David Mariana, Istorie II

Represiunile politice în RASS Moldovenească. Marea teroare.

R.A.S.S.M. ca poligon de experimentare a comunismuluiÎn ziua de 4 februarie 1924, un grup format din 10 militanţi comunişti între

care Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tcacenko, I. Dicescu-Dic, S.Tinkelman (S.Timov), au expediat în adresa Comitetului Central al P.C. (b) din Rusia cu titlul „Strict confidenţial” şi „Urgent”, un Memoriu conţinând argumentarea necesităţii creării unei „Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” pe malul stâng al Nistrului. În opinia membrilor grupului de iniţiativă, crearea anume a unei republici socialiste, şi nu a unei regiuni autonome în componenţa URSS, ar fi focalizat „atenţia şi simpatia populaţiei basarabene”, creând „pretexte evidente în pretenţiile alipirii la Republica Moldovenească a Basarabiei”. Totodată, unirea, în perspectivă, a teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului ar fi putut servi drept „breşă strategică a URSS faţă de Balcani” (prin Dobrogea) şi faţă de Europa Centrală (prin Bucovina şi Galiţia), pe care URSS le-ar fi putut folosi drept „cap de pod în scopuri militare şi politice”. La 29 iulie 1924, după refuzul categoric şi definitiv al României de a accepta pretenţiile sovietice asupra Basarabiei, formulate în cadrul Conferinţei româno-sovietice de la Viena (martie 1924), Biroul Politic al PC (b) din Rusia a hotărât „a considera necesar, mai întâi de toate din motive politice, evidenţierea populaţiei moldoveneşti într-o Republică Autonomă specială în componenţa RSS Ucrainene şi a propune Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina să dea directivele de rigoare organelor sovietice ucrainene”. În conformitate cu decizia respectivă, la 19 septembrie 1924, Biroul Politic al CC al PC(b) din Ucraina a luat în discuţie problema „creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”, adoptând o hotărâre în care erau indicate teritoriul şi hotarele viitoarei formaţiuni statale socialiste, precum şi structura guvernului acesteia. Propunerile expuse în hotărârea CC al PC(b) din Ucraina din 19 septembrie 1924 au fost aprobate de Biroul Politic al PC(b) din Rusia la 25 septembrie, specifi cându-se, totodată, în hotărârea „Despre R.S.S.Moldovenească”, că „în actul creării R.A.S.S.Moldoveneşti este necesar să se indice că frontiera ei de Vest este frontiera de Stat a Uniunii RSS”. Rezultă, aşadar, că hotarul noii republici urma să treacă de-a lungul Prutului şi pe Dunăre, ceea ce însemna că Uniunea Sovietică îşi afi şase public intenţia de anexare a Basarabiei, respectiv, de comunizare a ei. Noua structură statală în componenţa Ucrainei Sovietice, intitulată ofi cial „Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”, a apărut ca urmare a hotărârii sesiunii a III-a a Comitetului

