tranziție Și consolidare de

8/16/2019 Tranziție Și Consolidare De

1/61

Tranzi ie i consolidare democraticăț ș

Suport de curs

Specializarea – tiin e Politice IIIȘ ț

1


2/61

Curs I

REGIM POLITIC ŞI FORM !E G"#ER$%RE

Încă de la începuturile dezbaterilor asupra politicii şi a sistemului politic, un

rol important l-a avut discuţia asupra regimului politic şi a formelor de guvernare,

preocuparea pentru descifrarea guvernării şi pentru activitatea de organizare a

acesteia, pentru relaţiile între diversele puteri şi instituţii din cadrul statelor.

Considerăm că aceste concepte sunt deosebit de importante şi dezbaterile

asupra lor foarte actuale, de aceea acest articol îşi propune să se axeze pe studiul

conceptelor de prezidenţialism şi parlamentarism. entru început vom prezenta şi

explica alte două concepte, acelea de regim politic şi formă de guvernare, apoi vomanaliza termenii de prezidenţialism şi parlamentarism aşa cum apar ei definiţi în

literatura de specialitate, precum şi avanta!ele şi dezavanta!ele celor două tipuri de

organizare politică şi raportul acestora cu democraţia.

"ste foarte dificil să găseşti o definiţie ex#austivă prin care să înţelegi termenii

de regim politic şi formă de guvernare, nu pentru că ei nu ar fi fost analizaţi şi

comentaţi de-a lungul istoriei intelectuale a omenirii, ci dimpotrivă. "i au făcut din

cele mai vec#i timpuri obiectul analizelor teoretice şi practice, dar p$nă astăzi nu s-aa!uns la o poziţie comună asupra clasificării acestora. %om vedea în continuare că unii

autori tratează aceste concepte ca doi termeni diferiţi, alţii realizează o ec#ivalenţă

între ei sau c#iar cu alte concepte &ex. sistem politic'.

(acă luăm în calcul şi problema realizării unor taxonomii, vom observa că

nici aici autorii nu sunt de acord. )stfel unii văd prezidenţialismul, semi-

prezidenţialismul şi parlamentarismul ca fiind forme de regim politic, alţii le

consideră forme de guvernăm$nt, în timp ce altă categorie de cercetători le analizează

ca pe nişte sub-clasificări ale formei de guvernare. * altă problemă provine din faptul

+


3/61

că aceste concepte au făcut obiectul de studiu at$t al ştiinţelor !uridice, c$t şi al celor

politice &fapt care poate fi înţeles dacă avem în vedere că p$nă destul de recent

ştiinţele politice nu îşi căpătaseră un statut de ştiinţă de sine stătătoare, ele fiind de

cele mai multe ori ec#ivalate cu dreptul constituţional sau cu filozofia politică', lucru

care a dus la abordări diferite.

niţial, în operele lui laton şi )ristotel, regimul politic era asimilat formei de

guvernare. (ar după cum se observa într-un tratat de politologie tratate împreună,

semnificaţia rolului instituţiilor politice devine cov$rşitoare. * asemenea optică însă,

şterge nepermis distanţele între existenţa unei instituţii &structura, funcţionalitatea,

rolul' şi finalităţile sociale căreia aceasta i se subordonează. .../ "senţială deci, nu

este forma sau titulatura guvernării, ci condiţia ei fundamentală determinată de relaţia

cu puterea politică, cu organizarea, cu exercitarea etc.01

Într-o definiţie amplă a regimului politic se consideră că deşi este numai o

parte &componentă, subordonată, dar şi cu individualitatea, autonomia şi relevanţa sa

specifică' a ansamblului, conceput ca sistem.../ el concentrează notele esenţiale ale

sistemului politic, şi anume cele legate de existenţa politică, practica, finalităţile,

principiile şi determinaţiile puterii semnal$nd efectele sociale ma!ore ale instituţiilor,

formelor de conştiinţă, ideologie şi cultură politică, relaţiilor politice în desfăşurarea

lor concretă, sistemele de valori în aplicaţiile lor etc. egimul politic este astfel

rezultanta unui anumit raport social de forţe politice în confruntare, în dinamica

exprimată a intereselor grupale2 investit în acţiunea structurilor politice, prin

mecanismele deţinerii şi exercitării puterii, a organizării şi conducerii societăţii, a

disputei formelor de conştientizare etc.

egimul politic reprezintă astfel o structură extrem de complexă, un set de

raporturi care conferă unor grupuri sociale sau politice calitatea &capacitatea' de aconduce &organiza, administra, modela, coordona' întreaga activitate politică dar şi pe

cea socială în general.0+

)celaşi autor consideră că deosebirile dintre state depind, în special în

viziunea !uriştilor, de forma de guvernare &sau de guvernăm$nt'. 3iecare stat se

1 (umitru 4"5()67 , “Politologie”, partea a -a, "ditura 89perion ::,;ucureşti, 1@ A >1.

=


4/61

exprimă însă şi printr-o anume formă de guvernare. (ouă sunt esenţiale. rima este

orientată de principiul suveranităţii monar#ice &guvernarea monar#ică'. Cea de-a doua

este definită de principiul suveranităţii populare &guvernarea republicană'.

Bimplific$nd, guvernarea monar#ică îmbracă forma monar#iilor absolute, limitate

&parlamentare', iar guvernarea republicană este cunoscută sub numele de republică

prezidenţială, semi-prezidenţială şi republică parlamentară.0=

Într-o lucrare de drept constituţional se afirmă că În (reptul Constituţional,

prin forma de guvernăm$nt înţelegem în general modul în care sunt constituite şi

funcţionează organele supreme. "a este raportată în principiu, la trăsăturile definitorii

ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare. ealiz$nd o sinteză a

formelor de guvernăm$nt vom reţine că cele mai utilizate au fost şi sunt monar#ia şi

republica.0?

)lt tratat de drept constituţional face o netă distincţie între forma de

guvernăm$nt şi regim politic. rima este văzută ca exprim$nd modul în care,

practic, se exercită puterea. "a este independentă de structura de stat. (iferite forme

de guvernăm$nt pot succede în cadrul aceleiaşi structuri de stat2 invers, aceeaşi formă

de guvermăm$nt poate exista în state sau structuri diferite.

În accepţiunea pe care am dat-o formei de guvernăm$nt, aceasta cuprinde ca

element constitutiv şi condiţiile în care se realizează atribuţiile de şef al statului. (e

asemenea, ea vizează raporturile specifice ce se stabilesc între organul c#emat să

îndeplinească atribuţiile de şef de stat şi celălalte categorii de organe, îndeosebi

arlamentul şi Duvernul. ractic însă, atunci c$nd examinăm forma de guvernăm$nt,

procedăm la identificarea titularului puterii şi la reperarea modului în care ea se

exercită.

7rm$nd o clasificare clasică şi confrunt$nd-o cu realităţile istorice

contemporane, principalele forme de guvernăm$nt pot fi considerate următoareledemocraţia, monocraţia, oligar#ia, formele mixte şi formele specifice statelor

socialiste.0E

= (umitru 4"5()67, “Procese şi fenomene politice”, prima parte, "ditura )ctami,;ucureşti, 1


5/61

egimul politic este văzut în această lucrare ca fiind ataşat instituţiilor

guvernamentale, vorbindu-se astfel de regim reprezentativ0 sau de regim

prezidenţial0. "ste însă o concepţie formală şi unilaterală. 3ără îndoială că modul de

organizare al puterilor şi raporturile dintre puteri constituie un element definitoriu al

regimului politic. (ar el nu este singurul criteriu de definire al acestuia, nici cel

#otar$tor.

egimul politic reprezintă ansamblul instituţiilor, metodelor şi mi!loacelor

prin care se realizează puterea. "l are deci determinări mult mai complexe dec$t

raporturile dintre puteri. egimul politic are calităţi valorizatoare nu doar c$t priveşte

esenţa şi forma puterii de stat, dar şi în ceea ce priveşte calificare esenţei întregii

societăţi. "l este indicatorul sintetic şi de primă mărime, cel mai dinamic şi cel mai

expresiv, pentru calificarea unei societăţi ca real democratică sau anti-democratică.0>

Într-un (icţionar olitic0 recent, regimul politic este ec#ivalat cu termenul de

sistem politic regim politic I mod de guvernare, mod de organizare a puterii politice

într-o ţară &monar#ie, republică, dictatură'. În ultimul timp, se foloseşte sintagma

sistem politic0 cu aceleaşi semnificaţii.0J ar forma de guvernăm$nt este văzută ca

mod de organizare şi exercitare a puterii de stat. 3ormele principale sunt monar#ia şi

republica, fiecare av$nd diferite variante. Gonar#ia poate fi absolută, constituţională

şi parlamentară. epublica, la r$ndul ei, poate fi parlamentară, prezidenţială ori semi-

prezidenţială.0F

Într-un Curs de ştiinţă politică0 editat în talia, forma de guvernare este

văzută ca un sistem instituţional în interiorul căruia Duvernele îşi îndeplinesc

sarcinile.


6/61

guvernanţi şi guvernaţi, dar şi relaţiile care se stabilesc între înseşi instituţiile politice

care fac parte dintr-un anumit sistem politic.1@

entru )ntonie orgovan prin conceptul de formă de guvernăm$nt0 s-a

răspuns de regulă la întrebarea Cine exercită puterea suverană în stat o singură

persoană &monocraţia', un grup de persoane &oligar#ia' sau mase largi ale poporului

&democraţia'011

entru a sintetiza toate aceste definiţii şi a avea un instrument de lucru, în

cuprinsul acestei lucrări vom considera că regimul politic este de două tipuri

democratic şi nedemocratic2 iar formele de guvernare sunt monar#ia şi republica. În

ceea ce priveşte termenii de prezidenţialism, semi-prezidenţialism şi parlamentarism

considerăm că ei se referă la modul în care se stabilesc şi se realizează raporturile

între cele două mari puteri ale statului cea legislativă şi cea executivă.

Curs II

PRE&I!E$'I%LISM ŞI P%RL%ME$T%RISM

elaţiile între Duverne şi arlamente au fost definite încă de la sf$rşitul

secolului al :%-lea de o serie de elemente care a generat două modele bine

diferenţiate. (e o parte se situează modelul englez al politicii în care arlamentul era

centrul politicii şi în care se producea confuzia0 puterilor datorită unei puternice

interdependenţe între Cabinet şi arlament, deoarece primul era obţinut ca rezultat al

încrederii celui de al doilea şi în acelaşi timp Duvernul putea decreta dizolvarea

arlamentului. *pus acestuia, era modelul care menţinea o strictă separaţie a

puterilor, astfel înc$t spre deosebire de celălalt unde legitimitatea era unică, aici

apăreau organe cu legitimităţi separate şi funcţii perfect distincte. rimul tip a dat

naştere modelului numit parlamentarism, în timp ce al doilea a fost denumit

prezidenţialism.

