rolul si evolutia fagotului in muzica universala final
TRANSCRIPT
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 1/22
CUPRINS
Cap.1 ARGUMENT Pag. 2
Cap.2 FAGOTUL Pag. 4
2.1 Apariţia fagotului Pag. 4
2.2 Fagotul între anii 1550 – 1700 Pag. 4
2.3 Fagotul între anii 1700 – 1785 Pag. 5
2.4 Fagotul în secolul XIX (după anul 1785) Pag. 6
Cap.3 PĂRŢILE CONSTRUCTIVE ALE FAGOTULUI Pag. 8
Cap.4 PARTICULARITĂŢILE SONORE ŞI TEHNICE ALE
FAGOTULUI
Pag. 11
Cap.5 ROLUL FAGOTULUI ÎN ORCHESTRĂ Pag. 13
5.1 Fagotul în perioada barocului Pag. 14
5.2 Fagotul în perioada clasicismului Pag. 15
5.3 Fagotul în peri oada romantismului Pag. 16
5.4 Fagotul în epoca modernă Pag. 16
Cap.6 PRINCIPALII FAGOTIŞTI AI SECOLULUI XX Pag. 14
6.1 Interpreţi străini Pag. 14
6.2 Interpreţi români Pag. 15
Cap.7 EVOLUŢIA IMPORTANŢEI FAGOTULUI ÎN
ORCHESTRE ÎN SEC. XXVIII-lea şi SEC. XX-lea (tabele
comparative)
Pag. 17
Cap.8 CONSIDERAŢII FINALE ASUPRA ROLULUI
FAGOTULUI ŞI A VIITORULUI ACESTUIA ÎN
COMPOZIŢIILE ORCHESTRALE
Pag. 21
Cap.9 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Pag. 22
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 2/22
2
1. ARGUMENT
Situată între finele secolului al XVI-lea şi mijlocul secolului al XVIII-lea, (alegând ca
date convenţionale anul 1594, data reprezentării primei opere, şi anul 1759 – data morţii lui
Händel), epoca Barocului se desfăşoară pe un interval întins, de la Monteverdi la Bach. Dupăunii cercetători, ea cuprinde trei perioade: cea timpurie (1600-1650), cea mijlocie (1650-1700) şi
cea târzie (1700-1750). Spre deosebire de artele plastice, în muzică nu se poate vorbi de un stil
baroc al epocii, ci de o evoluţie stilistică în care se prelungesc elementele renascentiste, alături de
unele aspecte specifice. Uneori, termenul baroc este folosit în sens peiorativ, desemnând ceva
ostentativ de încărcat, mergând până la a semnifica ridicolul.
Începând cu perioada Barocului, muzica se eliberează de sub tutela altor arte, devenind
capabilă să exprime cu propriile ei mijloace trăirile omului prin imagini generalizate, superioarecelorlalte arte. Deşi conţinutul este mai bogat, deşi ornamentica muzicală se dezvoltă mai mult
faţă de trecut, muzica Barocului redă, de cele mai multe ori, un echilibru sufletesc, fapt ce dă
ascultătorului de astăzi o stare odihnitoare.
Un prim pas în cristalizarea muzicii instrumentale îl constituie trecerea practicii polifoniei
din muzica vocală în cea instrumentală, care o va utiliza ca mijloc de configurare a unor
complexe imagini muzicale. Eliberată de cuvânt şi de gest, muzica instrumentală cunoaşte o
mare dezvoltare, iar bogăţia de imagini şi de conţinut au necesitat crearea unor variate forme
muzicale, ca fuga, tema cu variaţiuni, suita, sonata monotematică, uvertura şi concertul grosso,
unele mergând spre forme mai complexe.
O altă caracteristică a perioadei a fost aceea a perfecționării instrumentelor muzicale.
Îndeletnicire începută în Renaştere, construcţia instrumentelor ajunge în Baroc la o dezvoltare
tehnică capabilă de exprimări mai complexe. Genurile instrumentale independente, apărute în
Renaştere, se dezvoltă cu repeziciune, devenind apte a reda stări sufleteşti şi procese mai
complexe şi mai ample. Capacitatea generalizatoare a muzicii instrumentale şi diversitatea
formelor întrebuinţate conferă creaţiilor instrumentale posibilitatea surprinderii diferitelor
aspecte din viaţă în desfăşurarea lor.
În această perioadă fagotul capătă o identitate distinctă. Prin tonalitatea sa gravă, el va
face trecerea de la instrumentele de suflat din lemn la cele din alamă dar rolul său nu se va opri
doar aici. Compoziţiile orchestrale ale barocului implică o întreagă pleiadă de stări afective.
Muzica râde, plânge, este tristă sau de o fericire debordantă. Este tragică până la disperare sau
comică până la absurd. Fagotul demonstrează capacitatea sa de a exprima cu uşurinţă toate aceste
ipostaze afective. Când grav, dramatic, tragic, profund, când ascuţit cu inflexiuni comice, de
bâlci, fagotul reuşeşte de fiecare dată să impresioneze sufletul auditoriului până la lacrimi.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 3/22
3
Lucrarea de mai jos, fără a avea pretenţii de analiză exhaustivă, va încerca să prezinte
momentul apariţiei fagotului, contextul cultural şi istoric care a favo rizat definirea lui ca
instrument de bază în marile compoziţii orchestrale ale vremii, rolul său în muzica universală
precum şi scurte aprecieri asupra evoluţiei sale în muzica contemporană.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 4/22
4
2. FAGOTUL
2.1 Apariţia fagotului
Originile fagotului sunt foarte vechi. S-au găsit urme ale primelor instrumente de suflat
încă din preistorie dar instrumentele cu ancie dublă au început să fie folosite cu precădere încivilizaţia egipteană, în Orientul Mijlociu şi în Asia. Dar abia în Evul Mediu au apărut
adevăratele instrumente pe care le putem numi strămoaşele fagotului.
