Sinteza:Personalitati culturale basarabene in Epoca Moderna

(Dmitrie Cantemir)

Elev: Bolozan Cristina Profesor:Boboc Valentina

Cuprins:

1) Date biografice2) Portret moral/fizic 3) Activitate culturala4) Aprecierea rolului personalitatii

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723), autor, cărturar, compozitor, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic și scriitor român (moldovean).

Date biografice

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Silișteni din comuna Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.[necesită citare] A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantaș. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 22 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Isi face studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. S-a căsătorit cu fiica lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, Casandra, care i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban, Maria și Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 - 1744). Din a doua căsătorie (după moartea Casandrei), cu fiica unui general rus, a avut o fată: Anastasia.

Portret moral/fizic

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creștinii au fost înfrânți de turci în Lupta de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa,dar a ramasa fidel patriei sale

Activitate culturala

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii și de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umaniști ai Europei.

Opere principale :

Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice și să alcătuiască o terminologie filosofică.

Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii.

Istoria ieroglifică , scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor , scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[3] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Aprecierea rolului personalitatii

Cel mai mare reprezentant al umanismului romanesc. A avut o formatie enciclopedica cu preocupari in diferite domenii: istoria, filozofia, literatura, matematica, limbi orientale, muzica. Ca om al renasterii, Dimitrie Cantemir si-a desfasurat activitatea intr-o epoca a infloririi a culturii romane. A fost o personalitate multilaterala, care a realizat prima sinteza a culturii nationale, pregatind aparitia iluminismului. Marea majoritate a operelor sale se bazeaza pe o vasta documentatie, folosind izvoare straine in limbile germana, franceza, rusa, polona, turca. Multe lucrari au fost elaborate initial in limba latina.

* Aprecieri critice

Referindu-se la locul si importanta lui Dimitrie Cantemir in cultura romaneasca, George Calinescu afirma: Cantemir este un Lorenzo Medici al nostru, Zoe D.Busulenga: Cantemir a fixat un tip de intelectual plurivalent. Nota originala pe care o aduce Cantemir in epoca sa este cutezenta intelectuala.

Alexandru Hâjdeu (Hâjdău[) (n. 30 noiembrie 1811, loc. Mișiurineț, districtul Kremenetz [2] [3] , azi regiunea Ternopol, Ucraina; d. 9 noiembrie 1872 [4] , Hotin [5] ) a fost un scriitor român din Basarabia, tatăl lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu. A făcut parte din marea familie Hasdeu.

Date biografice

Părinții lui Alexandru Hâjdeu au fost Tadeu Hâjdeu (1769-1835) și Valeria (născută Hrysant[6]), a doua soție a acestuia, o evreică botezată († 1860), numită și Cristanta; cu ea Tadeu a avut doi copii, pe Alexandru și pe Boleslav. Era spre sfârșitul peripețiilor sale militare, când Tadeu se întorcea la matcă, pentru a recupera o parte din moșiile familiei și pentru a se consacra literaturii.

Este însă sigur că primele cunoștințe de limbi străine le-a dobândit în familie, ajutat probabil de tatăl său. Absolvirea cursurilor preuniversitare i-a fost în mare măsură facilitată lui Alexandru de cunoștințele primite în sânul familiei, unde a primit o instruire aleasă, adecvată exigențelor sociale ale micii nobilimi din care făcea parte.

Studii: Centrul universitar care i-a oferit lui Alexandru condiții prielnice pentru o bună orientare în domeniul ideilor noi, circulate în Rusia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a celui următor, a fost Harkov. După transformarea colegiului de aici în universitate, orașul de pe Don a devenit important centru de cultură care atrăgea tineri de pretutindeni, mai ales din sudul Rusiei.