Executiv Central din Ucraina, care şi-a ţinut lucrările la 12 octombrie 1924 la Harkov. Teritoriul republicii avea o formă triunghiulară cu baza pe Nistru, pe o întindere de 250 km, delimitarea fiind stabilită pe criterii şi motive politice care n-au fost dezvăluite pe tot parcursul preparativelor şi măsurilor pregătitoare. Capitala republicii a fost la început oraşul Balta, iar în 1929 a fost transferată la Tiraspol. Este de remarcat că opinia publică internaţională a urmărit cu viu interes mersul creării noii structuri statale în componenţa Ucrainei Sovietice, determinând cu exactitate semnifi caţia respectivei entităţi. Astfel, comentând evenimentul separării populaţiei moldoveneşti într-o formaţiune statală autonomă, corespondentul de la Moscova al ziarului „Vossische Zeitung” scria în numărul din 26 octombrie 1924: „Republica Moldovenească, mică pentru moment, urmează la timpul său să se unească cu Basarabia şi să formeze o mare republică sovietică în cadrul Uniunii Sovietice. Acesta este înţelesul noii Republici Moldoveneşti”. „Corriere de la Sera”, din 22 septembrie 1924, releva, de asemenea, că „Republica Moldovenească este destinată să devină un stat de rudenie şi un punct de atracţie pentru Basarabia. Ea tinde în mod vădit să zdruncine poziţia României în Basarabia”. La rândul său, ziarul bulgar „Democraticeski Sgodar”, din 9 decembrie 1924, califica înfiinţarea Republicii Moldoveneşti, în modul în care a fost făcută, drept o „provocare directă la adresa României”, iar ziarul fi nlandez „Usi Suomi” arăta că: „Proclamarea Republicii Moldoveneşti se înfăţişează ca un nou atac al Sovietelor împotriva României, făcut cu scopul de a revoluţiona populaţia basarabeană”. Mai tranşant în aprecieri, subsecretarul de stat la Ministerul de Interne, Gheorghe Tătărescu, în discursul rostit în Camera Deputaţilor a Parlamentului României din 9 decembrie 1925, pe urmele imediate ale rebeliunii de la Tatar-Bunar, afirma că „Nistrul este hotarul care separă şi două lumi, şi două concepţii de viaţă”; că regimul sovietic, născut din doctrina comunistă, „nu se poate menţine şi nu se poate mărgini în hotarele înlăuntrul cărora s-a născut şi s-a organizat, el trebuie să se reverse, căci altminteri este ameninţat cu moartea”. Anume din aceste considerente, afi rma acelaşi om politic, „încă din primul ceas, în mintea conducătorilor mişcării comuniste ruseşti a apărut limpede necesitatea de a se organiza revoluţia mondială ca o condiţie vitală a dăinuirii statului comunist”, iar crearea în oraşele Harkov, Kiev, Odessa, Moghilev sau Kameneţ- Podolsk a multiplelor şi diverselor centre de acţiune şi de propagandă ale Internaţionalei a III-a de la Moscova „pentru a se ajunge la o revoluţie comunistă în Basarabia”, constituiau probe elocvente ale acestor intenţii.1

Scurtă descriere

1 Nicolae Enciu. Consideraţii privind particularităţile regimului Totalitar Comunist din Moldova Sovietică (1924-1991). În : Akademos, nr. 4 (19), decembrie ,2010, p. 40-41.

Factorul politico-propagandistic în RASSM s-a accentuat ulterior între anii 1932-1938, când s-a

operat, cu acordul personal a lui Stalin, trecerea de la scrierea chirilică la cea latină. Politica de

„românizare” a fost promovată din două considerente majore : mai întâi, pentru a pregăti spioni sovietici

pentru România care să cunoască limba literară românească ; în al doilea rând, politica lingvistică din

deceniul precedent „a săpat o prăpastie foarte adâncă între RASSM şi Basarabia încă românească, două

regiuni a căror unire a constituit un obiectiv permanent al politicii sovietice”. Pe de altă parte, existenţa

RASSM nu constituie un caz ieşit din comun, o strategie similară, legată atât de agenda politicii interne,

cât şi de cea externă, este detectabilă în ceea ce priveşte RASS Carelă, creată la 1920 sau RASS Buriato-

Mongolă, creată la 1923. Cu alte cuvinte, dacă apariţia RASSM ilustrează într-o formă mai mult sau mai

puţin explicită, pretenţiile teritoriale ale Uniunii Sovietice faţă de România, constituirea RASS Carelă

viza Finlanda, iar declararea RASS Buriato-Mongolă – este adevărat, doar pentru o perioadă foarte scurtă

– Mongolia (devenită în 1924 al doilea stat comunist din lume). Ceea ce s-a întâmplat în RASSM

anticipează în multe privinţe politica sovietică după 1940 în Basarabia. În toamna anului 1932-primăvara

anului 1933 au fost declarate chiabureşti 3600 familii, averea lor a fost confiscată, majoritatea ţăranilor

respectivi fiind deportaţi în regiunile Arhanghelsk, Tomsk şi pe insulele Soloveţ din Marea Albă.

Foametea din 1932-1933, care cuprinde regiunea Volgăi şi o parte bună a Ucrainei, inclusiv zona

nistreană, va fi îndreptată împotriva ţăranilor care nu vor să intre în colhozuri. În RASSM, cad răpuşi de

foamete peste 18 000 ţărani, mai ales din raioanele Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev şi Balta. În acelaşi

timp, cca. 4500 persoane au reuşit să treacă Nistru şi s-au refugiat în România, iar alţii, mai puţin

norocoşi, au fost împuşcaţi de grănicerii sovietici.

