2

CUPRINS:

1. Introducere…………………………………………………………….…… 3

2. Obiectivele și principiile P.A.C………………………………………….… 4

3. Etape, metode de implementare………………………………….…….…... 5

4. Reformele Politicii Agricole Comune…………………………….…….…. .7

5. Instituțiile implicate în politica agricolă comună ………………………… 11

6. Organizații comune de piață………………………………………………. 11

7. Noua politică agricolă comună. Ce impact va avea asupra dezvoltării

agriculturii?................................................................................................... 16

8. Concluzii…………………………………………………………………... 18

9. Bibliografie………………………………………………………………... 20

3

1.Introducere

Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comune ale

Uniunii Europene, fiind bazată pe principiile pieţei unice, preferinţei comunitare

(favorizarea consumului de produse originare din Uniunea Europeană) şi al solidarităţii

financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun).

PAC este constituită din doi piloni – pilonul organizaţiilor comune de piaţă

(măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor produselor agricole) şi cel al

dezvoltării rurale – măsurile structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a zonelor

rurale.

PAC a cunoscut o serie de reforme succesive, influenţate de evoluţia agriculturii

europene (gestionarea costurilor bugetare mari şi a stocurilor excedentare de produse

agricole), de procesul de extindere a UE şi de negocierile comerciale multilaterale din

cadrul GATT (runda Uruguay) şi a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (runda Doha)

privind liberalizarea comerţului mondial cu produse agricole. Reformele au vizat in

principal simplificarea modului de acordare a subvenţiilor, eficientizarea politicii şi

reducerea costurilor bugetare, PAC dezvoltîndu-se de la o politică care se concentra pe

sprijinirea directă a producţiei, la o politică orientată către cerinţele pieţei, axată pe

parametri calitativi, ecologici, de siguranţa alimentelor şi utilizarea eficientă şi durabilă a

resurselor. Cea mai recentă reformă (2003 – 2008) s-a finalizat prin aşa-numitul “control

de sănătatate al PAC “ şi a vizat o simplificare mai radicală a sistemului de acordare a

subvenţiilor directe, eliminarea sau ajustarea unor măsuri de sprijinire a pieţei, realocarea

progresivă a fondurilor UE către măsurile de dezvoltare rurală pentru a răspunde

noilor provocări (schimbările climatice, asigurarea securităţii alimentare, protecţia bio-

diversităţii, bio-energia).

În contextul negocierii viitorului cadru financiar al UE pentru perioada 2014-2020,

este aşteptată o dezbatere asupra structurii cheltuielilor în UE. Ponderea importantă

deţinută de cheltuielile agricole în cadrul bugetului comunitar pot determina ca tema

reformării bugetului alocat PAC să devină una din mizele dezbaterii pe tema bugetului

UE.

Având un potenţial agricol semnificativ, unele țări din UE consideră că PAC trebuie

să se fundamenteze în viitor pe un buget consistent, în contextul actual caracterizat de

dificultăţi financiare şi economice la nivel global, şi pe mecanisme adaptate la necesităţile

specifice ale noilor state membre, pentru a asigura securitatea alimentară, a satisface

cerinţele pieţei europene şi a diminua impactul posibilei liberalizări a comerţului agricol

mondial asupra agriculturii comunitare.

4

2. Obiectivele și principiile PAC

Libera circulaţie a bunurilor a început cu produsele agricole, Piaţa Comună fiind

înfăptuită pentru prima oară în agricultură. Este una dintre cele mai importante politici ale

UE, care urmăreşte, pe de o parte, asigurarea de preţuri rezonabile pentru consumatorii

Uniunii, iar pe de altă parte, remuneraţii echitabile pentru agricultorii europeni.

Aproximativ 45% din totalul bugetului comunitar reprezintă cheltuieli cu agricultura. În

cadrul P.A.C. competenţa UE este împărţită cu statele membre, pieţele agricole sunt

organizate în comun şi sunt respectate următoarele principii: preţuri unice, solidaritate

financiară şi preferinţă comunitară. Deşi garantarea autosuficienţei alimentare a

Comunităţii Europene, principalul obiectiv al P.A.C., a fost îndeplinit, pentru a corecta

dezechilibrele şi excedentele de producţie care rezultă din P.A.C. s-au impus o serie de

reforme de-a lungul timpului. Acestea vizează reducerea preţurilor de producţie şi implicit

a gradului de subvenţionare a agriculturii, iar sprijinul fermierilor să se facă direct (prin

plăţi directe) şi nu indirect prin susţinerea preţurilor P.A.C. Susţinerea şi orientarea

agriculturii va beneficia de circa 400 mld. Euro, în perioada 2007–20141.

Principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt

următoarele:

1. Liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările membre şi

comercializarea lor la preţuri unice2, comunitare: în principiu, s-a stabilit ca preţurile

comunitare să reprezinte media aritmetică a preţurilor naţionale din ţările membre ale

CEE;

2. Preferinţă din partea ţărilor membre pentru produsele agricole ale comunităţii.

Acele ţări care ar dori să cumpere produsele agricole mai ieftine din ţări din afara

comunităţii, vor suporta diferenţa de preţ prin instituirea unor taxe de prelevare;

3. Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile

ale ţărilor membre în afara Comunităţii Economice Europene în cazul în care aceste

exporturi s-ar realiza la preţuri mai mici decât cele comunitare; compensarea acestor

preţuri se realizează prin sistemul aşa numitelor taxe de restituire (acestea fiind. subvenţii

directe la export);

4. Protejarea agriculturii ţărilor membre de concurenţa extra-comunitară printr-un

sistem foarte amplu de măsuri de politică comercială, tarifare şi netarifare şi restructurarea

acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole;

5. Finanţarea pe plan comunitar a măsurilor de politică agricolă prin intermediul unui

organism comunitar specializat denumit Fondul European de Orientare şi Garanţie

Agricolă(FEOGA).

