Săptămâna Juridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi c

Monna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Gheorghe BUTA

Director editorial

Adriana PENA

Litterisinternational

Din cuprins

Traian DÂRJAN›› Succesiune. Declaraţie de renunţare formulată după expirarea ter me-

nului de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ.

›› Exproprierea parţială a unei parcele în vederea construirii unei centuri ocolitoare. Rămânerea neexpropriate a unor resturi infime de parcele ce nu mai pot fi exploatate economic. Dispunerea de către instanţă a exproprierii totale

›› Rectificare de carte funciară în sensul triplării suprafeţei figurând înscrise în cartea funciară. Necesitatea soluţionării cauzei în contra-dictoriu cu proprietarii parcelelor învecinate

›› Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Notarea în cartea funciară a somaţiei de plată pentru neachitarea ratelor în temeiul con-trac tului de leasing. Legalitatea notării

›› Despăgubiri pentru anularea autorizaţiei de construire. Natura civilă a litigiului

›› Contestaţie împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară. Ne-respectarea de către angajator a obligaţiei de a prezenta descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară. Nulitate absolută

›› Calcularea taxei pe teren datorata de concesionar

›› Cerere pentru compensarea unor datorii fiscale. Momentul stingerii datoriilor

›› Impozit pe clădiri. Aplicarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Codul fiscal

›› Obligaţii vamale. Stabilirea regimului vamal preferenţial în con-si derarea presupusei origini comunitare a bunului importat. Con statarea infracţiunii de fals în privinţa actului de dovedire a originii comunitare a bunului. Consecinţe

� � � � � � � � � � � � � � � �� � � � � � � � � � � �

�

Cuprins IndexA

Abatere disciplinară ....................................... 15Abuz de drept ................................................. 12Achiziţii publice ............................................. 14Act de dezmembrare ........................................ 5Acţiune în revendicare ..................................... 4Aplicarea legii în timp ...................................... 9Autorizaţie de construcţie ............................... 8

CCarte funciară ......................................................5Cercetare disciplinară ...................................... 17Compensarea TVA ............................................ 19Concesiune ........................................................ 18Contestaţie la decizia de sancţionare ............. 15Contestaţie tardivă ........................................... 14Contract de leasing ..............................................6Creanţă certă .................................................. 13

DDatorii # scale ................................................. 19Declaraţie # scală ............................................ 18Decont negativ de TVA .................................. 19Descali# carea ofertei ..................................... 14Despăgubiri ................................................8, 11Detentor precar ................................................4Domeniul privat al statului ........................... 18Drept de proprietate ...................................... 10

EEvacuare ........................................................... 4Evaluare contabilă ..........................................20Excepţie de neconstituţionalitate .................12Expropriere ................................................5, 10

FFacturi emise ..................................................13Fals ..................................................................22Fişa postului ...................................................15

IImobile preluate în mod abuziv ................9, 10Impozit pe clădiri ...........................................20Impozit pe pro# t ............................................19Impozit pe teren ............................................18Insolvenţă ......................................................13

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT CIVIL Sinteza practicii de casare pe trimestrul II/2010 a secţiei

civile, de muncă și asigurări sociale pentru minori și

familie a Curţii de apel Cluj « Traian DÂRJAN _________ 4

›› Succesiune. Declaraţie de renunţare formulată după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. (1) C.civ. ______________________________________4

›› Evacuare. Detentori precari ce deţin locuinţa fără titlu locativ. Inexistenţa obligaţiei proprietarului de a intenta în primul rând o acţiune în revendicare _______________4

›› Exproprierea parţială a unei parcele în vederea construirii unei centuri ocolitoare. Rămânerea neexpropriate a unor res turi infime de parcele ce nu mai pot fi exploatate eco-nomic. Dispunerea de către instanţă a exproprierii totale __5

›› Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Existenţa notării unui proces asupra unui imobil compus din teren şi construcţie. Dezmembrarea ulterioară a imobilului şi reînscrierea notării procesului în cărţile funciare, asupra tuturor parcelelor rezultate în urma dezmembrării. Legalitate _____________________________________5

›› Rectificare de carte funciară în sensul triplării suprafeţei figurând înscrise în cartea funciară. Necesitatea soluţionării cauzei în contradictoriu cu proprietarii parcelelor învecinate _____________________________6

›› Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Notarea în cartea funciară a somaţiei de plată pentru neachitarea ra telor în temeiul contractului de leasing. Legalitatea notării ________________________________________6

›› Obligaţie de a face. Invocarea de către reclamanţi a excepţiei nulităţii titlului de proprietate exhibat de pârât __7

›› Despăgubiri pentru anularea autorizaţiei de construire. Natura civilă a litigiului ___________________________8

Contestaţie împotriva dispoziţiei primarului de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Principiul tempus regit actum « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate inte-lectuală, decizia nr. 1239 din 25 februarie 2010 ________ 9

Cerere de restituire a imobilului expropriat, întemeiată pe dreptul comun. Imprescriptibilitatea dreptului de pro prietate « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate inte-lectuală, decizia nr. 988 din 17 februarie 2010 ________10

DREPT PROCESUAL CIVILSuspendarea legală facultativă. Condiţii « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1860 din 17 martie 2010 __________11

�

MMajorări de întârziere ....................................19Măsuri reparatorii în echivalent ...................... 9

NNotarea procesului în cartea funciară ............. 5Nulitate absolută ...................................... 7, 15

OObligaţie de a face ............................................ 7Obligaţii vamale .............................................22Operaţiuni de import .....................................22Originea comunitară a bunului .................... 22

PPersoană juridică .................................................20Plângere împotriva încheierii

de carte funciară ...........................................5, 6Principiul specialia generalibus derogant ............10Principiul tempus regit actum ................................ 9Proprietate publică ..............................................18

RRambursare TVA ........................................... 19Recti" care carte funciară .................................6Recuzare ......................................................... 12Reevaluarea imobilizărilor corporale ........... 20Refuz de plată ................................................ 13Regim vamal preferenţial .............................. 22Regulament intern ........................................ 15Renunţare la succesiune ...................................4Restituirea imobilului în natură ......................9

SSancţiune disciplinară .............................15, 17Sarcină " scală ................................................ 18Somaţie de plată ...............................................6Stingerea datoriilor ....................................... 19Succesiune ........................................................4Suspendarea contractului individual

de muncă .................................................... 17Suspendarea judecăţii .............................11, 12

TTermen de contestare .................................... 14Termen de prescripţie ................................... 18

Cuprins (continuare)

Cerere de recuzare. Inadmisibilitatea excepţiei de ne-cons ti tuţionalitate « Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, încheierea din 11 martie 2010 _______12

DREPT COMERCIALDeschiderea procedurii insolventei. Creanţă certă. Refuz de plată « Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, decizia nr. 464 din 18 martie 2010 ___________13

DREPT ADMINISTRATIVAchiziţii publice. Contestaţie tardivă. Calculul terme-nu lui de contestare « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și % scal, decizia nr. 1494 din 7 sep tembrie 2010 __________________________________14

DREPTUL MUNCIIContestaţie împotriva unei decizii de sancţionare disci-pli nară. Nerespectarea de către angajator a obligaţiei de a prezenta descrierea faptei ce constituie abatere disci pli-nară. Nulitate absolută « Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă și pentru cauze privind con& icte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 707 din 9 februarie 2010 _______15

Suspendarea contractului individual de muncă. Condiţii « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru con& icte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 877 din 2 septembrie 2010 ___17

DREPT FINANCIAR ŞI FISCALCalcularea taxei pe teren datorata de concesionar « Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ și % scal, decizia nr. 612 din 1 martie 2010 ____18

Cerere pentru compensarea unor datorii " scale. Mo-men tul stingerii datoriilor « Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios administrativ și % scal, decizia nr. 824 din 13 septembrie 2009 _______________________________19

Impozit pe clădiri. Aplicarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Codul " scal « Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios administrativ și % scal, decizia nr. 810 din 13 septembrie 2009 __________________________________20

DREPT VAMALObligaţii vamale. Stabilirea regimului vamal preferenţial în considerarea presupusei origini comunitare a bunului importat. Constatarea infracţiunii de fals în privinţa actului de dovedire a originii comunitare a bunului. Consecinţe « Curtea de Apel Iași, secţia contencios administrativ și % scal, decizia nr. 25 din 25 ianuarie 2010 __22

� Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Sinteza practicii de casare pe trimestrul II/2010 a secţiei civile, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie a Curţii de apel Cluj

Traian DÂRJANPreşedintele Secţiei civile, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie a Curţii de Apel Cluj

1. Succesiune. Declaraţie de renunţare formulată după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.700 alin. (1) C.civ.

Renunţarea la succesiune nu poate " tacită, ci numai expresă și ea constituie un act solemn [1]. Ca urmare a nulităţii renunţării, succesibilul redobândește dreptul de opţiune succesorală [2].

Prin decizia civilă nr. 1204 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei civile nr. 3 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Sălaj, pe care a modi" cat-o în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr.143 din 4 februarie 2009 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, care a fost menţinută.

La pronunţarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept substanţial referitoare la manifestarea dreptului de opţiune succesorală de către antecesorul pârâţilor, deoarece declaraţia de renunţare la succesiune a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ., iar cu privire la terenurile în litigiu, același antecesor a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înăuntrul termenului prevăzut de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 [3]. În aceste condiţii, sunt nule atât declaraţia de renunţare la succesiune, cât și certi" catul de moștenitor emis în temeiul ei.

2. Evacuare. Detentori precari ce deţin locuinţa fără titlu locativ. Inexistenţa obligaţiei proprietarului de a intenta în primul rând o acţiune în revendicare

Atunci când proprietarul tabular și-a înscris dreptul de proprietate asupra unei locuinţe, în baza hotărârii judecătorești rămase de" nitive și irevocabile, prin care promitenţii-vânzători au fost obligaţi să încheie cu bene" ciarul-cumpărător contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, după care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, pentru a intra în folosinţa locuinţei, poate exercita acţiunea în evacuarea detentorilor precari, fără a " obligat să recurgă la acţiunea în revendicare [4].

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1209 din 20 mai 2010, a respins recursul pârâţilor împotriva deciziei civile nr. 71 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, prin care s-a respins apelul pârâţilor în contra sentinţei civile nr. 12.842 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care a fost admisă acţiunea reclamantului împotriva pârâţilor și în consecinţă, s-a dispus evacuarea lor din imobilul în litigiu.

Pârâţii au invocat inexistenţa titlului reclamantului și faptul că ei deţin imobilul în virtutea unui titlu pe care însă nu l-au depus la dosar în faţa primei instanţe și nici la instanţele de apel și recurs.

[1] M. Eliescu, Transmisiunea și împărţeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 133.

[2] Fr. Deak, Tratat de Drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999, p. 483.

[3] Publicată în Monitorul O" cial nr. 37 din 20 februarie 1991.

[4] A se vedea pe larg, T. Dârjan, Este admisibilă acţiunea în evacuare formulată de proprietarul locuinţei împotriva persoanei care ocupă o suprafaţă locativă fără titlu sau este obligatorie intentarea unei acţiuni în revendicare? în Dreptul, nr. 6/2000, p. 57 – 68.

�Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

Susţinerea pârâţilor-recurenţi potrivit căreia nu i-au înstrăinat locuinţa reclamantului-intimat, putea constitui o apărare în ciclul procesual anterior, � nalizat cu hotărârea prin care au fost obligaţi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, unde puteau pune problema interpretării voinţei părţilor referitoare la obiectul convenţiei, în măsura în care clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare ar � fost neclare, dar în actualul proces s-a pus doar problema predării imobilului vândut [1].

3. Exproprierea parţială a unei parcele în vederea construirii unei centuri ocolitoare. Rămânerea neexpropriate a unor resturi in% me de parcele ce nu mai pot % exploatate economic. Dispunerea de către instanţă a exproprierii totale

Din terenul în suprafaţă totală de 2432 mp aparţinând unei persoane � zice, prin hotărârea nr. 119 din 18 aprilie 2008 emisă de Comisia Feleacu constituită în temeiul Legii nr. 198/2004 [2], s-a expropriat suprafaţa de 2149 mp, lăsând neexpropriate de o parte și de alta a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, două resturi de parcele de câte 83 mp și respectiv 200 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea proprietarului expropriat parţial, împotriva Statului Român prin CNADNR și în consecinţă, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 2232 mp, stabilindu-se despăgubirile în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtei, precum și dreptul reclamantei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de diminuarea valorii parcelei de 200 mp rămase în proprietatea reclamantei.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1219 din 21 mai 2010, a admis recursul reclamantei împotriva sentinţei care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus exproprierea totală a suprafeţei de 2432 mp și s-a stabilit dreptul acesteia la despăgubiri pentru întreaga suprafaţă a parcelei. Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că în vederea construirii centurii ocolitoare a municipiului, parcela reclamantei în suprafaţă totală de 2432 mp, a fost dezmembrată în trei parcele, din care parcela din mijloc destinată viitoarei centuri ocolitoare are suprafaţa de 2149 mp, a fost expropriată cu acordarea despăgubirilor în favoarea fostului proprietar, operaţiune în urma căreia au mai rezultat două parcele de câte 83 mp și respectiv 200 mp, situate de ambele părţi ale viitoarei centuri ocolitoare, dar care din cauza formei lor triunghiulare și a suprafeţelor reduse, nu mai prezintă nicio utilitate economică și nu-i oferă reclamantei nicio posibilitate de valori� care a acestora [3].

Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 [4], „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.”

4. Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Existenţa notării unui proces asupra unui imobil compus din teren și construcţie. Dezmembrarea ulterioară a imobilului și reînscrierea notării procesului în cărţile funciare, asupra tuturor parcelelor rezultate în urma dezmembrării. Legalitate

Asupra imobilului înscris în CF nr. 22362 Baia Mare, nr. cadastral 10083 construcţii și teren în suprafaţă de 1462 mp proprietatea SC M. SRL Baia Mare, s-a notat la cererea petiţionarei P.G. IPURL, procesul civil având ca obiect anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea nr. 7524 din 23 martie 2009 a Biroului teritorial de cadastru și publicitate Baia Mare, s-a admis în parte cererea notarului public și s-a dispus înscrierea dezmembrării nr. cadastral 10083 în suprafaţă de 1.462 mp înscris în CF nr. 22362 Baia Mare în: 1) nr. cadastral 13026 în suprafaţă de 423 mp cu renotarea construcţiei parte depozit și transcrierea lui într-o nouă carte funciară cu nr. 24864 Baia Mare, în favoarea SC MEROM SRL Baia Mare și renotarea pe nr. cadastral 13026 a procesului civil înscris în baza acţiunii înregistrate, în dos. nr. 3250/100/2008 al Tribunalului Maramureș și 2) nr. cadastral 13.027 în suprafaţă de 1039 mp, cu reînscrierea construcţiei atelier bobinaj și parte depozit, în favoarea vechiului proprietar, în cartea funciară veche nr. 22362 Baia Mare și renotarea procesului civil și asupra acestei parcele.

Plângerea formulată de petiţionara SC MEROM SRL Baia Mare împotriva încheierii de carte funciară a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 5938 din 23 iulie 2009 a Judecătoriei Baia Mare; apelul declarat de petiţionară împotriva

[1] A se vedea și Tribunalul municipiului București, secţia a III-a civilă, decizia nr. 439/1990, în C. Turianu, C. Turianu, Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. Practică judiciară comentată, Ed. All Beck, București 1998, p. 276.

[2] Publicată în Monitorul O� cial nr. 487 din 31 mai 2004.

[3] A se vedea și Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 708 din 8 februarie 2010 (nepublicată).

[4] Publicată în Monitorul O� cial, nr. 139 din 2 iunie 1994.

� Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr. 268 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, iar recursul declarat de aceeași petiţionară în contra deciziei tribunalului, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1223 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj.

În motivarea deciziei de respingere a recursului, curtea a reţinut că potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată [1], „imobilul se modi! că prin dezlipiri, dacă se desparte o parcelă de un imobil. Dezlipirea unui imobil sau a unei părţi dintr-un imobil se face împreună cu sarcinile care grevează imobilul. Imobilul grevat cu sarcini nu poate ! alipit la un alt imobil, ci va forma, în caz de dezlipire, un imobil separat”.

Așadar, atât încheierea Biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, cât și hotărârile instanţelor judecătorești, sunt temeinice și legale.

5. Recti! care de carte funciară în sensul triplării suprafeţei ! gurând înscrise în cartea funciară. Necesitatea soluţionării cauzei în contradictoriu cu proprietarii parcelelor învecinate.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată poate cere recti! carea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească de! nitivă și irevocabilă s-a constatat existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la pct. 1-4.

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 2893 din 12 aprilie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea intentată de reclamanţi împotriva pârâţilor, s-a dispus recti! carea suprafeţei înscrise în CF nr. 309 Someșeni, nr. top 145/1 și nr. top 146/1, de la 612 mp, la 1700 mp și radierea dreptului de uzufruct viager și a dreptului de ipotecă înscrise asupra imobilului. Prin decizia civilă nr. 91 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind radierea dreptului de uzufruct viager.

Prin decizia civilă nr. 1225 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei tribunalului care a fost modi! cată în parte, în sensul că s-a admis apelul pârâţilor în contra sentinţei, care a fost schimbată în sensul că s-a respins și capătul de cerere privind recti! carea suprafeţei înscrise în CF nr. 309 Someșeni. Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că acţiunea în recti! care se soluţionează în cadrul unei proceduri contencioase, în contradictoriu cu proprietarii parcelelor de teren învecinate.

În art. 89 alin. (6) din Regulamentul de organizare și funcţionare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 [2] al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, se prevede că „modi! carea nu se va putea face decât la cererea titularului dreptului de proprietate, precum și în baza actelor doveditoare, astfel încât modi! carea suprafeţei înscrise în cartea funciară nu va ! considerată o recti! care de carte funciară” [3]. De asemenea, conform art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 634 [4] al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dacă diferenţa este mai mare de 5%, documentaţia se respinge, recti! carea suprafeţei urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.

Nu se poate admite o acţiune în recti! carea cărţii funciare prin care se urmărește triplarea suprafeţei înscrise în cartea funciară, fără dovedirea dreptului de proprietate asupra diferenţei de suprafaţă, numai pe baza unui raport de expertiză topogra! că efectuat într-un proces în care nu au fost chemaţi în judecată toţi proprietarii parcelelor învecinate cu parcela în litigiu, a cărei suprafaţă se cere a ! triplată prin recti! care. În realitate, singura explicaţie este că surplusul de suprafaţă al parcelei reclamantului, își are corespondentul în diminuarea uneia sau a unor parcele învecinate, ai căror proprietari nici nu au fost chemaţi în judecată, pentru a-și putea formula apărările necesare.

6. Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Notarea în cartea funciară a somaţiei de plată pentru neachitarea ratelor în temeiul contractului de leasing. Legalitatea notării

Prin încheierea nr. 11694 din 24 noiembrie 2008 a Biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară Sighetu Marmaţiei, s-a notat asupra imobilului înscris în CF nr. 7732 Sighetu Marmaţiei, nr. top 2629/11, proprietatea persoanei ! zice O.M.O., cererea creditoarei SC B.T. L.T. IFN, somaţia de plată pentru suma de 16.190,5 lei,

[1] Republicată în Monitorul O! cial, nr. 201 din 3 martie 2006. Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, a fost modi! cat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010, publicată în Monitorul O! cial, nr. 451 din 2 iulie 2010.

[2] Publicat în Monitorul O! cial nr. 1049 din 29 decembrie 2006.

[3] Menţionăm că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 723 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul O! cial nr. 416 din 22 iunie 2010, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, republicată.

[4] Publicat în Monitorul O! cial nr. 1048 din 29 decembrie 2006.

�Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

reprezentând rate neachitate în baza contractului de leasing încheiat între creditoare și SC E.O.V. SRL cu privire la vânzarea-cumpărarea unui autoturism marca „Mercedes ML” 270 CDI.

Învestită cu soluţionarea plângerii, Judecătoria Sighetu Marmaţiei prin sentinţa civilă nr. 808 din 2 aprilie 2009, a admis în parte plângerea formulată de petentul-debitor împotriva încheierii de carte funciară, care a fost anulată cu motivarea că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată, administratorul unei societăţi comerciale răspunde cu bunurile proprii pentru obligaţiile asumate de societatea pe care o reprezintă, doar în situaţia în care societatea a fost declarată în faliment conform legii insolvenţei și au rămas datorii neachitate, ceea ce nu este cazul în speţă, iar imobilul asupra căruia s-a dispus notarea este bun propriu al administratorului societăţii.

Tribunalul Maramureș prin decizia civilă nr. 278 din 16.12.2009, a admis apelul declarat de SC B.T.L.T. IFN SA Cluj-Napoca, împotriva sentinţei, care a fost schimbată în sensul respingerii plângerii petiţionarului împotriva încheierii de carte funciară, reţinând că titlul executoriu reprezentat de biletul la ordin emis de SC E.O.V. SRL pentru suma de 16.190,52 lei a fost avalizat personal de către petiţionar, ceea ce înseamnă că s-a obligat personal alături de emitent pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de acesta, așa cum rezultă din prevederile art. 35 și art. 52 din Legea nr. 58/1934 [1]. La rândul ei, Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.1243 din 27 mai 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionar împotriva deciziei tribunalului, reţinând că somaţia de plată îndeplinește condiţiile prevăzute de art. 387 C.pr.civ., situaţie în care biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară nu avea de veri! cat decât dacă înscrisul a cărui notare s-a solicitat, îndeplinește condiţiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, republicată [2].

