Tema 1: "Provenienţa şi esenţa monedei"

1. Moneda: concept, esenţă, conţinut. 2. Esenţa şi etapele în evoluţia monedei.3. Rolul monedei în economia contemporană.

1. Moneda: concept, esenţă, conţinut.

Banii sunt cunoscuţi încă din antichitate, şi au apărut ca rezultat al dezvoltării forţelor productive

şi relaţiilor marfă. Economia naturală se caracterizează printr-un nivel scăzut de dezvoltare a forţelor de

producere şi de aceea tot ce se producea, de obicei, şi se consuma.

Problema actuală a banilor este cea a legăturilor acestora cu viaţa economică, a influienţei şi

remediilor pe care intervenţiile lor le pot determina, a limetelor posibile în care se solicită prezenţa lor, a

relaţiilor cu centrele de putere economică şi politică, cu statul, cu societatea.

Deci banii apar ca un activ care poate fi deţinut, pierdut, schimbat.

Schimbul se produce numai la nivelul surplusurilor.

Schimbul reprezintă – mişcarea mărfurilor de la un producător la altul în direcţia opusă, contra

altei mărfi. El presupune comensurarea mărfurilor de diferit tip, calitate, formă, destinaţie, etc. Această

evaluare cerea o bază reală de comparare. Aşa bază poate servi valoarea mărfii, adică, cantitatea de

muncă materializată în procesul producerii mărfii şi încorporată în marfa dată.

Munca depusă pentru producerea unei mărfi atare, poate varia de cantitatea de muncă

materializată în altă marfă şi din acest considerent şi valoarea acestor bunuri este diferită. De aici apare şi

necesitatea utilizării valorii de schimb.

Valoarea – munca socialmente necesară pentru producerea mărfurilor.

Valoarea de întrebuinţare – capacitatea unui produs de a satisface necesităţile unui individ

Valoarea de schimb – capacitatea de schimb a unei mărfi pe altele în anumite proporţii sau

compararea cantitativă a mărfurilor.

În economia naturală mărfurile aveau numai valoare de întrebuinţare sau de consum.

În economia de schimb pe producătorul de mărfuri îl interesează, mai întâi, valoarea de schimb

sau costul, apoi cea de întrebuinţare, deoarece dacă marfa n-are valoare de întrebuinţare, n-are rost de a fi

produsă.

În procesul schimbului marfa trebuie să aibă valoare de întrebuinţare pentru cumpărător şi de

schimb – pentru vânzător. Această particularitate a mărfurilor se prezintă ca o unitate de contrarii: unitate

prin faptul că fiecare marfă trebuie să posede ambele valori, iar contrariul se manifestă prin aceea că

pentru una şi aceeaşi persoană, marfa dată nu poate avea ambele valori.

Se cunosc mai multe forme în evoluţia schimburilor de mărfuri.

I formă – simplă sau stihiinică, când valoarea de schimb se stabilea în proporţie de 1:1.

caracteristic acestei formei era:

a) schimbul este limitat din cauza nivelului scăzut al producerii;

b) este necesar să coincidă interessele participanţilor la schimb; Marfa A = Marfa B

1

Acest tip de schimb avea următoarele neajunsuri:

a) nu se ţinea cont de principiul de echivalenţă la schimbarea mărfurilor;

b) în aceste condiţii nu se asigura accesul liber al oricărui producător la orice marfă ce se

producea în societate (conflictul de interese).

II formă – completă sau reversibilă se caracterizează:

Printr-un flux mare a schimburilor şi mărfurilor produse pentru schimb.

În procesul de schimb o marfă se schimbă pe mai multe mărfuri, exprimînd astefel valoarea lor;

Schmbul are loc cînd coincid interesele.

Neajunsul acestei forme – apariţia multor mărfuri echivalente nu a dus la definitivarea exprimării

valorice a valorii fiecărei mărfi.

III formă – generală, când marfa devine principalul scop al producerii. Odată cu dezvoltarea

schimbului, o marfă, comparativ cu altele, începe să apară mai vregvent pe piaţă. Multitudinea de mărfuri

de pe piaţă îşi exprimau valoarea lor prin intermediul acestei mărfi. În această perioadă fiecare

producător tinde spre obţinerea aşa-zisei "marfă generală", care este necesară tuturor. Ca marfă generală

se utiliza grâul, sarea, vitele, poadoabele, ceaiul.

