Protectionism vs. Liberschimbism

1. Protectionismul

Protectionismul este un tip de politica comerciala general practicata care se

caracterizeaza prin masuri de protectie ale produselor indigene prin restrictionarea accesului

produselor straine pe piata interna. Masurile protectioniste filtreaza efectele nedorite pe care

economia si piata mondiala le pot avea asupra unei economii nationale.

Majoritatea tarilor lumii adopta masuri de politica protectionista pentru protejarea

anumitor sectoare.Trebuie facuta diferenta dintre masurile protectioniste justificate,dictate de

necestatea sustinerii intereselor producatorilor si consumatorilor autohtoni si protectionismul

excesiv,care se bazeaza pe forta economica a statelor puternice de a impune celorlalte tari

conditii nefavorabile. 

Protectionismul apare prin metode precum: suprataxe,taxe statistice, taxe portuare,

impozite pe cifra de afaceri,depuneri prealabile in valuta,interdictii,limitari voluntare ale

exportului.

Nu exista nicio indoiala ca protectionismul costa. Ceea ce nu este foarte clar este cat

costa si cine plateste. Si in timp ce protectionismul - o politica de pe urma careia rezulta mai

multe pierderi decat castiguri pentru marea majoritate - este in plina desfasurare , unii indivizi

sau unele grupuri castiga din practicarea lui. 

Pentru determinarea costurilor implicate in adoptarea acestui tip de politica s-au efectuat

si cateva studii. Spre exemplu, in urma unui studiu efectuat in SUA s-a ajuns la conlcluzia ca

preturile bunurilor importate au crescut cu 20%, iar preturile bunurilor nationale au crescut in

prima faza cu 10% apoi cu 14% datorita lipsei competiei. Un studiu efectuat in 203 tari de catre

Comisia Internationala a Comertului care tintea 5 industrii principale, a ajuns la concluzia ca

protectionismul nu este o maniera eficienta de a stimula productia interna.

La nivelul subgrupurilor, protectionismul are impact in principal asupra consumatorului.

Spre exemplu, restrictiile impuse la importurile de automobile, haine sau zahar i-au costat pe

americani 14 milioane de UDS in 2004. Pentru familiile care aveau venituri sub 10.000 USD,

23% din banii cheltuiti reprezentau taxa impusa pentru produs, pe cand pentru familiile cu

venituri de peste 60.000 USD doar 3% din banii cheltuiti reprezentau acest lucru. De asemenea

s-a estimat ca protectionismul in industria textilelor sacrifica 9% din bugetul familiilor sarace, iar

in SUA cotele impuse la produsele textile importate iau din veniturile familiilor sarace un

procent de 3,6%, in comparatie persoanele cu venituri peste medie unde aceste taxe reprezinta

doar 0,3% din veniturile disponibile.

Costurile protectionismului nu se rezuma insa numai la costuri exprimate in bani precum

cresterea preturilor de exemplu, ci implica mai multe costuri indirecte. Proctectionismul distruge

locuri de munca in loc sa creeze, deci ne confruntam cu un cost al joburilor. Calitatea produselor

s-ar putea de asemenea sa fie pusa in pericol, daca bunurile de calitate superioara devin mai putin

disponibile sau dispar complet de pe piata datorita interventiei de natura protectionista. Sunt

incalcate de asemea si drepturile individului din moment ce consumatorii si producatorii –

cumparatorii si vanzatorii- intra mai greu unii in contact cu ceilalti. Un alt cost implicat este cel

al administrarii acestei politici, intrucat cei ce-l dirijeaza trebuiesc platiti, din banii

consumatorilor, evident. Si din moment ce protectionismul creste preturile, reduce calitatea

produselor si presupune noi cheltuieli administrative, inseamna ca reduce in general standardul

de viata.

1.1 Efectele daunatoare ale protecctionismului

Locurile de munca pierdute: legile protectioniste maresc taxele (tarifele) pe marfurile

importatesi / sau  impun limite (cote) privind cantitatea de bunuri pe care guvernele permit sa

intre intr-o tara.Acestea sunt legi care nu restrictioneaza numai alegerea bunurilor de

consum, dar, de asemenea,contribuie in mare masura, atat la costul marfurilor si costul” de a face

afaceri. Deci, sub"protectionism" sfarsesti prin a fi sarac, cu mai putini bani pentru

cumpararea altor lucruri pe care le doresti si de care ai nevoie. Mai mult decat atat,

legile protectioniste care reduc cheltuielile de consum,de fapt reduc puterea consumatorului

final. In Statele Unite ale Americii, de exemplu, in functie de propriul  Departamentul de

Statistica al  fortei de munca, "protectionismul" distruge opt locuri de munca in economia

generala pentru fiecare industrie protejata salvata.

Preturi mai mari: consumatorii japonezi platesc de cinci ori pretul mondial pentru orez,

din cauza restrictiilor la import

care protejeaza agricultorii japonezi. Consumatorii europeni platesc scump pentru restrictiile CE

privind importurile de produse alimentare si taxele  grele pentru subventiile agricole pe piata

interna. De asemenea, consumatorii americani sufera de acceasi povara- dublu,plata de sase ori

a pretul mondial pentru zaharul din cauza restrictiilor comerciale (pentru a da doar un

exemplu).SUA  -Pactul de comert Semiconductor, care a presat producatorii japonezi sa reduca

productia de cipuri de memorie de calculator, a provocat o penurie acuta la nivel mondial a

acestor piese folosite pe scara larga. Preturile au  crescut de patru ori si  companiile care

folosescaceste componente in productia de bunuri de consum electronice, in diverse tari

din intreaga lume,au fost grav ranit.

