Revolutia Franceza

Revolutia Franceza a fost unul dintre cele mai importante evenimente al istoriei Europei moderne. In secolul al XVIII-lea în Franta se afla la putere un regim monarhic absolutist (Vechiul Regim). In cadrul acestuia decizia politica era concentrata, teoretic, în mana regelui. Acesta guverna după bunul său plac, declara război şi încheia pace, numea in toate funcţiile civile şi militare, dar in fapt autoritarea sa era mult slabita de modul haotic în care funcţionau instituţiile statului. Centralizarea, promovată de la Paris, coexista cu o mulţime de privilegii şi autonomii locale. Un exemplu în acest sens era justiţia, care era aplicată de funcţionarii regali, de marii seniori, care aveau dreptul de a face dreptate pe moşiile lor, dar şi de tribunalele ecleziastice. Începând din 1774 la putere se afla regele Ludovic al XVI-lea, care era o personalitate ştearsă, incapabil să se impună şi care se lăsa dominat de personajele de la curte.      Din punct de vedere social, Franţa era împărţită în 3 stări:

Starea1(Clerul )Starea2(Nobilimea)                                                                                                  Starea 3 (Burghezia, orăşenii şi ţăranii)

Starea 1 şi 2 au acaparat toate funcţiile în stat, având numeroase privilegii, fapt care a generat o nemulţumire a stării 3, care alcătuia majoritatea covârşitoare a francezilor. La aceste fapte s-a adăugat o puternică criză economică şi financiară, fapt care l-a determinat pe regele Ludovic al XVI-lea să convoace în anul 1789, Adunarea Stărilor Generale, care nu mai fusese convocată din anul 1614. Restabilirea Adunării Stărilor Generale a generat o efervescenţă politică şi socială fără precedent, regele solicitând alcătuirea unor caiete de doleanţe, în care reprezentanţii celor 3 stări să-şi formuleze revendicările. Acestea includeau: desfiinţarea absolutismului, reforma fiscalităţii şi a justiţiei, constituirea unei adunări reprezentantive, care să decidă asupra legilor şi a impozitelor. Pe de altă parte, Ludovic al XVI-lea considera că scopul Adunarii este de a identifica noi surse de venit şi de a stabili noi impozite. În faţa acestei atitudini reprezentanţii stării 3 s-au separat formând o Adunare Naţională (17 iunie 1789), declarând că ei reprezintă majoritatea populaţiei franceze. Pe 20 iunie 1789 deputaţii stării 3 au depus un jurământ solemn, prin care se angajau să nu se despartă, indiferent de presiunile la care vor fi supuşi. Aceste gesturi politice se bazau pe ideea suveranităţii naţionale şi pe dreptul poporului de a participa la elaborarea legilor, principii des vehiculate de gânditorii iluminişti. La 9 iulie 1789 Adunarea Naţională se transformă într-o Adunare Constituantă, care avea ca scop elaborarea unei constituţii, care să reglementeze relaţiile dintre rege şi popor. În faţa acestei situaţii, regele concentrează trupele la palataulVersaillesşi îl demite pe ministrul de finanţe, Necker. Aceste măsuri au stârnit un val de agitaţie la Paris, iar la 14 iulie 1789 populaţia capitalei s-a răsculat, iar în căutarea armelor a luat cu asalt fortăreaţa Bastilia, un simbol al autorităţii regale, pe care au distrus-o. Această zi a devenit

ulterior ziua naţională a Franţei. Începând cu acest moment regele nu a mai reuşit să controleze situaţia şi a fost nevoit să recunoască noile instituţii create de revoluţionari: noua municipalitate a Parisului şi Garda Naţională, alcătuită din rândurile burgheziei şi condusă de generalul La Fayette. Modeul acestor 2 instituţii din Paris s-a extins la scara întregii Franţe. Ţăranii au atacat reşedinţele nobiliare, pe care le-au incendiat şi distrus. La 4 august 1789, Adunarea Constituantă a pronunţat desfiinţarea privilegiilor feudale. La 26 august1789 afost adoptată Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, care statua o serie de principii generale: oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, suveranitatea emană de la naţiune, oamenii trebuie să se bucure de libertate individuală, de conştiinţă şi de expresie, dreptul de proprietate este sacru şi inviolabil. Anturajul regal, în frunte cu regina Maria Antoaneta, l-au îndemnat de Ludovic al XVI-lea să reziste în faţa revoluţionarilor, iar cei mai mulţi dintre marii aristocraţi se refugiază la curţile monarhice europene, încercând să-i convingă pe suveranii respectivi să intervină pentru a restabili ordinea în Franţa. Ca reacţie la intrigile anturajului regal, în octombrie 1789 populaţia pariziană invadează palatulVersaillesşi-l aduc pe rege laParis. În timpul Revoluţiei s-au conturat primele grupări politice franceze, după locul ocupat în Adunare. În dreapta erau aristocraţii şi monarhiştii, în centru erau patrioţii sau constituţionalii, care doreau limitarea puterilor regale (la început cea mai influentă grupare din care făceau parte generalul La Fayette, episcopul Talleyrand sau Mirabeau), iar în stânga erau democraţii conduşi de avocatul Robespierre, care doreau introducerea votului universal. În afara Adunării au apărut o serie de cluburi: clubul Feuillanţilor, adepţii monarhiei constituţionale, clubul girondinilor şi clubul iacobinilor, de orientare republicană (Maximilian de Robespierre, Jean Paul Marat şi George Danton). Acesta din urmă a câştigat o mare popularitate laParis, iar apoi în toată Franţa. În anul 1791 afost adoptată prima constituţie franceză, elaborată pe baza principiului separării puterilor în stat. Aceasta transforma Franţa într-o monarhie constituţională; regele avea puterea executivă, dar autoritatea sa era limitată de dreptul miniştriilor de a contrasemna hotărârile sale, puterea legislativă era deţinută de o Adunare unicamerală, aleasă prin vot cenzitar (numai cei plăteau un anumit impozit puteau vota). Din punct de vedere administrativ, Franţa a fost împărţită în 83 de departamente. S-a decretat secularizarea bunurilor bisericeşti, iar prin Constituţia Civilă a Clerului, preoţii erau supuşi statului. În octombrie 1791 s-a întrunit noua Adunare Legislativă, aleasă pe baza noii constituţii, în care existau 2 mari grupări: curentul de dreapta, al feuillanţilor (adepţii monarhiei constituţionale) şi curentul de stânga alcătuit din girondini şi iacobini (adepţii republicii).  Regimul Convenţiei Naţionale. În anul 1792 la iniţiativa girondinilor, Franţa a declarat război Austriei, dorindu-se exportarea ideilor revoluţionare. Armata franceză era prost echipată şi incapabilă să facă faţă armatei austriece, care era ajutată şi de Prusia. În plus cele 2 armate invadează teritoriul francez. În acest context Ludovic al XVI-lea este acuzat că a pactizat cu duşmanul, iar iacobinii în frunte cu Robespierre şi George Danton declanşează o insurecţie armată laParis şi atacă reşedinţa regală.

La 10 august 1792 Adunarea proclamă detronarea regelui. Ulterior, Adunarea se autodizolvă, declară Constituţia din 1791 inaplicabilă şi se convoacă un nou organism, Convenţia Naţională, ales prin vot universal. La 20 septembrie 1792 armata franceză reuşeşte să respingă trupele austriece în bătălia de la Valmy. La 21 septembrie se proclamă republica.Regimul Convenţiei Naţionale a avut 3 faze:1) Convenţia girondină-girondinii erau burghezi liberali, care se opuneau extremismelor şi violenţelor, adepţii descentralizării administrative. În ianuarie 1793 regele şiregina sunt executaţi prin ghilotinare2) Convenţia iacobină-iacobinii preiau puterea în iunie 1793. Ei erau radicali, centralişti şi credeau că necesitatea salvării republicii în faţa duşmanilor interni şi externi, permite folosirea oricăror mijloace. Iacobinii au instituit Teroarea, cu scopul de salva situaţia Franţei, urmărindu-se înnăbuşirea revoltelor interne, eliminarea adversarilor regimului şi înfrângerea duşmanilor externi. Instrumentul preferat de guvernare era ghilotina, căreia i-au căzut pradă duşmanii regimului. Au fost luate măsuri de protecţie a populaţiei sărace şi au fost operate confiscări de bunuri ale celor consideraţi suspecţi. În1793 a fost elaborată o nouă Constituţie, care prevedea votul universal, dar care nu a fost niciodată aplicată datorită războiului. Calendarul gregorian a fost înlocuit de un calendar republican, anul 1792 devenind anul I. Religia catolică a fost înlocuită cu cultul Fiinţei Supreme şi al Raţiunii, fapt care a dus la erodarea regimului. Iacobinii au creat noi instituţii: Comitetul Salvării Publice (guvern cu puteri dictatoriale), Comitetul Siguranţei Generale (se ocupa cu urmărirea suspecţilor) şi Tribunalul Revoluţionar (îi judeca şi condamna pe adversarii regimului). Împotriva acestui regim s-au pronunţat burghezia din marile oraşe din sudul Franţei, precum şi ţărănimea conservatoare din provinciile vestice, cum a fost Vandeea, care s-a răsculat    Robespierre a început să-i execute pe toţi care care aveau o opinie contrară faţă de a sa, inclusiv pe Danton. În iulie 1794, în urma unui complot Robespierre a fost înlăturat de la putere şi ghilotinat, împreună cu principalii săi colaboratori, iar legislaţia din perioada Terorii a fost abrogată.3) Convenţia thermidoriană (după numele lunii iulie din calendarul republican)-deputaţii burghezi de orientare liberală au preluat puterea asigurându-şi majoritatea în Convenţia Naţională. În1795 a fost adoptată o nouă Constituţie, care a instituit un nou regim numit Directorat. S-a instituit un legislativ bicameral, care desemna executivul format din 5 directori.