity."44David Hume, Despre identitatea personală, în Revista de filosofie Krisis, nr. 2/1995, p. 72 (trad. Ovidiu Grama i Sorin Vladoi dup : David Hume, ş ă A Treatise of Human Nature, Penguin Books, London, 1985, Book I, Part IV, Section VI i ş Apendix).

22

S presupunem c ă ă ak este o instan personal ulterioarţă ă ă45 lui am. Mai mult, să presupunem c ă ak are toate amintirile lui am. Nu vom putea îns s spunem, nici m car înă ă ă acest caz, c ă ak este identic cu am, pentru simplul motiv c ă am, fiind o instan personalţă ă anterioar lui ă ak, nu poate avea toate amintirile lui ak. În fapt, nu putem g si nici un cază care s satisfac pe (ă ă m). Dac vrem prin urmare s discut m criteriul memoriei, va trebuiă ă ă s reformul m pe (ă ă m) astfel:

(m') Pentru oricare dou instan e personale ale lui ă ţ a, anume ak+i i ş ak, unde ak+i este ulterior lui ak, M(ak+i, ak) dac i numai dac M(mă ş ă k+i, mk), unde "mk+i" st pentruă "amintirile lui ak+i" i "mş k" st pentru "amintirile lui ă ak".

Dar (m') exprim faptul c memoria este un criteriu de validare a enun urilor de tipul (ă ă ţ i5). S lu m un exemplu de argumentare în cadrul c reia nu se distinge între (ă ă ă m) i (ş m'), respectiv între (i4) i (ş i5). În articolul Personal identity and individuation46, Bernard Williams discut cazul unei persoane care pretinde, pe baza amintirilor pe care le are, că ă ar fi succesorul unei alte persoane, Guy Fawkes. Bernard Williams consider c , dat fiindă ă c memoria este singurul criteriu pentru identificare, putem cu u urin imagina o situa ieă ş ţă ţ în care, al turi de prima persoan , mai exist una care are toate amintirile lui Guy Fawkesă ă ă i pretinde c este succesorul acestuia. În acest caz, spune el, ne-ar veni greu s maiş ă ă

accept m c prima persoan este în realitate o instan ulterioar a lui Guy Fawkes,ă ă ă ţă ă fiindc dac ar fi a a, ambii pretenden i fiind identici cu Guy Fawkes, ar fi identici i întreă ă ş ţ ş ei. Ceea ce pune în eviden acest caz, în opinia lui Bernard Williams, este c se poateţă ă întîmpla ca, în cazul în care folosim memoria drept criteriu de identificare, identitatea unei instan e personale ulterioare cu una precedent s depind de existen a sauţ ă ă ă ţ inexisten a unui succesor alternativ, ceea ce pare ciudat. S ne întoarcem îns pu in laţ ă ă ţ afirma ia precedent , anume c dac atît prima persoan , s o not m cu ţ ă ă ă ă ă ă p1, cît i a doua,ş s o not m cu ă ă p2, ar fi într-adev r identice cu Guy Fawkes, notat prin ă g, atunci ar fi identice între ele. Acest lucru ar fi valabil dac am formaliza afirma ia de mai sus prină ţ enun uri de tipul (ţ i4). Fiindc predicatul ă I este introdus prin defini ia (ţ df1), pornind de la F, iar F satisface regula (r1') a tranzitivit ii, vom avea:ăţ

(w) (I(p1, g) & I(g, p2)) → I(p1, p2)

Întrucît discu ia prive te folosirea memoriei drept criteriu de identificare, afirma iaţ ş ţ respectiv ar trebui formalizat prin formule de tipul (ă ă i5), adic :ă

(w') M(p1, g) & M(p2, g),

45Pentru o leg tur cu terminologia existent , probabil sensul în care folose te Robert Nozick termenul deă ă ă ş "continuator" este destul de apropiat de sensul în care se discut aici despre "o instan personală ţă ă ulterioar " (pentru o prezentare destul de accesibil a teoriei identit ii persoanei a lui Nozick dină ă ăţ Philosophical Explanations se poate vedea: Florin Vl doi, ă Identitatea Eului, Revista de filosofie Krisis, nr. 2/1995, pp. 42-54.)46Apare ini ial în: ţ Proceedings of The Aristotelian Society, 57, 1956-57, pp. 229-252.

