A fost odată, tare demult un împărat bătrân care avea numeroşi slujitori voinici ca ursul şi tari ca piatra. 

Aceştia aveau grijă de  sute de copile care mai de care mai blânde şi mai frumoase. Oamenii, l- au numit Copac.

El sta de veghe toată noaptea iar ziua, adapostea pe trecători lăsându- i să stea la umbra frunzelor care erau...... Copilele sale. 

Slujitorii, după iscusinţa lor aveau nume de ramuri. Toţi formau împreună un singur copac cu multe ramuri şi frunze, un copac bătrân de neîntrecut la numărul anilor. 

Ziua era tot mai zglobie şi copacul juca diferite jocuri cu ramurile şi frunzele care trăiau în linişte şi pace.

Intr-o zi se năpusti asupra lor un vânt tare şi puternic de spărgea ferestrele oamenilor şi ridica în slavă praful de pe drum.

Atunci, copacul tată- împărat chemă toate frunzele fiice şi pe toţi slujitorii ramuri şi le spuse:

 - Dragii mei, suntem în pragul despărţirii, vântul suflă. Nu se ştie care dintre voi va avea mai multe zile sau care va pluti şi se va aşterne covor de rugină la poalele mele. Eu, ca tată, vă sfătuiesc să vă tineţi de frunza mamă şi să nu vă dezlipiţi de ea. 

  Vorbele împăratului sunau tare şi zgomotos. 

Se auzea cum vântul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremură şi cât pe ce era să se aplece la pământ cu toată împărăţia.         Dar.... să vedem ce s- a întâmplat mai departe.

Mezina, o frunza neascultătoare dar grijulie pentru împărăţiile din jur, se strecură pe sub ramuri şi o lua din loc prin vecini să ducă vestea vorbelor tatălui său- bătrânul  împărat  copac,  altor copaci împăraţi.  Merse ce merse şi vesti pe cei ce îi ieşeau în cale, de primejdia ce avea să urmeze. 

Unul dintre împăraţi o opri din drum, o lua de mână zicându- i:

            - Draga mea copilă, am aflat ce vremuri vor veni dar nu- ţi face griji si nu- ţi fie teamă! Să ştii că va veni toamna. 

Fata- frunză făcu ochii mari. Îşi închipui că toamna este un monstru, o sperietoare, ori un cântec, un leagăn, un copil ...      - Ce- ar fi să- l intreb cum e toamna? îşi zise în gând mezina frunză. Hotărâtă, prinse curaj şi spuse:

•        - Bătrânule unchi, ce este toamna?

  - Toamna este a treia fiică a anului ce coboară din înaltul cerului să- şi aştearnă trena ei de culoare galben- arămie, iar voi, frunzele veţi fi covor de rugină peste întreaga natură. Sosirea ei face răcoarea să brăzdeze întinsul, sămânţa se scutură. Frunzele îngălbenite se desprind de pe ramurile copacilor şi se cufundă într- un somn adânc.

Bruma rece şi vântul sturlubatic sunt prietenii nedespărţiţi ai toamnei. Împreună saltă frunzele până în înaltul cerului şi le coboară apoi pe pământ. 

Voi, vă veţi apleca în faţa toamnei părăsindu- vă  tatăl copac ce v- a suţinut atâta timp în adierea vântului slab.