Pentru majoritatea melomanilor, fagotul este acel instrument curios, imortalizat sub numele de
„Bunicul” de către Prokofiev în povestea muzicală „Petre şi Lupul”. Şi, cu adevărat, auditoriul a
fost vrăjit de sunetul autoritar, înţelept şi un pic greoi, precum şi de sonoritatea sa integrată şi de
evoluţia sa detaşată, calităţi pe care doar fagotul le putea avea.
Cu atât mai surprinzătoare este evoluţia fagotului în registrul acut şi legato pe care learată în suava deschidere a operei „ Încoronarea primăverii” de Igor Stravinsky. Ascultând
evoluţia acestui instrument, încă de la primele măsuri, auditoriul nu poate să nu asocieze timbrul
său cu cel al cornului englez sau a l oboiului.
2.2 Fagotul între anii 1550 – 1700
Fagotul îşi trage obârșia din bombarda, răspândită în Europa medievală începând cu sec.
al XIV-lea. Prin dimensiunile considerabile ale tubului (de peste 3 m), bombarda era dificil de
mânuit şi de transportat. Italianul Afranio (degli) Albonesi, canonic şi constructor de instrumente
din Ferrara, a conceput teoretic în anul 1525 un instrument de suflat de lemn, compus din două
bombarde repliate ce comunicau intre ele, conectate la un burduf ţinut sub braţ sau aşezat pe
pământ. Construcţia şi realizarea instrumentului a fost încredinţată compatriotului său J. B.
Bavilius (sau G. B. Ravillo).
Această invenţie a fost descrisă in detaliu de nepotul său Teseo Ambrogie degli Albonesi
în Introductio in Chaldaicam linguam, 1539, din care se concluzionează că instrumentul botezat
de Afranio, phagotus, nu ar fi un instrument cu suflu uman, ci mai curând o variantă de orgă
portabilă de mici dimensiuni. L-a începutul sec. al XVII-lea, S. Schetzer, constructor renumit de
instrumente de suflat din Nürnberg, elimină burduful auxiliar, înzestrându-l cu două accesorii
noi: o ancie dublă şi o ţeavă port -ancie rudimentară. Pentru sunetul său catifelat a fost numit
dolcian (germ. Dulzian), „dulciana” (denumire italiană) şi „bajon” (denumire spaniolă). Primele
modele prezentau 2 clape, ajungându-se după 1760 la 5-6 clape metalice prevăzute cu pernuţe
rudimentare care astupau respectivele orificii.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 5/22
5
Dulciana, cf. Syntagma musicum de Michael Praetorius
Originea numelui „fagot” (fagotto – în italiană) se pare că provine de la faptul că cele
două tuburi de lemn sunt legate împreună ( fagotto = grămadă de mărăcini, crengi legate
împreună, lb.it.), discrepanța constând în faptul că „dulciana” era fabricată dintr -un singur bloc
de lemn - cu alte cuvinte, un singur „băţ” și nu un pachet.
Oricare ar fi etimologia numelui, este important de remarcat faptul că, în limba franceză,fagotul se numeşte „basson”, denumire ce pare că a derivat din cuvântul „basse”, care se traduce
aici prin expresia „tonalitate gravă” (Enciclopedia Diderot menţionează termenul „basson de
hautbois”.
2.3 Fagotul între anii 1700 – 1785
În cursul secolului XVIII-lea, fagotul a devenit important în rol de solist. Numeroase
sonate şi concerte sunt scrise în această epocă. Antonio Vivaldi, de exemplu, îi consacră 37 deconcerte.
În această perioadă, fagotul evoluează puţin. Mecanismul clapelor nu fusese încă
inventat, aşa cum îl cunoaştem astăzi, dar apar unele încercări primitive ale acestuia care
impuneau ca mâna dreaptă să fie folosită sub mâna stângă, lucru care până atunci era lăsat la
alegerea instrumentistului.
La sfârşitul secolului al XVIII, Thieriot Prudent devine celebru în Franţa pentru fagoturile
construite de el. Thieriot Prudent realizează numeroase inovaţii care ameliorează instrumentul,
corectând o serie de defecte şi dându-i un plus de putere. T. Prudent s-a situat în epoca de
tranziţie dintre baroc, clasic şi primele modificări revoluţionare ale instrumentului.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 6/22
6
2.4 Fagotul în secolul XIX (după anul 1785)
Secolul XIX este cu siguranță, marea epocă de avânt a instrumentelor de suflat, perioadă
în care fagotul s-a dezvoltat cel mai mult. Numeroşi creatori de instrumente încep să modifice
fagotul, aproape reinventându-l. Totuşi, evoluția acestuia a fost frânată de instrumentiştii înşişi.
