proiect mentenanta
DESCRIPTION
mentenanta unei bicicleteTRANSCRIPT
Programul de studii: MIDT
Mentenanța Sistemelor Tehnologice
- Mentenanța unei biciclete -
COORDONATOR, Masterand,Prof. Univ. Dr. Ing. Nicolae UNGUREANU Mate CĂTĂLIN
2014
În acest proiect m-am axat pe o mentenață de tip predictivă, ce semnifică „mentenanţa realizată
prin intermediul urmăririi parametrilor de uzură a elementelor sau subansamblurilor–cheie ale bicicletei,
folosind instrumente urmând ca intervenţiile de mentenanţă să fie realizate înainte de apariţia defectului.
1.1 Caracterizare
O bicicletă poate fi definită în general ca fiind un vehicul rutier cu două roți așezate în linie una în
spatele celeilalte, pus în mișcare prin intermediul a două pedale acționate cu picioarele. Se estimează că
mersul pe bicicletă este de trei ori mai eficient din punct de vedere energetic decât mersul pe jos, iar
viteza este de trei - patru ori mai mare.
Fiind inventate în Europa secolului 19, bicicletele sunt acum în număr de peste un miliard,
asigurând în multe regiuni mijlocul principal de transport. Ele sunt de asemenea foarte populare ca mod
de recreație, și au fost adaptate pentru folosință în multe alte domenii ale activității umane cum ar fi cel al
jucăriilor, fitness, aplicații militare, servicii de curierat și sportul numit ciclism.
Forma și configurația de bază a cadrului, roților, pedalelor, șezutului și a ghidonului au suferit
doar mici schimbări din 1885, când a fost construit primul model cu lanț, cu toate că multe detalii
importante au fost îmbunătățite, în special odată cu apariția materialelor moderne de fabricație și a
proiectării asistate de calculator. Acestea au permis răspândirea modelelor speciale pentru cei ce practică
un anume tip de ciclism.
Bicicleta a influențat istoria în mod considerabil, atât în domeniul cultural, cât și în cel industrial.
În anii de început, construcția bicicletelor s-a inspirat din tehnologiile deja existente, dar în ultima vreme
bicicleta a contribuit la rândul ei la dezvoltarea tehnologiilor, atât în vechile domenii, cât și în altele noi.
1.2 Componente
Cadrul
Aproape toate bicicletele moderne au cadrul în formă de romb, format din două triunghiuri: unul
în față și celălalt în spate. Materialele folosite trebuie să fie rezistente și ușoare. Începând cu anii 1930 s-
au folosit aliaje de oțel, mai apoi prin anii 1980 au devenit comune cadrele din aliaje de aluminiu, iar în
prezent sunt disponibile cadre mai scumpe din titan sau din materiale plastice armate cu fibre de carbon.
Ghidonul
Ghidonul bicicletei poate fi din oțel (modelele mai ieftine), din aliaje de aluminiu sau din plastic
armat cu fibre de carbon. Din punctul de vedere al formei, ghidoanele pot fi drepte (flatbar) sau curbate
(riserbar). Mărci de ghidoane: Truvativ, FSA, Point.
Furca
Este subansamblul care se fixează, printr-o articulație, de cadrul bicicletei. În interiorul furcii se
fixează roata din față a bicicletei. Există două categorii mari de furci: cu amortizor și fără amortizor.
Furcile cu amortizor se folosesc la bicicletele care circulă pe teren accidentat (de exemplu la bicicletele
tip MTB - Mountain-Bike). Amortizorul furcii poate fi reglabil sau nereglabil. Mărci de furci: Rock Shox,
Fox, Marzocchi, Magura, Manitou, Suntour, Zoom (oarecum în ordinea calității, de la cea mai bună
marcă la cea mai slabă). Fox Racing Shox sunt primul nume în lume la furci. Sunt foarte ușoare și
performante. Apoi ar veni RockShox , Marzocchi, Manitou, Magura - nu neapărat în ordinea
performanței.
Roțile
La bicicletele pentru adulți, roțile au de obicei diametrul de 26" (un inch = 25,4 milimetri). Alte
diametre frecvent întâlnite la roțile de bicicletă sunt 24", 28" si 29". Componentele unei roți de bicicletă
sunt butucul, spițele, janta ("cercul", în limbajul neoficial al bike-rilor), anvelopa ("guma") și camera.
Roțile de bicicletă au de obicei 24, 32 sau 36 de spițe. Câteva mărci de butuci: Mavic, DT-Swiss, Author,
Shimano, Novatec, Altrix. Câteva mărci de jante: Mavic, Shimano, Rigida, Campagnolo, Mach 1, Vuelta,
Alexrisms, Sunrims, Beretta, Remerx, Roval.
