Septembrie - Octombrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 1716 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Septembrie 2016

„Orice om din casa lui Israel sau dintre

străinii din Israel, care va aduce o ardere de

tot Domnului, fie pentru împlinirea unei

juruințe, fie ca dar de bunăvoie, să ia o parte

bărbătească fără cusur din boi, miei

sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.”

(Levitic 22.18b-19)

Pastor Iosif Nicolae IgnatBiserica Penticostală Sebeș, Alba

Calitatea - un lucru apreciat de Dumnezeu

ând vorbim despre calitate, ne

Cgândim la ceva de valoare, de preţ,de prima mână, cu însuşiri alese,

ce nu are defect sau slăbiciune. Opusul cali-tăţii este nonvaloarea, mediocrul, ceva ce este comun, banal, neînsemnat, care are cusur şi nu merită băgat în seamă.

Orice om care are principii sănătoase şi se respectă, iubeşte calitatea. Orice firmă de prestigiu care are în sistemul ei de valori calitatea produselor sau serviciilor oferite clienţilor, nu le poate permite angajaţilor ei să ignore acest principiu. Nu cred că vom face greşeala să oferim cuiva pe care îl res-pectăm şi-l iubim, ceva de o calitate îndoiel-nică sau proastă. Cu cât o persoană are mai mare valoare în ochii noştri, cu atât o vom cinsti, oferindu-i ce avem mai bun.

De ce am crede că lucrurile stau altfel când este vorba despre Dumnezeu şi lucrarea Lui? În pasajul din Maleahi ne sunt prezentate câteva motive pentru care Dumnezeu merită să-I oferim ce avem mai de preţ. Ele sunt prezentate gradat şi toate sunt legate de Per-soana Lui. În primul rând, pentru că El este Tatăl nostru, care merită cinstea (respectul, con-sideraţia) noastră (1:6). Apoi El este Stăpânul nostru, de care trebuie să ne temem (1:6). În al treilea rând, pentru că are un Nume mare între neamuri (1:11). Şi nu în ultimul rând, deoarece este un Impărat mare şi înfricoşat (1:14).

Cred că avem o percepţie destul de gre-şită despre Dumnezeu şi despre pretenţiile Lui, când este vorba de calitate. Ne întrebăm: în ce măsură am putea noi, nişte fiinţe im-perfecte, să-i aducem lui Dumnezeu daruri de calitate, care să-L satisfacă? Oare ţine cont Dumnezeu de resursele şi de particularităţile fiecăruia sau are aceleaşi cerinţe pentru toţi? A stabilit Dumnezeu un standard de calitate pentru darurile noastre? Ne simţim limitaţi şi nevrednici în comparaţie cu măreţia şi per-fecţiunea lui Dumnezeu şi credem că, oferin-du-i pe lângă păcatele şi slăbiciunile noastre şi câte o faptă bună, un ban la colectă sau o prezenţă la adunare, El este suficient de bucu-

ros şi mulţumit de noi. Cântări ca „Aşa cum sunt, la Tine vin” sau „Doamne, n-am aur, nici pietre scumpe” poate că întăresc uneori această idee. Însă din răbufnirea de mânie a lui Dumnezeu din v. 14 la adresa poporului evreu „Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită [sănătoasă] şi totuşi jert-feşte Domnului o vită bolnavă”, deducem că El gândeşte altfel în problema calităţii. El cunoaşte resursele pe care noi le avem la un moment dat în casele noastre şi nu este deloc încântat să fie înşelat în ceea ce trebuie să-I oferim Lui: jertfe „de parte bărbătească”, fără cusur. Adică să punem pe altarul Lui ce avem mai valoros din ceea ce ne-a dat El.

Haideţi să analizăm patru domenii din viaţa noastră (ca indivizi, grup sau comunitate), în care se simte acut lipsa calităţii.

Calitatea vieţii

ără îndoială, există diferenţe deFvaloare între anumite momentedin viaţa noastră sau între noi,

credincioşii, în ceea ce priveşte trăirea de fiecare zi. Dar care sunt lucrurile care fac di-ferenţa şi care conferă calitate vieţii noastre de creştini?

În cartea care-i poartă numele, Neemia ne prezintă pe un om numit Hanania, căpe-tenia cetăţii Ierusalimului, om care „întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu” (7:2). Fericitul şi răbdătorul Iov a fost remarcat de Dumnezeu şi evidenţiat în faţa Satanei ca un om fără prihană, curat la suflet, temător de Dumnezeu, abătându-se de la rău şi perseverând în neprihănirea lui (Iov 2:3). Daniel a fost numit om preaiubit şi scump înaintea lui Dumnezeu pentru că a ştiut să-şi păstreze curată dieta în alimentaţie, statornicia în relaţia cu Dumnezeu şi s-a iden-tificat cu cauza poporului lui Dumnezeu (Daniel 9:23). Sutaşul Corneliu, un păgân din Cezareea, a intrat în posesia unor mari binecuvântări spirituale (mântuirea şi darul Duhului Sfânt) datorită cucerniciei, temerii de Dumnezeu, faptelor de milostenie şi vieţii sale constante de rugăciune (şi nici măcar nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu!!). Gaius, unul dintre contemporanii aposto-

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

Pericole care pândesc Biserica în vremurile de pe urmă (12)Pericole care pândesc Biserica în vremurile de pe urmă (12)

lului Ioan, este apreciat de acesta pentru progresul lui spiritual, pentru fidelitatea şi umbla-rea în adevăr, pentru credincioşia în lucrare şi pentru dragostea lui faţă de sfinţi (3 Ioan). Şi exemplele ar putea continua...

