ultimul strigăt- mariana gurza
TRANSCRIPT
Mariana Gurza 1
MARIANA GURZA
Ultimul strigãt
2 Ultimul strigãt
Mariana Gurza
Fundaţia Culturală Orient Latin, Timişoara
ISBN : 976-673-010-7
Mariana Gurza 3
MARIANA GURZA
Ultimul
strigãt
eubeea
2006
4 Ultimul strigãt
Mariana Gurza 5
ELIBERARE PRIN CUVÂNT
În labirintul interior al poetului se strâng
adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele
trăiri greu de imaginat.
Robită cuvântului, fascinată de sclipirea
unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt,
Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt
adunat într-un volum unitar, după celelalte
(Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1999;
Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000,
Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrima
iubirii, Ed. Artpress, 2003). Ele, prin Ultimul
strigăt, îşi eliberează acum ostaticul, lăsându-l
să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile
cu greu se sting în pacea contemplării. În acest
„teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil
altora, autoarea are din când în când clipe de
linişte fragilă când versurile devin universul şi
salvarea sa. Din pricina unor astfel de
contraste poezia se pare contaminată adesea de
un aer melancolic.
Imaginile proaspete dezvăluie o poezie
interesantă care surprinde viaţa ascunsă a
cuvintelor. În general, „mecanica” poemelor
este simplă, începutul e adesea cuminte sau
chiar neutru, generând apoi întreaga combustie
a imaginilor, funcţie de forţa iradiantă a unor
motive poetice, de altfel destul de des
vehiculate în literatură, dar aici cu altă aură.
Derizoriul şi perfecţiunea se oglindesc
6 Ultimul strigãt
reciproc cu multă voluptate. Fără a se crea
conflicte, versul duce cu el ratarea în dragoste,
ingratitudinea ori umilinţa la care e supusă
fiinţa iubitoare, amândouă dominate de
credinţa în Dumnezeu, de credinţa în zile mai
bune, în unele trăiri noi.
Peste lumea în care vieţuim, agresivă în
declinul ei, se instalează crezul poetei în
izbăvire, dacă nu prin dragoste, măcar prin
trecerea implacabilă a timpului.
Mereu ispitită de solitudine, dar nu
indiferentă când se găseşte în preajma
semenilor, însă cel mai adesea a versului,
Mariana Gurza modelează decorul unde îşi
aşază sufletul, după tipare cunoscute, dar cu
nuanţe noi. Face astfel trecerea spre polul
poeziei, unde neîmplinirile se transformă în
speranţe, unde e locul vrăjit ce împlineşte
legătura vie a Marianei Gurza cu lumea în care
trăieşte şi speră. Când poezia dispare, poeta se
trezeşte singură, străină, fără paşaport, într-o
lume îngheţată, dar apropierea ei înseamnă
trecerea într-un alt anotimp, acela al
împlinirilor. Aşa se naşte Ultimul strigăt.
Nina Ceranu
Mariana Gurza 7
Am renăscut, Doamne
Am renăscut, Doamne
odată cu învierea Ta.
Cu sufletul curăţat,
mi-am îndreptat gândul spre Tine.
Tu, cel ce te-ai jertfit,
ne-ai lăsat iubirea
şi puterea de a deveni copil
odată cu cel din icoana Maicii Domnului.
Cu el am renăscut, Doamne,
mai puternică, mai tenace,
având cuvântul Tău drept scut.
8 Ultimul strigãt
Mă uit spre cer
Doamnei Angelia Pupăzan
Născându-mă din nou,
iată-mă!
am trecut prin furcile unui vis urât.
Neştiută de nimeni,
m-am împresurat în suferinţa-mi mută,
dar acum, Doamne, mă desfăt
cu darul tău de viaţă nouă,
să pot râde, să pot plânge,
să pot lupta, să trăiesc
precum în neclintirea lor stâncile.
(18 martie 2006)
Mariana Gurza 9
Cele două luni
Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş rămâne acolo,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
aici,
acolo,
o eternitate…
10 Ultimul strigãt
Am rămas în lumină
Doamne, ce multă lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-ai dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute,
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alături cu Tine,
deasupra cu cerul înseninat.
Eu… ocolisem moartea.
Mariana Gurza 11
Nu ştiu cine eşti
Domnului dr. Daniel Tufeanu
Doctore,
împresurat de moarte
ţi-am întâlnit privirea.
Mă trezisem printr-o adiere
de nufăr alb, plutitor,
şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt
toate cântecele necântate
să simt toate ritmurile nejucate…
Doctore,
nu ştiu cine eşti.
Mi-ai lăsat gândul timid
spre frunze albastre
şi-n rugăciunea mea
tu vei duce apa vie
pentru toţi cei între naştere
şi înviere.
(1 septembrie 2005)
12 Ultimul strigãt
Trestia lui Pascal
Ca trestia mă îndoiesc
de tot ce văd,
dar sufletul meu plimbă renii
prin pustiul Polului Nord
locuit de fantasmele malefice,
fără să ştie că dincolo de toate
noi suntem noi,
trestiile râurilor
cu gând spre izvoare.
Mariana Gurza 13
Sfidare
Pe malurile timpului,
vremea rece şi ploaia
răcoresc suflete.
Unii zidesc palate
fără să întoarcă privirea,
fără să le pese de molimă,
de cancer, de tot ce ucide
în noi şi lângă noi.