1 Niţa Ion, Voicu Iulica, Scărlătescu Iuliana, Sima Isabella-Cristiana, „Dicţionar explicativ al Uniunii Europene”, Ed. Irecson, Bucureşti, 2009 2 Fixate de Consiliul de Miniştri European, aceste preţuri dau naştere, anual, unor negocieri dificile

5

Principalele obiective ale politicii agricole comune, aşa cum sunt ele menţionate în

Tratatul de la Roma (art. 139) sunt:

a) Creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic şi

asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, precum şi a utilizării optime a

factorilor de producţie, în special a forţei de muncă.

b) Asigurarea unui nivel de trai pentru populaţia agricolă, la paritate cu alte sectoare de

activitate.

c) Stabilizarea pieţelor produselor agricole.

d) Garantarea securităţii aprovizionării.

3. Etape, metode de implementare

a) Etape de realizare

- 1958-1968 a fost perioada realizării pieţei comune a produselor agricole; primele

produse supuse reglementărilor au fost stabilite în 1962, iar preţurile comune au intrat în

vigoare din 1968; în aceeaşi perioadă s-a aplicat principiul preferinţei comunitare prin

introducerea taxelor de prelevare la importul de produse agricole provenind din terţe ţări.

- 1972 a fost anul când a început introducerea unor măsuri structurale menite să

încurajeze modernizarea unităţilor agricole, au fost sprijiniţi fermierii să-şi perfecţioneze

pregătirea, iar tinerii să îmbrăţişeze activitatea agricolă. De asemenea, au fost ajutaţi

agricultorii din zonele de munte sau mai izolate, inclusiv prin livrarea şi comercializarea

produselor realizate.

- 1979, s-au iniţiat măsuri de coparticipare a agricultorilor la finanţarea excedentelor

pe care le provocau. Astfel s-a introdus o taxă de coresponsabilitate la producţia de lapte,

cu scopul transferării asupra producătorilor a unei părţi din cheltuielile de stocare şi din

subvenţiile necesare exportării excedentelor acumulate;

- 1984-1987 a fost perioada când s-au contingentat producţiile la unele produse

excedentare şi s-au adoptat o serie de programe de distribuţie a unor alimente persoanelor

aflate în dificultate. Pentru a apropia cât mai mult oferta de nivelul cererii (consum intern

+ export) a fost introdus sistemul cotelor de producţie la lapte, iar pentru a plafona

cheltuielile P.A.C. s-a stabilit ca acestea să crească într-un ritm inferior PIB –ului

comunitar(74% din rata acestuia);

- 1988 este anul când s-au luat noi măsuri de raţionalizare a cheltuielilor PAC şi de

stabilizare a producţiei pentru a reduce stocurile şi excedentele. În acest scop s-au stabilit

cantităţile maxime ce beneficiază de ajutoare garantate. În ce priveşte cheltuielile s-a

introdus o nouă concepţie de măsuri structurale în sensul realizării unei coordonări mai

strânse între componenta “orientare” a PAC şi cea de dezvoltare socială şi regională a UE.

S-a conturat o strategie globală mai eficientă pentru zonele rurale şi cele defavorizate.

- 1992 a marcat demararea unei reforme radicale a PAC, reformă impusă de evoluţiile

celor 30 de ani parcurşi de această politică şi anume:

6

garantarea unor preţuri minime ridicate i-a determinat pe producători să practice o

agricultură superintensivă pentru a creşte cât mai mult producţia şi implicit profiturile. S-a

ajuns astfel la o utilizare excesivă a terenurilor, degradându-se mediul şi realizând produse

cu calităţi îndoielnice pentru sănătatea omului. Aceasta explică măsura ca, din 2007,

marilor ferme să li se reducă sprijinul financiar din partea PAC.

producţiile mari au condus la realizarea unor excedente gigantice („munţi de unt”,

„mări de vin”) şi deci la stocuri a căror întreţinere a costat din ce în ce mai mult. În medie

producţia agricolă a crescut în cei 30 de ani de PAC cu 2%/an, în timp ce consumul cu

numai 0,5%.

b) Metode de implementare a PAC

Pentru asigurarea securităţii aprovizionării populaţiei comunitare cu produse agro-

alimentare necesare, inclusiv prin stabilizarea preţurilor produselor agricole de bază, în

vederea garantării unor venituri echitabile producătorilor agricoli, PAC foloseşte

următoarele instrumente şi mecanisme:

Pentru reglementarea pieţei interne se foloseşte mecanismul preţurilor indicative la

majoritatea produselor agricole; acestea se stabilesc anual de către miniştrii agriculturii. La

fixarea lor se are în vedere asigurarea unui venit echitabil agricultorilor din UE care

realizează un volum dat de produse şi de o calitate predeterminată.

În cazul că preţul pieţei la un produs scade sub cel de intervenţie, atunci se

achiziţionează de către organismele comunitare produsul respectiv şi se trece pe stoc. În

unele cazuri se lansează cereri de ofertă pentru plasarea unor produse şi în stocuri private.

Pentru piaţa externă reglementările PAC prevăd posibilitatea ca anumite exporturi către

ţările terţe să beneficieze de restituirea diferenţei care există între preţurile comunitare şi cele

obţinute pe piaţa mondială. De asemenea, la importul de produse agricole din ţările terţe se

prevede plata diferenţei dintre preţurile comunitare şi preţurile mondiale (cele de import) prin

mecanismul aplicării taxelor de prelevare şi a celor vamale.

La unele produse agricultorii primesc direct contribuţii financiare pentru a-şi păstra

nivelul de venituri. Acestea sunt în general plăţi efectuate în cadrul politicii socio-

structurale şi vizează compensarea handicapului situării agricultorului într-o zonă

defavorizată.

Mecanismul cotelor (introduse la zahăr, lapte şi la alte produse) a fost completat cu

alte limitări denumite stabilizatoare, destinate să controleze cheltuielile comunitare pentru

organizarea comună a pieţei. Acesta funcţionează pe baza principiului: dacă producţia

depăşeşte un nivel determinat (cantitatea maximă garantată) atunci sprijinul acordat

agricultorilor se reduce automat, iar reducerea se aplică ansamblului producţiei şi nu numai

părţii ce depăşea cantitatea maximă garantată. Pentru cereale cantitatea respectivă a fost

fixată la 160 milioane tone anual, iar, dacă se depăşea acest plafon, preţul se reducea cu 3%

în anul următor. Reducerile sunt cumulative, orice depăşire conduce la o nouă reducere.

