Proiect de lecţie

Subiectul: Motivaţia

Obiective fundamentale:

a) dobândirea cunoştinţelor referitoare la motivaţie ca proces psihic

b) însuşirea şi utilizarea corectă a limbajului psihologic

Obiective operaţionale. Elevul va fi capabil:

a) să definească şi să utilizeze corect conceptele de bază;

b) să stabilească corelaţii între motivaţie şi celelalte procese psihice;

c) să identifice, în contexte diferite, repertoriul motivaţional al personalităţii

(trebuinţe, impulsuri, dorinţe, intenţii, aspiraţii, interese);

d) să explice rolul motivaţiei în actul cunoaşterii umane;

e) să aprecieze importanţa cunoştinţelor de psihologie pentru organizarea

activităţii umane;

f) să-şi explice nivelul de aspiraţie pe care se aşteaptă să-l atingă într-o sarcină

dată.

Tipul lecţiei: lecţie de predare-învăţare

Metode şi procedee: conversaţia euristică, expunerea, exerciţiul, problematizarea,

explicaţia didactică.

Material didactic: fişe cu liste de motive, fişă cu piramida trebuinţelor a lui A.

Maslow

Material bibliografic: A. Cosmovici, Psihologie generală, Polirom, Iaşi, 1996;

Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, Iaşi, 1999.

Desfăşurarea lecţiei

1. Captarea atenţiei elevilor

Se prezintă elevilor experimentul „Efectele privaţiunii senzoriale”: Subiecţii

sunt culcaţi confortabil, în repaus total, într-o cameră în care contactul cu realitatea

înconjurătoare este complet întrerupt. Ei văd doar o lumină difuză printr-o pereche de

ochelari translucizi, aud numai un zgomot uşor al instalaţiei de aer condiţionat şi nu

au senzaţii tactile, deoarece mâinile sunt înmănuşate şi introduse în cilindri de carton.

În ciuda unei sume mari de bani care le este oferită, cei mai mulţi subiecţi nu pot

suporta această situaţie mai mult de 2 – 3 zile, deoarece, după 12 ore de privare

1

senzorială, apar tulburări extrem de neplăcute: halucinaţii, scăderea capacităţii

intelectuale şi motorii, tulburări emoţionale. Subiecţii preferă să fie supuşi la solicitări

care cer mari eforturi decât să repete situaţia de privare senzorială.

2. Comunicarea subiectului şi a obiectivelor lecţiei

Vom studia astăzi un nou proces psihic, motivaţia, care are un rol fundamental

în marile comportamente ale vieţii omului: cunoaştere şi învăţare precum şi în

activitatea umană. Prin însuşirea cunoştinţelor referitoare la motivaţie, la repertoriul

motivaţional al personalităţii (trebuinţe, impulsuri, dorinţe, intenţii, aspiraţii, interese)

veţi reuşi să obţineţi performanţe înalte în activităţile desfăşurate.

3. Prezentarea materialului stimul şi dirijarea învăţării

Planul temei se prezintă elevilor de la început şi se notează pe tablă pentru a

avea o orientare asupra problemelor care vor fi urmărite pe parcursul lecţiei şi pentru

a avea o privire de ansamblu asupra temei:

a. Ce este motivaţia?

b. Dimensiunea structurală a motivaţiei

c. Tipuri de motive

d. Motivaţie şi performanţă

În această oră se vor discuta doar primele două probleme din planul lecţiei.

a. Motivaţia reprezintă ansamblul factorilor care declanşează activitatea

individului, o orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic. Aceşti factori se

numesc motive. Motivele, sub efectul stimulărilor interne sau externe, aduc individul

în stare de acţiune şi îi susţin activitatea o perioadă de timp, în ciuda obstacolelor care

pot apărea.

Motivaţia este o sursă de activitate şi de aceea este considerată motorul

personalităţii.