Neajunsul acestei forme este – aceste echivalente generale nu corespundeau după calităţile lor,

echivalenţei, totodată, erau alterabile şi greu transportabile şi de aceea s-au aflat în postura respectivă nu

pentru mult timp.

IV formă – bănească sau monetară, care a dus la înlocuirea echivalentului de mărfuri cu cel de

metale preţioase. O marfă şi anume metalul, îndeplineşte rolul de echivalent general.

Condiţiile necesare ca moneda-marfă să fie echivalent general:

Trebuie să fie recunoscută atît de vînzător, cît şi de cumpărător;

Trebuie să posede calităţile fizice speciale: durabilitate, divizibilitate, valoare proprie;

Trebuie să fie un etalon durabil în timp.

Dezvoltarea formei lingoului din metal preţios a dus la apariţia monedelor (partea din faţă –

nominalul, cea opusă – stema statului). Odată cu apariţia relaţiilor economiei de piaţă, iarăşi a devenit

incomod folosirea monedelor din metale preţioase pentru deservirea afacerilor în legătură cu creşterea

rapidă a numărului afacerilor şi a sumei fiecărei afaceri. În aceste condiţii apare moneda-semn sau acea

monedă propriu-zisă care s-a păstrat până în prezent.

V formă – forma monetară şi de hîrtie a schimbului. Caracteristic acestei forme este că odată cu

trecerea de la moneda cu valoare intrinsecă la moneda convenţională şi odată cu dezvoltarea decontărilor

prin virament, moneda îşi pierde forma ei de marfă-valoare şi de valoare de întrebuinţare. Moneda

convenţională are numai o valoare de schimb, fapt ce se deosebeşte de o marfă obişnuită.

In limbaj curent si in literatura de specialitate se utilizeaza atat termenul de ,,bani" cat si cel de

„moneda".

2

Termenul de moneda, folosit in special în limbajul poporului francez, englez, italian desemnează,

potrivit defmiţiei dată de dictionarul Larousse, ,,o piesa de metal, emisa de autoritatea suverana, pentru

a servi ca mijioc de schimb".

Potrivit aceleeasi definitii, termenul de moneda este de origine latina si provine de la numele zeitei

Junon Moneta, în templul careia romanii bateau monede.

In limbajul altor popoare: romîn, rus, german se utilizeaza cu aproximativ acelasi sens, termenul

“bani".

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii romane, prin bani se întelege ,,echivaientul general al

valorii marfurilor; moneda de metal sau de hartie recunoscuta ca mijioc de schimb si de plata".

Din defmitii rezulta ca între cele doua notiuni exista diferente cantitative si calitative, astfel:

notiunea de bani este mai cuprinzatoare si mai veche decat cea de moneda, întrucat

cuprinde toate mijioacele de schimb1;

notiunea de moneda este denumirea generica acordata pieselor metalice. Moneda este o

piesa metalica, de o anumita forma, dimensiune, greutate, dintr-un anumit aliaj, cu puritate prestabilita (cu

un anumit titlu), cu însemne specifice, care circiula ca bani intr- un areal dat, pe baza unui acord de vointa

sau impusa, fiind emisa (batuta) de catre o autoritate monetara.

Din aceasta abordare rezulta ca notiunea de moneda nu se identifica cu banii, aceasta reprezentînd doar o

parte a masei banesti.

La conturarea diferenţei dintre moneda si bani contribuie si alte argumente:

banii sunt o marfa, prin urmare sunt un bun economic, rezultat al unor legi obiective;

o moneda, în schimb, este un acord de vointa dintre oameni, pe de-o parte, si presupune existenta

autoritatii emitente, care decide cu privire la forma monedei si- a metalului dm care este confectionata.

In prezent, termenul de moneda se foloseste în sens larg, ceea ce înseamna luarea în considerare atît a

pieselor metalice, cît si a bancnotelor si a banilor de cont. Din acest punct de vedere, se poate considera

ca cei doi termeni sunt similari, ceea ce conduce si la similitudinea dintre circulatie monietara si

circulatie baiieasca;

2. Esenţa şi etapele în evoluţia monedei.

Esenţa banilor se manifestă prin faptul că sunt o formă specifică de mărfuri, cu formă naturală

care îndeplinesc funcţia de etalon general al valorii.

Moneda poate fi definită ca o:

1. categorie istorică – la fiecare etapă a dezvoltării producţiei de mărfuri, moneda are un nou

conţinut.

