primĂvara. — un minunat decor primăvăratec, împodobit cu...
TRANSCRIPT
PRIMĂVARA. — Un minunat decor primăvăratec, împodobit cu silueta Edwinei Booth dela „M. Q. M “.
PREŢUL 10 LEI
o REA LIT A T EA ILUSTRATA 16 Aprilie 1931
—- „Aci aveţi verificarea semnată a borderoului, — zise Chesterton semnând duplicatul.
— „Mulţumesc. Pot trece singur pe la cassă ?”
— „Nu-i nevoe” -— zise Chester- son, sunând, voi dispune eu totul“.
Doi funcţionari intrară.— „Aici sunt acţiunile — zise
Chesterton, predându-le pachetul— „şi daţi vă rog domnului în schimb, scrisoarea prim ită dela banca Barrymore din Boston“.
— „Ce înseamnă asta ?” — sări în sus Brown, speriat.
—- „Nim ic altceva, decât că am fost rugaţi de banca dv. să-i înapoiem prin orice mijloace acţiunile”.
Brown părea lovit de un trăz- net. începu să se scuze, să povestească despre anumite datorii Ia joc, despre jena financiară în care se afla, etc...
— „Şi mă veţi preda poliţiei ?”— întrebă el încet.
— „Nu !“— Nu r— „Banca dv. m ’a autorizat a
vă lăsa libertatea şi a vă da pe deasupra îşi două m ii de lire sterline, ca recompensă pentru serviciile ce i-aţi adus timp de treizeci de ani, cu obligaţia însă de a nu vă mai întoarce niciodată în Sta- tele-Unite.
Brown nu înţelese. Chesterson trebui să-i repete din nou.
Lacrim i umplură atunci ochi lui Brown şi plânse ca un copil. Printre sughiţuri nervoase şi cuvinte de mulţumire, el luă în primire banii şi promise să înceapă o nouă viaţă.
Apoi plecă.
Mărfi 19 Septembrie 192!) Ora 16 şi 26 minute
Cablu Londra-Boston.Băncii Barrymore-Boston.
însărcinarea îndeplinită. Procu- ristul hoţ prins. Acţiunile luatei trimise aeropostal. înm ânat procu- ristului două m ii lire.
Atlanticbank, Londra.
Vineri 29 Septembrie 1929 Ora 19 şi 19 minute
Cablu Boston-Londra.Atlanticbank-Londra.
Nu înţelegem telegrama nici trimiterea acţiunilor. Toţi procuriş- tii prezenţi. De zece ani nu ni s’a întâmplat nici un furt. Efectele trimise sunt falşe. Atlanticbank căzută probabil victimă unei înşelăciuni dibace.
Barrymbank-Boston.
O
— „Numaidecât, domnule Director” .
Marţi 19 Septembrie 1929 Ora lb şi IU minute
— „Permiteţi? Locul acesta e l iber?”
— „Da”.— „Mulţumesc”.
Chesterton se aşeză. In faţa sa stătea Mister Brown dela New- York, care de abia cu un ceas în urmă se înscrisese în registrul pasagerilor hotelului Richmond. Chesterton l-a recunoscut încă dela debarcader. Semnalmentele erau perfecte; l-a urmărit cu un autobuz până la hotel, l-a aşteptat în hali până ce Brown s’a dus la masă. L-a urmărit apoi. I-a cerut voe să se aşeze la masa lui. După prezentările de rigoare intrară în vorbă.
— „Călătoriţi ,de plăcere?”— „Allright. Vreau să cunosc
puţin şi Europa”.— „Vă invidiez. Din păcate însă
n’am timp să fac călătorii mai lungi. Afaceri importante mă reţin la Londra”.• — „Sunteţi negustor?”
— „Nu, bancher. Sunt Chesterton, directorul lui „Atlantic Bank” —- se prezentă el spre uimirea celuilalt.
-— „Sunt foarte încântat de cunoştinţă — răspunse celălalt. Mă numesc Brown. Şi sunt foarte fericit că vă cunosc, căci am ¡la m ine acţiunile unul prieten, care ar vrea să le transforme la Londra în monedă.
— „E o sumă mai importantă?” .— „300.000 dolari, „General Mo
tors”.— „Şi care e cota pe care o ce
reţi?” .— „Jumătate” .— „150.000 dolari?“ .— „Da” .— „Mi-ar face o deosebită plăce
re dacă aţi onora banca noastră cu această afacere“.
— „Când aş putea să vă găsesc
la bancă?”— „Dacă nu vă deranjează, vă
voi aştepta în hal!, după amiază“ .— „Cu plăcere“ .
Marţi 19 Septembrie 1929 Ora 15 şi 15 minute
— „Vă rog” — zise Chesterton, lăsându-1 să treucă înainte.
— „Mulţumesc“ .Bröwn intră.— „Doriii o ţigară? Liqueur
poate ?”— „Mulţumesc, poate mai târ
ziu. în tâ i afacerile” .— „Mă rog. Pot vedea hârti
ile ?...Brown scoase din buzunar un
pachet legat ou fire de gumă.-- „Borderoul este deasupra“ .Chesterton verifică hârtiile. E-
rau într’adevăr trei sute de acţiuni nominale a lu i „General Motors” , în valoare de trei sute de m ii de dolari.
Marţi 19 Septembrie 1!)29 Ora 9 şi 19 minute
•— „A sosit poşta de dimineaţă, domnule director” .
Cuţitul de tăiat hârtie îşi făcea drum prin muchiile plicurilor.
—- „Serviciul de propagandă... devize... efecte... mormăia directorul Chesterton, repartizând scrisorile, iarăş devize, scont, serviciul de propagandă... Dar acesta ce e” .
Era un plic de un format deosebit. „Domnului Director Chesterton. Atlantic Bank Londra”. Pe verso era scris: Expeditor: Direcţiunea băncii Barrymore, Boston.:
Chesterton desfăcu plicul şi citi:
„Mult stimate domnule director.
In virtutea îndelungatelor noastre legături de afaceri, ne îngăduim a vă adresa o rugăminte, în- tr’o chestiune foarte delicată. Iată despre ce e vorba:
Unul din procuriştii noştri, care e în serviciul nostru de peste 30 de ani şi care se bucura de cea mai mare încredere a noastră, a dispărut eri dela bancă, cu un pachet de acţiuni ale lui „General Motors” în valoare nom inală de 300.000 de dolari. Avem informa- ţiuni că s’a îmbarcat la New-York pe transatlanticul „Bremen” cu destinaţia Londra. Transatlanticul soseşte la Dover, Marţi 19 Septembrie 1929 în timpul prânzului. V’am fi foarte recunoscători, dacă i-aţi putea confisca defraudatoru- lui — ale cărui semnalmente le gă
siţi in anexa acestei scrisori, — acţiunile şi a n i le retrimite cu poşta aeriană. Ţinem să vă precizăm că în cazul (le faţă, ne ferim să facem vre-o reclamaţie la poliţie, pentru a nu prejudicia astfel prin tr’un scandal public, renumele băncii noastre şi în tr’o oarecare măsură, drept recunoştinţă pentru devota
tele servicii pe care procuristul ni le-a adus timp de treizeci de ani. Ceva mai mult, vă rugăm să înmânaţi fostului nostru procurist — la prim irea acţiunilor — două m ii de lire sterline ca recompensă, cu con diţia expresă însă, să nu se mai înapoieze în America. Suma de două m ii de lire, vă rugăm s’o treceţi în contul nostru. Cu s>tirnă, etc...
Chesterton se uită la ceas. Peste două ore vaporul trebuia să sosească. Citi încă odată atent semnalmentele, le băgă în buzunar şi sună.
— „Pregătiţi-mi automobilul!”.
ÎS Aprilie 1931 REA LIT A T EA ILUSTRATA 3
[6j ANiD ara citit ve.,i j trecută în ziare.^ . lumea în- kZgj treagă, că au apărut din nou briganzi în Corsica,
bws<uizi cad atacă autobuzele încărcate cu turişti şi străini, amenin}ându-i cu revolverul şi strigându-le tradiţionalul „mâinile sus“, n’am găsit altceva mai bun de făc.ut,
1 decât să-mi strâng bagajele şi să plec spre Corsica. Mărturisesc că la fel cu alţii, mă cam îndoiam de existenţa acestor tâlhari ai epocelor pline de romantism. Am petrecut două nopţi în expresul de Roma. A doua dim ineaţă eram la Veneţia, la amiază la Bologna, după prânz la Florenţa, seara ]a Livorno, a treia noapte am străbătut Marea Ligurică, cu vaporul francez .yLiamone“ şi am văzut însfârşit dorita insulă. La răsăritul soarelui celei de a patra zi de călătorie, am ajuns în insula idealurilor şi a libertăţii, în antica Cyrnos, insula frumuseţii... Corsica.
Debarcat la Bastia, am cumpărat un ziar corsican. El îmi confirmă veştile relatate de marile gazete internaţionale şi chiar povestirile călătorilor şi marinarilor, cari au trecut prin această insulă, povestiri de a căror autenticitate deasemeni m’am îndoit. Prin urmare nu era vorba numai de fantazia reporterilor. Am început să mă plimb pe stră- zile oraşului. Căutam colţurile tainice şi pline de romantism, care mă fermecaseră cândva în această insulă.
N am întâlnit nici un ţăran care să nu-mi ofere generos struguri, smochine sau brânză, nevoind să prim iască însă bani pentru ele. Toţi îm i repetau cu cea mai mare prietenie aceiaş refren, care mi-a rămas perfect în minte:
— „Dela un străin nu prim im nici o centimă“.Şi moşnegi cari păşiau alături de carele încărcate
lemne, mă salutau ca pe propriul lor fiu.
Am parcurs cu autobuzul coasta dintre Sagone şi Carges.Am parcurs nu-i propriu zis cea mai fericită 'expresie, caci de fapt am sburat.
treceam in goană nebună pe drumuri în serpentină care erau atât de cotite, încât nu puteai vedea decât la 3 metri înainte. Dar şofeurul nu suna deloc d in claxon.Doamne fereşte, dacă ne-ar fi eşit cineva înainte!
0 doamnă bătrână se crucia la fiecare cinci minute. Eu stam în faţă între taxatorul care îm i zâmbia ironic şi şo- feurul care părea nemişcat, ca tăiat din piatră. Deodată taxatorul şopti ceva la urechea şofeurului si acesta opri brusc automobilul. Ce se întâmplase ?
Taxatorul băgă mâna în buzunar, scoase un browning şi ţinti în direcţia unei stânci, bătută necontenit de valurile mării. O împuşcătură şi o gâscă . sălbatecă ţâşni dintr’un tufiş şi căzu greoaie la poalele stâncii. Taxatorul îşi părăsi locul, coborî povârnişul spre imare, luă pasărea şi urcă din nou spre noi. De data asta râdea mai voios.
Am plecat mai departe. Lucrul acesta se repetă de câteva ori şi părea ocupaţia cea mai firească din lume. Pe această cale doar se poate cunoaşte farmecul moravurilor corsicane.
In fiecare sat corsican trebue să se găsească un „Hotel de France”. Odată însă am descoperit unul, nu ştiu unde, care avea la poarta grădinii un afiş mare, pe care era scris în englezeşte „W.C. in the garden". însfârşit !!
— „Aci voi poposi, desigur“ , mă gân- diam în sinea-mi. Şi acodo a/m poposit.
In antreu se găsia o pendulă veche, care indica sunând melodic orele. Ea era din Africa, din Constantina chiar. Avea însă un singur defect; îi lipsiau arătătoarele.
— „Nu face nimic“, — mă gândii eu. Şi am rămas.
Eram „la ţară“. La cafeaua cu lapte, han- gioaica acoperi masa cu un cearceaf pe care-1 luă în faţa mea din pat.
L-aş fi recunoscut însă în orice caz, după găurile ce-1 ornamentau. Asta era însă prea mult. Nu am mai putut răbda. Mi-am luat bagajul şi am plecat. Voluminoasa hangoaică era nedumerită. Mi-a rămas însă întipărită în minte numele hotelului „Hotel de France“
Ja r nu trebue să cred^» că în Corsica e pretutindeni la fel. Acestea se petreceau într’un sat, la depărtare de zece ore pe jos, de cea mai apropiată staţie de cale ferată. La Ajaccio, Bastia, Corte, Calor, Ils Rousses, Vizzavona, se găsesc hoteluri mari, cu confort idem şi vident cu tarife corespunzătoare. La Ajaccio, la vreo câţiva chilo- metri de oraş, Chiar pe coasta mării, se găsesc unele pensiuni cu grădini minunate. Acolo domneşte în permanenţă una din cele mai plăcute clime aile lumii. Mai plăcută decât Riviera, clima din Ajaccio se
Celebrul bandit corsican Romanetti.
care avea
clasează imediat după ceea a Madeirei.In tr ’o astfel de grădină minunată, sub .milioa
nele de stele ale cerului mediteranean, hangiul îm i povestia despre Romanetti.
Dar ştiţi cine e acest Romanetti ? Nonce Romanetti a fost cel mai mare bandit al Corsicei. La vârsta de abea 30 ani, fusese poreclit „regele bandiţilor“ şi purta acest titlu cu mândrie. A locuit timp de 18 ani la Maquia, în cea mai sălbatecă regiune a Corsicei. Petrecea nopţile în câmpul liber, trăind 18 ani urmărit mereu de jandarmii, condamnat de mai multe ori şi de câteva ori chiar la moarte, în contumacie. Timp trebuia să fie ucis în fiecare moment, de vreun care în cele din urmă l-a nimerit, acum vreo
de optsprezece ani, glonte poliţienesc, trei ani.
Romanetti conducea un batalion întreg de bandiţi, can nu se temeau nici de Dumnezeu, n ici de dracul; avea un întreg arsenal de puşti, liuţite, pumnale, revolvere, mitraliere şi chiar un tun de calibru m ic; şi-a ridicat chiar întăritori care treceau drept inaccesibile. El, ucigaşul recidivist, — care nu strâmbase totuşi n ici un fir de păr din capul unui străin, trăia pentru străvechea lege a răzbunării sângelui, sfânta tradiţie corsicană, vendetta. Era un bandit, dar vărsa sângele numai pentru onoare. Onoarea era pentru el mai importantă decât viaţa, de altfel ca pentru toţi bandiţii corsicani. Şi astfel, într’o noapte fu ucis, perforat de nenumărate gloanţe de urm ăritorii săi. Jandarm ii, — o m ică armată, — l-au încercuit pe o rază mare şi apro-
4R EA LIT A T EA ILUSTRATA 16 Aprilie 1931
piindu-se cu mari precauţii, după o luptă înverşunată, au reuşit să-l doboare.
Printre bandiţi în viaţă azi, Spada e cel mai renumit. Tră&şte în regiunea Sari d’Orcius. Şi contra lui duc jandarm ii război de ani de zile. N’au_ reuşit însă să-l suprime până acum. Dar desigur că în cele din urmă le va cădea victimă. . . .
Fiecare este convins că acesta va fi desnodamantul în viitor; de-aceea îl apără şi-l ascunde fiecare. ^
Spada poartă pe fmntea-i tânără, semnul ilui Cain: şi-a ucis fratele.
Vendetta !! ,Dar sfârşitul banditismelor în Corsica, nil va ti ho-
tărît de strategia sau de ordinele jandarmilor, ci de însăş bunăvoinţa locuitorilor insulei.
Spada ! Aim căutat să-l cunosc. Am^ rătăcit prin tu- fişeile dese ale munţilor Corsicei, fără să-i pot da de urmă, fără să-l găsesc, pe el, care era într^o continua «oană. Şi totuş în cele din urmă am putut sa-i vorbesc, să-i strâng mâna, am dormit chiar o noapte cu el sub acelaş acoperiş, fără să ştiu însă atunci că am deaface
cu Spada. . . . , , . . .Eram în gazdă la un ţăran voinic, intr o casuţa os
pitalieră din spre coasta de Vest a Corsicei. Poposisem acolo de câteva zile. In tr’o seară îşi făcu apariţia un om robust, de vreo treizeci de ani, cu înfăţişarea unui bun si cinstit ţăran, care ne-a povestit ea i s a rătăcit măgăruşul în munţi şi-l caută zadarnic de doua zile Era atât de obosit şi de flămant ,incat nu putea merge
mai departe.
Era foarte lin iştit şi nu vorbea decât ceeace era necesar. De altfel, asta era trăsătura sa caracteristică. Ceeace m ’a surprins, a fost dispariţia lui bruscă, a doua zi. O jumătate de oră mai târziu, au năvălit câţiva jandarm i în curte.
•— „Ce s’a întâmplat, dom nilor ?
— „Străinul dv. ?“
—- „Nu o oră de când...“
— Drace ! Era Spada !“
Aceasta a întâlnirea met Spada,
jumătate
fost
a cutllM I
După ce-a fost ospătat eşi pe veranda să fumeze o ţigară. Era un om foarte simpatic. Cu toată vârsta sa tanara, abdomenul părea sa se rotunjească serios, burghez de tot; dar putea fi şi o simpla iluzie Glu- mia cu noi şi toată făptura lui avea ceva smerit şi totuşi demn de în credere Se luă la joacă, vesel, cu copm şi in genere era „tres gentil .
... şi ilupă ce cobori paula spre mare, se inapoie cu gâscă sălbatecă împuşcată.Ceva foarte obicinuit...
mare bandit în viaţă, al Corsicei.- Trebue să notez aci, că între bandiţi şi briganzi e o mare deosebire.
Briganzii sunt tâlharii obicinuiţi de drumul mare, nenorociţi cari acum, când scriu rândurile acestea, au fost prinşi de jandarm i. Şeful lor Perfetrini a căzut în luptă. La rândul lor, bandiţii duşmănesc — ca şi poliţia, — pe briganzi. Bandiţi nu sunt de fapt decât executorii celebrei răs- bunări a sângelui: vendetta.
Aşa că în Corsica bandiţii şi briganzii nu sunt acelaş lucru şi nu trebuesc să fie confundaţi.
In sălbatecă insulă, se găsesc sătuleţe cocoţate pe vârfuri, ca şi cuiburi de vulturi, peisagii norvegiene, cu brădiş străvechi şi cu fiorduri de granit.
Sunt dealuri cu vii, regiuni florentine, pe coaste cresc pad- mieri, p in i, portocali. In Ajaccio, capitala Corsicei, iarna e necunoscută, dar la două ceasuri depărtare cu trenul, sunt munţii acoperiţi cu zăpadă veşnică. In Corsica se găsesc toate climatele şi toate fructele Europei.
Şi câte n’ar mai fi de povestit despre această insulă originală, din SVIediterana !...
De aci a pornit Napoleon Bonaparte, marele generaţi, să cucerească lumea întreagă.
Aci poposesc păsările, în drumul lor spre Africa, atunci când le ameninţă iarna, cu viscolele ei.
Şi tot în Corsica a mai rămas aproape fără posibilitate de a fi exterminată, vendetta, moştenire a veacurilor trecute, sângeroasa răsbu- nare a onoarei...
Corsica...e. g.
..acoperi masa cu cearceaful de pe pat...
C itiţ i „ A D E V E R U L L IT E R A R Ş l A R T IoT lC
C O Z O N A C I f r u m o ş i
FĂINA DE AUR HERDAN
16 Aprilie 1931 REALITATEA ILUSTRATA
y o e j / o d u / l a i
rK O ffv
Marele Voevod Mihai a luat parte la un cross-country, organizat la Şoseaua kiseleff. Moştenitorul tronului s’a arătat foarte interesat pentru toate fazele competiţiunei, prim ind lămuriri din partea însoţitorilor săi.
La sfârşitul probei sportive, Marele Voevod Mihai a înmânat câştigătorilor premiile.
\ f e p n J r c ij u l ( < b / ( 5 y u j/ u i C y fh jg r /
n f L-a„’’P,alalul Arte}or” de la Şosea a avut loc de curând, vernisajul „Salonului Oficiat , la care artiştii noştri expun lucrări de mare valoare.
V ermsajul a fost onorat cu prezenţa Suveranului.
In Capitală a avut loc de curând, congresul naţional de astronomie, care s’a ocupat, în p rimul rând de ultimele fenomene astronomice, — conlrolându-se rezultatele observaţiunilor, -— şi în al doilea rând, de introducerea la noi a orei Europei Centrale .
Au luat parte delegaţi ai tuturor observatoarelor d in ţară.
¡1 1 prezenţa Regelui Carol, s’a inaugural săptămâna trecută, noul spital al Ministerului sănătăţii, m uncii şi o- crotirilor sociale, institut înzestrat cu ultimele descoperiri pentru tratamentul şi vindecarea bolnavilor.
Laboruiorul prevăzut cu ultimele per/ecuum experimentale, va permite o ucuuuaiea ştiinţifică vastă.
REALIT AT EA ILUSTRATA
*SS¥
16 Aprilie 1931
O Q i { £
CAV//Nu numai automobilele şi motociclete
le oamenilor maturi au nevoe de alimentare cu benzină. Iată la stânga un grup de copii, — mai m ici de 6 ani, —-ali- mentăndu-şi motocicletele, la o cursă organizată de curând la Berlin.
& '/n a ! r a p J c /
C /V ÎO T XJos: Prima fotografie a noului avion
englez de luptă ,,Fury” , care poate a- tinge o viteză de 360 km. pe oră, ur-
cându-se la înălţim i considerabile.
Jos: Mahatma Gandhi pleacă la Londra. — Celebrul agitator naţionalist indian, „sufletul mişcării de eliberare", a declarat unui ziarist la Karachi, că va pleca la Londra, ca şef al delegaţiei, la noua conferinţă a „Mesei Rotunde”.
După acordul său cu vice-regele Indiei, — lordul Irw in , — Mahatma Gandhi a hotărît r idicarea lagărului naţionalist dela Karachi.
< O t& 1 7 'K a f{h f(3 C 7 7 '(?• ■ ori§ ina15: 0 gospodină spălând rufele pe malul unui părău şi copilul
ei ¡ucandu-se pe-acolo, riscând să cadă în apă, grijulia mamă, l-a „atârnat’’ la S0.aŢf.’ J le J (fnphie, prinzându-l cu cârlige de rufe. Efect dublu: copilul a stat liniştit facand totdeodată şi lielioterapie.