După ce am explicat elevilor noţiunile de motivaţie şi motive se va face un

scurt exerciţiu: le cerem elevilor să întocmească o listă cu motivele care îi determină

să înveţe la psihologie

b. Dimensiunea structurală a motivaţiei

Trebuinţa – expresia psihică a necesităţilor înnăscute sau dobândite ale omului

Piramida trebuinţelor realizată de psihologul american Abraham Maslow:

* trebuinţe fiziologice

* trebuinţe de securitate

* trebuinţe de iubire şi apartenenţă

2

* trebuinţe de stimă

* trebuinţe cognitive

* trebuinţe estetice

* trebuinţe de autorealizare

Impulsul constă, din punct de vedere psihologic, în apariţia unei excitabilităţi

accentuate a centrilor nervoşi corespunzători.

Dorinţa este o trebuinţă conştientă de obiectul său.

Intenţia marchează orientarea motivului spre scopuri sau proiecte, Avem intenţii

imediate, pe termen scurt şi pe termen lung.

Scopul este prefigurarea mentală a rezultatului, a efectului dorit, anticiparea, proiecţia

punctului terminus al acţiunii.

Interesul este o componentă motivaţională complexă care exprimă orientarea activă,

relativ stabilă a personalităţii umane spre anumite domenii de activitate, obiecte sau

persoane.

4. Obţinerea performanţei

Vom propune elevilor următoarea activitate:

Exerciţiu: Analizaţi categoriile de trebuinţe propuse de Abraham Maslow şi

ierarhizaţi-le în funcţie de propriile priorităţi. Argumentaţi alegerea făcută.

5. Asigurarea feed-back-ului

Răspunsurile elevilor la acest exerciţiu vor indica gradul de înţelegere a noilor

cunoştinţe. În cazul în care vom constata anumite dificultăţi, erori sau lacune, vom

reveni cu explicaţiile suplimentare asupra problemelor respective din lecţie.

6. Asigurarea retenţiei şi a transferului

În încercarea de a surprinde mai bine specificul motivaţiei ca motor al personalităţii li

se va cere elevilor sa realizeze următoarea

Sarcină: Explicaţi rolul motivaţiei în activitatea umană

3

Proiect de lecţie

Subiectul: Atenţia

Obiective fundamentale:

a) sistematizarea cunoştinţelor referitoare la atenţie ca proces psihic

b) însuşirea şi utilizarea corectă a limbajului psihologic

Obiective operaţionale. Elevul va fi capabil:

a) să definească şi să utilizeze corect conceptele de bază;

b) să stabilească corelaţii între atenţie şi celelalte procese psihice;

c) să identifice, în contexte diferite, formele atenţiei;

d) să explice rolul atenţiei în actul cunoaşterii umane;

e) să aprecieze importanţa cunoştinţelor de psihologie pentru organizarea

activităţii umane.

Tipul lecţiei: lecţie de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor

Metode şi procedee: conversaţia examinatoare, conversaţia euristică, exerciţiul,

problematizarea, explicaţia.

Material didactic: casetă video cu înregistrarea unui meci de fotbal, afişe

publicitare, fişe cu diferite exerciţii.

Material bibliografic: A. Cosmovici, Psihologie generală, Poirom, Iaşi, 1996;

Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, Iaşi, 1999.

Desfăşurarea lecţiei

1. Captarea atenţiei

Profesorul propune elevilor să privească câteva afişe publicitare şi cere

acestora să-ţi spună părerea despre ele.

2. Recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor

Profesorul va conduce activitatea de e recapitulare pe baza planului propus şi

dezvoltat de elevi, urmărind însuşirea temeinică a noţiunilor de bază cît şi formarea

capacităţii elevilor de a opera cu informaţiile respective.

Din această perspectivă, solicitările adresate elevilor trebuie să fie foarte

variate: reproduceri de definiţii, efectuarea de exerciţii care presupun prelucrarea

4

informaţiilor, crearea de situaţii care se constituie în aplicaţii ale cunoştinţelor

teoretice.

Plan de recapitulare:

Definiţie: Atenţia se referă la concentrarea şi focalizarea efortului şi este o condiţie a

vieţii psihice.

Calităţile atenţiei: * selectivă

* dirijabilă

* distributivă

Formele atenţiei:

a. atenţia selectivă – procesul prin care selectăm din mediu un singur element, în timp

ce le ignorăm pe celelalte

- conceptul de vorbire bruiată – metodă dezvoltată de psihologi (Colin Cherry) pentru

a observa modul în care oamenii sunt atenţi la mesajele primite simultan pe cale

auditivă;

- teorii privind atenţia selectivă:

* teoria filtrării

* teoria atenuării

b. atenţia distributivă – presupune capacitatea de a acorda prioritate alternativ, rapid,

când unei sarcini, când celeilalte şi are la bază mobilitatea atenţiei.