Banii sunt o categorie istorică reeşind din următoarele:

3

a) în decursul istoric de dezvoltare al societăţii au existat perioade când relaţiile de producere

se organizau fără participarea banilor; ei au apărut la una din etapele de dezvoltare a

societăţii;

b) odată cu dezvoltarea relaţiilor de producere în societate s-au dezvoltat şi formele banilor,

funcţiile acestora, operaţiunile efectuate cu bani;

c) banii au fost unul din principalii factori de stimulare a societăţii.

2. categorie economică – reprezintă un element activ şi o parte componentă a procesului

de reproducţie (producere, repartizare, schimb, utilizare), totodată exprimă relaţii sociale între

oameni în procesul de producţie.

Esenţa banilor ca o categorie economică se manifestă prin următoarele trei forme:

a) în formă de valoare de schimb nemijlocit şi general;

b) în formă de valoare de schimb de sine stătătoare;

c) în formă de măsură reală a muncii.

După conţinutul lor banii sunt o marfă. Ca şi mărfurilor le este specifică şi valoarea de

întrebuinţare şi cea de schimb. Însă în comparaţie cu celelalte mărfuri, banii sunt o marfă specifică:

a) înafară de valoarea de întrebuinţare pe care o au mărfurile, mai au şi o valoare de

întrebuinţare globală. Cu ajutorul lor omul îşi poate satisface orice necesitate;

b) valoarea de schimb a banilor se manifestă prin aceea, că ei pot fi schimbaţi pe orice marfă,

pe când valoarea de schimb a celorlalte mărfuri apare numai atunci când ea poate fi

schimbată pe piaţă.

Banii asigură fluxul între două valori. Odată cu apariţia banilor, lumea mărfurilor s-a divizat în

două: prima parte reprezintă banii şi a două restul mărfurilor.

Valoarea de consum este concentrată de partea mărfurilor, iar cea de schimb – de cea a banilor.

Mărfurile participante în cadrul schimbului se prezintă ca valori de consum, iar banii se prezintă

ca valori de consum, iar banii se prezintă ca un echivalent al tuturor mărfurilor, prin însăşi valoarea lor.

În concluzie, particularităţile banilor se exprimă prin:

a) banii sunt o marfă evidenţiată stihiinic;

b) banii sunt o marfă privilegiată, care joacă rolul de echivalent general;

c) banii au soluţionat contradicţia dintre valoarea de întrebuinţare şi cea de schimb, specifice

tuturor mărfurilor, inclusiv banilor.

Etape în evoluţia monedei

trocul – din cele mai vechi timpuri, omul îşi procura direct ceea ce avea nevoie prin

vînătoare, prin pescuit şi prin cules. Treptat specializînduse, fiecare individ producea un

anumit bun, fapt ce nu-i piermitea satisfacerea tuturor nevoilor. Era necesar ca individul să

schimbe bunurile pe care le producea pentru a-şi procura alte bunuri create de semenii săi.

Europa- vitele;Africa-scoici, podoabe; Tibet-ceaiul.

4

Metale şi aliaje – (cuprul, broz, fier, metale preţioase), monedele şi-au făcut apariţia în

Mesopotamia şi Asia Mică în sec.II î.Hr., mai întîi sub formă de lingouri, iar mai apoi sub

formă de moneda propriu-zisă. Erau bătute de vîbancheri, comercianţi, iar mai apoi de

monarhi.

Moneda de hîrtie – bancnota –reprezintă un simplu certificat de depozit de monedă

metalică la o bancă. Odată cu dezvoltarea schimbului de monedă-marfă, respectiv de

metale preţioase, cresc, în timp ce producerea lor rămîne limitată. Apare un dezechilibru

între cerea şi oferta de metale.

Moneda cont (cecuri, viramente) – depozitarea biletelor de bancă a condus la utilizarea

acestordepozite pentru a se efectua refglementarea datoriei prin virament.

Moneda electronică- inovaţia tehnologică în domeniul monetar piermite stocarea puterii

de cumpărare într-o cartelă „plătită anterior”, cartelele eliberate de bănci titularilor de

conturi fiind utilizate pentru efectuarea plîţilor.