16 Aprilie 1931 REALITATEA il u s t r a t a 1
RIMA mea impresie despre New-York? Nu prea e gro- E drept că în loc de a de
barca în celebrul port al metropolei cu sgârie-nori, în Manhattan, vaporul nostru a acostat în docu- rile Bush din Brooklyn, cartierul cel mai prozaic al uriaşului oraş, cartierul fabricilor, al locuinţelor lucrătorilor, o parte a oraşului care e veşnic învăluită de un fum gros ca o ceaţă.
i/.ava!
Impresii din Americade G u s ta v F ro e lic h
printre alţi mulţi, regretatul Mur- nau.
Din prim ul moment m ’am simţit ca acasă. In prim ul rând, din cauză că şi în atelierele din Hollywood, lucrurile se petrec ca Neu- babelsberg, la Ufa. Există totuş o deosebire esenţială. La Hollywood, actorul este lipsit de multe din avantagiile de care se bucură în Europa. Aci el este privat de prezenţa permanentă a frizerului, a machierului şi a întregei armate de ajutoare, pe care o are în studiourile noastre. Fiecare tre- bue să-şi rezolve singur bucătăria personală. Lozinca este: „Help yosurself” : („Ajutaţi-vă singuri” .
Hollywood-ul este un paradis, din punct de vedere arhitectonic şi pictural. Nu vezi decât vile şi căsuţe de ţară, dealungul străzilor largi, umbrite de palm ieri. Holly- wood-ul este un oraş de coline. Fiecare deal are un nume, pe care îl poţi afla depe tablele imense pe care stă scris. Majoritatea sunt scrise pe poalele colinelor, iar seara luminate de reflectoare uriaşe.
„Dacă am văzut-o pe divina Garbo?” Da, am cunoscut-o şi vă pot asigura că este destul de modestă.
Marea luptă pentru întâetate d in tre ea şi Marlene Dietrich .întrecere pentru care se pasionează în treaga presă şi marele public american, o interesează şi pe ea. Lucrează zi şi noapte şi strânge bani pentru a putea sâ plece în tr ’o bună zi în patrie, să se odihnească „On ne sait jamais”...
Şi acum un alt capitol, *care cu siguranţă vă interesează în tr’o m ăsură largă: Tia .luana, orăşelul de graniţă mexica i, cetatea plăcerilor, a şampaniei, a whisky-ului, a jocurilor de noroc şi a femeilor frumoase. Drumul până acolo durează numai câteva ore, dealungul unei şoseie minunate. Cum a- jungi la graniţă, de pe teritoriul mexican te salută o mulţime veselă, care cu sticle de whisky în mână, îţi urează bun sosit în ţara „u- medă”, ţie biet venit din ţara „uscăciunii absolute”. La trecerea graniţe; aproape că nu există formalităţi. Cu atât î-ai drastice su ii insă cercetările Ia înapoiere, căci autorităţile sunt extrem de severe, în ceeace pr./eştf contrabanda da alcool.
T a Juana est» un oraş care se compune aprjape exclusiv din cârciumi, baruri şi taverne. O Sodomâ modernă, în care pentru bani îţi poţi procura orice: alcool, zaruri, cărţi, dragoste şi opium. Primul pe care l-am văzut la joc, a fost Jack Dempsey. Pierdea, bine înţeles! Activitatea începe Sâmbătă după masă şi ţine până Luni dimineaţă, încă de Sâmbătă seara, la 6.30, toată lumea este beată, pentru a întrebuinţa o expresie mai moale.
Pe lângă băutură, jocul de cărţi constitue „distracţia” cea mai im portantă. Jocul de noroc se practică nu numai prin localuri, ci şi pe străzi, dealungul cărora se în şiră lanţuri întregi de rulete şi tot felul de automate de jocuri.
Nu departe de oraş se află celebrul hotel Agua Caliente, clădit în stil spaniol, cu grădini superbe şi cu un basin de înot, totul din faianţă şi al cărui fund este lum inat feeric seara. Lux nemaivăzut, toalete fantastice şi note de plată i- dentice. Banul pierde orice valoa- re.
Şi acum satira: Întreaga localita- te est« proprietate?* s trei njaţpsti
Dintr’un început am fost isbit de numărul imens al şomerilor, cari îşi aşteptau rândul în şiruri nesfârşite, în faţa ospătăriilor comunale, unde li se servia in mod gratuit ceaiul şi pâinea zilnică, târziu am aflat că aceste ajutoare sunt datorite iniţiativei particulare, statul, cel mai bogat stat din lume desinteresându-se completamente de soarta acestor nenorociţi. A fost un tablou dureros, care m ’a întovărăşit o bună parte din drum, până la hotelul din Manhattan, unde urma să locuesc.
Cele opt zile petrecute apoi în New-York, în timpul cărora ain a- vut posibilitatea de a mă desfăta din plin, în m inunăţiile fără seamăn ale acestui oraş, n ’au putut şterge impresia ce mi-au lăsat m iile acelea de nenorociţi.
M-a impresionat în metropola a- mericană, plăcerea naivă şi tinerească, pe care yankeii o au de tot ce este fast, atât în arhitectură cât şi in teatru, film, revistă, etc. Acea pornire către plăcere, către viaţă şi mai presus de toate o dragoste i- mensâ pentru tinereţe. Aceastei tinereţi, îi aparţine întreaga Americă, strada, societatea, familia.
Un exemplu: în tr’o seară, în timp ce circulaţia pe Broadway era mai intensă, îşi făcu apariţia un mic Ford hodorogit, înţesat de copii între 13— 10 ani. Tinerii râdeau, cântau şi făceau un scandal infernal. Credeţi însă că s’a găsit cineva care să fi criticat lipsa de modestie a acestor copii sgomo- toşi? Dimpotrivă. Agenţii de circulaţie râdeau, trecătorii se amuzau şi făceau tot felul de semne în curajatoare droaiei de copii. Căci treceau în acel Ford hodorogit, viitorii „businessmeni” ai Statelor- Unite, trecea „Juna Americă” !
Nu vă voi vorbi despre voiajul meu spre Hollywood. Cele patru zile de călătorie, cu tot confortul şi luxul exorbitant al vagoanelor Pullman, n’au fost prea plăcute. Cu atât mai mare a fost satisfacţia la sosirea mea în Mecca filmului. Figuri cunoscute, prieteni dragi din patrie imi urară bun v e n it : Anton Pointner, Hans Heinrich von Tf?r(JPW^V. Wl^rlimir SoVnloff »i
ai filmului din Hollywood, cari în schimbul „distracţiilor” pe care le oferă, storc dela angajaţii lor salariile ce sunt obligaţi să le plătească.
Originale sunt şi formalităţile la frontieră, la înapoiere. Oameni beţi nu pot pătrunde în ţara „Unchiului Sam”. D in această pricină, chefliii cari se întorc acasă, trebu- esc să depue un examen foarte a- muzant. Înainte de a pătrunde pe teritoriul american, fiecare candidat la „întoarcere acasă”, trebue să meargă dealungul unei lin ii albe, trase pe pământ. Cei cari cad la a- cest examen, adică acei cari nu pot merge exact dealungul lin ie i de încercare, sunt poftiţi în tr’o căsuţă albă, prietenoasă, unde trebue să doarmă frumos, până ce le trece ameţeala .După ce şi-au revenit completamente, sunt poftiţi de către cerberii yankei pe teritoriul „uscat”.
F el-d e-fe lFumul de cafea prăjită e cel
mai bun dezinfectant. E l distruge mirosurile urâte din apropiere şi poate fi întrebuinţat cu folos pentru purificarea aerului din camera bolnavilor.
* * *Ct*mbinaliuuile jocului de dom i
no isnnt aiul de variute, incăt ar trebui ca o pereche de jucători, să joace zece ore pe zi vreme de 180 de m ii de ani ca să le epuizeze.
* * *Unghiile mâinilor* se schimbă
complet în patru luni şi jumătate. Dacă am conserva degetul arătător în tr’un tub, unghia ar putea să ai'be o lungime de doi imetri, la sfârâşitu] vieţii. Faceţi o încercare....
GÜNTHER WAGNER • P « w f t n * o r «
ANA SZILINSKA artistă cehoslovacă
ION SÂRBUL
Societar al Teatrului Naţional în noua producţie sonoră a casei
(iaumont „ALCAZAR Scenario şi Regia: Ion Sahighian
şi N. N. Şerbănescu
HANNOVER UND W la toate o«m«4Ârt»r
Bazinul de cerneală al
tocului rezervoar PEL I
KAN este transparent, ve
deţi imediat când trebuie
umplut. Peniţe potrivite
pentru fiecare mână o mă
rime, o calitate un preţ.
RΣA1 .1 ÎA ÎEA ÎL U S tR A fA¡6 Aprilie 19J1
C U R IO Z IT Ă Ţ ICeasornicul trebue întors ¿para,
nu dimineaţa, cuci seara resorturile sunt calde încă, întrucât au stat în buzunar, lângă căldura corpului. Dimineaţa ele sunt reci şi pot plesni mai uşor.
* * *-Sanson, celebrul călău al revolu
ţiei franceze, era un om elegant : el executa pe condamnaţi în tr’un splendid costum verde, împodobit cu dantele. Mulţi tineri găsind haina de ceremonie a călăului Ioane eleganţă, au adoptat-o...
* * *Deţinuţii din închisoarea deta
Montgom'mery (Chicago), cărora le place pescuitul cu undiţa, au voe să iasă oricând şi să-şi satis
facă pasiunea.
* * *In Anglia, trofeul Vanatoarei
este coada vulpei ucise, pe_ care stăpânul castelului şi-al pădurii unde se face vânătoarea, o oferă ceremonios, uneia din doamnele prezente.
* * * ■Din 89 milioane de francezi, 11
milioane locuesc în oraşul sau sa
lul lor natal.* ^ ^
Cea mai mare adâncime marina este in oceanul Pacific, la estul insulelor F ilipine : 9.780 metri.
In China, luptele de greeri au a- proape aceeaş impotrtanţă, ca în Europa cursele de cai...
Casele de jocuri în care se practică pariurile pentru greerul în vingător sunt prohibite, iar poliţia pedepseşte aspru pe patronii acestor case, numite su-ge-ti-tan şi pe vizitatori. Dar numărul caselor în loc să scadă, sporeşte în fiece an.
* * *Somnul electric e la fel cu som
nul prin cloroform. Bolnavul poate suporta operaţie, fără să simtă n imic şi la încetarea curentului, st; deşteaptă bruse. Autorul somnului prin electricitate e doctorului Ştefan Le duc.
* * *
Acum patruzeci de ani, in l- ran- la era o cârciumă la 900 locuitori. Acum e unu la patruzeci. Im Paris, sunt 30.000 de cârciumi, pecând la Londra, care are o populaţie dublă, suni numai 6.000.
* * *
In Asiu Centrală există un munte numit Indo-kush, de-o înălţime fantasUcă. El e acoperit de păsuri moarte, care îngheaţă cum _ ajung la o anumită înălţime. Călătorii cari se urcă spre vârful acestui munte, trebuesc s’o l«că^ cu foarte multe precauţiuni, ca: să nu provoace prăvăliri de zăpadă. Pe l u do Kush există un vierme ciudat în felul viermelui de mătuşă num it viermele de zăpadă. El moare îndată ce e transportat d i ,i acest
pisc bizar. ____
Sfaturi pentruîn g r ijir ea fru m u se ţii
Xavier D’annaul. — Domnule ce tragi la sorţi starea mea civilă şi care vrei indispensabil cum zici, să-ţi fac din plete plate, ondulate, te sfătuesc să te razi în cap şi să porţi o perucă cu onduline după plac. D-ta *nu ai aflat încă de neexistenţa vreunei a- lifii miraculoase cu care să transformi părul fără fier de frezat? De ce nu-1 pui in bigudiuri seara la culcare?
Rabindranath. — Ce trebue să faci ca să-ţi crească barbă? Dar mai întâi de ce sex eşti, căci după câte ştiu eu dacă ai fi de cel masculin ar fi inevitabilă creşterea bărbii. Ori d-tale ţi-a venit tocmai acum gustul acesta fistichiu când bărbaţii cheltuesc bani şi timp ca să scape de un Început de barbă. Te felicit sincer.
Urâtul. — Mărturisesc că dacă ai urmat toate sfaturile mele contra nasului roşu şi el nu s’a convins să-şi schimbe culoarea, apoi dă probe de încăpăţânare feroce. Dar mai întâi ce sfaturi ai urmat şi cu ce creme l-ai uns? Eşti bun să mă lămureşti.
Mimosa B. — Da, după câte ştiu doctorul de care mă întrebi face astfel de operaţit Preţul nu-1 cunosc nici măcar aproximativ. Sensibilitatea d-tale este exagerată însă, nu trebue să refuzi un mariaj din dragoste numai pentrucă nu ai sâni frumoşi. Ia spune-mi mie ce fete au mai făcut asta?
Betty G. Lori. — Probabil că surioara a scris in acea rubrică, nu-mi amintesc. O tinctură bună de pâr? Te sfătuesc însă dacă ai drum la Bucureşti să vii la un bun coifeur şi să ţi-1 faci cti H6n6. Dacă nu, atunci ia la întâmplare o reclamă din ziar. Dar nu garantez reuşita.
Floarea din Crişana. — Ai utilizat crema Laura N. 1?
Antonescu-Bârlad. — Este foarte adevărat că regimul cu cartofi fierţi şi sulfat de sodiu nu prea e suculent. Nu este nevoie însă de un regim atât de sever. Depurativul Richele* îţi a- jută, trebue o cură de trei flacoane şl apoi o pauză. Extern vei face băi calde cu scrobeală (amidon) albă şi te vei unge cu: Turbith mineral 2 gr., ovocaine 0,50 Bals-Peru 5 gr., Ung. emoliens 40 gr. Peste două săptămâni comunică-mi rezultatul.
Dora Sîm. — Poţi face masagii cu crema ce mă întrebi. E eficace.
O elevă de institut. — Glicerina pură nu e bună pentru ten. Cumpără dela farmacie un unguent emoliens simplu. Da de sigur că apa caldă e bună. Pe urmă vaporizezi cu apă de colonie.
Cititoare tristă. — Ar trebui ca un farmacist să vi-i atingă cu ac. azotic fumans. Nitratul de argint e bun. U- leiul de ricin părţi egale cu lămâie, ajută adesea.
O studentă disperată. — Puteţi utiliza apa de toiletâ' de care mă întrebaţi cu un tampon de vată seara la culcare. Nu veţi mai spăla obrazul cu săpun şi apă. Veţi utiliza Crema Laura I, iar dimineaţa veţi şterge obrazul cu aceiaşi apă.
Cencetăţeanca mea. — Str. Vaslle Lascăr No. 9 Bucureşti.
Visul meu. — Da, o puteţi înlocui cu laptele de migdale.
Ieşanca sbuciumată. — In definitiv sunt nedumerită. Nu-mi precizaţi ce remediu doriţi? Scrisoarea d-v. e foarte confuză. Cură de slăbit? Sbâr- cituri? LAURA
INDISCUTABILPÂINEA HERDAN E CEA MAI
BUNĂ
Faceţi ca $i , . .d e n t i s t u l d v s .
LUMINA ELECTRICA şi APA CURGATOARE
Automatele D E L C O -L iG H Tin s ta la te l a ţ a r ă d e c ă t r e
H ID R O E L E C T R I C A S . K„ C â m p i n e a n u 4 8 B u c u r e ş t i i .
Nu este nim ic cunoscut mai bine până azi care să albească şi să cureţe dinţii D-voastră, ca PASTA şi SĂPUNUL de dinţi GELLE FRE- RES-PARIS.
Pentru acest motiv majoritatea dentiştilor din lumea întreabă o rppntnnnd8.
R EA LITA TEA ILUSTRATA16 Aprilie 1931
Poveste fără cuvinte
IM POSIB IL
— „Chelner” , strigă nervos clientul. „Astăzi e mâncarea mai proas
tă ca totdeauna”.— „Mai proastă? Imposibil, domnule, absolut imposibil .
LA POLITIE
— „Domnule comisar, am găsit pachetul ăsta cu brânză pe strada şi vreau să-l depun la biroul obiectelor găsite, cum se procedează, va
rog?” . . . . '— „Depui pachetul la camera No. 14 şi ducă in timp de un an
de zile nu se prezintă nimeni să ridice brânza, îţi aparţine dumitale .
PREVĂZĂTOR
Mai zilele trecute s’a disputat in Capitală maich-ul de box pentru campionatul României la toate categoriile, intre Gheorghe Axioti şi Moţi Spakow.
Desigur că în această pagină nu ne putem opri asupra rezultatului technic, dar ni s’a povestit un amănunt anterior mateh-ului, care merită să fie povestit.
In dimineaţa match-ului Moţi Spakov se prezintă cu un buchet e- norm de flori la portarul spitalului Colţea.
— „Vă rog să predaţi acest buchet domnului Gheorghe Axioti” .Portarul cercetează rubricele de intrări din registru, dă un telefon,
mai controlează încăodată registrul şi răspunde:— „Scuzaţi vă rog, dar n’aveam nici un pacient cu numele acesta.”
„Nu-i nim ic, o să-l prim iţi diseară...”Si n o n e ve ro .'..
— „Vă rog să-mi lăsaţi cel puţin o linguriţă, pentru a-mi lua medicamentul...
Trio .4. B. C. se prezintă directorului de cabaret.
S b f ’
tabletele Bromuralca un calmant inofensiv.
Pentru a vă forma o idee despre efectul lor sigur, trebue să !e încercaţi. E admirabil, cum 2-3 tablete Bromural liniştesc
cea mai sălbatică rebeliune a nervilor, aşa cum calmează uleiul valurile, sau apa focul. Vreţi după o iritaţie mai gravă să dobândiţi repede stăpânirea asupra Dv., sau doriţi să preve
niţi o stare de iritare? Atunci tabletele Bromural nu trebue să vă lipsească. Procuraţi-le şi purtaţi-le totdeauna în buzuna
rul Dv. Ele sunt produse de K N O L L A.-G.,Ludv/igs- h a fe n /R in (Germania). Luate înainte de culcare, ta
bletele Bromural vă adorm sigur. - Tuburi de sticlă
cu 10 sau 20 tabiete se găsesc în farmacii şi droguerii.
Aşa poruncesc tabletele Bromural. De peste două decenii nenumăraţi medici din toate ţările preferă
MULT de când pământul a lepă
dat friguroasa haină albă, cu care-şi acoperise, .vrând-nevrând, sbâr
cita-i epidermă.Departe voga sporturilor de iarna
cu cerinţele şi bucuriile ei.Sfârşitu-s’a cu viscolele şi şueratu-
rile lor înţepătoare, ce-ţi strângeau tâmplele ca ’n chingi...
Adio scârţâit surd şi blând, de sub paşii mei!...
Adio ureche şi nas îngheţat!...
Adio m âini amorţite!...Gum ai spus?... E prea
mult „Adio” ?... Ah, da!
m
ia REA L IT A T EA i l u s t r a t a 16 Apnl,e 1931
Uitasem c’ai de gând să te abaţi din nou, la anul,
pe la noi... , , ... ,Iţi cer iertare atunci, cu tot respectul, iţi strâng
mâna cu multă... căldură şi ’ţi spun — ca sa-ţi fac plăcere, nu de altceva —- „la revedere ...
Şi iarna, adunându-şi gerul de_ prin unghere, se făcu mică-mică, îşi vârî nasul în scurteica, (te teamă să nu i-1 topea.scă soarele şi, aruncand o privire glacială acestuia, o luă la sănătoasa, cat o ţinură picioarele. . . . .
Şi ’n locul sgribulitei Ierni, soli veseli, întocmai ca începutul unei idile, ne-aduc, fericiţi, m iresme proaspete de câmp şi de flori nevinovate, virtuţi fermecătoare împrăştiate cu generozitate de aureolata natură...
E primăvară!!...T im id, ghiocelul a învins de mult scoarţa pă
mântului şi a apărut glorios la suprafaţă...E imaculatul prevestitor al unei vieţi, care în
cepe să surâdă...E semnalul unei vieţi noui!...E uitarea grijilor... Ba chiar şi uitarea de sine!..
•>- Şi looping-urile lor aiuritoare de- scriu serpentine fără de sfârşit...
Privighetoarea îşi răsbună acum săptămânile petrecute la adăpost...
Corul păsărelelor desmiardă, cu trilurile lor, amorezaţii de-o clipă, de-o zi, de-o viaţă...
E prim ăvară şi ’n văzduh, şi ’n câmpie, şi n pădure, şi peste ape şi ’n suflete...
Pleoapa amurgului, obosind, se-aşterne încetişor... Zefirul împrăştie adieri, mângâeri catifelate...Şi Zoop/ng'-urile fluturaşilor sburdalnici, serpentine
fără de sfârşit, au încetat... CLAUDIA
Ca mâine vor începe excursiile peste ape, câmpii şi păduri şi tot ca mâine izvorul va vibra din nou fericit, la ecoul unui râs cristalin, de ţărăncuţă îndrăcită...
Cireşii s’au învestmântat în mantii feerice şi — întocmai ca suveranii — şi-au împodobit frunţile cu cununi de basm.
Sufletele şi m inţile întregii suflări se reîmprospătează...
...Setoşi de fericire şi de lum ină, muritorii transformă primăvara într’o adevărată oază..
Prin parcuri proaspăt aerisite, fluturaşii sbur- dă din floricică în floricică, din petală în petală. din mireasmă în mireasmă...
E i ţes, neştiutori, balsamuri primăvăratece...
Strănepoţii lui Abdel-Krim rn Capitală (vezi pag. 6-8)
Zădărnicie...Peggy Davis era, acum câţiva
ani, cea mai frumoasă Girl din celebra trupă a lui Ziegfeld din New York.
Să fii cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase dansatoare din America e tot atât de bine, — dacă nu chiar mai bine. — ca un post de guvernator la Banca Naţională.
Frumuseţea este o calitate patentată de soartă: o carieră sigură.
Mica Peggy Davis deveni, în curând Mrs. Townsen, soţia unui multim ilionar australian.
Căptuşită cu dolari, Mrs. Townsen se înfăţişă ca „cea mai frumoasă femeie din lume“.
La Riviera franceză unde se adună, în efectele lum in ii prielnice, toate frumuseţile continentelor, Mrs. Townsen dobândise titlul de „minunata Americană“ .
