rev nov 2017 - scoala10focsani.ro · mai mult, posesia unui telefon mobil determin ă pe copil să...

Muguri și flori – revistă de creație și cultură a Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” Focșani

Anul X, nr. 20 – noiembrie 2017

1

Editorial

Cu sau fără telefon mobil la școală? Telefonul mobil reprezintă unul dintre cele mai populare mijloace de comunicare pentru omul modern. Alături de comunicarea prin conexiune la internet, acesta este definitoriu pentru rapiditatea, accesibilitatea și simplitatea relaționării in cadrul societății contemporane. Datorită tehnologiei care a avansat foarte mult în ultimul timp, telefonul mobil s-a transformat dintr-un simplu instrument de comunicare, într-o necesitate de zi cu zi, oferind o multitudine de posibilități de utilizare. Mai mult, telefoanele mobile sunt percepute ca fiind un simbol al statutului social, în cazul multor copii și adolescenți. Odată cu boom-ul tehnologic din ultimii ani, prezența telefoanelor în școli a devenit o obișnuință. Nu mai este șocant pentru niciun profesor să audă în timpul orei soneria vreunui apel telefonic, nici să vadă câte un elev stând cu privirea în jos, butonându-și pe ascuns telefonul... În majoritatea școlilor este interzisă utilizarea acestuia în timpul orelor de curs în scopuri personale, dar folosirea lui ca o completare a procesului de învățământ este încurajată. Se poate spune că, în câțiva ani, telefoanele vor deveni indispensabile în activitatea educațională, o utilizare adecvată a acestora fiind benefică și profesorilor și elevilor. Un studiu recent arată că unul din trei elevi folosește telefonul pentru a-și face temele acasă și învață mai bine datorită acestuia. Studiul mai arată că elevii ar putea fi mai concentrați și asupra activității din clasă dacă li s-ar permite folosirea telefoanelor în timpul orelor de curs. Astfel, acestea nu ar mai fi considerate „fructul oprit”, ci doar mijloace de învățământ moderne. Avantajele și dezavantajele folosirii de către elevi la școală a telefonului mobil sunt într-un oarecare echilibru, mai degrabă instabil, în funcție de unghiul din care privim. Marele avantaj al acestui dispozitiv este obținerea rapidă a informației necesare și sub forma cea mai potrivită (limbă, text/grafic/imagine, muzică, film). Dacă înainte, doar cartea îl ajuta pe elev să acumuleze cunoștinte noi, acum o întreagă bibliotecă se află în buzunarul său, în telefonul mobil, la un „touch” distanță. Stocarea corectă, rapidă și în siguranță a informațiilor nou obținute, (fotografii, înregistrări video, audio) este un alt argument în favoarea telefonului mobil. De asemenea, acesta este foarte util în situații de urgență sau periculoase, când este necesar ca elevul să-și contacteze părinții sau profesorii. Mai mult, posesia unui telefon mobil determină pe copil să fie mai responsabil. El va înțelege că acesta nu este o jucărie și se va purta ca atare cu el. Apoi, va avea grija să nu-l piardă și va fi nevoit să învețe să-l folosească cum trebuie, nu doar pentru jocuri și rețelele de socializare. Dintre dezavantajele folosirii telefonului mobil de către elevi ar putea fi enumerate următoarele: prețul destul de ridicat (performața costă!), apariția unor probleme de sănătate (cea mai gravă este dependența de acesta, atunci când se poate ridica întrebarea: „Noi avem telefonul mobil sau ne are el pe noi?”). În plus, copiii, mai ales cei mici, pot fi distrași cu ușurință; dacă nu sunt supravegheați și îndrumați așa cum trebuie, își pot pierde concentrarea asupra lecției, jucându-se cu telefonul. Trebuie să recunoaștem că tehnologia, în sine, nu este bună sau rea, ea devine bună sau rea în funcție de cum știm s-o folosim. Altfel spus, nu are sens să fie interzise telefoanele mobile în școală, ele oricum vin (cu sau fără voie...) și există pe piață. Ceea ce ar trebui să facem este să elaborăm noi regulamente, moderne, care să stabilească în ce condiții, când și cum se pot utiliza, pentru ca și în viața școlarilor aceste „device-uri” să-și demonstreze pe deplin utilitatea și să fie evitate pe cât posibil eventualele efecte negative.

Bibliotecar Gabriela Harea



2

Caietul care plânge

Este sâmbătă, 14 octombrie 2017. Astăzi, Cătălin îşi serbează ziua de naştere. El îşi aşteaptă musafirii cu nerăbdare. Intrând în camera lui, a văzut toate lucrurile împrăştiate. - Trebuie să fac repede ordine până nu-mi sosesc prietenii! gândi Cătălin. Zis şi făcut. N-a mai stat pe gânduri şi s-a apucat de treabă. Deodată, auzi o voce stranie:

- Au, mă doare! De ce te porţi aşa cu mine? - Cine a vorbit? - Eu, caietul tău de limba şi literatura română. - Stai la locul tău, caiet obraznic! - Nu sunt obraznic! Vreau doar să fiu şi eu curat şi îngrijit! Tu nu

ştii, copile? Eu sunt fericit doar atunci când sunt iubit şi îngrijit, când n-am file îndoite, pătate, rupte sau mâzgălite. Și îţi mai spun un secret: sunt foarte încântat atunci când scrii frumos şi ordonat. Şi nu uita ce îţi spun acum: „CAIETUL E OGLINDA TA”, să ţii la al tău nume!

- Imi pare rău, voi fi mult mai grijuliu de acum înainte! De atunci, Cătălin a respectat toate promisiunile şi şi-a menţinut ordinea în camera sa.

Alex Ştefan Zlata – cl. a III-a D Îndrumător prof. Gina Pricope

Muguri – debuturi...



3

Școala noastră

Școală dragă, am venit! De trei ani învăț mai bine! Împărțit, cât, deînmulțit, Repetăm cum se cuvine.

Matematică, lectură, La noi e mare tevatură: Recitare, intonație, Cultură și aplicație!

Clasa a III-a B e-o floare Amintită-n cancelarie Ca o clasă studioasă, Veselă și-armonioasă.

Ne-adunăm cu mic, cu mare, Și venim la sărbătoare Pentru școala noastră mare, Pentru doamna-nvățătoare!

Andreea Stoian – cl. a III-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă

Prima zi de școală

Astăzi este pentru mine Zi de mare bucurie. Mama-n zori de zi mă scoală: -Azi e prima zi de școală!

Mulți copii, ne salutăm Și am vrea să ne jucăm. Dar Doamna, iată, ne vorbește Și clasa-ndată pornește.

Sala noastră e curată, E foarte frumos ornată, Iar pe tablă scrie mare: „Un an școlar bun Vă urează doamna învățătoare!”

Ileana Nițu – cl. a III-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă



4

Concursul Era o după-amiază însorită de mai. Îmi aşteptam prietenii cu nerăbdare, privind pe fereastră. Când i-am zărit am coborât în grabă scările. Cu toții am plecat cu bicicletele în parc. Ajunşi acolo, am căutat pista pentru biciclişti unde se va desfăşura concursul de ciclism.Ne-am încălzit puțin căci ora concursului se apropia. Emoțiile creşteau. Ne-am aliniat la linia de start. Fluierul s-a auzit cu forță. Am pornit. Toți eram mai ambițioşi ca niciodată! Am atins extenuați linia de sosire. După întrecere am aşteptat cu nerăbdare premierea. Toți am avut o surpriză foarte plăcută căci ne-am clasat pe podium. Am avut o experiență de vis!

Beatrice Iordache – cl a IV-a C Îndrumător prof. Nadia Lefter

Toamna Toamna este anotimpul în care bruma argintie cade pe iarba acoperită de covorul de frunze. Razele palide ale soarelui abia mai încălzesc pământul. Cu greu au biruit ceața cea deasă ca un văl umed și rece care ne învăluie în fiecare dimineață. Oamenii adună din vii ciorchinii cu boabe mari și înrourate, iar păsările călătoare se rotesc în înalturi, luându-și rămas-bun Toate animalele se pregătesc de anotimpul rece ce va să vină, punându-și cojoc gros și adunându-și provizii. Plouă mărunt și des și vântul bate cu putere, scuturând copacii și lăsându-i goi, numai buni să fie înveșmântați în hlamida cea albă a iernii. Cu toate acestea, eu iubesc toamna pentru că este anotimpul în care eu și toată familia mea am venit pe lume. Miruna Balosin – cl. a IV-a D

Îndrumător prof. Petria Dolia

Lisa, mica mea cățelușă

Am de-un an o cățelușă Frumoasă, dar nu-i de rasă. Este tare drăgălașă, Deși să dorm nu mă lasă... Lisa, căci așa o cheamă, Zburdă peste tot, Vrea să se bage în seamă Ca s-o pup pe bot!

Andra Bălan - cl. a II-a C Îndrumător prof. Anca Ilie

Toamna Toamna a revenit. Frunzele îngălbenite cad, legănându-se în aer ca o aripă de fluture. Stoluri negre de păsări se îndreaptă spre țări mai călduroase. Razele palide ale soarelui nu mai au căldura de astă vară. Ciorchinii cu boabe mari și grele împodobesc viile, iar gutui amărui, cu puf ca de pui, încântî simțurile noastre. Ploaia rece și subțire de toamnă cade pe pământ. Cerul înnorat și furios se eliberează și lasă șiroaiele să cadă, curîțând, parcă, natura, de tot praful verii cele fierbinți. Arborii își dezbracă frunzișul și așteaptă goi, dârdâind în frig, hainele noi ale primăverii viitoare. Un covor de frunze îngălbenite se așterne pe pământ, iar noi ne grăbim zgribuliți spre școală.

Petra Vîrnă – cl. a IV-a D Îndrumător prof. Petria Dolia

Toamna bogată

Toamna cu roade bogate Iar s-a instalat în sate Cu mere, pere și gutui Ce sunt pe placul oricui!

Ea aduce vânt și poi Peste munți și peste văi. Frunze multe, colorate Peste sate-mprăștiate.

Miruna Bahnă – cl. a II-a C Îndrumător prof. Anca Ilie

Pisicuța Pisicuța mea pufoasă Iar nu a venit acasă. Toată ziua stă plecată, La vecina, în livadă. Poate prinde șoricei, Ca să-i dea la puii ei. Că sunt mici și drăgălași, Dar tare înfometați! Beatrice Șerban – cl. a II-a C Îndrumător prof. Anca Ilie



5

Școala

3, 5, 9 îmi zâmbesc, Căci pe mine mă iubesc! Eu trudesc să le învăț, Le-nmulțesc, adun, răsfăț! Româna e foarte „tare” Și cartea e mare, mare... Ea pe mine mă învață Cum să mă descurc în viață. Sportul e interesant, Chiar e foarte relaxant: Te joci mereu, faci mișcare, La fel și-n pauza mare. Școala este minunată Și Doamna mereu voioasă, Mă întâmpină cu drag În al clasei noastre prag. Anisia Borcăiaș - cl. a III-a B Îndrumător prof. Daniela Gavrilă

Școala mea În orașul de pe Milcov, chiar în centru, se află școala mea. Plină de emoție, acum patru ani am pășit pentru prima dată pragul acesteia, întâmpinați de doamna învățătoare. Aceasta, cu zâmbetul pe buze, ne-a călăuzit spre Clasa piticilor voinici, în care am început să descifrăm tainele învățăturii. Cu cât am crescut, cu atât am început să descoperim și alte locuri care păreau la început pline de mister: biblioteca, laboratoarele, cabinetele medicale și chiar cancelaria! Școala mea nu este nici mare, nici foarte modernă, așa cum am văzut pe la televizor, dar eu o iubesc. Oamenii pe care i-am întâlnit aici au făcut ca aceste lucruri să nu conteze așa de mult căci dăruirea, buna pregătire, devotamentul și dragostea lor ne-au îndrumat pe calea învățăturii și a cunoașterii.

Denisa Lăbunț - cl. a III-a B

Îndrumător prof. Daniela Gavrilă

Toamna

Am simțit întâi o boare Pe câmpii și pe răzoare, Peste dealuri, peste munți, Alungând fluturii mulți.

Apoi, una câte una, Trece-o zi și apoi alta. Ziua scade, noaptea crește Se așterne acum și bruma.

Ea ne dă ușor de veste. Că de-acum toată natura Încet-încet se vestejește. Vântul tot va mătura!

Gabriel Soare – cl. a II-a C Îndrumător prof. Anca Ilie

A venit toamna la noi

A venit toamna la noi Cu legume coapte, moi, Noi cu drag le adunăm Și-n cămară le păstrăm.

Mama a pregătit, dibace, Gem, zacuscă și compot. Că la iarnă mie-mi place Să mănînc cu sora tot!

Gabriel Taman - cl. a II-a C Îndrumător prof. Anca Ilie

Școala mea Școala mea poartă numele sciitorului Duiliu Zamfirescu și pare micuță sub coroana falnicului stejar care o ocrotește. Este așezată în centrul orașului, la câțiva pași de bulevardul principal. Clădirea școlii este modernizată iar elevii învață cu plăcere aici. Ei iau numeroase premii la concursuri deoarece profesorii îi determină să învețe temeinic. Școala mea este și va fi o școală de renume din județ. Când un bunic și-a întrebat nepoțelul din clasa I unde învață, acesta i-a răspuns mândru: - La Școala „Duiliu Zamfirescu”!

Maria-Georgiana Tudose – cl. a IV-a C Îndrumător prof. Nadia Lefter



6

De ce mi-a plăcut „Jurnalul unui pu ști”

Încă de la contactul cu primul volum al „Jurnalului unui puști”, am fost fascinat de întâmplările

prin care au trecut Greg și prietenul său, Roley, personajele principale ale seriei. La o primă vedere, cartea pare mai mult o bandă desenată, dar cu mult mai multe explicaţii. Astfel, paginile presărate cu o mulțime de desene amuzante și sugestive, atrag cu ușurință cititorii în lumea imaginată de scriitorul Jeff Kinney. Cartea este scrisă la persoana I, fapt care m-a făcut să simt că fac parte din lumea lui Greg și, uneori, m-am identificat chiar cu el. Cei doi puști, de-a lungul celor 11 volume, trec printr-o serie de aventuri hazlii. Poveștile scurte m-au ținut atent pe toată durata lecturării.

Cărui băiat nu îi place să citească despre farsele pe care un puşti de vârsta lui le face colegilor?! De exemplu, în volumul 10, Greg și Roley au mers în tabăra de vară la o fermă de legume unde se zvonea că ar trăi o creatură înspăimântătoare în pădurea din apropiere… În final aflăm, însă, că tatăl lui Greg avea acolo o căsuță și, pentru a o proteja de năzdrăvanii cei puși pe șotii, inventase această poveste. Îndemn pe toți copiii, chiar și pe cei care nu sunt pasionați de lectură, să răsfoiască, măcar de curiozitate, aceste volume. Se citesc destul de repede, chiar și pentru un copil de 10 ani, căci sunt scrise destul de mare şi sunt inserate o mulţime de desene. Se vor amuza și, cine știe, poate vor descoperi totuși că o carte poate fi uneori un prieten bun. Lectură plăcută!

Cosmin Daniel Lupu – cl. a IV-a A Îndrumător prof. Anișoara Vasile



7

La bunici

În satul dintre dealuri E-o casă cu pridvor, Cu flori în grădiniță, De care-mi este dor.

Acolo sunt bunicii Ce mă așteaptă-n prag, Acolo, în vacanță, Eu merg ades, cu drag...

Și simt că-mi sunt alături Și mă-nțeleg mereu, Căci, orice treabă-aș face, Nu vor să-mi fie greu!

Sebastian Cozma – cl. a VI-a B Îndrumător prof. Marcela Ghiuță

Hora anotimpurilor

Iată, iarna cea geroasă A sosit exact acum. Fulgii mari de nea, grămadă, Se aștern nămeți, pe drum.

Primăvara cea timidă Se tot uită în oglindă Ca să vadă cum răsare Ici și colo, câte-o floare.

Vine vara doar cu bucurii Și vacanța mare la copii, Cu legume, fructe, flori Joacă, veselie și culori.

Toamna vine zgomotoasă Cu vânt mult și ploaie deasă. Numai să n-o ia răceala, Că abia a-nceput școala!

Patru flori, patru surori, (Chiar dacă una-i de gheață) Se învârtesc în dansul lor, Hora anotimpurilor.

Ștefania Țibrea – cl. a V-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Toamna

Toamna pornește din vămile văzduhului, Printre mii de frunze moarte, Printre vrejuri și crengi trosnitoare, Măturând pământul în șuierul vântului.

Din verdele-i îmbătrânit și din rugină, Din curcubeul de culori, Viețuitoarele pământului, fără odihnă, Adună hrană pentru viitor.

Andreea Grosu – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Frunza

Curg picuri incolori de apă Pe frunza adormită. Ea se trezește-n dimineață Sub bolta albastrită.

De-acum, și frunza-ngălbenită A obosit de-atâta rouă, Ea cade jos, e necăjită Căci a-nceput din nou să plouă.

Suspinul frunzei îndurerate Dispare totuși dintr-o dată, Știind că vine curând neaua Și sub ea va fi protejată.

Nu știe, biata de ea, însă, Că plapuma cea fără pată E doar frumoasă, nu și caldă, Iar dedesubt rămâne moartă.

Denis Dîrdală - cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anisoara Pițu

De ce, toamnă?

De ce toamnă, tu, bogată, Ai venit de-abia acum? Nu știai ce dor îmi este De-al tău scump și drag parfum?

Păsările-ndată pleacă Pe-alt tărâm misterios. De ce, toamnă, tu, frumoaso, Ne răpești ce e duios?

