www.referat.ro

-proiect -

FACULTATEA HYPERION/PSIHOLOGIE

ANUL II

REALIZAT DE: CURUIA LAURA MARIA

Lirica bacovianaLirica bacoviana a sedus critica literara inca de la inceput si, in ciuda aparentei monotonii, aproape nimeni nu l-a acuzat pe poet de manierism. Pe rand, criticii au vorbit despre Bacovia poet simbolist sau expresionist, despre Bacovia sentimental sau antisentimental, despre o lirica a rupturii (intre volumele Plumb si Stante burgheze) sau una a continuitatii. S-a ajuns pana la a se afirma ca poetul joaca un rol, ca-si construieste o masca in spatele careia se ascunde ironic si detasat de o lume degradata, infinit de lucid insa, iar poezia lui este o continua explorare.

Ansamblul operei bacoviene degaja o atmosfera specifica, de pustiu in lume. Exista, intr-adevar, o atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne (). Si in aceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteasca identica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufeteasca prin obsesia mortii si a neantului, un vag sentimentalism banal, in tonul caterincilor, si macabru, in tonul papuselor de ceara ce se topesc(E. Lovinescu Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404). Obiectele care creeaza atmosfera sunt putine, corelate cu ideea de gol si inventariate cu insistenta: sicrie, coroane de plumb, copaci, abatoare, camere, clavire, etc. Aceasta atmosfera este specific simbolista prin evocarea parcurilor deprimante, a targului provincial, prin starea de spleen, de nevroza, prin eros isterizat sau presimtirea bolii si a degradarii fizice. Ion Negoitescu va afirma si el ca poezia bacoviana apartine expresiilor celor mai specifice ale simbolismului.

Temele si motivele intalnite in opera bacoviana sunt cele dintai care o incadreaza in curentul simbolist. Motivul singuratatii este printre cele mai exploatate de Bacovia: Stam singur in cavou si era vant, Stam singur langa mort si era frig... (Plumb); Sunt singur, si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre (Lacustra), Sunt solitarul pustiilor piete (Palind); Si ninge-n miezul noptii glacial/ Si tu iar tremuri, suflet singuratec (Singur), etc. Acesta este esential in definirea relatiei om-univers si simbolizeaza izolarea. Prin intermediul sau poetul mediteaza asupra conditiei umane, aflata in situatia unei imposibile comunicari cu universul din afara.

Un alt motiv important din lirica bacoviana este plumbul. In poezia Plumb, acest cuvant este repetat in mod obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, fiind asezat chiar in rima (Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestmant/ Stam singur in cavou si era vant/ Siscartaiau coroanele de pumb. () Dormea intors amorul meu de plumb () Si-i atarnau aripile de plumb). A aparut in fruntea volumuluiPlumbin 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolusmului romanesc.Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsita de orice speranta. Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii:realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la izolare si disperare sirealitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.In poezie exista un motiv esential: moartea, redat prinsicriu, mort, somn, dormeau adanc, cavou, coroane, era frig, era vant. Celelalte motive - amorul, tristetea, singuratatea - sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant.Cuvantul-cheie al poeziei esteplumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet. In exprimareasicriele de plumbsugereaza nemiscare, incremenire;amorul de plumbsugereaza o senzatie de rece, de insensibil;si-i atarnau aripele de plumbsugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a salvarii.Prima strofa defineste un univers rece, strain, in care poetul traieste sentimentul singuratatii tragice:Dormeau adanc sicriile de plumb,Si flori de plumb si funerar vestmant -Stam singur in cavou si era vantSi scartaiau coroanele de plumb.Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme intors cu fata spre moarte.Aripile de plumbsugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate inalta; caderea in moarte este inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare:Dormea intors amorul meu de plumbPe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig -Stam singur langa mort si era frigSi-i atarnau aripile de plumb.La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau,dormea,stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctieisiamplifica atmosfera macambra:Si flori de plumb si funerar vestmant - / si era vant / Si scartaiau coroanele si-am inceput sa-l strig si era frig si-i atarnau aripile de plumb. Epiteteleadanc,intors,funerar,singurcontribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelorm, b, v, l, a diftonguluiausi a triftonguluieausugereaza foarte bine plansetul, vaietzul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului alternand ci peronul si antibracul.

Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. Se remarca maxima concentrare a discursului poetic.Poezia exprima in numai cele doua catrene ale ei, o stare sufleteasca de o coplesitoaresinguratate. Atmosfera este de o dezolare totala in tremuratoarea apasare materiala fiind sugerata de greutatea metalului intunecat.Poezia este structurata pe doua planuri. Pe de o parterealitatea exterioara, prezenta prin cimitir, prin cavou o lume ce-l determina la izolare, iar pe de alta parterealitatea interioaracare are in vedere sentimentul iubirii a carui invocare se face cu desperare fiind i el conditionat de natura mediului. Este de fapt incercarea poetului de a evada din lumea inchisa izolata in care se zbate.Poetul insa nu izbuteste sa depaseasca momentul, cuvantul intors realizeaza de fapt misterul intregii poezii. Cuvantul cheie al intregii poezii este plumb care devine metafora -- simbol i care este repetat de trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera macabra de cavou.In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna intoarcere spre apus cum spune poetul Lucian Blaga, adica moartea.Dormea intors amorul meu de plumb, pe flori de plumb.In aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta i ultimul vers, aduce consolarea i resemnarea i-i atarnau aripele de plumb sugerand zborul in jos, care cadere este surda i grea.Intre aceste coordonate ale realitatii exterioare i interioare se desfaoara monologul tragic al poetului intr-o atmosfera tulburatoare prin moarte (la nivel semantic) iar pe de alta parte prin repetitia cuvantului plumb folosit obsesiv ca determinant. Apare de trei ori, in fiecare strofa in rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2.Cuvantul cheie repetat astfel nu sugereaza descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviana - ci impietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifica neconditionat.Poezia Plumb este o poezie simbolista, nu numai prin corespondente din lumea minerala ci i prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetitia obsedanta a cuvantului cheie, poezia devine o elegie asemanatoare cu bocetele populare.Structura poeziei este armonioasa, prima strofa se repeta in afara de versul al doilea, astfel incat versul 1 este in relatie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.Mijloacele artistice de realizare pe langa simbol intalnim metafore i personificari Dormeau adanc sicriile de plumb.Remarcam folosirea verbelor la imperfect: dormeau, stau care sugereaza acea atmosfera de dezolare, o actiune trecuta dar neterminata, in continua desfaurare inca.Cu tote acestea, au existat totusi critici literari care au incercat sa demonstreze ca opera lui Bacovia se indeparteaza de simbolism, putand fi identificate elemente expresioniste. In lucrarea sa Despre poezie, Nicolae Manolescu arata ca lirica bacoviana se indeparteaza de simbolism prin faptul ca, in locul muzicii, poetul cultiva sunete dizarmonice, ajungand pana la tipatul specific expresionist: Poezia simbolista era una a armoniei muzicale, caracterizata de o simtire discreta si evaziva (). La Bacovia insa, ,,scartaielile ating urechea ca sunete ,,infioratoare si frunzele cazatoare produc pe retina imagini ,,sinistre. Instinctul melodiosului, care conduce mana tuturor modernistilor, este absent in poeziile lui Bacovia, a carui arta pare sa invedereze () o ureche in stare sa accepte disonanta, zgomotosul, dezordinea sonora. El afirma ca pastelurile bacoviene descriu de fapt peisaje mentale. Spre exemplu, in poezia Decor, se poate observa ca poetul nu descrie peisajul, ci il organizeaza in functie de doua trasaturi opuse, albul si negrul. Alternanta (sau opozitia) intre alb si negru (Copaci albi, copaci negri) formeaza o imagine a mortii, tema consatnta a acestui univers poetic. Intr-o alta lucrare a sa, Teme, Nicolae Manolescu sustine ca spre deosebire de culorile simboliste care se grefau pe sunete si mirosuri, intr-un sistem de corespondente menite a arata intelectualitatea unui lirism interesat de esente, la Bacovia culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la expresionisti (). Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet culoare sau cinetica), prin marirea expresivitatii uneori pana dincolo de limita suportabila. El e modren fiindca socheaza: ochii, urechea, imaginatia, arta.

Definind lirica bacoviana ca expresie a unui sfarsit continuu, Ion Caraion demonstreaza ca nu exista nici o inovatie sau ruptura in opera scriitorului. Este propusa o lectura mai putin muzicala, si mai mult analitica, mergand la intelesul constitutiv pentru a inlatura unele prejudecati (obsesia sinistrului la Bacovia, nihilismul intelectual). Acesta realizeaza si un studiu al lexicului bacovian, din care reiese ca trasatura principala severitatea limbajului. El obserava ca majoritatea orientarilor, cheilor, temelor lui Bacovia sunt scrise pe anumiti piloni: rasul si plansul, starea planului inclinat, neintrerupta agitatie, obsesia mortii, frica de viata, abulia, vesnicul du-te-vino, ponderea senzatiilor sonore si optice, caseta cu tremure, vibratii, tresariri, dardaieli si alarme, incarcatul deviz al buletinelor meteorologice, statismul, impietrirea, dar si turuiala in vid, sarcasmul, asteptarea si neasteptarea, renuntul, in sfarsit artele si indeosebi muzica. Se observa preponderenta verbelor (o cincime din dictionarul cuvintelor de care s-a folosit Bacovia, e formata din verbe), care, la inceputul poeziilor sunt la prezent sugerand o actiune ce debuteaza in forta, tonica. Verbul bacovian cel mai frecvent utilizat este ,,a fi, mai numeric decat ,,a plange si decat ,,a avea. El afirma totodata ca Bacovia este poetul negatiilor de felurite nuante, autorul in literatura noastra al intaiului nu ideistic si structural, opera sa comparandu-se si comportandu-se ca un repros inextingibil adresat lumii.

Daca la inceput opera bacoviana intriga, pe masura ce inaitezi in lectura, poeziile sporesc ambiguitatea

Introvertit, timorat, Bacovia ctig printr-o contiin acut a suferinei sale o dimensiune necunoscut; eliberat parc de timiditatea sa printr-un divor de idealurile modeste dar inaccesibile pentru el ale unei viei comune (divor impus de lume, de societate), el intr cu drepturi depline ntr-un domeniu satanic, un infern n care personalitatea lui se poate dezlnui fr complexe. Simbolismul a acreditat dintotdeauna un univers suferind, un decor trist, a ilustrat cu precdere o condiie minor a vieii, exangu, dintr-o perspectiv a nvinsului; acceptndu-l cu totul, integrndu-i-se cu totul, poetul ajunge abia atunci sa-l poat domina i viziunea lui devine viril prin bravare, prin contiina condiiei sale. O lume sfietor de trist, crepuscular i fr orizont apare n versurile lui Bacovia, o lume n care sentimentul nsingurrii nu se mai poate exprima ntotdeauna printr-o stare muzical; brutalitatea i urenia realitii interzic armonizarea impresiilor ntr-o form artistic i cer o adecvare nou a mijloacelor la obiectul lor. n acest sens se poate vorbi de un expresionism al poeziei lui Bacovia, cum a fcut Mihail Petroveanu, sau de un primitivism modern al ei, cum l-a numit Nicolae Manolescu.