Ce vreţi mai mult?A, uitasem să adaug: minunata
americană nu avea decât 24 ani.Şi cu toate acestea nu era fe
ricită.De pe coasta înaltă de 150 de
metri a dat drumul automobilului de lux şi s’a prăbuşit în prăpastie — unde-i marea cea mai albastră... ca să ne servim de-o imagine din poveştile fermecătoare ale lui Puş- kin.
Automobilul de lux s’u făcut praf si femeie de lux, deasemenea...
Vizita lui Chaplin
Un magazin de bijuterii d in tr’o stradă principală d in Berlin. Uşa se deschide si apare un surâs, ca pe fotografia unui mare artist de cinematograf. Surâsul aparţine unui domn scund: tânăr încă, dar cu părul cărunt, cu o figură simpatică, dar obosită. E bine îmbrăcat tăietură străină.
Străinul vrea să cumpere un ac de cravată. Alege mult, nu se poate hotărî, ar vrea pietre şi perle mai curate si mai mari.
Uşa se deschide d in nou şi un
Chaplin— asa cum este.
umple*. d in ce în ce mai accentuat în zia- adus rele d in Occident. Jeanette Macdo
nald a suferit un accident de automobil. Un grav accident de auto-
c.urent de parfum scump magazinul. Parfumul V au două doamne tinere şi elegante cari vor să cumpere nişte bijuterii. Se pare însă că nu le interesează o- biectele, ci străinul. Se uită la el, îl sorb d in ochi, şoptesc entuziasmate, se sfârşesc de plăcere...
Una din ele şopteşte bijutierului: Ştiti cine-i?
— ?
— E Chaplin.
Negustorul uită că-i... negustor. Se retrage după o perdea; se aude cum urca grăbit o scară. Intreaga-i familie se revărsă în prăvălie. Se aduce vin şi prăjituri.
Poftim. Ce ocazie fericită! Ce onoare! Daţi-mi voe să vă prezint pe soţiu mea, pe fiicele mele, pe fiu l meu mai mare, student.
Chaplin e jenat. Se scuză. Mulţumeşte pentru prea mure atenţie şi se retrage politicos, fără să cumpere ceva. Cele două doamne dispar şi ele în mulţimea care s’u strâns în faţa uşii.
Toţi discută fericitul eveniment.Peste câtva timp, bijutierul ob
servă că străinul a plecat cu trei ace din cele mai scumpe... La poliţie află că artistul american a părăsit Berlinul cu câteva ore înainte de-a fi vizitat magazinul de bijuterii...
Recunoştinţa dementuluiUn muncitor bătrân — scena se
petrece în Lituania — intră în tr’o pădure. Un strigăt sufocai îl opri brusc.
întoarse capul : de creanga unui copac spânzura un om. Sub greutatea corpului robust se balansa copacul. Picioarele spânzuratului dansau ultimul dans.
Bătrânul se repezi şi tăie frânghia. Un tânăr uriaş se prăbuşi la pământ. Muncitorul îi veni în ajutor; îi scoase laţul; îi şterse balele; îl mustră, încercând să-l lin iştească.
Operaţia reuşise. Bătrânul se felicită: făcuse o operă creştinească. Ar f i fost păcat de aşa flăcău să se usuce pe copac....
Tânărul se ridică liniştit şi legă din nou frânghia de copac.
— Ce-ai de gând să faci ? întrebă bătrânul neliniştit.
—- Să te spânzur, în locul meu.
Şi două braţe de fier îl înşfăcară pe bătrân.
0 scurtă zvârcolire, un ţipăt. Laţul strânse gâtul bătrânului, picioarele şi braţele se întinseră, capul se aplecă... Gata !
Tânărul se aşeză pe marginea drumului în contemplarea copacului împodobit cu trupul neînsufleţit al salvatorului şi victimei sale.
Aşa a fost găsit de nişte ţărani care-l cunoşteau şi ştiau că e nebun :
— Ce-ai făcut ?— L’am spânzurat, pentrucă m ’a
împiedecat să mă spânzur !...
Unde-i Jeanette Macdonald?
0 rumoare sinistră se răspândi, acum câteva zile, în marele centre europene. La Londra, la Paris, la Berlin, la Roma şi la Viena circulă ştirea că simpatica eroină d in „Parada Dragostei”, Jeanette Macdonald, a dispărut.
— Unde-i Jeanette Macdonald?întrebarea s’a ivit şi s’a repetat
mobil.
jeanette MacDonald
Unde?In Italia.Trăeşte?
__ 9
O altă versiune afirma că artis-
ta, însoţită de prinţul Umberto al Italiei, a fost rănită într’un accident de automobil şi că a m urii a doua zi.
Ambasada italiană d in Paris a desminţit în modul cel mai categoric această ştire.
Zadarnic. După desminţire, s’u răspândit o altă versiune şi mai precisă şi mai gravă: Princesa Ma- ria-Jose, soţia prinţului Umberto, a împuşcat-o pe fermecătoarea blondină, la Turin.
Reporterii au pornit ca vijelia să rupă vălul de pe acaslă taină.
Desminţirile dela Bruxelles şi de la Roma nu puteau să fie luate în serios: „taină de stat”...
Afacerea misterioasă ameninţa să ia proporţii mai mari decât dispariţia generalului Kutepow.
Un mare cotidian din Paris se hotărî să telegrafieze corespondentului său dela New-York:
„Unde-i Jeanetta Macdonald?” Peste o oră sosi răspunsul:,,Jeanette Macdonald a plecat a-
cum câteva zile din New-York la Hollywood. Versiunea relativă la prinţul Umberto este, pesemne, un truc al managerului. Artista se află de şease luni în America.”
Ce pierdere ireparabilă pentru a- matorii de scandaluri picante!...
FEDIA
D I A M O N DCEA MAI BUNA Ş l MAI R E Z IST E N T A
Se poate întrebuinţa de cel puţin 12 oriReor- Gen.: A. SCHOR S. A., Bucureşti, Str. Tudor Vladimirescu No. 2>
C R E M A
M A R G IT
Ca. fwft. ¿a a
jutc
— .fii FI ¿4, 7
<x_.
ÎNFRUM USEŢEAZĂ ,
î m p r o s p ă t e a z ă
ş i î n t i n e r e ş t e
Il) Aiiulic l'JJl R E P O R T A J
Potul vagabonzilor
Un accident de circulaţie
Strada, scenă lungă, fără sfârşit, pe care se joacă drama citadină de fiecare zi. Are culise de ganguri obscure, din care pândesc apaşii, iar în centru reclamele luminoase ii dau strălucire de rampă. Orchestra dementă a circulaţiei moderne, însoţeşte această dramă cotidiană, din m ii de claxoane şi sirene, cu gama lor in fin ită de avertizări: delà stridenţele ascuţite ce te ciupesc de creer, până la răguşelile de trombon; sunt claxoane cu sughiţuri, claxoane cu ţâfnă... Avertizări quasi-inutiie, în trepidaţia de pe caldarâm: prinsă între un tramvai şi un automobil, o bă- rână, uluită de infernul circulaţiei moderne, a fost doborîtă, strivită...
Drama s’a petrecut într’o clipă. O şuviţă de sânge s’a prelins ,din adânc, din creer, pe părul alb, picurând pe piatra căii Rahova. Circulaţia s’a întrerupt puţin, femeea a fost scoasă de sub roţi, a fost întinsă pe pavaj. Trecătorii au făcut Cerc în jurul cadavrului, ce nu lăsase încă din mână, o legătură cu făină.
Pe calea Şerban Vodă lucrătorii primăriei sapă la canalizare. Tubul negru trece pe sub liniile
de tramvai. S’a săpat un şanţ adânc, în fundul căruia se lucrează, în timp ce tramvaiul trece pe marginea groapei simetrice.
Nu s’au consolidat însă pereţii groapei, cu scânduri şi traverse. Odată, când a trecut tramvaiul —■ groapa ajunsese de vre-o 7 metri adâncime, — pereţii s^au surpat cu zgomot surd, ca de bulgări căzuţi pe un sicriu, peste lucrătorii din fund.
Unul, a fost îngropat de viu. Până să se sape, ca să fie găsit, a fost sufocat de pământul ee-1 apăsa din toate părţile. Fu scos a- proape mort; faţa lui vânătă, ochii holbaţi şi ficşi arătau că era mai mult mort decât viu.
Fu întins pe glod-ul străzii, şi strada deveni pat de moarte. Ii se înfipse Ia căpătâi, în jurul capului, mai multe lumânări de ceară, ca să moară creştineşte. 1 s’au înfipt lumânările, în pământul străzii, în acelaş pământ
inuman ce voise să-l înghită de viu.
Strada, lungă panglică întinsă pe pământ, cu sute de mici scene, ca sutele de fotografii ce formează un film.
Un pâlc de ţigănuşi, pe uliţă, joacă bar
but... „ . _In tr’o zi, am văzut o doamnă tanara, ele
gantă, eşind d-in parcul Ioanid: muşca o batistă mică, plângând. A alergat la un taxi, s’a suit, a dispărut... Ce să fi fost?...
Scandal nocturn pe bulevard, bătae: un indiv id e plesnit în mod sălbatec de un domn cu blană, care explică mulţimei care
s’a adunat:___ A vrut să-mi fure portofelul... L-am
prins cu mâna spre buzunarul meu...Un gardist a sosit şi-i desparte.Ind ividul lovit cu palma peste ochi, în
gână:— Dar sunt orb...In adevăr, orbitele lui sunt goale...
Felinarul serveşte în literatură, pentru a evoca plastic strada. In realitate, înfipt a- colo, în stradă stâlpul acesta verde, cu verticalitatea vagă, unghiu d-rept ca o spânzurătoare, e în esenţă un coteţ de sticlă pentru o lampă. Spre noapte, lampagiul, cu prăjina lungă în vârful căreia arde o iască, ¡prinde felinarul miop. Geamurile coteţu- !ui de lum ină se îngălbenesc.
Siluete de femei pierdute, pândesc din umbra ulucilor, pe trecători. Un om îşi doseşte în van pe lângă uluci statura vânjoa- să. Lum ina felinarului îl demască o clipă: e o matahală de om; faţa lui nerasă e zburlită, cu ţepi, şi capul lui pare un arici rotund, roşcat. In umbra sprâncenelor stufoase, mocneşte un reflex de cruzime rece.
S’a tras în umbră. Pândeşte. O femee trece. In spatele ei, individul înfige cu sete un cuţit...
4 K li I ’ O !< '! A J l i .1; r i l ie ÎV.
In cadrul străzii trebuie situat elementul ce-1 animă: publicul. Fără dânsul strada ar fi moartă, un simplu sicriu din care a evadat chiar cadavrul. E un sentiment încercat în unele provincii. îm i amintesc de o stradă din Sulina, atât de caracteristică, cu case de lemn, afumate de vreme,
o stradă lungă ca un culoar de scândură. La ora prânzului, în portul ăsta modest, cu activitate reţinută, strada
D-na FLONtlA CAPSAU
va d-a un singur recital de dans la teatrul Regina Maria în seara zilei de 24 Aprilie. In program figurează interpretări coreografice după muzică clasică modernă şi euritmie după versurile de Tudor Arghezi, Ion Barbu, şi Paul Sterian. Partea muzicală susţinută de d. S. Filionescu. Versurile citite de d. Pop. Marţian dela Teatrul Naţional.
Biletele la Agenţiile Feder şi Ipcar şi la cassa teatrului.
Ziarele — nu ştiu de ce — s’au întrebat a doua zi: sadism? şi apoi faptul divers a fost uitat pentru totdeauna.
Noaptea pe uliţele bucureştene... Colţuri ascunse în beznă, fictiv fior de crimă. Pe bulevard, platanii iau în în tuneric forme fabuloase. Calea Victoriei, în groasă penumbră, cu obloanele trase, ploape de fier peste vitrinele ce dorm, pare o arteră provincială.
Animaţia eşirei dela teatre se stinge repede, canalizată, difuzată de taxiuri şi tramvae spre periferii. Oraşul doarme...
Pe bulevard, se scot din pineze fotografiile de pe faţada cinematografelor.
Trotuarul mai dosnic, a devenit atunci patul de piatră al vagabondului.
La fel, doarme la volan, şofeurul fără client.Zorile marelui oraş sunt cenuşii, murdare, ca faţa cer
şetorului care a dormit pe o bancă de pe bulevard...
trăeşte un moment de svâcnire, un singur moment însufleţit. După masă, imediat, căl- d-ura sau frigul, comprimă mizerabila pâlpâire. Strada e pustie, moartă.
Posed o fotografie a unui astfel de spectacol: o lungă perspectivă de faţade cu balcoane de lemn şi un câine, un singur câine umblând „visător”, între cele două rânduri d-e case.
Da publicul e acela ce dă viaţă străzii, mulţimea asta anonimă, săgetată de gânduri, agitată de sentimente, veşnic îmboldită, curioasă. Iat-o înconjurând victima unui accident de automobil; iat-o participând la o încăerare; iat-o stând ceasuri întregi Ia uşă,
indaralul careia s a petrecut o dramă sângeroasă. A simţit-o, a adulmecat-o... Are o facultate veşnic veghetoare, aceia care-i aduce dimineaţa la cunoştinţă - fără alt intermediar, faptul nocturn. — „Mi se pare că s’a petrecut ceva neobicinuit la vecin!” Simţul lui, ridicat peste somn, ca periscopul, nu l ’a înşelat.
Cine ar putea tălmăci misterul fiecărui trecător? Cine gândurile bune sau rele, ascunse îndărătul unor ochelari şi cari n ’aşteaptă decât un dechic să se transforme în gest, în tr’un act simpatic sau odios?
SANDU VORNEA
In cartierele mărginaşe.
Im locul crimei
16 Aprilie 1931 R E P O R T A J 5
In cursul vremii s’au cunoscut numeroase aventuri ale oamenilor cu dublă personalitate.Istoria însăşi are eroii ei de felul acesta, adică, oameni care, in urma unei întâm plări tragice şi-au pierdut personalitatea adevărată, pentru a întrupa una străină.
Sunt uşor de presupus, cu închipuirea, confuziile, scandalurile şi chiar tragediile produse de asemenea situaţii.
Literaţii de pretutindeni s’au grăbit să utilizeze, ca subiect senzaţional, oamenii cu dublă existenţă. Dar, dacă ei au creat romane pasionante, iată că viaţa le-a dat o replică magistrală: personalitatea lui Canella-Bruneri.
De cinci ani această enigmă fără precedent pasionează până la epuizare o- pinia publică italiană.
Aproape n’a mai rămas cale judiciară să nu fi fost încercată şi instanţă de apel în faţa căreia să nu fi ajuns procesul menit să hotărască cine este adevăratul soţ al d-nei Giulia Ca- nella, de fel din Verona.
Lucrurile s’au desfăşurat, în chip straniu, începând din noaptea de 10 Martie 1926.
In această noapte, devenită celebră în analele poliţiste şi judiciare, a fost găsit în c im itirul evreesc din Turin un ind ivid îmbrăcat în tr’o fostă uniformă militară, cu o urnă funerară în braţe.
Dus la poliţie, s’a constat că indiv idul dădea semne de demenţă şi că era în stare de amnezie, adică nu putea să-şi amintească cine este şi de unde vine.
S’a crezut atunci, că este vorba de o veche tragedie a războiului, iar individul a fost internat în vestita casă de nebuni din Collegno şi transformat, pentru lume, în necunoscutul cu numărul 44.170.
După un an petrecut la Collegno, 44.170 a început să dea semne de revenire la normal. Imediat s’a publicat în ziare fotografia lui, pentru a putea fi identificat şi redat familiei.
Câţiva locuitori din Verona au fost frapaţi de marea asemănare a necunoscutului din casa de nebuni cu fostul profesor Giulio Canella, onorabil şi bogat tată de familie, foarte cult şi considerat, dispărut în timpul campaniei, pare-se într’o luptă cu bulgarii.
Fratele profesorului, intrigat, s’a dus să vadă în celulă pe enigmaticul 44.170 şi într’adevăr a găsit o asemănare isbitoare a acestuia cu presupusul defunct în războiu. Totuş, unele amănunte, unele expresii ale feţii l-au_ făcut să nu se pronunţe dela început în tr’un mod cert. Indată după a- ceastă întrevedere, nebunul cu numărul 44.170 a început să scrie... acasă, dând o serie de relaţiuni surprinzătoare asupra unor fapte din trecutul său. Ca urmare, văduva profesorului Canella s’a hotărît să vină şi ea la Collegno. Nu se ştie, până acum dacă 44.170 fusese prevenit sau nu de această vizită. Fapt este că, aflându-se ca prin surprindere în faţa... fostei sale soţii a strigat deodată: „Giulia, Giulia” ... şi a îmbrăţişat-o cu pasiune adevărată şi vie.
Deasemenea, nu se ştie dacă d-na Canella a recunoscut în nebunul acela, spontan în iubire, pe Giulio al ei din cauza asemănării, sau din cauza îmbrăţişerii... Rămâne sigur un lucru: că ea şi-a cerut bărbatul, cu entusiasm şi sinceritate.
începând din ziua de 2 Mai 1927, numărul 44.170 şi-a reluat identitatea devenind profesorul Giulio Canella din Turino, personagiu onorabil şi bine situat.
Câtva timp, italienii sentimentali au zâmbit cu tandreţă, comentând tabloul cald al familiei fericite. Dar la orizontul acestui cer albastru a început să urce un nor ciudat.
Cineva, de cine ştie unde, a trimes procurorului general din Turin o scrisoare anonimă ,în care destăinuia că necunoscutul 44.170 nu fusese niciodată profesor sau Canella ci un oarecare Bruneri, tipograf, urmărit cu numeroase şi grave mandate de arestare pentru condamnări grele. Cum denunţul era întocmit în termeni foarte serioşi şi cu date precise, procurorul a deschis o anchetă urgentă. Informaţiile luate, scrisul necunoscutului comparat cu unele scrisori ale lui Bruneri, amprentele digitale găsite în cazierele câtorva poliţii, au dus la concluzia sdrobitoare că fostul pensionar dela Collegno era, fără în doială, Mario Bruneri.
Şi astfel, profesorul Giulio Canella a fost ridicat din mijlocul fam i
liei ,unde se instalase m inunat şi fără nicio dificultate şi readus între zidurile vechi ale temniţei de unde plecase...
D-na Giulia Canella, care între timp se îndrăgostise ca în prima tinereţe de presupusul ei soţ şi avea cu el un copil născut şi altul în perspectivă, a protestat cu toată energia:
D-na Giulia Canella.
închisoarea şi ospiciul lin Collegno, odinioară în evul mediu, caslel
princiar.
Mario Bruneri sau Giulio Canella?...
— Daţi-mi soţul şi tatăl copiilor mei, striga ea, în faţa tribunalului şi a italienilor înmărmuriţi de strania întorsătură a afacerii.
— L-am regăsit nebun, după ce atâta vreme l-am crezut mort. Cu mijloacele pe care numai o femeie îndrăgostită le putea concepe, i-am redat conştiinţa şi personalitatea. Cu ce drept mi-1 poate lua cineva, astăzi, chiar dacă ar fi Mario Bruneri, în loc de Giulio Canella...
Justiţia a fost întotdeauna oarbă şi din cauza aceasta — poate — cam şovăelnică. Un tribunal l-a identificat pe 44.170 cu Bruneri,
altul cu Giulio Canella. Curţile de apel nu s’au înţeles nici ele. Scrisul necunoscutului semăna acum, perfect, cu al lui Canella, dar câteva rânduri găsite în casa de nebuni, scrise de fostul alienat, erau trăsătură cu trăsătură, ale lui Bruneri...
Pentru a complica şi mai mult situaţia necunoscutului, partizanii lui... Bruneri, adică acei convinşi că indiv idul urmăreşte să-şi ia o nouă personalitate, mult mai convenabilă, au făcut cercetări foarte minuţioase şi i-nu descoperit o logodnică. Aceasta a declarat că recunoaşte perfect pe fostul ei iubit şi a furnizat unele amănunte sdrobitoare în defavoarea lui, identificându-1 cu Bruneri şi prezentându-i spectrul puşcăriei.
Cum doamna Canella nu voia să audă de nicio dovadă şi acuza pe toţi adversarii ei de falsuri drăceşti, lucrurile nu puteau lua nicio întorsătură care să satisfacă opinia generală .
Tocmai când protestele soţiei îndrăgostite erau mai vehemente însă mai puţin luate în serios, s’a descoperit în fosta celulă a nebunului din Collegno o scrisoare, uitată acolo, în care era vorba, printre câteva lucruri fără sens de Giussepino.., adică de un copilaş al profesorului Canella, mort în timpul cât tatăl lui fusese dispărut.
Enigma lui 44170 lua proporţii tot mai mari... Nimeni nu putea lua asupră-şi sarcina de a se pronunţa exact în cazul acesta şi de a stabili, prin tr’o sentinţă definitivă, identitatea necunoscutului.
Dar, fiindcă justiţia nu putea priva pe o femeie încă tânără de serviciile unui soţ iubit, s’a hotărît liberarea necunoscutului, pe cauţiune bănească.
Soluţia aceasta, a împărţit pe italieni în două grupuri: canelişti şi brunerişti. Toţi au dreptate, dar nimeni n ’a poate obţine.
Numai Giulio Canella-—Mario Bruneri ştie, poate, în sinea lui, câtă aventură şi tragedie ascunde viaţa dublă a unui om şi cât de greu poate să-şi acopere cineva adevărata lui personalitate.
MAC X. GARRIQUE
6 r e p o :
Strănepoţii lui Abdel-Krim in IIn tr’o dimineaţă de
as’ toamnă. Herăstrău] s’a trezit posomorât. în tâi fiindcă era o ceaţă de nu-şi vedea gospodarul ostreţele d i n gard. Apoi fiindcă, oamenii nu se puteau lămuri asupra unei stranii întâm plări de peste noapte. In mai toate curţile se aflau urme de paşi. Şi din mai toate curţile lipsea câteceva. Se operase, cu deosebire, o inspecţie generală la coteţe. Străjerul, luat de scurt, dădea vina pe ceaţă. E drept, spunea el, că a surprins câţeva umbre. Şi-a închipuit, însă, că’s oameni din sat cu treburi gospodăreşti. Câţiva deochiaţi au fost cercetaţi de a- proape. Vreo doi, cari nu şi-au putut mărturisi timpul întrebuinţat — s’au ales cu câte o noapte la opreală.
