UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SECŢIA AGRICULTURĂ ORGANICĂ

PROIECT AGREGATE ŞI UTILAJE SPECIFICE LUCRĂRILOR ÎN AGRICULTURA ORGANICĂ

MECANIZAREA LUCRĂRILOR ÎN SISTEM ECOLOGIC LA CULTURA CARTOFULUI (“SOLANUM TUBEROSUM”)

STUDENT

SABĂU ROMINA-FLORICA

Tehnologia de cultivare

Rotaţia

Amplasarea cartofului se face pe soluri structurate şi profunde, permeabile, în care textura solului are un rol determinant.

Cele mai potrivite sunt solurile cu textură nisipo-lutoasă, luto-nisipoasă sau lutoasă care se încălzesc uşor şi au o capacitate bună de reţinere şi cedare a apei, nu se tasează şi permit creşterea uniformă şi accelerată a tuberculilor.

Este recomandat ca încadrarea cartofului în asolamente să fie făcută cu rotaţii de cel puţin 3 ani, la culturile pentru consum şi de minimum 4 ani la culturile de cartof pentru sămânţă.

Cele mai bune premergătoare sunt culturile care părăsesc terenul devreme, lasă solul curat de buruieni şi resturi vegetale şi au un sistem radicular bogat şi profund care contribuie la afânarea solului (leguminoasele anuale şi perene şi cerealele).

Nu sunt recomandate ca premergătoare plantele din aceeaşi familie botanică (Solanaceae) datorită bolilor şi dăunătorilor comuni, iar în monocultură se poate cultiva cel mult doi ani, după care producţia scade simţitor.

Lucrările solului

În cultura cartofului, lucrările solului cuprind:

lucrările de bază (arătură)

nivelarea

pregătirea patului germinativ

lucrările dupa plantat pentru întreţinerea culturii

Prin particularităţile sale biologice de a-şi forma stolonii şi tuberculii în sol, cartoful are nevoie de soluri afânate şi bine aerate care înt-un regim echilibrat cu apa din sol să asigure

formarea unui număr mare de tuberculi cu o creştere continuă.

Arătura adâncă se face la sfârşitul verii sau toamna în funcţie de planta premergătoare la adâncimea de 28-30 cm, (mai mică pe solurile uşoare şi scheletice ) cu încorporarea completă a resturilor vegetale si a îngrașămintelor organice.

Pentru nivelarea arăturii după plug se va folosi grapa stelată care uniformizează zvântarea terenului în primăvară şi reduce numărul de treceri la pregătirea patului germinativ cu combinatorul la una cel mult două lucrări.

Arătura de toamnă nu se mai prelucrează până la venirea iernii atât din cauza unei eventuale tasări cu consecinţe nefaste până la recoltare cât şi datorită costurilor suplimentare care nu se justifică din punct de vedere economic.

Pe pante, arătura se face pe curbe de nivel, pentru a reduce eroziunea solului.

În cazuri extreme ultimele arături pentru cartof se pot efectua în “ferestrele iernii” pe sol îngheţat la suprafaţă şi numai până în luna februarie.

Gradul tasării solului de roţile tractorului, depinde de alegerea momentului lucrărilor

solului, inclusiv a celor de îngrijire. Pe soluri incomplet zvântate tasarea se resimte la adâncimi

mai mari decât pe cele zvântate.

Reglari ale plugului:

barsele trebuie sa fie perpendiculare pe cadru

varful brazdarelor sa fie pe aceeasi linie

brazdarele si plazurile trebuie sa atinga solul pe toata lungimea lor

latimea si adancimea de lucru

orizontalitatea si paralelismul plugului cu suprafat solului

directia de inaintare si pozitia calcaiului de la plazul ultimei trupite

Lucrările de pregătire a terenului primăvara

Încep când solul este zvântat, nu aderă la roţile agregatelor, nu rămân urme umede după roţile tractoarelor ca efect al tasării excesive şi în consecinţă, nu se formează bulgări mari.