Caracteristicile monedei

De regulă se consideră că banii trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele caracteristici:

Portabilitate - banii să poată fi uşor de transportat pentru efectuarea de plăţi în diferite locuri

(valoare mare în volum mic, în cazul clasic; în condiţiile anumitor forme banii din zilele noastre, cum ar

fi moneda scripturală, cea electronică sau chiar moneda de hîrtie);

Durabilitate – să poată face faţă, în timp, uzurii fizice inerente circulaţiei monetare, fără pierderea

valoriişi să reziste o perioadă îndelungată, între momentul între care sunt primiţi şi momentul care sunt

cheltuiţi;

Divizibilitate – să poată fi împărţiţi cu uşurinţă pentru a piermite şi efectuarea unor plăţi de mai

mică valoare sau pentru a da rest – iar la nevoie, preferabil să poată fi făcut întregul (de exemplu, prin

tăiere, topire)

Omogenitate (uniformitate) – în sensul că toţi banii cu aceaeaşi valoare nominală sunt identici şi

au valoare reală (egală)

Recunoaştere uşoară – presupusă de necesitatea unei largi (totale) acceptări în tranzacţii;

Acceptabilitate – banii trebuie să fie în general acceptaţi în plată, în schimbul oricărui bun sau

serviciu, trebuie să existe încrederea utilizatorilor că vor putea folosi banii mai tărziu, ştiind că au fost

folosiţi astfel şi în trecut fără probleme

Acestor caracteristici se consideră că li se mai poate adăuga una:

Raritatea. Primele forme de bani au avut şi această caraczteristică, generînd încredere că oferta de

bani (din marfa care îndeplinea rolul de bani) era limitată.

5

3. Rolul monedei (banilor) în economia contemporană.

Rolul monedei in viata economica si sociala necesita abordarea evolutiei si a functiilor ideplinite de aceasta

înca din perioada circulatiei pieselor din metale pretioase. Trecerea economiilor de la forma preponderent naturala

(bazata pe troc) la economia de schimb, concurentiala, antreneaza importante modificari în rolul indeplinit de bani

in cadrul tuturor laturilor activitatii umane si economice.

Posibilitatea utilizarii, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este

evidentiata in cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.

O reconsiderare esentiala a rolului banilor in viata economica este realizata în cadrul teoriei cunoscute sub

numele de ..monetarism". Reprezentantii monetarismului sunt cunoscuti in literatura de specialitate ca reprezentanti

ai ,,Scolii de la Chicago" în frunte cu Milton Friedman, si sunt apreciati ca principalii oponenti ai modului de

gandire Keynesian.

Indiferent de teoriile care au fost formulate cu privire la utilizarea monedei ca instrument al reglarii vietii

economice, esential este ca în contextui economiilor contemporane, desi s-au produs modificari importante din

punct de vedere al formei de existenta moneda continua sa mdeplineasca rolul de etalon al valorii, instrument de

plata si mijioc de tezaurizare.

Rolul pe care şi-l asumă banii în economia de piaţă se rezumă în faptul, că ei se transformă în capital. Banii

devin capital bănesc în procesul reproducerii industriale, datorită faptului că funcţionarea lor se include în circuitul

capitalului productiv-industrial şi ei îşi schimbă forma. În rezultatul ciclului de producţie se obţin tot bani.

Banii asigură producerea şi realizarea capitalului social.

În anii '80 s-a înteţit rolul banilor în calitate de instrument de redresare a economiei, când în ţările

dezvoltate de rând cu concepţia monetaristă, se utilizează pe larg şi politica monetar-creditară.

Fără existenţa banilor este imposibilă organizarea proceselor de producere şi realizare a mărfurilor şi

serviciilor şi prin urmare, este imposibilă existenţa societăţii.

Banii sunt unicul mijloc cu ajutorul cărora se poate efectua schimbul de mărfuri, evidenţa contabilă şi

statistică a cheltuielilor pentru producerea mărfurilor şi veniturilor de la realizarea mărfurilor.

Banii sunt unul dintre principalele stimulente ale activităţii fiecărui membru al societăţii.

Rolul banilor înt-o economie constă în faptul că ei influienţează proceselor economice şi dezvoltării

societăţii:

Banii sunt utilizaţi pentru a determina prţul mărfurilor. Pe piaţă, în funcţie de cerere şi

ofertă şi de concurenţă, se formează preţul care poate face o abatere de la valoarea

mărfurilor.

Cu ajutorul banilor în activitatea economică a întreprinderilor se determină mărimea

cheltuielilor de producţie pe fiecare marfă sau în întregime la tot volumul de marfă.

Banii măresc interesul producătorilor de a dezvolta şi de a creşteeficienţa producţiei, de a

economisi resursele lor.

Banii influienţează relaţiile economice dintre state.

Numai cu ajutorul banilor poate exista specializarea şi cooperarea producătorilor, pot fi organizate relaţiile

economice internaţionale.