1@ %ictor (7C74"BC7, Constanţa C54H*7, Deorgeta (7C74"BC7, Dreptconstituţional comparat”, "ditura 4umina 4ex, ;ucureşti, 1


7/61

(efinirea acestor două modele este destul de dificilă pentru că nu există un

model unitar care sa aibă aceleaşi caracteristici peste tot, de aceea putem spune c#iar

că sunt tot at$tea modele c$te constituţii şi ţări sunt. )stfel este mai uşor să definim

prezidenţialismul şi parlamentarismul arăt$nd care sunt deosebirile dintre ele. (e

altfel Bartori spune că regimurile prezidenţialiste şi parlamentariste se definesc în

general prin excludere reciprocă, pentru că efectiv un sistem prezidenţialist nu este

parlamentarist şi invers un sistem parlamentarist nu este prezidenţialist.1+

)stfel potrivit unei păreri,1= de-a lungul dezvoltării istorice s-au evidenţiat cel

puţin patru tipuri de diferenţe semnificative între cele două modele. În primul r$nd

sistemul parlamentar implica o colaborare instantanee între cele două puteri pentru că

însăşi existenţa Duvernului era asigurată de o ma!oritate de parlamentari suficientă

pentru a aproba politicile propuse de Duvern, pe c$nd sistemul prezidenţial nu asigura

obligatoriu o ma!oritate şi în cadrul puterii legislative, lucru care putea duce la

bloca!e.

În al doilea r$nd modalitatea de alegere este diferită pentru cele două modele.

)stfel înc$t dacă în parlamentarism alegerile sunt unice pentru că electorii votează

pentru un arlament care realizează ulterior Duvernul, în sistemul prezidenţial se

votează separat legislativul şi reşedintele &acesta fiind ales printr-un sistem de sumă

zero, care îi conferă un caracter plebiscitar'. e l$ngă aceasta şi modalitatea de

convocare a scrutinului este diferită pentru ca în parlamentarism şeful Duvernului

poate convoca oric$nd alegerile, în sistemul prezidenţial data alegerilor fiind fixată

prin Constituţie.

* a treia diferenţă ma!oră se referă la relaţia cu sistemul de partide. )ceastă

diferenţiere provine din faptul că în sistemul parlamentar şeful Duvernului ca lider al

ma!orităţii parlamentare este în acelaşi timp şi liderul partidului ma!oritar la nivel

naţional, astfel înc$t el constituie o curea de transmisie între acesta şi Duvern, pe c$ndîn sistemul prezidenţialist preşedintele ales nu este în mod obligatoriu şi liderul

partidului ma!oritar la nivel naţional, de multe ori alegerea sa fiind rezultatul unor

caracteristici personale, astfel înc$t partidele apar ca un element secundar al vieţii

politice.

1+ Diovanni B)6*, „ Ni presidencialismo, ni Parlamentarismo”, în evista7rugua9a de Ciencia olMtica, nN E, anul 1


8/61

7ltima trăsătură care diferenţiază cele două modele este dată de faptul că

limitarea numărului de mandate pentru care poate fi ales un reşedinte &unu sau două'

poate duce la sc#imbarea periodică a elitei conducătoare lucru care poate fi dăunător

în anumite momente, pe c$nd în sistemul parlamentar se poate realiza o mai mare

continuitate şi stabilitate la nivelul administraţiei centrale.

Într-o lucrare care analizează => de democraţii contemporane sunt evidenţiate

trei diferenţe ma!ore între sistemele parlamentare şi prezidenţiale de guvernare.1?

rima, într-un sistem parlamentar, şeful Duvernului A care poate avea diferite

denumiri oficiale ca prim-ministru, premier, cancelar, ministru-preşedinte,

6aoiseac#0 &în rlanda' sau c#iar reşedinte &Bpania' A şi cabinetul său răspund în

faţa legislativului, în sensul că sunt dependenţi de încrederea legislativului şi pot fi

demişi printr-un vot de neîncredere sau cenzură. Într-un sistem prezidenţial, şeful

Duvernului A întotdeauna numit reşedinte A este ales pe o perioadă fixată prin

Constituţie şi în condiţii normale nu poate fi forţat să demisioneze printr-un vot

parlamentar de neîncredere &deşi este posibil să fie destituit pentru infracţiuni de

natură penală'.

) doua diferenţă dintre guvernarea prezidenţială şi cea parlamentară este aceea

că preşedinţii sunt aleşi prin vot popular, prin vot direct ori de către un colegiu ales

popular, iar prim-miniştrii sunt aleşi de către legislative. rocesul de selecţie poate lua

o varietate de forme. (e exemplu, cancelarul german este ales de către ;undestag,

taoiseac#-ul irlandez de către (Pil, prim-ministrul !aponez de către Camera

eprezentanţilor. În talia şi ;elgia, cabinetele se formează prin negocieri între

partidele din arlament şi mai ales între liderii de partid, dar de asemenea necesită un

vot parlamentar formal de investitură. În Garea ;ritanie, în mod normal, regele sau

regina numeşte pe liderul partidului ma!oritar în funcţia de prim-ministru şi, de

asemenea, în numeroase sisteme multipartidiste, cabinetele care se formează prinnegocieri între partide sunt numite de către şeful statului fără alegeri formale sau

investitură2 se admite că aceste cabinete au încrederea arlamentului dacă nu sau p$nă

c$nd acesta îşi exprimă lipsa de încredere.

) treia diferenţă fundamentală este că sistemele parlamentare au executive

colective sau colegiale, în timp ce sistemele prezidenţiale au executive unipersonale,

1? )rend 4Q8)6 , „#odele ale democraţiei$ %orme de uvernare şi funcţionare&n '( de ţări”, "ditura olirom, aşi, +@@@, pag. 1+@ A 1+1.

F


9/61

necolegiale. oziţia prim-ministrului în cabinet poate varia de la preeminenţă la cea

de virtuală egalitate cu alţi miniştri, dar întotdeauna există un grad relativ mare de

colegialitate în luarea deciziilor2 prin contrast, membrii cabinetelor prezidenţiale sunt

în realitate consilieri şi subordonaţi ai reşedintelui. În sistemele parlamentare cele

mai importante decizii trebuie asumate de cabinet ca un întreg, nu doar de către prim-

ministru2 în sistemele prezidenţiale, cele mai importante decizii pot fi asumate de

către reşedinte cu sau fără, şi c#iar împotriva sfatului cabinetului.

ornind de la aceste diferenţe între cele două tipuri de sisteme Diovanni

Bartori încearcă să realizeze o definire a ceea ce înseamnă prezidenţialism şi

parlamentarism1E. )stfel primul criteriu definitoriu al unui sistem prezidenţial este

alegerea populară directă, sau ca şi cum ar fi directă, a şefului statului pe o durată

definită de timp &care poate varia de la ? la F ani'. )ceasta este fără îndoială o condiţie

definitorie necesară, dar nu suficientă. )ustria, slanda şi rlanda recurg la alegerea

directă a propriilor preşedinţi şi cu toate acestea sunt doar, cel mult, sisteme

prezidenţiale de faţadă. 4ăs$nd deoparte ceea ce constituţia afirmă cu privire la

prerogativele puterii lor, în orice caz preşedinţii în cauză nu sunt mai mult dec$t figuri

ceremoniale, iar )ustria, slanda şi rlanda funcţionează întru totul ca sisteme

parlamentare. )şadar, în ciuda alegerii populare directe a preşedinţilor lor, aceste ţări

nu se clasifică printre cele prezidenţiale.

7n al doilea criteriu de definire este acela că în sistemele prezidenţiale

arlamentul nu poate nici să numească, nici să răstoarne Duvernul. Duvernele sunt o

prerogativă prezidenţială reşedintele este cel care numeşte şi substituie la discreţia

sa membrii executivului. Cu siguranţă, un reşedinte îşi poate alege miniştrii într-un

mod agreat de arlament, fapt care nu exclude ideea că membrii cabinetului sunt şi

răm$n o numire prezidenţială. *bservăm imediat faptul că criteriul în discuţie nu este

violat dacă unui arlament îi este atribuită puterea de a cenzura miniştrii în modindividual şi nici măcar în rarele cazuri în care o cenzură parlamentară implică

demiterea unui ministru din funcţie. Criteriul nu este violat deoarece în ambele cazuri

întotdeauna reşedintele este cel care păstrează în mod unilateral puterea de numire în

funcţie, încredinţ$nd după bunul plac posturile cabinetului.

1E Diovanni B)6*, „)ngineria constituţională comparată”, "ditura Gediterana+@@@, ;ucureşti, +@@+, pag.


10/61

)şadar, un sistem politic este prezidenţial dacă, şi numai dacă, şeful statului

&reşedintele' 1. rezultă dintr-o alegere populară, +. în timpul mandatului prestabilit

nu poate fi lipsit de încredere prin vot parlamentar, deci nu poate fi înlăturat sau

destituit de către Duvern, =. prezidează sau conduce Duvernele numite de el, adică

şeful statului este şi şeful Duvernului. )tunci c$nd aceste trei condiţii sunt îndeplinite

laolaltă, atunci avem de a face fără îndoială cu un sistem pur prezidenţial.

(efiniţia sistemului prezidenţial poate fi formulată, potrivit lui Gatt#eR

B#ugart şi Bcott GainRaring, în termenii a două caracteristici fundamentale origine

separată0 &alegeri populare separate' şi existenţă separată0 &mandate fixe pentru

preşedinte şi executiv'.1>

)şadar în republicile prezidenţiale, şeful executivului este ales direct de către

cetăţeni şi are o rezervă de legitimitate specifică şi autonomă de cea a arlamentului,

în aceste cazuri, numit, de multe ori, Congres. arlamentul este şi el ales de către

cetăţeni prin sistem electoral ma!oritar în circumscripţii uninominale în B7), cu o

diversitate de sisteme proporţionale sau mixte în republicile prezidenţiale latino-

americane. reşedintele epublicii nu are puterea de a dizolva Congresul. 4a r$ndul

său, acesta nu poate retrage încrederea sau substitui pe reşedintele epublicii. oate

numai, dar este o măsură extremă şi foarte rară, să-l pună sub acuzaţie

*impeac+ement pentru atentat la Constituţie. )şa înc$t, preşedinţia şi Congresul sunt

într-adevăr, aşa cum au dorit fondatorii Btatelor 7nite instituţii separate. (ar, din

obişnuitul respect faţă de normele constituţionale, îşi împart puterea de exemplu,

&mai ales, dar nu numai' cea legislativă. (acă reşedintele introduce proiecte de lege

care nu sunt pe placul Congresului, acesta poate să le am$ne, să le sc#imbe, să le

respingă, în aşteptarea unor texte pe care să le aprecieze şi să le aprobe. (acă

Congresul aprobă proiectele de lege cu care reşedintele nu este de acord sau

amendează decretele prezidenţiale într-o manieră pe care reşedintele o găseşteinacceptabilă, acesta poate să recurgă la dreptul său de veto, parţial sau total. 4a

r$ndul său, arlamentul poate trece peste dreptul de veto cu o ma!oritate calificată de

două treimi în Benat, o ma!oritate deloc uşor de obţinut.