După terminarea cursurilor gimnaziale, Alexandru Hâjdău este trimis, în 1829, să-și continue studiile la Harkov. Aici urmează cursurile drept și de științe naturale, dar frecventează și prelegeri de istorie, etnografie, limbi clasice și mai ales filozofie. Având o pregătire prealabilă solidă, devine în scurt timp student eminent. Într-un raport al guvernatorului Basarabiei, din 5 august 1867, se precizează că Alexandru „a învățat la Harkov și, fiind din naștere capabil, a învățat foarte bine”

Portret moral/fizic

Inca din școala si-a dezvoltat sensibilitatea, memoria și înclinația spre cultură,Un patriot inrait si foarte principial ,chiar daca este santajat de autoritati din cauza convingeilor sale politice exprimate in opera sa el nu se lasa batut, isi da demisia la 26 ianuarie 1834 (mai degrabă este concediat) și își reia preocupările artistice și științifice.

Activitate culturala

Lucrările lui, foarte calitative de altfel, rămân fragmentate, fărâmițate, un vast șantier neterminat. Majoritatea lucrărilor sunt scrise în limba rusă, dar izvorăsc din conștiința apartenenței și contribuției la cultura românească. Pasionat de descoperirea și valorificarea creației populare românești, pe care o cercetează paralel cu istoria și etnografia, Hâjdeu publică mai întâi câteva poezii în manieră populară, traduse în limba

rusă, în revistele „Vestnic Evropî” (1830), „Teleskop” (1833) și „Molva” (1835). Ele pot fi considerate mărturii destul de timpurii ale interesului pentru folclorul românesc, ecou și al orientării herdeliene de la începutul secolului al XIX-lea.

Preocuparea lui Alexandru pentru expresia caracteristică a genului popular este mai largă. În 1831, în timpul studenției, publică și comentează fragmente din lucrările filozofului ucrainean G. S. Skovoroda. În presa rusă apar extrase din studiile lui Hâjdeu asupra gândirii tradiționaliste a lui Skovoroda. O lucrare era concepută sub forma unor scrisori către Görres, profesorul de la Universitatea din München. Hâjdeu este unul din primii cercetători ai operelor lui Skovoroda, care l-au influențat în mare măsură. Îl considera un geniu socratic al Rusiei, demn a fi relevat contemporanilor. În filozofia lui a aflat o aspirați morală ce ținea la armonizarea cugetului cu misterele eului și lumii înconjurătoare. De el a fost înrâurit când a scris despre actul poetic și despre intuiție, explicate prin geneza divină (Despre calitatea poeziei religioase – 1830). L-au atras și ideile referitoare la legătura dintre destinul fiecărui popor și individualitatea lui spirituală. A scris mai multe articole despre Skovoroda (Trei cântece ale lui Skovoroda, 1831; Socrate și Skovoroda, 1833; Grigori Varsava Skovoroda, 1835), cu intenția să-i editeze scrisorile în 7 volume. Este autorul studiului filozofic Problema timpului nostru (1842), tradus și tipărit în românește abia în 1938, la București[58].

Aprecierea rolului personalitatii

În zilele noastre, numele scriitorului îl poartă numeroase edificii, obiective turistice din România și Republica Moldova. În Chișinău, în regiunea străzilor cu nume de clasici ai literaturii române, o stradă de aprox. 800 m este numită „Alexandru Hâjdeu”.

De la Alexandru Hâjdeu a rămas o moștenire literară risipită, fragmentată și derutantă. Fire complicată, nestatornică, frământată și impetuoasă, un imaginativ hipertrofic, plin de ambiții și elanuri enciclopedice, nesusținute de o structură tenace, pendulând permanent între cele două culturi, rusă și română, fără să prindă, de fapt, rădăcini în niciuna, Alexandru Hâjdeu n-a izbutit, în ciuda înzestrărilor sale intelectuale și a vastității cunoștințelor pe care le avea, să realizeze marea operă închegată, viguroasă și durabilă la care aspirase.