7. Obligaţie de a face. Invocarea de către reclamanţi a excepţiei nulităţii titlului de proprietate exhibat de pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 3479 din 3 iulie 2009 a Judecătoriei Turda, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei societate comercială, care a fost obligată să des! inţeze pe cheltuiala ei o baracă și un gard existente pe terenul proprietatea tabulară a reclamanţilor. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că deși pârâta deţine asupra terenului în litigiu certi! catul de atestare a dreptului de proprietate din anul 1996, reclamanţii sunt proprietari tabulari asupra aceluiași teren, cumpărat de la o persoană ! zică la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate emis în anul 2004, în baza hotărârii comisiei judeţene nr. 72/1991, prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate. Întrucât ambele părţi deţin titluri de proprietate provenind de la autori diferiţi, judecătoria a considerat că titlul de proprietate al reclamanţilor este mai preferabil decât al pârâţilor.

Prin decizia civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul pârâtei în contra sentinţei judecătoriei, care a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor împotriva pârâtei. Compararea titlurilor este o operaţiune juridică speci! că acţiunii în revendicare, atunci când ambele părţi deţin titluri de proprietate și se impune acordarea de preferinţă unuia dintre ele, însă în speţă reclamanţii nu au formulat o astfel de acţiune. Excepţia de nelegalitate a certi! catului de atestare a dreptului de proprietate ridicată de reclamanţi, a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 677/2007 a Curţii de Apel Cluj, pe motiv că din încheierea instanţei nu a rezultat legătura dintre acţiunea civilă de fond și elementele de nelegalitate ale actului administrativ contestat.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1238 din 27 mai 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei tribunalului, reţinând în esenţă că excepţia este un mijloc de apărare a" at la îndemâna pârâtului, prin care tinde la respingerea acţiunii exercitate de reclamant împotriva lui; or reclamantul își poate formula pretenţiile doar pe cale de acţiune, iar recurgerea la excepţii poate ! făcută numai în situaţia în care pârâtul ar formula pretenţii proprii împotriva reclamantului pe calea cererii reconvenţionale, ceea ce nu este cazul în speţă.

În literatura juridică [3] se spune că printr-o apărare de fond, pârâtul urmărește contestarea dreptului reclamantului, a efectelor dreptului ori a pretenţiilor formulate, apărarea în fond ! ind antiteza cererii de chemare în judecată. Așadar, apărările în fond constituie apanajul pârâtului, iar nu al reclamantului [4]. Reclamanţii din speţa comentată, puteau solicita instanţei de contencios administrativ pe cale de acţiune, să constate nulitatea absolută a certi! catului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei.

[1] Publicată în Monitorul O! cial nr. 100 din 1 mai 1934, cu modi! cările și completările ulterioare.

[2] Republicată în Monitorul O! cial nr. 201 din 3 martie 2006.

[3] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă I, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 183.

[4] Pentru distincţia dintre apărări și excepţii, a se vedea și I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1983, p. 263-264.

� Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

8. Despăgubiri pentru anularea autorizaţiei de construire. Natura civilă a litigiului

Primăria comunei Florești, judeţul Cluj, a eliberat autorizaţia de construire nr. 131/2007 , în baza căreia titularul ei a încheiat cu numitul D.C.D. un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-a obligat să construiască și să treacă în proprietatea bene� ciarului cumpărător, apartamentul situat la mansarda unui bloc de locuinţe situat în localitatea Florești, pentru preţul de 43.000 lei, a cărui predare trebuia să aibă loc la data de 15 septembrie 2007, în caz contrar promitentul-vânzător obligându-se să plătească penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere. Prin sentinţa civilă nr. 1184/20.06.2008 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2115/10.10.2008 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus anularea autorizaţiei de construire nr. 131/2007 și oprirea lucrărilor de construire, cu des� inţarea lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire anulate.

În această situaţie, bene� ciarul-cumpărător D.C.D. i-a chemat în judecată pe pârâţii Primarul comunei Florești și Consiliul local al comunei Florești, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor în baza art. 998-999 C.civ., la plata despăgubirilor de întârziere de 0,1% pe zi și la daune cominatorii de 50 euro pe zi de întârziere. Prin sentinţa civilă nr. 10888 din 31 iulie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului împotriva pârâţilor întemeiată pe dreptul comun, reţinând că prejudiciul pretins de reclamant este o consecinţă a anulării autorizaţiei de construire, care este un act administrativ, situaţie în care soluţionarea cauzei are loc de instanţa de contencios administrativ, având în vedere prevederile art.10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care s-a instituit o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

Prin decizia civilă nr. 96 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei, care a fost anulată și s-a trimis cauza spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ, care este competent să judece acţiunea în temeiul art.1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform căruia se poate adresa instanţei de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1247 din 27 mai 2010, a admis recursul declarat de reclamantul D.C.D. împotriva deciziei tribunalului pe care a casat-o și rejudecând, a admis apelul aceluiași reclamant în contra sentinţei judecătoriei pe care a des� inţat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie. Pentru a decide astfel, curtea a reţinut în esenţă că deși ambele instanţe anterioare au cali� cat greșit acţiunea introductivă de instanţă ca � ind în contencios administrativ, totuși soluţiile lor au fost diferite. În realitate, acţiunea intentată de reclamant împotriva pârâţilor nu este în contencios administrativ, întrucât obiectul ei nu se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prejudiciul nu i-a fost cauzat reclamantului prin autorizaţia de construire care este într-adevăr un act administrativ, ci ca urmare a anulării autorizaţiei de construire, ceea ce înseamnă că în speţă este vorba de o răspundere civilă delictuală fundamentată pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ., care îi imprimă cauzei o natură juridică civilă și � indcă pr ejudiciul suferit de reclamant în aprecierea lui este de 43.000 euro echivalent în lei, competenţa materială în primă instanţă aparţine judecătoriei, în temeiul art. 1 pct.1 C. proc. civ.

�Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1239 din 25 februarie 2010

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, aplicarea legii în timp, măsuri reparatorii în echivalent, restituirea imobilului în natură,

principiul tempus regit actum)

Contestaţie împotriva dispoziţiei pri-ma rului de acordare a măsurilor re pa-ra torii în echivalent. Principiul tempus regit actum

Legea nr. 10/2001Legea nr. 247/2005

Chestiunea aplicării în timp a legii civile, presupune ca legea nouă să se aplice, de la data intrării ei în vigoare, nu numai situaţiilor juridice care se vor naște, modi� ca sau stinge, după aceasta dată, dar și situaţiilor juridice în curs de formare, modi� care sau stingere la data intrării ei în vigoare, cu menţiunea suplimentară că faptele creatoare, modi� catoare sau extinctive de situaţii juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc.

Speţa: Recurenţii au arătat, în motivarea recursului că instanţa de apel ar " trebuit să constate că, în mod greșit, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent in temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât, în situaţia reclamanţilor, se impunea despăgubirea persoanelor îndreptăţite sub imperiul legii vechi (Legea nr. 10/2001, nemodi" cată), conform princi¬piului tempus regit actum. Aplicarea noii legi unei situaţii anterioare creează premisele retroactivităţii legii civile.

Recursul nu este fondat.

În speţă, instanţa de apel nu a greșit atunci când a con& rmat soluţia de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent in temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât, in cauza, nu s-a nesocotit princi-piului tempus regit actum, conform căruia legea nouă se aplică numai pentru viitor, nu și situaţiilor juridice ante¬rioare care sunt guvernate și, prin urmare, se soluţionează sub imperiul actului normativ în vigoare la acel moment dat.

Pentru a răspunde acestei critici de nelegalitate este important de reţinut ca, la data de 2 aprilie 2007, reclamanţii T.N. ȘI T.E. au formulat contestaţie în baza Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziţiei nr. 7388 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București, prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent potrivit Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 190 mp, situat în București, sectorul 1.

Rezulta, așadar, ca actul juridic vizat de demersul judiciar al reclamanţilor, cu toate consecinţele patri-mo niale determinate de soluţia/soluţiile pronunţate sau ce urmează a se pronunţa, inclusiv alegerea mo-da lităţii concrete de reparaţie civila, este reprezentat de dispoziţia nr. 7388 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București.

În raport de acest element determinant-data emiterii dis poziţiei administrative de către unitatea deţinătoarea - urmează a se stabili si actul normativ cu incidenţa în cauza, sub toate aspectele de ordin procedural sau subs-tanţial reclamate in concret de persoana interesata, act normativ care va constitui temeiul cercetării eventualelor critici de nelegalitate în căile de atac prevăzute de lege.

Circumstanţele particulare ale cauzei pendinte dovedesc cu evidenta că la data emiterii dispoziţiei administrative - 12 februarie 2007, în vigoare era Legea nr. 247/2005, în contextul căreia s-au și acordat măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 190 mp, situat în București, sectorul 1.

Instanţa de apel a apreciat în mod corect ca nu s-a nesocotit princi¬piului tempus regit actum la momentul soluţionării contestaţiei pendinte, întrucât, chestiunea aplicării în timp a legii civile, presupune ca legea nouă să se aplice, de la data intrării ei în vigoare nu numai situaţiilor juridice care se vor naște, modi& ca sau stinge, după aceasta dată, dar și situaţiilor juridice în curs de formare, modi& care sau stingere la data intrării ei în vigoare, cu menţiunea suplimentară că faptele creatoare, modi& catoare sau extinctive de situaţii juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc.

Încercarea de valori& care pe temeiul dispoziţiilor art. 10 pct. 3 din Lege nr. 10/2001, a unor pretinse situaţii de fapt în legătură cu imobilul in litigiu - clădirea existentă pe terenul proprietatea reclamanţilor ar & o construcţie & e neautorizata, & e ușoară sau demolabilă – dar care nu își găsesc corespondentul în circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii, astfel cum acestea au fost redate în conţinutul hotărârilor judecătorești anterioare, nu poate constitui un argument real, convingător pentru casarea-modi& carea hotărârii atacate.

� � Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 988 din 17 februarie 2010

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, expropriere, drept de proprietate, principiul

specialia generalibus derogant)

Cerere de restituire a imobilului ex-pro priat, întemeiată pe dreptul comun. Im prescriptibilitatea dreptului de pro-prietate

C. civ., art. 480Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 2

Analizând conţinutul art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001 și al art. 480 C. civ. reiese că, practic, ipotezele celor două legi se suprapun, soluţia oferită de ambele reglementări � ind aceeași, respectiv restituirea în natură a imobilelor. Diferenţa constă doar în faptul că Legea specială prevede în plus și alte măsuri reparatorii pentru ipoteza în care imobilele nu se mai pot restitui în natură. În consecinţă, neurmarea procedurilor instituite prin Legea nr. 10/2001 nu poate conduce în nici un caz la pierderea dreptului de proprietate consacrat de legislaţia comună și de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O.

Speţa: Reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București solicitând instanţei să dispună retrocedarea imobilului teren situat în București. În motivarea cererii a arătat, că a deţinut în proprietate imobilul menţionat mai sus, însă, prin Decretul Consiliului de Stat 163/1964 a fost expropriat pentru construcţia unor blocuri de locuinţe.

Tribunalul București, a respins ca $ ind neîntemeiată acţiunea, reţinând că după apariţia Legii nr. 10/2001, care a stabilit cadrul general pentru restituirea imobilelor expropriate, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai sunt aplicabile.