Eliza Toia – cl.a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu

... și flori – confirm ări



8

Fântâna balaurului Mergeam de ore pe pământul nisipos cândva verde și prosper. Toți eram obosiți. Soarele dogoritor îți răsucea cuțitul în setea disperată. Urme de apă erau, căci se vedeau niște izvoare secate și trecusem pe lângă o cascadă de sulf. Din pământ se ridicau niște copaci care iși schimbau parcă poziția în semn de dispreț. Singurele peisaje lăsate de război erau văile secate și cascadele cu sulf deasemena și râurile cu cianură sau lacurile cu acid, iar viețuitoarele erau combinații între animale. Rezervele noastre erau pe terminate, dar mintea cufundată în urmări tragice mi-a fost trezită la realitate de vocea prietenului meu: - Se apropie o furtună de nisip, ar trebui să găsim un adăpost! îmi atrage atenția Lyra. - De acord! răspund eu. Lyra era un cal robotic. Fusese un prototip conceput ca o armă letală pentru război. Scheletul ei era întărit cu adamantium, iar pielea si părul i se puteau schimba într-un înveliș ca o armură din diamante, de asemenea, și copitele erau întărite cu wolfram. Fusese concepută genetic cu capacitatea de a vorbi și rețeaua de magie a fost îmbunătățită de către ingineri cu capacitatea de a crea câmpuri de forță, explozii electromagnetice, unde de șoc, raze de lumină și cornul ei putea capta și fulgere, era precum o bombă nucleară vie. Lyra mergea încet spre o peșteră care se vedea la câțiva metri în fața noastră în timp ce eu îmi amintesc prima noastra întâlnire. Eu și ea ne-am întâlnit la câștigarea primei faze a războiului, ambele eram războinici care omorau pentru setea de putere a altora, setea pentru Pandoria. Planeta noastră era una prosperă și frumoasă cu dealuri verzi și păduri falnice ce reprezentau emeraldele Pandoriei, munți stâncoși și înalți, plini de minereuri și giuvaere inestimabile. Câmpiile erau brăzdate de râuri cristaline, ce aduceau viață și bogăție pământului. Pandoria era divizată în două părți: Silveria, al cărei lider era regele Nuada și Nunnveria, al cărei lider era regina Ial'nir. Regele și regina erau frați, dar tensiunile au apărut după moartea părinților lor, fiecare vrând mai mult decât partea care i se cuvenea. Ambele luptam pentru regele Nuada însă Lyra s-

a împotrivit să mai omoare oameni din cauza neînțelegerilor dintre el și sora lui, și deși erau foarte buni prieteni, ea și Nuada au avut un conflict în urma căruia unicornul a plecat, acesta trebuind să-i respecte decizia. Având și eu aceeași părere, am urmat-o în exil, regele pierzându-și astfel cel mai bun prieten și generalul armatei sale. Negăsind altă speranță, Lyra și cu mine am cercetat legendele Pandoriei. Acestea spuneau că nucleul Pandoriei va putea fi la nevoie reconectat la rețeaua lui de energie cu planeta, pentru a-i da prosperitate perpetuă; cheia acestui succes era însă un sacrificiu neștiut de nimeni. Fiind ultima șansă de a ne salva casa mult iubită, ne-am luat inimile în dinți îndreptându-ne către centrul planetei, unde anticii spuneau că celor cu scopuri pure și chei ascunse li se va arăta templul pandorian, calea către nucleul Pandoriei. - Am ajuns! mi-a spus Lyra. - Furtuna incepe să se ridice.Am ajuns la adăpost la timp, răspund eu. - Mergeam de ore, oricum trebuia să găsim un adăpost pentru innoptare. - ... - Peștera asta pare interesantă.Vrei sa mergem să o explorăm? întrebă Lyra. - Ești sigură? - De ce nu aș fi? Eu sunt unul dintre cei mai puternici unicorni de pe planeta aceasta, iar tu generalul regelui Nuada. Ce ne poate învinge? - Când rânduiești cuvintele așa sună mai bine ca în realitate. Mergem împreună, până când ajungem la o fântână. Aceasta era învăluită într-o lumină verde plăcută, iar inscripția de pe ea dezvăluia un dragon de foc. - Vezi, sugestia mea nu a fost așa de rea! spune Lyra. - Bine, recunosc, poate ai avut dreptate de data asta! încerc să îmi iau apărarea, deși, în majoritatea cazurilor, ea avea mai multă dreptate ca mine. Încerc să scot apă din fântână însă, Lyra mă împinge în spatele ei și eu văd cum ea susține un câmp de forță cu cornul ei oprind flăcările unei fiare din carne și foc.



9

- Lipsește un solz din zona inimii! îmi strigă ea. Tekea, acum! Termină-l! Ordonându-mi asta, dă drumul câmpului de forță. Scot sabia de gheață si balaurul cade jos, înfrânt. - Ți-am zis că nimic nu ne poate învinge, spune victorios Lyra. Scot apă din fântână, și după ce ne potolim setea și ne umplem rezervele, mergem înapoi la intrarea peșterii și ne pregătim să înoptăm, urmând altă zi de călătorie care ne aduce mai aproape de centrul Pandoriei.

Alexandra Rău - cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Spre sud, cu părul fluturând Pot simți adierea ușoară a valurilor ce se ciocnesc de corabie, iar aerul sărat îmi inundă nările. De departe pot să-mi văd obiectivul, ce este neschimbat: înalt, cu chelie și înfricoșător, dar odată ce i te destăinui, și el ți se va destăinui. Încă puțin și o să ne revedem. -Anca, nu mai visa cu ochii deschiși ! Bineînteles, Aura mă întrerupe din visare cum știe ea mai bine: țipându-mi în ureche. -În ritmul acesta o să mă surzești ! îi spun fără chef. -În ritmul acesta o să rămâi blocată în lumea ta! Aura este prietena mea încă de la cinci ani, amândouă ne spunem una alteia dorințele, părerile și chiar cele mai ascunse secrete. Dacă una dintre noi are nevoie de ajutor, cealaltă este acolo ajutând-o din toate puterile. I-am spus Aurei despre dorința mea de a reveni în golful ascuns de lume. Mereu am vrut ca măcar odată pletele mele aurii să-mi mai future neîncetat până la destinație. Asta nu mai este posibil odată cu pierderea tatei... -Haide nu mai fi tristă, nu-mi place să te văd așa! -Tu nu trebuia să repeți la biologie? Ai test, incerc să schimb subiectul, dar fără folos. -Corecție: am avut test, am luat zece. În plus, am venit să-ți spun de surpriză, dar dacă nu vrei, eu plec ! A spus asta în timp ce se îndrepta lent spre ușă. -Sunt aproape. Încă puțin. Mâna mea se apropie de clanță…. -Bine! Stai jos și povestește-mi de surpriză.

-Păi….Am vorbit cu ai mei și am făcut o înțelegere. -Ce fel de înțelegere? -Dacă luăm zece la biologie, tata ne va respecta dorința. -Doar nu spui că…? -O, ba da !Spre sud! spune fericită, sărind lângă mine, pe pat. -Cu părul fluturând! spun și mai fericită decât ea, luând-o în brațe. -Mă sufoci! Hai, fă-ți bagajele, plecăm în două ore. Dă să plece. -Imediat!Aura?!Ți-am spus că îmi ești ca o soră? -Da, dar nu era nevoie, știam deja, sentimentul e reciproc. Acum, fuguța, fuguța, că nu te aștept! -Termin în jumatate de oră! Am cea mai bună prietenă din lume!

Bianca-Florentina Manta – cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Marea Marea, toată lumea trebuie să fi văzut măcar o dată marea! De pe nisipul auriu poţi simţi briza şi mirosul puternic de sare. Valurile care se sparg chiar în faţa ta şi toate scoicile de diferite forme şi mărimi aduse din larg, te fac să te simţi minunat. De pe mal, marea poate părea blândă şi caldă, dar în larg totul se schimbă, apa îşi schimbă culoarea într-un albastru închis cu adâncimi neştiute de nimeni. Din ceea ce părea un loc minunat, totul se transformă într-un coşmar. Valurile sunt acum furioase, vântul rece și răscolitor şi, în cele din urmă, cerul care, din albastrul său deschis devine negru, întunecat. În adâncuri peştii multicolori îşi caută adăpost pentru a nu fi luaţi de curent. Ca o farmazoană desăvârșită, marea s-a preschimbat dintr-o câmpie albăstruie, într-un șir dealuri nervoase, mereu în mişcare. Printre valurile înspumate apar rămăşiţele unui vapor care s-a scufundat demult în adâncurile misterioase. Totul se sfărşeşte, apele se liniştesc, cerul redevine albastru, pescăruşii încep iar să zboare, iar briza se poate simţi din nou pe feţele marinarilor.

Luca Văsie - cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea



10

Basmul toamnei

Toamna vine cu pași repezi spre ale noastre plaiuri. Cu trena sa de frunze ruginii, lasă în urmă vremea rece și ploioasă. Cu suflarea ei friguroasă și puternică aduce vântul, iar privirea sa trimite păsările peste zări. Până și copacii plâng acoperind întreaga natura cu lacrimi ruginii. În jur, nu se mai pot auzi cântecele păsărelelor. Parcă toată veselia a murit și a lăsat în urmă un covor cu frunziș. Înainte, totul avea viață, însă acum, totul s-a dus... Florile multicolore de pe câmpii s-au ofilit, una câte una, frunzele de un verde crud și-au schimbat culoarea în oranj, iar acum s-au desprins de crengile copacilor, parcurile s-au golit, dar școlile s-au umplut. Cel puțin se aud râsete și multă zarvă în curtea școlii. Dar după terminarea cursurilor, copiii nu mai pot ieși să se recreeze. Ori au foarte mult de studiat, ori vremea nu este prea frumoasă! Însă toamna nu are doar dezavantaje! Cei mici au găsit și acum prilej de joacă. Se pot preface că mormanele de frunze sunt troiene de zăpadă. Pot face îngerași de frunze, pot face o ploaie din frunziș, pot face tot ce își doresc! Nu în ultimul rând, ei, după ploi, se pot juca în bălți și pot privi curcubeul... Soarele mângâie ușor pământul amorțit și un vânt potolit aduce miresme de toamnă. Asta se întâmplă doar când mama-natură este liniștită. Parfumul crizantemelor alintă copacii îmbrăcați în frunze aurii. Uneori, soarele jucăuș se ascunde după norii cenușii. El nu mai reușește să strălucească atât de tare cum o făcea în luna lui Cuptor. Acum, pădurea este asemenea unui castel din basme. Frunzele strălucesc ca niște monede de aur, iar cerul plânge cu picături grele de ploaie. Fiecare anotimp este minunat în felul său. Putem spune, însă, că toamna nu este frumoasă, este superbă! Nu lăsați frumusețile acestui anotimp să treacă pe lângă voi, fiindcă după toamnă urmează iarna! Brr.....

Riana Bobeică – cl. a V-a C Îndrumător prof. Marcela Ghiuță

Viaţa în Humuleşti

- Să trăieşti Nică, ştiurlubaticule! Ce mai faci, zgâtie de copil, ce pozne ai mai făcut? - Ia... nu prea bine pentru că tocmai mi-am făcut un zbenghi de toată frumuseţea în frunte. Cu toate acestea pot spune că sunt fericit. - Dar de ce eşti aşa de fericit? - Cum să nu fiu fericit când mă scald toată ziua în ştioalnă, mă plimb prin prund şi prin păpuşoi şi mă odihnesc pe prispa casei. Aici, în Humulești, mă simt cel mai bine. - Dar ţie nu ți-ar plăcea să te joci pe tabletă, telefon sau laptop? - Nu. Fără şagă, prefer să citesc la lumina unui opaiţ decât să îmi stric ochii cu tableta şi telefonul… - Bravo ţie, Nică!!! Aici, la ţară, în iţari şi cămeșuţă, eşti mult mai fericit decât la oraş, în blugi şi tricou. Să rămâi aşa cum eşti, un pui de ţăran neaoş, senin precum cerul de vară. Rămâi cu bine, mic humuleştean!

Răzvan-Ştefan Alexa –cl. a V-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

A sosit toamna Frunzele s-au scuturat, Norii toți s-au adunat, Păsările-au plecat, De țară s-au depărtat. Toamna tare e frumoasă! Noi avem struguri pe masă, La desert avem și mere, Toate-s puse în panere. Bunul meu din Medgidia A-nceput să strângă via. Și gutuile amărui Ce au puful ca de pui. Și afară s-a înnorat, Vremea bună s-a stricat, Dară lume- a adunat Tot ce-n vară-a semănat.

Andrei Șerban – cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



11

La sfârșit de toamnă La sfârșit de toamnă, Toate păsările pleacă Spre o țară-ndepărtată Și de lume mult uitată. Și în urma lor rămâne Toată lumea necăjită, Supărată, zgribulită, Așteptând ziua de mâine. Iar na de pe deal s-arată Nemiloasă și-ncruntată, Furioasă, supărată... Cerul cerne-acum zăpadă. Norii negri se răzbună, Îngheață-ntreaga natură, Iar pe jos deja s-așterne Primul omăt din decembrie. Elena Diaconu – cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Poezie de toamnă Au plecat spre țări cu soare Păsările călătoare, Căci la noi e frig și plouă, Vântul bate cu putere, Frunzele-au căzut și ele. În cămară adunate Stau la sfat fructele coapte. Nu este greu de ghicit Ce timp a sosit? Anotimpul frunzelor uscate, Al l ăzilor cu roade-ncărcate, Anotimpul în care noaptea crește Și-n care vremea se răcește.

Răducu Pupăză – cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Toamnă, toamnă...

Toamnă, toamnă aurie, Tu faci bolta plumburie, Aduni ploi, aduci răcoare, Și-alungi păsări călătoare!

Toamnă, toamnă aurie, Cu căciulă brumărie, Ne aduni pe toți în casă, Pentru iarna friguroasă!

Toamnă, toamnă aurie, Ai copt strugurii-n vie, Ne-aduci frunze ruginite, Din aramă făurite.

Rareș Calciu –cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Aceeași!

În fiecare an, toamna-i aceeași, Cu grădinile pline de recolte bogate, Cu podgorii ruginite, dar pline de rod, Cu miresme și mii de culori. Ziua-i scurtă, noaptea-i lungă, În grădină-i numai brumă. Toamna păsările-alungă, Uli ța-i plină de humă. Doar eu nu mă mai simt aceeași În fiecare toamnă!

Ioana Velicu – cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Iarna

Un fulg cade-ncetișor Peste-a pământului podoabă, Iar eu stau... întâmplător, Privind mormane de zăpadă.

A-nceput de ieri să ningă Peste satul înghețat. Văd brazii cu haina lor pocită De-al iernii colorat.

Munții nu-s, dealurile-s albe... Toate s-au ascuns subtil. Ce mai poți vedea pe-afară Sunt doar urme de copil.

Teodora Nichițelea –cl. a V-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



12

Pandantivul E aproape toamna, iar soarele strălucitor își mai odihnește razele văratice în timp ce vântul tomnatic începe să iasă câte puțin din bârlog. Nu fac nimic special, doar stau la geam privind spre soare cu ochii strânși. Ziua asta îmi amintește de o alta cu nimic mai specială decât aceasta, doar că și atunci am privit lumina la fel. Tot pe la sfârșitul verii acum doi ani cred, stăteam cu Daria și Sofia în parc și, nu știu cum, din vorbă în vorbă, am ajuns să discutăm despre pandantivul Sofiei. Un pandantiv frumos, parcă de aur, ce avea gravată poza ștearsă a unei doamne ce părea de rang înalt. -L-am găsit in podul bunicii mele și ea mi l-a dat. A zis ca este un fel de moștenire de familie și de atunci îl port zilnic. Cred că îmi poartă noroc, s-a lăudat ea, atunci când am intrebat-o despre pandantiv. -Nu există noroc, mormăi plictisită Daria care întotdeauna găsea explicații logice pentru orice întămplare adevărată sau nu. -Nu contează, adaug eu repede. Are vreo poveste? Gândul la o întâmplare inventată sau exagerată care să lege istoria familiei Sofiei de acel pandantiv mă înviorase peste măsură. -Da are! Dar nu vă condamn dacă nu mă credeți. Când bunica mi-a povestit-o mi s-a părut exagerată, zise Sofia. Povestea începe cu stră-străbunica mea Mărioara - la partea aceasta Daria își dădu ochii peste cap plictisită – care locuia într-un sătuc pe moșia unui boier al cărui nume, mă scuzați, nu l-am reținut. Acest boier avea mulți țărani în slujba sa, pe care-i plătea așa de prost, că Mărioara și familia sa au avut multe seri în care au adormit nemâncați. Într-o noapte Mărioara era atât de flămandă că nu putea adormi. În acea noapte a făcut un gest care ar șoca pe orcine – a intrat în conacul boierului pentru a fura ceva de mâncare. Aproape de unul dintre geamuri era un nuc, iar fata a reușit să se strecoare pe fereastră într-una din camere. Era odaia fiicei celei mari a boierului. Marioara a vrut să plece imediat de acolo, dar pe masă a zărit ceva ce-ți lua ochii – acest pandantiv din aur. Sărmana fată nu mai văzuse o bijuterie în viața ei, așa că s-a aplecat să o ia, dar podeaua a scrâțiit și fiica boierului s-a trezit...

-Vai! Nu! Am zis aproape șoptit. -Ba da, a continuat Sofia. Îngrozită, Mărioara a luat repede pandantivul și a fugit înapoi pe fereastră mai agilă decât o pisică. Toată lumea s-a trezit de la țipetele fiicei boierului, iar tatăl ei a ordonat slugilor să prindă imediat hoțul. Călare au pornit bărbați cu puști și câini îndreptându-se spre pădure unde credeau că a fugit hoțul, dar... -Stai puțin, deci stră-străbunica ta a furat? De indignare sprâncenele Dariei au ajuns aproape de rădăcina părului. -Și n-au prins-o? Întreb eu așteptând continuarea poveștii. -Nu, pentru că Mărioara s-a ascuns în sătuc, în casa ei dar nu știu cum a reușit să păstreze pandantivulfără să fie găsit. Doar atât știu, că bijuteria a ajuns la mine; înseamnă, deci, că Mărioara a scăpat. Și acum îmi amintesc zâmbetul disprețuitor al Dariei care a refuzat să creadă povestea cu desavârșire, însuflețirea cu care povestea Sofia, de parcă imaginea Mărioarei ce fugea înspăimântată ar fi fost aievea ca și strălucirea pandantivului cu imaginea acelei doamne din vechime... Trebuie să recunosc că nici până astăzi nu am reușit să cred povestea. Voi ce credeți?