Primăvara se execută mai puţine treceri cu maşinile agricole pe terenul destinat cartofului pentru evitarea tasării şi a formării bulgărilor care trebuie să devină obiectivul principal al tuturor lucrărilor de pregătire a patului germinativ.

Se folosesc cultivatoarele de tipul CPGC-4 (cultivator pentru pregătirea patului germinativ la cartof) şi cultivatorul purtat pentru cartof CPC – 3,2.

Grapa cu discuri va fi folosită cât mai puţin primăvara , şi pe cât se poate nu, la pregătirea terenului pentru cartof, deoarece contribuie la pierderea exagerată a apei din sol şi la tasarea acestuia, exact la nivelul formării cuibului (12-15 cm) (după grapă se face obligatoriu o lucrare cu alt agregat care afânează în profunzime.).

Grapa rotativă prelucrează foarte bine terenul pentru cultura cartofului, pe majoritatea tipurilor de sol.

Celelalte unelte cunoscute pentru pregătirea terenului în vederea plantării cartofului, fie sunt prea costisitoare (freza), fie prea fragile (grapa cu colţi oscilanţi), fie prea înguste (ambele) din care cauză necesită treceri repetate şi foarte apropiate, provocând afânări la suprafaţă şi tasări în profunzimea solului.

Sămânţa şi semănatul

Dacă materialul pentru semănat nu provine dintr-un lot special obţinut prin aplicarea unor tehnologii ecologice, conform H.G. 917/2001, privind normele metodologice de aprobare a ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 34/2000, privind produsele agroalimentare ecologice, unde este specificat că orice material de semănat sau plantat obţinut în condiţii convenţionale, căreia nu i s-a aplicat nici un fel de tratament chimic la sămânţă înainte de semănat poate fi utilizat în agricultura ecologică.

Epoca de semanat: Calendaristic, în ţara noastră cartoful se plantează, astfel:

- între 5 şi 15 martie pe nisipurile din Oltenia pentru cartof extratimpuriu şi timpuriu şi între 10 şi 25 martie în celelalte bazine specializate pentru acelaşi scop al culturii;

- între 1 şi 20 aprilie, în zona favorabilă din punct de vedere climatic pentru cartoful de consum şi până la sfârşitul lunii aprilie în zonele mai răcoroase din depresiunile intramontane pentru cartoful de consum şi cel de sămânţă.

Durata optimă de plantare este de cca 5 – 6 zile în zona de câmpie, de 10-15 zile în zona de dealuri şi de circa 20 de zile în zona de munte.

Desimea de plantare: La cartof se apreciază că indicele optim al suprafeţei foliare ( LAI – Leaf Area Index ) se realizează la 180 de mii – 200 de mii de tulpini principale la hectar în cazul cartofului pentru consum şi de 250.000 – 300.000 – în culturile de cartof pentru sămânţă, aceste limite putând fi lărgite dacă dorim ca prin desime să mărim calitatea fizică a tuberculilor obţinuţi.

Cunoscând că dintr-un tubercul de mărime mijlocie (35-45 mm) rezultă, în medie, 4 – 5 tulpini principale, pentru realizarea celor 180 – 200 de mii de tulpini principale la hectar sunt necesari 45-50 de mii de tuberculi de sămânţă plantaţi.

Pentru fracţia mare de sămânţă folosită la plantare ( tuberculi de mărimea 45-55 mm) din care va rezulta un număr mai mare de colţi din fiecare tubercul (5-6 colţi) se folosesc desimi de plantare mai mici, de 35-40 mii de tuberculi la hectar.

Distanţa între rânduri: În prezent, maşinile de plantat cartof existente în ţara noastră, sunt echipate cu secţii distanţate la 70 şi 75 cm între rânduri.

