1

Sistemul nervos

Sistemul nervos se clasifică din punct de vedere topografic în sistem nervos central și sistem nervos periferic.

Sistemul nervos se clasifică din punct de vedere funcțional în sistem nervos somatic și sistem nervos vegetativ.

Sistemul nervos central include creierul și măduva spinării. Sistemul nervos periferic include nervii cranieni și nervii spinali. Sistemul nervos somatic distribuie fibre către mușchii scheletici. Sistemul nervos vegetativ distribuie fibre către mușchii netezi, mușchiul

cardiac și unele glande. Sistemul nervos vegetativ include o componentă simpatică și o

componentă parasimpatică. Reflexul (actul reflex) reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoși la

stimularea unei zone receptoare. Arcul reflex este alcătuit din receptor, cale aferentă, centru nervos, cale

eferentă și efector. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferențiate și specializate

în celulele senzoriale (gustative, auditive). Receptorul transformă energia stimulului în impuls nervos. În funcție de proveniența stimulului, se deosebesc exteroceptori,

interoceptori, proprioceptori. Mugurii gustativi și nociceptorii sunt chemoreceptori. Celulele cu conuri și bastonașe sunt fotoreceptori. Termoreceptorii sunt terminații nervoase libere. Proprioceptorii primesc stimuli de la mușchi, tendoane, articulații. Calea aferentă a arcului reflex este compusă din neuroni senzitivi spinali

sau cranieni. Calea eferentă a arcului reflex este compusă din axonii neuronilor motori

somatici și vegetativi. Principalii efectori ai arcului reflex sunt mușchii striați, mușchii netezi și

glandele exocrine. Căile ascendente (ale sensibilității) includ căile sensibilității

exteroceptive, proprioceptive și interoceptive. Corpusculii neurotendinoși (Golgi) și corpusculii Ruffini sunt receptori

pentru sensibilitatea kinestezică.

2

Calea sensibilității proprioceptive de control al mișcării este constituită din tractul spinocerebelos dorsal (direct) și tractul spinocerebelos ventral (încrucișat).

Calea sistemului piramidal controlează motilitatea voluntară. Calea sistemului extrapiramidal controlează motilitatea involuntară

automată. Simpaticul acționează asupra mușchiilor dilatatori ai pupilei producând

midriază. Secrețiile salivare, gastrice și intestinale sunt stimulate de excitarea

parasimpaticului. Funcțiile cardiace sunt stimulate de excitarea componentei simpatice. Motilitatea gastrointestinală este stimulată de excitarea

parasimpaticului. Hipertensiunea arteriala poate produce hemoragii cerebrale. Pierderea conștiinței se întâlnește frecvent în epilepsie.

3

Analizatorii

Segmentele unui analizator sunt periferic (receptorul), intermediar (de conducere) și central.

Segmentul central al unui analizator este reprezentat de o arie din scoarța cerebrală care transformă impulsurile în senzații specifice.

Corpusculii Ruffinii sunt receptori cutanați specializați pentru sensibilitatea tactilă.

Receptorii cutanați reprezintă segmente periferice pentru analizatorii tactil, termic și dureros.

Peretele globului ocular este format din tunicile externă (fibroasă, sclerotica), medie (vasculara, coroida), internă (nervoasă, retina).

Pata galbenă conține celule cu conuri și bastonașe. Foveea centralis conține numai celule cu conuri. Celulele retiniene cu bastonașe sunt adaptate pentru vederea nocturnă,

la lumină slabă. Organul activ al acomodării ochiului în funcție de distanța este mușchiul

ciliar. Mecanismul fotoreceptor se realizează prin descompunerea pigmentului

vizual în retinen și opsină. Aria vizuală primară este localizată în lobul cortical occipital. Hipermetropia presupune depărtarea obiectelor de ochi și se corectează

prin lentile convergente. Miopia necesită apropierea obiectelor de ochi pentru a le vedea clar. Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar fără efort de

acomodare, se numește punct remotum (6 metri). Culorile primare sau fundamentale pe care ochiul le percepe sunt roșu,

albastru și verde. Sunetele cu frecvență joasă sunt recepționate la nivelul vârfului melcului. Receptorii auditivi sunt localizați în organul Corti. Segmentul central al analizatorului auditiv este situat în cortexul

temporal (girul temporal superior). Vibrațiile membranei timpanice antrenează lanțul celor trei oscioare din

urechea medie. Oscioarele urechii medii sunt ciocanul, nicovala ți scărița. Labirintul osos este format din vestibul osos, canale semicirculare și

melcul osos.

