registrul riscurilor 1

9
 Riscurile care pot împiedica realizarea obiectivelor în domeniul dezvoltării regionale  Obiectivul (planul de acţiuni al Guvernului 2012-2015, Planul de acţiuni al Ministerului, PDS) Riscul Reacţie la risc Acţiune Responsabi l de acţiune Perioada de implementare a acţiunii 1 2 3 4 5 6  Planul de ac ț iuni al Guvernului pentru anii 2011-20 14 1.Adoptarea cadrului legal-normativ: rolul instituţiilor dezvoltării regionale şi relaţiile dintre acestea; managementul dezvoltării regionale; sistemul de finanţare a  proiectelor de dezvoltar e regională; stabilirea prin acte normative a noţiunii de Zonă deprivată şi Zonă de risc, a criteriilor de desemnare a acestora Neefectuarea în termenii stabiliți a evaluării și armonizării cadrului legal din motivul tergiversării demarării proiectului Twinning ”Consolidarea capacităților în dezvoltarea regional din RM”.  Va fi  îndeplinit de către SAMEP Realizarea obiectivu lui dat se va efectua cu propriile for țe și cu implicarea altor parteneri de dezvoltare DGDR 2013-2014 2. Constituirea către anul 2012 a agenţiilor de dezvoltare regională Chişinău, UTA Găgăuzia şi Transnistria Neconstituirea agențiilor din motivul nestabilirii mecanismului de func ționare a dezvoltării regionale în regiunile respective, care au un statut special. Implicarea organelor superioare în soluționarea chestiunii date. Atragerea experților naționali și internaționali în stabilirea mecanismului respectiv GRM DGDR 2012-2019 3. Asigurarea utilizării eficiente şi economice a fondurilor direcţionate spre proiecte regionale în conformitate cu deciziile de Utilizarea ineficientă a fondurilor direcționate spre proiecte regionale, Atribuirea responsabilităților APL pentru implementarea proiectelor aplicate prin MDRC 2012-2014

Upload: roman-mereuta

Post on 19-Jul-2015

548 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 1/9

 

Riscurile care pot împiedica realizarea obiectivelor în domeniul dezvoltării regionale  

Obiectivul (planul de acţiuni alGuvernului 2012-2015, Planul deacţiuni al Ministerului, PDS) 

Riscul Reacţie

la risc

Acţiune Responsabi

l de acţiune 

Perioada de

implementare

a acţiunii 

1 2 3 4 5 6

 Planul de acț iuni al Guvernului pentru anii 2011-2014

1.Adoptarea cadrului legal-normativ:rolul instituţiilor dezvoltăriiregionale şi relaţiile dintre acestea;managementul dezvoltăriiregionale; sistemul de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională;stabilirea prin acte normative a

noţiunii de Zonă deprivată şi Zonăde risc, a criteriilor de desemnare aacestora

Neefectuarea în termeniistabiliți a evaluării șiarmonizării cadrului legaldin motivul tergiversăriidemarării proiectuluiTwinning ”Consolidareacapacităților în dezvoltarea

regional din RM”. 

Va fi

 îndeplinit

de cătreSAMEP

Realizarea obiectivului dat seva efectua cu propriile forțe șicu implicarea altor parteneri dedezvoltare

DGDR 2013-2014

2. Constituirea către anul 2012 aagenţiilor de dezvoltare regionalăChişinău, UTA Găgăuzia şiTransnistria

Neconstituirea agențiilor dinmotivul nestabiliriimecanismului de funcționarea dezvoltării regionale înregiunile respective, care au

un statut special.

Implicarea organelorsuperioare în soluționareachestiunii date.