Alexandra Baraghin – cl. a VII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Brumar

Sunt o pasăre cernită Tristă sunt şi părăsită. Cuiburile sunt pustii Zarea-i fără ciocârlii. Eu sunt ploaia rece, deasă Negura ce-n văi se lasă. Eu sunt cerul plini de nori Bruma ce omoară flori. Sunt o frunză ruginită Peste dealuri rătăcită. Eu sunt codrul care plânge Vântul ramurele-mi frânge. Eu sunt vântul lui Brumar Când sosesc, e vai şi-amar, Spulber tot ce e pe drum Unii spun că-s vânt nebun.

Andrei Mateescu – cl. a VI-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea



13

În regatul nins A sosit anotimpul de gheață. Fulgii mari plutesc în văzduh și se aștern ca într-un covor din ce în ce mai pufos. Zăpada scânteitoare împodobește copacii cu ghirlande și ei par acum figurine de zahăr. Este iarna, iar la cabana din pădure a bunicilor mei, o nouă zi începe. Afară, în fața casei, mă aștepta cea mai bună prietenă a mea, Bianca. N-am mai apucat să termin ultima felie de unt cu gem, așa că am împachetat-o în grabă pentru mai târziu și am ieșit in curte. Încântată, ea mi-a spus de o drumeție scurtă până la o priveliște ca din basme, pe care ea a văzut-o cândva împreună cu familia ei. - Ți-ar plăcea să mergem împreună? Puțin entuziastă, am acceptat. Afară încă ningea, iar fulgii parcă dădeau un spectacol de vis. Nu după mult timp, am început să obosesc și am rugat-o pe Bianca să facem o scurtă pauză. Amândouă ne-am așezat pe un buștean, am scos pachetul aranjat în șervețele albe, când, deodată am auzit un foșnet. Eram speriate, deoarece nu știam ce era sau ce se putea întâmpla. Zgomotul se aproprie de noi... Așteptăm încremenite, cu privirea interogativă și inimile împietrite. Deodată, un iepure sălbatic ne traversează iute calea. Oarecum amuzate de acest incident, am decis să ne continuăm drumul, dar un un alt foșnet se aude, de data acesta diferit - mai puternic, mai incisiv. Citesc pe buzele aproape înghețate ale Biancăi cuvântul MISTREȚ. M-am uitat in jur, era acolo, la câțiva metri de noi. M-a săgetat cu privirea lui galbenă și umbroasă, i-am putut vedea colții amenințători și coama aspră, zbârlită. I-am aruncat în grabă mâncarea, nu am mai stat pe gânduri și amândouă am avut aceeași pornire –de a fugi, de a fugi, să nu ne mai simțim picioarele. - Cred că am scăpat de el ! spuse Bianca. - Așa cred și eu... Bianca a început să zâmbească. - Uite, am ajuns!

Diana Sporea - cls. a VIII – a C

Îndrumător prof. Daniela Sporea

Viața la țară

- Bună, Nică! Ce mai faci? - Bună să-ți fie inima, mulțumesc de întrebare! - Mă bucur că te-am întâlnit! Nică, ție-ți place la tine, în sat, în Humulești? - Da, să știi că la noi, în satul nostru de oameni gospodari, este tare bine! Toată ziulica stai afară și te joci cu tovarășii, cu fetele și băieții, megieșii noștri. Sau poți sta la snoave la umbra teiului sau să te scazi în știoalnă. La noi, straiele sunt tare frumoase, țesute la război; cu niște ițari și o ie umbli toată ziulica prin sat. De sărbători, facem hram mare la biserică, mâncăm plăcinte, mergem la horă sau petrecem la șezătoare. De Crăciunu mergem cu o beșică de porc, la colindat. Mai avem și ghinion, ca în anul cela, când era s-o pățim la popa Oșlobanu… - Ce spui este foarte frumos, dar, vorbind de plăcinte, știi, mi s-a făcut așa o foame… - Vezi că sunt niște pâni pe vatră. Găbuiește bine și le-i găsi. Vezi că se întunecă și nouri negri se abat către Humulești. Ai face bine să-ți iei un suman și să alergi iute către casă, să nu te prindă vremea rea. Hai, iute, ca ești ditamai hoșmalăul! - Multumesc! La revedere, băiat humuleștean! - Apoi, sara bună, mergi cu bine!

Maria Teodora Moise – cl. a V-a D Îndrumător prof. Daniela Sporea

Ploaia

Privesc prin geamul casei mele Cum norii cenuşii apar Şi parc-o noaptea însetată Acoperă întregul neam.

Iar picuri mari încep să cadă Cu greu din ceru-ntunecat, Şi-o draperie deasă, udă, Acoperă întregul sat.

Privesc pe drum cum trecătorii, Zgribuliți de ploaia rece, Se tot uită să-și găsească Loc ca să se-adăpostească.

Dar potopul încetează Şi un soare cald şi blând Încălzeşte tot pămantul, Flori şi oameni, rând pe rând.

Bianca Butnariu – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu



14

Familia – locaș al dragostei Familiile au existat, există şi vor exista. Prima familie fiind formată din Adam şi Eva şi cei doi fii, Cain şi Abel. Ca şi în cazul acestei familii primordiale, în care au apărut nescultarea, invidia, ura, şi astăzi nu în toate familiile domneşte dragostea pentru că apar: invidia între fraţi, certurile şi răutăţile între soţ şi soţie. Sunt oameni care cred că iubirea este esenţială într-o familie. Ei nu concep viaţa fără dragoste. De aceea ei încearcă să îi înconjoare pe ceilaţi cu dragostea lor, dar şi să se împărtăşească din iubirea oferită de ceilalţi. Ce este mai frumos decât o familie care transmite iubire? Dragostea părinţilor este manifestată prin ocrotirea pe care aceştia o oferă copiilor, iar dragostea copiilor este arătată prin ascultare. Într-o asemenea familie nu putem vorbi de răutate. Dar nu toţi gândesc la fel. Pentru unii dragostea dintr-o familie la un moment dat nu mai este importantă. Din acest motiv sunt familii care se destramă, spre întristarea copiilor. Suferă şi adulţii, dar cei mai afectaţi sunt copiii care nu îi mai au pe ambii părinţi lângă ei. Eu consider că dragostea este „cel mai dulce parfum al trandafirului”, aşa cum spune Victor Hugo. Iar acest parfum eu îl simt cel mai bine în familie. Familia este locaşul dragostei, iar dragostea întemeiază o familie. Şi nu trebuie să uităm de dragostea lui Dumnezeu pentru noi toţi. Noi suntem familia lui Hristos şi ne împărtăşim din iubirea lui faţă de oameni. Îmi doresc ca bunătatea şi iubirea să fie mereu biruitoare şi astfel toţi oamenii să fie fericiţi. Familiile să rămână mereu unite, să reuşim să facem lumea un loc mai bun, plin de magia dragostei.

Bianca Ștefan – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Costina Calița

Mama Primii pași mi-ai îndrumat, Mai ții minte? N-am uitat! Multe clipe-am petrecut Împreună, în trecut. Alături de tine-n viață La toate voi face față.

Bogdan Stoica – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Familia – un loc magic Ce este familia? Ei bine, toţi suntem capabili să răspundem că este locul unde ne-am născut şi este formată din noi, părinţii şi fraţii noştri. Cu toate acestea, familia nu simbolizează mai mult?

Am stat să mă gândesc la răspunsul acestei întrebări şi am ajuns să cred că familia este asemeni unui trandafir. Noi, copiii, ne aflăm în mijlocul trandafirului, deoarece suntem atât de firavi şi uşor de păcălit, dar din toate părţile suntem înconjuraţi de petale ce ne protejează. Pentru acele petale, noi însemnăm totul, noi suntem centrul universului lor. Acele petale ce ne ocrotesc sunt părinţii. Ei ne copleșesc cu iubirea lor şi ne dau puterea de

a merge mai departe. Doar două persoane pot fi capabile să ne dea această putere? Cred că da, deoarece aceste persoane care se iubesc şi se atrag ca doi magneţi, devin mai puternice şi emană o putere împletită cu iubire, pe care mai apoi o împărtăşesc copiilor. Acest lucru se petrece de la începutul timpului, când Dumnezeu a hotărât ca Adam şi Eva să formeze o familie. Familia este cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu l-a oferit oamenilor, iar noi trebuie să-l preţuim. Noi, copiii, trebuie să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne ocrotescă părinţii, iar împreună cu ei să facem din familie locul magic în care noi să trăim.

Diana Geană – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Costina Calița



15

Realitatea în cuvinte De multe ori în juru-mi eu privesc Comportamente, atitudini, oameni, și gândesc: Minciuni și toate zâmbetele false Devin din pe zi ce trece tot mai dese, Iar lacrimile grele, reci, amare, Ajung să te doboare din picioare. De vrei să mergi drept, înainte, Realizezi că toată lumea minte! Se-ncepe c-o minciună, două, trei Și, dintr-odată, asta devine obicei. E-o dependență grea, e ca un drog Ce n-are încă vindecare, antidot. E-un drog ce-omoară încet, nu doar pe tine, Ci și pe cei ce nu se pot abține. Majoritatea, în seara balului sunt mincinoși Și-o fac cu sânge rece, nemiloși. Dar asta nu e tot, ferească! Chiar fața lor acum este o mască. E-adevărat, nu este doar o glumă, Ei înțeleg că viața se rezumă La influență, bani, mașini și faimă, S-au dus prietenie, dor și taină. Doamne, nu vreau această lume rea Ce-ți înșală veșnic încrederea, O lume în care ești învingător Doar dacă-i faci pe toți covor Și calci pe inimi, suflete curate! Orice-i posibil, nu te poți abate... Totul este de fapt doar o momeală, Un meci trucat, ce te aruncă în finală Și-o să câștigi, însă cu ce preț, vai! Realizezi că înapoi nu poți să dai, Iar cel ce ești acum, recent, E un robot, un fals, chiar eminent! Nu cred că ăsta-i țelul meu, și nici al tău, Nu pentru asta ne-a creat El, Dumnezeu. Copii să fim mereu, cu suflete curate, Ce dăruiesc oricui priviri imaculate, Iar zâmbete, încredere și dor Să înflorească chipul tuturor... Revino, deci, la viața cea frumoasă Ca să trăiești din plin clipa rămasă!

Jasmine Popa – cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Marcela Ghiuță

Ploaia Picurii reci ca de gheață Șiroiesc ca clipele. Deși este dimineață, Nu se vede soarele.

Ploaia - văl imens de ceață, Pare fără de hotar. Nu mai vezi pic de verdeață Cu-așa vreme de coșmar.

Printre norii de cenușă Se zărește-o licărire; După cîteva momente Vezi soarele cu uimire.

Ploaia vrea să înceteze. Se oprește. În sfârșit! Soarele, cu-a sa căldură, La noi iarăși a sosit.

Umbreluțele de ploaie Se închid, pe rând, pe rând. Oameni luminați la față Se zăresc din nou zâmbind.

Câtă bucurie vie Peste tot și pe oriunde: Natura este mai voioasă Doar în câteva secunde!

Gabriela Porumb – cl. a VIII-a D

Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Toamnă

...Și a venit iar luna lui răpciune, Cu frunze galbene și cu tăciune. Natura veselă a încetat să cânte S-au dus de tot zilele însorite.

Acum simt că e frig și noapte, Pe jos, covor întins de frunze moarte, Iar pe înaltul cer sunt numai nori, Nori mari și fumurii, dar trecători.

Alex Stan – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu



16

Creația este un joc, o aventură

Creația este un joc, o aventură pe care o deslușești cu timpul. Este o cheie a misterelor, un joc de creație, o sprânceană de curcubee. Este o aventură pentru că, parcurgând-o, alergând și descoperind, o vei îndrăgi. Creația este modul de a te exprima frumos, de a crea idei fantastice și pline de culoare. Ea este arta frumosului prin care ne exprimăm gândurile, ideile și sentimentele. A crea este un dar de la Dumnezeu. De mici copii, toți oamenii mâzgăleau fie pe pereți, fie pe foi de hârtie sau pe diferite acte importante. Cu ea ne putem juca prin diferite moduri, fie creație literară, fie creație artistică, le putem modela prin stilul nostru de a fi și de a gândi. Ea ne duce spre o lume nouă, spre o poartă deschisă de către autor. Totul se crează prin plăcere. Te poți juca ca o aventură cu litere și culori, deoarece nu mulți oameni se pot exprima prin cuvinte, ci prin creație se pot juca cu gândurile lor devenind o aventură.

Carla Geanina Buzatu –cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Creația, o minciună frumoasă Ce este creația? Mulți oameni înțeleg prin

acest cuvânt doar o compunere oarecare sau o poezie, însă opinia mea este alta. Eu văd creațiile ca pe niște adevărate opere împletite cu originalitate de către autor, acestea încercând să ne arate lumea din perspectiva sa. Astfel, prin mai multe creații ale diferitor autori pe aceeași temă, vedem de fapt mai multe lumi. Aceste opere sunt totodată niște minciuni frumoase, minciuni pe care uneori le credem cu tot dinadinsul, fie că suntem copii sau adulți. Consider autorii acestor creații adevărați făuritori ale unor lumi de poveste, lumi de poveste pe care trebuie să le prețuim și să le păstrăm în sufletul nostru.

Diana Elena Geană - cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Creația Ca să definim cuvântul ,,creație", am putea spune că este o lucrare proprie, gândită, cu o tematică aleasă, rezultată în urma îndelungat proces de reflecție. Dar eu consider că, deși trebuie gândită și ar părea un lucru greu, această creație ar fi ca un joc, un joc de cuvinte, un joc de gânduri și sentimente. O poți realiza cu ajutorul mijloacelor artistice, dar și cu ajutorul cuvintelor, cuvinte care semnifică sentimentele și trăirile tale sufletești. Creația are o acțiune ficțională, provenită de la un bob de realitate, bob care este un punct de unde pleacă acest joc ce te amuză și te face mult mai curios. Asta cred eu că e o creație adevărată.

Alexandra Pușcașu - cl a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Eu sunt un fluture venit din amintire

Eu sunt un fluture venit din amintire, O făptură creată din pace și iubire Pe care o vei purta în inima ta, oriunde ai pleca, Căci este un izvor de căldură şi blândeţe. M-am lăsat ademenit de linişte şi frumuseţe Astfel cititorule, sufletul ţi-l port pe aripile mele Şi oricând vei dori să călătoreşti, Eu te voi purta pe alte meleaguri, ca-n povești!

Diana Geană - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu


Eu sunt un fluture venit din amintire O sclipire magică ajunsă pe pământ. O mică ființă născută din Soare. Am sosit cu iubire și un singur gând: Te voi lua pe aripa mea Și nu te voi lăsa La bine..... și la greu..... Te iubesc! Azi și mereu!

Larisa Dumitrache - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Eu sunt un fluture...



17


Eu sunt un fluture venit din amintire. Am sosit plin de căldură şi iubire. Am adus alai de flori, Trandafiri albi și bujori. Din iubirea pură am sosit Și-un singur gând mi-a izvorât: Te iubesc, nu zice pas! Ador s-aud al tău glas! Bucură-mi sufletul plin de durere! Alină-mă cu-o vorbă de iubire!

Anamaria Măţăuanu - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu


Am venit în zbor din lumea largă Puțin fricos, neştiutor, Dar optimist și-ncrezător, Cu zâmbete pe chipul meu, Ca un soldăţel de plumb, Ca o floare înmiresmată, Şi plăpând ca un fir de iarbă, Dar vă părăsesc cu zor, Adio, vă spun în zbor.

Vlad-Daniel Ivan – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu


Eu sunt un fluture venit din amintire Pe aripi am dor și iubire Praful vechii iubiri îl las în inima ta, Eu voi fi mereu iubirea ta Și la greu nu te voi lăsa. Să ai încredere în mine Crede că te iubesc, și, știi bine, Iubirea va birui!

Oana Culicovschi - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Eu sunt un fluture ...

Eu sunt un fluture venit din amintire, O gingașă ființă ce împarte tuturor iubire. Primește-mă-n sufletu-ți plin de simțire Ca un potir atât de însetat de fericire.

Mirela Stanciu - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu


Eu sunt un fluture venit din amintire Sunt o poveste de iubire. Toți mă doresc și mă așteaptă Sperând să le alung soarta nedreaptă, Căci sunt o permanentă mângâiere A inimilor pline de durere.

Teodora Toma - cl. VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

În drum spre universul meu

Eu sunt un fluture venit din amintire Și m-am născut din dor, speranță și iubire. Aș vrea să zbor departe, în neștire, Să mă întorc în propria-mi copilărie.

Îmi pare rău că mi se lărgește zarea Și, tot zburând cu gândul în trecut, Nu mai găsesc la-ntoarcere cărarea Și simt că sufletu-mi s-a rupt.

Parfumul florilor, calea să mi-o arate, Vântul să-mi mângâie aripile dantelate, Să pot zbura mai sus de curcubeu, Să mă întorc în universul meu.

Alexandru Golea – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Eu sunt un fluture…

Eu sunt un fluture venit din amintire, Sunt un fulg pe nasul cârn al ștrengarului Sau o sanie gata de plecare spre lumi de vis. Sunt un obraz roșu care râde în gerul de afară, Un copil care îi scrie Moșului o scrisoare... Sunt o zi de sărbătoare care bucură pe toți, Un cadou care așteaptă să fie deschis, Sunt Moș Crăciun cel vesel și bun!