Distanţele între rânduri practicate în Europa de nord şi de vest, pe soluri uşoare cu un grad de mecanizare total, sunt variabile între 80 şi 90 cm

Semanatul cartofului:

Principalele agregate de plantat cartof, folosite în ţara noastră sunt:

tractor U – 650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri 4 Sa BP 70 75);

tractor U-650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri cu buncăr de alimentare rabatabil 4 SAD –75

tractor U-650 + maşina de plantat cartof pe 6 rânduri SaBP – 70 (75);

tractor U-1010 DT + maşina de plantat cartof pe 6 rânduri cu buncăr rabatabil 6 SAD-75

tractor L-445 + maşina de plantat cartof pe două rânduri MPC – 2 x 0,17 “SOLANA”.

tractor de peste 100 CP + maşina de plantat CRAMER sau maşina de plantat GRIMM

În ultimii ani au apărut maşini de plantat adaptate micilor producători, pentru tractoare cu putere mică, pe două rânduri, cu distribuţie de tipul “lanţ cu cupe”. Din această categorie face parte maşina de plantat cartof fabricată în ţara noastră. MPC-2 “Solana” care plantează pe două rânduri, la 70 sau 75 distanţă între rânduri şi care lucrează în agregat cu tractorul de 45 de CP (L-445) chiar şi pe pante de 100C.

Norma de plantare: Cantitatea de cartof de sămânţă folosită la plantare depinde de desimea de plantare şi de mărimea tuberculilor de sămânţă. Optimizarea normei de plantare se stabileşte din combinarea celor două criterii amintite mai sus şi luând în considerare unele

aspecte ale rentabilităţii culturii, ştiind că din totalul costurilor cu producţia circa 30-40 % reprezintă preţul cartofului de sămânţă.

Pentru un număr optim de tulpini principale, norma optimă de plantare trebuie să fie cuprinsă între 2500 şi 3500 kg la hectar.

Adâncimea la care se aşeaza tuberculul de samânţa se calculează de la nivelul orizontal al solului nivelat, situat în faţa maşinii de plantat.

Maşinile de plantat au posibilitatea de reglare a adâncimii de plantare a tuberculilor, element determinant pentru formarea cuibului la o anumită adâncime în funcţie de mărimea tuberculului de sămânţă, textura solului şi modul de recoltare.

Adâncimea de plantare în condiţiile ţării noastre este cuprinsă între 4 şi 8 cm de la nivelul orizontal al solului.

Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire asigură o bună răsărire şi creştere a plantelor. Lucrările de îngrijire

constau în combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Rebilonarea

Prima lucrare care se efectuează după plantarea cartofului.

Se face diferenţiat după textura solului şi gradul de îmburuienare a culturii, urmărind

concomitent formarea definitivă a biloanelor şi combaterea buruienilor în curs de răsărire,

moment în care acestea sunt cele mai sensibile.

Combaterea buruienilor

Măsurile preventive de combatere a buruienilor:

respectarea asolamentului şi a rotaţiei culturilor de cel puţin 3-4 ani; arături de toamnă, adânci (28-30 cm) de calitate, uniforme; plantarea la timp printr-o lucrare de calitate cu o desime corespunzătoare scopului

culturii şi materialului de plantare.

Prașile mecanice și manual

La cultura cartofului praşilele mecanice şi manuale conduc la efectul de tasare a solului pe taluzul biloanelor de către roţile tractoarelor, iar organele active şi sapele distrug un mare număr de rădăcini, stoloni şi tuberculi, uneori la cea mai mică neatenţie, chiar plante întregi.

Se estimează de către majoritatea specialiştilor în agrofitotehnia cartofului că praşilele mecanice şi manuale reduc producţia finală cu până la 30 % prin efectele colaterale(tasarea solului şi vătămarea plantelor) asupra plantelor de cartof.

Prașitul cu sapa( manual)

Reprezinta o lucrare frecvent intalnita in culturile semanata in randuri. Aceasta se executa cu ajutorul unei sape, care taie si ditruge buruienile, dar mai contribuie si la afanarea solului, la distrgerea crustei, la imbunatatirea conditiilor de aerare, temperatura si umiditate de la suprafata solului. De obicei numarul prasilor poate fi de 1-3, dar se poate face ori de cate ori este necesar.