$nă acum am analizat c$teva din caracteristicile sistemelor prezidenţiale &în

special a celui din Btatele 7nite', în continuare vom încerca să reliefăm liniile ma!ore

1> Bcott G)HS)HD, Gatt#eR Boberg B87D)6, „)ntroduction”, în Bcott

GainRaring şi Gatt#eR Boberg B#ugart &eds', Presidentialism and Democrac" &n -atin .merica, Cambridge, Cambridge 7niversit9 ress, 1


11/61

ale modelului parlamentarist. egimul parlamentar acordă o însemnătate

considerabilă arlamentului, care devine de fapt adevăratul forum politic de

guvernare. Duvernul A condus de un prim-ministru eficient şi cu largi puteri A este

obligat să dea socoteală arlamentului, care îi poate retrage oric$nd încrederea fără

prea mari dificultăţi, în condiţiile în care apreciază că nu îşi îndeplineşte mandatul.

reşedintele epublicii este, în asemenea condiţii o figură mai mult decorativă, av$nd

atribuţii de reprezentare şi protocol, un rol politic minor ce este depăşit A de departe A

de poziţia proeminentă a primul-ministrului.

reşedintele epublicii poate acţiona însă cu succes în situaţii de criză, în care

el este de fapt cel ce va conferi mandatul viitorului premier2 o asemenea opţiune

neput$nd fi făcută nici ea discreţionar, deoarece reşedintele va recurge la o anumită

nominalizare numai după ce va avea girul forţelor politice şi se va confrunta cu

acestea. )celaşi lucru se înt$mplă şi în ţările, puţine la număr, în care fiinţează

regimul monar#ic, acesta fiind în realitate o monar#ie constituţională al cărei

principiu fundamental este acela că regele nu se amestecă în politică, ci răm$ne

esenţialmente un simbol al statului. "l păstrează în general prerogativele care revin

reşedintelui de republică în cadrul republicilor parlamentare. "vident, singura

deosebire este aceea că în cadrul republicii parlamentare reşedintele este ales de

către arlament, în timp ce monar#ia îşi păstrează caracterul său ereditar. În ceea ce

priveşte esenţa atribuţiilor, cu excepţia unor atribuţii de protocol şi reprezentare, care

sunt mai puternice în statele monar#ice, pe fond nu s-ar putea vorbi de o diferenţiere

substanţială a funcţiilor pe care le îndeplineşte şeful statului.

Bistemele parlamentare îşi datorează numele principiului lor de bază anume

arlamentul este suveran. )stfel, sistemele parlamentare nu permit o separare a puterii

între arlament şi Duvern ele se bazează în totalitate pe împărţirea puterii între

legislativ şi executiv. În consecinţă, în cadrul tuturor sistemelor pe care le numim parlamentare guvernele trebuie înfiinţate, susţinute şi eventual lipsite de votul

arlamentului. (ar a spune că guvernele depind de arlament nu spune foarte mult.

Hu explică, în particular, cum sistemele în c#estiune prezintă guverne puternice sau

slabe, stabilitate sau instabilitate, eficienţă sau imobilism, în rezumat, rezultate bune,

mediocre sau c#iar detestabile.

ealitatea este că parlamentarismul nu denotă o entitate singulară, iar dacă

prestaţiile sistemelor parlamentare sunt at$t de diferite, acest lucru se datoreazătipurilor diferite de relaţii între executiv şi legislativ. (e fapt, există cel puţin trei

11


12/61

varietăţi ale sistemului parlamentar la o extremă sistemul de tip englez de

premierat0 sau de cabinet, în cadrul căruia executivul este cel care prevalează net

asupra arlamentului2 la cealaltă extremă sistemul de tip francez al guvernării de

adunare, care face guvernabilitatea cvasi-imposibilă2 şi în fine o varietate intermediară

de parlamentarism controlat de partide.

Bistemele parlamentare sunt toate sisteme bazate pe împărţirea puterii. (ar

împărţirea puterii nu se poate fixa at$t de îngri!it precum divizarea puterii. 7n mod de

a pune ordine în această încurcătură este de a privi la nucleul structurii de autoritate în

interiorul căreia un şef al executivului este împuternicit să acţioneze. (in acest punct

de vedere şeful guvernului se poate raporta la membrii Duvernului său ca a' un prim

de-asupra inegalilor, b' un prim între inegali, c' un prim între egali. 6oate trei sunt

formule ale unei puteri împărţite în măsura în care toate exclud concentrarea puterii

într-o singură persoană, ca în cazul reşedintelui american al cărui Duvern este doar

cabinetul său privat. (ar sunt formule foarte diferite. rim-ministrul englez este ca un

primus de-asupra inegalilor întruc$t este liber să aleagă şi să înlocuiască miniştrii care

într-adevăr îi sunt subordonaţi2 cancelarul german este mai puţin proeminent dar este

aproape întotdeauna un primus printre inegali2 în timp ce un prim-ministru într-un

sistem parlamentar obişnuit este un primus inter pares, şi prin urmare nici măcar at$t

de primus.

7n prim de-asupra inegalilor este un şef executiv care este şi lider de partid,

care cu greu poate fi subminat de un vot al parlamentarilor săi şi care numeşte şi

înlocuieşte după bunul său plac miniştrii cabinetului său. )stfel acest prim guvernează

asupra propriilor miniştrii. 7n prim între inegali poate c#iar să nu fie oficial liderul

partidului, dar răm$ne în funcţie, de regulă, c#iar şi atunci c$nd se sc#imbă membrii

cabinetului său. )stfel, acest prim poate demite proprii miniştri, dar nu poate fi

înlocuit din funcţie de către aceştia. În fine, un prim între egali este un prim-ministrucare cade o dată cu cabinetul său, care de regulă trebuie să îmbarce în ec#ipa

guvernamentală miniştri impuşi0 şi care nu prea are control asupra ec#ipei.

1+


13/61

%om încerca în continuare sa vedem care sunt avanta!ele şi dezavanta!ele celor

două sisteme politice. (ezbaterea a fost lansată la începutul anilor T


14/61

poate fi sancţionat de electorat prin înfr$ngerea electorală, dar nici nu poate fi

recompensat prin realegere.

>' în final, sistemul prezidenţial pune problema că outsiders0 politici au mai

mare probabilitate de a obţine puterea executivă fără susţinerea unui partid şi

fără experienţă politică. )ceasta produce efecte destabilizatoare pentru că

aceşti outsiders0 tind către politici antiinstituţionale şi populiste.

Cei care vorbesc despre avanta!ele prezidenţialismului, în special GainRaring

şi B#ugart1F îşi bazează argumentele pe evidenţe empirice centrate pe serii temporale

care acoperă întreg secolul ::

1' prezidenţialismul oferă votanţilor opţiuni mai clare în momentul

alegerii.

+' responsabilizare şi identificare electorală este mai mare în

prezidenţialism.

=' capacitatea de a in#iba rezultatele de sumă zero, dat fiind faptul că

prezidenţialismul se bazează pe un sistem de controale şi ec#ilibre,

care îşi află originea în însăşi dubla sa legitimitate.

?' rigiditatea mandatului este un atribut pozitiv al previzibilităţii

regimului de guvernare.

E' alegerea prezidenţială este de fapt un element de transparenţă al

sistemului

Duvernele care au la bază sistemele parlamentariste au fost supuse şi ele

criticilor. )stfel despre ele s-a spus că

1' le lipseşte stabilitatea şi eficienţa datorită faptului că primul-ministru şi

guvernul depind de votul arlamentului care îi poate înlocui oric$nd.

+' dau dovada de lipsă de omogenitate şi de cooperare în cazul guvernelor de

coaliţie, care poate duce la politici lipsite de coerenţă şi care să fie folosite pentru a satisface cererile particulare ale diverşilor membri ai coaliţiei.

În final vom vedea relaţia care poate fi stabilită între democraţie şi sistemele

parlamentare sau prezidenţiale. * analiză1


15/61

1


16/61

adversarului0+@. Wo#n consideră că, spre deosebire de regimurile absolutiste şi

conservatoare clasice, regimul totalitar tinde spre o nouă ordine politico-socială şi

angrenează în acest scop, cel puţin în anumite momente, masele, profit$nd de

imaturitatea acestora, de criza morală şi materială prin care trec acestea, precum şi de

deziluziile şi cinismul pe care aceasta le provoacă.+1

Cea mai cunoscută lucrare asupra conceptului de totalitarism0, devenită

clasică at$t prin complexitatea sa, c$t şi prin importantele dezbateri cărora le-a dat

naştere, este ceea scrisă de 8anna# )rendt în 1


17/61

se constituise într-o remorcă a partidelor tradiţionale, într-o mare masă, amorfă şi

dezorganizată, de indivizi plini de ură, care nu aveau nimic în comun dec$t vaga

speranţă oferită de liderii politici de întoarcere la timpurile bune. +? Cu alte cuvinte

atomizarea şi individualizarea societăţii au dus la apariţia maselor, acele grupuri de

oameni care prin indiferenţa faţă de afacerile publice nu puteau insera într-o

organizaţie bazată pe comunitatea de interese, într-un partid politic, într-o organizaţie

locală, într-o asociaţie profesională etc., şi al căror comportament nu era determinat de

clasele sociale din care proveneau, ci de un baga! nearticulat0 de idei şi sugestii

preluate de la toate clasele sociale.+E

Gişcările totalitare îţi au baza tocmai în această masă de oameni, indiferenţi, şi

pe care celelalte partide îi lăsaseră deoparte consider$nd-ui prea apatici sau prea

stupizi. Caracteristica acestor regimuri era aceea de a fi sisteme de dominare totală

care, abolind orice distincţie între societate şi stat, controlau indivizii at$t în sfera

publică, c$t şi în cea privată, organiz$nd-ui şi oferindu-le un ţel, care nu este neapărat

unul bazat pe ideea supremaţiei unei rase sau a unei clase, ci are drept scop crearea

unui nou tip de om, redus la un obiect pasiv, la un instrument neînsufleţit.