6

Adăugător

Din punct de vedere etimologic, cuvantul moneda provine din latinescul „moneta", participiul trecut feminin al

verbului moneo, care iseamna a prevesti, a avertiza. Conform legendei, prima monetarie romana a functionat o vreme in

templul de pe Capitoliul din Roma dedicat zeitei Juno sau Junona (sofia lui Jupiter), care era numita in scrierile vremii si Juno-

Moneta, plecind de la capacitatile atribuite, de a prezice evenimentele (trimiterea fiind facuta la prezicerea atacului galilor

asupra Romei). Aici se pare ca an fost batute piese de metal pentm a celebra victoria Romei asupra regelui Epirului in anul 275

i.Hr (dupa alte surse, in anul 269 i.Hr.).

Daca in limba romana in prezent întalnim, aparent contradictoriu, termenii “moneda", ,,monetar" si “monetarie ",

explicatia consta în originea lor diferita: cuvantul moneda provine din greaca veche, iar monetar si monetarie, din limba latina.

Desi in trecut s-a folosit (si) termenul latin de moneta (din care deriva termenii ,,monetar" si ,,monetarie"),

Academia Romana a recomandat folosirea termenului de moneda.

Dupa unele opinii, termenul de ban provine de la dinarul banal (batut de banii Sloveniei in perioada 1255-1349), care

a circulat mult timp si pe teritoriul Romaniei de azi. Treptat, denumirea a fost extinsa si asupra altor tipuri de dinari, desemnînd

orice moneda cu o anumita greutate si calitate.

În sens strict, notiunea de bani nu se identifică cu cea de moneda, cea dintîi fiind pe de o parte mai cuprmzatoare, iar

pe de alta parte, mult mai veche; banii reprezinta o denumire generica pentm toate felurile de monede si semne de valoare, in

timp ce moneda reprezinta doar un anumit tip de bani.

In acceptiunea. stricta, restrictiva, moneda reprezinta doar o parte a banilor - piesele metalice - indiferent daca au

valoare proprie deplina sau nu (aceasta este inferioara valorii nominale).

Moneda este o piesa metalica, de o anumita forma, dimensiune, greutate, dintr-un anumit aliaj, cu puritate prestabilita

(cu un anumit titlu), cu insemne specifice, care circiila ca bani intr- un areal dat, pe baza unui acord de vointa sau impusa, fiind

emisa (batuta) de catre o autoritate monetara.

In prezent insa, termenul de moneda se foloseste in inteles larg, cuprinzand si biletele de banca si banii de cont si,

astfel, notiunile de bani şi moneda pot fi considerate ca fiind similare.

Moneda este definita cel mai adesea prin functiile sale; este vorba deci de o definifie functionala (numita si

tranzactionala); o asemenea definitie raspunde la intrebarea ,,la ce foloseste moneda?"

In acest sens moneda este un mijioc de schimb, este folosita drept etalon al valorii (funcţia de masura a valorii) si ca

rezerva de valoare (prezervare a valorii). Orice bun care indeplineste aceste functii este moneda.

O a doua abordare in defmirea monedei. definirea statistica, pleaca de la analiza indicatorilor si agregatelor

monetare. Aceasta abordare, prm prisma agregatelor monetare (a structurii masei monetare in circulatie), ofera prilejul

formularii a doua defimfii ale monedei, în sens restrîns si in sens larg.

Moneda in sens restrîns cuprinde numerarul, depozitele la vedere si cecurile de calatorie.

Moneda in sens larg cuprinde si alte active, cvasimonetare, fiind ansamblul mijoacelor de plata general acceptate in

schimbul de bunuri si servicii sau in reglarea unei datorii.

Cvasimonedele (cvasibanii) reprezinta active care au caractenstici apropiate de cele ale monedei: au lichiditate mare,

pot fi usor transformate în bani fara o pierdere (substantiala) de valoare. De regula, lichiditatea mai scazuta este compensata in

mod corespunzator printr-o remunerare

O a treia abordare a defmifiei monedei isi propune pur si simplu sa descrie trasaturile monedei asa cum rezulta din

viata de zi cu zi. In acest sens banii sunt o conventie sociala - acceptam banii ca plata pentru simplul motiv ca ne asteptam ca

si altii sa-i accepte drept plata - in consecinţa orice este general acceptat ca mijioc de schimb (in scbimbul bunurilor si

serviciilor) în cadrul unei comunitati reprezinta bani.

7