Principiul specialia generalibus derogant la care se face trimitere în dispozitivul deciziei nr. 33/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie intervine în situaţia în care se pune problema aplicării a două legi succesive, una generală și alta specială, situaţie în care Legea specială se aplică prioritar. De aceea, este necesar a se identi& ca raţiunea Legii speciale pentru a se stabili acele soluţii particulare care să determine aplicarea prioritară faţă de dreptul comun.

Analizând conţinutul art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001 și al art. 480 C. civ. reiese că, practic, ipo-tezele celor două legi se suprapun, soluţia oferită de am bele reglementări & ind aceeași, respectiv restituirea în natură a imobilelor. Diferenţa constă doar în faptul că Le gea specială prevede în plus și alte măsuri reparatorii pen tru ipoteza în care imobilele nu se mai pot restitui în na tură. În consecinţă, neurmarea procedurilor instituite prin Legea nr. 10/2001 nu poate conduce în nici un caz la pier derea dreptului de proprietate consacrat de legislaţia co mună și de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O.

Împrejurarea că, în speţă, reclamanta nu a uzat de dispo ziţiile Legii nr. 10/2001, nu poate conduce la pier derea dreptului de proprietate, ci doar la pierderea drep tului la acţiune în temeiul legii speciale, aceasta ne maiputând bene& cia de avantajele instituite de lege, res pectiv celeritatea procedurii și gama de măsuri reparatorii. În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanta nu și-a pierdut calitatea de proprietar, ceea ce o îndreptăţește la valori& carea dreptului de proprietate și pe calea dreptului comun.

O soluţie contrară ar pune în discuţie nu numai dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O., ci și dreptul de acces la jus-tiţie, în sensul art. 6 din C.E.D.O. Or, potrivit art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile constituţionale pri-vind drepturile și libertăţile cetăţenilor vor & interpretate și aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu tratatele la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele și tratatele privi toare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate regle mentările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. De asemenea, nu trebuie neglijate nici aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, decizie obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora Legea specială nr. 10/2001 nu exclude, în toate situaţiile, posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acţiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiţie. În această situaţie este însă necesar a se analiza, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securităţii raporturilor juridice.

În raport de aceste considerente recursul a fost respins.

� �Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Judecata

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1860 din 17 martie 2010

(cuvinte cheie: suspendarea judecăţii, despăgubiri)

Suspendarea legală facultativă. Condiţii

C. proc. civ., art. 244 pct. 1

Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde, în total sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi. Textul reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o in� uenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie.

Pentru ca textul să aibă aplicare este însă necesar ca chestiunea de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces „să aibă obiectul unei alte judecăţi”, adică să � e pendinte.

Speţa: Curtea de Apel București, prin încheierea de ședinţă pronunţată în ședinţa publică din 19 mai 2009, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata cererilor de apel împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 3 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul București, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 30694/3/2008 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. 26080/3/2008.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în speţă este vorba de două acţiuni, una fundamentată pe legea specială, iar cealaltă pe dreptul comun, ce decurge însă din măsura exproprierii imobilului în litigiu, ce nu a fost soluţionată în mod irevocabil și că în consecinţă legea specială derogă de la dispoziţiile de drept comun, cel puţin în ceea ce privește soluţionarea litigiului dintre părţi pentru terenul de 197 mp, supus măsurii exproprierii. În raport de soluţia dată primei cereri de chemare în judecată de a cărei soluţionare depinde cauza pendinte, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să continue acţiunea de faţă pe aspectul capetelor de cerere ce rămân nesoluţionate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Suspendarea legală facultativă este acea formă a sus-pen dării care permite judecătorului ca în anumite îm-pre jurări determinate de lege, să aprecieze asupra opor-tunităţii sistării temporare a judecăţii.

Cazurile de suspendare a judecăţii prevăzute de art. 244 C. proc. civ. au caracter limitativ și, drept ur-mare, ele nu pot % extinse prin analogie și la alte situaţii similare.

Instituţia suspendării legale facultative este deosebit de utilă pentru realizarea unei optime administrări a justiţiei.

Suspendarea cauzei în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ. este de natură să preîntâmpine și pronunţarea unei hotărâri greșite, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească sau a unor hotărâri contradictorii.

În același timp, instanţa trebuie să manifeste precauţia necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii.

Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde, în total sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.

Textul reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o in( uenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie.

Pentru ca textul să aibă aplicare este însă necesar ca chestiunea de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces „să aibă obiectul unei alte judecăţi”, adică să % e pendinte.

În speţa supusă analizei și care face obiectul dosarului nr. 30694/3/2008, recurenţii-reclamanţi au solicitat obli-garea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești care au fost stabilite de părţile din proces de comun acord, încheindu-se în acest sens decizia nr. 101 din 12 decem brie 2007.

În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 26080/3/2008, în raport de care s-a dispus suspen da-rea, nu se contestă decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007 prin care s-au stabilit despăgubirile solicitate de recurenţii-reclamanţi în dosarul nr. 30694/3/2008.

Așadar, instituţia suspendării prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ. nu operează în acest caz, întrucât nu vizează o chestiune prejudicială care trebuie soluţionată în dosarul nr. 26080/3/2008 și de care ar putea depinde soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 30694/3/2008, care a fost suspendat prin încheierea de ședinţă pronunţată la 19 mai 2009, pentru că pre ten-ţiile reclamate sunt recunoscute de intimaţi în petitul doi al acţiunii formulate de aceștia din urmă.

În concluzie, încheierea recurată este nelegală și, % ind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modi% ca încheierea și pe fond va respinge cererea de suspendare a judecării cererilor de apel. Trimite cauza pentru continuarea judecăţii.

� Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Excepţie de neconstituţionalitate

Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, încheierea din 11 martie 2010

(cuvinte cheie: recuzare, excepţie de neconstituţionalitate, suspendarea judecăţii,

abuz de drept)

Cerere de recuzare. Inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate

C. proc. civ., art. 27Legea nr. 47/1992, art. 29

În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recuzarea nu constituie în sine „cauza” sau „litigiul” în înţelesul dispoziţiilor menţionate, și nici o „cauză în cadrul unei alte cauze”, ci un incident de judecată, astfel că nu se poate reţine îndeplinită cerinţa prevăzută de aceleași dispoziţii, referitoare la legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului.

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă dacă se constată că este contrara vreuneia dintre prevederile art. 29 alin. (1)-(3) din legea menţionată, cu consecinţa respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale și a soluţionării cererii de recuzare în contextul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

I. Excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurentă, pentru soluţionarea căreia aceasta a cerut sesizarea Curţii Constituţionale privește dispoziţii legale, astfel cum au fost indicate, prin care se reglementează soluţionarea recuzării în legătură cu care a fost mai întâi sesizat completul de judecată de faţă. În acest context, susţine recurenta, ar urma să ' e sesizată Curtea Constituţională, suspendându-se judecata recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătorești privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar ' obiectul acestuia. În speţă, prin „cauză” sau, respectiv, „litigiu” trebuie avut în vedere raportul juridic dintre părţi dedus judecăţii potrivit cererilor formulate.

Recuzarea nu constituie în sine „cauza” sau „litigiul” în înţelesul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Aceasta deoarece în mod evident cauza/litigiul trebuie să privească părţile, iar nu și instanţa abilitată să le soluţioneze, cum este cazul recuzării. Prin urmare, recuzarea trebuie apreciată în primul rând ca un incident de judecată distinct de cauza/litigiul în sine, iar nu ca o „cauză în cadrul unei alte cauze”, astfel că nu se poate reţine ca ' ind îndeplinită cerinţa prevăzută prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar ' obiectul acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă dacă se constată că este contrară vreuneia dintre prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3). În acest caz, instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii

Constituţionale printr-o încheiere supusă recursului în termen de 48 de ore. De altfel, este evident că scopul urmărit de recurentă prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este unul abuziv, recurenta urmărind să obţină, pe această cale, suspendarea judecăţii cererii de recuzare și, în raport cu judecata recursului, blocarea procedurii de soluţionare a acestuia, având în vedere că, potrivit art. 31 C. proc. civ. judecătorul recuzat nu poate face niciun act de procedură.

II. Motivele de recuzare susţinute de recurenta nu sunt întemeiate. Respingerea cererii recurentei de amânare a judecăţii cauzei pentru lipsa de apărare, întemeiata pe dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ. a intervenit în mod legal, având în vedere că potrivit dispoziţiilor menţionate se poate acorda de către instanţă un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată, iar anterior, la termenul de la 6 octombrie 2009 judecata în cauză se mai amânase o data admiţându-se cererea aceleiași recurente formulată în baza art. 156 C. proc. civ. și, de asemenea, ca urmare a faptului că pe împuternicirea avocaţială erau menţionaţi și alţi doi apărători, pe lângă cel pretins a se a* a în afara localităţii, la o altă instanţă, iar unul dintre aceștia s-a și prezentat în cauza, la a doua strigare.

În raport cu acest din urma aspect nu mai se poate reţine că erau aplicabile dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la amânarea pronunţării pentru lipsa apărătorului, în vederea depunerii de concluzii scrise. De asemenea, soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a judecăţii nu implica și judecata asupra fondului cauzei. Prin urmare, nu se poate reţine că, în speţă, judecătorii recuzaţi și-ar ' spus părerea cu privire la pricina ce se judeca, potrivit art. 27 pct. 7 C. proc. civ., cererea de recuzare formulată ' ind neîntemeiată.

! "Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, decizia nr. 464 din 18 martie 2010

(cuvinte cheie: insolvenţă, creanţă certă, facturi emise, refuz de plată)

Deschiderea procedurii insolvenţei. Cre anţă certă. Refuz de plată

Legea nr. 85/2006

Potrivit art. 31 alin. (1), coroborat cu art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 30 de zile, care depășește valoarea prag stabilita de lege (30.000 lei, potrivit modi$ cărilor aduse prin Legea nr. 277/2009), poate să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, adresând tribunalului competent o cerere introductivă, în care urmează să precizeze cuantumul și temeiul creanţei, existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii, existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului și declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.

În speţă, creanţa de care se prevalează recurenta îndeplinește cerinţele legii.

Potrivit art. 379 alin. (3) C. proc. civ., „Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuși actul de creanţă sau/și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.”

În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2111 din 8 iunie 2005, recurenta s-a obligat sa vândă intimatei o serie de utilaje, care urmau sa $ e folosite în activitatea curenta a celei din urmă, în schimbul unui preţ de 36.914,57 euro, cu T.V.A. inclus. De asemenea, în art. 4 al contractului, părţile au stipulat că întârzierile la plată să $ e sancţionate cu o penalitate de 0,15% pe zi, calculată asupra sumei restante. În anexa 1 a contractului, au fost enumerate bunurile, iar în anexa 2, părţile au stabilit modalitatea de plată a preţului – acesta urmând a $ achitat în nouă rate egale, lunare, eșalonate în perioada 26 septembrie 2005 – 26 mai 2006, la care se adaugă un avans de 7.286 euro, scadent la data de 10 iunie 2005.