Mario Croitoru – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu



18

Trecut Sunt un fluture venit din amintire, Doar o fantomă a celor ce-au trecut. Pictat cu nostalgie și iubire, Pătat cu dor și plâns prea mult. Iar, când vântul ce-adie Face din „este” „a fost”, Se-ndreaptă-n goană spre „ o să fie” Și-mi lasă mie ce-i mai... prost. Oh, tu, nesăbuită creatură, Gonind după necunoscut, Lăsa-te-am s-o iei pe arătură Doar ca să uiți de început? Eu n-am să fiu aici tot timpul, Căci n-aș vrea să te încurc. Dar, rogu-te-aș să-ți oprești ceasul, S-asculți povestea unui furt. Eu de-aș vrea, aș sta cu tine Și-aș fi una cu al tău sânge. Descotorosește-te tu de mine! Eu tot din urmă te-aș ajunge. Neagă-mi existența, bine?! Să te văd cum sângerezi Lava ta cu tot cu mine Și-n loc haos să-ți creezi! Trăind din fantezii vei reuși Să mulgi florile din propria-ți grădină. Și, oricât de mult ți-ai dori, Nu ți-e permis în cea vecină. Și, de-ai să-ți pui în loc doar plastic, Căci plasticu-i nemuritor, Tânji-vei după mirosul fantastic Al florilor vecinilor. Te vezi înotând în plasticuri, De dragul nemuririi? Privându-te de la natură Și de la cheia fericirii?

Denisa Sava – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Gândul

Sunt un fluture venit din amintire Și îți ofer o melodie. Cea a inimii, a vieții, A frumosului, a libertății, Zâmbetul meu colorat Și gesturi de neuitat.

Gânduri multe ai pe cap, Le-ai putea băga în sac Și-n minte să mă ai doar pe mine, Îți ajunge. Îți convine.

Poate par micuț și bleg, Dar tot nu vorbesc în sec. Chiar de par că n-am valoare, Inima mea-i foarte mare.

Gândește-te că eu, lucru mic, Pot face multe. Aripile te duc la visare Și zborul la alinare. Ca-ntotdeauna, pot spune, Lucrurile mici au valoare în lume. Iar eu te-ndrept și te-ndrum, La ce-i bine pentru mine, La ce-i bine pentru tine.

Miruna Elena Dascălu - cl. a VII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu

Coconul

Sunt un fluture venit din amintire Ca o pată de cerneală scăpată pe o filă. Orice lucru fac, îl fac cu simțire. Voi fi cândva un adult și nu o copilă.

Omidă am fost și nu mi-a fost bine, Dar în ocean am făcut o adăugire. Metamorfoza a schimbat copilul din mine. Sunt un adult ce speră la reîntregire.

Multe lucruri aș mai putea spune despre mine... Toți din jur, au rămas muți de uimire! Adevărurile care mă mișcă sunt puține, Pe acest pământ eu știu că am o menire.

Andra-Maria Saragea –cl. a VII-a A Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu



19

Recenzie

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

O întâmplare reală având ca erou un copil de vârsta mea, asta este ceea ce m-a impresionat. Pot caracteriza „Bibliotecara de la Auschwitz" ca pe un model de urmat pentru tinerii de azi. Cartea este inspirata din povestirile Ditei Kraus care a reușit să supraviețuiască celui de-al Doilea Război Mondial și lagărelor de concentrare de la Auschwitz. Dita, o fată de numai 14 ani, a trăit alături de părinții ei, în blocul 31. Ce era special la aceasta fetiță este faptul ca ținea ascunsă o adevărată bibliotecă. Dragostea pentru lectură au făcut-o să țină strâns cu dinții de cele 8 cărți pe care le avea. Împreună cu Fredy Hirsch și alți profesori a format o școală secretă în care copiii erau învățați să scrie și să citească. Ca orice alt om care era deținut în lagărul de la Auschwitz, Dita a avut foarte multe de înfruntat. Doctorul Mengele era unul dintre cei care o bănuiau de ceva, dar nu știau exact ce ascunde. Pe parcursul cărții, Dita rememorează momente din copilăria copilăria fericită pe care a avut-o înainte de lagăr, cum ar fi: globul pământesc pe care îl folosea împreună cu tatăl său de anivesări. Fiecare filă citită m-a purtat prin câte o cameră sau, mai bine spus, baracă de la Auschwitz. Am aflat despre doctorul Mengele și experimentele sale pe gemeni. Am plâns, mi-a fost frică, dar, cel mai important, m-am transpus în pielea Ditei și am trăit totul, realizând prin ce a trecut ea. O surpiză a fost întâlnirea în această carte cu o cunoștință mai veche a mea, Anne Frank, Dita asistând la moartea acesteia:

„Ana moare pe patul mizerabil, într-o singurătate absolută, la o zi după sora ei. Rămășițele lor vor rămâne pentru totdeauna în acele gropi comune de la Bergen-Belsen. Dar Ana a facut ceva ce va deveni un mic miracol: amintirea ei și a surorii sale Margot va rămâne vie timp de mulți ani". Ce am apreciat foarte mult la Dita este dragostea pentru cărți. A avut grijă de ele și le-a iubit ca pe proprii copilași. Nu-i păsa că risca foarte mult ținându-le ascunse. Pentru ea contau doar acele povești, iar moartea nu o speria.

În finalul cărții, Dita și mama sa sunt eliberate, împreună cu restul deținuților. Trebuiau să plece la Praga, dar, din păcate, mama sa s-a îmbolnăvit și a ajuns la spital. Aceasta a murit la cateva zile după eliberare, Dita rămânând cu un mare gol în suflet... Jurnalistul și scriitorul Antonio G. Iturbe este autorul acestei minunate cărți și cel care a luat informațiile direct de la Dita, în persoană. Romanul, foarte bine scris și documentat, reprezintă un omagiu adus cărților.

Este, de asemenea, o lecție de supraviețuire și o dovadă că speranța nu trebuie să lipsească niciodată din viețile noastre. „O carte este o ușiță care duce într-un pod secret: o deschizi și intri înăuntru. Și lumea ta este alta.” „A începe să citești o carte este ca și cum te-ai urca într-un tren care te duce în vacanță.” „Romanele adaugă vieții ceea ce-i lipsește.” „C ărțile păstrează în paginile lor înțelepciunea celor care le-au scris. Cărțile nu-și pierd niciodată memoria.” „Adul ții se consumă inutil căutând o fericire pe care nu o găsesc niciodată; în schimb, copiilor fericirea le țâșnește din palmele mâinilor.”

Denisa Bezea – cl. a VIII-a E Îndrumător prof. Nicoleta Cojocaru



20

Jocurile de altădată Odată cu trecerea timpului, o parte din tradițiile neamului nostru românesc au fost uitate. Fiecare dintre noi ar trebui să contribuie la ,,reînvierea’’ vechilor tradiții care au făcut din poporul român un unul atât de frumos şi admirat. Acum, în zilele noastre, când vreau să ies afară să mă joc, nu este nimeni, niciun copil, cartierul este gol şi am constatat un lucru: că tehnologia îi ține în casă pe prietenii mei. Telefoanele, tabletele, jocurile sunt noile pasiuni ale copiilor din ziua de astăzi. Mama mi-a povestit cum arăta copilăria ei acum 30 de ani. Nu exista tehnologia de astăzi. Toţi copiii își doreau să iasa afară, cât mai mulţi şi cât mai mult timp.Veselia și dorinta de a sta împreună îi ţineau departe de casă ore în şir. Cu greu se despărţeau seara târziu, când întunericul se aşeza peste oraş, când părinţii îi chemau în casă... Copiii jucau „Rațele şi vânătorii”, „ Țară, țară, vrem ostaşi” şi multe alte jocuri interesante. Mama este nemulţumită de schimbările din ziua de azi în ceea ce privește modul de petrecere a timpului liber la copii. Pentru ea, ca la orice adult, copilăria reprezintă „singurul paradis pierdut”. În opinia mea, ar trebui să renunţăm la tablete și telefoane şi să readucem la viaţă jocurile de altădată, trăind aceleaşi emoţii şi bucurii pe care le-au trăit părinţii noştri.

Vlad Anghelache – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu

„Ulii și porumbeii” În ziua de azi majoritatea copiilor stau pe tabletă sau telefon, în loc să iasă la joacă în aer liber. Pe vremuri, în copilăria părinților noștri, nu existau asemenea tehnologii, iar ei, în loc să stea toată ziua în casă, preferau să iasă afară, la joacă, cu ceilalți copii. Ascultând-o pe mama mea în timp ce îmi povestea întreaga ei copilărie, mi-am dat seama că multe din amintirile ei preferate sunt jocurile alături de prietenii săi. Acestea sunt foarte

asemănătoare cu cele pe care le joacă și copiii din ziua de azi, ca mine. Ea mi-a povestit despre: „Țară, țară, vrem ostași”, „ Șotron”, campionate de sărit coarda, dar și despre un joc de care nu mai auzisem până atunci, „Ulii și porumbeii”, în care un grup de copii trebuia să alerge fără să fie prinși de „ulii” și să învie la rândul lor alți porumbei care fuseseră deja prinși. Mi-aș fi dorit să mă nasc în acele vremuri pentru a mă juca și eu cu părinții mei, dar, pe de altă parte, îmi place și vremea în care m-am născut, căci, dacă ar fi fost așa, eu nu aș mai fi ascultat poveștile pe care le zice mama în fiecare zi, cu aceeași veselie și nostalgie, despre momentele frumoase din copilăria sa.

Larisa Dumitrache, cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Jocurile copilăriei Pe vremuri, copilăria era fascinantă. Copiii erau prietenoși, veseli și cel mai important, fără tehnologie. Îşi făceau conștiincioși temele, iar restul zilei se jucau împreună. Primele jocuri ale copilăriei mele, dar care acum nu mai sunt foarte întâlnite sunt „Baba oarba" și „Florile". Baba oarba era jocul în care o persoană își pune la ochi o eșarfă și trebuie să îi găsească pe ceilalți copii. În „Florile", jucătorii își scriu fiecare pe o foaie numerele de la unu la zece. Fiecare scrie dedesubt un număr și celălalt trebuie să ghicească. Dacă nu ghicește, cel care a scris își subliniază numărul, iar când are trei linii poate încercui acel numar. Jocul continuă până când unul dintre jucători încercuiște toate cele zece numere și face zece „flori". Tatăl mi-a povestit despe un joc din copilăria sa, „Cartonașele". Copiii făceau un cerc, iar în mijloc puneau un cartonaș. La o anumită distanță de cerc trasau o linie. De acolo, fiecare arunca o o piatră. Pentru că aveau voie să arunce de unde au rămas, câștiga cel care scotea primul cartonașul din cerc. Regret că acum tehnologia a captat atenția tuturor copiilor, care uită de adevărata copilărie, cea cu jocuri și veselie în mijlocul naturii.

Bianca Elena Ştefan – cl. a VI a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Jocurile de altădată



21

Jocuri de pe la Maluri Aceste jocuri mi-au fost descrise de către bunica mea, Măriuța Banciu. Ea are șaizeci și trei de ani și a copilărit în satul Maluri din comuna Vulturu. Ea își amintește cu plăcere câteva jocuri pe care mi le-a prezentat cu zâmbetul pe buze. Primul se numea „Țurca”. Cei doi jucători trebuiau să traseze două cercuri pe pământ, în care aveau să stea. Unul din ei își lua o creangă mare, ca o bâtă. Celălalt aduna multe bețișoare pe care le arunca în cercul celui cu creanga, care trebuia să se apere. Bunica și ceilalți copii îl jucau des, căci era rapid și distractiv. Și mie mi se pare amuzant deoarece se poate dovedi cu adevărat greu să barezi toate bețele. Al doilea joc îl făceau doar într-o singură zi din an, așteptată de toți cu nerăbdare. Se numea „Paparuda” și presupunea udarea tuturor participanților. -Era foarte amuzant”, mi-a zis bunica. Ne fugăream peste tot și ne udam, fleașcă. Un astfel de joc cred că aș vrea și eu să încerc, pentru că plăcerea de a te abate o zi de la reguli și de a te uda din cap până în picioare este divină... Al treilea se numea „Călian”. După părerea mea, acesta era mai mult un ritual ciudat, însă fiind copii, ei îl considerau un joc. Dacă era secetă, copiii făceau o păpușă din lut pe care o plângeau și o jeleau, apoi o aruncau în râu, pentru a aduce ploaia. Râul în care erau aruncate păpușile se numea Leica. Satul era împărțit în trei părți: Munteni, Moldova și Cătun, la capăt. Acest rău trecea prin Munteni și Moldova, iar bunica avea casa în Munteni. Am întrebat-o, desigur, dacă ar fi vrut să fi trăit altundeva sau altcândva. Mi-a răspuns: -Nu, nu. Era frumos atunci. Ne trimiteau părinții cu vacile la păscut, în câmp, când veneam de la școală. Acolo ne făceam temele și ne luam cărți să citim. Nu existau atunci telefoane, tablete. Ne jucam afară, ne trimitea mama. Stăteam mai tot timpul afară. -Și totuși, nu erau multe însărcinări grele, presiuni? -Ne obișnuisem. Trebuia să mergem să adunăm iarbă și mâncare pentru animale, apoi aveam voie să ne ducem și să jucăm hora cu ceilalți. -Ați avut frați, surori, să vă mai ajute? -Patru frați și trei surori! Însă nu eram mai niciodată toți acasă, pentru că cei mari plecau la serviciu, nu stăteau acasă. Rămâneam noi, cei mici, eu, Ion, Maria, Grigore... După părerea mea, aceea era o viață foarte frumoasă. Aș renunța la telefon, calculator, dacă m-aș putea întoarce cu câțiva zeci de ani în urmă…

Alexia Anghelescu – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Jocurile de altădată V-ați întrebat vreodată cum se distrau copiii altădată? Ei bine, în mod sigur nu aveau internet sau jocuri video. Eu am reușit să mă întorc în timp și am aflat câteva dintre obiceiurile trecutului, de la bunica maternă, pe numele ei, Elena. Ea locuiește în orașul Bârlad, din județul Vaslui, dar s-a născut în comuna numită Câmpuri sau „Satul lui Moș Ion Roată”. Bunica mea este o fire veselă și plină de viață, în ochii căreia s-a citit bucuria când am rugat-o să îmi povestească despre copilăria ei, o copilărie care nu a fost una tocmai fericită. De când era copil a trebuit sa aibă grijă de sora ei mai mică și de treburile casnice, cât timp parinții ei erau la muncă, fapte care o împiedicau să iasă la joacă alături de ceilalți copii din sat. Însă, cu toate acestea, mi-a povestit cu lacrimi în ochi faptul că avea două mari pasiuni, și anume muzica și dansul. Aceste pasiuni o aduceau în centrul atenției la fiecare sfârșit de săptămână, la baluri, unde toată lumea o aprecia. Acum poate vă puneți următoarea întrebare: „Ce sunt balurile?”. Bunica mi-a povestit că așa numitele „baluri” erau niște petreceri ce se țineau mai ales vara și iarna. Acestea începeau pe la ora șase după-amiaza și țineau până târziu, în noapte. Chiar dacă nu pare o formă de distracție interesantă, atunci era un eveniment important și foarte distractiv de care bunica mea își amintește cu dor și cu mândrie.

Diana Elena Geană – cl. a VII-a B Îndrumător prof: Anișoara Pițu

Jocuri românești Vorbind cu părinții mei am aflat despre o mulțime de jocuri ce în zilele noastre au fost date uitării sau nu mai sunt atât de populare pe cât erau odată. Spre exemplu: -Arșice este un joc de noroc ale carui scop era ca prin aruncarea oscioarelor de miel sau capră să se determine un învingator în funcție de poziția lor. -Castelul, în care se formeaza 2 echipe ce folosesc 9 pietre pentru a crea un singur castel. Apoi, cu o minge, acestea aruncă în castel, încercarea de a-l dărâma. Odată dărâmat, castelul trebuie reconstruit de către echipa ce a reușit să-l distrugă, în timp ce cea de a doua echipă aruncă cu mingea în ei. Dacă aceștia reușesc să-l reconstruiască, echipa câștigă, dar pierde dacă sunt eliminați cu toții, fiind lovi ți de minge.

Adrian Porumb – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu



22

Țîca În drumul spre descoperirea acestui joc, mi-am dat seama că tatăl meu este dovada vie că jocurile copilăriei nu mor niciodată în amintirile noastre și că oricât de mult timp ar trece de când nu ne-am mai jucat „V-ați ascunselea”, mereu ne vom aduce aminte de toate micile aventuri de pe vremea copilăriei noastre. Tatăl meu, Nicușor Porumb, este polițist. Ziua prinde răufăcători și seara este povestitor. De când mă știu, tata are cele mai frumoase amintiri ale copilăriei sale la Anghelești pe care nu ezita să ni le împărtășească, ori de câte ori avea ocazia. În general, mie și surorii mele. Și mama asculta de cele mai multe ori, deoarece ea nu avea atât de multe amintiri la joacă ca tata: ea era fetița cuminte, ce învăța și asculta de părinți orice ar fi. Mereu m-am gândit că primii ani ai lui tata seamănau cu „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și acest presupun că este motivul pentru care întotdeauna povestea cu atât de multă bucurie și însuflețire. Astfel, am aflat despre unul dintre jocurile ce le juca alături de prietenii săi când era copil: Țîca. Mi-a luat un timp să înțeleg regulile jocului, dar practic, nu e chiar așa de complicat. Se poate juca în 2 sau 4 copii, dar sincer mi se pare mai interesantă varianta în 4. În mod evident, se joacă exclusiv afară. Se formează două grupe (să zicem A, B și X, Y). Acestea trebuie să stea la o distanță relativ mare, să zicem 20 de metri. În echipa 1, A stă în fața lui B și în echipa 2, X, în fața lui Y. A și X trebuie să stea deasupra unei mici adâncituri în pământ (care putea fi făcută cu piciorul), atât cât să intre mingea în ea. A și X au amândoi câte o bucată de lemn, cât mai asemănătoare cu o bâtă (tata mi-a spus că uneori rupeau și bucăți din garduri ca să facă rost de echipament - dacă intrau în necazuri din cauza aceasta, asta nu mai știu - și mai aveau nevoie de o minge, de dimensiunile uneia de tenis. Pe acele timpuri însă, mingea de tenis era un lux pe care nu mulți copii de la țară și-l permiteau. Așa că mingea era făcută din cârpe bine strânse între ele. Începem jocul: B trebuie să arunce mingea astfel încât să nu pice în spațiul dintre grupa sa și grupa XY. Mingea ori pica în spatele celei de-a doua echipe, ori Y o

prindea, ori X o lovea cu bucata sa de lemn, astfel încât mingea să ajungă cât mai departe. Dacă mingea pica în spatele echipei XY, Y trebuie să alerge după minge și în același timp, A și X trebuie să alerge unul spre altul, întâlnindu-se la jumătatea distanței dintre ei. Acolo, ei își bat bucățile de lemn între ele (de unde și vine numele de „Țîca”, de la zgomotul lemnelor: țac, țac), apoi fiecare trebuie să se întoarcă la echipa sa. Dacă Y ajunge înaintea lui Xla baza lui, pune mingea în adâncitura pe care trebuia să o acopere X cu picioarele. Astfel, X și Y; A și B schimbă locurile între ei, Y venind în fața lui X și B în fața lui A iar jocul o ia de la capăt.