Impozite mai mari: legile protectioniste, nu numai forteaza sa platiti mai multe

taxe pe marfurile importate, dar, de asemenea, creste impozitele generale. Acest lucru se

datoreaza faptului caguvernele extind in mod invariabil birocratiile lor

vamale. Aceste birocratii trebuie sa fie platite.Exista, de asemenea, cheltuielile de

banda rosie si  actele pentru societati comerciale si hartuireamai multor calatori individuali care

trec prin frontierele.

Criza datoriilor: Bancile occidentale au indatorate cu sute de miliarde de dolari tarile

din lumea atreia din Europa de Est . Restrictiile comerciale detinute de

catre guvernele occidentale, cu toate acestea, s-au taiat pe pietele occidentale pentru aceste

tari, ceea ce face practic imposibil pentru ei castigarea  devizei necesare pentru a rambursa

imprumuturile lor. Acest lucru cresteposibilitatea foarte reala a unei prabusiri a sistemului

bancar mondial.

1.2 Masurile antidumping

Masurile antidumping reprezinta o componenta a politicii comerciale dar şi a politicii

concurenţei. Sunt instituite In conformitate cu Acordul GATT antidumping, pe baza

Regulamentelor Consiliului European (384/96, 2331/96 şi 2238/2000). Masurile instituite In

baza acestor regulamente se aplica terţilor şi tuturor produselor, cu excepţia celor agricole,

pentru care sunt instituite prevederi speciale.

Se considera ca un produs este exportat la preţ de dumping In UE atunci cand preţul se

situeaza sub cel practicat In ţara exportatorului de firma respectiva sau de alte firme. Cand nu

exista preţuri comparabile raportarea se face la costurile de producţie din ţara de origine. Marja

de dumping este egala cu diferenţa dintre valoarea normala a produsului şi preţul de export.

Alaturi de diferenţa de preţ, Regulamentul Consiliului stipuleaza drept condiţie a dumpingului şi

legatura de cauzalitate Intre importurile acuzate şi prejudiciul adus producţiei şi pieţei

comunitare. In definirea prejudiciului se au In vedere elemente ca: volumul importurilor la preţ

de dumping, nivelul preţului comparativ cu preţul comunitar şi impactul asupra industriei

comunitare reflectat prin: nivelul producţiei, gradul de utilizare a capacitaţii de producţie,

angajarea forţei de munca, volumul vanzarilor, al stocurilor, cota de piaţa, rata profitului, etc.

Procedura de investigare a unui caz de dumping este iniţiata In baza unei reclamaţii scrise

aduse Comisiei de catre o persoana fizica sau juridica, o asociaţie care reprezinta interesele unei

industrii comunitare sau de catre un stat membru.

Reclamantul trebuie sa faca dovada dumpingului, furnizand informaţii despre produsul

importat şi produsul comunitar, şi demonstrand legatura cauzala dintre import şi prejudiciul adus

industriei comunitare. Reclamaţia este organizata de un Comitet Consultativ alcatuit din

reprezentanţii statelor membre şi un reprezentant al Comisiei ca preşedinte. Daca dovezile aduse

sunt suficiente, Comisia este obligata sa declanşeze procedura de dumping In termen de 40 de

zile, publicand In Jurnalul Oficial al CE notificarea de iniţiere a investigaţiei. Investigaţia

Intreprinsa de Comisie Impreuna cu statele vizate trebuie demarata In cel mult 6 luni de la

iniţierea procedurii. Investigaţia consta In Intalniri cu parţile implicate, inspecţii şi verificari In

ţarile de origine şi destinaţie sau chiar In terţe ţari.

Termenul de finalizare a investigaţiei nu poate depaşi 15 luni de la iniţierea procedurii.

Investigaţia poate duce la concluzia respingerii acţiunii sau a impunerii de taxe antidumping. In

baza concluziilor, Comisia poate impune taxe antidumping provizorii şi informeaza despre

aceasta Consiliul. Consiliul decide asupra taxelor definitive In termen de 90 de zile. Pentru

luarea deciziei sunt luate In consideraţie nu numai interesele industriei comunitare, ci şi ale

consumatorilor şi utilizatorilor.

Daca Consiliul considera ca impunerea de taxe antidumping nu este In interesul UE, el

poate infirma decizia Comisiei şi taxele Incasate sunt returnate. Marimea taxelor antidumping nu

poate depaşi marja de dumping, iar ca durata expira In termen de cinci luni de la impunerea lor.

Luand In considerare motivaţiile şi repercusiunile economice ale dumpingului, In

literatura sunt delimitate trei tipuri de dumping (Jacques Pelkmans):

- dumping pe termen lung, cand preţurile de export scazute vizeaza o perioada

Indelungata;

- dumping ciclic, care implica exporturi la preţuri sub costurile medii In perioade de

recesiune;

- dumping strategic, care vizeaza subminarea producatorilor locali şi a concurenţei

straine pe piaţa unica.

Mulţi considera masurile antidumping ca fiind principalul instrument al neo-

protecţionismului actual. In materie de dumping, UE este clasata pe locul al doilea dupa SUA: la

nivelul anului 1999, spre exemplu, In UE erau In vigoare 192 de seturi de masuri instituite pentru

cazuri de dumping dovedite şi erau deschise 66 de noi investigaţii.