- factorii (condiţiile) care ne ajută să facem simultan două lucruri:

* dificultatea sarcinii înţeleasă ca un raport între solicitarea obiectivă a sarcinii

şi resursele de care dispune individul pentru în acel moment;

* practica sau exerciţiul: două sarcini diferite, simple, exersate îndelung pot fi

executate foarte bine simultan, în timp ce două sarcini similare, complexe şi noi vor fi

efectuate incomplet sau greşit.

* aptitudinile şi interesele personale

Hipnoza – fenomen spectaculos în care este implicată atenţia super-concentrată.

Exerciţii aplicative:

* se va analiza împreună cu elevii un afiş publicitar pentru a determina elementele

prin care se încearcă influenţarea cumpărătorului - vor fi evidenţiaţi factorii care

influenţează atenţia);

* indicaţi, cu exemple, calităţile atenţiei;

5

* cum interacţionează formele atenţiei atunci când este comentat un meci de fotbal?

3. Aprecieri şi concluzii

Pe parcursul orei profesorul apreciază răspunsurile elevilor, le confirmă pe

cele bune, le corectează pe cele eronate, intervine cu explicaţii suplimentare asupra

unor probleme la care elevii au avut dificultăţi

În finalul orei vor fi formulate aprecieri generale asupra modului în care elevii

au realizat sarcinile, concluzii şi recomandări pentru pregătirea evaluării care urmează

orelor de recapitulare

6

Modalităţi de evaluare

a rezultatelor şcolare la psihologie

Testul docimologic este „o probă definită, implicând o sarcină de

îndeplinit, identică pentru toţi subiecţii examinaţi, cu o tehnică precisă pentru

aprecierea succesului şi eşecului sau pentru notarea numerică a reuşitei”(H. Piéron).

Elaborarea unui test docimologic este o activitate complexă, dificilă, care

presupune parcurgerea mai multor etape:

(a) precizarea obiectivelor pedagogice şi a conţinutului care urmează a fi

verificat.

(b) analiza conţinutului materiei asupra căreia se face verificarea, având drept

scop selectarea problemelor reprezentative, esenţiale pentru înţelegerea

materiei în întregime.

(c) alcătuirea testului prin redactarea itemilor în concordanţă cu obiectivele

pedagogice. Deosebit de importantă este, în această etapă, alegerea tipului

de itemi care corespund naturii obiectivelor şi conţinutului verificat;

(d) experimentarea testului, adică aplicarea lui la o populaţie determinată, cu

scopul de a verifica valoarea conţinutului, accesibilitatea sarcinilor etc.

(e) analiza statistică şi ameliorarea testului, în sensul în care se verifică dacă

testul răspunde exigenţelor de fidelitate, validitate, omogenitate;

(f) aplicarea testului la o populaţie şcolară.

O problemă destul de dificilă cu care se confruntă profesorul în alcătuirea unui

test docimologic este alegerea şi redactarea itemilor, care trebuie făcute în funcţie de

obiectivele urmărite, de natura conţinutului care urmează a fi evaluat, de vârsta

subiecţilor etc. în funcţie de modul în care se poate răspunde la solicitările formulate,

itemii pot fi:

(a) itemi cu răspunsuri deschise sau itemi de tip „deschis", care solicită

construirea răspunsului de către elev ;

(b) itemi cu răspunsuri închise sau itemi de tip „închis", care cer elevului să

aleagă răspunsul corect din mai multe răspunsuri propuse.

7

Itemii care solicită răspunsuri deschise permit evaluarea unor capacităţi

superioare ale elevului, cum ar fi: creativitatea, capacitatea de organizare şi sinteză,

judecata, spiritul critic etc. Dezavantajul ar fi acela că timpul necesar pentru

elaborarea răspunsurilor de către elevi, precum şi pentru evaluarea răspunsurilor de

către profesor este destul de mare. în plus, sunt destule dificultăţi de evaluare

obiectivă a răspunsurilor care implică o interpretare, o argumentare, formularea unei

judecăţi de valoare.