Pedalele
Sunt folosite pentru a pune în mișcare bicicleta.
Lanțul
Servește la transmiterea mișcării de la pedale la roata din spate. În partea din față, lanțul este
antrenat de foaia de antrenare, iar în partea din spate, lanțul antrenează un pinion fixat pe butucul roții din
spate.
Pinioanele
Pentru transmiterea mișcării de la pedale la roata din spate, o componentă foarte importantă este
pinionul sau setul de pinioane. Pinionul sau setul de pinioane se montează pe butucul roții din spate. Dacă
bicicleta are mai multe pinioane, acestea pot fi patru sau cinci(la bicicletele mai vechi), șase, șapte, opt
sau nouă la majoritatea bicicletelor moderne, dar pot ajunge până la un număr de zece sau unsprezece la
bicicletele de viteză (cursiere). Din punctul de vedere al modului de fixare, pinioanele pot fi pe filet
(model mai vechi, dar încă folosit la bicicletele ieftine) sau pe casetă (modelul mai nou). Pinioanele cele
mai des întâlnite au între 13 și 28 de dinți. Mărci de pinioane: SRAM, Shimano, Campagnolo, Miche.
Schimbătoarele
Ajută la schimbarea vitezelor pentru pedalarea mai ușoară sau mai rapidă, în funcție de preferințe
sau de teren. Se mai numesc deraioare (derailleur). Există schimbătoare pentru pinioane și schimbătoare
pentru foi. Mărci de schimbătoare: Shimano, SRAM, Campagnolo.
Frânele
Servesc la reducerea vitezei de deplasare și la oprirea bicicletei. Din punct de vedere constructiv,
frânele sunt de mai multe tipuri: frâne tip clește ("frâne în V"), frâne pe disc, care pot fi mecanice sau
hidraulice, frână de picior. Bicicletele pot avea frâne pe disc pe cele două roți, sau pot avea pe o roată
frâna tip V, iar pe cealaltă roată - frână disc. Din punctul de vedere al sistemului de acționare, frânele pe
disc pot fi mecanice sau hidraulice. Sau pot să aibă frână în V pe față și frână de picior pe spate.La
probele de Cross Country(XC),la BMX și în oraș se pot folosi frâne V. La
FreeRide(FR) ,Downhill(DH) ,All Mountain(AM) și 4X se folosesc frâne pe disc hidraulice.La FR,DH și
4X frânele au dicuri mari(203/180mm),iar etrierele au câte 4 pistoane (în loc de două ca la frânele de
XC). Mărci de frâne: Magura, Shimano, Alhonga, Tektro, Logan, Promax, Hayes, Avid.
Șaua
Este "scaunul" bicicletei. La unele biciclete destinate competițiilor sportive, cum ar fi cele de
"trial", șaua poate lipsi. Mărci de șa: Selle San Marco, Altrix, Point. Există șei special concepute pentru
femei sau pentru bărbați, care oferă un confort sporit ciclistului/ciclistei.
Accesorii
Principalele accesorii sunt ciclocomputerul și sistemul de iluminare. Unele biciclete au atașat un
motor electric fiind biciclete electrice.
1.3 Mentenanța bicicletei
Pasii care stau la baza unei bune intretineri a bicicletei consta in: curatare, lubrifierea
componentelor cheie si securizarea suruburilor de fixare.
Obiectele necesare efecuării mentenanței
Un set de chei imbus, care în general, în funcție de preț, vin și cu alte scule incluse, nu trebuie să-
ți lipsească. De asemenea, această trusă va trebui s-o ai cu tine și în ture, pentru că nu poți știi niciodată
când îți va fi de folos. Există truse doar cu chei imbus, eventual și cu o șurubelniță în stea, care se vor
potrivi cu șuruburile bicicletei tale sau truse care mai conțin și cheie de spițe, levier, presă de lanț sau
diverse șurubelnițe. O vei folosi pentru diverse reglaje.
Soluție pentru uns lanțul este de asemenea necesară. Poți opta pentru cele dedicate condițiilor
uscate, condițiilor umede sau ambelor situații (cumpărând două lubrifiante separate). Este foarte
important ca lanțul să fie lubrifiat pentru a funcționa optim. Nu utiliza vaselină, ulei de bucătărie sau alte
soluții improvizate. Ține minte că lubriantele pentru lanț au fost special create pentru biciclete.