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, d. 1 iulie 1891) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova

Date biografice

S-a născut la Iași, în familia de boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie Kogălniceanu și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în anul 1749 documentul prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de Prințul Constantin Mavrocordat) Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, înainte de a fi de instruit de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școalii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai.[4] A terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim.[5] În acea perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri (ambii au studiat la Vida și Cuénim), pe Costache Negri și pe CuzaKogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville (unde a fost îngrijit de fostul tutore al lui Sturdza, abatele Lhommé) și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin

Portret moral/fizic

Excelent observator, cu un spirit ager si cultivat, de un umor intelectual subtil si o ironie distilata, KOGALNICEANU vadeste o reala dezinvoltura in manuirea lexicului si un gust literar format prin studii si lectura. Datorita atractiei funciare spre spiritul galic, in materie de beletristica manifesta certe preferinte pentru francezi, de la autorii care i-au marcat copilaria - Fenelon si Florian - pana la scriitorii zilei, V. Hugo si Lamartine. Unii dintre ei, in frunte cu Balzac, devin zeii tutelari ai propriei creatii, caci, exceptand cateva texte, KOGALNICEANU este un scriitor prin excelenta livresc.

Activitatea culturala

Debuteaza in ian. 1835, cu Romanische oder wallachische Sprache und Literatur, in Magazin fur die Literatur des Auslandes, iar in sept., la numai 20 de ani, proiecteaza scrierea unei istorii aparuta in 1838 Ia Berlin sub titlul Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens. Rechemat la Iasi (febr. 1838), este numit aghiotant domnesc, dar incepe, strategic, o impetuoasa activitate cultural-lite-rara, cu finalitate politica; preia Alauta romaneasca (1838), isi cumpara o tipografie (1839) si scoate rev. Dacia literara (1840) - care inaugureaza in literatura romana directia nationala si populara -, Arhiva romaneasca (1841), Propasirea (1844) s.a.; este numit codirector al Teatrului din Iasi (1840); publica prima proza, Filosofia vistului (1838), dar si seria studiilor sociale (Dezrobirea tiganilor, 1844 etc); deschide cursul de istorie nationala la Acad. Mihaileana cu celebrul Cuvant introductiv si asaza sub teascuri intaiul voi. din Letopisetele Tarii Moldovei (1846).

Aprecierea rolului personalitatii

A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova. Kogălniceanu nu s-a considerat scriitor; el însuşi nu părea a-şi preţui scrierile literare. Nu i-a lipsit însă talentul, iar paginile rămase, multe tipărite postum, dezvăluie, dacă nu opere de mare valoare, preţioase contribuţii de pionierat. Că avea un stil format, subtil adesea, o dovedeşte încă din timpul studiilor la Luneville şi Berlin, în scrisorile către tatăl său şi către surorile sale.

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 - d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român .

BiografieS-a născut la Herța, ca fiu al preotului Lazăr (Leon) Asachi și al Elenei. La 9 ani, Gheorghe Asachi continuă studiile în polonă, latină, germană la Lemberg, Polonia (azi Liov,Ucraina), unde se mutase familia sa.În cadrul Universității din Liov, în perioada 1796 - 1804, Asachi studiază, la Facultatea de Filozofie, logica, matematica, istoria naturala, fizica, metafizica și etica. Apoi, în perioada 1802 - 1804, urmează și un curs special de arhitectură.La Lvov, Asachi si-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat conceptiile sale iluministe sub influenta unora dintre profesorii universitatii si a cunoscut literatura poloneza si literatura clasica româna, care se vor simti în creatiile sale literare.Apoi studiază astronomia și cadastrul la Viena (1805-1808), arheologia și epigrafia la Roma (1808-1812), unde citește literatură italiană și scrie sonete. Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în același an.În 1812 revine în Moldova și se consacră activității de propășire a culturii române. Pune bazele Academiei Mihăilene(1835), strămoașa Universității din Iași. Fondează revista Albina românească și o tipărește la tipolitografia Albina.Aici îi apar primele volume originale, Culegere de poezii și Fabule alese. Adversar declarat al Revoluției de la 1848 în Moldova, cade în uitare și în perioada aceasta își tipărește nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie, în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867.În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără manuscrisul Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu.