Itemii cu răspunsuri deschise se realizează în două variante :

(a) itemi tip „redactare", care vizează capacitatea elevului de a dezvolta un subiect,

de a construi un răspuns argumentat la o problemă pusă. în general, acestea sunt

tipurile de itemi cel mai frecvent utilizaţi de către profesor pentru că sunt destul de

uşor de elaborat. Numai că dezavantajele semnalate anterior pentru răspunsurile

deschise sunt valabile în special pentru acest tip de itemi. în plus, profesorul trebuie să

aibă grijă la formularea sarcinilor, astfel încât ele să fie clare pentru elev şi să nu

conducă la interpretări diferite.

În baza acestor exigenţe, profesorul de psihologie poate formula itemi tip

„redactare" în felul următor :

A : 1) Comparaţi memoria şi gândirea.

2) Enunţaţi formele memoriei.

3) Explicaţi de ce reprezentările generale sunt considerate a fi semiconcepte.

B : 1) Explicaţi interdependenţa proceselor memoriei.

2) Descrieţi teoriile uitării.

3) Argumentaţi caracterul relativ necesar al uitării.

(b) itemi cu răspunsuri „scurte" sau de completare necesită tot răspunsuri formulate

de către subiect, dar acestea sunt formate dintr-o frază sau dintr-un cuvânt.

De exemplu, pentru lecţia „Memoria" pot fi formulaţi următorii itemi:

- Definiţi memoria.

- Definiţi formele memoriei.

- Care sunt caracteristicile memoriei?

- Memoria, ca proces psihic, se realizează în trei faze: ...

- Memoria de lungă durată include două submodalităţi: a) .......; b) .......;

8

- Atunci când ne aflăm în imposibilitatea de a ne aminti unele evenimente avem de-a

face cu ...

- Cine este psihologul german, autorul curbei uitării?

- Care sunt teoriile care explică apariţia uitării?

Itemii cu răspunsuri închisese constituie din întrebări cu răspunsuri la alegere.

Acest tip de itemi permite o verificare detaliată a cunoştinţelor elevilor şi urmăreşte

îndeosebi realizarea obiectivelor de tip cognitiv. Itemii cu răspunsuri închise cunosc

trei variante :

(a) itemi tip alegere multiplă;

(b) itemi tip corect-greşit;

(c) itemi pereche.

Itemii tip alegere multiplă oferă subiecţilor mai multe variante de răspuns,

dintre care una este corectă. Itemii de acest tip se constituie dintr-o parte

principală care prezintă problema şi o listă de 3-4-5 opţiuni de răspuns pentru

selecţie. Partea principală (introductivă) poate fi redată sub forma interogativă

sau ca un enunţ incomplet. De exemplu:

(1) Care este nota distinctivă a proceselor afective?

(a) aprecierea;

(b) valoarea motivaţională;

(c) subiectivitatea;

(d) polaritatea;

(e) mobilitatea;

(f) durata.

(2) Dacă un stimul slab acţionează mai multă vreme, adaptarea senzorială se

realizează în sensul:

(a) scăderii sensibilităţii analizatorului;

(b) creşterii sensibilităţii analizatorului;

(c) menţinerii la acelaşi nivel a sensibilităţii analizatorului;

(3) Cine este autorul modelului psihanalitic de analiză a personalităţii?

(a) E.B. Hurlock;

(b) J.P. Guilford;

(c) S. Freud ;

9

(d) G. Allport;

(4) Amnezia înseamnă:

(a) o memorie bună ;

(b) pierderea memoriei;

(c) ameliorarea memoriei;

(d) lipsa capacităţii de a înţelege cuvintele vorbite;

Itemii corect-greşit sunt întrebuinţaţi destul de des în activitatea didactică

pentru că sunt mai uşor de întocmit şi de apreciat. Aceşti itemi se prezintă, de cele mai

multe ori, nu ca o singură întrebare cu răspuns la alegere din două răspunsuri diferite,

ci ca o fracţionare a acestuia în 3-4 subitemuri.