În contextul evoluţiilor ăzboiului ece şi a înfruntărilor ideologice conexe

acestuia, conceptul de totalitarism a fost analizat în profunzime de o serie de autori, în

special aparţin$nd spaţiului de g$ndire anglo-saxon. Într-o lucrare devenită celebră

„Totalitarian Dictators+ip and .utocrac"0 scrisă împreună cu O. W. ;rzezinsVi, Carl

D. 3riedric# considera că totalitarismul este total diferit de tiraniile, dictaturile şi

despotismele anterioare.

În opinia celor doi autori această diferenţiere se datorează unei serii de

caracteristici specifice totalitarismului.+> rima trăsătură este existenţa unei ideologii

oficiale, un corp oficial al doctrinei care acoperă toate aspectele vieţii umane şi la care

se presupune că aderă în mod pasiv toţi indivizii care trăiesc în această societate,ideologie care are drept scop atingerea unui stadiu final şi perfect a umanităţii. * a

doua trăsătură a totalitarismului este prezenţa unui sistem de partid unic de masă

condus de un dictator puternic, organizat pe baza unei ierar#ii stricte şi care se supune

+? dem. . ?=E - ?=>

+E dem p. ?=<

+> 3"(C8, Carl Q., ;rzezinsVi, O, W. Totalitarian, Dictators+ip and .utocrac",rager, HeR YorV, 1E &prima ed. 1', p. ++.

1J


18/61

orbeşte ideologiei oficiale şi liderului. * altă trăsătură este realizarea unui sistem de

teroare fizică şi psi#ică, care se realizează printr-un control poliţienesc asupra tuturor

cetăţenilor. * caracteristică importantă a totalitarismului este monopolul tuturor

mi!loacelor de comunicare în masă, precum presa, radioul sau cinemaul. )celaşi

monopol se manifestă şi în ceea ce priveşte controlul centralizat al forţelor armate. *

ultimă trăsătură distinctivă a unui regim totalitar este controlul centralizat şi

planificarea întregii vieţi economice prin intermediul unei coordonări birocratice a

entităţilor corporative..

7n alt cercetător al regimurilor totalitare, 3ranz Heumann consideră că statul

totalitar modern poate fi redus la cinci caracteristici ma!ore prima este tranziţia de la

un stat de drept la un stat poliţienesc2 a doua este trecerea de la o putere divizată care

exista în statul liberal la o putere extrem de concentrată într-un regim totalitar2 a treia

este existenţa unui artid stat care are monopolul2 un al patrulea element este tranziţia

de la o societate pluralistă la una controlată în totalitate de stat2 o ultimă caracteristică

este utilizarea generalizată a terorii.+J *bservăm că trăsăturile unui stat totalitar în

opinia lui Heumann nu diferă foarte mult de cele ale lui ;rzezinsVi şi 3riedric#, el

insist$nd însă pe aspectele care ţin în special de stat şi lăs$nd deoparte controlul

asupra mi!loacelor de informare în masă.

În spaţiul european unul dintre cei mai importanţi analişti ai fenomenului

totalitar a fost a9mond )ron, care consideră că regimurile totalitare, monopoliste, se

caracterizează prin cinci elemente principale fenomenul totalitar intervine într-un

regim care acordă unui singur partid monopolul activităţii politice2 partidul

monopolist este animat sau înarmat cu o ideologie căreia îi conferă o autoritate

absolută şi care, drept urmare, devine adevărul oficial al statului2 pentru a răsp$ndi

acest adevăr oficial, statul îşi rezervă, la r$ndul său, un dublu monopol al mi!loacelor

de constr$ngere şi al mi!loacelor de persuasiune. 6oate mi!loacele de comunicaţie,radio, televiziune, presă sunt diri!ate, comandate de către stat şi de către cei care îl

reprezintă2 cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse

statului şi devin, într-un anumit fel, parte integrantă a acestuia. Cum statul este

inseparabil de ideologia sa, cea mai mare parte a activităţilor economice şi

profesionale sunt colorate de către ideologia oficială2 cum totul devine activitate de

stat şi orice activitate este supusă controlului ideologic, o greşeală comisă într-o

+J H"7G)HH, 3ranz, T+e Democratic and t+e .ut+oritarian 7tate, 6#e 3ree ress of Dlencoe, HeRYorV, 1?, p. +?? A +?E.

1F


19/61

activitate economică sau profesională devine concomitent o greşeală ideologică.

ezultatul este politizarea, transfigurarea ideologică a tuturor greşelilor posibile ale

indivizilor, iar în cele din urmă, o teroare, deopotrivă poliţienească şi ideologică. +F

%edem că, la fel ca şi în cazul lui Heumann, )ron preia o serie de caracteristici

analizate de!a anterior, insist$nd însă pe aspectele legate de monopolul partidului unic

şi pe importanţa ma!oră a ideologiei.

7n ultim set de caracteristici ale unui sistem totalitar, pe care le vom prezenta,

îi aparţine lui Quan Q. 4inz, care, într-o lucrare recentă ce transcede condiţionalităţile

impuse de lupta ideologică din timpul ăzboiului ece, afirmă că un sistem poate fi

considerat totalitar c$nd i-se aplică următoarele caracteristici există un centru de

putere monistic, dar nu monolitic, iar orice pluralism al instituţiilor sau a grupurilor ar

exista îşi derivă legitimitatea din acest centru, este mediat de acesta, fiind mai mult o

creaţie politică, dec$t un produs al unei dinamici a societăţii preexistente. )cest sistem

este caracterizat de prezenţa unei ideologii exclusive, autonome şi mai mult sau mai

puţin elaborată intelectual prin intermediul căreia liderul sau grupul conducător, şi

partidul care slu!eşte liderilor, se identifică şi pe care o folosesc ca bază pentru

adoptarea unor politici sau o manipulează pentru a se legitima. )ceastă ideologie are

anumite limite dincolo de care apare #eterodoxia care nu poate răm$ne nesancţionată.

deologia aceasta merge dincolo de un program particular sau de o definiţie a limitelor

legitime ale acţiunii politice, încerc$nd să dea un sens ultim unui scop istoric, şi o

interpretare a realităţii sociale. articiparea cetăţenească şi mobilizarea activă pentru

îndeplinirea unor sarcini politice şi sociale colective sunt încura!ate, cerute, răsplătite,

şi canalizate prin intermediul partidului unic şi a unor grupuri monopolistice

secundare.

*bedienţa pasivă şi apatia, retragerea în roluri paro#iale sau de supunere,

caracteristice multora dintre regimurile autoritare, nu sunt considerate dezirabile decătre conducători.+


20/61

imens, caracteristicile pe care 4inz le consideră determinante pentru un regim totalitar

nu diferă cu mult de cele prezentate de predecesorii săi.

utem rezuma aceste caracteristici prezentate anterior în cuvintele lui

"benstein „totalitarismul ca formă de guvernare şi ca sistem de viaţă se

caracteri3ea3ă printr:o idee fundamentală/ controlul total al omului de către 7tat,

care nu cunoaşte limite at;t &n ceea ce priveşte scopurile sau mi

o!iectivul său fiind ma?ima putere a statului, care poate fi cucerită doar prin

intermediul reprimării ma?ime a li!ertăţii individuale$ 7tatul este stăp;nul, individul

este supusul, e?act opus conceptului democratic$”'@

)m văzut c$teva definiţii ale unui sistem totalitar, definiţii extrem de

complexe care încearcă să surprindă caracteristicile principale ale unui asemenea tip

de stat. )cest concept de totalitarism nu a fost însă uşor acceptat în ştiinţa politică şi

continuă să răm$nă destul de controversat. Criticii săi, mai ales Bpiro şi Bc#apiro, au

a!uns să îl declare total inutilizabil, pentru că în opinia lor acest concept derivă din

contextul ideologic al ăzboiului ece şi a fost îndreptat împotriva regimurilor

comuniste. Ca atare totalitarismul este considerat un concept caduc din punct de

vedere istoric şi nefolositor din punct de vedere ştiinţific.=1

nteresantă este şi istoria termenului de „totalitarism”. Cuv$ntul „totalitar 0 a

fost folosit pentru prima oară în contextul disputelor privind modificarea legii

electorale italiene de către Gussolini. 7lterior ad!ectivul acesta se va răsp$ndi în anii

+@ ai secolului trecut prin intermediul propagandei fasciste &de exemplu Gussolini

exalta în 1


21/61

manieră totalitară este ceva nou &n istorie şi de aceea similarităţile şi comparaţiile

sunt imposi!ile$”'' entru Gussolini, termenul totalitar indica o stare a societăţii,

considerată ideală pentru obţinerea idealurilor fascismului, şi de aceea atunci c$nd

prezenta cele trei condiţii necesare pentru un sistem corporativ, situa existenţa „stato

totalitaro” pe locul doi după necesitatea unui partid unic. "l caracteriza statul totalitar

ca un „stat care a!soar!e toate energiile, toate interesele şi toate speranţele

poporului”.=? În prima ediţie a Anc"clopedia of t+e 7ocial 7cience din 1


22/61

%om enumera mai înt$i acele caracteristici pe care le considerăm definitorii

pentru sistemul politic din om$nia anului +@@J, iar ulterior vom dezvolta şi explica

aceste trăsături pentru a avea o imagine c$t mai clară asupra vieţii politice actuale

- lipsa [uasi-totală a unei experienţe democratice reale p$nă la căderea

regimului comunist2

- o nevoie de un anume paternalism0 care se manifestă, la nivelul societăţii

rom$neşti în întregul său, prin existenţa unor lideri populişti care încarnează

mitul eroului salvator0 şi care de cele mai multe ori manipulează electoratul

în favoarea lor2

- un sistem de partide politice slab şi în permanentă modificare, formaţiunile

politice fiind lipsite de o doctrină foarte clară şi de o ideologie precisă2

- instituţii politice slabe şi neconsolidate &arlament, reşedinţie, Duvern,

organismele administraţiei publice centrală şi locală' care nu reuşesc să

conlucreze în vederea realizării scopurilor lor principale.