Iar eu, cu rugul întrebării,
încotro?
Prea rar
pricep sensul cuvintelor
care scriu
numele pomeniţilor.
14 Ultimul strigãt
Zbucium mut
Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci
să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
Mariana Gurza 15
Iubitule, voi fi umbra ta
Eu încă mai sper
să am o plecare provizorie,
să mă pot întoarce,
şi să fiu tânăra femeie din vis.
Să-ţi spun: Vezi, n-am murit,
n-am vrut să te las
singur cu umbra mea!
Cu toate că moartea
e doar un drum…
De aceea,
eu n-am să mor niciodată
cu adevărat.
Totul e un simulacru
de moarte.
E doar o şaradă.
16 Ultimul strigãt
Aleg şi tot aleg
Nu ştiu ce drumuri să aleg.
Ba sunt netede
şi mi s-au obişnuit
picioarele cu ele,
ori bătătorite de alte picioare…
Mai încolo nici nu cunosc
ce m-aşteaptă.
E lumină.
dincolo de lumină?
sau întuneric
dincolo de întuneric?
Mariana Gurza 17
Cerul plânge în inima mea
Am crezut că travestindu-mă
în lumină,
în disperare
am să-ţi adorm imaginaţia.
Am reuşit
să-mi zăresc îngerul
rătăcit de mine,
căutându-mă
în gestul meu
de umilinţă.
18 Ultimul strigãt
Umilinţa mă mistuie
Luntrea ostenise.
S-a întors fără mine
şi fără vâslaş.
Rămăsese în ea
inima mea rătăcind îngheţată
şi plânsul ca un tunet
căutându-şi
dragostea luată de vârtej.
Mariana Gurza 19
Spune-mi cine sunt
Am crezut că ştiu
cine sunt.
Eu mă credeam,
deopotrivă, că sunt
şi umbră şi fiinţă,
până când mi-am dat seama
că-n oglinda timpului
nu eram mai mult decât
un strigăt,
un hohot de râs,
o rochie albă,
o flacără de lumânare,
un ou roşu,
o bucăţică de prescură,
un ochi de lumină.
20 Ultimul strigãt
Căutare
Bucurie de cauţi trebuie să ştii în ce sipet
s-a ascuns.
Durerea vine singură;
zace lângă un zid alb.
Dragostea are formă de inimă,
singurătatea
e la răscruce de drumuri,
când smerit tremuri
fără să ştii pe care să-l alegi
pentru cele ce vor urma.
Mariana Gurza 21
Zbor printre nori
Se făcea că sunt pasăre-n zbor.
A câta la numărătoarea
lui Dumnezeu?
A câta întoarsă de vânt?
Pe mine ar trebui
să mă recunoască
după gânguritul meu neîmblânzit,
după cuiburile ascunse
în clepsidra
timpului vameş.
22 Ultimul strigãt
Trece timpul
Tu şi Timpul
aţi petrecut unul pe lângă altul,
neştiindu-vă.
Până-ntr-o zi…
când el s-a numit altfel
decât Timp, s-a
făcut culegător de stele,
inimă,
trandafir,
scoică…
Şi zbuciumul inimii,
şi chinul trupului pălmuit,
avea urme de sfâşiere…
Mariana Gurza 23
Durere
Dragostea ta
avea gust
de păpădie,
apoi de apă de mare,
şi de nucă de cocos.
Dar avea şi gustul coclelii
arginţilor lui Iuda.
Pe chipul meu
dus-întors
trecuse viaţa…
24 Ultimul strigãt
Dorurile mele
În povestea cu cerul şi marea,
cu corăbii aproape de naufragiu,
poate aş fi singura supravieţuitoare,
care încă mai caută
nn tărâm necunoscut.
Da, doar eu duc povara dorului,
eu caut dalba floare rătăcită,
sperând
la o altă viaţă.
Mariana Gurza 25
În căutarea liniştei
Când voi fi întrebată
de ce-am trecut munţii voi aşterne pe albul cerului
povestea melcului care-şi
poartă visul în spinare,
sperând
să poposească şi el,
aidoma mie,
în locaşurile sfinte.
Acolo, la picioarele Tale,
Doamne,
smerită,
mi-a fost dor de mine
cea de la început,
când am cunoscut lumina,
şi pacea, şi încrederea
în puterea Ta,
Doamne al meu,
acum mă rog ţie
pentru dragostea mea
de dragoste,
pentru copiii mei,
pentru o nouă renaştere.
26 Ultimul strigãt
Aproape de cer
Ploaia şi ceaţa
ne-au învăluit în umbre cernite.
Drumul temător,
plin de ape,
ne-a dus spre înălţimi
unde, ca o cetate,
mănăstirea Rarău
ne-a primit
de pe drumul izgonirii din rai.
ploaia şi tăcerea
domneau, firesc,
în liniştea îndoielilor noastre.
Binecuvântarea Sfintei Icoane,
răbdători,
am aşteptat…
şi mâna bunul stareţ Veniamin,
între degete
cu pacea sacră,
ne-a dat
însemne
pe frunţile noastre,
prin care Dumnezeu vorbeşte.
Mariana Gurza 27
Pentru tine, Ioana
„Binecuvântarea lui Dumnezeu”
eşti aici,
ceva dinlăuntrul meu,
care mă sprijină.
