situatia si evolutia disparitatilor economice, sociale - pag 12.pdf

8/15/2019 Situatia si evolutia disparitatilor economice, sociale - pag 12.pdf

1/228

Al patrulea raport privind coeziunea economică şi socială

RO

Comunicare din partea Comisiei Mai 2007

Regiuni în dezvoltare,

Europa în dezvoltare


2/228

Europe Direct este un serviciu conceput pentru a vă ajuta să găsiţi răspunsurile

la întrebările despre Uniunea Europeană

Număr de telefon gratuit (*) :

00 800 6 7 8 9 10 11(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesarea numerelor 00 800 sau pot taxa aceste apeluri.

Mai multe informaţii despre Uniunea Europeană pot găsite pe internet (http ://europa.eu).

Puteţi găsi date referitoare la catalogare la nalul acestei publicaţii.

Luxemburg : Ociul pentru Publicaţii Ociale al Comunităţilor Europene, 2007

ISBN 92-79-05717-5

© Comunităţile Europene, 2007Reproducerile sunt autorizate cu condiţia citării sursei.

Printed in Belgium


3/228

Al patrulea raport privind coeziunea economică şisocială

Comunicare din partea Comisiei Mai 20

Regiuni în dezvoltare,Europa în dezvoltare

Comisia Europeană


4/228

al patrulea raport privind coeziunea economică şi socialăii

Analiza cuprinsă în acest raport se bazează pe date publicate privind accesibilitatea, energia,urbanizarea şi pe scenarii spaţiale dezvoltate în cadrul programului ESPON în perioada 2000-2006. Ajutorul comunitar pentru ESPON pentru perioada 2007-2013 a fost sporit în mod semni cativ, înurma recunoaşterii rolului adus de cercetarea locală, în direcţia unei mai bune înţelegeri a tendinţelorregionale.

Asistenţă tehnică la pregătirea şi editarea acestui raport:

Applica sprl (Belgia) & Seprotec S.L. (Spania)


5/228

iii

Cuvânt înainte

„Există multe obiective pe care nu le putem atinge singuri, ci numai împreună.Sarcinile sunt împărţite între Uniunea Europeană, statele membre şi autorităţileregionale şi locale ale acestora.” Declaraţia de la Berlin, martie 2007.

Acesta este primul raport privind coeziunea publicat după extinderile din 2004 şi2007. Acesta evaluează nivelul convergenţei realizat de cei 27 membri ai Uniunii.El furnizează, de asemenea, o evaluare preliminară a impactului programelor decoeziune pentru perioada 2000-2006 şi analizează primele rezultate ale programăriipentru perioada 2007-2013. Dar, în primul rând, raportul analizează noile provocăripe care va trebui să le înfrunte dezvoltarea regională în deceniile care vor urma.

Sunt convinsă că aceste provocări vor remodela harta regională a Europei înurmătorii ani şi vor pune în umbră descrierile tradiţionale pe care le utilizăm astăzi

— precum cele referitoare la noile şi vechile state membre. Impactul presiuniieconomice accentuate din partea competitorilor globali, îmbătrânirea societăţilornoastre, dezvoltările de pe piaţa energiei, schimbările climaterice şi polarizareasocială vor resimţite, cu intensităţi diferite, în toate părţile Uniunii.

În unele regiuni, aceste provocări vor impune noi constrângeri asupra dezvoltăriieconomice. În altele, ele vor crea noi oportunităţi pentru ocuparea forţei de muncăşi creşterea economică. Însă abordarea acestor provocări şi oportunităţi necesităo analiză solidă, o capacitate de anticipare, precum şi răspunsuri politice creative,adaptate nevoilor regionale. Prin urmare, prin acest raport, Comisia lanseazădezbaterea privind modul în care politica de coeziune poate continua cel maibine să promoveze dezvoltarea regională şi convergenţa, în vederea viitoarelorschimbări sociale şi economice.

Însă nu începem de la zero. După cum s-a observat, în mod evident, în ultimiiani, se ştie că dezvoltarea regională şi convergenţa sunt cel mai bine stimulateprintr-o guvernare la niveluri multiple, realizată prin acţiunile coordonate ale Uniunii,ale statelor membre şi ale autorităţilor locale şi regionale. Statele membre însăşiau recunoscut acest fapt prin direcţionarea, în ultimul deceniu, a unei părţi deresponsabilitate din ce în ce mai mari în materie de investiţii publice spre autorităţileregionale şi locale.

Această tendinţă va continua şi în viitor. Analiza factorilor care vor stimulacreşterea economică în viitor arată că este necesar să se acorde o atenţie tot maimare resurselor la nivel local, instituţiilor de cercetare, grupurilor de întreprinderi,afacerilor inovatoare şi cali cării forţei de muncă. Legăturile existente între e cienţaeconomică, subsidiaritatea şi descentralizarea, implicarea actorilor regionali şilocali în proiectarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare vor , prin urmare,

consolidate.


6/228

C u v â n t î n a i n t e

iv

Pentru a demonstra importanţa contextului global în care se desfăşoară coeziunea socială şi economică,raportul privind coeziunea conţine, pentru prima dată, comparaţii între diverşi indicatori şi principalii noştricompetitori din alte părţi ale lumii. Convergenţa durabilă poate realizată doar dacă ţinem cont de cadrul mailarg în care operează economia UE. În acest context global, reducerea decalajului ia diverse forme. Rolulpoliticii de coeziune este de a ajuta economiile regionale să-şi găsească locul pe pieţele mondiale, în reţele şi

grupuri globale esenţiale, să poată să-şi măsoare punctele tari şi slabe cu provocările şi oportunităţile globale,precum şi să promoveze internaţionalizarea acestora.

Pentru a putea privi spre viitor, este necesar să înţelegem trecutul. Al patrulea raport privind coeziuneafurnizează dovezi clare despre modul în care programele întreprinse în perioada 2000-2006 au contribuitla o mai bună coeziune. Politica de coeziune a revigorat PIB-ul, a creat locuri de muncă şi a îmbunătăţitcompetitivitatea regiunilor UE. Disparităţile regionale în termeni de dezvoltare economică şi ocuparea forţei demuncă au scăzut, pe măsură ce regiunile întârziate au redus decalajul, în timp ce părţile mai prospere ale UEau susţinut investiţiile în noi competenţe, crearea de noi resurse de talente şi în formarea de reţele şi grupuri.

Mai rămân multe de făcut. Extinderea UE la 27 de state membre a mărit disparităţile geogra ce în cadrulUniunii, un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni europeni locuind în regiuni dezavantajate. Reducereaacestor decalaje va , inevitabil, un proces de lungă durată, motiv pentru care regiunile cel mai puţin dezvoltatereprezintă prima prioritate a politicii de coeziune. Cu toate acestea, în acelaşi timp, aproape toate regiunile seconfruntă cu nevoia de a restructura, moderniza şi promova inovaţia continuă bazată pe cunoştinţe, pentru aputea depăşi provocările globalizării. Această politică se bazează, prin urmare, pe o viziune largă şi recunoaştenecesitatea consolidării competitivităţii tuturor regiunilor din Uniune pentru ca acestea să poată contribui laStrategia de la Lisabona privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă.

Această viziune se re ectă în perioada următoare 2007-2013, în care politica de coeziune va concentra investiţiilespre C&D şi inovaţie, infrastructură, competitivitate industrială, formare, surse de energie regenerabile şi e cienţăenergetică. Documentele de programare pe care Comisia le-a primit de la statele membre arată că acestea audepăşit ţintele de alocare a peste 60% din resurse, conform politicii de coeziune, acestui tip de investiţii, înregiunile cel mai puţin dezvoltate şi 75%, în alte regiuni. Acest fapt demonstrează că noua abordare a „alocării” abene ciat de susţinere din partea guvernelor naţionale şi a autorităţilor regionale, peste tot în Uniune.

Însă valoarea adăugată a politicii de coeziune depăşeşte cu mult simpla dimensiune a investiţiilor în viitorulpe care aceasta îl sprijină. Ea oferă cetăţenilor noştri oportunitatea de a avea un cuvânt de spus în ceea cepriveşte viitorul lor şi posibilitatea de a contribui la viitorul Europei. Aceasta încurajează o abordare integratăa dezvoltării, ceea ce îmbunătăţeşte impactul general al politicilor sectoriale. Ea promovează parteneriatul caelement-cheie al unei bune guvernări.

Noua Europă, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor noştri, nu poate realizată numai prin acţiunileindividuale ale Uniunii, ale statelor membre, sau ale regiunilor. Succesul economic pretinde o cooperarestrânsă între toate acestea. Europa nu poate creşte fără regiuni puternice şi în plină dezvoltare. Acesta estemesajul prezentului raport.

Danuta Hübner


7/228

v

Cuprins

Cuvânt înainte ....................................................................................................................iiiSumar şi concluzii .............................................................................................................vii

Valoarea adăugată a politicii de coeziune................................................................................. viiSituaţia şi evoluţia disparităţilor economice, sociale şi teritoriale ...............................................xReforma politicii de coeziune – 2007-2013 .............................................................................. xivNoi Provocări ......................................................................................................................... xviiEtapele următoare ....................................................................................................................xx

Capitolul 1 — Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale în Statele Membreşi regiunile UE-27 ...............................................................................................................1

Coeziune economică, socială şi teritorială ..................................................................................3Factori care determină competitivitate regională, creştere şi ocupare .....................................60

Capitolul 2— Impactul politicii de coeziune .....................................................................91Introducere ................................................................................................................................93Evoluţia priorităţilor în perioada 2000-2006 ..............................................................................93 Analiză de impact — valoarea politicii de coeziune ..................................................................95Reforma şi noile provocări pentru 2007-2013 .........................................................................125

Capitolul 3 — Politici naţionale şi coeziune ....................................................................133Introducere ..............................................................................................................................135Investiţiile în creştere şi strategia privind locurile de muncă: rolul politicilor naţionale ...........135Investiţiile publice şi politica de coeziune ...............................................................................137 Întărirea ofertei în economie şi asigrarea stabilităţii economice .............................................148

Capitolul 4 — Politici comunitare şi coeziune .................................................................155Introducere ..............................................................................................................................157Cercetarea şi dezvoltarea în UE, politicile de inovaţie şi coeziunea: impact şi sinergii ..........157

Complementaritatea între ajutorul de stat şi politica de coeziune .........................................162Politica pentru agricultură şi dezvoltare rurală ........................................................................166Politici care favorizează locuri de muncă mai numeroase şi mai bune ..................................169Bugetul UE ..............................................................................................................................172

Principalii indicatori regionali ..........................................................................................177Lista hărţilor ...............................................................................................................................197Lista cifrelor ...............................................................................................................................198

Lista tabelelor ............................................................................................................................199


8/228

vi


9/228

vii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Sumar şi concluzii1

În temeiul articolului 159 din tratat, Comisia trebuie să prezinte o dată la trei aniun raport către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social Eu-ropean şi Comitetul Regiunilor, referitor la progresul înregistrat în direcţia realizăriicoeziunii economice şi sociale, precum şi modalitatea în care diferitele mijloaceprevăzute în articol (politicile statelor membre şi ale Comunităţii) au contribuit laacest lucru.

Acest al patrulea raport privind coeziunea oferă, în primul rând, o imagine la zi asituaţiei şi perspectivelor legate de coeziunea economică, socială şi teritorială şi, înal doilea rând, o analiză a impactului politicii la nivel naţional şi comunitar asupracoeziunii din Uniune. Un accent deosebit se pune pe: 1) evaluarea preliminară aimpactului politicii europene de coeziune în perioada de programare 2000-2006şi 2) o primă evaluare a pregătirilor pentru noua perioadă 2007-2013, pe bazastrategiilor naţionale şi a proiectelor de programe operaţionale înaintate Comisieide către statele membre până la sfârşitul lunii aprilie 2007 [a se vedea SEC(2007)694]2.

Valoarea adăugată a politicii de coeziune

Există o serie de factori care in uenţează e cacitatea şi impactul politicii europenede coeziune. Un context economic caracterizat prin stabilitatea preţurilor şi balanţebugetare solide va bene cia de rate mai mici ale dobânzilor. La rândul său, acestlucru stimulează investiţiile şi acumulările de capital, mărind atât productivitatea,cât şi gradul de ocupare a forţei de muncă. De asemenea, facilitează creştereanivelului şi difuzarea inovaţiei şi reduce costul de capital.

E cienţa şi e cacitatea administraţiilor publice la nivel naţional, regional şi localconstituie un alt factor esenţial. În sfârşit, factorii externi, în special globalizarea,sunt deseori principalii factori care determină modi cări structurale la toate nive-lurile şi care au un impact major asupra dezvoltării economice şi creării de locuride muncă.

1 Dintr-o preocupare pentru exactitate, textul ar putea uşor diferit faţă de traducerea originală acomunicatului de presă din 30 mai 2007 şi înregistrat cu numărul COM/2007/694. Cu toate acestea,semni caţia rămâne aceeaşi.

2 În perioada 2000-2006 cinci fonduri au contribuit la politica de coeziune – FEDER, FSE, Fondulde Coeziune, FEOGA, secţiunea Orientare şi IFOP. Pentru perioada curentă 2007-2013, prezentulraport se concentrează asupra contribuţiei FEDER, FSE şi a Fondului de Coeziune la politica decoeziune. Fostul FEOGA, secţiunea Orientare a fost absorbit de acum înainte în Fondul pentru Dez-voltare Rurală, care contribuie de asemenea la coeziunea economică şi socială.


10/228

S u m a r ş i c o n c l u z i i

viii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Cu toate acestea, ca rezultat al unei abordări riguroase, politica de coeziune a reuşitsă aibă un impact asupra nivelului de trai şi al nivelurilor de oportunităţi pe întregteritoriul UE.

Convergenţa are loc la nivel naţional şi regional

Ca grup, principalii bene ciari ai programelor în favoarea politicii europene de coezi-une în perioada 2000-2006 au continuat să prezinte rate de creştere impresionante.La nivel regional, performanţa economică puternică din regiunile cu un PIB scăzut pecap de locuitor în ultimul deceniu a însemnat că, peste tot în UE, regiunile s-au a at într un proces de convergenţă măsurat în termeni de PIB pe cap de locuitor.

Estimările sugerează că aceste tendinţe vor continua

Pentru perioada 2007-2013, studiile sugerează că investiţiile realizate în cadrulprogramelor vor contribui la creşterea cu 5-15% a valorilor absolute ale PIB înmajoritatea noilor state membre, în comparaţie cu scenariul de bază. În plus, seestimează că până în 2015 vor create în jur de 2 milioane de noi locuri de muncădatorită acestor niveluri de investiţii.

Politica de coeziune susţine creşterea şi crearea de locuride muncă şi în afara regiunilor de convergenţă

Creşterea şi dezvoltarea într-o economie de piaţă presupun în mod inevitabilrestructurări asociate adesea cu pierderi ale locurilor de muncă şi crearea de noilocuri de muncă distribuite neuniform, ceea ce poate da naştere unei concentraţiiteritoriale de probleme sociale şi economice. Consolidarea capacităţii Uniunii de ase adapta la schimbare şi de a crea noi locuri de muncă durabile constituie unul

dintre rolurile politicii europene de coeziune, inclusiv în statele membre mai pros-pere ale Uniunii. Pentru perioada 2000-2005, se estimează că vor create peste450 000 de locuri de muncă brute în şase ţări, ceea ce înseamnă aproximativ douătreimi din asistenţa europeană alocată obiectivului 2.

Politica de coeziune susţine capacitatea inovatoarea statelor membre şi a regiunilor

Politica de coeziune a contribuit semni cativ în perioada 2000-2006 la eforturile decercetare şi dezvoltare şi a consolidat capacitatea inovatoare, îndeosebi în regiunileobiectivului 1. Pe baza programelor disponibile la momentul adoptării prezentului

raport, proporţia resurselor politicii de coeziune care urmează a investite în inovaţie,cercetare şi dezvoltare va de peste două ori mai mare în perioada 2007-2013.

Investiţia în capital uman în cadrul politicii decoeziune aduce bene cii semni cative

Creşterea calităţii capitalului uman justi că mai mult de jumătate din câştigurile deproductivitate înregistrate în ultimul deceniu. Programele europene de coeziuneco nanţează formarea a circa nouă milioane de persoane anual, dintre care maimult de jumătate sunt femei. O mare parte din bene ciari e se reangajează dupăformare, e declară că au condiţii de muncă mai bune şi venituri mai mari.


11/228


ix a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Politica de coeziune valori că capitalul public şi privat în sprijinul investiţiilor productive

Între 2000 şi 2006 ecare euro investit în cadrul politicii de coeziune a însemnat altecheltuieli în regiunile obiectivului 1, ajungând la o medie de 0,9 euro. În regiunileobiectivului 2, aceste cheltuieli induse pot chiar de trei ori mai mari decât sumainvestită iniţial. Acest lucru este obţinut prin norme de politică, precum co nanţareaşi parteneriatul şi printr-o implicare mai mare a capitalului privat, inclusiv o varietatede acorduri de parteneriat public-privat.

Mai recent, Comisia, în colaborare cu instituţiile nanciare internaţionale, a dez-voltat instrumente nanciare inovatoare care să însoţească şi să completeze

nanţările europene: JEREMIE pentru promovarea IMM-urilor şi a micro-creditu-lui şi JESSICA pentru dezvoltare urbană. Acest lucru va duce la transformareasubvenţiilor în forme reutilizabile de nanţare, conferindu-le durabilitate pe ter-men lung, la mărirea efectului de pârghie produs prin folosirea unor astfel desubvenţii pentru atragerea de capitaluri private ce vor combinate cu acestesubvenţii şi la introducerea unor stimulente mai puternice pentru o performanţă îmbunătăţită.

Politica de coeziune a promovat abordări integrate ale dezvoltării

Politica de coeziune sprijină promovarea dezvoltării, inclusiv prin impactul unorprobleme complexe, cum ar provocările puse de globalizare, schimbareaclimaterică sau tendinţele demogra ce într-o manieră integrată, ceea ce asigurăcoerenţa diferitelor politici sectoriale. Această abordare integrată a permis accen-tuarea impactului global al intervenţiilor sectoriale prin exploatarea sinergiilor dintredomeniile politice şi controlarea efectelor secundare ale acestora; prin favorizareadialogului între administraţii; şi printr-o mai bună adaptare a intervenţiilor la carac-teristicile socio-economice ale regiunilor şi localităţilor.

Politica de coeziune contribuie la îmbunătăţirea calităţii investiţiilor publice

Programarea pe 7 ani a acestei politici, bazată pe o securitate bugetară pe toatăaceastă perioadă, a îmbunătăţit considerabil plani carea bugetară pe termenlung în multe state membre şi regiuni. În plus, politica de coeziune contribuie laidenti carea priorităţilor pentru deciziile de investiţii publice, ceea ce are ca rezul-tat, în special în ţările bene ciare ale politicii de coeziune, o utilizare mai e caceşi rentabilă a investiţiilor publice în general, nu doar acolo unde investiţia a fost

co nanţată de Comunitate. Astfel, politica de coeziune in uenţează modelul deinvestiţii, ducând la creşterea productivităţii şi durabilităţii acestuia.

Politica de coeziune a promovat parteneriatul caelement esenţial al unei bune guvernanţe

Principiul parteneriatului este un principiu fundamental care stă la baza tuturor as-pectelor politicii de coeziune – programarea, punerea în aplicare, monitorizareaşi evaluarea – şi este acum în general acceptat ca element esenţial al unei buneguvernanţe. Sistemul de guvernanţă pe mai multe niveluri, bazat pe o abordarestrategică şi implicând Comunitatea, autorităţile naţionale, regionale şi locale şi

părţile interesate, garantează faptul că acţiunile sunt adaptate circumstanţelor dela faţa locului şi că există o voinţă reală de a reuşi.


12/228


x a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Situaţia şi evoluţia disparităţiloreconomice, sociale şi teritoriale

Coeziunea Economică

Convergenţa există atât la nivel naţional...Principalii bene ciari ai politicii de coeziune în perioada 1994-2006 – Grecia, Spania,Irlanda şi Portugalia – au înregistrat o creştere impresionantă ca grup. Între 1995şi 2005, Grecia şi-a redus decalajul faţă de restul UE-27, ajungând de la 74% la88% din media UE-27 în 2005. În aceeaşi perioadă, Spania şi Irlanda au ajuns dela 91%, respectiv 102% la 102%, respectiv 145% din media Uniunii. În acelaşi timp,creşterea înregistrată în Portugalia a fost sub media UE începând cu 1999. În 2005,PIB-ul pe cap de locuitor din această ţară a reprezentat 74% din media UE.

Noile state membre, în special cele cu un PIB foarte scăzut pe cap de locuitor, sunt

cele care înregistrează vizibil o creştere mai accentuată şi o diminuare mai rapidăa decalajelor. PIB-ul celor trei state baltice aproape că s-a dublat în deceniul dintre1995 şi 2005. Ratele de creştere din Polonia, Ungaria şi Slovacia sunt mai multdecât duble faţă de media UE.

Totuşi, deoarece s-a pornit de la PIB-uri foarte scăzute pe cap de locuitor şi ţinându-se cont de ratele de creştere curente, e probabil să treacă mai mult de 15 ani pânăcând Polonia şi, în special, Bulgaria şi România, vor atinge un PIB pe cap de locui-tor reprezentând 75% din media UE-27.

... cât şi la nivel regional

Creşterea economică relativ puternică din regiunile cu un PIB scăzut pe cap delocuitor în decursul ultimului deceniu a însemnat că, pe ansamblu, regiunile UE autendinţe convergente. Între 1995 şi 2004, numărul regiunilor cu un PIB pe cap delocuitor sub 75% din media UE a scăzut de la 78 la 70, iar numărul celor a ate la ocotă de sub 50% din media UE a scăzut de la 39 la 32.

Regiunile a ate în urmă ca dezvoltare din cadrul UE-15, care au fost principalelebene ciare ale sprijinului acordat în baza politicii de coeziune în perioada 2000-2006, au manifestat o creştere semni cativă a PIB-ului pe cap de locuitor com-parativ cu restul UE între 1995 şi 2004. În 1995, 50 de regiuni cu un număr total de71 de milioane locuitori au înregistrat un PIB pe cap de locuitor situat sub 75% dinmedia UE-15. În 2004, aproape una din patru astfel de regiuni cuprinzând aproape10 milioane de locuitori a înregistrat o creştere a PIB-ului pe cap de locuitor pestepragul de 75%.

...dar disparităţile rămân importante

În ciuda acestui progres, rămân disparităţi absolute. Acest lucru se datorează parţialextinderii recente şi parţial faptului că procesul de creştere tinde să se concentreze

– în fazele iniţiale ale dezvoltării – în zonele cele mai dinamice din interiorul ţărilor.

Chiar şi unele dintre regiunile cele mai dezvoltate (cele cu un nivel al PIB-ului de

peste 75% din media UE-27) încep să înregistreze rate de creştere economicăfoarte scăzute sau chiar negative. În intervalul 2000-2004, PIB-ul real pe cap de


13/228


xi a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

locuitor a scăzut în 27 de regiuni, iar în altele 24 a crescut cu mai puţin de 0,5%pe an. În cinci dintre aceste regiuni, PIB-ul pe cap de locuitor a căzut sub 75% dinmedia UE.

Îmbunătăţirea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a productivităţii contribuie la creşterea din regiuni

Regiunile a ate în urmă ca dezvoltare recuperează rapid din decalaj în ceea cepriveşte productivitatea. Acest lucru este evident mai ales în noile state membre: încele trei state baltice şi în unele zone din Polonia, productivitatea a crescut de patruori mai repede decât media UE între 1995 şi 2004. Unele dintre aceste regiuni por-nesc însă de la niveluri foarte scăzute. Cum forţa de muncă din aceste regiuni sereorientează către sectoare cu o valoare adăugată mai mare, este de aşteptat caproductivitatea regională să crească, chiar dacă productivitatea sectorială rămânela un nivel stabil.

În 2004, regiunile din Portugalia, Grecia, Irlanda şi Spania prezentau încă niveluride productivitate considerabil mai mari decât în noile state membre. Irlanda a în-registrat atât cea mai mare creştere a ocupării forţei de muncă din cadrul UE, câtşi creşteri semni cative ale productivităţii. Pe de altă parte, dezvoltarea economicăregională din Spania s-a bazat aproape în exclusivitate pe creşterea ocupăriiforţei de muncă, ceea ce sugerează că o astfel de creştere se poate dovedi greude susţinut pe termen lung. În Portugalia, ocuparea forţei de muncă a crescutsubstanţial până în 2001, dar de atunci a rămas constantă, în timp ce în Greciaocuparea forţei de muncă a fost limitată până în 2001, dar ulterior s-a accentuatsemni cativ.

Nouă din zece dintre regiunile mai dezvoltate au înregistrat o creştere a ocupăriiforţei lor de muncă şi aproape la fel de multe au înregistrat o creştere a productivităţiilor. Cu toate acestea, între 1995 şi 2004, productivitatea a scăzut în 29 de regiunidin Italia, Franţa, Spania şi Germania, în timp ce ocuparea forţei de muncă a scăzut în 16 regiuni, în special în Germania de Est şi în nordul Angliei.

Coeziunea Socială

Ratele de ocuparea forţei de muncă au fost convergentela nivel UE şi la nivel naţional…

Între 2000 şi 2005, ratele regionale de ocupare a forţei de muncă au fost conver-

gente în cadrul UE. Totuşi, în 2005, ratele de ocuparea forţei de muncă în regiunilea ate în urmă ca dezvoltare erau încă cu 11 puncte mai mici decât cele din restulUniunii.

Pe parcursul acestei perioade, anumite ţări au cunoscut o creştere consistentă şilarg răspândită a ocupării forţei de muncă, în timp ce altele – precum România şiPolonia – au înregistrat un declin în majoritatea regiunilor, în unele cazuri cu peste2 puncte procentuale.

Pentru a atinge obiectivele de la Lisabona privind ratele de ocuparea forţei demuncă, UE trebuie să genereze aproximativ 23,5 milioane de locuri de muncăsuplimentare, dintre care 7 milioane ar trebui să e destinate femeilor, iar 7 mil-ioane persoanelor cu vârsta între 55 şi 64 de ani. Crearea de locuri de muncă


14/228


xii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

la această scară va necesita investiţii în domenii de activitate noi, adaptate uneiforţe de muncă cali cate pentru a le ocupa.

... iar disparităţile privind ratele şomajului au scăzut

Între 2000 şi 2005, şomajul a scăzut de la 13,4% la 12,4% în regiunile a ate înurmă ca dezvoltare, deşi în 17 dintre acestea rata şomajului a crescut cu peste 2puncte procentuale.

În regiunile mai dezvoltate, şomajul a rămas stabil între 2000 şi 2005, cu o ratăpuţin sub 8%, deşi regiunile din Spania, Italia, Franţa şi Marea Britanie au înreg-istrat în general o scădere a ratei şomajului, iar regiunile din Germania, Austria,Olanda şi Belgia, o uşoară creştere.

În 2005, rata şomajului la femei era mai mare decât cea în cazul bărbaţilor în UE,dar diferenţa s-a redus cu o treime între 2000 şi 2005. Decalajul cel mai mare a fost înregistrat în Grecia, Spania şi Italia.

Sărăcia rămâne în continuare o problemă

Proporţia populaţiei ameninţate de riscul sărăciei rămâne relativ ridicată în un-ele state membre. Reprezentată de cei care au un venit de 60% sub venitulnaţional mediu, proporţia celor care intră în această categorie a atins în 2004aproape 20% din populaţie în Lituania, Polonia, Irlanda, Grecia, Spania şi Portu-galia, dar numai 10% în Olanda, Republica Cehă şi Suedia. În medie, persoaneleameninţate de riscul sărăciei în 2004 reprezentau 16% din populaţia UE sau în jurde 75 de milioane de oameni. Riscul este mai mare pentru femei, copii, persoane în vârstă şi şomeri.

Nivelurile de educaţie sunt în creştere, dar rămân scăzuteîn regiunile a ate în urmă ca dezvoltare

O forţă de muncă educată şi cali cată reprezintă un factor important într-o econ-omie a cunoaşterii competitivă. Bene ciile pe termen lung sunt vizibile: numărul tin-erilor cu vârsta între 25 şi 34 de ani, titulari ai unor diplome universitare sau echiva-lente, este în creştere şi reprezintă în prezent aproape dublul faţă de generaţiaanterioară cu vârsta între 55 şi 64 de ani. Cu toate acestea, în unele state membre,nivelurile de educaţie ale tinerilor sunt în urmă, mai ales în România, RepublicaCehă, Italia şi Slovacia.

În 2005, aprox. 23% din persoanele cu vârsta între 25 şi 64 de ani din UE urmaserăcursuri de învăţământ terţiar, variind de la 35% în Finlanda până la aproximativ10% în România. Diferenţele dintre regiuni sunt încă şi mai mari şi nu sunt con-vergente. În medie, regiunile a ate în urmă ca dezvoltare înregistrează o proporţiemai scăzută a persoanelor cu vârsta între 25 şi 64 de ani ce urmaseră cursuri de

învăţământ terţiar.


15/228


xiii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Coeziunea teritorială

Concentrare teritorială mai redusă a PIB-uluiUE-27 în nucleul tradiţional al Europei…

Dovezile arată că prosperitatea economică în UE devine din ce în ce mai puţinconcentrată geogra c: „nucleul” economic tradiţional al Europei (zona cuprinsă întreLondra, Paris, Milano, München şi Hamburg) a avut în 2004 o cotă substanţial mairedusă din PIB-ul UE-27 decât în 1995, deşi proporţia populaţiei a rămas stabilă.

Această tendinţă se datorează apariţiei unor noi centre de dezvoltare precum Dublin,Madrid, Helsinki şi Stockholm, dar şi Varşovia, Praga, Bratislava şi Budapesta.

... dar mai mare la nivel naţional…

În interiorul statelor membre, însă, activitatea economică a ajuns să e maiconcentrată în regiunile capitalelor pe întreg teritoriul UE, excepţie făcând Berlin şiDublin. Între 1995 şi 2004, în medie, cota regiunii capitalelor din PIB-ul naţional acrescut cu 9%, în timp ce populaţia a crescut cu 2%. Această tendinţă a fost deo-sebit de puternică între 1995 şi 2000, în special în Varşovia şi Bucureşti.

Concentrarea sporită a populaţiei şi a activităţii economice în regiunile capitalel-or ar putea restricţiona pe termen lung creşterea economică globală, întrucâtexternalităţile negative, cum ar creşterea costului locuinţelor, insu cienţa spaţiilorpentru activităţi comerciale, congestionarea şi poluarea afectează negativ imag-inea şi competitivitatea acestora. Polii secundari de creştere ar putea contribuila reducerea presiunii exercitate asupra regiunii capitalelor şi la promovarea unuipotenţial de creştere generală mai mare.

… cu o tendinţă către suburbanizare …

Tendinţa dominantă în oraşele europene este cea de suburbanizare. Între 1996 şi2001, în 90% dintre aglomerările urbane, rata de creştere a populaţiei din suburbiia fost mai mare decât cea a populaţiei din centrul oraşului. O treime din acesteaglomerări urbane a pierdut din locuitori în perioada amintită; totuşi, în majoritateaacestor oraşe suburbiile s au dezvoltat concomitent cu declinul zonei urbane cent-rale. Suburbanizarea populaţiei sporeşte inevitabil presiunea asupra sistemului detransport urban, în timp ce suburbanizarea activităţii economice poate conduce ladeclinul economic al centrului tradiţional al oraşului.

Concentrarea sărăciei în cartierele urbane rămâne o problemă în multe dintreoraşele europene. În ciuda concentrării forţei de muncă în oraşe, locuitorii acestora,mai ales cei mai puţin cali caţi, întâmpină di cultăţi în găsirea unui loc de muncă,

în timp ce o treime din locurile de muncă sunt ocupate de persoane care fac navetala oraş.

La acest lucru se adaugă concentrarea şomajului în anumite sectoare din oraş. Înaceste cartiere cu o rată înaltă a şomajului sunt concentrate de obicei şi alte aspecteale sărăciei. Între acestea se numără calitatea proastă a locuinţelor, insu cienţa


16/228


xiv a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

transportului public şi a altor servicii cum ar educaţia, precum şi nivelul scăzut alveniturilor şi rata înaltă a criminalităţii.

… în timp ce unele zone rurale continuă să se depopuleze

Migraţia semni cativă în afara zonelor rurale reprezintă încă tendinţa dominantă în numeroase regiuni din UE, mai ales în sudul Italiei, nordul Finlandei, Suediaşi Scoţia, partea de est a Germaniei şi a Poloniei. Lipsa perspectivelor unui locde muncă în afara agriculturii şi standardele mai scăzute de trai îi determină peoameni, mai ales pe cei tineri şi cali caţi, să caute oportunităţi în altă parte. Acestlucru are efecte cumulate asupra zonelor în cauză, ce se traduc prin îmbătrânireapopulaţiei şi diminuarea serviciilor de bază3.

… iar posibilităţile de schimburi transfrontaliere se extind

Numeroşi ani de programe transfrontaliere au îmbunătăţit cooperarea între re-giunile frontaliere din interiorul UE-15, mai ales între ţările Benelux, Germania şiFranţa. Noile frontiere interne nu sunt încă su cient de permeabile şi uxurile detra c sunt mult inferioare.

Creşterea permeabilităţii acestor frontiere, atât din punct de vedere zic, cât şidin punct de vedere administrativ, va facilita uxul de persoane şi mărfuri întreregiunile respective şi va face ca nivelurile schimburilor economice să corespundăpotenţialului economic al regiunilor. Acest tip de activităţi de cooperare este şi maiimportant pentru regiunile de frontieră localizate de-a lungul frontierelor externe.

Reforma politicii de coeziune – 2007-2013

Consiliul European din primăvara 2005 a arătat că:

„Este esenţial să se relanseze fără întârziere Strategia de la Lisabona şi să seconcentreze din nou priorităţile asupra creşterii şi ocupării forţei de muncă. Europatrebuie să reînnoiască baza competitivităţii sale, să-şi sporească potenţialul decreştere şi gradul de productivitate şi să consolideze coeziunea socială, punândaccentul în principal pe cunoaştere, inovaţie şi optimizarea capitalului uman.

Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea trebuie să mobilizeze într-o mai maremăsură toate resursele naţionale şi comunitare corespunzătoare – inclusiv politicade coeziune – în direcţia celor trei dimensiuni ale Strategiei (economică, socială şi

de mediu) pentru o mai bună abordare a sinergiilor acestora în contextul generalal dezvoltării durabile.”

Majoritatea eforturilor europene făcute pentru reducerea disparităţilor regionale dincadrul UE se realizează prin politica de coeziune. Aceste eforturi se materializeazăprin subvenţii condiţionale, condiţiile ind ataşate transferurilor la nivelul obiec-tivelor şi al sistemului de punere în aplicare. În special, statelor membre li secere să elaboreze o strategie pe termen mediu de utilizare a resurselor pentru aco nanţa ajutorul european prin intermediul resurselor naţionale, pentru a lucra înparteneriat la nivel naţional, regional şi local şi pentru a respecta legile şi politicile

3 Fondul pentru Dezvoltare Rurală joacă un rol important pentru înfruntarea acestor provocări. A se ve-dea Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind ocuparea forţei de muncă în zonele rurale: eliminarea decalajului legat de locurile de muncă COM(2006) 857, 21.12.2006.


17/228


xv a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

UE. Aceste condiţii au dus la dezvoltarea unui sistem de gestionare comun utilizatla nivelurile european, naţional, regional şi local: pe scurt, un sistem de guvernanţăpe mai multe niveluri.

În urma reformei politicii de coeziune din 2006 pentru perioada 2007-2013, prin-cipalul scop al politicii de coeziune rămâne reducerea disparităţilor dintre statelemembre şi regiuni prin concentrarea resurselor asupra zonelor mai puţin dezvoltate.Pentru perioada 2007-2013, cea mai mare parte a resurselor se va concentra asu-pra regiunilor şi ţărilor cele mai sărace: dacă în 1989, 56% din resursele disponibileau fost alocate regiunilor cu cel mai scăzut venit, la sfârşitul noii perioade de progra-mare, proporţia va de 85%. Noile state membre, care reprezintă aproximativ 21%din populaţia UE-27, vor primi puţin peste 52% din totalul perioadei în cauză. Cutoate acestea, în conformitate cu noua agendă care vizează creşterea economicăşi crearea de locuri de muncă, politica de coeziune pune un accent din ce în cemai mare pe îmbunătăţirea poziţiei competitive a regiunilor în economia mondială.

Astfel, resursele vizează toate regiunile care se confruntă cu ajustări structurale,precum şi investiţii cu un accent deosebit pe ansamblul activităţilor desfăşurate în jurul cercetării, inovaţiei, societăţii informaţionale şi dezvoltării întreprinderilor.

Ca o consecinţă a acestor obiective, în perioada 2007-2013 politica de coeziune vaurmări pretutindeni aceeaşi agendă ce vizează creşterea economică şi crearea delocuri de muncă, intensitatea sprijinului acordat de Uniune re ectând necesităţileşi resursele disponibile ale statelor membre şi ale regiunilor. Negocierile legate deperspectivele nanciare pentru perioada 2007-2013, care au avut ca rezultat oalocare majoră de fonduri pentru politica de coeziune (35% din bugetul total al UE),sugerează existenţa unui grad ridicat de consens politic privind capacitatea acestuisistem de a răspunde la priorităţile Comunităţii.

Aplicarea unei noi strategii europene privind creştereaeconomică şi crearea de locuri de muncă

Asigurarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă au fost întotdeaunaobiective a ate în centrul programelor de coeziune ale UE, iar reforma politicii decoeziune pentru perioada 2007-2013 a urmărit consolidarea acestei dimensiuni.

O nouă abordare strategică

O abordare mai strategică, bazată pe priorităţile europene, va structura procesulde punere în aplicare a politicii de coeziune la nivelul UE, la nivel naţional şi până

la nivel regional şi local. Aceasta ar trebui să contribuie la o e cienţă economicăsporită, precum şi la creşterea transparenţei şi facilitarea responsabilităţii politice. Aceasta este abordarea prevăzută în orientările strategice comunitare, care re ectăpriorităţile stipulate în strategia reînnoită de la Lisabona şi care creează la rândullor cadrul de elaborare a strategiilor naţionale pe baza politicii şi programelor decoeziune.

Alocarea de resurse

Statele membre au hotărât în decembrie 2005 că autorităţile responsabile de nouageneraţie de programe de coeziune ar trebui „să aloce” o anumită parte din resurse

investiţiilor esenţiale legate de strategia reînnoită de la Lisabona privind creştereaeconomică şi crearea de locuri de muncă (cercetare - dezvoltare şi inovaţie; infra-


18/228


xvi a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

structuri de importanţă europeană; competitivitate industrială; energii regenerabile,e cienţă energetică, inovaţii ecologice; resurse umane) şi în particular 60% regiu-nilor cel mai puţin dezvoltate şi 75% celorlalte regiuni.

Conform documentelor de programare disponibile pentru prezentul raport, obiec-tivele au fost atinse în mare măsură. În UE-27, proporţia medie a resurselor alocatepentru investiţii esenţiale în baza strategiei de la Lisabona este de 61,2% în obiec-tivul Convergenţă şi 76,7% în obiectivul competitivitate regională şi ocuparea forţeide muncă. În total, aproximativ 200 de miliarde de euro vor alocate pentru acesteinvestiţii. Comparativ cu perioada precedentă, acest lucru reprezintă o creştere depeste 50 de miliarde de euro.

O legislaţie mai bună: simpli care şi proporţionalitate

Dacă utilizarea resurselor politicii de coeziune necesită îndeplinirea standardelorde control şi de bună gestiune nanciară, s-au făcut paşi importanţi pentru con g-urarea cadrului legislativ şi simpli carea normelor privind gestionarea politicii decoeziune. În particular:

Un set de norme de gestionare

În prezent există un singur regulament al Comisiei de punere în aplicare pentruperioada de programare 2007-2013, care înlocuieşte 10 regulamente pentru perio-ada de programare 2000-2006. Regulile de gestionare a programelor nanţate dinFondul de Coeziune au fost aliniate cu cele pentru Fondurile Structurale. Astfel,gestionarea fondurilor va mai uşoară şi mai puţin costisitoare.

Un set de norme privind eligibilitatea cheltuielilor

Statele membre vor putea utiliza normele naţionale privind eligibilitatea cheltuielilorlegate de proiecte co nanţate, în locul celor două seturi de norme ca în trecut (unulpentru proiectele co nanţate de Comunitate şi unul pentru proiectele nanţate lanivel naţional), ceea ce va simpli ca în mod semni cativ gestionarea proiectelor.

Simpli carea gestiunii nanciare

Planurile nanciare, stabilirea ratei de intervenţie şi rambursările UE se vor efectuade acum la un nivel superior (la nivel de program sau axă de priorităţi şi nu la nivelde măsură, ca mai înainte). Acest lucru va simpli ca gestionarea programelor şi valimita cazurile în care se impune modi carea planurilor nanciare, conferind astfel omai mare autonomie autorităţilor naţionale responsabile de gestionarea programeloroperaţionale.

Proporţionalitate sporită şi simpli carea sistemelor de control

În cazul programelor mai mici, o parte din controalele obligatorii poate îndeplinităde către organismele naţionale stabilite conform regulilor naţionale, reducându-seastfel necesitatea respectării anumitor criterii de audit comunitare.


19/228


xvii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Norme mai clare privind informarea şi comunicarea

Cetăţenii şi potenţialii bene ciari ai fondurilor din toate statele membre vor bene -cia de acces egal la informaţii privind oportunităţile de nanţare şi subvenţiile înbaza politicii de coeziune, reducându-se astfel timpul şi eforturile depuse pentruobţinerea acestor informaţii.

Guvernarea electronică în practică

Pentru prima dată, schimburile de documente între statele membre şi ComisiaEuropeană se vor efectua exclusiv pe cale electronică. Este începutul unei noiere în materie de schimb electronic de date şi e-guvernare. Se va economisi ast-fel mult timp în derularea programelor şi se va reduce riscul dezacordurilor dintreComisie şi statele membre cu privire la cantitatea şi tipul de informaţii care trebuiefurnizate.

Politica de coeziune şi proiectarea valorilor şi politicilor UE

Ţările din afara Uniunii şi-au manifestat interesul sporit şi dorinţa de a a a mai multedespre politica europeană de coeziune ca mijloc de promovare a unei dezvoltăriregionale mai echilibrate. În particular:

La 15 mai 2006, Comisia Europeană şi China au semnat un memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul politicii regionale. Autorităţile chinezeau făcut din dezvoltarea regională echilibrată una dintre priorităţile esenţialeale planului lor cincinal de dezvoltare şi sunt din ce în ce mai îngrijorate decreşterea diferenţelor de venituri între regiuni. Începând cu 2005, China şi Indiaau convenit de asemenea asupra unor planuri de acţiune comune şi au sem-

nat memorandumuri de înţelegere cu Comisia Europeană în domeniul ocupăriiforţei de muncă şi al politicii sociale.

La 23 mai 2007 s-a semnat cu guvernul Federaţiei Ruse un memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul politicii regionale, în scopul schim-bului de informaţii şi de practici optime privind experienţele de iniţiere şi punere în aplicare a politicii de coeziune.

Abordări similare sunt discutate cu ţări precum Africa de Sud şi Brazilia şi cupieţe economice integrate precum Mercosur. În acelaşi timp, politica de coeziuneeuropeană suscită interesul comitetelor Naţiunilor Unite, ale OCDE şi ale Băncii

Mondiale. O parte esenţială a valorii adăugate a politicii europene de coeziune în acest context o constituie sprijinirea opiniilor europene vizavi de aspecte pre-cum pieţele libere, egalitatea între femei şi bărbaţi şi şansele egale, dezvoltareadurabilă, precum şi un sistem bazat pe democraţie participativă.

Noi Provocări

Declaraţia de la Berlin cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a semnării Tratatului dela Roma:

„Există multe obiective pe care nu le putem atinge singuri, ci numai împreună. Sar-

cinile sunt împărţite între Uniunea Europeană, statele membre şi autorităţile region-ale şi locale ale acestora.”

•

•


20/228


xviii a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Pentru a atinge obiectivele de creştere şi ocuparea forţei de muncă în Europasunt necesare politici capabile să anticipeze şi să facă faţă unor noi provocări.Unele dintre aceste provocări sunt deosebit de relevante pentru politica de coezi-une de vreme ce au un impact neuniform asupra teritoriului Europei şi pot acutizadisparităţile sociale şi economice.

Creşterea presiunii globale pentru restructurare şi modernizare

Practic, toate regiunile se confruntă cu necesitatea restructurării, modernizării şifacilitării inovaţiei continue bazată pe cunoaştere în materie de produse, gestion-are şi procese, precum şi capital uman, pentru a face faţă provocării globalizării.Chiar şi pe fondul unor rate de creştere impresionante, regiunile din noile statemembre au o structură economică

concentrată prioritar asupra sectoarelor în care competiţia din partea economiiloremergente asiatice este ridicată. Cerinţele economice obligatorii pentru aceste re-giuni vor anticiparea şi facilitatea schimbării. Astfel, costurile schimbării vor minimizate, creându-se şi premisele pentru schimbare. Din aceste motive, trebuieluate din timp măsuri anticipative pentru a dota şi pregăti populaţia şi regiunilepentru schimbare. La fel, multe regiuni din cele mai prospere state membre au orată ridicată a ocupării forţei de muncă în sectoarele tradiţionale, unde avantajulcompetitiv este conferit în mare parte de metode de producţie bazate pe costuri şisalarii mai mici.

Concurenţa bazată exclusiv pe factorii de cost nu reprezintă o opţiune viabilă, iarregiunile trebuie să-şi modernizeze şi să-şi diversi ce structura economică spresectoare cu valoare adăugată sporită, creând condiţii pentru ca întreprinderile, înspecial cele mici şi mijlocii, să adopte şi să adapteze produsele şi procesele inova-toare, să creeze reţele de cooperare cu alte întreprinderi şi cu institute de cercetare,să aibă acces la capitalul de risc şi să-şi extindă activităţile pe plan internaţional.

Activităţile economice de prim plan şi talentele tind să se concentreze puternic, dinpunct de vedere geogra c, în câteva centre urbane de anvergură mondială. Acestlucru creează oportunităţi, dar studiile arată că, dincolo de o anumită dimensiune,

încep să apară externalităţi negative legate de concentrarea populaţiei, cum ar poluarea, extinderea urbană şi congestionarea.

Există numeroase regiuni în cadrul Uniunii care se clasează printre cele mai com-petitive şi inovatoare regiuni din lume şi care bene ciază de pe urma globalizării.

Acest lucru a fost posibil prin investirea în noi cali cări, edi carea sau atragerea denoi rezervoare de talent şi încurajarea formării de reţelele şi grupuri. Numai spri- jinindu-se pe aceste succese şi strategii de dezvoltare Uniunea îşi poate mobiliza întregul potenţial şi îşi poate angaja economia pe calea unei creşteri puternice şidurabile.

Schimbarea climaterică

Multe regiuni din Europa se vor confrunta din ce în ce mai mult cu impactul asimet-ric al schimbării climaterice. Acest lucru va pune mari probleme agriculturii, pes-cuitului şi turismului din anumite zone şi va necesita investiţii semni cative pentru

a face faţă secetei, incendiilor, erodării zonelor litorale şi inundaţiilor. E posibil caaceste schimbări să aibă efecte disproporţionate asupra grupurilor de persoane


21/228


xix a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

defavorizate sau cu venituri mici, care ar putea să nu dispună de mijloacele nec-esare pentru a se adapta. Vor de asemenea necesare investiţii semni cative pen-tru a îndeplini acquis-ul comunitar şi obiectivele de reducere a emisiilor stabilite înurma Consiliului European din primăvara 2007. Cu toate acestea, toate rapoarteleeconomice disponibile arată că dacă nu se iau măsuri, costurile în materie de de-zastre naturale depăşesc pe departe costurile reducerii emisiilor de gaze cu efectde seră la un efect compatibil cu obiectivul UE de limitare a schimbării climatericela 2 grade Celsius.

Lupta împotriva schimbării climaterice oferă economiilor regionale noi stimulente şioportunităţi economice prin inovaţii ecologice, dezvoltarea unor industrii ecologiceşi creşterea ocupării forţei de muncă.

Creşterea preţurilor la energie

Creşterea preţurilor la energie va afecta regiunile UE în diverse moduri, în funcţiede amestecul lor energetic, de structura lor economică şi de e cienţa energeticăa întreprinderilor lor. Costurile de transport sporite tind să afecteze regiunile perif-erice din punct de vedere geogra c, cum ar nordul Finlandei şi Suediei ori sudulextrem al Portugaliei, Spaniei şi Italiei şi insulele, inclusiv Malta şi Cipru. Sectoareesenţiale pentru multe din aceste regiuni, cum ar turismul, ar putea suferi de peurma creşterii costurilor, deşi acest lucru poate compensat pe termen scurt printr-un randament crescut provenit de la companiile aeriene cu tarife reduse. Creştereapreţurilor la energie are un efect disproporţionat asupra grupurilor de persoane cuvenituri mici, persoanelor defavorizate indu-le şi mai greu să plătească pentruenergie.

Dezvoltarea sau multiplicarea energiilor regenerabile şi realizarea de investiţiicu e cienţa energetică sunt oportunităţi majore pentru majoritatea regiunilor şi oimportantă sursă potenţială de locuri de muncă. De exemplu, se estimează că ven-iturile anuale ale industriei mondiale de echipamente solare vor creşte de patru ori în cei trei ani până în 2010. De asemenea, creşterea preţurilor la energie ar puteastimula, mai ales în regiunile a ate în urmă ca dezvoltare, strategii de creşterebazate pe metode de producţie cu intensitate energetică redusă.

Apariţia dezechilibrelor demogra ce şi tensiunile sociale

Una din trei regiuni din cadrul Uniunii a cunoscut o scădere a populaţiei în perioadadintre 2000 şi 2003. În majoritatea cazurilor, aceasta s-a datorat atât scăderii natu-

rale a populaţiei, cât şi unei puternice emigrări. Conform previziunilor, creştereademogra că naturală va continua să scadă, inclusiv în multe regiuni a ate în urmăca dezvoltare. Aceste regiuni se vor confrunta astfel cu o dublă provocare de pro-movare a creşterii economice şi ocupării forţei de muncă, abordând în acelaşi timpimpacturile adverse ale îmbătrânirii şi scăderii populaţiei.

Schimbarea şi scăderea demogra că pun în pericol creşterea viitoare a ocupăriiforţei de muncă. Până în 2011 este încă posibilă o semni cativă creştere economicăşi a ocupării forţei de muncă. Între 2012 şi aproximativ 2017, este de aşteptat caratele de ocupare a forţei de muncă să poată compensa scăderea în volum apopulaţiei active. Începând însă cu 2017, scăderea în volum a populaţiei active

ar putea duce la stagnarea şi, ulterior, la reducerea nivelului absolut de ocupareaforţei de muncă.


22/228


xx a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

În paralel, regiunile vor trebui să facă faţă unei serii de provocări sociale gener-ate de caracterul nepotrivit al cali cărilor (segmentarea pieţei muncii între cali cări înalte/salarii mari şi cali cări slabe/salarii mici, imigraţie crescută) pe măsură celanţul valoric al economiei se deplasează către activităţi bazate pe cunoaştere, pefondul unui mediu în care instituţiile de o siguranţă tradiţională se erodează.

Politicile naţionale se confruntă cu di cultăţi sporite în a ţine pasulcu ritmul rapid al schimbării impuse de aceste tendinţe.

În timp ce investiţiile publice sunt tot mai mult gestionate la nivel sub-naţional,tendinţa în ultimii ani a înregistrat o curbă descendentă, pe măsură ce bugetelenaţionale şi sub-naţionale suportă consecinţele îmbătrânirii populaţiei (reformasistemului de pensii, sisteme mai costisitoare pentru serviciile de sănătate şide educaţie şi sociale) şi ale reformei economice bazate parţial pe o scalitateredusă.

În plus, resursele care rămân disponibile pentru a acompania modernizarea econ-omiei sunt direcţionate prioritar către polii de creştere. Acest lucru poate duce laapariţia unor mari dezeconomii de aglomerare (congestionare, poluare, segre-gare socială, extindere urbană), pe de o parte, iar pe de altă parte poate creştedisparităţile regionale.

Etapele următoare

Între 2007 şi 2008, Comisia va elabora o abordare proprie a revizuirii bugetarepentru perioada 2008/2009, stabilind criterii de evaluare a politicilor, analizând po-litici viitoare şi testând viabilitatea diferitor opţiuni. În acest cadru, şi fără a aduceatingere rezultatelor revizuirii bugetare, prezentul raport indică o serie de provocăricu care se poate confrunta politica de coeziune în anii următori. Forumul privindcoeziunea, care va avea loc în zilele de 27 şi 28 septembrie, va oferi o primă opor-tunitate de discuţii cu părţile interesate relevante. Mai precis, forumul ar putea organizat în jurul întrebărilor de mai jos.


23/228


xxi a l patrulea raport de coeziune economică şi socială

Ce v-a învăţat experienţa acumulată în cadrul pregătirii programelor pentruperioada 2007-2013? În acest context şi prin prisma analizei efectuate încadrul prezentului raport, în ce măsură consideraţi că politica de coeziuneeste pregătită să facă faţă noilor provocări cu care se vor confrunta în aniiurmători regiunile Uniunii Europene? De exemplu:

În ce fel pot reacţiona regiunile la presiunile de restructurare exercitatede concurenţii dinamici din cadrul sectoarelor tehnologice de nivel me-diu şi scăzut?

Având în vedere diferenţele existente la nivel regional între rata natalităţii,rata mortalităţii şi uxurile migratoare, care este rolul politicii de coezi-une din punct de vedere al răspunsului la schimbările demogra ce?

În ce măsură schimbarea climaterică reprezintă o provocare pentru po-litica de coeziune?

În acest nou context, cum poate dezvolta politica de coeziune o abordare

integrată şi mai exibilă a dezvoltării/creşterii şi a locurilor de muncă?Cum poate politica de coeziune să promoveze o dezvoltare armonioasă,echilibrată şi durabilă, care să ia în considerare diversitatea teritoriilordin cadrul UE, cum ar zonele defavorizate, insulele, zonele rurale şicele costiere, dar şi oraşele, regiunile industriale în declin şi alte zonecu caracteristici geogra ce speci ce?

Care este impactul provocărilor identi cate în cadrul raportului asupraunor elemente esenţiale ale coeziunii sociale precum includerea, inte-grarea şi oportunităţile egale? Sunt necesare eforturi suplimentare învederea anticipării şi contracarării acestui impact?

Care sunt viitoarele cali cări-cheie esenţiale pe care trebuie să le aibăcetăţenii noştri pentru a face faţă noilor provocări?

Care sunt competenţele determinante care trebuie dezvoltate la nivelregional pentru a face regiunile competitive la nivel global?

Pe baza răspunsurilor la întrebările anterioare, care este evaluarea sis-temului de gestionare a politicilor pentru perioada 2007-2013?

Având în vedere nevoia de programe e ciente de gestionare a politiciide coeziune, care este distribuţia optimă a responsabilităţilor la nivelcomunitar, naţional şi regional în cadrul unui sistem de guvernanţă pemai multe niveluri?

Cum poate politica de coeziune să susţină mai e cient politicile publicedin statele membre şi regiuni? Ce mecanisme de distribuire ar puteaduce la o politică mai performantă, care să e, în acelaşi timp, mai uşorde utilizat?

Cum am putea consolida relaţiile existente între politica de coeziune şicelelalte politici naţionale şi comunitare în vederea obţinerii mai multorsinergii şi complementarităţi, de o mai bună calitate?

Care sunt noile oportunităţi de cooperare între regiuni, atât în interiorul,cât şi în afara UE?

•

-

-

-

•

-

-

-

-

•

-

-

-

-


24/228


25/228

1

Capitolul 1 — Situaţia şi tendinţele economice,sociale şi teritoriale în Statele Membre şi regiunile UE-27

Cuprins

Coeziune economică, socială şi teritorială ................................................................................3Tendinţele şi convergenţa PIB-ului la nivel naţional şi regional .................................................3

Creşterea productivităţii şi a ocupării forţei de muncă ..............................................................14

Ratele ocupării ..........................................................................................................................20

Ratele şomajului .......................................................................................................................25Riscul de sărăcie ......................................................................................................................29

Schimbări structurale şi dezvoltare economică ........................................................................32

Impactul regional al evoluţiilor globale ......................................................................................37

Demogra e: Populaţia Europei trece printr-o fază de schimbare .............................................42

Tendinţe teritoriale la nivel local ................................................................................................50

Factori care determină competitivitate regională, creştere şi ocupare ................................60

Cum pot deveni Europa şi regiunile sale, locuri mai atractive pentru investiţii şi muncă ..........60 Îmbunătăţirea cunoaşterii şi a inovării în vederea dezvoltării ...................................................73

Locuri de muncă mai multe şi mai bune ...................................................................................80

Agenda de la Lisabona pentru regiuni .....................................................................................87


26/228

C a p i t o l u l 1 — S i t u a ţ i a ş i t e n d i n ţ e l e e c o n o m i c e , s o c i a l e ş i t e r i t o r i a l e

2


27/228

3


Coeziune economică,socială şi teritorială

Discrepanţele regionale în termenide PIB pe cap de locuitor între

regiunile din UE s-au redusconsiderabil de-a lungul ultimuluideceniu pe măsură ce creştereaeconomică în regiunile cel maipuţin prospere a depăşit-o pe ceadin alte zone. Aceasta a însemnat, în acelaşi timp, o reducere adiscrepanţei în termeni de potenţialeconomic între centru şi periferie,precum şi o reducere aferentăa dezechilibrului teritorial. Cu

toate acestea, deşi convergenţanivelurilor PIB-ului pe cap delocuitor de la o regiune la altaa fost însoţită de o reducere adiscrepanţelor în termeni de rată a ocupării şi ratăa şomajului, acestea continuă să e importante atât între diversele părţi ale Uniunii cât şi între diverselezone din cadrul regiunilor, reprezentând, astfel, oameninţare, în unele locuri, la adresa coeziuniisociale.

Obiectivul prezentului raport este de a aduce doveziprivind aceste evoluţii şi de a analiza dezvoltareaeconomică şi demogra că în cadrul UE din ultimii ani,la nivel regional şi naţional, precum şi de a evaluaimplicaţiile acestora în ceea ce priveşte coeziunea, nudoar economică şi socială ci şi teritorială, în termenide echilibru între regiuni, în interiorul acestora şi între diferitele teritorii. Preocuparea principală oreprezintă măsura în care discrepanţele regionale întermeni de PIB pe cap de locuitor, ocupare şi tendinţedemogra ce şi teritoriale au suferit transformări

începând de la jumătatea anilor '90.Tendinţele şi convergenţa PIB-uluila nivel naţional şi regional

De la jumătatea anilor '90, Uniunea Europeană(UE-27) a cunoscut, mai întâi, un avânt economic,creşterea PIB-ului real pe cap de locuitor 1 a atins

1 Calcularea creşterii economice pe baza modi cărilor PIB-uluipe cap de locuitor, nu pe baza PIB-ului, are bene ciul de alua în considerare modi cările totalului populaţiei. Date inddiferenţele mari în termeni de creşterea populaţiei în cadrul UE-27, creşterea PIB-ului pe cap de locuitor oferă o imagine mairelevantă a creşterii economice.

nivelul de 4% în 2000, şi, mai apoi, o încetinire încadrul căreia s-a înregistrat o creştere de mai puţinde 1% atât în 2002 cât şi în 2003. În 2004 şi 2005, s-

Extinderea UE din 2007

România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeanăla 1 ianuarie 2007. Această extindere a mărit teritoriul

Uniunii cu 8,6%, iar populaţia acesteia cu 6,3% - unaport similar a fost adus de Austria, Finlanda şi Suediacând acestea au aderat la jumătatea anilor '90 – însăPIB-ul Uniunii, măsurat în termeni de standard alputerii de cumpărare, nu a crescut decât cu 1%, maipuţin decât la oricare altă extindere anterioară. PIB-ul pe cap de locuitor reprezintă, prin urmare, numai35% din media UE în Bulgaria şi, respectiv, 38% înRomânia. În consecinţă, aderarea celor două state vareduce nivelul mediu al UE privind PIB-ul pe cap delocuitor cu puţin peste nivelul de 4%.

Cu toate că creşterea PIB-ului în ambele state s-asituat cu mult peste media UE începând din 2001 (şianume, având o medie de 5% şi, respectiv, 6%), înritmul acesta, vor necesari încă vreo 20 de ani pentruca PIB-ul pe cap de locuitor al acestor state să ajungăla nivelul de 75% din media UE.

Prin această extindere, graniţele teritoriale de est aleUE s-au mărit cu 1 300 km. În prezent, UE se întindepână la Marea Neagră şi înconjoară în totalitate, Bal-canii occidentali. Graniţa UE cu Ucraina este, acum,aproape de două ori mai lungă. În momentul de faţă,UE are o graniţă comună cu Republica Moldova de500 km.


28/228


4

a înregistrat o creştere modestă la1,9% respectiv 1,3% (Fig. 1.1).

Situaţia este diferită în cazulcelor 12 noi state membre, cele10 care au aderat la UE în 2004şi cele două care s-au alăturat la începutul anului 2007 (vezi tablou). Aceste 12 state au înregistrat,de asemenea, o creştere marea PIB-ului pe cap de locuitor, şianume 6%. Cu toate acestea, încetinirea ulterioară a fost cumult mai puţin severă şi mai puţinrăspândită, afectând, în special,Polonia (unde creşterea a căzutde la peste 5% pe an la abiapuţin peste 1% în 2001 şi 2002).Prin urmare, creşterea a atins înmedie 3,1% în 2001 şi a crescutla 3,4% în 2002. Pe măsură cePolonia îşi revenea, creşterea aajuns la nivelul de 6% în 2003 şi2004, continuând să rămână laun nivel ridicat în 2005 – 5%.

Între 1995 şi 2005, rata creşteriia variat în mod semni cativ întrenoile state membre, unele state

înregistrând o creştere deosebitde rapidă. Cele trei State Balticeşi-au dublat PIB-ul pe cap delocuitor în termeni reali în zeceani, înregistrând o medie anualăa creşterii economice de 7-8%. În schimb, economia Bulgariei şia României a regresat în a doua jumătate a anilor '90, însă, din2000, a cunoscut o creştere cu omedie de 6% pe an.

Statele care au un PIB pe cap de locuitor foartescăzut reduc decalajul cu mult mai repede…

În perioada de 10 ani cuprinsă între 1995 şi 2005,creşterea PIB-ului pe cap de locuitor în toate noilestate membre, cu excepţia Ciprului, a depăşit ratamedie a UE-27 (Fig. 1.2). Din 2000, creşterea ceamai mare s-a înregistrat în statele cu nivelul celmai scăzut de PIB pe cap de locuitor în termeni destandarde ale puterii de cumpărare (SPC). În cele

opt noi state membre cu cele mai mici niveluri dePIB pe cap de locuitor (situate în partea dreaptă înFig. 1.3), creşterea înregistrată în perioada 2000-2005 a fost de 5 puncte procentuale peste mediaUE-27 de 1,4%. Cu toate acestea, în Polonia,creşterea nu a fost la fel de mare, având, în medie,numai 3% pe an faţă de rate ale creşterii cuprinse

între 5% şi 9% în celelalte şapte state.

În cele patru noi state membre cu nivelurile cele mairidicate de PIB pe cap de locuitor – Cipru, Slovenia,

Republica Cehă şi Malta – creşterea nu a fost lafel de puternică, totuşi, în medie, s-a situat între


29/228

5


0,6 şi 1,8 puncte procentuale peste media UE-27 în Slovenia, Republica Cehă şi Malta, în timp ce în Cipru creşterea înregistrată a fost puţin submedia UE.

… Cele patru (foste) ţări de coeziunecontinuă să reducă decalajul

Dezvoltarea Greciei, Spaniei, Irlandei şi Portugaliei afost inegală în perioada 1995-2005. În toate acestea,mai puţin în Portugalia, creşterea economică anualăa depăşit considerabil media UE (Fig. 1.4).

Începând din 1995, Irlanda s-a dezvoltat mult mai

rapid decât celelalte state din UE-15. Între 1995 şi

2005, creşterea medie anuală a PIB-ului său pe capde locuitor a fost de patru puncte procentuale pestemedia UE. Drept urmare, în 2005, Irlanda s-a situatpe locul doi în privinţa celui mai mare PIB pe cap delocuitor în UE în termeni de SPC.

În Spania, creşterea PIB-ului pe cap de locuitor afost, în medie, cu 0,7 puncte procentuale pe an maimare decât media UE pe durata acestor 10 ani. Drepturmare, în 2005, PIB-ul pe cap de locuitor în termenide SPC a fost puţin mai mare decât media UE-27.

În Grecia, creşterea a fost mai puternică, cu omedie de 1,5 puncte procentuale peste media UE în

Evoluţia PIB-ului: comparaţie realizată faţă de concurenţii principali

În SUA, PIB-ul pe cap de locuitor în termeni de SPC a fost cu 60% mai mare decât media UE-27 şi cu 43% mai micdecât media UE-15. Numai două state membre, Irlanda şi Luxemburg au înregistrat niveluri peste cel american. ÎnJaponia, PIB-ul pe cap de locuitor, în acelaşi an, a depăşit media UE-27 cu 19%, însă, în acest caz, şase state membre

au avut un nivel superior mediei UE-27, iar în cazul altor cinci state membre, nivelul PIB-ului a fost doar uşor inferior. Între 1995 şi 2005, PIB-ul pe cap de locuitor al UE a crescut aproximativ la acelaşi nivel ca în SUA (2% faţă de 2,1%),de două ori mai repede decât cel din Japonia.

Discrepanţele regionale în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor sunt cu mult mai pronunţate în UE-27 decât înSUA sau Japonia, în special în urma ultimelor două extinderi recente. În UE, în regiunea în care PIB-ul pe cap delocuitor înregistrează nivelul cel mai înalt, acesta este de 8 ori mai mare decât în regiunea în care se înregistreazănivelul cel mai scăzut. În SUA, diferenţa reprezintă doar 2,5 puncte procentuale, în timp ce în Japonia este de 2puncte procentuale. Toate statele din SUA au un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media UE. În Japonia, 40din 47 de regiuni înregistrează, de asemenea, un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media UE. În mod evident,obiectivul de a reduce discrepanţele regionale şi de a asigura coeziunea economică şi socială în cadrul UE este cumult mai mare decât în SUA sau în Japonia.

Variaţia ratei creşterii PIB-ului pe cap de locuitor în regiunile din UE este, de asemenea, cu mult mai mare decât înSUA. Pe parcursul perioadei 1997-2004, creşterea la nivel regional în UE a variat de la sub zero, la peste 8,6%, întimp ce în SUA, ea a variat de la zero la 3,6%. Această variaţie mai mare a ratei creşterii este, totuşi, într-o oarecaremăsură, pozitivă, dacă se ia în considerare necesitatea imperioasă ca regiunile cu venituri mici să reducă decalajul(harta 1.1).

În China, PIB-ul pe cap de locuitor în termeni de SPC reprezintă doar o cincime din media UE, în timp ce în Indiareprezintă o optime. În România şi Bulgaria, care au cel mai mic PIB pe cap de locuitor din UE, nivelul este, totuşi, decel puţin două ori mai mare decât în India şi cu 50% mai mare decât în China. Pe de altă parte, aceste două state reduccu rapiditate decalajul faţă de nivelul UE. În ultimul deceniu, creşterea PIB-ului pe cap de locuitor în India s-a dublatfaţă de UE, iar cea din China a fost de trei ori mai mare decât cea europeană. Cu toate acestea, chiar dacă astfel derate mari ale creşterii pot susţinute, va nevoie de peste 40 de ani pentru ca PIB-ul pe cap de locuitor în China să

se apropie de nivelul actual din UE.

În ciuda marii diferenţe în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, dimensiunea decalajelor regionale în India şiChina este asemănătoare cu cea existentă în UE. Regiunea cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor atât în China câtşi în India are un nivel de şapte ori mai mare decât în regiunile cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor, în timp ce în UEse înregistrează o diferenţă de opt ori mai mare. Diferenţele în ceea ce priveşte ratele creşterii PIB-ului regional, înperioada 2000-2004, au fost foarte similare cu cele înregistrate în UE, variind între 1% şi 13%, în timp ce în China,această variaţie a fost cu mult mai mică — 6%-11%.


30/228


6


31/228


32/228


8


33/228

9


din Regatul Unit, regiunea Dessau din Germania şisudul şi estul Irlandei, inclusiv oraşul Dublin. Toateaceste nouă regiuni primesc de multă vreme sprijinprin fondurile structurale cu statut de regiuni Obiectiv1. Deoarece populaţia celor trei regiuni italiene areaproape aceeaşi dimensiune ca populaţia celor nouăregiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor a crescut pestenivelul de 75% din media UE, mărimea populaţiei totalecare trăieşte în regiuni întârziate în UE-15 aproape căa rămas neschimbată.(Tabelul 1.1 şi Tablou).

… Iar regiunile cu PIB pe cap de locuitorsub nivelul de 50% din media UE-27reduc decalajul mai repede…

La nivel naţional, astfel cum se indică mai sus, statelemembre cu un nivel redus de PIB pe cap de locuitorau tins să crească mai repede decât alte ţări în ultimii

ani, ceea ce înseamnă o reduceresemni cativă a decalajului. Acestaa fost, de asemenea, cazul la nivelregional.

Între 1995 şi 2000, creşterea PIB-ului pe cap de locuitor în regiunile în care acesta era sub 50% dinmedia UE a fost, în ansamblu, maimică decât în restul UE. Cu toateacestea, acest fapt s-a datoratcontracţiei economice din Româniaşi Bulgaria care a afectat pe toatecele 14 regiuni din această zonă. Încele 19 regiuni care au mai rămas,

media creşterii a fost puţin peste 4% pe an, cu multdeasupra mediei UE-27 situate puţin sub nivelul de3%. Între 2000 şi 2004, media creşterii în regiunilecu PIB pe cap de locuitor sub 50% (de aceastădată inclusiv regiunile române şi bulgare) a fostdoar puţin mai mică decât în perioada anterioară,aproape 4% pe an, cu toate că acest nivel a fost cumult deasupra mediei UE de 1,6% (Fig. 1.5).

În regiunile în care PIB-ul pe cap de locuitor se situează între 50% şi 75% din media UE-27, creşterea de-alungul perioadei menţionate a fost, de asemenea, maimare decât în alte regiuni, chiar dacă într-o proporţiemai mică (doar cu 0,1% peste media UE înainte de2000 şi cu 0,3% peste media UE după anul 2000).

… În timp ce unele dintre regiunile cu cele mai marivenituri se confruntă cu probleme

Câteva dintre regiunile cu PIB pecap de locuitor peste nivelul de75% din media UE au înregistratrate ale creşterii foarte scăzutesau chiar negative între 1995 şi2004. În cinci regiuni - Guyana,Champagne-Ardenne şi Poitou-Charentes în Franţa, Berlin înGermania şi Valea Aosta în Italia

– PIB-ul pe cap de locuitor ascăzut în termeni reali în ultimiinouă ani. În alte doisprezeceregiuni, creşterea a fost sub0,5% pe an. Mai mult, pe durataa patru ani, 2000-2004, PIB-ulpe cap de locuitor a scăzut în 27de regiuni, în timp ce în alte 24

1.1 Regiuni cu PIB


34/228


10

creşterea înregistrată a fost sub nivelul de 0,5%pe an. (Fig. 1.6).

Prin urmare, la nivelul UE, are loc o convergenţă…

În consecinţă, în perioada 1995-2004, discrepanţele în termeni de PIB pe cap de locuitor dintre regiunileNUTS 2 s-au redus în cadrul UE, cea mai mare partedin reducere având loc în ultimii patru ani. Aceastaa fost con rmată prin numeroase măsuri statistice(inclusiv coe cientul Gini şi coe cienţii de variaţieponderaţi), în special prin reducerea decalajului întermeni de PIB pe cap de locuitor între regiunile celemai prospere şi cele mai puţin prospere.

Ca parte a acestei convergenţe, aexistat, de asemenea, o reducerea decalajului între regiunile-nucleudin partea centrală a UE (aşanumitul Pentagon care situat întreLondra, Hamburg, Munich, Milanoşi Paris) şi din alte părţi ale UE,contribuind, astfel, la coeziuneateritorială. Prin urmare, regiunileperiferice, de nite în mare, auavut rezultate mai bune în termenide creştere în această perioadădecât centrul economic tradiţionalal UE.

Această performanţă privindcreşterea economică maisemni cativă nu priveşte, totuşi,toate regiunile periferice, la felcum rezultatele privind creşterea

economică relativ slabă nu se aplică tuturorregiunilor-nucleu. În alte cuvinte, lucrurile sunt cumult mai complicate decât ar putea să sugereze osimplă comparaţie între regiunile-nucleu şi regiunileperiferice. Unele regiuni par a depăşit handicapurilecare provin din situarea lor periferică, cel puţin peparcursul acestei perioade, altele nu.

Însă nu în majoritatea cazurilorla nivel naţional...

La fel de instructiv este faptul de a examina ce s-a întâmplat cu discrepanţele regionale în cadrul ţărilor,


35/228

11


în ultimii ani, dat ind că mare parte din convergenţaregională care a avut loc la nivel UE este o consecinţăa convergenţei ţărilor cu venituri mici mai degrabădecât a regiunilor cu venituri mici ca atare. Pentrua întări coeziunea sub toate cele trei dimensiuniale sale – economică, socială şi teritorială – esteimportant ca discrepanţele regionale să se reducăatât în cadrul ţărilor cât şi în cadrul UE în ansamblu(Fig. 1.7).

În practică, convergenţa PIB-ului pe cap delocuitor la nivel regional s-a produs, în unele statemembre, în ultimii ani în timp ce în altele a avut loco divergenţă a PIB-ului pe cap de locuitor. În Austria,discrepanţele în termeni de PIB pe cap de locuitor între regiuni s-au micşorat în perioada 1995 - 2004.Cu toate acestea, în Germania, Franţa, Grecia,Spania şi Italia, precum şi în Belgia şi Finlanda, s-au înregistrat puţine schimbări. În Regatul Unit, Suedia,Ţările de Jos şi Portugalia, discrepanţele au crescut între 1995 şi 2004: cea mai mare parte a acesteidivergenţe a apărut între 1995 şi 2000, Regatul Unitşi Portugalia au înregistrat o divergenţă moderată între 2000 şi 2004, în timp ce Suedia şi Ţările de Josau cunoscut o convergenţă moderată pe parcursulacestei perioade.

În Polonia şi Ungaria s-a înregistrat, de asemenea,o creştere a discrepanţelor regionale în perioada1995-2000, însă la o scară cu mult mai mare decât în Regatul Unit, fără să se înregistreze prea multeschimbări între 2000 şi 2004. În Republica Cehă,la fel ca în România şi Bulgaria, discrepanţele aucrescut semni cativ de-a lungul acestei perioade, întimp ce în Slovacia a existat o creştere dar la o scarăcu mult mai redusă.

Divergenţa din cadrul ţărilorre ectă creşterea capitalelor…

O abordare orientată mai mult asupra teritoriuluiarată că în toate aceste ţări, în special în noile statemembre, mare parte din divergenţa în termeni deprosperitate regională a fost rezultatul unei mariconcentrări a activităţii şi creşterii economice în şi în jurul capitalei. Mai mult, chiar şi în statele în carediscrepanţele au rămas, în mare parte, neschimbatesau în care acestea s-au redus, PIB-ul pe cap delocuitor din regiunea din jurul capitalei a crescut mairepede decât în alte părţi alte ţării.

Între 1995 şi 2004, toate regiunile din jurul capitalei,cu excepţia Berlinului, şi-au mărit sau, cel puţin, şi-au menţiunea ponderea în cadrul PIB-ului naţional.

Această creştere a fost semni cativă, în special, înVarşovia, Praga, Budapesta, So a şi Bucureşti.

Creşterea economică relativă a zonelor din jurulcapitalei este strâns legată de faptul că reprezintă oatracţie ca locaţii atât pentru societăţi cât şi pentrupersoanele zice. Aceasta tinde să aibă drept rezultato dezvoltare teritorială dezechilibrată în cadrul uneiţări dacă nu există alte centre de activitate economică, în special alte oraşe mari sau aglomerări urbane -sau chiar reţele de oraşe şi orăşele care să ofereacelaşi tip de atracţie (vezi Tablou).

Impactul efectuării navetei asupraPIB-ului pe cap de locuitor

Produsul intern brut pe cap de locuitor măsoarăbunăstarea economică, existentă într-o anumită zonă,

pe cap de locuitor din acea zonă. Acest indicator arecea mai mare relevanţă atunci când persoanele carecreează această bunăstare economică locuiesc înzona respectivă. Este, în general, cazul, în statelemari; se poate să existe, într-o oarecare măsură,fenomenul efectuării navetei transfrontaliere, însă,de regulă, acesta nu in uenţează în mod semni cativnivelul PIB-ului pe cap de locuitor. În cazul statelormici, precum Luxemburgul, PIB-ul pe cap de locuitor vasupraestima PIB-ul mediu rezultat pe cap de locuitor încazul în care un număr mare de persoane face naveta în această ţară şi puţini dintre rezidenţii ţării lucrează în afara acesteia. Acest efect este, desigur, cu multmai puternic la nivel regional. De exemplu, în Brusel,aproape tot a doua persoană care lucrează în regiunelocuieşte în afara acesteia. În consecinţă, PIB-ul pe capde locuitor este aproape dublu faţă de nivelul pe care l-ar avea dacă cei care contribuie la PIB-ul Brusel-ului şipersoanele a ate în întreţinerea acestora ar incluse în populaţia Brusel-ului. În unele rare cazuri, o parteimportantă din rezidenţii unei regiuni pot lucra în afararegiunii, efectuându-se o navetă redusă în regiune;drept rezultat, PIB-ul pe cap de locuitor subestimeazăbunăstarea economică pe cap de locuitor.

Acest efect al navetei este cel mai pronunţat în zoneleurbane puternic populate. Majoritatea capitalelor facparte din această categorie; PIB-ul acestora este su-praestimat, în proporţie de 4% până la 76%. În cazula opt capitale, PIB-ul pe cap de locuitor este majoratcu peste 10%. Cu toate acestea, acest fenomen nu aavut un impact semni cativ asupra alocării fondurilorstructurale (harta 1.3).


36/228


12


37/228

13


Dezvoltarea teritorială echilibrată esteajutată de poluril

situatia si evolutia disparitatilor economice, sociale - pag 12.pdf

Documents