%om încerca acum să analizăm pe larg fiecare dintre aceste trăsături ale sistemului

politic rom$nesc în evoluţia sa. Ga!oritatea cercetătorilor consideră că om$nia

modernă a avut o experienţă democratică de scurtă durată, redusă la perioada

interbelică, dar şi aceasta cu limitele ei. Considerăm însă că şi perioada 1F>> A 1


23/61

evoluate. În comparaţie cu marile imperii vecine, evoluţiile rom$neşti au avut, la

parametrii epocii respective, un aspect modern şi în mare măsură democratic.

erioada aceasta a fost tratată de cele mai multe ori dintr-o perspectivă

partizană, mai ales în perioada comunistă c$nd se încerca anatemizarea sa. 7lterior au

apărut o serie de lucrări care analizează din punct de vedere ştiinţific şi obiectiv

monar#ia constituţională din om$nia.=E erioada interbelică este considerată de cei

mai mulţi cercetători ca un scurt interludiu democratic care se va sf$rşi brusc cu

instaurarea dictaturii lui Carol al A Alea, urmată de regimul militar al mareşalului

)ntonescu şi apoi de instaurarea comunismului.

(acă în ceea ce priveşte sistemul electoral această perioadă a funcţionat ca un

sistem democratic &vot universal şi secret', în realitate au existat o serie de

condiţionalităţi care au viciat funcţionarea normală a sistemului politic, cum ar fi

faptul că promov$nd interesele marilor partide politice, legea electorală urmărea să le

asigure o ma!oritate confortabilă în arlament şi, în acelaşi timp, să înlăture de pe

scena vieţii politice grupările politice mai mici. (ovada în acest sens este faptul, că

toate partidele politice mai importante au aprobat, cu deosebiri de nuanţe, noul sistem

electoral. =>

ntroducerea votului universal înlătura toate condiţionalităţile de avere, de

capacitate etc. 6otuşi, el pretinde pentru exercitarea lui o serie de condiţii calitatea de

cetăţean rom$n2 sexul masculin, fiind rezervat doar bărbaţilor2 maturitatea !udecăţii,

presupusă a exista pentru toţi cei care ating ma!oratul &pe care codul Civil îl fixează la

+1 de ani', iar pentru Benat la cei care au atins v$rsta de ?@ de ani2 aptitudinea

intelectuală &deplinătatea facultăţilor mintale ale celor c#emaţi să exercite dreptul de

=E entru a aminti doar c$teva lucrări D"*D"BC7, %lad, )storia rom;nilor$ De laorigini p;nă &n 3ilele noastre, 8umanitas, ;ucureşti, 1


24/61

vot'2 demnitatea, în sensul că numai cei care nu sunt atinşi de nici un fel de

nedemnitate sau incompatibilitate sunt admişi a vota sau a fi aleşi. =J

rin noua lege electorala s-a înlocuit principiul reprezentării proporţionale cu

cel al primei ma!oritare, în care repartizarea mandatelor se făcea într-un mod ingenios,

dar complicat şi care nu a scăpat criticilor diverse.=F )cest sistem al primei ma!oritare

a fost criticat încă din acea epocă. )stfel Deorge )lexianu analizează c$teva mari

inconveniente ale acestui sistem.=


25/61

a sistemelor nedemocratice, este cel elaborat de Quan 4inz şi )lfred Btepan care

consideră om$nia comunistă un stat sultanistic, ceea ce va influenţa ulterior at$t

tranziţia, c$t mai ales procesul de consolidare democratică.?1

)bia odată cu căderea regimului comunist şi cu realizarea tranziţiei la un

sistem democratic se poate vorbi de o democraţie reală în spaţiul rom$nesc. 6rebui să

clarifică însă conceptul de tranziţie, deoarece după 1


26/61

ales în ceea ce priveşte consolidarea democratică, multe dintre evoluţiile recente ale

vieţii politice rom$neşti fiind explicate astfel.

* a doua caracteristică a sistemului politic rom$nesc este aceea a existenţei a

ceea ce a fost numit paternalism0 şi care se caracterizează prin predispoziţia spre

lideri politici populişti care reuşesc să manipuleze masele în favoarea lor.

)ceastă trăsătură se poate verifica în toată istoria politică rom$nească

modernă, imaginea liderului văzut ca un erou salvator0, singurul care poate rezolva

problemele naţiunii şi ale cetăţenilor, fiind o constantă.

)stfel, )lexandru oan Cuza, rămas în imaginarul popular ca domnul care

incognito cercetează realităţile vieţii sociale şi rezolvă problemele populaţiei,

3erdinand părintele ţăranilor0 cărora le dă păm$nt, apoi Carol al -lea, mareşalul

)ntonescu, Hicolae Ceauşescu, sunt toţi imaginaţi şi proiectaţi de către o propagandă

oficială ca singurii care pot realiza binele comun al tuturor locuitorilor. Bigurele

perioade de absenţă ale acestui tip de mit politic sunt domnia lui Carol şi anumite

momente din timpul regimului comunist c$nd s-a exercitat o conducere colectivă, dar

cu predominanţă a unui lider, fie el D#eorg#iu (e!, fie Ceauşescu din prima perioadă.

(iscursul populist s-a dovedit de succes şi după 1


27/61

unui politician deoarece nu există nici un discurs politic care să nu facă referire la

popor. opulismul este un fenomen de tranziţie care se manifestă de o manieră

eruptivă şi aproape efemeră sub presiunea unei crize generalizate şi care devine

cronică. Hu a fost neapărat nevoie de un colaps al sistemului politic anterior pentru

apariţia populismului.

"ste suficient să existe o criză a reprezentării în urma căreia o mare parte a

societăţii să simtă că niciunul dintre partidele politice existente nu îi mai reprezintă

interesele. ndubitabil este faptul că principala trăsătură a populismului este existenţa

şi prezenţa activă a liderului carismatic al cărui stil personal marc#ează situaţia şi

epoca sa, el încarn$nd omul providenţial, salvatorul, eroul mitic. elaţia sa cu poporul

este directă, călduroasă, spontană, el devenind nu doar portavocea acestuia, ci c#iar

simbolul său viu. Btilul său este retoric, dar nu demagogic, deoarece discursul său

leagă un diagnostic real cu o viziune emoţională, care oferă speranţă.

În sistemul politic rom$nesc apariţia acestui tip de lider salvator a dus

întodeauna la slăbirea şi c#iar la înlăturarea instituţiilor democratice deoarece

ideologia populistă privilegiază relaţia directă dintre lider şi popor, fără a se mai

recurge la canale instituţionale. *dată a!unşi la guvernare populiştii caută să genereze

relaţii de dependenţă şi loialitate către persoana liderului şi nu către instituţii,

deoarece ei preferă respectul şi admiraţia pentru lider mai mult dec$t pentru poziţia

propriu-zisă pe care liderul o ocupă. (e exemplu, nu este preşedenţia ca instituţie cea

care generează respect şi loialitate, ci persoana preşedintelui, pentru ca în momentul

în care respectivul părăseşte funcţia sa, loialitatea adepţilor va urma acea persoană şi

nu instituţia ca atare.

În decursul istoriei moderne a om$niei diferitele încarnări ale populismului

aveau un discurs asemănător în esenţa sa, acela al unei reînnoiri complete curăţarea

sistemului politic2 eliminarea politicienilor corupţi şi mediocri2 revoluţia anti- birocratică2 apariţia unei noi ordini cu adevărat populare graţie eforturilor şi meritelor

unui lider providenţial, altruist, eroic şi patriot

nteresant este că dacă în general populismul cuprinde o atitudine anti-

intelectuală, intelectualii fiind văzuţi de către populişti drept propagandişti servili şi

perfizi0, care propagă o orientare favorabilă intereselor şi dorinţelor celor care

reprezintă sistemul respins, în cazul rom$nesc situaţia este diferită. (e cele mai multe

ori intelectualii se raliază liderului populist pe care îl spri!ină şi pe care îl susţin &caexemple putem considera spri!inul intelectualilor pentru Hicolae Ceauşescu după

+J


28/61

poziţia sa populistă din 1F sau scrisoarea de suport a intelectualilor pentru

preşedintele 6raian ;ăsescu în conflictul acestuia cu arlamentul'.

(upă cum spuneam anterior o altă trăsătură a sistemului politic rom$nesc este

prezenţa unui sistem de partide politice slab şi neconsolidat aflat într-o permanentă

efervescenţă şi sc#imbare. 4a momentul apariţiei lor în a doua !umătate a secolului al

::-lea sistemul de partide politice rom$neşti era asemănător celui din restul

"uropei, cu un partid liberal şi unul conservator. 7lterior au apărut partide social

democrate, muncitoreşti etc. Ceea ce va caracteriza partidele politice în perioada

interbelică este însă o permanentă frăm$ntare care prin intermediul sciziunilor şi

alipirilor va da naştere unui sistem de partide extrem de mobil şi sc#imbător. *dată cu

instaurarea regimului comunist partidele politice vor dispărea, singurul partid permis

fiind artidul unic, cel comunist.

(upă revoluţia din 1

+F


29/61

Cum sistemul de partide este slab instituţionalizat, responsabilitatea este greu

de stabilit. Ga!oritatea cetăţenilor nu pot evalua în totalitate vastul număr de

politicieni individuali, deoarece pentru aceasta este nevoie de o informaţie

considerabilă pe care cei mai mulţi dintre votanţi nu o deţin.

6otodată în acele ţări, printre care şi om$nia, care au devenit democratice

după o lungă perioadă în care au fost lipsite de competiţia partidistă, consolidarea

unui sistem în care partidele să conducă intermedierea intereselor are de înfruntat

obstacole ma!ore. rintre aceste obstacole se numără gradul ridicat de volatilitate

electorală, lipsa partidelor cu aderenţă de masă şi lipsa de responsabilitate şi

comunicare a partidelor faţă de alegători după momentul electoral.?>

3luiditatea structurii sociale împreună cu lipsa cristalizării unor identităţi clare,

sugerează imposibilitatea realizării unui model &pattern0' stabil de identificare

partidistă în sistemele de partide post-comuniste.?J

În om$nia rolul partidelor este cu at$t mai important cu c$t aici s-a dezvoltat

un fenomen care poate fi denumit partidocraţie”, „adică o formă de guvernare &n

care partidele deţin monopolul a!solut al personalului, resurselor şi politicilor

guvernamentale$ =$$$> partidocraţia de


30/61

B( au creat o formă de multipartidism cu partid dominant, pentru ca cele din +@@?

să ducă iar la un multipartidism fără partid dominant.

"ste interesant de văzut un paradox al sistemului de partide rom$nesc, acela că deşi

sistemul de partide rom$nesc post-comunist a fost unul slab instituţionalizat şi în

permanentă modificare el a dat naştere unui fenomen numit partidocraţie0.