RASSM nu este ocolită nici de procesele Marii Terori, a căror victime sunt şi lideri din primul

eşalon al puterii, inclusiv şeful guvernului local, Grigori Starâi, care este executat. În timp ce elita

ucraineană este învinuită de spionaj în favoarea serviciile secrete poloneze şi germano-fasciste, elita din

RASSM, alcătuită din reprezentanţi ai diferitor naţionalităţi, precum ruşi, ucraineni, evrei şi români, este

învinuită de colaborare cu spionajul românesc. N total, în RASSM vor fi executaţi în anii 1937-1938 nu

mai puţin de 4 913 persoane.2

Represiuni politice Represiunile politice din RASSM au demarat în anii 1937-1938 aceastea avînd loc din motive mai

mult la nivel de ideologie, şi anume acea a doctrinei dezvoltate de Marx, Engels şi Lenin, aceasta fiind

bazată pe lupta ireconciliabilă dintre clasele şi categoriile « nobiliare » sau « burgheze » şi cele

« proletare », cât şi a politicii curente a instituţiilor de stat din URSS, întemeiată pe aceeasi doctrină

« marxistă » şi «leninistă ». Ca şi cauze ale acuzării « condamnaţilor » indiferent dacă persoanele au

săvîrşit vreo infracţiune, au servit : originea socială « burgheză », statutul de « culac răsculăcit »,

descendenţa din România şi Basarabia, menţinerea contactelor cu rudele şi cunoscuţii din România sau

din alte « ţări capitaliste ». Noţiunea de « fost culac » era în mod obligatoriu asociată celei de

« calomniator », « sabotor », « diversionist », « contrarevoluţionar », « antisovietic » etc. În pofida

formulărilor diferite a acuzaţiilor aduse celor condamnaţi de « troika specială » din RASSM –

2 Igor Caşu. Teroarea comunistă în Moldova sovietică şi reabilitarea memoriei. p. 219-221

« defăimarea puterii sovietice » sau a « conducătorilor de partid », « înfăptuirea agitaţiei

contrarevoluţionare », « rudenia cu cei deportaţi şi răsculăciţi », etc. – ele toate în fond se asemănau,

avînd drept sursă atitudinea marxistă şi bolşevică faţă de diferenţele de clasă şi ideologice. În realitate,

odată pusă în funcţiune, « maşina morţii » din URSS a ucis sau a mutilat vieţile multor oameni care nu

aveau nimic în comun nici chiar cu percepţia bolşevică a « duşmanului » de clasă sau ideologic. În

general , majoritatea celor căzuţi sub ghilotina bolşevică din considerente politice, indiferent de originea

sau categoria socială din care făceau parte, au fost condamnaţi nu pentru crime reale, ci pentru infracţiuni

inventate de autorităţile sovietice.

Desfăsurarea Marii Terori din RASSM

Marea Teroare atît în URSS cît şi în celelalte republici create de aceasta din urma, atît şi în

RASSM a avut la bază organizaţii şi membri speciali care s-au ocupat de tot acest act teribil şi dur. Astfel,

instituţiile/operaţiunile care au participat/au avut loc activ la arestarea şi judecarea «  duşmanilor

poporului » au fost :

1. « Troika specială » - activitatea căruia debutează la 10 aug. 1937, instituţie sovietică

extrajudiciară, constituită de regulă, la nivel regional şi republican . Preşedintele primei

şedinţe a « troicii » a fost « tovarăşul Rogol », comisar interimar al afacerilor interne din

RASSM, membri : « tov. Todres » - secretar al comitetului regional de partid din RASSM al

PC (bolşevic) din Ucraina ; « tov. Kolodii » - procuror interimar al RASSM ; şi Pervuhin –

secretar. În anii 1937-1938, componenţa, « troicii speciale » din RASSM a suportat modificări

periodice. Pe parcursul anului 1937, preşedinţi ai acestui instituţie, după Rogol, au mai fost

« tov. Prihodko », comisar interimar al afacerilor interne din RASSM şi « tov. Rivlin »,

comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, şi alţii. Kolodii îşi păstrase funcţia.

Conform documentelor, « troika specială » din RASSM s-a întrunit în cca. 110 “şedinţe

judiciare”, reflectate în 110 procese-verbale. Cifra totală a celor condamnaţi în perioada 10

aug. 1937 – noi. 1938, calculată în baza acestor date, este de 4762 de persoane. Dintre acestea

3497 au fost împuşcate, 1252 au fost condamnate la 5, 8, şi respectiv 10 ani de detenţie în aşa

zisele « lagăre de corecţie », iar 13 au fost returnate pt. a fi reexaminate.

