the doctors promoters of culture 05 20.pdf · sărmani, munthe iubea animalele ale căror drepturi...
TRANSCRIPT
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
154 Section: Social Sciences
THE DOCTORS – PROMOTERS OF CULTURE
Mirela Radu Lecturer, PhD, „Titu Maiorescu” University of Bucharest
Abstract:Bringing innovative ideas in different fields, physicians have greatly influenced the history of mankind. For example, William Osler introduced for the first time the idea of clinical clerkship, a
hands-on practice of medical students on the ward patients. In the paper Books and Men, Osler
emphasised the need for practical knowledge to be implemented in medical school. But his interest spread beyong medicine and streched towards literature by gathering books on the history of
medicine. These books formed, after his death, the library named after him. He wrote himself an
extensive work that joined both medical knowledge and the art of writing: The Principles and Practice of Medicine. The other physician to whom the article hereinafter devotes lines is Axel Munthe. Not
only that he practised medicine but he became a famous novelist after he published The Story of San
Michele, an excellent autobiographic book.
Keywords:paradigm, idealism, psychology, empirical, intellectual
Iubitor de cărţi rare, autor de proză şi istoric, medicul de origine canadiană Sir
William Osler (1849-1919) a fost şi fondatorul Societăţii de Istorie a Medicinii ceea ce
dovedeşte, o data ȋn plus, interesul pe care acesta l-a purtat nu doar cunoaşterii medicale ci şi
ştiinţelor umaniste conexe. Stră-stră bunicul său fusese atât medic cât şi scriitor, probabil de la
acesta moştenind dragostea pentru ambele. Cel care avea să-i schimbe cursul vieţii şi al
carierei, teologul şi medicul James Bovell, cu care de altfel a şi locuit o vreme, dar care i-a şi
deschis apetitul pentru studiul atât ştiinţific cât şi al literaturii. Ȋn 1885, Osler este unul dintre
cei care au pus bazele Asociaţiei Americane a Medicilor iar pentru contribuţia sa ȋn domeniul
medical avea să primească cu opt ani ȋnainte de a trece ȋn nefiinţă titlul de baronet. Una dintre
idei sale inovatoare care rămân aplicabile şi ȋn ziua de astăzi este cea de rezidenţiat, care oferă
studenţilor posibilitatea nu doar de a se specializa ȋntr-o anumită ramură a medicinii dar şi de
a avea contact direct cu pacient ȋn scopul ȋnsuşii practice a cunoştinţelor teoretice obţinute.
Chiar dacă Osler nu a venit cu invenţii acre să uimească lumea medicală, el a avut
capacitatea de a schimba paradigma ȋn care meseria sa era privită. ―Much more than a
physician, Osler was a literate, inspiring, humanistic science. His essays and addresses about
the medical life past, present, and future were widely read and appreciated for their blending
of scientific and literary knowledge with high idealism and sensible advice about getting on
with the daily grind.‖1
Axel Munthe (1857-1949), dincolo de faptul că era un om de cultură (cunoştea cinci
limbi străine), a fost şi practicant al medicinii şi psihiatriei. Spirit generos, medicul de origine
suedeză a practicat medicina ȋn Franţa şi Italia, unde nu s-a dat ȋn lături de la interveni
medical ȋn vremuri de restrişte: război şi epidemia de holeră. Milostiv nu doar cu oamenii
sărmani, Munthe iubea animalele ale căror drepturi le-a apărat cu tărie dar cărora le-a contruit
şi adăposturi. El ȋnsuşi avea ca animale de companie specii dintre cele mai diferite printre care