4

Organul lui Corti este situat la nivelul membranei bazilare. Perilimfa este situată în rampa vestibulară și timpanică. Receptorii maculari sunt stimulați mecanic de către otolite.

Glandele endocrine

5

o Hipofiza este localizată la baza encefalului.o Hormonul somatotrop (STH) stimulează creșterea organismului.o Prolactina este un hormon inhibitor al activității gonadotrope.o Hormonul luteinizant este secretat de hipofiză.o Vasopresina (ADH) are ca acțiune principală creșterea absorbției apei la

nivelul tubilor distali și colectori ai nefronului.o Oxitocina stimulează contracția musculaturii netede a uterului gravid.o Aldosteronul este implicat în metabolismul sărurilor minerale.o Hormonii glucocorticoizi pot produce hiperglicemia.o Hormonii secretați de medulosuprarenală se numesc catecolamine –

adrenalină și noradrenalină.o Acțiunea hormonilor secretați de medulosuprarenală este identică cu

stimularea sistemului nervos simpatic.o Tiroida este localizată în zona anterioară a gâtului.o Hormonii tiroidieni determină creșterea metabolismului bazal și

consumului de energie.o Tiroxina este un hormon secretat de tiroidă.o Pancreasul endocrin este implicat în controlul metabolismului

intermediar al glucidelor, lipidelor, proteinelor.o Are efect hipoglicemiant insulina.o Glucagonul este secretat de pancreasul endocrin.o Nanismul hipofizar se datorează secreției inadecvate (reduse) a

hormonului de creștere în copilărie.o Tiroxina poate fi utilizată cu succes în tratamentul nanismului tiroidian

(hipotiroidismul infantil).o Diabetul zaharat este o disfuncție a pancreasului endocrin.

Funcția de reproducere

6

Stadiile foliculilor ovarieni sunt primordial, primar, secundar (cavitar) și matur (de Graaf).

În structura uterului se distinge tunica seroasă, musculară și mucoasă. Testiculul este învelit la suprafață de albuginee. Organele erectile ale penisului sunt reprezentate de doi corpi cavernoși și

un corp spongios. Testiculul este o glandă mixtă. Durata unui ciclul sexual la femeie este de 28 de zile. Activitatea ovarelor și testiculelor debutează (devine evidentă) la

pubertate. Perioada preovulatorie durează din ziua 1 până în ziua 14 a ciclului. Dezvoltarea și maturarea foliculară este influențată de hormonul de

stimulare foliculară (FSH). După ovulație, foliculul ovarian se transformă în corp galben. Hormonul luteinizant (LH) stimulează ovulația și formarea corpului

galben. Ovulația nu poate avea loc fără atingerea vârfului preovulator de LH. Menopauza se instalează la vârsta de 40-50 de ani. Corpul galben nefecundat involuează. Reglarea secreției ovariene se realizează prin feed-back negativ

hipotalamo-hipofizo-ovarian. Epuizarea ovarelor este caracteristică menopauzei. Spermatozoizii sunt stocați în epididim. Acțiunea testosteronului stimulează apariția caracterelor sexuale

secundare la masculi. Reglarea secreției de testosteron este influențată de LH-ul hipofizar. Hiposecreția de testosteron determină infantilism genital. Cantitatea normală de spermă ejaculată la bărbat este de aproximativ

3,5 ml. Spermatogeneza este stimulată FSH. Este considerată metodă definitivă de contracepție este vasectomia. Spermatozoidul este o celulă haploida. Se consideră metodă temporară de contracepție utilizarea diafragmei

sau steriletului. Adenomul de prostată determină eliminarea cu dificultate a urinei. Boala inflamatorie pelvină cuprinde anexita.