Pompa de mici dimensiuni, nu ocupă mult spațiu și o poți lua cu tine și în tură. Majoritatea
pompelor de mici dimensiuni au un cap dublu, ce poate fi folosit pentru valve Presta (subțiri) sau
Schrader (mai groase, cunoscute sub numele de valvă auto). Orientează-te după un model telescopic sau
cu dublă direcție, ca să introduci o cantitate mai mare de aer în cameră.
Un set de leviere pentru demontarea anvelopelor, împreună cu un set de petice nu trebuie să-ți
lipsească din casă, dar nici din ghiozdan. Recomandat ar fi să ai cu tine două camere de rezervă, nu se știe
niciodată când poți ajuta pe cineva pe traseu.
Pentru curățarea bicicletei, pune deoparte câteva cârpe vechi și o periuță de dinți folosită, cu
ajutorul căreia vei putea curăța zonele mai puțin accesibile ale bicicletei. Nu utiliza o perie de sârmă,
deoarece vei zgâria componentele bicicletei tale.
Operațiuni de mentenanță
Utilizarea setului de chei imbus
Îți va folosi pentru reglaje precum: frâne V-brake, manete de frână, schimbătoare, îndreptarea
ghidonului, reglajul etrierelor de frână, reglajul șeii față-spate (sau potrivirea vârfului șeii, mai sus sau
mai jos).
Verifică funcționarea frânelor și a schimbătoarelor după fiecare tură, în caz că dau semne de
funcționare defectuoasă.
Reglarea Manetelor
Pozitia pe bicicleta este foarte importanta, extrem de importanta chiar. De fapt, este atat de
importanta, incat va face diferenta dintre dragoste si ura pentru bicicleta. O pozitie neadecvata va duce la
dureri de spate, de picioare, de maini si asa mai departe, ca sa nu mai vorbim ca nu vei mai avea niciun fel
de spor la pedalat. Parca nu mai iti este asa drag de bicicleta cand a doua zi de trezesti anchilozat din
toate incheieturil. In acelasi timp, o pozitie buna iti va imbunatati performantele si va face mersul pe doua
roti mult mai placut.
Sunt mai multe reglaje ce se pot face la o bicicleta, dar, cel putin cand vorbim de mountain bike-
uri, doua sunt mai importante: saua si manetele de frana/schimbator. Avand in vedere ca este un reglaj ce
dureaza sub 5 minute, ar fi bine sa stii cateva lucruri pentru a-l face de unul singur. Pentru manete iti va
trebui un inbus de 5mm, aceasta fiind dimensiunea standard a suruburilor acestor piese. Șaua poate avea
un sistem de desprindere rapida (quick release) la bicicletele de la nivelul mediu in sus, dar in caz
contrar, acelasi inbus va fi necesar si aici.
Mentenanța și reglarea frânelor
Desi toti cautam sa mergem cat mai repede posibil, la un moment dat trebuie sa punem frana.
Sistemul de franare este printre cele mai importante de pe o bicicleta. Poate face diferenta dintre o
cazatura zdravana si intoarcerea de la antrenament sau concurs in deplina integritate. Asa ca a sti sa-ti
reglezi franele este absolut necesar, mai ales ca aceasta operatiune nu necesita cunostinte profunde de
mecanica si in nicun caz nu este fizica cuantica.
In principiu, vei avea nevoie de un inbus, de regula de 5mm, in functie de dimensiunea cu care
sunt prinse etrierele franelor, o pereche de manusi de cauciuc ca sa nu te murdaresti si vreo 10 minute in
cel mai nefericit caz.
In caz ca e noua sau aproape noua, frana ar trebui sa mearga bine. Reperul de uzura se masoara in
kilometri. Trebuie sa fii atent daca frana lucreaza corespunzator, in special din cauza prafului prezent pe
drumurile noastre. Un spray de curatare a discului trebuie folosit cat mai des. Daca nu vrei sa faci foarte
des service la frane, e recomandat ca la circa 150 de kilometri sa cureti discurile de frana. La fel si daca ai
avut de-a face cu noroiul. Placutele (pistoanele) trebuie sa lucreze simetric, din ambele parti, in mod
normal. Unele au modulatie (cursa parcura pana la atingerea discului) mai mare sau mai mica. Discurile
de frana se uzeaza cel mai repede in circa 2 ani, dar pana atunci este foarte probabil sa le fi schimbat ca
urmare a uzurii morale.
Reglarea Schimbătorului
Se coboara lantul pe foaia cea mai mica (viteza 1) apoi urca-l pe pinionul cel mai mare,
bineinteles cu ajutorul manetelor de schimbatoare montate pe ghidon. Este primul pas ce trebuie efectuat
in realizarea acestui tip de reglaj. Tot la acest pas, se verifica daca schimbatorul tau a fost instalat corect.