Privind sectorial, cele mai afectate de masurile antidumping au fost produsele

siderurgice, produsele electronice de consum şi produsele chimice. Ca ţari, masurile antidumping

instituite de UE au vizat In special: China, Federaţia Rusa, Polonia, India, Tailanda, Japonia,

Malaezia, Republica Coreea, Ungaria, Indonezia, Mexic, Cehia, Norvegia, Singapore şi SUA. Ca

exemple, pot fi citate masurile antidumping impuse de UE de-a lungul timpului pentru:

- importurile de produse siderurgice din ţarile Europei Centrale şi de Rasarit (care

anterior anului 1990 practicau uzual preţuri de dumping, posibile datorita subevaluarii

factorilor de producţie);

- importurile de produse chimice şi materiale prelucrate din China, ţarile foste

comuniste şi ţari In curs de dezvoltare;

- importurile de fibre textile şi ţesaturi din Turcia şi din ţarile asiatice;

- importurile de produse electronice din Japonia şi tigrii asiatici;

- importurile de televizoare color din Malaezia, Coreea de Sud, Singapore, Tailanda şi

China, de fotocopiatoare din Japonia, etc.

Efectul protecţionist al taxelor antidumping decurge din:

- marimea lor, ele avand un nivel mai ridicat faţa de taxele vamale;

- efectul de descurajare produs de ameninţarea cu masuri antidumping sub presiunea

careia pot fi impuse restrangeri voluntare la export;

- Intreruperea livrarilor pe perioada procedurilor de investigare, chiar daca In final s-ar

dovedi ca acuzaţia de dumping este neIntemeiata.

Taxele compensatorii

Taxele compensatorii sunt asemanatoare cu taxele antidumping şi sunt instituite

Impotriva importurilor de produse care, In ţara de origine, beneficiaza de subvenţii pentru a fi

livrate la preţ competitiv pe piaţa comunitara. Legislaţia UE In materie de taxe compensatorii se

aplica atat produselor agricole, cat şi celor industriale, din 2002, dupa expirarea tratatului

inclusiv produselor CECO.

Frecvenţa recurgerii de catre UE la taxele compensatorii este mai mica: In 1999 erau In

vigoare 6 masuri compensatorii (5 faţa de India şi 1 faţa de Norvegia) şi erau declanşate 23 de

anchete vizand importari suspectate de subvenţii. Ca produse, mai frecvent, taxele compensatorii

s-au aplicat pentru textile şi produse agricole.

Masurile de combatere a comerţului incorect

Masurile de combatere a comerţului incorect Işi au temeiul In aşa-numitul „nou

instrument comercial” adoptat prin Reglementarea 2641 din 1984. Acest nou instrument vizeaza

practicile comerciale ilicite, faţa de care permite protecţia prin:

- majorarea taxelor vamale;

- introducerea unor restricţii cantitative;

- retragerea concesiilor acordate.

-

Masurile de supraveghere

Masurile de supraveghere pot fi decise de Consiliu sau de Comisie pentru importul

anumitor produse a caror tendinţa este de natura sa cauzeze prejudicii producatorilor comunitari

şi intereselor Comunitaţii. Masurile constau de regula In introducerea de verificari care pot fi

anterioare sau retrospective (pe baza statisticilor de import). Produsele aflate sub supravegherea

autonoma a Comisiei pot fi puse In libera circulaţie pe baza documentelor de import emise de

state pentru toţi importatorii. Masurile de supraveghere nu acopera neaparat Intreaga

Comunitate. In fiecare luna statele vizate vor informa Comisia asupra documentelor de import

emise sau asupra importurilor efectuate.

Masurile de salvgardare

Acestea sunt aplicate de UE In baza a doua regimuri:

- un regim pentru produsele neagricole, instituit prin dispoziţiile ordinare de

salvgardare prevazute de articolul XIX al GATT 1994 şi de Acordul OMC privind

masurile de salvgardare;

- un regim definit In baza mecanismului special de salvgardare al Acordului OMC

privind agricultura.

Potrivit acestor regimuri, masurile de salvgardare pot fi aplicate cand cantitaţile de

produse importate sau condiţiile de import cauzeaza sau ameninţa sa cauzeze prejudicii serioase

producatorilor comunitari.

Masurile pot consta In:

- prelungirea documentelor de import emise pentru supraveghere;

- introducerea unei proceduri de autorizare a importului;

- introducerea unui sistem de cote de import.

In principiu, cotele nu pot fi stabilite sub nivelul mediu al importurilor din ultimii trei ani

şi ele pot fi alocate pe ţarile furnizoare. Masurile de salvgardare pot viza anumite regiuni ale

Comunitaţii sau toate produsele de un anumit gen puse In libera circulaţie.

Masurile de salvgardare se iau de Comisie In termen de 5 zile lucratoare de la cererea

adresata de un stat membru. Decizia Comisiei este comunicata Consiliului şi statelor membre.

Daca In termen de 3 luni Consiliul nu ia nici o hotarare, decizia Comisiei se considera revocata.

Masurile de salvgardare nu se pot aplica pentru produsele provenind din ţarile In curs de

dezvoltare daca ponderea importurilor din ţara respectiva nu depaşeşte 39% din importurile

comunitare. Masurile de salvgardare pot fi instituite pentru o durata de maxim 4 ani, cu

posibilitate de prelungire In aceleaşi condiţii.

