Tipologia şi clasificarea ştiinţei

1. Aspecte generale cu privire la criteriile clasificării ştiinţei2. Modele spirituale şi stilurile ştiinţelor3. Modalităţi de clasificarea ştiinţelor4. Clasificarea ştiinţelor umane

1. Aspecte generale cu privire la criteriile clasificării ştiinţei

A clasifica în epistemologie înseamnă a aranja o categorie de obiecte, fenomene, idei, persoane într-o anumită ordine, luîndu-se ca repere comune nişte/anumite criterii, care pot fi întîlnite în toate cazurile la care se face referinţă.

După unii autori (Jon Ulmo, Claudiu Bernand etc.), orice clasificare are un caracter sistematic într-un cît urmăreşte să distribuie un ansamblu de obiecte sau de idei în clase sau categorii, sistematic organizate şi ierarhizate.

Criteriile în clasificarea ştiinţelor sunt repere, norme sau reguli după care se stabilesc raporturile dintre diferite domenii ale cunoaşterii.În sensul acesta criteriile după care sunt clasificate ştiinţele admise de majoritatea specialiştilor sunt urmatoarele:

1. Criterii de formareSe referă la aspectul general al ştiinţei respective, modul ei de

organizare, limbajul utilizat, modalitatea de tratarea problemelor etc.2. Criterii obiectuale

Se referă la diferitele tipuri de ştiinţă luînd în consideraţie natura obiectului lor de cercetare care se manifestă prin obiecte concrete, materiale fizice aparţinînd realităţii externe, fenomene imateriale, subiective care aparţin fiinţei umane de natură spirituală; teme – produse ale intelectului cu caracter abstract speculativ.

3. Criterii de relaţii/de legaturăPrivesc legăturile sau raporturile existente în diferite domenii de

cunoaţtere ţtiinţifică.4. Criterii etiologice

Se referă în principal la natura cauzelor pe care le cercetează anumite ştiinţe.

5. Criterii metodologiceNe descriu pe de o parte atitudinea metodologică a cercetatorului faţă de

obiectul cercetării sale şi sistemul metodologic de cercetare propriu-zisă utilizat în scopul de a cunoaşte obiectul cercetării ştiinţifice respective.

6. Criteriile legate de scopÎn cadrul acestei categorii se ia în vedere direcţia de orientare a cercetării

ştiinţifice care se urmareşte a se obţine, a se finaliza prin cercetarea respectivă.

2. Modele spirituale şi stilurile ştiinţelor

În literatura de specialitate stilul trebuie înţeles ca expresia specifică proprie naturii spirituale a unei personae sau a unui grup care aparţin acelui model socio-cultural.

Cercetările asupra teoriei ştiinţei private din punct de vedere unele aspect psihologice, pedagogice şi filosofice, comparativ raportate la personalitatea cercetătorilor ştiinţifici ne permit să utilizăm în epistimologie termenul de stil în ştiinţa pentru aria cultural europeană sunt specific 2 modele de ştiinţă.

Modelul spiritului ştiinţific Occidental are un caracter deschis, expansiv, reprezentînd expresia unui model de gîndire, care cultivează progresul ca schimbare involuntivă. El reprezintă o gîndire de tip matematic care cultivă anumite forme prin adevărurile relative bazate pe cunoaşterea fenomenelor reale, care pot fi dovedite experimental sau exprimate logic.

Caracteristicile stilului ştiinţific Occidental sunt urmatoarele: Este analitic şi deschis Crează sisteme şi teorii ştiinţifice Reprezintă în planul cercetării

O activitate coerentă şi continuă este bazat pe modelul aristotelic de gîndire logică. Formează ipoteze pe care le demonstrează ajungînd în felul acesta la descoperirea şi cunoaşterea coluarului. La baza cunoaşterii ştiinţifice accidentale stă neliniştea spirituală, motor pentru care cercetătorul problematizează realitatea.

Spiritul ştiinţific oriental este conform modelului eliatic, gîndirea fiind orientată spre o mişcare circulară cu un caracter mai închis. Este un tip de gîndire discriptivă, ci analitică cultivînd enunţurile, fiind închis este un model de gîndire conservată care se bazează pe tradiţii căutînd pe primul plan adevărul absolut.