Fig. Prasila manuala cu sapa

Prasitul mecanic

Se poate face cu un cultivator sau cu o prasitoare cu tractiune animal, care actioneaza intre randurile de plante. Lucrarea se poate executa de 2-3 ori pe rand, in fuctie de gradul de imburuienare , de conditiile pedoclimatice.

Combaterea termica

Este utilizata de catre agricutori pe suprafete mici si se bazeaza pe folosirea flacarii data de un arzator al unei butelii de gaz. Buruienile care au rasarit, sau cele in curs de aparitie, sunt distruse din stratul superficial de sol. Acesta practica este total diferita de arderea miristii care este interzisa conform principiilor agriculturii ecologice.

Fig.Combaterea termica

Fig. Combaterea termica

Metode biologice

Combaterea cu ajutorul insectelor se bazeaza pe utilizarea unor specii de insecte pentru a distruge buruienile. Acesta metoda este mai putin utilizata deoarece pot aparea dezechilibre ecologice.

Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene, are la baza proprietatea unor buruieni de a fi distruse de unii agenti patogeni. Ca de exemplu: combaterea palamidei (Cirsium arvense) cu ajutorul ruginii Puccinia punctiformis (Slovoski si col. 1998), precum si combaterea cruciulitei (Senegio vulgaris) cu ajutorul ciupercii Puccinia lagenophorae (Ionescu, 2001).

Metode biodinamice

Aceste metode au la baza principiile conceptului de agricultura biodinamica initiat in 1924 de catre Rudolf Steiner. Conform acestor principia aparitia noilor buruieni este inhibata de introducerea a cenusii obtinute din arderea propiilor seminte. Se recomanda, de asemenea, si alte tehnici practice cum ar fi: obtinerea de cenusa prin arderea seminetelor si diluarea ei cu nisip sau pamant uscat in pati egale si apoi imprastierea pe sol uniform in vetrele unde au fost recoltate semintele.

Metode biotehnice

Mulcirea solului. Datorită proprietăţilor buruienilor de a rămâne inactive la absenţa luminii, una dintre

metodele utilizate pentru combaterea buruienilor este mulcirea solului. Această practică foloseşte: paie, resturi vegetale, frunze, rumeguş, compost, pentru a acoperi solul. Uneori se mai utilizează şi mulcirea cu folie de plastic, de culoare închisă. Fără lumină buruienile dispar, şi totodată este conservată mai bine apa în sol şi sunt protejate activitatea microorganismelor.

Fig.Mulcirea

Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperiteUnii cercetători recomandă ca pregătirea terenului pentru semănat să se facă noaptea,

pentru că unele seminţe de buruieni sunt inhibate de absenţa luminii şi nu mai germinează. Se mai recomandă de asemenea, acoperirea utilajelor de arat şi de pregătire a patului germinativ cu prelate de culoare închisă, astfel încât buruienile să nu ia contact cu lumina.

Karl Hartmann şi Werner Nezadal (1989) de la Institutul de Botanică al Universităţii Erlangen din Nurnberg - Germania, recomandă ca pregătirea terenului pentru semănat să se facă noaptea pe întuneric, deoarece seminţele de buruieni scoase din sol nu germinează decat la lumină naturală sau artificială.

Având în vedere dificultatea executării pe întuneric a acestor lucrări, Johan Ascard (1994), de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Suedia, propune acoperirea utilajelor de arat şi de pregătire a solului cu prelate de culoare închisă şi mai lungi decât utilajele respective

Metoda provocaţiei (forţarea germinaţiei seminţelor)Această metodă, recomandată de literatura de specialitate, se referă la faptul că, seminţele

de buruieni sunt stimulate să germineze şi să răsără şi apoi sunt distruse cu o lucrare superficială cu grapa cu discuri, apoi încorporate sub arătură. Acesta se execută în afara perioadei de vegetaţie a culturilor şi mai este cunoscută sub numele de dezmiriştit.