23

de unde nu putem deduce I(p1, p2), fiindc predicatul ă M, ca i ş N, prin care a fost introdus în defini ia (ţ df4), satisface regula (r1), exprimînd o rela ie care este tranzitiv numai într-ţ ăun singur sens47. Exemplele de "fisiune" a persoanei (transplantul fiec reia dintre celeă dou emisfere cerebrale ale unei persoane într-un corp diferit, de pild ) sînt experimenteă ă mentale în cadrul c rora ar trebui, poate, s fie distins mai bine între enun uri de felul luiă ă ţ (i4) i enun uri de felul lui (ş ţ i5) sau (i6), de i acesta din urm este mai pu in problematizat.ş ă ţ

S ne amintim acum de distinc ia dintre identificarea intern i identificareaă ţ ă ş extern , i s observ m c , în ceea ce-l prive te pe (ă ş ă ă ă ş i5), de pild , putem distinge întreă urm toarele enun uri:ă ţ

(i7) Un identificator extern b identific o instan ulterioar a lui ă ţă ă a cu una anterioar .ă

adic :ă

(i7) N(b, ak+i, ak),

(i8) O instan a lui ţă a se identific pe sine cu o instan anterioar a lui ă ţă ă a.

adic :ă

(i8) N(ak+i, ak+i, ak), i:ş

(i9) O instan a lui ţă a identific o instan ulterioar a lui ă ţă ă a cu sine.

adic :ă

(i9) N(ak, ak+i, ak).

Se poate întîmpla chiar ca pentru validarea enun urilor (i7), (i8) i (i9) s fie folositeţ ş ă criterii diferite. Putem ine cont de aceste distinc ii cînd discut m unele argumente aduseţ ţ ă în discu ie problemei identit ii personale. De pild , în elegînd c Locke propune memoriaţ ăţ ă ţ ă drept criteriu de identificare, Thomas Reid i Joseph Butler aduc obiec ia c memoria nuş ţ ă satisface proprietatea tranzitivit ii (aceasta fiind considerat esen iala pentru identitate).ăţ ă ţ Anume, folosind nota ia de mai sus, putem avea o situa ie în care ţ ţ ak+i î i aminte te ce aş ş f cut ă ak (la momentul tk), iar ak î i aminte te ce a f cut ş ş ă ak-i (la momentul tk-i), dar ak+i nu

47Dac privim situa ia de la (ă ţ w') în termenii identific rii, nu ai identit ii (vezi (i7), (i8) i (i9) mai jos înă ăţ ş text), vom putea scrie:(w'') N(p1, p1, g) & N (p2, p2, g), i s ad ug m, cu privire la rela ia dintre ş ă ă ă ţ p1 i ş p2, urm toarea formul :ă ă

(w''') N(p1, p2, p1) & N(p2, p1, p2), care exprim faptul c fiecare dintre cele dou persoane, probabil în virtutea unei intui ii de tip "original-ă ă ă ţcopie", o socote te pe cealalt ca fiind identic cu sine, dar nu invers.ş ă ă

24

î i mai aminte te ce a f cut ş ş ă ak-i. Am avea, pe baza acestui caz, folosind memoria drept criteriu al identific rii:ă

(tr) M(ak+i, ak) & M(ak, ak-i) & ~M(ak+i, ak-i),

ceea ce ar constitui o înc lcare a tranzitivit ii, chiar inînd cont de restric ia privitoare laă ăţ ţ ţ sensul tranzitivit ii. Dac privim acest caz ca pe unul de identificare extern , vom avea:ăţ ă ă

(tr') N(b, ak+i, ak) & N(b, ak, ak-i) & ~N(b, ak+i, ak-i),

ceea ce ne duce la aceea i concluzieş 48. Dac îl privim ca pe unul de identificare intern ,ă ă cea mai potrivit formalizare va fi:ă

(tr'') N(ak+i, ak+i, ak) & N(ak, ak, ak-i) & ~N(ak+i, ak, ak-i),

ceea ce nu mai intr în contradic ie cu regula tranzitivit ii pentru ă ţ ăţ N, în schimb face mai inteligibile obiec iile lui Butler legate de circularitatea folosirii memoriei drept criteriu deţ identificare, fiindc apar, cu privire la formula de mai sus probleme privitoare la rela iaă ţ dintre cei doi identificatori, ak+i i ş ak, probleme ce revin tot la identitatea persoanei49.