o maimuţă şi o bufniţă. După ce Cartea de la San Michele a văzut lumina tiparului, Mussolini,
citind pasajul ȋn care medicul suedez se arăta indignat de obiceiul celor din insula Capri de a
1 Michael Bliss, Prefaţă la William Osler A Life in Medicine, Oxford University Press, USA, 1999, p. X
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
155 Section: Social Sciences
ucide păsările migratoare, a interzis prin lege ca acestea să mai fie vânate. Acest fapt, modul
ȋn care rândurile de memorialistică au putut influenţa chiar decizia unui om de stat cu atâta
influenţă, l-a determinat pe dramaturgul român Mihail Sebastian să considere cartea
revelatoare asupra felului ȋn care cuvântul scris-chiar şi al unui medic şi literat diletant-poate
schimba ceva ȋn lume, că o opera poate lega doi oameni care sunt radicali opuşi: ―Toată
istoria asta pentru că un om, un poet, le-a iubit [păsările] şi pentru că un alt om, care era
dictator, a ȋnţeles.‖2
Profesionalismul şi dedicarea sa au fost răsplătite prin numirea ȋn funcţia de medic al
familiei regale din Suedia. Ȋn San Michele, unde şi-a petrecut mult din viaţă, Munthe a
construit Mount Barbarossa, un adăpost pentru păsări. Ȋn timpul primei conflagraţii mondiale,
suedezul şi-a adus contribuţia medicală lucrând ȋn Crucea Roşie britanică. Cu totul inedită
este aplecarea sa pentru hipnoză pe care o recomanda ca substitute eficient al medicamentaţiei
convenţionale. La 30 de ani, Munthe semna articole ȋn ziarul Stockholms Dagblad, ȋn care
relata evenimentele trăite ȋn petrecute ȋn Napoli ȋn timpul epidemiei de holeră care izbucnise
ȋn 1884. Cauza acestei contaminări era igiena precară şi canalizarea proastă a oraşului. Ȋn
respectiva epidemie şi-au pierdut viaţa peste 14.000 de oameni. Guvernul italian, deposit de
situaţie dar şi cu un sistem politic bazat pe corupţie a aplicat măsura arderii sulfului ȋn
suburbia pentru a curăţa aerul dar ceea ce a ȋnfuriat nevoiaşii a fost modul ȋn care familiile
celor decedaţi erau internate forţat şi lăsate să moară la rândul lor. Momentele de teroare sunt
redate de Munthe şi ȋn memorialistica sa: ―oamenii începură a cădea în stradă ca loviţi de
trăsnet şi erau ridicaţi de poliţie care-i ducea la spitalul holericilor, unde mureau în cîteva
ore.‖3 Medicul ȋşi povesteşte şi aventura laponă unde ajunge să cunoască ȋndeaproape nu doar
sufletul localnicilor ci şi leacurile pe aceştia şi le administrau empiric pentru a se tămădui de
boli.
Prima dată publicată ȋn 1898, Vagaries (ȋn limba română tradusă O carte de demult
despre oameni şi animale) avea să primească adăugiri din partea autorului până ȋn 1930,
ultima data când a fost reeditată. Experienţele trăite ȋn timpul primului război mondial aveau
să-l inspire ȋn scrierea unui roman, Red Cross, Iron Cross (1916). Dar cea mai cunoscută
opera a sa este una de călătorii, autobiografică, Cartea de la San Michele, scrisă la ȋndemnul
lui Henry James ca leac pentru insomnia şi care este presărată cu ornamentaţii tipografice dar
care reuneşte şi pagini dedicate unor personalităţi pe care autorul le-a cunoscut ȋndeaproape:
Louis Pasteur, Guy de Maupassant şi chirurgul francez Paul Jules Tillaux căruia ȋi admira
dedicaţia: ―era ca un tată pentru toţi bolnavii şi cu cît păreau mai săraci, cu atît părea a se
interesa şi mai mult să fie bine trataţi.‖4 Ȋn legătură cu cel căruia i-a purtat o stimă deosebită,
Charcot, Munthe nu se sfieşte să ȋşi declare admiraţia pentru capacităţile de diagnostician:
―era pur şi simplu extraordinar cu cîtă precizie pătrundea pînă la rădăcina răului, adesea
aruncînclu-şi doar o singură dată, aparent şi superficial, privirea-i rece, vulturească, asupra
bolnavului, în ultimii ani ai vieţii poate că se bazase prea mult pe ochiul lui, examinarea
bolnavilor era deseori din cale afară de rapidă şi superficială.‖5 De scriitorul Mauapassant l-au
legat lungile discuţii, ambii fiind pasionaţi de psihologie ―la nesfîrşit despre hipnotism şi tot
soiul de tulburări mintale.‖6
Adept al hipnotismului ale cărei teorie o deprinsese de la Charcot, Munthe o aplica cât
de des putea: ―n-am fost niciodată propriu-zis un hipnotizator, ci medic de boli nervoase silit
2 Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri, ȋn Cuvântul, an VIII,, nr. 2758, 24 dec. 1932 3 Axel Munthe, Cartea de la San Michele, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969, p. 134 4 Idem, p. 232 5 Idem, p. 230 6 Idem, p. 239
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
156 Section: Social Sciences
să întrebuinţez mijlocul acesta cînd celelalte remedii se dovedeau nefolositoare, am obţinut
adesea rezultate minunate cu aceasta metodă de a vindeca, încă neînţeleasă.‖7
Cu toate acestea, medicul a respins etichetarea cărţii drept memorialistică de practician
al medicinii: ―Să-i spui acestei cărţi Memoriile unui medic, cum au făcut unii cronicari, mi se
pare şi mai puţin potrivit. Simplitatea-i plină de exuberanţă, francheţa-i fără de jenă, chiar
tonul lucid nu se potrivesc de loc cu unsubtitlu atît de pompos. Se înţelege că un om al
medicinei are dreptul, ca orice altă fiinţă omenească, să rîdă de el însuşi din cînd în când ca
să-şi remonteze moralul, ba poate chiar să rîdă şi de colegi dacă-i dă mîna să rişte, dar n-are
nici un drept să rîdă de bolnavii lui. Să verse lacrimi împreună cu dînşii este încă şi mai rău;
un doctor ce se vaită aşa e un prost doctor. De altfel, un vechi medic trebuie să cugete de două
ori înaintede a se aşeza în jilţ pentru a-şi scrie memoriile. Mai bine-i să păstreze pentru el ceea
ce a văzut despre Viaţă şi Moarte. Mai bine să nu-şi scrie de loc memoriile, să-i lase pe morţi
în pace şi pe vii cu iluziile lor.‖8 Nu lipsit de autoironie, Munthe ȋşi recunoştea lipsa de talent
literar: ―Dat fiind că o viaţă întreagămi-am concentrat toate eforturile literare ca să scriu
reţete, este puţin probabil să încerc aşa de tîrziu a scrie nuvele senzaţionale. Bine-ar fi fosts ă
mă fi gîndit la asta mai devreme; n-aş fi ajuns acolo unde sînt astăzi!‖9
Fire iscoditoare, de intelectual, Munthe nu avea să uite anii studenţiei medicale pline
de agitaţie şi trudă raţională dar toată această osteneală avea să ȋi folosească ȋn viitorul său de
practicant al medicinii: ―Dimineţi în sălile de la Salpetriere, Hotel Dieu şi La Pitie, umblînd
de la un pat la altul pentru a citi capitol după capitol din cartea suferinţei omeneşti, scrisă cu
lacrimi şi sânge. După-amiezi în sălile de disecţie şi în amfiteatrele Şcolii de Medicină ori în
laboratoarele Institutului Pasteur, observînd la microscop cu ochi plini de uimire tainele lumii
nevăzute, fiinţele infinit de mici care sînt arbitrii vieţii şi morţii omului. Nopţi de veghe în
Hotel de l'Avenir, preţioase nopţi de trudă pentru a putea stăpîni cruda realitate, simptomele
clasice ale dezechilibrului şi ale bolilor căutate şi cercetate cu de-amănuntul de observatori ai
tuturor ţărilor, muncă atît de necesară şi atît de neîndestulătoare pentru formarea unui medic.