7

Sistemul osos și muscular

8

Termenul cel mai utilizat pentru denumirea organelor este viscere. Extremitatea cefalică este alcătuită din cap și gât. Termenul de neurocraniu face referire la cutia craniană. Trunchiul este format din torace, abdomen și pelvis. Mușchiul care separă cavitatea toracică de cea abdominala se numește

mușchiul diafragm. Membrele superioare se leagă la trunchi prin centura scapulară. Cele trei segmente ale porțiunii libere a membrelor superioare sunt braț,

antebraț și mână. Pentru precizarea poziției segmentelor corpului omenesc se folosesc axe

și planuri. Corpul omenesc prezintă 3 axe și 3 planuri. Axul longitudinal mai poate fi denumit și axul lungimii corpului. Axul longitudinal prezintă la om 2 poli, superior și inferior. Axul sagital mai poate fi denumit și axul grosimii corpului. Polii axului sagital sunt anterior și posterior. Axul transversal corespunde lățimii corpului. Planul sagital trece prin axul longitudinal și sagital. Planul frontal trece prin axul longitudinal și transversal. Planul frontal merge paralel cu fruntea. Planul transversal trece prin axul sagital și transversal. Planul transversal mai poartă denumirea de planul metameriei corpului. Osificarea desmală da naștere oaselor bolții palatine. Creșterea în grosime a oaselor lungi în urma osificării desmale se face pe

seama periostului. Osificarea encondrală dă naștere oaselor membrelor, oaselor scurte,

oaselor bazei craniului. Creșterea în lungime a osului prin osificare encondrală se realizează pe

baza cartilajului diafizo-epifizar. Din categoria oaselor lungi fac parte tibia și fibula. La oasele lungi predomină lungimea. La oasele late predomină lățimea și înălțimea. La oasele scurte, toate cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale. Din categoria oaselor late fac parte coxalul și scapula. Din categoria oaselor alungite fac parte coastele si clavicula. În componența neurocraniului intră osul etmoid. În componența viscerocraniului intră 6 oase perechi și 2 oase nepereche. Coloana vertebrală cuprinde un număr de 5 regiuni.

9

Osul sacru la om provine din sudarea a 5 vertebre sacrale. Scheletul toracelui este format anterior de stern. Manubriul este parte componentă a sternului. Coastele sunt arcuri osteocartilaginoase întinse de la coloana vertebrală

toracală la stern. Primele 7 perechi de coaste sunt cunoscute sub denumirea de coaste

adevărate. Centura scapulară este formată din claviculă și scapulă. Centura pelvină este formată din oasele coxale. Rolul antitoxic al sistemului osos se datorează faptului că oasele rețin

numeroase substanțe toxice. Entorsele constituie alungirea ligamentelor componente ale unei

articulații și a ligamentelor de vecinătate. Din categoria mușchilor cu mai multe origini fac parte bicepșii. Tecile de țesut conjunctiv, care învelesc fiecare fibra musculară, se

numesc endomisium. Perimisium-ul își are originea în epimisium. Mușchiul sternocleidomastoidian face parte din mușchii gâtului. Mușchiul diafragm are rolul de a separa cutia toracică de cavitatea

abdominală. În cazul contracției izometrice lungimea mușchiului rămâne neschimbată. În cazul contracției izotonice lungimea mușchiului variază. În cazul contracției auxotonice variază și lungimea și tensiunea

mușchiului. Artrodiile sunt articulații sinoviale cu o mare mobilitate.

Circulația

Din masa corporală, sângele reprezintă 8 %.

10

Hematiile au rol în transportul gazelor respiratorii, în menținerea echilibrului acido-bazic și sunt celule fără nucleu.

Pe suprafața hematiilor se găsesc proteine cu rol de antigene. Rh-ul negativ se întâlnește în cazul în care pe membrana hematiilor nu

există antigenul D. Sângele este compus din 55% plasmă și 45% elemente figurate. Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate de globule roșii,

globule albe, plachete sanguine. Distrugerea hematiilor se numește hemoliză. Circulația sistemică sanguină se mai numește și marea circulație. Plachetele sanguine sunt reprezentate de trombocite. Oamenii cu grupa sanguină O(I) pot dona sânge la toate grupele. Grupa sanguină AB(IV) poate primi sânge de la toate grupele. În prima fază a procesului de coagulare se formează tromboplastina. Trunchiul arterial celiac se împarte în 3 ramuri: splenică, gastrică stângă