Alaturi de barierele netarifare clasice, un rol important In realizarea protecţiei revine

reglementarilor tehnice şi standardelor privind produsele. UE este parte a Acordului OMC

privind obstacolele tehnice din calea comerţului. Ea s-a aliniat principiilor şi regulilor de baza In

materie de reglementari tehnice şi standarde privind produsele, formulate In cadrul OMC, fara ca

aceasta sa Insemne In fapt eradicarea totala a efectului protecţionist al acestora.

In conformitate cu cerinţele Acordului, s-a trecut de la „vechea abordare” la „noua

abordare” a reglementarilor tehnice şi standardelor. „Vechea abordare” de reglementare a

produselor defineşte prescripţiile tehnice şi se aplica In special la autovehicule, produse chimice,

produse alimentare şi produse farmaceutice. „Noua abordare” restrange sfera de aplicare a

prescripţiilor a caror respectare este obligatorie la obiectivele esenţiale legate de protecţia

sanataţii şi securitaţii umane, a vieţii sau sanataţii animalelor şi plantelor şi de protecţia mediului;

celelalte standarde au caracter voluntar, cazand In sarcina pieţei sa impuna soluţia de

conformitate.

Activitaţile de elaborare a standardelor şi cele de evaluare a conformitaţii cu standardele

sunt complet separate. Elaborarea se realizeaza prin trei organisme europene cu activitate

normativa:

- Comitetul european de standardizare;

- Comitetul european de standardizare electronica;

- Institutul european de standarde In telecomunicaţii.

Din 1992 s-a pus la punct şi sistemul voluntar „Marguerite” de atribuire a etichetelor

ecologice. Eticheta poate fi atribuita unui fabricant sau importator al unui produs care raspunde

criteriilor ecologice stabilite de Comisia Europeana. In general, produsele introduse pe piaţa

comunitara, indiferent ca sunt produse naţionale sau importate, trebuie sa respecte reglementarea

aplicabila pentru a satisface obiectivele In materie de sanatate, securitate şi mediu.

UE a Incheiat acorduri de recunoaştere mutuala privind evaluarea conformitaţii cu

standardele produselor cu mai mulţi parteneri comerciali printre care SUA, Canada, Japonia,

Noua Zeelanda şi Elveţia. De asemenea, UE a Incheiat cu o serie de ţari acorduri In domeniul

veterinar, instituind mecanisme de recunoaştere a echivalentelor pentru masurile sanitare şi de

igiena, care se aplica la animalele vii şi la produse animale. In baza acestora UE a interzis

importul de carne provenind de la bovine tratate cu hormoni specifici, utilizaţi In scopuri

anabolizante. Aceasta interdicţie a declanşat un diferend comercial cu SUA.

In afara barierelor netarifare la import, protecţia comerciala In UE se realizeaza Intr-o

anumita masura prin masurile generale de Incurajare şi susţinere a exporturilor sau prin masuri

speciale de protecţie la export.

Dintre masurile generale, impactul cel mai consistent l-au avut decenii la rand

subvenţiile, acordate In special agriculturii. In prezent, practica subvenţiilor este considerabil

restricţionata In baza acordurilor convenite pe aceasta tema In Runda Uruguay. In masura In care

ele se mai practica, ele au un caracter de excepţie şi impactul lor promoţional şi protecţionist este

aproape anihilat. Tot ca masura de ordin general pentru Incurajarea schimburilor comerciale

externe – atat a exporturilor cat şi a importurilor – In UE s-a procedat şi la armonizarea

dispoziţiilor legislative şi administrative privind zonele libere, porturile franco şi antrepozitele

vamale. Potrivit reglementarilor comunitare, zona libera reprezinta „o enclava teritoriala creata

de catre autoritaţile competente ale fiecarui stat membru pentru a considera marfurile care se

gasesc aici ca neaparţinand teritoriului vamal comunitar”1. Aceasta Inseamna ca marfurile intra

In aceste zone direct sau din ţara de provenienţa fara a li se plica taxe vamale sau alte masuri cu

efect echivalent. La ieşirea din zona şi intrarea In teritoriul comunitar se plica regimul vamal In

vigoare pentru ţarile terţe.

In ce priveşte zonele libere de tip „duty free”, acestea au fost desfiinţate Incepand cu 1

ianuarie 1999 pentru a se asigura un regim uniform marfurilor.

Reglementarile UE stipuleaza principiul libertaţii exporturilor comunitare catre terţi şi

neaplicarea de restricţii cantitative. Totuşi, In anumite condiţii, anumite masuri speciale de

protecţie la export pot fi instituite. Astfel de masuri fac posibila prevenirea sau remedierea unei

situaţii critice cauzate de insuficienţa unor produse – de regula primare – sau permit Indeplinirea

angajamentelor internaţionale ale unui stat membru ori ale UE. Daca din cauza situaţiei de piaţa,

un stat membru considera a fi necesare masuri de protecţie, el informeaza Comisia.

