Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

539

Section: Literature

THE BEGINING HARMONY OF PRIMORDIAL COUPLE IN ``THE SNAKE``

Gavril Vasile Băban PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca - Baia Mare Northern University

Center

Abstract:The "Serpent" / „Șarpeleŗ novel, about which Eliade confessed that it is the only book

he wrote without any plans, reveals the archaic myths of cosmogony, the fantastic dream of

exiting under the patronage of time, and the effects of penetration into a parallel reality, one in which the typical human benefits are abandoned. Thus, ordinary, seemingly banal occurrences

mingle in a natural way with the fantastic, miraculous situations that support Eliade's theority,

according to which the sacred exists everywhere around us, being integrated in the profane, in

things seemingly irrelevant. In this context, protagonists Andronic and Dorina represent the pretext for exploring new ways to recover mythical love into a modern society in which

technology replaces the mystery.

Keywords: primordial couple, paradise, magic, appearance, scare.

„Saphroŗ, reprezentarea concretă a tentației, conform referatului biblic din

perspectiva creaționistă specificată în Biblie, apare ca un șarpe zburător, analogic

serafimilor, ființelor angelice, supranaturale care au intervenit în armonia relațiilor

interumane, respectiv a cuplului paradisiac.

Despre M. Eliade și romanul „Şarpeleŗ1 știm că este singura carte pe care a scris-o

fără nici un plan; fiecare idee dând naştere alteia, naraţiunea curgând astfel de la sine,

potrivit confesiunii autorului.

Filosofia buddhistă abordează tema iubirii spiritualizate prin care se reface armonia

cosmică. Ca argument avem cuvintele lui Hildegard (La ţigănci) „Toţi visăm, aşa începe,

ca într-un visŗ, care exprimă, plecând de la concepţia romantică a realităţii ca vis şi a

visului ca realitate, ideea dragostei ca singura metoda de trăire a Absolutului, în sensul că,

dacă Gavrilescu nu a reuşit acest lucru prin artă, Hildegard îi salvează spiritul în imaginea

simbolică a iubirii.

În această operă, „Șarpeleŗ, sunt dezvoltate miturile arhaice ale cosmogoniei, visul2

fantastic al ieşirii de sub patronajul timpului şi pătrunderea într-o realitate paralelă, în care

sunt uitate convenienţele şi gândirea îngustă tipic umană; întâmplările obişnuite, aparent

banale se amestecă într-un mod cât se poate de natural cu situaţiile fantastice,

miraculoase. Mircea Eliade creează un fantastic deosebit, în care sunt create „o serie de

universuri paralele cu lumea noastră cotidiană.ŗ3 Toate acestea vin să susţină teroia lui

Eliade, conform căreia sacrul există pretudindeni în jurul nostru, doar că este camuflat în

profan, în lucruri aparent fără importanţă.

Apele4 sunt în mod evident un simbol al materiei prime şi al regenerării. Insula,

motivul central al romanului, poate fi comparată cu insula lui Euthanasius din „Cezaraŗ

eminesciană sau cu Nirvana lui Buddha. Apele care înconjoară insula lui Euthanasius sunt

1Pompiliu Constantinescu, Șarpele, în revista Vremea, anul X, nr. 490, 1937, reprodus în Scrieri, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967.

2Gaston Bachelard, Apa şi visele. Eseu despre imaginația materiei, Ed. Univers, București, 1997, pag. 38. 3Gheorghe Glodeanu, Fascinaţia ficţiunii. Incursiuni în literatura interbelică şi contemporană, Ed. Libra, Bucureşti, 2006, pag. 43. 4Gaston Bachelard, Apa şi visele. Eseu despre imaginația materiei, Ed. Univers, București, 1997, pag. 38.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

540

Section: Literature

ape fertile, simbol al feminităţii şi al maternităţii. Bachelard clasifică apele în două

categorii: ape feminine şi ape grele, încărcate de reflexe şi umbre. Dar în cazul de faţă

recunoaştem unul din motivele mitului cosmogonic românesc reprezentat de apele

primordiale generatoare, frecvent ilustrat în literatura indiană, cufundarea în ape având un

sens mitic profund.

Grupul plecat în excursie la mănăstire, prezentat în „Şarpeleŗ5, ajunge să participe la

o practică magică. Prin exorcizarea şarpelui de către enigmaticul Andronic, eroii trăiesc

sub efectul unei vrăji malefice.

Personajul central, Andronic, este construit după moda secolului XX care aduce

în prim-plan imaginea unei civilizaţii industriale în plină expansiune. Astfel, Andronic

este tânăr, sportive, energic şi plin de vigoare.