și hepatică. Vena portă transportă sânge încărcat cu nutrienți către ficat. Limfa în final ajunge în circulația venoasă. Splina aparține sistemului circulator. Vena splenică participă la formarea venei porte. Faza de relaxare a inimii se numește diastola. Activitatea cardiacă normală este condusă de nodulul sinoatrial. Accelerarea ritmului inimii se numește tahicardie. Un ciclu cardiac este format din o sistola și o diastola. Durata unui ciclu cardiac este invers proporțională cu frecvența cardiacă. Sistola atrială la un ritm cardiac de 75 bătăi/minut durează 0,10 secunde. Înregistrarea grafica a biocurenților de depolarizare și repolarizare

miocardică poartă numele de electrocardiogramă. Înregistrarea grafică a pulsului se numește sfigmogramă. Primul zgomot cardiac se mai numește sistolic. Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a zgomotelor cardiace. Presiunea arterială maximă sau sistolică are valoarea medie de 120

mmHg. Viteza sângelui în aortă este de 500 mm/s. Viteza sângelui în venele cave este de 100 mm/s. Anemia feriprivă este datorată unui deficit la nivelul metabolismului

fierului. Artera femurală își are originea în artera iliacă externă.

11

Valvele atrio-ventriculare sunt mitrală și tricuspidă. Valvele semilunare sunt aortică și pulmonară. Valva bicuspidă se mai numește și mitrală. Valva semilunară se mai numește și sigmoidă. Nodulul sinoatrial determina ritmul sinusal. La nivelul nodulului sinoatrial frecvența descărcării impulsurilor este de

70-80/ minut. Ritmul nodal se mai numește și joncțional.

Excreția

Unitatea anatomică și funcțională a rinichiului este nefronul.

12

Debitul sanguin renal, în condiții bazale, reprezintă 20% din debitul cardiac de repaus.

Urina primară se formează la nivelul capsulei Bowman. Micțiunea este procesul de golire a vezicii urinare. Reabsorbția apei în procesul de formare a urinei se produce în procent

de 80% la nivelul tubului contort proximal. Inflamația vezicii urinare se numește cistită. Nefronul este alcătuit din corpuscul renal și sistem tubular. Eritropoetina este secretată de rinichi. Reflexul de micțiune este controlat de măduva spinării, trunchiul

cerebral și cortex. Sfincterul extern al vezicii urinare este un mușchi striat, controlat

voluntar. Compoziția chimică a urinei este: 95% apă și 5% diverși compuși.

Digestia și absorbția

Sistemul digestiv este alcătuit din tub digestiv și organe anexe.

13

Tubul digestiv este alcătuit din cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire și gros.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt ficatul, pancreasul exocrin și glandele salivare.

Faringele face parte din sistemul digestiv. Esofagul și stomacul aparțin tubului digestiv. Glandele salivare sunt următoarele: submandibulare, sublinguale și

parotide. Ficatul și pancreasul sunt glande anexe ale tubului digestiv. La nivelul sistemului digestiv se realizează digestia alimentelor și

transformarea lor în produși absorbabili și eliminarea resturilor neabsorbite.

Activitatea motorie a cavității bucale constă în masticație și timpul bucal al deglutiției.

Rolul masticației este în a fragmenta alimentele, a forma bolul alimentar și a asigura contactul cu receptorii gustativi.

Fragmentarea alimentelor se realizează prin masticație. Masticația se realizează la nivel bucal. Zilnic, organismul uman, secretă 800-1500ml salivă. Saliva conține apă în proporție de 99,5%. Protecția mucoasei bucale este realizată de salivă. Alimentele sunt lubrifiate de salivă. Deglutiția realizează transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în

stomac. Glanda parotidă este o glandă salivară. Deglutiția se desfășoară în trei timpi: bucal, faringian și esofagian. Saliva are și funcția digestivă, prin intermediul α-amilazei. Pasta omogenă ce se formează din bolul alimentar în stomac se numește

chim gastric. Secreția gastrică are un caracter acid, cu un pH cuprins între 1 și 2,5. Sucul gastric conține HCl. Principalele enzime gastrice sunt pepsina, lipaza gastrică și gelatinaza. Labfermentul este o enzimă gastrică caracteristică doar sugarilor, cu rol

în coagularea laptelui matern. Gelatinaza hidrolizează gelatina. Pepsina este o enzimă proteolitică produsă de stomac. Care componentă a pancreasului este responsabilă de secreția enzimelor

digestive: pancreasul exocrin.