Recurenta a recunoscut că intimata a plătit avansul, primele doua rate și, parţial, rata a treia. Or, însăși

stabilirea sumelor datorate de intimata, în calitate de cumpărătoare, prin chiar contractul de vânzare-cumpărare și anexele sale, semnate de ambele părţi, este de natură a proba caracterul cert al creanţei – indiferent de emiterea sau nu a facturilor – și, în considerarea termenelor de plata agreate în anexa 2, cerinţa exigibilităţii creanţei este îndeplinită, la rândul sau. Iar caracterul lichid al creanţei este neîndoielnic și necontestat.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, neplata datoriilor în termen de 30 de zile de la scadenţă prezumă starea de insolvenţă a intimatei, iar o atare prezumţie nu a fost răsturnată.

Aprecierea caracterului justi$ cat sau nu al refuzului de plată manifestat de către intimată, evocat de judecătorul-sindic, este lipsit de orice relevanţă, atât timp cât Legea nr. 85/2006 nu a preluat dispoziţiile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, în forma existentă la data primei publicări a acelei legi.

Totodată, referirile la clauzele cuprinse în art. 2 și 5 din contract nu probează o lipsă de certitudine a creanţei de care recurenta înţelege să se prevaleze. Astfel, este real că potrivit acestor clauze, dreptul de proprietate urma a se transmite către cumpărătoare numai după plata integrala a preţului, iar neachitarea unei rate la termenul stabilit conferea dreptul vânzătoarei să ridice bunurile necondiţionat și fără nicio formalitate. Cu toate acestea, din chiar atitudinea intimatei, care a fost de acord ca societatea recurentă să-și ridice bunurile, rezultă că cea din urmă îi livrase anterior aceste utilaje. Mai mult decât atât, conţinutul explicit al art. 5 din contract denotă dreptul, dar nu și obligaţia recurentei de a-și ridica utilajele; așa $ ind, aceasta este îndreptăţită să pretindă intimatei preţul pe care cea din urma s-a obligat să-l achite și este, de asemenea, îndreptăţită să nu se prevaleze de facultatea conferita de art. 5 din contract.

Stabilirea sumelor datorate de către intimata-debitoare prin însuși contractul de vânzare-cumpărare și anexele sale, semnate de ambele părţi, este de natură să probeze caracterul cert al creanţei, indiferent de emiterea sau nu a facturilor. Iar aprecierea caracterului justi� cat sau nu al refuzului de plata manifestat de către intimată este lipsit de orice relevanţă, atât timp cât Legea nr. 85/2006 nu a preluat dispoziţiile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, în forma existentă la data primei publicări a acelei legi.

# $ Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Achiziţii publice

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1494 din 7 septembrie 2010

(cuvinte cheie: achiziţii publice, contestaţie tardivă, termen de contestare, descalifi carea

ofertei)

Achiziţii publice. Contestaţie tardivă. Calculul termenului de contestare

O.U.G. nr. 34/2006, art. 3, art. 55, art. 2562

modi! cări aduse prin O.U.G. nr. 76/2010. CNSC a reţinut corect aplicabilitatea în cauză a acestor texte legale.

Astfel, potrivit art. 2562 alin. (1) lit b) „Persoana vătămată poate sesiza CNSC (…) în vederea anulării actului (…) în termen de (…); b) 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să ! e atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 și ale cap. II secţiunea 2-a este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2)”.

Valoarea estimată a contractului este 7.714.803 lei conform ! șei de date a achiziţiei, iar termenul este de 5 zile și începe să curgă din ziua următoarele celei în care s-a primit comunicarea, deci începând cu 11 iulie 2010 ora „00”.

Modul în care se calculează termenele este reglementat special prin art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, prin zile înţelegându-se zile calendaristice, în afara cazului când se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului, ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau în care s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calcul. În aplicarea acestui text de lege, termenul de 5 zile implică 5 zile calendaristice, începând cu 11 iulie 2010 ora zero, acest termen împlinindu-se așa cum corect a reţinut CNSC în 15 iulie 2010 ora 24,00.

Or, contestaţia petentei a fost formulată în 16 iulie 2010, cu depășirea celor 5 zile calendaristice, astfel încât corect a fost respinsă ca tardivă prin Decizia CNSC atacată.

În aplicarea prevederilor art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, raportat la art. 55 lit. b) și art. 3) lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 actualizată cu ultimele modi� cări aduse prin O.U.G. nr. 76/2010, persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului în termen de 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștinţă,în funcţie de valoarea estimată a contractului. Modul în care se calculează termenele este reglementat special prin art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 prin zile înţelegându-se zile calendaristice, în afara cazului când se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului, ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau în care s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calcul.

Prin plângerea sa, petenta solicită a se dispune anularea deciziei CNSC și a Raportului de atribuire nr. 306 din 7 iulie 2010, cali! carea ofertei sale ca ! ind conformă cerinţelor de eligibilitate și obligarea auto-rităţii contractante să continue procedura de atribuire a contractului.

În motivarea plângerii petenta susţine că prin decizia atacată a fost soluţionată greșit excepţia tardivităţii contestaţiei prin aplicarea greșită a art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 în raport cu art. 2562 alin. (1) lit. b), în fapt termenul de 5 zile calendaristice calculat „de la începutul primei ore a primei zile a termenului, se încheie la 16 iulie, ora 24,00, astfel că și contestaţia este în termen.

Pe fond petenta susţine că oferta sa era conformă cerinţelor din ! șa de date a achiziţiei, astfel încât în mod greșit a fost descali! cată, indicând în concret care sunt argumentele acestui motiv.

Prin întâmpinare autoritatea contractantă solicită res pingerea plângerii, apreciind decizia CNSC ca legală, întrucât termenul de 5 zile calendaristice s-a calculat corect prin interpretarea art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, acesta împlinindu-se în 15 iulie 2010 la ora 24,00.

Instanţa a analizat în primul rând legalitatea deciziei CNSC prin care s-a respins ca tardivă contestaţia petentei.

Plângerea s-a apreciat a ! nefondată.

Părţile sunt de acord că petentei i s-a comunicat rezultatul procedurii la 10 iunie 2010 și aceasta a declarat și înregistrat contestaţia la 16 iulie 2010 la CNSC.

În cauză se aplică prevederile art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, raportat la art. 55 lit. b) și art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 actualizat cu ultimele

% &Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Sancţiuni disciplinare

Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 707 din 9 februarie 2010

(cuvinte cheie: sancţiune disciplinară, abatere disciplinară, nulitate absolută, contestaţie la

decizia de sancţionare, regulament intern, fi şa postului)

Contestaţie împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară. Nerespectarea de către angajator a obligaţiei de a pre-zenta descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară. Nulitate absolută

C. muncii, art. 268 alin. (2) lit. a, b)

La data de 27 noiembrie 2008 recurenta-pârâta a emis decizia nr. 7800, decizie prin care a dispus sancţionarea disciplinară a recurentului-reclamant prin retrogradarea acestuia pe o perioada de 60 de zile pe funcţia de inspector instalare site-uri.

Cercetând conţinutul deciziei contestate, prin rapor-tare la dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că recurentul-reclamant a fost sancţionat ca urmare a reţinerii unui număr de 9 abateri disciplinare constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă, cu întârziere, a unor atribuţii de serviciu.

Simpla lecturare a acestor presupuse abateri conduce la concluzia complexităţii activităţii pe care o desfășura în cadrul pârâtei-recurente reclamantul-recurent. În acest context este într-adevăr surprinzător cum aceasta complexitate a fost comprimata în doua pagini ale deciziei de sancţionare care conţine, în integralitatea sa, doar 3 pagini. De altfel, din modalitatea de redactare a deciziei rezultă că angajatorul s-a limitat numai la a enumera presupusele abateri disciplinare constând într-o serie de acţiuni întârziate, eronat executate sau chiar neexecutate, fără a detalia în ce constă în concret activitatea pe care ar ' trebuit să o desfășoare recurentul-reclamant în funcţia ocupată. Această detaliere era cu atât mai necesară cu cât activitatea pe care o desfășura recurentul-reclamant implica o multitudine de parametri tehnici care, în absenta unor precizări suplimentare, rămân imposibil de veri' cat pentru a stabili temeinicia, respectiv netemeinicia măsurii sancţionării constând în retrogradarea în funcţie.

Pentru a respecta nu numai formal dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) din Legea nr.53/2003 este necesar ca descrierea faptei să nu se limiteze doar la împrejurarea ce constituie în opinia angajatorului abaterea disciplinară, ci această descriere să ' e astfel realizată încât să plaseze acţiunea/inacţiunea salariatului sancţionat în contextul

mai larg a activităţii acestuia în raport, spre exemplu, de atribuţiile înscrise în ' șa postului și de procedurile și protocoalele interne ale angajatorului pe care salariaţii trebuie să le cunoască, să le respecte și să le aplice în activitatea profesională desfășurată. În acest context, reţinând că recurenta-pârâtă a făcut referire la ordinele și dispoziţiile conducătorilor ierarhici, era necesar, pentru a circumstanţia abaterile, să ' e precizate în concret care au fost aceste ordine, cine le-a emis, la ce data și în ce formă. De asemenea, ' ind invocate încălcări ale regulamentului intern, tot în același scop al circumstanţierii încălcărilor, era obligatoriu să ' e speci' cate expres articolele sau paragrafele din regulamentul intern pentru a le putea veri' ca incidenţa raportat la conţinutul faptic al abaterilor reţinute.

Pentru a exempli' ca argumentele mai sus expuse, Curtea alege spre comentare, din cele 9 abateri enumerate în decizia de concediere, abaterea constând în „erori în raportarea costurilor operaţionale cu constructorii folosiţi în intervenţiile la site-uri, conducând la erori în justi' carea bugetului”.

Deși această abatere este redactata în limba româna, din pricina generalităţii și conciziunii cu care este expusă, rămâne de neînţeles pentru orice persoană care nu este familiarizată cu particularităţile acestor operaţiuni. În plus, aceasta maniera de redare a abaterii disciplinare nu permite salariatului o apărare concreta pentru că, în mod logic și raţional, este aproape imposibil să se apere când i se reţine în sarcină o serie de erori, fără a se preciza în concret în ce constă ' ecare dintre respectivele erori.

Rămâne exclusiv problema angajatorului dacă a lăsat să curgă prea mult timp, iar erorile au devenit atât de multe, încât identi' carea ' ecăreia dintre ele a de venit o problema a cărei minuţiozitate de rezolvare im plică un efort substanţial. Angajatorul era obligat să depună un asemenea efort pentru ca vina în ceea ce privește

Pentru a respecta, nu numai formal, dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 este necesar ca descrierea faptei să nu se limiteze doar la împrejurarea ce constituie, în opinia angajatorului, abaterea disciplinară, ci aceasta descriere să � e astfel realizată încât să plaseze acţiunea/inacţiunea salariatului sancţionat în contextul mai larg a activităţii acestuia în raport, spre exemplu, de atribuţiile înscrise în � șa postului și de procedurile și protocoalele interne ale angajatorului pe care salariaţii trebuie să le cunoască, să le respecte și să le aplice în activitatea profesională desfășurată.

' ( Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Dreptul muncii

neglijarea veri� cării modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către salariatul cercetat, îi aparţine. Aceasta observaţie este pertinentă și în cauză, raportat la numărul mare de abateri disciplinare reţinute în sarcina recurentului-reclamant. Este evident că eventualele neregularităţi în activitatea acestuia din urmă nu reprezintă abateri săvârșite într-o perioadă scurta de timp, spre exemplu, într-o săptămână, ci sunt rezultatul unei conduite necorespunzătoare ce a acoperit o perioada substanţială de timp. În acest context, este de neînţeles cum o perioada destul de lungă de timp este descrisă de angajator în raport de abaterile reţinute în doar 29 de rânduri tehnoredactate pentru nu mai puţin de nouă abateri enumerate. Tocmai această modalitate în care angajatorul a înţeles să descrie faptele reţinute în sarcina recurentului-reclamant demonstrează că, în realitate, nu e vorba despre o descriere concretă în conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003, ci doar despre o enumerare, o inventariere a abaterilor. Dispoziţiile legale mai sus amintite nu întâmplător fac vorbire despre descrierea faptei, iar nu despre enumerarea, respectiv redarea faptei, pentru că intenţia legiuitorului a fost aceea de a crea premisele pentru salariatul cercetat, ca și pentru instanţa de judecată, în eventualitatea contestării măsurii disciplinare dispuse, de a se putea apăra cunoscând precis ce acuzaţii sunt aduse, respectiv de a putea aprecia, în raport de probele administrate, asupra temeiniciei măsurii sancţionatorii.

Daca s-ar interpreta dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 ca � ind respectate doar prin redarea abaterii disciplinare, fără o detaliere a circumstanţelor în care aceasta a fost săvârșită, dreptul salariatului cercetat de a se apăra ar deveni simbolic, iar controlul legalităţii și temeiniciei recunoscut în atribuţiile instanţei de judecată, doar o formalitate pentru care există o procedură și texte de lege, dar nu subzistă un conţinut concret al controlului.

Nu se poate realiza un control atât timp cât instanţa nu cunoaște ce anume semni� că abaterea, iar toate aceste menţiuni lămuritoare trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei de sancţionare pentru că așa prevede, cel puţin deocamdată, legea, respectiv dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul muncii. Pe cale de consecinţă, în faţa instanţei angajatorul nu poate prezenta aspectele lămuritoare prin referirea la alte documente sau prin administrarea altor mijloace probatorii. De aceea, actul de sancţionare trebuie redactat cu maxima atenţie și diligenţă și nu trebuie să se remarce prin conciziune ci, dimpotrivă, printr-o grijă deosebită în descrierea cât mai acoperitoare a abaterii și a plasării acesteia în contextul concret al atribuţiilor pretins a � fost neîndeplinite corespunzător.

În ceea ce privește critica referitoare la prevederile art. 268 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 53/2003, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă pentru că, similar obligaţiei de descriere concreta a faptelor, angajatorul trebuie să înscrie temeiul concret din regulament sau să enumere ordinele șe� lor ierarhici pretins a � fost nerespectate. Precizările generice nu sunt su� ciente pentru că nu permit veri� carea în concret dacă abaterile descrise corespund sau nu, pe de o parte � șei postului, iar pe de altă parte prevederilor sau normelor înscrise în regulamentul intern.

Modalitatea generică în care recurenta-pârâtă a făcut referiri la încălcări ale contractului individual de muncă, ale regulamentului intern, ale ordinelor și dispoziţiilor conducătorilor ierarhici, fără a indica în concret niciun articol sau vreun ordin, respectiv dispoziţie a unui șef ierarhic, echivalează cu lipsa din decizia de sancţionare a menţiunii prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 53/2003.

) *Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Contract individual de muncă

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 877 din 2 septembrie 2010

(cuvinte cheie: sancţiune disciplinară, suspendarea contractului individual de muncă,

cercetare disciplinară)

Suspendarea contractului individual de muncă. Condiţii

C. muncii, art. 52 alin. (1)

Potrivit art. 55 alin. (1) lit. a) C. muncii contractul individual de muncă poate " suspendat din iniţiativa angajatorului ”pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii”.

Codul muncii prevede la art. 264 alin. (1) lit. b) sus-pen darea contractului de muncă pe o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare, ca sancţiune, în cazul în care sa la riatul săvârșește o abatere disciplinară. În această si tuaţie angajatorul trebuie să respecte dispoziţiile art. 267 alin. (1) C. muncii, respectiv efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

În condiţiile în care din conţinutul deciziei contestate reiese fără echivoc faptul că măsura suspendării con-tractului de muncă al salariatului nu constituie sancţiune disciplinară, în conformitate cu art. 264 alin. (1) lit. b) C. muncii, ci o măsură aplicată în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii (temei care este expres men-ţionat în decizie) până la de" nitivarea cercetării prea-labile, ne" ind vorba despre o sancţiune disciplinară, an gajatorul nu avea obligaţia respectării dispoziţiilor art. 267 alin. (1) C. muncii, astfel că în mod greșit, prima instanţă a apreciat ca nelegală decizia pentru neres-pectarea acestor dispoziţii legale.

În raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, măsura suspendării contractului de muncă poate " dispusă de angajator pe toată durata cercetării disci plinare a salariatului, " ind o măsură pe care legea o lasă la latitudinea angajatorului, care o poate dispune sau nu și care este condiţionată doar de realizarea efec tivă a cercetării pe perioada suspendării. Deci, singura condiţie, reieșită din acest text de lege, cerută angajatorului pentru a putea lua această măsură este declanșarea cercetării disciplinare. Ori, declanșarea

procedurii cercetării disciplinare nu debutează cu convocarea salariatului, ci această convocare este doar o etapă - este adevărat absolut obligatorie - pentru efectuarea cercetării.

În speţă, la data emiterii decizie de suspendare, 1 octombrie 2009, procedura cercetării disciplinare era deja declanșată. Astfel, urmarea sesizării conducerii societăţii prin referatul cu nr. 1235 din 17 septembrie 2009 întocmit de inspectorul de securitate, intimata salariată a fost invitată prin Convocarea nr. 1236 din 17 septembrie 2009 la efectuarea cercetării disciplinare, și deoarece salariata ulterior acestei convocării a depus certi" cate medicale s-a emis o nouă Convocare sub nr. 1341 din 1 octombrie 2009, iar în urma audierii acesteia a fost încheiat procesul verbal nr.1453 din 15 octombrie 2009 și s-a dispus prin decizia nr. 1468 din 16 octombrie 2009 aplicarea sancţiunii disciplinare. Toate aceste probe con" rmă astfel derularea cercetării disciplinare și ca atare justi" că legalitatea deciziei prin care s-a luat măsura suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare, " ind ignorate în mod nejusti" cat de către prima instanţă. Totodată este greșită reţinerea primei instanţe privind retroactivitatea măsurii deoarece data luării măsurii este 1 octombrie 2009, ceea ce coincide cu data emiterii deciziei.

Faţă de cele ce preced, constatând că soluţia primei instanţe face o aplicare greșită a dispoziţiilor legale inci-dente la probele dosarului, Curtea, cu aplicarea art. 81 din Legea nr.168/1999 a admis ca fondat recursul cu care a fost învestită de către pârâtă, a modi" cat sentinţa atacată, în sensul respingerii ca nelegale și netemeinice a contestaţiei formulată în cauză.

În raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, măsura suspendării contractului de muncă poate � dispusă de angajator pe toată durata cercetării disciplinare a salariatului, � ind o măsură pe care legea o lasă la latitudinea angajatorului, care o poate dispune sau nu și care este condiţionată doar de realizarea efectivă a cercetării pe perioada suspendării.

+ , Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept fi nanciar şi fi scal

DREPTUL FINANCIAR ȘI FISCAL

Impozite şi taxe

Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 612 din 1 martie 2010

(cuvinte cheie: concesiune, impozit pe teren, proprietate publică, declaraţie fi scală, termen

de prescripţie, sarcină fi scală, domeniul privat al statului )

Calcularea taxei pe teren datorată de concesionar

Legea nr. 571/2003, art. 256 alin. (3), art. 259

Potrivit art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, con-cesionate, închiriate, date în administrare ori în folo-sinţă, se stabilește taxa pe teren, care reprezintă sarcina % scală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren”.

Întrucât această taxă se datorează „în condiţii similare impozitului pe teren” rezultă că dispoziţiile procedurale privind impozitul pe teren sunt pe deplin aplicabile și taxei pe teren datorate de concesionar, inclusiv dispoziţiile art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 care instituie obligaţia celui care a dobândit un teren de a depune o declaraţie % scală menită să permită calcularea impozitului pe teren.

Cum reclamantul nu și-a îndeplinit aceasta obligaţie, culpa pentru nestabilirea, înaintea scadenţei, a taxei pe

teren îi revine în totalitate. În aceste condiţii, organul % scal a procedat în mod corect la calcularea retroactivă a taxei cu respectarea termenului de prescripţie de 5 ani având în vedere dispoziţiile art. 83 pct. 4 și art. 91 alin. (1) O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce privește art. 45 C. proc. % sc. acesta prevede că „Actul administrativ % scal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”. Acest articol vorbește de opozabilitatea unui act administrativ % scal nu de perioada pentru care se pot stabili impozite prin actul respectiv. Interpretarea propusă de recurent ar % de natură să lipsească de e% cienţă dispoziţiile art. 91 O.G. nr. 92/2003 care reglementează posibilitatea organului % scal de a stabili pentru trecut taxe și impozite cu respectarea termenului de prescripţie reglementat de respectivul articol.

Potrivit art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabilește taxa pe teren, care reprezintă sarcina � scală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren”. Întrucât această taxă se datorează „în condiţii similare impozitului pe teren” rezultă că dispoziţiile procedurale privind impozitul pe teren sunt pe deplin aplicabile și taxei pe teren datorate de concesionar, inclusiv dispoziţiile art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 care instituie obligaţia celui care a dobândit un teren de a depune o declaraţie � scală menită să permită calcularea impozitului pe teren.

Speţa: Tribunalul București a stabilit că reclamantul folosește, în calitate de concesionar, o suprafaţă de 300 mp teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Fetești, având obligaţia să plătească o taxă pe teren în condiţii similare impozitului pe teren conform art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003. În această calitate de contribuabil, reclamantul avea obligaţia să depună o declaraţie % scală în condiţiile art. 22 și art. 83 C. proc. % sc.

În condiţiile în care reclamantul nu a depus această declaraţie % scală autoritatea publică a procedat în mod corect stabilind din o% ciu impozitele datorate cu respectarea termenului de prescripţie de 5 ani.

Cât privește art. 45 C. proc. % sc. invocat de reclamant, tribunalul a considerat că acest articol se referă la executarea obligaţiilor % scale.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat.