Chiar şi profesia lui Sergiu Andronic este una modernă, ce vine în întâmpinarea

noilor tendinţe. Prin fascinaţia erotică pe care o exercită asupra femeilor se poate vorbi de

o suprapunere om-şarpe. Vraja lui Sergiu se manifestă în mod gradat, culimnând cu

invocarea reptile. Pentru Sergiu, zborul nu reprezintă doar o ocupaţie, ci constituie

posibilitatea de a transcede natura umană : „Simţi că nu începi să trăieşti decât sus…ŗ.

Simbolistica zborului trimite la filosofia indiană şi anume la zborul lui Buddha căte

misterioasele „Insule albeŗ.

Personajul principal impresionează din ce în ce mai tare pe însoţitorii săi. Aceştia

sunt captivaţi de Andronic într-un mod involuntar şi inexplicabil. Fascinaţia pe care

Sergiu o manifestă asupra celorlalţi creşte în mod gradat, de la jocul din pădure la

exorcizarea reptilei şi la seducţia fetei. Jocul pe care Andronic îl iniţiază se desfăşoară sub

imperiul timpului care trece în mod ireversibil: „ştii, e un fel de cursă prin pădure… Dar

nu trebuie să-ţi fie frică, şi iarăşi trebuie să nu te împiedici, să nu cazi. Altminteri trece

minutul…ŗ.

Având conştiinţa ludicului, omul se schimbă, pătrunzând într-o nouă realitate.

Aşadar, timidul inginer Stamate manifestă o atitudine îndrăzneaţă faţă de Lina, o femeie

măritată, dar pe care nu o mai apasă constrângerile sociale. Jocul restaurează existenţa,

dar totul rămâne sub acţiunea timpului şi se subordonează unei ordini dictate de ceas.

Aşa-zisul joc nu se desfăşoară în mod întâmplător în pădure, pentru că pădurea este

un spaţiu privilegiat, labirintic în care fiecare potecă pare a fi o promisiune tentantă6.

Odată ajunşi în camera lor de la mănăstire, turiştii trăiesc punctul cel mai intens al

fascinaţiei pe care Andronic o are asupra lor, urmărind, pe de-o parte fără să creadă, pe

de-o parte temându-se de ceea ce văd, invocarea şarpelui şi dialogul dintre şarpe şi

Andronic. Acest act este declanşatorul evenimentelor de după. Dorina, prin intermediul

visului, pătrunde într-o lume care se conturează undeva în adâncul apelor, o lume în care

Sergiu are rolul unui conducător, iar ea este gătită să-i fie lui mireasă. Dar întâlnirea celor

doi nu este posibilă în acest fel, întrucât sunt fiinţe ce aparţin unor lumi incompatibilie în

planul realului uman.

În dimineaţa următoare, Dorina se îndreaptă inconşient către lac, hotărâtă să ajungă

în insula din mijlocul lui. Trecerea ei prin apă este echivalentă cu botezul într-o nouă

condiţie, ea se purifică şi renunţă la carnal, anulând totodată ideea de păcat aşa cum este

el perceput în mentalitatea umană. Aşa îşi câştigă dreptul de a ajunge la toposul feeric, iar

îmbăierea din apele de pe malul insulei o transpun într-un univers al armoniei; purificată

prin apă; ea este pregătită acum să formeze un cuplu cu Andronic, omul-şarpe, pentru că:

5 Mircea Eliade, Şarpele, Editura V-V Press Cluj-Napoca, 1991. 6Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Ed. Amacord, Timişoara, 1999.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

541

Section: Literature

„Fiinţa ce iese din apă este un reflex ce se materializează treptat: este o imagine înaintre

de a fi o fiinţă.ŗ7

Aici, tânăra îl regăseşte pe Andronic şi împreună refac cuplul primordial, asemeni

tinerilor din „Cezaraŗ eminesciană, despre care Eliade afirmă: ŖCei doi refac cuplul

adamic, dinainte de căderea în păcat; nuditatea lor nu are nimic licenţios, ci păstrează

„sensul originar, metafizicŗ8, sugerând reîntoarcerea la primordial, la preformal.

Insula din „Şarpeleŗ este asemeni insulelor magice indiene care sunt simboluri ale

nemuririi, iar o conditie de acces la ele este magia. Magia constituie elementul care

determină inversarea tuturor valorilor umane, oficiantul participând, în timpul și după

îmdeplinirea actului sacrificial, la o altă realitate, transcendentă față de condiția umană,

inaccesibila profanilor. Prin părăsirea relativului se accede în Absolut.

Insula, loc în care nu poţi ajunge decât în urma unei călătorii pe ape şi care în

„psihanaliza modernă este interpretat ca loc de refugiuŗ9, ape fertile, materne, care

hrănesc insula. Apele care înconjoară insula lui Andronic sunt ape purtătoare de viaţă,

simbol al principiului feminin şi al fertilităţii; acestea sunt apele despre care se spune în

rugăciunile vedice că „veghează să nu se stingă nemurireaŗ. Insula este omphalos-ul în

jurul căruia s-a creat întreaga lume, fiind totodată un „tărâm transcendentŗ10

datorită

unicităţii şi izolării ei, insula fiind situată în afara timpului istoric. Ea este un tarâm

transcendent, simbol al realitatii absolute, de fapt echivalenţa Paradisului.

