Povestea PământuluiAdaptare după Silvia Kerim

Povestitorul 1: A fost odată ca niciodată……….. Luna- Vrăjitoare terminase de croşetat perdelele din bucătărie, terminase de pus în borcane dulceaţa preferată a stelelor şi se aşezase la fereastra uriaşă a dormitorului ei, ca să privească înspre Pământ. N-o mai făcuse de mult...

Povestitorul2: Când era odihnită, Luna se uita înspre Pământ cu ochelarii ei obişnuiţi, dar când ochii o lăsau lua ocheanul de sidef făcut anume pentru a vedea până departe. Era tare curioasă din fire Luna!

Povestitorul3 : Se uita la el cu plăcere, pentru că îl socotea un fel de prieten bun, un prieten care locuieşte dincolo de deal şi căruia i se întâmplă mereu fel de fel de lucruri. Luna îl urmărea, de câte ori putea, cum urmăreşti o poveste când nu ştii ce urmează...

Luna: - Ce frumos este Pământul! Aurit de soare, nins cu fulgi pufoşi, lucios de atâtea ploi, învăluit de vânt, Pamântul este totdeauna minunat!

Povestitorul1: Dar iată că tocmai acum, când se aşezase la fereastră să se mai înveselească puţin şi să alunge plictiseala, Luna băgă de seamă că pe Pământ se stârnise o zarvă mare.

Luna: - Ce se-ntâmplă? Nu se poate! Oamenii au intrat în război! Nu-mi vine să cred! Aveau toate motivele să fie mulţumiţi cu traiul lor pe Pământ. Pământule, ce se-ntâmplă cu ei?

Pământul: - Nici eu nu ştiu ce vor oamenii. Le-am oferit în dar toate bogăţiile mele şi nu le-am cerut nimic în schimb. Atâta doar: să mă lase în pace, să-mi respecte pădurile şi animalele şi

florile şi iarba. Şi să-mi păstreze apele curate. Acum m-au rănit adânc.

Povestitorul2 : Din cauza oamenilor care se luptau fără sens între ei, creştetul Pământului se pustii, lăsând să apară în haina verde a pădurilor găuri mari şi negre. Din sprâncenele lui, altădată stufoase, alcătuite din brazi pitici, păsările zburară departe, cu ţipete înfricoşate.

Pământul: Oameni nerecunoscători! Vă luptaţi între voi, dar nu vă daţi seama că mi-aţi făcut rău! Mi-aţi dezgolit munţii, mi-aţi pustiit pădurile, mi-aţi ucis păsările. Ce vină am eu?

Povestitorul3 : Pământul se încruntă, gemând de durere şi de revoltă. Zâmbetul îi pieri. Apoi, de parcă viaţa l-ar fi părăsit dintr-o dată, Pământul înţepeni ca mort. Luna s-a speriat grozav, temându-se ca prietenul său să nu se îmbolnăvească de inimă rea.

Luna: - Ar fi o boală fără leac. Voi lăsa în grija stelelor treburile gospodăriei, pentru că eu vreau să văd ce se-ntâmplă cu prietenul meu.

Povestitorul1: Luna era din ce în ce mai înspăimântată. Aştepta un semn, oricât de mic, care să-i spună că Pământul se va face bine. Dar semnul cel bun nu se ivea. Luna se frământa fără încetare.

Luna:- Aş vrea nespus să îl ajut! Însă se pare că nu pot face nimic pentru el. Toate vrăjile pe care le ştiu n-au niciun efect. Nu am niciun leac pentru o boală atât de grea. Dar iată: parcă a început să se mişte.

Pământul: Of, dar lung somn am mai dormit! Vai ,şi ce multe răni am ! una, două , trei, patru, cinci...................... Am obosit de-atâta numărat. Voi chema două ajutoare de nădejde.

Ploaia: Ne-ai chemat, Pământule? Vai, ce s-a întâmplat cu tine? Unde-ţi sunt pădurile, păsările, florile?

Soarele: Eu şi prietena mea Ploaia te vom ajuta să arăţi ca înainte. Să ştii, însă, că trebuie să treacă mult timp până când te vei vindeca.

Povestitorul2: Dar rănile i se închideau cu greu. Pe locul fostelor păduri abia se zărea câte un pâlc de copăcei firavi. Apele începeau şi ele să se limpezască. Nu răsărise însă nicio floare.

Povestitorul3: Aşa trecu un timp. Timp lung, cât un an, ori o sută, ori poate o mie de ani. Şi iată că într-o dimineaţă, Luna băgă de seamă o schimbare!

Luna: - Ce bucurie! Pe Pământ a răsărit iarba! Sub mantia de iarbă verde parcă a întinerit!

Pământul: - O, ce se-aude? Ciripesc din nou păsărelele? E minunat să le aud cântând. Şi creştetul......mi s-a acoperit din nou de brazi. Se-aude şi galopul cailor pe câmpii! Sunt fericit!

Luna: - Da, da! Şi-a vindecat rănile şi sufletul! Oare a uitat ce i-au făcut oamenii? Sau poate că i-a iertat.

Povestitorul1: De la acestă întâmplare a trecut mult, foarte mult timp. Iar în acest răstimp, oamenii nu s-au mai războit, n-au mai rănit faţa Pământului, nu i-au mai murdărit apele, ucigându-i pădurile şi animalele.

Povestitorul2: Oameni, nu transformaţi Pamântul într-un câmp de bătălie! Nu-i provocaţi răni care poate nu s-ar vindeca niciodată !

Povestitorul3: Trăiţi în armonie! Preţuiţi pământul pe care călcaţi, cu frumuseţile şi bogăţiile lui! Nu uitaţi ca pământul este casa noastră, a tuturor. O lume minunată începe cu fiecare dintre noi!