Stabilizatorii au avut însă efect limitat, excedentele la carnea de bovine şi lapte au continuat

7

să crească, iar la cereale, datorită devalorizării dolarului, au crescut subvenţiile şi s-au

pierdut pieţe tradiţionale în Est şi Orientul Mijlociu.

În vederea modernizării şi restructurării sectorului agricol şi în general pentru

dezvoltarea rurală a UE, instrumentul folosit a fost Fondul European pentru Orientare şi

Garantare Agricolă (FEOGA) constituit din 1972. Începând cu 1988, acest fond a fost

alăturat Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER) şi Fondului Social

European (FSE) creându-se astfel o structură integrată pentru dezvoltarea rurală comunitară.

Obiectivul acestei noi structuri este diversificarea activităţilor economice din zonele rurale

şi dezvoltarea infrastructurii aferente acestora, în scopul susţinerii agriculturii ce va continua

să reprezinte temelia Europei rurale.

FEOGA încurajează investiţiile destinate ameliorării competitivităţii unităţilor agricole

prin finanţarea proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, pensionarea

anticipată, ajutorarea agricultorilor din zona montană şi alte regiuni defavorizate etc.

Din fondurile comunitare se finanţează şi proiecte menite să conducă la:

- reducerea producţiilor excedentare;

- ameliorarea prelucrării şi comercializării produselor agricole şi silvice;

- îmbunătăţirea folosirii neagricole a terenurilor arabile;

- protecţia mediului înconjurător;

- mărirea suprafeţelor împădurite etc.

4. Refomele P.A.C

a) Reforma McSharry3

Obiectivele sale esenţiale erau :

- creşterea competitivităţii agricultorilor proprii;

- reducerea ofertei la nivelul cererii;

- concentrarea ajutorului pentru susţinerea celor mai defavorizaţi;

- încurajarea restrângerii terenurilor agricole;

- protecţia mediului şi creşterea potenţialului natural al statelor.

Elementul cheie al acestei reforme este reducerea preţurilor la produsele agricole de bază

şi scoaterea din cultură a unor terenuri arabile prin compensarea pierderilor de venituri ale

celor ce contribuie la realizarea acestui obiectiv (compensaţii directe). Culturile vizate erau:

cerealele, oleaginoasele, plantele proteice şi carnea de bovină. Astfel, preţurile minime

garantate la cereale s-au redus cu 29% în decurs de 3 ani, începând cu campania agricolă

1993/1994, şi în felul acesta s-au apropiat de cel existent pe piaţa mondială.

3 Proiectul a purtat numele inițiatorului sau , comisarul irlandez pentru agricultura Ray MacSharry

8

Reforma urmăreşte schimbarea şi a altor componente ale mecanismului de susţinere a

PAC sau completarea lor cu măsuri de acompaniere adiacente, destinate să încurajeze

metodele de cultură ecologice, bazate pe utilizarea într-o mai mică măsură a îngrăşămintelor

chimice şi a pesticidelor, finanţării programelor de împăduriri şi de gestionare a terenurilor

scoase din circuitul agricol. De asemenea, vizează cofinanţarea regimului de pensionare

anticipată a agricultorilor cu vârsta de peste 55 de ani.

În general, reforma a avut un succes deoarece:

- ponderea agriculturii în bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% în 1993 la 49,0% în

1997, cu perspectiva de a ajunge la 40,1% în 2006);

- la majoritatea produselor stocurile au scăzut;

- agricultorii şi-au adaptat mai bine producţia nevoilor consumatorilor;

- piaţa comunitară a devenit mai deschisă.

b) Reforma Fishler

Reforma Fischler (numită inițial neutru Mid Term Review) a produs câteva mutații

radicale4:

a) decizia de decuplare a sprijinului acordat fermelor de producția obținută;

b) trecerea de la o politică orientată spre cantitate şi controlul piețelor către o

politică orientată spre calitate, libertatea pieței şi dezvoltare rurală.

Desigur, reforma Fischler nu a fost atât de radicală cum doreau unii, iar pentru a fi

acceptată, unele elemente conservatoare au rămas:

a) sprijinul total acordat fermelor a rămas în principiu la acelaşi nivel, iar

schimbările în distribuția beneficilor PAC între țări şi între categorii de ferme au fost

foarte mici;

b) reforma nu a avut efect asupra protecției vamale a UE, Europa își protejează încă

agricultura față de exterior.

c) accentul mai mare pus pe politica de dezvoltare rurală nu a fost însoțit de o

finanțare corespunzătoare a Pilonului II;

d) acceptarea unor compromisuri, printre care cererea britanică pentru renunțarea la

limitarea plăților către fermele mari şi cererea germană pentru implementarea plăților

decuplate după modelul regional şi nu după cel istoric (decizia nu ține cont de plățile

istorice, ci fiecare regiune stabilește un nivel adaptat realităților locale).

S-au găsit și țări care erau contra acestei reforme ca : Franța, Spania și Germania, dar

pină la urmă acceptarea reformei Fishler a fost facilitată de trei factori:

a) efectul reformelor instituționale

4 Swinnen, J.F.M.,“The Perfect Storm. The Political Economy of the Fishler Reforms of the Common Agricultural Policy”, CEPS, Brussels, 2008

9

Tratatele succesive au dus până în 2003 la introducerea votului cu majoritate

calificată pentru anumite decizii care până atunci erau luate în unanimitate. Deşi după

1990 votul cu majoritate calificată a fost folosit în multe decizii de mai mică importanță,

marile decizii referitoare la PAC erau în continuare luate prin unanimitate. Votul din 1999

asupra Agendei 2000 a fost primul în care o reformă a PAC a fost adoptată fără a fi votată

de o țară importantă (Franța). Renunțarea la unanimitate a făcut ca decizia în sine să se ia

mai ușor, dar a schimbat și regulile de negociere: înainte, statele care doreau menținerea

status-quo-ului erau avantajate, în regula majorității fiecare stat este interesat să prevadă

pozițiile de negocieri și să facă concesii, astfel încât conservatorii trebuie să fie activi în a

căuta sprijin, nu se mai pot baza pe o eventuală blocare.

b) o Comisie cu o orientare pro-reformă

Dacă regulile de decizie favorizează schimbarea, iar presiunile externe sunt suficient

de puternice, atunci rezultatul final depinde mult de poziția Comisiei, cea care propune

agenda. Tradițional, Comisia nu este organul de decizie în UE pentru marile reforme, ci

doar propune. O Comisie eficientă prevede încotro merge opțiunea majoritară și va pune

pe masă o propunere care urmează trendul. Astfel, în cazul în care Comisia are o puternică

preferință pro-reformă, ea va face propunerea cea mai reformistă posibil pentru care va

putea obține acordul țărilor pro-reformă. Astfel, preferințele pro-reforma PAC sau

dimpotrivă pro-status quo ale Comisiei, şi în cadrul acesteia ale Comisarului pentru

agricultură, pot face diferența între o propunere de reformă acceptată sau respinsă. Cazul

Comisarului Fischler, care a reuşit să-şi impună propria viziune asupra PAC este relevant.