Nişte olteni precupeţi, s’au pomenit cu zarzavaturile înjumătăţite în coşurile pregătite pentru oraş şi doi miei n’au fost în măsu-
Cel mai tânăr membru al coloniei vagabonde, ră să răspundă la numărătoare.
Toată ziua Herăstrăul a fost în fierbere. Fiecare om se uita urât la vecinul său şi toţi împreună cătau chiorâş la oamenii străini de partea locului.
Bieţii cetăţeni mai-mai să creadă în isprava unor fantome hrăpăreţe. Vămuiala se operase sistematic.
A doua zi nim ic. Linişte pe tot frontul.
0 INVAZIE DE CEBŞETORI
Linişte pentru Herăstrău. Fiindcă la scurtă vreme după ciudata întâmplare, apar pe străzile Capitalei, la centru caşi în marginea oraşului, pâlcuri de cerşetori cu totul deosebiţi de cei pământeni. Nu erau cunoscuţii „breslaşi” catagrafiaţi în registrele triajului vagabonzilor şi nici ai coloniilor de muncă. Nu-i găseai nici la „bombe” şi nici la catacombe. Nu făceau nici pe schilozii şi nici nu se instalau î-n puncte fixe ca profesioniştii. Ba cei mai indignaţi de noua invaziune erau tocmai aceştia din urmă — atacaţi în vechile lor poziţii.
Ziua ca şi noaptea, femei îmbrăcate în tr’uii fel de halaturi imense, bărbaţi C ! turbane, copii cu părul încâlcit şi stufos — toţi arămii la faţă^— o arămeală specială, neţigănească — apăreau şi dispăreau stre- curându-se pe după colţurile de strad-ă, furişându-se prin curţi. Cerşeau şi furau. Furau de stingeau, cu o dexteritate extraordinară.
Poliţia se luase de gânduri. Clientela aceasta nouă opera prea repede şi cu sistem.
îmbrăcaţi în zdrenţe colorate, încălţaţi ca vai de lume, ar fi putut fi luaţi'drept ligan i dacă limba lor ar fi’ fost ţigănească. Când se întâlneau câte doi, trei, începea o boscorodeală mai curând turcească, în care se amestecau cuvinte franceze rostite cu o pronunţare specială, deformate şi cuvinte ruseşti, acestea mai inteligibile.
De unde veneau, cine erau aceşti musafiri nepoftiţi ai cetăţii lui Bucur?
CORDOVA IN PIAŢA MARE
Eşmd dela un spectacol, de curând, zării în tr’un gang o pereche de ochi expresivi. Mari, negri, de o fixitate neobişnuită. O fiinţă omenească. o femee, era lip ită de zid ferindu-se de raza de lum ină a felinarului din stradă.
— Mesie! Mesie! exclama din când în când.Iată un exemplar mi-am spus.— Mesie! Done moa bacşiş!Am pătruns în gang şi am aprins lampa electrică de buzunar.
-9? . " e lum ină puternică a prins un cap de femee de o frumuseţe salbatica. "lip din bronzurile Africei de nord, din acea rasă înrudită cu maurii de altădată, cu stăpânitorii Cordovei şi Grenadei.
Un ţipăt. O zdreanţă aruncată peste ochi şi o lovitură peste braţ mă lasă’n întuneric. Lampa de buzunar, zburată, se sfărîma, undeva, pe bolovani. Simt strecurându-se pe lângă mine un corp, în vreme ce un g'.as îm i şueră la ureche ceva în tr’o limbă necunoscută.
Intorcându-mă şi liberându-mi ochii, văd fiinţa, îmbrăcată — adică vorba vine îmbrăcată — în cele din urmă zdrenţe ale unor foste haine lemeeşti.
Fără îndoială un exemplar feminin din noua populaţie cerseto- reasca a Bucureştilor. Curiozitatea profesională începe să mă îndemne
şi sfârşeşte prin a mă biciui.Am pasul, destul de iute — când vreau.Nu mi-a fost deci prea greu ca, după câteva clipe de groază pe cheiul
Dâmboviţei,, să pun mâna pe... bronzul meu. In acela'ş moment, însă, la un strigăt în aceiaşi limbă necunoscută m ie — apăru ca din pământ un all bronz, mai redutabil, un bronz de sex masculin.
Poate că chestiunea s’ar fi rezolvat urît pentru mine, cheiul fiind în. întuneric şi întunericul doar cum se ştie, e dătător de surprize.
Din fericire — .ura avis — un gardist — niciodată n ’o să mă învăl cu titulatura de „gardian public” — apăru tocmai la timp pentru a rezolva problema practic. Două cauciucuri şi trei înjurături. Astea pentru... bronzuri. Pentru mine o întrebare incisivă.
Dar d-ta ce dracu cauţi aci?Şi a trebuit să mă legitimez eu... nu exoticii vagabonzi .
UNDI-: POVESTEA CONTINUA
De toată povestea asta uitasem. Actualitatea e teroarea profesiunci noastre. Şi iată cum întâmplarea s’a însărcinat să-mi pună la îndemână continuarea.
Săptămâna trecută, pela prânz, un agent al triajului de vagabonzi ştiindu-mă curios, nu din fire, dar din necesităţile meseriei — îmi spuse că Zoltan Dumitru regele hoinarilor ,ar fi reapărut în Obor.
Fuga la Triaj.In tr’o clipă eram cu nasu’n fişe, abuzând şi răsabuzînd de gentileţea
d-lui Protopopescu, administratorul triajului şi deranjând cu cruzime dela masă, pe d. dr. Enescu directorul acestei instituţii.
Dar... unde dai şi unde crapă!Cercetând lotul de vagabonzi mai proaspăt agăţaţi şi ,-legân-
du-mi tipurile mai interesante — zăresc un cap căutând să se ascundă după o matahală de femee.
Capul din gangul pieţei, „bronzul” având ochii scăldaţi în lacrimi.
— - Cine e femeia asta? întreb intrigat administratorul triajului .
— Ia o... algeriancă! răspunde d. Protopopescu.
— Algeriancă?! Ce caută aci?—- Un agent al nostru a
astădatăde
pe
In curtul mizerabil, algerie
Dreapta : Moşe lien Sade, fecioara cu buzele tatuate...
prins-o cerşind pe şoseaua Kiseleff.— Doctore, asta-i!— Asta-i? mă întreabă d. d:\ Enescu la
rândul d-sale nedumerit.— Femeia de pe cheiul Dâmboviţei! răs
pund fără să mă gândesc că gentilul slujitor al lui Esculap n’are de unde să ştie ce m i s’a întâm plat mie în tr’o noapte năucă.
încep ,deci, povestea dela început.
O PRIMA CAPTURA
Hotărît lucru. Am dat peste un om de înţeles, în persoana directorului.
începe interogatorul extrem de dificil fiindcă noi nu înţelegem femeia şi ea face sforţări disperate să priceapă ce vrem noi. Fişa ei — făcută chiar în acea zi — nu spunea mare lucru şi întrebările ca şi răspunsurile sunt o harababură.
Desluşim: Tunis, Herăstrău, vapor. Suntem atraşi de faptul că femeia nu pronunţă Marsilia ci Marseille.
Vagabonda noastră — după părerea agentului ţigancă neaoşe — vorbeşte franţuzeşte! Nu tocmai ca d. Poin.care, dar oricum chiar d. Poin- care însuşi ar putea pricepe cu atât mai mult cu cât preopinenta, Moşe
Ben Sade, e compatrioata d-sale, supusă franceză născută la Tunis...Şi astfel un incident m ’a condus la.... descoperirea unei colonii afri
cane, resturile un trib maur, tăbărît în împrejurim ile Capitalei.
FAMILIA ŞEICULUI BEN SADE
Africa de nord scuturată de incursiunile rebelilor lu i Abd-el-Krim faimosul sultan răs- vrătit împotriva dom inaţiunii franco-spanio-
le. Cete de arabi, înarmaţi probabil, de emisarii germani, atacă, aproape în fie
care zi plantaţiunile arabilor su- pusi Franţei şi ale coloniştilor albi.
Posturile franceze sunt de asemeni atacate şi mulţi zua-
vi, mulţi luptători din legiunea străină sunt a-
coperiţi de nisipul Saharei. Insă armata franco-spaniolă, după ce se pune de acord asupra planului de represiune, reacţionează. Cu sacrificii mari, Abd-el-Krim este învins şi făcut prizonier cu tot statul lu i major, cu tot haremul, cu toată familia. Adus pe teritoriul Franţei, Abd-el-Krim cugetă, între zidurile dom iciliului său forţat, la cerul albastru de peste Mediterana, la zădărnicia visului său de stăpân peste stăpâni — sultan al sultanilor.
Acolo, dincolo de mare, a rămas cea mai mare parte a fam iliei sale, au rămas fam iliile „şeicilor” care l ’au întovărăşit în exil, între cari şi familia destul de numeroasă a lui Aziz Ben Sade, vărul sultanului .
Deveniţi supuşi francezi, nepoţii şi nepoatele lui Ben Sade încep să se simtă străini pe pământul altădată stăpânit numai de ai lor. Vreo şaizeci de fam ilii, originare din suburbiile Tunisului, se înghesuesc în cala unui vapor care pleacă spre Franţa neluând din bogăţia de altădată decât câteva sute de covoare pe cari călcase m ândru şeicul Aziz Ben Sade.
Au rătăcit stăpânitorii Saharei prin mahalalele Marsiliei, au iost văzuţi la Lyon, au cutreerat Parisul vânzând pretutindeni covoare şi cunoscând încetul cu încetul mizeria.
La Paris, sărmanii Tunisieni şi-au găsit şi alţi fraţi. Intre ei se aflau şi artişti specialişti în ta
tuaj. Femeile şi fetele au lăsat să li se înţepe buzele şi bărbiile, pentru ca să se strecoare lichidul colorant în verde.
SPRE SOARE-RASARK
Mizeria tot mai cruntă i-a gonit spre Soare- Răsare. Iată-i pe tunisieni din nou în fundul calelor de vapor. Genova, Neapoli. Roma.Din negustori de covoare s’au trans format în câr- £ paci şi aşa au a- f l părut în tr’o bună jH dimineaţă în ma- f i lialalele Constanti i|2P nopolului.- mm
■v.rr
rialii aşteptau în toarcerea b ă rb a ţ ilo r de la cerşit...
8 R E P O R T A J 16 Aprilie 1931
Dar nici aici nu şi-au găsit rădăcină.
Cu acel instinct caracteristic al prim itivilor, nepoţii şeicului Aziz Ben Sade, iau din nou calea mării. Sporiţi la număr cu împerecherile exilului, tunisienii sunt văzuţi pe
razna pe malul lacului la semnalarea noastră.
Operaţia de fotografiere a fost ceva de pomină. Coranul — arabii sunt musulmani — interzice reproducerea figurei omeneşti. In special o babă p itită în tr’un alt c jr t a început să urle disperată că sufletul ei va ajunge în iad din cauza obiectivului fotografic.
Nu de aceiaşi părere a fost un îndrăcit de băiat, negru ca dracu şi cu o clae de păr încâlcit. Acesta s’a împrietenit cu obiectivul şi a prim it cu plăcere să ne servească un cap de expresie.
— Acuma dai, gospodin, bacşiş!D. dr. Enescu mi-a aruncat o
privire severă, de circumstanţă. Am înţeles. Afurisitul ăsta de bacşiş este drumul care duce cerşetorul la Bălăceana, la Plevna sau alte locuri unde li se cere vagabonzilor ceiace formează groaza lor: munca.
M IZERIA DIN URMA
Am arătat mai sus că tribul tunisian dela Herăstrău locueşte în corturi. F. un fel de a vorbi. Lo- cueşte sub nişte zdrenţe cusute u-
îngropat cum s’a putut. Om mort sau viu e tot una.
Ii surprind privirea aruncată pe luciul apei. Cine să stea să le mai facă acestor nenorociţi acte de stare civilă! Şi la urma urmei dacă nimeni nu-i întreabă din ce trăesc, de ce s’ar interesa pentru ce mor!
Tribul stă grămadă în faţa noastră. Stă şi aşteaptă. De cincisprezece ani aşteaptă viaţa de odinioară.
Au ajuns ca ţiganii....Ca ţiganii?Tribul a învăţat toată um ilinţa
epitetului. Şi tribul moare de foame însă e mândru. Cineva dintre noi a pronunţat cuvântul şi o har- malae în toate limbile Europei a- trage tot Herăstrăul.
ŞI POVESTEA SE SFÂRŞEŞTE
Iată povestea ciudaţilor cerşetori apăruţi de curând pe străzile Bucureştilor. E simplă şi tragică. E povestea um ilinţei de totdeauna, tragedia învinsului veşnic isgonit, veşnic rătăcitor.
Colonia africană dela Herăstrău aşteaptă acum primăvara.
Moşe Ren Sade — fecioara cu
toate meleagurile Rusiei europene. Corturile lor răsar ani de zile în împrejurimele Moscovei, se aşează la Harcow, Kiew, Saratov, Minsk. Copii se nasc, copii mor. Nimeni nu-i întreabă cine sunt, de unde sunt şi ce vor. Negustori eri, cârpaci azi, pungaşi mâine — nepoţii
Aziz Ben Sade îşi târie viaţa u:.ă cu nepăsarea specifică . . . . . u n u . u i .
DIN TUNIS LA HERĂSTRĂU
După ani de viaţă rătăcitoare mania lor ambulatorie îi porneşte spre Germania şi Austria de unde trec în Cehoslovacia.
Ce vor fi făcând pe acolo, din ce vor fi trăind, Dumnezeu şi Satana ştiu — destul că împinşi mereu de dorul pribegiei şi poate de dorinţa de a se întoarce în ţara lor fără să cunoască drumul— cele patruzeci fam ilii de tunisieni rămase în viaţă răzbesc în România şi tabără în marginea Bucureştilor instnlnndu-şi corturile mizerabile
marginea lacului Herăstrău.Foştii supuşi ai sultanului Abd-
el-Krim, nepoţi şi strenepoţii şeicului Aziz Ben Sade erau autorii incursiunii de astă toamnă de prin gospodăriile Herăstrăului.
Strănepoata şeicului, frumoasa vagabondă, rămasă fecioară în cea mai cumplită promiscuitate, a în ceput să-şi depene amintirile.
Norocul m ’a servit în înţelegerea cuvintelor ei. Colegul meu fotograf Berman, care cunoaşte limba rusă, a constatat că o tunisiană şi un român nu se pot înţelege decât ruseşte. Şi tunisiana a prins a vorbi mai Încrezătoare.
Atâţia ani de mizerie progresivă, de vagabondaj între oameni necunoscuţi, cu vorbiri neînţelese, cu obiceiuri altele de cât cele de-acasă — dacă au distrus aproape fizicul, au păstrat neatins sufletul şi credinţa prigoniţilor de soartă.
Trib compact — aşa am găsit colonia africană — în marginea lacului. Bărbaţii dispăruseră. Contactul de fiecare clipă le-a inspirat un singur sentiment: frica. Strănepoţii lui Abd-el-Krim au o frică nespusă de poliţie. De orice poliţie din orice ţară.
— Unde’s bărbaţii? — întreb pe Moşe care s’a prăbuşit în braţele mamei sale răsărită sfioasă de sub un cort mizerabil.
Berman repetă întrebarea în ruseşte şi aflu că bărbaţii au luat-o
lJe banca publică se odihnea o familie.
nele peste altele. Pământul de sub cort, acoperit cu o mână de pae şi câţiva strujeni de porumb, ar fi să ferească interiorul de umezeală. Bătrânele — mai nedeprinse cu munca friguroasă — stau ghemuite deasupra cenuşei încă caldă rămasă din pâlpâiala unor gâteje u- mede. Una din ele trebue să aibă vreo şaptezeci de ani.
Moşe Ben Sade o priveşte cu oarecare respect şi ne lămureşte prin Berman:
— A fost frumoasă. Cea mai frumoasă din trib. Bărbatul ei a murit la Geneva.
Şi sălbatica frumuseţe urmează:— Au murit mulţi dintre noi.
Mai ales copii.— Şi ce-aţi făcut cu morţii?..— Morţii noştri? Alah ştie! I-am
l l m c a ţ ie n l r u în c h is fio-rii s i c u r ă ţ i r e a n i s t m i lo r im
DEvrmflTA F€m€iiofi c f v o ß r ô f i t « f i n ó m e
APA DE OBRAZL fl U RCI
---------- -— î m p r e u n ăc u cn m a l U Q A face u n I n i d r a l .
U TOATE DPOOMEOHtE ţl FAOHACIILE DIN CAPITALA * v | •n ckotl -MMi l i 3 ] l-n i (?T H T I7 rg?3 K 1
Patru voiajuri la ParisZiarele „devărul” şi „Diminea
ţa” împreună c.u HAMBURG AME- RIKA LIN IE S. A. R. au organizat patru voiajuri de plăcere la Paris pentru vizitarea expoziţiei colonială vizitându-se şi oraşele Budapesta, Viena ,Zürich, Milano, Veneţia cu un program excepţional de bogat. Datele plecării din Bucureşti sunt la 15 Mai, 15 Iunie, 15 Iulie şi 15 August. Voiajurile se vor efectua în condiţiuni primordiale. Hoteluri şi restaurante de primul rang. Vagoane de clasa IÎ-a cu compartimente m ici şi la preţuri convenabile. Aceste voiajuri vor fi conduse de un ghid. Pentru informaţiuni detailate adresati-vă la HAMBURG AMERICA LIN IÉ S. A. R„ Calea Victoriei No. 64. Tel. 304/56.
A apărut:
Al manahul Radi o-Ra diofoniaEnciclopedie populară a radiofoniei scrisă de cei mai distinşi specialişti Un volum elegant tipărit, cu peste
300 de clişee, Lei 60 De vânzare la toate chioşcurile şi librăriile. Se expediază franco contra sumei de lei 60, trimisă prin mandat poştal la administraţia ,,A-
deverul” S. A., Bucureşti, str.Const. Miile 7-9-11
buzele tatuate —■ mi-a spus că familia ei are multă nădejde în grija legaţiei franceze. A suferit prea mult; vrea să se înapoeze, acolo, în mahalaua Tunisului. S’a născut între palm ieri şi nu se poate îm păca cu zăpada.
Se întoarce ca să sărute nisipul Saharei, ca să se închine în mos- cheia unde altă dată se ruga străbunul lor marele şeik Aziz Ben Sade şi unde va intra acum strănepotul său, o ruină omenească, în conflict cu poliţia pentru dibace şterneleală.
Cine ştie, poate acolo eterna e- nergie a naturei va creia o viată nouă vagabonzilor de azi şi Moşe Ben Sade va străluci în toată frumuseţea ei.
DINU DUMBRAVA
P E P I N I E R E L E S î î k a £ Y B U F T E A
Furnizează in cautaie superioară viţe americano, viţe altoite, pomi roditori, arbori şl plante de ornament, trandafiri, brazi, etc.
Catalogul general se trimite gratuit.
Comenzi se primesc şi la administraţia noastră general, Bucureşti II, str. Banului 2, Telefon No. 340/40.
.GYRALDOSEPentru toaleta intima
a femeei
jdesinfecteaza
si parfum eazai \
Cunoscută pe to t g lobul şi apreciată pentru valoarea sa, G V H A L D O S Ii datorită propietă- ţilor sale antiseptice, desodorisante =i astrigente este a tâ t d in pnncL de vedere preventiv cât şi c iu a liv , în general, cel m a i bun remediu contra principalelor boli de femei :In particu lar contra dysmenoror|eei n enoragiei sau metrorhagiei, p ierderilor m etrite i ş iovarite i, care tn- lovârăşeşc adesea m alad iile acestea
St. CHÂTELAIN, 2, rue de Valenciennes, Paris
DROG U ERIA STANDARD
2, Strada Zorilor, Bucureşti□
Mamă şi copilul
16 Aprilie 1931 k O K 'I' A J t 9
Strania sinucidere a Lilianei SlowskiIntre faptele cele mai emoţionante
ţi aventurile mai pline de neprevăzut şi senzaţional, sinuciderile, a- ceste jocuri de-a moartea, uneori is- butite. au capitolul lor aparte.
Astfel, unele sinucideri se plă- nuesc încet şi se realizează fără nimic extraordinar, ca o moarte banală. Altele însă, apar fulgerător în minte şi termină viata printr’un gest tragic şi neprevăzut.
Aşa a fost şi cazul dureros al artistei Lilian Slowski, vedetă a scenelor de operetă di» New-York, care venise să-şi petreacă lunile de vacanţă în Europa.
Creatoare a mai tuturor dansurilor moderne, cântăreaţa gratie căreia. s’au lansat în America tangou- rile cu melodia cea mai plină de vis, Lilian era până în ziua sinuciderii. înconjurată de fast: trăia în apartamente ocupate altădată de regi sau de prinţi şi nu putea să locuiască mai mult de o săptămână într’o staţiune de mare sau de munte dacă nu avea vila ei, cumpărată imediat, apoi părăsită, până la viitorul voiaj.
Cronica mondenă a ziarelor ame
ricane şi franceze pomenea mereu numele acesta, celebru prin talentul, prin frumuseţea dai mai ale« prin bogăţia femeii care-1 purta. Nu s’a făcut încă un bilanţ al celor •îorti şi ruinaţi pentru surâsul Lilianei Slowski. dar acum. după ce ea însăşi a fost victimă, s’ar putea socoti hecatomba de oameni smucişi pentru a forma o ghirlandă înfiora toare. la moartea zeiţei lor.
O POVESTI* DE IUBIRE* . w
Drama pe care o vom povesti începe de demult, încă din vremea când
Lilian Slowski se numea simplu A- nika si era fata unui funcţionar modest dela primăria unui oraş din Polonia de astăzi. C'"™ viaţa se scurgea monotonă în orăşelul cenuşiu. singuratic, micuţa Anika nu putea să se bucure de zilele dragj ale copilăriei. Singură acasă, fiindcă mama ei murise când Anika avea doi ani. singură la şcoală, fiindcă toate colegele o urau, păpuşa pion- dă. fină, care fredona mereu — pre- gătindu-şi parcă vocea pentru triumfurile de mai târziu — se oprea
Laptolo IN N O X A convino tu tu ro r e p id e rm e lo r ş i m enţine a d m ira ţ i i t in e - r o ţoa şi f r â g o x i m o a t o n u l u i D - v o a s tră
din cântec, privea lung pe fereastră şi începea să plângă.