Metoda epuizăriiPrincipiul acestei metode constă în distrugerea buruienilor perene, care se înmulţesc prin

seminţe sau organe vegetative şi care îşi reiau vegetaţia pe baza rezervelor de materii organice din sol şi prin discuiri repetate sunt epuizate substaţele de rezervă şi astfel nu mai poată fi reluată vegetaţia.

Combaterea bolilor (agenţilor patogeni) în sistemul de agricultură ecologicăCa şi pentru combaterea buruienilor, controlul asupra bolilor cuprinde mai multe metode,

ca de exemplu: metode preventive, metode curative şi metode biologice.

Arderea resturilor vegetale după recoltarea plantelor se recomandă numai dacă acestea

sunt puternic infestate cu boli.

Metode biologice. Pentru combaterea bolilor sistemului radicular se aplică biopreparate

care determină creşterea numărului de ciuperci producătoare de antibiotice sau de bacterii care

distrug ciupercile patogene. Dintre produsele de combatere folosite pot fi amintite:

Trichodermin, Arenarina.

Un exemplu în acest sens îl constituie preparatul Triodermin ce conţine spori ai ciupercii Trichoderma lignorum, şi este utilizat pentru combaterea unor ciuperci ca: Phytium sp. (căderea plăntuţelor), Fusarium sp. (fuzarioza), Rhizoctonia solani (rizoctonioza).

Trichoderma este folosită pentru a suprima agenţii patogeni ai solului care cauzează diverse boli la plante cum ar fi putrezirea rădăcinilor, a tulpinii şi ofilirea plantelor. Se foloseşte în sol cu câteva zile îninte de semănare dar poate fi folosit şi în composturi. De asemenea este folosit în tratarea culturilor. Este mai eficace când este folosit ca măsură preventivă.

Maşina MIL 502 este destinată pentru stropit la culturile de câmp. Această maşină

lucrează în agregat cu tractoare de 45 CP, 65 CP şi alte tipuri de tractoare care au sistem de

cuplare în trei puncte.

Caracteristici tehnice:- lăţimea de lucru (m) 12

-debit pompă (l/min) 85

- capacitatea rezervorului (dmxdmxdm) 500

Metode geneticeAceste metode au în vedere obţinerea prin ameliorare genetică a unor specii de plante

care prezintă toleranţă sau o oarecare rezistenţă la atacul diverşilor agenţi patogeni.

Metode biochimiceConform legislaţiei în vigoare în cazul combaterii bolilor sunt admise spre utilizare

următoarele:Produse pe bază de cupru: zeamă bordeleză, cupru sub formă de hidroxid de cupru,

oxiclorură de cupru, sulfat de cupru (tribazic) sau oxid cupros pentru combaterea manei, fuzariozelor, putregaiurilor.

Produse pe bază de sulf: sulf muiabil sau zeamă sulfocalcică pentru combatereafăinărilor.

Silicatul de sodiu este un produs lichid ce se utilizează pentru combaterea putregaiurilor, sclerotiniei şi căderii plantuţelor.

Extractul de compost se utilizează pentru combaterea făinării.

Combaterea dăunătorilor

Instalarea de plase şi garduri pentru a proteja culturile de eventualele atacuri de iepuri, rozătoare sau păsări.

Ca măsuri curative se poate practica combaterea mecanică prin colectarea şi distrugerea insectelor dăunătoare, prin folosirea de şanţuri, plante şi brâie capcană, stropiri cu apă rece pentru combaterea afidelor. Condiţii generale pentru utilizarea acestora presupun următoarele: capcanele şi/sau distribuitoarele trebuie să prevină răspândirea substanţelor în mediu şi contactul direct dintre substanţe şi culturi, iar după utilizare ele se adună şi se îndepărtează pentru a elimina orice risc de poluare. Produsele admise pentru confecţionarea capcanelor sunt: feromonii, piretroizii naturali, metaldehida şi fosfatul diamonic.