Ulterior, despre realizările comisarului Fischer-Boel se poate spune că poartă amprenta

preferinței sale spre liberalizarea sectorului agricol, chiar dacă pozițiile sale de la

Bruxelles nu au mai fost la fel de liberale ca acelea susținute pe când era ministru danez al

agriculturii.

c) schimbările în ce privește decidenții politici implicați

Acest factor ia în considerare o conjunctură politică de moment prin care comisarul

pentru agricultură Fischler a găsit parteneri pro-reformă în statele membre (de exemplu,

prezența la putere a Partidului Verzilor din Germania sau disponibilitatea la dialog a

sindicatelor franceze).

c) Viitoarea reformă post 2013

La Paris, producătorii francezi de cereale au protestat din cauza scăderii veniturilor,

dar şi împotriva preconizatei modificări a Politicii Agricole Comune. În mod concret, cei

circa 10.000 de agricultori, dintre care unii la volanul a aproximativ 1.300 de tractoare, au

reclamat scăderea cu 51% a veniturilor în 2009, pe fondul căderii cursului cerealelor cu

24%. Agricultorii sunt nemulţumiţi şi faţă de redistribuirea ajutoarelor europene în

favoarea în special a crescătorilor de animale, dar şi faţă de perspectiva modificării

10

Politicii Agricole Comune europene, ceea ce ar expune agricultura legilor pieţei.Ministrul

francez al agriculturii, Bruno Le Maire, şi-a manifestat susţinerea faţă de protestatari,

cerând Comisiei Europene să intervină pentru regularizarea acelor preţuri care au fost

extrem de volatile în ultimii ani. De altfel, la începutul acestei luni, şi preşedintele Nicolas

Sarkozy se angajase să-i susţină pe agricultori.

În răspunsul său, Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură

şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş, a reamintit că, în 2009, în timpul crizei laptelui,

Comisia Europeană a reacţionat cu măsuri de piaţă adiţionale, în valoare de 600 de

milioane de euro, pentru că piaţa avea nevoie. El a adăugat că reuniunea comitetului

însărcinat cu gestionarea chestiunilor legate de producţia de cereale este prevăzută chiar

pentru astăzi, iar acest comitet examinează, în cadrul fiecărei reuniuni, evoluţiile cotaţiilor

bursiere.

În cadrul reformei Politicii Agricole Comune, ajutoarele pentru export ar urma să

dispară până în 2013, însă până atunci ele rămân un instrument legal. În februarie, după

cum reaminteşte Agenţia France Presse, comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş a

declarat că este conştient de dificultăţile de pe piaţa de cereale furajere, în special cea a

orzului, dar a adăugat că se aşteaptă la o ameliorare reală a situaţiei.

Pe de altă parte, la o conferinţă desfăşurată la Copenhaga, Dacian Cioloş a precizat că

haosul provocat de norul de cenuşă generat de erupţia vulcanului islandez demonstrează

necesitatea unei Politici Agricole Comune puternice, care să permită statelor europene să

facă faţă unor probleme neprevăzute, precum cele care ar putea apărea în aprovizionarea

cu legume şi fructe a Europei. Evocând reforma Politicii Agricole Comune, Cioloş a

estimat că subvenţiile trebuie repartizate într-o manieră echitabilă şi transparent. El a

adăugat că trebuie pusă problema repartizării mai echitabile a fondurilor între statele

membre, între regiuni şi diferitele tipuri de agricultori. "Nu trebuie permis ca această criză

să distrugă mari părţi ale agriculturii europene, în numele realităţii pieţei", a spus el,

cerând să se ţină cont de veniturile din 2009 ale fermierilor.

La sfârşitul lunii martie, preşedinţia spaniolă a UE a prezentat miniştrilor europeni

două texte privind aspectele cele mai importante ale reformei Politicii Agricole Comune

după 2013, respectiv măsuri de gestionare a pieţelor şi îmbunătăţirea funcţionării reţelei de

aprovizionare cu alimente. Iar un grup mic de state susţinătoare ale unei liberalizări mai

mari a sectorului agricol, în frunte cu Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Cehia, au

refuzat să susţină proiectele.

După cum a estimat la Bucureşti comisarul Dacian Cioloş, pachetul legislativ de

reformare a Politicii Agricole Comune ar putea fi adoptat până la sfârşitul anului 2012. El

a spus că a lansat o dezbatere publică la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în România, iar

până la sfârşitul lunii iunie aşteaptă opiniile celor interesaţi.

În raportul său privind viitorul PAC după 2013, George Lyon (Grupul Alianţei

Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, regatul Unit) a identificat cinci puncte cheie:

11

- securitatea alimentară şi comerţul echitabil;

- agricultura în toată Europa;

- biodiversitatea şi protecţia mediului;

- durabilitate;

- creştere ecologică

Creşterea costului energiei şi necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră

reprezenta constrângeri majore pentru creşterea producţiei. „Impactul schimbării climatice

va elimina opţiunea de a exploata mari porţiuni de teren suplimentar. Schimbarea

climatică va cauza, de asemenea, penurii de apă şi secete, care vor acţiona la rândul lor ca

o piedică împotriva creşterii producţiei", a declarat domnul Lyon.

Agricultura europeană şi de pretutindeni va trebui să producă mai multă hrană,

utilizând mai puţine terenuri, apă şi energie. „Fermierii europeni şi PAC trebuie să

demonstreze că au răspunsuri la provocările secolului 21 şi că ei înşişi reprezintă o parte

din soluţie, nu o cauză".