Atragerea experților naționaliși internaționali în stabilireamecanismului respectiv 

GRM

DGDR

2012-2019

3. Asigurarea utilizării eficiente şieconomice a fondurilor direcţionatespre proiecte regionale înconformitate cu deciziile de

Utilizarea ineficientă afondurilor direcționate spreproiecte regionale,

Atribuirea responsabilitățilorAPL pentru implementareaproiectelor aplicate prin

MDRC 2012-2014

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 2/9

 

finanţare ale autorităţilor împuternicite şi cu respectareastandardelor de contabilitate

condiționată de: 

-implicarea pasivă aaplicanților față deimplementarea proiectelordepuse;- calitate inferioară aproiectelor prezentate decătre aplicanți pentrufinanţare; 

-dezinteresul operatoriloreconomici calificați de aparticipa la licitațiile pentruproiectele de dezvoltareregională; 

-iresponsabilitateaantreprenorilor -nerespectarea graficului deexecutarea a lucrărilor şi prestării de servicii de cătreacestea. 

modificarea legislației îndomeniul dezvoltăriiregionale.

Cointeresarea operatoriloreconomici calificați pentru aparticipa la licitațiile pentruproiectele de dezvoltareregională. 

Elaborarea unui regulamentprivind metodologia detransmitere a bunurilorobținute în urmaimplementării proiectelor regionale către beneficiar. 

Invitarea operatoriloreconomici la procedurile deachiziţii prin diferite surse deinformaţii (scrisori, e-mailuri,pagina web, e.t.c)

Monitorizarea asiduă aactivităţii antreprenorilor în procesul de desfăşurare alucrărilor, prestării serviciilor  

În contracte de stipulat termenilimită de executare a lucrărilor,prestarii serviciilor, livrarebunuri pentru a aplicapenalităţi în caz denerespectare

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 3/9

 

-Bunuri, Servicii, Lucrărinecalitative 

-abateri de la normele deconstrucție, lipsa controluluide autor în cadrulproiectelor;

- lipsa metodologiilor detransmitere a bunurilorobținute în urmaimplementării proiectelor regionale către beneficiar .

De aplicat garanţia de bunaexecuţie pentru toate procedurile de achiziţii (COP ,licitaţie) 

4. Facilitarea şi susţinereaautorităţilor administraţiei publicelocale în aplicarea pentru finanţaredin programele europene decooperare transfrontalieră şi altefonduri externe

Interesul redus al APL înaplicarea pentru finanţare dinprogramele respective.

Capacități reduse în cadrulAPL, din motivul fluxuluifrecvent de cadre cu salariimici, precum și în urmaalegerilor locale.

Organizarea, în comun cuAcademia de AdministrarePublică a modulului privinddezvoltarea regională pentruAPC și APL

MDRCAAP

2012-2014

5. Promovarea diferitelor forme departeneriat pentru implementareaproiectelor regionale: autorităţilepublice centrale –  autorităţileadministraţiei publice locale –  donatori străini; autorităţileadministraţiei publice locale –  agenţii naţionale –  donatori străini;parteneriatul public-privat

Neîncrederea actorilormenționați în mecanismul defuncționare a dezvoltăriiregionale și în politica departeneriat public-privat.

Promovarea mecanismului defuncționare a dezvoltăriiregionale și al parteneriatuluipublic-privat

Organizarea, în comun cuAcademia de AdministrarePublică a modulului privinddezvoltarea regională, inclusivsubiectul mecanismul de

ME

MDRC

2012-2014

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 4/9

 

funcționare a parteneriatuluipublic-privat, pentru APC șiAPL

6.Promovarea investiţiilor îndezvoltarea infrastructuriiutilităţilor publice (sisteme de apă şicanalizare, salubrizare,aprovizionarea cu gaze naturale, protecţia mediului, dezvoltareaturismului etc.)

Lipsa investițiilor din cauzaimperfecției cadruluilegislativ în domeniilerespective.

Lipsa capacităților degestionare a întreprinderilorcreate în urma implementăriiproiectelor de dezvoltareregională și generareaprofitului care ulterior ar

putea fi reînvestit pentrudezvoltarea infrastructurii.

Accelerarea procesului deîmbunătățire a cadrului legal îndomeniile respective

Crearea de capacități degestionare a întreprinderii șiinvestirea ulterioară amijloacelor financiare obținute

MMME

AT

MDRC

2012-2014

7. Elaborarea Programului naţional dedezvoltare urbană care va specificamecanismele şi instrumentele dedezvoltare a oraşelor – poli decreştere economică, dezvoltareaconceptului de zonă metropolitană 

Orașele poli de creștere nuvor fi stabilite din cauzalipsei cadrului legal îndomeniu.