)cest termen a fost for!at iniţial pentru spaţiul politic italian de către

Dianfranco as[uino care distingea între part9 government0, guvernarea partidelor,

care caracterizează marea ma!oritate a democraţiilor contemporane, şi partidocraţie0,

diferenţele între cele două fiind mai mult de logică a funcţionării lor. Duvernarea

partidelor este supusă testelor electorale, discontinuităţii carierelor politice şi

finalmente propriei sale limitări temporale în termeni de personal şi de politicieni. În

sc#imb partidocraţia, care poate fi consensuală sau conflictuală, scapă într-o anume

măsură ciclurilor electorale şi instabilităţii funcţiilor politice şi birocratice, prin

identificarea între partidele care împart scena politică şi regimul propriu-zis pe care îl

controlează de manieră exclusivă în ceea ce priveşte deciziile şi atribuirea funcţiilor.

(acă guvernarea partidelor se sc#imbă de fiecare dată c$nd partidele de la

guvernare se sc#imbă, regimul partidocratic nu se sc#imbă dec$t odată cu sc#imbarea

efectivă de regim politic &înţeles ca ansamblu de reguli, proceduri şi instituţii'. ractic

partidele nu doar colonizează şi capitalizează toate instituţiile şi funcţiile statului, ci

devin c#iar regimul în sine, iar acest regim nu funcţionează ca suma tuturor

instituţiilor publice şi a regulilor normative, ci ca totalitatea partidelor care se află în

competiţia pentru putere.E@

Cel care aplică acest concept la cazul rom$nesc este (aniel ;arbu care

analizează partidocraţia ca un proces bazat nu pe punerea în aplicare a unor politici

& polic":!ased perspective, ci pe acapararea unor funcţii &office:see0ing perspective'E1

care are ca rezultat o colonizare a societăţii economice. )celaşi autor afirmă că funcţia partidocraţiei nu este aceea de a selecţiona cele mai !une politici, ci de a

genera oligar+ii parti3ane.0E+

E@ Dianfranco )BL7H*, )l sistema politico italiano$ .utorit, institu3ioni, societ,;ologna 7niversit9 ress, ;ologna, +@@+, p. 1E - +1.

E1 (aniel ;);7, 9epu!lica a!sentă, Hemira, ;ucureşti, 1


31/61

)ceastă partidocraţie rom$nească îşi are una dintre cauze într-o idee

particulară asupra dreptului de vot care nu mai ţine de sfera drepturilor subiective,

fiind creat pe cale pozitivă şi dintr-un mod de funcţionare a sistemului electoral care

premia3ă ataşamentul faţă de partid &n defavoarea fidelităţii faţă de electorat şi

penali3ea3ă independenţa de g;ndire care constituie, de cele mai multe ori,

materialul din care se croiesc competenţele$ #odul de scrutin proporţional

transformă &n plan concret democraţia repre3entativă &ntr:o democraţie a

partidelor$0E= artidocraţia nu se limitează însă doar la controlul unui partid, sau unui

cartel de partide, asupra executivului şi a legislativului, ci înseamnă în egală măsură şi

o colonizare a societăţii economice &regii, fonduri de proprietate, bănci, industrii de

stat' de către acel partid sau coaliţie, adică un transfer sistematic şi continuu al

deciziilor politice în sfere nepolitice.E?

Partidele post:comuniste au preluat integral funcţia de repre3entare politică

pe care o &ndeplinea partidul comunist, fără &nsă a:şi asuma şi atri!uţiile sociale şi

economice pe care acesta le e?ercita$=$$$> Partidele rom;neşti post:comuniste se

aseamănă cu un monar+ constituţional/ ele domnesc , dar nu guvernea3ă$”HH

)celaşi cercetător explică, utiliz$nd conceptul de partidocraţie, alegerile din

+@@? şi urmările lor. )stfel în opinia sa tipul rom$nesc de partidocraţie nu este limitat

la controlul politic comun pe care partidele îl exercită asupra puterilor statului,

incluz$nd !ustiţia, sau la inflaţia legislativă în creştere. Bpre deosebire de regimurile

prezidenţiale sau parlamentare, într-o partidocraţie şeful guvernului poate fi numit în

afara sau c#iar împotriva logicii electorale. )şa s-a înt$mplat şi în +@@? c$nd

reşedintele s-a anga!at să creeze o ma!oritate diferită de cea indicată de procesul

electoral, şi a reuşit aceasta cu preţul sacrificării tuturor acordurilor politice şi

electorale anterioare.

reşedintele poate forma o ma!oritate favorabilă deoarece partidocraţia îi este principalul aliat. * ultimă trăsătură a sistemului politic rom$nesc actual pe care o vom

analiza aici este aceea a existenţei unui sistem de instituţii politice şi administrative

slab dezvltate care nu reuşesc să conclucreze şi să îşi îndeplinească scopurile. În

întreaga istorie politică a om$niei moderne a existat un permanent conflict între

E= (aniel ;);7, 9epu!lica a!sentă, Hemira, ;ucureşti, 1


32/61

puterea executivă şi cea legislativă, fiecare încerc$nd să deţnă rolul fundamental şi să

aiba c$t mai multă putere.

)stfel, încă din timpul lui )lexandru oan Cuza, domnul ca reprezentant al

puterii executive s-a aflat în conflict cu legislativul pe care îl va dizolva, recurg$nd

ulterior la plebiscit ca modalitate de apel la popor contra unei )dunării ostile lui. În

timpul lui Carol , care a respectat regulile !ocului într-o monar#ie constituţională,

puterea legislativă a predominat, cel mai important rol av$nd-ul arlamentul. 7lterior

în timpul regimului autoritar al lui Carol al -lea, şi apoi în timpul comunismului

rolul principal l-a avut liderul dictatorial ca reprezentant al puterii executive, în timp

ce puterea legislativă reprezenta un simplu instrument de legitimare şi de transpunere

într-o formă legală a deciziilor dictatorului.

*dată cu sc#imbarea de regim politic s-a sperat că acest raport între instituţii

se va reglementa prin intermediul legii supreme, din păcate nici Constituţia din 1 *D*%)H )ntonie, Tratat de drept administrativ, "ditura Hemira, ;ucureşti,1


33/61

intră, treptat, în viaţa de toate zilele, ele tinz$nd să devină p$rg#ia principală a noii

vieţi politice moderne. 6otodată, este limpede că în această perioadă alegerile au

reprezentat un mi!loc de educaţie politică şi, dincolo de aspectele caragialeşti, ceea ce

avea loc în spaţiul rom$nesc nu se deosebea cu mult de viaţa politică, din acea vreme,

din ţări mai evoluate. În comparaţie cu marile imperii vecine, evoluţiile rom$neşti au

avut, la parametrii epocii respective, un aspect modern şi în mare măsură democratic.

)ceastă cercetare îşi propune să urmărească evoluţia legislaţiei electorale şi a

regimului electoral încep$nd cu 1F>? şi p$nă la Constituţia din 1 august

1F?F, cu deosebirea că în acest memoriu era stabilit un cens intelectual care îi separa

pe cetăţenii activ politic de cei nepregătiţi pentru exercitarea funcţiei de elector 6

adunare generală alcătuită din repre3entanţi numiţi de toţi cetăţenii care ştiu să

citească şi să scrie, &n consecinţă, care se !ucură de capacitatea necesară pentru

e?ercitarea acestui drept$”(@

revederile electorale ale 6ratatului de la aris vor da drept de vot pentru )dunările

)d-#oc, unui număr de 11JE@ de alegători, &dintre care JE= de mari boieri, F+11 de proprietari rurali, în cea mai mare parte tot boieri, +FF> de orăşeni' în `ara

om$nească şi de +1 de proprietari mici,

EF C"H"), "mil2 "mil Golcuţ, )storia statului şi dreptului rom;nesc, Casa deeditură şi presă K)HB)0, ;ucureşti, 1


34/61

11E= de proprietari rurali şi liber profesionişti, F de negustori şi meseriaşi, 1=J de

delegaţi ţărani' în Goldova.>1

4egea electorală &7tipulaţiuni electorale0' anexată Convenţiei de la aris din

J]1< august stabilea un sistem censitar. )stfel, votul era cenzitar, alegătorii put$nd fi

în funcţie de cens primari &art.=' care alegeau printr-un delegat şi direcţi &art.?' care

alegeau nemi!locit.

)legători primari erau cei care aveau un venit de cel puţin 1@@ de ducaţi, ei

desemn$nd în fiecare plasă trei delegaţi, care adunaţi în capitala !udeţului alegeau un

deputat. )legători direcţi erau cei care în mediul rural dispuneau de un venit funciar

de 1@@@ de ducaţi, iar la oraşe cei care dispuneau de un capital funciar, industrial sau

comercial de >@@@ de ducaţi, ei aleg$nd doi deputaţi de !udeţ. uteau fi aleşi cetăţenii

în v$rstă de =@ de ani care aveau un venit de ?@@ de ducaţi.

Humărul alegătorilor direcţi a fost restr$ns doar la c$teva mii de oameni &1J+?

în Goldova şi +@J+ în Guntenia', marea proprietate av$nd înt$ietate faţă de mica

proprietate şi faţă de orăşeni2 iar reprezentarea sătenilor nici nu a mai fost luată în

considerare.>+ rima reforma a sistemului electoral a fost realizata de )lexandru oan

Cuza, care va promulga noua lege electorală, împreuna cu Btatutul (esvoltător

Convenţiunii de la aris, la =]1E iunie 1F>?. "le fuseseră aprobate anterior prin

plebiscitul din mai 1F>?.

Houa lege electorală prevedea ca alegătorii să fie primari şi direcţi. "rau

incluşi în categoria alegătorilor primari cei care plăteau un impozit de ?F de lei în

comunele rurale, cei ce plăteau un impozit de F@ sau 1@@ de lei în comunele urbane,

precum şi patentarii, p$nă la clasa a %-a inclusiv &art.+'. Cincizeci de alegatori primari

numeau un alegator direct.>=

"rau alegători direcţi cei ce aveau un venit de 1@@ de galbeni, indiferent de

provenienţă, venit ce se putea dovedi prin biletele de plată a impozitelor sau în altc#ip. uteau fi alegători direcţi, fără a !ustifica venitul de 1@@ de galbeni, preoţii,

profesorii academiilor şi colegiilor, doctorii şi licenţiaţii facultăţilor, avocaţii,

>1 D"*D"BC7, %lad, )storia rom;nilor$ De la origini p;nă &n 3ilele noastre,8umanitas, ;ucureşti, 1


35/61

inginerii, ar#itecţii, cei ce aveau diplome recunoscute de guvern sau erau conducătorii

unor instituţii, precum şi funcţionarii civili şi militari retraşi din serviciu care primeau

o pensie anuală de cel puţin =@@@ de lei. >? )legătorii din ambele categorii trebuiau să

aibă peste +E de ani. uteau fi aleşi în )dunare cetăţenii rom$ni care aveau =@ de ani

şi un venit de +@@ de galbeni.>E

B-a desfiinţat împărţirea alegătorilor pe colegii, cu precizarea că unii alegători

îşi exercitau drepturile în comunele urbane, iar alţii în comunele rurale &colegii de

oraşe şi colegii de !udeţe'. ) fost vorba de o simplificare, şi totodată, de o creştere

importantă a numărului de alegători, însa legea oferea posibilitatea organelor

administrative de a manipula rezultatul alegerilor.