In cadrul Comisiei, un Comitet Consultativ compus din reprezentanţii statelor membre şi

un preşedinte din partea Comisiei analizeaza cererea. Comisia poate cere statelor membre sa

furnizeze date statistice privind tendinţele pieţei produsului In cauza pentru a evalua situaţia

comerciala şi economica. Pe aceasta baza sunt stabilite masurile ce trebuie adoptate, care sunt

supuse aprobarii Consiliului şi comunicate statelor membre. Masurile pot consta In:

- instituirea unui regim de supraveghere a exporturilor;

- introducerea autorizaţiilor de export;

- instituirea unor restricţii cantitative la export, mergand In cazuri de excepţie pana la

embargouri.

1

2. Liber-schimb

O zona de liber schimb este un ansamblu geografic si economic in care nu exista nici un

obstacol al schimburilor de marfuri si servicii, nici taxe vamale, nici obstacole tarifare. Formarea

unei zone de liber schimb poate sa fie considerata ca un prim pas spre unificarea economica a

regiunii respective.

Prin zona economica libera se desemneaza un “port liber”, “un depozit liber”, “un aeroport

liber”, aflate pe teritoriul unei tari sau in zona de frontiera a doua sau mai multe state, in care

sunt eliminate o serie de taxe si restrictii vamale obisnuite altfel.

Din punct de vedere al macroeconomiei zona libera reprezinta “un port, aeroport sau o parte din

teritoriul national in care comertul este liberalizat prin desfiintarea oricaror restrictii cantitative

sau taxe vamale”.

Din punct de vedere juridic zona de comert liber este o “forma caracteristica de integrare

economica ce se concretizeaza in acordul dintre statele membre de a inlatura diversele bariere

tarifare si netarifare din calea tuturor sau numai a unora din produsele care fac obiectul

schimburilor comerciale reciproce”.

In concluzie, putem spune ca zona economica libera (ZEL) este o regiune geografica

apartinand uneia sau mai multor tari, in care relatiile economice se dezvolta fara nici un fel de

ingradiri din partea statului respectiv. Crearea ZEL este realizata cu scopul de a favoriza

dezvoltarea si integrarea economica in zona respectiva. Aceste zone mai sunt denumite si zone

de comert liber, de initiativa libera, de prelucrare a produselor de export, zona fara taxe vamale,

zona libera industriala etc.

2.1Scurt istoric al zonelor libere

Inca de demult zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere, dar

originea lor nu este bine datata. Primul port liber la Marea Mediterana, Cartagina, este mentionat

inca din anul 814 i.e.n. Zone libere comerciale au existat in China, Grecia, Roma Antica, zona

Mediteranei, coasta de vest a Africii si a Feniciei.

Aproape 70 orase din nordul Europei, aflate la incrucisarea unor importante drumuri

comerciale, se bucurau de statutul de oras liber pentru comertul cu marfuri inca din sec. XIII,

toate fiind cuprinse in Liga Hanseatica.

Primele porturi libere italiene au fost Toscana(1547) si Livorno(1696). Sec. XVIII si XIX

cunosc o adevarata proliferare de porturi libere: Gibraltar(1704), Civita Vecchia(1732),

Bangkok(1782), Singapore(1819), Hong Kong(1842), Macao(1849). In Franta, Marsilia este

declarat porto-franco in timpul lui Ludovic al XIV-lea(1669), iar in 1860 este declarata zona

libera Haute-Savoie. La sfarsitul sec. XIX Italia declara Genova zona libera, Danemarca –

Copenhaga, iar Grecia – Salonicul.

Cele mai multe zone libere au fost realizate in sec. XX, cand sunt incheiate si primele

acorduri de comert liber intre state.

Regimul de zona libera in porturile romanesti are o veche traditie. Se atesta in 1834

orasul Galati – port liber, in 1866 orasul Braila – zona libera, iar intre 1870 si 1931 a functionat

in regim de zona libera portul Sulina.

Scopul infiintarii zonelor libere era de a favoriza dezvoltarea economiei prin atragerea

investitiilor de capital strain si de a dezvolta un sector de productie orientat spre export.

Un regulament de exploatare a zonelor libere este cel pentru zonele italiene Trieste si

Genova. Acest regulament face referire la urmatoarele avantaje ale ZEL:

Reexportarea marfurilor straine fara restrictii vamale;

Conditionarea marfurilor prin schimbarea ambalajului, formei, calitatii, culorii etc.;

Scutirea de taxe vamale a produselor fabricate aici din materii prime sau semifabricate

aduse din strainatate;

Depozitarea fara limita de timp a unor marfuri in antrepozitele respective.

2.2 Conceptul de zona libera

Zona libera reprezinta cea mai complexa forma a regimurilor vamale suspensive. Prin

lege, se prevede ca intr-o zona libera bine delimitata a teritoriului national sa poata fi introduse

marfuri in vederea prelucrarii si comercializarii lor, pe terte piete, fara aplicarea restrictiilor

tarifare si netarifare ale regimului vamal in comparatie cu teritoriul national, corespunzator

spatiului rezervat zonei vamale libere.

Conceptul de ZEL este un instrument politic util pentru tarile ce intentioneaza sa

dezvolte un sector de productie orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativa si

tehnica necesara pentru a dezvolta un sistem national care sa permita exportatorilor importul

liber de taxe a echipamentelor si materialelor.

In practica internationala, facilitatilor de natura vamala le sunt asociate facilitati de natura

fiscala. Accesul liber al marfurilor in zona, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor

asupra profitului realizat in zona, reprezinta premise favorabile atragerii de capital strain in zona

libera. Acestea sunt conditii necesare stimularii investitiilor straine, nu insa si suficiente. Pentru

asigurarea succesului, pe langa facilitatile acordate zonei libere, trebuie sa existe conditii

avantajoase combinarii capitalului cu ceilalti factori de productie(forta de munca, materii prime),

precum si o infrastructura corespunzatoare.