Marchează enunţurile corecte ale definiţiei inteligenţei:

(a) inteligenţa este un proces psihic care permite omului să realizeze cu succes

anumite activităţi:

(b) inteligenţa desemnează atât aptitudini şi cunoştinţe practice, specializate, cât şi

aptitudini generale;

(c) inteligenţa este o combinare specifică a aptitudinilor care asigură posibilitatea

realizării creatoare şi originale a unei activităţi;

(d) inteligenţa este o aptitudine generală rezultată din combinarea, într-o anumită

măsură, a unor aptitudini specifice;

Itemii pereche (itemi de combinare) constau în formularea răspunsului prin

realizarea unei combinaţii corecte din elementele date.

(1) Găsiţi, pentru fiecare componentă a eului din coloana întâi, caracterizarea

sintetică ce-i corespunde din coloana a doua:

A. conceptul de sine a. strategiile pe care le foloseşte individual pentru a

modela impresiile celorlalţi despre el

B. stima de sine b. totalitatea percepţiilor şi cunoştinţelor pe care oamenii

le au despre calităţile şi caracteristicile lor

C. autoprezentarea c. autoevaluările positive sau negative ale persoanei

10

Teste de compoziţie sunt utilizate atât ca mijloace de exersare în

vederea formulării unor abilităţi, cât şi ca probe de verificare care testează capacitatea

elevului de a-şi organiza ideile, de a construi o argumentaţie, de a folosi informaţia

acumulată în tratarea unei teme, de a interpreta, de a realiza un comentariu personal la

o problemă pusă, de a se exprima limpede şi cuprinzător.

În categoria testelor de compoziţie sunt incluse:

1. Eseul (ex.: Arătaţi care este semnificaţia psihologică a maximei lui Socrate:

„cunoaşte-te pe tine însuţi!”)

2. Referatul (ex.: Freud şi psihanaliza)

3. Proiectul (ex.: Pe baza datelor privind funcţionarea memoriei, alcătuiţi un ghid al

memorării eficiente)

4. Temele de sinteză (ex.: Interacţiunea proceselor cognitive superioare)

5. Compunerea (ex.: Cum ar fi viaţa omului fără memorie?)

6. Disertaţia

7. Temele de cercetare (ex.: Găsiţi fragmente literare care ilustrează manifestări ale

diferitelor sentimente şi pasiuni)

11

Cerinţe pentru alcătuirea unui eseu

Eseu: „lucrare în proză, de factură liberă, tratând despre un subiect pe care nu-

l epuizează (...), alcătuit adesea dintr-o suită de reflecţii sau de meditaţii care

se efectuează în jurul unei teme, întregul cunoscând un amestec savant de

preparaţie elaborată şi improvizaţie”.

(Jacqueline Russ – Metode în filosofie)

A. Pregătirea subiectului

a) Studiaţi conceptele şi problemele referitoare la subiectul eseului, cu grijă specială pentru

înţelegerea lor.

b) Reţineţi exemplele care vă ajută să înţelegeţi şi să ilustraţi subiectul.

c) Asiguraţi-vă că ortografiaţi bine termenii şi numele de care vă folosiţi.

d) Evidenţiaţi cu atenţie argumentele necesare pentru întemeierea unei idei.

e) Încercaţi să reţineţi exprimări (citate) cu relevanţă deosebită.

f) Prelungiţi studiul prin reflecţii personale şi notaţi-le pentru voi înşivă.

B. Înţelegerea enunţului subiectului

a) Luaţi-vă timpul necesar examinării înţelegerii fiecărui cuvânt din subiectul formulat.

b) Străduiţi-vă să stabiliţi sensul precis al problemei puse în discuţie.

c) Plasaţi subiectul în contextul cerut (istoric, curent psihologic, temă, gândirea unui autor).

C. Căutarea ideilor pentru eseu

a) Alcătuiţi câteva eseuri prealabile înaintea unuia pe care îl propuneţi atenţiei altora.

b) Feriţi-vă să prezentaţi o idee împrumutată drept una personală.

c) Citatele trebuie să fie date între ghilimele şi însoţite de numele autorului respectiv.

d) Nu citaţi autorii cărţilor de şcoală.

e) Nu „recitaţi" în scris o lecţie din manual; eseul trebuie să fie o compoziţie în care lecţia

procură idei şi nu fraze gata făcute.

f) Nu uitaţi, pe parcursul lucrării, de la ce subiect aţi plecat.

g) Faceţi apel la toate cunoştinţele voastre care se raportează la subiectul tratat.