Vei ajunge lanul meu de grâu,
cu maci înfloriţi, în care mă voi pierde
ca să renasc
în clipa viitoare.
Maica Preacurată va fi cu tine,
clipă a mea
de fluture cu aripi de înger!
28 Ultimul strigãt
Timpul este un poem
Poate ascultând curgerea vremii
în poeme albastre,
mă întreb unde se ascund iubirile?
Ce se-ntâmplă cu magicul lor parfum?
A rămas în aşternuturile albe,
sau s-au rătăcit pe sterpe cărări,
unde iubiţii au între palme răceala unui poem
care s-a scris demult?
Mariana Gurza 29
Împotriva uitării, cântând, o liră
Cineva spunea o rugăciune.
I-am privit mâinile
cum mângâiau vorbele rostite.
Mi-am adus aminte că Omul acela,
îngenuncheat în frământatele ceruri din el,
mi-era cunoscut.
Niciodată nu l-am uitat,
era acolo,
undeva,
între iubire şi încredere.
Acolo unde cânta o liră,
era şi el.
Unde lacrima de bucurie
se rostogolea,
era şi el.
Între mir
şi tămâie mirositoare…
30 Ultimul strigãt
Totul este o şaradă
Voi veni pentru voi
într-o trăsură de seară.
Altădată vă voi bate-n geam
cu un vers sau cu un poem.
Mult mai tânără decât mă ştiaţi, când astrul nopţii, când steaua dimineţii, când rouă,
ori floare de lămâiţă,
ori o crenguţă de iorgovan,
voi veni de mă veţi chema.
Mariana Gurza 31
Visând în miezul de cuvânt
Încă un poet ars pe rugul iubirii,
când începusem să uit
că fiecare avem vămi de plătit,
că în fiecare din noi
mai e un ins
care mereu
rămâne dator
cu o iubire.
32 Ultimul strigãt
Gânduri tomnatice
Am găsit o portiţă spre sufletul tău
Tăcerile
erau acolo, tomnatice gânduri,
izbânzi…
Neizbânzile rătăceau
în marea inima ta,
la orizont, adăstând,
o cât de mică flacără
să-ţi lumineze
cărările pribege.
Mariana Gurza 33
Mă tem de ce va fi odată
Trezeşte-te,
vulcanul erupe,
focul mistuie,
pământul tremură.
Îmbracă armura,
tu, soldatul războaielor
din noi şi din afara noastră,
prinde mâna, rănit de
trădarea lumii,
ca să ne putem salva
într-o viaţă viitoare.
34 Ultimul strigãt
Nu am fost înţeles
Am povestit
despre trecerea anotimpurilor,
despre vânduta Eva
şi mărul ei păcătos,
şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat
dacă ar fi muşcat din şarpe…
Am povestit chiar despre
taina noastră
aurind cuvintele.
Uitasem – cum a fost cu putinţă? –
de puntea şubrezită,
că pe fundul cupei
a mai rămas o picătură
din răcoarea eternităţii.
Mariana Gurza 35
Vă mulţumesc, prieteni
Din senin s-a iscat iubirea,
în senin s-a întors!
Asta v-am spus vouă,
prieteni ai mei,
când mi-aţi arătat cerul
şi stelele,
când mi-aţi adunat lacrimile,
în potire de crini,
când, din nori rătăciţi, pe drumul meu
plin de poeme,
se vor ivi cohorte
de îngeri şi-şi vor
lăsa aripile
peste singurătatea mea,
acum
la jumătate de veac.
36 Ultimul strigãt
Rugă pentru un prieten
Între naştere şi moarte,
ştii,
anii se adună, mărgele albe,
sau negre,
sau colorate.
Ca pe mătănii,
Dumnezeu mereu îi numără:
jumătate sunt de izbândă
şi de triumf,
jumătate de cumpănă.
Jumătate sunt ai inimii tale,
jumătate ai inimilor altora.
Ai lui Dumnezeu, toţi.
Mariana Gurza 37
Înlănţuire
Jocul de-a dragostea?!
Cine nu-l ştie?
Cu noi, promişi unul altuia,
cu noi, juraţi aceluiaşi Dumnezeu,
cu frunţile încununate de acelaşii senin,
de aceeaşi rază de soare…
Cu poveri purtate pe rând,
sau în acelaşi timp…
Cine nu-l cunoaşte?
38 Ultimul strigãt
Prietene, nu te-am uitat
Prietene, nu te-am uitat!
Eşti aici, în inima mea,
precum morţii din grădină.
Aşa cum fac cu cei dragi,
îi păzesc de repedele ploi,
de fulgere
de şubredul ţărm omenesc,
de uitări
de tăceri…
Să ştii că eu sunt aceeaşi,
mai împovărată cu o trădare…
Undeva,
cineva spune o rugăciune
când lacrima cade ca un
cuminte bob de mărgăritar.
Păstreaz-o, prietene,
troc pentru mir şi tămâie mirositoare,
ferecate în inima mea.
Mariana Gurza 39
Mă doare durerea ta
Se-ntruchipa plecarea
şi nu eram acasă,
mersesem să te caut
în liniştea divină,
şi te găsisem greu,
în ruga dureroasă,
sădit, o cruce în grădină…
de noapte străjuită
de har şi de lumină.