• Dacă Y prindea mingea atunci când B o arunca, acesta avea două variante:

• -putea să arunce mingea la echipa adversă astfel încât A să o lovească cu bucata de lemn, mingea întorcându-se la echipa XY (analog situației inițiale);

• -dacă X nu era atent și se foia, lăsând adâncitura descoperită, Y putea să-i pună mingea în groapă (ce șiret), astfel schimbându-se locurile.

• Dacă X lovea mingea cu bucata sa de lemn, mingea se îndrepta (evident) spre echipa AB, unde există aceleași situații ca în cazul principal (1-mingea ajunge în spatele echipei, 2- B o prinde, 3- A o lovește).

• Dacă mingea cădea în spațiul dintre echipe, echipa aceluia care a lovit/aruncat mingea într-acolo pierde.

Acestea sunt regulile jocului și îmi imaginez câta distracție era atunci la copii, când jocul acesta poate fi jucat de dimineață până seara, probabil fără să te plictisești. Am simțit o bucurie ciudat de pură auzindu-l pe tata vorbind despre copilăria sa cu atâta drag și cu atâta bucurie. Astfel, am înțeles cât de importantă este această perioadă din viață pentru noi. Cred, acum mai mult ca niciodată, că oricât de departe ai ajunge sau oricât de departe ai fi, oricât de mult ți s-ar schimba viața, întotdeauna îți vei aminti de primii ani din viața ta (poate chiar cu drag) și-ți vei da seama că acei ani, într-un fel, te-au făcut cine ești acum. Orice s-ar întâmpla, copilăria nu se uită niciodată.

Gabriela Porumb – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Anișoara Pițu



23

Jocurile de altădată Prin drumurile mele din vacanța trecută am întâlnit o bătrânică din satul Negrileşti, pe nume Georgeta Nechita, de 72 de ani, pe am întrebat-o despre copilăria dumneaei. -Sărut mâna! -Să trăiești, fetiță! Ce te-aduce pe la mine? -Sunt interesată de cum era copilăria pe vremea dumneavoastră. -Eee, nu prea am avut copilărie! Îmi ajutam părinții la treburi. Mergeam la școală și apoi făceam de mâncare la frați și surori și îngrijeam animalele din curte: păsări, câini și pisici. -Dar nu ați jucat jocurile copilăriei de care am auzit? -Desigur! Mergeam cu mieii și mă întâlneam cu copiii pe izlaz. Ce vremuri! -Și îmi puteți descrie jocurile pe care le-ati jucat cel mai des? - Sigur că da! Bondariul se joacă între tineri. Unul dintre ei este la mijloc, cu picioarele depărtate și aplecat de la brâu; cu mâna stângă la nas imită bâzâitul bondarului, iar cu dreapta stă gata să lovească. La dreapta și la stânga se află alți tineri, cu palma stânga întinsă, și la fel, cu mâna dreaptă gata de plesnit. Cel din mijloc bâzâie și se deplasează de la unul la altul, lovind pe neașteptate mâna unuia dintre ei. Acesta trebuie să fie atent ca la rândul său să poată atinge mâna care l-a plesnit, lucru pe care nu-l reușește ușor, spre distracția celorlalți. Coțofana se joacă de obicei în casă. Toți se așează în cerc sau pe scaune. Se aduce o curea din piele și o ,,coțofană", adică o bucată de lemn rotund de aproximativ 12 cm, care se despică în două. Cele două bucăți ale coțofanei sunt aruncate la fel ca zarurile. Când cad cu interiorul deasupra, cel care a aruncat ,,coțofana" este proclamat ,,domn"; dacă au căzut cu coaja în sus, îl aleg ,,țigan"; dacă o bucată cade într-un fel și cealaltă în alt fel, îl aleg ,,vinovat". ,,Domnul" comandă ,,țiganului" să-i aplice o serie de lovituri ,,vinovatului". Al patrulea aruncă aruncă și el ,,coțofana". Dacă este găsit vinovat primește o lovitură. Dacă reușește să devină ,,domn" sau ,,țigan", își reia rolul, fostul deținător al titlului intrând în rândul jucătorilor.

La crâșmar se joacă cu cârciumarul, un țigan și un tânăr. Aceștia din urmă au mâinile legate la spate. Cârciumarul le aduce apa și puțin mălai. Fiecare se străduiește sa apuce cu gura din palma crâșmarului un pic de mălai și apoi apă, pe care o împroașcă în fața celuilalt. Mișca vine de la şervetul împletit și este în legătură directă cu permanentă agitație pe care o provoacă ascunderea și aflarea sa. Pe un scaun lung sau pe o laviță stau 5-6 tineri care, pe la spate, își trec cu rapiditate din mână în mână ,,mișca". În fața lor se află un negustor păgubit care trebuie să indice ,,hoțul" la care este ,,mișca" după ce, în prealabil, li se adresează astfel: ,,Mă dusei la Dorohoi Cu-n căruț de usturoi Iapa este, manzu' nu-i Bănuiesc pe dumnealui!" Dacă bănuiala nu i se adeverește, primește câteva lovituri de pedeapsa la palmă cu șervetul împletit; dacă ghicește persoana care i-a furat mânzul, va intra în rândul celor care ascund ,,mișca". -Aceste jocuri se mai joacă și acum? -Nu cred! Și îmi pare rău! -Ați fi vrut să copilăriți acum? -Nu! Au fost vremuri grele în 1953, dar acum nimeni nu se mai joacă pe-afară! Doar pe tablete, telefoane! - Vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați destăinuit. - Cu plăcere, drăguță!

Oana-Cristina Culicovschi – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

„Animale din continente” Cu toții, de la mic la mare, ne amintim cu drag de jocurile copilăriei, când stăteam iarna afară doar pentru că ningea și ajungeam în casă uzi din cap până în picioare, nemâncați de dimineață și obosiți, dar fericiți… Bunica mea juca „Animale din continente”. Regulile sunt următoarele: se împart toate cărțile jucătorilor (2-6) și se vor ține într-un teanc cu fața în jos. Apoi fiecare jucător va lua prima carte din teancul său, pe care o va așeza în centru. Trebuie spus că este vorba despre niște



24

cărți de joc special, care au ca imagine animale de pe cele 6 continente (de exemplu, la numărul 1 sunt șerpi, la 2 crocodili, la 3, șopârle, la 4, păsări, la 12, maimuțe etc.). În cazul în care cel puțin 2 jucători au cărți cu animale din aceeași familie, fiecare dintre ei va mai pune în centru un număr de cărți egal cu cifra afișată pe cartea cu valoare comună. După ce fiecare jucător a pus numărul de cărți necesar, cel care are ultima carte pusă cu cea mai mare valoare va lua toate cărțile puse în centru. Când un jucător nu mai are cărți, el este eliminat. Câștigă cel care rămâne ultimul în joc. Mi se pare interesant acest joc care te făcea să afli multe și despre animalele de pe Terra.

Alessia Postovaru – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Baba Oarba Interlocutoarea mea este Dumitra Stanciu, bunica mea, are 62 de ani, și locuiește în satul Jorăști, comuna Vânători. - Cum era în acea vreme, vă lăsau părinții să vă

jucați și când? - Păi, în cursul săptămânii eram la școală, iar

părinții nu prea ne lăsau pentru ca erau treburi de făcut prin ogradă, dar duminica ne mai jucam.

- Ce jocuri ați jucat? - Baba Oarba, țurca, șchioapa, bățul și mingea,

erau multe jocuri pe atunci, dar nu prea aveam timp să ne jucăm.

- Și cum se juca Baba Oarba? - Eram doi sau mai mulți jucători, unul se lega la

ochi și trebuia să-i caute pe ceilalți, după aceea pe cel care îl prindea acela era Baba oarba.

- Cel care era legat la ochi era haios când încerca să vă prindă?

- Da, el, săracul, ne căuta! - Se lovea de unele obiecte când vă căuta ? - Da, jocul se juca în casă și se lovea de pat, de

mobilă, nu vedea nimic și noi începeam să râdem, iar el ne găsea mai ușor, pentru că ne auzea.

- Îți plăcea acest joc? - Da, era foarte frumos, ne bucura mult!

Mirela Stanciu – cl. a VII-a B Îndrumător prof. Anișoara Pițu

Copilăria bunicului meu Bunicul meu, care are acum 67 de ani, mi-a povestit că pe când era copil se trezea la ora 6 și, împreună cu frații lui, trebuia să ducă la păscut animalele (oi, capre) pentru că părinții erau ocupați cu treburile la câmp. Abia după aceea plecau la școală. Acolo se întâlnea cu toți colegii și, pe lângă ore, făceau și diferite activități în curtea și grădina școlii. Când termina cursurile mergea din nou cu animalele la păscut și își mai lua câte o carte să citească și să-și facă temele, dacă mai apuca, căci era mult de lucu. Seara, când se întorcea acasă își mai făcea din teme la lumina lumânării, apoi împreună cu părinții și frații se pregăteau cu toții să stea la masă, surorile o ajutau pe mama în bucătărie, iar baieții îl ajutau pe tata la treburile gospodărești. De Paște și de Crăciun erau singurele ocazii când erau înnoiți cu îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru a merge la biserică cu veșminte noi. În seara de Învierea Domnului mergea împreună la slujbă cu toată familia, apoi, când se întorceau acasă, se așezau cu toții la masa plină cu bucate. De Crăciun se organizau hore, baluri, unde aveau prilejul să învețe să danseze diferite dansuri populare. Erau și multe jocuri,pe care le jucau chiar și la vârste mai mari (13-14 ani). Iată câteva dintre ele: -țurca: însemna ca un copil să arunce o bucată de lemn, iar celălalt trebuia să o lovească, la rândul său, și să o arunce cât mai departe; -poarca: mai mulți copii făceau o minge din păr de cal, cu un băț aceasta minge trebuia lovită și băgată într-o groapă (asemănător jocului de golf din zilele noastre); -castelul: cu o minge trebuia să se dărâme un castel făcut din mai multe pietre puse una peste alta. Deși au fost ani grei, bunicul își amintește cu plăcere de anii copilăriei sale, altfel decât cea pe care o trăim noi, astăzi.

Denis Bari – cl. a VII-a B

Îndrumător prof. Anișoara Pițu



25

Maria Seceleanu: Performanța? Muncă, ambiție, responsabilitate și...

curaj!

Reporter: Bună, Maria! Aș vrea să împărtășești cu noi, elevii acestei școli, din experiența ta la concursurile și la olimpiadele la care ai participat, momente din viața de ta elevă a Școlii „Duiliu Zamfirescu”, locul de unde visul tău a pornit. Maria: Desigur! Sunt foarte încântată de această oportunitate. Prin intermediul acestui interviu, îmi doresc să inspir pe cât mai mulți să urmeze calea luminată a performanței. R: Ai participat la diferite olimpiade, din variate domenii. Ce înseamnă performanța pentru tine? Care crezi că sunt principalele însușiri ce te ghidează pe acest drum? M: Performanța poate fi atinsă de orice elev! Din punctul meu de vedere, aceasta nu se rezumă doar la olimpiade și la concursuri, în niciun caz! Performanța este puterea de a te autodepăși, de a progresa de la un nivel la altul, de a-ți dori mai mult și de a avea încredere în propriile forțe și principii. Cred că trăsăturile definitorii ale unui performant sunt: dorința și curajul de a-și expune propria opinie și de a primi părerile celorlalți ca pe unele constructive, responsabilitate, ambiția, dar și organizarea. R: Știm că ai obținut premiul al doilea la etapa națională a Olimpiadei de limbă și literatură română, iar, pe lângă această distincție, te-ai remarcat și prin alte premii și mențiuni în cadrul fazelor județene ale olimpiadelor de lingvistică, de matematică, de biologie și de engleză. Descrie-ne importanța acestora pentru tine. M: Nu mă așteptam să fiu reprezentanta județului Vrancea la etapa națională a acestei olimpiade. Pregătirea a fost una intensă, ce a presupus mult exercițiu și o documentare bogată. Emoțiile, muuulte!, mi-au alimentat cu idei - ca niciodată - condeiul norocos, într-un eseu pe tema autocunoașterii. Pentru prima oară m-am exprimat liber în fața unei comisii și, după încheierea probei orale, am înțeles că nu e foarte greu, dacă mesajul pe care îl transmiți reprezintă o convingere personală. La sfârșitul celor două

probe am constatat importanța detaliilor și a lucrurilor aparent banale. În sporirea originalității unei compuneri, esențiale sunt conexiunile dintre subiectul dat și celelalte domenii (pictura, mitologia, istoria). De asemenea, întotdeauna mi-a plăcut matematica, gândirea logică fiind cea care m-a ajutat în înțelegerea mai eficientă a textelor, în rezolvarea mai ușoară a subiectelor de gramatică. R: Sunt sigură că participarea la Olimpiada Internațională de Lectură a reprezentat o inedită experiență. Cum te-ai pregătit pentru aceasta? M: Am fost foarte încântată să particip la o competiție de rang internațional. Consider că dezbaterea și cursurile cu profesorii universitari pe tema libertății m-au ajutat în dezvoltarea și îmbunătățirea stilului propriu. De asemenea, jurnalul de lectură a devenit un „depozit” de idei și de date necesare angajării în acest concurs. R: Emoțiile au fost o piedică sau un izvor de inspirație? M: Participarea la olimpiade a reprezentat una dintre treptele devenirii mele; acestea m-au dezvoltat vizibil în plan emoțional; m-au maturizat. Emoțiile sunt absolut normale în aceste situații. Sunt o fire critică în ceea ce privește munca mea. Am avut momente în care mă lăsam copleșită de acestea, lucru ce îmi reducea productivitatea. Încă învăț cum să le păstrez la un nivel optim și cum să le stăpânesc, astfel încât să devină o sursă de inspirație în lucrările mele. Țin să mulțumesc doamnei profesor Daniela Sporea pentru răbdarea și încrederea oferite, dar și celorlalte cadrelor didactice, precum și doamnei învățătoare Lazăr Pina, pentru că au contribuit semnificativ în dezvoltarea mea. R: Îți mulțumesc pentru timpul acordat și succes în tot ceea ce-ți propui pentru viitor! M: Mulțumesc!

Reporter: Elena Spănțulescu–cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea

Interviu l ediției



26

Pour ceux qui aiment... English and español!

De ce? M-am trezit în camera mea. Nu îmi aminteam nimic decât că ieșisem să

mă joc în parc cu cățelul meu pe nume Scooby. Nu știu cum am ajuns acasă. M-am dus să

îmi caut părinții, dar erau plecați. Deodată l-am auzit pe Scooby lătrând. Fericită, m-am dus spre ușă; era încuiată, așa că am căutat prin toată casa un loc de ieșire, dar nu am găsit.

Cățelușul meu găsise un geam deschis. Am ieșit bucuroasă spre el, l-am alintat pe burtică și am pornit la drum. Mergând, mi-am dat seama că nimeni nu era pe stradă. Era pustiu. Scooby a fugit spre parc și eu după el. Acolo m-am văzut pe mine, în timp ce mă jucam cu el… era o amintire.

Nu mă puteam atinge, așa că am stat și mă uitam atent la ce se întâmplă. Am văzut cum am plecat după minge în stradă, dar o mașină cu viteză se apropia de mine. M-am speriat și am început să strig, dar, degeaba, cățelul meu a văzut mașina și s-a aruncat în fața ei, ca să mă protejeze.

Oribila imagine, cu micul meu cățeluș, călcat de mașină, dispăruse. Am închis ochii în speranța că toată această întâmplare să fie doar un vis urât.

M-am trezit într-o încăpere de spital, care avea doar o ieșire, un lift. A început să iasă apă din sertare și, dacă mai rămâneam mult în acea încăpere, muream înecați.

Pentru a face liftul să funcționeze, unul dintre noi trebuia să stea pe un buton foarte mare, până când celălalt ajungea spre ieșire.

Nu voiam să plec fără Scooby, dar el m-a împins în lift și a apăsat pe buton. În timp ce mă ridicam, mă uitam la ochii lui înlăcrimați…

M-am trezit pe patul de spital și părinții mei mi-au spus că al meu cățel a murit.

Mi-a rămas doar zgarda lui. Mă uitam la ea, plângeam, și mă întrebam:

- ,,De ce?”

Ana - Maria Ceauș Îndrumător prof.