Dragii mei, pe unde ne aflăm noi în raport cu aceşti înaintaşi ai credinţei? Cum sunt dragostea, răbdarea, puterea, discernământul, credincioşia noastră, faţă de cum erau la în-ceputul pocăinţei? Trebuie să recunoaştem că, în ciuda marilor privilegii de care ne bucurăm în aceste vremuri, calitatea vieţii noastre creştine scade mereu. „Aurul” din viaţa noastră se înnegreşte pe zi ce trece (Plâng. lui Ier. 5:1), pentru că ne permitem tot mai multe lucruri îndoielnice, iar păcatele (recunoscute) sunt tot mai puţine. A scăzut apetitul pentru rugă-ciune, Scriptură, părtăşii frăţești, misiune; în schimb ne atrage mirajul lumii, banilor, modei, confortului. Linia de demarcaţie cu lumea este tot mai subţire în ce priveşte gândirea, vorbirea, îmbrăcămintea, modul de petrecere a timpului, afacerile. Caracterul lumesc şi duplicitar, vorbirea uşuratică sau chiar vulgară, vestimentaţia indecentă, relaţiile reci, indiferenţa faţă de Dumnezeu sau faţă de nevoile oamenilor sărmani, sunt tot mai des întâlnite între noi, cei care ne numim creştini (chiar botezaţi cu Duhul Sfânt). Nu cumva Dumnezeu ne aşteaptă să ne întoarcem grabnic la valorile atât de preţuite de înaintaşii noştri şi de oamenii Bibliei, şi de care ne-am lepădat atât de uşor? Doamne, ai milă de noi!

Calitatea familiei

Dumnezeu a proiectat familia – prima Sa instituţie divină – ca să fie o oglindire a armoniei, frumuseţii şi bunei funcţionalităţi din sânul Sfintei Treimi. Nu este de mirare cu câtă furie atacă diavolul în zilele noastre acest aşezământ divin şi

binecuvântat. El realizează (adeseori mai mult decât o facem noi) imensele beneficii care rezultă dintr-o familie de calitate, dar şi răul care poate decurge dintr-o familie în care el este „dirijor”.

Întâlnim în Biblie familii de o rară frumuseţe, dar şi familii de o calitate îndoielnică. Cum la fel se întâmplă şi în zilele noastre. Nu poţi să nu fii fascinat de relaţia deosebită dintre soacra Naomi şi nora Rut (oare soacra şi nora mai fac parte din familia creştină modernă...?) sau de principiile sănătoase şi ferme, menţinute generaţii la rând de urmaşii lui Recab. Sau de casa lui Filip, unde patru fete fecioare prooroceau (ghiciţi vă rog, ce atmosferă era într-o astfel de casă?!).

Dar ce părere aveţi despre ura şi invidia dintre fiii lui Iacov? Sau despre păcatele tole-rate din familia preotului Eli? Dar despre casa logofătului Ionatan, transformată în închisoare (Ier. 17:14)? O, fraţii mei, mă tem că multe asemenea „case-închisori” există şi printre fa-miliile creştine ale secolului 21. (N-ar trebui să ne mai mirăm că primii care evadează din aceste temniţe sunt copiii noştri). Mă tem că şi noi, părinţii şi slujitorii altarelor din vremea aceasta, tolerăm multe păcate ale odraslelor noastre care slujesc în Casa Domnului... Şi ne mai întrebăm de ce suntem loviţi de Dumnezeu sau de ce Domnul nu mai răspunde rugăciunilor noastre! Mă tem că există şi în casele noastre invidie, ură, cuvinte tăioase, certuri, când ar trebui să existe altare de închinare, la care să se audă strigăte de biruinţă şi de mântuire (Ps. 118:15). Vă întreb, de ce ar fi obligat Dumnezeu să binecuvânteze astfel de case, dacă în ele nu se găseşte nici măcar cucernicia şi teama de Dumnezeu care existau în casa păgânului Corneliu?

În capitolul 2 din Maleahi ne este prezentată o altă cauză (legată tot de familie) pentru care Dumnezeu era supărat pe poporul Lui din vremea aceea: necredincioşia dintre soţi (v.13-16). Dumnezeu le-a spus clar evreilor contemporani cu Maleahi că, din acel motiv, El nu poate primi darurile şi jertfele lor. El ne spune şi nouă că nu are nici un rost să aco-perim cu lacrimi şi cu gemete altarul Domnului când ajungem la necaz, dacă noi nu suntem credincioşi partenerilor noştri de căsnicie. Ştiaţi că Dumnezeu surprinde chiar şi infideli-tatea la nivel de gândire din vieţile noastre ca soţi (v.15,16)? Cum stăm la capitolul acesta, stimaţi frați şi stimate surori? Suntem îngroziţi să constatăm că această cauză a infidelităţii este prezentă în cele mai multe familii creştine năpădite de probleme şi aflate în pragul falimentului. Poate că ar fi cazul să facem şi noi legământ cu ochii noştri, ca şi sfântul Iov, pentru ca atunci când suntem în nenorocire să ne fie sprijin frica noastră de Dumnezeu şi nădejde neprihănirea noastră (Iov. 31:1, 4:5-6). Doamne, ajută-ne la aceasta!

Calitatea închinării

Ca să înţelegem ce presupune o închinare de calitate, trebuie mai întâi să definim închinarea. În primul rând ea este un act obligatoriu şi se adresează Dumnezeului care ne-a creat ca să-I slujim de laudă slavei Lui (Efes. 1:6).