- .Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept fi nanciar şi fi scal

DREPTUL FINANCIAR ȘI FISCAL

Datorii fi scale

Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios admi-nistrativ și fiscal, decizia nr. 824 din 13 septembrie 2009

(cuvinte cheie: datorii fi scale, rambursare

TVA, stingerea datoriilor, compensarea TVA,

decont negativ de TVA, impozit pe profi t,

majorări de întârziere)

Cerere pentru compensarea unor da-torii fiscale. Momentul stingerii dato-riilor

C. fisc., art. 70 alin. (1), art. 122 alin. (1)

Problema de drept dedusă judecăţii vizează calculul majorărilor de întârziere aferent plăţilor voluntare și compensărilor de T.V.A. aprobată la rambursare cu control ulterior, potrivit dispoziţiilor Codului de pro-ce dură & scală, pârâtele susţinând că acţiunea este ne-fon dată pe motiv că reclamanta datorează majorările calculate de acestea de la data scadenţei debitului și până la data stingerii prin plata voluntară și compensare astfel că au fost calculate majorări de întârziere în sumă totală de 31.153 lei, motiv pentru care a fost emisă Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor & scale nr. 388 din 22 aprilie 2008, înregistrată la Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Timiș sub nr. 9064 din 24 aprilie 2008, întocmită conform prevederilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Curtea a reţinut că reclamanta a depus decontul negativ de T.V.A. cu opţiunea de rambursare, aferent lunii februarie 2007, și a fost înregistrat la A.F.P. sub nr. 6250 din 26 martie 2007. Acest decont trebuia să & e soluţionat de aceasta, conform art. 70 aliniatul (1) din O.G. nr. 92/2003, până la data de 10 mai 2007, situaţie în care s-ar & instituit dreptul societăţii la rambursarea TVA-ului în sumă de 158.474 lei.

Decontul negativ de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii martie 2007 a fost înregistrat la pârâta 2 sub nr. 14401/25.04.2007, astfel pârâta trebuia să soluţioneze acest decont și să instituie dreptul societăţii la rambursarea TVA-ului în sumă de 136.654 lei până la data de 09.06.2007, fapt ce nu s-a realizat. Impozitul pe pro& t în sumă de 184.753 lei datorat de societate pentru trimestrul I 2007 și înscris în declaraţia întocmită de ei privind obligaţiile de plată la Bugetul consolidat, a fost înregistrată la A.F.P. sub nr. 142970 din 25 aprilie 2007. Termenul legal de stingere a obligaţiei de plată privind impozitul pe pro& t, prin compensare cu TVA-ul solicitat la compensare prin deconturile de TVA-ale lunilor februarie și martie 2007 era 26 martie 2007 pentru suma de 158.474 lei și respectiv 25.04.2007 pentru suma de 26.279 lei.

Deconturile negative de T.V.A. nu au fost soluţionate în termenul legal prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. & sc., așa cum justi& cat s-a reţinut prin expertiza contabilă dispusă în cauză, care reprezintă o opinie știinţi& că de specialitate.

Având în vedere că din analiza & șei analitice efectuată la 12 iunie 2008, a rezultat că reclamanta nu a făcut plăţi voluntare pentru că nu a avut datorii & scale în evidenţa pârâtelor, compensarea trebuia realizată la data formulării cererii de compensare, respectiv la 25 aprilie 2007, conform art. 70 alin. (1) C. proc. & sc. care prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul & scal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Dacă organul & scal ar & soluţionat în termen cererile de rambursare pentru februarie și martie 2007, compensarea s-ar & efectuat până la data de 9 iunie 2007, drept pentru care la data acordării primului TVA cu control ulterior (iulie 2007), nu s-ar mai & generat majorări.

Se impune a se evidenţia, în materie și prevederile art. 122 alin. (1) C. proc. & sc. care dispun că în cazul com-pen sărilor la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare.

Hotărârea nr. 1050 din 1 iulie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură & scală prevede:

Art. 117 „Dobânzi și penalităţi de întârziere în cazul compensării și în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară; la alin.(1) dispune că: în cazul creanţelor & scale stinse prin compensare, dobânzile și penalităţile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire”.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins.

În cazul compensărilor de datorii, în materie � scală, data stingerii acestora este data depunerii cererii de către contribuabil la organul competent.

/ 0 Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept fi nanciar şi fi scal

DREPTUL FINANCIAR ȘI FISCAL

Impozite şi taxe

Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios admi-nis trativ și fiscal, decizia nr. 810 din 13 septembrie 2009

(cuvinte cheie: impozit pe clădiri, reevaluarea imobilizărilor corporale, persoană juridică,

evaluare contabilă)

Impozit pe clădiri. Aplicarea preve de-rilor art. 253 alin. (5) din Codul fiscal

C. fisc., art. 253 alin. (5)

Reclamanta recurentă contestă cota impozitului pe clă diri de 5% și respectiv 10%, aplicată la valoarea de

in ventar a clădirii înregistrată în contabilitate, consi-

derând că la valoarea clădirii se aplică cota de impo zitare

cuprinsă între 0,25% și 1,5% stabilită prin Hotărâre a

Consiliului Local în conformitate cu prevederile art. 253

alin. (6) din Legea nr. 571/2003 și pct. 55 lit. b) din H.G.

nr. 44/2004, arătând că dispoziţiile cuprinse în fraza a

-11-a a punctului 55 lit. b), privește acele clădiri, la care

au fost efectuate lucrări de reconstruire, consolidare,

modernizare, modi' care sau extindere.

Recurenta, prin cererea de recurs invocă faptul că

hotărâre atacată este dată cu aplicarea și interpretarea

greșita a legii, întrucât instanţa de fond a motivat eronat

hotărârea și cu o greșită interpretare prin trimiterea la

dispoziţiile punctului 55 litera b) din H.G. nr. 44/2004

privind aprobarea Normelor de aplicare a Codului

Fiscal și pe dispoziţiile art. 253 alin. (5) din Legea

nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, deoarece au fost

scoase din context numai acele dispoziţii care au permis

instanţei de fond o interpretare și o aplicare greșită, iar

pe cale de consecinţă respingerea acţiunii și că în speţă

sunt aplicabile dispoziţiile art. 253 alin. (1), (2) și (6) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modi' cările

și completările ulterioare, precum și dispoziţiile art. 55

lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor

de aplicare a Codului Fiscal cu modi' cările și completările

ulterioare.

Acest motiv de recurs nu poate ' primit de către

Curte, întrucât temeiul de drept aplicabil speţei nu reiese

din probele administrate în cauză, sau din răspunsurile

formulate de părţi, reevaluarea este o instituţie de drept

contabil, supusă reglementarilor imperative în materie,

iar nu o stare de fapt lăsată de legiuitor la aprecierea

subiectiva a organului ' scal sau a contribuabilului.

Prin operaţiunea de reevaluare a imobilizărilor

corporale existente în patrimoniul persoanelor juridice se

realizează actualizarea valorii elementelor patrimoniale

din raportările contabile pentru aducerea acestora la

costul curent sau la valoarea de intrare actualizată, în

corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piaţă a

acestora.

Punctul 109 alin. (1) din Ordinul Ministrului Finanţelor

Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor

contabile conforme cu directivele europene, stipulează

că ,,(1) Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la

valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se

determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă,

de profesioniști cali' caţi în evaluare, membri ai unui

organism profesional în domeniu, recunoscut naţional și

internaţional”. Aceste dispoziţii legale sunt imperative,

iar reevaluarea imobilizărilor corporale trebuie făcută

numai pe baza unei evaluări autorizate și nicidecum în

altă modalitate.

După cum în mod corect a reţinut și instanţa de fond,

înregistrarea în contabilitate a investiţiilor efectuate,

invocată de către reclamantă nu poate ' asimilată cu o

reevaluare a valorii imobilului.

Chiar temeiul de drept invocat de către reclamantă, res-

pectiv art. 253 alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 571/2003

privind Codul Fiscal cu modi' cările și completările

ulterioare, precum și dispoziţiile art. 55 lit. b) din H.G.

nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a

Codului Fiscal cu modi' cările și completările ulterioare,

prevede imperativ obligaţia reevaluării imobilului, iar în

cazul celor neevaluate cota de impozitare este între 5%

și 10%. Lucrările de consolidare, reconstruire și moder-

nizare a imobilului invocate de către reclamantă, nu

reprezintă o reevaluare a imobilului în sensul de' niţiilor

redate mai sus.

Articolul 253 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind

codul ' scal, prevede că ”în cazul unei clădiri care a fost

reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea

impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în

Poate bene� cia de cotă de impozit pe clădiri prevăzută în art. 253 alin. (5) C. � sc., persoana juridică care deţine în proprietate o clădire care a fost evaluată, conform reglementărilor contabile, evaluarea contabilă rezultată � ind înregistrată ca atare în contabilitate.

1 2Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept fi nanciar şi fi scal

urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică”, astfel o clădire nu poate � considerată reevaluată, cu consecinţa aplicării cotei de impozitare stabilită de consiliile locale între 0,25% și 1,5% pentru clădirile reevaluate, în lipsa unui raport de evaluare întocmit în conformitate cu reglementările contabile.

Aplicarea cotei de impozitare aferentă impozitul datorat pentru clădirile reevaluate este condiţionată de existenţa unui raport de reevaluare, întocmit conform reglementarilor contabile, raport de reevaluare ce nu a fost înregistrat în evidenţa contabilă a reclamantei. De altfel, prin acţiunea formulată reclamanta recurentă arată că a întocmit un raport de reevaluare la data de 31 decembrie 2008, însă acest raport nu a fost înregistrat în evidenţa contabilă a reclamantei și nici nu a fost prezentat organului � scal la data întocmirii actelor de impunere, respectiv martie 2009, împreună cu nota contabilă prin care s-a înregistrat în contabilitate reevaluarea.

Curtea a constatat că lucrările de reconstituire, con so-lidare, modernizare etc., invocate de către recurenta re-clamantă au fost efectuate la o clădire care nu a fost an-terior reevaluată conform prevederilor legale în materie, � ind astfel aplicabile prevederile pct. 55 lit. e) din H.G. nr. 44/2004, modi� cată, conform cărora „ (...) impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) (...)”. Mai mult, din

textul alineatului (6) al articolului 253 reiese că această cotă de 5% și 10%, se aplică la valoarea de inventar a

clădirii până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima

reevaluare, deci nu până în momentul în care persoana

juridică respectivă înregistrează în contabilitate lucrări

de modernizare, reconstrucţie, etc., indiferent de

valoarea și amploarea acestora.