12

h) Expuneţi cunoştinţele voastre în funcţie de subiect şi nu subiectul în funcţie de cunoştinţe.

i) Utilizaţi pe cât posibil experienţa personală şi reflecţiile personale, dar fără să le substituiţi

ideilor studiate.

j) Trataţi subiectul ca pe un întreg, nu ca pe o colecţie de idei puse una lângă alta.

D. Planul eseului

a) Faceţi un plan. Stabiliţi diviziunile mari ale eseului vostru.

b) Enunţaţi pentru voi înşivă ideea pe care vreţi s-o dezvoltaţi în fiecare diviziune.

c) Feriţi-vă să transformaţi planul într-un cadru rigid, prefabricat, ce devine obstacol în

gândirea flexibilă.

d) Genuri diferite de subiecte cer planuri cu structuri diferite.

e) În general, un plan bun are două-trei diviziuni principale.

f) Verificaţi dacă planul făcut satisface următoarele reguli:

1) se referă la subiect;

2) nu conţine nimic în, afara subiectului;

3) tratează întregul subiect;

4) este gândit prin raportare la fiecare parte a enunţului subiectului, precum şi la subiect ca

întreg.

g) Planul complet conţine şi ideile secundare, derivate din cele principale.

E. Redactarea eseului

1) Cerinţe generale:

a) Eseul trebuie scris lizibil.

b) Respectaţi regulile gramaticii limbii române.

c) Stilul trebuie să fie clar.

d) Vocabularul nu trebuie sa fie voit sofisticat, ci aşa cum este cerut de tratarea subiectului.

e) Nu folosiţi expresii argotice şi abrevieri.

f) Nu scrieţi fraze interminabile; mai degrabă, scrieţi fraze scurte, clare şi concise.

g) Marcaţi diviziunile principale ale eseului.

h). Lucrarea trebuie să fie curată şi ordonată.

i) Respectaţi alineatele şi amplasarea în pagină.

j) Recitiţi lucrarea după ce aţi terminat redactarea ei.

2) Cerinţe specifice eseului psihologic:

a) Eseul psihologic este o discuţie in jurul unor idei.

13

b) Eseul psihologic nu se confundă cu cel literar, ideea nu va fi sacrificată in favoarea unei

prezentări literare.

c) Nu abuzaţi de citate.

d) Evitaţi judecăţi de ordin estetic sau de ordin sentimental

e) Nu subliniaţi ostentativ opinia personală; evitaţi să folosiţi excesiv persoana întâi singular (eu,

mie).

f) Feriţi-vă să vă însuşiţi ca expresii personale exprimările proprii unui autor.

F. Cerinţe pentru alcătuirea eseului

1. Introducerea

a) Scopul introducerii este acela de a contura şi preciza problema din enunţ.

b) Găsiţi o raţiune valabilă pentru punerea acestei probleme (relevaţi importanţa problemei).

c) Căutaţi punctul de plecare potrivit pentru formularea problemei.

d) Evitaţi ca acest punct de plecare să fie valabil pentru orice subiect.

e) Intr-o chestiune disputată teoretic, introducerea nu trebuie să anunţe şi soluţia propusă

problemei.

f) Dacă începeţi printr-un citat dintr-un psiholog cunoscut, aveţi grija să nu-l prezentaţi ca fiind

ultimul cuvânt cu autoritate în problema tratată.

g) În partea de sfârşit a introducerii e bine să puneţi problema de aşa manieră încât să se degaje

din ea şi marile diviziuni ale eseului.

h) Nu transformaţi totuşi introducerea într-un plan sumar al eseului.

2. Cuprinsul

a) Nu pierdeţi din vedere unitatea subiectului pe parcursul lucrării.

b) Dezvoltaţi părţile lucrării în funcţie de importanţa lor.

c) Delimitarea între diviziuni şi subdiviziuni trebuie să fie clară.

d) Nici una din diviziuni nu trebuie să ţină loc de subiect ca întreg.

e) Paragrafele distincte trebuie să conţină idei distincte.

J) Pregătiţi la sfârşitul unui paragraf introducerea paragrafului următor.