Criza de calitate(Maleahi 1.6-14)

Criza de calitate(Maleahi 1.6-14)

(continuare în pag. 18)

Septembrie - Octombrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 1716 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Septembrie 2016

„Orice om din casa lui Israel sau dintre

străinii din Israel, care va aduce o ardere de

tot Domnului, fie pentru împlinirea unei

juruințe, fie ca dar de bunăvoie, să ia o parte

bărbătească fără cusur din boi, miei

sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.”

(Levitic 22.18b-19)

Pastor Iosif Nicolae IgnatBiserica Penticostală Sebeș, Alba

Calitatea - un lucru apreciat de Dumnezeu

ând vorbim despre calitate, ne

Cgândim la ceva de valoare, de preţ,de prima mână, cu însuşiri alese,

ce nu are defect sau slăbiciune. Opusul cali-tăţii este nonvaloarea, mediocrul, ceva ce este comun, banal, neînsemnat, care are cusur şi nu merită băgat în seamă.

Orice om care are principii sănătoase şi se respectă, iubeşte calitatea. Orice firmă de prestigiu care are în sistemul ei de valori calitatea produselor sau serviciilor oferite clienţilor, nu le poate permite angajaţilor ei să ignore acest principiu. Nu cred că vom face greşeala să oferim cuiva pe care îl res-pectăm şi-l iubim, ceva de o calitate îndoiel-nică sau proastă. Cu cât o persoană are mai mare valoare în ochii noştri, cu atât o vom cinsti, oferindu-i ce avem mai bun.

De ce am crede că lucrurile stau altfel când este vorba despre Dumnezeu şi lucrarea Lui? În pasajul din Maleahi ne sunt prezentate câteva motive pentru care Dumnezeu merită să-I oferim ce avem mai de preţ. Ele sunt prezentate gradat şi toate sunt legate de Per-soana Lui. În primul rând, pentru că El este Tatăl nostru, care merită cinstea (respectul, con-sideraţia) noastră (1:6). Apoi El este Stăpânul nostru, de care trebuie să ne temem (1:6). În al treilea rând, pentru că are un Nume mare între neamuri (1:11). Şi nu în ultimul rând, deoarece este un Impărat mare şi înfricoşat (1:14).

Cred că avem o percepţie destul de gre-şită despre Dumnezeu şi despre pretenţiile Lui, când este vorba de calitate. Ne întrebăm: în ce măsură am putea noi, nişte fiinţe im-perfecte, să-i aducem lui Dumnezeu daruri de calitate, care să-L satisfacă? Oare ţine cont Dumnezeu de resursele şi de particularităţile fiecăruia sau are aceleaşi cerinţe pentru toţi? A stabilit Dumnezeu un standard de calitate pentru darurile noastre? Ne simţim limitaţi şi nevrednici în comparaţie cu măreţia şi per-fecţiunea lui Dumnezeu şi credem că, oferin-du-i pe lângă păcatele şi slăbiciunile noastre şi câte o faptă bună, un ban la colectă sau o prezenţă la adunare, El este suficient de bucu-

ros şi mulţumit de noi. Cântări ca „Aşa cum sunt, la Tine vin” sau „Doamne, n-am aur, nici pietre scumpe” poate că întăresc uneori această idee. Însă din răbufnirea de mânie a lui Dumnezeu din v. 14 la adresa poporului evreu „Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită [sănătoasă] şi totuşi jert-feşte Domnului o vită bolnavă”, deducem că El gândeşte altfel în problema calităţii. El cunoaşte resursele pe care noi le avem la un moment dat în casele noastre şi nu este deloc încântat să fie înşelat în ceea ce trebuie să-I oferim Lui: jertfe „de parte bărbătească”, fără cusur. Adică să punem pe altarul Lui ce avem mai valoros din ceea ce ne-a dat El.

Haideţi să analizăm patru domenii din viaţa noastră (ca indivizi, grup sau comunitate), în care se simte acut lipsa calităţii.

Calitatea vieţii

ără îndoială, există diferenţe deFvaloare între anumite momentedin viaţa noastră sau între noi,

credincioşii, în ceea ce priveşte trăirea de fiecare zi. Dar care sunt lucrurile care fac di-ferenţa şi care conferă calitate vieţii noastre de creştini?

În cartea care-i poartă numele, Neemia ne prezintă pe un om numit Hanania, căpe-tenia cetăţii Ierusalimului, om care „întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu” (7:2). Fericitul şi răbdătorul Iov a fost remarcat de Dumnezeu şi evidenţiat în faţa Satanei ca un om fără prihană, curat la suflet, temător de Dumnezeu, abătându-se de la rău şi perseverând în neprihănirea lui (Iov 2:3). Daniel a fost numit om preaiubit şi scump înaintea lui Dumnezeu pentru că a ştiut să-şi păstreze curată dieta în alimentaţie, statornicia în relaţia cu Dumnezeu şi s-a iden-tificat cu cauza poporului lui Dumnezeu (Daniel 9:23). Sutaşul Corneliu, un păgân din Cezareea, a intrat în posesia unor mari binecuvântări spirituale (mântuirea şi darul Duhului Sfânt) datorită cucerniciei, temerii de Dumnezeu, faptelor de milostenie şi vieţii sale constante de rugăciune (şi nici măcar nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu!!). Gaius, unul dintre contemporanii aposto-

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

Pericole care pândesc Biserica în vremurile de pe urmă (12)Pericole care pândesc Biserica în vremurile de pe urmă (12)

lului Ioan, este apreciat de acesta pentru progresul lui spiritual, pentru fidelitatea şi umbla-rea în adevăr, pentru credincioşia în lucrare şi pentru dragostea lui faţă de sfinţi (3 Ioan). Şi exemplele ar putea continua...