S’au scurs ani întregi aşa, până când. în ajunul marelui războiu, a venit în orăşelul polonez un regiment de cavalerie rusească. Unul dintre comandanţi, contele Louis Pre- dillan. de origină francez, om cu tabieturi şi confortabil, îşi luase cu el familia întreagă, neîncrezător în primejdia vreunui atac din partea inamicului.
Aşa se explică dece. într’o zi, când Lilian îşi şterse lacrimile şi se duse la fereastră, văzu la fereastra casei clin faţă un cap de băiat, brun, frumos, vioiu. Simţi. în inima ei micuţă. cum sângele zvâcneşte mai repede şi-i îmbujorează obrajii. S’au privit amândoi, lung. şi nu şi-au spus nimic, nu fiindcă era distanţa prea mare dela unul la cellalt ci fiindcă au simţit. în aeeeaş clipă, un fior ciudat.
RĂZBOIUL
Noaptea, evenimentele sau desfăşurat cu grabă îngrozitoare. S’au auzit împuşcături, strigăte, sgomot
mare, călăreţii au sărit în şea, a- poi au dat drumul cailor în goana mare, pe uliţi, îndărăt către Peters- burg. In lupta scurtă care se dăduse a căzut, cel dintâi, contele Predil lan.
Soţia lui a dispărut, apoi a fost gă sită într’un şanţ împuşcată. A ră mas doar Mikail, tânărul confe fru inos şi brun. In vâltoarea fugei, i nimerit poarta Anikăi. Bătrânul Slowski l-a ascuns într’o cămară şi l-a ţinut acolo săptămâni întregi.
Sub teroarea cuceritorilor, Anika şi Mikail au trăit alături, zi cu zi mai buni prieteni. Intr’o însemnare găsită printre scrisorile artistei Lilian aceasta vorbeşte despre sărutarea cea dintâi şi ameţitoarea ei a mintire...
DES PĂRŢI RE A
\ rainas un mister pentru bătrâ nul funcţionar polonez şi pentru fiica lui cum de a dispărut Mikail. într’o dimineaţă, fără să lase nici o urmă, nîci un rând. Eereastra mic;; a odăiţei în care se ascundea fusese
(Continuare în pag. 10)
A o i de Colonia Jocke^ C ă ifl e favorita
tineretului sportiv şi elegant
J fE T E L E tinere între 17 şi 25 de ani, — acelea
care nu lipseisc dela nici un hal iarna, dela
nici o partidă de tenis sau go lf vara. — sunt en
tuziastele apei de C o lon ia ,,J o c k e y C 1 u b “ .
C ăci, mai m u lt ca oricare a ltă categorie de f ?-
mei, aceste fete p line de v iaţă apreciază această
apă de C o lon ia , care constitue un tonic perfect
pentru piele şi un m ijloc sigur contra transpiraţiei.
E le ado ră parfum u l său subtil, com b inat de u-
nul d in cei m ai renum iţi parfum euri parizieni.
Preparată de parfum eria Lady , apa de Colonia
„Jockey C lu b “ poate fi, fără grijă , în trebu in ţată
pentru fricţiuni, căci e făcu tă d in cele m ai bune in
grediente, garantat inofensive pentru ep iderm ă.
C au d e ( â lifjfie
P rodus oriq ina I fran ce *, un ic In fe lu l sau. - O e v ân za re Itt toa te fa rm ac iile , d roque riile $i p a r . f u m u r i i l e m a r i d i n ţ a r ă-
f e k t y (T u f
d h tiflfo f ia r
10 K K l ' O R T A Jlh Aprilie l'JJI
(Urmare din pag. 9)
scoasă. In grădina, erau urme de paşi. Apoi nimic, şoseaua, zarea al- bastră-spălăcită. plânsul înăbuşit al Anikăi. din când în când un murmur de cântec trist şi războiul, războiul cotropitor, peste toate.
TREC ANII...
Când s’au tras ultimele gloanţe, Anika Slowski a plecat în lume, undeva. Tatăl ei murise. Gospodăria fusese distrusă iar din vălmăşagul de popoare care veneau şi plecau, speranţele unei vieţi mai bune su- râdeau tuturor.
Au rămas neştiute piedicele peste care a trecut Anika. drumurile ei. surâsul şi lacrimile ei, până în ziua când, pe o firmă de pe Broadwav a apărut scris cu litere de lumină. TA-L-I-A-N S-L-O-W-S-K-l steaua dansului şi a cântecului. De atunci a început viaţii superbă, de lux, de bucurie, de averi peste averi.
A rămas 1111 mister însă, dece frumoasa Lilian n a iubit pe nimeni vreodată. Zadarnic s’au spulberat a- veri pentru ea. Zadarnic s’au înscenat aventuri a căror povestire ar face romane peste romane.
Frumoasa Lilian cu părul blond 11'a sărutat pe nimeni şi a continuat să fredoneze, în afara scenei, 111 bu- duarul ei, în maşină, un crâmpei de melodie nostalgică. în care murmura Polonia întreagă, orăşelul cenuşiu. toată povestea dragă a contelui Mikail.
UN VARIETEU LA PARIS...
Sunt câteva luni însă, de când. ziarele pariziene au relatat. în puţine cuvinte, că artistei Lilian Slowski i s’a făcut rău. într'unul din va- rieteurile de lux, o boită specific franţuzească.
Până acum de curând, nimeni 1111 putea să-şi lămurească leşinul actriţei. Afară numai de contele Mi- kail, care in tovărăşia soţiei lui in trase în varieteu, frumos, acelaş de
acum atâţia ani. şi spusese trecând: Uite. asta e Slowski. Celebra
cocotă din New-York... A îmbătrânit...
Şi Anika leşinase. Slăbiciune de femeie... de femeie sentimentală, visătoare...
Când şi-a revenit şi-a dat seama că este actriţa Lilian, gloria dansului şi că mâine se va şti pretutindeni că a avut o slăbiciune, o clipă de pierzanie... A stat îngândurată, cât se pierde fumul unei ţigări, a- poi a luat o hotărîre, cu liniştea tuturor femeilor trăite.
In aceeaşi seară era amanta unui bancher italian, Colone, mi se pare, om de miliarde care i-a dăruit o vilă pe Coasta de Azur şi cel mai frumos automobil fabricat de uzinele Roll’s Royee.
DE PE STANCA IN MARE
De atunci înainte, Lilian a început adevărata viaţă de mare artistă. S’a înapoiat în America, a cântat, acoperită de glorie pe cea mai mare scenă din Broadway, a semnat un contract pentru trei milioane de lei pe lună timp de un an, dar cu angajamentul expres să facă o faptă in urma căreia numele ei să devină faimos şi să realizeze reţete maxime.
Lilian Slowski a semnat râzând, apoi a părăsit capitala Statelor-Uni- te şi a străbătut Atlanticul pe un yacht uşor. N’a întâlnit nici o furtună.
Aventura pe care o plănuise 1111 s a împlinit. Şi-a scris în schimb a- mintirile, cumpărate apoi de trustul de ziare ..Associated Press of America" . pentru vre-o cinei milioane de lei.
Yachtul a lăsat ancora la Brest. Lilian a coborît. In aceeaş noapte, un marinar neglijent a aprins o ţigară lângă rezervoru de benzină. S’a produs o explozie îngrozitoare. Din echipaj a scăpat 1111 singur 0111. Ceilalţi nouă n’au putut fi identificaţi şi i-a îngropat marea.
Lilian a pornit cu automobilul ci
spre Paris. In drum s’a ciocnit cu o camionetă. Şoferul camionetei a fost omorît. Artista s’a ales cu un deget rupt. La Paris a stat în pat două săptămâni, învinsă de o pneumonie, penţrucă a ieşit pe terasa hotelului, într’o noapte cu ploaie rece şi a dansat goală, pentru un amator de perversiuni şi lucruri ciudate. A trecut pe lângă moarte, fredonând cântecul polonez care o urmărise toată viaţa dar s’a refăcut repede.
Era către sfârşitul iernei noastre.Pe coasta de Azur vântul drapa
marea în valuri frumos rânduite, până departe spre larg.
Lilian a venit să se recreeze în vila <‘i._ Dar nostalgia întinderii albastre, scânteierea miliardelor de valuri ale mării i-au rechemat amintirile maivii. A părăsit repede fotoliul unde-şi legăna ultimele zile de convalescenta. S’a suit la volanul maşinei. Roll’s-ul superb, alb şi albastru, cum părat de bancherul italian, şi a rătăcit, singură pe şoselele betonate care se întind, ondulate, dealungul dealurilor în care se isbeşte marea.
Târziu, când soarele se apleca spre zare, câţiva drumeţi au văzut Î11 fund, pe şosea. 1111 punct negru. Se apropia din clipă 111 clipă şi creştea, venind spre cotitura care schimbă direcţia şoselei, prea apropiată de marc în punctul acela. Punctul negru a luat. repede forme. Un automobil superb, condus de o fată cu părul blond fluturat în vânt sbura în viteza maximă.
Drumeţii s’au dat la o parte îngroziţi. Pocnetul motorului s’a des- lănţuit mai aproape, ca o elice, in- tr’un sbârnăit imens, îngrozitor. Maşina a sosit la curbă, volanul a ră
mas fix. fata blonda a închis ochii, «Iar 11'a strigat.
Svârlită peste barieră maşina a desemnat un arc uriaş în aer şi a căzut departe în mare, dincolo di' stânci, împroşcând apa într’o explozie în care s’a spulberat totul, viaţă, maşină, amintire...
Pe locul unde a murit Anika Slowski, glorioasa amantă, dansatoarea celebră, femeia cu sufletul atât do tandru şi neînţeles, murmură valuri mici, albe, albastre şi verzi, o melodie uitată, dc pe undeva din Polonia, dintr’un orăşel necunoscut...
Reporterii care au venit să cerceteze Ia faţa locului dacă artista Lilian Slowski s’a sinucis sau a fost victima unui accident, n’au ajuns la nici o concluzie. Victima nu lăsase vre-o scrisoare, nu dăduse vre-un semn împotriva vieţii. Gloria îi a- tinsese culmi, bogăţia îi era fără margini.
Numai un reporter abil, după o lună dela moartea tragică a Lilianei a cerut voie să viziteze vila ci. Aici a găsit intr un album mic, de o frumuseţe fără seamăn, păstrat pe noptiera artistei, o fotografie proasta, ştearsă, cu o semnătură în litere ruseşti: Mikail.
A găsit apoi o broboadă, o bluză şi o carte, ascunse într’un dulap. In carte, a găsit amintirile scrise de Li- liana Slowski pe timpul călătoriei între New-York şi Brest.
Astfel s’a descoperit viaţa şi iubirea tragică a frumoasei Anika Slowski. Şi toată lumea a aflat că, împovărată de visul copilăriei sale. „celebra cocotă din New-York” cum o numise contele Mikail. s’a aruncat cu automobilul în mare. G.
TELEFON Nr. 381-82Frizeria I. BEER, Moşilor 5 3O M D U L A Ţ I U N I , T U N S . M A N I C U E E ,
a r e6 6 QFIFTH AVENUE
N E W -V O kkfia première m aison du m onde d e p ro d u its d e beauté)
J u e /Ie m e n le n rn p le p d rlo u l
SĂRBĂTORI ce) mai frumos dar este O CARTE!
C A T A C L I S M U LRoman din Anul 2000
de UPTON SINCLAIR
Preţul 70 le
v n t a n
'5 k U E DE I A P A I X , P A R ! f
A U X M EM ES I M Xi j c i h u d é p ô t J e D a r i r
IWMMÏCW CKICWMEGARANTIE-
Preţuride
Sacrificiu
K N I T B A C REMAIA ZĂ C IORAPI I CU MAŞINI ELECTRICE
Biurourilc de primire : S T R . C O L Ţ E I N o . 1
FRAŢII ROSSIN Str. Lipscani No, 45, Mag. PERLA Str, Şelari No. 3, Mag. ZOLLER Bărăţiei 14, Mag. BLUMER Cal. Rahovei 139, Mag BOULEVARD, B-dul Elisabeta 5, Mag. ISVORUL NOUTĂŢILOR, Str. Sf. Nicolae Şelari No. 19 Bazarul FEL DE FEL Str. Carol 40. — Agenţii de primire in toate oraşele din provincie —
16 Aprilie 1931 R E P O R T A J II
Crima avocatului George PilpelSimplă răfuială între tovarăşi ?
Sau dramă pasională, dacă ţinem seama că şi avariţia este o pasiune şi încă din cele mai sălbatice? „Ceas rău”, cum încearcă asasinul să afirme în apărarea sa?
U nde 'd u ce m a n ia p rocese lor —teze cu sânge zidurile sanctuarului dreptăţii.
*Zi de lucru la Palat. Avocaţii,
îm pric inaţii, aleargă prin sala paşilor pierduţi. Deodată, răsună, la
Palatul de justiţie din laşi
Justiţia vu lămuri cauzele cari uu determinat pe avocatul George Pilpel, un elegant gentleman cu studii juridice făcute la Paris, să descarce patru gloanţe asupra fostului său tovarăş de afaceri, Ioil Pikofski.
Pentru ieşeni, drama nu a fost o surpriză. Ea încheia în mod fatal o serie de conflicte, procese, certuri dintre foştii componenţi ai unui consorţiu pentru exploatarea pădurii Voineşti, consorţiul Schmi- schersohn-Pilpel-Picofski. Timp de zece ani toate instanţele judiciare ale laşului au avut să se ocupe de sute de procese intentate când de Schmischersohn lui Picofski, când de Picofski lui Schmischersohn, când de acesta celorlalţi doi; judecătoriile de ocol, tribunalul comercial, civil, corecţional, aveau zilnic pe rol cel puţin un proces al celebrei trinităţi.
Rămânea numai Curtea cu ju raţi: George Pilpel a avut grijă să furnizeze şi acestei instanţe material, poate epilogul trist al unei in terminabile serii de procese pornite în cea mai mare parte din spirit de răzbunare.
* * *Eroii dramei: Io il Picofski, vic
tima. Basarabean îndărătnic, cu un simţ al afacerilor desvoltat până la extrema limită care frîzează rapacitatea. Aspru, crunt în rezolvarea neînţelegerilor, neînduplecat. Un om căruia pământul pe care îl exploatează i-a făcut o in im ă de ţăran: gata să-şi apere „dreptul” cu furie, cu sălbătăcie.
George Pilpel, stilat în aparenţă, elegant ,tânăr; sub luciul intelectualităţii, un suflet primar de negustor hapsân şi dârz. Procesiv până la manie, mereu pus pe harţă, gata oricând să transforme o discuţie prietenească în proces — cu martori, interogatorii, jurăminte.
Aceştia fiind eroii, la Iaşi crima lui George Pilpel n ’a produs senzaţie: era corolarul fatal al diferendelor dintre oameni pe care un oraş întreg îi cunoaşte aşa cum îi prezentăm noi.
Şi cadrul însuşi în care s’a comis crima, în pretoriul Palatului de Justiţie, la uşa unui cabinet de instrucţie, dovedeşte cu prisosinţă mentalitatea crim inalului care — avocat fiind — nu s’a sfiit să pă-
intervale scurte, patru detunături de armă. Panică. Lumea, care cu câteva luni în urmă fusese martora unui atentat comunist în Palat, fuge înspăimântată. Nimeni nu ştie, nu-şi poate lămuri în zăpăceala p rimului moment, de unde au venit
detunăturlie, cine a tras. Şi apoi, în tr’o clipă, vestea îşi face drum:
— Pilpel l-a împuşcat pe Picofski!
Liniştea se restabileşte imediat. Nimeni nu rămâne emoţionat.
— Era de aşteptat.— Unul trebuia în cele din ur
mă să cadă.Şi Palatul reintră în normal.
Ce căutau eroii în ziua crimei la Tribunal? Pilpel îl reclamase pe Picofski că i-ar fi sustras o scrisoare comercială; cu prilejul percheziţiei la dom iciliul lui Picofski scrisoarea fusese găsită, dar Picofski susţinea că i-a fost strecurată în biurou chiar de către Pilpel în vremea percheziţiei. In după amiaza acelei zile, ambii aşteptau în faţa cabinetului de instrucţie să fie chemaţi pentru lăm uriri. Ce s’a petrecut în sala de aşteptare a cabinetului de instrucţie? Pilpel susţine că a fost pălmuit de Picofski; acesta neagă. Fapt cert e că P ilpel a tras patru gloanţe asupra adversarului său, rănindu-I în piept şi la braţul drept.
O crimă, fără martori, obscură in perpetrarea ei, dar explicabilă prin temperamentul lui Pilpel şi poate prin capacitatea de exasperare a lui Picofski.
Juraţii ieşeni vor fi chemaţi să lămurească misterul [aptei. Circumstanţele cari l-au produs nu sunt însă un mister pentru nimeni.
REP.
Armata crimeiZilele trecute a avut loc la Chi
cago un congres al procurorilor din Statele-Unite.
Cu acest prilej s’a constatat, pe baza informaţilor furnizate de poliţiile secrete, că aşa num ita armată a crimei de sub conducerea gangsterilor numără asjtăzi 500.000 de membri şi că este in creştere continuă, cam de 25 la sută pe an.
In timpul anului trecut s’au comis 9000 de omoruri în Statele- Unite, toate datorite acestei armate. Victimele au fost, deopotrivă, bărbaţi, femei şi copii.
In schimb, nu s’au făcut decât '/500 de arestări şi nu s’au pronunţat decât 750 de condamnări.
Moarte elegantăBaronul Knobloch fusese un o-
fiţer strălucit, vestit pentru eleganţa şi manierele sale aristocratice.
Nu-şi pierduse ţinuta îngrijită nici în civil ,deşi situaţia lu i materială nu-i mai permitea nici un exces de lux. Făcea parte activă din partidul populist care a rămas fi del împăratului. Era şeful unei grupări de luptă pentru restaurarea vechiului sistem şi al privilegiilor pierdute. Luase parte la complotul pentru întronarea regelui in Ungaria. .4 încercat să-şi creeze o situaţie in Ungaria, dar n ’u reuşii. In toamna anului trecut s’a întors la Graz unde s’a împuşcat în tr’o pădure d in apropiere.
Pierduse treptat toată averea şi toate speranţele şi s’a sinucis. Dar s’a sinucis, purtând mânuşi albe pe m âni si cu monoclul în ochi...
J U S O UPRODUSE DE LUX PENTRU MANICURE
Uf.TlMA NOUTATE — CREAŢIE 1931
INS
TA
NT
AN
EU
CE
INF
AJiŞ
EA
ZA
UN
ASP
EC
T
IMP
RE
SIO
NA
NT
DIN
D
RA
MA
S
TR
ĂZ
II...
SU PL IM EN T GRATU IT LA „R E A L IT A T E A ILUSTRATA«
" ïllriir— Ü
REVISTA FAPTELOR SENZAŢIONALE .
16 Aprilie 1931REA LIT A T EA ILUSTRATA
11
IAR MISTERUL KUTIEPOW
0TATELE UNITE refuzând să recunoască oficial guvernul bolşevic, au
___ scăpat de încurcătura în care se găsesc acum diversele capitale euro-t__», care au admis în sânul lor o ambasadă sovietică.
Clădirea oficială care adăposteşte pe reprezentanţii unei naţiuni^ străine^ e conform legilor diplomatice, sacră şi inaccesibilă poliţiei locale. lata insa ca zidurile ambasadelor ruse din Paris, Londra şi Roma, ţăinuesc mare parte din sângeroasele isprăvi ale poliţiei secrete sovietice, în jurul carora autorităţile poliţieneşti din ţările respective, se învârtesc neputincioase.
Acum câteva săptămâni, Fikner, fost secretar al ambasadei sovietice la Berlin, a comunicat din ascunzătoarea sa, poliţiei franceze, ca generalul Kutie- pow a inurit prin tr’o supra-doză de morfină şi narcotice, administrate de răpitorii săi într’un taxi si că trupul a fost dus apoi în pivniţa legaţiei sovietice din Rue de Grenelle (Paris) unde a fost desmembrat, punându-se bucăţile in cosciuge mici, care au fost duse la cim itirul de câini din Asmeres şi îngropate unul câte unul, cu mare jale.
După luni de migăloasă cercetare, V ladim ir Bourtzeff, cunoscutul politi- ninn si aazetar rus. smulse importante mărturisiri în această privinţa lui t<ik-cian şi gazetar rus, smulse im po rtan te------- . , o , ,ner, care consimţi să facă declaraţiuni complete, numai daca guvernul fran-
'ar fi legat să-i asigure protecţiunea. E. V. Doumbadze, fost agent al Le-’ exil, a confirmat declaraţiile lui Fikner, apărute în „Dernieres
cez skei, acumNouvelles” publicaţie a ruşilor „albi”, refugiaţi în capitala Franţei.
Kutiepow a fost văzut pentru ultima dată în dimineaţa de Sâmbătă 26 Ianuarie 1929, pe strada Rousselet. Se spune că, o tânără femeie îmbrăcată în- tr’o toaletă beige, l-ar fi atras în cursă. Spionii „Ogpu”-ului îi oferiseră pentru acest serviciu 30.000 de franci.
Titoff, un paznic de noapte, a observat mişcări misterioase în clădirea cu No. 39, din Rue Spontini. La ferestrele unui a- partament, care fusese mult timp nelocuit, s’au observat lumini, în seara dispariţiei lui Kutiepow.
A văzut Ia un moment dat, coborând d in tr’un automobil, ce se oprise în faţa casei, trei bărbaţi şi o femeie.
D-na Ludmilla Pobedonost- seff, acuzată că ar fi fost „femeia în beige” stabili un amănunţit alibi.
Generalul Kutiepow locuise câtva timp la Paris cu soţia şi cu fiul său, în vârstă de 5 ani.
Fusese mâna dreaptă a lui Denikin, unul din capii m işcării antisovietice si unul din cei mai respectaţi membri ai coloniei ruse. Dela moartea marelui duce Nicolae, devenise un formidabil adversar al „roşilor” şi plănuia o campanie de teroare albă în Rusia, concentrând forţele disparate al ţarismului, în vederea unei o- fensive supreme în contra bolşevicilor. Preocupat numai de planuri anti-comuniste, trăia într’o continuă teamă de asasinat. Cu două lun i înaintea capturării sale. generalul făcu cunoscut poliţiei franceze că viaţa îi era ameninţată.