(upă înlăturarea lui Cuza şi proclamarea ca domn a lui Carol , acesta va da

o Constituţie nouă, care a fost promulgata la =@ iunie 1F>> si a intrat în vigoare la 1

iulie 1F>> data publicării ei în Gonitorul *ficial &nr.1?+'. otrivit acesteia puterea

legislativă se exercita de către domn şi eprezentanţa naţională, formată din )dunarea

(eputaţilor şi Benat &titlul , cap.1'. (ispoziţiile privind componenţa şi alegerea

membrilor corpurilor legislative erau cuprinse în Constituţie şi în legea electorală,

promulgată în +F iulie 1F>> şi care reia şi detaliază prevederile constituţionale.

)dunarea (eputaţilor se compunea din deputaţi aleşi &art. EJ' iar în vederea

alegerii lor corpul electoral din fiecare !udeţ era împărţit în patru colegii &art. EF'.

3ăceau parte din primul colegiu de alegători aceia care aveau un venit funciar mai

mare de =@@ de galbeni &art. E+', primele două colegii asigur$nd >> de

deputaţi în cele == de districte, în timp ce colegiul al treilea alegea EF de deputaţi

&repartizaţi astfel ;ucureşti A >, aşi A ?, Craiova, Dalaţi, loieşti, 3ocşani, ;$rlad,

>? bidem.

>E)4":)H7, Deorge egimul electoral în om$nia0 în Anciclopedia 9om;niei,volumul , 7tatul , mprimeria Haţională, ;ucureşti, 1


36/61

;otoşani A c$te =, iteşti, ;acău, ;răila, oman, 6urnu Beverin A c$te +, iar celelalte

reşedinţe de !udeţ c$te unul'.

3ăceau parte din colegiul al patrulea toţi cei care plăteau un impozit c$t de mic

către stat şi nu se încadrau în nici unul din cele trei colegii, E@ de alegători din

colegiul patru alegeau un delegat, iar delegaţii îl alegeau pe deputat la reşedinţa

districtului” &art.>='. Colegiul al patrulea alegea c$te un deputat în fiecare !udeţ.

)stfel numărul total de deputaţi era de 1EJ.

entru a fi eligibili deputaţii trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii a' să fie

cetăţeni rom$ni, fie prin naştere, fie prin împăm$ntenire2 b' să se bucure de drepturile

politice şi civile2 c' să aibă peste +E de ani2 d' să aibă domiciliul în om$nia &art.>>'.

(eputaţii erau aleşi pe o perioada de ? ani &art.>J'.

Gembrii Benatului erau aleşi c$te doi în fiecare !udeţ, de către două colegii.

rimul era alcătuit din proprietarii de fonduri rurale cu un venit de cel puţin =@@ de

galbeni, iar din al doilea colegiu, cel al oraşelor de reşedinţă, făceau parte proprietarii

de imobile cu un venit de p$nă la =@@ de galbeni &art.>F'.

7niversităţile din ;ucureşti şi aşi trimiteau şi ele c$te un senator &art.J='.

"xistau si senatori de drept moştenitorul ma!or al tronului, precum şi mitropoliţii şi

episcopul &art.J>'. Condiţiile pentru a fi eligibil ca senator sunt asemănătoare celor de

la deputaţi, cu precizarea că aceştia trebuiau să aibă v$rsta peste ?@ de ani, şi să

realizeze un venit de cel puţin F@@ de galbeni &art.J?'. Gandatul senatorilor era de F

ani, ei înnoindu-se pe !umătate o data la ? ani &art.JF'. >>

4a += aprilie 1FJF este adoptată legea pentru interpretarea legii electorale din

1F>>, care aduce mai multe precizări. )stfel potrivit acesteia fac parte din colegiul ,

al oraşelor, toţi orăşenii care plătesc către stat o dare anuală de F@ de lei, dar nu şi cei

care au domiciliul în comunele rurale. Gai multe noutăţi sunt aduse de această lege în

ceea ce priveşte incompatibilităţile, listele electorale, introducerea cărţilor de alegător,modul de anunţare a candidaturilor etc.>J

În toamna lui 1FF+, omul politic liberal C.).osetti a lansat o campanie

publicistică în cotidianul om$nul0, preconiz$nd o lărgire importantă a electoratului

prin desfiinţarea celor două colegii pentru Benat şi a cele patru pentru )dunarea

>> G)GH), on, #onar+ia Constituţională &n 9om;nia$ Anciclopedie politică EF(( – EG'F, "ditura enciclopedică, ;ucureşti, +@@@, p. EE A E>.

>J dem p.EJ

=>


37/61

(eputaţilor, şi înlocuirea lor cu un singur colegiu, cel al ştiutorilor de carte, ceea ce ar

fi constituit un mare pas înainte spre sufragiul universal.

Gulţi oameni politici au considerat prematura o liberalizare at$t de radicală a

dreptului de vot faţă de stadiul de dezvoltare civică şi culturală a ma!orităţii

populaţiei. Însa procedura de revizuire a Constituţiei este pornită în şedinţa din ++

decembrie 1FF+, c$nd at$t )dunarea (eputaţilor, c$t si Benatul procedează, conform

articolului 1+< din Constituţie, la prima citire a declaraţiei de revizuire şi la adoptarea

ei. rin decretul nr. 1JF>, Carol a promulgat revizuirea Constituţiei, iar prin decretul

nr. 1JFF din F iunie 1FF? este promulgată şi noua lege electorală &1?@ de articole',

prin care se pune în aplicare noul sistem electoral. evizuirea privea, în primul, r$nd

extinderea dreptului de vot prin reducerea numărului colegiilor de la patru la trei

pentru alegerea )dunării (eputaţilor, prin contopirea colegiilor unu şi doi &art.EF'2

prin scăderea censului necesar pentru a avea drept de vot &art.E@, >1, >J, >F, >F

entru Benat, corpul electoral se împarte în fiecare !udeţ în două colegii. 3ac

parte din primul colegiu cei care au un venit funciar rural sau urban de cel puţin +@@@

de lei anual. Hu trebuiau să îndeplinească aceste condiţii de cens foştii şi actualii

preşedinţi sau vicepreşedinţi ai vreuneia dintre )dunările 4egislative, deputaţii şi

senatorii care făcuseră parte din două legislaturi, generalii şi coloneii, foştii miniştrisau reprezentanţi diplomatici ai ţării, membrii Curţilor de !udecată, cei care au o

diplomă de doctor sau de licenţiat şi care şi-au exercitat profesia şase ani, membrii

)cademiei om$ne. 3ac parte din colegiu toţi alegătorii direcţi din oraşe şi comune

rurale care au un venit funciar sau urban de la +@@@ de lei în !os p$nă la F@@, precum

şi comercianţii şi industriaşii care plătesc patentă. În total Benatul cuprindea 11+

>F 3*C 5H")H7, "leodor,Ș )storia constituţională a 9om;niei *EFHG:EGGE, 8umanitas, ;ucureşti, 1


38/61

membri aleşi.>> la c$teva zeci de mii de alegători, numărul acestora cresc$nd treptat,

mai ales după revizuirea Constituţiei din 1FF?. În 1F


39/61

)mbele articole revizuite trimiteau la o viitoare lege electorală, care trebuia de

asemenea să fie adoptată după principiile înscrise în articolul 1+F, alineatul ultim, din

Constituţie. )nticip$nd o lege generală electorală procedura votării, c$t şi compunerea

corpurilor legiuitoare au fost statornicite prin trei decrete-legi (ecretul-lege nr. =1@+

din 1? noiembrie 1+@ din

+? august 1+1 tot din +? august 1E', mandatul dur$nd ?

ani &art.>+', iar condiţiile de eligibilitate răm$n$nd cele din vec#ea Constituţie.

Benatul era alcătuit din senatori aleşi şi senatori de drept &art.>J'. Benatorii

putea fi aleşi de cetăţenii rom$ni de la v$rsta de ?@ de ani &art.>F'. )legerea

senatorilor se făcea de către cetăţenii cu drept de vot din circumscripţiile electorale

fixate prin lege, de către membrii consiliilor comunale şi !udeţene din fiecare !udeţ

&art.>


40/61

greco-catolici', capii confesiunilor recunoscute &cu peste +@@.@@@ de credincioşi',

preşedintele )cademiei om$ne &art.J?'. (urata mandatului este redusă la ? ani, iar

condiţiile pentru a fi ales se păstrează. JE

(upă adoptarea Constituţiei din +< martie 1


41/61

rin noua lege electorala s-a înlocuit principiul reprezentării proporţionale cu

cel al primei ma!oritare, în care repartizarea mandatelor se făcea într-un mod ingenios,

dar complicat.J<

)legerile pentru )dunarea (eputaţilor se desfăşurau astfel mai înt$i se

totalizau rezultatele alegerilor pe ţară şi se calcula procentul obţinut de fiecare grupare

politică. Druparea politică care obţinea cel mai mare procent, dar nu mai mic de ?@,

era declarată grupare ma!oritară, iar celelalte se numeau grupări minoritare &art.


42/61

* a doua critică vizează faptul că prin modul de repartizare a mandatelor se

încalcă principiul egalităţii votului deoarece prin prima ma!oritară se încalcă

principiul proporţionalităţii.

* altă constatare a lui )lexianu este aceea că legea electorală a creat în c#ip

legal partidele politice, deoarece nu mai dă dreptul sa candideze dec$t celor care sunt

înregimentaţi politic într-un partid, confund$nd totodată naţiunea cu partidele

politice.F1

Hu este mai puţin adevărat că această lege a introdus un cadru unitar de

desfăşurare a alegerilor la scara întregii ţări, ceea ce constituie în viziunea unor

cercetători un aspect pozitiv.

egimul electoral va fi sc#imbat radical în momentul instaurării monar#iei

autoritare a lui Carol al A lea. rin (ecretul regal nr. 1@?E din +J februarie 11'. entru )dunarea (eputaţilor durata mandatului era de >

an2 iar vec#ile condiţii pentru a fi ales se păstrează, adăug$ndu-se necesitatea de a

avea v$rsta de cel puţin =@ de ani.