Dragii mei, pe unde ne aflăm noi în raport cu aceşti înaintaşi ai credinţei? Cum sunt dragostea, răbdarea, puterea, discernământul, credincioşia noastră, faţă de cum erau la în-ceputul pocăinţei? Trebuie să recunoaştem că, în ciuda marilor privilegii de care ne bucurăm în aceste vremuri, calitatea vieţii noastre creştine scade mereu. „Aurul” din viaţa noastră se înnegreşte pe zi ce trece (Plâng. lui Ier. 5:1), pentru că ne permitem tot mai multe lucruri îndoielnice, iar păcatele (recunoscute) sunt tot mai puţine. A scăzut apetitul pentru rugă-ciune, Scriptură, părtăşii frăţești, misiune; în schimb ne atrage mirajul lumii, banilor, modei, confortului. Linia de demarcaţie cu lumea este tot mai subţire în ce priveşte gândirea, vorbirea, îmbrăcămintea, modul de petrecere a timpului, afacerile. Caracterul lumesc şi duplicitar, vorbirea uşuratică sau chiar vulgară, vestimentaţia indecentă, relaţiile reci, indiferenţa faţă de Dumnezeu sau faţă de nevoile oamenilor sărmani, sunt tot mai des întâlnite între noi, cei care ne numim creştini (chiar botezaţi cu Duhul Sfânt). Nu cumva Dumnezeu ne aşteaptă să ne întoarcem grabnic la valorile atât de preţuite de înaintaşii noştri şi de oamenii Bibliei, şi de care ne-am lepădat atât de uşor? Doamne, ai milă de noi!

Calitatea familiei

Dumnezeu a proiectat familia – prima Sa instituţie divină – ca să fie o oglindire a armoniei, frumuseţii şi bunei funcţionalităţi din sânul Sfintei Treimi. Nu este de mirare cu câtă furie atacă diavolul în zilele noastre acest aşezământ divin şi

binecuvântat. El realizează (adeseori mai mult decât o facem noi) imensele beneficii care rezultă dintr-o familie de calitate, dar şi răul care poate decurge dintr-o familie în care el este „dirijor”.

Întâlnim în Biblie familii de o rară frumuseţe, dar şi familii de o calitate îndoielnică. Cum la fel se întâmplă şi în zilele noastre. Nu poţi să nu fii fascinat de relaţia deosebită dintre soacra Naomi şi nora Rut (oare soacra şi nora mai fac parte din familia creştină modernă...?) sau de principiile sănătoase şi ferme, menţinute generaţii la rând de urmaşii lui Recab. Sau de casa lui Filip, unde patru fete fecioare prooroceau (ghiciţi vă rog, ce atmosferă era într-o astfel de casă?!).

Dar ce părere aveţi despre ura şi invidia dintre fiii lui Iacov? Sau despre păcatele tole-rate din familia preotului Eli? Dar despre casa logofătului Ionatan, transformată în închisoare (Ier. 17:14)? O, fraţii mei, mă tem că multe asemenea „case-închisori” există şi printre fa-miliile creştine ale secolului 21. (N-ar trebui să ne mai mirăm că primii care evadează din aceste temniţe sunt copiii noştri). Mă tem că şi noi, părinţii şi slujitorii altarelor din vremea aceasta, tolerăm multe păcate ale odraslelor noastre care slujesc în Casa Domnului... Şi ne mai întrebăm de ce suntem loviţi de Dumnezeu sau de ce Domnul nu mai răspunde rugăciunilor noastre! Mă tem că există şi în casele noastre invidie, ură, cuvinte tăioase, certuri, când ar trebui să existe altare de închinare, la care să se audă strigăte de biruinţă şi de mântuire (Ps. 118:15). Vă întreb, de ce ar fi obligat Dumnezeu să binecuvânteze astfel de case, dacă în ele nu se găseşte nici măcar cucernicia şi teama de Dumnezeu care existau în casa păgânului Corneliu?

În capitolul 2 din Maleahi ne este prezentată o altă cauză (legată tot de familie) pentru care Dumnezeu era supărat pe poporul Lui din vremea aceea: necredincioşia dintre soţi (v.13-16). Dumnezeu le-a spus clar evreilor contemporani cu Maleahi că, din acel motiv, El nu poate primi darurile şi jertfele lor. El ne spune şi nouă că nu are nici un rost să aco-perim cu lacrimi şi cu gemete altarul Domnului când ajungem la necaz, dacă noi nu suntem credincioşi partenerilor noştri de căsnicie. Ştiaţi că Dumnezeu surprinde chiar şi infideli-tatea la nivel de gândire din vieţile noastre ca soţi (v.15,16)? Cum stăm la capitolul acesta, stimaţi frați şi stimate surori? Suntem îngroziţi să constatăm că această cauză a infidelităţii este prezentă în cele mai multe familii creştine năpădite de probleme şi aflate în pragul falimentului. Poate că ar fi cazul să facem şi noi legământ cu ochii noştri, ca şi sfântul Iov, pentru ca atunci când suntem în nenorocire să ne fie sprijin frica noastră de Dumnezeu şi nădejde neprihănirea noastră (Iov. 31:1, 4:5-6). Doamne, ajută-ne la aceasta!

Calitatea închinării

Ca să înţelegem ce presupune o închinare de calitate, trebuie mai întâi să definim închinarea. În primul rând ea este un act obligatoriu şi se adresează Dumnezeului care ne-a creat ca să-I slujim de laudă slavei Lui (Efes. 1:6).