Raportul privind viitorul politicii agricole comune va fi dezbătut în cadrul Comisiei

PE în iunie şi votat în iulie.

5. Instituțiile implicate în politica agricolă comună

Instituțiile implicate în elaborarea și gestionarea măsurilor de politica agricolă

comună sunt:

1)Consiliul UE pentru Agricultura și Pescuit,

2)Parlamentul European 3)Comisia Europeană.

Puterea legislativă revine Consiliului, Parlamentul având doar un rol consultativ. În

Consiliu, deciziile se iau cu majoritate calificată.

Comisia Europeana are două atribuții majore, cea a inițiativei legislative și cea a

implementării PAC. Comisia este asistată de Comitete, care sunt de trei tipuri:

- comitete pentru managementul organizațiilor comune de piață (câte unul pentru

fiecare organizație comună de piață)

- comitete de reglementare (cu rol consultativ în elaborarea legislației orizontale)

- comitete consultative (formate din reprezentanți ai grupurilor de interes).

Securitatea alimentară intra în atribuțiile Autorității Europene pentru Securitatea

Alimentelor, organizație independentă creată în ianuarie 2002, cu rol consultativ pe lângă

Comisie.

6. Organizații comune de piață

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite în Tratatul de la Roma și în spiritul

principiilor stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli și mecanisme care

12

reglementează producția, comerțul și prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub

denumirea de organizații comune de piață. Treptat, organizațiile comune de piață le-au

înlocuit pe cele naționale pentru

produsele/sectoarele care cad sub incidența PAC.

În prezent, circa 90% din produsele agricole din Uniunea Europeana fac parte dintr-o

organizație comună de piață, și anume: cereale, carne de porc, ouă și carne de pasăre,

fructe și legume proaspete și procesate, banane, vin, lapte și produse lactate, carne de vita

și vițel, orez, uleiuri și grăsimi (inclusiv ulei de măsline și plante oleaginoase), zahăr, flori

și plante decorative, furaje uscate, tutun, in și cânepa, hamei, semințe, carne de oaie, carne

de capră, precum și alte produse cărora li se aplică numai anumite reglementări.

Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a piețelor, Comunitatea are

la dispoziție următoarele instrumente: prețurile, intervenția pe piață, ajutoarele financiare,

cotele de producție, protecția vamală comună.

1. Prețurile

Mecanismul general de funcționare a piețelor produselor agricole în Uniunea

Europeană este bazat pe un sistem complex de reglementare a prețurilor de comercializare

a produselor. Astfel, anual se stabilesc de către Consiliu trei niveluri de preț pentru

produsele de sub incidența PAC:

- prețul indicativ

- prețul de intervenție

- prețul de prag.

Prețul indicativ este prețul la care Consiliul recomandă comercializarea produselor

agricole pe Piața Internă. Nivelul său este considerat cel potrivit pentru a asigura un

standard „rezonabil” al veniturilor producătorilor agricoli. În acest spirit, inițial, prețurile

indicative au fost fixate la niveluri foarte ridicate, în special pentru cereale. Ele au mai fost

diminuate după reformele din 1992 si 1999, dar rămân în continuare, în medie, mai

ridicate decât prețurile internaționale.

Prețul de intervenție este prețul minim garantat care poate fi obținut pentru producția

comercializată pe piața internă. Atunci când preturile unor produse (în special la cereale,

produse lactate, carne de vită, de porc, zahar, orez), ating nivelul minim (când oferta este

în exces față de cerere), Comunitatea intervine prin achiziția și stocarea produsului

respectiv, nepermițând scăderea prețului de piață sub prețul de intervenție și asigurând

fermierilor garanția unor venituri minime. Inițial, în stadiul de început al PAC, nivelul

prețului de intervenție era mult superior celui de pe piață mondială. Măsura era în spiritul

obiectivului asigurării unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă. Însă, prețurile

mari la produsele alimentare constituiau un stimulent puternic pentru creșterea producției,

încât curând s-a ajuns la situații de supraproducție și producție pe stoc. Prin reformele din

1992 (McSharry) și 1999, prețul de intervenție a fost adus spre nivelul de pe piață

13

mondială, în special pentru produsele generatoare de surplusuri (culturi arabile, carne de

vită, lapte și produse lactate), concomitent cu acordarea, către fermieri, de ajutoare

financiare (plăți compensatorii), care să compenseze pierderile suferite.

În cazul cerealelor și al orezului, nivelul prețului de intervenție crește în fiecare lună

pentru a acoperi cheltuielile determinate de stocarea producției de către fermieri in

perioada de recoltare si comercializare. Creșterea lunara a prețului de intervenție are rolul

de a evita situațiile de plasare pe piață a întregii recolte, fermierii fiind încurajați în acest

fel să comercializeze producția treptat, în tranșe mai mici.

Prețul prag este prețul sub care importurile de produse agricole nu pot pătrunde în

Uniunea Europeană. Rațiunea este aceea că, după adăugarea cheltuielilor specifice de

transport și comercializare pe parcurs comunitar, prețul la consumator al produselor

importate o să fie mai mare decât prețurile produselor interne. Nivelul prețului de prag se

obține prin aplicarea taxelor vamale la nivelul prețului mondial. Inițial, taxele (prelevările)

vamale erau variabile, în funcție de variațiile prețului mondial. Acordul pentru agricultură,

negociat în 1995 în cadrul rundei Uruguay a Organizației Mondiale a Comerțului, a

prevăzut transformarea tuturor barierelor netarifare (inclusiv a prelevărilor variabile) în

taxe vamale.

2. Intervenția pe piață (stocarea)

Atunci când preturile de piață ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate

de cele stabilite prin sistemul prețurilor de intervenție, agenții autorizate cumpără i

stochează aceste produse pentru a restabili nivelul prețului. Este încurajată și stocarea de

către producătorii privați, prin acordarea de sprijin financiar către aceștia. Produsele

stocate sunt fie revândute când se restabilește echilibrul pe piață, fie exportate la prețuri

derizorii pe piețele internaționale, fie distruse (în scenariul negativ al alterării, ca urmare a

stocării îndelungate).