Măsurile biologice cuprind o serie de metode de combatere bazate pe utilizarea de insecte prădătoare şi microoganisme, precum şi unele specii de plante care pot combate dăunătorii. De asemenea, mai pot fi utilizate şi microorganisme, precum: viruşi, bacterii, ciueprcii, protozoare şi nematozi.

Plante contra insecte

CRĂIŢE. Denumire ştiinţifică: Tagetes patula. Acţiune: repelentă pentru dăunătorii legumelor, în special pentru fluturele alb al

verzei şi probabil pentru nematozi şi gândacul din Colorado; Se cultivă câte două rânduri la distanţa de 40-50 cm între ele pentru 6-8 rânduri de

legume sau de cartofi.

GĂLBENELE. Denumire ştiinţifică: Calendula officinalis;

Acţiune: repelentă pentru adulţii gândacului din Colorado. Întrebuinţare: Gălbenelele nu trebuie să lipsească din nici o grădină de legume, în primul

rând datorită virtuţilor lor terapeutice. Se cultivă între rândurile de cartofi, vinete etc., câte 1 rând de gălbenele la 2 – 3 rânduri

de plante solanacee.

USTUROI. Denumire ştiinţifică: Allium sativum; Acţiune: repelentă pentru adulţii gândacului din Colorado; Întrebuinţare: Se cultivă concomitent cu cartoful, câte 2-3 rânduri de usturoi la 4-6

rânduri de cartofi, la adâncimnea de 3-5 cm.

Recoltarea

Momentul recoltării cartofului se stabileşte în funcţie de scopul culturii.

Recoltarea cartofului pentru consumul de toamnă sau industrializare :Se pregăteşte începând cu momentul când 2/3 din vreji sunt uscaţi, prin distrugerea lor cu

maşinile de tocat vreji MTV-4 şi a buruienilor prezente în culturi.Distrugerea vrejilor are scopul creerii unor condiţii tehnice pentru desfăşurarea în ritm

continuu a operaţiunilor de recoltare propriu-zisă şi se efectuează cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare în vederea suberificării peridermei.

Durata optimă a perioadei de recoltare este de cca 15-20 de zile şi în cazul cartofului pentru consum de toamnă – iarnă, perioada optimă se încadrează frecvent între 20 august şi 20 septembrie, în funcţie de zona de cultură, perioada de vegetaţie a soiurilor şi mersul vremii.

La temperaturi de peste 120C în sol, pe vreme frumoasă, suberul devine mai elastic, fapt ce conduce la reducerea substanţială a vătămărilor la tuberculi cu consecinţe directe asupra calităţii producţiei şi a proceselor de păstrare.

Metode de recoltare. - manual (cu furca sau sapa) pe suprafeţe mici în zona nemecanizabilă, pe pante

sau în grădini mici;- semimecanizat , folosind maşina de scos cartof pe un rând cu rozetă

aruncătoare (MSC-1), sau cu rotoare excentrice (MSCRE-1) ultima prevăzută cu furci care dislocă şi împrăştie tuberculii pe o bandă cu lăţimea de 1,0 – 1,5 m, după care adunatul în saci sau alte ambalaje se face manual.

- mecanizat , cu combinele de diferite provenienţe pe terenuri netasate, cu o textură lutoasă sau luto-nisipoasă şi cu un conţinut de argilă până la 25 %, fără resturi vegetale sau piatră provenită din subsol.

BIBLIOGRAFIE

1 Toma Dragos, P. Minulescu, 1981, Tractoare si Masini Agricole partea a ll-a, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti

2 Leon Sorin Muntean, Mic Tratat de Fitotehnie vol.1 cereale si legumionoase pentru

boabe, Editura Ceres

3 www.mecanicaceahlau.ro

4 www.google.ro

5 www.recolta.eu