Criza de calitate(Maleahi 1.6-14)

Criza de calitate(Maleahi 1.6-14)

(continuare în pag. 18)

18 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Septembrie - Octombrie 2016 Septembrie - Octombrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 15

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

Apoi, închinarea trebuie să implice întreaga fiinţă (inimă, sentimente, voinţă, gânduri, vorbe, fapte, atitudini, pose-siuni). Închinarea este mai mult decât o oră de rugăciune, o cântare, o poezie, un ban la colectă sau un act de caritate. Mă închin mai întâi prin ceea ce sunt, apoi prin ceea ce spun sau fac.

În al treilea rând, închinarea tre-buie să fie ceva frumos, înălţător. Nu o corvoadă sau ceva plictisitor, ci un act sau o atitudine prin care îmi exprim recunoştinţa faţă de ceea ce este sau face Dumnezeu.

În al patrulea rând, închinarea pre-supune deseori jertfă. Datorită circum-stanţelor sau stărilor prin care trecem, nu întotdeauna ne vine să ne închinăm, dar o facem prin lepădare de sine. Iov în încercarea lui, sau Pavel şi Sila în temniţă, sunt bune exemple în această privinţă. Iar atunci când se îndeplinesc condiţiile de mai sus, închinarea devine o forţă care produce miracole: alunga-rea duhurilor rele (1 Sam. 16:23), biru-irea vrăjmaşilor (2 Cron. 20:21-22), zguduirea temniţelor, deschiderea uşilor şi dezlegarea legăturilor celor închişi (Fapte 16:25-26).

Iubiţilor, în contextul celor spuse mai sus, haidem să ne verificăm la mo-dul cel mai serios calitatea închinării noastre. Începe ea la nivelul duhului şi se extinde în toate domeniile vieţii? Se realizează ea în conformitate cu adevărul lui Dumnezeu? Îi oferim lui Dumnezeu ce avem mai bun sau doar lucruri fără valoare, care nu ne costă prea mult? Îi aducem o închinare plă-cută, cu evlavie şi cu frică, aşa cum se cade unui Dumnezeu care este şi un foc mistuitor (Evrei 12:28-29)? Ce a pierdut închinarea noastră comunitară, încât în multe biserici a devenit o liturghie greu de suportat şi nu mai impresionează nici pe Dumnezeu, nici pe oameni? Nu cumva podoabele sfinte purtate la în-chinare la începutul pocăinţei noastre (neprihănirea, ascultarea, smerenia, duhul blând şi liniştit, râvna pentru Casa Domnului) au fost înlocuite cu podoabe lumeşti, care Îl împiedică pe Dumnezeu să mai coboare la părtăşiile noastre? Nu cumva am unit sărbătorile noastre cu nelegiuirea (Is. 1:10-15) şi astfel Dumnezeu nu mai poate suporta nici sărbătorile, nici pe noi? Doamne, îndură-te de poporul Tău!

Calitatea slujirii

Primul factor care influenţează în mod hotărâtor calitatea slujirii este calitatea slujito-

rului. În a doua scrisoare adresată de Pavel mai tânărului său colaborator Timotei, în contextul discuţiei despre slujitori, Pavel îi aseamănă pe aceştia cu vasele aflate într-o gospodărie (2 Ti-motei 2:20-21). Diferenţa de valoare dintre vasele din casă este dată de: sta-tutul lor (vase de cinste sau de ocară); de gradul lor de curăţie (sfinte sau mai puţin sfinte); de gradul de utilitate (mai mult sau mai puţin folositoare) şi de gradul de destoinicie (destoinicie li-mitată sau totală).

Este de neconceput ca un slujitor al Domnului (bărbat, femeie, tânăr sau vârstnic) să nu fie un vas de cinste în casa Domnului. Dar nici în ce priveşte sfinţenia n-ar trebui să existe toleranţă sau negociere. Dacă pentru preoţii Vechiului Legământ cuvintele de ordine erau „Sfinţenie Domnului" (Exod 28:36), pentru noi, slujitorii Noului Legământ, deviza trebuie să fie aceeaşi: „sfinţi în toată purtarea” (1 Pet. 1:15). Doamne, ajută-ne!

Certurile de cuvinte, vorbăriile goale şi lumeşti, întrebările nebune şi nefolositoare fac rău oricărui copil al lui Dumnezeu, darămite unui slujitor (2 Tim. 2:14,16,23). Apoi, este clar că un vas este cu atât mai valoros, cu cât este mai folositor celui care-l deţine. Gradul de utilitate (folosire) ca sluji-tori în lucrarea lui Dumnezeu este dat în mare măsură de disponibilitatea noastră de a ne lăsa la îndemâna lui Dumnezeu. În al patrulea rând, des-toinicia noastră în slujire este dată de înzestrările primite şi de abilităţile do-bândite prin folosirea regulată a daru-rilor, slujbelor şi a lucrărilor încredinţate de Stăpân.

Pe lângă însuşirile enumerate mai sus, un slujitor „de calitate” trebuie să se teamă de Dumnezeu şi să aibă res-pect faţă de Numele Lui (Mal. 2:5). El va avea întotdeauna Legea adevărului în gura lui (Mal. 2:4) şi va împărţi drept Cuvântul adevărului (2 Tim.2:15). De asemenea, el va păzi ştiinţa şi din gura lui va ieşi învăţătură (Mal. 2:7). Şi, nu în ultimul rând, el va da dovadă de blân-deţe, îngăduinţă şi tact, chiar şi faţă de potrivnici, pentru a-i câştiga pentru Domnul (2 Tim. 2:24-25).