Experienta zonelor libere la nivel mondial a demonstrat ca un element care franeaza

lansarea si ulterior dezvoltarea lor este deplasarea exagerata a profitului lor spre activitatea de

depozitare, in defavoarea activitatilor de prelucrare industriala orientate spre export. Prezentarea

ZEL ca “depozite glorificate” se dovedeste un deserviciu alaturi de frapanta similitudine a

avantajelor comerciale si financiare oferite:

Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import in zona, cu conditia reexportarii

acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea in afara teritoriului vamal national, a

reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;

Concesii tarifare la prestarile de servicii si acordarea de asistenta financiara.

Se considera ca au supravietuit numai acele zone, care, pe baza avantajelor initiale oferite

s-au orientat cu consecventa spre dezvoltarea activitatilor de prelucrare pentru export. Pe de alta

parte, zonele libere industriale s-au dovedit viabile numai in masura in care serviciile oferite prin

structura organizatorica existenta au fost mentinute prin calitate, operativitate si selectivitate la

nivelul de crestere a cerintelor utilizatorilor acestor zone.

Conceptul de zona libera a fost modificat si ajustat in multe moduri. Promovarea

comertului a determinat intotdeauna crearea unui cadru fizic sigur si a unui set de legi si de

reguli pentru tranzactionarea afacerilor. Fara acestea, costul si riscurile ar face comertul

nefavorabil. Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezinta atat avantaje, cat si

dezavantaje:

Imbunatatirea comunicatiilor;

Noile forme de organizatii de afaceri faciliteaza cresterea comertului prin reducerea

incertitudinii in tranzactii;

Regulamentele comerciale si taxele pe importuri, pe de alta parte, au un impact negativ

asupra comertului.

2.3 Clasificarea zonelor libere

In diferite studii efectuate de cercetatorii in domeniu pot fi gasite mai multe clasificari ale

zonelor libere. Daca ar fi sa le cumulam, am obtine urmatoarea clasificare, in functie de criteriile:

I. In functie de marime, zonele libere se clasifica in:

a. Foarte mici, pana la 10 ha(exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha);

b. Mici, pana la 100 ha(exemplu: Baguio in insulele Filipine – 62 ha, Curacao in

Antilele Olandeze – 64 ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha);

c. Mijlocii, intre 101-300 ha(exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine –

119 ha, Shannon, port + aeroport in Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha,

insulele Bahamas – 220 ha, golful Aqaba, Iordania – 300 ha);

d. Mari, intre 301-1000 ha;

e. Foarte mari, peste 1000 ha(exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).

II. In functie de tipul operatiunilor executate:

a.“teritorii libere” ale caror functii se limiteaza la operatiunile de pastrare, sortare,

impachetare, transbordare, fara o prelucrare suplimentara a marfurilor:

porturi libere franco(PF)

aeroporturi libere(AL)

perimetre libere(free perimeter-PL)

zona de tranzit(ZT)

b. zone in care se desfasoara si o activitate productiva, de prelucrare primara sau

secundara a marfurilor depozitate:

zone prelucratoare de export(ZPE)

zone de promovare a investitiilor(ZPI)

zone libere comerciale(ZLC)

III .In functie de influenta la nivelul economiei nationale respective:

a. Zona inchisa in care activitatile desfasurate nu influenteaza economia tarii aflata in

apropiere.

b. Zona deschisa sau integrata, care intretine legaturi economice directe si reciproce cu

statul pe teritoriul caruia se afla.

IV. In functie de modul de administrare:

a. De catre organele locale ale puterii de stat abilitate in acest scop

b. De catre statul respectiv.

V. In functie de particularitatile organizatorice:

a. Zone libere de taxe vamale

b. Zone de comert liber

c. Zone economice libere etc. 

VI. In functie de natura si importanta facilitatilor acordate sau dupa regimul fiscal:

a. Zone libere – enclave intr-un teritoriu vamal national in care marfurile intra fara

formalitati vamale.

b. Zone bancare libere – banci, care in contextul pietei eurodevizelor sunt scutite de

obligatia rezervei obligatorii minime a depozitelor in valuta.

c. Zone libere de asigurari – caracterizate prin lipsa reglementarilor pentru anumite

tipuri de asigurari.

VII. In functie de locul de amplasare:

a. Porturi(fluviale sau maritime)

b. Aeroporturi

VIII. In functie de integrarea economica aflata in apropiere:

a. Zona europeana care cuprinde sase mari ZEL:

Larnaca din insula Cipru

Gibraltar

Grecia

Insula Man din Marea Britanie

Shannon din Irlanda

Elvetia

Mai sunt cuprinse si zone libere din centrul Europei(Polonia, Ungaria, Slovacia) si din

Estul Europei(Romania, Iugoslavia, Bulgaria).

b. Zona asiatica – cuprinde 7 mari ZEL:

Portul Mina Sulman in Bahrein

Jebel Ali Free Zone Authoritz din Emiratele Arabe Unite

Golful Aqaba din Iordania

Hong Kong

Macao

Singapore

Insulele Filipine

c. Zona americana – care poseda cinci ZEL-uri:

Curacao + aeroportul Printesa Beatrix din insulele Antilele Olandeze

Bahama Mare din insula Bahamas

Freeport din insulele Bermude

Panama

Costa Rica

d. Zona africana – exemplu: Monrovia(Liberia)

IX. In functie de destinatia marfurilor:

b. Zone orientate spre importul de marfuri(cazul tarilor dezvoltate)

c. zone orientate spre exportul de marfuri(cazul tarilor in curs de dezvoltare).