14

Pancreasul exocrin secretă peptidaze, lipaze, amilaze și nucleaze. Bila este produsă de hepatocite și celule ductale. Hepatocitele sunt celule prezente în ficat. Pigmenții biliari sunt bilirubina și biliverdina. Lipazele acționează asupra lipidelor. Tripsina și chemotripsina acționează asupra proteinelor. α-amilaza acționează asupra amidonului. Sucroza, lactoza și amidonul sunt componente principale ale dietei din

categoria glucidelor. Amidonul este un polizaharid. Dizaharidele și polizaharidele sunt glucide. Produșii finali ai digestiei glucidelor sunt glucoza și galactoza. Dieta proteică zilnică necesară unui adult este de 0,5-0,7g/kg corp. Forma sub care sunt absorbite proteinele este reprezentată de

oligopeptide și aminoacizi. Hidrosolubilizarea lipidelor este realizată sub influența sărurilor biliare. Trigliceridele, fosfolipidele și colesterolul sunt lipide. Vitaminele liposolubile sunt A,D,K,E. Rolurile colonului sunt reprezentate de absorbția apei și a electroliților și

depozitarea materiilor fecale. Prin mișcările de haustrație, colonul împinge materiile fecale în direcția

anală. Defecația este procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Cariile dentare reprezintă eroziuni ale dinților. Eroziunile dinților se numesc carii dentare. Apariția cariilor dentare este favorizată de prezența bacteriilor și a

carbohidraților. Stomatita reprezintă inflamația întregii mucoase orale. Faringita este inflamația mucoasei faringiene. Enterocolitele sunt inflamații ale mucoasei intestinale. Inflamația mucoasei orale se numește stomatită. Inflamația faringelui se numește faringită. Inflamația mucoasei intestinale se numește enterocolită. Ocluzia intestinală este oprirea completă sau aproape completă a

pasajului intestinal. Oprirea completă sau aproape completă a pasajului intestinal se

numește ocluzie intestinală.

15

Ciroza hepatică este dezorganizarea structurii hepatice cu formarea de țesut fibros.

Dezorganizarea difuză a structurii hepatice cu formarea de țesut fibros se numește ciroză hepatică.

Litiaza biliară reprezintă prezența de calculi la nivelul vezicii biliare. Prezența de calculi la nivelul vezicii biliare se numește litiază biliară. Pancreatita este inflamația pancreasului. Inflamația pancreasului se numește pancreatită. Eliminarea de fecale apoase se numește diaree. Constipația este dificultatea în actul defecației.

Respirația

¥ Sistemul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii.¥ Căile respiratorii sunt cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea și

bronhiile.

16

¥ Cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea și bronhiile fac parte din sistemul respirator.

¥ Organul comun sistemului respirator și digestiv este faringele.¥ Plămânii unui om adult au capacitatea totală de 5 l.¥ Alveolele pulmonare fac parte din arborele bronșic. ¥ Unitatea morfo-funcțională a plămânului este acinul pulmonar.¥ Presiunea pleurală este presiunea din spațiul cuprins între pleura

viscerală și cea parietală.¥ Gripa este o infecție respiratorie acută virală.¥ Fibroza pulmonară este înlocuirea țesutului pulmonar funcțional cu țesut

fibros.¥ Emfizemul pulmonar denotă ”aer în exces” la nivel pulmonar.¥ Hemoglobina de la nivel eritrocitar are rol în transportul oxigenului.¥ Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina cu 4 molecule de O2.¥ O2 este transportat de către hemoglobină.¥ Hemoglobina este o proteină ce conține Fe.¥ Substanța care căptușește pereții alveolelor se numește surfactant.¥ Corzile vocale se găsesc la nivelul laringelui.¥ Lungimea traheei la om este de 10-12 cm.¥ Traheea la om se împarte în 2 bronhii.¥ Foița care învelește plămânii se numește pleură.¥ Plămânii sunt situați în cavitatea toracică.¥ Membrana alveolo-capilară are rol în respirație.¥ Reglarea ventilației se face prin centrii nervoși din bulb.¥ Timpul petrecut de fiecare hematie la nivelul capilarului pulmonar este

de 0,75 s.¥ Din cavitatea nazală aerul trece în faringe.¥ Traheea face parte din aparatul respirator.¥ Cele 2 spații simetrice ale cavității nazale se numesc fose nazale.¥ Respirația reprezintă schimbul de O2 și CO2 dintre organism și mediu.¥ În timpul inspirației, volumul cutiei toracice crește.¥ Mușchiul care intervine în ventilație este diafragma.¥ Volumul pulmonar curent este volumul de aer inspirat și expirat în timpul

respirației normale.¥ Volumul pulmonar rezidual este 1,5 l.¥ Bronhiile provin din bifurcația traheei.