Intervenția s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahar, ulei de măsline,

semințe oleaginoase.

Măsura a determinat, în timp, cheltuieli bugetare însemnate în planul intern și

tensiuni comerciale în planul extern. De aceea, tendința actuală este de a diminua la limită

rolul intervenției în mecanismul de funcționare a PAC.

3.Ajutoarele financiare (subvenții)

Aceasta categorie cuprinde:

- plați directe și alte ajutoare financiare

- refinanțări la export.

Plățile directe sunt formate din ajutoarele pentru producție și plățile compensatorii.

14

Subvențiile pentru producție se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat în

situația unui preț prea mare, obținut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al

protecției vamale. Ele se calculează și se acorda fie pe unitate de produs, fie la suprafață,

sau pe cap de animal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, prețul pentru consumatori este

menținut la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor rămân ridicate.

Astfel de ajutoare se acorda pentru: ulei de măsline, semințe oleaginoase, carne de oaie,

tutun. Tot in aceasta categorie se încadrează și plățile care au ca scop influențarea unor

anumite comportamente ale producătorilor (cum sunt primele pentru calitate la grâu dur,

primele pentru vacile care alăptează, prime pentru sacrificare), precum și plățile pentru

procesare (ajutoare pentru uscarea cerealelor/semințelor, pentru procesarea

fructelor/legumelor).

Plățile compensatorii au fost introduse odată cu reformele McSharry din 1992,

pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în urma scăderii nivelurilor prețurilor de

intervenție înspre prețurile de pe piața mondială. În acest fel, o parte din eforturile

financiare pentru subvenționarea agriculturii au trecut de la consumatori (care

subvenționau prin prețurile mari plătite) la contribuabili. Plățile compensatorii se acordă

fie sub forma unei sume anuale fixe la hectar - indiferent deci de cantitatea produsă -, fie

pe cap de animal. Plățile la hectar sunt calculate pe baza evidenței statistice a producției

obținute în perioada de referință 1986-1991.

Astfel, ele nu coincid de la o țară la alta sau de la o regiune agricolă la alta.

Consiliul stabilește un cuantum uniform al subvenției valabil pentru toate țările membre

(de exemplu, 63 Euro/tonă la cereale), dar în continuare, subvenția la hectar se calculează

în funcție de producția medie la hectar specifică fiecărei regiuni, evidențiată de datele

statistice din perioada 1986-1991.

Fermierii trebuie să îndeplinească unele cerințțe pentru a beneficia de plăți

compensatorii. Prima, este respectarea unor standarde de mediu și ocupare (cross

compliance), stabilite de fiecare stat membru în parte. Dacă se constată neconformarea cu

standardele, statele membre pot reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit

beneficiarilor. A doua, este cea a înghețării terenurilor (set-aside), stabilită la minimum

10% din suprafața terenurilor cu destinația culturi arabile pentru perioada 2000-2007.

Măsura5 se refera atât la prevenirea situațiilor de supraproducție, dar are în vedere și

protejarea mediului.

Produsele pentru care se acordă plăți directe sunt: culturi arabile, inclusiv cereale,

cartofi pentru amidon, ulei de măsline, leguminoase cu semințe, in, cânepa, viermi de

mătase6, banane, stafide, tutun, semințe, hamei, orez, carne de vită și vițel, lapte și produse

lactate, carne de oaie și capră.

5 Regulamentul CE 1253 din 17 mai 1999 6 Regulamentul Consiliului 1668/2000/CE de stabilire a unor măsuri de încurajare a creșterii viermilor de mătase, J Of. L 193/2000,p.6

15

Estimările Comisiei7cu privire la plățile directe acordate in 2000 arată că, la nivelul

Uniunii Europene8, plățile directe au însumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20

miliarde

Sistemul plăților directe aduce, ca alternativă de subvenționare a agriculturii, câteva

avantaje față de subvenția prin preț:

- crește gradul de transparență. în sistemul de susținere a veniturilor agricole prin preț,

consumatorii plătesc prețurile mari, fără a ști ce procent din acestea subvenționează

agricultura. În noul sistem, o parte din efortul financiar pentru subvenționare a trecut

de la consumatori (prin reducerea prețurilor) la contribuabili, prin sistemul fiscal.

- sistemul plăților directe avantajează producătorii agricoli. În sistemul de susținere a

agriculturii prin preț, de subvențiile agricole beneficiază mai degrabă diverșii

intermediari dintre producători și consumatori, și anume engrosiștii, procesatorii,

agențiile de intervenție/stocare, exportatorii. Producătorii sunt susținuți numai

indirect prin faptul că garantarea prețului de intervenție le asigură stabilitatea

veniturilor, dar ei obțin în realitate prețurile negociate cu engrosiștii, și nicidecum

prețurile mari de pe piață. Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică

arată într-un studiu foarte recent9 că, în sistemul subvenționării prin preț, fermierilor

le revine numai 25% din subvenție.

- sunt mult diminuate stimulentele de supraproducție, pe de o parte prin nivelul mai

mic al prețului care poate fi obținut pe piață, iar pe de alta parte, prin decuplarea

plaților directe de volumul producției (deocamdată doar la culturile arabile, unde

plățile directe se acordă în funcție de suprafața cultivată și nu de producție).

- prin mutarea centrului de greutate al pârghiilor subvenționiste dinspre piețe înspre

producători, este de așteptat ca fermierii mici să beneficieze în mod proporțional cu

cei mari de subvențiile agricole. În prezent, o minoritate de ferme – cele mari,

reprezentând cam 20% din total – obțin circa 80% din totalul ajutoarelor. La această

situație s-a ajuns tocmai datorită sistemului de susținere a veniturilor prin

intermediul prețului: cei care produc mai mult (fermele mari) își atrag proporțional

și veniturile mai mari.