2.4 Principalele caracteristici ale ZEL

Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri si servicii, la “crearea”,

dar si la “devierea” de comert, la liberalizarea schimburilor de marfuri si servicii. Principalele

caracteristici ale ZEL sunt:

Amplasamentul zonei libere;

Statutul juridic si legislatia din cadrul ei;

Obiectul de lucru;

Activitatea;

Administrarea.

Amplasamentul sau asezarea geografica este principalul factor care determina aparitia si

dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este de regula restrans la o suprafata de teren,

limitata de frontiere naturale sau artificiale si situata in apropierea sau in interiorul unei cai de

transport(port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferata), prin care se tranziteaza un volum mare

de marfuri de export si import. Panama si Hong Kong sunt exemple aproape perfecte ale unei

situatii ideale pentru comoditatea transporturilor si comunicatiilor. Chiar si Elvetia, care aproape

in intregul ei este o zona libera, desi nu are iesire la mare, poseda in schimb mijloace de transport

si comunicare excelente, terestre si aeriene.

Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi si diferite acte normative, care permit

accesul marfurilor in regim vamal liberalizat si fara restrictii de cantitate, cu conditia ca acestea

sa nu fie prohibite de legislatia tarii respective.

Abordarea legislatiei si continutul legii ZEL depinde de obiectivele ei si de gruparea

responsabila cu initierea si dezvoltarea zonei. Pentru zonele libere comerciale mai vechi

obiectivele erau deseori limitate de prevederea de depozite pentru marfuri exceptate de la plata

tarifelor aflate in tranzit. Initiativa dezvoltarii venea din partea unei autoritati portuare sau din

partea unei agentii similare, sau din partea autoritatii municipale in jurisdictia careia ar opera

zona. Ministerul Industriei, Comertului si Dezvoltarii avea un interes scazut privitor la proiect.

Singurul grup guvernamental cu interes major intr-un asemenea proiect era administratia vamala,

care dorea sa se asigure ca nu existau marfuri exceptate de plata taxelor, care sa intre ilegal pe

piata locala. Multe din legislatiile zonelor libere vechi prevedeau controale vamale stricte.

Cel mai adesea legea prevedea ca:

1. Zonele libere comerciale sau antrepozitele vamale sa fie autorizate de administratia

vamala.

2. Licenta(autorizatia) sa fie acordata fie unei autoritati portuare, fie unui operator de

depozitare, fie autoritatii municipale.

3. Operatorul sa fie subiectul unor conditii de operare stricte, elaborate de administratia

vamala.

4. In timpul activitatii sa fie prezent un functionar vamal.

5. Activitatea de productie sa fie interzisa.

6. Magazinele si depozitele sa fie antrepozite vamale.

In general, scopul legii este “de a asigura infiintarea, controlul si conducerea zonelor

libere si problemele legate de acestea”. Legea desemneaza un ministru cu responsabilitate

integrala asupra zonei libere. Aceasta lege nu trebuie sa specifice detaliat toate tipurile de

activitati ce se pot desfasurain zona libera. Se va acorda o libertate de actiune mare autoritatii

pertinente. Totusi ea poate contine unele criterii de evaluare a proiectelor. Toti operatorii din

zona vor primi licente din partea ministrului sau autoritatii zonei libere.

Obiectul de lucru al zonei il constituie marfurile care port fi introduse in cadrul acesteia,

in special reexportul, in scopul unor prelucrari din care sa rezulte alte marfuri pentru export.

Activitatea in cadrul zonei include o gama variata de operatiuni la care sunt supuse

marfurile. Cele mai frecvente activitati intreprinse sunt:

Activitati de restaurare a marfii:

Cantarire

Sortare

Asamblare(combinare)

Ambalare

Depozitare

Activitati industriale:

Prelucrare(activa sau pasiva)

Fabricare

Productie

Transformare

Activitati comerciale(marcare) si comercializare

Activitati de cercetare si transfer de tehnologie

Operatiuni de tranzit si reexport.

Administrarea activitatii zonei revine, de regula, unui organ specializat –

Administratia(Autoritatea) ZEL, pe baza unor norme de functionare emise in baza legislatiei

specifice instituite de autoritatile tarii de resedinta. In cazul unor tari in care functioneaza mai

multe zone libere exista un organism national cu rol de “Autoritate” pentru fiecare zona aparte.

Formele organizatorice ale “Autoritatilor” sunt relativ diversificate ca de altfel si competentele

lor.

Diferite agentii guvernamentale, cele mai importante fiind administratiile vamale,

Ministerul si/sau Agentia responsabila de dezvoltarea ZEL, organizatia responsabila cu

planificarea fizica si controlul mediului inconjurator au rolul de a promova si controla

promovarea si dezvoltarea ZEL. Sunt folosite diferite formule si aranjamente pentru a cuprinde

diferite agentii:

La Shannon in Irlanda, o corporatie guvernamentala se ocupa cu dezvoltarea ZEL si

evalueaza cererile investitorilor. Ministrul ce raspunde de acest lucru elibereaza licente pe

baza recomandarilor corporatiei. Vama opereaza independent. Municipalitatea raspunde

de planificarea fizica si controlul mediului inconjurator. Cele trei organizatii coopereaza

pe baze legale si ca agentii independente.