Benatorii erau fie numiţi de rege, fie de drept, fie aleşi &art.>='. roporţia

dintre cei numiţi şi cei aleşi era de !umătate. Benatori de drept erau moştenitorul

tronului, principii din familia regală, patriar#ul, mitropoliţii şi episcopii, precum şi

capii confesiunilor recunoscute2 totodată, deveneau senatori de drept şi cei care erausenatori de drept la data promulgării Constituţiei. Conform acestor reglementări,

senatorii de drept putea fi numai deţinătorii unor înalte funcţii, în care bineînţeles erau

aleşi de puterea executivă, şi astfel răm$neau dependenţi de acesta, deoarece se

F1 entru comentariul afirmaţiilor lui )lexianu a se vedea "(), Cristian,nfluenţa sistemelor electorale asupra sistemului de partide în om$nia interbelică0în 7tudia Politica$ 9omanian Political 7cience 9evie5, vol. , no. 1, +@@+, p. =+ A ==.

F+ B6)H*G, oan, Deneza unui regim autoritar Constituţia din 1


43/61

prevedea în mod expres că pierdeau o dată cu funcţia deţinută şi mandatul de senator

de drept &art.>?'. Gandatul senatorilor dura < ani, ei reînnoindu-se cu o treime la

fiecare = ani.F=

)ceastă constituţie modifica caracterul votului acesta transform$ndu-se din

vot universal, direct, egal şi secret, în vot secret, obligatoriu şi exprimat prin scrutin

uninominal pe circumscripţii care să asigure reprezentarea felului de îndeletnicire a

alegătorilor. Be desc#ide astfel posibilitatea introducerii votului indirect, plural sau

capacitar. * inovaţie era acordarea dreptului de vot femeilor care aveau dreptul de a

participa la desemnarea deputaţilor, dar în ceea ce priveşte eligibilitatea nu se bucurau

de ea dec$t în cazul Benatului.F?

Înaltul (ecret regal nr. =@E1 din E septembrie 1


44/61

+? februarie 1


45/61

fi puse în discuţie, aceste evoluţii nefiind ameninţat de nici o problemă, putem spune

parafraz$nd ideea celebră a lui 3uVu9ama că pentru ma!oritatea cercetătorilor şi

politicienilor rom$ni în om$nia asistăm la sf$rşitul istoriei0, nici o altă evoluţie

nefiind imaginabilă.

)rticolul de faţă este divizat în două părţi principale o primă parte care îşi

propune să dea o imagine generală asupra conceptului de tranziţie0 şi a trăsăturilor

sale aşa cum reiese el din literatura de specialitate, dar şi o scurtă definire a

conceptului de consolidare democratică02 şi o a doua parte care plec$nd de la o serie

de probleme şi caveat”: uri prezente încă de la început în cadrul acestor procese, dar

şi în evoluţiile ulterioare încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra a ceea ce se

poate înt$mpla dacă considerăm formele democratice rezultate ca un dat imuabil şi

indestructibile, mai ales în contextul unor evoluţii recente precum resurgenţa

fenomenelor populiste şi crizele de tot felul economică, identitară, morală etc.

Înainte de a da o serie de definiţii ale conceptului de tranziţie0 şi a cauzelor

sale trebuie să precizăm că în ultimele două decenii studiul acestui fenomen a

dob$ndit o importanţă at$t de mare şi a ocupat un loc însemnat în studiile şi

cercetările specialiştilor în ştiinţe politice, mai ales al comparatiştilor, înc$t putem

vorbi c#iar de o nouă ştiinţă distinctă în cadrul ştiinţelor politice tranzitologie. În

opinia lui #ilippe Bc#mitter tranzitologia este ştiinţa care &şi propune să e?plice, şi

&n acelaşi timp să g+ide3e, trecerea de la un regim autoritar la unul democratic$

Tran3itologia ia naştere ca un amestec comple? de ştiinţă şi artă, du!lat de o

puternică preocupare pentru practica politică”$FQ

*biectul acestei noi ştiinţe nu este foarte bine definit. )stfel această ştiinţă se ocupă în

primul r$nd, aşa cum o dovedeşte şi numele său, de studiul proceselor de tranziţie.

Însă trebuie amintit că o mare parte din literatura tranzitologică nu se limitează doar la

analiza tranziţiilor ci şi a regimurilor politice anterioare, în special celenedemocratice, dar şi a direcţiei finale a acestui proces, este vorba de obţinerea unui

regim democratic, de aceea de cele mai multe ori se discută despre tran3iţie

democratică” deşi această alăturare conceptuală, cum vom vedea ulterior, deşi este

cel mai des înt$lnită, nu este unica variantă sau direcţie de evoluţie.FF

FJ Bc#mitter, 1


46/61

mportanţa acestei noi discipline este recunoscută de ma!oritatea autorilor pentru care

studiul tranziţiilor şi al proceselor de consolidare democratică a fost inovaţia

fundamentală a ştiinţelor politice încep$nd cu anii F@ ai secolului trecut. Btudiul

acestor fenomene a inaugurat un domeniu de studiu şi o serie de preocupări

academice care au acompaniat renaşterea ştiinţelor politice, care au dus la dezvoltarea

şi consolidarea studiilor comparative şi la profesionalizarea cercetătorilor

fenomenelor politice comparate.F<

rima analiză ştiinţifică a fenomenului tranziţiei a avut loc în a doua !umătate a

deceniului opt al secolului trecut, c$nd apare lucrarea celebră în ? volume

Transitions from .ut+oritarian 9ules” coordonată de Duillermo *T(onnell şi

#ilippe Bc#mitter în care se analizau experienţele de trecere la democraţie a "uropei

Geridionale şi a c$torva cazuri din )merica de Bud. )ici apare celebra definiţie

potrivit căreia Rnţelegem prin tran3iţie intervalul care se e?tinde &ntre un regim

politic şi altul$ Tran3iţiile sunt delimitate, pe de o parte, de &nceperea procesului de

disoluţie a regimului autoritar, şi pe de altă parte, de sta!ilirea unei forme oarecare

de democraţie, &ntoarcerea la un model autoritar sau de apariţia unei alternative

revoluţionare”$G@

)ici vedem accentul pus pe interval, pe durata temporală dintre începutul sf$rşitului0

pentru regimul autoritar anterior şi stabilirea unui nou regim politic. )cest concept de

interval, de durată, este greu de înţeles în spaţiul est-european şi mai ales în cel

rom$nesc, unde disoluţia regimului autoritar şi înlocuirea lui cu altceva s-a realizat în

decursul a c$teva zile sau c$teva ore. Hu trebuie uitat însă că la momentul apariţiei

acestei lucrări &1' modelele analizate erau cele din "uropa de Bud &Bpania, Drecia,

ortugalia' şi c$teva din )merica 4atină, unde trecerea de la un regim politic la altul

s-a făcut gradual &exemplul celebru este cel al ;raziliei unde putem spune că tranziţia

a început în 1


47/61

conceptuale şi se analizează experienţa statelor din "uropa Geridională, )merica

4atină şi "uropa Centrală şi *rientală. Cei doi autori consideră că procesul de

tranziţie este complet atunci c$nd s-a produs suficient consens în societate pentru a

se obţine un guvern ales, c$nd un guvern a!unge la putere ca rezultat al unor alegeri

libere şi universale, c$nd acest guvern deţine de facto autoritatea de a genera noi

politici şi c$nd puterile executivă, legislativă şi !udecătorească generate de noua

democraţie nu trebuie să împartă puterile cu alte corpuri de


48/61

există un singur factor cu valoare explicativă generală şi suficientă în ceea ce priveşte

fenomenul tranziţiei, şi ca atare există o serie de cauze multiple ale acestui proces


49/61

Însă, pentru rezeRorsVi, deşi factorul economic este important, unul dintre

elementele fundamentale ale tranziţiei şi ale consolidării democratice este factorul

internaţional. rezeRorsVi afirmă că cu c;t este mai mare cantitatea de democraţie

la nivel glo!al şi regional &ntr:un an, cu at;t este mai pro!a!il ca democraţia să

supravieţuiască &ntr:un anumit stat”$GF )vem aici de a face cu o altă faţetă a ceea ce

mulţi analişti au denumit „efectul !ulgărelui de 3ăpadă” unde influenţa organismelor

internaţionale şi a factorilor internaţionali este ma!oră.

)lţi autori, cum ar fi *T(onnell 9 Bc#mitter nu au dat mare importanţă

factorilor economici şi celor internaţionali, analizele lor centr$ndu-se pe actorii

politici interni şi pe alţi factori interni motivele pentru a iniţia tran3iţia derivă &n

mod fundamental din factorii interni”GG

4inz şi Btepan consideră ca factori fundamentali care influenţează tranziţiile

şi mai ales consolidarea democratică, o serie de J macro:varia!ile”/

- 1' statalitatea2

- +' tipul regimului nedemocratic anterior2

- =' bazele leders+ip:ului regimului anterior2

- ?' cine începe şi cine controlează tranziţia2

- E' influenţele internaţionale2

- >' economia politică a legitimităţii şi coerciţiei2

- J' contextul în care se realizează constituţia1@@.

În finalul acestei rapide treceri în revistă a posibilelor cauze ale tranziţiilor

democratice vom încerca să vedem o serie de explicaţii care au fost date pentru cazul

specific al spaţiului post-comunist al "uropei de "st, aşa cum au fost enunţate ele de

către 4eslie 8olmes în lucrarea sa fundamentală Post:Communism”, una dintre cele

mai complete şi mai bune lucrări pe această temă, în opinia noastră. )stfel potrivit lui8olmes printre cauzele fundamentale ale tranziţiilor în "uropa Centrală şi *rientală

se numără


50/61

- 1' incapacitatea, instabilitatea şi improvizaţiile demonstrate de Gi#ail

Dorbaciov şi ec#ipa sa, care au dus la prăbuşirea sistemelor birocratice, at$t în

7BB c$t şi a aliaţilor săi din "uropa Centrală şi *rientală2

- +' eşecul general din punct de vedere economic al acestor sisteme, manifestat

într-o reducere drastică a creşterii economice şi intr-un decala! în permanentă

creştere, în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare, în comparaţie cu ţările

capitaliste bogate2

- =' rolul forţelor de opoziţie, c#iar da

tranziție Și consolidare de

Documents