Caracteristici:1. Este inchis, circular, pleacă de la persoana ca subiect pentru a se întoarce

la ea.2. Este dialectic din perspectiva modelului de gîndire3. Este sintetic şi speculativ4. Refuză contradicţia5. Este bazat pe modelul platonic6. Este dominat de sentiment concentrînd în ea toate energiile7. Este conceptual cultivînd ideile prin care construieşte doctrine ştiinţifice

în calitate de răspunsuri la interogaţiile fiinţelor umane.Prezintă adevărul în sens ontologic raportînd la fiinţa umană. În sfera

spiritului ştiinţifico-oriental nu există contradicţii întrucît modalitatea de mobilizare a gîndirii este circulară şi revine periodic la origine.

3. Modalităţi de clasificarea ştiinţelor

În ceea ce priveşte modalitatea de clasificare a ştiinţilor după Gustav se pleacă de la anumite criterii pentru a evolua caracteristicile fiecărui domeniu de cunoaştere ştiinţifică.

În acest scop vom avea în vedere următoarele aspecte: Natura obiectului Metodologia Conţinutul ştiinţei respective Valoarea şi funcţia acesteia Atitudinea cercetătorului faţă de domeniul respectiv

Referitor la natura obiectului cercetării sunt puşi în faţa următoarelor eventualităţi:

Obiectul cercetării are un caracter concret, obiectiv, material, aparţinînd lumii fizice exterioare

Are un caracter imaterial subiectiv şi aparţine sferei umane Obiectul cunoaşterii nu există nici în lumea fizică naturală şi nici în sfera

subiectivăCeea ce priveşte metodologia poate fi de următoarele tipuri:

Metode empirice simple Metode experimentale de diferite forme şi grade de complexitate Metode de evaluare, prelucrare matematică sau statistică Metode filosofice de reflecţie Analiza semnificaţiilor din punct de vedere a matematicii statistice

Referitor la conţinutul ştiinţei respective aceasta poate fi teoretic sau de cercetare fundamentală, practic de aplicabilitate şi utilitate curentă, imediat.

În ceea ce priveşte valoarea şi funcţia pentru care se îndeplineşte domeniul ştiinţific avem 3 tipuri de ştiinţe:

Teoretice Practice Didactice

Referitor la atitudinea cercetării faţă de obiectul şi domeniul ştiinţei respective cunoaştem existenţa următorilor cercetători:

Interesaţi de ştiinţele pozitive Interesaţi cu ştiinţele umane Interesaţi sau înclinaţi către speculaţia filosofică

4. Clasificarea ştiinţelor umane

Din cele prezentate anterior rezultă că orice încercare de clasificare a stiinţelor nu reprezintă numai un sistem ordonat al cunoştinţelor, ci este şi expresia „modelelor de gândire”, a „atitudinilor mintale” faţă de obiectele realităţii, exprimate în idei teoretice. Orice clasificare reprezintă un punct de vedere la care s-a ajuns în momentul respectiv. Ne vom referi în cele ce urmează la sistematizarea cunoştinţelor în domeniul ştiinţelor în general, dar în special la „ştiinţele umane”.

Din mulţimea modelelor de clasificare a ştiinţelor se desprind două direcţii principale. O direcţie care vizează clasificarea sau sistematizarea cunoştinţelor umane plecând de la „fiinţa raţională", mai exact de la ..atitudinea" acesteia sau „modalitatea de înţelegere" a obiectului cunoaşterii sale. Aceasta este sistematica sau clasificarea ştiinţelor pe care o propune şi o susţine J. Maritaim plecând de la filosoful Sfântului Toma d'Aquino. Cea de-a doua clasificare a ştiinţelor este cea propusă de J. Piaget: ea are un caracter predominant epistemologic şi se întemeiază pe natura obiceiului şi a conţinutului tematic al cunoştinţelor ştiinţifice din domeniile respective. Vom prezenta în continuare fiecare dintre aceste sisteme de ..clasificare", veritabile ..modele doctrinare" ale interpretării ştiinţelor.

1 . Clasificarea lui J. Mărita inPentru J. Maritain, ştiinţele sunt rezultatul cunoaşterii lumii de

către „fiinţa raţiunii". Elementul central al cunoaşterii este. în mod firesc, fiinţa raţiunii, reprezentată de persoana cugetătoare. Ea se află într-un raport de „cunoaştere" cu lumea, cu „obiectele" acesteia, reprezentând inteligibilul, în sensul acesta. J. Maritain distinge trei registre ale „umanului inteligibil", aşa cum se poate vedea mai jos:

Aceste trei „registre" preluate din îîlosofa tomistă suni următoarele:

umanul raţiunii „sensibile" sau al lumii empirice, al obiectelor materiale, fizice ;

umanul inteligibil sau „transsensibil" al realităţii simbolice care înlocuieşte obiectele fizice cu conceptele raţiunii:

umanul realităţii „metafizice" sau cel al spiritului pur. „suprasensibil".