Desigur, ajunseseşi,
În rugăciunea mea,
La bunul Dumnezeu…
şi m-aşteptai, alături
să-ţi fiu o veşnicie…
40 Ultimul strigãt
La Susenii Bârgăului
Zi de vară, zi frumoasă,
m-a adus în prag umbrit,
pe la bistriţeni pe-acasă,
într-un drag locaş sfinţit.
Te-am surprins mai de departe,
îmbrăcat în straie negre,
clopul era cât un soare,
chipul un senin cu stele.
Şi-n surâsul tău blajin,
am îngenuncheat sfios,
aşteptând un har divin,
implorându-l pe Hristos.
Şi-am simţit căldura sfântă
trupu-mi s-a cutremurat.
Printre lacrimi, ruga mea curată
spre tine, Doamne, s-a-ndreptat.
Mariana Gurza 41
Rugă pentru copii
Doamne, Dumnezeul milelor,
mângâie chemarea suspinelor,
dă-le odihnă în fragede altare,
să prindă un mileniu,
de sub zăpezi, verdele primăverii,
să treacă lin
prin schimbătoare anotimpuri,
prin luminata câmpie,
prin luminata viaţă.
42 Ultimul strigãt
Iubirea mea
Binecunoscuta dragoste,
- o stare de veghe -
întoarsă la mine cu faţa,
mi-e soră geamănă.
Cât de mult semăn cu ea…
urma ei desculţă,
calcă în urma mea,
somnul ei umple
nesomnul nopţilor mele…
Mariana Gurza 43
Plâng în prag de seară
În grădina sufletului meu
şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare.
Are ceva de rugăciune,
de chemare,
în dialogul ei
cu iasomia,
cu vântul,
cu gândul…
Şi-a depus oul albastru
în orbita de aur fals
şi cântul ei s-a limpezit
ca privirea mea
după prima ploaie de lacrimi.
44 Ultimul strigãt
Fragilitatea gândului
Spre zări, drumul şi viaţa
şi două inimi nedespărţite.
Eu – tu,
o pasăre cu două perechi de aripi
armonizate pentru
un singur zbor.
Marama mirilor,
când îi trece pragul la cununie,
o purtăm indiferenţi şi tăcuţi. Uităm că suntem unul,
meniţi să fim împreună.
Mariana Gurza 45
Universul fiecăruia
Trecutei zilei de ieri
i-am cerut socoteală,
dacă s-a petrecut
în cântec şi culoare,
dacă magicul univers
i-a desluşit vreo enigmă.
Mi-a spus că ora astrală
s-a prelins prea repede,
că orga şi-a terminat
prea devreme notele
şi că doar lumina ei
s-a-nălţat la cer
în cuvântul lui Hristos.
46 Ultimul strigãt
Enigmatic e totul
Vorbele se aşază straniu
între viaţă şi alt univers.
Abisul?! Fie cât mai departe!
Să citim despre el în cărţi!
Acum suntem aici, în tabloul
cu iarnă albă,
mâine vom în cel cu verdele-verde.
Desigur vor înflori şi caişi,
se vor coace,
câmpiile vor rodi şi ele,
ca-n fiecare an.
Vom fi aici să le culegem.
Durerile, trecătoare,
şi ele vor rămâne singure.
Mariana Gurza 47
Îmbrăţişaţi de mare
Despre clipe de iubire rătăcită,
în exclusivitate,
pentru un tablou cu două plecări,
mi-am rezervat dreptul de autor.
Mi-e frică să nu spulber
starea de strălucire,
nemărginirea mării,
noi, neodihniţi, îngenunchiaţi, jurându-ne credinţă.
48 Ultimul strigãt
Disperarea tinereţii
Când am vrut să pictez adolescenţa,
penelul meu era vopsit în verde.
Îi mai trebuia un pic de galben
să-i fac aripi de vultur…
Tinereţea era o femeie
cu nuanţe de albastru
şi roşu aprins…
urcând semeaţă
către Palatul de cristal.
Nu cunoştea că poate fi zidită,
ca Ana lui Manole,
într-o temniţă greu de dărâmat.
Pentru alte vârste n-am căutat culori…
Mariana Gurza 49
Încăpăţânare
Nu privi înapoi,
n-ai ce vedea.
Sunt eu,
o umbră albastră
alunecând agale
pe alei deja nuntite.
Nu asculta,
e gândul meu
mărginit de-o dragoste verde.
Nu vei auzi niciodată
şoaptele mele
metamorfozate în boabe aurii.
Nu te uita în ochii mei:
vei vedea doar orbirea nopţii. Aşa… eu mă voi pierde în labirinturi,
tânjind după îmbrăţişarea ta.
50 Ultimul strigãt
Eternitate
Se-nchipuie o inimă mare
cât să cuprindă toată viaţa mea.
Voiam să-ţi spun, ah!
voiam să-ţi spun că am murit destul
trecând
pe lângă mine de multe ori
fără să mă recunosc.
Când m-am văzut în oglindă
lipsea mărturisirea de seară,
cu tu, iubitul, şi eu,
mărturisitoarea iubirii.
Şi-am mai văzut acolo
răbdătoarea femeie
aşteptând
mirosul de floare nenumită…
Mariana Gurza 51
Mă uimeşti, prietene
cu dorinţa ta de a merge
pe urmele sfinţilor,
de a te întoarce spre tine însuţi. Dar nu-mi vorbeşti
despre pelerinii împroşcaţi cu noroi.
În lumea ta interioară
ai un răspuns,
aşa cum şi eu îl am
în zilele cernite,
când totul pare
că-mi scapă printre degete.
52 Ultimul strigãt
Doina
I-am spus cerului cer,
doinei doină.
Cuibărită-n inima mea,
sau topită-n azurul dimineţilor,
în lumina din mine,
în bucuria,
în forţa
cu care am vrut să zbor.
Pe marginea cerului,
Doina
va rămâne steaua mea.
Mariana Gurza 53
Imaginea infinitului
Terminase-şi cartea „răzbelului”
aşa mi te-am întipărit în inima mea,
ca pe-o stea
sub lumina gândului tău
bun de pus pe rana copilului
ce-ai rămas.
Spune-mi ce-ai văzut
în altă viaţă?
Ai reuşit să numeri stelele,
să te-mpodobeşti
cu nestemata dăruită?
Sau ai rămas doar cu imaginea
Infinitului?
54 Ultimul strigãt
Poate n-ar fi fost nimic
Pentru că lucrurile
cunosc un adevăr al lor,
bine e,
măcar acum,
ochiul meu să privească
în sinele meu,
încercând să înţeleagă
de ce s-a legat viaţa mea
de streaşina lumii,
cum se leagă naşterea de viaţă
şi de moarte.
Mariana Gurza 55
Doar femeie
Sufletul meu
nu se deosebeşte cu nimic
de sufletul tău.
Inima mea poate
să aibă irizări viorii,
în rest nu văd
de ce-mi sângerează picioarele
când tu aduci imenşi irişi
şi-i laşi prea departe de ziua
în care dragostea ar trebui să învie.
56 Ultimul strigãt
Eu, tu şi marea
Eu, tu şi marea
nu vom mai fi decât amintirea
nisipului fierbinte,
a urmelor lăsate de paşii noştri.
Pe valul albastru,
doar tu şi eu
vom şti
unde am ascuns
scoica tinereţii noastre
muşcată de alge,
de rechini
şi de peşti răpitori.
O să-mi fie dor
de spuma albastră,
de pescăruşul rănit,
căzut pe o plajă pustie,
fără dragostea noastră.
Ne vom regăsi printre stele,
deasupra mării, de unde vom privi
cum alţii aleargă şi culeg
ceea ce noi doi
am sădit
pe o plajă albastră…
Mariana Gurza 57
Noaptea e ca o şoaptă
Noaptea e şoapta păsării
care mi-a-nghiţit cuvântul.
Of, de-aş găsi un loc
unde să-şi priponesc ţipătul
pentru ziua care va veni!
De undeva, de oriunde,
dragostea mi-o ia văzduhul,
sertarul iubirii e gata
să se-nchidă pe tăcute.
58 Ultimul strigãt
Te joci din nou, un pic, un pic…
Ca să-şi împlinească lucrarea,
Dumnezeu şi-a muiat mâinile pline de lut
în marea
albastră
şi-a modelat
un refugiu…
şi s-a născut Eva.
Geamătul ei
a adunat norii,
a chemat zările cu făclii aprinse
care ardeau mai demult
la cumpăna dintre zi şi noapte.
Şi de la ea a pornit jocul viclean,
un pic, un pic…
Mariana Gurza 59
Nu putem cumpăra viaţa
Ochi luminoşi,
zâmbet deschis ca o floare de crin
te duci spre apus
într-un suspin.
Lumea într-o altă dimensiune
tragicul ţi-l vesteşte.
Iată-ne, săraci pe piaţa lumii
încă o dată
crezând în nemurire,
cărăm lacrimi
pentru grădina
din sufletul nostru.
60 Ultimul strigãt
Mister
Misterul facerii mele e unul simplu:
Dumnezeu m-a vrut truditoare pe cuvânt,
mi-a trimis ursitoarele
să-mi prevestească bune şi rele,
dar niciodată n-a fost vorba
de durere,
de trădare,
de frig,
De ceaţă,
de ploi şi ninsori.
Parcă, una-ntr-o doară,
a şoptit, neconvinsă,
cuvântul comoară.
M-am gândit că va fi poezia
şi lungul ei mister,
cu care voi fereca
inima ta…
Mariana Gurza 61
Răvaş
Îţi scriu dragul meu
un răvaş pe care-l vei găsi
la cină,
într-o plăcintă,
lângă un pahar cu vin roşu.
Vei sta să citeşti
în stelele adunate pe bucata de hârtie.
Vei găsi în gândul meu
numele la toate ce-aş fi vrut
să-ţi dăruiesc…
62 Ultimul strigãt
Preţuieşte clipa
Fără voie
timpul-aşterne alb drumeag
între povara
clipelor nepreţuite cum trebuie
şi inconştienţa
cu care le-ai risipit.
Cine seamănă vânt,
nu primeşte iubire.
Viaţa-i o măreţie,
poate pentru că
este irepetabilă.
Viaţa, iubirea,
clipa dăruită,
au o înlănţuire a lor.
Cine nu ştie ce spun
are aici cuvintele mele…
Mariana Gurza 63
Eram frumoasă
Eram frumoasă
când te aşteptam.
Dar a trecut ceva vreme
de când noi doi
ne-am legănat
pe două curcubee
după ce ploaia
mi-a spălat buzele
de sărutările tale.
Şi totuşi, inima mea,
învelită în iubirea ta
a păstrat
pecetea sacră
cu care tu m-ai
atins cu iubire,
acolo,
printre nouri,
printre culori
şi fulgere
irosite de iubiri…
64 Ultimul strigãt
Şi mă grăbesc…
Caii timpului
galopează
dincolo de dorinţa mea.
Mă grăbesc să te-ntâmpin,
dincolo de revărsatul zorilor,
dincolo de cumpăna zilei,
aproape de miezul cuvântului
nerostit încă.
Ochiul magic
adună poeme de aprilie
pentru albumul
cu noi doi:
tu, cel adevărat,
chemat de mâna mea întinsă,
eu, umbra ta,
trecătoare prin anotimpuri…
Mariana Gurza 65
Nu te pot uita
Mi-am plecat urechea
la zvonul cuvintelor.
Am vrut să fac din ele
funie să urc la cer,
barcă pentru poemele
iubirii.
Nu aveam încredere
în cioplitul statuilor
din grădina inimii,
până-ai venit tu
şi m-ai împresurat cu versul,să pot vorbi
despre dorurile
dinspre răsăritul de soare.
66 Ultimul strigãt
Cânt pentru un prieten
De când ţi-ai deschis sufletul,
singurătatea nu mai are nume,
nici culoare, nici gust…
La hotarul visului,
la marginea somnului,
privirile mele,
în oglinda privirilor tale,
descoperă un crâmpei de cer.
Smerită, te urmez,
Doamne,
întru lumina Ta,
întru pacea Ta.
Mariana Gurza 67
Ce-ţi pot spune, omule?
Caii timpului dărâmă
cetăţi încremenite.
Lumea,
pe la ulucile vremii,
spumegă.
Cucii s-au ouat
în cuibul lor
dar n-are cine să
le scoate puii…
Străjerii strigă,
a câta oară?
că nici ploaia,
nici vântul,
nici tornadele,
nu şi-au ieşit demult
din matca omului.
68 Ultimul strigãt
Căutare de sine
Memoria e mimoza pudica.
Azi se deschide cu dăruire,
mâine e golită de sensuri.
La fiecare atingere
omul se strânge-n sine,
căutându-se
în prima urnă din lutul
ţinut în palmă de Dumnezeu.
La picioarele lui,
îngenunchind infatuat,
pământescul.
Mariana Gurza 69
Adevăr relativ
Când căţelele armelor au lătrat,
au tăcut greierii.
Câmpia, obosită,
s-a lăsat pe-o rână
şi-a adormit.
Eroii şi-au scos
medaliile la soare,
şi-au spălat rănile
şi-au adăstat…
O pată de petrol
aşternută pe cer,
acesta este cuvântul de ordine,
aceasta era vina lumii
prinsă-ntre viaţă
şi moarte…
70 Ultimul strigãt
Tu eşti o tristeţe
Dacă mi-ai încredinţat
cheia inimii tale,
o să intru din când în când
să ţi-o cercetez.
Clipa e un şarpe năpârlit,
tu o ţii în mână
ca pe-o nestemată de preţ. Când ai prilejul să adulmeci
cu ea destinul,
a rămas doar pielea şarpelui
pe frunzele ofilite.
Mariana Gurza 71
Mă tem pentru tine, fiule
Înainte de a fi tu,
fiule,
am fost eu,
a fost dorul,
luminos, cântând în cuvinte,
luminos, cântând în sufletul meu.
Şi ai venit
ca un galop de verde crud…
De aceea, primăvara asta
prinde-o, dragul meu, la rever
şi arat-o zilei de mâine,
când bărbaţii, cu caii lor umblaţi, vor veni la popasul
bărbaţilor.
72 Ultimul strigãt
Dincolo de adâncuri
Dincolo de adâncuri
e ultima zbatere a clipei.
Eu – în gând
cu beţiile frenetice ale verii –
ţin în palme îngândurate şipote;
spinări de brazi duc muntele în spate.
Răcorile
ne scapă în tăceri
ca un glas de clopot
în dunga serii ce se vesteşte.
Mariana Gurza 73
O altă doină
Nu pot, fără veghea ta,
să isc din furtuni senin.
Dacă, rătăcindu-te,
nu-ţi mai dau de urmă,
rămâne să culeg în tihnă
mângâieri,
să prefac totul în amintiri
şi să te aştept
cum aştepţi să te-ntâmpine
uşa deschisă
şi să intri
tăcând.
74 Ultimul strigãt
Vremuri crude
Într-o seară
mama a uitat
afară sacul cu sare.
Dimineaţa era o mare sărată.
Tata şi-a lăsat coasa
pe marginea acestei mări
şi-a ruginit…
Primului copil născut
în seara aceea
i se argăsise pielea…
A fost primul semn
că era timpul să ne rugăm,
să oprim puţin vremea
şi s-o culcăm lângă noi,
încălzind-o ca pe
pruncul părăsit.
Mariana Gurza 75
Să o port eu însămi
Pentru actul doi
pe care acum îl scrii
îţi propun să devii
bobul de nisip
rămas în talpa vremii.
Vei afla,
din unghiul acela,
ce înseamnă povara
pe care o port
eu însămi
în fiecare zi,
în fiecare anotimp…
76 Ultimul strigãt
Noapte de vis şi cugetare
De jur-împrejur
singurătatea
şi universul ei rece,
albastru.
O strigi
şi nu ştie că aşa o cheamă.
Cum nici noi
nu ne putem călca
propria umbră-n picioare.
Dar dacă e vorba de vise albastre,
de candori,
de sărut,
atunci
cred că ştiu prea bine
de ce las visul
să mă cuprindă.
Mariana Gurza 77
Vremea plânge
Am încorsetat vremea într-un poem,
deşi n-avem dreptul
să dispun de ea,
poate doar s-o colorez puţin,
când era cenuşie,
s-o las să respire
alăturea de-o întâmplare,
când vremea s-a căsătorit
cu poemul trist
şi restul de zile
l-au petrecut plângând
până când venea
primăvara.
78 Ultimul strigãt
Poezie în vers alb
Semn că poezia trăieşte
e versul alb,
care a înşelat rima.
De aici începe poezia,
de la fotografia asta
pe care ţi-am lăsat-o
la îndemână,
cu câteva rânduri oblice
dintr-un manuscris
din care,
prieten drag,
ai rupt o filă,
ai ars-o într-o ţigară,
înainte de a te vindeca
de mine.
Mariana Gurza 79
Sfidând
Ştiu că despre asta,
s-a mai vorbit;
dar nu pot renunţa să vestesc
trădarea,
cum o fac trâmbiţaşii
de poezie
când poetul face oul de aur;
sau măcar s-a chinuit
să lustruiască
ieşirea din tipare
a cuvintelor
nerostite.
80 Ultimul strigãt
Vis diafan
Dinspre vis se ridică
alb nesfârşit.
Martorul clipei a dat
bir cu fugiţii. Trebuia să se-nfăţişeze
la judecata
celor ce scormonesc
în memoria clipelor.
Atunci am crezut
că e vremea
să mă mărturisesc,
ca o zeiţă tânără
care domneşte
asupra tandrului imperiu.
Mariana Gurza 81
Dor
Spre lumea Lui
toate podurile au fost ridicate.
Trebuia să dau vamă
şi timpului,
şi icoanelor vindecătoare,
şi ultimului cal
ce rupsese zăbala.
Ultimul ban,
fierbinte, din palma mea,
a rămas
ca un cântec pe buze,
când te surprinde
asemănarea perfectă
cu cel din vis.
82 Ultimul strigãt
Nu cer decât iertare
Poate primăvara nouă
să-mi arate păcatul?!
Oricum,
pendula din oul de cuc
s-a zbătut de multe ori
până mi-am dat seama
că e vremea iertărilor…
Seara adorm cu gândul acesta,
dimineaţa îl iau de la capăt
ca pe altul nou,
dar nu am curajul
Fecioarei Maria,
care s-a zămislit încă o dată
Prin Pruncul său.
Mariana Gurza 83
Mă doare plecarea ta
Travestiul din urmă al bunicului,
ca noi să nu-l recunoaştem,
a fost unul şi-n Făt-Frumos.
Era, la fel,
cu calul său năzdrăvan,
cu eternitatea în faţă,
în spate cu vieţile anterioare,
cu alte travestiuri…
Într-unul era aidoma un sfânt.
Bunica croşetase pentru el
o tichie de mărgăritar;
în altă viaţă un nimb strălucitor.
Poate că m-am întâlnit
cu el într-o poveste,
sau poate l-am văzut
pe vreun zid cu graffiti
şi-am dorit să fie bunicul meu.
84 Ultimul strigãt
Ce-i fericirea
Când mi s-a vorbit de fericire
era într-un decor autumnal.
O asociasem cu roadele toamnei,
cu îngerii ce pogorâseră
pe pământ
şi împărţeau linişte şi pace
din potire cu mir.
Toamna s-a dus într-ale ei…
sau s-a metamorfozat
într-o zână albă
şi i-am cerut acesteia
o pereche de aripi albe.
Am crezut că asta e fericirea,
aripile cu care să zbor.
Dar m-am văzut răstignită pe cer
în încercarea zborului
de-a fericirea.
Şi-au mai fost două ocazii
când mi s-a vorbit despre
fericire.
Într-una eram liniştită,
împăcată cu mine însumi,
asta era fericirea.
Mariana Gurza 85
Paşi prin univers
Singură mi-am ridicat scările:
azi o rază, mâine alta,
până m-am trezit
şi cu un curcubeu la scară,
priponit ca un cal nărăvaş,
cu spinarea curbată
pentru altă săritură.
Primul pas
şi primul strigăt a fost.
Următorii lăsau
dâre
în lumea astrală
după care să mă recunoască ai mei.
86 Ultimul strigãt
Iubirea noastră albastră
Toate durerile
le-am subliniat cu negru
când am scris despre ele.
Iubirea noastră cu albastru.
Crochiuri mişcătoare,
tu şi eu,
le-am închipuit fosforescente,
precum licuricii
prin iarba timpului.
Deasupra era soare,
sub noi pământul
luase forma trupurilor noastre…
La orizont marea nuntea.
Mariana Gurza 87
Trec anii
De un timp
bune şi rele fac casă bună.
Când vin unele,
pleacă altele,
le văd cum se petrec
îngăduindu-se.
Nici urmă de gelozie,
nici dorinţă de dominare…
Le-am scrijelit pe răboj:
bunele într-o parte,
relele în alta…
Mi-aş dori
ca altcineva să le numere.
88 Ultimul strigãt
Lacrimi secate
Când mama plângea,
şi-o făcea mai-adesea,
am crezut,
că-n sub frunte are un izvor
care-i udă ochii
ca pe două flori albastre,
mereu gata să se deschidă…
Apoi,
lacrimile n-au mai izvorât,
nu mai aveau tărie
să iasă de sub pleoape…
Las' că nici ochii nu-i mai erau albaştri,
culoarea
o trecuse primăverii ce venea.
Mariana Gurza 89
Poate n-ar fi nimic
Toate suspinele le-am adunat
pentru o dată neanunţată,
când vei fi, fie o floare ofilită,
ori o umbră,
ori un noian de gânduri…
Poate n-ar fi nimic,
atunci,
cu mâinile împreunate,
surâzând,
fără grabă,
dacă voi avea
puterea să-ţi mărturisesc,
tăcut, iubirea mea.
90 Ultimul strigãt
De ce sunt tristă?
Mai am multe de dăruit,
cuvinte pentru poeme,
versuri pentru cântecele lumii,
paşii pentru ritmul sufletului…
Atunci, ce e-n inima mea?
Sunt eu cea dintotdeauna,
cu puţin adaos de soare,
de lumină
şi cu un ecou prelung
al cuvintelor despre nemurire.
Mariana Gurza 91
În numele iubirii
te declar vinovat.
O judecată de va fi,
am să pledez: răstignită
de cuvintele tale mincinoase!
Îmi privesc viaţa aceasta
ca fiind dăruită…
Pe cealaltă n-o cunosc.
Aşa poate şi trebuie:
să ai în faţă
viaţa luminată a lucrurilor.
În spatele întunericului
şi recele e mai rece,
culorile nu se desluşesc,
nu sunt nici măcar griuri,
doar scrise sunt roşii sau verzi…
92 Ultimul strigãt
Nu-mi lua clipa
Să recapitulăm:
fiecare cu clipa sa
de venire,
de plecare
Adesea,
martor al clipelor
altuia de venire,
de plecare…
Pe-a mea, de fericire,
n-o amanetez,
n-o vând,
n-o dau cu împrumut!
Mariana Gurza 93
Ce este viaţa?
O clipă,
o fereastră spre lume…
Are formă de inimă.
de culoare verde
şi gust de piersică.
E o mare albastră,
apoi un fluviu,
un râu de munte,
un pârâu
care curge spre Apa cea Mare,
spre care trecem cu bănuţul în mână.
94 Ultimul strigãt
CUPRINS
Am renăscut, Doamne / 7
Mă uit spre cer / 8
Cele două lumi / 9
Am rămas în lumină / 10
Nu ştiu cine eşti / 11
Trestia lui Pascal / 12
Sfidare / 13
Zbucium mut / 14
Iubitule, voi fi umbra ta / 15
Aleg şi tot aleg… / 16
Cerul plânge în inima mea / 17
Umilinţa mă mistuie / 18
Spune-mi cine sunt / 19
Căutare / 20
Zbor printre nori / 21
Trece timpul / 22
Durere / 23
Dorurile mele / 24
În căutarea liniştei / 25
Aproape de cer / 26
Pentru tine, Ioana / 27
Timpul este un poem / 28
Împotriva uitării, cântând, o liră / 29
Totul este o şaradă / 30
Visând în miezul de cuvânt / 31
Gânduri tomnatice / 32
Mă tem de ce va fi odată / 33
Nu am fost înţeles / 34
Mariana Gurza 95
Vă mulţumesc, prieteni / 35
Rugă pentru un prieten / 36
Înlănţuire / 37
Prietene, nu te-am uitat / 38
Mă doare durerea ta / 39
La Susenii Bârgăului / 40
Rugă pentru copii / 41
Iubirea mea / 42
Plâng în prag de seară / 43
Fragilitatea gândului / 44
Universul fiecăruia / 45
Enigmatic e totul / 46
Îmbrăţişaţi de mare / 47
Disperarea tinereţii / 48
Încăpăţânare / 49
Eternitate / 50
Mă uimeşti, prietene / 51
Doina / 52
Imaginea infinitului / 53
Poate n-ar fi fost nimic / 54
Doar femeile? / 55
Eu, tu şi marea / 56
Noaptea e o şoaptă / 57
Te joci din nou, un pic, un pic… / 58
Nu putem cumpăra viaţa / 59
Mister / 60
Răvaş… / 61
Preţuieşte clipa / 62
Eram frumoasă / 63
Şi mă grăbesc… / 64
Nu te pot uita / 65
Cânt pentru un prieten / 66
96 Ultimul strigãt
Ce-ţi pot spune, omule / 67
Cătare de sine / 68
Adevăr relativ / 69
Tu eşti o tristeţe / 70
Mă tem pentru tine, fiule / 71
Dincolo de adâncuri / 72
O altă doină / 73
Vremuri crude / 74
Să o port eu însămi / 75
Noapte de vis şi cugetare / 76
Vremea plânge / 77
Poezie în vers alb / 78
Sfidând / 79
Vis diafan / 80
Dor / 81
Nu cer decât iertare / 82
Mă doare plecarea ta / 83
Ce-i fericirea / 84
Paşi prin univers / 85
Iubirea noastră albastră / 86
Trec anii / 87
Lacrimi secate / 88
Poate n-ar fi nimic / 89
De ce sunt tristă? / 90
În numele iubirii / 91
Nu-mi lua clipa / 92
Ce este viaţa? / 93