Acest lucru era datorat faptului că, pe lângă rezistenţa firească a unor oameni la schimbare,intervenea şi faptul că fiecare modificare aducea schimbări ale grifurii, instrumentiştii muncind
enorm pentru a stăpâni fiecare nouă schimbare de poziţie a degetelor.
În aceeaşi perioadă apare şi primul profesor de fagot la Conservatorul din Paris:
Étienne Ozi (1754 – 1813).
Aceasta este şi perioada în care se dezvoltă principalele două sisteme de fagot. Începând
cu anul 1820, diferenţele dintre fagotul francez şi cel german duc la apariţia a două mari
manufacturi: sistemul Buffet & Crampon – Franţa şi sistemul Heckel – Germania.Firma franceză Buffet & Crampon modifică sistemul clasic de clape, ataşându -i un
mecanism modern cu axe şi pârghii, preluând astfel, inovaţiile aduse fagotului de către doi mari
constructori de instrumente francezi: Jean Nicholas Savary - care începând cu anul 1823
inventează un mecanism de ajustare a aerului - sau Frédéric Triébert care modifică tubul de bas
obţinând mai multă sonoritate în regimul notelor grave (1845). De asemenea, fagoturile Buffet &
Crampon erau construite din lemn de trandafir.
Fagot model Buffet & Crampon
În Germania, între anii 1817 şi 1825, C. Almenraeder de Mayence aduce modificări
considerabile la nivelul orificiilor şi cheilor, creând astfel prototipul fagotului german actual.
Acest instrument cu 22 clape şi 4 octave, construit din arţar şi lăcuit, a fost perfecţionat de către
Wilhelm Heckel şi s-a răspândit sub această formă până în Austria şi, prin intermediul
emigranţilor din Europa centrală, în America. W. Heckel a ameliorat anumite sunete care aveau
probleme de stabilitate la fostele modele de instrumente şi a suprimat grifura inconfortabilă prin
extensie exagerată pentru a atinge unele note.
Nu se poate confunda timbrul fagotului german cu al aceluia francez, care a rămas mult
mai apropiat de primul timbrul sonor din secolul XVIII-lea. Se poate spune că fagotul de tip
Heckel prezintă avantaje la nivel de execuţie şi sonoritate (chiar dacă are unele probleme de
grifură şi echilibru sonor). Totuşi, se poate remarca faptul că solo -urile cele mai dificile din
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 7/22
7
repertoriul orchestral aparţin operelor lui Ravel şi Stravinski care au fost scrise pentru fagotul
francez.
Fagotul german, fabricat în număr foarte mare, s-a impus cu timpul, cu calităţile şi
defectele sale, în detrimentul celui francez în ţări precum Italia, Belgia, Anglia şi a început, la
presiunile lumii artistice internaţionale, să se impună şi în orchestrele franceze. Un fapt inedit îlreprezintă însă faptul că în ultima vreme a început să aibă din nou succes în lumea profesională,
fagotul de tip secolul XVIII-lea, mai ales în mediile artistice elveţiene şi germane care
interpretează piese din această perioadă pe instrumente originale sau copii ale acestora.
În România menţionăm perfecţionări aduse fagotului de Gh. Alexandrescu si de Gh.
Cuciureanu.
Ca o notă finală a capitolului, putem spune că cele două sisteme – francez şi german – nu
sunt deloc definitive, evoluând şi aducându-se ameliorări ale acestor instrumente chiar şi întimpul nostru.
Fagot model Heckel
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 8/22
8
3. PĂRŢILE CONSTRUCTIVE ALE FAGOTULUI
Părţile componente ale fagotului, în număr de 6, sunt:
a) ancia
Ancia fagotului (cca. 5,5 cm lungime)
Detaliu al legăturii anciei
b) port-ancia - for mată dintr -o ţeavă îngustă, conică, din metal, curbată astfel să formeze
aproximativ litera S, numită de fagotiști „es";
c) tubul de tenor - în care se introduce port-ancia;
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 9/22
9
d) corpul mâinii drepte - chiulasa, tub gros in interiorul căruia se află două tuburi cu diametrul mai
mic care comunică la bază printr -un recipient din metal sau plastic, loc unde adesea se
depozitează condensul de pe pereţii instrumentului;
e) tubul de bas - pe care se fixează pavilionul;
f)
pavilionul - tub cilindric, detaşabil, pe care se află o clapă cu pernuţă pentru sunetul cel mai gravSi b sau La.
Părţile componente ale fagotului
Greutatea fagotului este susţinută de un cordon desfăşurat în jurul gâtului in -
strumentistului care se prinde de un inel metalic, montat la baza chiulasei. Pentru a nu atinge
clapele în timpul cântatului şi pentru a uşura digitaţia de la mâna dreaptă s -a fixat un suport din
lemn numit „cuc” sau „scaun” pe care se sprijină palma mâinii drepte. Un accesoriu de mare
importantă al fagotului îl reprezintă ancia dublă. Aceasta se obţine dintr -o trestie special tratată
(Arundo donax) sau chiar din material plastic. Fagotul se acordează la nivelul port-anciei: când
este acordat prea jos, tubul port-ancie se introduce mai mult în instrument; dacă acordajul se
prezintă mai sus, acesta se scoate puţin.
Poziţia clasică a fagotului este foarte bine reprezentată în artă de Edgar Degas în pictura
intitulată „Orchestra de operă” (1870).
Edgar Degas: fagotist în L’Orchestre de l’Opéra
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 10/22
10
Poziţia instrumentistului în orchestră
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 11/22
11
4. PARTICULARITĂŢILE SONORE ŞI TEHNICE ALE FAGOTULUI
Întinderea acestui instrument este cea descrisă în exemplul de mai jos (există momente în
care compozitorii, cu sprijinul nemijlocit al constructorilor, au coborât până la la în contraoctavă
– cu toate acestea, limita standard inferioară este preferabil de observat).
Întinderea fagotului
Trebuie reţinut faptul că, în supraacut, se recomandă mersul treptat pentru atingerea celor
mai înalte sunete, iar, în grav, emisia în piano şi, mai ales, în pianissimo, pentru cele mai grave
note, este practic imposibilă. Notaţia este reală, în cheia fa – pentru segmentele în acut se
întrebuinţează însă cheia de tenor . Registrele fagotului sunt redate în exemplul următor:
Registrele fagotului
La fel ca şi la celelalte instrumente, coloraţia timbrală a fagotului diferă după registrul în
care acesta este chemat să cânte. În grav, prima cvintă are o culoare plină, susţinută, superbă iar
si bemol se poate oricând compara cu notele similare de la corni sau tromboni atunci când
momentul apare ca sunet-pedală. În registrul mediu fagotul are o coloraţie oarecum „moale”,
timbrul său fiind uşor impersonal şi apropiindu-se mult de culoarea violoncelului. În acut,
timbrul devine mai sec, mai incolor însă capătă un plus de dramatism – exemplare sunt aici
paginile lui Igor Stravinski din Sacre du printemps – această particularitate putând fi exploatată
cu succes în muzica mai recentă.
Procedeele de execuţie ale fagotiştilor pot fi sintetizate, dacă vom observa că
instrumentul nu excelează printr -o deosebită agilitate. Legato ascendent este – la fel ca la
celelalte instrumente de suflat – mult mai comod decât cel descendent (unde se pot naşte
adevărate probleme, majore, atunci când intervalul este mai mare). Staccato se recomandă a nu
depăşi o mişcare în şaisprezecimi mai rapidă de 120 de pătrimi pe minut; atunci când se
alternează legato şi staccato sau atunci când apare necesitatea unui staccato pe porţiuni mai
restrânse, limitele pot fi uşor depăşite.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 12/22
12
Trebuie subliniată aici expresia deosebită a fagotului într -o mişcare rapidă în staccato –
valenţele sale comice şi burleşti sunt inestimabile.
Frullato nu se foloseşte la fagot iar surdina, deşi posibil de aplicat, nu are o eficienţă
deosebită şi, de aceea, nu s-a impus în practica curentă. Vibrato este un procedeu caracteristic
pentru fagot, cu o deosebită expresie în susţinerea sunetelor lungi (se mai foloseşte şi aşa-
numitul tremolato ca fiind un vibrato cu o amplitudine mai largă – acest din urmă procedeu are
însă caracter de excepţie).
Limitele respiraţiei instrumentistului sunt determinate – ca la toate celelalte instrumente
de suflat – de registrul unde sunt plasate sunetele respective. În grav, vom vorbi de aproximativ
15 secunde în piano şi 6 secunde în forte; în mediu şi acut, limitele cresc la 30 secunde în piano
şi 15 secunde în forte.
Încercând să sintetizăm aici valenţele fagotului în orchestra simfonică mare, vom observacă acest instrument este departe de a fi un simplu vector al susţinerii basului unei armonii date.
Toate elementele de expresie care r ezultă din încredinţarea unor linii melodice plasate în grav
sau chiar în subgrav sunt posibile aici; iar atunci când liniile respective sunt expuse în viteză,
fiind totodată complexe dintr -un punct de vedere ritmico-melodic, datele de colorit timbral
despre care scriam mai devreme sunt la vedere. Dacă despre caracterul comic, grotesc al
fagotului atunci când interpretează linii melodice în grav şi în staccato s-a vorbit mult, are totuşi
sens să subliniem aici faptul că acest caracter se estompează vădit în momentul în care întreaga
ţesătură orchestrală este agitată, fagotul devenind aici „parte egală” la o – să zicem – polifonie
(sau heterofonie) susţinută. Aşadar, observăm că lăsarea unui instrument la vedere într -o ţesătură
orchestrală relativ subţire poate deveni un element primordial în creionarea culorii sale timbrale:
atunci când fagotul este expus şi este veloce, timbrul său are rezonanţe comice, iar atunci când
toţi suflătorii sunt prezenţi şi cântă în viteză, instrumentul devine un participant cu po ndere
cvasi-egală (şi fără a ieşi prea mult în relief din punct de vedere timbral) la o sintaxă muzicală
complexă.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 13/22
13
5. ROLUL FAGOTULUI ÎN ORCHESTRĂ
Repertoriul de fagot este puţin cunoscut publicului larg. Dacă ne-am obișnuit să îl vedem
în orchestre de Mozart și Haydn, uneori uităm că aceasta conține un număr mare de piese
dedicate lui. Concertele de Johann Christian Bach, Mozart, Hummel și Weber le anunța pe cele
ale modernilor Paul Hindemith, André Jolivet sau Sofia Gubaidulina. În repertoriul solo cu
acompaniament de pian, cum sunt frumoasele sonate de Charles Koechlin și Camille Saint-
Saëns. Se întâmplă în mod regulat să aibă componenţă importantă în ansambluri camerale pentru
instrumente de suflat.
În orchestra, fagotul poate să se mulţumească cu rolul simplu de a dubla în registrul grav
violoncelele şi contrabasurile, adăugând propria valoare pe textura orchestrală, dar de multe ori
este destinat să dețină un rol cheie de solist esenţial și să exprime largi fraze muzicale, de celemai multe ori extrem de bogate în emoţii.
Pupitrul fagotiştilor (compus cel mai adesea din doi muzicieni) este uneori întărit cu un
contrafagot, aducându-se astfel în plus o tonalitate mult mai gravă deoarece sunetul acestuia este
cu o octavă mai jos.
Deşi cel mai adesea discret, pupitrul fagotiştilor rămâne unul dintre cele mai importante
componente ale familiei instrumentelor de suflat, fiind suportul acestora, aşa cum contrabasul are
rol de suport în familia instrumentelor cu coarde.
Ambitusul fagotului este de trei octave şi o cvintă, de la Sib la fa 4. Această întindere este
importantă deoarece îl plasează atât în registrul basului cât şi în acela de tenor, de aici plecând şi
utilizarea a câte două fagoturi, primul orchestrând în regimul mediu/înalt iar cel de-al doilea în
regimul grav. Fagotul poate fi folosit din cheia Fa (bas), cheia Do pe linia 4(tenor) şi cheia Sol
(registrul înalt).
Ambitusul fagotului
Dacă termenul de fagot apare pentru prima dată abia în 1636, în „ Armonia universală” a
abatelui Mersenne (1588 – 1648), folosirea lui pare a fi mult anterioară. Mult timp folosit doar
pentru baza simfonică, instrumentul participă în această calitate până la sfârşitul primei jumătăţi
a secolului al XVIII-lea, în cea mai mare parte a execuţiilor muzicale, chiar dacă era sau nu
menţionat pe partitură. Dar i se încredinţează importante solo -uri ce exploatau calităţile sale
tehnice şi atestându-se astfel, chiar dacă era precar din punct de vedere mecanic, existenţa unor
fagotişti de elită. Se regăseşte cu precădere în opera lui Jean Baptiste Lully, Michel Richard
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 14/22
14
Delalande, François Couperin, Antonio Cesti, Georg Friedrich Händel, Jean-Philippe Rameau,
Antonio Vivaldi, Georg Philipp Telemann.
Orchestra simfonică, aflată în zorii apariţiei sale, îi va fac loc iar fagotul devine membru
permanent. Maeştri compozitori i-au constituit, începând cu secolul al XVII-lea, propriul său
repertoriu care atinge astăzi o mare bogăţie.
5.1 Fagotul în perioada barocului
Barocul muzical a fost un curent din muzica clasică europeană ce s-a manifestat
aproximativ între 1600 și 1750. Barocul a format o punte de legătură între renaștere și clasicism.
Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine
portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). În ambele limbi, sensul
inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectivdesemnează ceva migălos și realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel,
posibil superfluu.
Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria muzicii clasice iar astăzi este
frecvent studiată, interpretată și ascultată. Printre cei mai importanți compozitori din această
perioadă se numără Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Antonio Vivaldi,
Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti, Georg Philipp Telemann, Arcangelo Corelli, Tomaso
Albinoni, Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel și Henry Purcell.
În perioada barocă a fost creată tonalitatea. În această perioadă compozitorii și interpreții
au folosit ornamentare muzicală mult mai elaborată, au realizat modificări în notația muzicală și
au dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală. Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea,
diversitatea și complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această perioadă s-au dezvoltat
genuri muzicale precum opera, cantata, oratoriul, concertul și sonata. Mare parte dintre
conceptele și termenii muzicali din această perioadă sunt utilizate și astăzi.
Barocul muzical are 3 perioade: incipient, median şi târziu.
Sintetizând la maxim, putem afirma că principalele caracteristici ale acestei perioade au
fost: înlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentală, grija de a crea sunete mai perfecționate, în
domeniul instrumentației apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percuție, noi
instrumente de suflat. De asemenea, în această perioadă se naşte opera ca gen muzical.
Suita barocă este caracterizată prin contrast tematic și unitate tonală. Ea este formată din
dansuri: sarabandă, allemandă, gigă, courantă, rondeau, bouree, poloneză.
Concertul din această perioadă se numește grosso și are două grupe de instrumente: soli și
tutti.
Sonata este de două feluri: da chiesa (religioasă) şi da camera (laică).
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 15/22
15
Preludiul are plan tonal inconstant.
Fuga este monotematică iar ca structură se împarte in două sau trei secțiuni: expoziție,
divertisment și eventual repriză sau încheiere.
Prima apariţie cunoscută a fagotului în muzica de cameră urcă pe firul istoriei până la
Affetti musicali op. 1 (1617) şi la op. 8 (1626) de Biagio Marini, la Composiziono armoniche
(1619) de Francesco Sponga-Usper şi la Canzoni (1620) de Giovanni Battista Riccio. Primele
duete şi trio de fagot apar în Solymnaeus nascenti Jesu de Matthias Spiegler (1631). Prima operă
pentru fagot solo şi continuu se pare că este la Fantasia basso solo (1638) de Fray Bartolomé de
Selmay y Salaverde. Ea este urmată în 1645 de 9 sonate de Giovanni Antonio Bertoli, primele
modele din acest gen, care impuneau o reală virtuozitate. Această virtuozitate va fi întărită odată
cu adăugarea noilor chei de la începutul secolului al XVIII-lea. Din acest moment, compozitorii
consacră fagotului o paletă extrem de generoasă de opere de muzică de cameră, de concerte şi desimfonii. Cităm printre primele sonate în trio în fa pentru oboi, fagot şi basso continuo de
Haendel, cele 23 de sonate pentru 2 fagoturi de J. Bodin de Boismortier, Sonata în duo de M.
Corrette, 6 duete de François Devienne, 6 sonate pentru doi de J.-P. Guignon, Duett de Georg
Philipp Telemann, precum şi sonatele pentru fagot şi clape de A. Besozzi, M. Corrette, J. Bodin
de Boismortier, A. Vivaldi.
În domeniul concertului şi al simfoniei concertante, fagotul îşi vede consacrate un număr
foar te mare de opere printre care se regăsesc cele 37 de concerte pentru fagot, 15 concerte pentru
instrumente multiple (printre care şi fagotul) scrise de către Antonio Vivaldi, cele 5 concerte
pentru instrumente multiple de Georg Philipp Telemann, 4 concerte pentru fagot, dublul concert
pentru clarinet şi fagot, Simfonia concertantă şi concertul pentru oboi, fagot, corn şi violon de C.
Stamiz, Simfonia concertantă de J.M. Molter, concertul Le Phénix de M. Corrette, 6 concerte şi 6
simfonii de F. Devienne, Sim fonia concertantă de L. Boccherini.
5.2 Fagotul în perioada clasicismului
Într -o primă accepţiune, prin clasicism în muzica occidentală cultă se înţelege întreaga
operă muzicală compusă de la sfârşitul Evului Mediu şi până în zilele noastre. De aici şi
denumirea de muzică clasică.
Într -un sens mai restrâns, clasicismul în muzică desemnează o perioadă precisă a muzicii
occidentale culte, şi anume a doua jumătate a secolului XVIII -lea. Perioada clasicismului în
muzică debutează cu moartea lui Johann Sebastian Bach (1750) şi se termină cu moartea lui
Ludwig van Beethoven (1827). Beethoven este, totuşi, un preromantic şi se spune că el a fost
părintele romantismului, creaţia sa artistică făcând trecerea de la clasicism la romantism.
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 16/22
16
Reperele generale ale clasicismului au fost raţionalismul filozofic şi idealul estetic. Apar
concertele publice, gustul sobrietăţii, al simplităţii şi al coerenţei. Reînvie admiraţia pentru arta
antichităţii (greacă şi romană), se caută echilibrul, idealul armonic, ordinea, natura lul, simetria.
Deşi clasicismul, la modul general a izvorât din lumea artistică franceză, în muzică,
acesta şi-a avut punctul de plecare Viena. În stilul clasic, muzica vieneză domină perioada anilor1725 – 1825.
Principalele genuri instrumentale ale perioadei au fost: simfonia, cvartetul de coarde,
sonata (în principal pentru pian), concertul, opera.
Fagotul nu a fost un instrument ignorat în această perioadă: Ludwig van Beethoven
(1770-1827) şi-a adus contribuţia la promovarea fagotului prin operele sale ( septet op.20, sextet
op. 71, octet op. 103, 3 duete pentru clarinet şi fagot op. 147 şi cvintet cu pian), cele ale lui J.
Haydn (1732-1809) şi, mai presus de toate, cele două concerte de Wolfgang Amadeus Mozart(1756-1791), simfonia sa concertantă pentru oboi, clarinet, corn şi fagot, cvintet pentru oboi,
clarinet, corn, fagot şi pian, sonata sa pentru fagot şi violoncel.
5.3 Fagotul în perioada romantismului
Perioada romantismului şi operele marcante pe care începutul secolului al XIX -lea le
consacră fagotului sunt concertul în Fa major şi Andante e rondo all’ungarese de C.M. von
Weber, concertul op. 53 de N. Rimski-Korsakov, cvintet pentru fagot şi coarde şi cele 3 cv intete
pentru suflători ale lui Anton Reicha (1770-1836), cele 6 cvartete ale lui G. Rossini pentru flaut,
clarinet, corn şi fagot.
5.4 Fagotul în epoca modernă
Perfecţionările aduse instrumentului la sfârşitul secolului al XIX-lea antrenează o
extensie a posibilităţilor sale tehnice şi expresive care sunt exploatate din plin de compozitorii
secolului XX, după cum o dovedesc concertele şi operele pentru fagot şi orchestră ale lui M.
Bitsch, E. Bozza, A. Jolivet, M. Landowski, H. Tomasi, A. Tisné, A. Marescotti, H. Villa-Lobos,
concertele pentru instrumente multiple şi simfoniile concertante ale lui C. Beck, B. Blacher, P.
Hindemith, H. Martelli, B. Martinu, R. Strauss.
Tot numeroase sunt şi operele de muzică de cameră cu fagot, precum sonatele sau alte
piese pentru fagot şi pian cum sunt cele ale compozitorilor C. Saint -Saëns, G. Pierné, P.
Hindemith, F. Dutilleux, sau pentru fagot singur cu este sonata de G. Migot (1953).
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 17/22
17
6. PRINCIPALII FAGOTIŞTI AI SECOLULUI XX
6.1 Interpreţi străini
ŢARA NUMELE INTERPRETULUI
AustraliaGeorge Dreyfus
Lyndon Watts
Austria Milan Turkovic
Canada
Bill Douglas
Pierre Mercure
George Zukerman
CehiaAntoine Bullant
Julius Fučík Ludwig Milde
Danemarca Asger SvendsenElveţia Willy Hess
Franţa
Maurice Allard
François Devienne
Jacques-Martin Hotteterre
Laurent Lefevre
Marc MinkowskiEtienne Ozi
Germania
Carl Almenräder Marc Engelhardt
Albrecht HolderKlaus Thunemann
Julius Weissenborn
Italia Paolo Carlini
Enzo Muccetti
NorvegiaPer Hannevold
Robert Rønnes
Marea Britanie
Meyrick AlexanderRoger Birnstingl
Gwydion Brooke
Archie Camden
Michael ChapmanLindsay Cooper
Charles Cracknell
Edward Elgar
Vernon Elliott
Martin Gatt
Karen GeogheganJohn Hebden
Gordon Laing
David Munrow
John Orford
Laurence PerkinsJulie Price
Philip Turbett
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 18/22
18
Jeremy Ward
William Waterhouse
Rusia Vasily Kalinnikov
Statele Unite al Americii
Karen Borca
Garvin Bushell
Lewis Hugh Cooper
Douglas EwartHugo Fox
Bernard Garfield
Vinny GoliaArthur Grossman
Paul Hanson
Illinois Jacquet
John Jorgenson
Simon Kovar
Judith LeClair
Tariq Masri
Stephen MaxymMakanda Ken McIntyre
John Miller, JrLennie Niehaus
Doug Ostgard
Johnny Reinhard
Peter Schickele
Sol Schoenbach
Leonard Sharrow
Wilbur Simpson
Frank Tiberi
Kim Walker
Sherman WaltArthur Weisberg
Dan Welcher
Venezuela Victor Guillermo Ramos Rangel
6.2 Interpreţi români
Alex. Nichişov Ion Matihac
Alfred Bosch Ion MunteanBernad Csaba Ion Nicolcioiu
Colea Ivancov Mariana Mateş
Constantin Bolea Marius Ţeican
Constantin Predeţeanu, Mihai Cefu
Cornel Săndulescu Mihai Marinescu
Dan Simionescu Mihai Tănăsilă
Dumitru Alecsandrescu Mihai Vârgă
Emil Bâclea Miltiade Nenoiu
Eugen Şilo Octavian Anghel
Florin Simion Şerban Iuliu Novac
Gh. Cuciureanu Ţopa Valentina
Godri Orban Victor Karpati
Hariton Popescu, Viorica Feher
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 19/22
19
7. EVOLUŢIA IMPORTANŢEI FAGOTULUI ÎN ORCHESTRE
ÎN SEC. XXVIII-lea şi SEC. XX-lea (tabele comparative)
În 1960, specialistul în istoria muzicii Paul Pittion a schiţat tabloul permiţând să se
distingă „marile etape ale evoluţiei orchestrei” începând cu secolul al XVIII-lea, unde fagotul are
un rol de seamă, fiind prezent în principalele opere de seamă ale timpului:
Compositor Handel Haydn Mozart Beethoven Berlioz Liszt Rimski-
Korsakov Dukas
Operă
Water
Music
(1736)
Symphonie
no 35
(1767)
Symphonie
no 41
« Jupiter »(1788)
9 e
symphonie
(1824)
Symphonie
fantastique
(1830)
Mazeppa
(1851)
Capriccio
espagnol
(1887)
L'Apprenti
sorcier
(1897)
Piculină 1 1 1 1 1
Flaut 2 1 1 2 1 2 2 2
Oboi 2 2 2 2 1 2 1 2
Corn englez 1 1 1
Clarinet
piccolo1
Clarinet 2 2 1 1 2 2
Clarinet bas 1 1
Fagot 1 2 2 2 4 3 2 2
Contrafagot 1 1
Corn 4 2 2 4 4 4 4 4
Trompetă 2 2 2 2 3 2 2
Cornet 2 2
Trombon 3 3 3 3 3
Tuba 2 1 1
Harpă 2 1 1
Timpane 3 2 24, de doi la
4 executanţi 3 2 3
Instrumente
cu coarde24 24 24 44 48 48 48 48
Percuţie Triunghi
Tambur
Militar şi 2clopote
Triunghi
Triunghi,
Tambur,
Tamburina,
Castaniete
Triunghi
În secolul XX, sub influenţa „Tratatului asupra instrumentelor şi orchestra ț iei” al luiHector Berlioz (1843) şi a compoziţiilor orchestrale ale marelui muzician Beethoven, apare o
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 20/22
20
expansiune şi diversificare a instrumentelor în cadrul orchestrei care o vor ridica pe aceasta la un
nivel nemaiîntâlnit până atunci. Fagotul, departe de a-şi pierde influenţa în pleiada deinstrumente nou apărute, nu numai că îşi menţine prezenţa dar chiar creşte în importanţă prinmărirea numărului de posturi la pupitrul acestuia.
Acelaşi istoric Paul Pittion, a sintetizat şi influenţa pe termen lung a inovaţiilor aduse de
către Hector Berlioz şi Beethoven, care s-a reflectat asupra marilor compoziţii orchestrale alesecolului XX.
CompositorRichard
Strauss Mahler Ravel Debussy Stravinsky Varèse Messiaen
Operă
Sinfonia
Domestica
(1902)
6 e
symphonie
(1906)
Daphn is et
Chloé (1912)
Jeux
(1913)
Le Sacre du
printemps
(1913)
Amériques (1928)
Turangalîla- Symphonie
(1948)
Piculină 1 1 2 1 2 1
Flaut 3 4 3 2 3 2 2
Oboi 2 2 4 2 4 3 2
Corn englez 1 1 1 1 1 1 1
Clarinet piccolo 1 1 1 1 1
Clarinet 3 3 2 3 2 3 2
Clarinet bas 1 1 1 1 1 1 1
Fagot 4 4 3 3 4 3 3
Contrafagot 1 1 1 1 2
Corn 8 8 4 4 8 8 4
Trompetă 4 6 4 4 5 6 4
Cornet 1
Trombon 3 4 3 3 3 5 3
Tuba 1 1 1 1 2 2 1
Harpă 2 2 2 2 2 1
Timpane 44 la 2
executanţi 3 3
5 la 2
executanţi 4 la 2
executanţi
Instrumente cu
coarde68 72 60 60 68 72 60
Percuţie
6 instrumente
diferite
15
instrumente
diferite
10
instrumente
diferite
6
instrumente
diferite
6
instrumente
diferite
26
instrumente
diferite
15 instrumente
diferite dont
maracas,
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 21/22
21
8. CONSIDERAŢII FINALE ASUPRA ROLULUIFAGOTULUI ŞI A VIITORULUI ACESTUIA ÎN COMPOZIŢIILE ORCHESTRALE
În 1941, compozitorul francez Charles Koechlin, a scris, la Paris, „Tratatul deorchestraţie”, împărţit în 4 volume, publicat postum întzre anii 1954 – 1959. Preluând cea mai
mare parte a elementelor consacrate orchestraţiei de către Hector Berlioz în 1843(Tratatul deinstrumentație şi orchestrație), precum şi lucrările de acelaşi gen ale compozitorilor François -
Auguste Gevaert (1885), Nikolaï Andreïevitch Rimski-Korsakov (1912) şi Charles-Marie Widor
(1925), pe care le dezvoltă ducându-le la un nivel academic care nu a fost depăşit nici până în prezent.
Întrucât lucrarea de faţă este departe de a fi exhaustivă, profunzimea ei fiind redusă doarla atinger ea suprafeţei subiectului fără a devoala profunzimile acestuia, autoarea îşi va primite săîncheie cu cuvintele marelui compozitor francez Charles Koechlin:
„Am spus cât de extraordinară este diversitatea caracterelor de care este capabilacest magnific instrument, care ar trebui mai bine cunoscut şi care nu poate fi deloc
destinat doar rolurilor singulare de Basse (împreună cu violoncelul şi contrabasul) sau deŢinute armonice (împreună cu clarinetul). Nu doresc să revin asupra numeroaselor aspectepe care poate fagotul să le acopere în solo. Dacă mult timp a fost destinat unui umor ironicsau unui grotesc diabolic (ceea ce-l făcea să fie judecat ca fiind „lipsit de nobleţe”),Beethoven a mărturisit dintr-un punct de vedere mult mai larg (în Andante al Pastoralei;
contrapunct de Fagot la începutul Finalului Simfoniei a IX -a ). Deja Mozart simţise şarmul în „Fagot în cheia do” (conform unor intrări, în special în Simfonia în sol minor ). Înrealitate, nici un instrument nu-l înlocuieşte pentru poezia înaripată, romantică, atât deemoţionantă (în acelaşi timp abținută, aproape timidă, şi de o intensitate extremă) a
notelor sale înalte, de la do la la şi chiar mai sus. Artişti fără pereche, aşa cum sunt GustaveDherin, Fernand Oubradous (şi mai-nainte Hamburg, care a fost solist la Corncerts-
Colonne) au dat întregului său timbru excepţionala valoare pe care toţi cunoscătorii deastăzi i-o acordă. Când ne gândim la Cântecul de leagăn din Pasărea de foc (Igor
Stravinski, n.n.) sau la Tablourile unei expoziţii a lui Moussorgsky (orchestrată de Ravel)suntem plini de o tandreţe admirativă pentru Fagot.”
7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL
http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 22/22
9. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Pittion, Paul - La musique et son histoire : tome I — des origines à Beethoven, Paris,
Éditions Ouvrières, 1960;
Pittion, Paul - La musique et son histoire : tome I I — de Beethoven à nos jours, Paris,
Éditions Ouvrières, 1960; http://fr.wikipedia.org/wiki/Musique_romantique - (24.01.2015) ;
http://fr.wikipedia.org/wiki/Basson- (24.01.2015) ;
http://www.bassons.com/pages/histoire/index.php5?idcategory=2 - (12.02.2015) ;
http://www.foudebasson.com/fr/info-ressources/pedagogie/histoire-du-basson -
(14.02.2015) ;
http://fr.wikipedia.org/wiki/Charles_Koechlin - (14.02.2015) ;
Koechlin, Charles - Traité de l'orchestration, Paris, Éditions Max Eschig;
Constantinescu, Grigore, Boga, Irina - O călătorie in istoria muzicii -, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2008; Creţu, Viorel - Elemente de teoria instrumentelor şi orchestraţiei ,Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2007;