Por qué? Me desperté en mi cama. No me acordaba nada sólo que estaba en el

parque con mi perro llamado Scooby. No savia como es que estaba en mi casa. Me

avia ido a buscar a mis padres, pero no estaban en la casa. De repente escuché a mi perro ladrando, así que corrí super feliz de la vida, pero la puerta estaba serada, así que me fui a buscar otra salida.

Mientras tanto mi perro ya avia encontrado una ventana avierta. Así que sali por la ventana y le di un abrazo y nos fuimos. Mientras estaba andando, me di cuenta de que no había naien en la calle. Todo estaba oscuro. Scooby se fue coriendo en el parque, así que yo tanbién. Ahí ví como yo estaba jugando con mi perro y la pelota, era como un recuerdo o una ilusíon.

No lo podia tocar así que me quede mirando y vi como me fui por la pelota que esaba en la caretara. Vi como un coche con gran velosidad venia hasta mi me asuste y empeze a gritar, pero no servia para nada y entonces, vi como Scooby se puso en frente del coche para protejerme.

La orible imajen con migo y el perro herido desaparesio. Sere los ojos en la esperanza de que todo esto fuera solo una pesadilla.

Abri los ojos y estaba yo con mi perro en una habitasion que tenia solo una salida. Era un ascensor que era solo para uno. Para hacer el ascensor que funcione uno de los dos debería subirse en un boton gigante hasta que el otro llege a la salida.

Yo no queria irme sin el, pero empezo a salir agua y si me queaba ahi me ahogaba el me enpujo en el acensor, pulso el boton, y yo me quede mirandole con tristeza.

Me desperte en el hospital, mis padres me dijieron que Scooby se habia muerto, me quede llorando y me pregunte:

- ,,Por qué?”

- cl. a VIII-a E Pompilia Bărbosu



27

Réponses:

1. impulsive

2. réservé

3. pessimiste

4. tendu

5. irréfléchi

6. enervé

7. indécis

8. triste

Facts about Christmas Norwegian scientists have hypothesized that Rudolph’s red nose is probably the result of a parasitic infection of his respiratory system. In Poland, spiders or spider webs are common Christmas trees decorations because according to legend, a spider wove a blanket for Baby Jesus. Each year more than 3 billion Christmas cards are sent in the U.S. Christmas trees usually grow for about 15 years before they are sold. The Germans made the first artificial Christmas trees out of dyed goose feathers. People in America like to decorate their houses with lights and sometimes even with statues of Santa Claus, Snowmen and Reindeer. In Hawaii, Santa is called Kanakaloka! Many Brazilian Christmas traditions come from Portugal as Portugal ruled Brazil for many years. Nativity Scenes, known as Presépio are very popular. They are set-up in churches and homes all through December. In Brazil, Santa Claus is called Papai Noel & Bom Velhinho (Good Old Man). On Christmas Eve, children often go out singing 'kalanda' (carols) in the streets. They play drums and triangles as they sing. A sprig of basil wrapped around a wooden cross hangs from the wire. Some water is kept in the bowl to keep the basil alive and fresh. Once a day someone, usually the mother of the family, dips the cross and basil into some holy water and uses it to sprinkle water in each room of the house.In Ukrainian Happy/Merry Christmas is ”Веселого Різдва із Новим Роком” (Veseloho

Rizdva iz Novym Rokom). You can't start eating the meal until the first star is seen in the sky. So people (especially the hungry ones!) go outside as soon as it starts getting dark and try and spot the first star. The star represents the journey of the Wise Men to find Jesus and that Jesus was born, so Christmas can start! A Christmas tree is a decorated tree, usually an evergreen conifer such as spruce, pine, fir or an artificial tree. The tree was traditionally decorated with edibles such as apples, or nuts. A Christmas carol is a carol (song or hymn) whose lyrics are on the theme of Christmas, and which is traditionally sung on Christmas itself or during the surrounding holiday seasons.

Maria Seceleanu – cl. a VIII-a C Elena Spănțulescu – cl. a VIII-a C

Îndrumător prof. Iulia Prescornițoiu

La violence dans une amitié Nous croyons que dans une amitié il ne doit pas y avoir de violence. Jài fait ce projet pour prévenir la violence contre les enfants. La forme la plus répandue est la violence verbale. La plupart des gens utilisent cette forme de violence puor se render plus importants que les autres ou à cause de la jalousie. Cela se produit en chacun de nous et peut mener à la dépression. La dépression mène souvent au suicide et détruit beaucoup de vies, ainsi, il est bon dèmpêcher ce phénomène en étant bons avec toutes les personnes qui nous entourent.

Trouvez làntonyme: 5 7 1

1. posé 2. exuberant 3. optimiste 4. détendu 5. réfléchi 6. calme 7. décidé 8. gai

Monica Goleanu, Angela Luparu Alessia Postovaru, Alexandra Pușcașu– cl. a VII-a B Prof. Roxana Stoian

2 6 8 3 4



28

Câte ceva despre....altceva!

Despre pasiuni şi hobby-uri... Baletul

Baletul este un gen de dans artistic, care a luat naştere în Franţa, în secolul al XV-lea , la curtea reginei Caterina de Medici. Baletul a inspirit dintotdeauna oamenii, care l-au perceput ca pe o scenă dintr-un film. Această frumoasă artă a fost considerată mereu mai mult decât un sport prin care îţi şlefuieşti dezvoltarea corpului. Prin balet învăţăm exprimarea nonverbală a trăirilor interioare, învăţăm ce este eleganţa. Dintotdeauna am adorat eleganţa şi delicateţea balerinelor. Sunt atat de graţioase şi de pasionalea tunci când păşesc pe scenă, de parcă scena ar fi de gheaţă, iar ele ar fi nişte fulgi gingaşi care plutesc în aer. Aşa am visat şi eu să fiu o micuţă balerină, iar în prezent sunt în anul III la o şcoală de balet. Acolo am descoperit ce înseamnă cu adevărat aceasta artă. Admiraţia publicului atunci când te afli pe o scenă, te înalţă şi te îndeamnă să ajungi pe cele mai înalte culmi. Vă invit şi pe voi să păşiţi în lumea poveştilor, să descoperiţi această minunată artă -BALETUL.

Sara Poroşnicu - cl. a IV-a C Îndrumător prof. Nadia Lefter

Un vis implinit Într-un început de primavără dușmănoasă, am aflat că în orașul meu se organizează preselecții pentru o școală de actorie la care visez să intru de foarte mult timp. În ziua aceea, vremea mi se părea mult mai rece ca de obicei. Norii și ploaia parcă urmăreau să mă necajească, spunându-mi că nu voi reuși. Am pășit greoi pe scările joase ale teatrului, ținând în mână doar foaia cu textul meu. Am fost primită într-o sală uriașă, cu multe scaune învelite în catifea, cu draperi sclipitoare și o scenă luminată de șase reflectoare puternice. Erau mulți participanți în sală, majoritatea de vârsta apropiată de a mea. Își repetau multele texte complicate, unele scrise de Caragiale, altele de care nu auzisem până atunci. M-am simtit umilită privind cele trei strofe de Eminescu pe care le țineam în mână. Preselecția a început, iar emoțiile deveneau din ce în ce mai intense. Într-un final, a venit și rândul meu. Am pășit timid pe scenă uitându-ma în ochii exigenți ai directoarei care statea în primul rând. Privirea ei rece m-a făcut să mă cutremur. M-a rugat să încep. Am respirat adânc și am început să recit. M-am uitat la toate acele persone care mă priveau și apoi la reflectorul care mă făcea să luminez ca o stea pe cerul nopții. Pe alții, asta i-ar fi îngrozit, dar pe mine m-a făcut să mă simt ascultată. Am continuat recitatul uitându-mă la spectatori și gesticulând în toate felurile care îmi veneau în minte, identificând zâmbetele de pe fețele lor. La sfârșit, directoarea s-a ridicat în picioare aplaudând cu un entuziasm care m-a făcut să înțeleg că am reușit. Nu voi uita niciodată faptul că, uneori, este nevoie de un reflector ca să-ți lumineze calea.

Georgia David – cl. a VIII-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea



29

Ochii - mai presus decat televizorul sau calculatorul

Ochii, pe lângă importanţa lor de organe de simţ ce ne furnizează peste 75% din informaţiile cu privire la obiectele ce ne înconjoară, sunt şi ferestrele către cele mai interioare aspecte ale personalităţii şi ale caracterului nostru. În cazul în care te uiţi în ochii cuiva, poţi cu o foarte mare uşurinţă să-ţi dai seama dacă persoana respectivă este speriată, tristă sau îngrijorată. Dar, dacă te vei uita şi mai profund, îţi vei putea da seama ce fel de personalitate are persoana respectivă. Ochii sunt ferestrele sufletului nostru. Folosirea telefonului mobil şi a calculatorului daunează în cea mai mare parte şi ochilor. Astfel, concentrarea pentru o perioadă îndelungată de timp asupra unui asemenea obiect poate cauza senzaţia de usturime şi poate duce la apariţia de inflamaţii sau infecţii. Potrivit specialiştilor, în cazul persoanelor care petrec 8 ore la calculator şi care expun ochii la o luminozitate exagerată a monitorului, vor apărea probleme de uscăciune și încețoșarea privirii. Cei care sunt cu ochii toată ziua pe telefonul mobil sunt supuși unui risc mare de apariţie a deficienţelor de vedere (miopia), prezentând riscul de a purta ochelari încă de mici. Pentru că trăim într-o epocă în care domeniul electronicii a luat amploare, iar tinerii sunt înconjuraţi de tot mai multe variante de gatgeturi, e bine să punctăm următoarele:

• Este bine ca petrecerea timpului liber la calculator să fie înlocuită cu o altă activitate mai constructivă şi educativă, mai ales dacă utilizarea computerului nu aduce nici un fel de beneficiu.

• Distanţa dintre ochi şi monitor să fie sub 65 cm iar luminozitatea ecranului și contrastul să fie ajustate în funcţie de nevoi. Un alt aspect important este să faci pauze regulate. Aici poţi aplica regula care spune că la fiecare 60 de minute de privit la un ecran să iei 1 minut de pauză. Motivul este unul cât se poate de simplu: ochii tăi au nevoie de relaxare, iar cea mai bună metodă este să-i oferi o privelişte îndepărtată. Nu uita, ai grija de ochii tăi!!!

Andreea Grosu, Eliza Toia – cl. a VIII-a D Îndrumător prof. Adriana Călin

Crinul Crinul, floarea ce ne uimeşte cu parfumul ei în luna iunie, este o plantă perenă, originară din China şi Japonia şi aparţine genului Linum. Preţuită încă din antichitate, când era consacrată zeiţei frumuseţii, este o plantă de grădină apreciată şi în zilele noastre, pentru deosebitele calităţi decorative ale florilor parfumate. La noi în ţară cea mai cunoscută specie de crin este crinul alb, cu miros puternic, înalt de până la 150 cm, cu tulpină dreaptă, care poate susţine până la 20 de flori, cultivat în grădini cu scop ornamental sau pentru a fi dăruit. Pătruns în Europa ca floare regală, crinul alb e simbolul purităţii, nu numai datorită legendelor şi istoriei brodate în jurul acestei flori, dar şi datorită compoziţiei ei. De exemplu, tulpina dreapta a crinului nu se poate îndoi, ci se rupe doar, aşa cum spune zicala „se rupe, dar nu se îndoaie" despre oamenii mândri şi orgolioşi. De altfel, una dintre semnificaţiile crinului e tocmai mândria, adăugată nobleţei. Puţini sunt cei care ştiu că floarea de crin e un simbol al căsătoriei, de aceea vom alege crinul drept cadoul floral ideal pentru o astfel de ocazie. Bulbii unor specii de crin sunt comestibili, dar se și extrage uleiul de crin, un produs ideal pentru hidratatrea pielii, fără să producă efecte adverse precum iritaţiile. Există şi o legendă care spune că era odată o vrăjitoare rea, care reuşea să prefacă în stană de piatră to t ceea ce atingea. Dacă, însă, se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare. La palatul acestei vrăjitoare ajung şi doi fraţi ce cutreierau lumea în căutarea unei familii, iar fata apropiindu-se prea mult de castel este prefăcută într-o floare. Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care putea să rupă vraja. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşește să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată. Cei doi încearcă să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, al căror miros te face să nu te poţi apropia de ei, ca nimeni să nu se poata apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.

Laura Mihai – cl. a VIII-a A Îndrumător prof. Adriana Călin



30

O incursiune în istoria muzicii O lege a creativităţii spune că fiecare idee nouă se naşte dintr-un amestec de idei mai vechi, prelucrate în mod misterios de creierul uman. Aşa s-a întâmplat şi cu proiectul „O incursiune în istoria muzicii’’. Am simţit nevoia ca, împreună cu elevii mei, să ne exprimăm nevoia de muzică, în contextul atât de vitreg, care s-a conturat în acest an, prin propunerea schimbării aberante a planurilor cadru pentru gimnaziu, în detrimentul muzicii. Scopul principal al acestui proiect a fost de a-i antrena în a descoperi (sau redescoperi) valorile muzicale, cunoscând viaţa și creaţia unor iluştri compozitori din spaţiul european, români şi străini. Lucrul în echipă, prezentările libere, aspectul vizual, dar mai ales propunerile pentru audiţie sunt motive care mă fac să sper că îndemnul lui Platon: „Păşiţi cu încredere în casa care se cântă” va fi urmat ori de câte ori au ocazia, pentru că, într-o lume din ce în ce mai stresată, în care timpul se comprimă şi bucuriile se împuţinează, muzica de calitate poate fi o salvare. Ea ne bucură sufletul, îl încarcă de frumos, răscoleşte amintiri, ne dă un strop de speranţă, de visare. Coordonator proiect, Prof. Mitriţa Dumitrache

Franz Joseph Haydn Franz Joseph Haydn (născut: 31 martie 1732, Austria – decedat: 31 mai 1809, Viena) a fost un compozitor austriac care, alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven, face parte din

rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană. Haydn provine dintr-o familie modestă: tatăl lui, Mathias Haydn, era rotar, iar mama, Anna Maria Koller, fusese, înainte de a se căsători, bucătăreasă la familia contelui Karl Anton

Harrach. La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei din Viena, unde cântă până la vârsta de 17 ani, când - fiind în schimbare de voce - este concediat. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, studiază ca autodidact teoria muzicală și contrapunctul și primește ocazional lecții de la renumitul compozitor italian Nicola Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăți muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von Fürnberg, pentru care compune primele sale cvartete de coarde. Anul 1761 reprezintă un punct de cotitură în viața lui Joseph Haydn, fiind angajat în calitate de șef de orchestra în serviciul familiei Eszterházy. Este perioada când Haydn pune bazele a două genuri importante ale muzicii clasice, simfonia și cvartetul de coarde și compune un mare număr de piese muzicale simfonice, opere și muzică de cameră. După moartea prințului Nikolaus Joseph Esterházy în anul 1790, urmașul acestuia desființează orchestra. După aproape 30 de ani în seviciul familiei Eszterházy, Haydn primește o pensie permanentă de 1.400 guldeni și se mută la Viena. Acceptă oferta impresarului englez, Johann Peter Salomon, pentru a dirija un ciclu de concerte la Londra în stagiunea 1791 / 1792. Succesul extraordinar obținut în metropola engleză îi aduce o a doua invitație pentru stagiunea 1794/1795. În Londra compune 12 simfonii Simfoniile Londoneze - și șase cvartete de coarde care constituie unele din cele mai importante creații ale sale. Prezența lui Haydn la Londra a stârnit multă simpatie și înaltă apreciere totodată; astfel, acesta ajungesă fie numit Doctor Honoris Causa al Universității Oxford. Aceste două experiențe (cele două călătorii) au schimbat viziunea compozitorului despre lumea din jur, dar și modul său componistic. Haydn însuși a realizat schimbarea structurală realizată atât în interiorul său, cât și în creația sa, astfel a numit ultimele sale șase simfonii „simfonii de tranziție”. Joseph Haydn este autorul mai multor simfonii, cvartete de coarde, sonate pentru pian, opere in stil italian, etc. și, nu în ultimul rând, este autorul melodiei imnului național al Germaniei, compusă inițial în onoarea împăratului Francisc

Clubul artelor



31

al II-lea al Austriei în timpul războaielor napoleoniene. În viziunea mea, muzica lui are o semnificație profundă, ea mă ajută să mă detensionez și chiar să mă concentrez. Acest proiect la care am lucrat cu mare plăcere și interes m-a făcut să înțeleg și să îndrăgesc mai mult muzica clasică. Cele mai frumoase compoziții ale lui Haydn mi s-au părut: imnul national al Germaniei, cunoscut și sub numele de „Kaiserquartett” (Cvartetul imperial), Die Jahreszeiten („Anotimpurile”) și Sonata in C major.

Adriana Paula Crivăț - cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Mitri ța Dumitrache

Povestea „Anotimpurilor”

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut în Veneția, în anul 1678, și a fost unul dintre cei mai importanți compozitori și muzicieni ai lumii.