Trebuie tras de el spre exterior (spre foaia cea mai mare), pentru a verifica daca distanta intre
schimbator si foaia cea mare masoara aproximativ 2 mm. Daca acesta nu atinge foaia mare si pastreaza
distanta inseamna ca este in regula si se poate sa treci la următorul pas.
Reglajul limitei inferioare. In acest pas se va folosi de surubul montat pe schimbator care este
marcat cu L ( de la LOW ). Exista schimbatoare cu dispunerea diferita a suruburilor, de aceea insistam sa
se caute marcajul cu L din dreptul surubului respectiv. Va trebui reglat acest surub in cazul in care lantul
atinge de schimbator.
Se inșurubeaza spre dreapta sau se deșurubează spre stanga pina ce lantul se va potrivi in pozitia
de mijloc in “cage”-ul schimbatorului (printre cei doi pereti laterali).
In concluzie :se tine cont de faptul ca trebuie sa ajustezi fin cele doua suruburi de pe schimbator.
Acestea vor schimba pozitia “cage”-ului raspunzator pentru schimbarea foilor mai in exterior sau spre
interiorul bicicletei. Aria de actiune a acestor doua suruburi este destul de mica, deci nu o sa se rezolve
mare lucru insurubandu-le pîna la capat sau desurubandu-le foarte mult. Sa le desurubezi mult nici nu este
recomandat, existand riscul sa le pierzi.
Ungerea lanțului
Se efectuează de fiecare dată când se simte nevoia: sistemul de transmisie funcționează greoi,
lanțul produce sunete deranjante sau când este murdar. Acesta trebuie curețat cât se poate de bine înainte
de a-l unge. Atenție: curățarea lanțului cu motorină va înlătura lubrifiantul dintre zale. De asemenea este
important, un strop de lubrifiant la părțile în mișcare ale schimbătoarelor și la cele două rotițe ale patinei.
Presiunea din anvelopele
Este important ca anvelopele să fie umflate la presiunea corespunzătoare. Trebuie să se țină cont de
următoarele: greutatea, terenul pe care se rulează, dimensiunea anvelopei. Dacă presiunea din avelopă
este prea scăzută, pedalarea va fi mai greoaie, iar șansele de a face pană cresc. Dacă anvelopa este prea
umflată, tura devine inconfortabilă, iar pe teren accidentat există riscul de a fii aruncat dintr-o parte în
cealaltă a traseului. Se poate face un simplu experiment: se umflă anvelopa la capacitatea maximă (trecută
în PSI pe peretele anvelopei) iar reglarea presiunii se va face după preferintele utilizatorului. Pentru
această operațiune este necesară o pompă cu manometru.
Mentenanța furcii cu suspensie
Toți producătorii de furci și amortizoare avertizează în manualul de utilizare, că sistemul de
amortizare are nevoie de îngrijire periodică pentru a funcționa corect pe termen lung.
Trebuie reținut faptul că după o cursă/tură, nu trebuie neglijată furca, aici menționând necurățarea
sau nelubrifierea brațelor, acest lucru poate duce la uzarea prematură a simeringurilor, fapt ce va permite
prafului să pătrundă în furcă. În timp, toate acestea duc la deteriorarea furcii (joc, funcționare greoaie etc).
Trebuie luat în seamă faptul că în timpul parcurgerii unui traseu de 40 de km (să presupunem că
este vorba despre o tură recreațională), în condiții de traseu montan, furca se comprimă și revine de peste
45.000 de ori. Astfel, se poate înțelege mai bine cât de des lucrează aceasta pentru a oferi o
plimbare/cursă mai plăcută.
În funcție de daunele apărute în timp, costurile de reparații pot fi destul de mari, așadar este
indicat să execuți următoarele operațiuni pentru prevenirea eventualelor daune (reguli generale):
-se verifică după fiecare traseu mai dificil dacă furca a căpătat joc
-se verifică dacă brațele superioare prezintă zgârieturi adânci
-pentru lubrifierea brațelor, se utilizează întotdeauna ulei recomandat
-a nu se spăla furca sub presiune, se alege întotdeauna varianta cu burete (particulele mici de pământ pot
pătrunde mai ușor în interiorul furcii dacă aceasta este spălată cu jet)
Întreținrea bicicletei
1.Perioada de rodaj: Bicicleta dumneavoaastră va rezista mai mult şi va merge mult mai bine dacă,
după ce aţi achiziţionat-o şi înainte de a începe turele grele şi lungi, faceţi o perioadă de rodaj. În această
perioadă apar de obicei slăbiri ale cablurilor de comandă şi ale cablurilor de frână, ale spiţelor sau ale
unor şuruburi. De aceea vă indicăm să faceţi o verificare completă a bicicletei după rodaj la un service
autorizat. Durata rodajului este în general de 30 de zile.