4. Cotele de producție

Așa cum am arătat mai sus, diversele stimulente financiare acordate producătorilor

agricoli, și mai ales susținerea prin preț, îi determină pe aceștia să producă mai mult pentru

7 Comisia Europeana (2002): Memo/02/198,

http://www.europa.eu.int/rapid/start/cgi/guesten.ksh?p_action.getfile=gf&doc=MEMO/02/198|0|AGED& lg=EN&ty pe=PDF

8 Mai puțin Grecia, pentru care datele nu au fost disponibile Euro au finantat culturile arabile si fermele de animale. 9 OCDE (2003): Farm household incomes in OECD countries (Veniturile fermelor din țările

OCDE)

16

a câștiga mai mult. Cu cât producția obținută este mai mare, cu atât sunt mai mari și

costurile pentru finanțarea PAC. De aceea, pentru a preveni și limita supraproducția, în

anii ’80 a fost introdus instrumentul cotelor de producție. Cotele reprezintă cantitățile

maxime admise pentru producția anumitor produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu

destinația amidon, banane, furaje uscate, in și cânepa pentru fibre, ulei de măsline, tutun).

Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi se negociază ți se repartizează pe țări,

și în continuare pe ferme, la nivelul național. Pentru producția în surplus față de cota,

fermierii sunt fie penalizați, fie prețul de intervenție pentru anul agricol următor scade.

5.Protecția vamală

În linii generale, pentru realizarea importului produselor agricole în Uniunea

Europeană este necesară obținerea unei licențe de import – condiționați de constituirea

unui depozit până în momentul în care importatorul dovedește că produsele sale respectă

normele sanitare și fitosanitare, precum și cerințele de calitate europene - și plata taxelor

vamale. Taxele vamale au luat locul prelevărilor variabile la import, ca urmare a

rezultatelor negocierilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului-Runda Uruguay.

În Uniunea Europeana funcționează în prezent un sistem unic de impunere la import

pentru toate produsele agricole. Potrivit acestuia, produsele agricole care intra în spațiul

comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamală care se regăsește în tariful vamal

comunitar. De asemenea, potrivit angajamentelor internaționale asumate de Uniunea

Europeană, pentru o serie de produse agricole există contingente tarifare.

Instrumentele prezentate mai sus nu se aplică în mod unitar tuturor produselor

agricole. Organizațiile comune de piață sunt combinații ale acestor instrumente, în funcție

de caracteristicile specifice ale ofertei și cererii pentru fiecare produs. Spre exemplu,

pentru produse ca: flori, ouă, carne de pui, unele fructe-legume, orez, se aplică protecția

vamală, fără a se stabili prețuri administrate10.

Alte produse: zahăr, vin de masă, carne de porc, fructe și legume proaspete sunt

susținute doar prin intermediul prețurilor, fără a se acorda subvenții producătorilor lor.

7. Noua politică agricolă comună. Ce impact va avea asupra dezvoltării agriculturii?

Modelul european de agricultură reprezintă unul dintre catalizatorii integrării

europene, un exemplu de evoluţie în tandem între aşteptările societăţii europene şi

dezvoltarea durabilă. Asigurarea unei asemenea sincronizări reprezintă esența reformelor

successive ale PAC. Din această perspectivă, fostul comisar pentru agricultură, dezvoltare

rurală și pescuit, Franz Fischler, afirma în 2001 că ”adaptarea instrumentelor existente de

politică agrară la obiectivele modelului european de agricultură reprezintă cea mai

10 Comisia Europeană: Agricultura În Uniunea Europeană. Informații statistice și economice pentru 2012

17

importantă provocare a UE în cadrul procesului de reformă a PAC, probabil chiar mai

însemnat decât procesul de extindere sau negocierile comerciale multilaterale.”11

Actuala reformă a PAC continuă promovarea modelului european de agricultură şi

pune şi mai mult accent pe dezvoltarea durabilă a agriculturii. Din această perspectivă,

Comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2010 – PAC în perspectiva anilor 2020: Cum

răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii –

cuprinde următoarele obiective strategice:

- menținerea potențialului de producție sustenabilă de alimente în întreaga UE, pentru

a garanta cetățenilor europeni securitatea alimentară pe termen lung și pentru a

contribui la satisfacerea cererii de alimente la nivel mondial;

- sprijinirea comunităților agricole care oferă cetățenilor europeni alimente de calitate,

valoroase și diverse, produse în mod sustenabil, cu respectarea cerințelor referitoare

la mediu, apă, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și sănătatea

publică;

- menținerea comunităților rurale viabile, pentru care agricultura este o activitate

economică importantă, care creează locuri de muncă la nivel local, fiind generate

astfel numeroase beneficii economice, sociale, de mediu și teritoriale.12

Reforma PAC își propune, de asemenea, să contribuie şi la Strategia 2020 în ceea ce

priveşte creșterea inteligentă, creșterea durabilă şi creșterea favorabilă incluziunii.13

Creșterea inteligentă - este vizată creșterea eficienței resurselor și

îmbunătățirea competitivității cu ajutorul cunoașterii tehnologice și al inovării, prin

dezvoltarea unor produse de calitate și cu valoare adăugată ridicată; prin dezvoltarea de

tehnologii ecologice și utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, prin investițiile

informare, oferirea de stimulente pentru inovarea social în zonele rurale și îmbunătățirea

utilizării rezultatelor cercetării.

Creșterea durabilă - presupune menținerea bazei de producție a alimentelor, hranei

pentru animale și energiei din sursele generabile, asigurarea gestionării sustenabile a

terenurilor, furnizarea de bunuri publice de mediu, limitarea pierderii biodiversității,

promovarea energiilor din surse regenerabile, promovarea sănătății animalelor și plantelor,

sporirea eficienței resurselor cu ajutorul dezvoltării tehnologice, utilizarea rezultatelor

cercetării, reducerea și mai mult a emisiilor, îmbunătățirea gradului de stocare a carbonului

și dezvoltarea deplină a potențialului zonelor rurale.