Al doilea factor care dă valoare slu-jirii este calitatea jertfei. În vechime,

fie că era vorba de arderea de tot, de jertfa de mulţumire sau de jertfa de ispăşire, trebuia ca animalele sacrifi-cate să fie fără cusur, ca jertfa să fie primită (Num. 6:14). Dumnezeu a privit spre jertfele aduse de preoţii din timpul lui Maleahi şi a exclamat supărat: „N-am nici o plăcere de voi... Voi adu-ceţi ce este furat, şchiop sau beteag – iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mâi-nile voastre?...” (Mal. 1:10,13).

Stimaţi slujitori, cum stăm cu cali-tatea slujirii noastre? Ce fel de vase suntem noi în Casa lui Dumnezeu? Cât preţ punem pe dedicarea sau pe sfinţirea noastră, cât de disponibili şi de destoinici suntem în lucrarea la care suntem chemaţi? Raportat la resursele pe care le avem la dispoziţie, cum arată darurile şi jertfele pe care le aducem înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva sunt furate, au defecte, sunt de mâna a doua, sunt chiar de dispreţuit? Dacă este asa, Domnul să ne ierte şi să ne corectăm cât mai grabnic, pentru a nu ne fi osteneala în zadar!

Alte cauze ale lipsei de calitate a vieţii, închinării

şi slujirii noastre

Din dialogul dintre Dumne-zeu şi poporul Său, aflăm câteva motive pentru care

evreii din popor şi preoţii din vremea lui Maleahi aduceau jertfe de care Dum-nezeu nu era deloc încântat:

1. O raportare incorectă la Dumnezeu (1:6). O relaţie bună cu Dumnezeu presupune cinste şi teamă faţă de El. Dumnezeu nu putea tolera faptul că Numele Lui era mai puţin res-pectat în poporul Său decât între Neamuri (Mal. 1:11-12). Când pierdem din vedere măreţia, sfinţenia şi asprimea lui Dum-nezeu, pierdem şi motivaţia corectă pentru a trăi, a ne închina şi a-I sluji Lui într-un mod corespunzător (Evrei 12:28-29).

2. Desconsiderarea mesei Domnului (1:7,12). Este o consecinţă directă a primei cauze. Scăzând calita-tea vieţii, a închinării şi a slujirii noastre, automat scade valoarea jertfelor aduse la altar. Iar acest lucru ne face să privim cu dispreţ hrana din Casa Domnului, criticând deseori cântarea, predica, închinarea, slujitorii. Or, aceasta nu face decât să înrăutăţească situaţia.

3. Indispoziţia pentru sacri-ficiu (1:13a). „Merge oricum... Ce atâta

(urmare din pag. 17) fi retransmise ca un tot unitar. Credo TV a contribuit substanțial la coagularea efortu-rilor în vederea susținerii familiei Bod-nariu și rezolvarea favorabilă a acestui caz. Pentru răspunsul la rugăciuni Îi mul-țumim Domnului, iar dumneavoastră pentru sacrificii și suport!

Suntem la un moment aniversar, avem deja o mică istorie în spatele nostru, am acumulat o importantă experiență, am în-vățat multe lucruri. Pe baza acestora, am făcut un bilanț și o analiză obiectivă a mi-siunii Credo TV. În urma acesteia, vă in-formăm că suntem și mai hotărâți să con-tinuăm această lucrare. Până nu demult, înțelegerea noastră era că trebuie să ne adresăm exclusiv vorbitorilor de limbă română. Domnul, însă, ne-a arătat că orizontul nostru trebuie să se deschidă. Un motiv de satisfacție și bucurie a fost faptul că bisericile din Ungaria s-au des-chis, din proprie inițiativă, către misiunea Credo, și iată-ne în plin proces de dezvoltare și extindere a televiziunii Credo și în Ungaria. Acest gen de colaborare se va extinde și în țări precum Bulgaria, fosta Iugoslavie, Grecia, Turcia și Albania. Credo TV transmite în toate aceste țări. Avem însă nevoie de fonduri, pentru ca emisiunile să fie traduse în limbile acestor țări.

Accentuăm din nou unul din principiile cu care am pornit

la drum și care stă la baza existenței misiunii Credo, acela de a lucra în parteneriat cu bisericile evanghelice și, implicit, cu dumneavoastră, iubiți frați și surori, care ne urmăriți la TV sau pe internet. Ne adresăm, cu mult respect și dragoste, și bisericilor cu care încă nu avem o relație directă de parte-neriat: veniți să lucrăm împreună, implicați-vă în această misiune, oferiți suport; veniți să înaintăm cu această lucrare până se mai poate! MARIAN AVRAM

AN

IVE

RS

AR

EA

NIV

ER

SA

RE

Echipa Credo TV România

espre Andreas Onea, membru în Biserica Pen-Dticostală „Elim” din Viena, cititorii noștri au citit în numărul 1/2014 al revistei Cuvântul Adevă-

rului. Anul acesta, Andy a participat la Jocurile Para-limpice (pentru persoane cu dizabilități) de la Rio de Janeiro, Brazilia, ca reprezentant al Austriei, țara unde s-a născut și unde trăiește. Iată ce scria înaintea probei de 100 metri brat SB8: „M-am antrenat 4 ani la greu pentru aceasta probă și știu că totul este posibil cu aju-torul Domnului!” Credința și munca i-au fost răsplătite, Andy câștigând medalia olimpică de bronz! „În sfârșit, mult așteptata medalie la Jocurile Paralimpice! Bronz la 100 m brat! Încă nu pot să cred că am reușit acest lucru! Este o minune din partea Domnului pentru mine!” scria Andy după concurs. „Vă mulțumesc pentru sus-ținere și pentru rugăciunile voastre!”