Portre fizic/moralEl ni se infatiseaza ca un om ahtiai de cunostinte,de o rara energie,intreprinzator si tenace in realizarea actiunilor initiate.Spirit larg,deschis conceptiilor inaintate ale epocii, generos si dezinteresat care, ca un adevarat illuminist, nu a cautat folosul personal,iar pentru a-si implini opera culturala a mers pina la abnegatie.Patriot infocat, a fost un partas fidel al propasirii multilateral a tarii si a manifestat constant un entuziasm juvenile pentru cuceririle stiintei si ale tehnicii.Pe de alta parte, era putin comunicativ si vanitos.Prudent peste masura, tinea sa fie in relatii bune cu totii, cu oficialitatile indeosebi. Devenind cu timpul rigid, a inceput sa incline spre un conservatism pronuntat si o moralitate austera.

Activitatea culturalaCarturar de tip renascentist, cu o cultura enciclopedica si iluminista, dotat cu înclinatii pentru multiple domenii artistice - inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg - Gheorghe Asachi s-a risipit cu darnicie din dorinta generoasa de a impulsiona dezvoltarea culturii românesti. Desfasurlndu-si cea mai rodnica activitate într-o perioada de hotar între epoca feudala si începuturile orînduirii

burgheze, Asachi poate fi revendicat în aproape orice domeniu al culturii. În 1813, Asachi înfiinteaza o clasa de inginerie si hotarnicie în limba româna, unde preda arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica, dezvaluindu-si un neobosit talent pedagogic, în 1818 apare deja prima promotie de ingineri formati in tara. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de organizarea scolilor din Moldova (1813 - 1849). Insarcinat de mitropolitul Veniamin Costache, în 1820, Asachi se ocupa de organizarea Seminarului de la Socola. In acest scop el aduce din Transilvania cîtiva profesori initiati. Dupa o perioada petrecuta la Viena ca agent diplomatic al domnitorului lonita Sandu Sturdza, Asachi se reîntoarce în 1827 la Iasi pentru a desfasura, in urmatorii 20 de ani, activitatea sa cea mai rodnica, si care îl va transforma în personalitate proeminenta a Moldovei. Militînd pe linia idealurilor sale de tinerete, el îsi continua stradaniile de organizare a învatamîntului, înfiintînd prima scoala primara de fete Institutul pentru educatia fetelor (1834), punînd bazele învatamîntului artistic si politehnic în 1841 prin inaugurarea scolii de arte si meserii, extinzînd reteaua scolilor primare, scriind manuale, alcatuind programe analitice. Realizarea sa de capetenie ramîne însa Academia Mihaileana, deschisa în 1835, institut care va deveni o adevarata pepiniera de intelectuali instruiti. Un alt tarîm in care contributia lui Gheorghe Asachi poate fi considerata hotarîtoare este cel jurnalistic. El este în Moldova initiatorul presei în limba româna, scotînd primul ziar românesc Albina româneasca. Vazînd în presa un excelent instrument de informare si educare, Asachi va scoate si alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori, cum ar fi: Foaia sateasca (1839-1840) si (1846-1850) - destinata taranilor, Icoana lumii (1846) care populariza cuceririle stiintei.

Aprecierea rolului personalitatiiA fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.În semn de omagiu față de personalitatea lui Gheorghe Asachi, Consiliul Comunal al orașului Iași a hotărât ridicarea unei statui. Solemnitatea inaugurării monumentului a avut loc în data de 14 octombrie 1890, cu mari festivități, participanților distribuindu-li-se o broșură cu autobiografia lui Gh. Asachi.Toodata numele lui a fost dat liceelor si anumitor universitati din R. Moldova si Romania.