Prevederile pct. 55 lit. b), fraza � nală, invocate de

reclamantă, fac referire, tot la clădirile care au fost

supuse reevaluării în cei trei ani anteriori anului � scal

de referinţă, aducând o completare în sensul că, în cazul

în care, ulterior reevaluării acestora, sunt efectuate

alte lucrări de reconstituire, consolidare, modernizare,

modi� care sau extindere, cu aprobarea Consiliului de

Administraţie, nu este necesară o nouă reevaluare în

interiorul termenului de trei ani, temei de drept ce a fost

instituit pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6)

C.� sc. Astfel, susţinerea reclamantei recurente în sensul

că, raportat la Hotărârea A.G.A. din 30 aprilie 2005 și

P.V. de recepţie de la aceeași dată, organul � scal trebuia

să considere că, clădirea a fost reevaluată ca urmare a

efectuării lucrărilor de extindere și mansardare, conform

dispoziţiilor pct. 55 alin. (5) lit. b) din H.G. nr. 44/2004

privind normele de aplicare ale codul � scal, nu poate

� reţinută, deoarece clădirea la care au fost efectuate

lucrările de extindere și mansardare nu a fost reevaluată

la acea data conform dispoziţiilor legale arătate mai sus.

Pentru aceste considerente recursul a fost respins.

3 3 Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept vamal

DREPT VAMAL

Obligaţii vamale

Curtea de Apel Iași, secţia contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 25 din 25 ianuarie 2010

(cuvinte cheie: obligaţii vamale, regim vamal preferenţial, originea comunitară a bunului,

fals, operaţiuni de import)

Obligaţii vamale. Stabilirea regimului va mal preferenţial în considerarea pre-su pusei origini comunitare a bunului importat. Constatarea infracţiunii de fals în privinţa actului de dovedire a originii comunitare a bunului. Con-secinţe

C. muncii, art. 61 lit. d)

În speţă, Curtea a admis recursul promovat de organele vamale, reţinând că la data de 26 iulie 2001, C.M. s-a adresat Vămii Iași, declarând că a introdus în ţară, prin Vama Borș, în data de 16 aprilie 2001, un autoturism Mitsubishi L 2000 și solicitând aprobarea vămuirii, cu precizarea că nu i s-a eliberat declaraţia de tranzit, deoarece în autoturism era și proprietarul italian, care a introdus mașina în ţară. La cererea de vămuire, importatorul C.M. a anexat actul de vânzare pretins încheiat cu cetăţeanul italian T.P., la data de 14 aprilie 2001, cartea de identitate a autovehiculului, din care rezulta că acesta fusese înmatriculat, pentru întâia dată, la 21 mai 2000, în Italia, precum și certi' catul tip EUR 1 NA nr. A/098454, eliberat la data de 16 aprilie 2001, de autorităţile competente din Vicenza – Italia.

Cererea menţionată a fost aprobată, prin chitanţa nr. 796 Z din 26 iulie 2001, Vama Iași încasând de la reclamanta C.M. suma de 64.026.924 lei cu titlu de taxe vamale.

După ' nalizarea operaţiunii de vămuire, reclamanta a solicitat și a obţinut înmatricularea autovehiculului menţionat pe numele său, eliberându-i-se certi' catul corespunzător, la data de 24 august 2001, astfel cum a rezultat din adresa Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, a( ată la dosarul cauzei, bun pe care, ulterior, aceasta l-a vândut unei persoane ' zice.

În raport de această situaţie de fapt, necontestată de părţile a( ate în litigiu, curtea de apel a considerat că, pentru raportul de drept vamal dedus judecăţii, născut din cererea de vămuire formulată de C.M., nu are nicio semni' caţie sau urmări juridice, situaţia de fapt reţinută în dosarul nr. 12642/99/2008, sau soluţia ce se va da și nici faptul că cea în cauză nu face obiectul urmăririi sau acţiunii penale, din moment ce această din urmă acţiune privește doar activitatea infracţională a persoanelor

trimise în judecată și nicidecum drepturile și obligaţiile ce decurg din solicitarea de a se aproba importul unui bun având origine pretins comunitară sau legalitatea actelor administrative emise de pârâte. Ca atare, cerce-tarea raportului vamal și a actelor administrative emise pe parcursul nașterii și executării acestuia, trebuia să se realizeze doar de instanţa de contencios administrativ, prin raportare strictă la dispoziţiile normative ce-l guvernează, respectiv la Legea nr. 141/1997 și la H.G. nr. 1114/2001, în vigoare la data emiterii actelor contestate, disociindu-se în mod absolut drepturile și obligaţiile ce revin părţilor din raportul de drept vamal de aspectele ce ţin de cauza penală, chiar dacă „acordarea regimului preferenţial s-a făcut în contextul în care autorităţile vamale au fost induse în eroare, prin prezentarea unui certi' cat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 care nu are caracter autentic”, astfel cum a reţinut prima instanţă. Din această perspectivă, curtea de apel a constatat că raportul vamal s-a născut ca urmare a solicitării adresate de reclamanta C.M. biroului vamal de destinaţie, respectiv Vămii Iași, autorizate, care a aprobat importul bunului și a perceput de la titularul operaţiunii de import, respectiv de la persoana care s-a declarat cumpărătorul acestuia, taxele vamale corespunzătoare regimului vamal preferenţial acordat, în considerarea presupusei origini comunitare a bunului.

Atâta timp cât titularul operaţiunii de import s-a folo-sit, pentru a obţine un regim vamal preferenţial, pentru sine, de o dovadă de origine pe care în realitate nu a solicitat-o și nu a obţinut-o, direct sau prin reprezentant autorizat, de la autorităţile vamale italiene, ea are a răspunde, în raport cu autoritatea vamală a ţării impor-tatoare, de toate consecinţele decurgând din caracterul îndoielnic sau neregulamentar al acestei dovezi, singurul act care, conform Protocolului anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și

Simplul fapt al in� rmări dovezii de origine este de natură a atrage răspunderea, sub aspect penal, a titularului operaţiunii de import, independent de condiţiile și motivele pentru care acesta a înţeles să depună cererea sa de acordare a regimului vamal preferenţial.

4 5Săptămâna Juridică nr. 44/2010 » Litteris International

Drept vamal

Comunităţile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, rati� cat de România prin O.U.G. nr. 1/2001, o îndreptăţea să bene� cieze de facilităţi vamale; neinteresând dacă organele de urmărire penală au găsit-o lipsită de vinovăţie în infracţiunile pentru care s-a declanșat acţiunea penală, cu atât mai puţin raporturile dintre C.M. și persoanele care i-au pus la dispoziţie acest document, ca unele ce exced raportului vamal și relaţiei născute între titularul operaţiunii de import și autoritatea vamală, autoritate căreia nu i se poate opune vreo pretinsă eroare, ori lipsă de vinovăţie sau pro� t, a titularului operaţiunii vamale respective, ca și orice altă chestiune legată de utilizarea bunului și de destinaţia ce s-a dat acestuia ulterior.

În raportul de drept vamal, culpa titularului opera-ţiunii de import constă în simplul fapt al prezentării unui document de origine ce nu corespunde realităţii, recla-manta nesusţinând și nedovedind că ea este persoana care a cumpărat în mod nemijlocit autoturismul de la cetăţeanul italian T.P., că l-a introdus, în persoană, în România, prin Vama Borș, astfel precum a menţionat, însoţită de vânzător, astfel cum arată în mod explicit în cerere și că certi� catul de circulaţie a mărfurilor tip EUR 1 a fost eliberat, în mod real, de autorităţile competente din Vicenza – Italia și re� ectă realitatea operaţiunii de vânzare-cumpărare. Cum, din data de 26 iulie 2001 și până în prezent, reclamanta nu a adus nici o dovadă care să ateste realitatea și valabilitatea operaţiunii de import, în care declară că s-a implicat, respectiv că a cumpărat din Italia autoturismul pe care l-a înmatriculat apoi, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, pe numele său, și mai ales că certi� catul tip EUR 098454 din 16 aprilie 2001 a fost emis cu adevărat de autorităţile competente din Vicenza – Italia, este în culpă faţă de autoritatea vamală română pe care trebuie să o despăgubească pentru eroarea în care aceasta a fost adusă.

Fiind in� rmată în mod implicit autenticitatea și valabilitatea documentului ce atesta originea bunului, fără a mai � nevoie de o hotărâre penală în acest sens, ci doar de simplul fapt că autoritatea statului exportator nu și-a însușit și con� rmat actul, deși nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să răstoarne proba prezentată de pârâtele-recurente, curtea a considerat că în mod greșit prima instanţă a ignorat semni� caţia și urmările ce decurg din faptul in� rmării dovezii de origine, pentru autorităţile vamale ale statului importator, care, potrivit art. 107

din H.G. nr.1114/2001, au fost obligate, prin efectul legii, să retragă regimul vamal preferenţial acordat, în considerarea unui document lipsit de valabilitate, și să ia măsuri de recuperare a datoriei vamale, prin întocmirea actului constatator atacat.

Dacă reclamanta nu a realizat consecinţele faptelor sale, decurgând din împrejurarea că s-a prezentat la biroul vamal de destinaţie în calitate de importator al unui bun, pe care nu l-a achiziţionat de la persoana menţionată în actul de vânzare-cumpărare, și din faptul că s-a folosit de un înscris pe care nu l-a obţinut în mod direct, de la autoritatea competentă a statului exportator, ea nu mai poate opune lipsa de diligenţă sau de pregătire, autorităţilor vamale și nici faptul că alte persoane ar � vinovate de săvârșirea unor acte antisociale, cali� cate ca � ind infracţiuni, din moment ce, prin art. 385 lit. k) din H.G. nr.1114/2001, rezulta că simplul fapt al depunerii declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind originea bunurilor este su� cient pentru a atrage răspunderea contravenţională a importatorului și a justi� ca luarea măsurii retragerii regimului vamal preferenţial, acordat în baza unui asemenea document lipsit de valabilitate.

Drept urmare, constatând că acţiunea penală a� ată pe rolul Tribunalului Iași nu putea avea nici o înrâurire în ceea ce privește chestiunea legalităţii actelor admi-nistrative emise de pârâte și că simplul fapt al in� r-mării valabilităţii dovezii de origine atrăgea, de drept, răspunderea titularului operaţiunii de import, inde-pendent de condiţiile și motivele pentru care acesta a înţeles să depună cererea din data de 26 iulie 2001, la Vama Iași, justi� când astfel, prin efectul legii, măsura retragerii regimului preferenţial, răspundere de care cea în cauză nu se putea elibera prin invocarea culpei altor persoane, în raport cu autoritatea vamală, curtea de a admis recursurile pârâtelor, în sensul că a modi� cat în tot hotărârea atacată și, în fond, a respins acţiunea recla mantei ca neîntemeiată, având în vedere că datoria vamală contestată era rezultatul direct și nemijlocit al prezentării unui document de origine neconform rea lităţii, neinteresând în raportul său cu autoritatea vamală dacă a intrat în posesia efectivă a bunului, dacă l-a folosit sau nu sau dacă a fost indusă în eroare de alte persoane.

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0722.639.456; 0745.327.443Email: comenzi@saptamana-juridica.ro redactie@saptamana-juridica.ro

INFORMAŢII GENERALE:Numere de exemplare pe an: 42 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr Preţ: 8 lei / număr în format tipărit (TVA și cheltuieli de expediere incluse)

ABONAMENTE 2010:

Format tipărit:

12 luni (42 numere): 336 lei

6 luni (21 numere): 168 lei

3 luni (12 numere): 84 lei

Litterisinternational

Săptămâna Juridică