Laura Bretan (14 ani), câștigă-toarea concursului „Românii au talent” ediția 2016, a ajuns până în finala concursului „America's Got Talent”, unde a interpretat magistral aria „O mio babbino caro”, de Puccini, însă a ratat premiul cel mare în favoarea unei alte adoles-cente de numai 12 ani.Născută pe 7 aprilie 2002, în Chicago, în familia Rahela și Petru Bretan, originari din Hațeg, respectiv Vama, Satu Mare, Laura mai are o soră, Estera (10 ani), și un frate, Petru (9 ani), fiind membri în Biserica Penticostală „Elim”, din Chicago.Înterpretările excepționale ale Laurei au fost apreciate atât de telespectatorii din lumea întreagă, cât și de juriul AGT,

„Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului

Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini și nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceți după alți dumnezei și să le slujiți.” (Deuteronomul 28.13-14)

Reușite românești internaționaleReușite românești internaționale

care au laudat atât calitățile vocale, cât și modestia tinerei interprete. Domnul să le dea har în continuare Laurei și lui Andy și Numele Lui să fie glorificat în veci!

14 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Septembrie - Octombrie 2016 Septembrie - Octombrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 19

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

ST

UD

IU Î

N S

ER

IAL

osteneală?”, spuneau evreii în vremea aceea. Şi se pare că o spunem şi noi destul de des, când vine vorba de sa-crificiu pentru lucrarea Domnului. Însă, preaiubiţilor, preţuirea pe care o acordăm lui Dumnezeu şi lucrării Lui se măsoară în timp investit în slujire, bani cheltuiţi, ore puţine de odihnă sau relaxare, transpiraţie, lacrimi, kilometri rulaţi şi uzură la maşină, sănătate şi viaţă pusă pe altarul Domnului. David a spus răspicat: „Nu voi aduce Domnului o jertfă care să nu mă coste nimic” (2 Sa-muel 24:24). Cât costă jertfa ta şi a mea?

4. Părtinirea în slujire (2:8-9).Aceasta este o slăbiciune a slujitorilor. Simpatiile, relaţiile, legăturile de rude-nie, darurile – n-ar trebui să aibă nici o influenţă în actul slujirii noastre, dacăvrem ca jertfele noastre să fie bine pri-mite înaintea lui Dumnezeu.

5. Ignorarea principiului ze-ciuielii (3:8-10). Refuzul poporului de a-şi aduce zeciuielile la Casa Dom-nului echivala în ochii lui Dumnezeu cu nerespectarea poruncilor sfinte şi cu înşelarea Lui (v.7-8). Iar aceste aba-teri atrăgeau alte consecinţe nefaste

pentru popor: blestem divin, închiderea cerului, invazii de lăcuste, pământ nero-ditor, culturi compromise (3:9-11).

Oare nu din aceeaşi cauză şi noi, credincioşii din „perioada harului”, suntem deseori lipsiţi de binecuvântarea cerului?

6. O atitudine sfidătoare, aro-gantă faţă de Domnul (1:6,7; 2:17; 3:7,8,13). Observaţi, vă rog, duelul ver-bal: „Dumnezeu zice... dar voi ziceţi...” şi replicile poporului la acuzaţiile Dom-nului: „Cu ce am nesocotit Numele Tău? Cu ce te-am obosit (înşelat)? Ce-am spus noi împotriva Ta?”. Această ati-tudine era în contrast evident cu ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei, atunci când îi confrunta cu stările lor rele. Oare nu ştia poporul că un duh zdro-bit şi o inimă mâhnită sunt considerate jertfe plăcute înaintea Domnului (Ps. 51:17)? Dar noi, ştim?

7. Cârtiri şi lamentări nejus-tificate (2:17, 3:14). „Unde este Dum-nezeul dreptăţii? Ce câştigăm dacă păzim poruncile Domnului? Oare nu slujim degeaba lui Dumnezeu?”. Aceste plângeri reflectă nemulţumire, amără-

ciune, necredinţă, lipsă de perspectivă şi sunt ca nişte duşuri reci pentru pasiu-nea relaţiei cu Domnul, entuziasmul închinării şi râvna pentru slujire.

Concluzii

vem harul să aparţinem celei

Amai măreţe Impărăţii carea existat vreodată. Ca familii

puse deoparte pentru Domnul, suntem o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

Suntem închinătorii Dumnezeuluiînaintea căruia se proşterne întregul Univers. Avem privilegiul să fim lucră-tori împreună cu Dumnezeu în marele Său câmp de lucrare. Cât preţ punem noi pe aceste favoruri deosebite? Cum ne achităm noi de marile responsabi-lităţi încredinţate? Ce calitate au trăirea, închinarea şi slujirea noastră înaintea acestui mare Dumnezeu? El, care a dat ce a avut mai bun (chiar totul) pentru noi, merită tot ce e mai bun (chiar totul) din partea noastră. Să ne ajute Dumnezeu să fim şi să facem totul în aşa fel încât El să fie mulţumit de noi. Amin.

Cu bucurie vă anunțăm că misi-unea CREDO TV împlineșteanul acesta 10 ani de slujire!

Este un motiv de a da slavă lui Dum-nezeu pentru că ne-a binecuvântat și ne-a dat harul și oportunitatea aniver-sării primei decade de activitate.

Este realmente un har, luând în con-siderare că, pe parcursul celor 10 ani, omenirea a avut de înfruntat una dintrecele mai grele crize economice din istorie.