Albii au aranjat un ingenios sistem de apărare pentru şeful lor. De obiceiu, un taximetru condus de un fost ofiţer, demn de toată încrederea, aştepta la uşa sa. Totuş în ziua de Sâmbătă 26 Ianuarie, Kutiepow îşi exprimă dorinţa de-a se duce pe jos la întrunirea ţinută de „Union des Associations Militaires des Immigrés Russes”. In drum spre această reuniune a dispărut.
Imediat după răpire, duşmanii generalului lansară svonul că se sinucisese din cauza falimentului „Băncii Industriale şi Comerciale” , unde se spunea că depusese 60.000 franci .Cercetările detectivilor Si-
In cim itirul de câini din Asniéres
guranţei Generale dovediră curând falşitatea svonului. Finanţele sale erau prospere.
„L ’Humanité” organ comunist ce apare la Paris, declara fără să ofere probe, că generalul ar fi luat drumul Americii de Sud. .. .. ¡1'* I
Versiunile erau nenumărate şi contradictorii. Ur ,i spuneaucă fusese răpit într' in aeroplan
^dela Le Bourget, Lip: desmin- ţit de autorităţile °âi ipului de aviaţie. Alţii preti uk au că fusese dus în tr’o li;i:t»v.ină până la un ţârm pustiu ngă Trou- ville, de unde fus ’ -f îmbarcat,
v pe un vapor ce av<_; -ă\ destinaţie Rusia. Cineva comunică poliţiei, că generalul fusese în gropat în pădurea dela Meu- don. Agenţii porniră în grabă la locul indicat, răscoliră pământul, însă fără nici un rezultat.
Săptămâni la rând firele telegrafului zbârnăiră de mesa- gii cifrate către diversele staţiuni poliţieneşti din Londra, Berlin, Varşovia şi alte capitale. Detectivii stăteau cu ochii aţintiţi asupra aeroporturilor şi frontierelor. Dealungul coastei franceze, staţiunile de radio îşi trimiteau mereu mesa- gii, iar autorităţile navale ţineau vasele ruse sub observaţie.
Un şofer rus afirma că ar fi văzut doi oameni sprijin ind un al treilea, pe care-1 introduceau la ambasada sovietică, din Rue de Grenelle ,în ziua când dispăruse generalul. Partidul alb era sigur că Kutiepow era ţinut prizonier de „Ogpu” , şi plănuia să răscolească lega- ţiunea, unde se spunerea se torturează, se asasinează şi se îngroapă proscrişii Rusiei roşii. Partizanii lui Kutiepow presupuneau că fusese decapitat, că i se trimisese capul în Rusia, iar corpul fusese in cinerat în pivniţa ambasadei. Săptămâni dearândul plutoane de jandarmi, stătură de gardă în jurul ambasadei sovietice, gata să prevină atacurile cu care o ameninţau Ruşii Albi. Fuseseră postaţi în urma cererii lui Dovgalewski, ambasadorul roşu, care comunică m inistrului Tardieu, că se temea de partizanii lui Kutiepow.
Tntretimp Moscova spumega de furie la ideia, că legaţiunea sovietică ar fi putut fi călcată şi cerea să se rupă relaţiunile cu Franţa.
In Octombrie, descoperirea unor documente ascunse la vila din Sartrouville, lângă Paris, unde fusese împuşcat Luigi ^Carti, dădu la i- veală faptul, că mişcarea comunistă italiană, avea strânse relaţiuni cu Moscova şi poate cu asasinii lui Kutiepow. S’au început săpături in
REALIT AT EA ILUSTRATA 16 Aprilie 1931
pivniţele vilei şi in împrejurim i,cu speranţa de a se găsi corpul şefului „alb” . Cotidianul parisian „Le Martin“, care promise la 1G Februarie 500.000 de franci premiu, pentru persoana care ar fi putut da vre-o informaţie cu privire la soarta generalului, anunţa în Noembrie că premiuj se mai acorda numai până la 1 Decembrie şi dacă până la acea dală nu se primia nici o informaţie, premiul va fi retras. Societatea ruşilor veterani de război, care fusese prezidată de Ku- tiepow, oferi 100.000 fr. acelui care ar fi găsit pe general, mort sau viu.
In prima săptămână a Iunei Noembrie, publicului radiofonist i se servi o surpriză: se auzi la un moment dat o voce, întrerupând o conferinţă difuzată dela Moscova, asupra agriculturii.
— „Ascultaţi, Kutiepow vorbeşte! Curând îşi vor prim i pedeapsa m izerabilii, cari însângerează sfânta Rusie”.
Dictatorul Slalin ordonă poliţiei să facă totul spre a afla staţiunea de unde pornise această frază revoluţionară. Ruşii albi susţin că incidentul era o simplă înscenare a lui Stalin, spre a face lumea să creadă, că generalul era încă în viaţă, ameninţând sovietele cu o contrarevoluţie. Mesagiul a fost prins de posturile din Anatolia, România, Bulgaria, Polonia, Persia .şi de către submarinele engleze din Mareiţ Neagră.
Şi acum, cea mai surprinzătoare întorsătură în misterul Kutiepow, e afirmaţia că generalul se află îngropat în cim itirul de câini dela As- nieres.
Acest cim itir e situat pe o mică insula în districtul Senei. Ciudata necropolă a fost creată în 1900 de D-na Margueritte Durând, o feministă înfocată, care a fondat „La Fronde1” . Iubia mult animalele:
aci se află îngropaţi cei 18 câini şi pisicile pe care le-a avut.
In timp ce autorităţile poliţieneşti ale Parisului se întreabă dacă trebuie să dea crezare acestor versiuni dispunând deschiderea mormintelor săpate în ultimul an. poliţia italiană are acum de furcă cu un asasinat comis în clădirea lega- ţiunei sovietice din Roma. Euge- niu Levine, prim secretar al amba- dei ruse, a murit împuşcat.
Autorităţile italiene au prim it rapoarte în care se declara că gloanţele fuseseră trase de către a- gentii „Ogpu”-u!ui. Agenţii, spuneau informatorii, fuseseră trimişi din Moscova, spre a judeca şi executa pe diplomat, pentru trădare. Levine, se afirmă, s’a sinucis prin constrângere, sau a fost executat de poliţia secretă a sovietelor.^ care l-a condamnat pe motivul că ar fi comunicat unei „puteri occidentale” secrete şi documente de ale ambasadei.”
Unul din rapoarte arată că Levine a ales moartea, pentru a-şi pune la adăpost soţia şi cei doi copii ai săi, pe cari agenţii ameninţau să-i omoare, dacă acesta ar fi încercat să scape. Ce anume s’a întâmplat între zidurile legaţiunii, e un mister. In primele momente, moartea secretarului a fost atribuită oficial unei paralizii cardiace. Dar când publicul află că secretarul murise împuşcat, un alt raport al ambasadei anunţă că se sinucisese.
In timp ce autorităţile italiene şi franceze se învârtesc neputincioase, în jurul crim inalei activităţi a spionilor ruşi, Scotland-Yard-ul se găseşte în faţa unei afaceri misterioase ivite în sânul legaţiunii sovietice din Londra.
Ajungând, după îndelungate negocieri, la stabilirea relaţiunilor d iplomatice cu guvernul britanic, Sovietele se găsiră la un moment dat în tr’o situaţie extrem de delicată.
Nu făcea să trimeată in capitala Angliei un mujic grosolan şi lipsit de maniere. Şi în căutarea unui om de educaţia, cultura şi rafinamentul necesar, Sovietele găsiră puţini pe lista lor de „tovarăşi demni de încredere” să îndeplinească a- ceste condiţiuni.
In cele din urmă se ajunse la soluţia că persoana cea mai indicată pentru această misiune, era Grego- ry Socolnikoff, un om de o educaţie aleasă, diplomat al Sorbonei din Franţa, nefiind însă tipul violent şi sângeros al agitatorului Roşu.
Mai aveau însă pe listă o femee de un nivel intelectual foarte rid icat, care se bucura de toată încrederea lor; îşi făcuse ucenicia sub Unschlicht, unul din capii „Ogpu”- ului. I se ordonă să cucerească a- fecţiunea lui Sokolnikoff şi sa devină soţia lui. In aceste condiţiuni, guvernul sovietic se crezu asigurai în privinţa ambasadorului.
Sokolnikoff îşi câştigă curând numeroase simpatii în Anglia. Farmecul şi frumuseţa soţiei sale con- tribuiră mult la acest succes. Perechea producea senzaţie în elita londoneză.
Iată însă că popularitatea lui Sokolnikoff dădu de bănuială şefilor bolşevici, obicinuiţi ca reprezentanţii lor să fie urâţi şi dispreţuiţi de către naţiunile civilizate.
Prim i vizita şefului departamentului extern al „Ogpu”-uIin şi la cererea acestuia, se înapoie împreună cu soţia sa în Rusia unde avuo întrevedere cu dictatorul Stalin.
Raportul pe care-1 făcu cu priv ire la activitatea sa în Anglia a fost probabil satisfăcător, căci i se permise să-şi reia ambasada. Se pare că relaţiunile sale amicale cu străin ii, stârniseră grave bănueli în patrie, căci curând după întoarcere, fu rechemat la Moscova. Sokolnikoff, apelă direct Ia Maxim Litvi- noff, puternicul comisar al afaceri
lor străine, prin a cărui intervenţie i se permise să rămână la Londra, unde negocia anumite tratate comerciale.
Dictatorul Slalin ordonă Iui Sokolnikoff să revină în Rusia. Ambasadorul refuză s’o facă, evident, prevestit că merge spre o moarte sigură sau spre un exil, mai rău decât moartea. Totul pare să indice că d-na Sokolnikoff, ţinută la curent cu tot ce se petrecea în Rusia de către colegii săi, agenţi ai „Ogpu”-ului, îşi prevenise soţul a- supra pericolelor care-1 ameninţau. Frumoasa femeie se îndrăgostise de soţul săli şi încetase a mai fi o u- nealtă fără suflet şi conştiinţă a „Ot>pu”-ului.
Stalin trimise atunci trei eini- ■ sari cu pum nii tari şi lipsiţi de scrupule, spre a readuce pe Sokolnikoff la Moscova. Putem spune că a- veau ordin să-l ridice cu forţa sau să-l omoare.
Dar Sokolnikoff, prevestit de iubitoarea sa soţie, era pregătit pentru primirea emisarilor bolşevici. Din clipa în care intrară în localul ambasadei, au dispărut pentru un timp nedeterminat. Se crede că ambasadorul îi ţinea prizonieri, pâ nă la încheierea satisfăcătoare a negocierilor pe care le ducea cu guvernul bolşevic. In cercurile diplomatice se spunea că vrea să-i ţină captivi până la „clarificarea situaţiei sale” în Rusia.
C O N C U R S U L DE F R U M U S E Ţ E
LA B U C U R E Ş T I
A m ă n u n te in n u m ă r u lviitor.
. .LA P O M U L D E A U R "Str. Lipscani 40
Au sosit N o u t ă ţ i l e P a r i z i e n e de primăvară;aso rtim en t in co m p a rab il în stofe jersey, écossais etc.
P re tu r i convenabile*
P e tr o leHahnLoţiune igienică suverană contra căderei părului şi a mătretei.
f
— Curăţă şi dă părului un aspect lucios şi î! parfumează plăcut.— R e co m an d a t specia l pentru coafatul si ondulatul părului.DE VÂNZARE PRETUTIN D EN I
Institut Cosmetic Medical(Institut de înirumuşeţare)
Str. Ştirbey-Vodă, 34. Telef. 311 44
D r. F . K O V A C S
Specia izat la VienaBoli de piele şi cosmetică. Diatenniei, Raze ultraviolete. Fiz oterapie. îngrijirea feţei. Distrugerea radicali a părului de prisos, sbârci- turi, negi, coşuri, piatrui, seinue de naştere. Tratament de ¡minerii e. Cuta de slăbire lo
cală şi generală, varice, etc. etc.
Vânzarea produselor proprii
Secretul Francezelormoderne, svelte, sunt piluleie
„ JODILLON1*care in doze mloi Împiedică °jesltatea (tngrăşarea) iar In doze mal mari prodne slăbire
Fieful unei cutii Lei 150 Depozitul General p.Remania; Farmacia Dr. SIBO, Cluj
Piaţa Unirii 4.
Tinereţe şi frăgezime prin M ACK’s K A IS ER B ORAXIntrebuinţaţi-1 zilnic In apa Dv. d« spălat. Neîntrecut pentru Îngrijirea
nieljl si • frumuseţii.
R e p re ze n ta n ta g e n e ra l i p e n tru R o m â n ia •
Agence Générale Française en Roum anie (E rn e s t T h tr le t)
B fr N tc u U e FH lpescu ne 17 • 8 U C U « 6 8 T t
INDISCUTABIL v P Â IN E A HERDAN ECEA N*A1
BUNA,
OCHELARIcu sticlele cele mai bune se găsesc la Magazinul Societatea de Binefacere
„AMICII ORBILORMedic specialist dă onsultaţii
la cei ce au nevoie
PASAGIUL IMOBILIARA
Intrarea prin Calea Victoriei, 48 vis-a-vis de Terasa Oteteleşeanu
16 Aprilie 1931REALIT AT EA ILUSTRATA
lâ
RUDYARD MILTON
OMUL C U M A S C AO a v e n tu ră a de fec tivu lu i Gex Trevor
REZUMATUL CAPITOLELOR PRECEDENTE
Detectivul Gex Trevor, însoţit de autor, reuşesc să scape din mâinile bolcevicilor, şi fug prin regiunile polare din Siberia, spre Japonia.
In drum, sunt urmăriţi de cekişti, din mâinile cărora scapă cu mari sforţări.
Ţinta lor este să ajungă în Tibet, unde faimosul bandit Wampoo. ţine captivă pe Lydia Hilmar.
Ambii ajung la Peking, de unde pornesc spre Tibet.
^ ^ ^Ne suirăm in avion. Ana, Gex şi eu
şi am constatat cu satisfacţie, ca nu eram urmăriţi de nici un alt aeroplan.
Am traversat astfel China, şi seara, am aterisat înt.run câmp pustiu, in apropiere de oraşul Si-Kiang. Am răsplătit pe aviator, care-şi luă sbo- rul singur inapoi şi am rămas, Ana. Gex cu mine. — in câmp. lângă bagaje. Intr’un crâng, am lepădat ha inele noastre de europeni, şi ne-am îmbrăcat cu rochiile acelea largi de pelerini chinezi. Am luat în spinare partea fiecăruia de bagaje şi merinde, ne-am încins pe sub rochii cu brâuri in care aveam ascunse revolvere, pumnale, hărţi, busole şi bani, şi am pornit agale spre Si-Kiang.
De acum, eram pelerini cerşetori, in drum spre Lassa...
Sy-Kiang, în pădure.Sy-Kiang se află in Sud-Vestul
Chinei; spre Vest se află frontiera Birmaniei, iar mai la Nord, e graniţa Tibetană.
Am urcat spre Vest panta m unţilor. urmând apoi cursul unei văi, spre Nord; drumul e paralel cu râul Sa- Iuen. Am mers toată noaptea.
— Pare că acesta e drumul cel mai accesibil streinilor, ne spuse Gex. A fost urmat de mai mulţi călători streini, cari au reuşit să pătrundă în Tibet, printre care şi o femee, o pariziană. d-na David-Neel.
— Şi eu, care credeam că sunt prima femee albă, care fac încercarea aceasta!... zise Ana Sethland.
— Eşti chiar prea albă, Ana! Mai dă cu pudră, zise Gex.
Intr'adevăr. pentru a da feţii sale culoarea locală, Ana era nevoită să se pudreze din când în când cu o pudră cafenie, pe care i-o preparase Gex, şi-şi vopsise părul din blond, în negru ca pana corbului, fiindcă toate tlbetanele sunt brune, şi o femee blondă ar fi fost recunoscută îndată că e streină.
Urcarea coastelor de munţi nu era uşoară, împovăraţi cum eram, cu bagajele din spinare.
Masivul uriaş pe care-1 suiam, se numia Kha-Karpo; potecile erau pustii, Iar peisagiul sălbatec. Departe se zăriau vârfuri acoperite de zăpadă.
Mergeam noaptea, ca să evităm în tâlnirile cu localnicii, iar ziua dor- miam ascunşi In junglă.
Am mers astfel mai multe nopţi, o- colind satele Uesu şi Tzeku. şi îna in tând spre vârful Dokar. Ţinutul era pustiu. Rar, zăriam, la mari depărtări, focuri aprinse de pelerinii ce poposiau. Noaptea era răcoroasă, parfumată de ierburi exotice. Un mister părea că pluteşte în jurul nostru...
In calea noastră, întâln irăm satul Londrâ, prin spatele căruia, suirămo pantă abruptă.
— De aci înainte, ne spuse G^x. in trăm în zona interzisă. La dreapta noastră se află satul Atunze, care e un centru comercial.
Apa se făcea din ce In ce mai rară şi ceasuri întregi eram nevoiţi uneori să suferim de sete. Peisagiul devenea tot mai sălbatec şi mai stâncos. în a intam spre ramificaţiile de Est ale Himalayet. Uneori somnul ne covftr- şia şi dormlam pe margini de prăpăstii.
In aceste meleaguri muntoase. în tâlnirăm primii pelerini. Am observat că toţi aceşti tlbetanl nu sunt deloc sălbateci. Dimpotrivă, sunt sociabili, şl chiar prietenoşi. E1 intrau îndată !n vorbă cil noi, şt prima lor întrebare
— De unde veniţi?Atunci am putut să constat, perfec
ţiunea cu care Gex cunoştea limba tibetană. Ana Sethland şi cu el, în cercau pe drum sâ mă înveţe şi pe mine cuvintele mai principale ale a- cestei limbi, şi începusem să pricep câteva fraze uzuale.
Ne sfătuisem să spunem că suntem pelerini dopkas, adică „solitari“ un fel de pelerini cerşetori.
Purtam vestminte vechi, chinezeşti, şi spuneam că venim din ţinuturile cele mai depărtate.
Trecurăm pr;n trecători înguste, cu cât suiam mai sus, cu atât aerul se răcea şi se râria.
Trecurăm in aceste nopţi de marş, pe lângă multe focuri, aprinse de pelerinii ce poposiau sub stânci. Alteori, mergeam nopţi întregi, fără sâ întâln im pe nimeni. Doar. câte odată, din noapte ne priveau ochi verzi, for- forescenţi de leoparzi...
De obiceiu, grupurile de pelerini pe lângă care treceam, ne ofereau totdeauna din masa lor. La tibetani, a- ceasta este o datorie de elementară ospitalitate, ca acel ce mănâncă, să împartă hrană cu orice călător îi iese în cale. Toată hrana acestor pelerini adjorpas, adică pelerini ce fac drumul pe jos, consta numai dintr’un fel de păsat, făcut dintr’o făină, numită tsampa.
Căutam, pe cât puteam, să ocolim aceste grupuri de pelerini indiscreţi, ce ne puneau tot felul de întrebări. Când treceau, ne ascundeam în boschete sau mărâciniş. Aceasta fu posibil, cât tim p trecurăm prin păduri foarte sumbre şi sălbatece. Intrarăm
însă dela un timp pe un podiş arid şi foarte întins. Această întindere fara nici-un obstacol, era plină de miraje. Odată, ni s’a părut că vedem o armată întreagă de soldaţi din Uiassa, dar nu erau decât nişte bolovani. De a- semeni, auziam misterioase melodii imaginare...
CAPITOLUL X X X
Zeii triumfă!...
— De data asta, constată Gex Trevor Wampoo ne-a pierdut urma.
— Totuş, replică Ana Sethland, mi se pare că suntem urm ăriţi!
In tr ’adevăr, departe, în urma noastră. se vedeau mai multe puncte negre, — vre-o cinci sau şase oameni.
— Sunt probabil pelerini, zise Gex.— Dar ne fac semn să stăm... t i
iâlfâe hainele în aer... Şi ne strigă... spuse Ana.
Deosebirăm doui călăreţi ce vemau în galop, spre noi.
Cum n ’am putut fugi mai repede decât ei, ne-am hotărît să ne oprim şi să înfruntăm primejdia cu sânge rece.
Când cei doui călăreţi se apropiara, văzurăm că unul din ei, care mergea înainte, era foarte elegant îmbracat, purtând blăni scumpe şi călărind un cal superb. Celălalt, era probabil servitorul lui.
— Suntem pierduţi! ne şopti Gex. După îmbrăcăminte, e un ponpo, a- dică un funcţionar din satul apropiat, poate din Lhakargra; desigur că am fost semnalaţi, şi .'ă acest ponpo vine să ne aresteze...
Nu însă mică ne-a fost mirarea, când văzurăm că mândrul funcţionai trece pe lângă noi fără să se oprească şi fără să ne arunce nici o privire.
Dar servitorul său, când fu in dreptul nostru, încetini mersul calului, şi ne strigă ceva în limba chineză.
__Ce spune? întrebai pe Gex, dupăce călăreţii se depărtară.
— Spune că trebue să fugim, Innd- că în urma noastră vine un pano...
— Ce e asta, pano? O furtună?...— Un diavol... îm i răspunse Gex.— Un diavol.... în carne şi oase? în
trebă Ana zâmbind.__ Pano e un om-medium, un om
posedat de zei sau d.avoli, prin gura căruia aceştia se exprimă. Se pare ca individul din urma noastră, e un posedat de diavoli, după cum^crede sei - vitorul acestui ponpo... ne lămuri Gex.
Puţin dup’ aceasta, un grup de pelerini trecu pe lângă noi, în grabă, spunându-ne să fugim. E i ne povestiră cum, unul din grupul lor fusese posedat subit de d i a v o l i ; _ atunci, pele- rinii s’au decis să-l părăsească în munţi, fugind de el. Dar blestematul de pano, s’a luat după ei...
Cu mare greutate Gex Trevor reu-” să-i oprească pe loc, spunându-le că el e un lama nagspa, adică un lama vrăjitor, care ştie sâ poruncească diavolilor.
— Apără-ne de omul diavolilor, strigară atunci pelerinii. Pă-ne o m inune, ca să te credem că eşti vrăjitor... „
— Poarte bine, zise Gex, va voi a- răta puterea mea contra diavolilor.