Pentru a rezuma, cel pu in unele dintre enun urile distinse mai sus ((ţ ţ i1), (i4), (i5), (i7) i (ş i8), de pild ) reclam o cercetare separat privitoare la criteriile de validare a lor,ă ă ă iar confuzia între aceste tipuri de enun uri, atunci cînd apare în cadrul discu iei problemeiţ ţ identit ii persoanei, nu poate decît s îngreuneze cercetarea. Spunînd acest lucru nu vreauăţ ă s spun c enun urile respective sînt ireductibile unele la altele. În fapt, s-ar putea chiar să ă ţ ă fie. Numai c acest lucru poate fi ar tat numai în urma cercet rii lor separate i nu poate fiă ă ă ş acceptat ca o supozi ie care s precead cercetarea. Mai trebuie s precizez c nu mi-amţ ă ă ă ă propus în cele de mai sus o trecere în revist complet a chestiunilor privitoare laă ă identitatea persoanei. Am f cut trimitere doar la unele argumente i contraexemple pentruă ş a ilustra diferite înc lc ri ale distinc iilor eviden iate, pentru a indica felul în care aparatulă ă ţ ţ formal respectiv poate fi folosit pentru o analiz local . Întrucît tema identit ii persoaneiă ă ăţ a fost corelat uneori cu tema vie ii dup moarteă ţ ă 50, vom cerceta sumar în cele ce urmează aceast chestiune din urm sub forma unui set de întreb ri subsumate celor privitoare laă ă ă identitatea persoanei.

2. Via dup moarteţă ă

Pentru a discuta via a dup moarte ca identitate a persoanei, s pornim de laţ ă ă urm toarea reprezentare:ă

48Vezi regula (r1), la pagina 16, în acest text.49Se poate observa c dac îi socotim pe ă ă ak+i i ş ak idem-identici, (tr'') devine din nou o înc lcare aă tranzitivit ii.ăţ50Vezi, de pild : Jeffrey Olen, ă Personal Identity and Life after Death, în: Louis P. Pojman (ed.), Philosophy of Religion: An Anthology, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California, 1987, pp. 343-353.

25

Am notat prin T axa temporal , în maniera tradi ional , prin ă ţ ă p1, p2, i ş p3 diferite instan e personale aleţ unei persoane oarecare, p, unde p2 este o instan personal din timpul vie ii lui ţă ă ţ p, ulterioar lui ă p1, iar p3 este o presupus instan personal de dup momentul ă ţă ă ă M, al mor ii, ulterioar lui ţ ă p2. Prin p' am notat instan a personal imediat anterioarţ ă ă momentului M, iar prin p'' am notat instan a personal presupus imediat ulterioarţ ă ă ă momentului M. Pentru un identificator extern, r, problema revine la a realiza diferite identific ri (în genere simetrice, sau cel pu in dublînd asimetria temporal ), între ă ţ ă p1 sau p2 i ş p3, sau între p' i ş p''. Acest caz nu este prea diferit de cel al identific rilor pe careă identificatorul extern le realizeaz între ă p2 i ş p1, în timpul vie ii lui ţ p. Dac presupunemă c ă p3 exist , de pild , atunci vor fi folosite criterii asem n toare. Unele complica ii apară ă ă ă ţ atunci cînd trebuie s preciz m, dac privim identificatorul ca o instan determinată ă ă ţă ă spa io-temporal, care este momentul la care se realizeaz identificareaţ ă 51. Ceea ce ne intereseaz mai mult este îns identificarea intern , pentru c îi este mai u or unuiă ă ă ă ş identificator intern s presupun existen a unei instan e personale de tipul lui ă ă ţ ţ p3 i sş ă propun criterii de identificare în acest caz. Cîteva enun uri privitoare la situa iaă ţ ţ prezentat prin figura de mai sus pot p rea, în acest sens, interesante pentru a fi cercetate.ă ă Le vom enumera, folosind formaliz rile lor:ă

(m1) N(p2, p3, p2)(m2) N(p2, p2, p3)(m3) N(p1, p3, p2)(m4) N(p1, p2, p3)(m5) N(p1, p', p'')(m6) N(p1, p'', p'),

aceasta pentru a enumera numai cîteva posibilit i. Dup cum se vede, situa iile în careăţ ă ţ identificatorul ar fi p3 sau p'' fac discu ia mai dificil , dac nu imposibil (trebuie sţ ă ă ă ă facem numeroase asump ii privind nu numai existen a lui ţ ţ p3 sau p'', ci i privindş posibilit ile pe care le-ar putea avea ăţ p3 sau p'' pentru a realiza identific ri)ă 52. De asemenea, putem observa c în mod obi nuit (ă ş m1) este mai susceptibil s fie discutat decîtă

51Am putea presupune, la fel de bine, c ea se realizeaz dup un moment ă ă ă M', al mor ii lui ţ r, de c tre oă instan personal ţă ă r3 a lui r, contemporan cu ă p3.52Cu titlu de prob , am putea exprima o regul de felul urm tor: N(p2, p2, p3) ă ă ă → N(p3, p2, p3), f r aă ă putea îns s preciz m dac p2 i p3 realizeaz identificarea dup acelea i criterii sau nu. De altfel, seă ă ă ă ş ă ă ş poate ca reciproca s nu fie valabil .ă ă

26

(m2). Cu alte cuvinte, o persoan se întreab de obicei asupra condi iilor în care o instană ă ţ ţă personal ulterioar ei de dup momentul ă ă ă M îi va fi identic , si nu asupra condi iilor înă ţ care ea va fi identic cu aceea. La fel, vom lua în considerare pentru analiz mai degrabă ă ă pe (m3) decît pe (m4) i mai degrab pe (ş ă m5) decît pe (m6)53.

S observ m acum diferen a dintre (ă ă ţ m1) i (ş m3). Aceast diferen face posibil oă ţă ă strategie de amînare a punerii problemei privitoare la via a dup moarte. Cineva ar puteaţ ă considera c r spunsul la aceast problem înseamn a g si criterii dup care valid m ună ă ă ă ă ă ă ă enun de forma:ţ

(m7) N(p', p', p''),

cu alte cuvinte, c problema prive te numai identificarea pe care o realizeaz o instană ş ă ţă personal a sa imediat anterioar momentului ă ă M, între sine i o instan personal imediatş ţă ă ulterioar momentului ă M. (m7) difer de (ă m5), de dinainte, în acela i fel în care (ş m1) difer de (ă m3). Dar acum, am putea presupune c nu putem decide asupra enun ului:ă ţ

(e) N(p1, p1, p'),

i în genere, c pentru orice instan personal anterioar lui p', aceasta nu poate hot rîş ă ţă ă ă ă dac este (/va fi) identic cu p' sau nu. Atunci, dat fiind c nu putem ti dinainte careă ă ă ş dintre instan ele noastre personale vor fi p', r mîne ca problema vie ii dup moarte s fieţ ă ţ ă ă amînat perpetuuă 54.

53În acest ultim caz s-ar putea spune c , dat fiind distan a foarte mic de timp dintre ă ă ţ ă p' i ş p'', (m5) i (ş m6) nu difer în fapt de F(p1, p', p''). Acest lucru mi se pare discutabil, dar nu voi intra în am nunte acum.ă ă54O discu ie paralel ar putea fi desf urat cu privire la (ţ ă ăş ă m6) i un enun de forma:ş ţ(m8) N(p', p'', p'), p strînd observa ia asupra caracterului nedecis al lui (ă ţ e).

27

Concluzii

Nu am de spus prea multe la sfîr itul acestui text. Nu sînt propuse aici,ş propriu-zis, solu ii, nici în ceea ce prive te problema identit ii persoanei, nici înţ ş ăţ ceea ce prive te problema vie ii dup moarte. Am oferit numai cîteva sugestii cuş ţ ă privire la folosirea unui formalism ap rut în urma unei analize a enun urilor deă ţ identitate i identificare din limbajul natural. Chiar formalismul folosit s-ar putea sş ă aibe numeroase deficien e. Consider totu i importante distinc iile privitoare laţ ş ţ identitate (folosind acum termenul într-un sens general) care au ap rut pe parcursulă acestei analize. Datorez mul umiri profesorilor Adrian Miroiu i Roger Crisp, cuţ ş care am discutat unele dintre ideile pe care le prezint aici, i profesorului Ilie Pârvuş care a coordonat aceast lucrare. De asemenea, trebuie s îi mul umesc coleguluiă ă ţ meu Adrian Baboi, împreun cu care am realizat un experiment asupra identit iiă ăţ personale care a dus la un rezultat nea teptat: dat fiind o situa ie închis cu numaiş ă ţ ă dou persoane, ă a i ş b, orice criterii de identificare ar fi folosite, putem avea cazul în care, dat fiind o instan personal anterioar ă ţă ă ă a1 a lui a, nu se poate decide între N(a, a, a1) i N(b, b, aş 1). Cu alte cuvinte, într-o lume cu numai dou persoane,ă fiecare dintre cele dou persoane actuale poate pretinde în egal m sur c esteă ă ă ă ă continuatorul55 uneia dintre ele f r a exista vreo posibilitate de a decide care anumeă ă este în fapt continuatorul acelei instan e personale anterioare. Aceast situa ie poateţ ă ţ oferi, am considerat, o întemeiere metafizic pentru un principiu etic precum regulaă de aur56.

55Vezi nota 45.56Vezi, de pild : Immanuel Kant, ă Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura tiin ific , Bucure ti,Ş ţ ă ş 1972, p.48, nota de subsol, pentru distinc ia lui Kant între imperativul categoric i regula de aur.ţ ş