Creșterea favorabilă incluziunii - presupune deblocarea potențialul economic al

zonelor rurale, dezvoltând piețele și locurile de muncă locale, furnizând asistență în

11 Fischler, Franz (2001) : Reform of the common agricultural policy – The CAP must continue to adapt to society’s evolving expectations, Intereconomics, ISSN 0020-5346, Vol. 36, Iss. 3, pp. 115-117, 12 http://www.madr.ro/pages/afaceri-europene/comunicare-comisie-viitorul-pac-dupa-2013.pdf 13 http://www.madr.ro/pages/afaceri-europene/comunicare-comisie-viitorul-pac-dupa-2013.pdf

18

vederea structurării agriculturii și sprijinind veniturile agricultorilor pentru a menține o

agricultură sustenabilă în întreaga Europă

Începutul procesului de negociere îl constituie lansarea, de către Comisie, a

propunerilor legislative care vor sta la baza politicilor celor doi piloni ai PAC – plățile

directe și dezvoltarea rurală. Comisia a prezentat propuneri inovatoare, menite să răspundă

tendințelor de dezvoltare specific europene, dar care să rămână totuși în consonanță cu

specificul fiecăruia dintre cele 28 de state membre UE. Astfel, deși structura PAC și-a

păstrat elementele esențiale, axa conceptuală a noii politici este puternic extinsă. Apar

termeni noi, de a căror implementare depind durabilitatea agriculturii europene, dar și

profitabilitatea agriculturilor naționale. Menționez doar câteva noțiuni inovatoare:

fermierul activ – respectiv o mai bună orientare a subvenției și excluderea celor care nu au

nicio legătură reală cu agricultura (ca de ex. aeroporturi, terenuri de sport și recreere,

fonduri de vânătoare, locuri de campare etc); ecologizarea – o plată adiţională pentru

respectarea anumitor practici agricole benefice pentru mediu; zonele de interes ecologic,

schema pentru fermele mici, schema pentru tinerii fermieri etc. Reforma prevede și o

ajustare a sprijinului direct acordat fermierilor, astfel încât diferențele nivelului plăților

directe dintre statele membre vechi și cele noi să se diminueze într-o manieră mai

echitabilă. Este vorba de așa numita convergență externă (între statele membre, se reduce

plata de la statele aflate peste media UE și se completează plata directă pentru cele sub

media europeană), secondată și de o convergență internă, la nivelul statului membru, astfel

ca, în 2020, nivelul plăților directe să fie cât mai corect distribuit în cadrul Uniunii.

Majoritatea statelor membre au îmbrățișat ideile inovatoare ale reformei, fără a

pierde însă din vedere nevoia unei implementări cât mai facile, adaptată la specificul

național.

8. Concluzii

Noua Politică Agricolă Comună va oferi multe instrumente pentru a crește

competitivitatea agriculturii europene. Nu mă refer doar la nevoia acută de a dezvolta

sistemul național de irigații sau la nevoia de a acorda, din bugetul național, a unui sprijin

suplimentar cât mai bun fermierilor . Mă refer la măsuri de încurajare a consumului de

produse în interiorul Uniunii Europene, având în vedere și faptul că așa cum arată toate

analizele, la nivel internațional, competiția pentru piețe va fi tot mai dură. Presiunile

concurențiale asupra pieței agro-alimentare interne vor crește, de aceea diversificarea

produselor și investițiile în marketing sunt obiective care trebuie avute în vedere mai mult

ca niciodată, de la marii la micii producători. Un parteneriat efectiv între industrie, stat,

comercianți și consumatori, în favoarea produselor europene, este un parteneriat de

miliarde de euro în plus pentru agricultura Uniunii Europene.

Pentru o bună funcționare a P.A.C , UE ar trebui:

19

- să adopte o abordare strategică în ceea ce privește reforma PAC. Să opteze pentru

soluții totale, nu parțiale, ținând cont, pe de o parte, de provocările PAC și, pe de altă

parte, de interacțiunea dintre PAC și alte politici interne și externe ale UE;

- să se asigure că PAC garantează siguranța alimentară a UE, utilizând o serie de

instrumente pentru atingerea acestui scop;

- să continue să susțină sectoarele competitive și potențial competitive ale agriculturii

europene în direcția funcționării într-un context de piață, acordând mai multă

importanță inovației și diseminării cercetării;

- să transforme intervenția pe piață într-un instrument modern de gestionare a riscurilor

și a crizelor;

- să înțeleagă că piața nu poate (sau nu vrea) să plătească pentru furnizarea unor bunuri

și avantaje publice. Aici trebuie să intervină măsurile publice pentru a compensa lipsa

de susținere din partea pieței;

- să nu piardă din vedere că plata corectă a fermierilor pentru furnizarea de bunuri și

servicii publice va fi un element cheie în reforma PAC;

- să protejeze mediul și biodiversitatea, să conserve zonele rurale, să susțină economia

rurală și să mențină/creeze locuri de muncă în zonele rurale, să atenueze schimbările

climatice;

- să regândească structura celor doi piloni de sprijin și să clarifice relația dintre aceștia;

să pună la dispoziție resurse adecvate pentru succesul dezvoltării rurale;

- să pună în aplicare o PAC mai echitabilă – mai echitabilă față de micile exploatații

agricole, de regiunile mai puțin favorizate, de noile state membre;

- să introducă transparență de-a lungul lanțului alimentar, acordând mai multă

importanță punctului de vedere al producătorilor;

- să creeze condiții de concurență echitabile între produsele interne și cele importate;

- să evite efectele dăunătoare asupra economiilor sau asupra capacităților de producție

a alimentelor din țările în curs de dezvoltare; să contribuie la combaterea foametei la

nivel mondial.

20

9. Bibliografie

1. Dreptul Uniunii Europene, editia a-2-a .Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu. Ed

C.H.Beck , Bucuresti 2007

2. Economia integrarii europene. Miron, D., Dragan, G., Paun, L., Ilie, F., Cibian, M.

Editura ASE, Bucuresti, 2002, pp. 418-446

3. Uniunea Europeana. Politici si preturi agricole. Pascariu, G. C. Editura Economica,

București, 1999, pp. 11-260

4. Institutii si politici publice in Uniunea Europeana .Sorin Bocacea. Ed. Cantes. Iași

2004

5. Uniunea Europeana . Christian Hen Jacques.Editia a -10-a in limba Romana. Ed.CNI

Coreși.Sa. 2006

6. http://www.contributors.ro/economie/noua-politica-agricola-comuna-ce-impact-va-

avea-asupra-dezvoltarii-agriculturii-romanesti/#_edn6

7. http://ec.europa.eu/agriculture/cap-post-2013/debate/report/executive-

summary_ro.pdf

8. http://www.madr.ro/pages/afaceri-europene/comunicare-comisie-viitorul-pac-dupa-

2013.pdf