Elaborarea cadrului legalprivind Programul naţional dedezvoltare urbană,mecanismele, instrumentele dedezvoltare a oraşelor – poli decreştere economică,dezvoltarea conceptului dezonă metropolitană 

CS

MDRC

2012-2014 

 Planul de activitate al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcț iilor pentru anul 2012

1.Evaluarea și armonizareadocumentelor de politici dindomeniul dezvoltării regionale 

Neefectuarea în termeniistabiliți a evaluării șiarmonizării cadrului legaldin motivul tergiversăriidemarării proiectuluiTwinning ”Consolidarea

Realizarea obiectivului dat seva efectua cu propriile forțe șicu implicarea altor parteneri dedezvoltare

DGDR 2013-2014

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 5/9

 

capacităților în dezvoltarearegional din RM” 

2.Elaborarea planurilor și

reglementărilor în domeniuldezvoltării regionale 

Lipsa propunerilor de

proiecte regionale calitativedin motivul capacitățilorreduse ale APL de a înțelegemecanismul de funcționareal dezvoltării regionale și dea elabora propuneri deproiecte regionale.

Elaborarea și actualizarea

planurilor operaționaleregionale și strategiilor dedezvoltare regională cusuportul partenerilor dedezvoltare.

Organizarea măsurilor deinstruire a potențialiloraplicanți, inclusiv din sursestrăine, pentru familiarizareaAPL cu mecanismul de

funcț

ionare al dezvoltăriiregionale și elaborareapropunerilor de proiecte.

DGDR

ADR

2012-2014

3.Implementarea eficientă a politiciistatului în domeniul dezvoltăriregionale

Implementarea inef icientă astrategiilor sectoriale înregiunile de dezvoltare dinmotivul implicării reduse și perceperii scăzute amecanismului de funcționarea dezvoltării regionale de

către APC. Implicarea redusă a APL înimplementarea proiecteloraplicate

Organizarea ședințelor comune întru explicarea mecanismuluide funcționare a dezvoltăriiregionale.

Participarea în grupuri de lucru privind planificarea măsurilor de dezvoltare regională în

concordanță cu strategiilesectoriale.

Autoritățilepublicecentrale

2012-2014

4.Consolidarea capacităților actorilornaționali și regionali înimplementarea cu succes a

Fluxul frecvent de cadre înAPC și APL condiționat desalariile mici ale

Majorarea salariilorfuncționarilor publici ținîndcont de capacitățile,

GRM 2012-2014

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 6/9

 

strategiilor regionale de dezvoltare funcționarilor publici,precum și de alegerile localeși naționale.

Interesul redus al APC șiAPL față de dezvoltarearegională din motivuldistribuirii fondurilor peregiuni inadecvat.

responsabilitățile și volumul delucru efectuat.

Crearea capacităților actorilorlocali în urma desfășurăriialegerilor locale.

Stabilirea unui mecanism dedistribuire a fondurilor peregiuni adecvat

MDRC 2012-2014

5.Colaborarea eficientă cu parteneriide dezvoltare în atragerea șiimplementarea proiectelorinvestiționale și de asistență tehnicăîn domeniul dezvoltării regionale 

Schimbarea regimului political țării. 

Lipsa de specialișticompetenți în efectuareacolaborării din ambele păr ți.

2012-2014

6.Asigurarea transparenței în procesuldecizional, comunicare și tehnologiiinformaționale în dezvoltarearegională 

Implicarea factorului politic în repartizarea fondurilor peregiuni de dezvoltare.

Limitarea surselor financiare pentru activități decomunicare și mediatizaredin surse bugetare.

Stabilirea unui mecanism dedistribuire a fondurilor peregiuni adecvat.