3. Concluzia

a) Rolul esenţial al concluziei este relevarea soluţiei puse problemelor din

introducere.

b) Concluziile nu trebuie să fie exprimate în termeni vagi.

c) Nu formulaţi în concluzie ceea ce nu derivă din tratarea dată subiectului.

d) Nu transformaţi concluzia într-un rezumat al lucrării; ea trebuie să conţină ceva nou şi

sugestiv.

e) Formularea concluziei este bine să fie făcută în cel mult două fraze.

14

G. Maniera de tratare a subiectului

1. Consideraţii generale

a) Tratarea subiectului trebuie să evidenţieze, mai întâi de toate, aptitudinile voastre de

gândire personală; ţineţi cont aşadar de următoarele lucruri:

- nu reproduceţi un text învăţat mecanic;

- faceţi apel şi la exemple din experienţa proprie.

b) Nu scrieţi ca să vă dovediţi erudiţia, părăsind subiectul; lungimea lucrării nu îi asigură

calitatea.

c) Nu daţi explicaţii circulare (nu explicaţi un concept prin el însuşi).

d) Nu folosiţi termeni al căror sens nu-l puteţi explica,

2. Argumentarea ideilor

a) Evitaţi afirmaţiile gratuite, lipsite de temeiuri sau dovezi.

b) Nu începeţi prin a afirma ceea ce aveţi de demonstrat.

c) Arătaţi ce înţelegeţi printr-un termen, fără pretenţia că i-aţi epuizat semnificaţia.

d) Faceţi afirmaţii clare şi concise.

e) Evitaţi afirmaţiile categorice, nenuanţate.

f).Căutaţi argumente pentru tot ceea ce afirmaţi.

g) Nu confundaţi „a afirma" cu „a dovedi" sau „a argumenta".

3. Recursul la exemple în eseul psihologic

a) Exemplele nu trebuie să lipsească şi este important să fie bine alese.

b) Evitaţi preluarea unor exemple din carte, dacă le puteţi înlocui cu altele analoage, găsite de voi

înşivă.

c) Dacă recurgeţi la un exemplu dat de un psiholog, este obligatoriu să amintiţi autorul.

d) Nu multiplicaţi exemplele în mod inutil şi nu le dezvoltaţi mai mult decât este necesar.

e) Nu daţi o prezentare literară exemplelor folosite. Eseul psihologic nu este nici naraţiune, nici

roman: efectele oratorice sau efectele dramatice nu ajută cu nimic argumentării de tip psihologic.

f) Căutaţi exemplele mai degrabă în viaţă decât în literatură.

g) Exemplul nu ţine loc de analiză psihologică, deşi o ajută, deoarece exemplul e la nivelul

faptelor.

4. Recursul la citate în eseul psihologic.

a) Citatele îmbogăţesc lucrarea: nu abuzaţi totuşi de citate.

b) Recurgeţi la citate fie ca să ilustraţi ideile unui autor, să precizaţi esenţialul argumentelor sale,

fie ca să ilustraţi opiniile personale printr-o expresie binecunoscută a unui psiholog.

c) Citatele trebuie să fie scurte, altfel reproducerea lor devine riscantă,

d) Citaţi din necesitate, nu pentru a arăta cât de multe ştiţi.

e) Nu uitaţi că a cita nu-i totuna cu a aduce o dovadă.

15

Teme propuse elevilor pentru a fi tratate într-un eseu

* Arătaţi care este semnificaţia psihologică a maximei lui Socrate „Cunoaşte-te pe

tine însuţi!”

***

* Realizaţi un eseu pe tema „Cum ar fi viaţa omului fără memorie?”

***

* Realizaţi un eseu pornind de la afirmaţia lui Vasile Pavelcu: ”Cheia înţelegerii

altora se află în propriile noastre vibraţii afective”.

***

* Realizaţi un eseu despre altruism ilustrat cu texte din operele literare studiate

***

* Realizaţi un eseu despre agresivitate ilustrat cu texte din operele literare studiate

***

* Hipnoza

***

* Normalitate şi paranormalitate în viaţa cotidiană

***

* Realizaţi un eseu despre personalitate pornind de la afirmaţia lui Norbert Sillamy:

„Fiecare om este, în acelaşi timp, asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit

de ei prin amprenta unică a trăirilor sale.”

16