Și pentru Credo TV această perioadăa fost presărată cu momente de suișuri și coborâșuri, cu momente în care cre-dința și răbdarea ne-au fost testate la maxim. Finalmente însă, Domnul ne-aajutat să ieșim biruitori din toate, iar această misiune există, în ciuda vicisi-tudinilor, a intemperiilor și a scepticis-mului unora. Mai mult, această misiune se dezvoltă.

Ne amintim cu nostalgie de momen-tele emoționante de acum 10 ani, când a fost lansat canalul de televiziune creș-tină Credo TV, care emite prin satelit, cu program de 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Lansarea Credo TV a avut loc cu ocazia Convenției Bisericilor Penticos-tale Române din Statele Unite ale Ame-ricii și Canada, din Phoenix, Arizona, în anul 2006.

Tot atunci, Credo TV a devenit par-tenerul media al acestor Convenții și secuvine să aducem mulțumiri Comitetu-lui de organizare al Convenției, care ne-aonorat, încredințându-ne responsabi-litatea acestui parteneriat media pentruun astfel de eveniment de importanță majoră în sânul diasporei române.

Iată-ne împreună, la fiecare ediție,

începând cu anul 2006, de fiecare datăfăcându-ne cu prisosință datoria.

Grație posibilităților tehnologice , începând cu ediția din 2010, serviciile divine ale convenției se transmit nu doarprin internet, ci și pe canalul principal deteleviziune Credo TV, care, prin satelitul THOR, acoperă toată Europa, OrientulMijlociu și partea de nord a Africii. Aces-ta este preluat de cele aproximativ 219 rețele de cablu mici și mijlocii din Ro-mânia și de rețelele majore ca: Focus Sat, UPC, Telecom TV și mii de anteneindividuale. În felul acesta, programeleconvenției sunt vizionate de zeci de mii deromâni, chiar și de unii care nu aparțin neapărat unei denominațiuni evanghe-lice. Este, într-adevăr, o expresie a me-sajului din pilda semănătorului: sămânța,

mesajul Evangheliei, pătrunde peste tot,chiar și în cele mai izolate sate, la oamenicare realmente nu au avut altă oportu-nitate prin care să se întâlnească cu o Evanghelie curată. Nu este acesta un miracol, un motiv de implicare și de a neapleca cu mai multă atenție și respon-sabilitate către această misiune, ca să-iexploatăm potențialul?

Credo TV și-a dezvoltat și continuăsă-și dezvolte producția proprie. Produ-cem o varietate de emisiuni pentru toate vârstele în studiourile noastre din Cluj Napoca, Chicago, Phoenix - Arizona și, în curând, la Oradea și Timișoara.

Credo TV, prin prezența sa la eveni-mente organizate de bisericile evanghe-lice, se adresează publicului larg, oferind o filmare profesională și transmisii în direct ale unor evenimente din Statele Unite și Europa.

Cazul Bodnariu a demonstrat cu pri-sosință ce poate însemna un canal de televiziune. Credo TV a produs majori-tatea clipurilor cu mesaje de impact, careau devenit automat virale pe internet. A transmis în direct de la mai multe de-monstrații de amploare, culminând cu maratonul din 16 aprilie, când Credo TVa preluat transmisiile live din 31 de lo-calități de pe 4 continente, centralizân-du-le în studioul din Chicago, pentru a

Zece ani de transmisie CREDO TVZece ani de transmisie CREDO TV

AN

IVE

RS

AR

EA

NIV

ER

SA

RE

Echipa Credo TV SUA, alături de Marcela și Marian Avram

Steve Bonica, Petru Amarei și Florin Blaj în dialog curealizatorul Credo TV, pastorul Iacob Berghianu

COMUNICATUL OFICIALal Convenției a 48-a a Bisericilor Penticostale

Române din Statele Unite și Canada

Având în vedere demersul Coaliției pentru Familie din România, care a strâns 3 milioane de semnături ale cetățenilor români, aprobarea Curții Constituționale din România și anticipând și aprobarea Parlamentului României pentru organizarea unui referendum național,

Convenția Bisericilor Române Penticostale din SUA și Canada, în numele celor 110 biserici și a celor peste 25.000 de membri, salută și susține inițiativa de amendare a Constituției României, prin

ARTICOLUL UNIC:

Articolul 48 alin. (1) din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, care se modifică și va avea următorul cuprins: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Considerăm că prin introducerea acestei propoziții în documentul de bază al țării, România se va înscrie în primele rânduri în lupta pentru revenirea la normalitatea de ordin biblic, istoric și social, dar și în reafirmarea realităților obiective biologice și instinctive ale naturii umane.

Prin aceasta, credem că Dumnezeu va binecuvânta România și poporul român cu o platformă de morală sănătoasă, singura care s-a dovedit viabilă pentru civilizațiile istoriei. Absența acesteia a declanșat declinul și, în cele din urmă, decăderea totală a celor mai puternice imperii ale lumii.

Consiliul Pastoral al Convenției cheamă toate comunitățile creștine române la trei săptămâni speciale de pregătire cu post și rugăciune, în legătură cu acest demers, după cum urmează: 28 noiembrie - 4 decembrie 2016; 9 -15 ianuarie 2017 și 17 - 24 aprilie 2017.

De asemenea, chemăm toți creștinii români din România și Diaspora să se unească la acțiuni legale care ne reprezintă, pentru proclamarea Familiei ca Instituție Divină, așa cum a fost aceasta întemeiată de Dumnezeu, Creatorul, și care reprezintă, simbolic, însăși relația Mântuitorului și Domnului nostru Isus Hristos cu Biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt!