sisteme contabile - japonia, china, australia, marea britanie, turcia

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

SISTEME CONTABILE:

JAPONIA, CHINA, AUSTRALIA, MAREA BRITANIE,

TURCIA

STUDENȚI:

BUCUREȘTI

2010

CUPRINS

1. SISTEMUL CONTABIL DIN JAPONIA …………………………………….……… 3

1.1. Contextul contabil ………………………………………………………….…… 3

1.2. Forme de organizare ale societăţilor …………………………………………..… 4

1.3. Cadrul de reglementare ………………………………………………………..… 5

1.4. Profesia contabilă și standardele contabile …………………………………….... 7

1.5. Conținutul rapoartelor anuale ………………………………………………….... 8

1.5.1. Cerințele Codului Comercial ………………………………………………... 8

1.5.2. Cerintele legii valorilor mobiliare și tranzacționării ……………………...… 9

1.5.3. Consolidarea şi schimbul valutar ...................................................................

10

1.6. Diferențe față de IFRS ……………………………………………………….… 11

2. SISTEMUL CONTABIL DIN CHINA …………………………………………...… 13

3. SISTEMUL CONTABIL DIN AUSTRALIA …………………………………….... 17

3.1. Introducere ........................................................................................................... 17

3.2. Temeiul juridic şi instituţional de reglementare a contabilităţii .......................... 18

3.3. Cadrul instituţional pentru stabilirea standardelor .............................................. 19

3.4. Cadrul conceptual ................................................................................................ 21

3.5. Obiective, ipoteze şi caracteristici calitative ....................................................... 22

3.6. Conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate ............................ 24

3.7. Concluzii ............................................................................................................. 25

4. SISTEMUL CONTABIL DIN MAREA BRITANIE ………………………………. 27

4.1. Aspecte introductive ………………………………………………………….... 27

4.2. Reglementarea Contabila în Marea Britanie …………………………………... 29

4.3. Profesia contabila ……………………………………………………………… 30

4.4. Situaţiile financiare …………………………………………………………..… 31

4.5. Prezentare politici contabile privind recunoaşterea şi evaluarea ………….…… 32

5. SISTEMUL CONTABIL DIN TURCIA …………………………………………..... 34

5.1. Gândirea contabilă în Imperiul Otoman în timpul secolului al 19-lea ………… 34

5.2. Evoluţiile în gândirea contabilităţii turceşti la inceputul secolului 20 ………….36

5.3. Cadrul instituțional …………………………………………………………..… 38

5.4. Percepții privind calitatea raportării financiare ……………………………...… 40

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………. 41

SISTEME CONTABILE: JAPONIA

1. SISTEMUL CONTABIL DIN JAPONIA

1.1. Contextul contabil

Industrializarea Japoniei a început în anul 1868 după restauraţia Meiji. Guvernul era

responsabil pentru încurajarea şi posibilitatea de creştere a industriei. Înaintea celui de-al doilea

război mondial, economia japoneză era controlată de un număr redus de aşa numitele Zaibatsu,

consorţii industrial-politice care de obicei implicau o bancă şi se bazau pe familiile nobile.

Importanţa băncilor şi numeroasele aspecte ce privesc controlul afacerilor continuă şi astăzi, deşi

grupurile informale numite Keiretsu au înlocuit Zaibatsu.

După cel de-al doilea război mondial Japonia a devenit una dintre super-puterile

economice ale lumii. Până la sfârşitul anilor 1989, capitalizarea pieţei bursiere a fost mult mai

semnificativă decât cea înregistrată la New York. La sfârşitul anului 1994 capitalizarea pieţei din

Tokyo ajunsese să fie de peste trei ori mai mare decât cea a Londrei deşi până la sfârşitul anului

2007 erau mult mai apropiate ca valori. În anii 1994-1995, punctul comun al primelor şase bănci

ca mărime din lume era acela că toate se aflau în Japonia. Totuşi, până la sfârşitul anului 1998

niciuna din primele şase mari bănci nu mai erau japoneze, atât din cauza devalorizării monedei

naţionale (yen) cât şi din cauza scăderii bursei de valori.

Scăderea masivă a preţului acţiunilor şi a preţului activelor în timpul anilor 1990 a

condus la o nevoie de reorganizare şi redresare a băncilor. Totodată a dus la o deschidere către

schimbare şi influenţe exterioare în contabilitate. Statul deţinea o influenţă semnificativă în

contabilitatea japoneză. Aceasta provenea din trei surse separate: Codul Comercial (derivat al

influenţei continental-europeane), Legea valorilor mobiliare și tranzacționării (derivată din

influenţa SUA) şi fiscalitate.

Companiile listate din Japonia reprezintă subiectul cerinţelor Legii valorilor mobiliare și

tranzacționării. Bursa de valori din Tokyo are de asemenea propriile cerinţe pentru listare. Deşi

bursele sunt foarte răspândite, companiile japoneze se bazează în mod normal mai degrabă pe

datorii decât pe capital ca şi sursă principală de finanţare, iar băncile sunt principalii furnizori.

Finanţarea prin datorii pe termen scurt în Japonia constă în bilete la ordin cu o durată de 90 de

zile, cu dobândă fixă. Finanţarea pe termen lung constă într-un angajament informal care

prelungeşte durata pe termen scurt a acestor bilete la ordin pentru un anumit număr de ani.

Datoriile pe termen scurt finanţează de obicei o proporţie substanţială a activelor fixe ale

companiilor japoneze. În multe cazuri, băncile deţin o proporţie semnificativă a acţiunilor

clienţilor şi pot fi chiar acţionari majoritari. În general, acţiunile în companiile japoneze sunt

deţinute pe termen lung. Implicarea accentuată a băncilor şi natura pe termen lung a acţiunilor

3


proprietarilor îi determină pe aceştia să acorde o atenţie mai redusă informaţiilor cu privire la

câştigurile pe termen scurt spre deosebire de SUA sau Marea Britanie. Băncile au acces direct la

informaţiile contabile ale clienţilor şi au un interes relativ redus cu privire la raportarea

financiară externă.

Profesia contabilă japoneză a avut o influenţă relativ restrânsă privind raportarea

financiară din cauza importanţei surselor guvernamentale de autoritate. Institutul Japonez al

Contabililor Publici Autorizaţi (JICPA-Japanese Institute of Certified Public Accountants) a fost

unul dintre membrii fondatori ai Comitetului Internaţional al Standardelor Contabile (IASC), dar

acesta din urmă a avut un efect redus asupra raportării financiare japoneze de până la sfârşitul

anilor 1990. Motivul principal este acela că IASC a căutat să-şi implementeze standardele prin

eforturile corpurilor profesiei contabile naţionale. Mai mult decât atât, influenţele internaţionale

pe termen lung simţite asupra raportării financiare japoneze au fost acelea ale Statelor Unite

asupra Legii valorilor mobiliare și tranzacționării şi ale Germaniei asupra variantei originale a

Codului Comercial. Influenţa Statelor Unite a limitat implicaţiile IASC. Cu toate acestea, din

1993 până în 1995 la conducerea IASC s-a aflat un președinte de origine japoneză ceea ce a

generat o sporire a influenţei internaţionale în Japonia. În anul 2001 a fost elaborat un standard

de reglare a sectorului privat în mare parte cu scopul de a face legătura cu noile standarde IASB.

1.2. Forme de organizare ale societăţilor

Cea mai răspândită formă de organizare a societăţilor din Japonia este kabushiki kaisha

(KK). În multe aspecte, această formă este similară cu societăţile publice cu răspundere limitată

din Marea Britanie deși se poate stabili o asemănare şi mai mare cu cele din Germania. Sunt

aproximativ 1 milion de kabushiki kaisha în Japonia. Ele trebuie să aibă un capital în acţiuni

minim de 10 milioane yeni. Numai 2.600 dintre acestea dețin acțiuni tranzacționate în mod

public şi numai 2.300 sunt listate la Bursa de Valori din Tokyo. În consecinţă, deşi toate

companiile al căror capital public sunt kabushiki kaisha, majoritatea au puţini acţionari şi sunt

relativ mici.

Următoarea formă comună de organizare a societăţilor din Japonia este yugen kaisha. Cel

mai apropiat echivalent în Marea Britanie este reprezentat de societăţile private cu răspundere

limitată sau în Germania GmbH. Proprietarii unei yugen kaisha au o responsabilitate limitată, la

fel ca şi proprietarii unei kabushiki kaisha. Principala diferenţă dintre yugen kaisha şi kabushiki

kaisha este reprezentată de restricţiile asupra acţionarilor. O societate tip yugen kaisha nu poate

avea mai mult de 50 de acţionari în timp ce pentru o societate de forma kabushiki kaisha nu

4


există o limită superioară a numărului de acţionari. Un acţionar din yugen kaisha poate dispune

de acţiuni numai dacă are acordul celorlalţi acţionari. Această restricţie nu este valabilă în cazul

acţionarilor societăţilor kabushiki kaisha, deşi actele constitutive pot impune ca acţiunile să fie

disponibile/controlate numai cu aprobarea directorilor.

1.3. Cadrul de reglementare

Prima sursă de reglementare este Codul Comercial. Acesta este administrat de Ministerul

de Justiție și aplicat tuturor societăților kabushiki kaisha. Își are originea în Codul Comercial

german din secolul al XIX-lea și a fost adoptat pentru prima dată de japonezi în anul 1890.

Totuşi, influența germană s-a diminuat de-a lungul timpului prin noi îmbunătăţiri şi rectificări.

În general, conducerea Ministerului de Justiție are mai degrabă o pregătire în domeniul

legislativ decât o pregătire contabilă. În consecință, administrarea Codului Comercial este

influențată ca și în Germania de credința conform căreia protecția creditorilor este cel puţin la fel

de importantă ca şi protecția acționarilor/proprietarilor. Acest lucru poate explica de ce regulile

specific contabile ale Codului Comercial pun un mai mare accent pe evaluarea prudentă a

activelor decât pe măsurarea venitului.

A doua sursă de reglementare este reprezentată de Legea valorilor mobiliare și

tranzacționării. Aceasta a fost administrată până în anul 2000 de Ministerul de Finanțe iar în

prezent este controlată de Agenția Serviciilor Financiare (FSA-Financial Services Agency)

aplicându-se numai acelor societăți kabushiki kaisha care sunt listate. Legea valorilor mobiliare

și tranzacționării a fost adoptată la scurt timp dupa cel de-al doilea război mondial, în timpul

regimului lui MacArthur care prelua reglementările contabile ale sistemului SUA ca model de

revizuire și verificare a sistemul japonez. Principala influență a SUA asupra Legii japoneze a

valorilor mobiliare și tranzacționării s-a realizat prin Actul de securitate din anul 1933 și Actul

valorilor mobiliare din anul 1934. În consecință, funcțiunile și puterile Ministerului de Finanțe și

acum ale FSA privind raportarea financiară sunt similare în multe privințe cu acelea ale Comisiei

de Valori Mobiliare ale SUA (SEC).

Cerințele contabile de măsurare și în mod particular divulgarea și îndeplinirea cerințelor

Legii japoneze a valorilor mobiliate și tranzacționării sunt mai extinse și mai specifice decât

acelea ale Codului Comercial. Toate companiile care fac subiectul Legii valorilor mobiliare și

tranzacționării trebuie să fie auditate.

FSA controlează un document de referință cunoscut ca Principiile Contabile, emis pentru

prima dată în anul 1949 și îmbunătățit de-a lungul anilor. Toate companiile care raportează sub

5


influența Legii valorilor mobiliare și tranzacționării trebuie să se supună acestor principii.

Cerințele de raportare financiară ale FSA tind să plaseze un mai mare accent pe măsurarea

veniturilor și protecția acționarilor decât pe evaluarea activelor și protecția creditorilor intrând în

contrast cu Codul Ministerului de Justiție menționat anterior.

FSA are un organism consultativ numit Consiliul Contabil de Deliberare (BADC -

Business Accounting Deliberation Council), al cărui membrii provin din mai multe medii

precum industrie, profesie contabilă, guvern, universități. Până la formarea Consiliului de

standarde contabile din 2001, BADC publica de asemenea opinii și standarde privind aspectele

speciale. BADC a fost înlocuit de Consiliul de contabilitate care se ocupă încă cu orientarea

auditului.

O societate kabushiki kaisha care este cotată la bursă face subiectul ambelor surse de

influență a statului descrise mai sus. Prin urmare, ele trebuie să pregătească două seturi de

situații financiare: unul pentru acționari în concordanță cu cerințele Codului Comercial și unul în

conformitate cu cerințele Legii valorilor mobiliare și tranzacționării. Profitul net va fi același în

ambele situații. Principala diferență este dată de costul necesar pentru divulgarea de informații

care este mai mare în cazul aplicării prevederilor Legii valorilor mobiliare și tranzacționării. O

altă diferență semnificativă este aceea că nu există nicio cerință în Codul Comercial cu privire la

întocmirea conturilor de grup. Codul cere companiilor KK să publice o versiune condensată a

situațiilor financiare în Monitorul Oficial.

A treia sursă de reglementare rezultă din legislația taxelor și a normelor. Aceasta are un

impact semnificativ asupra raportării financiare deoarece ca și în multe țări continental-

europene, anumite deduceri și amânări ale cheltuielilor sunt permise numai în scopuri fiscale

dacă sunt reflectate în conturile statutare ale companiei în conformitate cu Codul Comercial.

Codul Comercial, Legea valorilor mobiliare și tranzacționării și Principiile contabile sunt

evazive în ceea ce privește anumite arii, și de aceea fiscalitatea oferă deseori norme și reguli mai

detaliate. De exemplu, Codul Comercial cere ca activele curente să fie evaluate la cost numai

dacă se înregistrează o scădere substanțială a valoarii de piață.

Companiile aleg deseori o practică contabilă care maximizează beneficiile oferite de

fiscalitate în detrimentul celei care reflectă cu acuratețe realitatea economică.

În concluzie, se disting trei influențe diferite ale statului asupra raportării financiare.

Influența și autoritatea FSA au crescut în raport cu Ministerul de Justiție. Din cauza diferențelor

fundamentale în atitudine a celor două autorități, această schimbare de influență a avut ca

6


rezultat o îndepărtare faţă de abordarea juridică şi o apropiere faţă de una economică în ceea ce

priveşte cerințele de raportare financiară.

1.4. Profesia contabilă și standardele contabile

Profesia contabilă japoneză a avut o influență relativ redusă asupra raportării financiare

comparativ cu influenţa exercitată de către stat, și cu mult mai restrânsă faţă de influenţa pe care

o are profesia anglo-saxonă. Institutul Japonez al Contabililor Publici Autorizati (JICPA - The

Japanese Institute of Certified Public Accountants) a fost înființat prin Legea contabililor publici

autorizați din anul 1948 (deși exista și un organism anterior înființat în anul 1927). Are

aproximativ 17.000 membrii. JIPCA este așadar destul de recent ca origine și este foarte restrâns

comparativ cu organismele profesionale anglo-saxone. Înainte de 2001, JIPCA emitea

recomandări privind problemele contabile. O companie care raportează către FSA sub influența

Legii valorilor mobiliare și tranzacționării trebuie să respecte dispoziţiile acesteia deoarece în

caz contrar se va considera abatere de la practica contabilă acceptată. Dacă abaterea este de

natură materială, FSA va cere companiei să-și modifice situațiile financiare. Cu toate acestea,

deși deciziile emise de JIPCA sunt susţinute prin această sancţiune de către FSA, acestea au

tendinţa de a aborda chestiuni relativ minore. Principalele probleme ale raportării financiare sunt

acoperite prin principiile contabile.

Profesia contabilă japoneză are o influență restrânsă asupra celor ce pregătesc informaţia

financiară. Acest lucru este în contrast cu Marea Britanie, de exemplu, unde cei mai mulți

directori ai marilor corporaţii sunt membrii ai organismului profesiei contabile. La fel ca şi în

Germania, există profesia separată (şi mult mai vastă) a experților fiscali. Așadar, membrii

JIPCA pot influența raportarea financiară prin influențarea formei și conținutului principiilor

contabile.

În 2001 a fost înfiinţată o autoritate de reglare a standardelor din sectorul privat (Fundația

Standardelor Contabile Financiare), în mare parte pentru a exista un organism distinct care să

realizeze legătura cu noul IASB. Fundația a fost înființată de 10 organizații din sectorul privat

incluzând și JIPCA. Obiectivul era de a transfera responsabilitatea emiterii de norme şi reguli

contabile de la sectorul public (BADC) la sectorul privat. Pe lângă mecanismele de reglare a

standardelor din SUA, Marea Britanie și IASB, Japonia are un Consiliu de supraveghere al

Guvernatorilor şi un Consiliul al Standardelor de Contabilitate (ASBJ - Accounting Standards

Board of Japan) compus din 13 membrii. Una din principalele sarcini ale noului consiliu este de

a asista la convergența practicilor japoneze cu practicile internaționale.

7


Până în anul 2008, ASBJ a emis 15 standarde și numeroase documente de ghidare. Unele

dintre acestea, de exemplu standardele nr.8 (privind plățile pe bază de acțiuni) și nr. 11

(Prezentarea informațiilor privind părțile afiliate) urmăresc liniile IFRS. Altele tratează probleme

specific japoneze, de exemplu standardul nr.6 (privind schimbările în activul net).

1.5. Conținutul rapoartelor anuale

1.5.1. Cerințele Codului Comercial

Reglementările care guvernează forma și conținutul situațiilor financiare solicitate de

Codul Comercial sunt cuprinse în “Reglementări cu Privire la Bilanț, Contul de profit și

pierdere, Raportul financiar și Programele de susținere a societăţilor pe acțiuni”. Ministerul de

Justiție le-a emis pentru prima dată în anul 1963 și le-a modificat apoi succesiv, incluzând și o

revizie majoră în anul 1982.

Codul solicită un audit independent pentru societățile mari. Spre deosebire de

întreprinderile europene, societățile japoneze trebuie să îndeplinească două criterii bilanțiere

pentu a fi considerate companii mari: un capital social care să depășească 500 milioane yeni și

datorii totale de peste 2 bilioane yeni.

Situațiile financiare întocmite conform dispoziţiilor Codului Comercial trebuie să includă

bilanțul, contul de profit și pierdere și o declarație privind destinaţia venitului. Bilanțul japonez

prezintă o structură de tip tablou, începând cu activele lichide. Contul de rezultate este de tip

listă cu clasificarea cheltuielilor după funcții. O companie trebuie să prezinte de asemenea, în

adunarea acționarilor, detalii privind la modificări ale capitalului social şi rezervelor, achiziții de

active și tranzacții cu directorii și acționarii. JIPCA a publicat cu titlu de exemplu un set de

situații financiare conforme cu cerinţele de prezentare în temeiul Codului Comercial.

Publicația JIPCA aduce în prim plan câteva diferenţe esenţiale între forma şi conţinutul

situaţiilor financiare întocmite în conformitate cu Codul Comercial şi forma si conţinutul

situaţiilor financiare ale SUA. Acestea sunt:

Valoare efectelor comerciale de primit și de plătit este aproape întotdeauna mai mare în

bilanțul american sau britanic decât în bilanțul japonez din cauză că, în mod normal, companiile

japoneze emit efecte nepurtătoare de dobândă. În mod normal, facturile au termene cuprinse

între 90 și 120 de zile;

Conturile de furnizori din Japonia includ numai sumele datorate furnizorilor de materii

prime şi materiale. Sumele datorate pentru servicii sunt incluse în alte conturi de datorii sau

cheltuieli;

8


Directorii pot face o propunere de mărire sau diminuare a sumei din contul curent

general. Propunerile directorilor reprezintă subiecte discutate pentru a fi aprobare la întâlnirea

anuală a acționarilor. Suma pe care directorii propun să o aloce contului de rezultat reportat

nerepartizat reprezintă deseori mărimea dividendelor pe care directorii intenționează să le

distribuie în viitorul apropiat;

Secțiunea de câştiguri sau pierderi speciale din cadrul contului de profit și pierdere

include orice creştere a venitului care rezultă din reluarea la venituri a unui provizion pentru

riscuri, pe care compania l-a constituit iniţial cu un scop precis dar pe care nu îl mai consideră

necesar;

Secțiunea de câştiguri sau pierderi speciale include câstiguri sau pierderi neobișnuite care

apar atunci când societățile scot din funcțiune diferite active care nu se mai așteaptă un de la

beneficiu viitor precum și alte pierderi care apar din evenimente sau tranzacții neobişnuite. În

consecință, câștigurile și pierderile speciale în Japonia nu sunt guvernate de cele două criterii:

probabilitatea de nerecuperare sau natura neobișnuită conținute în definițiile elementelor

extraordinare din contabilitatea britanică și cea americană;

1.5.2. Cerintele legii valorilor mobiliare și tranzacționării

Reglementarea expresă care guvernează forma și conținutul situațiilor financiare

solicitate de Legea valorilor mobiliare și tranzacționării sunt cuprinse în “Reglementări privind

Terminologia, Formele şi Metodele de Pregătire a Situațiilor Financiare” emisă de Ministerul

Finanțelor în anul 1963.

Situațiile financiare întocmite conform legii valorilor mobiliare și tranzacționării trebuie

sa includă bilanțul, contul de profit și pierdere, declarații privind destinația veniturilor, anexe

suplimentare şi alte informații neauditate. Anexele suplimentare includ detalii privind capitalul

propriu, rezerve, datorii pe termen lung, active fixe și tranzacții din cadrul grupului. Informațiile

adiționale neauditate includ detalii privind structura organizațională a companiei, privind

angajații, producția şi cash flow-urile.

Elemente precum profitul sau pierderea anului curent și capitalul acționarilor vor fi

aceleași atât în situațiile financiare ale companiei pregătite conform Legii valorilor mobiliare și

tranzacționării cât și conform Codului Comercial. Totuşi, reglementările legii sunt mai detaliate

în ceea ce priveşte terminologia, forma și conținutul situațiilor financiare și în mod normal va

cere companiei să ofere informații mai detaliate prvind anumite elemente sau să le reclasifice

altfel decât se regăsesc în situatiie financiare conforme cu prevederile Codului Comercial.

9


Publicația JIPCA menţionează cateva din astfel de cerințe suplimentare ale legii valorilor

mobiliare și tranzacționării incluzând:

Prezentarea activelor și datoriilor în ordinea descrescătoare a lichidităților;

Divulgarea soldurilor şi tranzacțiilor cu părțile afiliate trebuie să se regăsească separat de

alte tranzacții și solduri;

Utilizarea unui prag de semnificaţie de 1% pentru conturile de bilanţ: de exemplu,

înscrierea separată a unei anumite clase de stocuri, precum materiile prime, atunci când acestea

depăşesc 1% din totalul stocurilor. Pragul de semnificaţie pentru contul de profit şi pierdere este

de 10% sau 20% în funcţie de circumstanţe. De exemplu, o societate trebuie să înscrie separat

vânzările către părţile afiliate atunci când acestea depăşesc 20% din totalul vânzărilor. Un alt

exemplu este acela că o societate trebuie să înscrie separat pierderile din tranzacşionarea

instrumentelor financiare în cazul în care depăşesc 10% din totalul cheltuielilor financiare;

Întocmirea de note suplimentare la situaţiile financiare, de exemplu, o descriere detaliată

cu privire la orice modificare semnificativă a unei politici contabile, inclusiv motivele care au

dus la schimbare;

Înscrierea separată a structurii cheltuielilor de vânzare, generale şi administrative.

1.6. Consolidarea conturilor

Raportarea financiară este o noţiune relativ recentă în Japonia comparativ cu dezvoltarea

şi răspândirea din SUA. Raportarea financiară în Japonia prezintă în mod tradiţional situaţiile

societăţii-mamă şi nu situaţiile financiare consolidate. Aşa cum s-a menţionat anterior, Codul

Comercial nu cere situaţii financiare consolidate. Legea Securităţii şi a Schimbului solicita

întocmirea acestora înainte de anul 1992 numai cu titlu informativ. Printr-o modificare a

reglementărilor în anul 1998, privind societăţile KK listate, situaţiile consolidate au devenit baza

de raportare a titlurilor. O sursă a cerinţelor privind situaţiile financiare consolidate este

Reglementări privind Situaţiile Financiare Consolidate elaborată în anul 1976 de către

Ministerul Finanţelor care a emis şi reguli şi ordine adiacente. Ministerul poate scuti o companie

de la respectarea acestor cerinţe dacă anterior anului 1997 întocmea situaţii financiare

consolidate în conformitate cu standardele acceptate în alte ţări. Unei astfel de companii îi era

permis (până în 2001) să continue în aceeşi manieră. De exemplu unele societăţi japoneze îşi

întocmeau situaţiile financiare consolidate în conformitate cu principiile contabile americane.

O diferenţă faţă de practicile europene sau IASB era reprezentată de faptul că filiala era

definită în Japonia mai degrabă ca o entitate în care o altă societate deţinea mai mult de jumătate

10


din drepturile de vot şi nu se folosea o definiţie bazată pe conceptul de control. Această situaţie

s-a schimbat în Japonia începând cu martie 2000.

Reglementările oferă proceduri specifice de întocmire a situaţiilor financiare consolidate.

De exemplu, companiile trebuie să elimine conturile şi tranzacţiile din interiorul grupului şi să

recunoască interesele minoritare. Teoretic, principiile japoneze de consolidare sunt similare celor

din SUA sau IFRS. Totuşi, acest lucru nu se reflectă şi în practică. O problemă majoră o

constituie faptul că grupurile Keiretsu nu se încadrează în cerinţele şi regulile de consolidare

întrucât nu există o societate-mamă.

În Japonia, calculul fondului comercial era bazat pe valoarea contabilă a activului net sau

pe valoarea justă aşa cum este prevăzut în regulile IASB sau SUA. Totuşi, începând cu anul

2000 fondul comercial trebuie calculat având ca referinţă valoarea justă a activului net al filialei,

aşa cum este prevăzut şi în standardul IFRS 3. Există de asemenea, diferenţe internaţionale

considerabile în ceea ce priveşte modalitatea prin care grupurile elimină ulterior fondul

comercial din bilanţul lor. În Japonia un grup trebuie să amortizeze fondul comercial pe durata

sa utilă de viaţă. Durata de amortizare este de obicei aceeaşi ca şi în cazul fondului comercial

care nu este specific consolidării adică nu depăşeşte cinci ani şi de regulă se amortizează într-un

singur an. Totuşi, armonizarea internaţională poate fi văzută încă o dată prin iniţiativa Japoniei

de a permite o perioadă de amortizare de până la 20 de ani începând cu sfârşitul exerciţiului

financiar în martie 2000. Fondul comercial negativ este tratat ca o datorie şi amortizat pe seama

venitului în Japonia în timp ce conform IFRS este trecut imediat la venituri iar potrivit

prevederilor US GAAP apare destul de rar. Grupurile japoneze trebuie să folosescă metoda

punerii în echivalenţă în conturile de grup pentru asocierile de societăţi la fel ca şi în SUA sau

conform IFRS. Aceasta este de asemenea practica uzuală şi în cazul exercitării unui control

concomitent. Tratamentul japonez privind filialele străine prevede folosirea cursului de închidere

pentru elementele de bilanţ şi cursul mediu pentru elementele din contul de profit şi pierdere.

Aceste cerinţe sunt similare cu prevederile SUA sau IFRS.

1.7. Diferențe față de IFRS

În ultimii ani au avut loc schimbări majore în Japonia. Până la sfârşitul exerciţiului

contabil la 31 martie 2001 multe dintre reglementările contabile tradiţionale au fost abandonate.

Totuşi, spre deosebire de numeroase ţări europene, în cazul companiilor japoneze nu există

exemple de aplicare directă a IFRS-urilor pentru raportarea financiară. În continuare sunt

evidențiate câteva situații în care reglementările japoneze din 2006 nu permit sau nu cer în mod

explicit conformitatea cu IFRS.11


Japonia IFRS1.Leasingul financiar, cu

excepția celui care transfer dreptul de proprietate către locatar

Nu se capitalizează Se capitalizează

2.Stocurile Pot fi evaluate la cost; metoda LIFO este permisă

Se evaluează la minimul dintre cost și valoarea realizabilă netă; metoda LIFO nu este permisă

3.Contractele de construcție pentru care rezultatul poate fi determinat (măsurat)

Metoda terminării lucrărilor Gradul de avansare al lucrărilor

4.Provizioane Se pot constitui chiar dacă nu se naște o obligație

Se constituie atunci când se naște o obligație

5.Fondul comercial Amortizat pe o durată de viață de 20 de ani

Supus anual testului pentru depreciere

7.Elemente extraordinare Definite în mod cuprinzător Nu sunt permise

Tabelul 1: Diferențe majore între reglementările Japoneze și IFRS

În 2005, IASB și Consiliul de Standarde Contabile din Japonia (Accounting Standards

Board Japan) au anunțat inițierea unui proiect de convergență menit să elimine diferențele

majore dintre reglementări.

12

SISTEME CONTABILE: CHINA

2. SISTEMUL CONTABIL CHINEZ

Evolutiile legate de contabilitatea Chinei au fost conduse de reforme economice si

politice. In urma fondarii Republicii Populare Chineze (RPC) in 1949, toate resursele si

productia tarii intra in proprietatea statului. Acest lucru inseamna ca singura forma de entitate

economica era intreprinderea de stat.

Normele contabile si reglementarile, caracterizate prin rigiditate si uniformitate, sunt

utilizate pe de-o parte pentru informare si pentru a indeplini politicile economice de stat, si pe de

alta parte pentru mentinerea controlului administrativ fata de activele statului.

Aceste norme contabile au servit ca un instrument de consolidare a disciplinei financiare

a intreprinderii si pentru a proteja proprietatea statului.

In 1979, cand s-au redeschis relatiile diplomatice cu S.U.A., s-au produs numeroase

modificari in reglementarile contabile. Se produce trecerea de la economia planificata la un

sistem socialist economic de piata. In urma promulgarii Joint Venture Law, a fost formulat un

set separat de norme contabile pentru intocmirea situatiilor financiare de catre intreprinderi.

Acesta a fost, fara indoiala, primul pas de la conceptul de « fund accounting« .

Alaturi de reforma economica si reforma politica a usilor-deschise, adoptate inca de la

inceputul anilor ’80, investitorilor straini li s-a permis sa deschida afaceri, sa-si desfasoare

activitatea in China. Astfel, a fost pus in aplicare si dezvoltat un set separat de reglementari

contabile, aplicabile de catre intreprinderile investitorilor straini.

Reglementari contabile din 1992

Sistemul contabil chinez s-a adaptat economiei si a fost bazat pe un sistem sovietic de

contabilitate uniforma. Aceasta a inclus un plan de conturi, o balanta de verificare.

In 1992 Ministerul de Finante a propus 4 reglementari contabile. Acestea includ

instructiuni despre profit, repartizare si audit. Reglementarile cele mai relevante sunt

“Reglementari contabile ale Republicii Chineze pentru intreprinderile cu investitori straini” si

“Reglementari contabile pentru intreprinderile cu actiuni”. Documentul Standarde contabile

pentru intreprinderi de afaceri (ASBE Accounting Systems for Business Enterprises) a intrat in

vigoare in 1993. Acesta a impus cateva reguli de baza, un plan detaliat de conturi si reguli

detaliate despre situatiile financiare.

Legea contabilitatii, promulgata in 1985, este revizuita in 1993 si apoi in 1999.

Reprezinta cel mai inalt nivel de norme juridice care reglementeaza contabilitatea si constituie

baza pentru formularea de norme administrative si reguli contabile.

13


In paralel cu acest act legislativ, un numar corespunzator de legi au fost adoptate in anii

’90, inclusiv Certified Public Accountant Law, Budget Law si Audit Law, urmate de Company

Law, Law on Negotiable Instruments, Enterprise Bankruptcy Law, Economic Contract Law,

plus numeroase legi fiscale.

Impreuna, constituie un cadru legal al legislatiei economice, si implicit a activitatii

contabile.

Tot in 1992 au fost introduse concepte moderne de GAAP, contabilitatea dubla,

inventarul LIFO. Contabilitatea astfel a jucat un rol important in rationalizarea si modernizarea

economiei chineze.

Aspectele reglementarilor cadrului conceptual sunt asemanatoare celor din US si IASC.

O ierarhie a utilizatorilor situatiilor financiare include guvernul, bancile, publicul si

managementul propriu al intreprinderii. Toate acestea sunt foarte diferite de accentele US/IASB,

desi China se potriveste cu o tara in care guvernul e inca cel mai important furnizor de finante

corporative si in care capitalul imprumutat e mai important decat capitalurile proprii. Un scop

major al contabilitatii este si calcularea venitului impozabil.

ASBE este bazat pe un cost istoric, fara reevaluarile permise in IASB sau regulile din UK

sau folosirea valorii juste in regulile IASB/US/UK.

CICPA (Chinese Institute of Certified Public Accountants) a fost fondat in 1988 si are un

numar de membrii care creste rapid. Este autoritate administrativa, delegata de Ministerul de

Finante pentru a servi ca o punte de legatura intre Guvern si contabilitate.

Spre deosebire de practica de vest (tarile occidentale), stabilirea standardelor de

contabilitate nu este responsabilitatea ASC (Accounting Society of China) sau a CICPA.

Ministerul de Finante este responsabil cu formularea, promulgarea si administrarea

legilor contabile. ASC si CICPA sunt responsabile pentru reglementarea, conducerea si

monitorizarea profesiei contabile din China.

O data cu introducerea ASBE, societatilor li se permite sa-si formuleze propriile politici

contabile, potrivite circumstantelor in care se afla, sau isi desfasoara activitatea.

Evolutia dupa 1992

Dupa reglementarile din 1992, Banca Mondiala a acordat un imprumut de 2,6 milioane

dolari cu scopul de a ajuta Ministerul de Finante chinez pentru a reforma profesia contabila si de

a extinde standardele contabile. Consultantul primar a fost firma internationala de contabilitate

Deloitte Touche Tohmatsu. Una dintre echipe are in componenta un fost membru a IASC; si, de

asemenea, au fost si cateva legaturi intre IASC si CICPA.

14


30 de proiecte pentru expunere au fost eliberate intre 1994 si 1996 si au fost, in general,

apropriate de standardele IASC. In 1997 China s-a aliat IASC si a devenit un observator oficial

al intalnirilor Board; o intalnire a IASC a fost sustinuta in Beijing si, astfel, guvernul chinez si-a

anuntat sustinerea fata de IASC. Bineinteles ca tot in 1997, Hong Kong, care incepuse sa-si

plaseze bazele standardelor pe IAS din 1993, s-a reunit cu China.

In octombrie 1998, CASC (Accounting Standards Committee) a fost fondat inlauntrul

Ministerului de Finante al Chinei. Aici s-au adunat academicieni si membrii ai firmelor de

contabilitate ca si experti. CASC a primit aprobarea Bancii Mondiale si a folosit din nou ca si

consultant firma Deloitte Touche Tohmatsu. 16 standarde au fost publicate pana in 2005. Multe

dintre ele sunt inca folosite in prezent numai pentru companiile cotate la bursa, desi 7 se aplica la

toate companiile.

In 1998, Ministerul de Finante a elaborat un sistem contabil care stabileste formaturi

pentru situatiile financiare.

In 1999, legea contabilitatii a fost modificata pentru a mari protectia investitorilor.

Pornind de la aceasta, Consiliul de Stat a publicat Normele contabile de raportare financiara

(FARR) care a actualizat cadrul ASBE, pentru a fi cat mai asemanator cu cel din IASC.

In 2000, un sistem contabil creat pentru toate companiile a fost promulgat de Minister, si

a devenit aplicabil din 2002. Prima parte a sistemului contabil extinde necesitatile pentru

insuficienta contabilitatii pentru majoritatea activelor si introduce conceptul de “substanta peste

forma”. Partea a doua contine un plan de conturi pentru aplicarea in toate afacerile cu scopul

imbunatatirii uniformizarii contabilitatii.

Din 2005, un sistem contabil pentru intreprinderile mici este disponibil pentru entitatile

mici sau cele cotate la bursa. Acesta a simplificat regulile.

Audit

Auditul e acum necesar pentru o varietate de intreprinderi, incluzand intreprinderile

fondate de straini, intreprinderile detinute de mai multe state si companiile cu raspundere

limitata. Marele firme internationale de contabilitate au crescut rapid in China, desi sunt si

anumite limite, de exemplu, rapoartele de audit pot fi in general semnate doar de CPA-urile

chinezesti, desi cativa membrii straini ai CICPA au voie sa semneze in anumite conditii.

Diferente fata de IFRS

Un numar mare de diferente dintre regulile chineze si IAS exista, din cauza golulilor din

regulile chineze.

- bunurile tangibile si intangibile nu pot fi evaluate peste cost;

15


- anumite sucursale cu activitati nesimilare pot fi excluse din consolidari;

- fondul comercial este amortizat;

- asociatiile in participatiune trebuie sa fie consolidate proportional;

- investitiile sunt evaluate sub pretul de piata conform regulilor din China, dar la valoarea

justa sub IAS 39;

- costul de dezvoltare trebuie sa fie evidentiate;

- dobanda la contractele de constructii trebuie sa fie capitalizate dupa regulile chineze,

dar in IAS 23 acest lucru este o alternativa.

Concluzii

Raportarile financiare din China au fost transformate ca rezultat al reformelor economice.

Contabilitatea anglo-saxona a avut o mare influenta. Contabilitatea si profesia contabila castiga

un status si influenta, comparativ cu regulile comuniste. Vechi functii ale contabilitatii chineze

au fost retinute astfel incat o fuziune de idei a rezultat. Multe diferente importante dintre

practicile chineze si standardele internationale raman.

Puterea Chinei creste pe zi ce trece. Statul asiatic a surclasat Statele Unite si a devenit cea

mai mare piata auto din lume - in unitati, potrivit cifrelor facute publice la inceputul acestei

saptamani. Tot China a depasit Germania si a devenit cel mai mare exportator de bunuri, potrivit

rezultatelor comerciale de la sfarsitul anului trecut.

Unul dintre principalele motive pentru care China a atras toata atentia si a devenit o

putere economica de temut este acela ca, ajutata de programele guvernamentale de sustinere, a

reusit sa se mentina pe crestere in timpul recesiunii, economia avansand cu peste 7%. Mai mult,

comertul mondial scadea considerabil la nivel mondial, in timp ce in China fluxurile cresteau.

Rezultatele nu sunt insa o pura intamplare. Interventia decisiva a statului in economie si

optimismul sfidator al companiilor si al consumatorilor au ajutat economia, care pana recent

parea dependenta de bunastarea principalelor sale piete de export, printre care si Statele Unite.

16

SISTEME CONTABILE: AUSTRALIA

3. SISTEMUL CONTABIL DIN AUSTRALIA

3.1. Introducere

Australia, situată în emisfera sudică, între Oceanele Indian şi Pacific, este cel mai mic

continent şi a şasea tara ca marime din lume. Australia a fost locuita de triburi nomade de

aborigeni înainte de stabilirea unei colonii britanice în anul 1788 (formata din criminali

condamnati la inchisoare).

Ca fosta colonie britanica, legăturile cu Regatul Unit sunt încă semnificative şi au condus

la adoptarea legii societăţilor comerciale din UK şi a practicilor de contabilitate pentru a servi

nevoilor în creştere ale naţiunii în comerţ, industrie şi guvernare. Dupa al Doilea Război

Mondial, datorita contactelor comerciale în creştere cu SUA, s-a putut observa introducerea

principiilor de contabilitate americane, precum şi o serie de standarde elaborate la nivel local.

Caracteristici distincte ale sistemului australian sunt:

(a) natura sa federala cu Statele, doar de curând cedand puterea lor asupra societăţilor

guvernului federal;

(b) elaborarea de standarde de contabilitate, nu numai pentru companii, dar si pentru alte

entităţi(raportoare), avand ca şi rezultat,

(c) existenta a două seturi de standarde de contabilitate – un set executat în conformitate

cu Legea Societatilor Comerciale (AASB) şi unul de către profesie (AAS). AAS-urile sunt acum

îndepartate treptat,

(d) doua consilii de stabilire a standardelor, Consiliul Australian de Standarde de

Contabilitate (AASB) şi Consiliul de Standarde de Contabilitate pentru Sectorul Public

(PSASB), ambele fiind înzetrate cu suport tehnic de catre Fundatia de Cercetare Australiana

pentru Contabilitate (AARF), până în mai 2000, când “noul” AASB (în prezent cuprinzand si

PSASB) a început sa opereze cu propriul staf tehnic si de personal, şi

(e) implicarea Bursei Australiene (ASX), precum şi a Comisiei Australiene a Valorilor

Mobiliare si Investitiilor(ASIC), în acest proces.

Ca membru fondator al IASB, Australia a jucat întotdeauna un rol activ în stabilirea

standardelor de contabilitate la nivel internaţional.

3.2. Temeiul juridic şi instituţional de reglementare a contabilităţii

În Australia normele ce reglementează raportarea contabila si corporativa au venit din trei surse:

1. Legislatia guvernamentala - Acte şi coduri administrate de către Comisiile de stat pentru

afaceri corporative (CAC-uri), Companiile Nationale a Valorilor Mobiliare (NCSC) şi acum, organismul

lor de înlocuire Comisia Australiana a Valorilor Mobiliare si Investitiilor (ASIC).

17


2. Profesia contabila – Societatea Australiana a Expertilor Contabili din Sectorul Public

(ASCPA) si Institutul Contabililor Experti din Australia (ICAA) prin intermediul principiilor şi

standardelor de contabilitate, a codurile de practică şi a procedurilor disciplinare.

3. Bursa australiana (ASX), prin cerinţele de listare

Înainte de "naţionalizarea" legislaţiei, fiecare Act de Stat al Societatilor solicita companiilor

publice:

- Carti adecvate (înregistrări) şi conturile pentru a fi păstrate;

- Un cont de profit şi pierdere şi bilanţul pentru a fi prezentate acţionarilor, la Adunarea Generală anuală

şi o copie depuse la CAC;

- Conturile prezentate sa arate o imagine fidelă şi corectă a profitului companiei sau a pierderii şi a starii

de fapt a lucrurilor;

- Divulgarea aspectelor (de obicei, in note) prevăzute de reglementările în vigoare;

- Un raport al auditorului cu privire la respectarea cerintelor de mai sus.

Actul (Actele) nu au specificat niciodată normele contabile de măsurare şi, astfel, s-a bazat pe

profesia contabila cu privire la standardele de contabilitate pentru normele de măsurare şi transparenta

care ar oferi o imagine fidelă. Cu toate acestea, fără a beneficia de sprijin legislativ implementarea a fost

o problemă majoră.

Reglementările de listarea a Bursei privind cerinţele de transparenta au inclus furnizarea de

rapoarte anuale şi bi-anuale (trimestriale pentru companiile miniere), precum şi informaţii suplimentare

care nu sunt în mod normal cerute de standardele de contabilitate sau legislaţiei privind societăţile

comerciale.

Instrumentul juridic actual de stabilire a contabilitatii (şi de raportare financiară) societăţilor cu

răspundere limitată este Legea Societatilor Comerciale care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1991.

3.3. Cadrul instituţional pentru stabilirea standardelor

În 1966, Consiliile Naţionale ale ICAA şi ASCPA au constituit Fundatia de Cercetare

Australiana pentru Contabilitate (AARF), cu obiectivul principal de îmbunătăţire a calităţii raportării

financiare în Australia. În cadrul AARF, au existat două consilii: cel pentru standarde de contabilitate

(ASB) şi cel pentru contabilitatea din sectorul public (PSASB). În 1984 Guvernul a infiintat Consiliul

pentru Revizuirea Standardelor de Contabilitate (ASRB) pentru a îndeplini o funcţie de revizuire, ai carui

membri provin dintr-o gama larga de grupuri de interese. Acesta este format dintr-un preşedinte numit de

către Consiliului Ministerial, un reprezentant din fiecare dintre cele două organisme profesionale şi patru

reprezentanţi ai comunităţii de afaceri .Standardele aprobate de ASRB au fost cunoscute sub numele de

standarde “aprobate”(ASRB-uri), care sunt executorii din punct de vedere juridic. In timpul acestei

perioade sistemul contabil a fost impartit, în conditiile in care două seturi de standarde existau unul lângă

altul, si anume standardele profesionale (AAS-uri) emise de AARF şi o listă scurtă de standardele emise

de ASRB care guvernau numai societăţile.18


Odată cu introducerea Legii Societatilor Comerciale în 1991 ASRB a fost reconstituit ca si

Consiliul Australian de Standarde de Contabilitate (AASB). AASB este un cvasi-organism din sectorul

public, care este infiinanţat de către guvern şi cuprinde membri numiţi de Procurorului General al

Commonwealth-ului Australian din numele recomandate de profesie şi de alte organizaţii profesionale.

Organismele profesionale de contabilitate participa la procesul de aprobare a standardelor prin

intermediul membrilor lor din cadrul AARF şi AASB.

Dupa 1991, AARF-ul este responsabil pentru pregătirea şi transmiterea standardelor propuse

pentru a fi aprobate de catre AASB. Standardele Consiliului Australian de Standarde de Contabilitate

(AASB-uri) trebuie să fie depuse la ambele Camere ale Parlamentului şi publicate ca un regulament al

Comisiei Australiene a Valorilor Mobiliare. AASB-urile se aplică entităţilor raportoare din sectorul

corporativ şi sunt obligatorii şi executorii din punct de vedere juridic pentru societăţile reglementate de

Legea Societatilor Comerciale. Standardele similare (AAS-uri) ar putea fi realizate de către AARF care

se aplică entităţilor raportoare din sectorul non-profit; acestea nu sunt executorii din punct de vedere

legal, dar ii leaga pe membrii celor doua organisme profesionale de contabilitate. Îngrijorare în Australia

cu privire la monitorizarea şi impunerea respectarii a condus la dezvoltarea unui sistem în care două

seturi de standarde de contabilitate, similare în esenţă, continua să existe. AARF emitea de asemenea

standardele de contabilitate pentru sectorul public si alte standarde pentru care nu există echivalent

AASB.

Aceata situaţia era destul de ambiguă. Activităţile de stabilire a standardelor aveau loc, în mare

măsură, în sectorul privat (AARF), în timp ce standardele erau aprobate şi eliberate de un organism din

sectorul public (AASB); monitorizarea şi conformitatea acestora era întreprinsa de către un alt organism

din sectorul public Comisia Valorilor Mobiliare (ASC).

3.4. Cadrul conceptual

AARF (1987) a definit cadrul conceptual ca fiind "un set de concepte legate între ele, care va

defini natura, obiectul, scopul şi conţinutul de raportare financiară".

În august 1990 AARF a emis proiectele de expunere cu privire la definirea echitatii şi definirea şi

recunoaştere veniturilor, împreună cu primele trei declaraţiile conceptuale de contabilitate (SAC):

SAC 1, "Definirea entităţii raportoare"

SAC 2, "Obiectivul de raportare financiara cu scop general"

SAC 3, "Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare"

Iniţial, o caracteristică unică a cadrului conceptual australian a fost statutul obligatoriu a SAC-

urilor. Cu toate acestea, în urma dezbaterii energice pe tema declaratiei coceptuale de contabilitate

4(SAC4), sa convenit, la o reuniune a Comitetului Executiv a celor două organisme profesionale, în iunie

1993, eliminarea obligativitatii a tuturor SAC-urilor. SAC trebuie să rămână o parte importantă a

procesului de stabilire a standardelor, pentru a oferi orientări generale organismelor de standardizare,

precum şi preparatorilor şi auditorilor in cazul conturilor pentru care nu există niciun standard.19


Problema SAC 4 "Definiţia şi recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare" (martie 1992), a

stârnit cele mai controversate dezbateri din istoria standardelor din Australia. Oponenţii SAC 4 au

susţinut că era “academica, radicală, conducand lumea (o crimă atroce), precum şi dovada unui complot

al organismelor de standardizare pentru suplimentarea costului istoric cu un nou sistem nespecificat.

Această reacţie ... nu era de aşteptat ", şi a aparut în principal din cauza statutului obligatoriu a SAC

(Henderson 1993, p. 12).

Rahman (1991) a concluzionat, de asemenea, că procesul de stabilire a standardelor australiane

nu a oferit o oportunitate celor "din afara" de a se implica în toate aspectele legate de proces, o situaţie în

final, adresată de Policy Statement One (1993).

Formarea unui grup pentru rezolvarea problemelor urgente ( Urgent Issue Task Force), similar

celor din Marea Britanie si SUA, nu a fost iniţial adoptat, deoarece AASB a simţit nevoia de a clarifica

rolul şi a determina resurselor necesare pentru a opera un astfel de grup de lucru (Raportul AARF şi

AASB, septembrie 1993). Cu toate acestea, retragerea formală a statutului obligatoriu al SAC 4 (şi, ca un

corolar al SAC 1, 2 şi 3), în decembrie 1993, poate fi privita ca punctul în care interesele de afaceri au

reuşit ‘smulgerea’ iniţiativei de stabilire a standardelor de la profesia contabila şi AARF. Un rezultat

imediat a fost eliberarea unui document de discuţie cu privire la formarea unui grup pentru problemele in

curs de dezvoltare (EIG), de asemenea, în decembrie 1993. În urma unei reexaminări de răspunsuri la

documentul de discuţie EIG, un grup pentru problemele urgente (UIG), s-a format şi a început sa opereze

în martie 1995.

Componenta UIG (15 membri) este dominată de profesie, cuprinzand un senior partner de la

fiecare Big Four şi reprezentanţi ai AASB (preşedinte), o firmă pe două niveluri de contabilitate, un grup

al utilizatorilor şi preparatorilor, persoane din mediul academic şi sectorul public si un observator ASIC.

Suportul tehnic a fost oferit iniţial de către AARF, dar acum acest lucru este indeplinit de AASB.

Unsprezece voturi sunt necesare pentru pronunţarea unei hotărâri: patru voturi negative asigura faptul ca

aceasta este respinsa. Reuniunile UIG sunt deschise pentru public şi propunerile sunt acceptate. Cu toate

acestea, nu există un proces echitabil deoarece grupul are doar 3 +1 întâlniri în care să rezolve o

problemă. AASB are putere de veto asupra deciziilor UIG.

Cea mai interesanta hotarare realizata de UIG în cursul primul său an de operaţionalitate a fost

Abstract 5 "Metode de amortizare a fondului comercial", care interzice aplicarea metodei sumei inverse a

cifrei anilor. Această chestiune a fost adresata AASB-ului atunci când s-a revizuit standardul referitor la

fondul comercial (AASB 1013) şi a fost încorporat în acesta. Decizia cu privire la amortizarea fondului

comercial a “urmat" hotararii din iunie 1995 a ASIC care se pronunţe cu privire la chestiune, evitând

astfel o ciocnire majoră între AARF / AASB / UIG şi ASIC cu privire la acest subiect.

Martie 1995 a văzut, de asemenea, eliberare a SAC 4 revizuit si fără exemple contencioase (în

special cea a acordurilor în mod egal si proportional nerealizate). Fără statut obligatoriu aferent, această

versiune a atras putine comentarii. Actul de reformare a Legii Societatilor Comerciale din

septembrie 1994 a acordat ASX calitatea de co-reglementator în ceea ce priveşte problemele legate de 20


listarea companiilor şi a regulilor de afaceri privind transparenta. Principala cerinta cu privire la

transparenta a fost regula de listare 3A (1). Primul proiect de lege privind simplificarea Legii Societatilor

Comerciale a fost adoptat în septembrie 1995. Axa lui majora a fost de a schimba clasificarea

companiilor private raportoare, concept dezvoltat de AARF / AASB, la unul bazat pe o definiţie a

întreprinderilor ‘mici’ si ‘mari’. Pentru a fi o firma mica două dintre următoarele criterii trebuie să fie

îndeplinite:

- Venituri brute consolidate < A$ 10 milioane (circa 6 milioane dolari SUA)

- Active totale consolidate < A$ 5 milioane (circa 3 milioane de dolari SUA)

- Mai puţin de 50 de angajati full-time.

Acest lucru înseamnă că statutul unei companii este acum stabilit pe o bază anuală care urmează

o abordare legalistă, mai degrabă decât una de "substanţă" preferată de profesie.

3.5. Obiective, ipoteze şi caracteristici calitative

Ca o consecinţă a lagalizarii standardelor de contabilitate impreuna cu dezvoltarea continuă a

unui cadru conceptual pe care standardele se bazează, noţiunea de imagine fidelă şi corectă a primit un

statut secundar. Înainte de eliminarea secţiunii 289 (2) din Legea Societatilor Comerciale, acesta preciza

că directorii nu trebuiau să se asigure că situaţiile financiare au fost întocmite în conformitate cu

standardele de contabilitate în cazul în care respectarea ar fi dus la conturi ce nu ofera o imagine fidelă.

Acele companii ce nu erau pregătite pentru a se conforma cu standardele de contabilitate s-au folosit de

aceasta scapare ca un mijloc de evitare a respectării standardelor. Acest lucru, la care se adaugă

dificultăţile de a defini o imagine reală şi corectă, a dus la modificare Legii Societăţilor Comerciale, care

acum prevede că, în cazul în care conformitatea cu standardele nu va oferi o imagine corecta si fidelă,

atunci directorii trebuie să adauge informaţii şi explicaţii ce vor oferi o asfel de imagine, mai degrabă

decât sa se îndepărteze de la standarde în prezentarea situaţiilor financiare (secţiunea 297 privind Legea

Societăţilor Comerciale). O consecinţă neintenţionată a acestui lucru a fost utilizarea de multi-coloane in

situaţiilor financiare de către puţinele companii care au crezut ca aplicare a unui standard era înşelătoare.

Această practică este acum interzisa.

În timp ce impulsul pentru elaborarea standardelor de contabilitate a fost de a reglementa

societăţile cotate la bursă, a existat întotdeauna îngrijorarea că societăţile mici nu ar trebui să fie

împovărate cu regulamente inutile. Primul Act de Simplificare A Legii Societatilor Comerciale a

prevazut un mic ghid de afaceri prin care să-şi consolideze toate dispoziţiile legale care afectează

companiile mici într-un singur loc. O caracteristică a Actului, şi a modificărilor ulterioare, a fost că orice

companie clasificata ca fiind mica si-a redus obligaţiile contabile. În timp ce înregistrările contabile

suficiente trebuie să fie păstrate pentru a permite conturilor anuale să fie întocmite şi auditate, o mică

companie privata (care acum are nevoie numai de un singur actionar, minimul precedent fiind de doi), nu

este obligata sa relizeze conturi formale sau sa le auditeze, cu excepţia cazului în care 5% din acţionarii

cu drept de vot ai societatii solicită să facă acest lucru sau la cererea ASIC.21


Având în vedere că în jur de 98% din cele 1.1 milioane de companii australiene sunt definite ca

fiind de mici dimensiuni, aceste noi dispoziţii aduc beneficii economice majore pentru întreprinderile în

cauză. Ele trebuie, în continuare, cu toate acestea, sa depune un randament anual (de informare), cu ASIC

cuprinzând detalii referitoare la directori, actionari, acţiunile emise şi sediul social.

3.6. Standardele contabile aplicabile şi standardele contabile australiene

Cele doua seturi de standarde sunt standardele de contabilitate aplicabile (AASB-uri) emise de

către Consiliu şi standardele australiene de contabilitate (AAS-uri), emise de Fundatie în numele ASCPA

şi ICAA.

Există patru AAS-uri pentru care nu există nici un AASB corespunzător, aşa cum se arată mai

jos:

AAS 9 “Cheltuieli reportate pentru perioadele contabile ulterioare” (1983)

AAS 25 “Raportarea financiară pentru planurilor de pensii” (1992)

AAS 27 “Raportarea financiară a guvernele locale” (1995)

AAS 29 “Raportarea financiară a departamentele guvernamentale” (1993)

Urmatoarele paragrafe cuprind caracteristici ale unor AASB-uri.

Dezbaterea pe tema fondului comercial s-a concentrat pe metoda şi perioada de timp utilizate

pentru amortizare. Companiile prefara sa foloseasca 20 ani, mai degrabă decât revizuirea duratei de viaţă

din care deriva beneficiile. De o preocupare mai mare a fost adoptarea metodei de amortizare a sumei

inverse a cifrei anilor, care minimizeaza valoarea amortizată în primii ani. În timp ce din punct de vedere

tehnic era în conformitate cu standardul, aceasta este un abuz clar al intentiei standardului şi a dus la

hotărârea UIG împotriva metodei şi la modificarea adusă standardului, care acum permite doar metoda

liniara de amortizare.

Imobilizarile corporale necurente sunt în mod normal, contabilizate la cost (inclusiv toate

cheltuielile necesare pentru a aduce bunurile în funcţiune) şi amortizate în timpul duratei lor de utilizare.

Deşi terenurile nu sunt amortizabile, clădirile sunt, şi acest lucru a condus în trecut la rapoartele de audit

pentru non-conformitate. În timp ce metodele de amortizare nu se cer a fi dezvăluite, în jur de 80% din

cele 150 de companii de top au făcut acest lucru, metoda favorita fiind cea liniara.

Legea Societatilor Comerciale permite reevaluarea imobilizarilor necurente, iar AASB 1041 (in

conformitate cu IAS 16) precizează tratamentul contabil pentru astfel de reevaluări, care necesită întreaga

clasă de active care urmează să fie reevaluate, sumele de pe credit vor merge direct la o rezerva de

reevaluare a activelor (cu excepţia cazului unei inversari), iar cele de pe debit in contul de profit şi

pierdere (cu excepţia cazului unei inversari), facandu-se o distincţie între activele înregistrate la costşi

cele reevaluate. AASB 1040 solicita informaţii cu privire la activele şi categoriile în care acestea urmează

să fie clasificate. AASB 1010 se ocupă de active evaluate la valoarea lor recuperabilă fiind "valoarea netă

care urmează să fie recuperata prin intrările şi ieşirile de numerar care decurg din utilizarea sa continuă şi

22


ulterioară". O declaraţie trebuie să fie, de asemenea, făcută pentru a stabili dacă fluxurile de numerar au

fost reduse pentru a ajunge la valoarea recuperabilă.

Nu există un anumit standard de contabilitate care sa se ocupă de investitii. Cu toate acestea,

AASB 1040 prevede includerea lor şi clasificarea în categoriile curente şi necurente, şi în mod normal

sunt inregistrate la valoarea minima dintre cost si valoarea de piaţă. Valorile de piaţă pot fi, de asemenea,

prezentate în note pentru investiţiile prezentate la cost. AASB 1023 prevede că societăţile de asigurări isi

masoara investiţiile la valoarea de piaţă neta la data închiderii bilantului, modificările de valoare

ulterioare sunt prezentate in cont ca venituri sau cheltuieli în exerciţiul financiar in care acestea apar.

In privinta stocurilor este recomandata valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă

netă, metoda ce a fost utilizată în 96% din cazuri, de către 150 de companii de top, în timp ce celelate

metode au fost cea a costului mediu pondert (32%) şi FIFO (42%). Alte metode acceptate de inregistrare

a costului sunt metoda identificarii specifice şi costul standard, în timp ce metoda costului de absorbţie

este prescrisa pentru costurile de conversie.

Datoriile, asemeni activelor, sunt împărţite în bilanţ în curente (scadente în mai puţin de un an) şi

necurente.

Toate companiile din top 150 au aplicat metoda răspunderii contabile privind impozitul amânat,

aşa cum prevede AASB 1020, cu excepţia dezvăluirii a trei diferenţe permanente şi a naturii lor. Trei

sferturi dintre companii au prezentate atât datoriile de impozit amânat cat şi viitoare beneficii de impozit

pe venit, aproape toate fiind clasificate în bilanţ ca necurente sau de altă natură. AASB 1020 a fost

republicat în decembrie 1999 şi nu este in prezent (2003) operabil, până la data de 1 ianuarie 2005.

Principalele conturi ale companiilor australiene sunt conturile consolidate, chiar dacă sunt

necesare de asemenea si conturile individuale ale entităţii mamă. AASB 1024 specifică faptul că fiecare

societate ce aplica Standardul trebuie sa prezinte conturile consolidate pentru agentul economic din care

provine entitatea mamă.Cerinţa cheie în determinarea relaţie mama / filială este legata de control.

"Controlul înseamnă capacitatea unei entităţi de a domina luarea deciziilor, direct sau indirect, în legătură

cu politicile financiare şi de exploatare a unei alte entităţi, astfel încât să permită celeilalte entitati să

funcţioneze cu scopul antingerii obiectivelor entităţii ce detine controlul." (AASB 1024, paragraful 9).

AASB 1012 precizează tratamentul contabil pentru operaţiunile valutare. Standardul prevede că

pentru tranzacţiile în valută, câştigurile sau pierderile de schimb valutar sunt recunoscute în contul de

profit şi pierdere, iar rezultatele financiare ale entităţilor străine controlate sunt traduse în funcţie de

nivelul de autonomie exercitat.

AASB 1026 prezinta dispoziţiile necesare cu privire la relevanta fluxurilor de numerar din

activităţile de exploatare şi a altor activităţi ale entităţii. Metoda directa (care arată intrările şi ieşirile de

numerar brut) este specificata. Suplimentul standardului încurajează utilizarea de investiţii şi de finanţare

a activităţii.

Informatiile cerute în notele la situaţiile financiare au fost prescrise anterior în Tabelul 5 din

Legea Societatilor Comerciale şi a diferitelor standarde de contabilitate. O schimbare majoră este 23


îndepărtarea formatului stabilit pentru contul de profit şi pierdere (deja acoperit de AASB 1018), precum

şi a bilanţului (AASB 1040). Punerea în aplicare a AASB 1034 "Informatii pentru a fi prezentate în

rapoartele financiare” a cuprins cele mai multe cerinţe de transparenta dintre cele incluse în standardele

de contabilitate relevante.

Notele contin, de asemenea, informatii pe segmente, lucru solicitat de AASB 1005, care acoperă

cifra de afaceri, rezultatele din exploatare şi activele nete pentru fiecare segment de industrie şi

geografic. Două treimi din cele 150 de companii de top au furnizat informaţii segmentate, 74% au

dezvăluit segmente de industrie şi de 77% segmente geografice.

În ceea ce priveşte instrumentele financiare, AASB 1033 "Prezentarea şi dezvaluirea de

instrumente financiare" emis pentru prima oara în decembrie 1996 şi emise din nou în octombrie 1999, se

bazează pe standardul internaţional IAS 32.

3.7. Conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate

AASB a realizat Echivalentul Australian pentru IASB al Standardelor în 15 iulie, 2004. În timp

ce IASB se concentreze pe entităţile ce realizeaza profit, AASB este responsabil pentru stabilirea

standardelor de contabilitate pentru toate tipurile de entităţi de raportare. În consecinţă, un text

suplimentar, identificat corespunzător, a fost inclus în noile standarde AASB care să se ocupe de cazurile

în care există o nevoie de a avea cerinţe diferite sau suplimentare pentru entităţi non-profit.

Alte standarde de contabilitate care nu au echivalent IASB, dar care vor fi păstrate de către

AASB, datorită relevanţei lor speciale pentru mediul australian sunt după cum urmează:

• AAS 25 "Raportarea financiară pentru planurile de pensii" - AASB îşi va menţine acest standard,

pentru moment, şi de a întreprinde o revizuire fundamentală a cerinţelor sale. Din moment ce AAS 25 se

aplică în mod specific la planurile de pensionare, cerinţele sale trec peste cele de la alte standarde.

• AAS 27 "Raportarea financiară a administraţiilor locale", AAS 29 "Raportarea financiară a

Departamentelor Guvernamentale" şi AAS 31 "Raportarea financiară a guvernelor" - sunt în prezent în

curs de revizuire. Acestea vor fi păstrate de către AASB pentru ca, desi cele mai multe cerinţe de

raportare financiară a AASB se aplică în mod egal la toate tipurile de entităţi raportoare, sunt selectate

probleme de importanţă deosebită pentru sectorul public care sunt cel mai bine tratate în aceste standarde

separate.

Aceasta tranziţie catre IFRS se aplică grupurilor de întreprinderi, celor individuale şi

organizaţiilor non-profit. Ca si în UE, acest proces a implicat o serie de mişcări politice complexe.

Companiile australiane nu vor folosi IFRS ca atare, dar ceea ce a devenit cunoscut sub numele de

echivalentul australian la IFRS (AIFRS). Consiliul Australian de Standarde de Contabilitate (AASB) a

emis noi standarde, care sunt pe deplin conforme cu IFRS, dar nu sunt identice cu IFRS. Unele AIFRS

elimina opţiunile disponibile în IFRS, iar unele AIFRS solicita prezentări suplimentare in plus fata de

ceea ce se cere de IFRS. De exemplu, companiile australiene nu vor avea opţiunea de recunoaştere a

activelor nete primite ca si subvenţii de la stat (ele vor trebui să arate costul integral al bunului şi 24


subvenţiile asociate) ; deasemenea, companiile responsabile de activităţi extractive pot inregistra diferit

faţă de omologii lor internaţionali (nu exista în prezent nici un IFRS pe acest domeniu). Acest lucru

înseamnă că situaţiile financiare ale societăţilor din Australia vor fi conforme cu IFRS, dar companiile

străine ce aplica IFRS nu vor fi în mod necesar conforme cu AIFRS.

3.8. Concluzii

Jucatorii principali ai dezbaterii regulamentului de contabilitate în Australia au fost ASX, ASIC

şi guvernul federal. În timp ce sprijinul legislativ a fost dat standardelor de contabilitate, compoziţia

AASB a fost extinsă (AARF pierde rolul său de cercetare şi consilier tehnic). În timp ce imaginea fidelă

şi corectă a devenit subordonata standardelor de contabilitate, dispoziţiile de scutirea oferite de Legea

Societatilor Comerciale rămân intacte. ASIC a adoptat o abordare dura in ceea ce priveste scutirile pentru

entitatile care nu sunt in conformitate cu standardele contabile, argumentând că modificările aduse legii

au avut drept scop realizarea de uniformitate, coerenţa şi comparabilitatea informaţiilor contabile şi de

prevenire a practicilor de contabilitate creativă.

Cu Programul de Supraveghere a Situaţiile Financiare, ASIC si-a asumat în parte, un rol similar

cu cel al Panoului de Revizuire a Raportarilor Financiare din Regatului Unit pentru a asigura

conformitatea cu legislaţia şi standardele de contabilitate. ASIC (cu sprijin de la stat de facto) a facut

presiuni in continuare in legatura cu cerinţele de guvernare corporativă si cuprinsa in liniile Raportului

Cadbury şi a obtinut un succes precoce o data cu cedarea treptata a preşedintelui şi directorului general al

Coles-Myers (a zecea societate ca marie cotată la bursă), datorită presiunilor investitorilor instituţionali

asupra tranzacţiilor cu părţi afiliate. Cu toate acestea, regulamentul de guvernare corporativă este din nou

în curs de revizuire. Noile dispoziţii instituţionale pentru stabilirea standardelor de contabilitate

australiane au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000, cu înlocuirea Partii 12 din Australian Securities and

Investments Commission Act 1989 (Legea ASIC) de către o nouă parte 12 adoptata ca parte a pachetului

legislativ de reformă conţinut în Programu de Reforma al Actului Legii Societatilor Comerciale.

Consiliul de Raportare Financiară (FRC), în stabilirea direcţiilor strategice a AASB pentru 2001-

2002, le-a plasat mai mult în contextul obiectivului pe termen lung a convergenţei internaţionale (mai

degrabă decât de armonizare) a standardelor de contabilitate, o direcţie puternic susţinută de sectorul de

afaceri in ceea ce priveste costul. Acest lucru a dus la înlocuirea "vechilor" declaraţii de politica 4 şi 6, în

aprilie 2002 de către noi PS 4, "Politici de convergenţă şi armonizarea internationala", oferind conditiile

de operare pentru o mare parte a programului de lucru a AASB-lui. Munca ce se concentreze pe

convergenţa internaţională continuă, de asemenea, o data cu revizuirea de catre UIG a fiecarei interpretari

IFRIC. În cazul în care UIG ajunge la un consens în vedere că interpretarea IFRIC este aplicabila

entităţilor de raportare australiane, un Rezumat UIG Aabstract) va fi emis pe această temă.

În iulie 2002, FRC a anunţat că AASB este obligat să depună eforturi pentru punerea în aplicarea

integrală a IAS in Australia de la 1 ianuarie 2005. Această strategie a fost determinata de decizia UE de a

25


solicita societăţilor cotate la bursă sa întocmească conturi consolidate în conformitate cu standardele

IASB, începând de la 1 ianuarie 2005.

Având în vedere că AASB are responsabilitatea de a stabili standarde si pentru entităţi non-profit,

mai multe standarde interne vor varia de la cele ale IASB. De exemplu, AASB 1044 se pe baza IAS 37,

dar are puncte suplimentare care se ocupă de aspecte unice entitatilor non-profit din sectorul public.

În ceea ce priveşte reglemetarea cadrului contabil, se pare că în timp ce Australia se încadrează între

asociationism (incorporat de către Regatul Unit) şi corporatism (Suedia), rolul tot mai activ al guvernului

federal si al agenţiilor sale în procesul de reglementare, plaseaza clar Australia in sectorul corporatist cu

propria sa interactiune guvern/ organism profesional / mediu de afaceri.

26

SISTEME CONTABILE: MAREA BRITANIE

4. SISTEMUL CONTABIL ÎN MAREA BRITANIE

4.1. Aspecte introductive

Revoluţia industrială britanică şi-a pus în mod decisiv amprenta asupra evoluţiei

sistemului contabil. Ea a urgentat dezvoltarea sectorului manufacturier şi a comerţului

internaţional.

La începutul secolului al XIX-lea, în lipsă unei legi privind societăţile anonime, crearea

acestora se realiza pe bază unui mandat regal sau a unui accord al Parlamentului. Regulile

contabile făceau parte din statutele societăţilor.

În anul 1844 s-a promulgat Joint Stock Companies Act care permitea constituirea de

societăţi pe acţiuni fără aprobarea Parlamentului datorită dezvoltării lucrărilor de infrastructură

Această lege cerea publicarea unui bilanţ “full and fair”(complet şi fidel), fără a specifică însă

care este conţinutul său. Acest bilanţ trebuia supus controlului acţionarilor. O altă lege, în 1855,

îmbunătăţea statutul acţionarilor, prin prevederea unei responsabilităţi limitate la capitalul

subscris. Un an mai târziu, printr-o a treia lege se propuneau elementele de conţinut privind

prezentarea bilanţului, deşi prin textele ei, întocmirea şi auditarea bilanţului deveneau

facultative.

După aproape o jumătate de secol, o nouă lege, Companies Act 1900 impunea din nou

obligativitatea auditării şi publicării bilanţului. Se solicită prin această lege şi redarea unei

imagini adevărate şi exacte a situaţiei financiare a întreprinderii. Astfel rezultă că în cea de a

doua jumătate a secolului trecut au fost dezvoltate practicile şi s-au născut conceptele de

“comunicare a informaţiilor financiare”(financial reporting) şi de “bună informare a

publicului”(full and fair disclosure). Punerea de informaţii la dispoziţia publicului se făcea în

“spiritul adevărului şi exactităţii”, ceea ce însemnă o imagine fidelă a afacerilor întreprinderilor.

Perioada interbelică a fost martora unor scandaluri financiare, între care falimentul

societăţii de transport maritime “Royal Mail Steam, Packet”(1926), al carui profit era de fapt o

pierdere disimulată printr-un transfer din rezervele oculte create anterior. Această afacere a

influenţat dezvoltarea reglementărilor contabile şi a pus în evidenţă nevoia de transparenţă a

informaţiilor financiare pentru acţionari. Însă au trecut 10 ani pentru a se declanşa o reformă

privind dreptul societăţilor.

Reforma legislativă din anii ’40 a avut în centrul ei Legea societăţiilor comerciale

(Campanies Act) din 1947. Această lege a fost înlocuită în 1948 cu o lege a consolidării, lege

care anula toate dispoziţiile precedente referitoare la societăţi şi care le regrupa într-un nou text

legislativ.

27


Obligaţia de a prezenta, prin conturi, a true and correct view, a fost modificată cu

formula arhicunoscută în zilele noastre, true and fair view (imagine fidelă). Schimbarea din “o

imagine” în “imagine” şi, mai ales, din “correct”(corectă) în fair (loială, sinceră, cinstită) s-a

facut sub influenţa profesiei contabile britanice, deoarece “correct” era un cuvântul excesiv de

precis pentru a reflecta practicile de contabilitate şi audit.

Neglijat înainte de afacerea Royal Mail , contul de profit și pierdere a devenit o situație

financiară esențială, rezervele oculte sunt interzise iar societățile-mamă sunt obligate să

întocmească situații consolidate. Totodată, societăților le-a fost impuse furnizarea numeroaselor

informații suplimentare în anexă. Legea prevedea, de asemena , că personele care efectuează

auditul trebuie să facă parte dintr-o asociație profesională.

În 1971, revendicările publicului și ale presei au stat la originea creării, prin decizia

comună a organismelor profesiei, a Comitetul normelor contabile”(Accounting Standards

Committee a ASC).

Aderarea Marii Britanii la Comunitatea Europeană la 1 ianuarie 1973 a avut importante

consecințe asupra dreptului societăților. Walton (1997) remarcă faptul că Marea Britanie nu a

dezvoltat un model de societate comercială adaptată întreprinderilor mici și mijlocii, toate

societățile de capitaluri infiintandu-se că societăți pe acțiuni. În 1980, ca urmare a implementării

Directivei a Doua, privind înființarea și funcționarea societăților pe acțiuni au fost create 2 tipuri

de societăți: societatea cu răspundere limitată - Private Limited Company(ltd)- în care părțile

sociale nu pot fi tranferate fără acordul asociaților și societate pe acțiuni - Public Limited

Company(PLC) - în care părțile sociale sunt liber tranferabile.

În 1982, Legea societăţilor a fost din nou modificată ca o consecinţă a implementării

Directivei a IV-a. Legea din 1982 cuprinde modelele de prezentare a situaţiilor financiare,

regulile detaliate de evaluare şi informaţiile ce trebuiau prezentate în notele la situaţiile

financiare conform Directivei a IV-a . Această lege a lăsat întreprinderilor să aleagă între un cont

de profit şi pierdere cu o clasificare a cheltuielilor după natura şi un altul, cu o clasificare după

destinaţie (de fapt patru modele dacă avem în vedere şi formatul orizontal şi lista al contului),

însă majoritatea companiilor au optat în continuare pentru un cont de profit şi pierdere cu o

repartizare a cheltuielor după destinaţie. Legea societăţilor a fost amendată în anul 1989 odata cu

adoptarea celei de-a Saptea Directive europene.

Odată cu intrarea în vigoare a Reglementărilor IAS, societăţile cotate britanice vor trece

la aplicarea IAS/IFRS. Pe lângă modifcările care vor afecta performanţa şi poziţia financiară,

cerinţa “prezentării oneste”(fair presentation) din IAS 1 va înlocui “true and fair view”. În acest

28


sens, Legea societăţilor a fost amendată, societăţile care raportează conform IAS/IFRS

nemaiavând obligaţia de a întocmi situaţii financiare care să prezinte a”true and fair view”.

Un al doilea salt în normalizarea contabilă britanică a fost realizat în 1990, o dată cu

înfiinţarea “Consiliului normelor contabile (Accounting Standards Board: ASB”). Această

reformă era anticipată de crearea în 1983 a “Comitetul Consultativ al organismelor contabile”:

CCAB.

4.2. Reglementarea Contabila în Marea Britanie

Accounting Standards Committee (ASC) - rolul lui era să emită norme în vederea

restrângerii numărului de opţiuni utilizabile de către societăţi şi auditori. Înfiinţarea acestui

organism a fost primul salt important spre normalizare. Între 1971 şi 1990, ASC a emis 25 de

recomandări numite “Enunţuri ale practicii contabile normalizate” (Statement of Standard

Accounting Practice: SSAP). Deşi nu toate aceste norme mai sunt în vigoare ele reprezintă un

punct de plecare pentru elaborarea de norme mai profesionale. Astfel organismul ASC a

supravieţuit 20 de ani, în profida criticilor care catalogau activitatea sa ca fiind lipsită de

eficacitate din cauza normelor puţin restrictive.

Accounting Standards Board (ASB) - având ca şi predecesorul său ASC,

responsabilitatea de a emite norme contabile. Noile norme se aplică mai rapid şi poartă numele

de “Financial Reporting Standards”: FRS, vechiurile SAPP-uri rămânând operaţionale până la

înlocuirea cu FRS. ASB a introdus un nou tablou de finanţare bazat pe modelul american, prin

FRS 1:”Cash-flow statements”. Un alt element inovator este este acela că ASB privilegiează

bilanţul, în detrimentul contului de profit şi pierdere, în special bilanţul în valori reale.

Financial Reporting Council (FRC). În 1990, prin Ministerul Comertului şi Industriei,

Guvernul a participat la crearea unui alt organism de reglementare contabilă, Financial

Reporting Council(FRC), alcătuit din reprezentanţi ai utilizatorilor informaţiei contabile: statul,

profesia contabilă, analiştii financiari, întreprinderile, universitarii, fiind responsabili de

reglementările privind prezentarea informaţiilor contabile în situaţiile financiare, dar şi de

obţinerea fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare. FRC este format de

Accounting Standards Board care emite standarde contabile şi Financial Reporting Review

Panel(FRRP) însărcinat cu controlul aplicării acestor standarde.

Financial Reporting Review Panel (FRRP) a fost creat în premieră ca organism de

supraveghere a informaţiilor financiare prezentate de întreprinderi. El investighează cazurile în

care situaţiile financiare par a nu fi conforme cu Legea societăţilor comerciale. Anual, FRRP

29


selecţionează şi verifică aproximativ 300 situaţii financiare, întocmite în concordanţă cu UK

GAAP şi IFRS. FRRP consideră că responsabilitatea pentru legalitatea conturilor aparţine

întreprinderilor şi auditorilor, ea nu cade în sarcina organelor de impunere.

Urgent Issues Task Force (UITF) are rolul de a asista ASB atunci când apar interpretări

conflictuale ale cerinţelor standardelor sau ale legii societăţilor comerciale.

4.3. Profesia contabila

Înca de la începutul anilor ’40, poate fi remarcată o primă tentativă a profesiei britanice

pentru a stabili directive tehnice (norme contabile). În 1942, este creeat “Comitetul princiipilor

contabile” de către organismul profesiei contabile engleze, comitet care, timp de 25 ani, a

publicat o serie de recomandări. Nu a avut o influenţă foate mare, poate şi din cauza unor

probleme: nu s-a interest asupra situaţiilor dificile, atungând numai chestiuni de rutină, cele 12

recomandări erau destinate decât membrilor organismului englez al profesiei contabile.

Auditorii au creeat asociaţii profesionale şi pentru a-şi păstra reputaţia, acele asociaţii nu

trebuia să cuprindă decât auditori competenţi şi trebuia să elaboreze o deontologie, să îşi prezinte

tehnicile contabile utilizate. Asociaţiile profesionale au încercat înca de la început să dea

profesiei o imagine de organizare şi de coerenţă. Accesul în asociaţii era foarte dificil. Până în

anii ’60 pentru a deveni un membru trebuia să se plătească un cabinet pentru a fi angajat ca

ucenic pe o perioada de 5 ani. Primele trei organizaţii au fost recunoscute printr-o cartă regală:

- Institutul expertilor contabililor din Anglia si Tara Galior (Institute of Chartere

Accountants in England and Wales: ICAEW)

- Institutul expertilor contabili din Scotia (Institute of Chartered Accountants of

Scotland:ICAS

- Institutul expertilor contabili din Irlanda (Institute ofChartered Accountants

inIreland:ICAI)

Paralel s-a dezvoltat o profesie contabilă autorizată, care s-a organizat în structurile

organizaţiei “Asociaţia contabililor autorizaţi”- Chartered Association of Certified Accountants:

ACCA. Profesia contabilă joacă un rol foarte important în viaţa economică: un rol consultativ pe

lângă guvern, în ceea ce priveşte legislaţia şi regulile fiscale şi contabile: un rol major şi în

normalizarea contabilă, chiar dacă există din 1990 un organism independent de normalizare

contabilă; un rol de normalizare a profesiei (formare, deontologie, exerciţiul acesteia). Pe lângă

aceste organizaţii mai exista: Institutul contabililor de gestiune si Institutul în auditarea

sectorului public.

30


Astfel in colonii precum Australia, Noua Zeelanda, Africa deSud si Canada au fost create

organizaţii profesionale după modelul britanic.

4.4. Situaţiile financiare

Situaţiile fiananciare pe care le întocmesc societăţile britanice cuprind: bilanţul, contul de

profit şi pierdere, situaţia caştigurilor şi pierderilor totale recunoscute, situaţia variaţiei

capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de numerar, note la situaţiile financiare, acestea au rolul

de furniza informaţii pentru o gamă mare de utilizatori care trebuie să ia decizii de investire.

- bilanţul poate fi prezentat fie sub formă de listă a activelor, urmate de capitaluri şi

datorii, fie ca listă care reliefează activele nete, situaţie preferată de majoritatea întreprinderilor

britanice. Gruparea elementelor are la bază criteriul current/noncurrent

- contul de profit şi pierdere este sub formă de listă. Principalul element de venituri

înregistrat în cadrul acestuia este cifra de afaceri, cheltuielile de exploatare sunt grupate după

funcţiile întreprinderii. FRS3 foloseşte atât denumirea de element excepţional (elemente

seminificative provenite din tranzacţia a căror marime impune prezentarea lor în scopul

respectării imaginii fidele) cât şi de extraordinar (elemente cu grad înalt de anormalitate,

elemente care nu se aşteapta să reapară). Definiţia din FRS3 a avut drept consecinţă dispariţia

acestui rând cu elemente extraordinare din contul de profit sau pierdere. FRS 3 prevede şi

întocmirea unei situaţii de reconciliere. FRS22 identic cu IAS33 - rezultat pe acţiune impune

prezentarea în CPP a caştigului pe acţiune de bază şi diluat aferent rezultatului net, dar şi cel

corepunzător profitului sau pierderii din activităţile continue. Câştigul pe acţiune de bază

aferent profitului sau pierderii din activitatea intreruptă poate fi raportat şi în note.

- Tabloul tuturor caştigurilor şi pierderilor contabilizate este specifică contabilităţii

britanice. Ea ar putea devenii o situaţie intermediară între bilanţ în valori curente şi contul de

profit sau pierdere în costuri istorice. Aceasta cuprinde toate elementele care afectează creşterea

sau diminuarea capitalurilor proprii în timpul perioadei, cu excepţia aporturilor din partea

asociaţilor, respectiv distribuirea de dividend sau micşorări de capital prin distribuire către

asociaţi.

- Situaţia variaţilor capitalurilor proprii arată toate variaţiile capitalului propriu inclusiv

tranzacţiile cu proprietarii

- Tabloul fluxurilor de trezorerie ,această structură se inspiră din modelul american.

31


- Notele la situaţiile financiare au acelaşi statut ca şi situaţiile financiare principale. Se

constată tendinţa de a prezenta un bilanţ şi un CPP cât mai simplu, analiza detaliată făcându-se

în note.

Societăţile de capitaluri trebuie să depună situaţiile financiare anuale la Registrul

societăţilor, complexul de situaţii cuprinde: conturile anuale, tabloul de finanaţare, raportul de

gestiune şi raportul auditorului.

4.5. Prezentare politici contabile privind recunoaşterea şi evaluarea

În cazul imobilizărilor necorporale: costurile de cercetare pură şi aplicată trebuie

recunoscute drept cheltuieli; costurile de dezvoltare sunt recunoscute ca active dacă criteriile vor

fi corespunzătoare cu IAS38, adică în momentul depunerii cererii pentru obţinerea aprobării

autorităţilor care reglementează o piaţa importantă. O diferenţa faţă de IFRS o reprezintă

momentul începerii amortizării activelor: conform standardelor britanice in momentul achizitiei.

Activele fixe se recunosc iniţial la costul lor, ulterior fiind reevaluate. În ceea ce priveşte

terenurile şi construcţiile se distinge freehold property (întreprinderea e proprietara terenului) şi

leaseholdproperty (relevă faptul că este proprietarul constructiilor si locatar al terenului)

În cazul provizioanelor FRS 12 a fost dezvoltat în cooperare cu IASB şi nu există

diferenţe între standardul emis de normalizatorul britanic şi cel internaţional.

Standardul care reglementează impozitele amânate FRS19 se deosebeşte de IAS 12 prin

doua aspecte principale: FRS19 nu impune recunoaşterea impozitelor amânate cu ocazia

reevaluărilor activelor nemonetare, nici cu ocazia evaluării la valoarea justa a activelor

dobândite ca urmare a unei combinări de întreprinderi; FRS19 permite, dar nu impune

actualizarea datoriilor din impozite amânate, în timp ce IAS 12 interzice acest lucru.

În cazul instrumentelor financiare ASB a emis o normă FRS4 - Contabilizarea

instrumentelor financiare a carei abordare diferă de FASB şi IASB, dacă pentru aceştia din urmă

un titlu trebuie contabilizat parţial la capitaluri proprii (dreptul de cumpărare a acţiuni) şi parţial

la datorii, normă britanică adoptă o nouă poziţie contrară: aceste instrumente trebuie să fie

contabilizate în totalitate .

Relaţia cu fiscalitatea

Spre deosebire de Europa Continentală în Marea Britanie, întelegerea contabilităţii nu

impune cunoaşterea fiscalităţii. Şi în Marea Britanie, contabilitatea trebuie să furnizeze

informaţii Administraţiei Financiare, dar sistemul contabil este diferit de cel fiscal. În 32


conformitate cu această caracteristică este posibilă o reevaluare contabilă a imobilizărilor, fără să

platească impozite, astfel cheltuiala fiscală e generată de plusul de valoare din vânzarea activului

şi nu din reevaluare. Legislaţia fiscală se bazează pe “legea finanţelor anuale”. Anul bugetar

începe pe 6 aprilie şi corespunde anului de impozitare.

33

SISTEME CONTABILE: TURCIA

5. SISTEMUL CONTABIL DIN TURCIA

Intensitatea învăţământului de contabilitate şi numărul tot mai mare de publicaţii în

domeniul contabilităţii de la sfârşitul secolului al 19-lea, au format originile gândirii contabile

contemporane înainte de întemeierea Republicii Turceşti.

Reformele efectuate în timpul 1925-1930 au afectat modernizarea gândirii contabile în

mod direct şi indirect. Unele dintre aceste reforme au fost: Codul comercial, Codul impozitului

pe venit şi Codul cu privire la adoptarea şi utilizarea alfabetului turc. Ca urmare a efectelor

pozitive ale reformelor din Republica Turcă, gândirea contabilă turcă a avansat considerabil în

timpul secolului 20.

5.1. Gândirea contabilă în Imperiul Otoman în timpul secolului al 19-lea

Pentru păstrarea înregistrărilor de stat, toate departamentele de stat ale Imperiului

Otoman a fost folosită metoda de scară ca o metodă de contabilitate; acest sistem a fost folosit

multe secole. Prima utilizare a acestei metode de contabilitate de stat a fost văzută în Imperiul

Abbasid (750-1258), un stat Arab-Islamic. În urma Abbasizilor, metoda a fost dezvoltată de

către Ilhanians (1250-1340) şi a fost completat în timpul Imperiului Otoman (1299-1922). Ca

rezultat al dominării economiei publice în această parte a lumii, această metodă de contabilitate a

fost folosită pentru păstrarea înregistrărilor veniturilor şi cheltuielilor statului, precum şi pentru

înregistrările fundaţiilor şi ale organizaţiilor similare. Nu au fost numeroase exemple în ceea ce

priveşte utilizarea acestei metode în sectorul privat, deoarece, ca urmare a dominaţiei economiei

publice, nu au existat multe companii private în Imperiul Otoman. Firmele mici private au

utilizat metode contabile simple pentru înregistrările lor. Pe de altă parte, firmele mari private

au

fost în mâinile controlului de capital străin. Înregistrările acestor firme au fost păstrate limba

maternă a fondatorilor companiilor şi foloseau metodele contabile care erau folosite în aceste ţări

native. Atâta timp cât aceste firme îşi plăteau impozitele în mod regulat şi se supuneau legislaţiei

interne a Imperiului Otoman, niciodată statul nu a intervenit în aceste firme. În acest tip de un

mediu, a fost posibil să se observe numai dezvoltarea contabilităţii de stat.

În urma Tanzimatului (cuvânt otoman turcesc care înseamnă "reorganizare"), un ritm

rapid de occidentalizare a avut loc. Structura financiară a statului a devenit parte din această

34


mişcare. Mai întâi de toate, Ministerul de Finanţe de astăzi a fost stabilit cu numele de Umur-i

Malye în 1838. În acest fel Basdeftardarlik, care a servit problemelor financiare vreme de

secole, a fost eliminat. În a doua jumătate a secolului al 19-lea, cărţile pentru cursurile de

contabilitate cu privire la sistemul de contabilitate cu dubla înregistrare au început să fie traduse

în limba turcă otomană şi au fost stabilite şcoli care să predea cursuri de contabilitate. Cărţile

pentru cursurile de contabilitate cu sistemul dubla înregistrare erau traduse în cea mai mare parte

din limba franceză. Exemple de astfel de cărţi:

- Metoda contabilităţii - Suleyman Asaf's Muhtasar Usul-i Defteri - publicată în 1882;

- Ştiinţa contabilităţii - Ahmed Ziyaceddin's Fenni Defteri publicată pentru cursurile de la Liceul

Militar.

Suleyman Asaf a scris în prefaţa lui: Scopul meu în scrierea aceastei cărţi este de a

permite elevlori să înveţe dublul-sistem de contabilitate de înregistrare într-un mod simplu.

Aceste cuvinte au evidenţiat că metoda de scară a ajuns la sfârşit şi că Imperiul Otoman a fost

pregătit să adopte sistemul de dublă-înregistrare îin contabilitate. Este sigur că aceste două cărţi

nu au fost singurele exemple cu privire la sistemul dublei înregistrări în contabilitate; au existat,

de asemenea, alte cărţi care au fost publicate spre sfârşitul secolului al 19-lea. Este un fapt că în

această perioadă, şcolile managementului contemporan au fost stabilite, una după alta. Una

dintre aceste şcoli a fost stabilită la Istanbul în 1857. în cele din urmă Mekteb-i Mülkiye a devenit

Facultatea de Ştiinţe Politice din Universitatea din Ankara. Scopul principal în stabilirea acestei

şcoli a fost de a produce absolvenţi care au fost eligibili pentru a lucra în calitate de funcţionari

financiari.

O altă şcoală a fost înfiinţată la Istanbul în 1883, sub numele de Hamidiye Ticaret

Mektebi.

Adoptarea sistemului dublei înregistrări.

În 1879, a fost aparentă necesitatea de a reorganizarea Ministerul de Finanţe, care a fost

stabilit în 1838. În martie 1880, s-a început un nou an financiar în care a fost adoptat sistemul

dublei-înregistrări. Procesul de adoptare a fost plin de dificultăţi. La urma urmei, statul a fost

obligat să renunţe la un sistem contabil care a fost în uz de 580 ani, şi să îl înlocuiască cu un nou

sistem care a fost dezvoltat într-o altă civilizaţie. Dar, în ciuda tuturor acestor dificultăţi, statul a

depăşit această perioadă de tranziţie într-un timp relativ scurt.

35


5.2. Evoluţiile în gândirea contabilităţii turceşti la inceputul secolului 20

Odată cu intrarea în secolul 20, cultură otomană contabilă a fost angajată să pună în

aplicare sistemul dublei înregistrări în contabilitate în procesul de învăţământ. Cu toate acestea,

Imperiul a fost în ajunul dezordinei, războaielor şi crizelor. Războaiele din Balcani, Primul

război mondial şi Războiul turc de Independenţă, toate au avut loc succesiv într-o perioadă

scurtă de timp. Este sigur că acest fel de mediu nu a fost propice dezvoltării contabilităţii de

gândire. Cu toate acestea, au existat mai multe activităţi care au afectat dezvoltarea şi educarea

în contabilitate. În plus, mai multe cărţi referitoare la sistemul de dublă întregistrare în

contabilitate au fost publicate. Toate aceste evoluţii pot fi clasificate în patru grupe.

A. Eforturile de a întemeia Sectorul privat

Dubla înregistrare a fost dezvoltată pe baza sistemului capitalist. Stabilirea la Istanbul a

Camerei de Comerţ în 1879 este importantă, pentru că a fost în aceeaşi perioadă ca şi începutul

aplicării sistemului de dublă înregistrare în contabilitate.

În următorii ani (1910-1913), au fost stabilite asociaţiile de comercianţi. Reglementările pentru

aceste asociaţii includeau aceleaşi sarcini, de asemenea. Aceste organizaţii profesionale au fost

unităţile contemporane care au facilitat dezvoltarea sectorului privat. Mai mult, aceste

organizatii au contribuit la organizarea situaţiilor financiare în mod direct şi indirect. Toate

acestea au fost încurajatoare Societăţii turce faţă de tranzacţionare.

B. Reforme în sistemul bancar, Drept fiscal şi Administraţia Financiară a statului.

Stabilirea de Ziraat Banakasi (Banca Agriculturii) (1868), Emniyet Sandığı (Fondul de

Securitate) şi Bursa de Valori Naţională au fost paşi importanţi în întărirea structurii financiare a

instituţiilor private. Statul a început să colecteze venituri fiscale, pe baza înregistrărilor contabile

şi a situaţiilor financiare. Toate acestea au făcut situaţiile financiare mai importante şi a

contribuit la dezvoltarea contabilităţii de gândire.

În scopul de a rămâne în armonie cu condiţiile în curs de dezvoltare, statul, de asemenea,

a simţit necesitatea de renovare a structurii sale financiare. În acest scop, a pregătit mai multe

regulamente. Acestea au fost după cum urmează:

- regulamentul care a determinat calificarea contabililor care lucrează în Organele de stat

(1877);

- regulamentul care a atras cadrul bugetelor de provincii ale imperiului (1911-1912);

- Legea metodelor de Contabilitate (1910).

36


Toate aceste reglementări au fost făcute în ani de războaie diferite, dar au înfiinţat

mediu adecvat pentru dezvoltarea gândirii contabile în perioada Republicii.

C. Evoluţiile în educaţiei contabile

Evoluţiile în domeniul educaţiei contabile la începutul secolului 20 pot fi analizate din

două părţi. Prima dintre ele este evoluţiile în instituţiile care oferă educaţie în domeniul

contabilităţii. Cel de al doilea este publicaţiile de educatori de contabilitate. După 1913, mai

multe scoli de afaceri au fost deschise. Scopul acestor şcoli a fost de a încuraja societatea în

tranzacţionare şi industrie, precum şi de a produce absolvenţi, care stiu contabilitate.

În timpul primului război mondial, Imperiul Otoman a fost un aliat al Germaniei. Ca

urmare a acestui fapt, Cultura germană a influenţat în multe privinţe, precum şi în sistemul de

contabilitate turcă. Cu toate acestea, Germania a pierdut războiul, astfel încât această influenţă a

avut loc doar pentru o perioadă scurtă de timp.

D. Cărţile de contabilitate în secolul 20

Naţionalismul a ieşit la iveală, zi de zi. El a avut un impact în fiecare aspect al vieţii. Cu

toate acestea, cele mai multe dintre cărţile de contabilitate au fost traduse din limba franceză la

cea turcă. Prin urmare, a fost inevitabil să nu se utilizeye cuvinte franceze în literatura de

contabilitate. Evoluţiile care au avut loc în această perioadă au format infrastructura de

contabilitate în perioada Republicii. Bazată pe acest fundal, Republica Turcă ar putea forma

propria contabilitate compatibile cu structura corecţională pe care acesta a creat-o.

Reformele care au transformat Turcia într-o ţară modernă din punct de vedere politic,

social şi economic pot fi enumerate după cum urmează:

- Codul civil turc (1926);

- Codul de procedură legală;(1927);

- Codul comercial (1926, 1929);

- Codul taxei pe venit (1926-1927);

- Codul cu privire la obligaţia utilizării limbii turce în Întreprinderi Economice (1926);

- Codul cu privire la adoptarea precum şi utilizarea alfabetului turc (1928);

- Codul de închidere Istanbul Dar-ul Fünun şi Fundatia Universităţii din Istanbul de către

Ministerul Educaţiei (1933).

Au fost, de asemenea, alte reformele care pot fi adăugate la această listă.

37


5.3. Cadrul instituțional

Turcia are o populatie de 67.8 milioane şi produsul intern brut (PIB) pe cap de

locuitor de 7500 dolari SUA începând cu sfârşitul anului 2004. În decembrie 2004, UE a

extins o invitaţie oficială în Turcia pentru a începe negocierile de aderare.

Conturile din sectorul privat pentru aproximativ 80 la sută a economiei Turciei,

inclusiv o contribuţie semnificativă la întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

A. Cadru statutar

Codul Comercial, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1957 (de acum încolo, "Codul

comercial (1957) ") prezintă bazele contabile, de audit, precum şi cerinţele de raportare

financiară pentru cele cinci tipuri de entităţi principale de afaceri:

• parteneriat general (Kollektif Sirket); este stabilit cu scopul de a se angaja în activităţi

comerciale sub o denumire comercială comună. Partenerii au răspunderea comună nelimitată

pentru datoriile parteneriatului.

• parteneriat limitat (Komandit Sirket); în cazul în care unii dintre parteneri, numiţi parteneri

tăcuţi, sunt răspunzători pentru datoriile parteneriatului, în valoarea de capital cu care a

contribuit, în timp ce alţi parteneri, numit parteneri activi, au răspundere nelimitată.

• Asociaţia de cooperare (Kooperatif Sirket); este stabilită pe baza principiului ajutor reciproc şi

garanţii.

• societate cu răspundere limitată (Limited Sirket), ale căror acţiuni nu sunt public negociabile.

Societăţile cu răspundere limitată, în general, au puţini acţionari (minim 2 şi maxim 50) şi un

capital minim de YTL 5000 (echivalent cu aproximativ 3700 dolari SUA).

• societate pe actiuni (Anonim Sirket), ale căror acţiuni pot fi public negociabile. Societăţile pe

acţiuni, în general, au mulţi acţionari (minim cinci) şi un minim de capital de YTL 50.000

(aproximativ 37.000 dolari SUA).

La începutul evaluării, Trezoreria Naţională a stabilit un comitet director, compus

din reprezentanţi ai Turkish Accounting Standards Board (TASB), Uniunea Contabililor

certificaţi public din Turcia (TURMOB), Capital Markets Board (CMB), Regulament bancar şi

Agenţia de Supraveghere (BRSA), Banca Centrală din Turcia (TCMB), Ministerul Finanţelor,

Ministerul de Justiţie, Uniunea Camerelor şi a schimbului mărfii din Turcia (több),

Subsecretariatul Trezoreriei, Direcţia Generală de asigurare, precum şi Direcţia Generală de

Relaţii Economice Externe pentru a revizui evaluările şi să acţioneze pe baza recomandărilor.

38


În perioada ianuarie 1995 - aprilie 2005, 447.296 de noi companii s-au format în

Turcia, din care 89.3 % au fost societăţi cu răspundere limitată şi 6.8 l% au fost societăţi pe

acţiuni.

În timp ce Codul Comercial (1957) stabileşte anumite cerinţe minime de contabilitate,

acesta nu reglementează pregătirea sau publicarea situaţiilor financiare. Acesta conţine dispoziţii

cu privire la "auditori" (murakip) ai societăţilor pe acţiuni, care nu pot fi mai mult de cinci la

număr, şi dacă există mai mult de unul, ei formeaza Consiliul de Conturi (Denetim Kurulu).

Cerinţele de raportare financiară: articolul 64 din proiectul Codului prevede că toate

companiile, altele decât IMM-urile, să întocmească situaţii financiare în conformitate cu Turkish

Accounting Standards (TAS), adoptate de către Turkish Accounting Standards Board (TASB).

Aceste TAS sunt bazate şi corespund cu IFRS.

Legea Taxelor procedurale din 1950, care a fost consolidată în Codul de procedură

fiscală, a introdus cerinţe de contabilitate detaliate. În conformitate cu competenţele acordate de

către, Codul de procedură fiscală, Ministerul Finanţelor (MF) a introdus Sistemul de

contabilitate de punere în aplicare a Regulamentului (Asir), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie,

1994. Asir prevede anumite concepte fundamentale de contabilitate, un plan de conturi, precum

şi un format pentru prezentarea situaţiilor financiare şi este denumit în mod obişnuit Planul de

conturi uniform (UCA).

Băncile şi societăţile de leasing, factoring şi companii de credite de consum sunt

obligate să pregătească şi să prezinte situaţiile lor financiare, în conformitate cu contabilitatea şi

cerinţele stabilite prin Regulamentul bancar şi Agenţia de Supraveghere (BRSA). BRSA a emis

noi reglementări în noiembrie 2006, care cere băncilor să se conformeze cu Standardele de

Contabilitate turceşti stabilite de TASB.

B. Profesia

Este o profesie bine stabilită con cu structuri organizatorice clar definite în Turcia, care

datează din secolul al XIX-lea. Prin urmare, furnizarea de servicii de contabilitate a dus la

formarea Asociatia Experţilor Contabili din Turcia (EAAT), în 1942, care este membră a

Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC).

5.4. Percepții privind calitatea raportării financiare39


Din nivelul general de transparenţă şi din divulgarea companiilor de top din Turcia, calitatea

este evaluată ca fiind "Nesatisfăcătoare". În aprilie 2005, un comunicat de presă a făcut

dezvăluiri pentru Topul celor mai bune 52 de companii turceşti, şi a subliniat nivelul limitat de

declarare voluntară şi o problemă de transparenţă a grupurilor.

imposibilitatea de a ajusta în mod adecvat şi în mod constant efectele hiperinflaţiei;

lipsa completă situaţiilor financiare consolidate pentru grupuri de societăţi, ca un

ansamblu, inclusiv pentru bănci;

lipsa de informaţii pentru părţile afiliate. Acest fapt ridică multe din aceleaşi probleme ca

şi lipsa de consolidare completă.

40

BIBLIOGRAFIE

NOBES, Christopher; PARKER, Robert (2008), Comparative International Accounting,

10th Edition, Prentice Hall, London;

B. ELLIOTT, J. ELLIOTT (2007), Financial Accounting, 11th Edition;

P. WALTON, A. HALLEX, B. RAFFOURNIER (2003), International Accounting, 2nd

Edition;

Risk Management Association (1997), Financial Reporting in the Pacific Asia Region;

FELEAGĂ, Niculae (1994), Sisteme Contabile Comparate, Editia a II-a, vol. 1, București;

RISTEA, Mihai; OLIMID, Lavinia, CALU, Artemisa Daniela (2006), Sisteme contabile

comparate, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România,

București; JOURNAL OF FINANCIAL ANALYZE SPECIAL ISSUE” Publicat de ISTANBUL CAMERA de

Contabili Publici- PUBLISHED BY ISTANBUL CHAMBER OF CERTIFIED PUBLIC

ACCOUNTANTS CONGRESUL MONDIAL DE 17 CONTABILILOR, 13-16 NOVEMBER 2006 FOR

17TH WORLD CONGRESS OF ACCOUNTANTS, 13-16 NOVEMBER 2006;

TURCIA REPORT ON THE OBSERVANCE OF STANDARDS AND CODES - RAPORT PRIVIND

RESPECTAREA STANDARDELOR ŞI CODURILOR – MARTIE 2007

sisteme contabile - japonia, china, australia, marea britanie, turcia

Documents