Acordarea de surse financiarebugetare necesare pentruactivități de comunicare șimediatizare

ME

MF

MDRC

2012-2014

7.Implementarea sistemului eficient șitransparent de monitorizare și

evaluare a implementării politicii dedezvoltare regională 

Efectuarea superficială șiiresponsabilă a activităților

de monitorizare și evaluare aimplementării politicii dedezvoltare regională de cătretoate instituțiile responsabile.

Implicarea redusă a APL înimplementarea proiecteloraplicate și furnizarea datelor

Crearea unei atitudini serioasefață de activitățile de

monitorizare și evaluare.Modificarea legislației învederea atribuirii APL maimultă responsabilitate înimplementarea proiecteloraplicate.

MDRC 2012-2014

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 7/9

necalitative pentrumonitorizare și evaluare.

MDRC 2012-2014

 Programul de dezvoltare strategică al  Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcț iilor pentru anii 2012-2014

1. Creşterea numărului populaţieirurale cu acces la sistemelecentralizate de aprovizionare cu apăcu 8%

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată delipsa strategiei sectoriale îndomeniul aprovizionării cuapă. 

Lipsa proiectelor dedezvoltare regionalăcalitative și durabile îndomeniul aprovizionării cu

apă. 

Elaborarea strategiei sectorialeîn domeniul salubrizării 

MM 2012-2014

2. Reabilitarea şi construcţia a 40 kmde drum către 2014 

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată denecoordonarea activităților planificate de cătreinstituțiile competente.

Lipsa proiectelor dedezvoltare regionalăcalitative în domeniuldrumurilor.

Stabilirea unui plan de acțiunicomun pentru implementareastrategii sectoriale.

Direcționarea aplicanților înbaza planului stabilit pentruelaborarea proiectelor.

MTID 2012-2014

3. Dezvoltarea afacerilor non agricoleîn 20 localităţi din RepublicaMoldova pînă la finele anului 2014 

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată denecoordonarea activităților planificate de către

Stabilirea unui plan de acțiunicomun pentru implementareastrategii sectoriale.

Direcționarea aplicanților înbaza planului stabilit pentru

ME

MDRC

2012-2014

 

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 8/9

instituțiile competente.

Lipsa proiectelor dedezvoltare regionalăcalitative și durabile îndomeniul dezvoltăriiafacerilor non agricole.

elaborarea proiectelor.

4. Îmbunătăţirea performanţelor manageriale şi economice pentru 20afaceri pînă la finele anului 2014 

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată denecoordonarea activităților planificate de cătreinstituțiile competente.

Lipsa proiectelor de

dezvoltare regionalăcalitative în domeniuldezvoltării businessului micși mijlociu.

Stabilirea unui plan de acțiunicomun pentru implementareastrategii sectoriale.

Direcționarea aplicanților înbaza planului stabilit pentruelaborarea proiectelor.

ME

MDRC

2012-2014

5. Îmbunătăţirea serviciilor desalubrizare în 200 de localităţi către2014

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată delipsa strategiei sectoriale îndomeniul salubrizării. 

Lipsa proiectelor de

dezvoltare regionalăcalitative și durabile îndomeniul serviciilor desalubrizare.

Elaborarea strategiei sectorialeîn domeniul salubrizării 

MM 2012-2014

6. Construcţia centrului regional detineret şi sport din or. Căuşeni pînăla finele anului 2012

Sistarea lucrărilor deconstrucție a centrului dinmotivul necalității acestora.

Avertizarea operatoruluieconomic pentru lucrărileefectuate necalitativ.

2012-2014

 

5/17/2018 Registrul riscurilor 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/registrul-riscurilor-1 9/9

 

7. Valorificarea obiectivelor turisticedin 9 localităţi şi elaborareatraseelor turistice sportive până lafinele anului 2012

Implementarea haotică aproiectelor de dezvoltareregională condiționată denecoordonarea activităților planificate de cătreinstituțiile competente.

Lipsa proiectelor dedezvoltare regionalăcalitative și durabile îndomeniul turismului.

Stabilirea unui plan de acțiunicomun pentru implementareastrategii sectoriale.

Direcționarea aplicanților înbaza planului stabilit pentruelaborarea proiectelor.

2012-2014