In estul Asiei s-a infiintat o agentie de administrare puternica, avand cumulate

responsabilitatile privitoare la licente, dezvoltarea si conducerea zonei.

Mexic sau Mauritius nu au o administratie oficiala. In Mauritius investitorii solicita

statutul ZEL Ministrului Comertului si Industriei.

O administratie vamala eficienta si relativ onesta este importanta, astfel aceasta asigura

investitorilor lucrul independent. In alte cazuri administratia zonei poate primi rolul de

supervizor al vamii sau chiar responsabilitatea acesteia. Administratia vamala poate fi creata ca

un compartiment al ZEL, daca este necesar. Vama poate fi implicata de la inceput in realizarea

proiectarii ZEL, inclusiv in ceea ce priveste legislatia. Personalul vamal al zonei trebuie sa

beneficieze de o pregatire speciala. Pozitia lor traditionala este de a preveni contrabanda sau

importurile fara documente adecvate in timp ce accentul in ZEL trebuie pus pe rapiditatea

miscarii marfurilor.

2.5 Terminologia zonelor libere

Un studiu recent prezinta 23 de termeni pentru a descrie zonele libere si conceptele legate

de acestea.

Terminologia este extraordinar de diversa, exista in prezent cel putin 20 de termeni diferiti

pentru a descrie ceea ce cunoastem sub denumirea de zone economice libere. Aceasta reflecta

faptul ca orice inovatie industriala, tehnologica sau sociala, necesita inovatii lingvistice si

terminologice corespunzatoare. Nomenclatura variata se confirma si prin faptul ca zona libera, pe

masura ce se maturizeaza si devine mai mult difuzata pe plan intern si international,

achizitioneaza in intregime noi trasaturi sau se dezvolta in directii neanticipate.

Cei 23 de termeni pentru a descrie zonele libere pot fi grupati in functie de activitatile

desfasurate in cadrul lor(Anexa 1). Dintre acesti termeni, cei mai populari sunt:

Port liber

Zona de comert liber(FTZ)

Zona comerciala straina

Zona prelucratoare de export(EPZ)

Zona economica speciala(SEZ)

Zona libera

2.6 Distributia ZEL pe mapamond la sfarsitul a sec. XX – inceputul sec.XXI

ZEL-urile sunt instrumente politice proiectate sa faciliteze dezvoltarea comertului international si

a industriei exportatoare. Este, deci, normal sa se astepte ca aceste zone sa se dezvolte si sa

prospere:

in perioada in care comertul mondial se extinde;

pe sau aproape de rute ale comertului international(porturi, aeroporturi si autostrazi).

Asia si zona Pacificului domina clar in categoria zonelor prelucratoare de export. Este

semnificativa extinderea acestui concept in Africa. Este poate surprinzator ca doar cateva tari

europene au infiintat zone prelucratoare de export, desi acestea sunt considerate, in mod obisnuit,

instrumente politice de dezvoltare. Totusi, exista un numar de tari ce au un nivel redus de

dezvoltare si au infiintat astfel de zone: Turcia, Cipru, Malta si Portugalia.

4. Concluzie

Cu toate ca acest comerţ liber permite o mai eficienţa utlizarea a resurselor la nivel

mondial,ca ţarile lumii pot depaşi prin comerţ internaţional limitele impuse de propria capacitate

de producţie,exista In prezent o mare doza de opunere faţa de politicile de liber schimb.

      Un secol si jumatate In urma economistul francez Frédéric Bastiat a prezentat cazul de

practica a comertul liber: "Intotdeauna este benefic", a spus el, "pentru o natiune sa se

specializeze In ceea ce poate produce cel mai bine si apoi comertul cu altii pentru achizitionarea

de bunuri la costuri mai mici decat cat ar costa pentru a le produce in propria tara. "In secolul 20,

jurnalistul Frank Chodorov a facut o observatie similara:. "Societatea prospera privind comertul

pur si simplu, deoarece comertul face posibila specializare, si creste productia prin specializare."

Intelegerea pe scara larga a publicului a aceastei

probleme, urmata de actiunea cetateanului, este singura solutie. Comertul liber este o problema

prea important ca sa pice in mainile politicienilor.

"De mii de ani, efortul neobosit al barbatilor si femeilor productive a fost „cheltuit”

pe incercarea de a  reduce distanta dintre comunitatile lumii prin reducerea costurilor de comert .

      "In acelasi interval al istoriei  protectioniste, lenesi si incompetenti au cautat fara

incetare sa ridice bariere in scopul  interzicerii concurentei.

          "Protectionismul reprezinta cel mai rau moment in care umanitatea se poate regasi:. Frica

de schimbare, frica de provocare, si invidia pe geniu. Protectionismul nu este

Impotriva utilizarii de orice fel de forta, chiar si in razboi, pentru a zdrobi rivalul .Insa,

daca natura umana este supravietuitoare , atunci aceste temeri seculare trebuie sa fi

fost  Invinse.”

Bibliografie:

- http://www.financiarul.ro -

- http://economyworks.ro -

- http://www.iem.ro - Institutul de Economie Mondiala