statia meteorologica

3
Universitatea din Bucureşti Facultatea de Geografie Secţia Geografia Turismului Anul I, seria II, grupa 111 Temelie Cristiana - Luminiţa Staţia meteorologică Staţia meteorologică reprezintă un spaţiu special amenajat, propice observaţiilor şi studiilor asupra fenomenelor meteorologice, poziţia sa fiind reprezentativă pentru zonă geografică aleasă, intucat elementele supuse observaţiilor trebuie să corespundă regiunii înconjurătoare. Observaţia meteorologică constă în măsurarea valorilor numerice ale elementelor meteorologice, a variaţiei lor şi aprecierea caracteristicilor calitative a acestora la staţiile meteorologice. Observaţiile meteorologice se efectuează simultan la orele standard sinoptice şi după timpul local la principalele ore standard. Localizarea exactă a unei staţii meteorologice este redată de denumire, de coordinate geografice, de altitudine, de indicative şi de număr. Denumirea acesteia se alege în fucntie de localitatea în care este amplasată, ori, în cazul unei zone slab populate, sau deloc, staţia va purta numele unităţii de relief în care se afla. Totodată, localizarea staţiei este determinate de coordinate geografice şi poartă un cod numeric unic, în realizarea diferitelor operaţiuni meteorologice. Staţia meteorologică este compusă, de regulă, din biroul staţiei, platformele meteoroogice, platforma nivometrică şi staţia meteorologică automată. În ordinea lor, biroul staţiei este spaţial în care sunt amplasate barograful şi barometrul cu mercur, intstrumente ajutătoare în efectuarea unei serii de observaţii, spaţiu ce include, la rândul său, arhiva staţiei meteorologice, un jurnal al staţiei şi istoricul acesteia. Platformele meteorologice reprezintă suprafaţa de teren de lângă staţie, pe care sunt amplasate majoritatea instrumentelor şi aparatelor meteorologice destinate efectuării obervatiilor. Aceste platforme sunt clasificate

Upload: cristiana-temelie

Post on 03-Dec-2015

11 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

referat meteorologie

TRANSCRIPT

Page 1: Statia Meteorologica

Universitatea din BucureştiFacultatea de GeografieSecţia Geografia TurismuluiAnul I, seria II, grupa 111Temelie Cristiana - Luminiţa

Staţia meteorologică

Staţia meteorologică reprezintă un spaţiu special amenajat, propice observaţiilor şi studiilor asupra fenomenelor meteorologice, poziţia sa fiind reprezentativă pentru zonă geografică aleasă, intucat elementele supuse observaţiilor trebuie să corespundă regiunii înconjurătoare.

Observaţia meteorologică constă în măsurarea valorilor numerice ale elementelor meteorologice, a variaţiei lor şi aprecierea caracteristicilor calitative a acestora la staţiile meteorologice. Observaţiile meteorologice se efectuează simultan la orele standard sinoptice şi după timpul local la principalele ore standard.

Localizarea exactă a unei staţii meteorologice este redată de denumire, de coordinate geografice, de altitudine, de indicative şi de număr. Denumirea acesteia se alege în fucntie de localitatea în care este amplasată, ori, în cazul unei zone slab populate, sau deloc, staţia va purta numele unităţii de relief în care se afla. Totodată, localizarea staţiei este determinate de coordinate geografice şi poartă un cod numeric unic, în realizarea diferitelor operaţiuni meteorologice.

Staţia meteorologică este compusă, de regulă, din biroul staţiei, platformele meteoroogice, platforma nivometrică şi staţia meteorologică automată. În ordinea lor, biroul staţiei este spaţial în care sunt amplasate barograful şi barometrul cu mercur, intstrumente ajutătoare în efectuarea unei serii de observaţii, spaţiu ce include, la rândul său, arhiva staţiei meteorologice, un jurnal al staţiei şi istoricul acesteia. Platformele meteorologice reprezintă suprafaţa de teren de lângă staţie, pe care sunt amplasate majoritatea instrumentelor şi aparatelor meteorologice destinate efectuării obervatiilor. Aceste platforme sunt clasificate astfel: platforme meteorologice standard, platforme meteorologice organizate cu un anumit scop, platforme meteorologice în staţionar şi puncta de observaţii. A treia componentă a staţiei meteorologice o reprezintă platforma nivometrică, pe care se face delimitări şi definiri asupra densităţii, grosimii şi structurii stratului de zăpadă. În final, staţia meteorological automată este un apparat complex, ce are ca rol musararea şi transmiterea în mod automat a valorilor unor elemente meteorologice.

Amplasarea platformei meteorologice se realizează în spaţii expuse circulaţiei maselor de aer, care să redea caracteristicile dinamicii atmosferei, tipice regiunii în care a fost instalată staţia. În cazul depistării unor obstacole, se va ţine cont de distanta platformei până la acestea, cât şi de suprafaţa inundabilă, în cazul amplasării pe litoral. De regulă, se Evita terenurile accidentate, vegetaţie arborescenta, culture cu latie înaltă sau suprafeţe irigate, dat fiind faptul că acestea pot modifica evoluţia elementelor meteorologice. Platformele nu

Page 2: Statia Meteorologica

vor fi niciodată amplasate în zona şoselelor, a căilor ferate, a fabricilor, a cursurilor de apă etc.

Aparatele component staţiei meteorologice sunt instalate conform unui regulament internaţional, pe mai multe linii paralele, de la nord la sud. Linia 1, în nordul terenului, şi este compusă din girueta cu placa uşoară, girueta cu placa grea, staţia automată şi chiciurometrul. Giruetele efectuează determinări asupra direcţiei şi a vitezei vântului, iar chiciurometrul determina grosimea depunerilor de gheaţă pe conductorii aerieni. Linia 2 presupune adăposturi meteorologice precum cel din dreapta, compus din aparate cu citire directă (psihometru, termometru de maximă, termometru de minimă şi higrometru cu fir de păr, iar cel din stânga, care este compus la rândul său din aparatele înregistratoare de temperature (termograf, termohiograf) şi umiditate (higrograf, termohigrobarograf). Linia 3 prezintă pluviometrul şi pluviograful, aparate ce determina cantitatea de apă căzută într-un anumit interval de timp. În linia 4 se deosebesc aparatele ce determina durata de insolaţie şi cantitatea de radiaţie solară, aparate precum: actinometru, albedometru, heliograf şi catarg pentru anemometru. Linia 5 aduce în prim plan aparate ce determina temperatura pe sol şi în sol, contuar de descărcări electrice şi evaporimetru.

Regulile de întreţinere a platfrmei meteorologice cuprind alienate precum: iarba trebuie cosita de câte ori este nevoie, accesul la instrumente se face numai prin latura nordică, platforma trebuie în permanenţă grăpată, termometrele de pe sol să fie bine aşezate, platformă să fie înconjurată de gard de sârmă cu grilă mare, intrarea pe platforma este strict interzisă persoanelor străine, locul de amplasare a platformei trebuie să fie omologat etc.

În cadrul observaţiilor vizuale, pentru fiecare fenomen, se utilizează anumite semne convenţionale consecrate, înscrise în aceleaşi Instrucţiuni de la staţiile meteorologice. Se notează pentru fiecare oră de început şi ora de sfârşit, iar pentru unele intensitatea lor, sub forma unor indici exponenţiali. Atât observaţiile vizuale, cât şi cele instrumentale, se efectuează la termene standard conform programelor meteorologice mondiale şi anume: la orele 0, 6, 12, 18 UTC în cazul Programului climatologic şi din oră în oră în cazul Programului sinoptic. În cazul observaţiilor topoclimatice, acestea se efectuează începând cu aparatele instalate pe sol şi apoi, pe verticală şi în adăposturi. Acest lucru este necesar deoarece procesul de încălzire începe de jos în sus, încât să poată fi evitate erorile de supraîncălzire sau răcire a suprafeţei solului.

Concluzionând, o staţie meteorologică reprezintă un ansamblu de clădiri şi instalaţii aparţinând reţelei hidrometeorologice în care se fac observaţii directe asupra fenomenelor meteorologice, climatice şi hidrologice de bază şi o prelucrare primară a datelor.