De-a lungul vieții sale a compus 770 de lucrări, între care se numără 477 de concerte și 46 de opere. Vivaldi a iubit viața cu intensitate, iar emoția trezită în el de transformările naturii a dat naștere nemuritioarelor concerte pentru vioara, denumite „Anotimpurile” . Acestea descriu cele mai frumoase scene de primăvară, vară, toamnă și iarnă. Primăvara este descrisă ca o explozie de flori, fluturi și cântece ale păsărilor, ce inițiază un imn al bucuriei. Trilurile păsărilor sunt completate de

susurul apei, dar și de fulgere și tunete, care anunță ploile abundente ale primăverii. O altă scenă a „Primaverii” prezintă un păstor ce doarme. Visul dulce și calm al acestuia este zugrăvit de solo-ul de vioară și completat de murmurul vântului. A treia scenă din „Primăvara” prezintă bucuria prin intermediul cântecelor și dansurilor pline de viață. Vara este cel mai cald sezon, temperaturile ridicate afectează oamenii și animalele deopotrivă, iar scenele sunt dominate de încetineala. Cu toate acestea, Vivaldi ne transmite prin muzica sa și ritmurile păsărilor, care dau dinamism anotimpului. A doua parte a concertului prezintă un agricultor, revenit acasă după o zi grea de muncă. Somnul acestuia este întrerupt de un fulger care anunță furtuna. Vivaldi încheie „Vara” cu descrierea naturii dezlănțuite. Toamna este prezentată de Vivaldi ca un anotimp plin de bucurie. Este vremea recoltelor, iar roadele obtinute sunt un motiv de fericire. Toamna, frunzele copacilor încep să se usuce, iar clavecinul („strămoșul” pianului, în care sunetele se obțin prin ciupirea coardelor de către un dispozitiv acționat de taste) interpretează o melodie care ne face să ne imaginăm căderea frunzelor uscate. Ultima parte a concertului „Toamna”, prin intermediul unei melodii jucăușe, vorbește despre vânătoare, sportul preferat pe vremea lui Vivaldi. Vânătorii se adună în zori, fac glume și râd, în timp ce se pregătesc pentru o nouă partidă de vânătoare. Iarna este descrisă prin căderea lentă a fulgilor de nea, frigul intens și rafelele de vânt. A doua parte a concertului „Iarna” a lui Vivaldi înfățișeaza omul fericit, ce observă picăturile mici ale ploii de iarnă cum se izbesc de fereastră. Ritmul viorii descrie fericirea și căldura de acasă. În ultima parte din „Iarna” orchestra imită vântul, care începe să sufle din ce în ce mai tare, până când devine o furtună. Povestea „Anotimpurilor” lui Vivaldi chiar ne îndeamnă să ne bucurăm de natură și să ascultam cu și mai mult interes operele lui Vivaldi.

Adrian Harea – cl. a VIII-a C

Îndrumător prof. Mitri ța Dumitrache



32

Măștile tradi ționale

Prezența obiceiurilor și tradițiilor

transmise din generație în generație în rândul oamenilor contribuie la instalarea sărbătorilor de iarnă, așa cum se cuvine în case, dar mai presus, în inimile românilor de pretutindeni. Una dintre cele mai importante tradiții ce dăinuie din vremea strămoșilor este colindatul cu măști. Acest obicei se bucură de o popularitate deosebită în rândul poporului nostru, impresioneză prin autenticitatea dovedită în timpul reprezentațiilor. Farmecul acestei datini se concentrează la nivelul unor accesorii – cheie, numite măști populare. Personificând spirite ale strămoșilor sau elemente ale naturii, acestea reprezintă „o lume fantastică, izvorâtă din gândirea societății tradiționale românești”. Jocurile cu măști se desfășoară în anumite momente ale anului sau cu ocazia unor evenimente definitorii pentru viața omului, având ca rol alungarea spiritelor rele. Printre puţinele judeţe din ţară, Vrancea duce tradiţia mai departe an de an. Astfel, la Nereju, măştile sunt confecţionate din timp. Peste an, acestea se lăsau în încăperi răcoroase presărate cu levănţică pentru a nu fi mâncate de molii. La realizarea acestor măşti se folosesc blănuri de oaie, de capră, lemne de arin şi coarne de vită sau berbec. Conform cercetărilor, judeţul nostru este singurul unde se mai păstrează obiceiul priveghiului cu măşti. Coordonaţi de doamna profesoară Ostafi Olga, elevii şcolii noastre au reinterpretat aceste măşti populare, păstrând însă originalitatea lor. Participanţii la acest proiect, au realizat mulaje din plastilină, fiecare având expresii şi trăsături ale feţei diferite. Prin tehnica „papier mâche", s-au realizat straturi din hârtie amestecată cu aracet. O dată uscate şi întărite, acestea au fost îndepărtate de pe suprafaţa mulajului, obţinându-se astfel o mască. Pentru a fi finalizată, masca a fost pictată, i s-au atașat „plete”, după creativitatea fiecăruia. Roadele muncii elevilor pot fi admirate la expoziţia organizată în incinta şcolii.

Maria Seceleanu – cl. a VIII-a C

Îndrumător prof. Olga Ostafi



33

Ce scriu dascălii noștri

Ce așteaptă părin ții de la noi, profesorii?

Ne întrebăm adesea ce așteaptă părinții de la profesorii școlii în ceea ce-i privește pe elevii care trec pragul instituției noastre de învățământ. Să-și dorească să le facem copiii și nepoții fericiți? Nu cred. Fericirea vine din interior, din lucrurile aparent mărunte ale existenței noastre și, cu realism vorbind, cam toată lumea admite că școala nu e un motiv de fericire pentru copii, ci un ”câmp de bătălie” cu mai multe dureri decât satisfacții care să te facă fericit. E de ajuns să ne gândim cum așteaptă elevii sfârșitul de săptămână, vacanțele sau chiar o oră liberă într-o zi în care profesorul lipsește și vom putea defini ”fericirea” în materie școlară. Să-și dorească să le facem copiii roboți care să redea cu fidelitate absolut tot ceea ce le predăm? Nu cred că-și doresc nici asta, deși există, din păcate, părinți care pică în extrema perfecțiunii copiilor lor. Să-și dorească să le facem copiii viitori ingineri, doctori, profesori, mecanici sau brutari? Nici asta nu cred. O meserie se alege abia prin intermediul facultății, până pe la 18 ani elevii și părinții f ăcându-și mai degrabă planuri decât luând decizii definitive. Să-și dorească să le facem copiilor o educație școlară care să-i direcționeze spre o atitudine solitară, egoistă, favorizându-le o evoluție în viață care să-i transforme ulterior în specialiști fără suflete, în oameni ai funcției, în unelte ale unor sisteme care nu lucrează pentru oameni ci folosindu-se de ei? Nu cred că-și doresc asta! Mă gândesc că părinții așteaptă de la noi să-i învățăm pe elevi cum să discearnă să aleagă între bine și rău, cum să fie echilibrați în viață pentru a nu păși spre extreme, cum să fie liberi în sensul bun al cuvântului, cum să fie frați unii cu alții, cum să împartă și să dăruiască un covrig sau o vorbă bună. Mă gândesc că părinții așteaptă de la noi să-i învățăm pe elevi să fie mai bine organizați, mai ordonați și să realizeze că o structurare mai eficientă a timpului liber și a sarcinilor de lucru

reprezintă un plus pentru reușita lor în materie de teme. Mă gândesc că părinții își doresc să le sprijinim copiii în cadrul colectivității școlare din care fac parte, pentru că elevii sunt puși în fața unor alegeri pe care acasă nu le pot face, mai ales dacă sunt singuri la părinți. Mă gândesc că părinții își doresc să-i învățăm pe copii să fie harnici și disciplinați ca niște furnicuțe dar, totodată, să-și folosească ideile pe care le au fără teama că vor lua o notă proastă. Mă gândesc că părinții așteaptă de la noi să-i facem pe copiii lor oameni de nădejde pentru semenii lor, pentru comunitatea din care fac parte, oameni care să sară în ajutorul celor din jur și care să-și iubească aproapele. Mă gândesc că părinții așteaptă de la noi, profesorii, să le transmitem copiilor un anumit mod de a fi în viață, nu doar un set de cunoștințe grupate într-o strategie școlară schimbătoare de la… un ministru la altul. Eu cred că asta așteaptă părinții de la noi, profesorii Școlii „Duiliu Zamfirescu”…. Sau… mi-ar plăcea să cred asta.

Prof. Luminița Irimia

Strategii manageriale în modelarea comportamentului

disciplinat la clasă Termenul strategie, larg folosit astăzi în multiple domenii, preponderent fiind cel economic, îşi are originea în domeniul militar, desemnând arta generalului sau arta celui care conduce o forţă militară către victoria finală (Napoleon). Cadrul didactic este şi el un conducător al instrucţiei şi educaţiei în spaţiul clasei, iar dacă elevii sunt indisciplinaţi, va trebui să aplice adevărate strategii militare pentru a-i opri. Dincolo de nota de exagerare, orice acţiune disciplinară a profesorului poate avea succes numai dacă acesta şi-a formulat o strategie de intervenţie. Spre deosebire de activităţile izolate de modelare comportamentală, strategia de disciplinare ca instrument al managerului clasei are următoarele avantaje (Stan Emil, 2003):

• realizează cea mai bună relaţie între obiectivele urmărite şi resursele necesare atingerii lor;



34

• are şanse mai bune de reuşită, luând în considerare faptul că urmăreşte evoluţia în timp a comportamentelor manifestate de elevi şi propune o intervenţie organizată pentru corectarea problemelor de comportament;

• ajută cadrul didactic să nu reacţioneze sub impulsul momentului la comportamentul elevilor; • rezultatele sunt mai uşor cuantificabile. Termenele strategice, adică perioadele de operaţionalizare ale strategiei, precizând momentul declanşării şi finalizării opţiunilor strategice majore. Cel mai simplu plan disciplinar, la îndemâna oricărui profesor, ar cuprinde 3 componente: reguli, consecinţe, recompense. Pe lângă acestea profesorul îşi mai poate propune şi alte componente, în funcţie de preferinţe şi experienţa didactică: Stabilirea regulilor: potrivit specialiştilor toate clasele au nevoie de reguli pentru a funcţiona eficient. Multe cercetări din anii '70 şi '80 evidenţiază importanţa ca aceste reguli să fie stabilite şi învăţate de elevi în primele zile de şcoală: Leinhardt, Weidman şi Hammond (1991) consideră că acestea trebuie stabilite în primele patru zile de şcoală, în timp ce alți cercetători recomandă introducerea lor în prima săptămână de şcoală. Majoritatea autorilor consideră utilă formularea a unor reguli referitoare la: • modul în care se tratează unii pe alţii (maniere, respect); • comunicare (mâna sus, tonul vocii, limbaj pozitiv, ascultare activă); • deplasare (mişcarea în clasă, ieşirea din clasă, spaţiul personal); Stabilirea regulilor clasei este cel mai important şi cel mai dificil moment al elaborării planului managerial. Dificultatea rezidă mai ales în faptul că în doar câteva propoziţii trebuie să cuprindem o suită infinită de comportamente care ar trebui evitate. O soluţie facilă dar şi plină de tâlc pentru rezolvarea acestei probleme este oferită de iniţiatorul programului ,,Disciplina judicioasă”, Gathercoal (1990), care propune ca regulile să fie stabilite de înşişi elevii, pornind de la principiul general: „poţi să faci orice vrei în clasă, cu condiţia ca ceea ce faci să nu interfereze cu drepturile celorlalţi”.

Responsabilizarea elevilor - Scopul tuturor măsurilor de disciplinare în clasă este disciplina autoimpusă. Elevii trebuie stimulaţi să se comporte într-un mod dezirabil, să-şi asume urmările propriilor acte cu maturitate şi responsabilitate. Implicarea părinţilor/şcolii/specialiştilor - În cazul în care măsurile de mai sus nu sunt eficiente, vom apela la dirigintele clasei, directorul şcolii, părinţi, specialişti (consilier şcolar, psiholog), realizând astfel primul pas înspre o intervenţie mai dură, concentrată a tuturor acestor factori. Respectarea regulilor este necesară pentru buna desfăşurare a activităţii didactice, prin urmare ar trebui să ne întocmim la începutul fiecărui an şcolar un plan managerial de prevenire şi corectare a problemelor disciplinare. Milit ăm însă pentru o disciplină permisivă, care să valorizeze şi nu să încorseteze elevul. Vom disciplina în clasă, dar nu vom uita nici un

moment că elevii noştri sunt personalităţi în formare, care au nevoie să greşească pentru a evolua şi pentru a-şi exprima individualitatea. Aceasta este şi idea exprimată de Constantin Cucoş (1996, p. 62), atunci când afirmă: ,,Şcoala nu trebuie văzută ca o cale de cultivare a conformismului social, o cale de socializare forţată a indivizilor prin dizolvarea particularităţilor acestora.

Prof. Anca-Adriana Ilie



35

Râdeți, copii! Ce poate fi mai plăcut decât să vezi în fiecare zi copii zâmbind sau chiar ce abia îşi potolesc hohotele de râs, făcând şi pe alţii să râdă printr-un efect contagios? Este ca o binecuvântare, pentru noi dascălii să lucrăm cu o astfel de atmosferă, fiind răsplătiţi pentru munca noastră cu un zâmbet cât se poate de sincer şi curat. Râsul este dreptul obţinut la naştere de orice persoană, este o parte naturală a vieţii. Sugarii încep să zâmbească şi să gângurească încă din primele săptămâni de viaţă şi râd în hohote la doar câteva luni. La copiii de vârstă şcolară, râsul cunoaşte nuanţări marcante. Râsul copilului de 10-13 ani poate fi aprobator sau reprobator, ironic, moralizator, etc. Atunci când într-un colectiv domnesc râsul și voia bună, înseamnă că avem de a face cu un colectiv de prieteni. Copiii ar trebui să râdă mult. Rasul îi apropie, îi uneşte, le dă sănătate. Chiar dacă o persoană nu s-a dezvoltat într-un mediu în care domină buna dispoziţie, poate începe să râdă şi să glumească, să devină o persoană veselă, indiferent de vârstă. Chiar dacă nu întotdeauna situaţia şcolară este relaxantă sau optimistă, un zâmbet sau un hohot de râs vor face pe oricine să se simtă mai bine, iar starea pozitivă de spirit va rămâne o perioadă de timp chiar şi după ce râsul dispare. Umorul este benefic pentru păstrarea unei perspective optimiste asupra vieţii şi situaţiilor de zi cu zi, indiferent cât de dificile ar fi acestea. Care sunt beneficiile râsului? 1. Asupra sănătăţii mentale: • diminuează emoţiile, anxietatea sau supărarea; • ajută la relaxare şi la reîncărcarea pozitivă; • stimulează nivelul de concentrare; • conferă optimism celor aflați în dificultate; • înlătură senzația de apăsare sau stres excesiv. 2. Asupra întregului organism: • o persoană veselă are un tonus ridicat; • reduce tensiunea fizică şi relaxează muşchii;

• datorită creşterii sintezei de endorfine, o repriză de râs poate calma orice tip de durere;

• stimulează fluxul sangvin şi îmbunătăţeşte funcţia aparatului cardio-vascular.

3. Asupra vieţii sociale: • Orice conversaţie care presupune şi un dialog

relaxat, presărat cu reprize de umor şi zâmbete, consolideaza relatiile interumane prin

declansarea de sentimente pozitive si prin incurajarea conexiunilor emotionale.

• Râsul acţionează ca un tampon împotriva stresului, dezamăgirilor şi neînţelegerilor. Să râzi cu alţii este mult mai distractiv decât să râzi singur. Umorul este un instrument eficient şi puternic pentru vindecarea resentimentelor.

• Buna dispoziţie uneşte oamenii în perioade dificile. Umorul şi râsul fac persoanele să fie mai spontane, să uite de inhibiţii şi restricţii, ducând la consolidarea relaţiilor cu cei din jur.

Sugestii pentru a aduce zâmbetul pe buze: - fi ţi receptivi la umor, faceţi din fiecare moment unul de bună-dispoziţie şi nu lăsaţi ca anumite clipe să devină bariere pentru bucuria de a trăi. - încercaţi să petreceţi cât mai mult timp cu oameni veseli şi optimişti. - la sfârşitul fiecărei zile gândiţi-vă la ceea ce s-a petrecut amuzant şi daţi uitării evenimentele mai puţin plăcute; - în timpul liber sau în vacanţe vizionaţi filme de comedie sau citiţi o carte amuzantă; - petreceţi timpul liber în compania unor oameni veseli spunând glume sau povestiri haioase; -implicaţi-vă în activităţi distractive sau jucaţi-vă cu un animal de companie. Avem nevoie de haz, de bună dispoziţie în fiecare clipă a vieţii noastre. Voioşia, veselia, ne fac mai buni, mai înţelegători, mai prietenoşi, ne dau aripi în tot ceea ce facem, ne ajută să privim mai încrezători dificultăţile pe care trebuie să le depaşim. Şi, peste toate, ne fac … mai simpatici! Lăsaţi zâmbetul să vă înflorească mereu pe buze!

Prof. Adriana Călin



36

Fantasticul ştiin ţei Cu cât progresăm în timp, suntem cu toţii martorii uimiţi ai unui spectacol din ce în ce mai halucinant al ştiinţei. Există în acest context riscul apariţiei unui mit al ştiinţei, o desprindere a ei de imensa masă de oameni, atribuindu-i-se, din necunoaştere, proprietăţi obscure, dar miraculoase. Nu există zi să nu aflăm de noi aplicaţii ale gadget-urilor, indispensabile nouă astăzi. Microprocesorul este prezent în orice dispozitiv mobil, computer, laptop, tabletă, smartfon. În serverele marilor companii, armată, reţele de vânzări, fabrici, instituţii se gestionează uriaşe cantităţi de informaţii. Microprocesorul este prezent în complicatele şi abstractele calcule matematice, în funcţionarea unor jucării, în cucerirea spaţiului cosmic dar şi în treburile de rutină. Dacă mai toată lumea cunoaște destul de bine aplicaţiile microprocesorului, puțini sunt în stare să-ţi explice cum funcţioneză el. Acest lucru implică, pe lângă un respect deosebit la adresa geniului uman care a creat acestă „aşchie de siliciu”, cu proprietăţi miraculoase, şi o oarecare nelinişte, o spaimă faţă de necunoscut. Nu numai în ce priveşte temerile faţă de aplicaţiile distructive, care nu sunt puţine, ci şi în ceea ce priveşte posibilitatea ca acest produs al omului să uzurpe însăşi personalitatea umană. Introdusă pe scară largă, inteligenţa artificială preia tot ce presupune rutină în gândirea umană dar induce un pericol: sedentarismul. Alternativa procesului natural de dezvoltare cu intervenţia omului în propria sa evoluție implică o enormă responsabilitate pe care acesta trebuie să și-o asume şi să ia măsuri. Perspectivele sunt mai mult decât fantastice. Alchimia pe care o visau oamenii din vechime, coşmarurile oamenilor terorizaţi de neştiinţă, sunt depăşite acum în condiţiile dezvoltării actuale a creaţiei ştiinţifice şi tehnice? Omul trebuie să se obişnuiască cu gândul că aceste mijloace există şi depinde numai de el, să fie folosite corect, cu rezultate pozitive în propria sa dezvoltare. Mai mari decât eforturile de dezvoltare a propriei sale existenţe vor fi eforturile de depăşire a acestui factor psihologic, a barierei de neîncredere în sensul în care pote fi folosită ştiinţa.