Cele trei ,,registre ale lumii" tomiste corespund celor trei domenii de cunoaştere aristotelică, şi anume:

fizica: universul principiilor şi al legilor naturii sensibile şi mobile reprezintă ştiinţa empirică

matematica : universul cantităţilor ca atare reprezentând ştiinţele umane ;

metafizica: universul fiinţei ca fiinţa pura şi ai obiectelor inteligibile care nu implică în mod obligatoriu materia ca pe o condiţie de realizare a lor. reprezentând filosofia.

Este evident că aceste „domenii de cunoaştere" nu sunt rezultatul acţiunii „gândirii" asupra „obiectelor", al modului în care „raţiunea alege şi clasifică, potrivit cu tendinţele şi aptitudinile sale, „realitatea” şi „conţinuturile" acesteia.

Aşa cum se poate vedea, spiritul cunoscător se apleacă nu numai asupra „obiectelor reale" din exterior, capabile să existe indiferent de acesta: el dispune de capacitatea de a construi „imagini" şi „obiecte" ale gândirii ce nu pot exista decât în interiorul spiritului, ai intelectului cunoscător, respectiv „fiinţe ale raţiunii". Acestea din urmă nu mai sunt „lucruri" (obiecte reale) ale realităţii externe. Deşi nu există în exterior, în afara intelectului, ele sunt totuşi tratate de acesta ca şi când ar fi lucruri.

2. Clasificarea lui J. PiagetClasificarea lui J. Piaget are în vedere natura obiectului

cunoaşterii, relaţiile care se stabilesc între teorie şi experienţă. Totalitatea cunoştinţelor se constituie în patru mar i ansambluri cu u configuraţie structurală specifică şi cu legile lor stricte. în sensul acesta. J. Piaget. în domeniul ştiinţelor umane, delimitează următoarele clase de ştiinţe:

a) ştiinţele nomotetice sunt disciplinele care caută să stabilească legi privind relaţiile cantitative, relativ constante şi experimentabile. într-o formulare matematică, exprimate prinir-un limbaj mai mult sau mai puţin formalizat logic. în această categorie de ştiinţe sunt cuprinse următoarele discipline particulare:

psihologia ştiinţifică;sociologia;etnologia;lingvistica;economia:demografia.Fiecare dintre aceste discipline presupune cercetări asupra unor

fenomene ce se desfăşoară diacronic sau. altfel spus. istoric.b) ştiinţele istorice sunt disciplinele al căror obiect constă in a

reconstitui într-o formă inteligibilă şi coerentă manifestările vietii sociale în sens cronologic. Interesul este centrat aici asupra vieţii sociale, a evoluţiei ideilor şi operelor ştiinţifice, literare, artistice, filosofice, asupra religiilor, instituţiilor, schimburilor economice etc.:

c)ştiinţele juridice ocupă o poziţie specială. întrucât dreptul constituie un sistem de norme ale căror principii şi relaţii se

deosebesc de legile ştiinţelor nomotetice. Specific unei norme este să prescrie un număr de obligaţii şi atribuţii pe care individul trebuie să le respecte, violarea lor atrăgând sancţiuni. Spre deosebire de norme, legile naturale se întemeiază pe un determinism cauzal, şi nu pe principii juridice :

d)disciplinele filosofice urmăresc să realizeze o coordonare generală a valorilor umane, altfel spus. o anumită „concepţie despre lume") filosofía depăşeşte ştiinţele pozitive, dar şi pe cele umane, situându-se deasupra lor, dar concomitent articulându-se conceptual cu ele. Acest aspect rezultă din aplicarea filosofici ca metodă de interpretare în diversele ramuri sau discipline ştiinţifice.

Putem afirma că orice domeniu de cercetare ştiinţifică reprezintă un raport: raportul dintre „persoana cercetătorului" şi „obiectul cercetării". Rezultatul acestui raport îl constituie „cunoaşterea ştiinţifică".