Muncă, muncă, muncă!‖10
Munthe i-a purtat o mare admiraţie neurologului Charcot care, la
rându-I ȋl aprecia. Din frică de a nu dezamăgi, Munthe depunea eforturi enorme pentru a nu
decepţiona pe cel pe care ȋl venera profesional. Ȋncordarea de voinţă care i-a acompaniat anii
de formare ȋn chirurgie avea să ii descrie cu nostalgie: ‖plămînii îmi erau plini de aerul viciat
al sălilor de spital şi ale amfiteatrelor (…) învăţasem a cunoaşte structura acelei miraculoase
maşinării care-i trupul omenesc, armonioasa funcţionare a rotiţelor şi angrenajelor lui în stare
de sănătate, stricăciunile din timpul boalei; în sfîrşit, prăbuşirea lui în moarte. Mă
familiarizasem cu cele mai multe dintre maladiile care ţintuiesc suferinzii pe paturile
spitalelor.‖11
Dar regretul pe care ȋl simţea cu adevărat era că, de multe ori, pierdea ȋn lupta cu
Thanatos: ―învăţasem să mînuiesc armele ascuţite ale chirurgiei spre a lupta cu arme mai
egale împotriva neînduratei Duşmance care, cu coasa în mîni, colinda prin toate sălile
spitalului, veşnic gata să lovească, veşnic prezentă la orice oră din zi şi din noapte. (…) Am
început a-mi da seama că avea partea Ei de muncă tot aşa cum o aveam eu pe a mea, misiunea
Ei deîndeplinit ca şi mine, că la urma urmei eram camarazi; ca atunci cînd bătălia pentru viaţa
unui om lua sfîrşit şi Ea cîştiga, era mult mai bine să ne privim fără de teamă drept în ochi şi
să fim prieteni. (…) Ea era singura care citise ultimul capitol ce lipsea din tratatele mele de
7 Idem, p. 254 8 Idem, pp. 10-11 9 Idem , p.12 10 Idem, pp. 33-34 11 Idem, p. 35
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
157 Section: Social Sciences
medicină, în care totul se explică, unde se găsesc soluţiile tuturor enigmelor şi sînt date
răspunsuri tuturor întrebărilor!‖12
Neputând, totuşi, ȋndura suferinţa umană din ultimele clipe, medicul Munthe ȋncerca
să mai aline ultimele chinuri ale pacienţilor oferindu-le eliberatoarea morfină: ―Nu era oare
misiunea mea de a-i ajuta să moară pe cei pe care nu-i mai puteam ajuta să trăiască?‖ cu toate
că maicile Saint Vincent de Paul nu erau de acord cu aceasta: ―Călugăriţa cea bătrînă îmi
spusese că săvîrşeam un păcat teribil, că Atotputernicul în nestrămutata-i înţelepciune hotărîse
să fie astfel şi cu cît te făcea să suferi mai mult în ceasul morţii, cu atît avea să fie mai iertător
în Ziua Judecăţii-de-Apoi.‖13
Cu toate că, iniţial, chirurgul a refuzat eronata caracterizarea a cărţii sale drept
memorialistică de medic, de multe ori face trimitere la experienţa practicii medicale pe care a
trăit-o, ajungând astfel să scrie un roman ȋn pură descendenţă proustiană, diegeza acestuia
fiind narată ȋn mod natural şi subiectiv cu aparenţa de ȋnsemnări mărturisind sentimente
profunde pe care autorul le-a avut. Este şi normal, atâta timp cât a profesat această nobilă
profesie să facă dese trimiteri la evenimente care l-au marcat ȋn acest plan. Un exemplu este
acela ȋn care, după deschiderea cabinetului din Paris, ajunge să fie sacadat de pacintele, ȋn
special femei aparţinând clasei ȋnstărite, cărora trebuie să le ofere explicaţii nerealiste pentru
boli ȋnchipuite: ―Curînd se văzu limpede că apendicita era pe ducă şi că trebuia scornită o
nouă boală care să satisfacă cererea generală. Facultatea se arătă la înălţime şi o nouă maladie
a fost lansată pe piaţă, un cuvînt nou a fost scos, o adevărată comoară: Colita.‖14
Urât
compromis, dar medicul trebuia să ȋşi păstreze pacienţii ipohondrici din motive financiare.
Deşi se pregătise pentru a practica chirurgia, nu a făcut-o fiind de fapt medic internist:
―Mi-au trebuit doi ani ca să-mi dau seama că n-aveam stofă de chirurg (…). Deşi treceam
drept un neurolog, făceam tot ce se poate cere de la un medic, chiar şi obstetrică. (…) ‖15
Cu
toate că era conştient de reuşitele profesionale care se cuantificau ȋn numărul mare de pacienţi
care ȋi solicitau ajutorul, Munthe ȋşi dădea seama de mediocritatea serviciilor pe care le presta
clientelor ȋnstărite şi de faptul că totul se reducea la imagine ape care o proiecta acestora: ―Nu
eram un medic bun; îmi făcusem studiile prea în pripă, practica de spital fusese prea scurtă,
dar nu exista nici o îndoială că eram un medic de mare succes. Care-fi secretul reuşitei? Să
inspiri încredere.‖16
Cu câtă sinceritate lasă rândurile medicului să se ȋntrevadă nu doar
propriile cusururi dar şi patimile societăţii filistine franceze. Regretul pe care ȋl resimte
Munthe, peste ani, privind retrospectiv, este acela de a nu fi practicat medicina ȋn folosul
sărmanilor. I-a fost frică de a nu ȋnceta să existe etic ȋnainte de dispariţia fizică ―Ȋn cazurile
de longevitate, moartea morală precede cu mult moartea fizică.‖17
O carte de demult despre oameni şi animale este tot o carte de memorialistică care
brodează pe aceeaşi linie impusă de precedent lucrare. Munthe ȋşi reiterează marea sa pasiune
pentru animale dar şi frânturi din ȋntâmplările care l-au legat de prietenii, confraţii sau
pacienţii săi: ― Din vieaţa-i tumultuoasă şi bogată in peripeţii, doctorul Axel Munthe
desprinde la întâmplare, fără prealabilă selectare, dar expressive şi luminoase crâmpeie
donându-le lumii, drept reconfortante mărturii ale unui chinuit suflet, îndrăgostit de natură şi
animale, vindicător al celor mari, avuţi, dar prieten al celor umili, săraci. Este experienţa unei
vieţi care se scutură şi lasă să cadă, ca hrană oamenilor, tot ce ea a avut mai bun, mai uman.
Este o vieaţă ce s'a cheltuit împrăştiată fără precupeţire şi rezerve pentru oameni, pentru
12
Idem , pp. 36-37 13 Idem, p. 37 14 Idem , p. 47 15 Idem , p. 55 16 Ibidem 17 Romulus Dianu, Medicii ȋn artă (2), ȋn Academia Bârlădenă, An XXII, nr. 2(59), iunie 2015, p. 47
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
158 Section: Social Sciences
binele şi salvarea lor. Dar s'a dăruit cu egală prietenie animalelor, iubindu-le deopotrivă, ba
poate mai mult decât pe oameni. ―18
Lucrarea a fost elaborată în perioada de sustenabilitate a proiectului cu titlul “Studii doctorale
și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență,
competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată
românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul a fost
cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni!
BIBLIOGRAPHY
Bliss, Michael Prefaţă la William Osler A Life in Medicine, Oxford University Press, USA,
1999
Dianu, Romulus Medicii ȋn artă (2), ȋn Academia Bârlădenă, An XXII, nr. 2(59), iunie 2015
I.C.N., Recenzie la O carte de demult, ȋn Blajul, Anul II, nr. 5-7 iunie-iulie 1935
Munthe, Axel Cartea de la San Michele, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti,
1969
Sebastian, Mihail Păsările zboară spre Capri, ȋn Cuvântul, an VIII,, nr. 2758, 24 dec. 1932
18 I.C.N., Recenzie la O carte de demult, ȋn Blajul, Anul II, nr. 5-7 iunie-iulie 1935, p. 357