(Va urma)
Este pantoful preferat al doamnelor elegante fiind-că întruneşte toate condiţianile d e g a s t ş i
de higiena
Spre vânzare in capitală NUMAI IN MAGAZINELE:
r t t
„1N6ALŢ AMINTEA BALLY‘CAL. VICTORIEI, 90 (vis-à-vls de Holel Imperial)
„ C A P I T O L “ S t r . D o a m n e i , 1 0 ( c o l ţ )(\ ^-â-vis de Bursă)
P R E T U R I R E D U S E - F I X E :
7 7 5 , 875, 975 LeiP E N T R U ÎN F R U M U S E Ţ A R E A F E Ţ E I ,
M Â IN IL O R Ş l D E C O L T E U L U I
CREMA ŞI SĂ PU N U L;F L O R A :R A M A N N E Î N T R E C U T E
Dr. B. Lastdela Faeultatea de Mediciuă din Viena
specializat la Paris ji Berlin
M a m o şBoli da iemal. — Dlathcrml*
Consult. 3«5 şi 6«8 Cal. MBşllSr I I (colţ Calomfirescn)
Gel mal frumos dar de sărbători, este
„MAGAZINUL“
14 REALITATEA ILUSTRATA 16 A p r i l ie 1931
% w . & m m , - ir f f i g i l f p t w s ţ *■;>.•■ . . . . , ,
F n m a v a r a p F C Î I Î I C l C O bună îngrijire a întreţinerei pielei cu
CHEMA NIVEA ULEIUL NIVEA
Fiindcă ambele apără la vânt sau şe înrudeşte cu pielea şi efectul său
contra oricărei vremi nefavorabile este de a pătrunde pro- „
pielea Dvs, care prin îmbrăcămintea
de iarnă a devenit prea sensibilă şi
delicată. Ambele aceste preparate, ca
unice în felul lor, conţin Eucerita care
Crema-Nivea: Doze: Lei 16.-, 34.-, 72.-. Tuburi: Lei 30.-, 45.-
P. Beiersdorf & Co.‘ S. A. R., Braşov, Strada Juliu Maniu 39
fund în ţesuturile ei şi deci
au eficacitatea de a între
ţine pielea cu efect şi
durată.
Crema N ivea:
Cea mai eficace,
Cea mai efiină.
U C i l C I T I T
Argint viu. — Probabil că frazele d-tale sunt prea vii, ca se le pot înţelege. In cazul acesta, sunt vinovat din creştet până în tălpi. Zău aşa fii mai explicită în rândurile pe care mi le adresezi, altfel sunt nevoit să cred că ne jucăm de-a răspunsul inutil... (Candidat la însurătoare nu sunt... Pour y savoir!...)
Sultănica Curioasa. — Sultănico dragă, fii mai atentă când îţi alegi pseudonimul. Nu ştiu dece, dar pronunţarea lui îm i jenează urechea... Ce (ace? Dacă îm i place Charlie Cha- plîn?... Da de unde, prefer chiftelele marinate cu sos de roşii... Dar d-ta?...
Mişu Florescu. — Greta Gfarbo primeşte corespondeţa în toate limbile şi răspunde — când e cazul — în engleză, germană şi suedeză. Dacă vrei să te ’nţeleagă scrie-i deci într’una din aceste trei limbi pe adresa: Me- tro-Goldwyn-Mayer studio, Culver City, Cal. U. S. A.
Daisy. — Un concurs pentru cea mai bună dactilografă?... Da, poate că ne vom gândi cândva şi la organizarea unui asemenea concurs.
Tuturor acelora cari îmi cer rela- ţiuni. — Agenţia de presă „Orient Europe” a renunţat la editarea albumului Cinefililor pe 1931, deoarece în scrierile n ’au întrunit numărul cerut de editori.
Greta. — Se poate să mă judece astfel, dudue şi tocmai d-ta?... Sunt complect nedumerit. Ştiu că m ’am gră bit să-ţi răspund de fiecare dată când mi-ai scris ceva. Dealtfel ţi-am spus că o asemenea corespondenţă e departe de a m ă plictisi... Ei, haide, nu fi răutăcioasă!... Până acum probabil că te-ai şi răsgândit.. Nu?... Şi vezi a ltădată fi mai calmă, mai prudentă in a te pronunţa asupra unui gest, a cărui explicaţie încă n ’o cunoşti...
Bojidar Popof. — Pred Niblo sau Cecil B. de Miile. Amândoi sunt im portanţi şi lucrează pentru casa a- ceasta, a cărei adresă, de îndată ce nu mi-o ceri, probabil c’o cunoşti.
P. B. şi M. C. — Să vă căsătoriţi imediat după terminarea şcolii m ilitare? N’aveţi de lucru? Fiţi serioşi, a- rnicii mei, pe timpurile astea de criză, e mai practică burlăcia, cu tot impozitul asupra celibatului. Ba cunosc câţiva prieteni, cari ar plăţi im pozitul înzecit, doar-doar o mai da burlăcia odată pe la ei. Deci răbdare cel puţin la vârsta de 30 ani...
Ikmar Rimidalv Yskaur.— Povestea pescarilor dumitale pentruca sâ fie In elementul ei, — a intrat la năvod, pentru circumstanţa: coşul secretarului. Mai Încercaţi cu altele.
Ecaterinenborg. — Nu ştiu dacă Li- llan Gish va mal rftm&nea mult timp pe ecran. Pftnft acum n’am avut oca- *la 8* văd nici un illm vorbitor cu ea.
Corinne. — Rtr. Grlgore Alexan- drescu 70, Bucureşti.
F lnri«* . — Vr*i «« 'lovi rţp
cinema?... Ţii cu tot dinadinsul?... Nu preferi nimic altceva?... Ei bine, fă-te vedetă de cinema!... Eu îţi dau voe...
Prietena unui papagal. — Cum? Papagalul d-tale vorbia altădată mult şi-acum tace?... Curios! Nu cumva te-ai căsătorit?... In orice caz pune-i pe limbă praf de mâncărime şi-şi va reveni la forma de mai înainte.
Mimy. — Adresează-te domnului acela din partea mea şi va face tot ce-i va sta în putinţă pentru d-ta. E într’adevăr un personaj foarte serios şi în care poţi avea toată încrederea... deşi nu e căsătorit, cum ai fi vrut d-ta.
Nicu Anin. — O statistică a furturilor? Te interesează atât de mult? Hm! Curioasă preocupare!... Te sfă- tuesc totuş sâ te adresezi siguranţei generale, nu mie...
Directorul din Cudalbi. — Vă rugăm a vă adresa Conservatorului de muzică, sau Casei Şcoalelor din Capitală, care vă vor da toate informaţiile dorite.
Muza Nopţii T. S. — Păi, dacă eşti muza a nopţii, ce-ţi mai trebue cinematograf. N ’ai tu cinematograf ln f-.ecare noapte?.. 2. Ramon Novarro filmează pentru Casa Metro-Goldwyn. Al. Jolson pentru United Artists.
Ilecate. — Regret din suflet, dudue, că trebue sâ constat la d-ta o inutilă frământare de nervi... Eu n ’am prim it nimic...
Nicu. — Marlene Dietrich e m ăritată într’adevâr, dar cum ar putea avea o fiică de 18 ani când ea însăşi nu are decât 27 ani?... Ai cunoscut vre-un caz atât de bizar, ca la vârsta de nouă ani o fetiţă să devină m amă?... Prea o crezi stranie pe aceasta Marlene Dietrich!... Siegfried Arno are peste 30 ani.
Sangre e rubino. — Da, situaţia copiilor Moţilor este cât se poate de tragică. Iată, Paştele a trccut şi cine poate şti dacă bieţii copilaşi au avut m ăcar câte un ou roşu sau ghetuţe în picioare. Dar timpul nu-i pierdut. Mai puteţi trimite, — vă rog chiar, — a- jutoarele pe adresa redacţiei, de unde vor fi trimise locului în drept. Dealtfel toţi corespondenţii mei ar putea urma exemplul d-tale de m ărin imie. Şi te asigur că vei fi binecuvântată, scumpă domnişoară.
Măscuţa Naţional. — Te înşeli, măscuţo, premiile au fost oferite chiar în seara balului. Probabil că ai fost d-ta prea distrată. E singura exxplica- ţie.
Sonny Boy. — După câte ştiu, n ’a mai existat nici un alt Pred Thompson, afară de cel care a murit. 2. Liane Haid e soţia baronului Haymerle. 4. Câţi copii are Richard Dix?... 2365... Să nu mă Întrebi Însă unde »e află fiecare ♦
Ciubăr-Vodi. — I) Nu.. Se cere liceul, recte bacalaureatul. 2) Nabuco-donosor ln colaborare cu Ţepeş Vodă. pp unflp vrei «â stJ't fţe <wp p vnrtxtt
Au apărut doar mai multe. 3) Probabil că o ducea m inunat la d-ta. Ce să faci? Flueră a pagubă, bea puţină apă de Mureş, — tot eşti aproape de Arad, — sau eventual vino la Bucureşti. Avem aci un deal la Patriarh ie !!! 4) Indrăgosteşte-te, nu te jena. Iubirea d-tale are s’o egaleze pe cea veche, cu final similar... 5) De ce nu? Crezi poate că minoritarele au coarne de capră, sau se hrănesc cu beton armat? 6) strada Academiei Bucureşti... U fffffff ! ! ! !
Mignon. — Abia acum îţi pot satisface rugămintea. Cam târziu, o recunosc dar., mieux vaut tard que ja- mais!.... Iată-1 pe Gary Cooper, simpaticul d-tale Gary, într’o fotografie din copilărie.
11
Seamănă mult, nu?... Păi, dacă e el, cum să nu semene? Nu ştiu însă dacă şi tată-său s’a simţit satisfăcut de... asemănare...
Guido de B. — Nu există nicăiri un asemenea tratat...
Valage. — Jenny Jugo se citeşte Jeni lugo.
Ion Săracu. — Adresează-te postului de radio sau revistei „Radio şi R a diofonia“.
Savantul Crai de pică. — Constat cu regret că sunt supraîncărcate toate locurile de recreaţie, unde ţi-aş putea recomanda un drum...
Campus. — Adresează la Paramount Studio, Hollywood, Cal. U. S. A. Sau numai atât: Harold Lloyd, Hol. Cal. U. S. A.
O Gorjancă. — Ce e cu brftul lui Iov?... Curioasă întrebare! Ţi-aş răspunde, dar na vreau să fac reclamă obiectelor medicinale. Te poţi interesa la o farmacie. Dealtfel rubrica mea nu sp ocupă cu medicina.
IVfirc.r* Ofwh-ÎMl — Ford |ţ>-
cueşte în... Statele Unite. Fred Thompson... la cimitirul din Los Angeles, primul cavou, pe dreapta... Dacă vrei sâ-l găseşti du-te numai noaptea...
Un invăţător-Ilie. — Adresaţi-vâ redactorului dela rubrica jocurilor, d. Rebus.
Emp. P. — N’a avut purtare frumoasa.
Cernăuţiauca V. — Dacă Fritz Kort ner e sau nu evreu?... D in ce punct de vedere te interesează?...
JJeux fillettes seneuses. — Nu vă înţeleg. Eu nu protejez pe nimeni. Probabil că n ’am prim it scrisoarea dv. A- ceasta este singura explicaţie. 1. Filmul aceia mi-a scapat şi regret că nu va pot indica cine a jucat în el. 2. Marlene Dietrich s’a născut în Germania (Berlin).
Wanua-Botoşani. — Ivan Petrovich turnează tot m europa. ¡?i-a încercat ei norocul pe ia Hollywood, dar se pare că n ’a reuşit să facă nimic. Sa întors abătut de unde a piecat. VorDu aia: „Decât codaş in oraş mai bine iruntaş in satul tău...”. 2. Ultimul lilm cu Lupe Velez n'a fost încă prezentat la noi. II vei vedea însă, in curând. 3. La Jana se pare ca a renunţat ia cinematograf. Şi, pe drept cuvânt... Nu găseşti?...
Licurici. — Dac’ai ştii câtă plăcere îmi procură corespondenţa d-taie! Eşti aceeaş corespondentă fină, drăguţă — ngurat — cum te-am cunoscut acum — m â’nşel? — doi ani... 2. A vorbit Charlie Cnaplin în faţa publicului. Ei şi? Care e nedumerirea? Nu cumva îţi închipui, dudue draga, că Charlie Chaplin e mut?... Mut vrea să rămână el dar numai pentru film... 3. Filmul „Televiziune” va i i prezentat in curând. 4. Gary Cooper turneaza continuu, dar «w&t cât poate da şi el. L-ai văzut în Marocco?... Era admirabil!...
D-na Beatrice de S. V. — Scumpă doamnă, răspund pe măsura spaţiului disponibil şi în raport cu primirea corespondenţei. Nu nimeni nu fac excepţie, te rog să mă crezi... 2. Pe care ar prefera dintre Greta Garbo şi Marlene Dietrich?... Eu... le prefer pe amândouă... pe rând...
Ph. Fogg.-Tighina. — Billie Dove s’a născut in anul 1904, la New-York. E brună. Frumoasă. Apetisantă... Căsătorită? A fost cu Irving Willat, de care a divorţat în ultimul timp. Se spune că se va recăsători cu un mare bogătaş yankeu, Hughes. Trimlte-i o fotografie, roag-o frumos şi cred câ-ţi va acorda acel autograf.
Nedelcu-Focşani. — Nu cunosc case dispuse să angajeze băeţi pentru cinematograf.
Buy Bl as. — Leatrlce Joy s’a născut la Lutheston ln anul 18S8. Cunoaşte engleza, germana şl franceza. 8crie-l prin „The Standard”... (veri mtfi sus).
J. df S.
16 Aprilie 1931 • ' REA LIT A T EA ILUSTRATA 15
MICI/liVflUD. 6/n sohray. e n g . r-
M W PbOH iB /rioW sT
AtAt de- in fo c A t în cât A lA sA tîn ţfS - tA nent c lA u z J cA M o$nr//ro /l// sA i SA pîUmeAscA Avere A, num A i DupAce VoR. F i B A u t T o t o -
■r'..
S H Â lţE W A KCEL M A i M A R E A u - T O R . T £ A t R ^ l N’A v A - z u t i n
â r t i s t A .
M
Ap p o p e l e sM mezU N S T E J A R A l b P /a / F e rm A -
- V E M s t /SA N S IM i o n . c A jl
( / • f . A /
G/.AM fST D/N Lo s An g e l e s c A l V -V A. P A L M E I D R /V C -.3 0 7 0 . A P (/R -TAT AcelAS GULE# p i Ace/Aş/B u t o n / T /M P O f
5 2 4 /v /
UN BĂ&BATD IN M E.M PM S P O A - r f D uce /n sp /nA psUN TAUR GREU PE
2 .L /0 f/G Q .
t
16R EA LIT A T EA ILUSTRATA
16 Aprilie 1931
Concursul de frumuseţe al „Realităţi ilustrate“
Premii de 20.000 lei pentru electori
»PARADA FRUMUSEŢII” film ul concursului nostru pentru alegerea „Miss României 1931”, a prim it ultimul tur de manivelă şi a fost trimis la Paris, în studio-urile „Gaumont”, unde va f i sonorizat.
Peste două săptămâni va începe proectarea lui la un mare cinematograf din Capitală. Apoi film ul va f i trimis in copii în provincie, unde a fost angajat încă dinainte de turnare.
. Subiectul film ulu i este brodat pe o temă umoristică si „vedetele" tui, sunt chiar candidatele la titlul de „Miss România 1931”, precum si un mănunchi de artişti cunoscuţi ,între cari notăm pe d-na Sofia lo- nescu, d. Groner, ele. Lucrarea se dator este d-lor Sahighian si Serbă- nescu, manivela fiind turnată de d .Posmantir.
In numărul viitor vom publica modul în care „Miss România” va o/i nffr?Sia • publicul spectator — pentru care s’a fixat un premiu de -U.UUU lei, precum şi toate celelalte amănunte, în legătură cu „Parada r rumuseţu .
CONCURSURILE ŞCOLARE ALE „REALITAŢII ILUSTRATE“
I P J ORIND sa stabilim o legătură strânsă între revista noastră şi ti- ===J neretul şcolar, care întotdeauna a simpatizat cu această publicaţie, am hotarit instituirea unor concursuri dotate de prem ii importante concursuri ale căror condiţiuni au fost publicate în numerele noastre’ trecute.
Premiile sunt următoarele:
Premiul I : Cate 10.000 lei pentru fiecare categorie.Premiul I I : Câte 3.000 lei pentru fiecare categorie.Prem iul I I I : Câte^ 1.500 lei pentru fiecare categorie.
c/./i }n- aJ ară de Prem ii în bani, mai oferim şi 25 prem ii de cunsolare a 500 tei, in volume, după alegere, d in catalogul Editurei „Adeverii“ .
•kPublicăm în numărul de faţă a patra serie de întrebări după care
si vor distribui premiile, concursul continuând lunar.CATEGORIA I: 1) Ce este curcubeul?2) De unde vine numele Turnu Severin?3) Ce deosebire este între un lac şi o mare?CATEGORIA I I : 1) Câte state se găsesc în Europa?2) Cum cântă greerele?3) Câte planete există?
j 111: i ) Dece clasicei statui greceşti i se spune Venusde Millo?
2) In ce an s’a născut Chiistos?3) Cum se explică faptul că deşi avem doi ochi, avem o sinaură
imagine? u
★Răspunsurile la aceste întrebări se pot trim ite fie sepanat, fie toate
odaia,^ la adresa revistei noastre : str. C. Miile 7, după terminarea sene i, in No. 220. I e plic sau pe carte poştală, se va m enţiona: „Concursurile şcolare .
Fiecare serie de răspunsuri trebue să fie însoţită de buletinul respectiv.
Cupon pentru iosuH |_a IM bal C O S t l M i a tNo. 219
— Lum iţi place costumul?N a i i la $1 pronune le —' P°ti pozezi cu el pentru
..................... Expoziţia Nudului......................... ....................................... . .... IM
i j Pentrucă eşti mai mult des- ---------------------- brăcată, decât îmbrăcată.
Concursurile şcolareNumele
Vârsta Şcoala
Adresa
cl.
Răspunsuri la. întrebări: (categoria
m m m
Cuvinte încrucişate(10 puncte) de V. Matişef
Orizontal: 1. Mireasmă. 10. Porţiune de pământ. 11 Medical. 12. Spaţiu. 13. Formă. 15 Joc distractiv. 18. Interjecţie. 19. A păzi. 21. Fiinţă. 22 Ciorchini. 23. Raritate. 24. Notă muzicală. 25. I- niţiale în scris. 26. Lucram. 28. Rege în Beotia din antica Grecie. 30. Acţiune. 32. Doriră. 33. Măsură. 35. T itlu arab. 37. Căldura... metalele (e—i). 41. Compoziţie muzicală. 42. Inşi. 43. Operă literară. 44. Ţesătură. 46. Munte de var în Europa. 48. Fiul lui Dedal. 49. Substanţă, la plante. 53. Legat. 55. Poftim. 56. Pasiune (It.). 57. Eroare (n= t). 59. Fluviu. 60. Fulgul aerului. 61. Lăsare la... 62. Metal. 63. Urcare 64. Floare. 66. Podoabe. 70. Bolduri (inv.). 72. Vietate din ordinul ofide- niilor. 73. Operă. 74. Plante.
Vertical: 1. Anagrama unui... de bumbac. 2. Oraş în România. 3. Nu
Aci (mold.). 4. Rampa amestecată. 5. Marginele arfei. 6. Ştiinţa evenimentelor trecutului. 7. O apuci. 8. Aviaţie. 9. Adăpostul păsărilor neînsufleţitele. Domnitor român. 17. Piesă de teatru. 20. Uneltă. 24. Fiziolog francez născut la 1844. 26. Zeul amorului la Greci. 27. Soiul. 29. Dispărură (fig.). 31. Divinitate la Indieni (mit.). 33. Gluga... 34. Fondatorul păcatului. 35. Patria lui Cicerone. 36. Măsură chineză. 38. G intă. 39. Scândură pt. desemn liniar (grec.). 40. Apă curgătoare. 41. Pentru extragerea parfumului. 45. O- draslă. 47. Prăjitură. 50. Fruct. 51. Pronume. 52. Plută. 54. Gratuit. 58. Floare. 59. Trei litere din „Putere”. 60. începătoare elevă. 61. Păzitor. 62. Suită. 65. Trei bucăţi de frunză. 67 Pronume. 68. Notă pe dos. 69. Zeul soarelui la Egipteni. 71. Diviziune de timp.
Glasul clopotelor Nouile noastre premii(10 puncte) de Bică Pisosky
M ü ffir - B l l A
A A AGăsiţi drumul cel mai sigur, pen
tru formularea unei strofe, referitor la Sf. Paşti.
UN COZONAC SPLENDID HERDÄN3 V
Deslegările problemelor din numerele 210, 220, 221, 222 se primecc ână la 10 Mai 1931.
Fiecare problemă acordă un nu-
măr oarecare de puncte după care se va face împărţirea pe categorii
ţi distribuirea premiilor în modul următor:
Categoria I-a: 2000 lei în nu
merar;
Categoria Il-a: Un aparat fotografic;
Categoria IlI-a: Trei aparate de radio cu gale-
nă;
Categoria IV-a: 7 volume din o-
perele literare renumite. Premiile
se vor distribui la 20 Mai când
c e vor acorda şi distincţiuni colaboratorilor merituoşi.
N.B Fiecare categorie are şanse egale în categorii!» inferioare.
16 Aprilie 1931 R EA LIT A T EA ILUSTRATA 17
— O poveste din Groenlanda —
...intr’o colibă îngheţata su degeram. Mă găndiam la cozonacii care se preparau pe vremea aceea la Cap York şi foamea îm i creştea din ce in ce. Ututiak şi Manik şedeau lin istiti în colturile lor.
%
întâmplarea s’a petrecut sus, in ţara lui Baffin. Zăceam intr o colibă de zăpadă si îngheţam. Când n’ai nim ic de mâncare şi nici grasi- mea pentru n face focul, mai ales atunci când viscolul urlă iii iurul tau, împiedecă ndu-te să eşi la vânătoare, îţi pierzi buna dispoziţie. Te suceşti pe o parte şi pe’ alta, visând numai delicatese. Cele mai minunate compoziţii gastronomice îţi vin în minte tocmai în momentele acelea. La altceva nici nu te poţi gândi.