2. « Operaţiunea română » - a început în contextul politic creat de represiunile declanşate

împotriva « spionilor polonezi ». Astfel, la 17 aug. 1937 a fost emisă directive NKVD privind

răspândirea ordinului NKVD nr. 00485 din 11 aug. 1937, care demara « operaţiunea

poloneză », şi asupra « spionilor români » din RASSM. Conform directivei trebuiau să fie

arestaţi, în primul rând, « dezertorii şi emigranţii din România ».

3. Ordinul nr. 00485 preconiza crearea unui organ extrajudiciar special – « dvoika » - constituit

din comisarul afacerilor interne al URSS şi din procurorul URSS. « Dvoika » mai era numită

« Consiliul Special al NKVD din URSS ». Acest organ, însă, nu trebuie confundat cu

Consiliul Special al NKVD, creat în 1934, alcătuit dintr-un număr mult mai mare de membri.

De asemenea, ordinul prevedea o modalitate specifică de constituire a dosarelor penale, care

erau asemănătoare unor albume. Examinarea dosarelor se efectua în contumacie, după listele

« cusute » în « album ».

Arestările în cadrul « Operaţiunii române » au început în luna august 1937, iar prima

şedinţă de judecată a « dvoicii », reprezentată de Nicolae Ejov – comisar al afacerilor interne din

URSS, şi Andrei Vîşinski, procuror al URSS, s-a produs la 12 sept. 1937. În acea şedinţă, Ejov şi

Vîşinski au examinat dosarele conform procesului verbal nr. 108, « materialele persoanelor

acuzate de spionaj şi de activitate diversionistă... », unde au au dispus ca, din totalul de 25 de

persoane condamnate, 21 să fie împuşcate, iar 4 – internate în lagăre de «  corecţie prin muncă ».

Apogeul condamnărilor efectuate de « dvoikă » a fost atins la 8 oct. 1937, cînd s-a dispus ca 125

de persoane să fie împuşcate, iar altele 14 – « internate pe 10 ani în lagăre de concentrare ». La 13

oct. 1937, în or. Tiraspol, a fost întocmit procesul-verbal care confirmă executarea unui număr de

57 de persoane din cele 125 condamnate la moarte de către Ejov şi Vîşinski. Timp de o săptămână

au fost executate 104 persoane din cele 125 condamnate, 8 fiind împuşcate în închisorile din

diferite oraşe ale URSS.

Cea mai mare parte a celor care au ocupat funcţii importante în organele de partid şi de

stat, în sistemul de învăţămînt şi cel cultural din RASSM, arestaţi odată cu declanşarea, în august

1937, a « operaţiunii române », au fost supuşi represiunilor de Comisariatul Afacerilor Interne din

URSS şi din RASSM, în baza deciziilor luate de « dvoica » de la Moscova. În cadrul « operaţiunii

române » au fost arestaţi cca. 2185 de persoane. Din acest număr, 1389 au fost condamnate la

moarte prin împuşcare, 752 – la internare în GULAG-uri (majoritatea pe 10 ani), iar materialele

de la 44 de persoane au fost returnate pentru a fi cercetate suplimentar. Din cele 2185 de persoane,

2019 sau 92,4% au fost arestate, fiind învinuite de spionaj în favoarea României, iar cele 166 de

persoane au fost arestate şi condamnate fiind învinuite de spionaj în favoarea Germaniei, Poloniei,

Greciei, Bulgariei. 3

Concluzii :

În concluzie pot spune că « duşmanii poporului » au fost arestaţi şi condamnaţi de către

acele organe extrajudiciare « troika specială », « dvoika specială » în cadrul operaţiunii

« române », din perioada 1937-1938. Scopul acestor represiuni şi al acestor crime în masă din

perioada de vîrf a « marii terori » a fost lichidarea rivalilor politici ai lui Stalin, a heterodocşilor şi

a oricărei opoziţii din URSS, consolidarea regimului totalitar comunist. Tototdată, represiunile au

constituit, după cum menţionează mulţi cercetători, o condiţie indispensabilă pentru funcţionarea

economiei sovietice, bazate pe munca neremunerată, de sclavi, a deţinuţilor. În plus, represiunile

urmăreau distrugerea elitelor care contribuiseră, în anii 20 ai secolului XX, la o anumită renaştere

naţională. Stalin pregătea astfel terenul pentru o nouă elită ce urma să stea la baza relaţiilor

inegale dintre naţiunile sovietice.

3 Elena Negru, Gheorghe Negru. Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938. În : In Honorem. Ion Şişcanu, Cahul, 2011, p. 215-230.