Şarpele, aşa cum arată J. Chevalier, constituie un simbol mitologic central, foarte

raspândit, reprezentând, pe de o parte, inteligența ispititoare, viclenia11

, dar, pe de alta

parte înțelepciunea, puterea creatoare, timpul şi forţele naturale sau supranaturale.

Influenţa poate fi ostilă sau binevoitoare, legată uneori şi de venin. Din perspectiva lui

Ivan Evseev „Şarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalenţei specifice tuturor

simbolurilor fundamentale şi o ilustrare vie a anulării sau contopirii contrariilor în gândire

arhaicăŗ.

Suprapunerea om-şarpe din roman sugereaza îmbinarea fantasticului cu realul,

unirea polilor aparent opuşi. Astfel, Sergiu, prin dualitatea sa, este un personaj mediator,

el face legătura între două lumi, între raţiune şi instinct, între cer şi pământ,.

În concluzie, romanul „Şarpeleŗ este o adevărată metaforă a iubirii ca sentiment

absolut.

Scriind Șarpele, în 1937, Eliade luminează pentru sine și pentru cititorii săi

informația irecognoscibilității miracolului. Treptat, cu fiecare semn al „camuflării sacrului

în profan pe care conștiința sa îl interiorizează și prin intermediul creațiilor literare, Eliade

arată prin universul imaginar al romanelor și povestirilor sale că omul participă, dincolo

de sine, la misterul întregii creații.

După cum sugerează Eliade, poveștile reîntoarcerii și reînnoirii se adresează

tuturor nivelurilor conștiinței, ascunzând misterul evenimentelor aparent nesemnificative

care trezesc ființa, determinând-o să caute calea spre realitatea ultimă, spre armonie.

Informația experienței beatifice este integrată în structura unui text mitic care se

articulează pe baza unor povestiri pe care Eliade le scrisese mai întâi cu inima, repetându-

le doar pentru sine, lăsându-le așadar să prindă viață prin fascinanta interacțiune dintre

nivelurile conștiinței scriitorului.

7Gaston Bachelard, Apa şi visele. Eseu despre imaginația materiei, Ed. Univers, București, 1997, pag. 39. 8M. Eliade, Despre Eminescu şi Haşdeu, Ed. Junimea, Iaşi, 1987, pag. 14. 9J. Chevalier, Dicţionar de simboluri, Vol. 2.

10M. Eliade, Despre Eminescu şi Haşdeu, Ed. Junimea, Iaşi, 1987, pag. 18. 11Episodul fructului oprit prezentat în Biblie este cel care face trimitere la viclenie ca la o formă diferită de interpretare a unui mesaj, la reinterpretarea sensului explicit și a lipsei de asumare a unei stări sau atitudini care creează efecte distructive inimaginabile.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

542

Section: Literature

În acest context, protagoniștii Andronic și Dorina reprezintă pretextul prin care

sunt explorate modalitățile de recuperare a iubirii mitice într-o societate modernă, în care

tehnologia înlocuiește misterul.

BIBLIOGRAPHY

Bachelard, Gaston, Apa si visele. Eseu despre imaginatia materiei, Ed. Univers,

Bucuresti, 1997.

Chevalier, Jean si Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri,

gesturi, forme, figuri, culori, numere, vol. I-III, Editura Artemis, București, 1995.

Constantinescu, Pompiliu, Șarpele, în revista Vremea, anul X, nr. 490, 1937,

reprodus în Scrieri, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967.

Eliade, Mircea, Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, Eseuri de religie comparată,

Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, Ed. a 2-a, rev., trad. Elena Bortă.

Eliade, Mircea, Şarpele, Cluj-Napoca, Editura V-V Press, 1991.

Eliade, Mircea, Despre Eminescu şi Haşdeu, Ed. Junimea, Iaşi, 1987.

Evseev, Ivan, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Ed. Amacord,

Timişoara, 1999.

Glodeanu, Gheorghe, Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Baia Mare, Gutinul,

1993.

Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Ed.

Dacia, Cluj-Napoca, 2006.

Glodeanu, Gheorghe, Fascinaţia ficţiunii. Incursiuni în literatura interbelică şi

contemporană, Ed. Libra, Bucureşti, 2006.

Ruşti, Doina, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi,

1997.

Scarlat,Cristina, Viorel Sergovici și Șarpele lui Mircea Eliade, în revista Nord

Literar, Baia Mare, anul VI, nr. 4 (59), aprilie 2008.

Ursache, Petru, Prototipuri folclorice în romanul Șarpele, în vol. Eseuri

etnografice, Editura Cartea Românească, București, 1986.