Şi astfel am început să-i povestesc tovaraşului meu de coliba, despre cozonacul care se prepară la capul York, pe care-1 mănânci fără să fie nevoe să mai mesteci . _
Eram împreună cu bătrânul Ututiak şi feineea sa, Manik. 1 leca- sem împreună la vânătoare şi lucrurile mergeau foarte prost. Situaţia noastră nu era totus aşa de periculoasă, deoarece mai aveam câţiva câini de mâncat. Dar timpul prost ne strica absolut toată dispoziţia.
— „Povesteşte ceva, Ututiak, — l-am rugat eu — şi anume, aş prefera ceva asupra celor mai grozave pericole de foame prin care ai trecut. Poate că astfel voi putea să mai mă gândesc la altceva, decât la cozonacii cari se prepară la cap York.”
— „A, vorbeşti de foame? — zise bătrânul. - „ iu eşti un om alb şi nu vei trece niciodată prin adevărata foame. Căci decând aţi venit mai la Nord, mai spre noi, n ’o mai ducem nici noi eschimoşii, atât de rău, ca înainte. As putea să-ţi povestesc ceva, căci încă din fraged-a copilărie, m’am obicinuit cu foamea. Şi uite-te la bătrânica mea ce lin iştită stă colo. Crezi că s’a plâns vreodată în aceste două zile pe care le-am petrecut fără a lua o îmbucătură de mâncare în gură? Nu. Această ţară trebue s’o cunoşti. Este ţara desnădejdei şi a foametei, cu toate că întreaga omenire ar găsi aci hrana îndestul. Vezi. acum îm i vine în minte timpul cel mai grozav prin care am trecut. E atâta vreme de a- tunci, încât mă gândesc numai foarte rar la el. A cum jnsă îţi voi povesti despre cea mai grozavă foame prin care am trecut.”
Bătrânul tăcu o pauză şi reîncepu:— „Dar da! E multă vreme de atunci, pe vremea când albii nu
populau încă aceste părţi. E adevărat că veniau din când în când vânători de balene, cu care tratam afacerile noastre. Dar cum îşi terminau vânătoarea, plecau totdeauna în grabă, spre locuri mai calde. Povestea pe care vreau să ţi-o povestesc s’a petrecut în iarna acea grozavă care a durat doi ani. In tot timpul sezonului de vară, ghiaţa n ’a crăpat în nici un loc şi zăpada a rămas la aceeaş grosime, acoperind tot şi toate.
Acest fenomen l-am întâln it de două ori în viaţă, cu toate că sunt un om bătrân. Tot timpul verei flămânzisem şi acum venia sezonul în tunecat, cel mai insuportabil pentru noi, oamenii Nordului. Trăiam pe vremea aceea la Ussugarssuk, pe coasta de vest a peninsulei Melville şi majoritatea bărbaţilor voiau săjşi caute norocul mai spre nord. Dar tatăl meu şi tovarăşul lui de vânătoare rămaseră pe loc, pentru a vâna
mo-se în apa care s’ar fi eliberat de gheţuri sau în găurile de aer.Dar în loc de aceasta a început să ne bântue foametea şi mizeria.Mama mea murise şi tata se recăsătorise cu sora soţiei celuilalt va-
nător. Ambele femei aveau câte un copil şi bătrâna lor mamă locuia la ele, cil schimbul, când în tr’una când în cealaltă colibă. Eu tocmai devenisem vânător şi posedam şi o puşcă, care se încărca prin faţa, prin teavă. Puşti din acelea nu se mai întrebuinţează astazi. Pe vremea a- ceea, arma obicinuită era arcul cu săgeţi, mai ales la vânătoarea de reni. Bărbatul din cealaltă colibă m u r iîn s ă şi femeea sa se muta tano i, împreună cu mama şi copilul ei. Tatăl meu şi cu mine eram obligaţi să îngrijim de întreţinerea tuturor, afară de aceştia mai erau in casa şi sora mea adoptivă', Manik, pe care o vezi aci, pe care mama o cumpărase pe vremuri, spre a o eauca, pentru rolul ei de soţie a mea in viitor. Ea era ceva mai tânără ca mine, cu toate acestea destul de puternică şi începuse să coase binişor. ,
Câin ii deveniseră foarte răi, deoarece nu capatau nim ic de mâncare. In tr ’o zi tatăl meu se hotărî să plece spre marginea gheţn ,in cau- tare de urşi albi şi spuse că-şi va lua toţi câin ii cu el şi că va ramane acolo câteva zile. Totuş, lăsă câţiva câini acasă. Căci dacă în timpul nopţii s’ar fi apropiat vreun urs de colibă ,câin ii ne-ar fi trezit din somn şi aş fi putut să-l răpun ,căpătând astfel ceva de mâncare.
Dar tata nu mai venia de loc. Cei doi copilaşi m ici muriseră şi vedeam adesea pe cele două femei eşind cu cuţitele lor strâmbe afară, unde erau mormintele lor. Ceeace făceau acolo nu vreau să povestesc. Astfel că am mâncat câteva piei şi aproape toate curelele pe care le aveam. Altceva nu exista de mâncare.
Dar în tr’o noapte, — eu şedeam lungit şi mă prefăceam că dorm,__ am auzit pe cele trei femei' şoptindu-şi foarte ciudat. Ele priviau pesora mea adoptivă, care dormia în tr’un colţ, iar una din ele spunea că Manik ar fi destul de puternică şi grasă. Am înţeles că voiau s’o ucidă în noaptea viitoare cu un topor, pentru a o mânca.
Nu m’am mişcat de loc, — cele trei femei credeau că dorm dus — dar mă gândeam ce-am putea face în această situaţie şi m ’am decis s’o salvez cu orice preţ, să dispar cu ea. Preferam moartea în pustiul de zăpadă, departe de orice fiinţă omenească, decât să fim ucişi şi devoraţi de aceste femei.
Ce curioase sunt femeile! Sunt atât de sociabile şi de bune întotdeauna! Dar când le încolţeşte mizeria şi foamea ,sunt mult mai rele decât bărbaţii. A doua zi ain'povestit Manik-ei totul, i-am spus că viaţa ei este în pericol şi că trebue să fugim. Dar ea nu putea pleca imediat deoarece îmbrăcămintea ei nu era în perfectă ordine. Noi mâncasem tălpile ghetelor ei şi trebuia să-i procur întâi o pereche de tălpi noi. In aceeaş seară, am lăsat afară cuţitele şi securea, precum şi alte o- biecte cu care se poate comite o crimă şi când ne-am culcat, le-am spus că le-am uitat afară, că am avut nevoie de toate şi că n ’am nici un
18 REA LIT A T EA ILUSTRATA 16 Aprilie 1931
chef să mă scol acum, să le bag în colibă. Bătrâna striga să-i a- duc lucrurile înăuntru, dar eu mă făceam că nici n ’aş fi înţeles ceeace spune şi i-am răspuns:
— „La ce vă trebuesc uneltele de vânătoare, noaptea?”
In ziua următoare le-am a- nunţat că vreau să plec spre fjord, pentru a încerca să vânez ceva, în vre-o gaură de aer din ghiaţă. Le-am spus că vreau să- m i iau sora adoptivă cu mine, dar ele nici n’au voit să audă de asta. Le-am convins apoi să-i dea voe să meargă spunându- le că-mi va fi de mare folos, căci ar goni spre mine morsele din partea cealaltă a copcii de ghiaţă. Şti doar că morsele când aud pe cineva mergând pe ghiaţă, fug în partea cealaltă a deschizăturii de aer. Dar Manik-ei i-am spus să-şi ia cu sine câteva ace de cusut şi cuţitul încovoiat. Eu mi-am luat armele şi o bardă şi am scos din cămară toate gloanţele. D in fericire, femeile n ’au observat nim ic. In a- fară de acestea am mai luat un sac pentru dormit şi o piele de ren. La despărţire, cele trei me- gere ale noastre, mi-au cerut ca, dacă nu voi putea prinde n im ica azi, Manik să se înapoiese seara acasă. Le-am promis, dar ştiam că voiau s’o tae, dacă s’ar fi întors acasă fără protecţia mea.
Am luat cu noi câinele cel mai mare. Acesta urma să ne găsească copcile în ghiaţă. Lucrurile le-am împachetat pe o săniuţă m ică de lemn. Neobservat de cele trei femei, am ascuns în bagaj şi o oală pentru fiert şi apoi am plecat.
Era_ greu de înaintat. Când eşti flămând oboseşti repede. Şi drumul până la fjord mi se pă-
St.: Manik îşi unse faţa cu sânge, voind să dovedească prin aceasta, recunoştinţa pe care o
avea pentru ursoaică
rea nesfârşit. Abia acolo n’am mai fi fost văzuţi din colibă. Dar în momentul în care am eşit din raza de vedere am luat-o la stânga, spre interiorul ţării. Mai în tâ ln isem în această regiune oameni, la vânătorile de reni, la care luasem parte şi dacă o luam în direcţia aceasta, trebuia să întâlnim alţi vânători. Dar noi n ’aveam decât un gând: să fugim cât mai repede.
Mergeam însă foarte încet, şi seara am trebuit să con- struesc o colibă de zăpadă, m ică, m ică de tot, deoarece n’am avut puteri să construesc una mai mare. Ne-am tărît înăuntru şi ne-am întins, ca să dormim. De m âncare n ’aveam nimic.
Iar a doua zi, când a trebuit să plecăm mai departe, aproape nu puteam merge. Dar deodată ne răsări norocul în cale: am zărit o vulpe, care a trecut foarte aproape noi.
Am împuşcat-o şi am mâncat-o pe loc. Câinele căpătă oasele, intestinele şi pielea, cu excepţia cozii, pe care a oprit Manik, pentru a-şi feri nasul de îngheţ. E m inunat să simţi cum îţi pătrunde carnea caldă în stomac, durează prea mult. Afară de asta, vulpea era m ică şi Simfiam într’adevăr cum căpătăm noui forţe şi apoi ple- slabă.
A doua zi am flămânzit din nou. Dar spre seară am împuşcat câteva păsări, împărţindu-le între noi, şi mâncând înaintam. Eram atât de înfrico
şaţi încât abia ne mai gândeam la oboseală. Dar foamea noastră devenia din ce în ce mai mare.
La un moment dat ajunsesem să um blăm ca oamenii albi pe vapoare, du
pă ce au băut prea mult rom. Ne clătinam atât de tare, încât trebu-
¡¡■ShaiL. ia să ne sprijinim unulpe altul. Atunci am pro- Pus să mâncăm câinele, dar Manik se opuse spunând:
| m — „O, nu, te rog, la-să-1 să mai trăiască pu-
amttk pPŞg ţin, atâta cât este po-,s;./ sibil, căci atunci când
tu pleci după vânat,Animalul simţise probabil o urmă, căci îşi
ciulise urechile şi mirosia...
lunci, zile întregi mâncasem numai zăpadă şi ghiaţă şi buzele ne erau atât de crăpate, încât ne dureau. Iar acum mâneam carne şi toate erau bune.
A doua zi am clădit alături de prima colibă, una mai mare, astfel că locuinţa noastră de până atunci urma să ne servească în v iitor drept cămară. Am mai găsit câteva pietre adâncite, din care am făcut lămpi, la căldura cărora ne-am uscat hainele. Manik devenise o bună gospodină şi începu să-mi coase blănurile, căci acum aveam fire de cusut, tăiate din intestinele ursoaicei.
In timpul cât stăteam acolo, s’a pornit un uragan de zăpadă. Vorbiam cu Manik şi e- ram siguri că dacă n ’am fi găsit ursoaica şi dacă n’am fi avut puteri să construim coliba, am fi murit amândoi în bătaia de ghiaţă a viscolului. Dar acum şedeam la căldură, mâneam mereu .adăpostiţi şi noi şi câinele, care nu mai era de recunoscut. Se ’ngrăşase
...Auzirăm câinele lătrănd.
mi-e groază să rămân singură în urmă. Mă gândesc atunci totdeauna la ochii femeilor de acasă, care voiau să mă omoare în colibă.Şi cum mergeam mereu înainte, am văzut câine
le ridicând capul şi c iu lind urechile. El simţise probabil ceva ,lucru care-1 puteam vedea după în frigurarea care începuse să-l stăpânească. L-am prins de urechi, i-am trecut o frânghie în jurul gâ^ tului şi l-am lăsat să mă conducă în direcţia unde simiţa că ar fi ceva de vânat. Peste puţin pierdu urma, dar o regăsi imediat şi în cursul câtorva m inute, am ajuns în tr’un loc, unde un urs îşi avea bârlogul de iarnă, dormind adânc.
Ah! Ce fericit eram! Acum aveam de mâncare şi puteam trăi mai departe. M’am înapoiat foarte liniştit la Manik şi am luat toate obiectele noastre pe sanie, spre locul unde dormia ursul, rid icând apoi m jurul lui un brâu de zăpadă. Animalul dormia în tr’o văgăună pe care şi-o săpase în zăpadă. Cum ne simţi, începu să mormăie, pentrucă-i turburasem somnul.
în tâ i l-am înţepat cu lancia. Atunci deveni furios şi ieşi pe jumătate din viziunea de zăpadă. Dar un urs care a dormit o iarnă întreagă, e orbit de soare şi nu poate vedea nim ic. Mi-am luat puşca, m ’am apropiat de el, i-am fixat ţeava în cap şi am tras. Cu un singur glonte l-am ucis.
Eram acum atât de bucuroşi, încât nu mai pu- team_ spune nici o vorbă. Ne-am aşezat totuş jos, lângă el, ca şi când am fi avut în fiecare zi câte un urs de mâncat. Sim ţiam că-mi revin puteri atât de mari, încât hotărîsem să clădesc o colibă nouă de zăpadă, căci mă gândiam să rămânem mai multă vreme aci.
Ne-am ajutat unul pe altul la jupuitul ursului. Animalul era încă gras, căci era o ursoaică şi am mâncat grăsimea de pe intestine, chiar în timpul jupu irii. Maţele le-am aruncat câinelui şi i-am a- runcat şi carne şi tot ce vroia şi putea să mănânce. Manik se m ân ji cu sânge pe obraz, spre a arăta astfel ursoaicei mulţumirea ei.
După ce am jupuit animalul, am plecat fără să spun nim ic şi nu m ’am înapoiat până ce nu am desgropat o piatră, care avea o adâncitură în m ijloc, în care puteam aprinde o lum ină.
A început apoi o epocă m inunată pentru noi. Puteam face focul, căci aveam grăsime, iar scă-
părătoarea avusesem grijă s’o iau cu mine. Topiam zăpadă şi ghiaţă, ca să avem apă de băut. Până a-
16 Aprilie 1931 R EA LIT A T EA ILUSTRATA 19
şi toată ziua lenevia. Oh, la noi era mai bine decât oricând.
Când am avut exact atâtea carne, câtă puteam duce cu noi, am tăiat din pielea animalului curele pentru noi şi pentru câine şi neam făcut şi opinci din acelaş material. Apoi am plecat mai departe, în drumul nostru, fugind de femeile blestemate, pe care nu vroiam să le mai revedem, din mai multe motive.
E adevărat că promisesem a ne înapoia acasă cu carne, dar aveam tocmai atâta, câtă ar fi trebuit să mâncăm noi, în drumul spre casă, aşa că restul n’ar mai fi ajuns nici pentru două zile. Apoi venia ii foamea. Pe de altă parte, (Iacă t; ta nu se înapoiase cu viciat, cele trei femei trebuiau să fij de foame de mult.
Pe drum ne gândiam cuţti dacă necunoscuţii pe cari îi vom întâlni, nu ne vor face vre-un rău. Dar în nici un caz aceştia nu puteau fi mai periculoşi decât cele trei femei lăsate în urmă. îm brăcămintea noastră devenise tare ca scoarja de copac. Erau îngheţate tun, căci stătusem prea mult locului şi mâncasem cât n ’ar fi trebuit. Dar căpătasem forţe noui, aşa că înaintam destul de repede. Seara ne opriam, încălziam apă topită din ghiajă şi zăpadă şi ne fierbeam carne de mâncare .Aceasta ne-a a- jutat foarte mult.
După câtva timp am început să dăm peste urme de reni, cari mergeau spre Nord. Ajunsesem prin urmare la timp pe drumul bun, unde aveam să întâlnim fără în
trerupere turme de reni. Ca să fim asiguraţi, mi-am pus în ordine arcul făcut din corn de ren, întin- zându-1 cu o coardă din maţ de urs. Dar când am dat însfârşit de ei, arcul meu nu era gata.
Aceasta s’a întâmplat în tr’o d imineaţă. Dormitam încă în coliba noastră de zăpadă. Deodată am auzit câinele lătrând .Ascultând cu a- tenţie, am auzit un sgomot afară. La început am cra^f^^^tr ff?ur râu. Dar aceast*nu se putea îl tâmpla în ano tii»u^»ftce la . Apl Sgomotul s’a tranlwSrrhat ■mtr’if uruit de furtună. In fine, începusem să mă gândesc la oameni, cari «’g -•£* apropiat de adăpostul nos-
>ar când am ieşit din colibă, cât fm tcj^HHLuprir^Mui ochiL nu ved .ii dpcâtf rcjiii, o t u r m e iri f ă r ^ d * sfâts,iorrJ. Erau reni mari, cu copite
puternice, a^carf'; t re zise.
Doamne, c â t^ ^ n im a le erau!! Treceau mereu la deal, de parcă n ’ar mai fi vrut să sfârşească.
Era bine că tii imediata apropi| stre, căci altfel sfărâmtă de reni fi fost striviţi s| cum ştiam căcel bun. Şi după"câte aTTzisenTr drumul acesta, n ’aveam să mai suferim de lipsuri.
Ne-am luat după ei şi am ucis câţiva. Am mâncat limbă de ren şi oase cu măduvă. Dumneata, care trăeşti aci de mulţi ani, şti cât sunt de delicioase. Şi ţinându-ne după ei, ne-am refăcut toate: îm
brăcăminte, curele, saci pentru dormit, opinci şi toate celelalte. începusem însă să ne temem că în curând nu vom mai avea ace de cusut. Căci mica provizie pe care o avusesem, se termina văzând cu o- chii .Ascuţind mereu acele de pietre, se scurtau mereu şi ajunsesem că aproape nu se mai putea coase cu ele.
Spre norocul nostru, am dat în fcuMniHBBfanieiii, cari ne-au pri- miBfoartel binew i cu cari am trăit mijiţi a n B m p r in ă , vânând şi pes- cuB d. 8
Şi astfCT am scăpat cu bine din „foamea cea mare”, salvându-mi şi pe mica mea Manik...”
Ututiak î f ^ ^ r s e o lacrimă, pri- v y H ^aeb ă trânk a smolită, care şe-
ea linişfit™ în r ^ i ţ u L e i .Nu .e t. ¡ie”, spuse (¿HiVftUHI
ne vom împuşca nn reiea iui va tine Incul
mâncărilor gustoase şi mai ales cozonacilor din Cap York.”
— „Dar ce s’a mai întâmplat cu cele trei femei?” am întrebat eu.
- „Nu-m de asta,” îr ziu am auzi :useră pe ntorsese şi
sj|gur că fer cim i singuri?
iplace să vorbesc inse el. „Mai târ- pameni cari tre-
tata nu se mai sit moarte. De
şi putuseră pro- Ic de mâncare. O
moarte îngrozitoare, mai ales după cum au fost găsite...
Craniile celor două femei tinere erau sfărâmate şi toată carnea ju puită de pe oase, astfel că rămăseseră din ele numai scheletele. Numai cadavrul bătrânei era în treg, dar numai pielea pe oase, o
piele neagră ca pământul. înţelegi prin urmare, că mama şi-a ucis fetele si le-a mâncat... Da, da, aşa e viaţa...”
Şi după o pauză continuă:— „Ţi-am mai spus doar, femeile
sunt mai crude, mai periculoase ca bărbaţii. Vezi, am auzit vorbindu- se de bărbaţi, cari au murit de foame împreună, dar cadavrele le-au fost găsite întregi... Pe când femeile... dar ce să mai vorbim”...
Afară viscolea din ce în ce mai tare şi vântul părea că vrea să ne ia coliba de zăpadă. Dar după grozăviile ascultate, cozonacul gras de la Cap York, lua în mintea mea proporţii apocaliptice: pastă de :i y j^ Ja ^| stecată cu sânge de urs,
le om şi cu blană de vulpe, t r a ^ de reni pe o sanie făcută
!n ciolane omeneşti, peste pustiul unde domneşte foamea... româneşte de LIV IU MI HON
Din largul lumiiIn veacul al şaptesprezecelea, în
Franţa, exerciţiul nnedicinei operatoare căzuse aşa de jos, încât şi bărbierii puteau fi chirurgi. La moartea bărbierului, nevasta lui putea .să-i ia locul, dacă era asistată de-un băiat care să-i fi trecut examenul de bărbier-chirurg. La noi .şi astăzi, mulţi bărbieri îşi pun pe firm ă titlu] „subehirurg“ .
Li teratură şi Ştiinţă<00 Pagini cu 20 clieşe de H. SANIELEVI VlCl
P r e ţ u l 190 l e i
C j j o n i i S C I
u n i e r i r u m o s0
Obicinuiţi-vă cu „Scherk Face Lotion" (apa de faţâ
„Scherk").- Ea curăţă porii feţii şi împiedică naşterea oricâror defecte ale tenului.- întrebuinţarea „Scherk
Face Lotion" (apa de faţâ „Scherk") este foarte plăcută, deoarece graţie puterii ei de pătrundere în pori, vă simţiţi învioraţi. - Faceţi o încercare !
SCHERKPAfilS LONDON BEBUN WltN NfWVOBC
D E P D E Z E N T A N Ţ A G E N E R A L Á
Scherke u C U P E / T I ' / T P U P / C A N l 94
Í LUPOAICA).otion
DE VANZARE LA FARM ACII. DROGHERII SI P A R ^ tlM E R li° ' “„REALITATEA ILUSTRATĂ“. — Director Nic. Constantin.
Redacţia şi Administraţia: s/r. Const. Miile 7— 9— 11.Preţul abonamentelor: Un an lei 400; 6 lun i lei 200: 3 lun i lei 100. Pentru străinătate lei 500 anual.
FLORI DE MERIŞOR. — Mit/l Green, o steluţă răsărită de curând pe firmamentul ecranului. Atelierele „Adeverul“, S. A.