Prof. Beatrice Bostan

Chimia în viața de zi cu zi Tot ceea ce se petrece în jurul nostru este legat de chimie și de aceea studiul chimiei nu prezintă doar interes teoretic, ci și practic. Sunt o mulțime de substanțe sau amestecuri de substanțe necesare în viața de zi cu zi, dar cele mai importante substanțe naturale sunt apa și aerul. Natura este un adevărat laborator în care substanțele sunt într-o continuă transformare , iar apa și aerul au rol important în transformările care au loc. Aerul este o soluție gazoasă indispensabilă vieții, datorită conținutului de oxigen. Omul rezistă fără apă și peste 60 de ore, fără aer însă omul nu poate supraviețui nici șase minute. Apa potabilă ca și aerul, constituie factorul principal de menținere a vieții pe Pământ. Un om consumă în medie 2 litri de apă pe zi. În apa potabilă se găsesc dizolvate până la 0,5g/L săruri ca: MgCl2, CaCl2, CaSO4, MgSO4,Ca(HCO3)2 dar și gaze. Apa minerală este o soluție lichidă de apă, săruri minerale și dioxid de carbon și este folosită pentru consum în crenoterapie (cura de băut) sau în balneologie (irigații medicinale, comprese, inhalații). Se recomandă a fi consumată mai ales vara, când omul pierde prin transpirație o mare cantitate de săruri minerale. 4) Băuturile răcoritoare conțin apă, zahăr, coloranți, CO2 și acid citric. 5) Alcoolul etilic pur (C2H5-OH) în amestec cu coloranți și zahăr este folosit la prepararea băuturilor alcoolice, iar alcoolul etilic tehnic este folosit drept carburant și solvent. Alcoolul sanitar conține apă demineralizată, alcool etilic și coloranți. 7) Clorură de sodiu (NaCl) este folosită ca și condiment în alimentație iar sub formă de soluție la prepararea conservelor și în tăbăcărie. 8) Apa oxigenată (H2O2) poate fi folosită sub formă de soluție de concentrație 30% ca decolorant (perhidrolul) și sub formă de soluție de concentrație 3% ca dezinfectant. 9) Oțetul de mere sau de vin este o soluție de acid acetic (CH3-COOH) de concentrație 3-9%. Se poate obține prin fermentația acetică a sucului de mere sau a vinului. Se folosește ca aliment, conservant sau în tratarea unor afecțiuni.



37

10) Varul stins Ca(OH)2 este folosit în amestec cu nisipul la prepararea mortarului, iar sub formă de soluție apoasă saturată, la igienizarea locuințelor și la văruirea tulpinilor copacilor împotriva înghețului sau a insectelor. 11) Dizolvanții organici sunt folosiți pentru scoaterea petelor de pe țesături. Cei mai folosiți solvenți organici folosiți în gospodărie sunt: acetona, toluenul, benzenul, benzina ușoară, eterul etilic. 12) Carbonatul acid de sodiu (NaHCO3) este o sare acidă anorganică cu multiple utilizări: - antiacid, deoarece calmează arsurile stomacale și balonările - remediu împotriva înțepăturilor de insecte sau arsuri solare - pentru carățarea obiectelor sanitare, a oglinzilor și geamurilor. 13) Bicarbonatul de amoniu (NH4HCO3) este folosit în bucătărie ca agent de creștere. 14) Amoniacul (NH3) în soluție apoasă este folosit pentru curățarea obiectelor din argint, a vaselor de cristal, a vaselor de alamă precum și la scoaterea petelor de mucegai. 15) Hidroxidul de sodiu (NaOH) denumit tehnic sodă caustică se folosește sub formă de soluție apoasă diluată ca agent de degresare și în stare solidă la prepararea săpunului. 16) Clorura de amoniu (NH4Cl) având denumirea tehnică de țipirig se folosește ca agent de decapare și la lipirea cu cositor și cositoritul vaselor de aramă. Chimia a contribuit la creșterea calității vieții prin sintetizarea unor produse chimice pe care omul nu le poate obține din natură ca: mase plastice, săpunuri și detergenți, îngrășăminte, produse cosmetic, arome, coloranți, fire și fibre sintitice. Este important să cunoaștem beneficiile chimiei, dar și pericolele acesteia pentru a nu distruge propria noastră existență.

Prof. Ana Cismaș

De ce să ne periem dinții? Pentru că în gură există bacterii. În mediul umed și în prezența alimentelor (mai ales a zaharurilor), acestea se înmulțesc și se fixează pe smalțul dinților, formând placa bacetriană. Periajul îndepărează placa răspunzătoare de apariția cariilor și a bolilor gingiei. Pentru că vrem să avem dinți sănătoși pe care să-i păstrăm cât mai mult pe arcadă și de care să ne folosim nu doar pentru a ne hrăni. Este bine să ne periem dinții de două ori pe zi, dimineața și seara, după fiecare masă. Digestia zaharurilor începe din cavitatea bucală. Apar astfel acizi care atacă smalțul dinților.. Este importantă tehnica de periaj? Da, corectitudinea acesteia asigură un periaj eficient. Trebuie să devină o rutină periajul, un automatism pentru toată viața, iar începutul se face din cea mai fragedă copilărie. Tehnica se deprinde în cabinetul stomatologic asigurat de cadrele medicale, iar copilul va fi monitorizat de părinți până spre 12 ani. Durata unui periaj eficient este de minim 2 minute. Când se schimbă periuța? - Când perii au un aspect uzat - După o boală infecțioasă - Cel târziu după 3 luni. Este importantă alimentația în sănătatea

orală și generală a copilului? - DA, pentru că dinții se formează și au nevoie

de material luat dintr-o alimentație echilibrată - DA, pentru că obiceiurile alimentare se

formează în copilărie și se mențin toată viața - DA, pentru că o alimentație corectă este

necesară pentru dezvoltarea optimă a creierului și performanțe școlare maxime

- DA, pentru că există o incidență crescută a afecțiunilor legate de alimentație ca diabetul, hipertensiunea arterială, afecțiunile cardiace, obezitatea, cancerul, accidentele vasculare

- Da, pentru că alimentele sărace în zahăr, sare și grăsimi pot fi alegeri mai înțelepte.

Recomandări pentru o igienă orală corectă: 1. Periați-vă de cel puțin 2 ori pe zi 2. Folosiți mijloace auxiliare de igienă orală (ața

dentară înaintea periajului, apa de gură după periaj)



38

3. Pasta de dinți ajută la îndepărtarea mecanică a plăcii bacteriene și conține substanțe protectoare pentru dinți ( fluorul, de exemplu)

4. Consumați cu moderație dulciurile. Nu doar alimentele dulci conțin zaharuri, acestea sunt prezente în aproape toate băuturile și alimentele, chiar și în cele considerate sănătoase cum ar fi fructele și legumele.

Nu uitați! Un zâmbet frumos topește inimile și aduce bucurie în suflet. El este cheia necesară deschiderii multor uși în viață. Haideți să fie un zîmbet frumos și natural! Dr.Teodora Simionescu–medic primar stomatolog

Jocul didactic și importan ța lui Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa si creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta cuprinde o motivaţie intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal. Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea, vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de investigaţii şi cointeresarea continuă. Copilul se joacă de-a ceea ce a văzut sau a auzit. Modelele de urmat pe care el le transpune în joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi activitatea adulţilor din preajma lui. Pe această cale îşi asimilează semnificaţia socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă. Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activităţile ce se desfăşoară. Datorită conţinutului şi modului de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi elementare şi de muncă organizată. Jocurile didactice sunt un mijloc foarte important şi pentru realizarea sarcinilor educaţiei

morale. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenţă, a disciplinei conştiente, a spiritului colectiv şi a altor calităţi de voinţă şi de caracter. În joc copiii învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze nepărtinitor succesele altora. Aşadar, jocurile didactice exercită o influenţă pozitivă asupra întregii personalităţi a copilului. Ele pot însoţi fiecare obiect de învăţământ, fiecare lecţie luând şi forma unor întreceri, concursuri între toţi elevii, între rânduri de bănci, grupe de elevi. Iată câteva jocuri matematice, sub forma de ghicitori și calcule matematice: 1.Ghicitori matematice: „Din ogradă au plecat către lac, agale Două raţe: mac, mac, mac! Dar s-au întâlnit în cale Cu cinci boboci rătăciţi. Câţi acum vor fi în apă? Veţi afla de socotiţi!” „Cinci copiii pe-o sănioară De pe deal ca vântul zboară Ajungând în jos râzând Doi în sanie mai sunt! Socotiţi: câţi în zăpadă Au căzut pe drum grămadă?” „Pe o rămurică stau Şi privesc spre larga zare Patru vrăbii guralive Ce fac zarvă mare. Dar deodată, am găsit Pe crenguţă, nouă. Câte au venit apoi?”

„Mândră e pestriţa mea! N-are nimeni pui ca ea Patru umblă-ncolo-ncoace Doi abia ies din găoace. Iar sub aripă mai are Încă patru ouşoare Socotiţi şi veţi afla Puişori, câţi va avea?”

2. „Secretul unor numere” Gândeşte-te la un număr natural mai mare decât 20 şi mai mic decât 30. Calculează suma cifrelor



39

şi scade-o din număr. Ai obţinut 18? Procedează la fel şi cu un număr cuprins între 50 şi 60. Ai obţinut 45? 3. „Câţi ani ai?” Spune-mi cât va rămâne dacă dintr-un număr de 10 ori mai mare decât anii tăi vom scădea produsul lui 9 cu un număr de o cifră. Acum ştiu câţi ani ai. Cum? Separăm cifra unităţilor numărului comunicat şi o adunăm cu numărul rămas. Ex: 170 este de 10 ori mai mare decât vârsta (17). Dacă s-a scăzut 27=9·3, s-a anunţat rezultatul 143. Separăm 14 de 3 şi adunăm 14+3=17, obţinând vârsta.

4„Vântul a luat semnele” Pătratul din mijloc va constitui punctul de plecare al jocului. În celelalte pătrate sunt scrise mai multe numere între care nu se găsesc semnele „+” sau „-” căci au fost luate de vânt. Jocul poate fi şi pentru alte concentre numerice, precizându-le elevilor că rezultatul final trebuie să fie egal cu cel de la care s-a pornit. Bibliografie: Cotuna, Rafila — Locul şi rolul jocului didactic în învăţare, Revista Învăţământul primar nr. 3-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2005 Ionescu, Miron, Radu, Ioan — Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005

Prof. Ilie Sandica

Gânduri de astronaut

Noi am testat orice fărâmă de pământ din spaţiu I-am înţeles cu-adevărat menirea şi puterea. Duceţi-ne acolo, înapoi, spre casa oamenilor, Spre înverzitele dealuri de pe Terra.

Cerul ca o boltă strigă chemând astronauţii: -Înapoi la aparate, pregătiţi-vă! Căzând, luminile sub noi pălesc mirate... Călătoresc în spaţiu ai omenirii fii, Mânând întruna motorul tunător, Iar rasa pământenilor țâşneşte Afară, departe, spre univers, în zbor.

Beatrice Bostan, profesor de fizică

Să protejăm mediul!

Civilizația modernã, dezvoltatã odatã cu industrializarea, s-a fondat pe ideea cã omul este stãpânul suprem al naturii, de la care trebuie sã smulgă maximum de foloase. Protejarea mediului este o problemã ce trebuie sã-i preocupe nu doar pe ecologiști, ci și pe adulți și copii. Astfel, au fost date uitãrii mileniile de conviețuire armonioasã a omului cu mediul sãu natural și și-a făcut loc o mentalitate incorectã tradusă în atitudini care mergeau de la indiferențã până la agresiune inconștientă împotriva mediului. Consecințele practicilor iresponsabile s-au acumulat treptat, treptat, ajungându-se la conturarea unor previzibile dezastre ecologice. Cunoașterea naturii, a mediului înconjurãtor, cu toate fenomenele sale biologice și nebiologice este necesară pentru formarea unor noțiuni, idei, convingeri, raționamente, a unui comportament adecvat și a conștiintei ecologice. Rolul major revine dascălilor care îi vor ajuta pe elevi să conștientizeze că toți oamenii au datoria rotejării mediului în care trãiesc, întrucât mediul oferã totul necesar ființei umane. Ecologia, ca ştiinţă, s-a dezvoltat foarte mult în ultimul sfert de veac și începe să intereseze pături tot mai largi de cititori din domeniul ştiinţelor naturii cât şi al ştiinţelor sociale. Problemele majore care frământă omenirea în prezent, cu privire la alimentaţie, creşterea populaţiilor umane, poluare, criza energetică, productivitatea ecosistemelor, protecţia şi amenajarea mediului, crearea de sisteme ecologice pe navele cosmice, reprezintă numai o parte din preocupările contemporane la care ecologia trebuie să–şi spună cuvântul. Civilizaţia umană are un rol foarte important în evoluţia ecosistemelor de pe planeta noastră, din păcate, omul nu pare să fie conştient de imensul rol pe care îl are. De la simplu vânător culegător, în decursul evoluţiei sale, omul a ajuns să se considere stăpân pe resursele planetei pe care le risipeşte fără să ţină seama de propriul interes al rasei umane. Pentru a cunoaşte modul de funcţionare al acestui sistem din care facem şi noi parte este esenţial ca omul să fie educat în spiritul respectului pentru tot ce îl înconjoară,



40

pentru ca el să devină conştient de faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei. De acea este impetuos necesar să reciclăm, să refolosim deșeurile. Ce putem recicla? HÂRTIE/CARTON Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importanţă sursa de fibre de celoloza. Sub forme diferite, hârtia ocupă aproximativ 41% din totalul gunoiului menajer pe care îl producem astăzi. Ştiaţi că… - Hârtia se biodegradeaza mult mai uşor decât plasticul pentru că este fabricată din celuloză? - Fiecare tonă de hârtie reciclată poate salva 17 copaci? - Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 pungi de hârtie? - Hârtia şi cartonul pot fi reciclate doar de 10 ori? - Ziarele conţin hârtie reciclată în proporţie de 50%? - Săptămânal peste 500 000 de copaci sunt folosiţi pentru producerea a 2/3 din ziarele care nu vor mai fi reciclate niciodată? MATERIAL PLASTIC Materialele plastice au o pondere de folosire pe plan mondial foarte mare, datorită avantajelor pe care acesta le prezintă: preţ de cost redus, greutate specifică redusă, manevrabilitate foarte mare, tehnologie de fabricaţie ieftină. Ştiaţi că … - Aproximativ 30 % din plasticul produs este folosit pentru ambalaje? - Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc între 700 şi 800 kg de petrol brut? - Arderea plasticului elimină substanţe care produc boli de plămâni, ficat, rinichi sânge? - Pungile de plastic nu sunt biodegradabile; ajunse în ocean, aceste pungi determina moartea animalelor marine care se încurcă în ele sau le înghit? - Cerneala folosită pentru imprimarea pungilor conţine cadmiu, metal foarte toxic, eliberat în aer odată cu arderea pungilor? - Reciclând o sticlă de plastic se economiseşte energie pentru funcţionarea unui bec de 60W timp de 6 ore? - Din 50 PET-uri se poate face un pulover?

STICLA Reciclarea sticlei este o istorie fără sfârşit. Spre deosebire de materialele plastice sau hârtie sticlă aruncată poate fi reciclată la nesfârşit. Ştiaţi că… -Sticla poate fi reciclată la nesfârşit fără să-şi piardă din calităţi? - Sticla ce trebuie folosită pentru recipienţi noi trebuie să fie sortata după culoare, să nu fie murdară şi să nu conţină agenţi de contaminare? - Sticla are nevoie de 1 milion de ani pentru a se descompune în bucăţele mici? - Reciclarea sticlei reduce poluarea de fabricare cu 75% şi poluarea aerului cu 14-20%? - Reciclarea unui borcan de sticlă economiseşte energie suficientă pentru alimentarea unui bec de 100W timp de 4 ore? - Reciclarea unei tone de sticlă economiseşte 1,2 tone de materii prime (soda, nisip, feldspat) şi energie în proporţie de 25%? - Recipienţii de sticlă pot fi refolosiţi în medie de 25-30 de ori înainte de a se sparge, fiind apoi reciclaţi în recipienţi noi, aproape la infinit? - Mulţi recipienţi din sticlă încorporează deja cioburi de sticlă reciclată (bucăţi mici de deşeuri de sticlă), de aceea nu se poate face o comparaţie între recipienţii de sticlă utilizată pentru prima dată şi recipienţii alcătuiţi în totalitate din material reciclat? ALUMINIU Multe bunuri şi ambalaje sunt fabricate din metale - tablă, oţel şi în special aluminiu. Reciclarea aluminiului salvează 95% din energia necesară producerii lui. Ştiaţi că… - Aluminiul este 100% reciclabil? -Un televizor poate funcţiona trei ore în continuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu? -Pentru fabricarea unui produs nou din metal reciclat se economiseşte între 74% şi 95% din energia necesară realizării aceluiaşi produs din resurse primare? -Dacă reciclam o doză de aluminiu vom economisi energie suficientă pentru producerea altor 20 de doze reciclate?

Prof. Mariana Pavel

rev nov 2017 - scoala10focsani.ro · mai mult, posesia unui telefon mobil determin ă pe copil să...

Documents