O altă modalitate de a determina când este timpul pentru prima verificare tehnică este să duceţi
bicicleta la un test: 3-5 ore de mers pe drum accidentat, sau 10-15 ore de mers pe drum asfaltat sau drum
nu atât de dificil. Oricum, dacă în acest interval sesizaţi o funcţionare anormală, vă rugăm duceţi bicicleta
la unitatea service autorizată, înainte de o folosi din nou.
2. După o tură lungă sau efectuată în condiţii grele: dacă bicicleta a fost expusă la apă sau nisip; sau a
rulat cel puţin 100km efectuaţi: curăţaţi bicicleta şi lubrifiaţi uşor lanţul cu o vaselină de calitate pentru
biciclete. După ce aţi uns lanţul, folosiţi o cârpă şi ştergeţi surplusul de vaselină! Intervalele de ungere
sunt în funcţie de climă (caldă sau rece, umedă sau uscată). Adresaţi-vă unui service autorizat pentru a vă
furniza frecvenţa de ungere pentru zona dumneavoastră. Evitaţi contaminarea jenţilor cu vaselină!
3. După o tură lungă sau foarte dificilă sau după fiecare 10 sau 20 de ore de mers:
• Acţionaţi frâna de pe faţă şi împingeţi brusc bicicleta înainte şi înapoi. Dacă simţiţi şocuri, joc
sau auziţi zgomote, probabil furca, suportul ghidonului sau ghidonul sunt slăbite. Duceţi bicicleta la un
service autorizat pentru verificare.
• Ridicaţi roata din faţă de la sol şi, ţinând bicicleta de ghidon, rotiţi ghidonul brusc spre stânga şi
spre dreapta. Dacă simţiţi şocuri, joc sau auziţi zgomote, probabil furca, suportul ghidonului sau ghidonul
sunt slăbite. Duceţi bicicleta la un service autorizat pentru verificare.
• Apucaţi pe rând fiecare pedală şi trageţi de ea spre exterior. Simţiţi joc, sau ceva slăbit? Duceţi
bicicleta la un service autorizat pentru verificare.
• Uitaţi-vă atent la plăcuţele de frână, la discurile de frână sau la zona de frânare de pe jantă.
Simţiţi ceva în neregulă? Duceţi bicicleta la service pentru reglaj sau înlocuirea pieselor uzate.
• Verificaţi cu atenţie cablurile frânelor şi ale schimbătoarelor de viteză. Observaţi rugină sau
rupturi? Dacă da, rugaţi dealerul să le înlocuiască.
• Strângeţi între arătător şi degetul mare fiecare pereche de spiţe, pe ambele părţi ale fiecărei roţi.
Simţiţi ca sunt toate la fel? Dacă vreuna pare slăbită duceţi bicicleta la un service autorizat pentru
verificarea tensiunii şi alinierea.
• Verificaţi uzura cauciucurilor, tăieturi sau gâlme. Rugaţi dealerul dumneavoastră să le schimbe
dacă este necesar.
• Verificaţi uzura jenţilor, îndoituri şi zgârieturi. Duceţi bicicleta la un service autorizat pentru
verificare.
• Verificaţi că nu există şuruburi slăbite şi că toate componentele şi piesele sunt bine prinse, dacă
nu strângeţi-le.
• Verificaţi cadrul, suportul ghidonului, ghidonul şi suportul şeii, în special în zonele de îmbinare
(zonele sudate). Dacă există fisuri, zgârieturi, crăpături sau decolorări, acesta este un semn de uzură şi
componenta respectivă trebuie înlocuită.
Concluzii
Mentenanța bicicletei are un rol crucial în modul de funcționare a acesteia, dar și în durata acesteia
de viață, astfel după achizitionarea unei biciclete trebuie studiat manualul acesteia pntru a lua la
cunoștință termenii, si modul în care trebuie efectuata mentenanța.
O mentenanță și o verificare facută la timp te poate scăpa de costuri suplimentare, și nu numai, te
poate scăpa si de accidente cauzate de destrângerea unei piulițte, sau de ruperea cablului de frână ce pot fi
cauzate de lipsa mentenanței.
Bibliografie:
- http://cdn.specialized.com/
- http://www.freerider.ro/
- http://www.proalpin.ro/